…….

in istorie
 460 i.e.n. Hippocrate si
Galenus
 secolul al 18-lea, aparate
ca si Gymnasticon au fost
create pentru a trata guta si
alte afectiuni similare prin
exercitii sistematice ale
articulatiilor
 Primul document oficial in
care este mentionata
kinetoterapia ca si profesie este
semnat de catre Per Henrik
Ling, „Parintele Gimnasticii
Suedeze”, cel ce a intemeiat
Institutul Central Regal al
Gimnasticii in anul 1813, o
institutie dedicata
manipularilor, masajului si
exercitiului
 In anul 1887, kinetoterapeutii
primeau recunoasterea oficiala
din partea Consiliului National
de Sanatate al Suediei.
 Una din cele mai vechi proceduri medicale.Utilizare
larga in medicina traditionala (China,India..)
 In mentinerea starii de sanatate preventia,tratamentul
bolilor si a complicatiilor acestora
 Hidroterapia reprezinta utilizarea apei in cura externa
(balneatie) sau interna(crenoterapia)
 Apa poate fi utilizata in diferitele stari de agregare-
lichida,solida(gheata),gazoasa(abur)
 SPA –Sanus Per Aquam
 Include metode traditionale si noi de terapie care
folosesc aplicarea ‘din exterior’ a unor forme de energie
termica asupra organismului. Fata de aceasta energie
termica organismul se apara in cadrul functiei de
termoreglare.
 Exista modalitati de tratament de electroterapie:
undele scurte si microundele, de incalzire a tesuturilor
profunde=acestea sunt metode de ENDOTERMIE. In
acest caz insa, functia de termoreglare nu mai
participa.
 Pentru a intelege mecanismele de actiune ale HTT este
indispensabila intelegerea fiziologiei termoreglarii si
microcirculatiei.
 Organismul uman este un organism HOMEOTERM,
compus din doua zone:
 Zona HOMEOTERMA: partea centrala a organismului,
cuprinzand SNC, organele vitale, viscerele, cu temp
37˚, numita NUCLEUL.
 Zona POIKILOTERMA invelisul periferic al corpului,
cu un comportament termic variabil, numit COAJA.
 Coaja cuprinde tegumentul si tesutul subcutanat,
extremitatile in functie de conditiile de mediu.
 Un corp care produce caldura trebuie mentinut intr-o
homeostazie, de aceea intre zona homeoterma
centrala si mediu, se interpune invelisul poikiloterm.
 Zona periferica, coaja (cutis, tesut subcutanat,
extremitati), are o circulatie particulara, de
termoreglare, care se intensifica spre acral, spre
deosebire de circulatia de nutritie. Nucleul nu are
circulatie de termoreglare, neavand nevoie de aceasta.
 Schimburile de caldura ale organismului cu mediul
ambiant se fac pe 4 cai fizice:
-conductia
-convectia
-calea radianta
-evaporarea
 1.Conductia (moleculara, din aproape in aproape): este
pierderea directa de caldura prin contactul cu obiecte
de temperatura diferita. In repaus prin conductie se
realizeaza 3% din termoliza.
 2.Convectia (prin fluid si aer) : reprezinta pierderea de caldura in
mediul din jur prin asa-numitii curenti de convectie, reprezinta
12% din termoliza de repaus.
externa-aerul respirat
interna-data de circulatia sangelui
-Este principalul factor fiziologic de termoreglare.
 3.Calea radianta-procesul de transfer de energie calorica de la
obiecte calde catre obiecte reci, fara contact direct intre ele, prin
radiatii electromagnetice din zona infrarosu. Este cea mai
importanta forma de termoliza in repaus (60%).
-Intensitatea iradierii depinde de capacitatea tegumentului de
a emite radiatii si de gradientul termic dintre organism si mediu.
-Poate fi influentata doar comportamental (imbracaminte).
 4.Evaporarea apei:
- se face cu absorbtia de caldura, fiind si un procedeu de
racire
-Reprezinta 25% din termoliza de repaus (12% prin
respiratie si 13% prin piele).
-Intensitatea ei depinde de:
-temperatura mediului
-gradul de efort fizic
-suprafata cutanata de schimb
-temperatura tegumentului
-prezenta curentilor de aer
-gradul de saturare cu vapori de apa a mediului
Functiile cojii
zona periferica poikiloterma
 1. Este o zona de tampon termic
-se manifesta la cald (pe care o preia) si la rece
(declanseaza termogeneza)
 2. Izolator caloric variabil
-deficitul caloric al zonei periferice=cantitatea de
caldura in calorii care adaugata zonei periferice i-ar
aduce temp. la cea a zonei centrale.
 3.Functia de comutator al straturilor de tesut adipos
care are ↓ conductivitate, ↑ rezistivitate
La rece: tesutul subcutanat devine un invelis
continuu, nefiind strabatut de sange.
La cald: vasodilatatie→sg. in tes. subcut.=devine
‘gaurit’
 4.Functia de RECEPTOR CALORIC al zonei periferice, care
este dotata cu receptori calorici Krause (rece), Ruffini (cald);
acesti receptori au functie senzoriala si de termoreglare.
-la rece: R. Krause→informatii sumate→hipoth
post→vasoconstrictie (cutanata, gl. sudoripare)→termogeneza
-la cald: lipsa informatiilor la rece din periferie→(-)c.
hipoth. post→vasodilatatie perif.=proces pasiv
-la foarte cald: depasirea posibilitatilor de pierdere
obisnuita a caldurii metabolice→↑tem. Zonei centrale de la 37˚ la
37,3˚→se stimuleza centrii hipoth. ant.→vasodil.
activa→tegument sudoratie
 5. Functia de organ efector al racirii prin perspiratie
Schimburile de caldura dintre organism si mediu se
realizeaza prin

 1) CONDUCTIE=0,25-0,3 cal/min/m2
 Exista un flux de caldura dintre organism si mediu
realizand GRADIENTE DE TEMPERATURA.
 Gradient intern : T°C-T°suprafetei corp=2-3°
 Gradient extern=9-10°
 Tmedie cut (34-35°)-T camerei(24-25°)
 Intensitatea fluxului termic
Iφtermic=gradient intern/rezistivitatea
cutanata(ohmi)=60 cal/ora
 Tplanseu bucal, Trectala=T centrala,
 Taxil, Thaluce<Tcentrala
 2) CONVECTIA EXTERNA= f(miscarea stratului de aer din
jurul corpului)
 3) RADIATIA=5 cal/ora/m2 la λ=9,4μ
 4) EVAPORAREA
 90% din evaporare=sudoratia : 1500ml/ora max. si 8-14 l/24h
 Perspiratia insensibila=evaporarea difuza, directa, fara
interventia glandelor sudoripare , Valoarea=18-25g/ora, 10-15
cal/ora
 Coloratia pielii= f (continutul de O2 al plexului venos papilar
superficial)
 HTT are la baza actiunii ei :
 Proprietatile fizice ale apei :
termocapacitatea : vol.↓, transportul cantit.↑al energiei
termoconductibilitatea=f ↑
 Temp. de confort -este in functie de tipul bioenergetic,
starea psihica, starea endocrina
 Calitatile fiziologice ale tegumentului
-receptori
-vase
-glande sudoripare
 3. Metabolic-termic-tip bioenergetic
Factorii implicati in HTT
 1.Factor termic (rece sau cald)
-are rol dozarea T si reactia dermovasculara
 2. Factor mecanic-dat de coloana de apa
 Presiunea -DE IMERSIE-Legea Arhimede
-HIDROSTATICA-(Pascal), lateral si de sus in jos,
actionand pe toate partile compresibile, incarca cordul.
 Pacientii cardiaci nu beneficiaza de baie din cauza presiunii
hidrostatice :
-↑ rezistenta periferica arteriala→ decompensarea IVS ac.
-↑ TA foarte mult→AVC, IMA
-↑reintoarcerea venoasa→incarca cordul drept
 3.Factorii mecanici adaugati artificiali :
-bule de aer, CO2, O2, sulf
-presiunea subacvala (dus subacval, valuri, perieri, frictiuni)
Toate se prescriu la temperatura de indiferenta sau peste cu 1˚C
 4.Factori chimici
-saruri, oligoelemente, ape minerale, substante sedative
(extract de brad)
 Mecanismele ce stau la baza HTT
1.Nervoase
 a)reflexul de axon (de conducere antidromica, scurt, local)
-inrosire tegument
 b) reflexe ce se inchid in maduva explica reactia
dermovasculara la extremitatile simetrice – reactie
consensuala
 c) reflexe ce se inchid in cortex→explica generalizarea R.
dermovasculare, conditionarea R. dermovasculare si
adaptarea
-tin luni de zile
2. Endocrine
-aplicatii reci (in tes. ia nastere Adren.), cald (acetilcolina)
 3. Umorale
 -rece→hipersecretie de ’H’ (Histamina, Heparina,
Serotonina)
 -cald→subst. vasodil. Kinine
 Efectele clinice ale HTT
-sedative
-antialgice
-relaxante (SN si muscular)-↓ν cardiaca, ↓ TA, ↓ν
respiratorie
-↑ troficitatea tisulara
-prin reflexe metamerice, consensuale, (-) spasmul
coronarian si digestiv
Efectele aplicarii locale, directe de
caldura
 1.Modificarile temperaturii tisulare locale, prin conductie
pana la 4-5 cm sub tegument.
 2.Modificari in circulatia locala=vasodilatatie (directa,
reflexa)
-↑debitul ciculator de 2-3X
 3. Modificarea nevoilor locale de oxigen
↑ consumul de O2 de 2X
 4.↓ vascozitatea colagenului
 5. Relaxant local muscular
 6. Congestiv-resorbtiv
Edeme la cald ( ↑ vol. memb. cu 2,7%) T°=40-45° prin
filtrare, transudare si ↓ vascozitatea plasmei
PARAFINA
 Impachetarea cu parafina-tehnica de aplicare
 Aplicarea de parafina topita pe o anumita regiune
-forma de terapie uscata .
 Pot fi: baia de parafina pentru maini si picioare , pensulare
,fesi sau placi de parafine .
 Temperatura de utilizare :50-55 grade C
 Grosimea stratului aplicat :0,5-1,5 cm
 Durata :20-60 min.
 Actiunea se datoreaza factorului termic , care produce
hiperemie intensa , transpiratia ,creste temperatura
centrala si prin excitarea termoreceptorilor se realizeaza
vasodilatatia periferica.
Cura Kneipp
 -utilizeaza factori termici contrastanti, cald si rece
 -solicita mobilizarea rapida si eficienta a mecanismelor
implicate in termoreglare, atat la nivel periferic, cat si la
nivel central
 -este utila in scop profilactic si terapeutic: afectiuni
osteoarticulare, posttraumatice, endocrine, neurologice,
tulburari functionale ale sistemului nervos-distonii
neurovegetative, obezitate, de crestere a imunitatii
organismului
 Cura Kneipp

 Este termoterapia de contrast termic

 Cuprinde : - comprese Priessnitz.
-spalarile alternante sau reci
-afuziunile alternante sau reci
-onctiunea cu namol
-mersul prin apa
 Este recomandata dimineata cand reactivitatea organismului este mai
buna si rezervele functionale mai mari .
 Tipul de procedura ,suprafata de tratament si gradul de contrast termic
se indica in functie de reactivitatea organismului si patologia acestuia.
Se incepe obligatoriu cu aplicatia calda si se termina cu cea rece.

 In finalul curei se pot face bai hiperterme ,dus rece ,imersie in apa rece
,se continua cu o baie de aer, tratament heliomarin sau de lac sarat, cura
de teren.
Efectele expunerii la cald a
intregului organism
 Modificari vasculare-foarte importante, cu antrenarea
circulatiei sistemice, cu modificari compensatorii
 Vasodilatie cutanata (directa) si reflexa-consensuala-
indirecta
 Modificari cardiovasculare generale
↑ Debitul cardiac
↑ Frecventa cardiaca
↑ Regimul presor : ↑↑ TA sistolica
mai putin ↑ TA diast. (↓rezistenta periferica)
 ↑ volumul sang. cu 10% pana cand incepe sudoratia
 Mecanismele compensatorii dupa vasodilatatie in
termoreglare : vasoconstrictia in circulatia viscerala,
pulmonara, mai putin musculara.
 La solicitare termica EXTREMA modificarile compensatorii
splanhnice si pulmonare nu sunt suficiente, putand fi antrenate
vasoconstrictii si din teritoriile vitale : renala, coronariana,
cerebrala-pericol vital
 Nu se indica proceduri de HTT generala postprandial (risc de
colaps)
 In HTT se utilizeaza proceduri generale si locale intre care
exista diferente esentiale dpdv al antrenarii proceselor de
termoreglare, circ., CV, bilant termic al organismului
 Termoindiferenta-T° mentine echilibrul termic al org, senzatii
subiective minime
 Trecerea peste termoindiferenta este semnalizata foarte amplu
(modifi. TA, CV, etc)
Onctiunea cu namol
 Metoda complexa si solicitanta care se practica in special in
scopul calirii organismului.
 Dupa o expunere la soare de 10-15 minute, se aplica namolul in
strat subtire pe zone limitate sau pe toata suprafata corpului.
 Se continua expunerea la soare, pacientul stand in ortostatism
timp de 20-30 min. Coloratia cenusie fata de cea neagra initiala
a namolului si picaturile de transpiratie indica sfarsitul
procedurii.
 Urmeaza o baie de 10-15 minute, insotita de inot sau miscare,
apoi dus scurt de apa dulce si odihna in pat cel putin o ora.
Dusul subacval
 -aplicarea unui jet de apa cu presiune mare (1-8 atm) si cu
o temperatura mai mare cu 1-3° mai mare decat
temperatura apei.
 Aplicarea se face in apa la o temperatura de 37-38°.
Tehnica de aplicare: jetul de aplicare este dirijat oblic (sub
un unghi de 35°) la nivelul tegumentelor si vertical la
nivelul articulatiilor o distanta de 20-30cm, directia de
aplicare este de de jos in sus in sensul circulatiei venoase,
 se incepe de la membrul inferior stang, se va continua
ascendent pana la nivelul omoplatului stang, apoi la fel si
in cealalta parte
Dusul subacval

 la nivel lombar si intre omoplati se fac miscari

transversale; urmeaza membrele superioare.
 Apoi pacientul se intoarce in decubit dorsal si aplicarea se
face in aceeasi ordine, la nivel abdominal se efectueaza
miscari circulare in sensul evacuarii intestinului.
 Se evita glandele mamare si regiunea genitala. Actiunea se
bazeaza pe factorul termic, dar mai ales pe factorul
mecanic.
Dusul scotian
 2 furtunuri de cauciuc. Unul cu apa calda la 40-45°, celalalt
cu apa rece la 18-20°.
 Distanta de 2-4m, iar presiunea de 1.5-2 atm.
 Se aplica mai intai jetul de apa calda timp de 10-15sec, iar
apoi cel rece la 5-10sec, alternanta se repeta de 4 ori.
 Se incepe de la nivelul membrului inferior stang, de la
calcai pana la regiunea lombara, unde se fac miscari
transversale,
 se continua ascendent spre omoplatul stang si in regiunea
centurii scapulare se fac din nou miscari transversale;
Dusul scotian
-urmeaza coborarea de la nivelul omoplatului drept
la nivel lombar si mai departe la nivelul membrului
inferior drept pana la calcai.
Se poate continua pe fata anterioara a membrului
inferior drept, abdomen (miscari circulare si in
directia evacuarii colonului), torace, urmeaza apoi
coborarea; se evita sanii si organele genitale.
Efectele fiziologice ale bailor
hiperterme
 ↑υ cardiaca : 100-120→180/min
 TA evolutie bifazica
 TA dias.↓: ↓ rezistenta periferica prin vasodilatatie
 ↓ brusca la inceput: 50-55 mmHg
 apoi constant revine dupa terminarea baii
 TA sistolica ↓ la inceput prin vasodilatatie brusca dar nu
sub 110mmHg
 In a doua faza TA↑ cu 10-20 peste normal
 TA medie ↓ la inceput apoi ↑
 Debit/minut ↑ cu 100-200%
 Rezistenta periferica ↓ la ½-1/3=esentiala in modificarea
celorlalti parametri
 Efortul pompei cardiace este moderat ↑ →viteza circ.
↑, creste si mai mult, dar aceste solicitari sunt mai mici
in comparatie cu munca grea sau sportul de
performanta
 Totusi se pot intalni : colaps sau insuficienta cardiaca,
care se datoresc ↑ T nucleului=39-40° si ↓ T dist.=sdr.
de supraincalzire sau insolatie a SNC
 Circulatia coronariana
 -fluxul coronarian e limitat de tahicardie (↑υ) si ↓ TA
medie in aorta. La inceput deci prin ↓ TA medie
Ao→circ. coronariana sufera, dar prin efect reflex
CONSENSUAL, metameric apare o vasodilatatie
coronariana (memb. sup. stg., precordial
 Aparat respirator=modificari individuale υ resp↓, CV↑
 ↑ necesarul de oxigen cu 10-20%
 Functia renala ↓ DSR, ↑ Fract. de filtrare, FG normala,
Diureza ↑ apoi ↓↓ (sudoratie)
 Circulatia splanhnica
 -vasoconstrictie compensatorie
 Nu se aplica postprandial, pericol de colaps
 Aplicatii generale de caldura :
 Bai calde : T°=36-37°, durata intre 15-30 min
 -au o actiune miorelaxanta
 -sedativa generala
 -de antrenare a termoreglarii
 . Bai hiperterme>37°, Bai fierbinti>40°
 -vasodilatatie periferica intensa, cu staza venoasa,
arteriolara si capilara, daca procedura se prelungeste
 -vasoconstrictie la nivelul organelor interne
 -creste debitul circulator periferic
 -creste debitul cardiac si debitul-bataie
 -creste tensiunea arteriala sistolica, urmata de
scaderea acesteia daca baia continua
 -cresterea tensiunii arteriale diastolice, se mentine
crescuta pe tot parcursul procedurii, datorita
vasoconstrictiei interne
Efectele expunerii la rece

 Local :
 -vasoconstrictie: flux sang. 15-20 ml/min/tes→↓ 0,5ml/min
 Hunting reaction : vasoconstrictie max→intrerupta de
vasodilatatie=protector (maini, picioare) si nu e in functie
de inerv. simpatica
 Rece→durere→anestezie→dispare la vasodil la rece↓
Debitul sang. Prin metaboliti=durere
 -anestezie
 -↓ nevoile tisulare de O2 ↓ metab.
 T ˚centrala sub 30 de grade→riscul FV-Stop Cardiac
 Efectele expunerii acute la rece a organismului
 Apar prompt efectele adaptative
1.CV-vasoconstrictie periferica-↑ vol. sangvin in circ. sistemica
-hemoconcentratie
-vasodilatatie pulmonara
-↑ diureza
2. Modificari tisulare
-↑vascozitatea colagenului
- metabolismul tisular↑
3. Termogeneza (↓temp. cut.)
↓↓ temp. : tremuranda, frisoane=patolog. (↑ metab., ↑
debitul circ cu 170%, ↑ cons. de O2, ↑ activ. Electrol. Musc.)
 Aplicatiile generale nu se folosesc, doar in interventiile generale
(↓ irig. sang./cord deschis)
 Se folosesc insa dupa o preincalzire in cadrul terapiei Kneipp
(vasoconstrictie la rece pe o zona bine irigata, bogata in O2 cu o
vasodilatatie prealabila→eritemul la rece
 Indicatii : nu se aplica bolnavilor in afectiuni acute de
orice natura
 -sunt proceduri profilactice-declanseaza mecanisme
adaptative vasculare periferice la rece, cu cresterea
rezistentei nespecifice la infectii prin rezistenta
incrucisata adaptativa, cu cresterea aportului de
substante imunologice active
 -fenomene de distonie neurovegetativa
 -restructurarea mecanismelor de sanogeneza
Crioterapia
 =temp. in jurul punctului crioscopic, pe timp scurt
(gheata)
 Este o metoda directa, conductiva
 Efect :
-analgetic : direct-pe receptori, (-) caile de
transmitere
-antiinflamator, antiedematos
-relaxant : ↓ viteza transmiterii nervoase, ↑
durata de contractie, ↑ faza de relaxare
-5˚-transmitere sinaptica locala, (-) reflexele
miotatice, (-) spasticitatea patologica
Proceduri
 -comprese alternante
 Baia de 1/2 Halbbad TH2O=28-32˚
 Dus scotian dist >3-4 m. Se incepe cu cald 38-42˚ 30-40 sec, apoi
rece 25-18˚ 20 sec. Alternanta se repeta de 4-6 ori. Factorul
mecanic (pres) e ↑↑
 Dus alternant=vertical p↑ pe umeri
 Dus masaj-Vichy=dus-masaj sub apa calda
 Impachetare umeda completa sau ¾=resorbtiv, sedativ
 Terapia Kneipp=3 grupe de proceduri
I preincalzirea (bai hiperterme 38 grd 12 min, de
lumina 8-10 min, aburi 15 min, dus fierbinte 40 grd-6 min)
II proceduri excitante
-Halbbad, dus scotian, alternant
III proceduri intermediare relaxante
-impachetari
 Aplicatii locale de rece sau contrastante
 Comprese Priessnitz=resorbtive, antiflogistic, trofice,
reglator vegetativ, antispastic
Practic in HTT se prescriu :
 -comprese (30-40 min) : reci, calde, alternante, Priessnitz
 -cataplasme (20-30 min) : redistribuirea circulatiei
periferice, antialgic
Hidrotermoterapie alternanta
Bai ascendente de tip Hauffe 35˚ ↑ 2-3˚ la 1 min
Bai -cu periaj
-de lumina
-de aburi
-alternante 40˚ 2-3 min rece 20˚ 30 sec
-CO2
Mofete 20-25 min
Impachetari cu namol 42˚ 20 min
Sauna 70˚ 5-10 min-imersie in H2O rece 2-3 sec, frictiuni
 Contraindicatii HTT generale :
 -afectiuni infectioase (risc de diseminare, activare)
 -neoplazice
 -hemopatii (anemii, sdr. hemoragipare)
 -casexii
 -inflamatii acute mediate imunologic
 -afectiuni cardiovasculare : HTA st. III/IV, afectiuni
cardiace decompensate, IMA sub 9 luni, tromboflebite
acute, osteoporoza severa cu turnover metabolic
crescut
 1744-1745 : Johann Gottlob Krueger – Primele notiuni despre electricitate
 1786 : Galvani – Corpul uman contine electricitate-stimularea electrica a nervului
gastrocnemian
 1796 : Volta – inventeaza pila electrica
 1827 : Stefano Marianini – stimularea electrica a muschilor paralizati
 sec. XIX : - Baile galvanice 4 celulare( Karlsbad )
 - Baile Stanger ( Ulm )
 1940 : Ginsberg , Milinowski – curentii de inalta frecventa pulsatila
 1949 : Gierlich – terapia combinata ultrasunete si curenti diadinamici
 1968 : Hufschmidt – terapia pentru musculatura spastica
 1980 : curentii interferentiali prin medie frecventa
 1990 : lasere medicale pentru fizioterapie( LLLT )
 - terapia Shockwave
 - stimularea magnetica
 Modul de actiune al agentilor fizici asupra
organismului uman trebuie interpretat si evaluat
pornind de la cunoasterea si intelegerea notiunilor
fundamentale de electrofiziologie a structurilor
neuromusculare, luand in considerare faptul, ca orice
agent electric aplicat asupra organismului viu,
constituie un stimul care provoaca o reactie tisulara.
 Exista doua categorii de stimuli fundamentali diferiti:
 stimuli naturali sau ‘adecvati’
 stimuli artificiali sau ‘inadecvati’, de natura fizica sau
chimica
 Capacitatea sau proprietatea celulelor vii de-a
reactiona la un stimul se numeste IRITABILITATE. Ca
reactie primara la un stimul apare un raspuns local.
EXCITABILITATEA este considerata ca o reactie
secundara a tesuturilor si se traduce prin transmiterea
mai departe a stimulului de catre celule si fibre
nervoase.
Pentru a declansa o excitatie, stimulul trebuie sa aiba o
intensitate minima precisa REOBAZA si trebuie sa
actioneze un anumit timp minim CRONAXIA. Acest
comportament al structurilor nervoase la diferite grade
de intensitate a stimulului este cunoscut in fiziologie sub
numele de legea “Totul sau nimic”.
Legi de propagare a impulsului nervos sunt:
 Legea integritatii fiziologice
 Legea conducerii izolate
 Legea conducerii bilaterale
 Legea conducerii nedecrementiale
 Legea multiplicarii impulsului la terminatiile axonale
 Legea totul sau nimic
 Propagarea impulsului nervos se face:
 In fibre AMIELINICE (viteza scazuta)
 In fibre MIELINICE (viteza crescuta)
 Curentul galvanic (continuu) reprezinta o deplasare
de sarcini electrice (electroni) de-a lungul unui
conductor
 Se deosebesc conductoare de gradul I=metalice, unde
nu se produc reactii chimice, gradul II=electrolitice,
solutii de acizi, baze sau saruri, unde are loc electroliza
si gradul III=gazoase
 In conductoarele II si III are loc antrenarea ionilor
 Curentul continuu constant =sensul de deplasare al
electronilor e acelasi la intensitate constanta.
 Aparatele folosite: utilizarea semiconductorilor in
sistemul de redresare a curentului cu posibilitati de
modulare a formelor de curent.
 Alimentarea aparatelor se face cu curent alternativ
sinusoidal de la retea (220V)
 Componentele principale ale aparatelor sunt:
 -dispozitiv de redresare
 -dispozitiv de reglare a intensitatii
 -comutatoare pentru forma curentului
 -instrument de masura-miliampermetru
 -sistem de racordare cu pacientul (borne, cabluri,
cleme, electrozi)
 Actiunile biologice ale curentului galvanic-apar in
mod secundar modificarilor ionice din tesuturi, corpul
omenesc fiind considerat ca un conductor de gr. II si
privit ca un electrolit
 Efectele aplicarii curentului galvanic:
 Polare-la nivelul electrozilor
 Interpolare-in interiorul organismului
 Aceste efecte se manifesta concomitent
Efectele interpolare produc efecte tisulare generale:
 -migrarea ionilor
 -bioelectroliza
 -electroosmoza
 -modificari de potential de membrana, excitabilitate
neuromusculara
 -modificari in compozitia chimica a tesuturilor
Rezistivitatea tisulara-ohmica la curent
 dupa aplicarea curentului prin scaderea rezistivitatii -
creste intensitatea curentului
 -difera in functie de tesuturi, ritmurile biologice:
starea depresiva (↓); epilepsie, sclerodermie, mixedem
(↑)
 Efectele fiziologice ale curentului galvanic se manifesta
mai ales la nivelul substraturilor usor excitabile=fibrele
nervoase
Utilizarea curentului continuu:

