Sunteți pe pagina 1din 54

PRESIUNEA FISCALA SI EFECTELE EI IN ECONOMIA CONCURENTIALA

CRISAN MIHAELA DANIELA

FINANTE SI BANCI - BUCURESTI

CUPRINS CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE PRESIUNE FISCALA..pag. 3 CAPITOLUL 1. LIMITELE PRESIUNII FISCALE..pag. 10 CAPITOLUL 3. EVAZIUNEA SI FRAUDA FISCALA, PARADISURILE FISCALE.......................................pag. 26 CAPITOLUL 4. IMPOZITUL FORFETAR...........................................pag. 49 BIBLIOGRAFIE ......................................................................................pag. 53

Capitolul 1. Conceptul de presiune fiscala

Viitorul oricarui stat modern este de neconceput fara un sistem fiscal performant prin randament si suportabilitatea din partea contribuabililor. Starea prezenta de prosperitate a unui stat contemporan este dependenta, in mare masura, de istoria propriului sistem fiscal, de felul cum a fost conceput si a functionat. Ceea ce deosebeste o tara aflata in progres de una aflata in declin este, in buna masura, preferinta aratata construirii viitorului. Aceasta preferinta se masoara prin impozite, imprumuturi si rata dobanzii. Sistemul fiscal este, in general, rezultatul aparitiei si inmultirii trebuintelor publice ale comunitatilor umane. De aceea finantele unui stat sunt in stransa legatura cu situatia lui politica, sociala si economica, intre regimul politic si finante existand o puternica interdependenta. Politica fiscala a statului reprezinta o anumita conceptie a acestuia, precum si un ansamblu de masuri si actiuni privind rolul impozitelor si sistemul veniturilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea si modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a cresterii economice, felul in care este gandita eficacitatea fiscala in tara respectiva*. Impozitele si taxele asimilate pe de o parte, veniturile pe de alta parte sunt cele doua coordonate principale care stimuleaza creatia, munca si civilizatia. In ultimele doua decenii majoritatea sistemelor fiscale ale tarilor dezvoltate au suferit transformari semnificative, pe fondul adoptarii unei noi acceptiuni pe plan fiscal. Crizele economice mondiale, cresterea excesiva a gradului de complexitate a sistemelor fiscale, influenta negativa pe care impozitele si taxele o aveau asupra cresterii economice reprezinta principalii factori care au determinat reformele fiscale. ___________________________________ *CONSTANTIN ENACHE, CONSTANTIN MECU SI COLECTIVUL,ECONOMIE POLITICA, EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI, 2006, VOL.2, PAG. 109

Filosofia economica imbratisata de tot mai multe guverne presupunea renuntarea la conceptiile keynesiste care nu-si dovedisera viabilitatea in rezolvarea crizelor aparute. Statele au optat pentru un grad de interventionism mai scazut, accentul mutandu-se pe actiunea libera a fortelor pietei. Nu trebuie neglijat, insa, faptul ca fenomenul sporirii cheltuielilor guvernamentale este o realitate a lumii contemporane, transpusa firesc in cresterea nevoii de resurse fiscale. Prin urmare, prin reformele infaptuite, statele dezvoltate au avut o misiune grea de indeplinit, respectiv gasirea acelei formule care sa asigure si resursele necesare operabilitatii institutiilor publice si atingerea obiectivelor mai sus amintite. Presiunea fiscala este definita ca raportul dintre veniturile si impozitele ce trebuie achitate. In absenta impozitelor societatea nu poate exista. Impozitele sunt statuate prin Constitutie si totodata necesitatea lor este demonstrata de realitatea istorica . Indiferent ca se foloseste termenul de impunere, povara fiscala, coeficient fiscal, presiune fiscala, rata prelevarilor obligatorii etc., ideea generala este aceea a obligatiei fata de stat cu consecinta diminuarii veniturilor particulare. Presiunea fiscala, in sens strict, se refera la raportul dintre marimea impozitelor incasate si produsul intern brut*. Rata presiunii fiscale sau rata prelevarilor obligatorii este raportul dintre totalul impozitelor si contributiilor sociale efectiv incasate de administratia publica si produsul intern brut.Rata presiunii fiscale evidentiaza aspectul confiscatoriu al prelevarilor obligatorii, fara a tine cont de faptul ca acestea sunt reinjectate in circuitul economic sub forma cheltuielilor publice. Rata presiunii fiscale este un indicator de masurare a acelei parti din veniturile provenite din productie care trece printr-un proces obligatoriu de distribuire publica, in loc sa fie lasata la liberul arbitru al initiativei particulare. Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere juridic si economic, cat si tehnic. ._______________________________ *MARIANA-CRISTINA CIOPONEA, FINANTE PUBLICE SI TEORIE FISCALA, EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI, 2007, PAG. 205

Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri: impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice; prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intre diferitele paturi ale populatiei; scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si asigura interventia in viata social-economica; ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie , neconditionata - adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre autoritatea publica; impozitul nu are o destinatie speciala. Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege si au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri precise. In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem exemplifica in acest sens cu unele taxe notariale. Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei parti din veniturile cetatenilor. In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea de parafiscalitate care se refera la realizarea altor venituri ale statului decat impozitele si taxele obisnuite. Este vorba aici de taxele administrative despre care am vorbit mai inainte si care sunt percepute de autoritatea publica pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep in folosul unui anumit serviciu al statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe mult mai mare decat costul contraprestatiei Impozitul poate reprezenta o parghie financiara deosebit de importanta prin intermediul careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin 5

care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau de a determina restrangerea altora. Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a impozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:

adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor; instituirea de monopoluri; instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri; supradimensionarea impozitelor; sisteme de restituire fiscala.

Presiunea fiscala si gradul de fiscalitate reprezinta o modalitate de dimensionare a incidentelor impozitelor.Presiunea fiscala exprima intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice si juridice ,ori la nivelul intregii societati prin intermediul impozitarii. Presiunea fiscala are o mare relevanta economica deoarece indica masura in care venitruile nominale ale populatiei sunt ajustate prin intermediul impozitarii si in acelasi timp,arata masura sau gradul in care bugetul de stat isi procura veniturile pe calea prelevarii de impozite. Presiunea fiscala poate fi utilizata atat pentru impozitele indirecte,cat si pentru totalitatea prelevarilor la buget efectuate prin intermediul impozitarii.Presiunea fiscala se concretizeaza de fapt in gradul de fiscalitate, grad in care contribuabilii, in ansamblul lor, societatea, respectiv economia suporta pe seama rezultatelor obtinute din activitatea lor impozitele si taxele,ca prelevari obligatorii instituite si percepute prin constrangere legala de catre stat. Concret, presiunea fiscala reprezinta proportiile din venituri la care, in mod nevoit si obligatoriu,contribuabilii (persoane fizice sau juridice) renunta in favoarea statului, sub forma impozitelor, varsand aceste sume in cadrul exigibilitatii lor la bugetul de stat,,bugetul asigurarilor sociale de stat ,bugetele locale si fondurile publice. Problema presiunii fiscale la noi, este mai actuala ca oricand datorita urmatoarelor considerente: in primul rand ,datorita faptului ca ne aflam in faza modernizarii sistemului fiscal romanesc;

in al doilea rand, pentru ca, in prezent, economia tarii noastre resimte lipsa capitalurilor disponibile a fi investite, ceea ce impune practicarea unei politici fiscale deosebite;

in al treilea rand, datorita situatiei actuale precare a economiei romanesti, veniturile realizate de totalitatea categoriilor de contribuabili fiind inadecvate pentru a fi grevate de o fiscalitate prea mare fara a da nastere la urmari nedorite. Presiunea fiscala care este impusa de puterile publice trebuie sa concilieze doua

tendinte diametral opuse : pe de o parte cea a statului , care doreste ca aceasta sa fie tot mai mare in vederea acoperirii cheltuielilor publice aflate in continua crestere , si pe de alta parte cea a cetateanului, care doreste o presiune fiscala cat mai mica cu putinta , in vederea realizarii scopului sau in cadrul politicii fiscale. In literatura de specialitate termenul de presiune fiscala mai este intalnit sub forma altor termene precum coeficient fiscal,tensiunea fiscala tocmai pentru a evita conotatiile negative pe care le poarta cuvantul presiune ,dar si acestea exprima totusi aceeasi idee, a obligatiei fata de stat prin intermediul impozitului. Cresterea inregistrata de presiunea fiscala in cursul secolului al XIX-lea si al XXlea este substantiala si este in mod cert legata de extinderea rolului economic si social al statului. Datorita incidentei sociale a fiscalitatii, atat in calitate de instrument redistributiv al veniturilor si avutiilor cat si ca instrument de presiune asupra contribuabililor, problema fiscalitatii ar fi una dintre problemele existente la ora actuala in societatea romaneasca, probleme care trebuie privite si abordate la contactul dintre sectorul economic si sectorul social. Fiscalitatea a contribuit si continua sa reprezinte un obstacol major in investitiile corporatiilor multinationale. Presiunea fiscala, respectiv ceea ce creeaza o serie de distorsiuni cu preponderenta in comportamentul de piata al investitorilor straini, fiind cea care marcheaza in mod proeminent structura si obiectivele economico- financiare specifice acestei categorii de operatori. Problema presiunii fiscale in privinta investitiilor corporatiilor multinationale reprezinta unul din criteriile fundamentale in abordarea mediului unei anumite

economii receptoare, si aceasta intrucat capitalul strain necesita un tratament cu totul special in ansamblul reglementarilor cu caracter fiscal. Din aceasta perspectiva, teoria fondurilor fiscale ocupa din ce in ce mai multe pozitii definitorii in orientarea directiilor de analiza a evolutiei economico-sociale de fiecare potential stat gazda, ea referinduse cu preponderenta la satisfacerea urmatoarelor obiective majore ale unei societati: stabilirea unui nivel constant si optim al ratelor de impunere fiscala asupra investitorilor autohtoni si starini, in scopul asigurarii unei dezvoltari durabile a economiei nationale; disparitia impozitului pe veniturile contribuabililor individuali si inlocuirea cu un complex de prelevari obligatorii menite sa reduca presiunea fiscala asupra salariatilor si,totodata , sa contribuie in buna masura la sustinerea protectiei sociale. Presiunea fiscala la nivelul corporatiilor multinationale e abordata in doua directii principale: efectul fiscalitatii asupra valorii adaugate sau profiturilor brute previzionate a fi acumulate de corporatiile multinationale in urma cooperarii cu anumiti parteneri locali; .contributia impozitelor indirecte in evolutia volumului vanzarilor si competivitatii (prin intermediul pretului) previzionate a fi atinse pe respectiva piata gazda. In ceea ce priveste Romania, presiunea fiscala inregistrata in anul 1993 era 31,8%, o valoare relativ scazuta fata de cifrele inregistrate de celelalte tari. In anii urmatori acest nivel a crescut dar nu a depasit media europeana care este de 41,1%. Cu toate acestea, datorita costurilor sociale ridicate implicate de restructurarea economica si degradarii nivelului de trai al populatiei, acest nivel al presiunii fiscale a fost perceput ca impovarator. Intreprinderile si firmele de comert au avut si ele de suferit din cauza prevederilor fiscale nu atat in ceea ce priveste nivelul obligatiilor, ci mai ales prin prisma lipsei unei legislatii coerente care sa incurajeze dezvoltarea acestora.

Presiunea fiscala datorata impozitelor pe venituri cunoaste si ea diferentieri in functie de fiecare stat. Impozitele pe venituri reprezinta noua sursa majora a incasarilor fiscale. Pentru atingerea obiectivului sau de integrare in Uniunea Europeana, Romania trebuie sa acorde prioritate schemelor de dezvoltare care ii vor permite depasirea cat mai rapida a actualei crize si relansarea pe temelii trainice a economiei nationale (scenariu restructurant). Scenariul restructurant presupune reducerea presiunii pentru cresterea necorelata cu rezultatele economice a veniturilor nominale, in baza unui agrement social adecvat cu sindicatele si asociatiile patronale. Substanta scenariului restructurant pune accentul pe efectele reformei fiscale de la inceputul anului 2000, indeosebi cele referitoare la raportul dintre impozitele directe si indirecte in conditiile atenuarii fiscalitatii legate de angajarea fortei de munca si pe profit precum si pe evaluarea veniturilor din taxe vamale in concordanta cu acordurile incheiate de Romania pe plan international. Pe 29 decembrie 1999, Romania, sub conducerea Primului Ministru Mugur Isarescu, a instituit o serie de reforme in sistemul de impozitare prin Ordonanta de Urgenta nr. 217 din 29 decembrie 1999. Impozitul pe profit s-a diminuat de la 38% la 25%, TVA de la 22% la 19% iar accizele au fost stabilite la 20% si eliminate pentru bauturi racoritoare. Aplicarea impozitarii globale a veniturilor, incepand cu 1 ianuarie 2000, aliniaza Romania la sistemele similare de impozitare ale Uniunii Europene.

