Legea tiinific are i ea, sau legea n genere are i ea dou pri: una de constatare, alta de normare, de normare

a raporturilor. Dar legea tiinific propriu-zis nu este dect cea dinti. Cealalt poate s fie lege juridic, lege moral, lege social n genere etc., dar nu este lege tiinific propriuzis. Legea tiinific nu face dect s constate ceea ce exist. i, ceva mai mult, nu face dect s constate, dup cum artam noi n leciunile trecute, n cadrul trecutului i al prezentului, pentru c, aa cum se vor ntmpla lucrurile n teoria aceasta, este [necesar] o nou presupoziie, n afar de aceea a regularitii. Actiunea legitatilor si principiilor care guverneaza fenomenul lupta armata si totodata tendintele privitoare la normarea militara in mediul razboi si non-razboi reprezinta un ghid al desfasurarii actiunilor militare, un sistem de regularitati a carei manifestare reala o constituie, faptele, evenimentele, situatiile si conditiile obiective proprii luptei armate. 1. Unele aspecte privind categoria de lege si notiunea de principiu Legea reprezinta o categorie filozofica ce exprima raporturile esentiale, necesare, generale, relativ stabile, repetabile intre laturile interne ale aceluiasi obiect sau fenomen, intre obiecte sau fenomene diferite sau intre stadiile succesive ale unui anumit proces." Ea constituie una din formele cele mai importante ale interactiunii universale a fenomenelor, aparnd ca un invariant, intruct legaturile, relatiile care alcatuiesc corpul sau sunt profunde si vizeaza esenta fenomenelor. De mentionat este faptul ca legea face corp comun cu masa de fenomene careia ii este proprie; ea nu ramne nici in urma acestei mase, dar nici nu o devanseaza in vreun fel. De asemenea, ea evolueaza, o data cu cea a masei de fenomene, fapt ce ne determina sa vorbim nu numai de caracterul sau stabil, ci si de evolutia legii ca atare. Legea contine necesarul, stabilul esentialul din obiecte, procese, fenomene. Ea fiinteaza in si prin masa de fenomene. Hegel sublinia ca Legea nu se afla dincolo de fenomen, ci este nemijlocit prezentata de el; regnul legilor este imaginea calma a

lumii existente sau fenomenale". Imaginea apartinnd esentei poate fi cunoscuta pe cale rationala, spre deosebire de imaginea fenomenala care se releva att pe cale rationala, ct si pe cea perceptiva. Intre esenta si fenomen nu exista identitate; ele sunt unite, dar nu identice. Lumea esentelor, deci si a legilor, constituie doar o parte din masa de fenomene care alcatuiesc substratul acestora. Este vorba de acea parte care apartine stabilului, precis conturata, ca si un anumit sens evolutiv si previzibil. Lumea legilor este formata din interactiuni profunde si stabile si reuneste in aceeasi clasa fenomenele si procesele care se supun, in genere aceluiasi mod de manifestare". Prin cresterea densitatii si variatiei fenomenelor, legea capata noi posibilitati de dezvoltare. In cadrul oricarei legi naturale avem de-a face cu caracterul sau stabil si relativ, cu un grad de invarianta. In cadrul legilor sociale predomina caracterul dinamogen si de crestere a complexitatii acestor legi, fiind dominate de probabilism si tendentialitate. Ambele tipuri de legi se supun in grade diferite, procesului devenirii in general. Pe plan general discutia despre categoria de lege implica intelegerea ei ca lege obiectiva, existenta independent de subiectul cunoscator si ca lege stiintifica in sensul enunturilor nomologice. Obiectivitatea este expresia de un pattern obiectiv sau o structura obiectiva ce apartine unei clase de fapte (lucruri, proprietati, procese), cu alte cuvinte o relatie constanta sau o retea de relatii constante existente in mod real in natura fie ca noi stim sau nu. Legea in acest sens de structura nomica este un obiect extraconceptual precum este, cum spunea sugestiv Mario Bunge curgerea unui ru. Dar spre deosebire de curgerea rului, legile obiective nu ne semnaleaza de la sine prezenta ele sunt imperceptibile. Pe scurt, conceptul de lege obiectiva nu are semnificatie empirica, dar descoperirea unor legi obiective poate sa inceapa cu unele observatii empirice". Daca obiectivitatea este expresia unui pattern obiectiv, atunci enuntul nomologic