Pe fibrele nervoase sensitive

 -furnicatura in functie de intensitatea curentului→arsura
 -creste pragul sensibilitatii tactile si dureroase
 -analgezie la polul pozitiv=datorita modificarilor
excitabilitatii neuromusculare (electrotonus)
 La polul pozitiv: anelectotonus, are loc hiperpolarizarea
membranelor celulare, scade excitabilitatea la cresterea
intensitatii curentului
 La polul negativ: catelectrotonus, are loc depolarizarea,
creste excitabilitatea la scaderea intensitatii curentului.
 Efectul analgetic are la baza si modificarile ionice dintre
electrozi produse de deplasarea ionilor.
Pe fibrele nervoase motorii
 -polul negativ este electrodul activ, produce scaderea
pragului de excitatie a fibrelor motorii cu cresterea
excitabilitatii si efect de stimulare
 3. pe SNC
 -ameteala in galv. desc. + cranial, pana la narcoza galvanica,
↓ROT
 -convulsie in galv. asc.
 4. pe fibrele vegetative
 -hiperemizant, activator al circulatiei, vasodilatator pol – al
circ. superficiale si profunde, ↑circ. cut. (500%) si
musculare (300%) cu persistenta de 15-30 min, cu rezultate
foarte bune in sindromul de ischemie periferica
arteriopatia st. I-II, angioneuropatii, acrocianoza,
algoneurodistrofia
 5. SNV
 -diferentiat in functie de tonus
 -aplicatii in zona gulerului Scerbac (cervical, dorsal
superior)
 6.sistem circulator
 -descendent: ↑ reintoarcerea venoasa din plamani si
membrele superioare
 -ascendent : ↑ circulatia venoasa de la extremitatile
inferioare si de la organele sistemului portal catre inima,
favorizeaza transportul sangelui arterial catre plamani si
membrele superioare
Indicatii:

 analgetic (+), resorbtiv, ↑ reintoarcerea venoasa

 stimulare neuromusculara (-), vasodilatator
 reglator al modificarilor de excitabilitate al SNC, SNV
 biotrofic: ↑ difuziunea intratisulara si irigatia sangelui
 vasodilatator (-)
Modalitatile de aplicare
 Galvanizare stabila, constanta-transversala,
longitudinala
 Baie hidrolelectrolitica=galvanica
 partiala (4 celulara)
 completa (Stanger)
 Iontoforeza (ionogalvanizarea)=metoda de
introducere a unor substante prin tegument cu
ajutorul curentului galvanic
Aplicarea bailor galvanice partiale
 Baia galvanica patru celulara
 - se pot face aplicatii patru-celulare ,tricelulare ,bicelulare sau
unicelulare
 - daca dorim sa avem un pol activ reducem la minim cantitatea de apa
din vase
 - temperatura apei se recomanda sa fie la 340 C
 -directia curentului poate fi ascendenta sau descendenta in functie de
scopul urmarit
 -nevralgiile ,artralgiile, mialgiile se trateaza cu intensitate “la prag” ,cu
polaritate pozitiva
 -paraliziile flasce :cu intensitate “peste prag” ,cu polaritate negativa
 - tulburarile de circulatie ,sechelele de poliomielita ,boala varicoasa-cu
intensitate “peste prag”
 Durata sedintelor intre 10-30 minute ,in functie de diagnostic ,ritmul
zilnic sau la doua zile.
Baile galvanice generale Stanger:

 este confectionata din material plastic izolant

 - este prevazuta cu 8 electrozi fixati si conectati pe peretii cazii :
3 pe partile laterale , unul cranial si altul caudal
 - exista si electrozi mobili care pot fi plasati in cada dupa
necesitatea terapeutica
 - sensul curentului poate fi : ascendent ,descendent ,transversal
 - intensitatea curentului este de 1000-1200 mA ,din care 2/3 din
intensitate se “scurge” pe langa corp si numai 1/3 trece prin corp
 - dozarea intensitatii se face la nivelul pragului senzitiv
 - o cantitate mica de saruri prezenta in baie lasa sa treaca prin
organism o doza de curent mai redusa
 -eficienta terapeutica creste prin adaugarea de ingrediente
farmaceutice sau extracte de plante
Actiunea bailor Stanger se explica prin :
 -efectul termomecanic al apei
 - efectul electric al curentului
 - efectul chimic produs de ingrediente adaugate
 Temperatura apei :360-380 C
 Durata procedurii :15-30 minute
 Ritmul :una la 2-3 zile
 Numarul de sedinte 6-12
 Contraindicatii:

 leziuni tegumentare
 afectiuni infectioase
 neoplazii cutanate
 nu se aplica pe regiunea precordiala
Curenti de joasa frecventa cu
impulsuri
 -in scop diag.: electrodiagnostic
 -terapeutic : dupa determinarea curbei I/t
 Rectangulari: pt. musculatura normoinervata
 Exponentiali: pt. musculatura denervata si neteda
 Analgetic
 TENS=rectangulare (dreptunghiulare) frecv. 15-500
Hz, durata 0,05-0,5 ms
 Curenti diadinamici: monofazat, difazat, perioada
lunga, perioada scurta, ritm sincopat
 Trabert, frecv. 140 Hz, d 2msec
. Aplicarea curentilor diadinamici
Forme clasice de CDD
 Monofazat- are efect excitator, creste tonusul muscular
 -produce vibratii ,care actioneaza ca un masaj electric
profund
 -tonicizeaza peretii arteriali, prin actiune vasoconstrictoare
 Difazat –este cel mai antialgic ,ridica pragul sensibilitatii
dureroase
 -imbunatateste circulatia arteriala prin inhibitia
simpaticului
 -este utilizat ca forma de introducere in aplicatiile in scop
primordial antialgic
Perioada scurta–are un efect excitator ,tonicizant, actioneaza ca un masaj
intens
 - componenta vasoconstrictoare ii confera un efect resorbitiv
 -se utilizeaza in sufuziuni ,hematoamele posttraumatice ,in edemele cu
tulburari trofice din stazele circulatorii periferice

Perioada lunga-are un efect antialgic ,miorelaxant evident si persistent

,un efect anticongestiv
 - se utilizeaza in starile dureroase pronuntate si persistente

Ritm sincopat – are cel mai pronuntat efect excitomotor

 - are efecte vasodilatatoare si trofice remarcabile
 -realizeaza o adevarata gimnastica musculara
 -este indicat in atoniile musculare (normoinervate)
 MODALITATI DE APLICARE :

 - pe punctele dureroase ,circumscrise :electrozi mici

,rotunzi ,de marime egala (gemelari) ,electrodul negativ pe
punctul dureros, cel pozitiv la 2-3 cm distanta
 -transversale la nivelul articulatiilor mari , a zonelor
musculare ale membrelor sau trunchiului : electrozi plati
de marime egala .de o parte si de alta a regiunii dureroase
 -longitudinale de-a lungul unui nerv periferic sau a unei cai
vasculare : electrodul +, de regula mai mare , se aseaza
proximal , in zona de emergenta, iar cel negativ distal , pe
zona afectata
 -paravertebrale , pe regiunile radacinilor nervoase , in
radiculalgii , mialgii paravertebrale :
 Electrozii se aseaza transversal sau paralel cu coloana
vertebrala , catodul situat distal pe locul dureros,
anodul situat proximal
 - gangliotrope – la nivelul ganglionilor vegetativi ,se
utilizeaza electrozi mici ,rotunzi ,cu catodul pe
ganglionul respectiv si anodul la 2-3 cm distanta
 -mioenergetice –urmaresc tonicizarea unor muschi
normoinervati :anodul ca electrod indiferent se
plaseaza la locul de emergenta al nervilor motori , iar
catodul pe punctele motorii ale muschilor interesati
 Tehnica de aplicare
 - electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de
protectie hidrofile
 -durata sedintelor va fi scurta din ratiunea evitarii
acomodarii :4-8 ‘ , daca se fac aplicatii pe mai multe
zone sa nu depaseasca 10-12’ , in aplicatiile cu scop
hiperemizant , vasculotrop se pot face aplicatii cu
durata mai lunga 20-30’
 -ritmul sedintelor :in stadiile acute x2/zi ,apoi zilnic
 -numarul sedintelor 6-10
TENS-tehnica de aplicare

Tehnica de aplicare :
 -pozitionare cat mai adecvata a electrozilor direct pe zona
dureroasa sau in imediata ei vecinatate
 -daca aplicarea electrozilor pe zona dureroasa sau in apropierea
ei nu duce la ameliorarea dorita , se poate actiona asupra
radacinii nervoase principale a nervului periferic care strabate
zona dureroasa sau cat mai aproape de ea
 -dozarea intensitatii se face in asa fel incat sa se ajunga la o
stimulare selectiva a fibrelor groase ,mielinizate (A-alfa), pentru
a inchide “poarta” pentru influxurile transmise prin fibrele
subtiri A-delta si C
 -spre deosebire de alte metode electroterapeutice analgetice ,
polaritatea electrozilor nu are importanta in aplicatiile cu TENS
 TENS nu are contraindicatii, cu exceptia pacemaker-
ului
 -se poate aplica in metastaze osoase, cancere,
infarct miocardic acut
 -duce la eliberarea de endorfine
 Teoria “controlului de poarta”
 -fibrele de tip Aα-conduc impulsuri pentru aparitia
senzatiilor tactile
 -fibrele de tip AΔ-conduc impulsuri pentru durerea
tolerabila, bine localizata, de tipul intepaturii scurte
 -fibrele C-conduc impulsuri pentru durerea aparitia
durerii intense si difuze
 Activarea fibrelor Aα blocheaza la nivel medular
transmisia impulsurilor nociceptive vehiculate de
fibrele AΔ si C.
 Acest mecanism se bazeaza pe fenomenul de inhibitie
presinaptica ce se petrece la nivelul cornului posterior medular:
 -stimularea fibrelor de tip Aα produc la nivelul straturilor 2 si 3
din cornul posterior medular un camp electric negativ, cu
scaderea activitatii sistemului T si astfel cu inchiderea portii
pentru transmiterea informatiilor nociceptive pentru fibrele lent
conducatoare AΔ si C.
 Invers, daca stimularea fibrelor specifice pentru durere (AΔ si C)
devine predominanta prin intensitate, frecventa sau conditii
patologice se deschide “poarta de control”
 Prin contrareactie pozitiva in straturile mentionate ale
cordonului posterior si va avea loc in acest caz o transmitere a
informatiilor dureroase si, consecutiv, o percepere a durerii.
Curentul de medie frecventa

 =alternativi, sinusoidali cu frecv. de 1000 Hz-100000Hz

 In terapie se utilizeaza 3-10 KHz
 Efecte
 -stimulatoare pe musculatura scheletala normoinervata
 -spasmolitic pe musculatura neteda
 -analgetic
 -hiperemizant
 -resorbtiv, vasculotrop
 -afectiuni biliare, ulcer, ginecologice
 -↑ N. vag
 Aparate: Nemectron, Interfrem, Ampliplus
 MF pura, pura redresata, cu modulare a frecventei,
duratei
 Prin interferenta in profunzime a 2 curenti de medie
frecventa realizeaza joasa frecventa in profunzime
 Spre deosebire de curenti de joasa frecventa-unde fiecare
perioada de curent cu impulsuri este urmata de excitatie, la
media frecventa, aparitia excitatiei fibrelor nervoase
mielinice este posibila numai dupa o succesiune de
perioade de curenti alternativi, deci dupa o sumatie de
oscilatii de medie frecventa=acesta este efectul ‘sumatiei
temporale’ a lui Gildemeister.
 O alta particularitate a modului de excitatie produs de
curentii de medie frecventa este asa numita excitatie
‘apolara’ sau ‘ambi polara’ adica excitatia poate fi produsa la
oricare din cei 2 poli si concomitent daca ei sunt aplicati
simetric.
Terapia de inalta frecventa

 a campului electric si magnetic la frecventa peste 300

kHz
 Ultrasunete frecv 800 kHz, λ 1,87 mm, Unde scurte ν
27,12 MHz, λ 11,06 mm
 La baza sta curentul oscilant in care se introduce un
eclator (scanteietor); componente: bobina si
condensatorul
 Intr-un camp electromagnetic de inalta frecventa,
energia electrica se transforma in energie calorica.
 Curentul de inalta frecventa:
 -nu are actiune electrolitica si electrochimica
 -nu produc fenomene de polarizare
 -nu provoaca excitatie neuromusculara
 -are efecte calorice in profunzime, fara a produce
leziuni cutanate, realizeaza o termoterapie profunda
 Aplicarea undelor scurte in camp condensator
 Modalitati de aplicare ale undelor scurte
 -actioneaza prin fenomenul de endotermie ,caldura se
formeaza in interiorul tesuturilor
 -produc o incalzire profunda nemijlocita
 -au un efect remanent (de lunga durata) , temperatura
corpului ramane ridicata timp de 48-72 de ore dupa
procedura
 Metoda in camp condensator
 -regiunea tratata se afla in interiorul campului
condensator reprezentata de electrozi
 -se utilizeaza electrozi de tip Schliephake-placi
rotunde izolate intr-o capsula de sticla sau de material
plastic ,la o distanta de 3 cm fata de tegument
 - electrozi plati sau flexibili confectionati din cauciuc
,incorporati intr-un material textil ,se aplica direct pe
corpul pacientului
 -dupa marime electrozii se clasifica :mici,mijlocii si
mari
 -pentru incalzirea profunda a tesuturilor si evitarea
incalzirii straturilor cu tesut gras trebuie marita
distanta dintre electrozi si suprafata corporala
 - micsorarea distantei dintre electrozi si suprafata
corporala duce la o incalzire mai mare la suprafata
 Tegumentul si tesutul gras prezinta tendinta la
incalzire mai puternica decat tesutul muscular
subiacent de aceea trebuie respectata distanta de 3-4
cm, la aplicatia in camp condensator.

 Efectele undelor scurte:
 -↑ metabolismului, necesarului de oxigen, catabolism
 -activarea circulatiei (efect direct si reflex prin eliberare de
substante vasoactive)
 -scade TA
 -pe SNC sedative prin aplicatii in regiunea cervicala
 -pe SNP: ↑ excitabilitatea, ↑ viteza de conducere, ↓ reobaza
si cronaxia
 -pe musculatura: relaxant, antispastic
 Contraindicatii: infectii, neo, hemoragie, inflamatii acute
 Terapia cu ultrasunete
 Limita superioara de perceptie a sunetelor=20000 oscil/sec
 Vibratiile mecanice pendulare ce depasesc
20000oscil/sec=UUS
 υ=500-3000KHz (800-1000KHz)
 Propagarea in linie dreapta, sub forma de fascicul de raze e
influentata de structura mediului.
 v=1500m/sec (v=λxν)
 Profunzimea de injumatatire=5,8cm la 800KHz
 Absorbtia si reflexia au loc la trecerea intre 2 medii cu
densitati diferite
 UUS in camp continuu si in impulsuri
 Efecte:
 Mecanic -vibratie e f(I) FIBROLITIC
 -cavitatie
 Termic –prin absorbtia energiei UUS
 -frictiunea particulelor mediului
 Cavitatia (goluri, fisuri): in lichid→bule de aer
 -elibereaza energie→cu efecte distructive
 -efect de difuziune: ↑ permeabilitatea membranelor
 -efect chimic: reductie, alterare structurala
 Producerea UUS=procedeul piezoelectric
 Efecte:
-analgetic
-miorelaxant
-hiperemiant
-fibrolitic (rupere, fragmentare tisulara)

 Aplicatiile UUS se fac periarticular, articulatia temporomandibulara

fiind singura unde este permisa ultrasonoterapia directa.
 Aplicarea ultrasunetelor in cuplaj direct
 - pe suprafete plane, netede ,fara leziuni cutanate
 -solutie de contact pe suprafata respectiva (uleiuri
minerale de parafina , vaselina sau glicerina)
 -pentru actiune in straturile superficiale :ulei de ricin
sau alta componenta uleioasa
 Aplicarea ultrasunetelor in cuplaj indirect
 -se face prin intermediul apei(subacval)
 - asigura un cuplaj uniform si se pot trata regiuni cu
neregularitati de relief ,zonele sensibile , cu hiperestezii,
cele cu plagi, etc.
 -vasele confectionate din material rau conductor si de
dimensiuni nu prea mici
 -temp. apei 360C ,apa sa fie statuta
 -traductorul se fixeaza cu ajutorul unei tije
 -capul traductorului se misca paralel cu regiunea la o
distanta de 2-3 cm
 Aplicarea campurilor magnetice de joasa frecventa
 Modalitati de aplicare :
 -Forma continua : 50 Hz , 100 Hz , 50-100Hz (6s cu 50
Hz urmate de 6s cu 100 Hz –fara pauza )
 -Forma intrerupta ritmic 50 Hz -3s , 3s pauza apoi 100
Hz -3s , 3s pauza
 si 50-100Hz: 3s 50 Hz , 3s pauza , 3s
100 Hz , 3s pauza
 Forma intrerupta aritmic
 la 50 Hz si 100 Hz intercalate cu pauze variabile
care se succed in mod aleator
 la 50-100 Hz 6s cu 50 Hz si 100 Hz , intercalate cu
pauze variabile care se succed aleator
 Formele de aplicare : se face in functie de scopul
terapeutic urmarit , afectiunea tratata , terenul
constitutional si tipul de reactivitate neurovegetativa.

 Aparatul de Magnetodiaflux : doua bobine circulare de

dimensiuni corespunzatoare cervicala si
lombara,paralele si cu marime inegala
 Bobine localizatoare :genereaza campuri magnetice de
alte intensitati decat cele circulare , efectul este
focalizat pe organul si segmentul tratat.
 Reguli de aplicare :este contraindicata la pacienti cu
pacemaker, se indeparteaza de pe corp obiectele
metalice si ceasurile , paturile confectionate din lemn
la distanta min. 3m, amplasarea aparatelor in cabinete
separate.
 Terapia Shockwave
 Unda acustica ce transfera energie de frecvenţa joasa
stimuland procese reparatorii,de regenerare şi
vindecare

 Imbunatatirea metabolismului şi a microcirculatiei

 Decalcifierea fibroblastelor
 Imbunatatirea productiei de colagen
 Reducerea tensiunii musculare
 Eliminarea mai rapida a substantei P
 Terapia Shockwave
 4 faze de reactie
 Faza fizica: -Cavitatie extracelulara
- Ionizarea moleculelor
- Creşterea permeabilitatii celulare
 Faza fizico-chimica :

- Interactiunea intre bio-moleculele eliberate de celulele

stimulate
 Faza chimica : -Reactii intracelulare

- Modificari moleculare celulare

 Faza biologica:- cand modificarile din faza chimica persista suficient
 Terapia Shockwave
 Tendinopatii şi bursite
-stimularea angiogenezei(neovascularizatie)
-stimularea circulatiei la jonctiunea os-tendon
-eliberare de factori de creştere şi proliferare
 Tendinita calcifica
-fragmentare
-cavitatie
-detensionare
RECUPERAREA IN AFECȚIUNILE
REUMATOLOGICE INFLAMATORII
RECUPERAREA MUSCULOSCHELETALĂ

◼ Afecțiuni reumatologice
◼ Afecțiuni ortopedice
◼ Accidente/politraumatisme, traumatisme neurologice, arsuri
◼ Amputații
◼ Boli metabolice/ diabet zaharat
 PREVALENȚA AFECȚIUNILOR REUMATOLOGICE,
IMPACT ECONOMIC/SOCIAL
Prevalența
◼prevalența AR 0,5-1%
◼artroza manifestată clinic – 7-8%
◼lombalgii cu debut de min. 1 săpt., cu afectarea activităților zilnice - la 90% din
pacienți
Impact economic/social – în țările dezvoltate
◼costurile afecțiunilor musculoscheletale 1,6-2,7% din produsul intern brut
◼PR
 cauză frecventă de invaliditate
 costurile se apropie de cele ale CIC
 înrăutățește calitatea vieții a pacienților
 scade supraviețuirea cu 9-10 ani
◼OP
 mortalitatea datorată fracturilor de șold și vertebrale = mortalitate neo. col
uterin + sân (UK)
◼ARTROZĂ cu limitarea marcată a mobilității → ↑ prevalența afecțiunilor respiratorii
și cardiovasculare → ↑ mortalitatea
◼OMS – 2000-2010 „Decada osului și a articulaței” (eficientizarea prevenției,
vindecării și recuperării)
PARTICULARITĂȚI ALE RECUPERĂRII PACIENȚILOR
CU BOLI REUMATOLOGICE
MODIFICĂRI:
◼durere
◼modificări anatomice, deformări musculoscheletale
◼afectarea funcției musculoscheletale

durere

mobilitate ↓
forță musculară↓
deformare
funcție musculară ↓

INFLAMAȚIE DEGENERARE
artrită → artroză secundară
artroză inflamată(activata) ← artroză primară
CUANTIFICAREA DISTRUCȚIEI, HANDICAPULUI ȘI A
INVALIDITĂȚII ÎN AFECȚIUNILE REUMATOLOGICE

ALTERAREA FUNCȚIEI
primar – cauza: durere, independent de deformare (crampe musculare)->
handicap musculoscheletal, invaliditate

MĂSURAREA AFECTĂRII FUNCȚIEI

Chestionare specifice afecțiunilor

• AR – HAQ-DI
• artroză șold, genunchi– WOMAC (Western Ontario and McMaster) index
• lombalgie – OSWESTRY index
• OP – QUALEFFO index
Chestionar generic pentru calitatea vieții - EuroQoL
WOMAC

http://nrszh.hu/html/szakmai_oldalak/iranyelvek/13fejaltalanos.pdf
http
OSWESTRY

http://mre.hu/info.aspx?sp=28
Indice funcțional pentru artropatii ale mâinii (DREISER) Functional Index for Hand arthropathies FIHOA
EQ-5D

www.tankonyvtar.hu
CUANTIFICAREA DISTRUCȚIEI, HANDICAPULUI ȘI A
INVALIDITĂȚII ÎN AFECȚIUNILE REUMATOLOGICE

Afectare psihică
← durere, deformări, alterarea fucției
anxietate, depresie (boli cronice)

Afectare viscerală
← din cauza bolii de bază, secundar tratamentului

Boli respiratorii/CV secundare

← din cauza sedentarismului
 Când se recomandă reabilitarea pacienților cu afectiuni
reumatologice?

Afecțiuni tranzitorii tratament

vindecare
(boală acută) Prevenție secundară

Afecțiuni persistente Tratament ulterior

(boală cronică) vindecare
Prevenție secundară

Modificări persistente
(handicap) reabilitare
EXAMEN CLINIC ÎN RECUPERARE

Anamneză

Istoricul bolii + afecțiunea actuală

anamneza socială (heredocolaterală, mediu)
anamneza profesională
anamneza psihologică

Examen obiectiv

constituția
status muscular-osos-ț.conjunctiv – ROM (range of motion), stabilitate
articulară, forța musculară
capacitate respiratorie
capacitatea de încărcare (cardiac, repirator)
echilibru (dinamic, static)
examinări ale afecțiunilor metabolice
aptitudini/capacitate funcțională
Activități zilnice (ADL)
CONCEPȚIA REABILITĂRII REUMATOLOGICE

Este caracteristică afecțiunilor reumatologice- tratamentul și recuperarea nu

sunt separate, ele se fac în paralel-

◼ se planifică,

◼ îmbină,

◼ armonizează,

◼ individualizează,

◼ cu participarea activă a persoanei afectate.

Scopurile reabilitării reumatologice

„Scopul reabilitării este, prin folosirea tuturor instrumentelor,

reducerea efectelor negative ale handicapului și invalidității,
pentru integrarea socială optimă a persoanelor” definiția OMS„

◼ ameliorarea durerii
◼ păstrarea/ameliorarea mobilității articulare
◼ prevenirea deformărilor
◼ păstrarea/ameliorarea forței musculare
◼ efectuarea activitaților zilnice
◼ integrare profesională și socială
MIJLOACE DE REABILITARE MEDICALĂ
❑ tratament medicamentos
❑ psihoterapie (colaborare pacient, mobilizarea ideilor legate de participare la
vindecare a pacientului)
❑ fizioterapie
o kinetoterapie
o masaj
o electroterapie
o termoterapie
o SPA(balneoterapie)
❑ ergoterapie – însușire tehnici corecte de efectuare a activităților zilnice
(activity for daily living, ADL)
❑ îngrijire (asistentă medicală)
❑ modificări ale mediului înconjurător cu scopul facilitării activităților – folosire
instrumente, sisteme adecvate
❑ folosire dispozitive medicale – orteze, corsete, bastoane, cârje, cadru de
mers, dispozitive ajutătoare ale vieții de zi cu zi (alimentație, igienă
personală, îmbrăcăminte)
❑ asistent social
❑ tratament chirurgical
FAZELE REABILITĂRII MEDICALE

◼ reabilitare la domiciliu- îngrijire la domiciliu, kinetoterapeut,

asistentă cu cunoștințe de fizioterapie, ergoterapeut, asistent
social
◼ ambulatoriu de specialitate- condiție necesară- pacientul este
capabil să se deplaseze prin mijloc propriu sau folosire mijloace
de transport comun
◼ secții clinice de reabilitare- avantajul constând din
accesibilitatea tehnicilor diagnostice, medicul investighează
pacientul și prescrie tratamentul recuperator
◼ Centru de reabilitare, spital de recuperare, sanatoriu- avantaje:
echipa de recuperare (medic de recuperare, kinetoterapeuți
specializați, ergoterapeuți, asistent social, infirmieri/asistenți
specializați. Săli de sport special echipate, piscine pentru
gimnastică medicală, compartimente pentru fizioterapie,
balneoterapie)
 RECUPERAREA PACIENTULUI CU
ARTRITĂ REUMATOIDĂ
◼ Prevalență 0,5-1%
◼ Raport sex feminin-masculin 3-4:1
◼ Debut de obicei la vârsta de 30-50 ani

◼ Costuri ridicate pentru tratarea pacienților

◼ Costuri indirecte
 pierderea capacității de muncă
 limitarea mobilității- povară psihică

◼ EXAMEN CLINIC
 inflamație →
◼ presiune crescută datorită epanșamentului articular → distrucția
cartilajului, distensia capsulei articulare și a ligamentelor → crește
instabilitatea articulară, atrofie musculară reflexă
◼distrucție cartilaginoasă și osoasă

 ligamente instabile → deviații de ax

 slăbiciune musculară, fatigabilitate (afectează capacitatea de efort a pacientului)
RECUPERAREA PACIENTULUI CU ARTRITĂ REUMATOIDĂ -
EXAMEN CLINIC
 NAD (nr. artic. dureroase), NAT (nr. artic.tumefiate), durata RM (redoare matinală)
 functia articulației RC (radiocarpiene) și a mâinii, folosirea dispozitivelor medicale
 coate: igienă, alimentație
 articulația temporo-mandibulară- mobilizare cavitate bucală, alimentație
 umăr- rotația este prima mișcare limitată (pieptănat, WC)
 coloana vertebrală
◼subluxația C1-C2 – durere cervicală

◼osteoporoză secundară

 coxofemural– contractură în flexie → dificultate la mers, modificări secundare ale

coloanei lombare și genunchi
 genunchi – deviații de ax, instabilitate articulară (← suprafețe articulare, slăbiciune m.
cvadriceps)
 picioare – durere, deformări, afectarea tegumentului de la nivel plantar.

 sindroame de tunel – neuropatie de compresie

 status cardio-pulmonar → capacitate aerobă, toleranță la efort

PARTICULARITĂȚI ALE RECUPERĂRII PACIENȚILOR
CU BOLI REUMATOLOGICE

durere

mobilitate ↓ deformări
forță musculară↓
funcție musculară ↓
 RECUPERAREA PACIENTULUI CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ - EXAMEN CLINIC
Durere
inițial redoare matinală
ulterior dureri articulare persistente ale artic.mici mâini și picioare
Măsurare:
VAS (scala analogă vizuală)
NAD

Deformări
deviere ulnară a degetelor, degete ”în butonieră”, ”în gât de lebădă”
subluxație ventrală-cranială a umărului (subțiere m. biceps brachii/calota rotatorilor)
Deformări tipice ale picioarelor:
pes plano-valgus-adductus-supinatus
MTF: subluxații dorsale/laterale, hallux valgus
degete: ”în ciocan” (atrofie/contracturi m. interosseus și lumbricalis)

Alterarea funcției
în cazurile ușoare numai la efort fizic, la suprasolicitări
ulterior la mobilizare, activități fizice
Măsurare:
Health Assessment Questonniare (HAQ-DI)
SF-36
 RECUPERAREA PACIENTULUI CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ - EXAMEN CLINIC
Deformări
deviere ulnară a degetelor, degete ”în butonieră”, ”în gât de lebădă”
subluxație ventrală-cranială a umărului (subțiere m. biceps brachii/calota rotatorilor)
Deformări tipice ale picioarelor:
pes plano-valgus-adductus-supinatus
MTF: subluxații dorsale/laterale, hallux valgus
degete: ”în ciocan” (atrofie/contracturi m. interosseus și lumbricalis)
 RECUPERAREA PACIENTULUI CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ - EXAMEN CLINIC

Deformări
deviere ulnară a degetelor, degete ”în butonieră”, ”în gât de lebădă”
subluxație ventrală-cranială a umărului (subțiere m. biceps
brachii/calota rotatorilor)
Deformări tipice ale picioarelor:
pes plano-valgus-adductus-supinatus
MTF: subluxații dorsale/laterale, hallux valgus
degete: ”în ciocan” (atrofie/contracturi m. interosseus și
lumbricalis)

Alterarea funcției
în cazurile ușoare numai la efort fizic, la suprasolicitări
ulterior la mobilizare, activități fizice
Măsurare:
Health Assessment Questonniare (HAQ-DI)
SF-36
 HAQ-DI

Vă rugăm marcați răspunsurile din ultimele 7 zile- la următoarele întrebări

1. Îmbracare și îngrijire personală:

❑ Puteți să vă îmbrăcați singur, inclusiv să va legați șireturi și nasturii?

• Fără nicio dificultate 0
• Cu mici dificultăți 1
• Cu mari dificultăți 2
• Nu pot 3

❑ Puteți să vă spălați capul?

2. Ridicarea:
◼ Puteți să vă ridicați dintr-un scaun fără braț?
◼ Puteți să vă întindeți să vă ridicați din pat?

3. Mâncarea:
◼ să tăiaţi singur carnea
◼ să aduceţi cana sau paharul plin la gură
◼ să desfaceţi o cutie de lapte

4. Mersul:
◼ Să vă plimbaţi pe teren plat?
◼ Să urcați 5 trepte?

5. Igienă personală:
◼ să vă spălaţi şi să ştergeţi corpul?
◼ să faceţi baie în cadă?
◼ să vă așezați și să vă ridicați de pe WC?
6. Luarea unor obiecte:
◼ să vă ridicaţi şi să luaţi un obiect de 2 kg, ce se află deasupra capului?
◼ să vă aplecaţi, ca să luaţi o îmbrăcăminte de pe podea?

7. Abilitatea mâinii:
◼ să deschideţi uşa mașinii?
◼ să desfaceți capacul borcanelor anterior deschise?
◼ să deschideți și să închideți robinetul?