Capitolul 2. Limitele presiunii fiscale Un sistem fiscal inseamna un compromise intre necesitatea de randament a politicii fiscale si grija de a asigura echitate, de a proportiona contributia fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are. Sistemul fiscal determina, in cea mai mare masura, veniturile statului, capacitatea acestuia de a finanta cheltuielile si de a-i proteja pe cei slabi. Elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex si important, axat pe criteriul de eficienta, urmarindu-se reducerea instabilitatii economice, a fluctuatiilor, stimularea dezvoltarii si protejarea veniturilor consumatorilor.Impozitele si celelalte forme de prelevari modifica distribuirea initiala a veniturilor, influentand activitatea economica, consumul si investitiile. Veniturile bugetare din impozite sunt dependente de performantele economice; la o rata fixa de impozitare, veniturile din impozite cresc odata cu venitul national si scad atunci cand venitul national scade. Deasemenea este foarte importanta luarea in calcul a efectelor probabile ale reducerii sau ale majorarii impunerii fiscale, nu doar pe termen scurt, ci si pe termen mediu si lung. Daca se recurge la finantarea cresterii cheltuielilor publice pe seama maririi impozitelor, se diminueaza veniturile agentilor economici, dar se atenueaza inflatia. Daca se reduc impozitele, se micsoreaza presiunea fiscala, dar se poate crea un deficit bugetar sau se accentueaza acest deficit daca deja este prezent. Daca se iau in considerare efectele pe termen lung, se ajunge la concluzia ca reducerea impozitelor la un anumit nivel are ca efect o marire a veniturilor bugetare, deoarece, se creeaza o relaxare fiscala care stimuleaza investitiile si duce la o largire a bazei de impozitare. Efectele probabile ale majorarii sau reducerii impozitelor trebuie comparate cu efectele probabile ale deficitelor bugetare. Perceperea impozitelor se realizeaza sub forma impozitelor directe ( suportate nemijlocit de cei care le platesc ) si a impozitelor indirecte (cuprinse in pretul produselor, incasate la vanzarea acestora si suportate de catre consumatorii finali la cumparare ).

10

O alta caracteristica importanta a politicii fiscale este progresivitatea impozitelor. Aceasta se aplica impozitelor directe si presupune ca rata de impunere fiscala sa se mareasca progresiv cu cresterea venitului impozabil. Progresivitatea impozitelor este considerata a fi un instrument de redistribuire si de justete fiscala. Pentru a avea efecte pozitive, trebuie acordata o deosebita atentie asupra marimii ratei de impunere. Contribuabilul onest, cu spirit civic vede in impozit un asa zis rau necesar consimtind benevol la plata acestuia. Daca impozitele depasesc limita suportabilitatii, contribuabilii resimt din plin povara care-i apasa iar comportamentul normal este paralizat ducand la inhibarea, chiar pana la anulare, a initiativei particulare, a motivatiei de a munci si a economisi sau, fenomen foarte grav, nascand adevarate revolte fiscale. La baza stabilirii unor limite fiscale stau anumite principii de echitate si egalitate fiscala. Echitatea fiscala, ca notiune, semnifica dreptate sociala in materie de impozite. Pentru respectarea acestui principiu este necesara impunerea diferentiata a veniturilor si a averii si stabilirea unui minim neimpozabil, pentru persoanele care realizeaza venit sub un anumit plafon. In functie de gradul de cuprindere a subiectilor impozitului si a materiei impozabile, impunerea poate fi generala, cand se extinde asupra tuturor persoanelor care realizeaza un venit dintr-o anumita sursa sau detin un anumit gen de avere, sau partiala, cand unele persoane beneficiaza de anumite scutiri sau reduceri de impozite. Trebuie sa se faca distinctie intre egalitate in fata impozitului si egalitate prin impozit atunci cand se apeleaza la spiritul de justitie in repartizarea sarcinilor fiscale intre membrii societatii. Egalitatea in fata impozitului presupune ca impunerea sa se faca in acelasi mod, pentru toate persoanele fizice si juridice, indiferent de locul unde domiciliaza sau isi au sediul, adica sa nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zona la alta a tarii. Totodata, impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate activitatile economice, indiferent de forma juridica in care sunt organizate si functioneaza acestea: producatori individuali sau intreprinderi de diferite dimensiuni.

11

Egalitatea prin impozit presupune diferentierea sarcinii fiscale de la o persoana la alta, in functie de o serie de criterii economice si sociale, printre care amintim: marimea absoluta a materiei impozabile, situatia personala a subiectului impozabil, natura si provenienta veniturilor etc. In functie de unghiul din care este privita echitatea aceasta poate sa fie orizontala sau verticala. In primul caz compara sarcina fiscala la care este supusa o persoana fizica sau juridica pentru veniturile realizate dintro anumita sursa, cu sarcina fiscala la care este supusa o alta pentru venituri de aceeasi marime, realizate din alte surse. In cel de-al doilea caz se compara sarcina fiscala aferenta unor venituri realizate de persoane diferite, dar care au aceeasi sursa de provenienta. Astfel, se analizeaza daca cotele de impozit stabilite pentru un venit de 1.000, 2.000, 10.000, . . ., 100.000 unitati monetare reflecta in mod corect potentialul economic al intreprinzatorilor respectivi. Pentru a putea fi asigurata egalitatea in materie de impozit este necesara respectarea urmatoarelor conditii: stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Aceasta conditie poate fi respectata numai in legatura cu impozitele directe, neavand aplicabilitate in cazul impozitelor indirecte; sarcina fiscala a fiecarui contribuabil sa fie stabilita in functie de puterea contributiva pe care acesta o are, adica cu luarea in considerare a marimii venitului si averii care fac obiectul impunerii, precum si a situatiei personale a acestuia (casatorit, cu sau fara persoane in intretinere, celibatar etc.); este necesar ca la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscala a unei persoane in comparatie cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala; respectarea echitatii fiscale presupune ca impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale care realizeaza venituri dintr-o anumita sursa sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia celor care se situeaza sub un anumit nivel.

12

Respectarea echitatii fiscale este data intr-o anumita masura si de felul cotelor de impozit utilizate. In practica fiscala se cunoaste impunerea in cote (sume) fixe si impunerea in cote procentuale. Impunerea in cote (sume) fixe nu tine seama de venitul sau averea contribuabilului si nici de situatia personala a acestuia. Ea a aparut sub forma unei dari pe locuitor si s-a utilizat in oranduirea feudala si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului, in special. Impunerea in cote procentuale poate fi intalnita sub forma impunerii in cote proportionale, in cote progresive si in cote regresive. Impunerea in cote proportionale este o manifestare directa a principiului egalitatii in fata impozitelor. Conform acestei impuneri se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in permanenta aceeasi proportie intre impozit si volumul venitului (valoarea averii). Desi prin introducerea impunerii in cote proportionale s-a facut un pas inainte fata de impunerea in cote (sume) fixe, nici in acest caz nu s-a respectat echitatea in materie fiscala, pentru ca nu s-a avut in vedere faptul ca puterea contributiva a diferitelor categorii sociale este diferita in functie de marimea absoluta a veniturilor pe care le realizeaza si de valoarea absoluta a averii pe care o poseda. Impunerea in cote proportionale s-a utilizat pe scara larga la calculul impozitelor de tip real (funciar, pe cladiri, pe activitati industriale, comerciale si profesii libere etc.). In prezent, impunerea in cote proportionale se foloseste atat in cazul impozitelor directe (de exemplu, in unele tari pentru calculul impozitului pe profitul societatilor de capital), cat si in cazul impozitelor indirecte (de exemplu, la taxa pe valoarea adaugata, la taxele vamale, la taxele de timbru etc.). Impunerea in cote progresive s-a introdus, in unele tari, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar in altele (de fapt acestea reprezinta majoritatea) la inceputul secolului al XX-lea. Impunerea progresiva consta in aceea ca o data cu cresterea venitului (averii) are loc si cresterea cotei impozitului astfel incat impozitul creste mai repede decat obiectul impozabil. Cotele progresiei pot creste fie intr-un ritm constant, fie intr-unul variabil. Impunerea progresiva cunoaste in practica financiara doua variante si anume: impunerea in cote progresive simple (globale) si impunerea in cote progresive compuse (pe transe).

13

Impunerea in cote progresive simple (globale) se caracterizeaza prin faptul ca se aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materii impozabile apartinand unui contribuabil. Fiind vorba de o impunere progresiva, cota de impozit va fi cu atat mai mare, in limitele progresivitatii stabilite prin lege, cu cat venitul sau averea respectiva va fi mai mare. Impozitul datorat statului se obtine facand produsul dintre marimea obiectului impozabil (venitul, averea) si cota de impozit aferenta nivelului acestuia. Impunerea in cote progresive compuse (pe transe) este folosita mai mult pentru impunerea veniturilor obtinute de persoanele fizice si uneori si la unele impozite pe avere. In practica fiscala a unor state se intalneste si impunerea in cote regresive, ca o consecinta a impozitelor indirecte, in situatia cumpararii unei marfi sau a utilizarii unui serviciu cand impozitul platit este acelasi, indiferent de marimea veniturilor cumparatorului. Aceasta face ca ponderea impozitului in venitul cumparatorului sa fie invers proportionala cu venitul acestuia. Discutiile privind reforma fiscala iau in calcul, de obicei, trei variante: cota unica, sistemul progresiv si sistemul dual, o combinatie intre primele doua. Daca cota unica era o regula in toate statele industrializate in prima jumatate a secolului al XIX-lea, primele cereri pronuntate raspicat pentru un sistem puternic progresiv sau gradual de taxe" au aparut in manifestul comunist al lui Karl Marx din 1848. Ulterior, statele capitaliste au fost cele care au adoptat un astfel de sistem. Cu toate ca, la nivelul intregii lumi, contribuabilii pierd circa 8 miliarde de ore anual pentru a-si completa declaratiile de venit, pana astazi, nici o economie occidentala majora" nu a trecut inapoi la cota unica. Ultimele tendinte din tarile est europene, se manifesta prin introducerea cotei unice de impozitare, initiate de catre Estonia in 1991, urmata de Letonia (1994), Lituania (1994), Rusia (2001), Serbia (2003), Ucraina (2003), Slovacia (2003), Georgia (2004) Romania (2005) si Bulgaria (2007).Cota unica este prevazuta si in programul de guvernare al autoritatilor din Cehia. Eficienta unui sau altui sistem de impozitare a fost marul discordiei intre diferiti cercetatori. In context, Comisia Europeana este de parere ca nu este nevoie de o armonizare transfrontaliera a taxelor statelor membre. Cu conditia sa respecte regulile

14

comunitare, statele membre sunt libere sa isi aleaga sistemele de taxe pe care le considera cele mai potrivite si conforme cu preferintele lor. Totodata, economistii FMI afirmau recent ca lipsesc dovezile care ar indica care sistem de impozitare este cel mai oportun*. Tinta principala a reformei sistemului de impozitare a persoanelor fizice trebuie sa fie optimizarea corelarii veniturilor cu nivelul cheltuielilor statului, precum si optimizarea sistemului de impozite propriu-zis prin diminuarea limitelor maxime a cotelor la impozite, in special, la impozitele pe venitul persoanelor fizice, diminuarea facilitatilor fiscale etc. Autoritatile vor trebui sa urmeze patru obiective. In primul rand trebuie sa pastreze echilibrul veniturilor bugetare. Autoritatile trebuie sa urmareasca nu numai sumele absolute incasate din impozitele pe venituri, ci si ponderea acestora in comparatie cu sumele incasate din contributiile sociale. Al doilea obiectiv este pastrarea unui echilibru intre echitate sociala si eficienta sistemului fiscal. Acordarea de facilitati fiscale unor sectoare economice sau grupuri de persoane va presupune un sistem complex, dar si impunerea unor taxe mai mari decat intr-un sistem in care nu exista deduceri fiscale dar exista o baza larga de impozitare. Reducerea complexitatii sistemului fiscal va fi al treilea obiectiv al reformei. Teoretic, politica fiscala are ca scop colectarea de venituri la costuri cat mai reduse, ceea ce recomanda aplicarea unei taxe unice pentru venituri, fara deduceri sau facilitati fiscale. Insa, marea problema apare la determinarea bazei impozabile, dar si administrarea costurilor legate de conformarea contribuabililor. _____________________________ *Studiul realizat in anul 2006 "Cotele unice: Principii si dovezi", pe baza informatiilor din mai multe tari care au adoptat cota unica in diferite momente, precum Estonia, Lituania, Letonia, Rusia, Ucraina, Slovacia si Georgia. In afara acestora, alte state, precum Costa Rica, Cehia, Mauritius, Mongolia, Polonia sau Slovenia iau in calcul introducerea acestui sistem de impozitare. Popularitatea lui a fost insa influentata de adoptarea cotei unice, in 2001, in Rusia, cand sumele obtinute din impozitul pe venit au crescut, in termeni reali, cu peste 25%

