 Gimnastica ritmică este o disciplină

sportivă exclusiv estetică cu multiple

valenţe formativ-educative care, din
perspectivă didactică, se regăsesc
atât în:

 cerinţele şi obiectivele educaţiei

fizice de la orice nivel, precum şi în
cele specifice disciplinelor sportive
consacrate.
 Gimnastica Ritmică (GR) face
parte din familia disciplinelor cu
un pronunțat caracter autoplastic.

 „Autoplastia este acţiunea de

modelare a propriei fiinţe prin
activităţi specifice” (Epuran,
M.)
 Scopul activităţilor
autoplastice este de a educa
„plasticitatea corpului” respectiv de
a dezvolta capacitatea de adaptare,
cu uşurinţă şi supleţe la situaţii noi,
în paralel cu interesul pentru
aspectul exterior al formelor pe
care le poate obţine corpul în
mişcare.
 GR este a fost considerata încă de la
apariţie ca o disciplină de educare a
corpului şi psihicului prin mişcări
armonioase şi expresive, rafinate şi
prin muzică.
 Mişcările folosite în GR sunt
caracterizate prin execuţii ritmice,
expresive, suple, coordonate,
armonioase, fiind însoţite de
muzică ritmată, sugestivă şi
stimulativă.

 Apărută la început ca o formă de

educaţie pentru expresie şi ritm,
adresată la început exclusiv laturii
feminine GR s-a transformat treptat
într-o disciplină Olimpică cu un statut
bine definit.
 Gimnastica feminină, ca mijloc de exprimare
al mișcării, orientată spre expresie corporală,
începe să se contureze ca disciplină sportivă
la sfârșitul sec. XIX.
 În anul 1939, la Paris, Francoise Delsarte a
creat o școală, a cărui curs de gimnastică
estetică, era orientat spre exprimarea artistică
a stărilor psihice prin intermediul mișcării.
 Gimnastica creata de Rudolf Bode, se
situează între sport și dans; cuprinde mișcări
spontane, naturale, accesibile, executate cu
dinamism. Bode este considerat „fondatorul”
gimnasticii cu obiecte portative. El
introduce, pentru prima dată, în programele
sale obiectele portative: maciuci, tamburină,
minge și coardă.
 Concepția lui a fost preluată și de Vera Proca Ciortea
(1915-2002), absolventa a Institutului Superior de
Educație Fizică (1937). V.P.Ciortea are ca profesori,
personalități de marcă: Octavian Onicescu (mecanica
mișcării), dr. Walter Rainer (anatomie), Mircea Eliade
(psihologie), Floria Capsali (dans clasic), Clara Lantz
(gimnastică). A devenit, la rândul ei, profesoară la ANEF,
predând un curs de educaţie ritmică şi estetică, în care a
aplicat sistemul Orff la ritmica românească, creând
danseme pentru care apoi Hilda Jerea compunea muzica .