8. Activitate în jurul casei:

◼ să mergeți la cumpărături?
◼ să vă urcați și să coborâți din mașină?
◼ să lucrați în grădină/casă (ex. curățenie cu aspiratorul, grădinărit)?
 Calitatea vieții

◼ EuroQoL, RA-QoL
◼ SF-36
EQ-5D

www.tankonyvtar.hu
 Stadii anatomice- Steinbrocker:

I. stadiul (debut): fără distrucții radiografice

II. stadiul (moderat): fără deformări
III. stadiul (sever): fără anchiloză
IV. stadiul (terminal): anchiloză

Stadii funcționale- Steinbrocker:

I. Pacientul își efectuează activitățile zilnice fără nicio dificultate
II. Activitățile zilnice se efectuează cu durere și limitarea mobilității
III. Activitățile zilnice sunt limitate, dar pacientul se poate autoîngriji
IV. Autoîngrijire imposibilă, folosire scaun cu rotile, imobilizat la pat
Stadiile Seyfried – articulații mari:
◼ stadiul I.: pacientul poate efectua fără durere mobilizarea articulației
împotriva unei mici rezistențe
◼ stadiul II.: mobilizarea fără durere se poate efectua numai fără rezistență
externă
◼ stadiul III.: mobilizare continuă se poate efectua doar fără forțele
gravitaționale, în caz contrar- mișcare în roată dințată
◼ stadiul IV.: durere intensă în repaus total, limitare marcată a mobilității

Stadiile Seyfried- mâini:

◼ stadiul I.: deformările articulațiilor mici pot fi corectat activ de pacient,
poziția care poate fi ținută în mod activ
◼ stadiul II.: deformările pot fi corectate pasiv, poziția corectată poate fi
ținută de pacient (KT individuală- nu KT în grup, kinetoterapeutul trebuie
să poziționeze poziția îndreptată)
◼ stadiul III.: deformarea poate fi corectată pasiv, însă pacientul nu poate
ține în mod activ poziția (→ folosire orteze, artic. RC este susținută în
poziție neutră)
◼ stadiul IV.: deformarea nu poate fi corectată pasiv (→ intervenție
chirurgicală)
Metode de evaluare a activității AR (recomandări EULAR,
ACR)

◼ Nr. Artic. dureroase

◼ Nr. Artic. tumefiate
◼ Aprecierea durerii articulare (VAS)
◼ Aprecierea activității bolii de către pacient
◼ Aprecierea activității bolii de către medic
◼ Sindrom inflamator (VSH, PCR)
◼ Indice funcțional (HAQ)
◼ Indice de activitate (DAS)
◼ Explorare radiografică pentru evaluarea distrucțiilor radiologice
(Larsen, Sharp, Van der Heijde Sharp Score)
DAS 28 (Disease Activity Score)
1. Nr. Artic. dureroase
2. nr. Artic. Tumefiate
3. VSH/PCR
4. aprecierea activității bolii de către pacient (VAS)

Remisiune ≤ 2.6
Activitate joasă a bolii > 2,6 - ≤ 3,2
Activitate medie a bolii > 3,2 - ≤ 5,1
Activitate înaltă a bolii > 5,1
EULAR răspuns terapeutic
DAS28 Ameliorare
Értékelés
> 1,2 > 0,6 - ≤ 1,2 ≤ 0,6
≤ 3,2 Bun

> 3,2 si ≤ Moderat

5,1
> 5,1 Slab
 Criterii ameliorare AR (ACR-20, 50, 70)

◼Nr. Artic. Dureroase scădere cu 20%, 50% sau 70%

◼Nr. Artic. Tumefiate scădere cu 20%, 50% sau 70%
◼3 din urm. 5 parametri - ameliorare 20%, 50% sau 70%:
 durerea articulară (VAS)
 aprecierea activității bolii de către pacient
 aprecierea activității bolii de către medic
 sdr. Inflamator (VSH sau PCR)
 indice funcțional (HAQ)
 Criterii de remisie ACR/EULAR 2011

- Boolean Remission

◼ TJC ≤ 1
◼ SJC ≤1
◼ PCR ≤ 1mg/dl
◼ VAS ≤ 1

Prezența celor 4 criterii

 REABILITAREA PACIENȚILOR CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ
 PREVENȚIE PRIMARĂ Nu este posibilă
◼ în geneza bolii: 30% factori genetici, 70% factori de mediu

 PREVENȚIA SECUNDARĂ = diagnostic precoce, tratament eficient

◼ scopuri:
 analgetic
 scăderea/reducerea tumefierilor, inflamației
 împiedicarea deformărilor, anchilozelor
 păstrarea mobilității, recuperarea mobilității limitate
 corecția pozițiilor vicioase
 păstrarea/ameliorarea forței musculare
 efectuarea activităților zilnice
 integrare la locul de muncă/ socială
◼ în principiu tratament medicamentos pentru scăderea inflamației
 tratament simptomatic: AINS, AIS
 DMARDs
◼ psihoterapie, fizioterapie, ergoterapie, dispozitive medicale, asistent social,
intervenții chirurgicale
ÎN FAZA ACUTĂ

1. ANALGETICE, ANTIINFLAMATOARE
◼ se recomandă repaus la pat
 în poziție antalgică cu cruțarea articulațiilor
◼ membru superior: SH abducție ușoară, flexie ușoară-cot, RC 0°, degete- flexie ușoară

◼ membru inferior: rotație externa, flexie dorsală picior

Klippel - Rheumatology

 compensarea efectelor negative ale imobilizării (2-3x/zi)

◼ gimnastică respiratorie

◼ mobilizarea pasivă, apoi activă a articulațiilor

◼ exerciții izometrice ale grupelor musculare (pentru a contracara atrofia asociată

inactivității)
◼ Repausul de pat este recomandat pe termen scurt- câteva zile- max. 2-3 săpt.
REABILITAREA PACIENȚILOR CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ – FAZA ACUTĂ

◼ aspirația lichidului articular

◼ AINS, AIS sistemice/ locale
◼ repaus articular (în cursul nopții- șine de corecție), protecție articulară
◼ crioterapie, analgetic, decontracturant, (aplicații locale reci- comprese apă
rece)
◼ TENS, comprese MgSO4, ionoforeză, c. diadinamici
◼ gimnastică medicală cu precauție- activă/pasivă
 KT individuală
 mobilizarea articulațiilor înțepenite: aplicații locale de gheață
 în poziția fără supraîncărcare articulară: grilă de suspendare, orteze (mobilizare fără
durere)
◼ Contraindicație: c. de frecvență înaltă, UUS, aplicații locale de
temp.crescute, băi termale, masaj
 REABILITAREA PACIENȚILOR CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ – FAZA SUBACUTĂ/CRONICĂ

◼ KT. ordinea exercițiilor: mobilizarea pasivă a articulațiilor, gimnastică activă (contracții

izometrice, exerciții active/apoi împotriva rezistenței)
 gimnastică individuală
 gimnastică în pozițiile corectate
 pentru mobilizarea articulațiilor înțepenite: aplicații locale cu gheață, tehnici
manuale de mobilizare a țesuturilor moi
 gimnastică fără supraîncărcare: subacvatică, grilă de suspendare, orteze
(mobilizare fără durere)
 exerciții la domiciliu (formarea pumnului, flexia cotului cu atingerea feței) 15 min./zi
◼ electroterapie – analgetic, ameliorarea circulației, decontracturant
 UUS (TM), c. cu unde scurte (șold, genunchi)
 c. interferențiali
 c. galvanici, TENS, ionoforeză, c. diadinamici, bai galvanice
◼ balneoterapie – doar în remisia bolii (băi termale- calciu, iod, sulf, săruri, CO2, ape
minerale, împachetări cu nămol)
REABILITAREA PACIENȚILOR CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ – FAZA SUBACUTĂ/CRONICĂ
Ergoterapie
însușirea protecției articulare (pacientul își poate efectua activitățile zilnice,
mobilizarea nu va agrava celelalte articulații)
RC – evitarea flexiei dorsale (risc de dislocare), imobilizare
evitarea hiperextensiei degetelor (aplatizarea boltei palmare se
asociază cu devierea ulnară)
benefic: prehensiune în flexie (spațiul articular se lărgește)
coate: important este păstrarea flexiei și a supinației.

Evitarea:
flexie m. biceps + instabilitate lig. annulare radius→ subluxare cap
radial
extensie completă→ poate crește inflamația panusului în fosa
olecraniană. Se recomandă purtarea genții în flexie de 90°.
baston- cârje (scade presiunea lichidului intraarticular)
stabilitatea umărului asigurată de mușchi (creșterea forței m. biceps)
mobilizări în ax, se evită mișcările complexe
se evită anteflexia coloanei cervicale, mobilizările rapide
REABILITAREA PACIENȚILOR CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ – FAZA SUBACUTĂ/CRONICĂ
Ergoterapie
◼ activitățile care cresc presiunea intraarticulară,contribuie la degradarea
cartilajului → folosire dispozitive medicale:
◼ mâini: mâner mai gros (forță mai mică pe tendoanele flexorilor),
mânere mai lungi, deschizătoare de sticle/borcane, etc.
◼ limitarea mobilității umărului/cotului- dispozitive speciale pentru
alimentație, igienă
◼ membru inferior- dispozitive pentru încălțare, purtare ciorapi
 REABILITAREA PACIENȚILOR CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ
◼ Dispozitive medicale

Dispozitive tradiționale (ameliorează Dispozitive ergonomice (pentru activitățile

mobilizarea, stabilizatori) zilnice, îngrijire personală)

atele Instrumente cu mâner lung

Orteză genunchi, coate Dispozitive care îngroașă mânerele subțiri
Încălțăminte oropedică Tacâmuri speciale
Guler- Schanz, guler stabilizator coloanaDeschizătoare universale (pt. deschiderea
cervicală, cefalic robinetului, pt. cheie)
corset Scaun, dispozitiv de înălțare pt. WC
Baston, cârje, cadru de mers Scaun pentru cadă, mâner pt. cadă
 REABILITAREA PACIENȚILOR CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ
◼ Intervenții ortopedice
 sinovectomie – excizia sinovialei
◼ intervenție chirurgicală: genunchi, RC, artic. mici mâini

◼ izotopi: genunchi

 osteotomie – cap metacarpian, tibie, radius, pentru corectarea deviațiilor de ax

 decompresie: eliberare n. median (sdr. de tunel carpian)
 artrodeză (instabilitate, durere)
◼ RC

◼ subtalar

 artroplastie
◼ șold, genunchi

◼ umăr, coate, MCF, MTF

 intervenții la nivelul coloanei cervicale:

◼ stabilizare C1-C2

◼ extirpare dens
 REABILITAREA PACIENȚILOR CU ARTRITĂ
REUMATOIDĂ
Psihoterapie
pacientul acceptă boala cronică
îndrumare/reorientare profesională
informare adecvată a familiei, acceptarea bolii

Asistenți sociali
pacienți care trăiesc singuri
modificări ale locuinței, a bucătăriei, etc.

Situații speciale

sarcină
se poate, ameliorare spontană
planificată, control reumatologic periodic (! DMARDs)

alăptare
puseu de boală
! DMARDs
REABILITAREA PACIENȚILOR CU
SPONDILARTRITE
◼ Spondilită anchilozantă (SA)

◼ Artrită psoriazică

◼ Artrite asociate bolilor inflamatorii intestinale

◼ Artrite reactive
REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA

◼ Prevalență 1%
◼ Raport sex masculin: feminin 2,5-4:1
◼ Vârsta de debut cel mai frecvent la 20-30 ani

◼ Costuri ridicate ale tratamentului

◼ Costuri indirecte
 pierderea capacității de muncă
 limitarea mobilității- afectare sec. psihică

◼ Clinic:
 inflamația articulației SI și a coloanei vertebrale → calcificare, osificare
 calcificarea ligamentelor
 inflamația/anchiloza articulațiilor costovertebrale, costocondrale,
costosternale → afectare expansiune torace/deformări
 inflamația artic. periferice
 poziție caracteristică
REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA – EXAMEN
OBIECTIV
❑ în ciuda deformărilor coloanei vertebrale, pacientul se poate autoîngriji
❑ Coloana vertebrală
❑ mobilizare anterioară, laterală (probleme în circulație)

❑ decubit dorsal (câte perne), decubit ventral

❑ Torace
❑ expansiune respiratorie

❑ mobilizare umăr (pieptănat, bărbierit)

❑ CF – ! contractură în flexie → dificultăți la mers, afectare sec. lombară,
genunchi (limitare mers pe scări, șezut)

❑ afectare cardiopulmonară – precizează capacitatea aerobă a pacientului,

capacitatea de efort fizic
REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA – EXAMEN
OBIECTIV
❑ în ciuda deformărilor coloanei vertebrale, pacientul se poate autoîngriji
❑ Coloana vertebrală
❑ mobilizare anterioară, laterală (probleme în circulație)

❑ decubit dorsal (câte perne), decubit ventral

❑ Torace
❑ expansiune respiratorie
REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA- PARAMETRI

Durere
Măsurare:
VAS: Vă rugăm marcați durerea resimțită de Dvs în ultima
săptămână (pe o scală de 0-10cm)
Deformări
poziția ”în semn de întrebare”
+ flexia membrelor inferioare → poziția ”de schior”

Alterarea funcției
Măsurare:
▪ distanța menton-stern, occiput-perete, tragus-acromion
▪ indice Ott, Stibor
▪ expansiune toracică
▪ indice Schober, distanța degete-sol
▪ BASFI
▪ probe funcționale respiratorii
reducere unghi câmp vizual
BASMI
PUNCTAJ

0 1 2

Distanța <15 cm 15-30 cm >30 cm

tragus-perete
Flexie lombară >4cm 2-4 cm <2cm

Rotație >70° 20-70° <20°

cervicală
Inflexiune >10 cm 5-10 cm <5 cm

lombară
Distanța >100 cm 70-100 cm <70 cm

intermaleolară
 BASDAI (BATH ankylosing spondylitis disease activity
index)
◼ 1. Cum apreciați fatigabilitatea/astenia?

◼ 2. Cum apreciați durerea resimțită la nivelul coloanei cervicale, dorsale, la nivelul șoldului?

◼ 3. Cum apreciați durerea/tumefierea la nivelul celorlalte articulații?

◼ 4. Cum apreciați sensibilitatea de la nivelul entezelor?

◼ 5. Cum apreciați redoarea matinală?

deloc foarte sever

◼ 6. Durata redorii matinale?

0 ore 2 ore sau peste

◼ BASDAI = 1+2+3+4+(4+5)/2 Boala activă ≥ 4

 BASFI (BATH ankylosing spondylitis functional index)
◼ 1. Încălțare/luare ciorapi fără dispozitive?
◼ 2. Flexia coloanei lombare pentru a ridica un obiect
◼ 3. Luarea unui obiect de pe un raft aflat deasupra capului?
◼ 4. Ridicarea de pe un scaun fără folosirea mâinilor sau unui ajutor
extern?
◼ 5. Ridicarea de jos din decubit dorsal?
◼ 6. Ortostatism timp de 10 min, fără sprijin, fără durere?
◼ 7. Urcarea a 12-15 scări, fără ajutor extern?
◼ 8. Rotația capului peste umăr, fără torsiune toracică?
◼ 9. Efectuarea activităților fizice (KT, grădinărit, sport)?
◼ 10. Activități zilnice- la domiciliu/locul de muncă?
Ușor 0 10 Imposibil
Evaluare ASAS

◼ Apreciere globală a pacientului: BASGI

◼ Va rugăm marcați pe linia de mai jos cum aprecierați
starea de sănătate globală a Dvs- din ultima săpt.?
◼ Durere: VAS
◼ Vă rugăm marcați senzația de durere resimțită de Dvs în
ultima săpt.?
◼ Funcția: BASFI
◼ Inflamație: BASDAI
 REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA

 PREVENȚIA PRIMARĂ
◼ screening HLA-B27 la copii simptomatici de sex masculin

◼ purtătorii HLAB27 vor evita:

 activități profesionale statice

 activități care implică efort fizic excesiv

◼ !! mediu profesional rece, umed

◼ !! infecții, uveită
 PREVENȚIA SECUNDARĂ
◼ diagnostic precoce, tratament precoce
◼ informare adecvată a pacientului
 boală cronică
 cu respectarea recomandărilor calitatea vieții nu se modifică
semnificativ (în ciuda perioadelor asimptomatice, boala progresează,
deformările preexistente sunt ireversibile)
 REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA

◼ PREVENȚIA SECUNDARĂ
◼ scopuri:
 analgezie
 corectarea posturilor vicioase
 împiedicarea deformărilor, anchilozei
 păstrarea mobilității, recuperarea celor limitate
 păstrarea/ameliorarea forței musculare
 păstrarea/ameliorarea funcției respiratorii
 integrare profesională, socială
 ameliorarea stării generale
◼ tratament medicamentos
 AINS –inhibitori COX2
 AIS – rar, de obicei local (uveită, entezită, artrită)
 inhibitori TNF-alfa, inhibitori IL-17
◼ psihoterapie, fizioterapie (KT, electroterapie, termoterapie, masaj, ergoterapie, dispozitive medicale,
intervenții chirurgicale)
 REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA

◼ GIMNASTICĂ MEDICALĂ, gimnastică respiratorie

◼ progresia osificării se asociază cu lipsa mobilizării articulațiilor

◼ se recomandă exerciții izotone

Scopuri:
 conștientizarea poziției
 păstrarea și creșterea gradului de mobilitate a coloanei vertebrale și a
articulațiilor periferice
 creșterea forței musculare paravertebrale
 ameliorarea funcției respiratorii: păstrarea mobilității toracice
 prevenire deformări
 prevenire anchiloze
 analgezie
◼ GIMNASTICĂ MEDICALĂ, gimnastică respiratorie
◼ modurile de atingere a scopului

 Poziție de repaus

▪ pat dur, fără pernă, eventual pernă anatomică, genunchi/șold în

extensie
▪ citire/dormire în decubit ventral (previne fixarea coloanei în flexie)
▪ poziția corectă
 Poziție de corecție/hipercorecție

▪ decubit dorsal: pernă sub coloana dorsală, săculeți cu nisip pe umeri,

genunchi
▪ decubit ventral: perne sub umeri, săculeți cu nisip pe coloana dorsală
(pentru prevenirea cifozei)
▪ sfinx
▪ exerciții de corecție (cat-back/sway-back, ortostatism/șezut cu spatele
la perete)
 Gimnastică medicală a coloanei zilnică, regulată + gimnastică
respiratorie - zilnică
 program terapeutic individualizat, controlat de o persoană competentă

 program terapeutic în grup, controlat de o persoană competentă

 program terapeutic la domiciliu, necontrolat, 2-3x15-20 min/zi

▪ Gimnastica trebuie continuată zilnic pe toată durata vieții
▪ Frecvent cerința fiind o iluzie- pacientul nu își efectuează exercițiile
◼ GIMNASTICĂ MEDICALĂ
 Exerciții zilnice, regulate ale coloanei vertebrale și respiratorii
◼ creșterea forței musculare (adductori scapulă, m. abdominali, extensori
șold)
◼ stretching musculatura contractată (m. pectorali, flexori șold, flexori
genunchi)
◼ mobilizare coloana vertebrală- cel mai eficient este fără supraîncărcare,
suspendat (scade durerea, cruțare ligamente afectate)
◼ mobilizare torace, scapulă

◼ relaxare m. paravertebrală

 tehnici manuale pasive

 exerciții de stretching

 grilă de suspendare

◼ exerciții pentru mobilizarea pelvisului

◼ exerciții de relaxare a m. spastice de la nivelul șoldului, genunchi, umăr

◼ creșterea forței musculare paravertebrale

◼ gimnastică subacvatică (antialgic, antispastic)

◼ păstrarea/creșterea volumelor ventilatorii pulm.

 SA la debut: gimnastică respiratorie, respirație toracică

 SA în evoluție: respirație abdominală

REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA

 FIZIOTERAPIE:
◼ scopuri:

 antialgic

▪ TENS
▪ c. diadinamici – DF1-2, CP 3, LP 3 min
▪ c. interferențiali: la nivel cervical-umeri, lombar
▪ Trabert
▪ ionoforeză
 relaxare musculară, ameliorarea circulației

▪ UUS paravertebral – câmp 4-6, 0,4-0,6W/cm2, 3-4 min

▪ împachetări cu nămol, comprese umede/uscate calde
▪ masaj, masaj subacvatic
 pregătire pt. KT

◼ balneoterapie – contraindicat în fazele acute (sulf, săruri,băi termale)

 ERGOTERAPIE, DISPOZITIVE MEDICALE - rar se folosesc
◼ în mașină folosire mai multe oglinzi-mobilitate coloană cervicală limitată

◼ rar încălțăminte ortopedică/înălțător încălțăminte Păstrarea curburilor fiziologice a coloanei

vertebrale – prin înălțător încălțîminte 4-6 cm, eventual încălțăminte cu talpa din cauciuc
gros
◼ corset Swaim – de evitat (accelerează anchiloza). Excepție: osteoporoză, tasări vertebrale

◼ baston, dispozitiv de înălțare toaletă, scaun pentru cadă (în afectarea genunchilor,
șoldurilor)
◼ însușire poziție corectă

 calculator, cărți –la înălțimea ochilor

 masă în plan ușor decliv (previne anchiloza în flexie a coloanei C + D)

◼ sport

 nu se rec.:

▪ mersul cu bicicleta, fotbal, basketball, tenis, canotaj, schi nautic, hockey pe

gheață
▪ exerciții ale m. abdominale inițiate din grupele musc. sup. (cresc predispoziția la
cifoza dorsală)
 se recomandă:

▪ volei
▪ badminton
▪ înot: bras – previne anchiloza în flexie a coloanei cervicale, menține mobilitatea
șoldurilor
REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA

◼ INTERVENȚII CHIRURGICALE
 intervenții pt. corecție
◼ endoproteza articulației coxofemurale -coxită

◼ proteză genunchi

◼ vertebrotomia – în caz de flexie ant. accentuată (L2-L5)

REABILITAREA PACIENȚILOR CU SA

◼ Psihoterapie
 acceptare boală cronică
 cooperare bună, pacienți mai puțin frustrați decât alți pacienți cu boală
cronică
 îndrumare/orientare profesională
◼ Asistență socială
 pacient care trăiește singur
 modificare locuință, bucătărie
◼ Situații speciale
 sarcină
◼este posibilă

◼ ! DMARDs

 anestezie lombară– nu se poate efectua (anchiloză)

 intubare - îngreunată
 RECUPERAREA AFECȚIUNILOR REUMATOLOGICE NON-
INFLAMATORII/DEGENERATIVE

RECUPERAREA PACIENȚILOR CU BOALĂ ARTROZICĂ

◼ cea mai frecventă patologie musculoscheletală

◼ prevalența crește cu înaintarea în vârstă
◼ la vârsta de 20-30 ani: 6%
◼ peste vârsta de 70 ani: 95-100%
◼ peste vârsta de 40 ani:
◼ la 90% apar semne radiologice de artroză
◼ la 30% semne radiologice + semne clinice
◼ Costurile tratamentului
◼ în țările dezvoltate 1-1,2% din produsul intern brut
◼ cheltuieli crescute în sistemul de sănătate
◼ activitate scăzută
◼ greutate corporală crescută --------→ HTA, CIC, AVC
◼ scăderea capacității aerobe

EXAMEN OBIECTIV

Cele mai frecvente sedii ale artrozei: genunchi, articulațiile coxofemurale, artic. mici ale
mâinilor

◼ durere cu caracter mecanic – cu accentuare la efort fizic, ameliorare în

repaus
◼ caracterizat prin durerea de demaraj (simptomatologie la debut)
◼ durere la suprasolicitări
◼ tumefierea, deformarea articulațiilor
◼ deviații de ax
◼ instabilitate articulară
◼ limitarea mobilității
 ◼ redoare matinală de scurtă durată (sub 30 min.)
GENUNCHI

◼ simptomatologia la debut: durere la schimbarea poziției din șezut în

ortostatism, la coborârea scărilor, durere de demaraj
◼ ex. obiectiv: în poziția de clinostatism, în ortostatism + la mers
◼ stabilitatea articulației se examinează atât în poziția ortostatică, cât și în
clinostatism (în ortostatism instabilitatea articulară este mai pronunțată).
Instabilitatea artic. genunchiului se datorează atrofiei m. cvadriceps și a
laxitatii ligamentare.
◼ deviații de ax:
o la nivelul genunchiului:
• datorită scurtării ligamentelor încrucișate, tibia suferă o rotație
externă și capătă o poziție posterioară față de femur- apare
deformarea în varus
• contractură în flexie (← încordarea mușchilor flexori)
o contractură în flexie a șoldului
o flexie dorsală a gleznei
◼ sensibilitate la palparea interliniei articulare (de obicei la nivelul
compartimentului medial) ± la nivelul pes anserinus
◼ în clinostatism examinarea mobilității și a sensibilității patelare
◼ tonusul și forța musculară m. cvadriceps
◼ examinarea țesuturilor moi periarticulare- posibilă sursă a durerii?
◼ mobilitate păstrată- durerea este datorată coxartrozei sau radiculopatiei L3-
L4

ȘOLD

◼ este obligatorie examinarea coloanei vertebrale lombare și a genunchiului

(pot fi afectate secundar)
◼ în caz de contractură musculară apare sec. lordoză lombară
accentuată
 ◼ examinarea pelvisului și a înălțimii aripilor iliace
◼ în coxartroză este caracteristic semnul Trendelenburg- în ortostatism și la
mers (slăbiciunea m. gluteus medius)
◼ scurtarea membrelor inferioare
◼ scurtare absolută: distanța dintre spina iliaca antero-superior și
maleola internă sau distanța dintre trochanter major – maleola
externă
◼ scurtare relativă: distanța dintre ombilic- maleola externă
◼ apare contractură musculară în abducție/adducție/flexie? Este
caracteristică contractura m. iliopsoas și a m. rectus femoris, respectiv
alterarea echilibrului musculaturii abductorilor-adductorilor
◼ limitarea mobilității: inițial a rotației interne, apoi a rotației externe
◼ dificultate preponderent la urcarea scărilor
◼ dificultate la folosirea toaletei?
◼ dificultate la îmbrăcare (de ex. luarea ciorapilor), încălțare
◼ folosire dispozitive ajutătoare?

PATOLOGII DEGENERATIVE ALE COLOANEI VERTEBRALE – alterarea echilibrului

structurilor funcționale ale coloanei vertebrale (structură funcțională = 2 vertebre
+ discul intervertebral + articulațiile, ligamentele, mușchii stabilizatori ai celor 2
vertebre)

◼ se examineaza coloana cervico-dorso-lombară (CDL) în totalitate- tulburări

de statică (fixate sau se pot corecta)?
◼ tonus muscular bord superior al m. trapez și a musculaturii paravertebrale,
tonus muscular abdominal
◼ expansiunea toracică
◼ diferență de lungime ale membrelor?
◼ examen neurologic

PARAMETRI FOLOSIȚI
◼ Durere
Măsurare:

◼ Scala analogă vizuală (VAS): Vă rugăm marcați (pe o linie de la 0-

10 cm) durerea articulară resimțită de Dvs în ultima săptămână
◼ Deformări, instabilitate

◼ Alterarea funcției
◼ În artroza articulațiilor mici:
◼ dificultăți de prehensiune a mâinii
◼ alterarea calității mobilizării/activității zilnice
◼ HAQ (Health Assessment Questionnaire) modificat
◼ Șold, genunchi
◼ limitarea activităților – șchiopătare, limitarea mersului, îmbrăcare,
îngrijire personală
◼ limitarea capacității de muncă, sociale, activitățile din timpul liber,
relații intime
Măsurare:

◼ mobilitate articulară, forță musculară

◼ timpul necesar parcurgerii unei anumite distanțe (50m), timpul
necesar urcării scărilor
◼ aprecierea limitării unor activităților zilnice legate de mobilizare:
◼ scor WOMAC
◼ Coloana vertebrală
◼ limitarea activităților
◼ limitarea capacității de muncă, a activităților din timpul liber, a
relațiilor intime
Măsurare:

lombar:

◼ test Schober
◼ inflexiune laterală
 ◼ distanță deget-sol
cervical:

◼ distanța menton-stern
◼ distanța tragus-acromion
◼ distanța menton-acromion (rotație)
lombalgie – Oswestry Low Back Pain Disability Questionnaire

◼ Calitatea vieții
◼ EuroQol, SF- 36

RECUPERAREA PACIENȚILOR CU BOALĂ ARTROZICĂ

CÂND?
◼ în ciuda tratementului conservator- alterarea marcată a mobilității cu limitarea
activităților zilnice, respectiv eventual cu apariția limitării îngrijirii personale
PREVENȚIA PRIMARĂ
◼ corectarea factorilor predispozanți:
◼ poziție corporală corectă
◼ activitate fizică regulată
◼ greutate corporală!!
PREVENȚIA SECUNDARĂ
◼ informarea adecvată a pacientului
◼ tratarea adecvată a traumatismelor
◼ corectarea tulburărilor de statică
◼ scăderea inflamației
◼ scăderea supraîncărcării articulațiilor: activitatea la locul de muncă,
reprofilare profesională, dispozitive ajutătoare- baston, cârje, cadru
pentru mers
◼ scădere în greutate
 Scopul:
◼ scăderea durerii
◼ corectarea pozițiilor vicioase
◼ menținerea mobilității existente, recuperarea celor pierdute
◼ menținerea/ameliorarea forței musculare
◼ integrare profesională și socială

Metode:
◼ Tratament medicamentos
o Paracetamol, Tramadol
o AINS – inhibitori COX-2
o infiltrații locale cu glucocorticoizi
o SYSADOA (Symptomatic Slow Acting Drugs For Osteoarthitis)
o soluții vâscoelastice
◼ Fizioterapie (KT, elektroterapie, termoterapie, masaj, ergoterapie,
dispozitive ajutătoare, tratament chirurgical)

RECUPERARA PACIENȚILOR CU GONARTROZĂ

◼ RECUPERARE
◼ Faza acută
◼ durere, scăderea tumefierii (repaus- poziție semiflectată, aplicare locală
de gheață, scăderea supraîncărcării articulare)
◼ scăderea atrofiei musculare
◼ prevenirea aderenței patelei
 ◼ prevenirea contracturilor musculare
◼ exerciții cu protejarea articulațiilor: scăderea supraîncărcării articulare,
training aerobic
◼ Faza cronică
◼ mobilitate, forța musculară, creșterea rezistenței
◼ ameliorarea durerii cauzate de stresul mecanic (diverse dispozitive,
orteze)
◼ în artroza femuropatelară: stabilizare dinamică (taping) și creșterea forței
muschiului vastus medialis
◼ creșterea rezistenței