15

Ultimul obiectiv vizeaza presiunile exterioare in conditiile in care majoritatea tarilor dezvoltate vor sa reduca impozitele, dar in acelasi timp vor sa aiba un sistem fiscal eficient, care inseamna obtinerea de venituri pentru sectorul social (pensii, sanatate, educatie). Totodata, prin intermediul deducerilor fiscale, statul va contribui la realizarea efectiva a unor drepturi fundamentale ale cetatenilor, si anume, a dreptului la invatatura si a dreptului la ocrotirea sanatatii, suportand indirect o parte din cheltuielile de scolarizare si tratament medical efectuate de cetateni. Aceste masuri, se spera, vor stimula investitiile sociale facute de cetateni. Unii economisti considera ca indiferent in cate transe s-ar socoti, actualul sistem ce consta in aplicarea de cote progresive este nestimulativ si conduce, in special in zona veniturilor mari, la implementarea de scheme de evitare sau chiar de evaziune fiscala. Toate statele care au introdus cota unica cunosc un succes bun, in special prin cresterea bazei de calcul a impozitului (declararea reala a veniturilor), cat si prin cresterea numarului de contribuabili (reducerea muncii la negru). De asemenea, ei sunt de acord cu faptul ca scopul sistemului progresiv de impozitare a veniturilor persoanelor fizice nu este unul economic, ci mai degraba social. Totodata, sub aspect economic, acest sistem contribuie la aparitia si dezvoltarea evaziunii fiscale si a muncii la negru. In ceea ce priveste acuzatia cum ca prin introducerea unei cote unice vor beneficia numai cei bogati, argumentul este usor de combatut pornind chiar de la formularea lui. Oamenii bogati nu vor avea un avantaj din cota unica, fiindca acestia nu platesc impozit pe salariu. Salariile, daca exista, sunt mici, iar bogatia le vine din profituri (dividende). In consecinta, masura va fi benefica in special clasei mijlocii, despre care se vorbeste ca trebuie creata si stimulata sa devina o forta motrice in economie. Alti economisti considera ca, dintre sistemele de impunere intalnite in practica fiscala, cel care se bazeaza pe cotele progresive compuse (pe transe) raspunde in mai mare masura cerintelor echitatii fiscale. Dar, utilizarea unei anumite progresivitati de impunere, nu conduce automat la respectarea echitatii in materie fiscala, daca nu sunt indeplinite si celelalte conditii amintite. Pe de alta parte, sistemul progresivitatii ar putea

16

sa nu modifice prea mult puterea de cumparare a anumitor persoane, daca, pe calea evaziunii fiscale (legale si/sau frauduloase), acestea au posibilitatea sa sustraga de la o impunere o parte din materia impozabila. Autoritatile publice percep impozite deoarece guvernele au nevoie de resurse financiare. Maximizarea veniturilor fiscale trebuie realizata cu o grija deosebita, deoarece situatia s-ar putea sa ia alta turnura, intorcandu-se impotriva propriilor interese. Problema care se pune este: cat de mult pot creste impozitele astfel incat acest lucru sa nu se reflecte intr-o diminuare a incasarilor fiscale pentru guvern? Economistii liberali considera ca o presiune fiscala prea ridicata descurajeaza contribuabilii sa investeasca, sa economiseasca, sa munceasca si sa produca. Arthur Laffer transpune graphic, prin Curba Laffer, faptul ca rate ale fiscalitatii prea ridicate compromit baza asupra careia sunt asezate impozitele. Curba Laffer este un grafic care arata dependenta dintre rata prelevarilor obligatorii si veniturile totale incasate prin impozite de catre stat. Laffer estimeaza ca exista un prag maxim al ratei presiunii fiscale, care daca este trecut se genereaza o diminuare a randamentului fiscal. Aceasta valoare a presiunii fiscale maxime corespunde unei valori maxime a veniturilor fiscale. Daca rata fiscalitatii ar atinge valoarea de 100%, valoarea prelevarilor obligatorii ar descreste pana la anulare, deoarece prelevarile obligatorii prea ridicate distrug baza impozitabila. Arthur B. Laffer (1941) este cunoscut drept "parintele economiei din partea ofertei" si s-a facut popular in special prin propunerea sa conform careia diminuarea impozitelor poate duce la cresterea cantitatii percepute de fisc asa cum este reprezentat in curba lui Laffer. Argumentul cum ca diminuarea impozitelor este un stimul pentru munca si productie a fost baza politicii initiale a presedintelui Reagan in Statele Unite in anii optzeci. Laffer s-a licentiat in economie la Yale University in 1963 si a obtinut doctoratul la Stanford in 1971. A fost profesor al Universitatii din Chicago din 1967 pana in 1976, al Universitatii Southern California din 1976 pana in 1984, si al Universitatii Pepperdine. Potrivit legendei, undeva in Washingtonul anului 1974, Arthur Laffer intra in istorie desenand un grafic pe un servetel, la o cina cu Donald Rumsfeld si Dick Cheney.

17

Asa s-a nascut teoria ce-i poarta numele (curba lui Laffer) si care spune ca scaderea taxelor poate aduce mai multe venituri la buget, pentru ca stimuleaza economia. Devenit ulterior sfatuitorul presedintelui american Ronald Reagan, economistul Arthur Laffer este considerat arhitectul politicilor economice care au remodelat economia americana moderna. Primul sau succes in politici publice a fost scaderea drastica a taxelor pe proprietate aplicata in California anului 1978. Apoi a fost membru al echipei de consultanti pe probleme de politici economice a presedintelui Ronald Reagan. Laffer este unul dintre fondatorii "Congressional Policy Advisory Board" care a functionat pe langa Congresele Statelor Unite alese in mandatele 105,106,107. Pentru inventarea "Curbei Laffer" a fost inclus de Time Magazine din 29 martie 1999 printre "Cele mai mari minti ale secolului". Este fondatorul firmei de consultanta "Laffer Associates". Arthur Laffer considera ca ideea de baza a teoriei sale este ca modificarea ratei de impozitare are doua efecte asupra veniturilor din impozitare: scad. Efectul economic rezulta in urma scaderii ratei de impozitare si are drept consecinta stimularea activitatii economice si duce la cresterea bazei impozabile. In realitate, efectul aritmetic si cel economic se manifesta combinat. Pentru intelegerea si utilizarea presiunii fiscale prezinta interes si analiza curbei fundamentata de catre Arthur Laffer*. Aceasta reflecta legatura intre incasarile fiscale totale ale statului si rata impunerii. Laffer considera ca, pornind de la zero spre 100%, o marire a ratei de impunere poate duce la sporirea incasarilor fiscale. Dar exista o rata de impunere optima, dincolo de care incasarile fiscale totale se vor micsora daca rata de impunere va continua sa sporeasca. Din punctul M al figurii, efectele descurajatoare ale fiscalitatii provoaca o diminuare a productiei, adica marirea presiunii fiscale duce la scaderea productiei, nu la cresterea neconditionata si substantiala a incasarilor fiscale. ____________________________ *CARMEN CORDUNEANU, SISTEMUL FISCAL IN STIINTA FINANTELOR, BUCURESTI, EDITURA CODECS, 1998, P. 439-441. efectul aritmetic; efectul economic.

Efectul aritmetic este simplu: daca rata de impozitare scade,veniturile din impozite

18

Rezulta existenta a doua zone, delimitate prin punctele OMP, astfel: zona admisibila normala OMP, in care agentii economici accepta marirea presiunii fiscale, deoarece vor o cantitate mai mare de utilitati publice. Incasarile fiscale sporesc, cu toate ca are loc o diminuare treptata a activitatii economice si a bazei de impunere; anumiti agenti economici opteaza pentru cresterea timpului liber in defavoarea timpului pentru munca, iar alti agenti economici procedeaza invers. Astfel, ritmul de crestere a incasarilor fiscale tinde sa se reduca odata ce sporeste presiunea fiscala;

19

zona inadmisibila sau prohibitiva PoMP, hasurata, este aceea in care un segment tot mai mare din venitul factorilor de productie este preluat de stat. De aceea, agentii economici isi diminueaza activitatile impozabile, iar baza de impunere scade. Agentii economici repudiaza noi utilitati publice, agreandu-le pe cele private; in timp ce presiunea fiscala se accentueaza are loc reducerea productiei si amplificarea activitatilor subterane, si se micsoreaza incasarile fiscale.

Pentru Arthur Laffer, o fiscalitate dura si inegala genereaza dificultati mari in evolutia productiei, astfel ca in economia actuala se impun o diminuare a ratei de impozitare si o reducere progresiva a impozitului pe venit, in vederea favorizarii relansarii activitatii economice. Fata de o asemenea situatie sunt necesare eforturi teoretico-practice pentru determinarea nivelului maxim al presiunii fiscale admisibile si a zonei in care se gaseste economia nationala. Dar, un astfel de demers este diferit, ingreunand anticiparea urmarilor pe care le are o politica de diminuare a fiscalitatii. De aceea, specialistii actioneaza pentru determinarea unui prag optim de presiune fiscala in vederea elaborarii unor decizii economice realiste, veridice. In acest fel, trebuie sa se proiecteze urmarile pe care le poate avea o politica rationala de diminuare a fiscalitatii. Curba Laffer este o reprezentare pur teoretica deoarece ea nu permite calcularea cu exactitate a valorii lui M, peste care presiunea fiscala devine insuportabila. La aceeasi valoare a presiunii fiscale, tari cu niveluri de dezvoltare sociala si economica diferita se pot plasa de o parte sau de alta a marimii punctului M. Chiar daca economistii au incercat sa stabileasca unele niveluri maxime ale presiunii fiscale, practica le-a dat planurile peste cap de fiecare data. Plafonul fiscal este variabil, deoarece presiunea fiscala este mai mult o perceptie care difera in functie de circumstantele economice, sociale, politice, psihologice. Deci, se poate vorbi despre urmatoarele limite ale presiunii fiscale: limite de ordin politic si psihologic care sunt impuse de reactiile contribuabililor. Acestia pot opune o rezistenta puternica fata de cresterea impozitelor atunci cand acestea tind sa devina excesive. Formele acestei rezistente sunt diverse, incepand cu reducerea activitatii productive, continuand cu frauda si evaziunea fiscala, si mergand pana la miscari de protest si revolte sociale.

20

limite de natura economica care se refera la faptul ca impozitele prea apasatoare pot avea ca efect franarea dorintei de munca, economisire, investire, slabirea spiritului intreprinzator.

Presiunea fiscala trebuie privita si sub aspectul compensarii poverii fiscale cu avantajale pe care le au cetatenii prin intermediul cheltuielilor publice finantate prin impozite. Problema practica a oricarei guvernari este determinarea nivelului ratei optime de impozitare, rata care sa aduca pentru stat (fie Guvern, fie autoritate locala, regionala) venituri cat mai mari din impozite. Optimul este privit din punctul de vedere al celui care decide asupra ratei de impozitare, functia obiectiv de maximizat fiind veniturile obtinute din impozite. Intr-un articol publicat de The Laffer Curve: Past, Present, and Future Policy Research & Analysis, June 1, 2004, The Heritage Foundation, Arthur Laffer exemplifica efectele anticipate de el prin cateva cazuri concrete ce-i confirma teoria. In istoria SUA, au fost trei mari perioade de reducere a impozitelor: reducerea Harding-Coolidge de la mijlocul anilor '20, reducerea promovata de Kennedy in anii '60 si reducerile promovate de Reagan in anii '80. Cele mai recente exemple sunt cele din cateva state foste "socialiste", tari unde se experimenteaza in premiera cote unice de impozitare. In 1994 Estonia introduce o rata unica de impozitare de 26%, ducand la o crestere economica medie anuala de 5,2%. Ulterior cota unica a fost diminuata la 20%. Si alte tari din Europa Centrala si de Est au trecut la cote unice: din 1997 25% in Letonia, din 2000 13% in Rusia, din 2004 19% in Slovacia si 13% in Ucraina. Inainte cu mult de Laffer, Jean Baptiste Say spunea: "un impozit exagerat distruge baza asupra caruia se aplica". De multe ori a lipsit curajul de a se verifica in practica teoriile privind reducerea impozitelor. Mai ales ca orice Guvern isi doreste cat mai multa Putere, cat mai multe resurse. Incepand cu 1 ianuarie 2005 Guvernul Romaniei a introdus cota unica de impozitare de 16%. Mai precis, prin modificarea Codului fiscal, s-a redus impozitul pe profit de la

