Dermatita atopica este o forma de eczema necontagioasa caracterizata prin inflamatie cutanata cronica si, ocazional, prin prurit

intens. Dermatita atopica poate debuta la orice varsta, dar se intalneste mai frecvent la copii si adultii tineri. Simptomele se atenueaza de obicei pana la varsta de 25 de ani, si nu afecteaza starea generala de sanatate. Aproximativ 1 din 10 sugari dezvolta o forma de dermatita atopica numita eczema infantila., caracterizat prin supuraii urmate de aparitia crustelor la nivelul tegumentului, ea apare cel mai frecevent pe fata si pe scalp. Pruritul asociat cu aceasta tulburare se intensifica de regula in cursul noptii. Poate fi atat de intens incat pacientii se scarpina pana la aparitia sangerarii, provocand uneori aparitia cicatricilor sau infectiilor. Simptomele tind sa fie mai intense la femei. Dermatita atopica se poate localiza in orice regiune a corpului, iar zonele de tegument ingrosat si scuamos se pot mentine mai multi ani la nivelul degetelor, palmelor sau plantelor. La adolescenti si adultii tineri, dermatita atopica apare mai des in una sau mai multe din urmatoarele zone: plica cotului, portiunea posterioara a genunchilor, glezne, incheieturi, fata, gat, piept, palme si intre degetele de la maini.

Cauze Desi reactiile alergice declanseaza frecvent dermatita atopica, se considera ca boala este rezultatul unui sistem imun hiperactiv sau a unui defect genetic care determina pielea sa piarda cantitati excesive de umezeala. Tulburarea poate fi agravata printr-un ciclu vicios: eruptia cauzeaza prurit - pacientul se scarpina - boala se inrautateste - pruritul se intensifica pacientul se scarpina, etc. Ciclul trebuie intrerupt prin calmarea pruritului pentru a permite vindecarea tegumentului. Daca la nivelul eruptiei apar fisuri, exista de asemena un risc de dezvoltare a unei infectii cutanate care, daca nu este identificata si tratata prompt, se poate agrava. Un risc crescut de a dezvolta tulburarea prezinta persoanele cu un istoric personal sau familial de rinita alergica, astm sau alte alergii. Expunerea la oricare din urmatorii factori poate cauza o intensificare a bolii: temperaturi scazute sau ridicate materiale sintetice sau de lana detergenti, balsamuri si diverse substante chimice medicamente care slabesc activitatea sistemului imun

Anumite alimente, precum alune, lapte de vaca, oua, peste, pot declansa simptomele dermatitei atopice. Un mic procent dintre pacienti raporteaza inrautatirea simptomelor dupa expunerea la praf, pene, imbracaminte cu textura aspra sau alte materiale la care adera usor praful. Semne si simptome Printre simptomele dermatitei atopice se numara: eruptie cutanata piele ingrosata si uscata la nivelul zonei afectate mancarime (prurit) oboseala cronica, ce se dezvolta atunci cand pruritul intrerupe somnul

Diagnostic Diagnosticul dermatitei atopice se bazeaza in general pe evaluarea simptomelor prezente si pe istoricul medical familial si personal. Testele cutanate nu ofera, de obicei, informatii de incredere cu privire la aceasta boala. Tratament Dermatita atopica nu poate fi vindecata, insa severitatea si durata simptomelor pot fi controlate. La aparitia primelor simptome trebuie consultat medicul dermatolog care va recomanda, cel mai probabil, bai calde pentru a diminua aderenta crustelor formate, urmate de aplicatii cu lotiune cu petroleum pentru a preveni pierderea umezelii naturale a pielii. Aplicatiile topice cu steroizi sau preparate ce contin gudron de carbune pot diminua pruritul slab, insa gudronul de carbune are un miros neplacut, pateaza hainele, si poate creste riscul de cancer de piele. Utilizarea excesiva de creme cu steroizi poate afecta cresterea la copii. Femeile insarcinate trebuie sa evite folosirea produselor ce contin gudron de carbune. Printre efectele secundare atrebuite steroizilor topici se numara pruritul, senzatia de arsura, acneea si subtierea sau patarea pielii. Aplicarea de steoizi topici in zona periorbitara (in jurul ochilor) poate cauza glaucom. Antihistaminicile orale (ex. difenhidramina) pot reduce simptomele dermatitei atopice asociata alergiilor. In cazul simptomelor persistente se recomanda utilizarea steroizilor topici mai concentrati. Un analgezic slab poate fi prescris pentru a diminua stresul si imbunatati somnul pacientului, iar antibioticele orale sunt folosite pentru a trata infectiile secundare.