◼ KINETOTERAPIE
◼ scopuri:
◼ menținerea și ameliorarea mobilității articulare
◼ prevenirea contracturii musculare periarticulare
◼ creșterea forței musculaturii juxtaarticulare – musculatura cu efect de
stabilizare
◼ mobilizarea pasivă a articulației
◼ gimnastică activă, cu scăderea sarcinii/suprasolicitării
◼ pentru mobilizarea patelei și cu efect decontracturant- tehnici manuale la
nivelul țesuturilor moi
◼ pentru stretchingul/întinderea musculaturii ischiocrurale- învățare tehnici de
autostretching
◼ creșterea forței musculare prin exerciții izometrice sau cu o bandă elastică
◼ biciclete fitness pentru interior
 poziție de mobilizare + scăderea supraîncărcării articulațiilor
 creșterea forței musculare
 training aerobic
◼ gimnastică subacvatică
  poziție cu scăderea supraîncărcării articulațiilor
 training aerobic
◼ înot: cu spatele sau stiluri rapide de înot (Nu se recomandă: stilul de înot
fluture – încărcare din laterală)
◼ plimbări

◼ FIZIOTERAPIE – analgetice, relaxare, crește efectul benefic al gimnasticii

 unde scurte,microunde: relaxare prin efect termic endogen, analgetic (nu
în faza acută), tratament prin curenți interferențiali
 tratament cu ultrasunete: analgetic, scăderea contracturii musculare
periarticulare
 TENS: scăderea contracturii musculare periarticulare, efect analgetic
 iontoforeza
 împachetări cu nămol sau cu antiflogistice
 elongatii subacvale: 3-4x/zi, tracțiune de 3-4 kg câte 20 min. de terapie de
extensie (în cazul limitării mobilității)
 crioterapie: mai ales în faza acută, împachetări cu criogel- max. 5-6 min.,
de mai multe ori pe zi, cu pauze de 2-3 ore

◼ ERGOTERAPIE, DISPOZITIVE MEDICALE

◼ însușirea tehnicilor de protecție articulară
◼ evitarea scaunului, patului de înalțime joasă
◼ folosirea instrumentelor cu mâner prelungit
◼ evitarea pozițiilor în genunchi, ghemuit/pe vine, cu picioarele încrucișate
◼ evitarea pozițiilor statice prelungite:
▪ ortostatism
▪ poziția cu genunchii flectați
◼ încălțăminte adecvată: evitarea celor cu toc înalt și subțire
 ◼ controlul greutății, scădere în greutate
◼ scăderea suprasolicitării
◼ exerciții regulate (gimnastică, plimbări, înot, mersul cu bicicleta)
◼ ADL (Activități din viața zilnică) corespunzătoare

◼ Dispozitive medicale – ajută la mers, îngrijire personală

◼ Talonete
▪ în devieri de ax- cu creșterea înalțimii unilaterale
▪ pentru corectarea diferențelor de lungime ale membrelor
◼ Orteze
▪ în funcție de afectarea articulară, instabilitate articulară se pot folosi
orteze cu șine/stabilizatori
* în cazul mobilității laterale patologice, se va folosi o orteză cu
stabilizator din metal -păstrare flexie/extensie, impiedică mișcările
în lateral
▪ cu împiedicarea hiperextensiei
◼ Baston
▪ în cazul unui genunchi rigid, se recomandă folosirea lui pe aceeași
parte
◼ în scop preventiv se recomandă însușirea folosirii de către pacienții tineri
◼ dispozitiv de înălțare a WC-ului
◼ scaun pentru cadă, mâner pentru cadă

◼ INTERVENȚII ORTOPEDICE
 prevenție – evitarea factorilor declanșatori
◼ osteotomie tibie/femur (genu varum/ valgum)
◼ artroscopie – leziune de menisc, leziuni ale ligamentelor
◼ plastia ligamentelor
 intervenții cu scop de corecție
 ◼ protezarea genunchiului

◼ PSIHOTERAPIE, REABILITATE SOCIALĂ

◼ nu necesită tratament separat
◼ lift

RECUPERAREA PACIENȚILOR CU COXARTROZĂ

◼ PREVENȚIA PRIMARĂ
◼ screening subluxație de șold la sugari
◼ tratamentul ONA, reducerea supraîncărcării
◼ greutate corporală
◼ PREVENȚIE SECUNDARĂ
◼ inflamația articulară
◼ tratamentul fracturilor de la nivelul articulațiilor

◼ RECUPERARE
◼ FAZA ACUTĂ
◼ reducerea supraîncărcării (repaus, folosire baston)
◼ training muscular izometric
◼ oscilări prudente (manual, balansoar)
◼ prevenirea contracturilor (poziție în decubit ventral, abducție)
◼ FAZA CRONICĂ
◼ creșterea mobilității
◼ creșterea forței musculare la nivelul musculaturii din jurul articulației
 ◼ stretching
◼ corectarea poziției corporale
◼ atenție sporită la menținerea mobilității normale ale articulațiilor din
vecinătate
◼ ameliorarea stării generale fizice

◼ KINETOTERAPIE – supraîncărcarea articulației și parțial mobilitatea ei va fi preluată

de articulațiile din vecinătate (coloana lombară, genunchi)
◼ stretchingul mușchilor contractați
◼ clinostatism pasiv
◼ tehnici active de mobilizare ale țesuturilor moi
◼ mobilizări active și pasive
◼ exercitii la spalier (efect de reducere a supraîncărcării)
◼ minge- medicinală
◼ creșterea forței musculare la nivel gluteal (maximus, medius)
◼ creștera forței musculare la nivel paravertebral, mobilizarea coloanei lombare
◼ stretching și creșterea forței la nivelul musculaturii ischiocrurale și la nivelul
cvadricepsului, cu scopul protecției genunchiului
◼ autostretching: adductori și flexori
◼ folosirea bicicletei fitness pentru interior- scop: mobilizare, creșterea forței,
exerciții aerobe
◼ Gimnastică subacvala
◼ în poziție fără supraîncărcare
◼ exerciții aerobe

◼ FIZIOTERAPIE – analgetic, relaxant, crește efectul kinetoterapiei

 unde scurte: aplicare pe șolduri, genunchi- antialgic prin efect termic endogen
(NU în cazurile inflamatorii), curenți diadinamici, c. interferențiali
 TENS: pentru tratamentul lombalgiei și gonalgiei secundare
  UUS în 3 câmpuri (inghinal, peritrochanterian, gluteal): antialgic,
decontracturant la nivelul adductorilor
 Împachetări cu nămol, Ritex- la nivelul șoldului și lombar
 Masaj miorelaxant
 Masaj subacvatic: amelioreaza forța musculară și circulația sanguină

◼ ERGOTERAPIE, DISPOZITIVE MEDICALE

◼ Însușirea tehnicilor de protecție articulară
◼ evitarea scaunelor și a patului de înălțime joasă, consiliere în legătură cu
alegerea mobilierului adecvat
◼ poziția în șezut sau ortostatism prelungit înrăutățește simptomatologia-
supraîncărcare și flexia șoldului
◼ evitarea mersului pe scări și pe teren denivelat
◼ atenție sporită pentru evitarea mersului șchiopătat
◼ se recomandă poziția în decubit ventral de mai multe ori pe zi (2x20 min)
◼ în timpul mersului, șezutului, sau în picioare- membrele inferioare să fie
paralele, astfel se evită rotația externa a membrelor
◼ evitarea statului ghemuit/pe vine
◼ folosirea dispozitivelor cu mâner prelungit (ex. lingură de pantofi)
◼ folosirea încălțăminte adecvata, comoda (moale, toc de înălțime mică)
◼ folosirea bastonului în mâna contralaterală (față de șoldul dureros)
◼ controlul greutății, scădere în greutate
◼ exerciții fizice regulate, în timpul unui puseu dureros se recomandă repaus
total (nu efectuează exerciții fizice) Sport:
 se recomandă: înot, (3x), mersul cu bicicleta, scufundări, bowling, golf
 nu se recomandă: alergare, schi fond, jocuri cu mingea
◼ ADL (Activități din viața zilnică) corespunzătoare

◼ Dispozitive medicale – dispozitive pentru mers, îngrijire/igienă personală

 ◼ încălțăminte ortopedică
▪ talonete pentru corectarea deformărilor în valgus sau varus a
gleznelor
▪ înălțător pentru corectarea diferențelor de lungime ale membrelor
▪ dispozitive cu clemă pentru facilitarea folosirii
◼ talonete cu înălțător intern/extern
◼ în cazul afectării unilaterale- baston (pe partea contralaterală)
◼ în afectare bilaterală- pacienți tineri- baston bilateral, la pacienți vârstnici-
cadru de mers
◼ dispozitive cu mâner prelungit care ajută la încălțare/îmbrăcăminte-ex.
ciorapi
◼ perne pentru înălțarea scaunului/patului
◼ dispozitiv de înălțare a WC-ului
◼ scaun pentru cadă, mâner pentru cadă
◼ orteze stabilizatoare ale genunchiului/coloanei lombare

◼ Intervenții ortopedice
 prevenție – evitarea factorilor declanșatori
◼ displazie, subluxație
◼ osteotomie (coxa vara/ valga)
◼ tratamentul ONA
◼ tratament precoce a fracturilor intraarticulare
◼ artroscopie – leziune de menisc, leziuni ligamentare
 intervenții chirurgicale
◼ protezarea articulației coxofemurale

◼ Psihoterapie, reabilitate socială

◼ nu necesită tratament separat
◼ lift
 RECUPERAREA PACIENȚILOR CU SPONDILARTROZE

◼ PREVENȚIA PRIMARĂ
◼ diagnosticul precoce și tratamentul adecvat al deformărilor coloanei
vertebrale la copii/adolescenți
◼ scolioză
◼ boala Scheuermann
◼ spondiloliză
◼ spina bifida
◼ forță musculară scăzută
◼ scurtarea membrului inferior
◼ aplatizarea boltei plantare
◼ stilul de viață
◼ evitarea supraîncărcării prelungite, statice
◼ încurajarea exercițiilor, sportului

◼ PREVENȚIA SECUNDARĂ
◼ prevenirea cronicizării durerii
◼ tratamentul adecvat al durerii acute
◼ mobilizare precoce
◼ intervenții chirurgicale
◼ școala coloanei vertebrale
◼ cunoștințe anatomice și ergonomice
◼ recomandări ADL
◼ kinetoterapie
În fazele acute scopul tratamentului este întreruperea circului vicios: durere- spasm
muscular secundar- tulburări circulatorii- durere

◼ repaus:
o saltea tare- pacientul nu se scufundă în saltea
o membrele inferioare- unghi 90°- susținere la nivelul șoldului, genunchiul
flectat (scade supraîncărcarea coloanei lombare, dilatare foramen
intervertebrale)
◼ analgetic: TENS, ionoforeză, curenți interferențiali, c. diadinamici
o decontracturant: împachetări Ritex, masaj suedez relaxant
o în radiculopatie: comprese la nivelul n. sciatic
◼ gimnastică izometrică a musculaturii trunchiului și membrelor (dacă în timpul
mobilizării nu apare durerea)

În durerea cronică scopul tratamentului este întreruperea circului vicios: durere-

inactivitate- slăbiciune musculară- supraîncărcare)

◼ educare în privința însușirii poziției corecte- cu creșterea forței musculare

abdominale și la nivelul spatelui

◼ KINETOTERAPIE
◼ scopul:
◼ mobilizarea coloanei CDL
◼ prevenția contracturii musculare periarticulare
◼ creșterea forței musculare paravertebrale
◼ posturare
◼ coloana lombară stabilizată !!
◼ extensia coloanei lombare se va face din poziția ortostatică sau clinostatică
prin flexia dorsală a spatelui (McKenzie)
◼ exercițiile se întrerup în cazul în care apar parestezii sau durere iradiată la
nivelul membrului inferior
 ◼ tehnici de mobilizare manuală ale țesuturilor moi (relaxare musculară,
restabilire echilibre musculare)
◼ în spalier- extensia musculaturii pelvine și a șoldului
◼ creșterea forței musculare a mușchilor cu funcția de stabilizare: a spatelui,
abdominal, gimnastică respiratorie)
◼ corectare poziție în toate situațiile cu ajutorul: oglindă, minge medicinală
◼ exerciții pentru stabilizarea pelvisului
◼ autostretching
◼ gimnastică subacvatică, masaj subacvatic: creșterea forței m. paravertebrale,
efect benefic pe circulația sanguină
◼ exerciții pe spalier- exensie, creșterea forței
◼ NU se recomandă:
o exerciții cu accentuarea lordozei (ridicarea membrelor aflate în extensie-
crește supraîncărcarea vertebrelor lombare)
o exerciții dinamice ale musculaturii abdominale (așezări rapide)- cresc
presiunea la nivelul discului intervertebral
o flexie coloană de mare intensitate

◼ FIZIOTERAPIE
◼ TENS: analgetic
◼ C. galvanici: în cazul durerilor iradiate la nivelul membrelor
superioare/inferioare
◼ Efect analgetic, ameliorarea circulației: c. diadinamici, UUS la nivelul m. trapez
și paravertebrali
◼ Elongatii subacvale:
◼ suspendare cervicală cu sprijin axilar, apoi cu ajutorul propriei greutăți-
în caz de acuze ale coloanei cervicale
◼ cu sprijin axilar, greutăți la nivelul brâului- aplicare treptată- în caz de
lombalgii
 ◼ masaj, masaj subacval: relaxare musculară, analgetic

◼ ERGOTERAPIE, DISPOZITIVE MEDICALE

o Corectarea pozițiilor, educarea adecvată a pacienților prin prezentarea
pozițiilor corecte/incorecte.
 atenție la poziția corectă a coloanei vertebrale
 evitarea pozițiilor statice prelungite
 în ortostatism/la mers: contractarea m. abdominal și cei gluteali
 din decubit dorsal nu se va ridica pacientul cu membrele inferioare în
extensie- se recomandă inițial decubit lateral, flexia genunchilor și a
șoldului apoi poziția șezândă
 înainte de efectuarea unui efort fizic, se vor contracta m. abdominali și ai
spatelui- cu scopul de a preveni supraîncărcarea coloanei vertebrale
 mișcările se vor efectua lent, treptat
 se vor ridica greutăți cât mai mici, cât mai aproape de corp
 coloana vertebrală se va încărca simetric- ambele brațe vor purta greutăți
similare
 se vor flecta genunchii în timpul ridicării unei greutăți
o Importanța cunoașterii rolului stresului psihic- însușire tehnici de relaxare
o Planificare activități sportive și rutina zilnică- înot de 3x/săpt. (se recomandă
înotul pe spate- Craul)
o Alegerea mobilierului adecvat
o Scădere în greutate/menținerea greutății ideale
o În durere acută- se rec. repaus total

◼ Dispozitive medicale
◼ corset elastic, lombostat- se recomandă folosirea lor doar în cazul unei
suprasolicitări mari, statice
◼ în șezut se va folosi o pernă la nivelul coloanei lombare; în cazul acuzelor
cervicale, în clinostatism se va folosi o pernă anatomică/formă cilindrică
 ◼ în șezut- se recomandă o pernă cuneiformă pentru o poziție corectă a
coloanei vertebrale
◼ afectare coloana cervicală- folosire guler Schanz
◼ pareză peronieri- înălțator la nivelul peronierilor sau încălțăminte
ortopedică Bayer
◼ folosire baston- rar, eventual tranzitor
◼ Psihoterapie

◼ empatie, acceptarea acuzelor pacienților, motivare

◼ tehnici de relaxare
◼ psihoterapie analitică
◼ Asistență socială

◼ autoîngrijire
◼ durere → introvertare → alterarea relațiilor sociale
◼ recuperare profesională
KINETOTERAPIA IN
AFECTIUNILE
CARDIOVASCULARE
CLASIFICAREA AFECTIUNILOR
CARDIOVASCULARE
◼ CARDIACE
 Cardiopatia ischemica
◼ Angina pectorala
 Stabila
 Instabila
◼ Ischemia silentioasa
◼ Infarctul miocardic
 Tulburari
◼ de ritm
◼ de conducere
 Insuficienta cardiaca
 Valvulopatii
 Transplant cardiac
CLASIFICAREA AFECTIUNILOR
CARDIOVASCULARE

◼ VASCULARE
 HTA
 hTA
 Boala arteriala obstructiva periferica (BAOP)
 Afectiunile venoase
◼ Tromboza venoasa

◼ Insuficienta venoasa cronica

Cardiopatia ischemica cronica
= deficit de oxigen al miocardului ← spasmul / ocluzia a.
coronare
◼ Obiective generale:
 Educarea bolnavului
◼ Scadere in greutate
◼ Diminuarea prin autoeducare a stresului cotidian
◼ Fumatul, sedentarismul, TA, FC, lipide serice, glicemie, ac uric
 Intensificarea gradata a schimburilor metabolice
 Intensificarea activitatii sist de transport al O2
 Marirea fortei si rezistentei gr musculare a membrelor si trunchiului
 Imbunatatirea coordonarii in executarea diferitelor acte motrice

◼ Mijloace
 gimnastica medicala, mers, bicicleta, alergare, urcat pe scari,
sport fara caracter competitiv.
Cardiopatia ischemica cronica
* Angina pectorala stabila de efort
◼ Clinic:
 Durere cu caracter anginos
◼ Localizare
◼ Iradiere
◼ Durata
◼ Tip
◼ Factorii declansanti
◼ Simptome asociate
◼ Paraclinic:
 ECG
 Eco cord
 Scintigrafia miocardica
◼ Tratament medicamentos:
 Nitrati
 Antiagregant plachetar
 Beta-blocante, Ca-blocante
◼ KT
 adaptarea antrenamentului fizic la nivelul capacitatii functionale
 gimnastica igienica zilnica - complexe de exercitii fizice sub forma
◼ miscarilor de trunchi si membre, de intensitate mica si medie,
◼ exercitii de respiratie

◼ exercitii de tonifiere a abdomenului

(exercitiile se pot executa din decubit, sezând sau stând; ritmul lor va
fi lent si coordonat cu respiratia);
 antrenament de rezistenta
 masaj al toracelui, în special al regiunii precordiale;
 activitati de agrement, plimbari.
Cardiopatia ischemica cronica
* Cardiopatia ischemica silentioasa
◼ pacient cu IM in antecedente, momentan asimptomatic
◼ pacient cu angina pectorala alternand cu episoade de
ischemie silentioasa (ECG)
◼ persoana clinic sanatoasa cu modif ischemice ECG

◼ Paraclinic:
 ECG
 Eco cord
 Scintigrafia miocardica
◼ Test de stress
◼ Tratament medicamentos:
 Antiagregant plachetar
 Beta-blocante, Ca-blocante
◼ KT
 superpozabil celui din angina pectorala
 diferente:
◼ nivelul efortului tolerat este mai mare

◼ durata recuperarii mai scurta

◼ actvitati recreative

 dupa atingerea capacitatii maxime de efort sau a capacitatii de

efort dorite, fara ischemie, se va trece în faza de mentinere, cu
accent pe activitatea de drumetie si jocuri colective.
 Beneficiu net de pe urma efortului fizic
◼ cresterea pragului de efort la care apare ischemia miocardica

◼ in reducerea numarului episoadelor de ischemie silentioasa

Cardiopatia ischemica cronica
* Infarctul miocardic = necroza miocardica
◼ Clinic:
 Durere
◼ Localizare
◼ Iradiere
◼ Durata
◼ Tip
◼ Factorii declansanti
◼ Simptome asociate
◼ Paraclinic:
 ECG
 criteriul enzimatic
 Eco cord
 Scintigrafia miocardica
◼ Tratament
 repaus, O2
 Ntg, combaterea durerii
 tromboliza
◼ KT
Faza I – la cateva ore de la internare
◼ fara durere
◼ fara tulburari de ritm
◼ frecv. cardiaca < 120 batai/min, TAs >90mmHg
 Obiective:
◼ sa se poata autoingrijii
◼ independenta de deplasare
◼ prevenirea efectelor nefaste ale decubitului
◼ evitarea efectelor psihologice nefaste ale imobilizarii
 Mijloace:
◼ mobilizari pasive
◼ mobilizari active analitice ale membrelor, mers, ADL
◼ exercitii de streching
Faza de trecere – 1-2 saptamani
 Obiective:
◼ conservarea rezultatelor si nivelul de efort atins în timpul fazei
intraspitalicesti a recuperarii
◼ instruirea familiei cu privire la atitudinea ce trebuie adoptata
◼ instruirea bolnavului în vederea monitorizarii efortului prin
frecventa cardiaca, intensitatea efortului (Scala Borg)
◼ obtinerea efectelor psihice benefice
◼ instruirea privind reluarea activitatii sexuale
 Mijloace:
◼ exercitiile fizice pe care bolnavul le-a efectuat în spital, de
2x/zi, 10-20 minute
◼ prestatii casnice, gospodaresti: aspirat, calcat, activitati de
bucatarie, spalat cu masina
◼ mersul nesupravegheat
Faza a II-a
◼ incepe la 3-6 sapt de la IMA, durata 8-10 sapt

◼ cea mai imp in recuperarea fizica

◼ scop: redarea maximului din capacitatea sa fizica

◼ ev favorabila → reluarea activitatii profesionale

 Obiective:
◼ ↓ travaliului cardiac pentru un nivel dat de efort, prin ameliorarea
utilizarii periferice a O2
◼ ↑ capacitatii de efort maximal prin ameliorare util. perif a O2

◼ ↑ performantei cardiace maxime apreciate prin debitul cardiac max

◼ dezvoltarea circulatiei coronariene colaterale

◼ obtinerea unor efecte psihologice favorabile, care sa contribuie la

recâstigarea încrederii în sine, alungarea îngrijorarii si anxietatii
legate de reluarea activitatii profesionale, cotidiene
 Mijloace:
◼ exercitii izometrice

◼ exercitii de rezistenta care angajeaza grupe musculare mari:

alergarea pe loc, urcat pe scarita, bicicleta
◼ jocuri recreative, exercitii analitice libere, plimbari

◼ activitati zilnice curente.

 Faza a III-a (faza de întretinere) - mentinerea si eventual
ameliorarea conditiei fizice si a parametrilor functionali obtinuti în
faza a II-a 2 saptamani
 Obiective:
◼ mentinerea si chiar, cresterea capacitatii maxime de efort în
raport cu severitatea afectarii
◼ reorientarea profesionala în raport cu capacitatea maxima de
efort câstigata.
 Mijloace:
◼ mobilizari active
◼ exercitii de rezistenta la cicloergometru
◼ jocuri sportive, fara caracter competitional
Tulburari de ritm
*supraventriculare (atriale, jonctionale)
*ventriculare
◼ Cauze:
 ischemie, CMP
 hipertiroidie, anemie, febra

◼ Clinic:
 palpitatii
 dispnee
 stare generala influentata
 durere cu caracter anginos
 ausculatatia cordului
◼ Paraclinic:
 ECG
 monitorizarea Holter
◼ Tratament medicamentos:
 tratarea cauzei
 antiaritmice / cardioversie electrica / ablatie
◼ KT
 Obiective:
◼ reducerea incidentei tulburarilor de ritm ventriculare în cursul
efortului
◼ cresterea efortului maxim la care pot apare tulburari de ritm
cu potential letal
◼ cresterea capacitatii de efort prestate fara simptome
◼ ameliorarea ischemiei miocardice de efort, respectiv
întârzierea aparitiei subdenivelarii ST si scaderea amplitudinii
acesteia, reducându-se astfel sansa aparitiei tulburarilor
ventriculare de ritm în efort

 Mijloace:
◼ identica cu cea din faza a II-a de recuperare IMA
Insuficienta cardiaca
= incapacitatea miocardului de a furniza circulatiei periferice un volum
sanguin suficient
◼ Cauze:
 ischemie, necroza
 CMP
 tulburari de ritm
 suprasolicitare
◼ de volum: Insuf mitrala, aortica
◼ de presiune a VS: HTA, stenoza Ao
◼ VD: HTP
 pericardita constrictiva, tumorala
◼ Clinic:
 Insuf V stg: dispnee, ortopnee, cianoza, tuse iritativa
 Insuf V dr: edeme mb inf, hepatomegalie, proteinurie, gastrita de staza
◼ Clasif NYHA I-IV
◼ Paraclinic:
 ECG
 eco cord
 rtg toracic
◼ Tratament:
 repaus fct de dispnee
 regim hiposodat
 reducerea pre/postsarcinii: vasodilatatoare (nitrati, antag Ca, IEC, diuretice)
 cresterea contractilitatii: digoxin
◼ KT
 Obiective:
◼ ameliorarea si augmentarea mecanismelor periferice de adaptare la efort
◼ cresterea extractiei arterio-venoase a O2
◼ ameliorarea vasodilatatiei arteriale
◼ cresterea capacitatii de efort prin:
 eliberarea, în cursul efortului fizic, a unui factor relaxant din endoteliul vascular,
care contracareaza efectul vasoconstrictor simpatic, determinând vasodilatatia si
cresterea debitului muscular
 intrarea întârziata in functiune a mecanismelor centrale de adaptare la efort,
cresterea presiunii în capilarul pulmonar va fi întârziata si va apare la niveluri mai
mari ale efortului
 cresterea tardiva a nivelului sangvin al lactatului
◼ impiedicarea deconditionarii excesive
◼ cresterea capacitatii de efort
 Mijloace:
◼ antrenament de rezistenta: mersul pe jos, jogging-ul; exercitii izometrice
În faza acuta
 Obiective:
◼ evitarea stazei venoase în extremitati
◼ preîntâmpinarea formarii de tromboflebite, sursa de embolie
◼ evitarea edemului pulmonar
 Mijloace:
◼ pozitii de repaus de decubit, cu capul ridicat peste nivelul
extremitatilor (decubit dorsal, decubit cu capul ridicat, decubit
sprijinit si asezat) → HT periferica, determinând o usurare a
muncii VS
◼ exercitii ale membrelor inferioare, în pat
◼ exercitii de membre superioare corelate cu miscarile de
respiratie.
În faza cronica:
a. Stadiul compensat - obiectivul principal este reeducarea
capacitatii functionale a miocardului
 Mijloace:
◼ exercitii de încalzire: programul contine 4–8 exercitii simple de
trunchi si membre, legate de miscarile de respiratie, executate
succesiv din decubit, asezat si stând; masajul membrelor
superioare si inferioare
◼ exercitii analitice cu efect circulator sub forma miscarilor de membre
superioare si inferioare, executate sub forma de pendulare si
balansare, alternativ cu circumductii si flexii
◼ exercitii de respiratie legate de miscarile membrelor superioare,
inferioare si ale trunchiului,
◼ exercitii de respiratie diafragmatica
◼ exercitii de abdomen în special izotonice, executate lent
◼ exercitii cu obiecte portative usoare
◼ exercitii aplicative sub forma de mers ritmic sau alte variante
◼ terapie ocupationala
◼ practicarea unor sporturi fara urmarirea realizarii performantelor:
ciclism de agrement, mers pe schiuri, vâslit si unele jocuri sportive.
b. Stadiul decompensat – se instituie un regim pasiv sau semiactiv
 Obiective:
◼ usurarea si ajutarea muncii miocardului
◼ prevenirea stazelor venoase periferice, a tromboflebitelor si a cordului
pulmonar acut si cronic
◼ imbunatatirea ventilatiei pulmonare prin restabilirea activitatii
diafragmului si a musculaturii toracice.
 Mijloace:
◼ pozitii de repaus cu accent pe odihna:
 decubit dorsal cu capul ridicat
 decubit lateral drept
 asezat rezemat cu membrele inferioare putin peste nivelul
orizontal
◼ exercitii de membre inferioare efectuate în pat sub forma pasivo-activa
cu amplitudine redusa, fara încordare musculara
◼ exercitii usoare de respiratie activa
◼ exercitii de respiratie diafragmatica din decubit sprijinit si asezat
sprijinit
◼ exercitii de relaxare a trunchiului si membrelor inferioare
◼ masajul extremitatilor, spatelui în special al toracelui, predomina
manevrele cu caracter relaxant (efleuraj, frictiuni, vibratii)
Valvulopatii (neoperate)
◼ Obiective:
 ameliorarea conditiilor efortului muscular în periferie -se poate spera la o
economie de travaliu cardiac si deci la restrângerea tahicardiei de efort
 antrenamentul fizic pe termen scurt – scop: mentinerea unei bune ventilatii
 ameliorarea capacitatii vitale si a VEMS–ului
 test de efort submaximal - criteriu limitativ 80% din FCMxt (frecv. max teoretica
 evitarea efectelor nocive ale sedentarismului, deconditionarea ap. cv, locomotor
 imbunatatirea activitatii motrice, într-un mod economic, fara contractii
musculare inutile, excesive
 realizarea unei activitati economice a cordului, circulatiei periferice si
metabolismului muscular, pentru a putea executa eforturile fizice cu o solicitare
cât mai mica a cordului
 dezvoltarea mobilitatii articulare, a fortei musculare segmentare si a coordonarii
motrice.
◼ Mijloace:
 kinetoterapia respiratorie
 exercitii fizice globale, analitice a tuturor segmentelor corpului
 elemente din diferite sporturi si jocuri sportive
 masaj; tehnici de relaxare
 antrenament de rezistenta realizat prin efort prelungit sau „cu intervale”, pe
bicicleta ergometrica, alergare sau elemente din sporturi.
Preoperator
◼ Obiective:
 elementul esential - kinetoterapia respiratorie
◼ drenaj bronsic eficient
◼ învatarea respiratiei diafragmatice
◼ corectarea respiratiei prin exercitii respiratorii

◼ Mijloace:
 gimnastica respiratorie
 drenaj
 gimnastica medicala

Postoperator
◼ Obiective:
 asigurarea unei ventilatii corecte
 prevenirea complicatiilor decubitului
 readaptarea progresiva la efort
 obtinerea rapida a autonomiei functionale
◼ Mijloace:
 exercitiile fizice de mobilizare a centurilor si a membrelor
 exercitii pentru mobilizarea musculaturii respiratorii.
Faza I – intraspitaliceasca
◼ Obiective:
 profilaxia complicatiilor de decubit
 asigurarea permeabilitatii cailor respiratorii.
◼ Mijloace:
 mobilizare pasiva, activa a membrelor inferioare
 exercitii respiratorii
 mobilizari active ale centurilor; mers.