21

25% la 16%. Totodata, impozitarea progresiva a venitului global s-a transformat in impozitarea uniforma cu 16% a veniturilor salariale. Oponentii aplicarii cotei unice, pe langa determinari legate de principii ideologice (justitie sociala, atenuarea disparitatilor), invoca reducerea veniturilor bugetare. Evaluarile preliminare anticipeaza o reducere de cca 31.000-32.000 miliarde lei, din care 24.000 miliarde lei la impozitul pe venit. Cel mai mult vor fi afectate veniturile comunitatilor locale. O.U.G. 45 privind finantele publice locale din 2003 prevede ca 36% din impozitul pe venit este sursa la bugetul consiliului local, 10% la bugetul consiliului judetean, iar 17% la bugetul consiliului judetean pentru echilibrarea in interiorul judetului. Din restul de 37%, alte 23% sunt utilizate pentru echilibrarea la nivel national intre judete. In cadrul Comisiilor din Parlament s-a propus deja ca la nivelul bugetelor locale la consiliile locale si judetene sa ramana 85% din impozitul pe venit, fata de doar 63% pana in prezent. Totodata, reducerea impozitelor va duce la cresterea consumurilor, deci si a TVA-ului, ceea ce va atenua cu cateva mii de miliarde diminuarea veniturilor bugetare. Aplicarea cotei unice reduse va duce pe termen mediu la evidentierea efectului preconizat de Laffer: cresterea impozitelor incasate. Cresterea impozitelor incasate va fi determinata de 3 cauze: economia subterana ar putea iesi la suprafata dupa cum apreciaza ministrul finantelor publice; cresterea consumului menajelor, datorita veniturilor salariale marite, ce duce la cresterea T.V.A.-ului; cresterea investitiilor firmelor, ce va duce de asemenea la cresterea T.V.A.-ului dar si la crearea de noi locuri de munca, noi salariatii platind impozit pe venit.* Avem ocazia sa verificam in practica daca economia romaneasca reactioneaza la politicile fiscale in concordanta cu legitatile economice fundamentate de teoriile economice. Ne situam pe o pozitie optimista, bazata si pe trendurile statistice ce confirma teoria lui Arthur Laffer in alte tari din Estul Europei. ________________________________ *Articol aparut in TRIBUNA ECONOMICA nr.10/martie 2005, autor ecomist Ovidiu Radoi

22

Problema evidentei unui impozit consta in a determina cine suporta in mod efectiv sarcina fiscala, pe cine apasa o crestere a volumului impozitului. In perioada parcursa dupa 1989 s-a constatat ca daca un impozit este prevazut sa afecteze contribuabili bine determinati, acestia au adesea posibilitatea de a-si repercuta sarcina fiscala asupra altora, chiar daca cei din urma nu sunt avizati de catre legea fiscala. Atat timp cat presiunea fiscala nu este exagerata, se poate emite pretentia ca prin fiscalitate se urmareste modelarea civismului fiscal, factor determinant al randamentului fiscal, cu conditia ca cei impozitati (contribuabilii) sa-si cunoasca clar drepturile si obligatiile. Intre veniturile fiscale totale ce se duc la buget si impozitele fiscale totale platite de contribuabili ar trebui sa existe un echilibru. Factorii acestui echilibru depind de: masa impozabila; aportul aparatului fiscal; rata de impozitare; civismul fiscal; inclinatia spre evaziune.

De aici, in mod simplu, putem trage concluzia ca veniturile fiscale si impozitele nu rezulta doar din masa impozabila si din rata de impozitare, ci sunt influentate si de factori comportamentali. Astfel, inclinatia spre evaziune este data de raportul dintre suma totala sustrasa de la impozitare si masa impozabila totala, legal impozabila. Asa ca veniturile fiscale incasate la buget depind de raportul dintre inclinatia spre evaziune sau spre civismul fiscal. Cu cat creste presiunea fiscala, cu atat va scadea civismul fiscal (chiar si numai din spirit de conservare) si creste inclinatia spre evaziune. Pornind de la ecuatia fiscalitatii se constata urmatoarele: cu cat vor spori veniturile fiscale pe calea cresterii masei impozabile si a ratei de impozitare, cu atat vor creste impozitele la nivel de individ, ceea ce duce la inhibarea inclinatiei contribuabililor spre economii si investitii, adica la reducerea masei impozabile. Fiecare individ caruia i se ia pe cale legala (autoritara) o parte din venitul ce ii apartine de drept simte aceasta ca pe un atentat la bunastarea sa, la libertatea de a se bucura de roadele muncii sale. 23

Un contribuabil nu va consimti deliberat la impozite, iar presiunea fiscala crescanda va duce la o cautare continua, de catre acesta, de brese in legislatia fiscala, mai ales atunci cand cresterea presiunii fiscale se suprapune peste o scadere a veniturilor sale reale. O limita a presiunii fiscale este greu de stabilit din cauza multitudinii de factori care intervin: epoca, conditii economice, tara, context economic international, conditii politice interne si internationale etc. Se considera ca o presiune fiscala optima se obtine in punctul in care intre utilitatea sociala a cheltuielilor publice marginale si utilitatea sociala a prelevarii obligatorii marginale exista o relatie de tipul: Usm > DUsm Altfel, orice crestere a membrului drept in detrimentul celui stang, adica a presiunii fiscale si respectiv o scadere a utilitatii folosirii cheltuielilor publice, provoaca o scadere a volumului prelevarilor obligatorii percepute de catre autoritatile publice, deoarece se distruge baza de impozitare prin aparitia fenomenului de rezistenta si reducere a efortului productiv. In toata perioada de tranzitie, dar mai ales in ultimii ani, in Romania, se inregistreaza o presiune fiscala din ce in ce mai mare. Trebuie constientizat ca, la o presiune fiscala ridicata la un moment dat, orice ridicare in continuare a ratei de impozitare se face cu urmatoarele riscuri: riscul diminuarii efortului productiv, cel mai grav pericol, reprezentat de descurajarea prin impozite si taxe (prelevari obligatorii si legale) ridicate, a incitatiei la munca, la economisire si investitii; riscul fraudei si al evaziunii fiscale. Frauda reprezinta o violare a legii fiscale, in timp ce evaziunea reprezinta o sustragere de la plata impozitelor prin abilitate in utilizarea legii. S-a uzat de atata utilizare expresia economia subterana, dar exista pareri ca aceasta forma de existenta (paralela) a economiei poate reduce tendintele (in conditiile actuale de fiscalitate foarte ridicata) economiei reale spre colaps, evitand decapitalizarea continua prin impozitare continua si mai ales crescanda; riscul inflatiei prin fiscalitate actiunea directa a fiscalitatii asupra a doua elemente generatoare de inflatie: preturile si salariile.

24

O politica fiscala justa trebuie sa asigure echitate intre agentii economici, precum si valorificarea contributiei fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are. Impozitele de nivel ridicat pot sa lezeze grav cointeresarea materiala a contribuabililor, descurajandu-i in activitatea lor. Pe termen lung, o politica cu un nivel ridicat al fiscalitatii mareste veniturile statului cu conditia ca acesta sa poata initia actiuni menite sa stimuleze cresterea economica sau sa amelioreze temporar unele probleme cu caracter social. In acelasi timp trebuie tinut cont de faptul ca o politica bazata pe taxe si impozite mari limiteaza posibilitatea de consum si investitie. Aceasta genereaza un evantai de efecte negative asupra cererii si ofertei de bunuri economice produse de agentii economici. In literatura de specialitate exista o teorie privind asa-zis-ul impozit negativ, potrivit careia cei cu venituri mari vor trebui sa plateasca impozite mari in vederea constituirii de fonduri din care se vor aloca apoi ajutoare si alocatii, asigurand tuturor un venit minim garantat. Si pentru ca aceasta politica s-a dovedit gresita, guvernele au ajuns la concluzia ca toata lumea trebuie sa plateasca impozite cat mai mari in vederea constituirii a tot felul de fonduri. Redistribuirea incasarilor bugetare se va face in mod incorect, apoi va aparea foamea dupa alte incasari bugetare, care vor fi la randul lor distribuite si redistribuite nu se stie cum, pana la epuizarea masei impozabile, adica falimentul contribuabililor. Repercursiunea fiscala are loc ori de cate ori presiunea fiscala se transmite altei persoane. Ca regula, impozitele directe nu pot fi repercutate asupra altei persoane decat aceea a platitorului. Repercursiunea fiscala apare la impozitele indirecte unde platitorul si suportatorul nu sunt aceeasi persoana. In literatura economica se face distinctia intre procedeele legale de ocolire a platii impozitelor si evaziunea fiscala propriu-zisa.Impozitul poate fi ocolit fara ca platitorul sa intre in conflict cu legea. Acest lucru se poate realiza pe doua cai: evaziunea permisa in mod voit (adica printr-un sistem de scutiri, exceptii si inlesniri); evaziunea ce are loc ca rezultat a unor lacune ale legii; nu este provocata voit, ci de neglijenta formularii legii.

25

Capitolul 3. Evaziunea si frauda fiscala, paradisurile fiscale

Se stie ca impozitele alimenteaza in cea mai mare parte resursele publice. Ponderea impozitelor in totalul veniturilor publice depaseste proportii de peste 80% si chiar 90%. Aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt in mod obiectiv reduse, datorita in primul rand ponderii reduse a sectorului public in economie si a gradului redus de autofinantare a activitatii institutiilor publice. Rezistenta la impozite, indiferent cat de perfectionata ar fi tehnica de colectare a acestora, este un fenomen general in diferite proportii. Impozitele pot fi eludate total sau partial in anumite circumstante. Punctul de plecare in aparitia evaziunii fiscale este presiunea fiscala.Orice contribuabil cauta sa scape mai ales cand el considera ca statul exagereaza. El compara efortul pe care il face cu ceea ce beneficiaza de pe urma autoritatii publice si daca rezultatul este negativ, atunci apare rezistenta la impozite. Juristii romani au fost preocupati inca de la inceputul secolului de definirea evaziunii fiscale, in acest scop dandu-se diferite definitii cum ar fi de exemplu: totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag in totalitate sau in parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale, sau sustragerea de la plata obligatiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele si veniturile impozabile. Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atat de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune. Art.1 din legea 87/1994 defineste evaziunea fiscala ca fiind sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice sau juridice romane sau straine, denumiti in continuare contribuabili. In art.3 din aceasta lege sunt prevazute obligatiile contribuabilului, si anume:

26

declararea in termen de 5 zile de la inregistrare a datelor in legatura cu

subunitatile constituite in sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii si cu orice alte locuri in care se desfasoara activitati producatoare de venituri, bancile si conturile bancare in lei sau in valuta, indiferent de locul unde functioneaza, in tara sau in strainatate; declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate in orice alte locuri; declararea oricaror schimbari cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare in termen de 15 zile de la data cand au avut loc. Declaratia se va comunica organelor fiscale competente; evidentierea veniturilor realizate si cheltuielilor efectuate din activitatile desfasurate, prin intocmirea registrelor sau a oricaror alte documente prevazute de lege; plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obtinerii de venituri, detinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfasurarii de activitati supuse taxelor si impozitelor; Dupa modul cum se procedeaza in activitatea de evitare a reglementarilor fiscale se face diferentierea intre evaziunea fiscala legala si evaziunea fiscala ilicita. Evaziunea fiscala legala reprezinta actiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgand la o combinatie neprevazuta a acesteia. Aceasta forma de evaziune nu este posibila decat atunci cand legea este lacunara sau prezinta inadvertente. Evaziunea fiscala legala se realizeaza atunci cand o anumita parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasa de la impozitare datorita modului in care legislatia fiscala dispune stabilirea obiectivului impozabil. Contribuabilii gasesc anumite mijloace, si exploatand insuficientele legislatiei le eludeaza in mod legal, sustragandu-se in totalitate sau in parte platii impozitelor, tocmai datorita unei insuficiente a legislatiei. In acest fel contribuabilii raman in limita drepturilor lor, fara putinta de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apara decat printro legislatie clara, precisa. Cele mai frecvente cazuri de evaziune in care se uzeaza de interpretarea favorabila a legislatiei fiscale, in practica tarilor cu economie de piata, sunt: 27

constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva, in cuantum mai mare decat cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorand astfel veniturile impozabile;

practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat in achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe venit, masura care este menita sa stimuleze acumularea;

asocierile de familie, precum si societatile oculte, dintre sotia si copiii intreprinzatorului si acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separata a acestora, repartizarea separata a venitulor pe fiecare asociat ducand la micsorarea sarcinilor ficale;

venitul total al membrilor familiei poate fi impartit in mod egal intre acestia, indiferent de contributia fiecaruia la realizarea lui, pe aceasta cale obtinandu-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului;

constituirea unor depozite de pastrare si administrare de catre parinte (tutore) a unor fonduri in favoarea copilului minor. In acest caz desi venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul platit este mai mic in comparatie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat;

folosirea in anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donatiilor filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei parti din veniturile realizate de la impunere;

un contribuabil are posibilitatea sa opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporatie. Optand pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizeaza o importanta sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al corporatiilor cuprinde numeroase facilitati care duc la o substantiala reducere a sarcinilor fiscale;

luarea in considerare a unor facilitati legale cu privire la excluderea din masa impozabila a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea profesionala