Unguentele cu cortizon trebuie folosite cat mai rar, iar preparatele concentrate nu trebuie aplicate niciodata pe fata, regiunile inghinala, rectala si axilara. In cazul pacientilor care folosesc unguente cu cortizon se recomanda monitorizarea medicala regulata. Daca pacientii nu raspund bine la alte tratamente se poate prescrie cortizonul cu administrare orala. Injectiile antialergice nu sunt eficiente in tratarea dermatitei atopice iar, uneori, pot agrava simptomele. Deoarece alergiile alimentare pot declansa dermatita atopica, medicul poate sugera eliminarea anumitor alimente din dieta daca alte tratamente se dovedesc ineficiente. Tratament alternativ Terapiile alternative se folosesc pentru calmarea simptomelor dermatitei atopice, mai ales atunci cand tratamentul conventional nu a dat rezultate. Se pot utiliza urmatoarele metode de tratament alternativ: efectuarea de plimbari regulate, urmate de bai calde in care se adauga ulei de levantica (Lavandula officinalis); uleiul de levantica ajuta la "relaxarea" sistemului nervos, inclusiv a nervilor de la nivelul tegumentului administrarea de suplimente de zinc, ulei de peste, vitamina A, vitamina E, si ulei de primula; toate reprezinta surse excelente de substante nutritive pentru piele reducerea sau eliminarea consumului de carne rosie evitarea alimentelor cu potential alergen, precum laptele de vaca, alunele, cerealele, ouale, si soia evitarea stresului Alte tehnici alternative ce se pot dovedi utile in tratamentul dermatitei atopice includ: acupresura - pentru a elimina tensiunea ce poate declansa boala aromoterapie - prin adaugare de uleiuri esentiale de levantica, cimbru, iasomie, si musetel in apa fierbinte masaj shiatsu si reflexologie - ajuta la diminuarea simptomelor prin refacerea echilibrului natural al organismului homeopatie - poate intensifica temporar simptomele inainte de a le reduce hidroterapie - utilizeaza apa in toate formele ei pentru a stimula sistemul imun terapie cu sucuri naturale - contribuie la detoxifierea organismului yoga - ajuta la eliminarea stresului

Prognostic Dermatita atopica este o boala impredictibila. Desi simptomele se raresc o data cu inaintarea in varsta si uneori dispar cu totul, ele pot reaparea fara nici un avertisment.

Afectiunea scade rezistenta organismului la infectii si creste riscul de aparitie a cataractei. 60% dintre pacienti vor prezenta remisii ale bolii de-a lungul vietii.

Preventie Studiile au demonstrat ca sugarii privati de laptele matern inaintea varstei de 4 luni prezinta un risc de 3 ori mai ridicat decat alti copii de a dezvolta o eczema recurenta. Alimentarea copiilor cu varste mai mici de 1 an cu oua sau peste poate activa simptomele. Copii trebuie feriti de substante iritante, precum praf, fum, par de animale, mucegai, etc. Metode utile de a evita recurentele bolii pot fi:

evitarea activitatilor care stimuleaza transpiratia lubrifierea frecventa a pielii evitarea lanii, parfumurilor, balsamurilor de rufe, sapunurilor care usuca pielea, sau a altor iritanti evitarea schimbarilor bruste de temperatura Medicul trebuie intotdeauna anuntat in cazul aparitiei uneia dintre urmatoarele situatii: febra sau prurit constant in cursul unui acces al bolii aparitia inexplicabila a unei eruptii cutanate la o persoana care prezinta un istoric personal sau familial de eczema sau astm inflamatie care nu se reduce dupa 7 zile de la inceperea tratamentului cu un medicament procurat fara prescriptie medicala aparitia unei cruste galbui sau maronii sau a unor vezicule pline cu puroi la nivelul unei eruptii cutanate preexistente expunerea unei persoane cu dermatita atopica la bolnavi cu herpes genital, herpes labial sau alta afectiune dermatologica virala