Faza a II – a – convalescenta
◼ Obiective:
 cresterea capacitatii de efort
 tehnici de relaxare
◼ Mijloace:
 exercitii respiratorii
 exercitii fizice globale
 mobilizari analitice
 antrenament de rezistenta: cicloergometru
 elemente si metode de relaxare

◼ Faza a III – a – de intretinere (efort *50–70% din FC)

 exercitii = programul de recuperare al coronarianului
 pregatire fizica globala, gimnastica respiratorie, se va insista asupra
grupelor musculare solicitate prin profesie.
HTA (>140/90mmHg)
◼ Clinic:
 cefalee sub forma unei presiuni în regiunea occipitala
 vertij, tinitus
 initial - asimptomatica

◼ Obiective:
 echilibrarea sistemului nervos si influentarea pozitiva a centrilor
vasomotori – vasodilatatie
 normalizarea Gc, prev AS
 obtinerea vasodilatatiei locale si scaderea rezistentei periferice
 relaxare musculara si neuro-psihica
◼ Mijloace:

 exercitii de membre inferioare din decubit cu capul ridicat, exercitii

de trunchi sub forma de circumductii, exercitii de respiratie cu
accent pe expiratie, exercitii de membre superioare pentru
derivarea circulatiei toracice,
 exercitii de mobilizare analitica a tuturor segmentelor
 contractii musculare analitice izometrice sau „intermediare”
 exercitii de relaxare: balansari ale membrelor, scuturari de membre
executate de pacient sau executate de catre kinetoterapeut,
rasuciri ale trunchiului
 exercitii de relaxare neuro-psihica -metoda autotraining-ului a lui
Schultz si a lui Jacobson
 gimnastica colectiva relaxanta
 antrenamentul de rezistenta: mersul, alergarea (jogging), urcatul
scarilor si pantelor, bicicleta, covorul rulant, înotul în piscina în apa
calda
 sportul terapeutic
hTA <100/60mmHg
hTA esentiala
◼ Mijloace:
 fizioterapie (hidroterapie stimulanta), masaj general
 exercitii libere (active, analitice si sintetice)
 exercitii cu obiecte usoare portative si ex. aplicative
 exercitii de respiratie si de abdomen,
 plimbari de durata mai lunga (60 – 90 min.), turism, înot, schi

hTA ortostatica - la ridicare / la statul prelungit în picioare

◼ Mijloace:
 gimnastica vasculara
 gimnastica abdominala
 mobilizari active ale membrelor inferioare, efectuate din decubit
si asezat
 masajul stimulant general si al membrelor inferioare
 Arteriopatiile periferice.
- aorta abdominala, iliaca, femurala si poplitee - leziuni aterosclerotice
difuze în peretele arterial
◼ Clinic:
 claudicatia mb inferioare, apare la mers, dispare la repaus.
◼ Obiective:
 prelungirea considerabila a duratei efortului pâna la producerea
claudicatiei
 dezvoltarea circulatiei colaterale în teritoriile cu circulatie deficitara
 cresterea presiunii de perfuzie în timpul exercitiilor fizice
 cresterea fluxului sangvin în musculatura scheletica
 marirea dozata a hipoxiei în musculatura ischemiata
 imbunatatirea economiei actului motor
 prevenirea agresiunilor cutanate, mecanice, fenomenele de
maceratie si infectiile de la nivelul piciorului
 corectarea tulburarilor de mers
 Arteriopatiile periferice.
◼ Mijloace:
 mobilizari active; exercitii musculare globale; exercitii cu
rezistenta dozata (gantere, haltere, extensor, mingi
medicinale) ale membrelor superioare si trunchiului
 masuri de protectie cutanata; masajul în sensul circulatiei
arteriale sau venoase: contractiile “analitice de tip
intermediar”
 gimnastica respiratorie – comporta miscari abdominale si
diafragmatice
 gimnastica de postura Burger; posturare pe patul oscilant
2–5 min
 termoterapia; hidroterapia la 30ºC;
 mersul; bicicleta ergometrica, jocul cu mingea etc.
◼ Afectiunile venoase
◼ Obiective:
 ameliorarea circulatiei de întoarcere si a schimburilor gazoase la
nivel pulmonar
 reducerea stazei venoase
 prevenirea si tratamentul insuficientei venoase cronice si a sdr
posttrombotic
 stimularea circulatiei de întoarcere prin punerea în functie a
pompelor musculare.

◼ Mijloace:
 masajul membrelor inferioare, evitând traiectele venoase, în
sens centripet;
 mobilizarea pasiva a membrelor inferioare si ridicarea acestora
deasupra planului
 mobilizarile active (de preferat),
 gimnastica respiratorie,
 gimnastica de postura, masaj usor cu scop hiperemiant, mersul,
◼
Tromboflebita
◼ Clinic: durere pe traiectul venei, accentuata la palparea venei; eritem, edem si
caldura pe traiect
◼ Obiective:
 activarea circulatiei periferice
 tonifierea musculaturii mb. inferioare

◼ Mijloace:
 pozitionarea membrului inferior în plan procliv,
 mobilizari pasive, pasivo-active si active analitice a membrelor inferioare
 exercitii respiratorii
 masaj cu scop hiperemiant la nivelul circulatiei superficiale a extremitatii afectate

În convalescenta:
 masaj usor, progresiv, initial superficial apoi profund sub forma de glisari cu presiune si
periaj de activare a stazei si edemului veno-limfatic
 contractii statice si mobilizari pasive
 apoi mobilizari active cu rezistenta în decubit dorsal si ventral sau în pozitia asezat,
pentru extensia gambei pe coapsa, prin aplicarea de greutati
 exercitii respiratorii
 aplicarea bandajului elastic,
 mersul ca mijloc terapeutic de stimulare a circulatiei de întoarcere, prin punerea în
functiune a pompelor musculare.
Insuficienta venoasa cronica
◼ rezultat al obstruarii venoase si al distrugerii valvelor
◼ Clinic: edem, tensiune in gambe
◼ Mijloace:
 repaus la pat cu membrele inferioare ridicate în sprijin pe un suport mai
elevat decât restul corpului de 2–3x/zi. Obligatorie în timpul noptii
 masajul membrului inferior, executate blând deasupra regiunii bolnave
pentru a usura circulatia de întoarcere
 se evita ortostatismul, fara miscare o perioada lunga de timp
 aplicarea de fese elastice sau ciorapi elastici dimineata, care se mentin
toata ziua
 înot
◼ Fara edem
◼ Mijloace:
 exercitii active ale membrelor inferioare din pozitii în care acestea se
gasesc peste nivelul trunchiului, în asa fel încât sa favorizeze circulatia
de întoarcere
 contractii si relaxari ritmice ale grupelor musculare mari la nivelul
membrelor inferioare
 masajul membrelor inferioare – manevre cu efect stimulator
Boala varicoasa

= dilatarea venelor determinata de insuficienta valvulelor venoase

◼ Clinic: desen venos accentuat; oboseala sau dureri difuze în
membre; crampe musculare, în special nocturne.
◼ Obiective:
 depistarea precoce a dilatatiilor
 limitarea ortostatismului
 regim de repaus cu membrele inferioare deasupra planului orizontal
 favorizarea circulatiei de întoarcere.

◼ Mijloace:
 exercitii de gimnastica vasculara (gimnastica Bürger)
 mobilizarea analitica a membrelor inferioare
 mobilizari active ale membrelor inferioare din pozitii peste nivelul
orizontalei
 masaj
Transplantul cardiac

-majoritatea pacienti sex masculin (75%)

◼ Supravietuirea depinde: -ventilatia anterioara
- sustinerea functiei cardiace
- varsta pacientului
- severitatea bolii coronariene

◼ Insuficiente organice secundare:-renala

- ischemie mezenterica-produsi de
catabolism-endotoxine

◼ La nivel muscular:-scaderea masei musculare

- scaderea continutului mitocondrial
- scaderea enzimelor oxidative
- modificari ale tipului de fibre musculare(tip IIb)
Transplantul cardiac
La nivel pulmonar:-dezechilibrarea raportului ventilatie/perfuzie
Posttransplant -normalizarea volumului expirator fortat,a capacitatii
vitale fortate
-reducerea capacitatii de difuziune (modificari vasculare
si ale parenchimului)
◼ Posttransplant-denervare postganglionara(pierderea raspuns
parasimpatc)-creste TA,creste frecventa cardiaca
◼ Complicatii:- insuficienta cordului transplantat
- rejet transplant
- infectii
-Supravietuire la 10 ani 50%
-Cauze ale prelungirii recuperarii posttransplant(4 sapt-6 luni)
- starea generala anterioara alterata
-denervarea chirurgicala
-atrofiile musculare
-corticoterapia
Transplantul cardiac

Recuperarea posttransplant :-conditionarea fizica dupa stabilizarea

hemodinamica satisfacatoare
exercitii aerobe-cicloergometru,mers pe
suprafata neteda(monitorizarea TA,puls,oboseala(scala Borg))

La externare-capabil sa mearga pe suprafete plane

- limitarea ridicarii/asezarii si a transferului cu ajutorul
bratelor(sternotomie)
Dupa 2 sapt-mers
- exercitii in lant kinetic inchis-semigenuflexiuni,ridicari pe
varfuri
- exercitii abdominale(oscilatii laterale pelvine)
- cresterea expansiunii toracice,torsionari,rotatii umeri)
Exercitii aerobe-mers pe banda rulanta,cicloergometru.
Obiectiv mentinerea continua timp de 30 min a unor exercitii de
intensitate moderata
 KINETOTERAPIA IN
AFECTIUNILE RESPIRATORII
CLASIFICAREA DISFUNCŢIILOR
RESPIRATORII

◼ Disfuncţie ventilatorie obstructivă (DVO)

◼ Disfuncţie ventilatorie restrictivă (DVR)
◼ Disfuncţie ventilatorie mixta (DVM)
SPIROMETRIA
◼ TLC - Capacitatea Pulmonara Totală
 = CV (capacitatea vitală) + RV (volum rezidual)
◼ VC = volumul pulmonar maxim expirat după un inspir forţat ♀ = 3l, ♂ = 4l
= IRV + Vc + ERV
◼ RV = volumul de aer care rămâne în plămân la sfârşitul unui expir forţat (N 1-2l)

 = FRC (capacitate reziduală funcţională) + IC (capacitate inspiratorie)

◼ FRC = ERV (volum expirator de rezervă) + VR
◼ IC = IRV (volum inspirator de rezervă) + Vc
 Vc (volum curent)- Volum Tidal = volumul de aer inhalat si expirat în timpul unui ciclu respirator

◼ FEV1 = VEMS = volumul de aer expirat forţat în prima secundă după un

inspir maximal
◼ Indice Tiffeneau (FEV1/ FVC) – procentul din VC expirat în 1 sec
MVV—Maximal voluntary ventilation.
I. DISFUNCŢIA VENTILATORIE OBSTRUCTIVĂ

◼ Obstrucţia
 Localizată
◼ Corp străin
◼ Tumoră bronşică
 Generalizată

 Acută
 Cronică
1. Obstrucţia acută
◼ Infecţii bronşice acute – traheobronşite, bronşite, bronşiolite
 Origine: bacteriană, virală, chimică
 Clinic:
◼ faza prodromală
◼ perioada de stare
 stare febrilă
 arsură retrosternală
 tuse uscată -> productivă mucoasă/purulentă
 Tratament:
◼ regim igieno-dietetic

◼ tratament medicamentos
 antipiretic, antiinflamator
 antibiotic
1. Obstrucţia acută
◼ Infecţii bronşice acute– traheobronşite, bronşite, bronşiolite
 Kinetoterapie
◼ Obiective
 scăderea frecvenţei respiratorii
 scăderea travaliului ventilator
 dezobstrucţia bronşică
◼ Evaluare
◼ Mijloace
 posturi relaxante şi facilitatoare ale respiraţiei
 metode de relaxare – Jacobson, Schultz
 posturi de drenaj bronşic
 educarea tusei
2. Obstrucţia cronică
◼ Infecţiile bronşice cronice
◼ Bronşiectazia - dilatarea ireversibilă a bronhiilor mari, însp bazal
 Origine:
◼ dobândită (rujeolă, tuse convulsivă, pneumonie)
◼ corp străin
◼ imunodepresie
 Clinic:
◼ tuse, expectoraţie (abundentă, urăt mirositoare)
◼ infecţii recidivante
◼ hemoptizii
◼ degete hipocratice
 Dg.: faza prodromală
◼ bronhografie
2. Obstrucţia cronică - Bronşiectazia

 Tratament:
◼ evitarea infecţiilor intercurente
◼ infecţie - antibioterapie
◼ ? rezecţie pulmonară – br.ec. localizate
 Kinetoterapie
◼ Obiective
 scăderea frecvenţei respiratorii
 scăderea travaliului ventilator
 dezobstrucţia bronşică
 menţinerea şi ameliorarea capacităţii de efort
◼ Evaluarea stării funcţionale
 + teste de apreciere a obstrucţiei
▪ apneei, lumânării, formării bulelor în apă, 6 Min Walk
2. Obstrucţia cronică - Bronşiectazia

 Kinetoterapie
◼ Mijloace
 posturi relaxante şi facilitatoare ale respiraţiei
 metode de relaxare – Jacobson, Schultz
 posturi de drenaj bronşic
 educarea tusei
 drenaj bronşic şi autodrenaj (> 50+100ml sputa /zi)
 reeducarea respiraţiei, respiraţie corectă (cu accent pe inspir)
 creşterea toleranţei la efort
▪ antrenament prin mers, individualizat
2. Obstrucţia cronică - BPOC
BPOC
 Tip A - emfizematos
 Tip B - bronşitic
 Tratament:
◼ renunţarea la fumat
◼ tuse şi respiraţie eficientă
◼ evitarea suprainfecţiilor
◼ medicamentos - bronhodilatatoare, aerosoli
◼ cure balneare (munte<1200m, nu vara)
 Tip B - climat maritim, de stepă
 Tip A - climat de câmpie (Govora, Slănic Moldova)
2. Obstrucţia cronică - BPOC
 Kinetoterapie
◼ Obiective
 creşterea diametrului bronşic
 scăderea vâscozităţii secreţiilor bronşice
 scăderea vitezei fluxului aerian
 reducerea hiperinflaţiei prin diminuarea obstrucţiei dinamice la
expir
 scăderea frecvenţei respiratorii şi a travaliului ventilator
 ameliorarea raportului ventilaţie/perfuzie
 îmbunătăţirea capacităţii de efort
◼ Evaluarea starii funcţionale
 aprecierea gradului de dispnee la efort
 teste de apreciere a obstrucţiei: apneei, lumânării, formării
bulelor în apa
2. Obstrucţia cronică - BPOC

◼ Mijloace
Forma usoară/medie - nu sunt hipercapnici
 metode de relaxare: Jacobson, Schultz
 posturi
▪ relaxante, facilitatoare ale respiraţiei
▪ de drenaj bronşic
 modalităţi de educare a tusei
 utilizarea unei respiraţii corecte (accent pe expir)
 programe de gimnastica medicala
 modalităţi de creştere a capacităţii de efort
▪ test de efort - mers 6 min/covor
▪ program individual de antrenament prin mers, covor rulant,
bicicletă
2. Obstrucţia cronică - BPOC

◼ Mijloace
Forma severă - hipercapnie
 posturi
▪ de relaxare a musculaturii abdominotoracice
▪ de facilitare a respiraţiei abdominale iniţial din decubit, apoi
în timp, din asezat si ortostatism
 gimnastică medicală limitată
▪ miscări simple de păstrare a mobilităţii articulare, si a
tonusului muscular
 drenaj bronşic din posturi adaptate (decubit lateral)
 executarea tusei controlate, nesolicitante pentru pacient
 reeducarea respiratorie în special abdominala
 readaptare la efort
▪ trecerea de la repausul total la pat spre o independenţă de
miscare
2. Obstrucţia cronică - Astmul bronşic
- obstrucţie paroxistică a căilor respiratorii, total/parţial reversibilă <-inflamaţie +
reactivitatea căilor respiratorii
 Forme:
◼ astm alergic, exogen < 40 ani
◼ astm nonalergic, intrisec, infecţios > 40 ani
◼ astm mixt
 Clinic:
◼ std I: dispnee uşoară, VEMS 50-80% din val normală, pH N, paO2 ↓
◼ std II:dispnee de repaus, VEMS 50%,pH N, paO2↓
◼ std III: dispnee severă. cianoză, VEMS 25%, pH↓, paO2↓, paCO2↑
◼ stdIV: dispnee severă, obnubilare, VEMS 10%
 Tratament:
◼ evitarea alergenilor şi suprainfecţiilor
◼ medicamentos - bronhodilatatoare, CS
◼ cure balneare
 Munte( >800m, nu sunt alergeni)
 saline
 helioterapia
2. Obstrucţia cronică - Astmul bronşic
 Kinetoterapie:
◼ Obiective
 scăderea costului ventilaţiei si tonifierea musculaturii resp.
 ameliorarea distribuţiei intrapulmonare a aerului
 egalizarea rapoartelor V/Q
 corectarea schimburilor gazoase şi a gazelor din sânge
 readaptarea la efort
 reinserţia socio-profesionala
◼ Evaluarea stării funcţionale
 aprecierea gradului de dispnee la efort
 teste de apreciere a obstrucţiei
▪ apneei, lumânării, formării bulelor în apa
 teste de efort
▪ 6MW, covor rulant, cicloergometru
2. Obstrucţia cronică - Astmul bronşic
◼ Mijloace
Perioda intercritică
 metode de relaxare: Jacobson, Schultz

 posturi
▪ relaxante, facilitatoare ale respiraţiei
▪ de drenaj bronşic
 modalităţi de educare a tusei
 reeducarea respiraţiei

 programe de gimnastica medicala

 modalităţi de creştere a capacităţii de efort

▪ program individual de antrenament prin mers, covor rulant,
bicicletă
2. Obstrucţia cronică - Astmul bronşic
◼ Mijloace
In faza de criză
 posturi
▪ relaxante
▪ de facilitare a respiraţiei
 relaxarea musculaturii expiratorii
 drenaj pt dezobstrucţie bronşică
 executarea tusei controlate
 controlul şi coordonarea respiraţiei
▪ inspiruri lente, apnee scurtă postinspir, expir
prelungit, fără efort cu buzele strânse
 reeducarea respiratorie în special abdominala - respiraţie
diafragmatică
MVV—Maximal voluntary ventilation.
II. DISFUNCŢIA VENTILATORIE RESTRICTIVĂ
limitarea capacităţii de expansiune a parenchimului pulmonar

◼ afectarea parenchimului pulmonar

 FID - distrucţia parenchimului + ↑ ţesutului conjunctiv
◼ SA – vârfurile pulmonare
◼ Colagenozele – bazele pulmonare
◼ CFA, MTX
 Sarcoidoza - afecţiune granulomatoasă sistemică
 Pneumoconioza - inhalare de pulberi
 Pneumopatii infecţioase
◼ pneumonia
◼ pleurezia, pahipleurita
◼ TB pulmonar
◼ afectarea cutiei toracice
 cifoza
 scolioza
 SA
Pneumonia - alveolită exudativă şi/sau infiltrat inflamator
interstiţial
◼ Clasificare
 Infecţioasă
 Neinfecţioasă - rar
◼ inhalare de vapori liposolubili
◼ aspiraţia de suc gastric
 Primară /Secundară
 Nosocomială
◼ Tratament
 vaccin antipneumococic
 antibioterapie
 antiinflamatoare, antipiretice
◼ Kinetoterapia - BPOC
Pleurezia - inflamaţia pleurei, exudat în cavitatea pleurală
◼ Clasificare
 Secundară pneumoniei, TB
 Neoplazică
 Colagenoze
 Virusuri - Coxsackie
◼ Clinic
 junghi
 febră
 dispnee
◼ Tratament
 antibioterapie
 antiinflamatoare, antipiretice
 Kinetoterapie
◼ Ameliorarea ventilaţiei alveolare
 tratarea cauzelor sindromului restrictiv (supraîncarcarea mecanică)
 creşterea expansiunii localizate
▪ tehnici de promovare a ventilaţiei în diferite segmente pulmonare
(ampliaţii crescute toracale sau toracoabdominale în acele regiuni
cu mişcări respiratorii blocate)
 scăderea travaliului ventilator
▪ creşterea volumului curent şi scăderea frecvenţei respiratorii
▪ creşterea randamentului “pompei musculare respiratorii”
◼ Antrenamentul la efort - pentru îmbunătăţirea performanţei
musculaturii periferice, si a musculaturii respiratorii prin
▪ perfuzie mai bună
▪ creştere a capacităţii de extragere a oxigenului din sânge
 antrenament prin mers, covor rulant sau cicloergometru;
◼ Corectarea gazelor sanguine şi restabilirea sensibilităţii centrilor
respiratori
 gimnastică respiratorie
 reeducare respiratorie asistată, punându-se accentul pe
▪ mărirea amplitudinii VC cu scădere de ritm
▪ respiraţia abdominotoracală
Respiraţia cu amplitudine crescută -> ventilaţie alveolară mai bună, cu
eliminarea CO2
Pahipleurita, simfiza pleurală
+- deformare toracică -> limitează expansiunea parenchimului

◼ Secundară pleureziei
◼ Clinic: jenă toracică, dispnee, cianoză
◼ Tratament – decorticare pleurala
◼ Kinetoterapia
 Obiective:
◼ educarea unei respiraţii corecte si utilizarea ei în timpul mobilizării
◼ tonifierea musculaturii respiratorii
◼ creşterea expansiunii localizate
◼ rearmonizarea mişcărilor toracoabdominale
◼ refacerea poziţiei de repaus toracic
◼ educarea unui aliniament corect al corpului atât în repaus cât si în
mişcare
◼ creşterea capacităţii de efort
Pahipleurita, simfiza pleurală

 Evaluarea gradului de dispnee la efort

◼ test de efort - 6MW

 Mijloace
◼ metode de relaxare: Jacobson, Schultz
◼ posturi
 relaxante, facilitatoare ale respiraţiei
◼ de reeducare a respiraţiei asistată - învăţarea şi utilizarea
unei respiraţii corecte (acc pe inspir)
◼ programe de gimnastică medicală - acc pe utilizarea unei
respiraţii corecte abdomino-toracice
◼ program individual de antrenament prin mers, covor rulant,
bicicletă
III. DISFUNCŢIA VENTILATORIE MIXTĂ
↓ VEMS, CV, CPT, VEMS/CV
Mecanism:
◼ ↓ permeabilitatea căilor aeriene
◼ ↓ capacitatea de expansiune a parenchimului pulmonar

Afecţiuni:
◼ Pneumoconioza - inhalare de pulberi
 silicoza - SiO2 (predominant DVR)
 antracoza - cărbune (DVO)
 bisinoza - praf vegetal: bumbac, cânepă, in (DVO)
◼ Pneumopatii infecţioase
◼ TB pulmonar
Sindroame posttuberculoase

Modificări morfo-funcţionale sechelare

 procesului de vindecare
 tuberculostaticelor
Forme
 Sdr bronşitic cronic - pred DVO
 Sdr bronşiectazic PT - pred. DVR
 Sdr astmatiform PT pred DVO
 Sdr cavitar negativ PT
 Sdr de fibroză PT - DVR
 Sdr pleurale PT - DVR
 Sdr de IR
◼ predomină disfuncţia de tip restrictiv
Sindroame posttuberculoase

◼ Kinetoterapia
 Evaluarea stării funcţionale
◼ ex clinic ap respirator
◼ măsurarea tensiunii arteriale, pulsului şi frecvenţei respiratorii
◼ probe funcţionale respiratorii (VEMS, CV, VEMS/CV%)
◼ aprecierea gradului de dispnee la efort
◼ teste de apreciere a obstrucţiei sau restricţiei
 apneei
 lumânării
 formării bulelor în apă
◼ test de efort
Sindroame posttuberculoase
 Mijloace
◼ Scăderea travaliului ventilator, pentru ameliorarea “costului” respiraţiei (↑ VC,
↓ frecv resp)
 învăţarea şi utilizarea unor posturi relaxante
 metode de relaxare: Jacobson; Schultz
◼ Scăderea vâscozităţii secreţiilor
 posturi de drenaj bronsic asistat si independent;
 modalităţi de educare a tusei
◼ Ameliorarea ventilaţiei alveolare prin:
 tratarea cauzelor sindromului restrictiv sau obstructiv
 creşterea expansiunii localizate – (ampliaţii crescute în regiuni cu mişcări respiratorii
blocate)
 creşterea randamentului “pompei musculare respiratorii”, reducerea travaliul resp
▪ programe de gimnastică medicală (respiraţii corecte abdomino-toracice)
◼ Corectarea gazelor sanguine şi restabilirea sensibilităţii centrului respirator
 gimnastică respiratorie
 reeducarea respiratorie asistată (↑ VC, ↓ frecv) - util respiraţia abdominotoracală
Respiraţia cu amplitudine crescută va asigura ventilaţie alveolară mai bună, cu
eliminarea CO2
◼ Ameliorarea/refacerea capacităţii de efort - îmbunătăţirea performanţei
musculaturii periferice şi a musculaturii respiratorii
 perfuzie mai bună
 creşterea capacităţii de extragere a oxigenului din sânge
 antrenament prin mers, covor rulant sau cicloregometru
Insuficienţa respiratorie
◼ perturbarea schimburilor gazoase dintre organism şi mediu ->
 ↓ paO2 (N= 95 ±5mmHg) HIPOXIE
şi/sau
 ↑paCO2 (N= 40±2 mmHg HIPERCAPNIE

◼ Forme
 IR prin hipoventilaţie alveolară - ↓ paO2, ↑paCO2
◼ globală - diminuarea activităţii centrilor respiratori (AVC, intox, tu)
◼ parcelară - zone ventilate dar neperfuzate (infarct pulm, hTP, septicemie)
 IR prin inegalitatea ventilaţie-perfuzie - ↓ paO2, paCO2 N/↓
◼ astm, pneumopatii interstiţiale, IVS
 IR mixtă - ↓ ↓ paO2 faţă de ↑paCO2 (BPOC)
◼ Tratament
 oxigenoterapie, AB, CS
 KT: tapotaj, denaj postural, respiraţii ample şi lente
MASAJUL MEDICAL
• Masajul medical reprezinta grupul de tehnici
care se executa asupra musculaturii si
tesuturilor adiacente cu scopul relaxarii, si
imbunatatirii circulatiei sanguine. Se poate
aplica un masaj local, pe diferite regiuni ale
corpului, sau masajul general, el mai poate fi
superficial sau profund, sedativ sau stimulant.
Este cel mai cunoscut mijloc de fizioterapie, el
fiind folosit inca din anii 3000 i.e.n.
• Condițiile materiale si reguli de practicare a
masajului

• Acestea sunt legate de igiena spaţiului de

masaj, igiena maseurului, igiena subiectului,
practicarea unor exerciţii pregătitoare de către
masor, respectarea unor reguli metodice,
folosirea unor mijloace ajutătoare.
A. Igiena spaţiului de masaj
• Sala trebuie să aibă temperatură de confort (20-24°C).
pentru a nu declanşa reacţii adaptative de tip
termogenic (frisoane) sau termolitic (transpiraţie).
• Pereţii trebuie să fie placaţi cu faianţă, podelele cu
gresie sau marmură pentru a putea fi spălate frecvent.
Mobilierul trebuie să fie redus şi alcătuit din câteva
banchete şi scaune
• Spaţiul trebuie prevăzut cu vestiar, sală de aşteptare,
cameră de odihnă, sală de duş, instalaţii sanitare
aferente
B. Igiena maseurului

Maseurul trebuie:
- să fie sănătos şi rezistent la oboseală
- să aibă constituţia robustă (puternic şi rezistent), simţ tactil foarte
dezvoltat, auz fin, vedere bună, aptitudini fizice deosebite şi abilitate
manuală naturală ce se va desăvârşi prin exerciţii
- mâinile trebuie să fie largi şi cărnoase, pielea de pe palme caldă,
moale, uscată şi netedă
- să posede cunoştinţe de anatomie, biomecanică şi fiziologie
- să cunoască cele mai importante semne de diagnostic ale unor boli
- să aibă un simţ de autoconservare, să execute corect manevrele cu
calm, fără grabă, cu intercalarea unor pauze
- să aibă o atitudine controlată şi o comportare corectă, respectând
principiul moralităţii, deoarece el vine în contact cu persoane diferite ca
vârstă şi sex, dar şi sensibilitate.
C. Igiena subiectului
• Se adresează igienei corporale şi îmbrăcămintei.
Subiectul se va dezbrăca doar la nivelul regiunii ce urmează a fi masată, restul corpului
fiind acoperit cu un cearceaf sau pătura, pentru evitarea pierderii căldurii.