28

si practica in productie, a sumelor platite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes national; scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau publicitate, indiferent daca au fost facute sau nu; interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante facilitati pentru contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale, stiintifice si sportive. Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (publicata in M.O. nr.25 din 31.01.1991) reglementeaza cheltuielile care se scad din veniturile incasate in vederea diminuarii profitului. Aceasta lista a fost modificata in anexa 1, la Hotararea guvernului nr. 804 din 30.11.1991. Interpretarea favorabila a acestor dispozitii ce acorda scutiri de impozit pe diferite perioade de la infiintarea societatii in functie de profil a dus la infiintarea unui numar deosebit de mare de societati cu profil comercial in scopul evaziunii fiscale. Evaziunea fiscala ilicita, spre deosebire de cea legala, se savarseste prin calcarea flagranta a legii, profitandu-se de modul specific in care se face impunerea. In acest caz contribuabilul violeaza prescriptia legala cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite statului. Evaziunea fiscala este frauduloasa cand contribuabilul, obligat sa furnizeze date in sprijinul declaratiei in baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului. In general este greu sa se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate. In activitatea fiscala exista insa forme care se regasesc mai frecvent: intocmirea de declaratii false; intocmirea de documente de plati fictive; alcatuirea de registre contabile nereale; nedeclararea materiei impozabile; declararea de venituri impozabile inferioare celor reale; executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv; 29

diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin inregistrarea in cheltuielile unitatii a unor cheltuieli neefectuate in realitate;

vanzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vanzare efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii; falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o conventie intre patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda solidar pentru fapta comisa.

Micsorarea incasarilor bugetare din impozite, datorita evaziunii fiscale, este in mai multe state o problema acuta si frecventa, marimea acestora nefiind deloc neglijabila. Tranzitia la economia de piata a tarilor care au avut economii centralizate implica schimbari esentiale in toate domeniile vietii economice si sociale. Asadar reforma economica trebuie sa aiba neaaparat ca o componenta esentiala si reforma fiscala care sa permita intarirea administratiei fiscale prin existenta unui sistem fiscal care sa conduca la eficientizarea activitatilor economico-sociale. Promovarea unei reforme fiscale in tarile aflate in tranzitie la economia de piata trebuie sa constituie una din prioritatile majore. In conditiile unei economii planificate, sistemul de preturi este rigid, nereflectand situatia reala din economie; capitalul este tratat in cea mai mare parte ca un bun fara valoare, ceea ce implica o rata a dobanzii foarte scazuta; salariile personalului scad simtitor. In tarile dezvoltate insa, sistemul fiscal este simplu de administrat, transparent si stabil. In momentul in care se adopta un nou sistem fiscal trebuie avut in vedere impactul pe care acesta il are asupra firmelor in adoptarea deciziilor de dezvoltare, intrucat tendinta de a confisca veniturile accentueaza evaziunea fiscala si coruptia, care la randul lor sunt amplificate de inflatie, care de obicei conduce la practicarea unui sistem de impozitare indexat. De asemenea este necesara luarea in calcul a efectelor sistemului fiscal asupra investitiilor straine. Evaziunea fiscala este consecinta actiunii unor situatii, ori a unor fapte ilegale intre care pot fi enumerate: imperfectiunile legii, in sensul ca actele normative prin intermediul carora se reglementeaza conduita de impozitare nu sunt indeajuns de elaborate, si impozitele nu sunt suficient de clare, explicite;

30

lipsa de uniformitate in activitatea organelor financiare cu privire la stabilirea si perceperea taxelor si impozitelor, determinata de inexistenta unor norme metodologice de aplicare a legii;

conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse mijloace de disimulare a materiei impozabile; lipsa de exigenta ori coruptia functionarilor publici in cadrul organelor fiscale.

Etapa tranzitorie de la economia dirijata la economia de piata, caracterizata prin modificari structurale ale relatiilor economice, favorizeaza faptele ilegale, indeosebi coruptia, traficul de influenta, inselaciunea si, desigur, evaziunea fiscala. Introducerea la 1 iulie 1993 a T.V.A. a dus la orientarea agentilor economici spre reducerea consumurilor, la disponibilizarea resurselor in economie, la stimularea exporturilor si nu in ultimul rand la imbunatatirea disciplinei financiare. In conditiile introducerii T.V.A. in locul impozitului pe circulatia marfurilor si a unui nou sistem al accizelor, gradul de fiscalitate realizat s-a situat sub nivelul anilor 1990-1991. A fost elaborata de Ministerul Finantelor si aprobata de Parlament legea privind impozitul pe venitul agricol, dar conditiile economice actuale au condus la neperceperea sa pana in anul 2000. S-a considerat utila si ajustarea temporara a unor instrumente fiscale in masura sa sprijine stabilizarea economiei. Principalele masuri au fost: reforma impozitului pe circulatia marfurilor si utilizarea lui ca stadiu preliminar pentru introducerea (iulie 1992) a impozitului pe valoarea adaugata; introducerea impozitului pe profit cu 77 de clase de impozitare, reducerea acestor clase in doua si adoptarea prin ordonanta guvernamentala a noii legi a impozitului, cu o cota unica de impozitare de 38%; introducerea impozitului pe dividende si pe vanzarea de active; introducerea unui nou sistem de taxe vamale; introducerea impozitului pe salarii; Diversificarea structurii sistemului de impozite prin adoptarea impozitului pe venitul personal si a altor impozite (impozitul pe castigul din capital, impozitul pe

31

proprietate, impozitul pentru poluare) au constituit o prioritate a reformei fiscale alaturi de introducerea impozitului pe venitul global. Legea 87/1994 vine sa asigure siguranta bugetului statului prin prevederea obligatiei pentru toti cei care obtin venituri de a contribui cu o parte din acestea, constituite ca impozite, la realizarea bugetului statului. Legea privind evaziunea fiscala era mai mult decat o necesitate si este de asteptat ca gravitatea pedepselor pe care le instituie ii va determina pe evazionistii de profesie sau de ocazie, sa se gandeasca mai mult inaintea savarsirii unor astfel de acte, pentru ca riscul pe care si-l asuma acum nu este legat de pierderea unor sume de bani pe care le plateau ca amenda, ci este in joc o valoare mult mai mare libertatea. Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor si modalitatilor defectuoase de aplicare, precum si neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot asa de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune. Cand sarcinile fiscale apasa prea greu asupra unei materii impozabile, acesta tinde sa evadeze. Este o specie de reflex economic care face sa dispara capitalurile pe care fiscul tine sa le impuna prea mult. Un impozit excesiv pune pe fuga materia impozabila. Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil sa declare exact veniturile pe care le are, ci il vor determina sa ia o serie de precautii mai minutioase, pentru a se sustrage de la obligatiile sale fata de stat. Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati decat ceea ce nu poate sa nu plateasca. Natura omeneasca are intotdeauna tendinta sa puna interesul general in urma interesului particular; ea este inclinata sa considere impozitul mai mare ca un prejudiciu. Este acest spirit de a se sutrage de la obligatiile fata de fisc, e un sentiment colectiv de amoralitate fiscala, sentiment mai puternic si mai viu manifestat in paturile orasenesti, agravat de o stramta si egoista intelegere a datoriilor sociale. In conditiile economiei de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia proportii de masa, din cauza tendintei de a fi sustrase de sub incidenta legii venituri cat mai substantiale.Proliferarea faptelor ilegale, indeosebi a celor din domeniul economico-financiar, este o consecinta a unor imperfectiuni ale legislatiei sau a

32

lipsei unor reglementari. In perioada tranzitiei la economia de piata, lacunele legislative sunt mai evidente. Lipsa unor reglementari legale, in conditiile in care capitalul de stat a suferit modificari esentiale in favoarea capitalului privat, cresterea si diversificarea numarului de agenti economici, carora le revin obligatii fiscale, au creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agentilor economici nou infiintati.Cresterea alarmanta a cazurilor de neevidentiere corecta a operatiunilor economice, inregistrarile fictive in contabilitate, infiintarea unor firme avand ca scop efectuarea unei singure operatiuni comerciale de amploare neinregistrata in evidente, si apoi abandonate in totalitate, distrugerea intentionata de documente, diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidente duble, intocmirea si prezentarea de date nereale in bilanturi si in balante, ascunderea unor activitati comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a depozitelor si magaziilor, prezentarea de documente false la operatiunile de importexport, au facut necesara luarea unor masuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscala. In mod nemijlocit ea este determinata de atitudinea agentilor economici si persoanelor fizice care activeaza pe teritoriul Romaniei, fata de indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate statului, ca urmare a activitatilor economice care genereaza venituri supuse impozitarii. Acestei atitudini a agentilor economici i se adauga si faptul ca in mod nejustificat, unele unitati bancare, prelevandu-se de secretul bancar, au refuzat categoric sa comunice organelor de control date privind disponibilitatile banesti apartinand agentilor economici controlati si dinamica acestora. Prin art.9-14 din legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, sunt reglementate infractiunile specifice acesteia: in cazul infractiunilor prevazute de art.10 al legii 87/1994 trebuie sa se dovedeasca abtinerea de la intocmirea completa si corespunzatoare a documentelor primare sau de evidenta contabila, cat si fapta comisiva, descrisa in acest text ca fiind aceptarea unor astfel de documente, sa se faca

33

cu scopul de a impiedica verificarile financiar contabile, pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscala; in cazul infractiunilor prevazute la art.11, sustragerea de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor datorate statului, neinregistrarea unor activitati, pentru care legea prevede obligatia inregistrarii, sa se faca cu scopul obtinerii de venituri; in cazul infractiunilor prevazute de art.14 alin.2, distrugerea actelor contabile sau a altor documente ori a memoriilor aparatelor de taxat sau de marcaj, ori a altor mijloace de stocare a datelor, sa se faca in scopul prevazut de art.14 alin.1, adica pentru a obtine diminuarea veniturilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor; in cazul infractiunilor prevazute de art.16 fapta comisiva, adica de declarare fictiva facuta de contribuabili sau imputernicitii acestora cu privire la sediul unei societati comerciale sau de schimbare a acestuia fara indeplinirea obligatiilor prevazute de lege, sa se faca in scopul sustragerii de la controlul fiscal. Raspunderea penala ca forma a raspunderii juridice, consta in obligatiile unei persoane de a suporta o pedeapsa, deoarece ea a savarsit o infractiune. La declararea fictiva facuta cu privire la sediul societatii comerciale sau la schimbarea sediului acesteia, fara indeplinirea obligatiilor prevazute de lege, fapta este savarsita de un subiect calificat, fiind vorba de un contribuabil, deci cel care in calitate de manager, director general sau administrator unic reprezinta societatea comerciala sau de persoana imputernicita, deci mandatata in acest scop de catre conducerea societatii comerciale. In economia de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia proportii de masa din cauza tentatiei de a fi sustrase de sub incidenta legii venituri impozabile cat mai substantiale. Proliferarea faptelor ilegale, indeosebi a celor din domeniul economic-financiar este o consecinta a unor imperfectiuni ale legislatiei sau a lipsei unor reglementari. Dimensiunile carentelor legislative sunt evidentiate sub forma inmultirii cazurilor de contrabanda, incorectitudine financiara, etc..