 Dacă în anii treizeci şi patruzeci a lucrat cu dansatori

profesionişti, ulterior, în grupurile Gymnasion şi Columna
a avut numai studenți gimnaşti din ICF (actualmente
UNEFS)
 Istoria plasează debutul gimnasticii
ritmice competiționale în fosta
U.R.S.S. unde, la iniţiativa unui grup
de specialiste, a fost organizată în anul
1936 prima competiţie de gimnastica
artistică la care au participat
aproximativ 70 de gimnaste.
 În arena confruntărilor internaţionale,
gimnastica ritmică a apărut la început
sub denumirea de gimnastică
artistică. Sub această denumire este
inclusă în programul tehnic al
echipelor feminine de gimnastică, cu
un exerciţiu de ansamblu cu obiecte
portative, la Jocurile Olimpice de la
Londra (1948), Helsinki (1952) şi
Melbourne (1956).
 În 1956, FIG a decis să excludă exercițiile de
ansamblu cu obiecte portative din programul
competițional internațional.
 1961 - Federaţia Internaţională de Gimnastică
(FIG) recunoaşte în mod oficial Gimnastica
Ritmică ca disciplină sportivă competiţională.
 1961 în Bulgaria se organizează prima
competiţie de gimnastică artistică, cu un
conţinut tehnic specific diferit de cel al
gimnasticii sportive.
 1963 - Primul Campionat Mondial (Budapesta)
 1978 - încep să se organizeze Campionatele
Europene.
 1984 - proba individuală introdusă la Jocurile
Olimpice de la Los Angeles .
 1996 admisă la Jocurile Olimpice de la Atlanta
şi cea de a doua probă competițională
specifică - proba de ansamblu.
 şcoala rusă (din fosta U.R.S.S., iniţiatoarea
acestei discipline sportive), care se remarcă
printr-o pregătire coregrafică de excepţie,
tehnica perfectă, estetică deosebită a
elementelor corporale, armonie şi dezinvoltură
în prezentarea celor mai complexe legări de
dificultate;
 şcoala bulgară, care a promovat noutatea,
virtuozitatea şi originalitatea în utilizarea
obiectelor portative, dublate de stilul unic al
interpretării actului motric, subordonat
particularităţilor acompaniamentului muzical.
 Gimnastca ritmică în România
 În anul 1955, profesoara
Ioana Mănescu organizează
un concurs demonstrativ cu
studentele Institutului de
Cultură Fizică (I.C.F).
 1956- primul concurs de
gimnastică artistică;
 1961- Bucureşti - FRG
organizează primul concurs
republican de gimnastică
ritmică
 1963 - Budapesta - prima
participare a României la CM
 1968 - Sibiu - primul
campionat republican
de copii
 1969 - Varna - prima
participare a
României la CM
 1984 – Los Angeles -
prima medalie la JO
obţinută de sportiva
Doina Stăiculescu
(medalie de argint)
 1993 – Bucureşti - prima
medalie la
junioare(medalie de
argint cu echipa) la CE
(antrenoare Nicolin
Maria);
 1993 – Bucureşti - prima
medalie la senioare proba
de ansamblu (medalie de
bronz) la CE (antrenoare
Mihaela Manos);
 Gimnastica ritmică este disciplina
sportivă caracterizată prin
interacţiunea dintre mişcarea corpului,
cea a unor obiecte portative specifice
(competiţionale şi/sau demonstrative) şi
muzică.
 Luând în considerare numărul deloc neglijabil de
elemente ce contribuie la definirea fiecăreia din
specificităţile sale propunem următoarea
definiţie:
 DEFINIȚIE

Gimnastica ritmică este o activitate sportivă, cu o

componentă artistică specială, de mare
complexitate şi spectaculozitate, care îşi găseşte
finalitatea prin interacţiunea permanentă dintre o
gimnastă ,un obiect tipic şi muzică, activitate ce se
derulează în determinări precise ale spaţiului şi
timpul, fiind rezultatul unei gestionari energetice
a actului motric, care tinde să atingă perfecţiunea
sub aspect tehnic.
Gimnastica ritmică, ca de altfel toate ramurile
gimnasticii, aparţine categoriei sporturilor
tehnico-combinative (Mano, R.,1990)
caracterizându-se printr-o mare complexitate
cinematică realizată în condiţii stabilite prin
coordonări standardizate.
  ARTISTICĂ
 SPORTIVĂ
 Compoziţii coregrafice
 Programe competiţionale
 Ţinută şi execuţie artistică
 Regulamente tehnice

specifică dansului
Sisteme de evaluare a
 Expresivitate motrică
performanţelor
 Creaţie artistică
 Coduri de Punctaj pentru
activitatea de arbitraj
 Programe de clasificare
sportivă
G.R. este privită ca o activitate la
graniţa dintre sport şi artă, fiind în
acelaşi timp:
 performanţă şi artă;
 tehnică şi expresivitate;
 activitate individuală şi /sau
colectivă.
 Disciplină sportivă OLIMPICĂ de sine stătătoare
care prezintă:
 particularităţi specifice şi definitorii;
 conţinut motric propriu şi specific;
 metodologie de acţionare proprie;
 sisteme organizatorice şi competiţionale proprii
de nivel naţional şi mondial.
 Conţinutul de mişcări folosit în GR este repartizat pe
două mari categorii tehnice:

 Tehnica corporală.
 Tehnica de acționare a obiectelor portative
 Individuale

 Cu obiecte

› specifice De grup

› demonstrative

 Fără obiecte
 Este reprezentată de sportive
/sportivi care evoluează în mod
individual la exerciţii cu obiecte
portative.
 La nivel de senioare şi junioare se
concurează cu 4 exerciţii cu 4 din
cele 5 obiecte specifice stabilite la
fiecare 2 ani de CT de GR al FIG.
 Feminin: Grup de 5 sportive care
evoluează împreună.
 Programul tehnic :
 La nivel de senioare : 2 exerciţii
unul cu cinci obiecte de acelaşi fel
şi unul cu obiecte diferite – 2 de
un fel şi 3 de alt fel (ex. 3 cercuri
şi 2 mingi).
 La nivel de junioare: 1 exerciţiu
cu obiecte portative identice.
 Masculin –grup de 6 sportivi
 Ţara care promovează cel mai mult
GR masculină este Japonia care de
mai bine de 20 de ani face eforturi
uriaşe de a introduce GR în rândul
competiţiilor internaţionale de înalt
nivel.
 Pe plan mondial s-au organizat deja
competiţii internaţionale de GR
masculină.
 În prezent la nivelul FIG se lucrează
pentru definitivarea modalităţilor
concrete de organizare a programului
tehnic pentru competiţiile masculine.
 Cu toate acestea, gimnaştii
continuă să încânte
publicul spectator cu
evoluţii de excepţie, în
competiţii neoficiale şi
demonstraţii organizate în
cadrul CM.
 Competiţiile feminine de
GR se organizează pe 3
niveluri de pregătire
sportivă:
 senioare – sportive cu
vârstă de 16 ani şi mai
mari;
 junioare – sportive cu
vârste de 13 – 15 ani;
 copii – sportive cu vârste
sub 13 ani.
 Competiţii oficiale
 Jocurile Olimpice
 Campionatele Mondiale
 Camp. Continentale
 Cupa Mondială
 Campionatul Balcanic
 Competiţii neoficiale:
 Turnee, cupe, competiţii
omagiale, etc.
 Campionate naţionale de
copii şi junioroare mici:
categoriile Mica Gimnastă
(sportive între 6 - 8 ani) şi a IV-
a (sportive între 8 – 10 ani);
 Campionate naţionale de
junioare: categoriile a III-a
(sportive de 11-12 ani) şi a II-a
(sportive de 13-15 ani);
 Campionate naţionale de
senioare (sportive peste 16
ani).
 Cupa Romaniei
 Factorii dominanţi :
 Controlul mișcării
 Toate componentele
coordonării
 Supleţea
 Expresivitatea
 Muzicalitatea şi
ritmicitatea în mişcare
 activităţi de educaţie fizică organizate în învăţământul
de toate gradele;
 activităţi de pregătire sportivă specializată şi de
performanţă;
 activităţi demonstrative si cultural educative.
 Activități de întreținere şi de loisir.
 GR de bază
 Gimnastică formativă care asigură baza pregătirii.
 Este accesibilă tuturor practicanţilor deoarece nu
implică performanţă tehnică.
 Prezintă obiective şi sisteme de acţionare de nivel
general care se pot adapta la oricare din formele de
activitate.
 GR şcolară GR de loisir şi de
întreţinere

 Se desfăşoară în toate  Sunt forme de practicare

formele de învăţământ în
cadrul lecţiilor de
educaţie fizică sau de
activităţi sportive.
Activitatea este
specifică GR de bază.
a unei activitaţi motrice
care se încadrează în
domeniul sportului
pentru toţi.
 GR scenică GR de performanţă
(demonstrativă)

