Traumatismele abdominale

Trauma
• Istoric
• Klisiai – primul sistem de ingrijire – vechii greci
• Romanii – adaposturi deservite de personal “specializat”
• Dominique Larrey – chirurgul lui Napoleon – echipe antrenate in
operatii si bandaje
• W War – MASH (Mobile Army Surgical Hospital)-
Trauma abdominala
- Una dintre principalele cauze de deces și invaliditate
- Identificarea leziunilor intraabdominale grave este
adesea provocatoare
- Este posibil ca multe leziuni să nu se manifeste în
timpul perioadei inițiale de evaluare și tratament
Politraumatismele
• Sindrom rezultat din actiunea agentilor vulneranti asupra mai multor
zone anatomice ale organismului cu afectarea mai multor regiuni
anatomice sau organe, in care cel putin o leziune sau combinatia mai
multor leziuni este amenintatoare de viata si care asociaza raspuns
inflamator sistemic de minim 24 ore si disfunctii sau insuficiente
organice chiar in lipsa afectarii directe a acestora
• Traumatism cu afectarea a minim doua regiuni anatomice din care cel
putin o leziune este amenintatoare de viata
• POLICONTUZIONAT -situatie in care leziunile nu sunt
amenintatoare de viata
• Frecvent sunt asociate cu traumatism cranio-encefalic,
toracic, pelvin…-
• POLITRAUMATISM
• Ameninta viata prin: soc traumatic, hemoragia interna
(intra/retroperitoneala), peritonita
• Traumatismele abdomenului grupează leziunile peretelui şi
viscerelor abdominale produse de acţiunea agenţilor
vulneranţi asupra abdomenului
Particularităţi caracteristice traumatismelor abdominale

- poziţia bipedă expune frecvent abdomenul la acţiunea agenţilor vulneranţi

- efectul este mai important dacă musculatura este relaxată
- o parte din viscerele abdominale se află în zone protejate de pereţi osoşi (torace
inferior şi bazin)
- orice traumatism care interesează toracele anterior sub linia bimamelonară
şi posterior sub vârful scapulelor poate produce şi leziuni ale viscerelor
abdominale).
 ETIOPATOGENIE ŞI CLASIFICARE

