Sunteți pe pagina 1din 13

Proiectul CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți

 
 
Program de formare continuă a  cadrelor didactice acreditat prin
O.M.E.N. nr. 4246/13.05.2020
09.06.2020 – 28.07.2020
Activitate 2.4.a. Sinteză pentru activități metodice

Cursant: Prof. Nae Niculina


 
Activitate 2.4.a. Sinteză pentru activități metodice
Jocul de rol- metodă pentru dezvoltarea competențelor de
comunicare orală
 
• Jocul de rol este o metodă de învățare activă, bazată pe
explorarea experienței participanților, oferindu-le un scenariu
în care fiecare persoană are un anumit rol de jucat. Metoda se
bazează pe simularea unor funcții, relații, activități, fenomene
etc. iar prin practicarea lor, elevii devin actori ai vieții sociale
pentru care se pregătesc. Punând elevii să relaționeze între ei,
jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv și
afectiv, iar interacțiunile dintre participanți permit
autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor și
achizițiilor.
Un exemplu al aplicării acestei metode este proiectul de echipă intitulat
,, Viața ca un teatru”, realizat pe parcursul studierii Unității III - Oameni și obiceiuri- Textul
dramatic și arta spectacolului, Manual pentru clasa a VII-a, Editura Aramis.
Prin acest proiect ,am urmărit să le dezvolt elevilor mei
competențele de comunicare, cu accent pe comunicarea orală, prin:
• participarea la interacțiuni verbale, prin asumarea unor roluri diferite;
• formularea responsabilă și conștientă a argumentelor și a opiniilor;
• valorificarea experienței personale și a cunoștințelor de la alte
discipline;
• sesizarea emoțiilor și a trăirilor proprii sau ale celor din jur;
• evaluarea comportamentelor și a atitudinilor comunicative.
 
• Am comunicat copiilor titlul proiectului, timpul pe care îl au la dispoziție
( o săptămână), modalitatea în care vor lucra ( echipe de câte 5 membri),
precum și sarcinile pe care le are fiecare membru în cadrul echipei.
• Elevii au ales o întâmplare hazlie din viața școlară, au scris scenariul (
numele personajelor, replicile, indicațiile scenice) și au realizat
decorurile. I-am îndrumat să-și distribuie rolurile pornind de la
aspirațiile, aptitudinile și preferințele fiecăruia și am încercat să creez o
atmosferă plăcută de lucru, relaxantă, pentru a-i stimula pe interpreți să
treacă mai ușor peste tracul comunicativ/ blocajele emoționale.
• Pentru interpretarea scenetei,
copiii au avut la dispoziție 5-10
minute , astfel încât toate
echipele să performeze, iar
timpul să permită și evaluarea/
autoevaluarea activității
fiecăreia dintre ele. În cadrul
echipelor, au existat copii care
nu au interpretat roluri, dar au
povestit sau au transformat
replicile/ dialogul în vorbire
indirectă. În timpul activității,
i-am încurajat să folosească,
alături de elementele verbale,
și elemente nonverbale/
paraverbale.
• La final, am aplicat un chestionar oral, pe baza căruia
copiii s-au autoevaluat și interevaluat:
* de ce ai ales să prezinți această întâmplare?
* poți enumera trei lucruri care ar fi trebuit să stârnească râsul
în sceneta ta?
* descrie, folosind trei perechi substantiv- adjectiv , decorul
imaginat, costumul tău sau al unui coleg, interpretarea ta sau a
unui coleg;
* cum te-ai simțit ca actor?
* ce calificativ îți acorzi pentru implicarea în acest proiect?
• Activitatea s-a încheiat
cu parada personajelor.
• Prin jocul de rol, elevii au gândit creativ, și-au exprimat liber
gândurile, trăirile, au reprodus modele de conduită și le-au
asimilat în propriul comportament. Având impresia că se
joacă, ei au participat activ la propria formare, achiziționând
cunoștințele, formându-și atitudini și comportamente. Jocul a
angajat resursele intelectuale și morale ale copiilor,
contribuind nu numai la dezvoltarea competențelor de
comunicare orală, ci și la dezvoltarea personalității acestora.
• Consider că utilizarea jocului de rol în activitatea de predare-
învățare- evaluare conduce la o comunicare deschisă cu elevii, fără
limite între real și imaginar, contribuie la dezvoltarea originalității
gândirii și a fanteziei și pune în evidență potențialul creativ al
acestora.
 
Prof.Nae Niculina
Școala Gimnazială,, Sfântul Nectarie”
( S)-OGREZENI/GIURGIU
Bibliografie: Internet; Didactic.ro
Fotografii: arhivă personală; activități la
clasă și în parteneriat cu instituții de
învățământ din județ și din alte județe/
București

S-ar putea să vă placă și