34

Spiritul de evaziune fiscala se naste din simplul joc al interesului, oricare ar fi cota impozitului pus in sarcina, si care nu e decat o forma a egoismului si cupiditatii omenesti. Natura omeneasca are intodeauna tendinta sa puna interesul general in urma interesului particular; ea e inclinata sa considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu si nu ca o legitima contributie la cheltuielile publice si sa vada intodeauna cu ochi rai pe acela care vrea sa-i micsoreze patrimoniul. Este cunoscut ca, din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au cautat sa reduca obligatiile fiscale, recurgand la cele mai variate si ingenioase metode. Fenomenul de sustragere de la plata impozitelor si taxelor catre stat ( intelegand prin stat toate bugetele, precum si fondurile speciale), deci al evaziunii fiscale este caracteristic cu precadere unei economii libere de piata si mai putin unei economii dirijate, centralizate, etatiste. Evaziunea fiscala nu este numai imaginea fiscalitatii, ci si a climatului politic si social, specificului national si chiar, a celui religios. Generalizarea fenomenului la scara planetara tine de conditia umana, de sentimentul de confiscare a rezultatelor muncii fara a primi echivalentul in schimb sub alta forma (servicii publice). Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati niciodata decat ceea ce nu poate sa nu plateasca. Geografia internationala a fraudei demonstreaza raspandirea planetara a fenomenului care cuprinde toate tarile, fie ele puternic dezvoltate sau in curs de dezvoltare. Vorbind despre raspandirea evaziunii fiscale in interiorul tarii noastre , desi nu sunt date publice, se poate aprecia ca regiunea Bucuresti, cum de altfel este cazul si altor capitale de tari, este regiunea cu cele mai numeroase evaziuni fiscale. Ea este urmata de zonele de granita(mai ales cele din vest ) si, apoi de orasele care au inregistrat un numar sporit de societati comerciale noi aparute, mai ales cu aport de capital strain. Explicatia acestei geografii a evaziunii fiscale consta in implantarea zonelor de productie si comert, comert datorat in buna masura importurilor. In ceea ce priveste dimensiunea celor ce provoaca fraude fiscale, toate studiile confirma faptul ca frauda este o functie inversa a veniturilor sau cifrei de afaceri. Ea este proportional mai importanta in cazul micilor contribuabili decat a celor mari.

35

Micile intreprinderi recurg la frauda mai mult decat cele mari atat din cauza facilitatilor, cat si a necesitatii. Facilitatea este asigurata, adesea, de caracterul familial al afacerii. O intreprindere familiala beneficiaza de un secret al gestiunii sale de care nu beneficiaza marile intreprinderi. Un serviciu contabil important, asa cum au marile intreprinderi, da acestora transparenta si mareste prea mult riscurile de a pierde in cazul falsurilor contabile. Numai intreprinderile mici pot, deci, comite frauda fiscala intr-o securitate relativa cu atat mai mult cu cat rata anuala si frecventa verificarilor fiscale in randul acestora sunt mai reduse. Pentru micile firme, recurgerea la frauda fiscala este, in majoritatea cazurilor o necesitate. Datorita ratei de rentabilitate aflata de multe ori la limita, pentru a-si mentine echilibrul fragil, sustragerea de la plata impozitelor e o supapa de salvare. Frauda fiscala este aproape un element de activ al micilor intreprinderi sau o componenta majora a supravietuirii lor. Impozitul este resimtit intodeauna ca o constrangere. Mai intai, sub forma declaratiei pe care trebuie sa o faca, la care se adauga costurile psihologice accesorii in cadrul carora complexitatea si instabilitatea textelor de lege ocupa un loc important. In al doilea rand, constrangerea se manifesta prin controalele fiscale. Pentru multi contribuabili, intreprinderi mici, comercianti, mestesugari, profesii libere independente, verificarea este considerata un calvar, mai ales in situatia in care nu exista o delimitare clara a atributiilor de control ale organelor din cadrul Ministerului Finantelor. Criteriul geografic delimiteaza evaziunea fiscala nationala de cea internationala. Modalitatile cele mai raspandite de fuga la nivel international din fata impozitelor sunt abstinenta si disimularea. Abstinenta este forma cea mai simpla si cea mai radicala a fugii de impozite. Descurajat de o presiune fiscala prea ridicata, contribuabilul se abtine sa produca, sa munceasca sau sa investeasca si se indreapta spre tari cu o fiscalitate mai redusa. Disimularea ( ascunderea ) materiei impozabile presupune nedeclararea veniturilor castigate in strainatate sau a averii situate acolo, contribuabilul dand informatii inexacte fiscului despre tot ceea ce trece in afara frontierelor nationale.

36

Instrumentele de realizare a fraudei fiscale internationale se rezuma la trei tipuri de societati instalate in tarile de refugiu: holding-urile, societatile de baza si societatile fictive (sham companies). Societatile de baza sunt societatile care nu au o activitate economica proprie. Ele sunt create in tari cu o presiune fiscala redusa servind pentru administrarea beneficiilor comerciale si financiare realizate in alte tari de catre filialele din grupul fondator. Acest tip de societate se intalneste mai ales, in Elvetia, unde unele cantoane nu impoziteaza veniturile provenite din surse straine primite de societatile cu domiciliul aici, atunci cand acestea sunt controlate de catre nerezidenti. Societatile fictive (paravan) au o existenta materiala mult mai neinsemnata. Ele au un scop dublu: fie sa stabileasca in tarile de refugiu profiturile realizate cu ocazia anumitor operatii, fie sa faca mai dificil controlul fiscal al contabilitatii diverselor intreprinderi din grup. Printre aceste societati se pot intalni : Societati de brevete in numele carora pot fi obtinute brevete care sunt apoi concesionate sau cedate; Societati auxiliare de servicii care factureaza la un pret majorat serviciile in mod real furnizate sau a serviciilor fictive. E cazul, in special, al societatilor privind studiul pietei sau a societatilor de publicitate; Trusturile care sunt o formula foarte utilizata in SUA. Evaziunea fiscala se clasifica de asemenea si dupa criteriul fiscal, criteriul material, si criteriul autorilor. Infractiunile in domeniul fiscal poarta denumirea de evaziune fiscala frauduloasa sau frauda fiscala. Aceasta consta in disimularea obiectului impozabil, in subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat. Pentru a exista o clasificare a fraudei fiscale trebuie admis ca exista diferite grade de frauda fiscala. Exista astfel, o distinctie clasica intre frauda fiscala administrativa si frauda fiscala penala. In timp ce prima este supusa doar penalitatilor fiscale, a doua suporta sanctiuni penale.

37

Economia subterana se defineste ca ansamblu al activitatilor economice desfasurate organizat cu incalcarea normelor sociale si ale legislatiei economice, avand drept scop obtinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Activitatile cuprinse in sfera economiei subterane se grupeaza pe trei mari module: activitati nedeclarate (productia intreprinderilor clandestine, raportari reduse ale intreprinderilor, salariile, platile nedeclarate sau diminuate); activitati delictuale (proxenetism si prostitutie, jocuri de noroc, coruptie care implica dare si luare de mita, fraude de asigurare, trafic de droguri, trafic de arme, falsificarea de insemne monetare); activitati frauduloase (munca la negru, evaziunea fiscala, trafic de forta de munca). Uniunea Europeana clasifica aceleasi activitati intr-o alta structura: activitati productive licite nedeclarate, activitati nerecenzate la nivelul statului prin contabilitatea nationala (activitati casnice, munca benevola, activitati comunitare) si cele nedeclarate organelor fiscale (frauda si evaziunea fiscala, munca la negru, bacsisurile); activitati productive ilicite de bunuri si servicii (productie si comert cu marfuri contrafacute, droguri, trafic de arme, prostitutie etc.). Criteriile de identificare ale economiei subterane pot indica si gradul de extindere si profunzime, adica dezvoltarea pe orizontala, respectiv pe verticala a economiei subterane: Existenta preturilor paralele: functionarea mai multor preturi de echilibru pentru acelasi bun sau serviciu (de exemplu, cursul valutar paralel cu cel al caselor de schimb); Functionarea pietelor paralele, criteriul este legat de precedentul, dar poate functiona si separat, adica, desi nu exista preturi paralele, bunul sau serviciul respectiv se poate oferi si cumpara pe o piata paralela cu cea oficiala; Raportul dintre consumul curent si cel permanent privind comportamentul consumatorului in asigurarea continuitatii netede a consumului in timp; Distorsiuni atipice ale presiunii si absortiei pe piete (de bunuri si servicii, monetara, de capital, valutara, a muncii);

38

Trapele economice (sau efecte adverse) - acele fenomene care fac ca efectul asteptat al unor masuri guvernamentale sa nu se produca ( exemplu : cresterea pretului trebuie sa conduca la scaderea cererii pentru un bun cu cerere elastica; daca acest lucru nu se intampla este posibil ca piata neagra sa ofere bunul respectiv la pret mai mic); Distorsiuni ale functiilor macroeconomice de comportament.

Economia subterana poate fi utilizata de catre un management guvernamental adecvat, ca un instrument de macrostabilizare sui-generis, mai ales in situatii atipice cum este cea pe care o traverseaza economia romaneasca in ultimul deceniu. Economia subterana poate genera urmatoarele tipuri de efecte: 1. Efecte asupra pietelor prin: dezechilibrul cererii si ofertei pe pietele oficiale, prin cumparari de bunuri si servicii care nu reapar in oferta sau prin livrari de bunuri si servicii care nu au corespondent in cerere; dezechilibrul pietei muncii prin folosirea informala a fortei de munca; crearea de piete paralele care conduce la realocari nejustificate de resurse (pentru cumparari, investitii sau productie). 2. Efecte asupra echilibrului real al economiei (echilibrul pe piata agregata a bunurilor si serviiilor), prin influentarea comportamentului de consum, economisire si investitii ale sectorului privat, ceea ce determina deformarea curbei IS, de natura sa influenteze inclusiv, deciziile guvernamentale menite sa reechilibreze economia reala. 3. Efecte asupra echilibrului monetar: prin preturile paralele la bunuri si servicii, forta de munca, sau moneda nationala; prin modificarea comportamentului de economisire si deturnarea unor importante mase monetare (in moneda nationala si in valuta); crearea de efecte de asteptare in raport cu principalele variabile macroeonomice simbolice: rata inflatiei, rata dobanzii, cursul de schimb; Efecte asupra balantei de plati externe; 4. Efecte asupra bugetului de stat. 39

Dupa opinia unor specialisti ar fi 6 mari cauze care au generat economia paralela: vidul legislativ, confuzia legislativa, constrangerea administrativa excesiva, aplicarea defectuoasa a legislatiei, comportamentul fiscal abuziv al autoritatilor si tendintele infractionale ale unor agenti economici. In cazul Romaniei, pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum, a lipsurilor mergand pana la criza, in special in domeniul alimentar, schimbarea de sistem a fost prilejul pentru organizarea imediata a unor structuri ale economiei subterane, in principal in domeniul comertului, prestarii de servicii, dar si in cateva ramuri industriale producatoare de produse alimentare si bunuri de consum. Dintre elementele componente ale economiei subterane cele mai raspandite, in primul moment au fost activitatile desfasurate fara inregistrare, evaziunea fiscala si munca la negru. Specificul economic determina comportamentul cetatenilor, zonele subdezvoltate, perioadele de recesiune economica, tranzitia economica, reorientarile si remodelarile economice impun fortei de munca compromisuri importante pentru asigurarea subzistentei. In multe activitati subterane sunt folosite la munci brute, slab salarizate, persoanele fara instructie, care intr-o anumita situatie ar putea da foarte putine relatii si ar avea credibilitate scazuta. La cealalta extrema se situeaza persoanele care avand instructie si capacitate intelectuala ridicate sunt dispuse, contra unor recompense pe masura, sa se implice in organizarea si desfasurarea unor activitati subterane. Consecintele acestui fenomen sunt atat pentru persoanele implicate care incalca normele legale si sunt lipsite de asigurari sociale, cat si pentru stat care va trebui sa aloce fonduri, inclusiv pentru asistenta sociala a multora din aceste persoane. La finele lunii aprilie 2003, rata somajului a scazut oficial la 7,8%, de la 8,3% in luna precedenta. Fata de aceeasi perioada a anului 2002, reducerea a fost de 3,6%. Numarul total al somerilor inregistrati a coborat in aceeasi perioada cu 32 de procente pana la 731.360 persoane. Cifrele oficiale ajung sa fie deformate de economia subterana. Cei care au venituri la negru nu se mai duc sa se inregistreze ca someri.

