Industria uşoară

a elaborat:Pascari Victoria
 Industria uşoară ocupă un rol important în viaţa oamenilor.
Ea cuprinde ramuri ca: industria textilă industria de tricot, industria încălţămintei, industria obiectelor
de faianţă, industria de confecţii ş.a.
Anglia este ţara în care, în secolul al XVII-lea, s-a făcut trecerea de la producţia casnică la cea
manufacturieră şi protoindustrială.
Materiile prime utilizate sunt variate :de la cele naturale, vegetale – bumbac, in, cînepă, iută, ş.a.,
sau animale – lînă, piele, mătase naturală, la cele artificiale – celofibra (din secolul al XIX-lea) şi fibre
sintetice (din secolul al XX-lea). După o perioadă de maxim în folosirea firelor sintetice – între anii
1950 – 1970, în prezent tendinţa este de valorificare a materiilor prime naturale.
Întrucît foloseşte cantităţi mai mici de materie primă, în repartiţia sa teritorială se pune în mare
măsură accentul pepiaţa de desfacere , resursele de forţă de muncă calificată şi tradiţii. Practic fiecare
ţară dispune de o industrie uşoară.
Industriea uşoară este una din ramurile de bază ale economiei naţionale, căruia îi revine o treime din
volumul total al industriei.
Prin cele trei componente principale (produse textile, articole de imbrăcăminte, respectiv pielărie şi
incălţăminte) industria uşoară reprezintă un sector important al economiei naţionale, atat prin tradiţia
indelungată in activitatea de export, dar şi ca principal angajator din industrie (in 2007 numărul mediu
al salariaţilor din industria uşoară reprezenta aproximativ o treime din numărul mediu al salariaţilor
din industria prelucrătoare). De asemenea, industria uşoară are o pondere importantă in totalul
producţiei industriale, chiar dacă aceasta a scăzut de la 8,1% in 2003, la 6% in 2006.
 Un loc aparte în industria uşoară îl ocupă industria de confecţii – cea mai importantă ramură a industrie date. Rolul principal în dezvoltarea industrie de confecţii –
realizarea rezultatului final şi sporirea eficienţei muncii – aparţine reutilări tehnice, aplicării în practică a ultimelor realizări în domeniul tehnologiei, mecanizării şi
automatizării.
Calitatea confecţiei, efectul economic al producţiei şi consumului ei e condiţionat de proiectarea modelului, ţesătura folosită, utilajul modern.Moda şi cerinţele pieţei
fac ca aceasta ramură industrială să fie foarte flexibilă, mereu în schimbare.
Creşterea situaţiei materială şi culturale are ca rezultat creşterea necesităţii unor vestimente frumoase, elegante, comode şi la modă.Industria textilă, a confecţiilor şi a
pielăriei valorifică fibre naturale de bumbac, cînepă, iută, in, lînă, mătasea naturală, piele fibre le şi firele artificiale – celulozice şi sintetice.
Pe lîngă Marea Britanie, Belgia, Franţa, Italia, Japonia au apărut state nou industrializate , cu o forţă de muncă abundentă, disciplinată şi ieftină. Statele industrializate
exportă know-how-ul ţărilor nou industrializate sau închee joint – ventures pentru producţia în sistem lohn.
 Două decenii de creștere au dus industria de textile și îmbrăcăminte din Turcia pe locul patru în
lume. Turcii au cucerit lumea prin volum și calitate, iar acum se pregătesc de pasul următor:
designul.
Fabrica Tekbir Giyim, unul dintre cele mai mari businessuri de textile din Turcia >Foto Guliver/Getty
Images
A 17‑a mare economie a lumii și a 6‑a din Europa, la nivelul anului 2007. Turcia este la marginea
Europei, dar nu la periferie. O bună parte din minimiracolul turcesc se datorează industriei textilelor
și îmbrăcămintei, care în ultimii 20 de ani a cunoscut un avânt considerabil. Din 1980 până în 2003,
sectorul a crescut cu o medie anuală de 12,2%, aproape triplu față de rata creșterii întregii economii
turcești, însă două perioade sunt semnificative.
Boomul inițial a fost în prima jumătate a anilor ’90, cu o creștere anuală de peste 20%. Jeanșii
Pyramid, jachetele de piele „din bucăți“, curelele „Pierre Cardin“ sau pantofii sport „Puma turcești“
erau brandurile, iar proaspăt eliberata Europă de Est era core‑marketul industriei ușoare turcești. De
atunci, Turcia a făcut pași importanți devenind un jucător global important. „Today’s Zaman“
estimează că din 1980 până anul trecut se investiseră în industria textilă și a îmbrăcămintei locale
peste 150 mld. dolari, dintre care 50 mld. în ultimii ani.
