Elemente fundamentale ale procesului de

realizare a unei piese prin tehnologii

neconventionale
 Domeniile de utilizare a tehnologiilor neconvenţionale

Factorii care au condus la apariţia acestor tehnologii:

 apariţia de materiale dure, greu sau imposibil de prelucrat prin
procedee clasice;
 apariţia unor tipuri de suprafeţe dificil sau realmente de neobţinut cu
ajutorul tehnologiilor clasice bazate pe „ruperea” de material din
semifabricat;
 creşterea exigenţelor legate de precizia şi rugozitatea suprafeţelor;
 extinderea necesităţilor de a obţine fie piese de configuraţii foarte mici,
fie piese de dimensiuni foarte mari.
 Există două situaţii importante când tehnologul va trebui să recurgă la
analiza posibilităţilor de utilizare a unor tehnologii neconvenţionale:
a. când prelucrabilitatea prin procedee clasice a materialului
semifabricatului este foarte redusă, făcând dificilă, neeficientă sau
realmente imposibilă aplicarea unei tehnologii clasice;
b. când suprafaţa de obţinut are asemenea forme, dimensiuni sau
amplasări, încât fie că aplicarea unui procedeu clasic este
neconvenabilă, fie că nu există, de fapt, un procedeu utilizabil în sensul
propus.
 Ce înseamnă tehnologii neconvenționale?

Prelucrarea materialelor prin procedee speciale, bazate

pe alte principii decât procedeele clasice a fost denumită
prelucrare neconvenţională sau specială.
Prelucrările neconvenţionale sunt definite ca fiind
acele procedee care îndeplinesc cel puţin una dintre condiţiile:
- sunt eficiente pentru prelucrarea unor materiale cu proprietăţi
deosebite (de exemplu cu duritate mare, sau casante etc.);
- permit obţinerea cu mare precizie a unor suprafeţe speciale ca
formă, dimensiuni, rugozitate (cu microasperităţi);
- se aplică în medii speciale, ionizate sau nu, la presiuni mari
sau vid.
 De ce sunt importante în aviație ?

Aplicarea procedeelor neconvenţionale de

prelucrare a materialelor este justificată de următoarele
avantaje tehnice şi economice:
- utilizarea în domenii în care tehnologiile clasice
(aşchierea, deformarea plastică) nu se pot aplica. De
exemplu la prelucrarea unor materiale cu geometrie
deosebită, cavităţi profilate complex, înfundate sau
străpunse, microgăuri, profile, decupare, debitare,
sudură, microsudură, suduri speciale, gravare, filetare,
rectificare, honuire;
- tehnologiile sunt complet automatizate, deci calitatea
produselor este asigurată din proiectare;
- productivitatea este ridicată;
- sunt eficiente din punct de vedere tehnico-economic
la producţii de serie mare/complexe.
 Dezavantaje

Aceste tehnologii moderne

necesită instalaţii complexe, medii
de lucru deosebite (presiuni mari,
sau vid, sau medii speciale de
ionizare).
De exemplu, necesită
instalaţii anexe generatoare de laser,
plasmă, fascicol de electroni etc. pe
lângă instalaţia de prelucrare
propriu-zisă. Costul prelucrării este
mai mare decât la prelucrările prin
procedee convenţionale şi poate fi
redus prin creşterea numărului de
piese de acelaşi tip prelucrate.
 Eficiență economică

Necesită utilaje adecvate, cu anexe de producere a laserului sau

plasmei, fasciculului de electroni sau electrozi cu forme conjugate celei
finale. La un număr mic de piese de complexitate redusă, aşchierea este
metoda cea mai ieftină. Pentru piesele cu profiluri complexe devine eficientă
electroeroziunea. Acest procedeu este economic, util şi la producţii de serie
mică, pentru operaţii de rectificat.
Costul prelucrării unei piese scade în general la prelucrarea unui
număr mai mare de piese. La aşchiere, costul scade, după care rămâne
constant pe măsura creşterii numărului bucăţilor prelucrate.
Prin creşterea producţiei se ajunge la scăderi substanţiale ale
costurilor unitare de prelucrare, iar ordinea devine:

Aşchiere > Electroeroziune > Electrochimice > Electroabrazive