D. Exerciţii pregătitoare
• Sunt obligatorii şi se consideră etapă de încălzire a maseurului înainte de efectuarea
propriu-zisă a şedinţei de masaj.
• Constau în mişcări active şi pasive ale extremităţilor membrelor.
• Scopul acestor exerciţii este:
- creşterea forţei şi supleţei în mâini
- creşterea rezistenţei la oboseală
- sensibilizarea maseurului la manevrele de masaj

E. Respectarea regulilor metodice

• Subiectul va fi plasat în poziţii comode relaxante. Se va evita încordarea fizică şi
psihică.
Reguli metodice legate de formele masajului
• Masajul igienic se face dimineaţa, masajul terapeutic se
face atât dimineaţa cât şi pe parcursul zilei cu
respectarea condiţiilor: fie la 2-3 ore după masă, fie cu
o jumătate de oră înainte de masă.
• Ambele forme de masaj se execută după golirea vezicii
urinare şi dacă este posibil şi a colonului.
• Masajul terapeutic trebuie să inducă efecte de durată.
De aceea se execută în serii de o jumătate de oră câte
10-12 şedinţe fiecare serie. Numărul şedinţelor şi
spaţierea lor ţin de competenţa medicului.
• Maseurul va adopta poziţii comode pentru abordarea corectă a segmentelor, a
regiunilor şi pentru a induce efecte specifice fiecărei zone. Procedeele se vor adapta
caracteristicilor anatomice şi funcţionale ale fiecărei părţi a corpului.
• Se va începe cu manevre simple cu ritm şi intensitate crescândă până se atinge
intensitatea dorită şi se încheie cu manevre lungi liniştitoare.
• Ritmul, intensitatea şi numărul de repetări depind de sensibilitatea subiectului.
• Orice jenă locală (durere, contractură, semne de nelinişte, încordare) necesită o
redozare a intensităţii şi ritmului de execuţie sau oprirea masajului pentru că fie
tehnica este inadecvată, fie subiectul prezintă afecţiuni ce contraindică masajul.
• Durata şedinţei de masaj este valabilă după preferinţe şi necesităţi terapeutice.
• Efectele manevrelor sunt diferite, şi anume:
- manevrele lungi, lente, prelungesc durata de masaj şi induc un efect calmant,
liniştitor.
După o astfel de şedinţă trebuie menţinută starea de relaxare de la câteva minute
până la o jumătate de oră.
- manevrele scurte, vii, cu ritm şi intensitate crescută, scurtează durata unei şedinţe
de masaj şi induc efecte excitante stimulante
După o astfel de şedinţă subiectul execută exerciţii de respiraţie şi câteva exerciţii
de gimnastică, după care poate relua imediat activitatea fizică intelectuală. Efectele
masajului se resimt imediat, dar slăbesc treptat şi dispar după câteva ore.
 Folosirea unor mijloace ajutătoare

Mijloacele ajutătoare facilitează efectele masajului şi sunt

reprezentate de creme, pulberi, pomezi.
• Talcul este de origine minerală, nu atacă ţesutul, nu se combină
cu alte substanţe, absoarbe secreţia glandelor sebacee şi
sudoripare. Favorizează detaşarea celulelor stratului cornos al
pielii. Este iritant pentru căile respiratorii. Nu se aplică în plăgi
deschise.
• Cremele sunt grăsimi minerale, vegetale, animale plus apă.
Acţionează superficial, sunt calmante, emoliente şi răcoritoare.
• Pomezile au consistenţă moale şi conţin pe lângă grăsimi,
substanţe medicamentoase active. Ele scad evaporarea apei,
produc vasodilataţie cu posibilitatea ca medicamentul
încorporat să acţioneze mai profund.
 Pielea
Funcţiile pielii:
1. funcţia de apărare antimicrobiana, antibacteriana,antiparazitara,
antifungica. Se realizează prin descuamarea continuă a stratului
cornos şi prin prezenţa unui PH acid la nivelul epidermului.
2. funcţia termoreglatoare. - intermediar al schimburilor de căldură
dintre organism şi mediu având şi capacitatea de a înmagazina
căldura. Temperatura nu este uniforma( cea mai ridicată -regiunea
frunţii şi în regiunea prehepatică,cea mai scăzută temperatură este
la nivelul extremităţilor).
3. funcţia de apărare faţă de razele ultraviolete
4. funcţia imunologică a pielii - realizată de celulele Langerhans din
piele;
5. functia secretorie a glandelor sebacee şi sudoripare;
6. functia de absorbite;
7. funcţia de exteroceptie, de a sesiza senzaţiile de tact, frig, căldură,
durere, presiune.
 Sensibilitatea somatica
Poate fi clasificată in trei tipuri fiziologice:
1. Sensibilitatea somatica pentru mecanorecepție, care include atat sensibilitatea
tactilă cat si sensibilitatea proprioceptivă (de poziție), ambele transmit informații
generate de stimuli mecanici aplicați la nivelul țesuturilor corpului.
2. Sensibilitatea termica, prin care sunt detectați stimuli de tip caldură sau frig.
• 3. Sensibilitatea dureroasă, care este activată de orice factor care lezează
țesuturile.

Sensibilitatea somatică mai este clasificată si in alte clase:

• 1. Sensibilitatea exteroceptivă, furnizează informații provenite de la receptorii de
pe suprafaţa corpului.
• 2. Sensibilitatea proprioceptivă, furnizează informații despre starea fizică a
organismului, iar căile ei transmit semnale provenite de la receptorii de poziție,
receptorii din tendoane si muşchi, receptorii de presiune de la nivelul plantelor şi
chiar de la receptorii pentru echilibru.
• 3. Sensibilitatea interoceptivă, furnizeaza informații provenite de la nivelul
organelor interne.
• 4. Sensibilitatea profundă, furnizeaza informații provenite de la nivelul țesuturilor
profunde, precum fasciile, mușchii si oasele. Aceasta se referă in special la
presiune, durere si vibrațiile profunde.
 Receptorii
• Clasificare:
• Dupa funcții: - mecanoreceptori
- termoreceptori
- fotoreceptori
- presoreceptori
- chemoreceptori
- nocireceptori
• Dupa localizare: - exteroceptori
- interoceptori
- proprioceptori
 Receptorii tactili
• Exista cel putin șase tipuri complet diferite
de receptori tactili, la care se adaugă mulţi
alţi receptori similari acestora.
• Terminațiile nervoase libere: receptori de durere
sau tactili, pot detecta atingerea sau presiunea. Sunt
larg răspandiţi in straturile cutanate superficiale şi în
anumite tesuturi interne precum periostul, pereții
arteriali si suprafețele articulare.
• Corpusculii Meissner: stimulați de atingeri fine,
sunt extrem de numeroși la nivelul vârfurilor
degetelor, al buzelor şi al altor regiuni cutanate, în
zonele în care capacitatea de a discerne localizarile
spaţiale ale senzaţiilor tactile este foarte dezvoltată.
Discurile Merkel: sunt stimulate de presiunile
verticale pe piele, nu si de intinderea laterală a pielii,
sunt responsabile pentru generarea semnalelor
constante care permit unei persoane să perceapă
atingerea continuă a obiectelor la nivelul
tegumentului.
Corpusculii Ruffini: transmit senzaţia de
cald şi sunt importanți pentru semnalarea
stărilor permanente de deformare tisulară,
cum sunt cele cauzate de presiune intensă
prelungită. Sunt prezenţi şi la nivelul
capsulelor articulare, contribuind la
transmiterea informațiilor privitoare la
gradul de rotatie articulară.
Corpusculii Pacini: stimulați numai de
compresia locală rapidă a tesuturilor,
deoarece se adaptează în câteva sutimi de
secundă, deci sunt deosebiți de importanți
pentru detectarea vibrațiilor tisulare sau a
altor modificari rapide ale stării mecanice a
țesuturilor.
Corpusculii Krause: recepționează
excitațiile pentru senzația de rece.
 Masajul terapeutic
Clasificare:
A. După posibilităţile tehnice de execuţie.
1. Masaj manual (automasajul) – cea mai răspândită formă de masaj
şi cea mai veche.
Dezavantaje:
- se limitează la anumite regiuni;
- presupune cunoştinţe în domeniu
2. Masajul instrumental se execută cu aparate sau instrumente
acţionate cu mâna sau cu diverse surse de energie. Exemple:
vibratorul cu chingă, aparat cu dispozitiv tip ventuze (LPG), aparat
cu manşoane de presiune pozitivă (face compresii succesive).
Dezavantaje:
- sunt costisitoare;
- nu toate dispozitivele se adaptează perfect particularităţilor
anatomice ale subiectului.
 Masajul terapeutic
B. După profunzimea structurilor cărora se
adresează.
1. Masajul somatic (periferic) – se adresează
părţilor moi de la suprafaţa corpului, sunt cele
mai sensibile la acţiunea directă a procedeului de
masaj.
2. Masajul profund – se adresează ţesuturilor şi
organelor din interiorul cavităţilor, la care efectele
manevrelor se răsfrâng atât direct cât si indirect,
de tip reflex.
 Masajul terapeutic
C. După aria de întindere şi durata de prelucrare.

1. Masajul somatic general – constă în prelucrarea întregii suprafeţe

a corpului şi are două forme: extins (60 – 90min.),
redus (30 – 45min.).
Reducerea la jumătate se realizează astfel:
se scade numărul de repetări al manevrelor;
se exclud manevrele secundare de masaj;
se combină manevrele principale cu aceleaşi efecte.

2. Masajul parţial
• Masajul parţial regional (20 – 25min.) – spate sau abdomen.
• Masajul parţial segmentar (10 – 12min.) - acesta se poate adresa
unor segmente (gambă, coapsă, braţ, antebraţ).
• Masajul parţial local (5 – 6min.) – se adresează unor zone.
 Masajul terapeutic
D. Din punct de vedere al mijloacelor folosite pentru a facilita
executarea masajului
• pe piele umedă (creme);
• pe piele uscată (pudră de talc);
• pe piele normală.

E. Din punct de vedere al scopului urmărit

• fiziologic – vizează îmbunătăţirea proprietăţilor fizice ale ţesuturilor

şi stimularea funcţiilor importante ale organismului (circulaţia). Din
această cauză masajul a devenit o metodă curentă de refacere a
sportivilor.
• profilactic (de prevenire) – se referă la menţinerea stării de sănătate,
creşterea rezistenţei organismului la oboseală.
• terapeutic – masajul este folosit în tratamentul complex al diverselor
boli.
 Masajul terapeutic
Indicatii
• fibromialgia;
• afectiuni locomotorii de natură reumatismală,
neurologică, posttraumatică; • fasciita plantară;
• fazele subacute din reumatismele inflamatorii
• anxietatea, stresul, insomniile, unele forme de
cronice;
depresie;
• afectiuni reumatismale degenerative;
• anumite forme de sindrom de neuron motor central • tulburari neurovegetative, cefalee, migrena;
si periferic;
• scleroza laterală amiotrofică si scleroza multiplă, • edeme posttraumatice sau postchirurgicale;
în remisiune;
• Dupuytren palmar • afectiuni ale aparatului respirator: BPOC, astm
bronsic( în afara crizelor);
• Sindromul Raynaud
• afectiunile dermatologice: escare si ulceratii • obezitate;
tegumentare perilezional, cicatricele cu substanţă
în exces – cheloide) • gravide (lombalgii, tulburari circulatorii, vergeturi);
• afectiuni ale aparatului cardio-vascular:
cardiopatii diverse (tehnici de masaj reflex), • în medicina sportiva- refacere dupa efort și
• afectiuni însoțite de stază veno-limfatică; recuperarea diferitelor afectiuni din patologia
sportivă.
 Masajul terapeutic
Zone topografice pe care este relativ contraindicat masajul:
• regiunea anterioară a gâtului
• plica cotului
• triunghiul Scarpa
• fosa poplitee
 Masajul terapeutic-contraindicatii:
• Absolute:
- afectiunile maligne;
- toate bolile acute infectioase;
- infecțiile tegumentare, eczeme si erupții;
- fragilitatea vasculară, circulația inadecvată, stările hemoragipare si hemoragiile
acute;
- zone cu plagi si arsuri;
- starile septice, subfebrilitatea si febra;
- zone cu inflamații acute;
- fracturile recente;
- accidente vasculare cerebrale în fază acută. După faza acută masajul este indicat.
- boli cardiovasculare cu risc de complicații (miocardita, endocardita, infarctul
recent, embolii, anevrisme aortice cu risc vascular crescut, hipertensiunea arteriala
greu controlabila terapeutic, varicele voluminoase);
- boli de sânge: leucemie acută, hemofilia
- boli pulmonare active (pneumonii, pleurezii, abcesul pulmonar, tuberculoza
pulmonara);
- boli ale aparatului digestiv: hemoragii digestive, perforaţii, pancreatite, colecistite
acute, hepatită virală;
- psihozele;
- alcoolismul cronic si toxicofilia;
 Masajul terapeutic-contraindicatii:
• Relative:
- aria unor traumatisme recente;
- plăgi tisulare in curs de vindecare sau plăgi deschise;
- tratamente anticoagulante sau alte terapii asemanatoare in curs (acești
bolnavi putând fi tratați cu tehnici blânde si controlați pentru sufuziuni
și echimoze);
- zone cu plăci aterosclerotice și sindroame posttrombotice, masarea
lor putând duce la dislocarea trombilor si complicații ischemice;
- osteoporoza si artroza severă;
- afecțiuni cardiace decompensate, hipotensiunea arteriala mare;
- victime ale agresiunilor sexuale sau fizice, pentru posibilitatea
reexaminarii;
- spasme si crampe musculare, mai ales în zona tendino-musculara sau
tendino-osoasa, zone bogate în proprioceptori, iritatia carora ar putea
duce la creșterea spasmelor;
 Masajul medical clasic
In funcţie de efectele asupra organismului procedeele de masaj sunt:

- Principale (fundamentale)
- Secundare (sau ajutătoare) de completare a efectelor celor principale.

Procedeele principale nu pot lipsi din nici o şedinţă de masaj. În funcţie de

specificul fiecărei regiuni, zone, le putem aplica pe toate sau doar pe unele dintre
ele.
În funcţie de profunzimea structurilor anatomice asupra cărora se acţionează
metodic se folosesc:
1. Netezirea sau efleurage
2. Fricţiunea
3. Frământatul sau petrisajul
4. Tapotamentul sau baterea
5. Vibraţiile

Provenienta terminologiei este frantuzească la cei mai multi termeni, iar numele
tehnicii sugerează mişcarea care se face la nivelul tegumentului.
 Netezirea/Efleurajul
Definiţie:
• Se adresează tegumentelor şi constă în alunecări ritmice şi
uşoare executate cu diferite părţi ale mâinilor în sensul
circulaţiei de întoarcere (venoase şi limfatice).
• Mişcarea constă în acţiunea de împingere şi tragere a
mâinilor cu o anumită apăsare în funcţie de scopul urmărit.
Manopera activă si cu presiune mai mare se va face
întotdeauna în sensul intoarcerii venolimfatice (dinspre distal
spre proximal-evitarea stazei).
• Revenirea mâinii înspre poziţia iniţială se va face întotdeauna
fără desprindere de pe tegument, cu presiune mult mai mică
fată de timpul precedent.
 Netezirea/Efleurajul
Clasificarea netezirilor:
• Actiune superficiala - cu vârful degetelor, cu
faţa palmară sau cu cea dorsală. Presiunea
manevrelor va fi răsfrântă strict asupra pielii.
• Actiune profunda - cu marginea cubitală, cu
rădăcina mâinii, cu pumnul palmar sau cubital.
În timpul netezirilor intensitatea apăsărilor va
alterna ritmic şi la distanţe egale pentru a nu
ingreuna circulaţia din artere.
 Netezirea/Efleurajul
• A. Dupa modul de lucru al mâinilor :
- neteziri simultane
- neteziri alternative

• B. Dupa direcţia netezirilor:

• - pe direcţie longitudinală a segmentului:
simultane lungi
alternative lungi
• - pe direcţie oblică:
simultane medii
alternative medii
• - pe direcţie transversală:
simultane scurte
alternative scurte
Manevrele lungi pierd din viteză şi presiune în timp ce manevrele scurte devin din
ce în ce mai rapide, au ritm vioi şi presiune crescută.
 Netezirea/Efleurajul
C. Din punct de vedere metodic.
- netezire introductivă- în orice şedinţă, orice regiune, segment sau
zonă. Ritmul şi intensitatea cresc treptat(încălzirea pentru următoarele
tehnici,acomodarea subiectului cu maseurul).
- netezire finală (de încheiere) -succesiunea inversa a manevrelor.
Manevrele vor scădea treptat în ritm şi intensitate.

D. Dupa specificul regiunii :

- neteziri pentru regiuni cu pilozitate crescută – hipertricoză,(neteziri
în perie cu degetele în semiflexie )
- neteziri pentru regiuni liniare (tendoane, degete), neteziri în cleşte
- neteziri pentru segmentele circulare, tronconice (braţe, gambe,
antebraţe), neteziri în brăţară sau inel, se realizează sacadat. Se prinde
segmentul în priză circulară cu policele unul înaintea celuilalt şi se
deplasează cu o mişcare sacadată
 Netezirea/Efleurajul-Efecte terapeutice
Efectele mecanice asupra:
1. circulaţiei -acţiune directa asupra circulaţiei venoase superficiale, împingând
sângele venos în sensul curgerii normale;
-asupra circulaţiei profunde pentru regiuni plane şi întinse. Efectul se
produce când netezirea se execută simultan şi cu presiune.
-pentru regiunile circulare efectele sunt induse prin manevra
superficială, netezirea sacadată în brăţară,(priza circulară simulează contracţia fibrei
musculare netede ce intră în alcătuirea tunicii medii a venelor )

2. pielii - exfolierea celulelor cornoase, (scurtarea timpului reînnoirii epidermului)

- activează secreţia de sebum şi sudoare(intră în componenţa filmului
lipidic, acid de suprafaţă cu rol antimicrobian, antifungic şi antiparazitar;
- favorizează pierderea de căldură prin transpiraţie(termoreglare)
- eliminarea de produşi toxici de metabolism (azotaţii, nonazotaţii);
- favorizează detoxifierea organismului după eforturi intense, prevenind
instalarea oboselii.

3. sferei neuropsihice - realizează acomodarea subiectului cu maseurul, inducând

efect psihoterapeutic de relaxare
 Netezirea/Efleurajul
Neteziri lungi
• - cu ritm şi intensitate scăzută induc un efect
calmant, liniştitor la nivelul sistemului nervos
central şi efect relaxant decontracturant asupra
musculaturii striate;
• - scad sensibilitatea conductibilităţii şi
reactivitatea nervoasă.
Neteziri scurte
• - cu ritm şi intensitate crescută au efecte
intense;
• - efecte vasodilatante asupra circulaţiei
arteriale, hiperemie cutanată persistentă;
 Fricţiunea
Definiţie:
-presiuni cu intensitate variabilă efectuate rotativ, longitudinal sau
eliptic, la nivelul tegumentului si musculaturii pacientului.
Are ca principale ţinte terapeutice zone mici ale tesutului celular
subcutanat, ţesuturi cicatriciale şi aderenţiale.în special ţesuturile dermice şi
subdermice, fascii, tendoane, burse seroase, musculatura.

Tehnica consta in deplasarea din aproape în aproape,(1 min),apoi

deplasarea în regiunea imediat învecinată, cu revenire la nevoie în zona
masată initial, pentru prevenirea iritarii tisulare,(poate provoca leziuni).
• Nu se va folosi niciodata în fazele acute sau imediat postacute.
• Se contraindică de asemenea în procese hemoragice (ruperea vaselor
sanguine locale şi continuarea hemoragiei).

In tehnicile neuromusculare, (stimularea organelor Golgi de la nivelul

inserţiilor tendinoase-tehnica Cyriax), durata frictionarii este de până la 15
minute, mulţi dintre pacienţi si terapeuţi considerând-o însă excesivă.
• La sfârşitul fricţionării, se recomandă întinderi funcţionale, mobilizări în
unghiuri functionale pasive.
 Fricţiunea
• În funcţie de suprafaţă:
în zonele mici cu degetele,
în zonele mari cu toată mâna,
în zonele foarte mari cu ambele mâini.
Sensul este adaptat particularităţilor anatomice ale regiunilor respective.

• Pentru ligamente, spaţii interosoase, spaţii intermusculare, degete,

tendoane se execută liniar şi longitudinal;
• Pentru articulaţii interfalangiene şi pentru unele tendoane (tendonul lui
Ahile) se execută transversal cu vârful degetelor sau cu marginea cubitală
a mâinii.
• După specificul regiunii avem:
- fricţiuni în cleşte pentru tendonul lui Ahile
- fricţiuni în zigzag pentru coloana vertebrală de sus în jos
 Fricţiunea
Clasificare:
A. Din punct de vedere tehnic:
Se execută cu vârful degetelor, marginea cubitală, rădăcina mâinii,
proeminenţa tenară şi hipotenară, faţa palmară, faţa dorsală, pumnul palmar,
pumnul dorsal sau cu cotul.
• In funcţie de sensibilitate
pe zonele sensibile fizic se va executa cu partea cărnoasă,
pe zonele mai voluminoase, mai pline se va executa cu pumnul sau
cotul.

• Prin fricţiune putem acţiona profund sau superficial mărind presiunea de

executie a manevrei şi unghiul cu care degetele se aplică pe tegument.

Cu cât presiunea este mai mare şi unghiul este mai mare cu atât manevrele
sunt mai profunde, cea mai mare adâncime fiind realizată la un unghi de 90
de grade.
 Fricţiunea
B. Din punct de vedere metodic

• Fricţiunea este simplă sau combinată.

- simplă – când se execută doar
unul din elementele tehnice.
- combinată cu alte procedee de
masaj: cu frământatul.
 Fricţiunea
• Efectele terapeutice. - efectele mecanice.
• - Elasticizarea si asuplizarea ţesuturilor cicatriciale şi a
fibrozărilor tisulare(reduce astfel riscul apariţiei redorilor
articulare, musculoligamentare, cicatriciale, precum si
retracţiile tisulare)
• - Stimulează procesele de vindecare şi favorizează regenerarea
unui ţesut cicatricial functional.
• - Ameliorează şi stimulează circulaţia locală tisulară, cu
apariţia vasodilataţiei tegumentare dar şi la nivelul structurilor
profunde intratisulare sau periarticulare.
• - Produce analgezie şi induce relaxare musculară, mai ales
când sunt efectuate lent, uşor şi progresiv.
• - Creşte absorbţia şi vehicularea în circulaţia profundă a unor
produse medicamentoase.
 Fricţiunea
• - manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate
scăzută induc relaxarea musculară, fiind utilă atât
pacienţilor cât şi sportivilor, înainte sau după încheierea
unei probe sportive,
producând şi analgezie sunt utile în tratamentul
sechelelor după entorse, luxaţii, contuzii, sufuziuni,
întinderi musculoligamentare.
• - manevrele scurte executate cu ritm şi intensitate
crescută au efecte inverse, efectul stimulant creşte
randamentul recuperator, creşte performantele fizice si
psihice ale pacientului sănătos sau bolnav, inclusiv al
sportivilor, înaintea probelor sportive.
 Frămantatul/Petrisajul
Definiţie.
• Constă în prinderea tegumentului, ţesutului
celular subcutanat şi musculaturii pacientului,
ridicarea sub forma unei cute, atât cât permite
elasticitatea proprie şi stoarcerea prin
comprimare între degete sau între degete şi
rădăcina mâinilor sau presarea pe un plan
profund.
 Frămantatul/Petrisajul

• Din punct de vedere tehnic şi în funcţie de particularităţile

regiunii avem:
• 1. Frământatul în cută – se aplică tuturor regiunilor. Diferă
însă priza în funcţie de grosimea stratului de prelucrat.
a. Priză mică – se realizează între police şi index;
b. Priză medie – se realizează între degetele 2, 3, 4, 5 şi
rădăcina mâinii;
c. Priză mare – se realizează cu vârful tuturor degetelor
inclusiv policele.
 Frămantatul/Petrisajul
Forme speciale:
• Se aplică pe segmentele circulare tronconice.
• Frământatul circular – segmentul se prinde cu priză
circulară. Policele sunt orientate unul în faţa
celuilalt, muşchii sunt între degete şi palme şi sunt
presaţi pe planul de sprijin.
• Frământatul şerpuit – priza este tot circulară.
-Policele sunt paralele, iar muşchii sunt presaţi
alternativ de mâna dreaptă şi mâna stângă
 Frămantatul/Petrisajul
Efectele terapeutice.

• Efectele se instalează concomitent pe cale

mecanică şi reflexă. Ele nu pot fi atât de net
diferenţiate, deoarece masele musculare au o dispoziţie
profundă.

• Activează circulaţia limfatică şi stimulează

deschiderea unor capilare de rezervă favorizând
circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici de
metabolism (mobilizarea fluidelor şi a lichidelor de
staza ).
 Frămantatul/Petrisajul
Stimulează proprietăţile fizice ale muşchilor, şi anume:

• Troficitatea – menţine muşchii în stare trofică normală

împiedicând apariţia atrofiilor (după imobilizări în aparat gipsat sau
alte afecţiuni specifice);
• Elasticitatea – creşterea elasticităţii prin stoarcere previne
apariţia rupturilor musculare, secundare unor contracţii bruşte;
• Excitabilitatea – este concretizată prin posibilitatea executării
unui efort prelungit şi susţinut datorită împingerii barierelor de
instalare a oboselii;
• Contractilitatea – frământatul creşte forţa de contracţie a
muşchilor prin ameliorarea sincronizării şi mobilizării unităţilor

Deosebit de utilă în tratamentul hipotoniilor, atoniilor şi chiar atrofiilor

musculare, mai ales în cele produse de imobilizarea prelungită, în
condiţiile păstrării normale a inervaţiei musculare.
 Frămantatul/Petrisajul
Sidney Licht recomandă ca efectuarea frământatului să fie facută numai
atunci când:
• - nu există riscul producerii şocului histaminic după terminarea
tratamentului (atunci când nu apare hipotensiune arterială, greţuri,
insomnie, miozită dureroasă).
• - există mase musculare suficient de voluminoase (braţe, coapse,
gambe, şolduri, perete abdominal), sau acolo unde ţesutul celular
subcutanat şi tegumentul pot fi uşor prinse cu mâinile.

Descrie o serie de tehnici care derivă din frămantatul clasic, tehnici pe

care alţi autori le includ la tehnici secundare de masaj:
- ciupiturile
- rulatul
- stoarcerile
- rasucitul
- frământatul cu pumnul
 Tapotamentul/Baterea
• Este cel mai excitant procedeu de masaj, dar efectuat bland
poate fi o metoda relaxantă si intens reconfortantă.
Definiţie.
• Constă în aplicarea unor lovituri (bătăi) ritmice, uşoare şi
rapide, executate cu diverse părţi ale mâinii.

Clasificare:
• Din punct de vedere tehnic:
• După DeLisa:
• utilizarea părţii dorsale a degetelor medii se numeşte tocat
• utilizarea suprafeţei palmare a tuturor degetelor se numeşte plescăit
• cu periuţa sau cu vârful degetelor se numeşte batere usoară
 Tapotamentul/Baterea
Manevre de bătătorit:
• - cu palma în cupă sau ventuză;
• - cu pumnul cubital sau palmar;
• - cu pumnii complet închişi sau parţial.
Se vor evita:
• - regiunea lombară (rinichii);
• - plica poplitee;
• - axila;
• - plica inghinală;
• - triunghiul lui scarpa.
Tapotamentul se execută în lungul fibrei musculare.

Efectele terapeutice.
Efectele pe cale mecanică:
• - mobilizează adipocitele din stratul adipos. Rezultă rolul estetic al
acestei manevre;
• - acţionează asupra nervilor vasomori crescând afluxul de sânge către
zona masată. Rezultă hiperemie (înroşirea şi încălzirea pielii);
• - acţionează asupra nervilor senzitivi scăzând sensibilitatea dureroasă;
• La fiecare ciclu de tapotament se execută o netezire
• Tapotamentul este recomandat în automasaj
pentru că manevrele pot fi bine dozate. Se
recomandă ca masaj pregătitor pentru
competiţiile sportive de iarnă, în tratamentul
atoniei (diminuare a elasticităţii ţesuturilor,
lipsă de vitalitate) şi atrofiei (reducere a
volumului şi puterii unui ţesut cauzată de
inactivitate sau de tulburări de nutriţie)
musculare.
 Vibraţiile
Definiţie.
• Imprimare în ţesut al unui număr cât mai mare de mişcări oscilatorii
ritmice, într-o unitate de timp cât mai mică, printr-o foarte rapidă alternanţă
între flexii şi extensii ale cotului şi umarului.

Mişcările se aseamănă cu tremurat continuu, tehnica fiind relativ greu

de efectuat, apărând rapid oboseala mâinii tehnicianului. Sunt manuale şi
mecanice. Ele se completează reciproc şi este ideal să se aplice alternativ.
1. Vibraţiile manuale:
Se pot adapta particularităţilor anatomice ale subiectului, îşi pot
modifica ritmul, amplitudinea în funcţie de regiunea şi toleranţa subiectului.

2. Vibraţiile mecanice:
Produc oscilaţii mecanice continue, uniforme, egale, cu ritm constant.
Nu întotdeauna se pot adapta formei regiunii masate.
 Vibraţiile
• In practică se poate combina masajul mecanic
vibrator cu vibraţiile efectuate manual.

