 Poartă masca de protecție!

- în sălile în care se desfăşoară activităţi didactice;

- în spaţiile secretariatului și ale altor compartimente funcţionale din cadrul
universității;
- în timpul deplasării în universitate şi în timpul pauzelor dintre activităţile
didactice, atunci când te afli în interior;
- în timpul pauzelor, în aer liber, precum şi în spaţiile aglomerate, atunci
când nu este asigurată distanţa minimă de 1 metru între persoane.

 Poartă corect masca de protecţie! Acoperă nasul, gura şi

bărbia!
 Spală-te des pe mâini!
 Tuşește sau strănută în pliul cotului sau într-un şerveţel!
 Salută-i pe ceilalţi fără să dai mâna cu ei! Nu vă strângeţi în
braţe!
 Păstrează distanţarea fizică și evită aglomeraţiile!
Modificarile tardive vizeaza atat indicatorii fiziologici
dar si aspectele structurale, morfologice. Acestea se
instaleaza in mod lent si raspund nevoilor mereu
crescande impuse de efortul fizic.
 
Aceste adaptari sunt:
1. Modificarile dimensiunilor inimii

2. Diminuarea frecventei cardiace

3. Cresterea volumului sistolic

4. Debitul cardiac

5. Tensiunea arteriala

6. Modificari ale densitatii capilarelor in muschii

scheletici
7. V02/puls maxim
 Dimensiunea inimii
  Sub influenta antrenamentului inima se adapteaza
prin modificari ale morfologiei, structurii si
caracteristicilor functionale. Aceste modificari sunt
reversibile in parte la intreruperea antrenamentului,
apar rapid si sunt cu atat mai evidente, cu cat
antrenamentul se efectueaza in perioada pubertara si
se intensifica in perioada adolescentei.
 
Dimensiunile inimii sunt mult mai mari la sportivi
fata de sedentari.
Aceasta hipertrofie constituie = “Cordul Sportiv”
Dintre modificarile ce privesc morfologia si
structura avem:
• Volumul si Masa cordului
• Hipertrofia cordului
Volumul cordului
• Adulti nesportivi: 600-800ml
• Adulti Sportivi: 900-1300ml

Masa Cardiaca
• Adulti nesportivi: 300g
• Adulti antrenati: 500g

Hipertrofia cordului
Se defineste ca o crestere a masei musculare prin
marimea volumului celulelor musculare cardiace
(cardiomiotice) si a numarului de miofibrile.
Sub influenta antrenamentului intensiv si cantitativ,
masa miocardica creste, prin activarea sintezei proteice.
Gradul de hipertrofie depinde de caracteristicile
genetice, de sportul practicat si de caracteristicile
antrenamentului urmat. Hipertrofia ventricului stang
este bine evidentiata.
 Sunt descrise doua aspecte si modalitati de hipertrofie
(M.Decaix 1980):
a) Hipertrofia dilatanta excentrica
Consta in cresterea in masura mai mica a masei miocardice,
dar creste in special volumul si cavitatile inimii. Acest tip de
adaptare este produs de antrenamentul de rezistenta cu
eforturi prelungite.
Eforturile ce induc acest tip de hipertrofie sunt ciclice, de
intesitate moderata, repetate de un foarte mare numar de ori.
Ex: alergari, ski fond, ciclism, natatie etc.

a) Hipertrofia simpla sau concentrica

Este mai moderata; cresterea volumului si a cavitatilor inimii
este slaba, dar ingrosarea peretilor ventriculari si a septului
interventricular este foarte evidenta.
Eforturile ce produc astfel de hipertrofie sunt intense si bazate
in special pe contractii izometrice. Ex.: Haltere, lupte,
aruncari.
 In procesul de antrenament inima sufera si modificari
functionale strans corelate cu cele structurale.
Activitatea inimii este continua, dar in acelasi timp
prezinata o alternanta: Lucru-sistola/repaus-diastola.
Dintre indicatorii fiziologici caracteristici ale caror
valori sunt in crestere enumeram:
• Debitul cardiac maximal si volumul sistolic maximal
• Forta contractila a miocardului
• Viteza de umplere ventriculara
• Debitul sanguin coronarian
• Capacitatea oxidativa a celulelor miocardice
• Densitatea capilarelor
• Rezervele de mioglobina
 Diminuarea frecventei cardiace in repaus denumita
bradicardia sportivilor, este indusa de antrenament.
Bradicardia este cu atat mai accentuata cu cat
efortul practicat are componenta aeroba mare.
Cauza bradicardiei pare a fi atribuita :
• Influentei crescute a tonusului vagal
• Diminuarii influentelor sinaptic
• Efectul combinat a si b