• Frecvenţa = 10-14%
- primul loc din punct de vedere al gravităţii
• politraumatismele = asocieri cu traumatismele craniene (70%),
traumatismele toracelui (30%) şi traumatismele membrelor (30%)
- sexul masculin (80,9%)
- orice vârstă, mai frecvent în decadele I-IV, incidenţă maximă în
decada a III-a
 Clasificare
• contuzii abdominale (traumatisme închise):leziuni
traumatice ale abdomenului fără soluţie de continuitate
la nivelul tegumentelor
funcţie de structurile morfologice interesate sunt:
- contuzii abdominale cu leziuni parietale;
- contuzii abdominale cu leziuni viscerale;
-contuzii abdominale mixte (leziuni parietale şi viscerale);
• plăgi abdominale (traumatisme deschise, răni)
- nepenetrante (peritoneu parietal integru)
- penetrante (interesare şi a peritoneului parietal)
• fiecare dintre cele două variante poate fi
- plagă simplă (fără leziuni viscerale)
-cu interesare viscerală (ex. traumatismul renal).
 Moduri de acţiune ale agentului vulnerant
- percuţie: agentul vulnerant în mişcare loveşte abdomenul sau abdomenul în
mişcare e proiectat asupra agentului vulnerant;
- compresiune sau zdrobire între două planuri dure, dintre care cel puţin unul
în mişcare;
- lovitură indirectă (prin frânare cu deceleraţie bruscă), contralovitură (în
căderi de la înălţime în picioare sau în şezut);
- suflu de explozie propagat prin curenţii de aer sau apă; (blast injury),
- explozia unui viscer prin creşterea bruscă a presiunii abdominale;
- mecanisme complexe.
 Circumstanţe etiologice
- accidente de circulaţie (rutieră, feroviară, maritimă, aeriană, etc.);
- accidente de muncă (industrie, agricultură, construcţii);
- accidente de sport şi joacă;
- accidente casnice;
- mari catastrofe naturale (cutremure, inundaţii, alunecări de teren,
etc.);
- agresiuni individuale prin arme albe, arme de foc sau
improvizate (diverse corpuri contondente: coasă, furcă, tablă,
ferăstrău), corn de animal, etc.;
- tentative de sinucidere.
 Contuziile abdominale cu leziuni
strict parietale
• 1. hematomul supra-aponevrotic al peretelui abdominal =
revărsatul sero-hematic subcutanat Morel- Lavalle:
- agentul vulnerant acţionează tangenţial asupra peretelui abdominal
- alunecare a părţii profunde a ţesutului conjunctiv subcutanat pe
suprafaţa rezistentă a fasciei de înveliş a musculaturii abdominale,
cu ruperea vaselor sangvine şi limfatice superficiale
- nivelul zonei de impact = bombare a tegumentelor, deseori
echimotice, cu fluctuenţă centrală;
- Tratament - puncţia evacuatorie în zona de maximă fluctuenţă
extrage lichid sero-hematic, compresie.
2. Hematomul subaponevrotic
- localizat mai ales în teaca dreptului abdominal
- apare prin acţiunea directă perpendiculară a agentului
vulnerant pe planul muscular, cu rupere fie a vaselor
musculare mici (sângerare difuză), fie a ramurilor arterei
epigastrice sau arterei mamare interne
- tegumentele supraiacente sunt normale sau bombează dacă
foiţa anterioară a tecii dreptului este intactă
- echimoza apare după 3-4 zile de la traumatism
- Clinic- durere spontana sau la contractie musculara.atic
• semnul Bouchacourt – Tumora palpabilă nu poate fi
mobilizată nici în sens vertical şi nici transversal
• Pentru diagnostic - ecografia şi puncţia exploratory
• Tratamentul
• când au fost excluse cu certitudine leziunile viscerale -
conservator;
• puncţie evacuatorie, pungă cu gheaţă, prişniţe locale
• când hematomul este extensiv şi nu se pot exclude
leziunile viscerale se impune lapartomia exploratorie –
evacuare hematom, hemostază locală
- 3. Hematomul properitoneal
- existenţa unei soluţii de continuitate musculo-
aponevrotice, cu sau fără ruptura peritoneului
parietalPlăgile rietale nepeneiaaumatică
- dacă defectul parietal este mic există riscul strangulării
viscerelor herniate.
- consecinţa plăgilor penetrante abdominale
- prezintă risc de strangulare a viscerelor eviscerate, cu
instalarea unui sindrom subocluziv sau chiar a unei ocluzii
nete.
• 4. Herniile şi eventraţiile postcontuzionale
• - acţiunea directă şi puternică a agentului vulnerant
care rupe toate structurile parietale cu excepţia
tegumentului şi peritoneului.
• Tratament chirurgical
 Rupturile de diafragm