 Are caracter sportiv-

 reprezintă o formă de
competiţional
manifestare artistică care
 se practică în cadrul
se exprimă în cadrul
spectacolelor sau cluburilor şi şcolilor
demonstraţiilor culturale sportive şi la nivelul
şi/sau artistice. echipelor naţionale de
junioare şi senioare.
1. dezvoltarea fizică armonioasă;
2. educarea esteticii corporale şi motrice;
3. însuşirea şi perfecţionarea conţinutului
deprinderilor motrice specifice G.R.;
4. educarea capacităţii de percepere şi redare prin
mişcare a particularităţilor de formă şi conţinut
ale acompaniamentului muzical;
5. dezvoltarea unor capacităţi motrice şi psiho -
motrice în manifestarea lor specifică (viteza de
execuţie, viteza de reacţie, viteză în regim de
forţă, viteză în regim de coordonare; viteză în
regim de amplitudine etc.
6. dezvoltarea capacităţii de mişcare şi
însuşirea unui repertoriu motric specific
tehnicii corporale şi de acţionare a
obiectelor portative;
7. prevenirea şi corectarea unor atitudini
deficiente ori deficienţe fizice provocate de
activităţi cu solicitare unilaterală;
8. dezvoltarea imaginaţiei creatoare şi
stimularea activităţii independente;
9. dezvoltarea unor calităţi din sfera
personalităţii (perseverenţă, capacitate de
autoconducere, autocontrol, sociabilitate);
1. Coordonarea acțiunilor motrice cu muzica
 Utilizarea acompaniamentului muzical, în toate
formele şi etapele instruirii, constituie una din
cerinţele indispensabile practicării acestei discipline
sportive.
 Coordonarea mişcărilor cu muzica impune
subordonarea totală şi conştientă a activităţii motrice
particularităţilor de formă şi conţinut ale pieselor
muzicale utilizate.
 Prezenţa acompaniamentului muzical captă o
importanţa şi o interpretare specifică, cu implicaţii atât
asupra palierului artistic, cât şi performanțial.
2. Caracterul de dans al exercițiilor
Acompaniamentul muzical conferă repertoriului
motric specific gimnasticii ritmice un pronunţat
caracter de dans, reprezentat prin:
 uşurinţă în execuţie,
 expresivitate,
 elegantă,
 dinamism,
 intensitate,
 complexitate, toate într-o armonie perfectă,
care situează actul gimnic alături de cel
coregrafic.
3. Estetica corporală și motrică
Întreg conţinutul motric se efectuează într-o maniera
specifică, care se numeşte execuţie artistică. Acest
termen defineşte o execuţie tehnică corectă, care
implică estetica corporală şi motrică.

 Execuţia artistică are ca punct de plecare estetica

corporală, adică ţinuta artistică, care prin perfecţiunea
liniilor şi desenul muscarilor realizează frumuseţea şi
eleganta segmentelor corporale în diferitele lor poziţii
şi acţionari specifice.
 estetica motrică reprezintă o îmbinare reuşită între
ţinută artistică, execuţie artistică, acompaniament
muzical, trăire afectivă şi capacitatea de realizare
plastica a mişcărilor.
4. Utilizarea obiectelor portative
Ceea ce diferenţiază evident gimnastica ritmică
de ansamblul disciplinelor sportive, constă în
utilizarea exerciţiilor cu obiecte portative, atât
în diferitele forme ale pregătirii sportive cât şi în
activitatea competiţională.

Îmbinarea armonioasă a mişcărilor libere

corporale cu elementele specifice de acţionare
a obiectelor portative, oferă un grad de
complexitate inedit activităţii de instruire
proprie gimnasticii ritmice.
5. Manifestarea complexă și simultană a
capacităților motrice

 Constituie de asemenea una dintre

particularităţile gimnasticii ritmice şi reprezintă
condiţia fundamentală pentru asigurarea unei
tehnici corecte de execuţie a repertoriului
motric şi de susţinere a efortului specific.