Dermatita de contact reprezinta o inflamatie cutanata ce se dezvolta atunci cand suprafata pielii intra in contact cu o substanta iritanta de natura exogena. Exista 2 forme de dermatita de contact - alergica si iritanta. Dermatita de contact alergica este cauzata de o substanta numita alergen, care determina un raspuns exagerat din partea sistemului imun al organismului. Acest tip de dermatita se intalneste numai la persoanele alergice la diverse substante. Dermatita iritanta de contact este provocata de o substanta iritanta, care lezeaza pielea,

provocand iritatia acesteia. Ea poate afecta orice persoana care este expusa la un agent iritant pentru o perioada suficienta de timp. In unele cazuri, este posibil ca ambele tipuri de dermatita de contact sa fie prezente concomitent. Dermatita iritanta de contact este mai frecventa decat cea alergica, aproximativ 80% din cazurile de dermatita de contact fiind provocate de substante iritante.

Cauze Dermatita de contact alergica se dezvolta in urma expunerii la un alergen, substanta ce cauzeaza un raspuns excesiv din partea sistemului imun. Sistemul imun protejeaza organismul impotriva infectiilor si bolilor, insa in cursul unei reactii alergice, el poate ataca si celule si tesuturi sanatoase proprii organismului. O gama foarte variata de medicamente, pesticide, cosmetice, aditivi si conservanti alimentari, substante chimice, si alte tipuri de substante au fost indentificate ca potentiali alergeni. Insa, in cazul dermatitei de contact alergice, au fost incriminati un numar de 30 de posibili alergeni. Dintre acestia, cei mai des intalniti sunt diverse plante (ex. iedera, stejarul otravitor, otetarul otravitor), diverse substante continute in produsele cosmetice (ex. vopsea de par), produsele care contin latex (manusi, prezervative), formaldehida, adezivele puternice (ex. rasina epoxi), diverse creme medicinale (ex. creme cu steroizi). Dermatita iritanta de contact se dezvolta atunci cand pielea ia contact cu o substanta iritanta. Ea poate fi provocata de expunerea frecventa la un agent iritant slab sau de o singura expunere dar la un iritant puternic. Dermatita iritanta de contact poate afecta orice persoana expunsa la o substanta iritanta pentru o perioada suficienta de timp. Printre substantele iritante mai frecvent incriminate se numara detergentii si sapunurile, parfumurile, solventii si substantele abrazive, diversi acizi si baze, cimenturi, adezivi, fibra de sticla, praf etc

Exista o serie de factori care pot inrautati simptomele dermatitei de contact, precum temperaturile ridicate sau scazute, frictiunea, si umiditatea scazuta (aerul uscat). Semne si simptome Atat dermatita iritanta, cat si cea alergica, pot provoca urmatoarele manifestari clinice la nivelul tegumentului:

roseata inflamatie

uscaciune ingrosare fisuri vezicule plagi deschise - in cazurile grave

Cel mai frecvent sunt afectate mainile, antebratele si fata. In cazul dermatitei de contact alergice, simptomele se pot instala dupa o perioada de mai multe minute, ore sau chiar zile, de la expunerea la alergenul cauzator. In majoritatea cazurilor, zona de piele afectata este cea care a venit in conctact cu alergenul. In plus fata de simptomele enumerate mai sus, in dermatita alergica de contact, poate fi prezent si pruritul (mancarimea). In cazul dermatitei iritante de contact simptomele se dezvolta, de regula, in decurs de 48 de ore de la contactul cu substanta iritanta. Agentii iritanti puternici pot provoca aparitia imediata a leziunilor cutanate. In plus fata de manifestarile enumerate mai sus, la nivelul zonei interesate poate sa apara o sezatie de arsura, durere si/sau intepatura. Dermatita iritanta de contact afecteaza numai zona de tegument care a fost expusa la substanta iritanta.

