Teoria generala a dreptului si statului,ca fenomen aflat în strânsă corelaţie cu viaţa socială,

evoluţia dreptului se află în mod firesc legată de evoluţia omenirii. Aşadar, se poate afirma
că din momentul apariţiei primelor forme de organizare în familie, gintă, trib apar şi primele
forme incipiente, rudimentare ale normelor juridice. Acestea se transformă treptat în
deprinderi, obiceiuri,traditii.
Cercetările efectuate de antropologi, sociologi şi istorici arată că pe această primă treaptă de
dezvoltare a societăţii, raporturile membrilor comunităţii erau reglementate de tabuuri sau
norme tribale de interdicţie.( spre exemplu – ocrotirea pământului, a conducătorilor,
atingerea anumitor plante, etc. )
Aceste reguli seamănă puternic cu regulile restrictive din normele juridice penale ulterioare.
Apariţia acestor norme este fundamentată pe faptul că reprezintă ,,un prim deziderat al
oricărei ordini” şi că anumite reguli sociale sunt indispensabile unei forme de organizare
socială. Aceste seturi normative se dezvoltă treptat, concomitent cu schimbările sociale.
Hegel spunea ,,Numai după ce oamenii şi-au născocit trebuinţe multiple şi când dobândirea
acestora se împleteşte cu satisfacerea lor, numai atunci se pot alcătui legi”.
Aşadar urmează o nouă etapă – aceea a normei cutumiare sau dreptul obişnuielnic acele
reguli nescrise de conduită, repetate în timp, în situaţii similare, ce ajung să devină ordine
pentru o anumită comunitate.
Odată cu apariţia formei organizate, structurale a societăţii – statul – dreptul trece într-o altă
etapă evolutivă.
Unele norme vechi, obiceiuri sunt recunoscute de stat şi devin norme juridice. Altele sunt
edictate de puterea de stat în temeiul guvernării, prin instituire de reguli gener ale şi obligaţii.
În acest timp, societatea, ca un etern vulcan născocitor de interacţiuni sociale, dă naştere
unor noi reguli sociale ( obişnuielnice, morale, religioase, etc. ), reguli ce nu se confundă şi
nu se contopesc cu cele juridice.
Treptat, dreptul si statul se configurează ca un sistem distinct, structurat, desprins de morală
şi obiceiuri, alcătuit din norme juridice scrise, instituite de stat şi aplicabile, la nevoie, prin
forţa publică.

Teoria generală a dreptului ca disciplină didactico-științifică fundamentală oferă viitorului

jurist cunoștințe general-teoreti- ce necesare atât studierii altor discipline juridice, cât și
activității practice. De asemenea, studentul face cunoștință cu abordarea ști- ințifică a
conceptului de drept și a fenomenelor juridice, studia- ză legitățile evoluției istorice a statului
și dreptului, funcționarea acestora, corelația cu noțiunile și categoriile juridice.
Teoria generală a dreptului ca știință are drept scop studiul fe- nomenelor de drept și stat în
baza anumitor metode de cunoaș- tere și sistematizare a cunoștințelor existente despre
drept și stat; descrierea și exprimarea acestora în concepte și noțiuni științifice.