Scrisoarea I

Tabloul I
Alaturi de luceafar,Scrisoarea I este un poem de factura filosofica;aparuta in perioada de maturitate artistica a
poetului,opera face parte din seria celor cinci scrisori publicate toate in 1881 cu exceptia scrisorii V,publicata in
1886,fragmentat,si in 1890 integral.Titu Maiorescu,in editia sa din 1883,le va denumi cu termenul de “satira”;le
va publica in Convorbiri literare,socotindu-le un ciclu untiar de opera,atat prin tematica,cat si prin formula
estetica.Motivul central al scrisorilor este conditia omului de geniu,atat in raport cu timpul,cat si cu societatea in
care traieste.In Scrisoarea I geniul se intrupeaza in imaginea inteleptului,in Scrisoarea II in imaginea artistului,iar
in Scrisoarea III el este omul politic.In ultimele doua scrisori este satirizata profanarea sentimentului erotic intr-o
lume meschina si incapabila de a-si depasi propria limita.Imaginile simbol care apar in acest tablou sunt:luna si
ceasornicul,ipostaze ale infinitului si ale umanului.Ceasul prezinta imaginea timpului ireversibil al limitei,a
imbatranirii si a mortii,pe cand luna este timpul infinit care invaluie lumea.
Tabloul II
Al doilea tablou scoate in evidenta diversele ipostaze umane;apar aici o multitudine de motive poetice:regele
care isi imparte lumea,saracul,viata ca vis,moartea egalizatoare,iubirea de propria
persoana,invatatul,negustorul,imaginea batranului dascal pusa in antiteza cu imaginile precedente dezvaluie
conditia umana mizera a omului de geniu:haina roasa in coate,suferind de frig,el insa tine universul “in degetul lui
mic” asa cum alta data atlas sprijinea lumea pe umeri.
Tabloul III
Tabloul al III-lea este deosebit de tulburator prin imaginile pe care le evoca: nasterea cosmosului si disparitia
acestuia.Intrebarile care apar aici sunt intrebari fara raspuns,care au rolul de a incarca expresia poetica si de a
sugera inceputurile universului.Versurile care prezinta prima miscare din univers,punctual de viata sunt foarte
transate si maresc emotia oprind parka timpul in loc.Interjectia predicative “iata!” are rolul de a marca avalansa
desfasurarii unei explozii de energie.Daca versurile anterioare prezentau parca un timp mort static,acuma expresia
de vitalitate este extrem de puternica.Punctul acela de miscare “mult mai slab ca boaba…” devine stapanul fara
margini “peste marginile lumii”.Este prezentata desfacerea negurei eterne a vidului in fasii de viata: se formeaza
luna,lumea,soarele si stihiile.La fel de grandioasa este imaginea mortii universului care are o viziune
apocaliptica,printr-o gradatie sugestiva,poetul avertizeaza asupra faptului ca omenirea inca mai are clipa si raza
care insa se vor stinge odata cu extintia universului.
Tabloul IV
Al patrulea tablou este un fragment de satira care pune in prim plan conditia omului de geniu,a omului superior
in comparatie cu societatea contemporana,o societate fara idealuri,o societate fara ambitii,care nu numai ca nu
intelege omul superior,ci si il demigreaza.Incapabila de a intelege maretia geniului,lumea se va arata ca
prefacuta,plina de vicii incercand sa murdareasca eea ce nu intelege:”Neputand sa te ajunga,crezi c-or vrea sa te
admire”.Acest vers demonstreaza continutul intregului tablou.Satira demascheaza viciile acestei lumi.
Tabloul V
Ultimul tablou este defapt o reluare a tabloului I; este foarte accentuata aici,starea de durere si de singuratate; e
acelasi cadru nocturn,iar in final ultimele doua versuri concluzioneaza esenta intregii poezii: faptul ca universul
este “un vis al nefiintei” si ca in fata mortii cu totii suntem egali.