TEMA 1

PLANIFICARE ȘI PROGNOZAREA FISCALĂ

NOȚIUNI GENERALE

1. Planificărea fiscală-noțiuni conceptuale.

2. Principalele etape și instrumente de planificare fiscală

 1. Planificărea fiscală - noțiuni conceptuale.

 Într-o economie de piață, compania se străduiește să îmbunătățească

eficiența producției, competitivitatea produselor și serviciilor. O parte
semnificativă a costurilor sunt plățile fiscale, care au o influență
decisivă asupra formării volumului activităților organizației,
competitivității și stabilității financiare a acesteia. Prin urmare, nici o
decizie în activitatea unei organizații nu ar trebui luată fără a lua în
considerare factorii fiscali. O entitate economică consideră impozitele
drept cheltuieli care reduc veniturile și eficiența financiară a activităților
lor. Din acest motiv, există în mod obiectiv dorința de a reduce plățile
fiscale, numită planificare fiscală, optimizare fiscală, minimizare fiscală.
 Statul, în detrimentul veniturilor fiscale, formează partea de venituri a
bugetelor de toate nivelurile și a fondurilor extrabugetare pentru îndeplinirea
funcțiilor care îi sunt atribuite și asigură, de asemenea, creșterea economică
în întreaga țară. Din acest motiv, există o dorință obiectivă de a crește plățile
de impozite.
 Astfel, apare un conflict de interese: statul caută să maximizeze veniturile
fiscale, iar întreprinderea - să minimizeze cheltuielile fiscale. Necesitatea
planificării fiscale și relevanța subiectului strategiei de organizare a
planificării fiscale în condiții moderne se datorează necesității de a determina
nivelul optim de impozitare a entităților economice și respectarea interesului
statului.
 Planificarea fiscală trebuie privită la nivel microeconomic și nivel
macroeconomic și internațional.
 La nivelul macroeconomic planificarea fiscală presupune:
• optimizarea nivelului sarcinii fiscale;
• formarea structurii optime a impozitelor și taxelor;
• asigurarea nivelului maxim de colectare impozitelor;
• crearea unui sistem rațional de control al impozitelor

 Dacă vorbim despre planificarea fiscală de stat, se

intenționează să monitorizeze implementarea indicatorilor
cantitativi și calitativi pentru venituri în buget.
În acest caz, planificarea fiscală se concentrează pe rezolvarea
următoarelor sarcini:

1. Crearea unei legislații fiscale eficiente.

2. Construirea unui sistem fiscal convenabil pentru afaceri.
3. Stabilirea ratelor de impozitare, mărimii beneficiilor.
Planificarea fiscală este o parte integrantă a
procesului fiscal.
 Procesul fiscal este o parte componentă a procesului bugetar,
reglementată de normele de drept existent, și reprezintă activitatea
instituțiilor puterii de stat centrale și locale, care ține de:
determinarea conceptului constituirii, structurii și nivelului
veniturilor bugetare; modificarea sistemului de impozite și taxe
existent, a obiectului impunerii, componenței materiei impozabile
și a cotelor fiscale; formarea legislației fiscale; elaborarea și
executarea planurilor de mobilizare a plăților fiscale la buget și în
fondurile extrabugetare, precum și controlul executării și
respectării legislației fiscale.
 Procesul fiscal reprezintă activitatea statului în organizarea
mecanismului de impozitarea și asigurarea îndeplinirii lui.

 Noțiunea de „proces fiscal" este mai largă decât noțiunea de

„impunere", deoarece include nu numai stabilirea, aplicarea
și perceperea impozitelor, ci și activitatea de formare și
funcționare a aparatului ce administrează sistemul fiscal.
Procesul fiscal include mai multe componente și are drept scop:

 Formarea sistemului fiscal al statului prin stabilirea și aplicarea impozitelor

și determinarea corelației dintre ele (armonizarea sistemului fiscal);
 Determinarea competențelor publice ce au atribuții de administrare fiscală și
redistribuirea funcțiilor lor;
 Asigurarea funcționării eficiente a sistemului de organe fiscale specializate;
 Organizarea și efectuarea controlului asupra respectării legislației fiscale;
 Organizarea procesului de colectare a impozitelor, atât prin achitare sine
stătătoare de către contribuabili, cât și prin utilizarea metodelor de executare
silită a obligațiilor fiscale;
 Menținerea regimului de respectare a legislației fiscale prin aplicarea
sancțiunilor fiscale ș.a.
 Procesul fiscal se efectuează prin metode și tehnici specifice
structurii sistemului fiscal al statului. Metodele de bază ale
efectuării procesului fiscal sunt:
• Stabilirea și introducerea impozitelor;
• Ținerea evidenței contribuabililor;
• Ținerea evidenței obiectelor impozabile pe tipuri de impozite;
• Organizarea reținerii impozitelor la sursa de obținere a venitului;
• Efectuarea controlului asupra respectării legislației fiscale atât de
către contribuabili, cât și de către cei care administrează sistemul
fiscal și cei care intermediază relațiile fiscale;
• Organizarea lucrului în organele fiscale;
• Aplicarea sancțiunilor fiscale, ș.a.
 În organizarea procesului fiscal statul se conduce de obiectivele
propuse de politica fiscală. Mecanismul fiscal permite de a corela
relațiile fiscale, bazându-se pe dreptul fiscal și principiile de
impozitare utilizate de fiecare stat.
 Procesul fiscal reprezintă reglementarea în baza normelor de
drept a unei părți a procesului bugetar, ce reprezintă activitatea
organelor puterii de stat, a administrației locale și a
participanților la relațiile fiscale în vederea stabilirii unei
concepții de formare a structurii și volumului veniturilor de stat,
perfecționării sistemului fiscal existent, a legislației fiscale în
concordanță cu politica socio-economică generală a statului.
 Planificarea fiscală se desfășoară la nivelul statului, a firmelor
individuale și a asociațiilor acestora.

 În același timp, setul de instrumente utilizate este oarecum

diferit, și se ajunge la unul și același rezultat - raționalizarea
plăților fiscale.
 La nivel microeconomic planificarea fiscală - este un
set de activități planificate a contribuabilului care
vizează creșterea resurselor financiare ale organizației,
reglementarea dimensiunii și structurii bazei
impozabile, care acționează asupra eficienței deciziilor
de gestiune și asigură achitările cu bugetul la timp în
conformitate actuala legislație.
 2. Principalele etape și instrumente de
planificare fiscală
 La nivel macroeconomic planificarea fiscală este o parte integrantă
a procesului fiscal.
 Procesul fiscal este o parte componentă a procesului bugetar,
reglementată de normele de drept existent, şi reprezintă activitatea
instituţiilor puterii de stat centrale şi locale, care ţine de:
• determinarea conceptului constituirii, structurii şi nivelului veniturilor
bugetare;
• modificarea sistemului de impozite şi taxe existent, a obiectului impunerii,
componenţei materiei impozabile şi a cotelor fiscale;
• formarea legislaţiei fiscale;
• elaborarea şi executarea planurilor de mobilizare a plăţilor fiscale la buget
şi în fondurile extrabugetare, precum şi controlul executării şi respectării
legislaţiei fiscale.
 În organizarea procesului fiscal statul se conduce de obiectivele
propuse de politica fiscală.
 Mecanismul fiscal permite de a corela relaţiile fiscale, bazându-se
pe dreptul fiscal şi principiile de impozitare utilizate de fiecare stat.
 Mecanismul fiscal reprezintă totalitatea normelor organizatorico -
juridice, a metodelor şi formelor administrării sistemului fiscal prin
intermediul instrumentelor specifice.
 Mecanismul fiscal contribuie la stabilirea unui echilibru între
interesele corporative ale statului şi interesele agenţilor economici.
 Astfel, putem delimita 3 elemente funcţionale ale
mecanismului fiscal:

1. planificarea fiscală
2. reglementarea fiscală
3. administrarea fiscală
 Planificarea şi prognozarea fiscală sunt elementele principale ale
mecanismului fiscal.
 Problema de bază a planificării şi prognozării fiscale este
asigurarea parametrilor calitativi şi cantitativi ale bugetului statului,
reieşind din concepţia fiscală elaborată şi aprobată.
 Această sarcină se înfăptuieşte atât pentru un an fiscal (planificarea
fiscală) cât şi pentru o perioadă mai îndelungată (prognozarea
fiscală).
 La elaborarea sarcinilor bugetare curente privind impozitele,
estimarea prelevărilor fiscale trimestriale se rezolvă probleme de
ordin tactic.
 Prognozarea fiscală se bazează pe rezultatele cercetărilor ştiinţifice, datele dărilor de

seamă sintetizate şi cele analitice, obţinute în procesul îndeplinirii obligaţiilor fiscale

curente.
 Planificarea fiscală este o parte componentă a procesului bugetar, deoarece se bazează

pe aceeaşi informaţie.
 În multe ţări elaborarea prognozelor fiscale pentru perspectiva apropiată include:

• evaluarea veniturilor proprietăţii administrativ-teritoriale;

• a necesităţilor tehnice de reînnoire a domeniilor de specializare a raionului;

• a bazei de resurse a raionului;

• participarea teritoriului la operaţiile de import-export;

• prognozarea volumului încasărilor fiscale luând în consideraţie ritmul creşterii

economice a unităţilor administrativ teritoriale;

• stabilirea mărimii deficitului bugetar, a nivelului inflaţiei, a indicatorilor de piaţă;

• ş.a.
 Pentru elaborarea şi funcţionarea reuşită a sistemului
planificării fiscale este necesar de creat anumite premise:
• să realizeze funcţiile planificării fiscale pe baza scopurilor bine
determinate, precum şi a principiilor de management;
• Organizaţionale, adică capacitatea organizării sistemului planificării
fiscale;
• Informaţionale, care presupun prezenţa tehnologiilor necesare
pentru colectarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiei.
 Planificarea şi prognozarea fiscală sunt elementele
principale ale mecanismului fiscal.
 În cazul planificării şi prognozării fiscale sunt realizate nu
numai sarcinile fiscale, dar şi se fundamentează optimizarea
tacticii şi strategiei fiscale privind reglementarea şi controlul
fiscal.
 Scopul planificării fiscale, ca componentă a procesului
fiscal constă în asigurarea parametrilor calitativi şi cantitativi ale
bugetului statului.
 Elaborarea sarcinilor concrete privind impozitele pentru perioada
corespunzătoare planificată este efectuată după etape, care conţin un şir de
acţiuni reciproce:
1. Căutarea tipurilor regimurilor fiscale, în corespundere cu tendinţe deja formate
în economie în perioadele precedente;
2. Evaluarea variantelor impunerii optimale, alinierea lor pe grupe fiscale, tipuri de
activităţi financiare, grupe de contribuabili, teritorii aparte;
3. Argumentarea priorităţii variantei regimului fiscal utilizat;
4. Calculul veniturilor fiscale prognozate, ţinând cont de rezultatele executării
bugetelor pentru anul precedent;
5. Discuţia părţii fiscale a bugetului privind articolele corespunzătoare ale
clasificaţiei bugetare privind precizia efectuării calculelor, a coordonării definitive a
veniturilor.
 La nivel microeconomic planificarea fiscală presupune alegerea
combinației optimale a opțiunilor posibile de minimizare a impozitelor
în conformitate cu legislația fiscală în vigoare. Acesta din urmă prevede
regimuri fiscale diferite în funcție de statutul contribuabilul, direcțiile și
rezultatele activităților financiare și economice, locul de înregistrare și
structura organizatorică.
 Planificarea fiscală constă în dezvoltarea și implementarea diferitor scheme
legale de reducere a defalcărilor fiscale prin aplicarea metodelor de
planificarea strategică a activității economico-financiare a întreprinderii.
În contextul crizei economice planificarea fiscală permite companiei să
reducă semnificativ costurile.
 Planificarea fiscală într-o organizație este o parte integrantă a
planificării financiare – managementului financiar. Planificarea fiscală se
efectuează în scopul optimizării plăților fiscale, minimizarea pierderilor
fiscale pentru un anumit impozit sau set de impozite, creșterea volumului
de active circulante, creșterea reală a posibilității pentru dezvoltarea
în continuare a organizației, pentru a îmbunătăți eficiența de lucru.