Cifra este confirmată și de faptul că din 2005 încoace Turcia este al doilea mare cumpărător
mondial de tehnologie destinată fabricării și prelucrării materialelor textile, după China. De
asemenea, nu există practic nici un segment al industriei, fie că vorbim despre pielărie și
încălțăminte sau despre covoare, în care Turcia să nu fie între primii 10 producători ai lumii.
Fabrica Tekbir Giyim, unul dintre cele mai mari businessuri de
textile din Turcia >Foto Guliver/Getty Images
 Industria uşoară in multe cazuri determină starea pieţei interne a mărfurilor de
consum. Reflectînd tendinţele generale ale dezvoltării economiei , vom menţine
ca industria uşoara dispune de posibilităţi reale care permit realizarea cu succes
a unor reforme de structură, de perfecţionare mecanismelor economice.
Industria uşoară , ca si intreaga economie naţională, pe parcursul ultimelor zece
ani, se află in stare de criză. In perioada anilor de reforme, producţia acestei
ramuri continuă să scadă, volumul ei constituind in prezent abea jumatate din
volumul produs in anul 1900. Crizele principale ale acestei situaţii sunt: ruperea
relatiilor economice cu partenerii traditionali si cresterea brusca a preturilor la
materialele prime si resursele energetice ceea ce a facut imposibil folosirea pe
deplin a capacitatilor de productie de import necontrolata care a complicat in
mod serios activitatea producatorilor locali necorespunderea nivelului
tehnologic de producere si a calitatii productiei autohtone cerintelor
contemporane; administrarea economica ineficienta in conditiile economiei de
piata a activitatilor de marketing pe pietele de peste hotare.
 Industria bumbacului este cea mai importantă subramură a industriei textile prin volumul
producţiei şi mărimea pieţelor de desfacere . Ea este prezentă fie în statele care cultivă bumbacul,
şi ulterior îl prelucrează, fiind şi mari exportatoare de ţesături şi confecţii de bumbac – China,
India, Pakistan, Turcia, Brazilia, Egipt, fie în state care nu-l cultivă, dar importă, prelucrîndu-l –
Japonia , Germania, Franţa ş. a.
În Uniunea Europeana, productia de bumbac se concentreaza aproape in totalitate in anumite
regiuni din doua tari mediteraneene — Grecia si Spania. Grecia este principalul producator de
bumbac din Europa, cu aproape 380 000 de hectare destinate acestei culturi. Spania dispune în
2007 de o suprafata cultivata cu bumbac de aproximativ 63 000 de hectare. Portugalia nu mai
cultiva bumbac, iar Bulgaria produce cantitati foarte modeste. In general, bumbacul se cultiva in
zone deosebit de defavorizate, cu putine alternative de ocupare a fortei de munca, si care
continua sa se numere printre regiunile acoperite de obiectivul "Convergenta" pentru perioada
2007-2013.
In Grecia, suprafata cultivata s-a redus cu 11 %, iar cifrele de productie au scazut in proportie
similara din cauza conditiilor climatice nefavorabile si, in principal, ca urmare a aplicarii reformei
din 2004.
În Spania, efectele aplicarii regimului actual au antrenat schimbari in sectorul bumbacului mult
mai radicale decat cele din Grecia. Andaluzia, principala regiune producatoare de bumbac a
Spaniei, a pierdut in numai doua campanii agricole 30 % din suprafata cultivata si 65 % din
productie, care a scazut de la 347 000 de tone de bumbac recoltat in 2004 la 130 000 de tone in
2007. In ultimii doi ani, 30 % din producatori au abandonat aceasta cultura. Aceasta scadere a
productiei face ca mentinerea celei mai mari parti a industriei bumbacului din Spania sa nu fie
viabila pe termen scurt, lucru care va avea un impact substantial asupra industriilor de egrenare si
asupra utilizarii mainii de lucru in exploatare.
Productia comunitara reprezinta numai 2 % din consumul mondial de bumbac si
se situeaza cu mult in urma marilor producatori (SUA, China, India). Prin urmare,
Uniunea Europeana nu contribuie la stabilirea preturilor acestei materii prime la
nivel international, iar sprijinul comunitar acordat producatorilor de bumbac nu
duce la denaturarea concurentei.
