Înainte de a începe programul de antrenament, Mary Ann avea un VO2max normal

pentru sexul și vârsta ei. Ritmul ei cardiac în repaus a fost de 26 de bătăi/20 de

secunde. Corpul ei era în homeostazie.

Mai jos voi sublinia mecanismele fiziologice și adaptările de antrenament implicate în

această creștere semnificativă prin asocierea VO2 Max cu diferitele componente ale
ecuației Fick.

Programul ei de antrenament tinde să răspundă (pe termen scurt) și să se adapteze (pe

termen lung) la stres pentru a obține o nouă stare homeostatică. În caz de suprasarcină
progresivă, va îmbunătăți rezultatele măsurabile ale VO2 Max. Principiul specificității
spune că „Doar sistemele sau mușchii stimulați se adaptează”, așa că programul a fost
conceput pentru a supraîncărca corpul lui Ann. Întrucât se antrenează de 6 luni, corpul
ei s-a adaptat la stres și la sistemul ei cardiovascular, iar consistența antrenamentelor a
dus la creșterea VO2max.

Conform principiului individualității, îmbunătățirea variază foarte mult de la persoană

la persoană. Ceea ce înseamnă că dacă o altă femeie sedentară de 27 de ani cu același
VO2max urmează același regim de antrenament, cel mai probabil va avea rezultate
diferite.

Este important de spus dacă Ann oprește antrenamentele, conform principiului

reversibilității, nivelurile ei de VO2max vor reveni la cele de dinainte de programul
de antrenament.

VO2 max se referă la cantitatea maximă de oxigen pe care o puteți utiliza în timpul
exercițiilor fizice. Se măsoară în mililitri de oxigen consumați într-un minut, pe
kilogram de greutate corporală (mL/kg/min). Reflectă adaptarea la antrenament, în
special suprasolicitarea de anduranță. Nivelurile mai ridicate ale VO2max ale lui Ann
înseamnă că se poate antrena pentru perioade mai lungi și nu se obosește atunci când
își execută sarcinile zilnice.

Prin urmare, calculând diferitele componente ale ecuației Fick, putem determina
potențialul VO2 Max al lui Mary-Anne.

VO2max = Debitul cardiac x (av)O2 diferență

Debitul cardiac = Volumul inițial x Frecvența cardiacă (FC)

Definiția volumului vascular cerebral este volumul de sâ nge pompat din

ventriculul stâ ng al inimii în timpul fiecă rei contracții cardiace sistolice.
Volumele vasculare pentru fiecare ventricul sunt în general egale, ambele fiind
de aproximativ 70 ml la un om să nă tos de 70 kg. Dar este probabil ca această
valoare să crească la oamenii instruiți. VO2max ridicat implică o inimă sănătoasă și
mare.

Frecvența cardiacă (FC) este de obicei definită ca numărul de bătăi ale inimii pe
minut. O frecvență cardiacă normală în repaus pentru adulți variază de la 60 la
100 de bă tă i pe minut. HR maximă nu crește odată cu antrenamentul, scade odată cu
vârsta și, în timpul unui anumit exercițiu sau odihnă, este mai scăzută pentru
persoanele antrenate. Deci, deoarece HR nu crește, o creștere a debitului cardiac
maxim reflectă o creștere a volumului stroke.

Diferența de oxigen arteriovenoasă sau diferența (av)O2 este o mă sură a cantită ții
de oxigen preluată din sâ nge de țesuturi. Cu câ t cantitatea de oxigen extrasă de
țesuturi este mai mare, cu atâ t diferența de (av)O2 este mai mare . Debitul
cardiac și diferența de (av)O2 sunt cei doi factori care determină absorbția totală
de oxigen . Ar trebui să fie mare (pentru VO2max ridicat) și măsoară cantitatea de O2
absorbită de mitocondrii, în interiorul celulelor. Concentrația arterială de O2 este
afectată de capacitatea plămânilor de a transfera O2 din aer în sânge. Un VO2max
ridicat presupune plămâni eficienți și mari. Mai multă hemoglobină (globule roșii) din
sânge ajută, de asemenea, la absorbția mai multor 02, iar antrenamentul la altitudine
(mai puțin O2 disponibil) este menit să crească hemoglobina.

Cu cât este absorbit mai mult O2, cu atât este necesară și consumată mai multă
energie (ATP). Depozitarea de ATP în mușchi este foarte scăzută, astfel încât
organismul solicită mai multă producție de ATP. Prin urmare, organismul își dezvoltă
capacitatea de a produce mai mult ATP. Mai multă producție de ATP necesită mai
mult O2 și implică mai multe și mai mari mitocondrii (situate în mușchii de tip I)
pentru a produce și stoca suficient ATP.

ATP poate fi produs fără oxigen din carbohidrați, dar se produce mult mai puțin ATP
în comparație cu calea aerobă. De aceea obosim repede în timpul unui efort extrem
(sau exerciții de intensitate viguroasă). Există, de asemenea, mai puține mitocondrii și
capilare în mușchii rapizi de tip II.

Calea aerobă este mult mai eficientă, dar mai lentă la producerea de ATP, deci este
modalitatea preferată pentru exercițiile de intensitate moderată. O altă caracteristică
este că folosește și grăsimi, care sunt o sursă excelentă de energie, așa cum se arată
mai jos.

Glucoză (zaharuri) + 602-> 30 ATP + 6CO2 + 6H2O

Palmita (grasimi) + 23 02 -> 108 ATP + 16 CO2

Toate aceste adaptări (la inimă, plămâni, artere, capilare, mitocondrii și

managementul sângelui) s-au petrecut în corpul lui Mary Ann ca o consecință a
antrenamentului său de anduranță care a permis această creștere a VO2max de la 38 la
52 ml/kg/min.