Complicatii Uneori, dermatita de contact se poate complica cu o infectie bacteriana. Cel mai frecvent, complicatiile se dezvolta la persoanele care se scarpina, provocand zgarieturi la nivelul leziunii, ce pot servi o poarta de intrare pentru bacterii. Infectia bacteriana va provoca intensificarea simptomelor prezente. Zona cutanata implicata va capata o culoare rosie mai intensa, va deveni mai calda, mai sensibila si dureroasa la atingere, si poate prezenta scurgeri seroase si cruste. Diagnostic Diagnosticul incepe prin efectuarea unui examen fizic. Daca se suspecteaza o dermatita de contact, medicul va incerca sa afle cat mai multe informatii in legatura cu activitatile zilnice, locul de munca si tipul de cosmetice si medicamente folosite, si prezenta vreunei alergii. Daca dermatita este usoara si raspunde bine la tratament, iar factorii cauzatori sunt identificati si evitati, de regula nu sunt necesare alte investigatii. In cazurile mai dificile, in care substantele iritante sau alergenii nu pot fi identificati sau care nu raspund bine la tratament, pacientul este indrumat catre un medic specialist dermatolog. Principala metoda de a descoperi factorii iritanti sau alergenii este testul Patch. Acesta consta in aplicarea unor cantitati mici din substantele suspectate pe un plasture, si plasarea acestuia pe piele.

Daca pacientul este sensibil la substantele testate, la locul efectuarii testului se va dezvolta o reactie cutanata in decurs de 24-48 ore.

Tratament Cel mai bun tratament pentru dermatita de contact il reprezinta identificarea alergenului sau substantei iritante si evitarea contactului cu acesta pe viitor. In cazul in care evitarea factorului cauzator este imposibila, se recomanda folosirea cremelor de protectie si acoperirea zonelor implicate. Pentru simptome, in cazurile usoare, tatamentul include aplicarea de comprese reci si folosirea de lotiuni si unguente disponibile fara prescriptie medicala. Cand manifestarile sunt severe se poate apela la corticosteroizi administrati oral sau topic (sub forma de crema sau unguent). In cazul in care dermatita de contact se complica cu o infectie cutanata se va recurge la antibiotice. Tratament alternativ Remediile naturiste pe baza de plante au fost folosite de secole in tratamentul afectiunilor cutanate, inclusiv al dermatitei de contact. Printre plantele cel mai des recomandate in tratamentul dermatitei de contact se numara: brusturele (Arctium lappa) - reduce inflamatia si intareste sistemul imun; se administreaza intern sub forma de ceai sau tinctura; galbenelele (Calendula officinalis) - au actiune antiseptica si antiinflamatorie; se aplica pe zona afectata sub forma unei lotiuni, unguent sau ulei; aloe vera (Aloe barbadensis) - diminua iritatia cutanata; se aplica sub forma de gel pe zona implicata. Homeopatia poate veni, de asemenea, in ajutorul pacientilor cu dermatita de contact. Unul dintre remediile homeopatice frecvent indicate pentru a reduce pruritul asociat cu dermatita este Rhus toxicodendron, care se administreaza intern de 3-4 ori pe zi.

Este o maladie inflamatorie papulo-pustuloasa/nodulochistica, de obicei limitata la fata si trunchi, care este foarte frecnta la adolescenti (aprox. 90% sunt afectati). Este provocata de supraproductia de sebum, si blocarea ductelor sebacee, de unde leziunea primara - comedonul (\"punct negru\") - al carui varf negru este produs de melanina si nu de praf. Ocazional poate

aparea si o poliartrita seronegativa coexistenta. Acneea este androgen-dependenta. Colonizarea de catre Propionibacterium acnes este probabil un factor important. Vindecarea poate aa loc cu cicatrizare, si, daca se formeaza cicatrice cheloide (cu tesut conjunctiv in exces), pot urma desurari majore. Totusi, datorita varstei la care apare acneea, chiar si o desurare minora poate fi un mare handicap. Pacientii au deci nevoie de o atitudine intelegatoare din partea medicului lor.