nu este altceva dect un obiect conceptual, anume un enunt stiintific care satisface anumite cerinte precum: generalitate, precizie, validitate, sistemicitate si se refera sau reprezinta o lege obiectiva". Spre deosebire de legea obiectiva ce se manifesta ontic, legea stiintifica este construct gnoseologic cu izvorul in ontic. Inventarea enunturilor nomologice nu este un act subiectiv, facut la intmplare, indiferent si independent de pattern-urile obiective. Dimpotriva, enunturile nomologice pot fi caracterizate drept reconstructii conceptuale ale legilor obiective. De aceea, intre real si conceptual se realizeaza o dubla vehiculare semantica: reconstructiile conceptuale sunt imagini sau reprezentari ale legilor obiective, dar, totodata, ele au valoare euristica, deoarece prin intermediul lor, sunt cunoscute mai bine legile obiective. Din acest punct de vedere enunturile nomologice sunt considerate creatii ale intelectului, care au la baza nu numai fapte observate, ci si materialul conceptual preexistent admis sa reproduca pattern-urile obiective". Departajarile aratate sunt necesare din doua puncte de vedere: cunoasterea umana poate formula legi si acolo unde, in realitate sunt simple interactiuni; exista riscul sa se ajunga la formulari care nu presupun prin ele insele si o necesitate. Orice lege obiectiva se manifesta independent de vointa si constiinta umana, se desfasoara ca relatie stabila, necesara, generala, esentiala si repetabila, se exprima printr-un enunt sau printr-o formula, in genere printr-o elaborare semantica sau logica. Sub aspect gnoseologic, orice lege obiectiva este un construct teoretic, apartinnd subiectului epistemic. Se poate sublinia faptul ca in timp ce legile realului sunt, exista si se descopera putin cte putin, fara a fi completate cu nimic, enunturile nomologice sau legile stiintei se completeaza putin cte putin. Completarea acestor enunturi se datoreaza att faptului ca realul nu poate fi cuprins, exprimat in intregime prin enunturi, ct si imperfectiunii semantice a limbajelor in care se exprima aceste enunturi.

Ipoteza (gr. hypo sub i thesis poziie) este un model construit numai in limbaj natural sau si cu ajutorul limbajului matematic care incerca sa surprinda calitativ sau cantitativ desfasurarea unui eveniment, sa prevada existenta unui obiect, proprietate sau proces, in realitate sau intr-un spatiu conceptual fie el formal sau artistic. Prin intermediul ipotezei omul exploreaza starile fenomenale, incercand sa asambleze modele predictive sau interpretante de stare naturala. Exista ipoteze cu privire la creatia si evolutia universului, ipoteze vizand aparitia si evolutia vietii pe pamant sau pe alte posibile sisteme planetare apartinand altor stele. Se construiesc ipoteze asupra directiei si vitezei schimbarilor climatice pe pamant, a evaluarii modificarilor de temperatura, distributie a vanturilor si regimului precipitatiilor in viitoarele decenii, secole sau milenii. Se construiesc ipoteze modelante ale structurii si dinamicii spatiului social, spre exemplu asupra cresterii sau scaderii populatiei in diferite zone si a cauzelor care le determina. Sunt realizabile modele ipotetice asupra dezvoltarii economice in diferite teritorii, asupra declinului economic, asupra cauzelor care guverneaza procesele economice globale, continettale sau locale. Si cultura este modelabila ipotetic facandu-se presupuneri asupra directiilor de dezvoltare sau ivolutie a diferitelor compartimente artistice in corelare cu dezvoltarea stintifica si tehnologica accelerata proprie lumii actuale. Sunt constructibile ipoteze psihologice care incearca sa propuna modele comportamentale ale individului bazate pe criterii valorizante si pe motivatii personale, sa sublinieze factorii sociali sau ereditari care influenteaza in diferite feluri individualitatea noastra. n tiin, o ipotez este o legtur ntre dou variabile. Este o supoziie care se bazeaz provizoriu pe observaii i care servete la explicarea anumitor fenomene, dar care nu se poate verifica att de temeinic prin experien sau experiment, ca s ajunga pentru a formula o teorie. O ipotez, care s-a confirmat prin experiment sau experien (ipotez "verificat"), respectiv care poate fi dovedit prin concluzii logice care se bazeaz pe premise valide, poate deveni o teorie sau o parte a unei teorii. O ipotez care a fost falsificat trebuie nlturat, modificat sau nlocuit.