Frecventa cardiaca de repaus diminueaza net dupa o

perioada de antrenament aerob.
Frecventa cardiaca in efort submaximal diminueaza
pe masura instalarii starii de antrenament.
Frecventa cardiaca maximala ramane aproximativ
constanta dupa o perioada de antrenament aerob
Cresterea volumului sisolic
Nu sunt foarte spectaculoase in repaus, dar sunt
deosebit de evidente in efortul submaximal si maximal.
Subiecti Vs repau(ml) Vs maximal(ml)
Neantrenati 55-75 80-110
Antrenati 80-90 130-150
Sportivi de inalt nivel 100-120 160->220

Valorile Volumuilui sistolic la diferite nivele de antrenament.

Subiecti Fc b./min Vs ml/b. Dc.ml/min
Barbati neantrenati 72 70 5,0
Femei neantrenate 75 60 4,5
Barbati antrenati 50 100 5,0
Femei antrenate 55 80 4,5
Efort maximal (la VO2 max)
Barbati neantrenati 200 110 22,0
Femei neantrenate 200 90 18,0
Barbati antrenati 190 180 34,2
Femei antrenate 192 125 23,9
Valori de repaus ala Vs,Fc, si Dc la subiecti in varsta de 20 ani
Cresterea Vs de repaus prin antrenament se face in paralel
cu instalarea bradicardiei dupa Fox E.L. 1988

Bradicardie de repaus
 Volumul sistolic de repaus
Mecanismele cresterii Vs in repaus cat si in efort, prin antrenament
este explicat prin :
• Sportivii de rezistenta au cavitatiile ventriculare mai mari deci
antrenamentul amelioreaza umplerea diastolica, creste volumul
telediastolic, care faciliteaza actiunea Frank-Starling
• Masa ventriculara crescuta permite o contractie mai puternica cu
scaderea volumului rezidual (telesistolic) in favoarea cresterii
volumului sistolic.
• Contractilitatea miocardului crescuta, in raport cu activitatea ATP-
azica crescuta a micardului, precum si cantitatea mai mare de ioni
de calciu, al caror rol este esential in contractilitate.
 DEBITUL CARDIAC

Am vazut ca antrenamentul determina modificari ale Fc

si Vs care sunt doua componente ala Dc.
Daca Vs creste si Fc scade cum variaza Dc?
In repaus si in efort submaximal se situeaza la 14-16
l/min. la neantrenati; 20-25 l/min. la subiecti antrenati
si ajunge la 40 l/min. sau chiar mai mult la sportivi de
inalt nivel, antrenat, in probe de anduranta.
Aceasta crestere se face pe seama Vs la antrenati; in
timp ce la neantrenati creste Dc se dface pe seama Fc.
DC↑ = Fc x Vs↑ → la antrenati
DC↑ = Fc↑ x Vs → la neantrenati
Tensiunea arteriala
Antrrenamentul afecteaza putin valorile TA. La subiectii ale caror valori
tensionale sunt limita sau anormal crescute, antrenamentul aerob
determina scaderi cu aproximativ 10 mm Hg pentru TA maxima si cu 8
mm Hg pentru TA minima in repaus. Deci in acest caz antrenametul
produce o normalizare a TA.
Asupra valorilor TA in efort submaximal si maximal, antrenamentul nu are
efecte.

