Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4. Debitul cardiac
5. Tensiunea arteriala
Masa Cardiaca
• Adulti nesportivi: 300g
• Adulti antrenati: 500g
Hipertrofia cordului
Se defineste ca o crestere a masei musculare prin
marimea volumului celulelor musculare cardiace
(cardiomiotice) si a numarului de miofibrile.
Sub influenta antrenamentului intensiv si cantitativ,
masa miocardica creste, prin activarea sintezei proteice.
Gradul de hipertrofie depinde de caracteristicile
genetice, de sportul practicat si de caracteristicile
antrenamentului urmat. Hipertrofia ventricului stang
este bine evidentiata.
Sunt descrise doua aspecte si modalitati de hipertrofie
(M.Decaix 1980):
a) Hipertrofia dilatanta excentrica
Consta in cresterea in masura mai mica a masei miocardice,
dar creste in special volumul si cavitatile inimii. Acest tip de
adaptare este produs de antrenamentul de rezistenta cu
eforturi prelungite.
Eforturile ce induc acest tip de hipertrofie sunt ciclice, de
intesitate moderata, repetate de un foarte mare numar de ori.
Ex: alergari, ski fond, ciclism, natatie etc.
Bradicardie de repaus
Volumul sistolic de repaus
Mecanismele cresterii Vs in repaus cat si in efort, prin antrenament
este explicat prin :
• Sportivii de rezistenta au cavitatiile ventriculare mai mari deci
antrenamentul amelioreaza umplerea diastolica, creste volumul
telediastolic, care faciliteaza actiunea Frank-Starling
• Masa ventriculara crescuta permite o contractie mai puternica cu
scaderea volumului rezidual (telesistolic) in favoarea cresterii
volumului sistolic.
• Contractilitatea miocardului crescuta, in raport cu activitatea ATP-
azica crescuta a micardului, precum si cantitatea mai mare de ioni
de calciu, al caror rol este esential in contractilitate.
DEBITUL CARDIAC
Modificari Tardive
Eforturile de rezistenta conduc in timp la ameliorari
functionale si morfologice ale aparatului respirator
Indicii fiziologici care prezinta modificari tardive(cronice)
sunt:
1. Frecventa respiratori
2. Amplitudinea respiratorie
3. Debitul respirator
4. Difuziunea pulmonara
5. Diferenta arteriovenoasa in O2
6. Coeficentul respirator
7. Consumul de oxigen
8. Capacitatea vitala
Frecventa respiratorie are valori mai mai scazute in
repaus si in efortul submaximal la subiectii antrenati,
comparativ cu neantrenatii. Se intaleaza Bradipneea –
8-10 resp./min. Aceasta este posibila datorita
dezvoltari musculaturii respiratorii si a cresterii
elasticitatii elementelor toracopulmonare. In efort
antrenatului poate lucra mai mult in apnee, iar datoria
de O2 este platita printr-un numar mai mic de
respiratii, dar cu amplitudine marita.
Amplitudinea respiratiilor este crescuta, fapt evidentiat
de cresterea volumului curent de repaus la 800-900 ml,
fata de 500 ml la nesportivi. In efort, volumul creste de
6-7 ori fata de repaus. (50 -60% din capacitatea vitala).
Amplitudinea crescuta a respiratilor obtinuta prin
antrenament, este explicata prind ezvoltarea
musculaturii toracice si abdominale, implicata in
ventilatia pulmonara.
Debitul respirator, desi in repaus are valori egale atat la
antrenati, cat si la neantrenati, in efort se manifesta deosebiri
evidente. DR maximal la antrenati atinge 180-200 l/min.,
fata de 80-100 l/min. la neantrenati. Cresterea volumui
curent si a frecventei respiratorii in efortul maximal sunt cei
responsabil ai cresteri ventilatiei. Inotul, canotajul, alrgarile
de fond maresc in timp cel mai mult ventilatia pulmonara.
Difuziunea pulmonara
Reprezentand schimburile gazoase la nivelul mebranei alveo-
capilare, ventilatia nu este modificata prin antrenament
decat in conditii de efort maximal, cand aceasta se
amelioreaza.
Diferenta arterio-venoasa in oxigen
In urma antrenamentului diferenta arterio-venoasa creste si in
mod special in efortul maximal.
Acest fapt reflecta:
- o mai buna extractie a oxigenului de catre tesuturi
- o mai buna redistribuire a masei sangvine
Coeficientul respirator, se defineste ca raportul dintre dioxidul de
carbon rezultat din metabolism si oxigenul consumat pentru
degradarile metabolice (CR = CO2/O2).
Antrenamentul aerob produce scaderi ale CR in efortul submaximal,
atat in valori absolute, cat si relative. Aceasta adaptare rezulta
dintr-o mai buna utilizare a acizilor grasi liberi in efort, crutand
astfel depozitul muscular de glicogen. Nu acelasi lucru se
intampla insa in efortul maximal cand CR al subiectilor antrenati
creste; El este reflectat si de o hiperventilatie prelungita ca si de o
eliminare importanta de CO2.
Consumul de oxigen de repaus este aproape egal atat la antrenati
cat si la neantrenati(250-300 ml/min).