• Mecanism indirect prin cresterea brutala a presiunii

intraabdominale sau prin strivirea bazei toracelui
• Falsa herniere a viscerelor abdominale in torace (nu are
continator seros)
– Fenomene de compresiune intratoracica
– Tulburari de tranzit digestiv – greu de evaluat in
contextul traumatic
 LEZIUNILE VISCERELOR CAVITARE
• Mecanisme de producere a leziunilor
• - strivirea (anselor intestinale - mai ales unghiul
duodenojejunal şi prima ansă jejunală - pe coloană);
• - explozia (mai frecventă pe stomac şi vezica urinară când
organele sunt pline cu conţinut fiziologic);
• - mecanismul indirect - smulgerea pediculilor vasculari şi
dezinserţia mezourilor, în special când organele sunt pline
cu conţinut, în cursul căderii şi opririi bruşte.
1.Stomacul - rar interesat în cursul traumatismelor abdominale (3% în
timp de pace, 13% în timp de război); leziunile gastrice sunt frecvent
asociate altor leziuni viscerale.
Tipuri lezionale:
• contuzii ale stomacului:
- localizate frecvent în regiunea antropilorică
- de la simplu hematom intramural până la ruptură parietală
completă sau incompletă (cu mucoasă intactă), sau până la adevărate
dilacerări gastrice;
• plăgi ale stomacului:
- pot fi unice sau multiple, liniare sau anfractuoase, transfixiante
(interesare atât a peretelui anterior cât şi a celui posterior al
stomacului) – frecvente cele penetrante (înţepate sau împuşcate)
 Traumatisme gastrice - după gravitate:

- gradul I = lezarea unui singur perete gastric;

- gradul II = prezenţa unei leziuni penetrante;
- gradul III = distrucţie parietală minoră;
- gradul IV = leziune ce necesită rezecţie gastrică
minimală;
- gradul V = leziune ce necesită rezecţia a > 35% din
stomac.
2. Duodenul- este rar sediul unor leziuni traumatice (1-2%) - profund
retroperitoneal.
• contuzie parietală simplă= echimoză în zona de edem, fără
întreruperea continuităţii ţesuturilor
• hematom intramural: poate bomba în lumen, determinând o ocluzie
intestinală înaltă, sau poate evolua spre constituirea unei escare ce se
detaşează după 5-6 zile şi duce la apariţia unei peritonite secundare
• rupturi duodenale: ruptură incompletă sau completă, parţială
(interesează numai o parte a circumferinţei) sau totală (întrerupe
practic continuitatea duodenului); pot fi
- intraperitoneale (cu peritonită)
- retroperitoneale (cu apariţia unei celulite retroperitoneale -
pata Winiwater)
• plăgi duodenale – intra sau retroperitoneale
 Traumatisme duodenale
după gravitate:

- gradul I = contuzie duodenală;

- gradul II = leziune totală a grosimii peretelui duodenal pe
< 25% din circumferinţă;
- gradul III = leziune duodenală cu defect parietal
circumferenţial > 25%, fără interesare a vascularizaţiei;
- gradul IV = leziune duodenală majoră ce interesează
întregul perete duodenal şi circulaţia nutritivă;
- gradul V = leziune duodenopancreatică ce necesită DPC.
3. Intestinul subţire şi mezenterul-cele mai frecvente sedii
• hematom al peretelui intestinal : de la simplă echimoză până la
hematom
• rupturi ale intestinului;
• plăgi ale intestinului : de la plăgi punctiforme unice, până la
distrugeri tisulare întinse în cazul plăgilor prin arme de foc
• - leziuni ale mezenterului:
- hematom
- rupturi : verticale, paralele cu intestinul (vitalitatea ansei este
compromisa numai dacă se întind pe o distanţă mai mare de 3 cm; )
- rupturile situate lângă baza mezenterului pot interesa vase
importante cu compromiterea vitalităţii unei porţiuni întinse de
intestin.
4. Colonul şi mezourile sale - unele particularităţi legate de:
• prezenţa segmentelor colice fixe, parţial retroperitoneale (colonul
asecndent şi cel descendent)
• conţinutul hiperseptic = gravitate evolutivă deosebită.
5. Rectul - patologie traumatică particulară:
• plăgi penetrante ale rectului, apărute prin contuzii violente ale
pelvisului cu fracturi de bazin, prin arme de foc sau prin cădere pe
corpuri dure şi ascuţite; de regulă asociază leziuni de vezică, de
uretră, de vase şi oase ale bazinului;
• traumatisme rectale iatrogene: manevre obstetricale, intervenţii
ginecologice sau urologice, investigaţii sau manevre terapeutice
(clisme, irigografii, rectoscopii, prelevări biopsice pe un perete rectal
alterat);
• traumatisme rectale particulare:
- corpi străini deglutiti (obiecte de sticlă, metal,
proteze dentare, oase de peşte sau pasăre, etc.)
- corpi străini introduşi prin anus (sticle, becuri, clanţe,
etc.) la psihopaţi, alcoolici, bolnavi cu devieri sexuale
• explozia rectosigmoidului : insuflare de aer sub presiune
la psihopaţi, alcoolici
 LEZIUNILE VISCERELOR PARENCHIMATOASE