 Planificarea fiscală poate fi, de asemenea, privită ca o modalitate legală

de a reduce baza de calcul a impozitului, a plăților de impozite și de a
minimiza riscurile fiscale.
 Planificarea fiscală se datorează faptului că fiecare contribuabil are
dreptul de a utiliza mijloace legale , metode, tehnici și metode pentru a-
și minimiza obligațiile fiscale. Ea se bazează pe utilizarea stimulentelor
prevăzute în Codul fiscal, precum și metodele și modalități contabile
prevăzute în legi și acte normative, în standardele evidenței contabile.
 Planificarea fiscală ar trebui să înceapă în etapa de pregătire pentru
încheierea oricărui acord, deoarece compania trebuie să ia în
considerare ce impozite și cât va trebui să plătească ulterior.
 Prin urmare, planificarea fiscală ar trebui privită ca o parte integrantă a
strategiei de management organizației care îi asigură starea financiară
optimală.
 Planificarea fiscală eficientă include:

◦ definirea principiilor de bază;

◦ analiza problemelor și stabilirea obiectivelor;
◦ identificarea principalelor instrumente pe care organizația le poate
utiliza;
◦ crearea unei scheme fiscale;
◦ efectuarea activității economici-financiare în baza schemei dezvoltate.
 Principiile de bază ale planificării fiscale pot fi definite după cum urmează:

◦ respectarea cerințelor legislației actuale în implementarea planificării fiscale;

◦ reducerea obligațiilor fiscale a organizației în rezultatul aplicării

instrumentelor planificării fiscale ;

◦ utilizarea oportunităților prevăzute de legislație și instrumentelor disponibile pentru

o anumită organizație, care asigură - realizarea de economii fiscale într-o

dimensiune mai mare decât costurile asociate cu utilizarea lor;

◦ luarea în considerare a mai multor variante alternative a plăților fiscale cu

evidențierea celei mai optimale dintre ele pentru anumită organizație;

◦ ajustarea la timp pentru a lua în calcul, cât mai curând posibil, modificările în

legislația actuală;

◦ comprehensibilitatea și fezabilitatea economică a schemei în ansamblu și a tuturor,

fără excepție, componentelor sale.

 Sarcina planificării fiscale poate fi:
◦ reducerea la minimum a pierderilor fiscale ale organizației
pentru orice impozit sau colectare ;
◦ reducerea la minimum a pierderilor fiscale pentru un set de
impozite calculate pe baza aceluiași obiect al impozitării (de
exemplu, impozite pe cifra de afaceri pe încasări);
◦ minimizarea impozitelor și taxelor pentru întregul agregat, al
cărui plătitor este organizația.
 În aceste scopuri, sunt specificate preliminar lista
impozitelor de plătit, ratele, dimensiunile, distribuția
acestora între bugetele de diferite niveluri și beneficiile
fiscale, se efectuează o analiză a sistemului de relații
contractuale și a situațiilor economice tipice, valoarea
datoriile fiscale sunt determinate și estimate în
condițiile de activitate curentă.
 Principalele și cele mai utilizate instrumente de planificare
fiscală sunt:
◦ beneficii fiscale prevăzute de legislația fiscală;
◦ forma optimă a relațiilor contractuale din punct de vedere al consecințelor
fiscale în raport cu tipurile de activități desfășurate;
◦ prețurile tranzacțiilor aplicate;
◦ diferențierea cotelor de impozitare pe tipuri de impozite;
◦ regimuri fiscale speciale și sisteme de impozitare;
◦ beneficiile oferite de acordurile privind evitarea dublei impuneri și de alte
tratate și acorduri internaționale;
◦ procedura de formare a bazei impozabile.
 Elemente de planificare fiscală sunt:
◦ politica contabilă a organizării contabilității și contabilității fiscale;
◦ impozite;
◦ cote de impozitare;
◦ beneficii de impozite fiscale;
◦ calendarul contabilului;
◦ documente și fluxul lor;
◦ inventariere;
◦ audit;
◦ raportare.
 Optimizarea sarcinii fiscale ar trebui să se bazeze pe alegerea criteriului de
optimizare și a sistemului de restricții. Criteriul pentru optimizarea sarcinii
fiscale poate fi maximizarea profitului net al organizației în cadrul unui
sistem dat de restricții. Programul de producție, volumul vânzărilor etc. pot
servi drept constrângeri. Este necesară rezolvarea acestei probleme folosind
metode economice și matematice, metode statistice, programare
matematică.
 Forma organizațională și juridică a organizației are o mare importanță
pentru minimizarea sarcinii fiscale, deoarece legislația fiscală pentru
anumite forme organizaționale și juridice oferă beneficii semnificative
pentru plata anumitor impozite. La fel de important este să definiți corect
tipul de activitate.
 În planificarea fiscală, ar trebui să optimizați și structura
organizațională a întreprinderii, deoarece aceasta afectează
valoarea beneficiilor.
 Pentru a optimiza sarcina fiscală, este important să se formeze politica
contabilă a organizației.
• acumulare de amortizare a mijloacelor fixe: metoda liniară, metoda de scădere a

