Kinetoprofilaxie și recuperare pe grupe de vârstă

CURS 1 – Periodizarea etapelor de dezvoltare a individului, conceptele de filogeneză și

ontogeneză. Factorii endogeni și exogeni care influențează dezvoltarea umană. Modificările în
timp ale dezvoltării fizice și neuro-psihice umane. Îmbătrânirea normală și patologică.
ONTOGENEZA ȘI FILOGENEZA
Ontogeneza (ontos – individ, genesis – naştere,
dezvoltare) constituie o veritabilă istorie a dezvoltării
individului de la fecundaţie până la moarte.

Filogeneza (phylon – specie, genesis – dezvoltare)

reprezintă dezvoltarea speciei umane în procesul
evoluţiei animalelor.
 PERIOADELE ONTOGENEZEI SUNT:

I Perioada intrauterină (prenatală);

II Perioada extrauterină (postnatală).

Perioada intrauterină cuprinde trei faze (perioade):

1. Perioada de ou sau zigot - prima săptămână,
2. Perioada embrionară – săptămânile II-VIII,
3. Perioada fetală – de la 2 luni până la naştere.
Perioada de zigot cuprinde: fecundaţia, segmentaţia,
blastocistul, formarea discului embrionar bilaminar.

Perioada extrauterină cuprinde ca perioade mari: copilăria, pubertatea,

adolescenţa, perioada adultă cu maturitatea, senescenţa.
COPILĂRIA CUPRINDE TREI ETAPE IMPORTANTE:

Prima copilărie între 0 şi 3 ani (se termină dentiţia de lapte) şi include:

a) perioada de nou-născut cuprinde primele 30 de zile;
b) perioada de sugar între 30 de zile şi 1 an;
c) perioada de copil mic sau vârsta de antepreşcolar cuprinsă între 1 şi 3
ani;

A doua copilărie sau perioada preşcolară cuprinsă între 3 şi 6-7

ani, când apare primul molar permanent (molarul de şase ani) şi succesiv se
desfăşoară, continuându-se până la perioada adolescenţei erupţia celorlalţi
dinţi permanenţi.
A treia copilărie sau perioada şcolară începe la 6-7 ani şi ţine
până la 11-12 ani la fete şi 13-14 ani la băieţi.
 Pubertatea ţine de la 11-12 ani la 14 ani la fete şi
de la 13-14 ani la 15-16 ani la băieţi. Ea se termină
odată cu apariţia menarhăi sau prima menstră, la sexul
feminin, şi prima ejaculare, la cel masculin, cu
precizarea că primele ejaculări de cele mai multe ori
sunt neobservate.
Adolescenţa este perioada care ţine aproximativ
până la 18-19 ani la sexul feminin şi 23-24 ani la cel
masculin, când are loc osificarea cartilajelor epifizare şi
se încheie, în general, creşterea.
Adultul (tânărul) ţine de la 19-23 ani până la 35
ani.
Maturitatea cuprinsă între 35 şi 65 ani.
 Senescenţa sau bătrâneţea este ultima perioadă
a vieţii, caracterizată prin procese de regresiune sau
involuţie biologică, cu atrofia şi scleroza ţesuturilor şi
organelor, al căror rezultat îl constituie scăderea treptată
a forţelor fizice şi intelectuale ale individului. Unii
autori disting senescenţei trei perioade:

a) 65 – 75 ani, vârstnic,
b) 75 – 90 ani, bătrân,
c) după 90 ani, longeviv.
PERIOADA POSTNATALĂ PREZINTĂ 3 CICLURI

Ciclul de creștere și dezvoltare, primii 20 ani de

viață;
Etapa sau ciclul adult, se extinde de la 20 ani
până la 65 ani (denumit și vârsta a doua);
Ciclul al treilea sau etapa vârstelor de regresie
(ale bătrâneței), de la 65 ani până la moarte.