• Mecanisme de producere
-strivirea (pancreasul corporeal este strivit pe coloană,
rinichiul este strivit de coaste etc);
- mecanismul direct (splina şi ficatul);
- mecanismul indirect (smulgeri de pediculi vasculari prin
contralovitură, leziuni mediate de fragmente osoase, de
creşterea presiunii intraabdominale şi strivirea pe diafragm);
 1. Ficatul -poate fi sediul unor leziuni traumatice în contuziile şi
plăgile abdominale, precum şi în traumatismele complexe toraco-
abdominale.
a) Leziuni primare ale parenchimului hepatic:
• hematomul subcapsular - păstrarea integrităţii capsulei Glisson
supraiacente; cele voluminoase se pot rupe secundar - „ruptură
hepatică în 2 timpi”
• plăgi şi rupturi ale ficatului
• cavitatea centrală - leziune specifica ficatului, apărând compresiunea
circumferenţială a organului cu distrugeri parenchimatoase profunde
- zonă de necroză centrală şi hematom ce se evacuează prin căile
biliare determinând hemobilie;
• smulgeri ale ficatului din inserţiile sale ligamentare (în traumatisme
foarte puternice).
b) Leziuni primare ale pediculului hepatic, interesând:
- elementele biliare (colecist, CBP)
- elementele vasculare (leziuni ale arterei hepatice şi venei porte,
deosebit de grave).
Traumatisme hepatice:după gravitate
- gradul I = avulsie a capsulei sau fisură parenchimală cu adâncime < 1
cm;
- gradul II = rupturi de parenchim cu adâncime de 1-3 cm, hematom
subcapsular cu diametrul < 10 cm sau plagă penetrantă periferică;
- gradul III = rupturi parenchimale adânci (> 3 cm), hematom
subcapsular > 10 cm sau plagă penetrantă centrală;
- gradul IV = hematom central masiv sau distrugere masivă a unui întreg
lob hepatic
- gradul V = distrugere extensivă bilobară sau leziune retrohepatică a VCI
2. Splina - poate prezenta 3 tipuri lezionale importante:
• rupturi şi plăgi ale splinei;
• hematom subcapsular: poate evolua spre
• vindecare prin fibroză şi calcifiere (rar),
• constituirea unui hematom perisplenic cu ruptură secundară şi
hemoperitoneu (cel mai frecvent),
• constituirea unui pseudochist posttraumatic ce se poate infecta
sau deschide secundar într-un viscer din vecinătate
RUPTURA IN 2 TIMPI
• smulgerea pediculului splenic duce de regulă la
hemoragii cataclismice
Traumatisme splenice - după gravitate :
- gradul I = hematom subcapsular neexpansiv < 10% din suprafaţă sau leziune
capsulară fără sângerare cu adâncime parenchimală < 1 cm
- gradul II = hematom subcapsular neexpansiv reprezentând 10-50% din suprafaţă,
hematom intraparenchimatos neexpansiv cu diametrul < 2 cm, leziune capsulară
cu sângerare activă sau leziune cu adâncime parenchimală de 1-3 cm care nu
implică vasele trabeculare
- gradul III = hematom subcapsular > 50% din suprafaţă sau expansiv, hematom
subcapsular rupt cu sângerare activă, hematom intraparenchimatos cu diametrul
> 2 cm sau expansiv, respectiv leziune cu adâncime parenchimală > 3 cm sau
cu lezarea vaselor trabeculare
- gradul IV = hematom intraparenchimatos rupt cu sângerare activă, respectiv
leziune cu interesarea vaselor segmentare sau hilare cu producerea unei
devascularizări majore ( > 25% din splină)
- gradul V = zdrobirea splinei sau leziune vasculară hilară cu devascularizarea
acesteia.
3. Pancreasul- frecventa 1-2%
- agentul vulnerant acţionează perpendicular pe peretele abdominal şi
striveşte pancreasul de coloana vertebrală
Clasificarea Herve şi Arrishi / Lucas = 4 leziuni fundamentale în
traumatismele pancreasului:
• contuzia simplă cu integritatea capsulei şi canalelor pancreatice;
• ruptura pancreasului cu rupturi canaliculare superficiale;
• ruptura pancreasului cu secţiunea Wirsungului;
• zdrobirea pancreasului interesând întreaga structură glandulară.
Spasmul constant al sfincterului Oddi determină scurgerea şi
difuziunea intra şi/sau extraglandulară a sucului pancreatic, cu
apariţia unei pancreatite acute necrotico-hemoragice
posttraumatice
Traumatisme pancreatice după gravitate:

- gradul I = contuzie simplă;

-gradul II = leziuni parenchimale superficiale;
- gradul III = leziuni ce interesează canalul Wirsung la nivel
corporeo-caudal;
- gradul IV = leziuni wirsungiene la nivel cefalic;
- gradul V =leziuni combinate ale Wirsung-ului şi
coledocului sau duodenului, sau ale ambelor.
D. Hematomul retroperitoneal - colecţie hematică în
spaţiul celulo-grăsos retroperitoneal rezultată din lezarea
structurilor şi viscerelor retroperitoneale

Sursa sângerarii poate fi reprezentată de:

- fracturi de bazin sau coloană vertebrală
- leziuni ale vaselor mari retroperitoneale;
- leziuni ale glandelor suprarenale;
- leziuni ale rinichiului.
E. Traumatismele rinichiului -cea mai frecventă sursă de
sângerare retro-peritoneală
a) Leziuni ale parenchimului renal:
• fisura renală cu capsulă intactă(55%)= echimoze subcapsulare
simple sau a unei fisuri renale parenchimatoase subcapsulare;
• fisura renală cu capsulă ruptă (40%), cu constituirea
unui hematom perirenal şi posibila scurgere de urină în loja
perirenală;
• zdrobirea parenchimului renal(5%): necesită nefrectomie
de urgenţă pentru hemostază.
b) Leziuni ale pediculului renal, totale (foarte rar) sau
parţiale, interesând elementele vasculare, bazinetul sau
joncţiunea pieloureterală.
 III. DIAGNOSTIC

• investigarea funcţiilor vitale

• aprecierea gradului de conştienţă
• examenul rapid al tuturor segmentelor corpului pentru un
prim bilanţ lezional
• politraumatism = examenul clinic trebuie să se desfăşoare
concomitent sau după executarea măsurilor care vizează
restabilirea funcţiilor vitale
• obligativitatea examinării bolnavului în dinamică la intervale
scurte
 Evaluarea in urgenta

