ADMINISTRAREA

MEDICAMENTELOR
PE CALE
RESPIRATORIE
Aerosoloterapia

MODULUL NURSING II
Definiții
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase si volatile prin mucoasa respiratorie cu absorbtia acestora la
nivelul alveolelor pulmonare.
 Vascularizatia întinsă și suprafata mare a alveolelor pulmonare (peste 100 m²) constituie
factori favorizanți pentru absorbția gazelor, substanțelor gazificate, lichidelor sub formă
de vapori sau fin pulverizate, instilatie și inhalarea prafurilor nedizolvabile.
Scop→Terapeutic
 Dezinfecție, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii
 Îmbogățirea aerului inspirat în oxigen, pentru combaterea hipoxiei
 Fluidificarea sputei, expectoratiei
Indicații
 Bronhopneumonii respiratorii
 Infecții ORL
 Încărcătură traheo- bronșică
 Uscăciunea mucoasei căilor respiratorii
Forma de prezentare:
 Gaze sau substanţe gazeificate.
 Pulberi dizolvate.
 Lichide fin pulverizate.
 Vapori – aerosoli.
 Soluţii pentru instilaţii traheale.

Metode de administrare:
 prin inhalație;
 prin nebulizare – aerosoloterapie.
INHALATIA
= introducerea substanţelor medicamentoase în căile respiratorii, antrenate de vapori de
apă.
Indicaţii
 rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic
Contraindicaţii:
 pacienţi inconştienţi, astenici, adinamici, copii.
Pregătirea materialelor - inhalator (sterilizat pentru a nu deveni sursă de contaminare a
căilor respiratorii), prosop, vaselină, cort (sau pelerină), apă clocotindă, esenţe aromate,
substanţa medicamentoasă (antiseptice).
Pregătirea pacientului
 psihic:
- este informat cu privire la scopul administrării medicamentelor;
- i se explică modul în care va respira (inspiraţie pe gură, expiraţie pe nas)
 fizic:
- se aşează pacientul în poziţie comoda, şezând,
- Se verifica libertatea căilor respiratorii→este învăţat să-şi sufle nasul,
- se aşează un prosop în jurul gâtului, se ung buzele şi tegumentele peribucale cu vaselină.
Executarea inhalaţiei
- asistenta îşi spală mâinile
- închide fereastrele camerei
- introduce în vasul inhalatorului cu apă clocotindă o linguriţă inhalant la 1-2 litri de apă
- aşează pacientul în faţa pâlniei inhalatorului, îl acoperă cu cortul sau pelerina - menţine
distanţa de 30-80 cm faţă de pâlnie
- invită pacientul să inspire pe gură, să expire pe nas
- supraveghează pacientul - durata unei şedinţe este de 5-20 minute
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se şterge faţa pacientului cu un prosop moale
- este ferit de curenţii reci de aer şi rămâne în încăpere 15-30 minute

Observaţii:
- Inhalaţia vaporilor amestecaţi cu medicamente volatile are o durată de maxim 5-20
minute.
UTILIZAREA FLACOANELOR PRESURIZATE
La ora actuală există trei tipuri de dispozitive de aerosoloterapie:
 dispozitivele inhalatorii presurizate cu eliberare standardizată (spray-ul –pMDI)
 dispozitivele inhalatorii cu pudră uscată (dry powder inhalers- DPI)
 nebulizoarele