Modificari ale densitatii capilareor in paralel cu hipertofia muschilor

scheletici. Hipertrofia Muschilor scheletici prin antrenamentul de forta
este insotita in general, de marirea densitatii capilarelor cu 40% fata de
nesportivi.
Se admite ca la sportivii antrenati, fiecare fibra musculara este inconjurata de
5,9 capilare, in timp ce la neantrenati, ea este inconjurata de 4,4 capilare.
Numarul de capilare depinde si de tipul de fibre musculare .
Astfel, fibrele lente (ST) dispun de un numar mai mare de capilare decat
fibrele rapide FT. De unde rezulta un debit sangvin local crescut si o
difuziune mai rapida a gaszelor.
 
Oxigen puls maxim (VO2/puls max.)
Reprezinta consumul de oxigen corespunzator fiecarei pulsatii, in timpul
efortului. Sportivii antrenati au valorile VO2/puls/max., mai mari deca
neantrenatii, la prestarea unui efort egal.
Exemplu :
Antrenati au VO2 max. de 5500ml/min. si Fc max de 200 b/min.
Neantrenati au VO2 max 300ml/min. si Fc max. 180 b/min.
Daca eforturile de scurta durata si intensitate maximala nu
isi pune prea mult amprenta pe indicii functionali ai
functiei respiratorii, in eforturile de anduranta,
eforturile aerobe, functia respiratorie devine majora
pentru obtinerea performantei maxime.

Modificari Tardive
Eforturile de rezistenta conduc in timp la ameliorari
functionale si morfologice ale aparatului respirator
Indicii fiziologici care prezinta modificari tardive(cronice)
sunt:
1. Frecventa respiratori
2. Amplitudinea respiratorie
3. Debitul respirator
4. Difuziunea pulmonara
5. Diferenta arteriovenoasa in O2
6. Coeficentul respirator
7. Consumul de oxigen
8. Capacitatea vitala
Frecventa respiratorie are valori mai mai scazute in
repaus si in efortul submaximal la subiectii antrenati,
comparativ cu neantrenatii. Se intaleaza Bradipneea –
8-10 resp./min. Aceasta este posibila datorita
dezvoltari musculaturii respiratorii si a cresterii
elasticitatii elementelor toracopulmonare. In efort
antrenatului poate lucra mai mult in apnee, iar datoria
de O2 este platita printr-un numar mai mic de
respiratii, dar cu amplitudine marita.
 
Amplitudinea respiratiilor este crescuta, fapt evidentiat
de cresterea volumului curent de repaus la 800-900 ml,
fata de 500 ml la nesportivi. In efort, volumul creste de
6-7 ori fata de repaus. (50 -60% din capacitatea vitala).
Amplitudinea crescuta a respiratilor obtinuta prin
antrenament, este explicata prindezvoltarea
musculaturii toracice si abdominale, implicata in
ventilatia pulmonara.
Debitul respirator, desi in repaus are valori egale atat la
antrenati, cat si la neantrenamti, in efort se manifesta
deosebiri evidente. DR maximal la antrenati atinge 180-200
l/min., fata de 80-100 l/min. la neantrenati. Cresterea
volumui curent si a frecventei respiratorii in efortul maximal
sunt cei responsabil ai cresteri ventilatiei. Inotul, canotajul,
alrgarile de fond maresc in timp cel mau mult ventilatia
pulmonara.
 
Difuziunea pulmonara
Reprezentand schimburile gazoase la nivelul mebranei alveo-
capilare, ventilatia nu este modificata prin antrenament
decat in conditii de efort maximal, cand aceasta se
amelioreaza.
 
Diferenta arterio-venoasa in oxigen
In urma antrenamentului diferenta arterio-venoasa creste si in
mod special in efortul maximal.
Acest fapt reflecta:
- o mai buna extractie a oxigenului de catre tesuturi
- o mai buna redistribuire a masei snagvine
Coeficientul respirator, se defineste ca raportul dintre dioxidul
de carbon rezultat din metabolism si oxigenul consumat
pentru degradarile metabolice (CR = CO2/O2).
Antrenamentul aerob produce scaderi ale CR in efortul
submaximal, atat in valori absolute, cat si relative. Aceasta
adaptare rezulta dintr-o mai buna utilizare a acizilor grasi
liberi in efort, crutand astfel depozitul muscular de
glucocen. Nu acelasi lucru se intampla insa in efortul
maximal cand CR al subiectilor antrenati creste; El este
reflectat si de o hiperventilatie prelungita ca si de o
eliminare importanta de CO2.
Consumul de oxigen de repaus este aproape egal atat la
antrenati cat si la neantrenati(250-300 ml/min).