40

Realitatea din spatele frumoasei cifre a somajului are efecte directe asupra incasarilor realizate de stat la buget din impozitul pe venit si salarii. Ministerul Finantelor continua sa aiba probleme de colectare, in cazul impozitului pe venitul global avand chiar mai mult de restituit decat de incasat, dupa regularizare, de la cei nici trei milioane de contribuabili identificati cu venituri din mai multe surse. Alta forma a fraudei fiscale este spalarea banilor sau reciclarea fondurilor. Termenul de spalare a banilor provine din anii 1920 cand oameni ca Al Capone si Bugsy Moran au deschis spalatorii in Chicago pentru a-si spala banii murdari. In zilele noastre, acestui scop ii servesc restaurantele fast-food, cazinourile si alte societati comerciale care au la baza numerarul. Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile despre care se crede ca provin dintr-o activitate infractionala sunt transportate, transferate, transformate sau amalgamate cu fondurile legitime, in scopul de a ascunde sau escamota adevarata natura, provenienta, dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective. Fenomenul infractional al spalarii banilor are 2 componente : producerea de bani in conditii ilicite, si spalarea, reciclarea acestor fonduri prin diferite procedee si utilizand anumite institutii financiar bancare. Infractiunea de evaziune fiscala este principala componenta a economiei subterane. Pe plan mondial exista tendinta de a evita definirea evaziunii fiscale ca infractiune primara de spalare a banilor. Infractiunile primare de spalare a banilor, cuprinse in legea romana sunt: traficul de stupefiante, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive, nerespectarea regimului materiilor explozive, falsificarea de monede sau de alte valori, proxenetismul, santajul, contrabanda, lipsirea de libertate in mod ilegal, inselaciunea in domeniul bancar, bancruta frauduloasa, furtul si tainuirea de autovehicule, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, traficul de animale ocrotite in tarile lor, comertul cu tesuturi si organe umane, infractiunile savarsite prin intermediul calculatoarelor si cartilor de credit, infractiunile savarsite de persoane care fac parte din asociatii de infractori, nerespectarea

41

dispozitiilor privind importul de deseuri si de reziduuri, nerespectarea dispozitiilor privind jocurile de noroc. Infractiunea de evaziune fiscala, infractiunile de coruptie, infractiunile din zona vamala, etc., care produc cea mai mare parte din banii negri, nu sunt considerate de legiuitor ca infractiuni primare de spalare a banilor. Infractiunile generatoare de bani murdari, necuprinse in lege: infractiuni prevazute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale, infractiuni prevazute de lege privind Codul Vamal nr. 141/1997 (altele decat contrabanda), infractiuni contra patrimoniului. Infractiunile de spalare a banilor: schimbarea sau transferul valorilor ce provin din savarsirea unor infractiuni, ascunderea sau disimularea naturii reale a provenientei, apartenentei bunurilor respective, dobandirea, posesia sau utilizarea de bunuri ce provin din savarsirea unei infractiuni. Obtinerea de bani din activitati ilicite pune mari probleme celor care ii detin, deoarece acestia pot intra in conflict cu organele legii. De aceea, in lumea interlopa, a consilierilor, contabililor si avocatiilor din asa zisa categorie de infractori a gulerelor albe au existat in America si Europa Occidentala preocupari de introducere a acestor fonduri sau bani murdari in circuitul economic normal, astfel incat sa dea aparenta de legalitate a acestor fonduri obtinute pe cai necinstite. Trecerea dupa anul 1990 la economia de piata in tara noastra si multiplicarea relatiilor economice si financiare cu strainatatea au condus inerent si laimportul acestor tipuri noi de infractiuni din lumea occidentala, fara a exista o riposta din partea organelor de aplicare a legii. Fiind descoperiti din punct de vedere legislativ, prin sistemul nostru financiarbancar au avut loc activitati de spalare a banilor sau de reciclare de fonduri, asa cum se mai numeste acest fenomen. Acest lucru este oarecum rezolva abia in anul 1999 prin adoptare de catre Parlament a Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, lege care se aplica de la data de 21 aprilie 1999.

42

Existenta unui nivel ridicat al economiei subterane este in primul rand rezultatul functionarii unor firme fantoma. Din experienta de pana acum, a rezultat ca marii specialisti in firme fantoma, sunt cetatenii straini, in special din lumea orientala. De altfel, imensele sume obtinute din economia subterana sunt schimbate in valuta si transferate in strainatate, fara a exista o contraprestatie a acestor transferuri, conducand in felul acesta la dezechilibrarea si mai accentuata a balantei de plati. Firmele fantoma sunt marii actori ai evaziunii fiscale, ai contrabandei, ai bancrutei frauduloase si ale altor infractiuni considerate ca generatoare de bani murdari. Consecintele functionarii firmelor fantoma sunt greu de cuantificat, insa se pot diferentia urmatoarele: consecinte fiscale - plata sarcinilor fiscale neachitate variaza de la impozite directe (impozitul pe profitul realizat, impozitul pe dividende, impozitul aferent salariilor platite) la impozite indirecte (taxa pe valoare adaugata, accize), precum si platile ce trebuiau facute la fondurile speciale sau prelevari de natura nefiscala precum: contributia pentru asigurari sociale, contributia pentru asigurari de sanatate, plata pensiei suplimentare etc.; consecinte bugetare - prin nevirarea la bugetul statului a impozitelor si taxelor datorate, veniturile statului nu se realizeaza si in felul acesta nu se pot finanta unele activitati care afecteaza intreaga populatie precum: invatamantul, sanatatea, cultura, apararea, ordinea publica, infrastructura, administratia, justitia etc.; consecinte monetare, bancare si valutare - dimensiunea relatiilor dintre firmele fantoma face ca o mare cantitate de numerar sa circule, in paralel cu economia de la suprafata, care opereaza cu platile bancare prin virament. Obtinerea de importante sume neimpozabile poate conduce la presiuni artificiale asupra cursului de schimb al leului, deoarece firmele fantoma apar in avantaj (in privinta resurselor financiare) fata de firmele care operaza legal si care liciteaza in vederea obtinerii de valuta. Apare asadar o concurenta nelegala intre participantii la licitatia valutara; consecinte de politica macroeconomica - activitatile acestor firme nu se regasesc in documentele oficiale care stau la baza intocmirii diferitelor situatii

43

statistice.Aceste statistici necuprinzand sectorul economiei subterane, vor reflecta deformat realitatea si deciziile de politica economica si sociala luate de guvern nu pot conduce la concluzii corecte. De exemplu, numarul real al somerilor nu corespunde realitatii si nici nivelul salariului minim pe economie; practicarea unor preturi de import mici duce la denaturarea balantei comerciale, al carui sold negativ nu corespunde realitatii. Asemenea preturi de import conduc la masuri eronate cu privire la protectia produselor romanesti in fata unei concurente neloiale; consecinte sociale si de siguranta nationala - pe langa acumularea unor averi fabuloase si afisarea unui stil de viata luxos, detinatorii unor asemenea sume de bani ii pot folosi in scopuri care pot atinge siguranta nationala prin: coruperea unor inalti functionari de stat pentru inlesnirea unor afaceri profitabile sau magistrati care sa nu-si faca datoria in cazul descoperirii unor ilegalitati savarsite,finantarea unor partide politice sau politicieni, finantarea unor grupuri sau persoane din mass-media pentru a propaga interesele detinatorilor de capitaluri ilicite, finantarea unor organizatii nationaliste sau chiar teroriste; consecinte cu impact international functionarea firmelor fantoma reprezinta un fapt ilegal fata de tarile paradis fiscal unde firmele actioneaza la vedere, iar impozitele si taxele nu se platesc deloc ori nivelul acestora este foarte redus. Integerarea Romaniei in Uniunea Europeana impune luarea masurilor necesare pentru tinerea sub control a acestui fenomen si reducerea nivelului sau la un procent rezonabil, compatibil cu tarile din Europa occidentala. Aceasta implica atat perfectionarea legislatiei interne si luarea masurilor necesare aplicarii mai bune a acesteia, cat si o mai stransa colaborare zonala, continentala sau chiar mondiala. Modalitatile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale pe diferite tipuri de impozite si taxe sunt: In cazul impozitului pe profit: 1. reducerea bazei de impozitare; neinregistrarea integrala a veniturilor realizate; transferul veniturilor impozabile la societatile nou create in cadrul aceluiasi grup;

44

incadrarea eronata in perioada de scutire; aplicarea eronata a regimurilor deducerilor; necuprinderea unor operatii ce intra in sfera TVA in baza de calcul; neinregistrarea ca platitor la atingerea plafonului de 10 milioane lei anual, venit total; neevidentierea si nevirarea TVA aferenta avansurilor incasate de la clienti; aplicarea eronata a cotei zero; sustragerea de la plata TVA prin declararea unor importuri ca fiind temporare. micsorarea bazei de impozitare; utilizarea unor cote inferioare celor reale; nedeclararea corecta a operatiunilor reale in cazul unor produse ale caror preturi erau purtatoare de accize (mai ales alcool si tutun).

2. Evaziunea fiscala la taxa pe valoarea adaugata:

c. In cazul accizelor:

Evaziunea fiscala a devenit un fenomen omniprezent in plan economic si social. Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscala este ingrijoratoare deoarece in lipsa masurilor de combatere poate atenta in viitor la stabilitatea economiei nationale. In plan economic o situatie echilibrata a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea macroeconomica si la asigurarea conditiilor unei dezvoltari economice. Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sa se impuna niste sanctiuni drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil si poate in primul rand o educatie fiscala a cetatenilor. Legile fiscale trebuie sa fie simple, clare, precise si relativ stabile, sa se faca o deosebire intre cazurile cand legile sunt incalcate cu intentie de frauda sau cand sunt incalcate din culpa, din neglijenta, sau din cauze independente de vointa contribuabilului. Este necesar sa se reorganizeze controlul si verificarile fiscale, sa se elaboreze de catre B.N.R. norme clare cu privire la conditiile ce trebuie indeplinite si documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice. Tara noastra a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedura fiscala, dar care a fost abrogat de regimul de dictatura instaurat dupa cel de al doilea Razboi Mondial.

45

Paradisul fiscal corespunde unui stat sau unei zone geografice cu un regim de impozitare aproape inexistent si un grad ridicat de discretie fiscala. Potrivit opiniei lui C.Corduneanu paradisul fiscal esteun instrument prin care se realizeaza evaziunea fiscala internationala de catre contribuabilii care cauta un tratament fiscal mai avantajos. In lume exista aproape 70 de paradisuri fiscale, aflate intr-o continua miscare; astfel unele dispar si renasc ulterior (Libanul), altele sunt pe cale de disparitie ( Elvetia) iar altele au disparut (Hong Kong). Paradisurile fiscale sunt utilizate de contribuabili din alte tari din diverse motive: realizarea de profituri mari; spalarea banilor obtinuti in urma unor operatiuni ilegale; fuga din calea presiunii fiscale excesive din statul de origine;

Paradisurile fiscale sunt utilizate de multe ori pentru spalarea banilor proveniti din activitati ilegale:trafic de droguri, de arme, prostitutie sau contrabanda. Din acest motiv, ele reprezinta o componenta semnificativa a crimei organizate. Pot exista trei tipuri de societati instalate in paradisurile fiscale: societatile holding - detin un portofoliu de titluri de participare dar nu desfasoara nici o activitate economica. societatile de baza - sunt societati inregistrate intr-o tara cu fiscalitate redusa dar care nu desfasoara activitati economice aici ci doar gestioneaza beneficiile concentrate de la filialele grupului fondator ce sunt inregistrate in tari cu fiscalitate ridicata. societatile fictive: se rezuma la o simpla cutie de scrisori existenta pe langa un contabil, avocat, notar, neavand sediul in oaza fiscala respectiva; Scopul lor este transferul profiturilor catre paradisul fiscal si sustragerea de la controlul fiscal asupra contabilitatii intreprinderilor din grup. In vederea sustragerii de la impozitate a unei parti din profit, o modalitate foarte utilizata de companiile transnationale o constituie infiintarea unor filiale in tari unde fiscalitatea este mai redusa si organizarea unor relatii artificiale( de multe ori, doar scriptice) intre acestea si unitatile producatoare aflate pe teritoriul altei tari cu fiscalitatea mai ridicata. Caracteristicile comune ale paradisurilor fiscale pot fi urmatoarele: 46

ofera avantaje fiscale contribuabililor care isi stabilesc sediul sau rezidenta pe teritoriul lor; asigura protectia operatiunilor comerciale sau financiare; existenta unui sistem bancar fara reglementari restrictive si a unor mijloace de comunicatie performante; rapiditatea derularii operatiunilor economice si comerciale; absenta unui control asupra operatiunilor comerciale de schimb.

