Sunteți pe pagina 1din 25

Disput-Club

TRANSPORTUL- MOFT SAU


NECESITATE?!
Orice activitate, în viață se bazează și se realizează cu ajutorul transportului. Știm cu toții că transportul este o activitate care a apărut odată cu
existența omului. Limitele fizice ale organismului uman în privința distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantității de bunuri ce puteau fi
transportate, au determinat, în timp, descoperirea unei game variate de căi și mijloace de transport.
Așa a ajuns ca Transportul să
reprezinte "sistemul circulator"
al intregii planete și, în același
timp, al fiecarei țări în parte,
constituind o importantă
ramură a producției materiale
fără de care existența unei
societăți moderne ar fi de
neconceput.
Pentru ca orice tip de
transport sa poata fi realizat
în cele mai bune conditii
trebuie să existe organizare,
indiferent ca este vorba
despre cel rutier, aerian,
feroviar, fluvial sau maritim.

Așa cum spuneau înțepții :


Munca este mijlocul
de transport către
bunăstare!
• ECHIPA EXPRESS

• ECHIPA TRANSPORTATORII
I-probă « Prezentarea echipei »
II-a probă«Tema de acasă» Promovarea Transportului
III-a probă « Întrebări fulger »
II-a probă «Tema de acasă »
Promovarea Transportului
1. Ce tip de marcaj va fi prezentat pe
cisternă în transportarea benzinei?
2. Ce stă la baza determinării costului
de transport?
3. Numește certificatul perfectat de
către expeditor la transportarea
cerealelor?
4. Din ce grupă face parte încărcătura cu
dimensiunile / 45 de metri în
lungime, înălțimea de 6,80 metri iar masa
totală constitue 80 t?
5. În ce direcții se desfășoară transportul
feroviar și rutier?
6. Numește actele necesare pentru
transportarea mărfurilor elaborate de către
expeditor?
7. Numiți cea mai mare
rețea de tranport din
Republica Moldova?
8. Ce tip de tară îndeplinește concomitent 3
funcții: tară, suport de încărcare-
descărcare, dispozitiv de încărcare- descărcare?
9. După care criterii se selectează tipul de transport?
10. Ce obligatoriu anexează expeditorul la
documentele de transport în cazul
transportutilor mărfurilor periculoase?
Perseverența
să vă fie
motor
și speranța
combultibil !
Vă mulțumim
pentru atenție!!!

S-ar putea să vă placă și