Sunteți pe pagina 1din 4

DIFERENłE CONCEPTUALE PRIVIND ACłIUNILE PE LINIA SECURITĂłII SOCIALE ÎN EUROPA

LECT.DR. DANIELA PÎRVU LECT.DR. MAGDALENA RĂDULESCU Universitatea din Piteşti Piteşti, str.Hamangiu, nr.22, cod 110194, Argeş Tel. 0744217879; 0740093011, E-mail: ddanapirvu@yahoo.com, magdalenaradulescu@yahoo.com

An inventory of opposing arguments on the link between social welfare and economic performance, reveals to what extend the economists are divided on the issue of knowing whether social welfare hinders or contributes to economic performance. Social welfare will discourage saving and investment, will be harmful to employment and its funding would burden the territory’s competitiveness.

Securitatea socială cuprinde ansamblul acŃiunilor prin care cetăŃenilor le sunt prestate diferite servicii în vederea protejării acestora împotriva unor evenimente care pot genera diminuarea nivelului de trai. În Europa, primul program social destinat asigurării cetăŃenilor împotriva bolilor şi accidentelor a fost lansat în Germania (1883) în timpul administraŃiei Bismarck.

După al doilea război mondial, pe fondul unei creşteri economice şi demografice puternice şi sub impulsul măsurilor economice de tip keynesist, în toate Ńările vest-europene s-au extins şi diversificat programele pentru securitate socială, fiind antrenate, în acest scop, importante resurse financiare (circa 25% din PIB). La baza acestor programe au fost aşezate două categorii principale de principii:

principiile de asociere, potrivit cărora indivizii cotizează pe parcursul vieŃii active la diverse fonduri de asigurări, din cotizaŃiile tuturor asiguraŃilor fiind acoperite riscurile fiecărui individ, existând diferenŃieri în funcŃie de categoria socio-profesională şi natura riscului; principiile riscului socializat, conform cărora toŃi cetăŃenii au dreptul la prestaŃii de asigurări sociale, astfel încât, instituŃiile specializate ale statului vor presta servicii sociale şi pentru persoanele cu venituri reduse sau pentru cele care nu beneficiază de nici un venit.

FinanŃarea securităŃii sociale se realizează cu ajutorul unor mecanisme financiare contributive sau necontributive. Mecanismele financiare contributive se bazează pe plata unor cotizaŃii sociale, iar mecanismele necontributive pe finanŃarea bugetară şi alte resurse. Cheltuielile privind asigurările sociale şi ajutorul de şomaj se finanŃează pe seama contribuŃiilor salariaŃilor, a angajatorilor şi a liber- profesioniştilor, iar în anumite situaŃii şi pe seama transferurilor din fondurile bugetare. Cheltuielile privind asistenŃa socială sunt acoperite din resursele fondurilor bugetare şi alte resurse (donaŃii, transferuri voluntare etc).

Din ultimele decenii ale secolului XX, sistemele de finanŃare a securităŃii sociale din Ńările europene au început să se confrunte cu grave probleme. Astfel, în condiŃiile unor cheltuieli cu securitatea socială din ce în ce mai mari, statisticile evidenŃiau reducerea veniturilor cotizanŃilor şi a veniturilor bugetare.

Principala cauză a acestei situaŃii a fost determinată de supraîncărcarea socială a sistemului de asigurări şi asistenŃă socială generată de îmbătrânirea populaŃiei (ca urmare a creşterii generale a

686

calităŃii vieŃii) şi politica de pensionare timpurie (în jurul vârstei de 60 de ani). Inversarea piramidei demografice a condus la sporuri naturale negative în multe Ńări vest-europene. În jurul anilor 1970 raportul dintre populaŃia activă şi cea pasivă (pensionari şi şomeri) era aproape unitar.

În prezent toate Ńările europene promovează politici de reducere a cheltuielilor cu securitatea socială şi măsuri de stimulare a muncii, întrucât se afirmă tot mai puternic concepŃia potrivit căreia programele destinate securităŃii sociale generează o redistribuire a veniturilor în favoarea categoriilor sociale neproductive, cu efecte nedorite în planul creşterii economice.

