INTRODUCERE

Principalele grupări şi partide religioase la

evrei au fost:
FARISEII
SADUCHEII
ESENIENII
ZELOŢII
IRODIANII
CĂRTURARII
 FARISEII
Etimologic termenul de fariseu derivă din
rădăcina verbului paras, care are mai multe
sensuri şi anume: „a separa”, ”a deosebi”, ”a
declara”, ”a explica”, ”a declara deosebit”,
”a interpreta”.
Prin termenul de fariseu se poate înţelege cel
separat, adică cel cu o altă opinie politică, cât
mai ales cel cu o altă opinie morală, cel cu un
alt comportament. Idealul lor era de a păstra
cu orice preţ învăţătura lui Moise.
 FARISEII
Sarcina principală a fariseilor era de a fi în
slujba Legii şi a tradiţiei iudaice.
Pacticau rugăcinea, postul, zeciuiala, ţineau
Sabatul, credeau în nemurirea sufletului,
îngeri.
Dintre farisei au fost recrutați unii ucenici
de nădejde ai Mântuitorului ca Rabi Simeon,
Iosif din Arimateea, Nicodim, Rabi Gamaliel
și Sfântul Apostol Pavel.
 SADUCHEII
Descinzând din aristrocrația vremii, saduchei
formau un partid politico-religios în iudaism.
Aceștia reprezentau partidul celor foarte bogați,
care au știut să profite din plin de stăpânirea
romană și de funcțiile preoțești.
Iosif Flaviu ne spune că saducheii au câștigat
numai pe cei avuți, căci din masele mari ale
poporulu ei n-aveau adepți.
Etimologic, ei purtau numele Marelui Preot din
vremea lui David si Solomon - Țadok.
 SADUCHEII
Conservatori, pentru ei singurele cărti canonice
erau cele care formează Pentateuhul.
Nu credeau în nemurirea sufletului, învierea
trupurilor si nici în îngeri (Mat. 22:23; Fapte
23:8).
Saducheii au aparținut tradiției, fiind întru totul
fideli credințelor și practicilor religioase ale
trecutului, neacceptând tradiția orală.
Saducheii au reprezentat multă vreme autoritatea
religioasă şi au deţinut puterea politică şi juridică,
alături de farisei. Istoria saducheilor ia sfârșit în
anul 70, odată cu căderea Ierusalimului.
 ESENIENII
Etimologia cuvântului esenian provine din limba
greacă hosios – sfânt.
Esenienii excludeau femeile din grupările lor,
urmau îndeaproape Legea lui Moise, mai
ales sabatul, dar și alte ritualuri. Credeau în
nemurirea sufletului și în pedepsirea divină a
păcatelor.
În ceea ce privește credința lor religioasă, se
știe că esenienii îl așteptau pe Mesia ca pe un
rege al iudeilor, care să-i elibereze de sub
dominația păgânilor, pentru a putea
 ZELOŢII
Zelotii aveau să se facă remarcați cu precădere în perioada
ocupatiei romane, fiind un fel de fundamentaliști fanatici ai
acelor vremuri. Întemeietorul acestei grupări a fost Iuda
din Gamala, care în timpul recensământului din anul 6
după Hristos, stârnise o răscoală împotriva stăpânirii
romane. Aceasta a fost înăbușită în scurt timp.
Supraviețuitorii s-au regrupat și cu timpul mulți alții s-au
alăturat acestei mișcări.
Iosif Flaviu numește zeloți pe fanaticii care urmau pe Ioan
din Ghiscala, un extremist care după căderea Galileii, a
venit în Ierusalim și, împreună cu Simon Bar-Giora, nu s-
au lăsat până n-au vazut Ierusalimul una cu pământul, iar
templul sfânt prefăcut în cenușă. Ei înșiși în lanțuri,
mergând înaintea carului de triumf al lui Titus, și-au găsit
 IRODIANII
Această gardă numită după numele
dregătorului Irod era un fel de poliţie
neoficială a Templului. Sub ochiul îngăduitor
al stăpînirii romane, irodienii patrulau prin
curţile Templului şi prin oraş căut ând să
impună norodului hotărările dregătorului.
Romanii nu aveau acces în Templu şi nici nu
erau prea interesaţi în disputele religioase
interne ale iudeilor, aşa că ei au îngăduit
existenţa acestei forţe poliţieneşti
independente (Mat. 22:16; Marcu 3:6).
 CĂRTURARII
Cărturarii au îndeplinit una dintre cele mai
importante slujbe spirituale din Israel. Datoria lor
era să multiplice prin copiere exemplarele scrierilor
sfinte. Cu timpul ei au ajuns să cunoască
extraordinar de bine „litera" Scripturii şi treceau în
popor drept o clasă chemată să informeze şi să
corecteze în probleme de învăţături Biblice. Luca îi
numeşte: „învăţători ai Legii" (Luca 7:30). Orgoliul
lor scolastic i-a pus repede în conflict cu Domnul
Isus, care deşi nu studiase în nici una din şcolile lor,
îşi permitea să interpreteze Scriptura în faţa
poporului într-un fel nou şi nemaiîntîlnit în
„tradiţie". Popularitatea „învăţătorului" din Nazaret
era veşnic o pricină de invidie pentru clasa
 SINEDRIUL
În timpul Domnului Isus, sinedriul era tribunalul
suprem şi forul care reglementa şi conducea
treburile civile şi religioase ale naţiunii (Mat. 26:59;
Marcu 14:55; l5:1; Fapte 4:15; 5:21; 22:30; 24:20). Pe
lîngă Sinedriul Central funcţionau a serie întreagă
de sinedrii locale (Mat. 5:22). Sinedriul a luat fiinţă
numai după revenirea din robia babiloniană şi numai
din cauză că poporul nu a mai avut un împărat sau
o preoţie care să asigure unitatea şi identitatea
neamului. Sinedriul este sinonim cu ceea ce
înţelegem astăzi prin „sinod” sau „senat". În Faptele
Apostolilor 5:21 acestui organism al puterii i se
spune: „Sobor".
 SINEDRIUL
Sinedriul era constituit dintr-un număr de 71
de persoane. (1) marele preot, (2) douăzeci şi
patru de „căpetenii preoţeşti", care
reprezentau cele 24 de cete ale preoţimii (1
Cron. 24:4, 6), (3) douăzeci şi patru de
„bătrîni", ca reprezentanţi ai populaţiei civile
(aceştia mai erau numiţi şi „bătrînii
norodului" -Mat. 21:23; Fapte 4:8), (4) douăzeci
şi doi de „cărturari", experţi cunoscători ai
prevederilor civile şi religioase ale Legii. Ori
de cîte ori se aminteşte despre Sinedriu se
presupune adunarea la un loc a tuturor