Tratament. Un bun punct de plecare este spulberarea unora dintre miturile acneei- de ex. ca este provocata de lipsa de igiena, ca suferinzii nu se deranjeaza sa se spele, sau ca grasimile sau ciocolata sunt de vina. Acneea usoara poate fi tratata cu lopune de benzoil peroxid 5% (poate fi cumparata fara reteta). Clindamirina 1% topica (de 3 ori mai scumpa, si nu poate fi folosita simultan cu benzoilperoxidul) este disponibila sub forma de lotiune pentru piele uscata sau sub forma de solutie cu aplica-tor de tip \"roll-on\" (solutie Dalacin Ti) pentru o piele mai grasa.1 Se aplica de 2 ori pe zi, timp de pana la 12 saptamani. in cazurile mai gra, se incearca o cura de 6 luni de eritromicina sau oxitetraciclina (500-250 mg/12 h PO cu 1 h inainte de masa - se incepe cu doza mai mare). Crema cu acid azelaic este un agent alternativ antibacterian/anti-comedonian (prin inhibarea keratinocitelor) care poate fi aplicat de doua ori pe zi, timp de pana la 6 luni.2 Anti-androgenii pot fi de asemenea utili la femei (de ex. ciproteron acetat 2 mg/24 h per os intre zilele 5-26 ale ciclului) - poate fi combinat cu 35 u.g etinil-estradiol sub forma de Dianettei. Cei cu acnee chistica sera sunt cel mai bine tratati in spital cu isotretinoin (cu conditia ca testele hepatice si lipidele sa fie normale). Isotretinoinul este teratogen.

Eczema atopica. Debuteaza frecvent in primele luni de viata, iar in 90% din cazuri dispare pana la aprox. 12 ani. Alaptarea la san poate preveni eczema atopica. Eruptia scuamoasa este simetrica, deseori afectand fata, si suprafetele de flexie (sau suprafetele de extensie la negri). Tratament: Scopul este de a face pielea supla (pentru a evita fisurarea) si de a preveni eporarea. in acest scop, se evita expunerea la frig si nt, se folosi o emulsie grasa in loc de sapun, si se adauga ulei de lanolina la apa de baie. Dupa bai se aplica in abundenta o crema hidratanta. Pe fata si in zonele umede (intertriginoase) nu se folosi mai mult decat un unguent cu hidrocortizon 1%. Zonele mai groase, ca palmele, necesita uneori corticoizi locali puternici, de ex. clo-betasol 0,05% de 2 ori pe zi, nu mai mult de 2-4 saptamani. Curele repetate pot fi administrate in conditii de siguranta, dar numai dupa o pauza de >2 luni. Daca se folosesc mai des corticoizii potenti, pot aparea urmatoarele efecte secundare: a-s: atrofie cutanata ireversibila, eritem, ver-geturi, supresia suprarenalei si blocarea cresterii la copii. Eczema exogena de origine iritati. Mainile sunt deseori afectate, cu eritem, culatie si fisuri.

Iritantii pot fi (acasa) detergentii, inalbitorii, sapunurile si (la locul de munca) uleiurile minerale, acizii, bazele si solventii. O reactie poziti dupa expunerea controlata a pielii la iritant (\"patch test\") este utila pentru confirmarea diagnosticului.

Tratament: Pe cat posibil se evita iritantii; se spala imediat dupa expunere. Cremele protectoare si manusile de cauciuc pot fi utile (dar poate fi necesara purtarea unor manusi de bumbac pe dedesubt). Corticoizii locali (de ex. leratul de betametazona 0,01%) sunt utili in eczema uscata, lichenificata. Daca culatia este importanta, se incearca baile cu solutie de permanganat de potasiu (1:8000) timp de 15 min/8 h. Daca apare suprainfectia secundara, se administreaza antibiotice per os (de ex. entromicina 250 mg/8 h).