Problematica securităŃii sociale reprezintă o prioritate pentru toate Ńările Uniunii Europene şi o componentă importantă a modelului sociale european. Măsurile comune adoptate de aceste Ńări pe linia reformării sistemelor naŃionale privind securitatea socială nu împiedică afirmarea unor concepŃii diferite privind acŃiunile pe linia securităŃii sociale. În fapt, pe baza unei analize privind anvergura politicilor sociale, în Europa se disting trei modele de acŃiuni pe linia securităŃii sociale: modelul scandinav, modelul continental şi modelul neoliberal.

Modelul scandinav

este specific Suediei, Danemarcei şi Norvegiei. El se caracterizează prin

prestarea, de către autorităŃile publice, a unui pachet divers şi cuprinzător de servicii sociale în favoarea tuturor categoriilor sociale. Se remarcă preocuparea statului pentru egalitarism şi universalitate, garantarea unor standarde minime de venit (mai mari decât în celelalte Ńări europene) şi finanŃarea publică a securităŃii sociale (prin impozitări generale şi mai puŃin prin contribuŃii la fondurile de asigurări). Întrucât, începând cu anii 1980, Suedia (Ńara care acorda cetăŃenilor ei cea mai largă protecŃie socială) a fost nevoită să ducă o politică socială mai austeră, Danemarca este considerată, în prezent, Ńara cu un program de acŃiuni sociale reprezentativ pentru modelul scandinav. Alături de pensiile ocupaŃionale şi private (condiŃionate de nivelul contribuŃiilor plătite în timpul vieŃii active), în Danemarca toŃi cetăŃenii au dreptul la pensia populară (people's pension). Pensia populară este non-contributivă, bazată pe principiul universalităŃii, solidarităŃii şi egalităŃii. Ea se acordă în mod nediscriminatoriu tuturor cetăŃenilor danezi în vârsta de peste 67 de ani, cu condiŃia să fi fost rezidenŃi ai acestei Ńări în ultimii 40 de ani. Valoarea lunară a pensiei populare reprezintă aproape 1000 USD. ProtecŃia socială a şomerilor se realizează (ca şi în celelalte Ńări ale Uniunii Europene) printr-un sistem ce cuprinde atât asigurări de şomaj, cât şi asistenŃa socială pentru şomeri. În Danemarca, fondurile asigurărilor pentru şomaj sunt administrate de asociaŃiile sindicale. Prin urmare, schema publică de pensii din Danemarca furnizează o prestaŃie universală, în cuantum fix, suplimentată de schemele de pensii ocupaŃionale, care s-au dezvoltat rapid în ultimul deceniu şi care, în momentul de faŃă acoperă aproape toată populaŃia existentă pe piaŃa forŃei de muncă. Strategia pentru asigurarea adecvării şi a sustenabilităŃii financiare a sistemului public de pensii vizează o politică bugetară care să determine o reducere rapidă a datoriei publice. Noile reguli introduse în 2004 permit persoanelor (inclusiv cele cu vârste de peste 65 de ani, care primesc deja o pensie) să opteze fie pentru o pensie întârziată, fie pentru rămânerea sau reîntoarcerea pe piaŃa muncii în schimbul unei pensii în cuantum mărit, primită la o dată ulterioară.

şi

angajatorilor la fondurile de asigurări. Beneficiile sociale sunt diferenŃiate, proporŃionale cu nivelul contribuŃiilor. În Austria angajaŃii plătesc circa 13% din salariu, patronii o contribuŃie de circa 12% calculată asupra fondului de salarii, iar statul subvenŃionează orice deficit. În FranŃa angajaŃii plătesc o cotă de 16% din salariu, patronii suportă o cotă de aproximativ 20% din fondul de salarii, iar statul suportă o anumită subvenŃie. În Germania, fondurile asigurărilor sociale de stat se constituie în următoarele proporŃii: cotizaŃii ale salariaŃilor (circa 16%), contribuŃii ale patronilor (19%) şi subvenŃii din partea statului. Sistemul de asigurări şi protecŃie socială al Germaniei este de altfel reprezentativ pentru modelul continental. El se remarcă printr-o continuitate impresionantă, stabilitate şi coerenŃă istorică, rezistenŃă la presiuni economice şi politice, eficienŃă socială şi profitabilitate financiară pe termen lung. Principiile generale ale sistemului de asigurări şi protecŃie socială din Germania sunt:

valori ridicate ale contribuŃiilor la asigurările sociale şi ale serviciilor sociale prestate cetăŃenilor;