 Ţara Producţia (milioane)
China 841
Italia 530
Japonia 230
India 157
Franţa 96
Turcia 94
Spania 82
Germania 56
Rusia 56
SUA 44
Marea Britanie 42
Polonia 41
Total mondial 2511

Industria lînii prelucrează lîna obţinută din creşterea ovinelor, respectiv 2,331
milioane de tone în 2004, mai scăzută cu 730000 tone faţă de 1990.
Filaturile produc lîna cardată cu fibra scurtă, pentru postavuri şi pături şi lîna
pieptănată cu fibre lungi pentru stofe. Prodeucţia mondială de ţesături delînă a
fost de peste 2500 mln de mp în anul 2001.
 În rîndul marelor producătoare de ţesături de lînă nu intră ţările tradiţionale
producătoare de lînă – Australia, Noua Zeelendă, Argentina, şi Africa de Sud care
exportă lîna brută în ţări ca Italia, Fanţa, Japonia, Germania, Marea Britanie care o
prelucrează în ţesături, în special stofe şi apoi în confecţii de lînă.
Centrele tradiţionale ale industriei lînii sunt în Marea Britanie – Yorkshire,
Bradford, în zona Alpilor – Bielle şi Schivo Veneto din Italia, Basel din Elveţia, în
zona Carpaţilor –Cisnădie, Buhuşi, Ploieşti, - România.
 Ţesătură de iută Mătasa naturală

Alte subramuri a industriei textile sunt industriile de prelucrare a mătăsii naturale, ale inului şi
iutei , ele au o arie de raspîndire mult mai redusă, fiind mai dependente de aria de producţie a
materiei prime şi de tradiţiile locale de prelucrare şi de port.
Creşterea viermelor de mătase şi prelucrarea mătăsii naturale este caracteristică statelor – Asiei de
Sud-Est - Japonia, China, Coreea, India, Tailanda, Indonezia şi, ulterior, unor ţări europene – Italia,
Franţa, Germania, România. Cu producţii scăzute se mai remarcă state din Asia Centrală –
Uzbekistan, Turkmenistan şi din regiunea Caucazului – Armenia şi Gruzia.
 Inul este planta textilă specifică Europei de Nord, unde inul pentru fuior se cultivă în
statele baltice – Estonia, Letonia, Lituania şi în Polonia, Germania, Marea Britanie, Irlanda.
După o perioadă de criză din anii 1960 – 70, datorită folosirii pe scară largă a materialelor
sintetice, se observă un reviriment al ţesăturilor de in, pe măsură ce consumătorii preferă
produsele naturale mai sănătoase la purtat.
Iuta cu un areal cu un areal de cultură restrîns în statele din Asia de Sud-Est – Bangladesh,
India, China, Tailanda, Birmania, este o plantă textilă care are o arie de folosire mai largă.
Ea se prelucrează în fire şi ţesături rezistente, dar grosiere, fie în zona de cultură –
Narayanganj(Bangladesh), Horra, Calcutta, (India), Rangoon (Birmania), fie în porturile din
ţările importatoare – Dundee (Scoţia)
Industria confecţiilor şi tricotajelor foloseşte ţesăturile naturale sau artificiale pentru
croitorul articolelor de purtat. Pe lîngă caracterul artizanal şi uneori exclusivist al marilor
case de modă, pentru proţcuida standartizată procedeele sunt automatizate pentru
tipare, croire, coasere, cu ajutorul maşinilor cu control numeric, prin încorporarea
maşinilor de cusut a memoriei programabile(Prom)sau cu sisteme de croire lazer etc.
Producţia este concentrată în ţări ca Franţa – Paris, Italia – Milano, Marea Britanie –
Londra, SUA – New York, Germania, Spania şi în ţări ca India, Coreea de Sud, Brazilia,
China.
Comerţul cu prodeuse textile şi confecţii este foarte activ şi are ponderi valorice foarte
ridicate.
Industria de pielarie - incaltaminte reprezinta un sector important al economiei
nationale intrucat satisface nevoile de consum ale populatiei cu produse din piele si
incaltaminte, realizeaza un important excedent de produse care se valorifica la export,
asigura peste 80 mii locuri de munca si desfasoara activitati care se preteaza pentru
munca si aptitudinile femeilor.
Industria pielăriei prelucrează diferite varietăţi de piei – de bovine şi ovine în principal,
dar şi blănuri utarnale, avînd o gamă larga de produse – confecţii din piele,
încălţăminte şi produse de marochinărie.