Ciclul de creștere cuprinde copilăria, pubertatea și

adolescența. Ciclul adult cuprinde tinerețea (25 -35 ani)
și perioada adultă. Ciclul vârstelor de regresie cuprinde
perioada de trecere (65-70 ani) și bătrânețea.
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA

Creşterea şi dezvoltarea în perioada postnatală

sunt determinate de factorii genetici şi factorii de mediu.
Creşterea diferitelor părţi ale organismului este
neproporţională şi se desfăşoară conform următoarelor
legi:
1. Legea alternanţei;
2. Legea proporţiilor;
3. Legea antagonismului morfologic şi ponderal;
4. Legea creşterii inegale
 segmentele corpului nu cresc toate în acelaşi
timp, ci alternativ (ex. membrele inferioare nu cresc
concomitent cu cele superioare); tot alternativă este
creşterea în lungime şi grosime a oaselor care se
succedă (ex. în etapa în care femurul creşte în lungime,
tibia şi fibula cresc în grosime).

pentru fiecare perioadă a copilăriei

există un anumit ritm de creştere (mai
Legea alternanţei accelerată la 6-7 ani, mai lent la 7 -10
ani).
fiecare segment al
corpului are ritmul său Legea proporţiilor
de creştere.
în perioada de creştere
acumulativă diferenţierea este
redusă şi invers.
Legea creşterii inegale

Legea antagonismului morfologic şi ponderal

EVOLUŢIA TALIEI ŞI SALTURILE DE CREŞTERE

Lungimea medie a nou-născutului constituie 50 cm, creşterea

în lungime a sugarului este de 25 cm. El ajunge de la 50 cm la 75 cm
la sfârşitul primului an de viaţă. În al 2-lea an creşterea medie
constituie 10-15 cm, în al 3-lea – 8 cm, apoi până la 6 ani – creştere
stabilă de 4-5 cm/an.

La vârsta de 6-7 ani viteza de creştere se accelerează de la 5

cm/an la 8-10 cm/an şi constituie primul salt de creştere. La
pubertate (11-14 ani) are loc al doilea salt de creştere; creşterea
pubertară este de aproximativ 23 cm la fete şi 25 cm la băieţi (în
primul an 11-12 cm, în ultimul – 6-7 cm).
 La pubertate creşterea se realizează după anumite
legităţi:

1. Înălţimea creşte pe seama membrelor inferioare

înainte de pubertate şi pe seama trunchiului după
pubertate.
2. Creşterea în lungime a oaselor este mai
pronunţată înainte şi în timpul pubertăţii, în timp ce
creşterea în grosime este mai intensă după pubertate.
3. Creşterea interesează mai cu seamă oasele
înainte de pubertate şi muşchii după pubertate.
EVOLUŢIA GREUTĂŢII
Cea mai pronunţată creştere în greutate are loc în
primul an de viaţă, când, de la greutatea de 3,4 kg a nou-
născutului se ajunge la aproximativ 9-10 kg, când greutatea
se triplează. În al 2-lea an de viaţă creşterea în greutate este
de 2-3 kg, în următorii trei ani cu 1,5-2,0 kg, iar la 6-7 ani
se accelerează din nou.
Se apreciază că 50 % din greutatea adultă se ia la
pubertate, puseul pubertar maximal la fete se înregistrează
la 13 ani (5,0-5,5 kg/an), la băieţi – la 15 ani (5,5-6,5
kg/an).
Anotimpurile influienţează creşterea. Creşterea în
greutate domină sfârşitul verii şi toamna, cel mai intens în
august-noiembrie. Primăvara şi la începutul verii domină
creşterea în lungime, respectiv lunile aprilie-iulie.
 Vârsta biologică, numită şi vârstă a dezvoltării, reflectă creşterea,
dezvoltarea, maturizarea şi involuţia organismului. Factorii care influenţează vârsta
biologică:
 factori morfologici,
 factori fiziologici,
 factori biochimici.
Vârsta cronologică se măsoară în ani, luni, zile.

Vârsta biologică (factori morfologici)

1. Vârsta osoasă sau gradul de osificare a scheletului (se determină după
radiografia mâinii).
2. Vârsta dentară sau erupția dentară (cele două dentiții: temporară și
permanentă).
3. Vârsta sexuală sau gradul de maturizare sexuală (prezența semnelor
secundare).
4. Aprecierea dezvoltării fizice (talia, masa corpului, perimetrul cutiei
toracice și a craniului).
 În ontogeneza umană se evidenţiază următoarele periode
critice, perioade de creştere a sensibilităţii organismului faţă de
factorii de mediu:

1. fecundaţia şi formarea zigotului,

2. implantarea (a 6-7-ea zi a embriogenezei),
3. dezvoltarea primordiilor organelor şi formarea placentei
(a 3- 8-a săptămână),
4. dezvoltarea encefalului (15-20-a săptămână),
5. formarea sistemelor de organe, inclusiv a organelor
genitale (a 20-24-a săptămână),
6. naşterea,
7. perioada până la 1 an,
8. perioada pubertară.
 Aproximativ 15% din sarcini dispar inainte ca
ovulul fecundat să se implanteze în uter, iar 15% din
produșii de concepție se pierd înainte de săptămâna a 8-a de
gestație. Anomaliile cromozomiale sunt responsabile de
peste 50 % din avorturile spontane.