Modelul

continental

presupune

finanŃarea

prestaŃiilor

sociale

din

contribuŃiile

angajaŃilor

687

acoperirea unui segment larg de populaŃie; condiŃionarea beneficiilor sociale de contribuŃii şi indirect de muncă.

unui segment larg de popula Ń ie; condi Ń ionarea beneficiilor sociale de contribu Ń ii

Aceste principii imprimă sistemului de securitate socială un caracter conservator şi stimulativ. Cuantumul substanŃial al compensărilor de venit obŃinute prin asigurări face ca asistenŃa socială (non- contributivă) să devină realmente o situaŃie indezirabilă. AsistenŃa socială se adresează celor care, din diferite motive, nu sunt incluşi în nici o schemă de protecŃie a veniturilor.

Ultima reformă a pensiilor în Germania a condus la progrese substanŃiale în ce priveşte sustenabilitatea financiară a schemei de pensie susŃinută de stat, şi în acelaşi timp anticipează o reducere substanŃială a viitoarelor rate de înlocuire (la o anumită vârstă). Economiile de pensii voluntare, prin intermediul schemelor de pensii ocupaŃionale sau prin intermediul schemelor de pensii personale, sunt puternic subvenŃionate prin deducerile de taxe pentru categoriile sociale care beneficiază de venituri modeste, precum şi pentru persoanele care au copii în îngrijire. Executivul instalat la putere în 2005 şi-a anunŃat intenŃia de a creşte vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani (începând cu anul 2012 şi terminând cu 2035).

presupune restrângerea competenŃelor şi atribuŃiilor economico-sociale ale

statului, în baza concepŃiei potrivit căreia piaŃa poate Ńine locul unei reŃele de securitate socială redusă la minim. Începând cu anul 1979, când Partidul Conservator a câştigat alegerile, în Marea Britanie a fost iniŃiat un amplu proces de reformare a sistemului de securitate socială în spiritul principiilor neoliberale. Astfel, măsurile de reducere a presiunii fiscale au fost însoŃite de reducerea cheltuielilor cu prestaŃiile sociale. Sistemul pensiilor de stat (State Earnings Related Pension Scheme), şi-a diminuat efortul compensator de la 25% la 20% din venitul anterior ieşirii din activitate. Asigurarea venitului necesar pentru menŃinerea nivelului de trai al populaŃiei aflată în incapacitate de muncă se realizează pe seama schemelor de pensii ocupaŃionale şi private opŃionale. Ajutorul de şomaj a fost diminuat, pentru a motiva şomerii să caute şi să accepte locurile de muncă existente, indiferent de nivelul salarizării, în contextul în care salariul minim fusese desfiinŃat. De asemenea, durata acordării acestui beneficiu a fost scurtată de la 12 la 6 luni. Principala limită a modelului neoliberal vizează adâncirea inegalităŃilor în materie de protecŃie socială şi costurile sociale ridicate suportate, în special, de tineri şi persoanele cu venituri mici.

Modelul neoliberal

Având în vedere problemele cu care se confruntă sistemele de asigurări şi asistenŃă socială existente în diferitele Ńări ale Europei trebuie menŃionate obiectivele reformelor acestor sisteme prevăzute în cadrul politicii sociale comune a Uniunii Europene: creşterea vârstei de pensionare şi limitarea pensionării anticipate, atragerea unor noi surse de finanŃare a cheltuielilor cu prestaŃiile sociale (fonduri de solidaritate, subvenŃii din bugetul de stat etc), restricŃionarea sistemelor de pensii prin creşterea aportului pensiilor complementare şi private ş.a. De asemenea, au fost propuse măsuri concentrate pe două direcŃii principale:

în cazul şomerilor, persoanelor necalificate sau care ocupă sporadic locuri de munca, preocuparea dominantă este reprezentată de asigurarea unei pregătiri în vederea obŃinerii unei calificări profesionale, în vederea ocupării unor locuri de muncă stabile; în cazul persoanelor angajate, accentul cade pe pregătirea continua şi pe perfecŃionarea profesională la locul de muncă sau în scurte stagii de pregătire, finanŃate de instituŃia angajatoare, având în vedere că economia Ńărilor nordice este structurată în jurul unor activităŃi care necesită nivele ridicate de calificare profesională.