Industria de pielarie are ca principal produs pielea finita, care reprezinta un
produs industrial intermediar, cu numeroase aplicatii in diverse sectoare :
incaltaminte (62%), imbracaminte (15%), marochinerie (12%), mobila si automobile
(11%). Prelucrarea pieilor genereaza insa si alte subproduse care isi gasesc utilizarea
in alte sectoare industriale respectiv: fainuri si hidrolizate proteice, biostimulatori,
produse chimice fine-pentru cosmetica, gelatine, fertilizatori, produse medicale talpi
artificiale etc., importanta valorificarii acestor subproduse tinde sa fie din ce in ce mai
mare, in special a celor rezultate din prelucrarea inainte de tabacire.
Principalele furnizori de materii prime – piei brute – sunt SUA, Brazilia, Argentina,
ţările UE, Rusia.
În prezent industria uşoară joacă un rol important în economia Moldovei,
efectuînd un sfert din volumul exportului total pe ţară.
Deşi soldul comerţului exterior pe a.2006 a fost negativ, în industria uşoară
exportul prevalează asupra importului cu 12,6 % .
În ianuarie – iulie 2007 exporturile materialelor textile şi articolelor din
acestea au totalizat 151,2 mln.dolari SUA, volum superior celui realizat în
perioada corespunzătoare din anul 2006 cu 23,4% (în structura exportului total
aceste mărfuri ocupă 21,5%, cel mai mare indicator), încălţăminte, pălării,
umbrele etc. – 23,3 mln.dolari SUA , creşterea cu 34,8% (în structura exportului
ocupă 3,3%).
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în perioada ianuarie-iulie a
a.2007 pe aceste grupuri de mărfuri constituie 11,6 % şi 11,1% respectiv.
Însă, din cauza situaţiei economico-financiare create, lipsei pieţei de desfacere
interne dezvoltate şi a materiei prime proprii, insuficienţei mijloacelor circulante
proprii, cea mai mare parte din întreprinderile de confecţii, tricotaje,
marochinărie şi încălţăminte activează în regim vamal de perfecţionare activă,
prelucrînd materia primă a clientului.
Printre cei mai mari importatori de servicii pot fi numiţi: Germania, Italia şi SUA.
În afară de aceasta, exportul serviciilor se efectuează în Austria, Anglia, România,
Olanda, Belgia etc.
În afară de aceasta, exportul serviciilor se efectuează în Austria, Anglia, România, Olanda,
Belgia etc.
Producţia din materia primă proprie (covoarele fabricate de către SA „Floare-Carpet”, SA
„Moldabela”, piei tăbăcite – SA „Piele” şi articole flauşate – SA „Flautex”) se exportă în
România, SUA, Anglia, Polonia, Austria, Lituania etc. Concomitent, producţia sus-numită
se livrează în ţările CSI.
Analiza exportului demonstrează, că activitatea în regimul vamal de perfecţionare activă
prevalează fabricarea producţiei din materia primă proprie.
Rezultatul pozitiv al acestui gen de activitate a fost că întreprinderile mari şi mijlocii,
actualmente, au posibilitate să investească mijloacele circulante proprii în reutilarea
tehnică şi însuşirea tehnologiilor noi.
Însă, trebuie de menţionat, că situaţia creată în urma modificărilor structurale în Uniunea
Europeană, desigur, va atrage asupra sa şi modificări pe piaţa serviciilor.
Şi din această cauză, deja la momentul actual, în faţa întreprinderilor stă sarcina de a
majora volumul de fabricare a producţiei din materia primă proprie pentru livrarea ei atît
pe pieţele pierdute anterior (ale ţărilor CSI), cît şi pe noile pieţe, în special, ale celor
europene, fără a micşora volumele serviciilor.
Este necesar de remarcat, că, în prezent, în condiţiile insuficienţei mijloacelor circulante
proprii şi existenţei creditelor bancare cu rata dobînzii care depăşeşte cu mult norma de
profit, pentru reutilarea tehnică integrală, implementarea tehnologiilor performante şi, ca
urmare, majorarea competitivităţii mărfurilor moldoveneşti, volumele investiţiilor
efectuate sunt nesatisfăcătoare. În structura investiţiilor pe ţară sectorul industrial
alcătuieşte numai 30 % şi este necesar să se lucreze mai eficient pentru atragerea
investiţiilor, atît a celor locale, cît şi străine.
