COLEGIUL ECONOMIC AL BANATULUI MONTAN

 ROLUL INTERLOCUTORULUI ÎN

PROCESUL COMUNICĂRII
Clasa a XII-a B

Coordonator.
Prof. Păpălan Alina Gheorghina Candidat
Petrovici Desanca Georgiana
CUPRINS
 ARGUMENT
 
 CAPITOLUL I
 PROCESUL DE COMUNICARE

 1.1. Canalele de comunicare

 1.2. Mijloacele de comunicare

 
 CAPITOLUL II
 IMPORTANȚA COMUNICĂRII ȘI TIPURI DE COMUNICĂRI ORGANIZAȚIONALE

 2.1. Importanța comunicării

 2.1. Tipuri de comunicări organizaționale

 2.2. Activitatea de formalizare in procesul de comunicare

 2.3. Tehnici de comunicare

 
 Capitolul III
 NORME DE SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII ŞI P.S.I….
ARGUMENT

 „E în zadar să vorbești celui care nu vrea să te asculte."

 M.Eminescu
 „Cuvântul este sunet și culoare, e mesagerul gândului uman."
 
CAPITOLUL I
PROCESUL DE COMUNICARE

Procesul de comunicare presupune existenta următoarelor componente:

 •emitentul (sursa). Este orice membru al organizației care deține informații,
idei,intenții si obiective ce privesc comunicarea. Aceasta formulează mesajul,
alege limbajul, receptorul (destinatarul) si mijlocul de comunicare.
Deși are cel mai important rol in inițierea comunicării, nu poate
controla pe deplin ansamblul procesului.
 •receptorul (destinatarul). Este oricare membru al organizației, cadru de
conducere sau executant și lui îi este destinat mesajul. Importanta receptorului
într-o comunicare nu este mai mica decât a emitentului. Cu toate acestea,
în practică funcționează o serie de prejudecați referitoare la actul recepției și
la statutul receptorului in comunicare.
1.1. Canalele de comunicare

 canale oficiale sau formale, suprapuse relațiilor organizaționale. Ele

 vehiculează informații între posturi, compartimente si niveluri ierarhice.
Eficiența comunicării depinde de modul de funcționare al acestor canale. Apariția
unor blocaje frecvente în anumite puncte indică necesitatea revizuirii posturilor
sau a investigării climatului de muncă, a relațiilor interpersonale;
 canale neoficiale sau informale. Acestea sunt generate de organizarea neformală.
 Ele constituie căi adiționale de comunicare care permit mesajelor să penetreze
canalele oficiale. Depășind barierele legate de statut și ierarhic rețeaua
canalelor informale poate vehicula știri, noutăți, informații, mai rapid decât
canalele formale.
1.2. Mijloacele de comunicare

Exista o varietate de mijloace ce pot fi utilizate:

 discuții „față în față";
 conversații telefonice,scrisori/memorii;
 documente scrise;
 documente numerice;
 poștă „voice" (voice-mail);
 poștă electronică (e-mail);
 telexul și telefaxul;
 combinarea aparaturii audio si video pentru teleconferințe;
 rețele de computere, video si televiziunea prin circuit închis.
CAPITOLUL II
IMPORTANȚA COMUNICĂRII ȘI TIPURI DE COMUNICĂRI
ORGANIZAȚIONALE

 Societatea continuă să existe prin transmitere, prin comunicare, dar este

corect să spunem că ea există în transmitere și în comunicare. Este mai mult
decât o legătură verbală între cuvinte precum: comun, comunitate,
comunicare. Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au
în comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să dețină în
comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate, ei trebuie
să aibă în comun scopuri, convingeri aspirații, cunoștințe - o înțelegere
comună - "același spirit" cum spun sociologii.
2.1. Importanța comunicării

 Comunicarea reprezintă: înștiințare, știre, veste, raport, relație, legătură. Cam acestea ar fi sinonimele
care ne sunt oferite de către dicționarul explicativ pentru comunicare. Deși pare simplu înțelesul
comunicării este mult mai complex și plin de substrat. Comunicarea are o mulțime de înțelesuri, o
mulțime de scopuri și cam tot atâtea metode de exprimare și manifestare. Nu există o definiție concretă a
comunicării însă se poate spune cel puțin că, comunicarea înseamnă transmiterea intenționată a datelor,
a informației.
 Prin comunicare se înțelege:
 o provocare constantă pentru psihologia socială;
 o activitate;
 satisfacerea nevoile personale;
 legătura între oameni, etc.
 Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
 1. Logic;
 2. Paraverbal;
 3. Nonverbal
 Principalele tipuri de comunicare întâlnite sunt:
 a. Comunicarea intrapersonală.
 b. Comunicarea interpersonală.
 c. Comunicarea de grup.
 d. Comunicarea de masă.
 Comunicarea este un proces în șase trepte:
 1. Crearea mesajului;
 2. Codarea mesajului;
 3. Transmiterea mesajului;
 4. Primirea mesajului;
 5. Decodarea mesajului;
 6. Folosirea mesajului
2.1 Tipuri de comunicări organizaționale