Materiale necesare
 Recomandarea medicală
 Medicamentul sub forma
- dispozitivului presurizat (spray) sau
- dispozitiv cu pulbere uscată (turbohaler, diskhaler, handihaler )
Tehnica administrării aerosolului utilizând pMDI(spray)
1. așezați pacientul într-o poziţie relaxată, pe un scaun (sau în picioare);
2. se scoate capacul de protecție al spray-ului;
3. se ține spray-ul cu piesa bucală în jos, în ,,pensă’’ formată între degetul mare şi arătător;
4. se agită flaconul de 3 – 4 ori;
5. se realizează o expiraţie profundă, apoi se plasează piesa bucală în cavitatea bucală între
dinţi şi se strâng buzele în jurul ei, fără a o muşca;
6. se începe un inspir profund; imediat ce s-a început inspirul, se apasă o singură dată pe
flacon;
7. se continuă inspirul până la capăt şi blocaţi respiraţia 10 secunde (număraţi până la 10);
8. pentru a administra un al doilea puf, se păstrează flaconul în poziţie verticală şi se
aşteaptă aproximativ o jumătate de minut înainte de a repeta etapele de la 2 la 6.
Curățarea dispozitivului pMDI
 se scoate flaconul de metal din învelişul de plastic al inhalatorului şi se îndepărteaza
capacul piesei bucale;
 se clătește învelişul de plastic şi piesa bucală cu apă caldă;
 se lasă la uscat într-un loc cald, evitând căldura excesivă;
 se pune flaconul şi capacul piesei bucale.

Se poate adăuga în apă un detergent slab sau o soluţie de tipul celor folosite la curăţarea
biberoanelor pentru copii. Clătiţi apoi cu apă curată înainte de uscare.

Observații:
 Flaconul trebuie curăţat cel puţin o dată pe săptămână!
 Nu se pune flaconul de metal în apă!
INHALATOARELE CU PULBERE USCATĂ

Pentru cei care nu pot utiliza corect dispozitivele tip spray sau pentru cei care nu
tolerează gazul din aceste dispozitive, au fost concepute şi realizate inhalatoare cu pulbere
uscată.

Cele mai cunoscute, în prezent, pe piaţa românească sunt:

1.Dispozitivul tip „turbohaler”;
2.Dispozitivele tip ,,diskhaler”;
3.Dispozitivul tip „handihaler”.
DISPOZITIVUL TIP „TURBOHALER”
Este un dispozitiv cilindric în care au fost încărcate doze de medicament (50-200), sub formă
de pulbere foarte fină.
Tehnica administrării medicamentelor utilizând turbohaler-ul
1. se deşurubează capacul de protecţie;
2. se ţine dispozitivul vertical, în mâna stângă;
3. cu mâna dreaptă se răsuceste inelul colorat aflat la baza turbohalerului spre dreapta, 15-
20 grade, apoi spre stânga, până se aude un ,,clic”;
4. se trece dispozitivul în poziţie orizontală;
5. se realizează o expirație forțată;
6. se lipesc buzele de vârful dispozitivului şi se inspiră profund;
7. se ţine respiraţia 10 secunde, după care se reia o respiraţie normală;
8. se şterge turbohalerul şi se înşurubează capacul protector;
9. fereastră laterală ne anunţă, prin apariţia unei benzi roşii, de ultimele doze;
10. se clătește gura, cu multă apă, după fiecare administrare, pentru a evita dezvoltarea
ciupercii bucale (candida).
DISPOZITIVELE TIP ,,DISKHALER”
Dispozitive cu pulbere uscată, poate fi încărcat cu 30 sau 60 doze şi este prevăzut cu un
contoar care semnalează numărul de doze rămase.
Tehnica administrării medicamentelor utilizând diskhaler-ul
1. dispozitivul se ține cu mâna stângă, în poziţie orizontală;
2. cu mâna dreaptă se împinge clapeta capacului de protecţie; se observă o a doua clapetă
şi un orificiu ovalar de inhalaţie (piesa bucală);
3. se împinge până la capăt clapeta a doua, care armează aparatul;
4. se lipesc buzele în jurul piesei bucale şi se inhalează profund;
5. respiraţia se blocheaza 10 secunde, apoi se reia o respiraţie normală;
6. se închide dispozitivul trăgând simultan cele două clapete;
7. se clătește gura, cu multă apă (şi intermitent cu soluţie de bicarbonat de sodiu alimentar),
după fiecare administrare, pentru a evita dezvoltarea ciupercii bucale (candida).
DISPOZITIVUL TIP HANDIHALER
 este conceput special pentru Spiriva;