Consumul maxim de oxigen (VO2 max.)

In repaus, vorbim, de consum de O2 si acesta este de 250-
300ml/min. atat la sportivi cat si la nesportivi.
In efort maximal vorbim de VO2 max., cand acesta se
stabilizeaza, chiar daca intensitatea efortului mai creste inca.
Vo2 max. este cel mai bun indicator al aptitufdinii
cardiorespiratorii in efortul de anduranta.
Capacitatea vitala
Se stie ca la nesportici CV are valori de 3000-4000 ml(valori
dependente de talie, greutate, sex) iar la sportivi ajunge la
6500-7000 ml la inotatori Ia canotori.
Valorile se imbunatatesc cu certitudine prin antrenament, dar ele
depind de tipul constitutional, volumul toracelui si
musculatura acestuia.
Cresterile capacitatii vitale prin antrenament se explica mai
degraba prin: hipertrofia muschilor respiratori(muschii
intercostali pentru respiratia de tip toracic si diafragm pentru
cea de tip abdominal) si prin cresterea elasticitatii elementelor
toraco-pulmonare.
In concluzie indicii functionali respiratori ameliorati prin
antrenamentul de anduranta se datoreza:
 volumului pulmonar marit in paralel cu cresterea diametrelor
toracice;
 hipertrofiei muschilor respiratori;
 activitatii economice a muschilor respiratori, cu repercursiuni
pozitive asupra unor stari dificile respiratorii.
In final putem afirma ca sportivii antrenati in efortul de
anduranta, dispun de un sistem pulmonar performant, cu
posibilitati crescute de aprovizionare cu oxigen necesar
efortului.
Punctul mort si a doua respiratie
Punctul mort pare sa fie o problema respiratorie ce apare in
timpul efortului, frecvent intalnita la subiectii neantrenati.
O senzatie de disconfort se instaleaza progresiv in prima parte
a efortului(intre 30 sec si 6 minute de efort) ea depninde de
starea de antrenament a sportivului. Acesta resimte o foarte
mare oboseala in muschii angajati in effort, respiratia este
intensificata, in sensul ca este rapida dar superficiala.
Sportivul manifesta din ce in ce mai mult dorinta de a
abandona proba.
Multe supozitii vin sa explice aceasta stare de rau.
Cele mai multe insa considera ca mecanismele determinante ale
punctului mort sunt urmatoarele:
lentoarea cu care se realizeaza adaptarea organismului la effort
in curs;
dezechilibrul intre lucrul muscular si capacitatea de moment a
sistemului vegetativ care regleaza respiratia si circulatia
sanguina necesara activitatii musculare;
insuficienta aprovizionare cu oxigen a muschilor activi nevoiti
sa lucreze pe seama rezervelor de energie anaeroba, cu
producere de acid lactic.
Cand sportivul cu effort de vointa continua efortul,
cu toate senzatiile neplacute, efortul avand aceeasi
intensitate, sau diminuandu-o cate putin, tot raul
resimtit trece pe plan secund si efortul este
finalizat.
Pentru evitarea fenomenelor ce cauzeaza punctul
mort, incalzirea suficienta si specifica disciplinei
sportive sau probe, este cea care diminueaza
timpul de adaptare a marilor functiuni, initiaza si
chiar realizeaza o redistribuire a sangelui spre
teritoriile active, faciliteaza inca in debutul
efortului o aprovizionare cu oxigen a muschilor.
Astfel acel dezechilibru intre necesitatile musculaturii
si posibilitatile marilor functiuni de a le satisface,
sa nu se instaleze.