valorii în funcție de suma numărului de ani de viață utilă, metoda de scădere a

soldului, metoda de scutire a valorii proporțional cu volumul de producție (muncă);

• amortizarea imobilizărilor necorporale: metoda liniară | metoda soldului redus,

metoda de scriere a valorii proporțional cu volumul de produse (lucrări);

• radierea articolelor de inventar: la costul fiecărei unități, la costul mediu „conform

metodei FIFO (la costul primei achiziții de articole de inventar);

• radierea cheltuielilor generale, cheltuielilor complexe, condițiilor de plată a

impozitelor și taxelor. De exemplu, plățile salariale către fondurile extrabugetare

sociale sunt transferate înainte de emiterea acestora către angajați;

• determinarea încasărilor din vânzarea de produse (lucrări, servicii) în scopuri

fiscale.
 Atunci când se utilizează aceste metode de optimizare
este necesar ca bază legală a optimizării să se scrie cât
mai clar posibil pentru a evita pretențiile autorității
fiscale și impozitarea suplimentară.
 Politica fiscală a statului, regimul fiscal ales
influențează așa aspecte a antrenoriatului precum ca:
• tipuri de produse sau servicii produse (de exemplu, există
stimulente fiscale pentru eliberarea unor tipuri specifice de
produse și servicii);
• politica de stabilire a prețurilor
• strategie de marketing și producție;
• politica de investiții (investițiile în anumite domenii de
producție pot servi și ca bază pentru obținerea de stimulente
fiscale);
• structura organizației.
 Sarcina planificării fiscale este un calcul preliminar al opțiunilor pentru
sumele de impozite directe și indirecte, impozite pe cifra de afaceri pe baza
rezultatelor activităților generale în legătură cu o anumită tranzacție sau
proiect.
 Procedura de planificare fiscală la nivelul organizației poate include
următoarele etape:
• analiza activităților economice;

• identificarea principalelor probleme fiscale;

• dezvoltarea și planificarea schemelor fiscale;

• pregătirea și implementarea schemelor fiscale;

• includerea rezultatelor în raportare și așteptarea reacției organismelor de

control.
 Descrierea formalizată a planificării fiscale este dificilă, deoarece schema

fiscală de lucru a fiecărei organizații și schema financiară fiecărei tranzacții

este unicală.

 Cu organizarea corectă a planificării fiscale, compania primește o

oportunitate practică :
• să nu depășească cadrul legal și, mai presus de toate, legislația fiscală;
• să calculeze corect impozitele și taxele și, prin urmare, reduceți la
minimum datoriile fiscale;
• să maximizeze profiturile;
• să dezvolte o structură pentru acorduri reciproc avantajoase cu contra-
agenții dvs.;
• să gestionează eficient fluxurile de numerar;
• să evită sancțiuni.
 Planificarea fiscală, în funcție de natura deciziilor de

management, include:
• controlul fiscal curent;

• controlul asupra corectitudinii calculului impozitelor și a

oportunității transferului acestora către bugetele

corespunzătoare;

• planificarea fiscală curentă;

• planificarea fiscală strategică.