Specialiștii consideră că rata mare a avorturilor în

astfel de situații are un rol protector: asigură dezvoltarea
unui procent foarte redus din feții cu malformații
congenitale (2-3% față de 12% cum s-ar întâmpla dacă
astfel de avorturi nu ar avea loc).
FACTORII EXOGENI:

Modul în care acești factori influentează dezvoltarea organismului depinde de intensitatea

și durata lor de acțiune, ca și de vârsta la care acționează. Perioadele cele mai sensibile
sunt cele în care procesul de creștere este cel mai rapid (deci primele săptămâni, primele
luni, primii ani de viață, pubertatea).

1. Alimentatia – este unul dintre factorii ce influentează creșterea încă, din timpul vieții
intrauterine. Deficiențele în dieta mamei se vor repercuta asupra stării de nutriție a fătului.
Subnutriția mamei va determina nașterea de copii cu greutate mică (small for date – 24-45
% din cazuri) și cu lungime mai mică față de normal (în 10 % din cazuri).
Efectul malnutriției intrauterine se va reflecta și asupra dezvoltării nervoase superioare a
copilului, deoarece în perioada intrauterina și în primele 6 luni postnatal celulele nervoase
se multiplică, la fel conexiunile dendritice, crește numărul de celule neurogliale și are loc
mielinizarea. Subnutriția calitativă a gravidei poate determina embriopatii și fetopatii.
Carența proteinelor din alimentație va determina diminuarea ratei de sinteza a proteinelor
în organismul copilului. În carenta proteică severă pot apărea tulburări enzimatice, edeme,
tulburări de coagulare. Carența de săruri minerale influențează mineralizarea scheletului.
În contrast cu subalimentația, supraalimentația precoce va favoriza apariția obezității.
FACTORII EXOGENI:

2. Mediul geografic – influențează creșterea prin condițiile de

microclimat: aer, soare, temperatură, umiditate, presiune
atmosferică, raze ultraviolete. Efectele sunt mai mari în primii 5 ani de
viață.

Altitudinea de peste 1500 m determină un ritm de creștere mai mic,

atât în timpul vieții intrauterine, cât și postnatal, din cauza hipoxiei
cronice.
Climatul excesiv se asociază cu o talie mică, pe când climatul temperat
pare să fie favorabil dezvoltării în lungime.

Anotimpul: fiecare copil are un ritm sezonier propriu de dezvoltare.

FACTORII EXOGENI:
3. Factorii socio-econimici – care influențează creșterea
staturo-ponderală sunt: condițiile sanitare, morbiditatea
infecțioasă și parazitară, alimentația, locuința,
stresul, profesia părinților, dinamica socială, situația
financiară.

4. Exercițiile fizice – aplicate din primul an de viață, la

început sub forma masajelor, apoi a gimnasticii pentru
sugar, iar pe măsură ce copilul crește, a unui sport adecvat
posibilităților lui, au un rol favorabil, de stimulare a
creșterii și dezvoltării, prin tonifierea
musculaturii, întărirea articulațiilor, ameliorarea
oxigenării, facilitarea termogenezei.
FACTORII EXOGENI:
5. Factorii afectiv-educativi – climatul familiei de calm,
optimism, care încurajează acțiunile copilului, va favoriza
dezvoltarea acestuia, în timp ce o familie în care există stări
conflictuale, unde părinții se ceartă (familiile dezorganizate) vor
contribui la un ritm de dezvoltare întârziat. Se constată ca pentru
copii crescuți în orfelinate există un ritm de creștere mai lent
decât la cei crescuți în familie, dar aceștia, o dată înfiați și
îngrijiți într-un mediu care le oferă afecțiunea necesară, își reiau
ritmul de creștere.

6. Noxele chimice, radiațiile, diversele traumatisme – pot

influența negativ creșterea și dezvoltarea. Pot avea efecte
limitative în dezvoltarea copilului.
FACTORII ENDOGENI:

1. Factorii genetici. Controlul genetic al creșterii este plurifactorial. Ereditatea

condiționeaza parțial talia definitivă și dimensiunile copiilor la diferite vârste.
Copii cu talie mare provin din părinți care au și ei talie mare. Negrii nasc copii
cu 1-2 cm mai mici în lungime și 100-200 g mai puțin pentru greutate, datorită
conformației bazinului mamei, care este condiționată genetic.
Factorii genetici au un rol major asupra inteligenței, fapt dovedit de gemenii
monozigoți crescuți separat, în condiții diferite de mediu, și care au același
coeficient intelectual.