În funcție de direcție, comunicarea poate fi: descendentă, ascendentă, orizontală şi

diagonală.
- Comunicarea descendentă urmează, de obicei, relațiilor de tip ierarhic, derulându-se de la
nivelul managementului de vârf, către nivelurile de execuție. Conținutul ei este dat de
decizii, reglementări, instrucțiuni, transmiterea de sarcini, solicitarea de informații.
- Comunicarea ascendentă constă în transmiterea  de mesaje de către subordonați șefilor
direcți și, succesiv, nivelurilor superioare ale managementului. Prin ele se vehiculează
rapoarte, cereri, opinii, nemulțumiri. Rolul comunicării ascendente este esențial pentru
eficiența procesului de comunicare, deoarece atestă recepția mesajelor transmise de
manageri.
- Comunicarea orizontală sau laterală se stabilește între persoane sau compartimente situate
la același nivel ierarhic. Rolul acestui tip este de a facilita coordonarea activităților ce
vizează obiective comune, excluzând intervenția managerilor de nivel superior.
- Comunicarea diagonală este practicată în situațiile în care membrii organizației nu pot
comunica prin celelalte canale. Spre exemplu, în cazul utilizării managementului prin
proiecte, apar frecvent comunicările diagonale între echipa de proiect şi restul
compartimentelor structurii. Spre deosebire de comunicările clasice, acest tip prezintă
avantajele economiei de timp și costuri, ale folosirii unor relații informale, ale potențării
unui climat bazat pe apreciere reciprocă.
 După gradul de oficializare, comunicarea poate fi formală și informală.
 Comunicarea formală include ansamblul mesajelor ascendente și
descendente, care circulă pe canalele relațiilor organizatorice. Ea se poate
prezenta sub forme diferite: vorbită, scrisă, directă și indirectă, multilaterală
și bilaterală.
 Comunicarea informală include zvonuri și bârfe. Cauzată de lipsa de
informații sau
 de informațiile trunchiate ce pot apărea în procesele de relaționare
interumană, comunicarea informală încearcă să elimine nesiguranța,
curiozitatea unor persoane.
2.2. Activitatea de formalizare in procesul de comunicare

 Activitatea de formalizare, în faza de debut a oricărei afaceri, este una dintre

cele mai dificile și laborioase, dar utilă și cu efecte concordante în viitor cu
atenția acordată ei de către manageri. Nu întâmplător, se ridică și în acest caz
întrebarea firească dacă eforturile firmelor pentru formalizarea
comportamentului angajaților sunt sau nu justificate? Răspunsul este afirmativ
dacă se au în vedere - și desigur dacă se și aplică - scopurile urmărite prin
formalizare:
 Reducerea riscurilor de variabilitate – cu alte cuvinte asigurarea că
fiecaresarcină va
 fi performantă într-o manieră unitară și consistentă, dorită de firmă. Nu trebuie
uitat că firmele urmăresc performanțele lor cel puțin din două considerente
esențiale:
 a. menținerea standardelor pentru a nu dezechilibra condițiile de
realizare a producției sau serviciilor lor;
 b. menținerea la cotele planificate a indicelui cost/eficiență pentru a rămâne
competitivi pe piață.
 Coordonarea eforturilor - reglementarea atribuțiilor subalternilor este
concepută de
 așa manieră încât toate procesele operative să se desfășoare fluent, fără riscul
unor întreruperi necoordonate.
 Tratament corect - vizează asigurarea satisfacțiilor atât pentru firmă și
salariații ei cât
 și pentru clienții întreprinderii
2.3.Tehnici de comunicare

 A. Informatizarea aproape în întregime a sistemelor de comunicare

 Intensificarea comunicării este extraordinară
 C. Comunicărilor informale li se creează suportul fizic necesar
CAPITOLUL III
NORME DE SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII ŞI
P.S.I.

 Respectarea normelor igienico – sanitare constituie un element de bază în

asigurarea unui înalt nivel de servire, în unitățile de turism și alimentație.
 Legislația privind igiena și securitatea muncii are în vedere următoarele
aspecte:
 - Prezentarea legislației privind igiena și securitatea muncii;
 - Aplicarea normelor de igiena și securitate a muncii;
 - Verificarea funcționarii sistemelor, dispozitivelor și a condițiilor de igiena și
 securitate a muncii.
 Protecția muncii reprezintă totalitatea activităților ce are ca scop prevenirea
accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale și este reprezentată de
următoarele acte normative:
 - Constituția României (Art.38-2);
 - Legea protecției muncii nr.90/1996 (asigură cele mai bune condiții de
desfășurare
 a procesului de muncă);
 - Norme generale de protecție a muncii;
 - Hotărârile GUVERNULUI;
 - Standarde de protecție a muncii.
 Măsuri de evitare a riscurilor privind igiena și securitatea muncii :
 - Evitarea riscurilor la locul de muncă;
 - Prevenirea factorilor de risc;
 - Intervenții specifice în caz de accident;
 - Norme metodologice de cercetare a accidentelor de muncă.