MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII RM

IP Centrul de Excelență în Economie și Finanțe

Tema: „Structura și conținutul

informației în conformitate cu IFRS”

Disciplina: Contabilitate internațională

A elaborat: prof. Osoianu Alexandru
 Planul temei

• Structura şi activitatea Consiliului pentru

Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară
• Principiile şi cerinţele Standardelor Internaţionale
de Raportare Financiară
• Cerințele generale față de raportarea financiară și
componența acesteia.
 I Structura şi activitatea Consiliului pentru
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară

Ideea standardizării raportării financiare a fost

realizată de Comitetul pentru Standarde
Internaţionale de Raportare Financiară (CSIRF).
Acesta a fost fondat în 1973 în corespundere cu
acordul semnat de asociaţiile contabililor profesionişti
din 7 ţări (Australia, Canada, Germania, Japonia,
Mexic, Olanda şi SUA). În 2004 acesta şi-a schimbat
denumirea în Consiliul pentru Standarde
Internaţionale de Raportare Financiară. Activitatea
Consiliului în prezent este finanţată de peste 180 de
corporaţii transnaţionale, asociaţii, companii de audit,
bănci, burse de valori şi alte organizaţii.
• Consiliul pentru IFRS este o organizaţie
necomercială independentă, scopul căreia
constă în elaborarea şi publicarea
standardelor internaţionale de contabilitate
necesare pentru întocmirea situaţiilor
financiare.
Direcţiile principale de activitate a Consiliului pentru
IFRS:
• elaborarea şi publicarea IFRS. care să conţină
informaţie clară, autentică şi comparabilă, ce urmează a fi
prezentată în situaţiile financiare şi utilizată de participanţii
pieţelor mondiale de mărfuri, servicii şi capital, precum şi
de alţi utilizatori pentru adoptarea deciziilor economice;
• acordarea suportului în implementarea şi utilizarea
IFRS în diferite ţări şi asigurarea respectării prevederilor
acestora;
• perfecţionarea continuă a principiilor şi standardelor
aferente întocmirii situaţiilor financiare în scopul corelării
maxime a standardelor naţionale cu cele mondiale.
 Consiliul pentru IFRS are următoarea structură
organizatorică:

• Direcţia Consiliului pentru IFRS;

• Comitetul pentru interpretările raportării financiare

internaţionale;

• Consiliul Consultativ pentru standarde de contabilitate.

 Organul superior de conducere al Consiliul
pentru IFRS este Consiliul de Tutelă.
Acesta numeşte membrii Direcţiei, Comitetului
pentru interpretări şi Consiliului Consultativ.
• Direcţia are obligaţia de a accepta standardele de
contabilitate şi interpretările respective. Pentru
publicarea standardelor şi interpretărilor este necesar ca
acestea să fie aprobate de minim 8 membri ai Direcţiei
(din 14).
• Consiliul Consultativ pentru standarde de contabilitate
elaborează proiecte noi de standarde, programe şi strategii
pentru Consiliul IFRS., precum şi oferă informaţii acestuia
despre opinia specialiştilor vizavi de proiectele propuse şi
modificările în standarde.
• În componenţa Consiliului se includ doar membri organizaţiilor
profesionale neguvernamentale: Banca Mondială, Camera
Internaţională de Comerţ, Organizaţia Internaţională a
Comisiilor Valorilor Mobiliare, Fondul Monetar Internaţional,
Comisia Europeană pentru elaborarea directivelor etc.
 Aspectele elaborării şi aprobării IAS noi
poate cuprinde următoarele etape:

• 1. Direcţia formează Comitetul pentru elaborarea

standardelor, care include reprezentanţi ai institutelor contabile
din cel puţin 3 ţări, precum şi din Consiliului Consultativ.
• Comitetul determină şi studiază sub aspect critic toate
problemele contabilităţii legate de subiectul propus. Totodată
studiază cerinţele regionale şi naţionale, practica contabilă,
inclusiv particularităţile aplicate în diferite condiţii.
• După cercetarea problemelor legate de tema în cauză,
Comitetul prezintă planul tezelor principale ale proiectului
Direcţiei pentru a estima sfera problemelor incluse în proiect;
Aspectele elaborării şi aprobării IAS
• 2. După obţinerea comentariilor din partea Direcţiei asupra
planului tezelor principale ale proiectului, Comitetul
elaborează şi publică Proiectul principiilor de bază sau un
alt document pentru discuţie.
• Scopul proiectului respectiv prezintă stabilirea principiilor
concrete ale contabilităţii, care vor servi drept temei pentru
pregătirea variantei prealabile a standardului.
• Obiecţiile părţilor interesate sunt examinate de către
Comitet în decurs de 3 luni. După aceasta Comitetul
elaborează varianta finală a principiilor, care o prezintă
Direcţiei pentru aprobare. Totodată Comitetul întocmeşte
varianta prealabilă a standardului şi o prezintă Direcţiei
pentru aprobare.
 Aspectele elaborării şi aprobării IAS