Tehnica administrării medicamentelor utilizând HandiHaler-ul

Administrare medicament
 Se intoduce aplicatorul bucal al dispozitivului HandiHaler în gură şi se strâng ferm buzele în
jurul lui.
 Se menţine capul în poziţie verticală şi se inspiră încet şi profund, dar suficient de puternic,
pentru a auzi sau simţi vibraţia capsulei.
 Se inspiră până ce plămânii sunt plini cu aer; apoi se ţine respiraţia cât mai mult posibil şi, în
acelaşi timp, se scoate dispozitivul HandiHaler din gură.
 Se reia respiraţia normală. Se repetă până la golirea completă a capsulei.
ADMINISTRAREA MEDICAŢIEI PRIN AEROSOLI – NEBULIZAREA
= Transformarea unei substanţe/soluţii medicamentoase, cu ajutorul unui aparat de
aerosoli ataşat unui flux de aer, în vapori fini ce pot fi inhalaţi cu ajutorul unei măşti
faciale.
Obiective/Scop:
1.Îndepărtarea bronhospasmului (astm bronşic, bronsită cronică, emfizem, alte afecțiuni
pulmonare în care bronhospasmul este un factor agravant);
2.Fluidizarea secreţiilor şi vîscozităților pentru uşurarea expectoraţiei;
3.Administrarea de medicamente care se absorb mai bine la nivelul căilor aeriene și își
exercită acțiunea la nivel local pulmonar sau extrapulmonar.

Materiale necesare
 Nebulizator/ Sursă de oxigen
 Soluţia de nebulizat
 Ser fiziologic 0,09 %
 Mască facială cu rezervor de unică utilizare pentru soluția medicamentoasă
 Seringă sterilă, ace sterile
 Mănuşi de unică folosinţă
 Ambalaj de polietilenă
 Recipient de colectarea deșeurilor
Pregatirea materialelor
 nebulizator/sursă de oxigen;
 soluţia de nebulizat;
 ser fiziologic 0,09 %;
 mască facială;
 seringă sterilă, ace sterile;
 mănuşi de unică folosinţă;
 ambalaj de polietilenă;
 recipient de colectarea deşeurilor.

Pregătirea pacientului
1.Pregătirea psihică:
 Se explica necesitatea procedurii, în ce constă aceasta,
 utilizarea corectă a dispozitivelor, mânuirea, curăţirea/dezinfecţia lor,
 eventualele efecte secundare după administrare.
 acordul pacientului în vederea cooperării.
2.Pregătirea fizică :
 Se recomandă pacientului să nu fumeze înainte de nebulizare şi să nu vorbească pe durata
acesteia.
 Se educă pacientul ca pe durata nebulizării să efectueze respiraţii adânci, regulate prin
masca nebulizatorului pentru a ne asigura că medicaţia ajunge în bronhii,bronhiole şi nu în
orofaringe.
Efectuarea procedurii
 Se spală mâinile
 Se pregătește şi se asamblează echipamentul
 Se așează pacientul într-o poziţie confortabilă, șezând de obicei
 Se prepară doza pentru administrare într-o seringă sterilă
 Se introduce soluţia în nebulizator
 Se încurajează pacientul să respire vaporii prin masca de aerosoli pentru un efect
maxim
- Normal soluţia se administrează în 10-15 minute şi se explică acest lucru
pacientului
- Se rămâne cu pacientul până ce toată soluţia a fost vaporizată
 Pacientul spală masca de aerosoli la jet de apă şi usucă tubulatura şi piesa bucală/masca
facială după utilizare după care o introduce într-un ambalaj de polietilenă până la
administrarea următoare
 La externarea pacientului masca se va arunca la deșeuri contaminate de către asistentul
medical
 Se spală mâinile

Distribuirea cantităţii de aerosoli:

40% în alveolele pulmonare.
35% în căi respiratorii superioare şi mijlocii.
25% se elimină prin expiraţie.
Supravegherea pacientului
 Dacă se utilizează o mască de aerosoli pacientul va trebui să se spele pe faţă după
efectuarea aerosolilor
 După procedură pacientul va fi instruit să își clătească gura cu apă cu bicarbonat sau cu
ceai de mușețel (prevenirea apariția candidozei oro-faringiene)
 Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se observă eventuale reacții adverse
Evaluarea şi notarea procedurii
Se notează procedura, se monitorizează efectelor secundare şi se vor raporta imediat ce
apar
Rezultate aşteptate
– pacientul se simte bine, criza de insuficienţă respiratorie se remite;
Rezultate nedorite
– pacientul acuză tahicardie, căldură, durere în piept→ se întrerupe procedura şi se va
anunţa medicul.
Observații
 Menținerea unui mediu sigur
- Nebulizarea nu este o procedură sterilă, dar trebuie menținute standarde de
curățenie şi dezinfecţie
 Asistentul medical trebuie să se spele pe mâini înainte şi după procedură
 Echipamentul pentru pacienţi trebuie menținut curat şi uscat şi va fi schimbat la 24 ore
când nu este folosit
ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Oxigenoterapia = tehnica medicala menita sa compenseze deficitul oxigenului din

organism, prin cresterea concentratiei de oxigen in aerul inspirat, putându-se ajunge
până la 100%
Aerul atmosferic contine in mod normal cca. 21% oxigen si odata cu cresterea
concentratiei oxigenului in aerul respirat, va creste si gradul de oxigenare la nivel
pulmonar, precum si gradul de difuziune alveolocapilara a oxigenului, creste gradul de
saturatie a hemoglobinei cu oxigen, creste gradientul presional intre sange si tesuturile
periferice, cu o mai buna oxigenare tisulara.
Oxigenul este un gaz de care organismul are nevoie pentru a functiona corespunzator.
Celulele organismului au nevoie de oxigen pentru a produce energie, iar acesta este
preluat din aerul respirat.
Oxigenul patrunde din plamani in sange si pe calea circulatiei sangvine se deplaseaza
catre organe si tesuturi. Anumite afectiuni pot sa scada nivelul oxigenului circulant, iar
aceasta va conduce la instalarea unor simptome precum senzatia de lipsa de aer sau
respiratie ineficienta, oboseala ori starea de confuzie.
In final, se pot produce modificari care deterioreaza structurile si functiile organismului.
Terapia cu oxigen poate contracara aceste neajunsuri.
ADMINISTRAREA OXIGENULUI
Scop
Terapeutic:
 Asigurarea aportului de oxigen necesar.
 Corectarea hipoxiei şi hipercapniei determinată de:
- Scăderea oxigenului alveolar
- Diminuarea hemoglobinei
- Tulburări în sistemul circulator.
 Susţinerea funcţiei respiratorii.

La nivelul țesuturilor, O₂ este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, cantitatea de 0,3 ml
oxigen la 100 ml sânge. Oxigenoterapia necesită 1,8 – 2,2 ml la 100 ml sânge la administrarea
O₂ sub o atmosferă.

Oxigenoterapia este indicata:

- pacientul isi pastreaza automatismul miscarilor respiratorii, fara sa fie necesara
interventia ventilatiei mecanice;
- presiunea partiala a oxigenului este sub 60 mmHg
- saturatia in sangele periferic este sub 90%.
Indicații
 hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic);
 hipoxie respiratorie (șoc, anestezi generale, complicații postoperatorii, nou născuți).
Materiale necesare
 sursă de oxigen (stație centrală de oxigen sau microstație, butelie de oxigen (de 300-
10.000l oxigen comprimat la 150 atm, concentratoare/extractoare de oxigen);
 sistem de delivrare a oxigenului - reductor, umidificator, debitmetru;
 dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului în funcție de starea pacientului: sondă
nazală, cateter nazal, mască de oxigen.
 butelie-de-oxigen
 incubatorul se utilizează la nou – născuţii hipoxici.
 cortul de oxigen utilizat mai ales în pediatrie, unde copiii mici şi sugarii nu pot tolera
canule sau măşti. A fost abandonat datorită concentratiei inadecvate de oxigen şi mai ales
din cauza riscului de incendiu.
a. Butelia cu oxigen:
1. robinetul bombei;
2. reductor de presiune;
3. manometru;
4. robinet de închidere;
5. robinet de reglare a presiunii de ieşire a oxigenului;
6. lanţ de fixare;

b. Umidificator:
8. oxigen de la butelie;
9. tub spre bolnav.
Interfețe utilizate în administrarea oxigenului:

 Mască cu rezervor „The non rebreathing mask”

- asigura un debit de oxigen(10-15 l/min) și
un FIO2 de 0.8-0.95 (fracție inspirată a O2=FIO2)

 Mască cu reinhalare parțială „The parțial rebreathing mask”

- asigură un Fi O2 de 0.7-0.85
- Ajută la livrarea unor concentrații crescute de O2 la un flux redus
- La 6 L/min eliberează o concentrație de oxigen de 40-50 %,
iar la 10 -15l/min de 60 %

 Mască Venturi care asigură un FIO2 controlat de

24%, 28%, 35%, 40% sau 60%. FIO2=20%
+(4 x debit de O2 în l/min)

 Mască facială simplă - asigură un FIO2 de 0.40-0.60

 Pregătirea bolnavului:
Pregătirea psihică:
- se explica necesitatea administrarii, utilitatea şi modul de desfăşurare a manevrei,
pentru a a creşte complianţa faţă de tehnică.
Pregătirea fizică:
- se asigura pacientului o poziţie comodă, semișezândă şi se verifica libertatea căilor
respiratorii
- bolnavii cu pneumonectomie trebuie să stea în decubit lateral pe partea cu
plămânul sănătos pentru a creşte, prin mecanism gravitaţional , cantitatea de
sânge din capilarele alveolare şi implicit creşte gradul de încarcare cu oxigen.

 Pregătirea camerei constă în luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea

incendiului care ar putea izbucni datorită concentraţiei mari de oxigen.

 Pregatirea materialului constă în verificarea funcţionalităţii şi etanşeităţii şi se va

verifica funcţionarea sistemului de alarmă.
Efectuarea procedurii
- se umple umidificatorul cu apă sterilă, până la nivelul
prevăzut de producător, se ajustează fluxul de oxigen
la debitul prevăzut şi se va verifica prezenţa fluxului de
oxigen umidifiat la nivelul măştii pentru a ne asigura de
buna funcţionare a sistemului.
 Mască facială simplă:
− se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura
controlul măști și i se susține mâna. Debitul oxigenului
este de 10-12 l/minut;
− se așază masca pe piramida nazală și apoi pe gură;
− când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul capului. În
general este greu suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare.
 Canula nazala/ochelarii nazali= un tub din polietilenă, eventual bifurcat care se aplică,
trecut peste urechi ca ochelarii, câte unul în fiecare narină
- Permite administrarea oxigenului în concentrație de 20 – 35% (1 – 5 L / minut).
- Se așează pacientul în poziție semișezândă - care favorizează
expansiunea pulmonară
- Se dezobstruează căile aeriene, dacă este nevoie
- Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și apoi sub
bărbie (prezintă 2 mici sonde de plastic care pătrund în nări)
 Cateterul nazal (sonda):
= o sonda prevazuta cu orificii laterale multiple care permite adminstrarea oxigenului cu un
debit de 4-6 l/minut,
- se introduce în cavitatea nazală prin faringe sau prin laringe, schimbându-se de la
o nară la alta
- pacientul trebuie atent monitorizat datorita riscului de distensie gastrica acuta care
accentueaza insuficienta respiratorie prin ridicarea diafragmului
- permite trecerea unor fluxuri de oxigen la presiune scăzută, în concentrații până la 50-55%.