2. Factorii hormonali. Intervin atât în timpul vieții intrauterine cât și postnatal.

Hormonii fetali au un rol minor în dezvoltare. Hormonul somatotrop hipofizar se
secretă din săptămâna a VIII-a de gestație.
Controlul secreției de STH prin factorul de eliberare hipotalamică se realizeaza,
însă, după naștere. Hormonii materni provin din hormonii placentari și hormonii
produși de organismul mamei, care traverseaza bariera placentară.
Hipofiza controlează creșterea prin intermediul hormonului somatotrop, hormon
antehipofizar, anabolizant. El intervine ca reglator al creșterii. Secreția sa
inadecvată determina nanism, iar secreția în exces, gigantism.
FACTORII ENDOGENI:

3. Tiroida. Hormonii tiroidieni intervin în osteogeneză, favorizând hipertrofia

condrocitelor din cartilajul de creștere, mineralizarea osoasă, stimulează secreția
proteică și multiplicarea celulară, procesele oxidative tisulare, intervin în
metabolismul lipidic.

4. Suprarenalele. Glucocortocoizii au acțiune inhibitorie asupra procesului de

creștere – mineralocortocoizii stimulează secreția de ADN și ARN.

5. Paratitroidele. Intervin în mineralizarea scheletului, prin parathormon.

6. Glandele sexuale. Hormonii androgeni exercită acțiune anabolizantă asupra

mușchilor, oaselor, măduvei osoase, stimulează proliferarea celulelor
cartilaginoase, diferențierea și maturarea sexuală, iar la pubertate opresc
creșterea staturală prin calcificarea cartilajului de creștere.
ÎMBĂTRÂNIREA NORMALĂ ȘI PATOLOGICĂ.
Există o serie de aspecte sociale ale bătrâneții:
•creșterea longevității reale și potențiale și protejarea socială a acesteia;
•utilizarea socială a experienței profesionale și sociale a vârstelor înaintate;
•profilaxia bătrâneții și a luptei împotriva bolilor drastice de degenerescență.

Vârstele de involuţie au o evoluţie stadială la care ne vom referii

ţinând cont de tipul fundamental de activităţi şi tipul caracteristic de relaţii.
Procesul de îmbătrânire antrenează o serie de modificări morfologice
funcţionale ale organismului, care se desfăşoară potrivit unui anumit program în
timp.
Unele dintre aceste modificări constituie indicatorii procesului de
îmbătrânire şi pe baza lor se poate preciza vârsta biologică a unui subiect care,
în condiţii ideale se confundă cu vârsta cronologică – îmbătrânire normală sau
ortogenă.
Dacă vârsta biologică este mai mare decât vârsta cronologică -
îmbătrânire accelerată.
În cazul când vârsta biologică este mai mică decât cea cronologică –
îmbătrânire întârziată.
 Vârsta biologică şi ritmul de îmbătrânire
depind de:
•factorii genetici;
•factorii de mediu;
•factorii patologici (boli infecţioase, toxice,
degenerative, posttraumatice).

Factorii patologici duc la o îmbătrânire

accelerată, iar deoarece apar şi modificări
morfofuncţionale noi generate de afecţiunea
respectivă, îmbătrânirea în aceste cazuri este
şi patologică.
 Indicatorii îmbătrânirii sunt numiţi marcheri. Selecţia
indicatorilor se face conform unor criterii:
•posibilitatea de detectare simplă;
•corelaţia lor cu procesul de îmbătrânire încă de la 40-45 de
ani;
•caracterul lor obiectiv (credibilitatea lor);
•posibilitatea de a fi apreciaţi cantitativ.

Folosind aceste criterii s-au întocmit diferite scale de

evaluare a vârstei biologice.
 Pentru orice perioadă a vieţii există „criterii” caracteristice.

La etapa de pre-senescenţă (45 – 65 ani) punctajul este

realizat în mare parte de schimbările tegumentelor şi ale părului, apoi
de cele ale aparatului cardiovascular, sistemului auditiv şi ale
văzului. Apariţia menopauzei la femei.

Pentru etapa de vârstnic (peste 65 de ani) punctajul se

acumulează din contul schimbărilor din partea aparatului
cardiovascular, sistemului nervos şi analizatorilor.

Perioada de bătrâneţe (peste 75 de ani) este dominată de

modificările sistemului nervos urmate de cele ale sistemului
cardiovascular şi osteoarticular.