Credința în înviere și

viață veșnică
 Învierea în diferite
culture
Învăţătura despre Învierea morţilor
este una dintre tezele fundamentale
ale creştinismului: dacă moartea este
despărţirea sufletului de trup,
Învierea este unirea din nou a
sufletului cu trupul cu care a vieţuit
pe pământ.
Aşadar, prin Înviere se reface
persoana umană întreagă.
Învierea se referă doar la trupuri,
căci sufletul fiind nematerial,
spiritual, nu se poate descompune în
nimic, după moartea trupească acesta
fiind judecat de Dumnezeu şi dus fie
 Învierea în cultura
elenă
În mitologia greacă învierea este
prezentă prin povestea lui Asclepius
sau Escupalio. Asclepius învățase să
stăpânească arta vindecării bolnavilor
până la învierea morților.
Zeus, îngrijorat de modificarea
ordinii lucrurilor și temându-se că își
va împărtăși cunoștințele cu oamenii,
l-a lovit cu un fulger.
Urmele credinței în înviere se
regăsesc și în „misterele lui Eleusis”,
un oraș al Greciei Antice.
 Învierea în cultura ebraică
În cazul evreilor, învierea nu a fost o
credință larg răspândită a tuturor
credincioșilor, ci a unor grupuri. Acesta este
legat de dorința de restaurare a Israelului și a
fost predicat de către partidul fariseilor, care
se confruntă cu tradiția lor către marii preoți
sau saduchei.
Pentru farisei, după sfârșitul timpului,
poporul evreu avea să vadă gloria lui
Dumnezeu manifestată prin restaurarea lui
Israel în țară și va permite învierea morților
să se bucure de acest eveniment pentru un
timp specificat.
În acest sens, fariseii ar avea, într-o
oarecare măsură, un element comun de
discutat cu Iisus. În contrast, saducheii sau
marii preoți nu numai că nu credeau în
înviere, dar nici nu credeau în viața veșnică,
motiv pentru care era atât de important
pentru ei să se bucure de binecuvântarea lui
Dumnezeu în viață.
 Învierea în cultura
creștină
Cei care astăzi reprezintă cea mai
răspândită credință în credința învierii
sunt creștinii.
Pentru credincioși, Iisus a înviat la
trei zile după ce a fost răstignit și pus
în mormânt. Acesta ar fi semnul
neechivoc al divinității lui Iisus.
Credința în Învierea Sa dă naștere
mișcării apostolilor și răspândirea
creștinismului în întreaga lume.
Credința în viața veșnică și
nădejdea mântuirii

În ultimul articol al Simbolului de

credinţă mărturisim credinţa noastră
în viaţa veşnică: „...Şi viața veacului
ce va să fie”. Prin aceste cuvinte
arătăm că noi, creştinii ortodocşi,
credem în viaţă veşnică şi că pentru
noi viaţa nu se încheie la mormânt.
De ce spunem în Crez „aștept
învierea morților”
https://www.youtube.com/watch?v=-
dz2Y3Pow5c
 Judecata universală și
cea particulară
Scopul vieţii noastre este mântuirea şi
viaţa veşnică. Din învăţătura de credinţă a
Bisericii mărturisim credinţa în învierea
tuturor celor adormiţi la a doua venire a
Domnului nostru Iisus Hristos, când „va să
vină cu slavă, să judece viii şi morţii”.
Înainte de acest ceas, numit în teologie
judecata universală, este şi cea particulară,
care se face imediat după moarte. Această
judecată se face sufletului care s-a despărţit
de trup prin moarte. Acest lucru se întâmplă
pentru că primii oameni au păcătuit şi,
pierzând Raiul, au fost supuşi morţii:
„Precum printr-un om a intrat păcatul în
lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a
trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au
păcătuit în el”
 Karma

Conceptul de karma este o

doctrină esențiala a Buddhismului și
a Hinduismului si se referă la legea
universului dintre cauză si efect.
Cuvantul „karma” din limba Pali
inseamna actiune sau faptă. Astfel,
orice actiune facuta cu intentie, fie că
este mentala, verbala sau fizică este
considerată karma.
 Bibliografie:
https://relicnis.blogspot.com/2011/10/clasa-xii-credinta-i
n-inviere-si-viata.html
https://didacticaortodoxa.blogspot.com/2016/09/credinta-
in-inviere-si-viata-vesnica.html