• Eficienţa vibraţiilor efectuate manual este de mai

bună calitate fată de cele efectuate mecanic.
• Din punct de vedere tehnic:
• Vibraţiile se execută cu vârful degetelor, faţa
palmară a degetelor, cu mâna, cu regiunea
radiocarpiană, cu toată palma şi cu degetele
închise, cu pumnul închis sau deschis.
 Vibraţiile
Efectele terapeutice.
• Efectele apar prin acţiunea factorului mecanic, dar şi pe cale
reflexă:
• - manevrele fine, uşoare, uniforme şi prelungite sunt sedative,
calmante, liniştitoare pentru sistemul nervos central, produc
scăderea sensibilităţii pielii şi a ţesuturilor superficiale şi creşterea
pragului de percepţie a senzaţiilor periferice, producând senzaţie de
amorţire, încălzire generala, confort şi relaxare;
• - relaxare musculară pe musculatura contractată antalgic sau
hipertonă prin suprasolicitare, facilitând astfel performanţa motorie
musculară.
• - manevrele ample şi puternice produc un efect stimulant, excitant,
cu creşterea tonusului psihic, cu creşterea capacitatii de efort,
combaterea oboselii generale şi musculare, cu creşterea
performantelor psihice si fizice, cu activarea circulaţiei si hiperemie
consecutivă.
 Manevrele secundare
• Incadrarea unor procedee ca procedee secundare de masaj se face
mai mult din considerente didactice, care reies din frecventa cu care
se utilizează în practica medicală aceste procedee, sau din faptul că
unele dintre acestea provin din cele etichetate drept principale, prin
variante de tehnică.
• Efectele terapeutice în marea lor parte se pot obţine cu ajutorul
procedeelor etichetate drept procedee principale de masaj,
procedeele secundare de masaj fiind acele procedee care prin
asocierea lor cu procedeele principale cresc eficienţa tratamentului
sau permit obţinerea mai usoară a unor efecte terapeutice, altfel greu
de obţinut. Sunt mai puţin frecvent folosite în masajul uzual.
• Nu sunt întodeauna obligatoriu de utilizat.
• Nu sunt metode uzuale de masaj care să deschida sedinţa de masaj.
• Nu sunt metode obligatorii şi obisnuite de pregatire pentru masaj.
• Nu constitue metode unice în terapia prin masaj.
• 1. Rulatul şi cernutul;
• 2. Tracţiunile, tensiunile şi scuturările;
• 3. Presiuni;
• 4. Ciupiri şi pensări.
 Rulatul/Cernutul
• Se aplică segmentelor circulare, între feţele
palmare cu menţinerea degetelor în extensie.
Mâinile se deplasează ritmic, alternativ, de jos în
sus, anterior şi posterior sau invers, feţele palmare
lucrând în permanenţă în planuri paralel.
• Se prinde masa musculară cu vârful degetelor,
uşor flectate, sau între feţele palmare cu degetele
întrepătrunse şi se deplasează în sens lateral de jos
în sus prin ridicări şi presiuni alternative. Cel mai
frecvent se foloseste dupa frământare intensa sau
tapotament.
 Rulatul/Cernutul
• Se adresează segmentelor tronconice şi induc
următoarele efecte:
• - relaxare importanta a maselor musculare si
sedativ asupra sistemului nervos central.
- decongestie;
- redau supleţea si elasticitatea tisulară.
• Sportivii apelează la ele după eforturi intense
având avantajul că se pot aplica peste
îmbrăcăminte în pauzele dintre probe şi după
competiţii.
 Tracţiunile si tensiunile
• Tracţiunile sunt mişcari de tragere în axul lung al
segmentului de tratat, cu scopul de a îndeparta cele doua
capete articulare,cu întinderea ţesuturilor moi periarticulare,
iar tensiunile reprezintă mişcări active sau mai ales pasive,
o fortare a capatului extrem de mişcare a unui segment de
tratat, pe direcţia unghiurilor normale de mişcare a
articulaţiei respective.
• Se execută la sfârşitul şedinţei de masaj.
• Se execută numai pentru articulaţii si ţesuturile
periarticulare
• La nivelul articulaţiilor se produce o senzaţie de încălzire
plăcută, de reducere a tensiunii locale, de uşurare
 Tracţiunile si tensiunile
• Cresc amplitudinea de mişcare articulară şi periarticulară,
de asuplizare articulară si musculară.
• Previn şi combat redorile şi anchilozele articulare şi redorile
de origine musculoligamentară.
• Menţin mobilitatea normala.
• Reduc intensitatea durerilor prin mecanism de decoaptare
articulară şi cresc posibilitaţile de mişcare articulară.
• Favorizează vindecarea în condiţii functionale normale.
• Previn fibrozele excesive şi facilitează menţinerea structurii
functionale normale, în conditiile reducerii duratei de
vindecare, a diminuarii durerii, a prevenirii limitărilor
functionale ulterioare.
 Scuturările
• Mişcări oscilatorii care se execută ritmic,
amplu, la nivelul segmentelor de membru,
membru în întregime sau tot corpul. Se execută
prin prinderea segmentului distal cu ambele
mâini, urmat de imprimarea unor mişcări
ritmice şi vii dinainte înapoi şi de sus în jos,
apoi cu alternanţa inversă.
 Presiunile
• Constau într-o apăsare superficială sau profundă. Se aplică
în diverse moduri:
• - presiuni simple;
• - presiuni vibrante;
• - presiuni asociate cu mişcări respiratorii. Acestea se
aplică în ritmul frecvenţei respiratorii (16-18 resp./min.).
• Un prim efect terapeutic este acela de analgezie, efect care
de regula apare dupa o initială scurtă exacerbare a durerii,
urmată de hipoalgezie pana la anestezie. Mecanismul are o
importantă componenta reflexă. Eficienţa este mai mare pe
punctele dureroase decât pe zonele dureroase.

• Efectele sunt relaxante prin asociere cu vibraţiile.

 Ciupirile si pensările
• Se aplică pe porţiunile musculare şi diferă prin
priza cu care se execută. Ciupiturile au priză
mică, iar pensările priză medie sau mare.
Corectitudinea manevrelor este dată de
zgomotul fâşâit.
• Au efect excitant când se execută cu ritm viu.
 Masajul pielii
• Întodeauna în efectuarea masajului tegumentar se va ţine cont de zona de tratat, având în
vedere faptul că diferitele zone de tegument au structură diferenţiată, au grosime şi
sensibilitate diferită, iar toleranţa şi reacţia la diferite modalităţi de efectuare a masajului va fi
diferită.
• Indicaţii:
- cicatrici
- zone tegumentare cu vindecare incompletă
- procese degenerative sau inflamatorii tegumentare
• Aplicarea precoce a masajului medical în jurul cicatricilor postchirurgicale, ulterior la nivelul
leziunii dupa vindecarea soluției de continuitate, determină:
- activarea circulației locale
- combaterea stazei sanguine si limfatice
- accelerarea proceselor locale de resorbție și vindecare
- liza aderențelor și a fibrozelor
Se scurtează astfel durata de vindecare a leziunii respective, se reduce inflamația si durerea și
crește randamentul recuperator.

Cele mai utilizate manopere de masaj medical clasic sunt:

• - efleurajul
• - frictiunile.
 Masajul pielii-Efleuraj
• Pentru introducerea altor tipuri de proceduri:
• - viteza de deplasare poate sa fie mai rapidă, se poate asocia cu o
apasare mai pronunţată, mai ales atunci cand dorim să aplicăm un
masaj cu efect stimulant, excitant.

• Pentru stimularea circulaţiei venoase:

- viteza de deplasare a mâinii terapeutului trebuie să fie adaptată
aproximativ vitezei de curgere venoase proprii a bolnavului, aceasta
putand fi stabilită individual după aspectul tegumentului în timpul
masajului, cu recolorarea tegumentului imediat în urma mâinii
terapeutului.

• Pentru stimularea circulaţiei limfatice:

- viteza de deplasare a mâinii terapeutului va fi mai mică, cu
întreruperi ritmice, cu forţă de apasare mai mare la sfârşitul mişcării, ca
să permitem golirea colectorilor proximali, semnul clinic de evolutie
buna fiind reducerea consistenţei zonei de tratat, care devine mai
moale, mai elastică.
 Masajul pielii-Frictiunea
• Se va face prin apăsări progresive dar nu foarte puternice ca
să nu depăşim grosimea tegumentului, cu scopul mobilizării
tegumentului faţă de structurile tisulare adiacente, pentru
întinderea ţesuturilor tegumentare din jurul zonei afectate.

• Tegumentul va fi întins în limita elasticitaţii tisulare, peste

care se va trece uşor astfel încât să nu producem noi lezini
tegumentare, exacerbarea durerii sau a procesului iritativ-
inflamator local.

• Un eritem chiar de lunga durata nu reprezintă un semn de

iritaţie tisulară, putând fi chiar o reacţie benefică în cadrul
tratamentului, spre deosebire de creşterea durerii şi apariţia
sau creşterea infiltraţiei si edemului la nivel local însoţită
mai ales de reducerea mobilităţii la acest nivel.
 Masajul tesutului conjunctiv
• Tegumentul reprezintă prima formaţiune cu care
tehnicianul vine în contact, iar reactiile tegumentare
vor apărea la acest nivel indiferent de tipul de masaj
care se va face sau cărui tip de structură tisulară i se
adresează masajul respectiv
• Prin structurile sale specializate, respectiv receptorii
tegumentari, este inalt adaptat pentru recepţia şi
transmisia modificărilor induse de masaj
• Reduce sensibilitatea tegumentară prin creşterea
pragului de percepţie a senzaţiilor senzitive,
produce asuplizare, elasticizare, creşte mobilitatea
tegumentului prin acţiune pe fibrele elastice şi de
colagen, precum şi pe substanţa fundamentală
rezultând un tegument elastic, suplu, fin.
• Se stimulează troficitatea tegumentară prin
creşterea vitezei de circulaţie şi vasodilataţie
tegumentară activă, care se însoţeşte de eliberarea
de histamină, heparină, serotonină, care accentuează
şi prelungesc efectul vasoactiv.
• Favorizează descuamarea stratului cornos
tegumentar, favorizează regenerarea tegumentară şi
creşte rezistenţa generală nespecifică.
• Previne formarea fibrozelor excesive, iar pe fibroze
formate produce fragmentarea fibrelor cu iniţierea
digestiei fagocitare şi elasticizare tegumentară,
facilitează vindecarea plăgilor cu formarea unor
cicatrici elastice, funcţionale, nedureroase.
• Produce o activare a circulației sanguine local prin
vasodilatatie, cu activarea schimburilor nutritive
intratisulare și absorbția mai rapidă și mai bună a
reziduurilor și stimulează semnificativ circulația de
întoarcere venolimfatica.
• Ajută la diminuarea stratului de țesut celuloadipos, cu
reducerea acestuia și scaderea depozitelor de grăsime.
• Dispoziţia ţesutului conjunctiv, forma şi dimensiunile
sale permit utilizarea tuturor tipurilor de manopere
terapeutice utilizate în cadrul masajului medical clasic.
• Frămantatul constituie o manopera frecvent utilizată
pentru influentarea depozitelor adipoase bogate
subtegumentare.
 Masajul muscular
In funcție de tehnica de tratament utilizată:
• Aplicarea unei tehnici superficiale si ușoare va avea drept consecința un efect de
reducere a tonusului muscular, de relaxare a musculaturii initial contractată, de
sedare generală a bolnavului, prin reducerea presiunii intramusculare si relaxare.
• Aplicarea unui masaj energic, puternic, profund, va avea un efect de creștere a
tonusului muscular, de stimulare musculara, de creștere a capacitații de contracție
musculară
Efectele sunt stimulante, decongestive şi calmante.
Amplitudinea de mişcare musculară se va îmbunătăţi şi datorită rupturii aderenţelor,
datorită creşterii mobilităţii interfasciale.

• Prin vasodilataţie musculară, se favorizează schimburile nutritive la nivel

muscular, aport nutritiv şi de oxigen îmbunătăţit, o eliminare mai bună a
produşilor metabolici locali, cu accelerarea refacerii muşchiului obosit
Accelerarea refacerii muşchiului după traumatisme şi alte tipuri de leziuni, mentinere
tonusului muscular ,refacerea tonusului muscular modificat, combaterea hipotrofiilor
şi atrofiilor musculare.
• Se utilizeaza toate tipurile de manopere de masaj, atât principale cât şi secundare.
 Masajul muscular
Efleurajul.
• Se va efectua de-a lungul fibrelor musculare, initial cu apasare mai usoara,
ulterior cu creşterea forţei de apasare mai ales la nivelul corpului muscular, cu
forţa de apăsare mai mică la nivelul tendoanelor şi zonelor tendinomusculare.
Fricţiunea.
• Se va efectua longitudinal la nivelul maselor musculare, circular la nivelul
zonelor tendino-musculare şi tendoanelor, a aponevrozelor si fasciilor
intermusculare, a inserţiilor tendinoosoase.
• Intensitatea apăsării va fi cu atât mai mare cu cât grosimea stratului muscular
va fi mai mare şi cu cât dorim să obţinem un efect mai excitant.
Frământatul.
• Se face diferit în funcţie de zona de tratat.
• La nivelul zonelor plate se practică frământatul în cută, iar la nivelul
membrelor se va practica frământatul în cerc sau brătară, mâna la acelaşi nivel
sau la nivele diferite.
• Se aplică cu bune rezultate la nivelul corpului muscular şi nu se va practica la
nivelul tendoanelor ori inserţiilor tendinoase
 Masajul articular şi a altor componente
osteoarticulare
Asupra tendoanelor si formațiunilor adiacente, a fasciilor și aponevrozelor

• Sunt stimulante şi decongestive

• La acest nivel se poate aplica doar efleuraj şi frictiune, uneori vibraţii,

la care se mai adaugă tensiuni, tractiuni şi uneori scuturari, în situaţia
prezenţei unei musculaturi suficient de bune în zona respectivă,
mizându-se pe efectul local al aplicaţiilor.
• Procedee stimulante se aplică după inactivitate sau în caz de
sedentarism.
• Procedee decongestive la sportivii din probele de alergări se face pe
tendonul lui Ahile, iar la cei din ciclism pe tendonul rotulian.
 Masajul nervilor periferici si SNC
Se aplică la nivelul rădăcinilor nervilor spinali, la nivelul traiectului periferic al nervilor, în anumite
puncte de stimulare a nervilor respectivi sau locuri de trecere a nervilor la nivelul unor ţesuturi.
Se pot folosi efleuraj, fricţiunea, presiunile, vibraţiile şi mai rar tapotamentul
Efectul terapeutic va fi în funcție de tipul de masaj utilizat, precum și în funcție de intensitatea
masajului efectuat.
- efectuat intens - efect stimulant, cu creșterea sensibilității si conductibilității nervoase.
- lent și superficial - efect sedativ, liniștitor.

Efleurajul.
• Se execută prin mişcări de netezire efectuate iniţial uşor apoi mai apăsat la nivelul punctelor sau
zonelor dureroase de pe traiectul nervilor respectivi, cu mişcări scurte la nivelul punctelor dureroase,
mai lungi la nivelul zonelor dureroase.
• Intensitatea manoperelor creşte ulterior, concomitent cu creşterea forţei de apăsare, în aşa fel încât să
acţionăm profund la nivelul traiectului nervilor respectivi, cu scopul de a decongestiona şi activa
circulaţia la nivelul tesuturilor perinervoase, a combaterii stazei şi resorbţiei exudatelor
Fricţiunea.
• Se practică punctiform la nivelul zonelor mici dureroase sau longitudinal, de-a lungul traiectului
nervilor, de intensitate mică sau medie, cu scopul reducerii sensibilitaţii si creşterii pragului de
percepţie a senzaţiilor dureroase.
 Masajul formaţiunilor
vasculare periferice
• Produce un efect de capilarizare la nivelul tegumentului cu activarea
circulației locale, cu exacerbarea schimburilor nutritive si de oxigen,
cu ameliorarea troficitații tisulare locale.
• Crește viteza de eliberare a lichidelor de stază și cataboliţilor, crește
întoarcerea venoasă și limfatică.
• Nu stânjenește circulația sanguină la nivel arterial, pereții arteriali
fiind putin compresibili si datorită elasticitații își revin ușor la forma
și dimensiunea inițială.
• Manoperele superficiale, puţin intense gen efleuraj, vor influenţa în
special circulaţia tegumentară, manoperele care au o acţiune ceva
mai profundă, fricţiunile sau frământatul, vor influenţa mai mult
circulaţia musculară dacă se vor face de intensitate moderată, dacă
se execută intens vor activa toate structurile circulatorii profunde
inclusiv ale oaselor.
 Masajul regiunii precordiale
• Nu se va face nici o intervenţie terapeutică asupra cordului, fară să avem o indicaţie terapeutică
exactă din partea medicului specialist cardiolog. Acest lucru este absolut necesar având în vedere
zona care este extrem de reflexogenă, putând să apară incidente şi chiar accidente cardiace în cazul
aplicării unei tehnici incorect indicate.

• Efectul asupra inimii se realizează tot prin mecanism reflexogen, cu producere în caz de tahicardie şi
stări tensionate a unui efect de calmare, bradicardie, linistire a bolnavului.
• Invers, în caz de bradicardie exagerată şi scăderea tensiunii arteriale se mizează pe un efect
tahicardizant şi de creştere a tensiunii arteriale scăzute

• Se folosesc efleurajul, fricţiunile, tapotamentul şi vibraţiile.

• Pacientul va fi pozitionat în decubit dorsal, relaxat, cu trunchiul puţin ridicat, iar membrele
superioare şi inferioare puţin îndoite
• In scop relaxant, calmant, cu efect bradicardizant, de liniştire şi reducere a efortului miocardic:
• - cu mişcări de alunecare lente care pornesc de la nivelul regiunii epigastrice în sus, aluneca la
nivelul sternului până pe spaţiile intercostale stângi precordiale şi se termină la nivelul vârfului
inimii, cu palma deschisă, cu degetele întinse, doar uşor atingând tegumentul.
• În scop excitant, stimulant, cu efect tahicardizant, de creştere a forţei de contracţie miocardică,
eventual chiar creşterea tensiunii arteriale:
• - tehnicile de masaj vor fi făcute energic, rapid si intens.
 Masajul plamanilor si a cailor
respiratorii

• Pentru a avea un efect terapeutic asupra

plămânilor este important ca să practicăm masajul
la nivelul întregii cutii toracice.
• Tehnicile utilizate sunt cele clasice, cu menţiunea
că ele se vor aplica mult mai energic şi
întotdeauna vibrator atunci când dorim să
favorizăm şi drenajul respirator.
• Se începe cu un masaj energic la nivelul spatelui,
continuând cu parţile laterale ale toracelui iar apoi
cu partea anterioară a cutiei toracice.
Efectele masajului asupra organelor profunde
-Acționează atât prin acțiunea mecanică directă, cât și prin
actiune indirectă, de tip reflex.
-Prin stimularea zonelor reflexogene se modifică activitatea
secretorie și excretorie la nivelul tubului gastrointestinal, la
nivel hepatic și la nivel renal
-Acest tip de masaj se practică cu indicaţie medicală exactă
corespunzătoare din partea medicului specialist internist
 Masajul organelor abdominale
Pozitia pacientului este de decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate usor, în aşa
fel ca musculatura peretelui abdominal să fie maxim relaxată.
Debutează cu un masaj al peretelui abdominal efectuat clasic, cu rol de pregatire a
peretelui pentru tehnicile profunde ce vor urma, astfel sensibilitatea tegumentului se
reduce şi creşte toleranţa pacientului la tratamentul aplicat.
• Colon-din zona cecoapendiculară până la nivelul regiunii rectosigmoidiene.Se
face prin efleuraj, fricţiune, frământat şi usor tapotament.
• Intestin subtire -Prin efleuraj, fricţiune, frământat şi usoare scuturări pornind
circular în jurul ombilicului, din aproape în aproape de-a lungul întregului
abdomen
• Stomac-Utilizează efleurajul, fricţiunile şi vibraţiile uşoare, de-a lungul marii
curburi a stomacului în sens descendent iar de-a lungul micii curburi în sens
ascendent
• Ficat si vezicula biliara-Se folosesc efleurajul, fricţiunea usoara, frământatul şi
mai ales vibraţiile, la nivelul hipocondrului drept, atât subcostal cât şi deasupra
coastelor, pornind de la nivelul regiunii medioabdominale spre partea laterală şi
terminând în lomba dreaptă.
 Masajul zonei renale si vezicii
urinare

• Se folosesc efleurajul, fricţiunile şi vibraţiile,

la nivelul joncţiunii dorsolombare şi a
flancurilor
• Manopere de efleuraj şi presiuni vibrate,
deasupra simfizei pubiene, apăsând mai ales
de-a lungul plicii inghinale, de sus în jos, cu
finalizare deasupra simfizei pubiene.
 Kinetologia, termen folosit pentru prima data de
Nicolas Dally in anul 1857
 grecescul “kinenin” care inseamna miscare si “logos”
care inseamna stiinta.
 stiinta care se ocupa cu studiul miscarilor omului sau
“kinetologia medicala”
 Kinetologia aplicata
- teste musculare care ne vor ajuta sa punem un
diagnostic, pentru ca mai apoi sa reusim sa stabilim
metode de tratament prin miscare.
- cuprinde :
• Kinetoterapia profilactica
• Kinetoterapia de recuperare
- kinetoterapia profilactica (acele tehnici prin care
mentinem starea de functionare a sistemului
neuromuscular la un nivel satisfacator)
- kinetoterapia de recuperare prin care incercam
redobandirea functionalitatii sistemului kinetic dupa
diverse patologii (neurologica, cardiologica, dupa
traumatisme, ect.) pentru a ajuta la reintegrarea
pacientului in societate.
 Scopul urmarit

-de a restabili controlul organismului uman prin

imbunatatirea legaturii muschi-articulatie-nerv-creier,
adica forta musculara, echilibrul
imbunatatirea functionalitatii articulatiilor mai ales
prin posturari corecte
-imbunatatirea circulatiei, digestiei, regenerarii celulare
si functionarii organismului uman per ansamblu.
 in functie de scopul urmarit putem vorbi
- kinetoterapie analitica, cand ne vom focusa pe un
singur segment pe care vrem sa ii recuperam
functionalitatea
- kinetoterapie globala cand vom ajuta la recuperarea
musculaturii intregului organism. Pentru
kinetoterapia globala cele mai cunoscute metode sunt
tehnica lui Kabat si tehnica lui Bobath.
Obiective de baza in kinetologie

 Scopurile terapeutice in KT sunt numeroase:

 Ameliorarea mobilitatii unui segment al corpului
(deficitar printr-o afectiune oarecare)
 Reglarea tranzitului intestinal
 Cresterea amplitudinii respiratiei
 Refacerea echilibrului corpului in timpul mersului
 Augmentarea capacitatii de munca
 Ameliorarea devierilor coloanei
 Ameliorarea circulatiei arteriale si venoase intr-un
membru-compromisa prin diferite afectiuni
 Ameliorarea durerilor
 Refacerea abilitatii unei maini paralizate
 Reducerea unui edem posttraumatic
 Refacerea ortostatismului la un pacient imobilizat
 Reeducarea mersului unui pacient cu amputatie
 Ameliorarea unei lombalgii cronice sau prevenirea
acutizarii ei
 Scaderea greutatii corporale in obezitate
 Calmarea tensiunii nervoase, avand un efect antistres si de
eliberare de endorfine endogene cu cresterea pragului
durerii somatice
 Cresterea performantei cardiace
Elemente de baza-fundamentale kinetoterapie:
 Relaxarea
 Corectarea posturii si aliniamentului corpului
 Cresterea mobilitatii articulare
 Cresterea fortei musculare
 Cresterea rezistentei musculare
 Coordonarea, controlul, echilibrul
 Antrenarea la efort
 Reeducarea respiratorie
 Reeducarea sensibilitatii
 Bazele fiziologice ale KT
 In unitatea motorie (U.M) intra acelasi tip de fibre
musculare albe si rosii si ele se contracta in acelasi
timp.
 UM=neuron+axon+fibrele musculare aferente
 Exercitiile in KT sunt de fapt miscari executate cu un
anumit scop, tintite si care solicita anumite sisteme ale
organismului: aparatul locomotor,
osteoartromiokinetic, SNC, CV si respirator.
 Imobilizarea (lipsa de miscare) implica alte aparate si
sisteme:
 -efect negativ asupra musculaturii care isi reduce
volumul si forta musculara cu 3%/zi-se pierde masa
musculara-hipotrofie de inactivitate
 -tesut conjunctiv-degradari care duc la pierderea
elasticitatii, dezvoltandu-se tesut fibros
 Periarticular: degradari, fibrozari→redori articulare si
reducerea stereotipurilor de miscare complexe
 -se pierd functiile de coordonare, se fac miscari gresite, in
ax vicios
 -o consecinta foarte importanta a imobilizarii=osteoporoza
 -aparatul cardiovascular: prabusiri ale TA, cu colabari la
reluarea ortostatismului
 -scaderea volumului pompei cardiace prin transformari la
nivelul miocardului
 -scaderea functiei endocrine, SNC, ap. respirator.
 In actele de miscare se produc o serie de influente pozitive la
nivelul aparatului neuroartomiokinetic, CV, respirator cu
modificarea functiei lor
 Repetarea exercitiilor de kinetoterapie beneficiaza de
ameliorarea acestor functii de la o sedinta la alta=efect de
antrenament
 In cadrul programelor de exercitii sunt importante cateva
elemente: sarcina, ritmul, intensitatea, complexitatea
exercitiilor, coordonarea SNC, aria muschilor interesati
 Tipul de sarcina-de stress-prin programul de exercitii va
determina si rezultatul (raspunsul)
 In KT stresul poate fi o miscare cu sarcina mare intr-un timp
relativ scurt sau exercitii de intensitate moderata, repetate mai
mult.
 Impunerea unor exercitii de mare abilitate, de
dexteritate poate fi un stress pt. SNC. pt. a actiona
benefic, stressul trebuie sa fie un excitant mai mare
decat cel obisnuit, ca sarcina, ritm si intensitate.
 In recuperare este vorba de refacerea unor functii, de
aceea se va imprima un stress obligatoriu pe linia
functiei pe care dorim sa o crestem: pt. a creste forta
musculara sunt necesare miscari active cu rezistenta,
statice cu izometrie.
Pentru cresterea adaptativa a unei functii se aplica un
stress care va duce la cresterea functiei.
 Tipurile de contractie musculara:
-izometrice-statice ↑TAsistolica-diasttolica
-izotonice-dinamice ↑TA sistolica, ↓rezistenta periferica
 Bazele fiziologice ale KT-pornind de la UM, necesita
revizuirea unor fenomene fundamentale
 In stare de repaus NMP are o polaritate (-) intracelular,
(+) extracelular, datorita repartitiei inegale a ionilor
cauzata de permeabilitatea selective a membranei
celulare neuronale.
 KT consta din:
-repaus postural
-posturare corectoare, hipercorectoare
KT poate fii: pasiva
activa sau activa asistata
activa contra rezistentei
 Datorita diferitelor patologii care duc la inactivitate
musculara, muschii se pot atrofia, degenera, aceasta
este cauza scaderii randamentului lor, deci a scaderii
fortei musculare.
 Testing muscular sau bilantul muscular reprezinta o
serie de tehnici manuale prin care se realizeaza
evaluarea musculaturii. Acesta se aplica la nivelul
membrului superior si inferior cat si la nivelul
musculaturii cervicale pe fiecare muschi sau pe grupe
musculare.
 Cel mai folosit astazi este cel al Fundatiei Nationale
pentru Paralizie Infantila din 1946. In timp bilantul
muscular a fost prelucrat, delimitandu-se forta
musculara normala si acceptabila (grad 5,4), de
pacientii cu forta musculara scazuta (grad 3 sau sub
acest grad).
 Gradele fortei musculare sunt:
 -5 (normala)- pacientul poate executa toate
activitatile obisnuite fara sa oboseasca si contra unei
rezistente puternice
 -4 (buna)-pacientul va executa activitatile zilnice
obisnuite, oboseala apare mai repede, rezistenta
aplicata va fi una moderata
 -3+ (moderata cu +)-oboseala va aparea repede,
miscarea va fi completa contra rezistentei
 -3 (moderata)- pacientul nu-si va putea indeplini
activitatile zilnice obisnuite decat partial (pentru
membrele inferioare e nevoie de o forta musculara mai
mare decat 3), miscarea poate fi executata contra
gravitatiei
 -3- (moderata cu -) mersul este imposibil daca toti
muschii membrelor inferioare vor fi notati cu 3-
.Miscarea contra gravitatiei va fi executata doar in 50%
 -2+ (slaba cu +)- pacientul va executa doar unele
activitati, este nevoie de asistenta. Miscarea
antigravitationala va fi sub 50%
 -2 (slaba)- pacientul va executa foarte putine din
activitatile zilnice obisnuite, pozitia antigravitationala
va fi exclusa (va reusi sa isi ridice membrul de pe
planul patului, dar fara a reusi sa si-l mentina ridicat)
 -2- (slaba cu -) pacientul are nevoie de asistenta
permanenta, nu poate indeplini nicio activitate
 -1(schitata) exista doar contractie la nivel muscular
 -0 nu exista contractie
 Prin alterarea acestui segment anatomic poate sa apara
redoarea articulara care se poate defini ca limitarea in
miscare, care de obicei se reduce dupa cateva miscari
de incalzire articulara, sau chiar ankiloza, cand putem
vorbi de intepenirea totala a articulatiei respective.
 Pentru a putea determina corect miscarile articulare,
in vederea notarii gradului de mobilitate se foloseste
goniometria. Este metoda masuratii unghiurilor
articulatiilor cu ajutorul unui instrument gradat numit
goniometru.
 clasificarea muschilor in functie de gruparea lor in
jurul articulatiilor :
- agonisti,
- sinergetici
- antagonisti.
 Muschii agonisti sunt cei care initiaza si indeplinesc
miscarea, de aceea sunt supranumiti si “motor primar”.
 Muschii antagonisti sunt cei care se opun miscarii si cu
rol in franarea miscarii.
 Muschii sinergici cei care au rol in a ajuta muschii
agonisti, astfel contractia devine mai puternica.
 Un alt element care ajuta la formarea sistemului
kinetic este osul si reprezinta un sistem complex de
parghii.
 Sistemul nervos periferic este cel care va conduce
informatiile primite de la sistemul muscular si
articular catre sistemul nervos central pentru a se
indeplini miscarea.
 O buna functionalitate a sistemului kinetic inseamna o
buna colaborare a celor 3 sisteme (musculoscheletal,
articular nervos). Exista doua tipuri de miscari: statica
si dinamica.
Activitatea statica se efectueaza prin contractia
izometrica prin care vom putea obtine posturarea
(pozitia unui corp in raport cu alte segmente sau alte
elemente din afara lui), mentinerea unei greutati (de
ex mentinerea unui pahar in mana ), gravitatia.
- in contractia izometrica nu vom avea nicio modificare
in lungimea muschiului, doar tensiune la acest nivel,
se produce doar caldura, fara lucru mecanic.
- se realizeaza hipertrofia musculara (de ex sportivii ce
practica culturism),
- aceasta contractie putand fi considerata o adevarata
“pompa circulatorie” – perturba activitatea cardiaca.
Contractia izometrica poate fi:
- scurta,
- mentinuta,
- intrerupta.
Activitatea dinamica se realizeaza prin contractia izotonica care
permite fibrei musculare sa isi modifice lungimea.
Acest tip de contractie este intalnita in toate activitatile fizice
obisnuite, de ex. locomotie, cat si in sport.
 Daca prin modificarea lungimii fibrei musculare se
realizeaza:
 scurtarea atunci vorbim despre contractia
concentrica (de exemplu flexia antebratului pe
brat),
 alungirea fibrei musculare prin indepartarea
capetelor musculare , atunci vom vorbi despre
contractia excentrica (inversul contractiei
concentrice, adica extensia antebratului dupa ce
anterior s-a efectuat flexia pe brat).
 Contractia izodinamica
reprezinta contractia dinamica
prin care muschiul se
contracta maxim pe toata
aplitudinea lui. Acest tip de
contractie va imbunatatii mai
repede forta musculara decat
contractia izotonica.
 Posturarea reprezinta pozitionarea unui element sau a
corpului in intregime voluntar sau cu ajutor
(fiziokinetoterapeut, atele, saculeti cu nisip, orteze)
pentru o perioda de timp pentru a corecta si recastiga
pozitia corecta a corpului. Ea poate fi corectiva sau de
facilitate.
 Mobilizarile pasive sau miscarile impuse, se realizeaza
cu ajutor din exterior fara a fi implicat pacientul in
mod activ. Aceasta mobilizare necesita personal bine
antrenat, cat si o buna colaborare intre pacient si
fiziokinetoterapeut pentru a preveni accidentarile.
 Mobilizarile active reprezinta miscarile pe care le va
executa pacientul fara ajutor din partea
fiziokinetoterapeutului. Ele urmaresc cresterea fortei
musculare, imbunatatirea activitatii articulare (ca scop
preventiv). Pot fi: mobilizari active asistate, contra
gravitatiei, contrarezistenta.
 Hidrokinetoterapia sau miscarea in apa se efectueaza
in piscine, bazine, cazi. Mediul va fi unul placut, cu o
temperatura a apei de 35º-36º, in camere incalzite.
Datorita faptului ca in apa central de greutate este
mentinut mai usor, mobilitatea articulara va fi mai
ampla, scazand pragul algic.
 Elongatiile reprezinta
tractiuni in ax a coloanei
vertebrale cu ajutorul
diferitelor aparate si au
scopul de a indeparta
vertebrele intre ele. De
obicei se folosesc la nivelul
coloanei cervicale sau
lombare. Ele sunt indicate in
discopatiile vertebrale ce
implica prindere radiculara.
Contraindicatiile le
reprezinta osteoporoza
severa, metastazele osoase,
morbul Pott, persoanele
anxioase. Elongatiile pot fi:
continue, discontinue, pe
uscat, in apa.
 Manipularile reprezinta
miscari fortate ce se
aplica la nivel articular
cu scopul de a mobiliza
brusc articulatia
dincolo de miscarile ei
fiziologice, fara insa a o
forta. Aplicatia la nivel
articular poate fi
directa, indirect sau
semidirecta.
 Manipularea directa este cea aplicata la nivelul
coloanei vertebrale, manipularile indirecte sunt acelea
care folosesc intermediari pentru a ajunge la coloana
vertebrala cum sunt membrele sau capul, manipularea
semidirecta este acea in care va intervene
fiziokinetoterapeutul. Indicatiile manipularilor sunt:
lombalgiile, nevralgiile. Contraindicatiile sunt:
osteoporoza, boala de origine inflamatorie e coloanei
vertebrale, tumori vertebrale.
 Mobilizarile
 Denumita si “mobilizarea articulatiei periferice”
formeaza, impreuna cu manipularile “terapia
manuala”.
 Mobilizarile sunt pasive si active.
 Mobilizarile pasive se realizeaza cu ajutor din partea
fiziokinetoterapeutului sau alta forta exterioara in
conditii de activitate scazuta a fortei musculare sau
inactivitate.
Va multumesc!
 REABILITAREA NEUROLOGICĂ - REABILITAREA POST-AVC .