Pentru a fi atractive pentru investitorii straini sau pentru dezvoltarea unor anumite ramuri economice (turismul) si realizarea de venituri colaterale, in special tarile mai putin dezvoltate economic relaxeaza sistemul fiscal peste limitele normale si reduc controlul in anumite sfere ale activitatii economico-financiare. Printre facilitatile acordate de statele considerate paradisuri fiscale se numara: scutirea de impozitul pe profit, pe plusvaloarea de capital sau pe avere; cote de impozitare foarte scazute; avantaje pentru anumite tipuri de societati: holding-uri; perceperea de impozite pe profiturile aferente unei baze teritoriale : daca profiturile nu isi au sursa acolo, nu exista impozit; cedarea investitiilor realizate in cadrul unui paradis fiscal este scutita de impozit pe plusvaloare; existenta specialistilor din domeniul bancar, juridic, contabil extrem de competenti. Principalul obiectiv al contribuabililor care doresc sa intre in paradisurile fiscale ar fi: reducerea materiei impozabile din statele cu o fiscalitate ridicata si transferarea acesteia in zonele in care cotele de impunere sunt mai mici decat in tara de origine sau chiar nule. In cartea sa Guide mondial des paradis fiseaux, Andre Beauchamp grupeaza principalele paradisuri fiscale in raport cu regimul fiscal existent, in urmatoarele sase grupe: 1. tari in care nu se impoziteaza venitul si cresterea de capital ale persoanelor fizice: Bahamas, Bahreim, Bermude, Principatul Monaco, Insulele Cayman;

47

2. tari in care impozitul pe profit este stabilit pe o baza teritoriala, contribuabilii beneficiind de o scutire de impozit pentru profiturile obtinute din tranzactii realizate in afara teritoriului: Costa Rica, Hong Kong, Malaiezia, Panama, Filipine, Venezuela; 3. tari in care cotele de impozit sunt mici: Liechtenstein, Elvetia, Insulele Virgine britanice, Antilele Olandeze; 4. tari care ofera avantaje specifice societatilor holding: Luxemburg, Singapore, Tarile de Jos; 5. tari care ofera exonerari fiscale investitiilor create in vederea cresterii exporturilor: Irlanda pentru societatile create inainte de 1981; 6. tari care ofera alte avantaje specifice anumitor societati: Antiqua, Auguilla, Grenada, Jamaica, Barbados. Pe langa paradisurile fiscale principale, exista si tari care au sisteme fiscale relaxate sau acorda scutiri si reduceri de impozite pentru atragerea investitorilor straini sau cresterea exporturilor: Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan, Elvetia, SUA, Franta, Belgia Deci, paradisurile fiscale reprezinta una din modalitatile foarte utilizate de realizare a evaziunii fiscale internationale, alaturi de regimurile fiscale privilegiate oferite de catre tarile dezvoltate. La originea acestor regimuri fiscale privilegiate sau extrem de relaxate se afla intotdeauna interese economice contradictorii. Cei care le incurajeaza obtin avantaje economice colaterale, chiar daca veniturile fiscale se reduc, iar cei care le resping si incearca sa le limiteze vor de fapt, sa-si protejeze incasarile fiscale.

48

Capitolul 4. Impozitul forfetar Cu toate ca analistii economici recomanda ca, in perioadele de criza, sa se reduca presiunea fiscala prin micsorarea si reducerea numarului impozitelor, firmele din Romania vor fi obligate sa plateasca noi impozite. Potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta privind rectificarea bugetara, microintreprinderile vor trebui sa contribuie cu cel putin 1.625 lei pentru fiecare trimestru, prin impozitul forfetar care va fi introdus incepand cu 1 mai, potrivit proiectului de Ordonanta de Urgenta "cu privire la rectificare bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale" Din mai pana la sfarsitul anului, impozitul va fi de 4.333 lei, chiar si in conditiile in care companiile au pierderi. Din 2010, impozitul forfetar anual va fi de 6.500 lei. In cazul microintreprinderilor, impozitul pe venit va creste de la 2,5% la 3% in 2009, iar valoarea impozitului forfetar este identica, pe trimestre. Astfel, in situatia in care impozitul datorat de firme este mai mic decat 1.625 lei trimestrial, acestea sunt obligate la plata acestei sume. Impozitul forfetar se aplica microintreprinderilor si firmelor din domeniile: tranzactii imobiliare; activitati de inchiriere si leasing; activitati de investigatii si protectie; comert cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor; comert cu ridicata, cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete; comert cu amanuntul, cu exceptia autovehiculelor si motocicletelor; hoteluri si alte facilitati de cazare; restaurante si alte activitati de servicii de alimentatie; activitati de servicii in tehnologia informatiei; activitati de servicii informatice; activitati juridice si de contabilitate; industria alimentara; fabricarea bauturilor; activitati ale directiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activitati de management si de consultanta in management; activitati de arhitectura si inginerie; activitati de testari si analiza tehnica; activitati ale agentiilor turistice si a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare si asistenta turistica; activitati de secretariat, servicii suport si alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor; activitati sportive, recreative si distractive; transporturi rutiere si alte activitati de servicii.

49

De asemenea, firmele, in afara microintreprinderilor, la care impozitul pe profit este mai mic decat 0,5% din veniturile inregistrate, sunt obligate la plata unui impozit de 0,5% aplicat asupra veniturilor inregistrate, dar nu mai putin de 6.500 lei anual. Proiectul legislativ vizeaza si contribuabilii care desfasoara activitati de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive. Firmele la care impozitul pe profit din aceste activitati este mai mic decat 5% din venituri sunt obligati la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri inregistrate. In aceasta categorie intra si persoanele juridice care realizeaza astfel de venituri in baza unui contract de asociere. Impozitul forfetar va fi aplicat de la 1 mai. Pentru perioada 1 mai - 30 iunie, firmele vor plati cel putin 1.083 lei. Pentru ultimele doua trimestre, impozitul forfetar va fi de 1.625 lei pentru fiecare trimestru. Astfel, pentru intregul an 2009, firmele platesc statului minim 4.333 lei, indiferent daca fac sau nu profit. Pentru trimestrul al II-lea, se compara impozitul pe profit datorat la sfarsitul trimestrului cu impozitul stabilit prin aplicarea cotei prevazuta la art.18 alin.(2) asupra veniturilor inregistrate in perioada 1 mai 30 iunie 2009 si cu limita de 1.083 lei; Pentru trimestrele al III-lea si al IV-lea se compara impozitul pe profit datorat la sfarsitul fiecarui trimestru cu impozitul stabilit prin aplicarea cotei prevazuta la art.18 alin.(2) asupra veniturilor inregistrate in trimestrul respectiv si cu limita de 1.625 lei aferenta fiecarui trimestru, se arata in proiect. Toate aceste prevederi au pus pe jar mediul de afaceri. Conform d-nului Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (CNIMMR), "acest proiect nu tine seama de capacitatea economica a firmelor. O firma care are o cifra de afaceri de 50.000 de lei care are venituri nete foarte scazute, undeva la nivelul unui salariu mediu, va fi bagata in faliment.Si astfel, cineva care are o astfel de firma se transforma in asistat social", Potrivit acestuia, mai corect ar fi ca impozitul de 1.625 lei sa fie aplicat in functie de cifra de afaceri. Presedintele CNIPMMR a mai spus ca ar trebui facuta o diferentiere intre firme. "Nu este normal sa fie bagate toate in aceeasi oala. Ar trebui aplicat sistemul francez, care presupune mai multe transe de impozit in functie de cifra de afaceri".

50

Proiectul vizeaza in special firmele care declara pierderi duble fata de profit, pentru a nu-si mai plati darile la stat. D-nul Nicolescu considera ca ar trebui ca impozitul sa fie perceput firmelor care nu au platit impozit pe profit de mai mult de un an. "Daca a platit pana anul trecut, iar anul trecut nu a mai platit inseamna ca a fost lovit de criza financiara, nefiind vorba de rea vointa. Trebuie tinut cont de antecedentele fiscale", a precizat d-nul Nicolescu. Din cele 617.500 de firme din Romania, 242.000 au declarat pierderi. Secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Constantin Pirvan, considera ca proiectul de ordonata contine "o chestie ambigua, ciudata". Aceasta este ca nu vor mai fi deductibile cheltuielile cu automobilele. Nu se va mai deduce taxa pentru achizitiile de vehicule rutiere motorizate si pentru orice achizitii de bunuri destinate vehiculelor aflate in proprietatea sau in folosinta persoanelor impozabile, inclusiv pentru achizitia de carburanti, lubrifianti, piese de schimb si componente destinate intretinerii, reparatiilor sau modificarilor in regie proprie. Exceptie fac vehiculele care se inscriu in oricare din urmatoarele categorii: vehiculele utilizate in scop comercial, respectiv in vederea revanzarii; vehiculele utilizate pentru transportul cu plata de persoane, inclusiv pentru activitatea de taxi; vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchirierea catre alte persoane, instruirea de catre scolile de soferi, transmiterea folosintei in cadrul unui contract de leasing financiar sau operational. "Noile prevederi incearca sa acopere gaurile din economie. Sunt niste propuneri de sume care nu se stie ce efect numeric vor avea", a declarat pentru HotNews.ro, d-nul Constantin Pirvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri. In loc de concluzii am sa citez dintr-un interviu cu d-nul Gabriel Staicu, lector universitar doctor la Catedra de Economie si Politici Economice din cadrul ASE Bucuresti. Intrebat daca mai e loc pentru o noua reducere a taxelor, d-nul Staicu raspunde printr-o parabola: Cu cat gasca (a se citi sectorul privat!) este jumulita mai putin, cu atat gradul de libertate economica este mai ridicat si, deci, sansele ei de dezvoltare sunt mai mari. Problema in Romania este insa daca scaderea fiscalitatii in 2005 n-a fost cumva doar un exercitiu de imagine. Daca ultima scadere masiva a impozitelor - cand s-a

51

introdus cota unica de 16% - n-a fost de fapt compensata printr-o majorare a taxelor, pentru ca veniturile statului au crescut cu 4% din PIB. Intrebat de ce in paralel cu reducerea impozitarii profiturilor si salariilor numarul taxelor fiscale si parafiscale a crescut cu o treime, d-nul Staicu raspunde ca in cazul organismelor administrative pare sa functioneze o regula de aur: odata ce a luat nastere o autoritate publica, aceasta va fi transformata, redenumita, ii va fi schimbat profilul de activitate etc., dar nu va fi nicidecum desfiintata dupa ce si-a incheiat menirea pentru care a fost creata. La nominalizarea celui mai faimos caz candideaza cu siguranta Fondul Monetar International. Functionarea aparatului birocratic necesita resurse financiare ce sunt prelevate sub forma diferitelor taxe, de la timbrul pentru cal, ce sustine finantarea Autoritatii Hipice Nationale, la taxe lunare pentru valabilitatea licentelor acordate de diferite agentii guvernamentale. D-nul Gabriel Staicu face parte din noul val de economisti romani apropiati valorilor pietei libere. Ideile sale pot fi regasite in paginile cartii Economia de piata - fundamentele institutionale ale prosperitatii, aparuta la Editura ASE.

52

BIBLIOGRAFIE

Anghelache Gabriela, Finantele publice ale Romaniei, Editura Economica, Bucuresti, 2003 Basno C., Dordac N., Moneda, Credit, Banci, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004 Bistriceanu Ghe. D. Lexicon de Finante, banci, asigurari, Editura Economica, Bucuresti, 2000 Bistriceanu Ghe. D. si colectivul, Finantele agentilor economici, Editura Economica, Bucuresti, 2001 C. Tulai &S. Serbu, Fiscalitate comparata si armonizari fiscale, Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca, 2005 C. Tulai, Finantele publice si fiscalitatea, Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca 2003; Carmen Corduneanu, Sistemul fiscal in stiinta finantelor, Editura Codecs, Bucuresti, 1998 Constantin Enache, Constantin Mecu si colectivul, Economie politica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006 Constitutia Romaniei publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 767/31.10.2003, Dan Drosu aguna , Drept financiar si fiscal, Editura Oscar Print, Bucuresti 1994 Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, Dolul, frauda si evaziunea fiscala, Editura Luminalex, Bucuresti 1996 Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, Evaziunea fiscala, Editura Luminalex, Bucuresti, 1996 http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5545984-proiect-ordonanta-urgentaimpozit-minim-obligatoriu-trimestrial-1-625-lei-pentru-microintreprinderi.htm http://expert-grup.org/?go=news&n=51&nt=4

53

http://www.horiairimia.ro/index.php? option=com_content&view=article&catid=15:articole&id=50:efectul-de-16 http://www.sfin.ro/articol_12264/gasca_jumulita_si_regula_de_aur_a_birocratiei.html http://www.tribunaeconomica.ro/index.php? id_tip_categorie=1&id_categ=6&id_revista=3661&id_nr_revista=101&mode=revista Iulian Vacarel si colectivul - Finante Publice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992 I. Vacarel Finante publice, Editura didactica si pedadogica, Bucuresti, 2002 Legea nr. 500/11.07.2002 privind finantele publice, publicata in Monitorul Oficial nr. 597/13.08.2002 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial nr. 927/23.12.2003 Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial nr. 672/27.07.2005 Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial nr.299/24.10.1994) Mariana-Cristina Cioponea, Finante publice si teorie fiscala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 N. Hoanta, Evaziunea fiscala, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1997 Tatiana Mosteanu Presiunea fiscala, revista Impozite si taxe, nr.5, mai 1997, pg. 63 Tribuna economica nr.10/martie 2005 V. Barle Frauda Fiscala, Editura Teora, Bucuresti , 2005 Vlaicu N. A., 2006, Finante Publice, Editura Casa Cartii de tiinta, Cluj-Napoca www.bnro.com www.HotNews.ro www.mfinante.ro www.mie.ro

54