Sunteți pe pagina 1din 12

Gérard de Nerval

PĂTRAȘCU ANDREI
Biografie

• Gérard de Nerval s-a născut la 22 mai 1808, sub numele de Gérard Labrunie și fost o
figură majoră în mișcarea romantică, cunoscut în principal pentru poeziile și povestirile
sale.
• Și-a petrecut copilăria în Valois, un loc care îi va inspira mai târziu operele sale. Pe
băncile colegiului, l-a întâlnit pe Théophile Gautier. Acolo a început să scrie primele sale
poezii. După ce a studiat la Paris, s-a apucat de scris și, atras de Germania, a realizat în
1828 o traducere reușită a lui Faust de Goethe.
• Începând din 1830, Gérard a făcut parte din cercul lui Victor Hugo, unde s-a întâlnit cu
alți mari romantici, printre care Alfred de Vigny, Charles Nodier și Honoré de Balzac.

• Începând cu 1841, a avut halucinații și crize de nebunie, din care s-a inspirat pentru scrierile sale.
După numeroase călătorii, Nerval a publicat Voyage en Orient (1851), urmat de Les Filles du feu
(1854). În această colecție de povestiri, fiecare dintre ele purtând un nume feminin, autorul
încearcă să atingă figura femeii de neatins.
Cântec Gotic
Mireasă dulce,
Te-ador când plângi,
Cum roua curge
• Teme: iubirea, natura, trecerea
ireversibilă a timpului
Pe flori adânci!
• Motive: mireasa, primăvara

Cu-o primavară • În cadrul poeziei regăsim tema naturii


prin secvențele “Cum roua curge
Ce-i bun s-a scurs,
Pe flori adânci”, “roze-apară”. Astfel,
Dar roze-apară ibovnica este asemuită unei roze ce
Pe-al Vremii curs! “apare pe-al vremii curs”, ființa umană
făcând astfel referire la continuul
Bălaia, bruna imprevizibil al vieții.
De-ales e greu? • În ultima strofă, omul enunță faptul că
Plăcere-ntruna plăcerea și iubirea dictează acțiunile
E-al lumii Zeu. oamenilor, fiind astfel un zeu peste
întreaga lume.
Aprilie

Frumoase zile, praf şi, plină


De-azur, o boltă de lumină,
Pereţi aprinşi, lungi seri; nimic • Teme: iubirea, natura
Din verde: doar o purpurie
Răsfrângere mai vrea să fie
• Motive: apa
Prin pomi cu negre crengi, un pic! • Natura este reprezentată de culoarea verde ce
reprezintă și un simbol de armonie, de
Frumoasa vreme mă apasă, prosperitate.
Dar numai după-o zi ploioasă, • Epitete: “De-azur, o boltă de lumină”, “Suava
În roz şi verde, ca-n tablou, primavară”
Suava primavară-apare,
Ca nimfa care, zâmbitoare, • Apa reprezintă un simbol al nemuririi, al
Din apă iese, ca din ou. regenerării
Cor de dragoste

Zile de vrajă • Teme: iubirea


Aici le petreci!
Inimi în mreajă
• Motive: valul
Rup chinuri, cum, reci, • În poezia “Cor de dragoste”(Choeur
Valuri pe plajă d’amour), poetul scoate în evidență
Nu lasă poteci. faptul că iubirea e trecătoare iar zilele
Ora ce cere, de vrajă dispar repede nelăsând
Frivolă, zăvor, urme, asemeni valurilor pe plajă.”
Patima piere
Şi-i numai un dor,
• Iubirea este rezumată la o patimă
care piere și care până la urmă se
După plăcere, transformă în “dor după plăcere”.
Ea fuge în zbor!
Trezirea în trăsură

 Iată cam ce văzui: Copacii-n a mea cale • Teme: natura


Precum o oaste-nvinsă, fugeau, buluc, la
vale; • Motive: visul
Sub mine, din senin, de vânt parcă mişcat • Peisajul oniric este detaliat cu ajutorul
Solul gemea sub valuri de caldarâm pavat. figurilor de stil ce oferă o perspectivă foarte
clară:“Solul gemea”, “Clopotniţe
Clopotniţe purtau prin plaiuri înverzite
purtau”, “...ţigle, tropăind ca turmele”
Sate-ciopor cu case de ghips, acoperite
Cu ţigle, tropăind ca turmele, în jos,
(personificări), “munţii îmbătaţi”
De albi berbeci vopsiţi cu roşu semn pe dos. (epitet)

Iar munţii îmbătaţi se clătinau: în zale,


• Asemeni poeziei “Aprilie”, și aceasta are
predominantă culoarea verde ce
Un şarpe boa, râul, peste întreaga vale
reprezintă natura, armonia și
Întins, să le-nfăşoare părea a se iuţi,
renașterea. (“Clopotniţe purtau prin
Eu stam de veghe însă şi dam a mă trezi.
plaiuri înverzite”)
Doamnei Henri Heine

Aveţi ochi negri, sunteţi frumoasă ca femeie, • Teme: iubirea, condiția omului de
geniu
Încât poetul vede sclipind acea scânteie
Că vă însufleţeşte, fiindu-ne prinos:
• Motive: ochii

La rându-i geniul totu-n lumina lui cuprinde


• Condiția omului de geniu: “La
rându-i geniul totu-n lumina lui
Şi sunteţi trandafiriul ce-n razele-i se-aprinde, cuprinde”
Făcându-se tot mai frumos. • În poezie, trandafirul reprezintă un
simbol al frumuseții și al eleganței.
Asocierea cu un tablou
“Iubire și albastru”
-Oarcea Simona

• Tabloul Simonei Oarcea


poate fi asociat cu operele
lui Gérard de Nerval datorită
asemănării temelor
abordate: iubirea și natura.
Acestea reies și din
denumirea tabloului “Iubire
și albastru”
Asocierea cu
Anotimpurile - Aprilie
o arie muzicală
-Piotr Ilici
Ceaikovski
• Opera lui Ceaikovski creează o
temă emoționantă, pe un ritm de
vals, ce aduce un sentiment de
primăvară.
• Aceasta se aseamănă cel mai bine
cu poezia “Aprilie” a lui Gérard de
Nerval, având același titlu și
sugerând tema naturii și diverse
sentimente de pace și liniște.

https://www.youtube.com/watch?v=07KXmaHpzXo
Opinia personală

• Din punctul meu de vedere, Gérard de Nerval a


reușit să devină un poet de succes prin
sentimentele și trăirile pe care acesta le-a transpus
în poeziile sale, știind cum să creeze niște poezii
complexe și încântătoare prin evidențierea celor
mai întâlnite teme specifice romantismului (iubirea,
natura, trecerea ireversibilă a timpului).
Vă mulțumesc!

S-ar putea să vă placă și