În anii 2002-2005 volumul investiţiilor în capitalul fix din industria uşoară a fost în creştere
de la 47,1 mln.lei pînă la 131,4 mln.lei, dar, totuşi, aceste creşteri sunt foarte
neînsemnate.
Totodată, menţionăm, că în ultimii ani, din toate ramurile industriei, cea mai dezvoltată în
teritoriu este industria uşoară.
La aceasta a contribuit climatul legislativ în vigoare favorabil în ţară, în deosebi pentru
industria uşoară, inclusiv modificarea respectivă a Codului fiscal în ce priveşte extinderea
scutirii de plata TVA a serviciilor, prestate pe teritoriul ţării de către agenţii economici
autohtoni solicitanţilor plasării mărfurilor sub regimul vamal de perfecţionare activă.
Înlesnirile fiscale acordate întreprinderilor ce activează în acest regim a permis
dezvoltarea potenţialului industrial, inclusiv în teritoriu, datorită cărui fapt în a.2003 - 8
luni ale a.2007 au fost create 53 întreprinderi cu circa 5,0 mii locuri de muncă, inclusiv în
a.2003 - 8 întreprinderi cu un număr de angajaţi de 1311 persoane, în a.2004 –16
întreprinderi cu 1297 angajaţi, în a.2005 –12 întreprinderi cu 1288 angajaţi, în a.2006 –3
întreprinderi cu 346 angajaţi şi în 8 luni ale a.2007 - 14 întreprinderi cu 680 angajaţi.
În perioada dată s-au fondat întreprinderi atît cu capital
străin (Italia, România, Turcia, Anglia etc.), cît şi private
din micul business în raioanele: Basarabeasca –1, Cahul –
2, Călăraşi –1, Cimişlia-1, Floreşti -2, Glodeni –3, Ialoveni
–3, Ocniţa –1, Orhei –2, Rîşcani –1, Sîngerei –1, Soroca –
2, Ştefan –Vodă -1, Străşeni -2, UTA „Gagauzia”-2,
mun.Chişinău –22, mun.Bălţi -5.
De menţionat, că cel mai mare număr de întreprinderi
noi a fost creat în mun.Chişinău (40,5 %) şi mun.Bălţi
(11,9 %).
Principalele probleme actuale în industrie uşoară:
1.Asigurarea industriei cu forţă de muncă calificată (orientarea profesională a tinerilor în
şcolile medii de cultură generală; efectuarea reformei sistemului de educaţie
profesională şi superioară; ameliorarea colaborării instituţiilor de învăţămînt cu
întreprinderile industriale; soluţionarea problemelor sociale ale angajaţiilor; susţinerea
de către stat a specialiştilor tineri etc.).
2.Creşterea productivităţii muncii (reutilarea tehnică a întreprinderilor, inclusiv suportul
statului în ce priveşte acoperirea dobînzilor bancare primite pentru acest scop sau
anularea TVA la importul utilajului tehnologic, care nu se produce în ţară;
implementarea tehnologiilor noi, reorganizarea procesului de producţie; elaborarea şi
implementarea conceptului sistemului de reinstruire permanentă a muncitorilor şi
specialiştilor întreprinderilor etc.).
3.Majorarea volumelor producţiei fabricate, inclusiv articolelor cu brandul propriu cu
cota valorii adăugate ridicate (majorarea competitivităţii mărfurilor autohtone;
îmbunătăţirea designului modelelor şi corespunderea lor direcţiilor modei; promovarea
insistentă şi cu mai multă îndrăzneală a produselor indigene pe pieţele de desfacere
externă şi internă).
4.Lipsa mijloacelor financiare proprii (soluţionarea chestiunii date prin atragerea
în ţară a băncilor străine, utilizarea surselor financiare acumulate din contul
fondului de amortizare; aplicarea experienţei Federaţiei Ruse în vederea
acordării suportului financiar de către stat prin acoperirea dobînzilor creditelor
bancare pentru achiziţionarea materiei prime şi efectuarea reutilării tehnice
integrale).
5.Insuifienţa investiţiilor directe în producere (soluţionarea chestiunii în cauză
prin crearea infrastructurii dezvoltate în ţară; atragerea investiţiilor străine prin
crearea întreprinderilor mixte şi întreprinderilor cu capital străin; crearea şi
dezvoltarea pieţei secundare a valorilor mobiliare; emiterea hîrtiilor de valoare
de stat).
Două întreprinderi (SA „Zorile”- producător de încălţăminte şi SA „Floare-
Carpet”- producător de covoare) sunt societăţi pe acţiuni cu cota statului mai
mare de 50 %.