 În funcție de eficacitatea subiecților planificării fiscale cu privire la utilizarea

posibilelor instrumente fiscale, aceasta este împărțită în planificarea fiscală

pasivă și activă.
 Planificarea fiscală pasivă implică o optimizare alternativă. O astfel de

optimizare este posibilă atunci când există mai multe norme alternative în

legislația fiscală, iar oportunitatea utilizării oricăreia dintre ele este decisă de un

specialist al întreprinderii sau de un contribuabil - o persoană fizică. Un

exemplu de planificare fiscală pasivă poate fi o soluție la problema oportunității

trecerii la sistemul fiscal simplificat al unei entități mici.

 Planificarea fiscală activă include metode specifice pentru planificarea

activităților unei întreprinderi utilizând scheme de optimizare special elaborate.

 Pe baza analizei experienței străine, se pot distinge
următoarele strategii de optimizare fiscală:
• utilizarea zonelor off shore pentru localizarea întreprinderilor;
• aplicarea avantajelor speciale și a avantajelor unei jurisdicții specifice;
• profitarea prețurilor de transfer;
• aplicarea oportunității pentru un credit fiscal, plata impozitului amânat
etc.
 O analiză a practicii arată că există trei tipuri principale de
optimizare a impozitelor: optimizarea clasică, minimizarea
impozitelor și optimizarea ilegală.
 Optimizarea clasică a impozitelor este o direcție importantă a activității

financiare și economice a unei întreprinderi, menită să asigure îndeplinirea

corectă de către întreprindere a obligațiilor sale fiscale față de buget, plata la

timp și integrală a impozitelor.

 Prin urmare, compania ar trebui să se bucure de toate avantajele posibile,

simple și accesibile, inclusiv plata impozitelor în rate. Compania poate merge

uneori la întârzieri în plata impozitelor, dar pentru aceasta trebuie să înțelegeți

clar consecințele unor astfel de acțiuni. La minimizarea impozitelor

contribuabilul utilizează toate avantajele și dezavantajele legislației existente,

inclusiv imperfecțiunea, complexitatea și inconsecvența acesteia. În același

timp, el implementează scheme fiscale care permit utilizarea unor astfel de

forme de acțiuni economice, a căror impozitare este minimă.