Neuroreabilitarea reprezinta recuperarea unor disfunctionalitati

determinate de unele boli neurologice de bază (accident vascular cerebral, leziuni
cerebrale craniene, scleroză multiplă, tumori ale sistemului nervos, boli inflamatorii și
simptome reziduale etc.).
Are ca si obiective: restabilirea in cel mai înalt grad posibil a deficitului fizic,
mental și social. În cadrul neuroreabilitării, trebuie subliniată importanța
kinetoterapiei, a terapiei ocupaționale (care vizează recâștigarea capacitatii de
autoingrijire) și a formării în neuropsihologie.

Rolul fizioterapiei în neuroreabilitare: • îmbunătățirea stării generale

• creșterea forței musculare
• îmbunătățirea calității și coordonării
mișcărilor existente
• prevenirea contracturilor
• dezvoltarea funcțiilor de înlocuire .
Accidentul vascular cerebral (definitie OMS) este cauzat de o tulburare a
circulatiei sangvine care determina o aprovizionare deficitara a creierului,avand o
durata peste 24 de ore și nu are altă cauză demonstrabilă în afară de o modificare a
sistemului cerebrovascular.
Dacă simptomele neurologice dispar în 24 de ore, vorbim despre un accident
cerebrovascular temporar (atac ischemic tranzitor, AIT).
Pe baza mecanismelor patogenetice, 85% dintre accidentele cerebrale acute
sunt cauzate de boli ischemice (tromboză 60%, embolie 20%, vasculită cerebrală)
În 15% din cazuri cauza simptomelor sunt hemoragia intracerebrală sau
subarahnoidala .
Terenul predispozant dezvoltării trombozelor este ateroscleroza și hipertensiunea
cerebrovasculară.
Embolii se dezvoltă cel mai adesea in cazurile de fibrilație atriala sau ale unor
valvulopatii.

A. Factori de risc controlabili :

• Hipertensiunea arteriala - cel mai important factor de risc pentru accidentul
vascular cerebral. Tensiunea arterială peste 160/95 mmHg reprezinta un risc de
accident vascular de trei ori mai mare, dar chiar și cu hipertensiune la limită (140/95
mmHg), riscul apariției AIT și a accidentelor vasculare cerebrale este cu 42% mai
mare.
• Fumatul - un factor de risc independent. Riscul depinde de gradul și cantitatea
de fumat (doza zilnică). După cinci ani de la încetarea fumatului, riscul crescut de
boală cardiovasculară și cerebrovasculară va dispărea.
• Hipercolesterolemia – reprezinta un factor de risc indirect. Nu colesterolul total,
ci LDL-C este un factor de risc independent pentru bolile
cerebrovasculare. Utilizarea inhibitorilor HMGCoA(3-hydroxy-3-methyl-glutaryl-
coenzima A) reductazei (statine) reduce semnificativ riscul de evenimente
cardiovasculare și cerebrovasculare (stabilizarea plăcii ateromatoase, efect
antilipemic și antiinflamator).
• Diabetul zaharat - crește de 3-6 ori riscul relativ de accident vascular cerebral
ischemic. Pacienții cu diabet zaharat de tip 1 și de tip 2 prezintă totodata un risc
crescut de ateroscleroză.
 • Obezitatea - adesea asociată cu hipertensiune, diabet, hipercolesterolemie
• Boli cardiologice - cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă, fibrilație atrială,
hipertrofie ventriculară stângă
• Medicatia contraceptiva - efect trombogen. Efectul trombogen este cunoscut,
determinand atât evenimentele arteriale, cât și sinusale.Riscul crește peste vârsta de
35 de ani și în prezența altor factori de risc vascular (fumatul, hipertensiunea).
• Un stil de viață sedentar -sunt recunoscute efectele benefice ale exercițiilor
fizice asupra obezității, hipertensiunii arteriale, dislipidemiilor, astfel susceptibile să
afecteze în mod indirect riscul bolilor cerebrovasculare.
• Niveluri ridicate de homocisteină – cresc incidenta bolii coronariene, accident
vascular cerebral, sediul extracranian si risc de ateroscleroză la nivelul carotidei
interne. Tratament: acid folic, vitamina B6 și B12.
• Condiții asociate hipercoagulabilitatii
• Stenoza carotidiana

B. Factori de risc necontrolabili:

• Vârsta - cel mai important factor de risc pentru accident vascular cerebral
ischemic și AIT-în grupul de vârstă 45-85 ani ,
Accidentul vascular cerebral ischemic și AIT sunt mai frecvente la bărbați decât
la femei
• Rasa - mai putin frecvente la populatia caucaziana
• Istoric de accidente vasculare cerebrale.

Cele mai frecvente simptome ale accidentului vascular cerebral sunt scăderea
relativa a forței musculare, paralizia unilaterală ( hemipareză-hemiplegie), paralizia
mai frecventă a membrului superior este mai severă.
Cu toate acestea, calitatea vieții este afectată semnificativ si de alte simptome,
cum ar fi tulburari de coordonare a mișcării (dezechilibru, ataxie), spasticitate,
tulburări ale proprioceptiei, tulburări senzoriale (în special pierderea completa a
vederii sau pierderea iminentă a vederii cu reeducarea celorlalte simturi palpare,auz
etc.), aparitia si accentuarea declinului mental (dezorientare, atenție și deficit de
memorie), lipsa motivatiei, lentoare fizica sau ideativa, incontinență urinară / fecală.
Dacă afectează emisfera cerebrala dominanta, afecțiunea poate fi agravată de
asocierea cu afazie senzorială, motorie sau mixtă.
Tulburările motorii includ cresterea tonusului muscular , mecanisme reflexe
posturale normale afectate (pe care partea sănătoasă încearcă să le compenseze
prin supraactivitate) și pierderea mișcărilor selective, fixarea si stabilizarea
articulațiilor adiacente).
Tulburarile senzitive (pierderea posturii, hipo / anestezie) accentueaza consecutiv
si tulburările motorii.

Sarcina fizioterapiei este de a restabili funcțiile de mișcare după un accident

vascular cerebral, de a stabiliza performanța obținută, de a crește capacitatea de
încărcare, redobândind astfel increderea in sine, de a educa pacientul in vederea
redobandirii capacitatii de autoingrijire,redobandirea abilitatilor practice pierdute.

Obiectivele reabilitării post-AVC sunt:

• să promoveze recuperarea
• să faciliteze adaptarea (fizică, psihologică, socială) la dizabilității restante în ciuda
recuperării
• să stimuleze revenirea la independență și activitățile zilnice
• sa previna complicațiile
• sa previna reaparitia unui nou accident vascular cerebral
• sa îmbunătățeasca calității vieții.

Componența unei echipe de reabilitare: specialist în reabilitare, neurolog,

asistent medical, kinetoterapeut,logoped, psiholog, terapeut ocupațional, asistent
social, dietetician, posibil ortoped.
Un membru foarte important al echipei este pacientul însuși, programul de
recuperare neputand a fi implementat fara dorinta si intentia acestuia de a se
recupera.Pregătirea adecvată a pacientului și a membrilor familiei sau a personalului
îngrijitor crește capacitatea informată de luare a deciziilor, reintegrarea în comunitate
și menținerea celor recuperate prin reabilitare.

Etapele tratamentului:

I. stadiul acut sau flasc: stabilizare, exercitii de rotație, masaj, fizioterapie activă
asistata pasiv, practică de relocare

II. stadiul spastic: stabilizare, hidroterapie (baie fierbinte, masaj subacval),

fizioterapie (mișcări complexe, decubit dorsal, exerciții laterale ale membrelor, in
șezut, îngenuncheat, în picioare, prindere și eliberare)

III. etapa de reabilitare: prevenirea atitudinii vicioase a membrelor inferioare,

reducerea poziției de flexie a antebrațului, dezvoltarea mișcărilor de finete,
antrenament psihic.
În faza acută, sunt în prim plan activitățile de preventie ale complicatiilor imobilizarii-
(bronhopneumonie, escare de decubit, tromboză venoasă profundă, embolie
pulmonară) și activitățile curative de îngrijire (îngrijire primară, îngrijire pentru
tratament).
Mai târziu, după ce starea pacientului s-a stabilizat, si dupa aparitia semnelor de
ameliorare, activarea îngrijirii intra în prim plan. Astfel, se încearcă restabilirea
autocontrolului în refacerea abilităților rămase sau dezvoltabile. Cea mai mare
îmbunătățire se produce în 1-3 ani după faza acută. Primele rezultate semnificative
fiind asteptate in decursul a cateva luni. După perioada acută, după aproximativ 3-4
săptămâni, este optim ca pacientul să se transfere într-o secție de reabilitare, acest
lucru fiind posibil si mai repede (după 7-10 zile),daca starea acestuia o permite.

În secția de reabilitare este pregătit un plan individual de reabilitare, un element

important al acestuia fiind volumul de muncă al pacientului.
Abilitățile pacientului trebuie evaluate la începutul și la sfârșitul tratamentului:
tonusul postural, modelele de postură și mișcare, abilitățile funcționale și
dizabilitatea.
Pentru a evalua starea funcțională, se poate utiliza testul ADL (Activity of Daily
Living) ,Barthel Index sau FIM (Functional Independence Measure).
În timpul fizioterapiei, terapeutul utilizează capacitatea reziduală a creierului folosind
metoda Bobath sau facilitarea neuromusculară proprioceptivă (FNP,
Kabat). Folosind metoda Bobath ,se creează o imagine de memorie în creier cu
stimuli receptionati și frecvent repetitivi de la periferie, care sunt amplificați prin
efectul de exercițiu astfel devenind automatisme. Pacientul inițiază mișcarea activă
prin amintirea imaginii de memorie.

SARCINI ȘI OBIECTIVE ALE ÎNGRIJIRII ACUTE FUNCȚIONALE

Starea funcțională (cum ar fi autoingrijirea) este mai importantă pentru reabilitare

decât dimensiunea și localizarea leziunii anatomice. În etapa inițială, cel mai
frecvent simptom este hipotonia părții afectate (nu există rezistență la mișcarea
pasivă) mai apoi tonusul muscular începe treptat să devină spastic. Pacientul nu se
poate întoarce spre partea sănătoasă, nu se așează, nu se ridică si nici nu merge
fără sprijin.

Posturarea corectă - primul lucru de făcut este de a preveni contracturile, de a

întârzia / reduce apariția spasticității, de a preveni leziunile de decubit. Amplasarea
corectă a pacientului este importantă - membrul superior este întins, membrul
inferior este ușor îndoit, stimulii ajung în partea afectată (reglarea corectă a patului, a
noptierei), iar pacientul este intors în pat (la fiecare 3 -4 ore).
Pacientul cu accident vascular cerebral in faza flasca trebuie așezat în decubit
dorsal, cu brațul afectat, centura scapulara sprijinită, cot-încheietura mâinii, palma
îndreptată în sus și degetele in extensie așezate pe o pernă. Membrul inferior la un
unghi de 15-30 de grade susținut prin îndoire, menținând bazinul și glezna într-o
poziție neutră.
Un pacient cu accident vascular cerebral spastic cu tonus muscular crescut este
cel mai bine plasat pe partea sănătoasă: membrul superior paralizat trebuie așezat
pe o pernă în poziție extinsă fata de trunchi. Membrul inferior paralizat ,fața de
membrul colateral sănătos, trebuie ținut într-un pozitie ușor flectata pe o pernă
pentru a nu trece de linia mediană imaginară a trunchiului.

!! Poziția în decubit dorsal poate provoca spasticitate maximă (reflex de labirint

tonic) .Mobilizarea timpurie constand in masaj circulator (mângaieri ușoare, neteziri,
non-stimulant), exerciții de respirație, gimnastică pasivă a articulațiilor mici și mari,
gimnastică vasculară a extremităților inferioare, apoi mișcare activă asistată.
Scopul mobilizării timpurii este de a preveni contractura, inflamația căilor
respiratorii, tromboza venoasă profundă a extremităților inferioare și embolia
pulmonară consecutiva, sau leziunile de decubit(escare). Doar un pacient vigil,
stabil (hemodinamic, respirațor, fara dezechilibru al parametrilor vegetativi) poate fi
mobilizat. Se acceptă în general că, dacă nu există o progresie în 48 de ore,
mobilizarea poate începe. Esența mișcării pasive este mobilizarea mușchilor
paralizați. Acest lucru previne rigidizarea articulațiilor și dezvoltarea ulterioară a
mișcărilor dureroase. Mișcarea trebuie făcută ușor, dar ferm, întotdeauna distal de
articulațiile apropiate de trunchi. În multe cazuri, este necesara intoarcerea
trunchiului (prin răsucirea trunchiului), deoarece pacientul nu poate face acest lucru
de unul singur.
Dacă mușchii paravertebrali și abdominali ai pacientului sunt deja suficient de
tonifiati, pacientul constient fiind, în caz de circulație și respirație stabilă, se va
realiza ridicarea (întotdeauna din lateral) și ulterior ridicarea la marginea patului. Se
recomanda combinarea exercițiilor în ordinea dezvoltării mișcării: întoarcerea in
decubit lateral, pozitionare în patrupedie, îngenuncheat,si apoi în pozitie
ortostatica. Pozitia verticala este posibilă numai dacă există mușchi paravertebrali,
abdominali și ai membrelor inferioare suficient de puternici și nu există un
dezechilibru permanent.

Tratamentul parezei faciale: masaj (netezirea feței, frământare ușoară), exerciții

faciale (încruntare, închiderea ochilor, gurii, fluierat, exerciții de coordonare linguala),
exerciții articulare de mestecat (rotunjirea buzelor, exerciții de supt-suflare), exerciții
de tip mâncat și băut (invatarea dimensionării optime a mușcăturii, invatarea înghițirii
cu ajutorul paiului într-o atmosferă psihică calmă).
In pat - braț paralizat, așezat - pe masă), pacientul trebuie încurajat să se țină, să
se așeze, să se spele și stearga, să introducă brațul paralizat în maneca hainelor cu
ajutorul mainii indemne atunci când se îmbracă. Pozitia ortostatica , cu picioarele
departate, sprijinite pe sol și încărcând ambele părți ale corpului în mod egal.
Faza spastică se caracterizează prin hemipareză spastică, care are ca rezultat o
postură caracteristică (capul cade în partea paralizată, fața se întoarce către partea
indemnă, umar coborat, brațul superior apăsat pe corp, cotul îndoit, antebrațul
coborat spre abdomen, mâna încleștată formand pumnul, membrul inferior: șolduri și
genunchi extinsi, picioarele întinse, degete flectate,reflexe anormale vii,mai intense,
neflexibilitate și mers nesigur. Modelele de postură și mișcare ale unui pacient pe
jumătate paralizat sunt de volum îngust și stereotipate.

Scopul fizioterapiei este de a iniția mișcarea activă și de a elimina tiparele de

mișcare patologice, deoarece aceasta este singura modalitate de a construi pe
ele. Accentul se pune pe mișcări care sunt contrare tulburării posturale - brațul este
extins cu coatele în sus și lateral și spate, flexia dorsală a încheieturii mâinii,
degetele sunt întinse, șoldurile, genunchii și gleznele sunt flexate. Mișcarea ghidată
trebuie înlocuită cât mai curând posibil de miscarea activă a pacientului.
Simțul pierdut al mișcării pacientului ar trebui, de asemenea, să fie educat și
abilitățile sale de coordonare ar trebui dezvoltate (exerciții de
coordonare). Exercițiile vizează îndeplinirea unor sarcini din ce în ce mai complexe
pe membrul superior.
Exercițiile de manualitate nu trebuie efectuate până când spasticitatea membrului
proximal nu s-a redus. Aceasta este urmată de exerciții de pregătire a mersului
(transfer de greutate în picioare, prevenirea circumductiei prin exerciții de pasit pe
piciorul afectat), urmate de exerciții de mers cu ajutor (orteze, cadru de mers,
baston). Păstrarea întotdeauna a bastonului în mâna sănătoasă dacă este nevoie
de o curea de umăr (pentru a preveni subluxarea umărului și aparitia ulterioara a
durerii la nivelul umărului), orteze cu suport peroneal (pentru a preveni posibilele
leziuni de gleznă ).
Starea fizică buna a pacientului face posibilă mai târziu creșterea distanțelor de
deplasare , depășirea obstacolelor (praguri, urcări pante ,scări, , etc.) și, în mod
optim, mersul fără mijloace de ajutorare (etapa de reabilitare). Spasticitatea (starea
convulsivă) apare din cauza pierderii funcția cortexului cerebral.datorită reapariției
reflexelor și a lipsei de raspuns a anumitor grupe musculare din cauza stimulilor
întârziați.
Spasticitatea poate fi prevenita / redusa:
• prin poziționarea corectă a pacientului: în poziție așezată (câmpul vizual
se lărgește, libertatea deplină de mișcare este permisă, spasmul poate fi prevenit în
șolduri / umeri, formarea unui picior pineal poate fi prevenită, ventilația plămânilor
este îmbunătățită - prevenirea pneumoniei) așezarea pe partea paralizată
 • prevenirea stimulilor nociceptori (evitarea mișcărilor dureroase)
• fara fortare (apar controale defectuoase)
• mobilizarea trebuie să fie calmă și sigură (kinetoterapeutul) / asistenta
medicală trebuie să fie paralizată)
• atitudine încurajatoare (altfel frica pacientului, anxietatea crește)
• medicamente (diazepam, baclofen, tolperidonă)
• crioterapie (de exemplu pachet de gheață) timp de cel puțin 20-30 de
minute, cu efect pe scurta durata
• terapie termică
• tratamente electrice speciale: stimulare electrică funcțională, electroterapie
Hufschmidt – in tratamentul incontinentei urinare. Cea mai frecventă cauză a
incontinentei este deficitul de atenție, poate fi necesară cateterizarea vezicii urinare
pentru o perioadă minimă de timp. Asigurarea defecației - cauza incontinenței este
pierderea atenției sau pierderea controlului mișcărilor intestinale în caz de afectare
emisferică bilaterală.

Prevenirea complicațiilor

• Complicații datorate imobilizării:

-bronhopneumonie (pneumonie cu aspirație gastrica). Prevenire: rotație,
respirație, mobilizare timpurie,
-infecții ale tractului urinar
-escare de decubit - în principal în zone sub presiune, de exemplu: regiunea
gluteală, sacrală, trohanteriană, călcâi.
Prevenire: alimentație adecvată, așezare corectă, mobilizare timpurie, rotație,
inele pentru călcâi, inel sacral tăiat / tampon de potcoavă, scaun, distanța dintre
urină, netezimea asternutului, examinarea zonelor tegumentare, aport adecvat de
lichide, aport ridicat de fibre , retenție ridicată a fibrelor - glicerol supozitor rectal
(dacă este necesar)
Tromboză venoasă profundă - prevenire: mobilizare timpurie, mișcare pasivă a
membrelor, anticoagulante (heparină)
Embolie pulmonară - prevenire: prevenirea / tratamentul trombozei venoase
profunde
• complicații ale tusei datorate paraliziei :

Probleme cu umărul (subluxație, durere, umăr înghețat, algodistrofie) Prevenire:

mișcare pasivă atentă cu sprijin pentru umăr, evitând mișcările dureroase și
alungirea umărului; in caz de subluxatie - curea de umar; spasticitate -
medicamente antispastice contracții ale leziunilor nervului periferic - prevenire:
poziționare corectă, exercițiu pasiv pentru a menține o gamă completă de mișcare
de osificare heterotopică - pe partea paralizată a mușchilor paraarticular, podea
precoce și antiderapantă semnificativă, balustrade),
reținerea scaunului cu rotile, supravegherea adecvată, antrenament de mers
calitativ)
• complicații datorate leziunilor cerebrale: - convulsii epileptice talamus durere stres
ulcere hidrocefalie (după SAH)
• complicații pe termen lung ale depresiei datorate aterosclerozei post-AVC infarctul
aortic și miocardic agravează lipsa motivația și inactivitatea pacienților cu paralizie,
care pot împiedica succesul reabilitării. Prevenire / tratament: asigurarea unui mediu
bogat în stimuli (asistent medical, vizitatori, radio), mobilizare timpurie, stabilizare
adecvată, stabilirea unui program adecvat, atmosferă stimulatoare, de susținere,
medicamente ( antidepresive).
Un domeniu special al programului de reabilitare este tratamentul sindromului
neglijării; existența acestuia poate împiedica în mod semnificativ succesul
programului. În cazul deteriorării emisferei subdominante, pacientul hemiparetic nu
observă latura sa paralizată, nu observă pierderea funcției și nu răspunde la stimulii
care vin de acolo. În cazul sindromului EGG prelungit sau permanent, pacientul nu
trebuie învățat să meargă sau să se îngrijească. O stare mai favorabilă în ceea ce
privește reabilitarea este neglijarea vizuală, care este cauzată de pierderea
unilaterală a câmpului vizual. Scopul kinetoterapeutului, asistentei, este de a
concentra atenția pacientului pe partea paralizată.

Preventia secundară a accidentului vascular cerebral - evaluarea factorilor de

risc și eliminarea factorilor de risc influențabili cu implicarea pacientului și a
familiei. Preventia secundară a accidentului vascular cerebral începe înca in faza
acută și se va continua până la sfârșitul vieții pacientului.

ETAPA DE REABILITARE (REABILITARE SPITAL / AMBULATOR)

În acest stadiu, tratamentul consta in constructia mișcărilor de finete, mai selective

(mișcările separate). Lipsa mișcărilor individuale se manifestă în principal la nivelul
membrului superior, de ex. incapacitatea de miscare a cotului, încheieturii mâinii,
miscarea individuala a degetelor, articulațiile se mișcă împreună
patologic(sinergism).
Obiective: pentru a îmbunătăți deschiderea și prehensiunea mâinii, pentru a
crește forta de prehensiune, pentru a îmbunătăți sensibilitatea (funcția senzorială) a
mâinii. Exercițiile sunt realizate într-o poziție de bază antireflexă (așezat la o masă
de înălțime adecvată, șoldurile, genunchii, gleznele îndoite), inițial fără obiecte, apoi
folosind bile, plastilină, creioane, jucării de construcție. Dacă mișcările membrului
superior sunt doar modeste și membrul rămâne disfuncțional, scopul este de a
învăța pacientul stilul de viață cu o singură mână. Pe lângă îmbunătățirea funcției
mâinii, este crucial să coordonăm mersul pe jos: practicarea formelor de mers,
întoarcerea, trecerea pragurilor, mersul pe scări, în linie dreaptă. În timpul
programului de reabilitare, pacientul ar trebui invatat cum să se îmbrace
independent, să facă baie, să mănânce, să folosească toaleta, să se radă, să se
pieptene. Este recomandabil să se implice si apartinatorii la aceasta predare.
Un pacient paralizat unilateral poate fi nevoit să utilizeze diverse ajutoare care
facilitează autoingrijirea, schimbarea poziției, mersul pe jos, corectarea și
compensarea disfuncționalității: scaun cu rotile, cadre de mers,bastoane cu sprijin in
trei puncte sau intr-un singur punct, placa pentru exerciții, bile, curea de umăr, orteza
de hiperextensie genunchi, suspendarea piciorului. Pentru a contracara pareza
peroneana,se recomanda de asemenea utilizarea de diferite orteze.
In caz de consecințe tardive ale spasticității, pentru rezolvarea contracturilor si
retractiilor pot fi necesare interventii chirurgicale corective.
Fizioterapie - proceduri suplimentare. Scopul tratamentelor este ameliorarea
durerii, îmbunătățirea circulației sângelui, proceduri vasodilatatoare și ameliorarea
spasticitatii (reducerea condițiilor care împiedică reabilitarea). Cel mai frecvent,
utilizata electroterapia (curentii selectivi, curenti diadinamici, TENS), crioterapia
(pentru ameliorarea spasticității), masajul (relaxarea musculară pentru pregătirea
fizioterapiei, îmbunătățirea circulației sângelui).
Tulburările de vorbire sunt tratate de un logoped. Efectuează și completează
aplicarea testelor, exercițiilor de scriere, exercițiilor de articulare a cuvintelor,
repetarea anumitor tipare (imagini, secvențe de imagini, sunete, obiecte, citire-
numărare etc.). Tratarea tulburărilor de vorbire este de lunga durata, durând adesea
1-2 ani.