Tehnica:
− dezobstruam narinele
− masuram lungimea sondei pe obraz de la narina la tragusul de aceeasi parte
− lubrefiem sonda nazala si apoi o introducem in narina cu miscari blande paralel cu palatul
osos si perpendicular pe buza superioara
− fixam sonda cu benzi adezive.
 Cortul de oxigen:
– este format dintr-un material plastic transparent, care acoperă patul în întregime sau
eventual numai extremitatea cefalică a bolnavului, fiind susţinut de un suport metalic.
- Bolnavul inspiră şi expiră liber sub cort în acelaşi mediu. Oxigenul introdus din sursa
centrală de oxigen sau rezervor prin reductorul de presiune sub cort va fi trecut printr-un vas
metalic umplut cu gheaţă, care îl răceşte înainte de a ajunge la bolnav. Vasul cu gheaţă este
aşezat sub cort.
Oxigenoterapia hiperbara = hyperbaric oxygen therapy (HBOT) reprezinta o forma
diferita de oxigenoterapie.
Implica respiratia de oxigen intr-o camera speciala,
presurizata (oxigenul este administrat la o presiune
de 3 atmosfere, fata de presiune atmosferica cu
valoarea de 760 mmHg) si asigura un aport de pana
la trei ori mai mare de oxigen in aerul ajuns la nivel
pulmonar, fata de cel respirat la valorile presionale atmosferice normale. De la nivel
pulmonar, oxigenul suplimentar ajunge pe calea circulatiei sangvine la toate organele
si tesuturile.
HBOT este indicata pentru asigurarea cresterii cantitatii de oxigen dizolvat in plasma.
Oxigenul suplimentar este menit sa lupte impotriva infectiilor grave cu germeni
anaerobi, tetanos si sa stimuleze eliberarea substantelor numite factori de crestere si
celule stem care promoveaza procesul de vindecare.
Astfel, HBOT este utilizata pentru:
tratamentul ranilor, arsurilor, leziunilor (de ex. arsura postiradiere sau complicatia
tegumentara a diabetului zaharat);
trateaza emboliile gazoase, precum se intampla in boala de decompresie a
scafandrilor, numita boala chesonierilor;
este utila in intoxicatia cu monoxid de carbon;
prezinta efecte terapeutice in embolia pulmonara, arteriopatii periferice, cerebrale ori
coronariene.
Supravegherea pacientului
 Se supraveghează pacientul şi se controlează frecvent debitul și saturația oxigenului, se
observă faciesul, semnele vitale (respirația în special), culoarea tegumentelor, starea de
conștiență
 Se asigură îngrijirea nasului şi cavității bucale deoarece O2 usucă mucoasa oro-faringiană
 Se monitorizează saturația pacientului utilizând
fie pulsoximetria, fie gazometria
arterială funcţie de starea pacientului
Evaluarea şi notarea procedurii
 Se notează data şi durata oxigenoterapie şi debitul /min
 Se notează saturația oxigenului
Complicații, incidente și accidente
 Dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
 În cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate,
pot apărea:
− Iritare locală a mucoasei
− Congestie și edem alveolar
− Hemoragie intraalveolară
− Atelectazie- absența aerului alveolele si conductele alveolare)
 Pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominal
 La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și disconfortul(este
necesară umidificarea).
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen
− deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată;
− pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma
sursei de oxigen;
− se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă;
− se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică(materiale sintetice) şi a
materialelor inflamabile (uleiuri, alcool);
− aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen;
− transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul
transportului;
− buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer sau sobă;
− cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.

Beneficiile oxigenoterapiei precoce

− Reversia/ameliorarea policitemiei(poliglobuliei);
− Ameliorarea hipertensiunii pulmonare;
− Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept;
− Creșterea toleranței la efort;
− Corectarea hipoxemiei;
− Reducerea dispneei;
− Ameliorarea funcției cerebrale;
− Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii.
Concluzie
 Oxigenoterapia reprezintă o tehnică de nursing importantă folosită
atât la pacienții cu afecțiuni acute, cât și la bolnavii cronici.
 Asistentul medical trebuie să fie conștient de riscurile și de beneficiile
oxigenoterapiei și de sistemele de monitorizare necesare pentru a
permite administrarea sigură și eficientă.