 Principala greșeală a antreprenorilor este că aceștia
dezvoltă mai întâi schema organizațională și financiară
a afacerii și abia apoi încep să se gândească la
minimizarea impozitelor. Este necesar să se dezvolte
scheme de optimizare fiscală încă de la începutul
planificării activitățile lor de afaceri.
 În prezent, autoritățile fiscale monitorizează foarte atent schemele de
optimizare a plăților fiscale utilizate de entitățile comerciale. Când
planificarea fiscală depășește mijloacele legale, devine evaziune
fiscală, numită și „scheme fiscale”. Granița dintre planificarea
fiscală pentru optimizarea impozitării și evaziunea fiscală
dăunătoare este determinată de cadrul legislației fiscale. Dacă
optimizarea fiscală se realizează în cadrul oportunităților oferite de
legislația fiscală, acestea sunt modalități legale de a obține beneficii
fiscale, permițându-vă să reduceți povara fiscală. Dacă optimizarea
se realizează în afara cadrului legal, atunci schemele fiscale aplicate
în acest caz indică primirea unui beneficiu fiscal nejustificat.
 Atunci când se organizează planificarea fiscală, este
necesar să se coreleze motivele de planificare cu priorități
strategice ale întreprinderii. Și, desigur, eficacitatea
planificării fiscale ar trebui întotdeauna cântărită în raport
cu costurile și riscurile implementării sale. În mod ideal,
impozitele ar trebui menținute la o cantitate mică (desigur,
impozitul zero nu poate fi realizat).
 Pentru a reduce povara fiscală, liderii de afaceri trebuie să
respecte următoarele reguli de aur ale supraviețuirii:
1. principiul raționalității. Raționalitatea înseamnă că totul este
bun cu moderare, inclusiv dorința de a reduce sarcina fiscală.
Va trebui să plătiți o anumită sumă. Utilizarea instrumentelor
fiscale brute va duce în cele din urmă fie la riscuri de audit
fiscal și sancțiuni fiscale, fie la urmărire penală.
2. prețul întrebării. Beneficiile obținute din optimizarea
impozitelor ar trebui să depășească în mod semnificativ
costurile care trebuie efectuate pentru implementarea acestei
soluții;
3. o abordare integrală. După ce ați ales un instrument pentru a reduce
orice impozit, este necesar să verificați dacă aplicarea acestuia nu va
duce la o creștere a altor plăți fiscale;
4. o abordare individuală. Cunoscând toate complexitățile întreprinderii
se poate recomanda unul sau alt instrument de reducere a
impozitelor. Este imposibil să transferați mecanic aceeași schemă de
la o întreprindere la alta;
5. puritatea juridică. Este necesar să se acorde atenție înregistrării
documentare a tranzacțiilor, deoarece neglijența în înregistrare poate
duce la aplicarea unei proceduri de impozitare mai severe;
6. timp potrivit. Planificarea fiscală trebuie efectuată nu după orice
tranzacție comercială sau la sfârșitul perioadei de impozitare, și
înnainte;
7. planificarea fiscală strategică în practica reală a entităților de afaceri poate
arăta astfel:
• revizuirea obligatorie a proiectelor de acte juridice de reglementare și prognoza
posibilelor evoluții;

• revizuirea și previziunea obiceiurilor comerciale și a practicii instanțelor judecătorești;

• realizarea de previziuni privind obligațiile fiscale ale organizațiilor;

• planificarea preliminară a opțiunilor pentru sistemele de gestionare a fluxurilor

financiare, documentare, de informații și de mărfuri;

• întocmirea unui program de rețea pentru respectarea execuției fiscale | și obligațiile

financiare ale organizației;

• evaluarea obligatorie a riscurilor diferitelor instrumente, elaborarea de opțiuni pentru

posibile cauze ale abaterilor bruște de la indicatorii calculați ai activităților organizației;

• realizarea unei previziuni a eficacității instrumentelor de optimizare a impozitelor

aplicate.
 Planificarea fiscală operativă poate include următoarele
activități:
• monitorizarea săptămânală a actelor juridice de reglementare;
• realizarea de previziuni privind obligațiile fiscale ale
organizației și consecințele tranzacțiilor planificate;
• întocmirea unui calendar de conformitate cu îndeplinirea
obligațiilor fiscale și modificări ale activelor organizației;
• prognozarea și cercetarea cauzelor de deviere de la indicatori
statistici medii ai activităților organizației și consecințele fiscale
ale inovației sau tranzacției.
 Evident, pentru această activitate, entitățile de afaceri au nevoie de sisteme juridice care
trebuie actualizate cel puțin o dată pe lună, precum și de sprijin de la specialiști și
experți.
 Reduceri fiscale legale există din diverse motive. În primul rând, datorită stabilirii în
mod legal a diferitor tipuri de regimuri și beneficii fiscale. Aplicarea nestandardizată a
diferitelor regimuri și stimulente fiscale poate fi utilă din punctul de vedere al
minimizării impozitelor. În al doilea rând, din motive sistemice. Într-o economie
modernă dinamică și complexă, este imposibil să se calculeze în prealabil toate
consecințele fiscale ale celor mai diverse acțiuni economice ale contribuabilului, ceea ce
înseamnă că vor exista întotdeauna oportunități pentru astfel de acțiuni care sunt mai
benefice pentru contribuabil.
 Astfel, posibilitatea de a utiliza diverse scheme fiscale vă permite să faceți propriile
ajustări la procesul de planificare fiscală, să minimizați riscurile fiscale și, în consecință,
să creșteți nivelul de securitate economică a unei entități economice.