• 3. Cu 6 luni până la publicarea variantei prealabile a

standardului Consiliul consultativ analizează opiniile asupra
conţinutului acestuia cu eliminarea celor necompatibile.
Varianta prealabilă a standardului poate fi publicată, dacă
pentru aceasta votează nu mai puţin de 2/3 din membrii
Direcţiei. Obiecţiile tuturor părţilor cointeresate sunt
examinate timp de 1-3 luni;
• 4. După înlăturarea obiecţiilor, Comitetul pregăteşte
varianta finală a standardului de contabilitate şi o prezintă
Direcţiei. Pentru aprobare şi publicare ea trebuie acceptată
de 3/4 din membrii Direcţiei.
• Consiliul pentru IFRS anual publică culegerea IFRS (de
regulă, în decurs a 30 zile după adoptare de către
Direcţie).
• Standardele sunt numerotate în ordine succesivă. Dacă
careva standard se anulează, atunci acesta îşi păstrează
numărul.
• În caz de reexaminare a standardului, lângă denumirea
acestuia, în paranteze, se indică data revizuirii (de
exemplu IAS 2 „Stocuri" (revizuit în 2002).
• Din 1997 Consiliul pentru IFRS. publică şi interpretările
standardelor internaţionale de raportare financiară.
II. Principiile şi cerinţele Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară

• Principiul continuităţii activităţii.

• La pregătirea situaţiilor financiare conducerea trebuie să
estimeze posibilităţile entității de a-şi continua activitatea
în viitorul previzibil.
• Astfel, dacă conducerea nu intenţionează şi nu este
obligată să lichideze întreprinderea sau să reducă esenţial
volumul de producţie, se vor aplica metodele tradiţionale
de evaluare a activelor, datoriilor, precum şi de calculare a
rezultatelor financiare. În caz contrar se vor folosi regulile
respective pentru entitățile în proces de lichidare.
• Contabilitatea de angajamente
presupune recunoaşterea elementelor
contabile pe măsura apariţiei lor, indiferent
de timpul efectiv de încasare sau de plată a
mijloacelor băneşti.
• Potrivit acestui principiu veniturile şi
cheltuielile se constată în perioada în care
au avut loc, indiferent de momentul efectiv
de încasare sau plată a mijloacelor băneşti.
• Principiul prudenţei prevede ca activele şi veniturile să
nu fie supraevaluate, iar obligaţiile şi cheltuielile -
subevaluate.
• Potrivit principiului, veniturile se constată numai în cazul
când au fost câştigate, iar cheltuielile - nemijlocit la
momentul efectuării lor.
• De exemplu: crearea corecţiilor la creanţe dubioase;
reflectarea stocurilor în bilanţul contabil la valoarea cea
mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă; casarea
pierderilor din deteriorarea stocurilor în momentul
constatării lor şi recunoaşterea venitului ce urmează a fi
obţinut de la persoanele culpabile în cazul când
conducerea dispune de documente respective etc.
• Principiul priorităţii conţinutului asupra formei
presupune reflectarea operaţiunilor economice în
contabilitate reieşind din conţinutul lor economic cu
respectarea normelor şi regulilor juridice.
• Consecvenţa prezentării. Potrivit acestui principiu
modalitatea de prezentare a elementelor în situaţiile
financiare urmează a fi menţinută de la o perioadă la alta.
• Compensarea. Activele şi datoriile, veniturile şi cheltuielile
nu vor fi compensate, cu excepţia cazului în care
compensarea este cerută sau permisă de un standard sau de
o interpretare.
• Veniturile şi cheltuielile rezultate din efectuarea unor
operaţiuni omogene se includ în situaţiile financiare separat.
• Modificarea veniturilor şi cheltuielilor constatate şi
reflectate anterior în situaţiile financiare nu se admite.
• În cazul când apar îndoieli referitor la primirea sumei
cuvenite inclusă anterior în venit, o asemenea sumă se trece
la majorarea cheltuielilor, dar nu la diminuarea sumei
venitului constatată iniţial. (Această prevedere se referă, în
special, la veniturile şi cheltuielile reflectate în contul de
profit şi pierdere).
• Principiile şi metodele de evidenţă folosite de
întreprindere trebuie indicate în politica contabilă
a firmelor şi în decursul câtorva perioade de
gestiune acestea trebuie să rămână constante.
Aceasta rezultă din principiul consecvenţei
prezentării.