În majoritatea Ńărilor europene, pensionarea se face la împlinirea vârstei de 65 de ani pentru bărbaŃi, cu o vechime minimă de 30 de ani, iar la femei la atingerea vârstei de 60 de ani, cu o vechime în muncă de 25 de ani. Cuantumul pensiei reprezintă 40-80% din salariu mediu. De obicei, salariaŃii optează pentru pensionarea timpurie, chiar dacă li se promite o pensie mai mare în cazul în care se vor pensiona mai târziu.

688

România, ca şi alte state din Europa, se confruntă cu un declin demografic şi cu îmbătrânirea populaŃiei. Începând din anul 2000, ponderea populaŃiei vârstnice a depăşit ponderea populaŃiei tinere. Dacă acest ritm va continua, in 2050 ponderea populaŃiei active va fi mai mică decât cea a persoanelor în vârstă, care vor avea nevoie de protecŃie socială, potrivit datelor prezentate de Institutul NaŃional de Statistica.

Deblocarea sistemului asigurarilor sociale din România s-ar putea realiza cu ajutorul schemelor de pensii ocupaŃionale. Potrivit legii nr. 249 din 9 iunie 2004 privind pensiile ocupaŃionale, prin schemă facultativă de pensii ocupaŃionale se înŃelege un sistem de termene, condiŃii şi reguli pe baza căruia administratorul colectează, investeşte resursele financiare ale fondului de pensii ocupaŃionale şi plăteşte pensii ocupaŃionale. Dreptul de a propune o schemă facultativă de pensii ocupaŃionale aparŃine:

angajatorului şi sindicatului sau, după caz, reprezentanŃilor salariaŃilor, prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, grup de unităŃi sau ramură; angajatorului, singur sau prin asociere cu alŃi angajatori, în lipsa unui contract colectiv de muncă şi/sau în lipsa sindicatului.

sau prin asociere cu al Ń i angajatori, în lipsa unui contract colectiv de munc ă

Furnizorul unei scheme facultative de pensii ocupaŃionale poate fi:

o societate de pensii care administrează un fond de pensii ocupaŃionale în baza unei licenŃe în conformitate cu prevederile legale; o societate de asigurări care deŃine o licenŃă valabilă pentru a desfăşura activităŃi de asigurări de viaŃă în conformitate cu legislaŃia în vigoare.

ă pentru a desf ăş ura activit ăŃ i de asigur ă ri de via Ńă

Furnizorul unei scheme facultative de pensii ocupaŃionale va colecta contribuŃiile de la plătitori, le va investi şi va plăti pensii ocupaŃionale participanŃilor sau beneficiarilor acestora, în urmatoarele conditii: nu înainte de împlinirea vârstei de 50 ani, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 70 ani; dacă au fost plătite contribuŃii pe o perioadă de minimum cinci ani; în caz de deces sau de invaliditate. Participarea la o schema facultativă de pensii ocupaŃionale este voluntară. Politica de investiŃii a furnizorilor de scheme facultative de pensii ocupaŃionale se va baza pe principii prundenŃiale, legea prevăzând categoriile de investiŃii permise şi plafoanele maxime pentru fiecare categorie. Reglementarea şi supravegherea prudenŃială în domeniul pensiilor ocupaŃionale cad în sarcina Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Ca şi în cazul statelor membre ale Uniunii Europene sistemele de pensii ocupaŃionale şi private din România, bazate pe principiul capitalizării contribuŃiilor asiguraŃilor, vor juca un rol major în reformarea practică şi conceptuală a securităŃii sociale.

Bibliografie:

1. Bistriceanu Gh. D., Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, Bucureşti, 2002

2. Naumescu V., Introducere în studiul politicilor sociale: note de curs, Universitatea Babeş- Bolyai, Cluj-Napoca

3. Văcărel, I. şi colaboratorii, FinanŃe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004

4. Legea nr. 249 din 9 iunie 2004 privind pensiile ocupaŃionale

5. Raportul Guvernului român privind protecŃia şi incluziunea socială în statele Uniunii Europene pentru anul 2006

689