• ORICE traumatism trebuie considerat ca foarte serios pina

la proba contrarie
• ATENTIE la leziunile asociate care pot fi mai grave decit
cele aparente
• Leziunile trebuie ierarhizate in ordinea gravitatii
• Informatiile de la martori sau rude – cu rezerve
• Aspectele medico-legale
• Consumul de alcool
1. ANAMNEZA
• de la bolnav (dacă starea sa de conştienţă o permite) sau de la
însoţitori şi urmăreşte în general următoarele elemente:
- timpul scurs de la accident
- tipul accidentului, natura agentului vulnerant şi condiţiile în care a
acţionat;
- poziţia corpului în momentul impactului;
- momentul traumatismului în raport cu diverse acte fiziologice
(ingestia de alimente, defecaţia, micţiunea), deoarece starea de
plenitudine sau de vacuitate a viscerelor cavitare poate influenţa
tipul şi gravitatea leziunilor;
- localizarea, iradierea şi evoluţia în timp a durerii abdominale
spontane (accentuarea durerii la examinări repetate traduce instalarea
unui sdr peritonitic);
- prezenţa unor semne obiective ce pot fi sesizate de
bolnavi sau aparţinători: hematemeză, melenă, hematurie,
rectoragii;
-afecţiuni abdominale sau extra-abdominale preexistente
traumatismului, care favorizează ruptura unor viscere:
- splenomegalie
- steatoză hepatică, ciroză hepatică, tumori
hepatice,
- chist de ovar, piosalpinx, etc.;
- boli cronice preexistente (pulmonare, cardiace, renale, etc.)
ce pot constitui factori agravanţi cu implicaţii prognostice.
2. EXAMENUL CLINIC OBIECTIV
Urmăreşte să evidenţieze
• prezenţa şi amploarea şocului
• leziunile peretelui abdominal
• prezenţa sindroamelor abdominale majore (sindromul peritonitic
şi/sau de hemoragie internă).
• dificultăţile majore de diagnostic sunt ridicate în special de contuziile
abdominale şi plăgile nepenetrante.
Examenul clinic trebuie completat obligatoriu de:
- asigurarea a cel puţin unei căi venoase mari;
- plasarea unei sonde de aspiraţie nazo-gastrică;
- sondajul vezical.
• La sfârşitul unui examen clinic corect şi complet trebuie să
se poată răspundă cât mai corect la următoarele întrebări:
- dacă traumatizatul este sau nu este în stare de şoc;
- dacă leziunile sunt parietale şi / sau viscerale, cu
eventuală precizare a acestora;
- dacă există sau nu leziuni viscerale extraabdominale
asociate.
 2. EXAMENUL CLINIC OBIECTIV
a) Examenul general
• urmăreşte în primul rând evidenţierea ŞOCULUI
- şocul hipovolemic: apare când pierderea de sânge este mai mare
de 30% din volumul sangvin normal; de principiu, şocul care nu
răspunde la o terapie intensivă corect condusă impune intervenţia
chirurgicală;
- şocul septic: însoţeşte de regulă leziunile viscerelor cavitare şi
apare mai târziu, la 6-12 ore de la accident, intensitatea şi
amploarea sa fiind în funcţie de septicitatea conţinutului viscerului
lezat;
b) Examenul clinic obiectiv propriu-zis
• inspecţie, palpare, percuţie şi auscultaţie
• tuşeul rectal şi / sau vaginal
 3. INVESTIGAŢII PARACLINICE
a) Investigaţii biologice:
- grup sangvin, Rh (investigaţii obligatorii);
- hemoleucogramă: hemoglobina şi hematocritul
(urmărite în dinamică), hiperleucocitoza - însoţeşte de regulă
sindroamele peritonitice secundare leziunilor viscerelor cavitare, dar
este întâlnită constant la valori care depăşesc 15000/mmc şi în
rupturile de ficat sau splină (95%);
- examenul de urină: evidenţiază hematuria
- amilazele serice şi urinare;
- rezerva alcalină şi gazele sangvine;
- ureea, ionograma, glicemia: importante în aprecierea bilanţului
biologic general.
b) Investigaţii radiologice
-radiografia abdominală simplă: pneumoperitoneul, retropneumo-
peritoneul, colecţii lichidiene (hematom subcapsular splenic,
hematom retroperitoneal), nivele hidroaerice (ileus dinamic), corpi
străini intraabdominali, fracturi de bazin
-radiografia toracică simplă: obligatorie în toate traumatismele
abdominale;
- examenul gastroduodenal cu gastrografin
-urografia intravenoasă: impusă de prezenţa hematuriei sau a altor
semne ce ridică suspiciunea unei rupturi de rinichi;
- cistografia: când se suspectează o leziune vezicală;
- explorarea cu substanţă de contrast a plăgilor abdominale,
lombare, fesiere sau perineale.
c) Puncţia peritoneală simplă sau puncţia lavaj:
• se practică în patru cadrane sau, de obicei, numai în fosa iliaca
stâng, la unirea 1/3 externe cu 1/3 medie a liniei bispinoase
• indicată în contuziile abdominale, la bolnavii şocaţi cu semne
locale incerte şi la politraumatizaţii cu leziuni craniene şi/sau
toracice la care semnele abdominale sunt dificil de interpretat
• contraindicată la gravide, la pacienţi cu distensie abdominală
importantă şi la cei cu operaţii abdominale multiple în
antecedente
• Puncţia pozitivă extrage sânge, bilă, lichid intestinal, urină,
etc.
 PUNCŢIA LAVAJ este considerată pozitivă dacă
analiza lichidului de spălătură evidenţiază
> 100.000 hematii/mmc
> 500 leucocite/mmc
> 100 U. amilază/litru
decelează pigmenţi biliari sau particule
alimentare.
• Numai puncţia pozitivă are valoare diagnostică absolută, în
timp ce puncţia negativă nu exclude existenţa unei leziuni
viscerale abdominale dacă semnele clinice şi celelalte
investigaţii paraclinice o indică şi impun laparotomia
exploratorie de urgenţă
d) Alte investigaţii:
• echografia abdominală;
• CT – absolut pentru retroperitoneu, pacient stabil
• arteriografia selectivă:utilă în rupturile „în 2 timpi” ale viscerelor
parenchimatoase;poate fi folosită şi ca mijloc de hemostază prin
embolizarea vasului ce sângerează;
• scintigrafia;
• colecistocolangiografia;
• splenoportografia;
• laparoscopia: utilă în contuziile abdominale cu puncţie negativă
dar cu persistenţa semnelor clinice de leziune viscerală, sau la
politraumatizaţi, unde simptomatologia abdominală poate fi mascată
sau estompată de alte leziuni.
 IV. TRATAMENT
• A. Tratamentul de urgenţă / de prim ajutor la
- locul accidentului
- dispensarul medical
- pe timpul transportului:
obiective:
-scoaterea traumatizatului de sub influenţa factorilor
agresivi;
- evaluarea sistematică şi rapidă a disfuncţiilor şi leziunilor;
- restabilirea şi menţinerea funcţiilor vitale până când
bolnavul ajunge într-un serviciu chirurgical calificat.
• Mijloace terapeutice de prim ajutor:
- asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare;
- hemostaza provizorie a unei hemoragii vizibile;
- autotransfuzia prin ridicarea membrelor inferioare sau prin
poziţie Trendelenburg;
- perfuzia de sânge, plasmă sau substituenţi;
- oxigenoterapie pe sondă nazală sau mască;
- combaterea durerii cu antialgice obişnuite (morfina şi
derivaţii ei pot fi folosite numai dacă diagnosticul lezional
este cert sau bolnavul trebuie transportat la mare distanţă).
• B. Tratamentul în serviciul de chirurgie:
- echipă complexă - stabilesc prioritatile terapeutice
Tratamentul medical :
- combaterea şocului
-antibioticoterapia profilactică, cu spectru larg, începută
precoce, în doze mari, indicată la:
- toţi bolnavii cu plăgi penetrante abdominale
- pt. leziuni viscerale - menţinută cel puţin 7 zile
-seroprofilaxia antitetanică obligatorie la toţi traumatizaţii
Tratamentul chirurgical urmăreşte
- rezolvarea sindromului peritonitic (îndepărtarea cauzei de
contaminare peritoneală, lavaj abundent şi drenaj)
- rezolvarea sindromului hemoragic (hemostază chirurgicală).
damage control surgery