Eczema alergica de contact Spre deosebire de simplii iritanti, patch testul produce o reactie marcata si prelungita, chiar cand agentul este diluat. Alergenii obisnuiti includ conserntii din unguente; vopselele; nichelul (in aur, nasturi, fermoare); cromatii (ciment, piele); lano-lina (cosmetice, unguente); rasinile (cleiuri); tele (deseori primulele); antibioticele locale; antihistaminicele si antisepticele.

Aspectul eczemei depinde de sediul contactului. Exista deseori o delimitare precisa, acolo unde se sfarseste contactul - desi poate aparea si diseminarea in alte zone (autosensibilizare). Pielea subtire si umeda este cea mai vulnerabila.

Tratament: Eczema foarte gra, generalizata, poate necesita corti-coterapie orala (de ex. se incepe cu 30 mg prednisolon si se reduce rapid). in celelalte cazuri, tratamentul local cu hidrocortizon 1% de 3 ori pe zi este de obicei eficace (crema pentru eczema umeda; unguent pentru leziunile uscate).

Eczema seboreica. Aceasta eruptie scuamo-crustoasa afecteaza zonele cu glande sebacee numeroase si mari, de ex. zonele intertriginoase, fata, plicile, pielea capului (matreata - sau \"casca seboreica\" la nou-nascuti).

Tratament: \"casca seboreica\" se trateaza cu un keratolitic usor (sulf 1% si acid salicilic 1% intr-o crema apoasa de 3 ori pe saptamana seara, urmat de o samponare a doua zi dimineata). Adultii pot folosi un preparat mai puternic (5%) sau Ung. cocois co. Corticoizii locali slabi pot fi utilizati pentru leziunile care se extind dincolo de scalp.

Acneea este o afectiune cutanata comuna caracterizata prin aparitia cosurilor pe fata, piept si spate. Acestea se dezvolta atunci cand porii de la nivelul pielii sunt umpluti cu sebum, celule cutanate moarte si bacterii. Acneea vulgaris, termenul medical pentru acneea obisnuita, este cea mai frecventa afectiune cutanata. Desi poate apare la orice varsta, debuteaza de obicei in perioada de pubertate si se inrautateste in cursul adolescentei. Aproximativ 85% dintre persoane sunt afectate de acnee intre varstele de 12-25 ani. Glandele sebacee se gasesc in tesutul subcutanat. Ele produc o substanta uleioasa numita sebum, umidificatorul natural al pielii. Aceste glande si foliculii pilosi in care sunt situate se numesc foliculi sebacei. Foliculii se deschid la suprafata pielii prin intermediul porilor. In perioada de pubertate, cresterea nivelelor de hormoni androgeni (hormoni masculini) determina producerea unei cantitati crescute de sebum. Cand sebumul in exces se combina cu celulele cutanate moarte se formeaza un dop dur (comedon), care blocheaza porii, producandu-se astfel acneea. Acneea poate fi clasificata ca: acnee neinflamatorie/retentionala (reprezentata prin comedoane), acnee inflamatorie (caracterizata in principal prin papule si pustule, si noduli si chisturi), acnee mixta (care prezinta toate tipurile de leziuni enumerate), si acnee postinflamatorie (cicatriciala). Acneea neinflamatorie este caracterizata prin doua tipuri de comedoane - inchise (puncte negre) si deschise (puncte albe). Acnee inflamatorie rezulta dupa ce foliculul obturat este invadat de bacteria Propionibacterium acnes, bacterie ce face parte din flora normala a pielii. Un cos se formeaza atunci cand foliculul lezat slabeste si plesneste, eliberand sebuumul, bacteriile, celulele moarte, si leucocitele in tesutul inconjurator. Cosurile inflamate localizate la suprafata pielii se numesc papule, iar cele situate mai in profunzime se numesc pustule. Cel mai sever tip de acnee inflamatorie se caracterizeaza prin prezenta unor leziuni chistice (saci inchisi) si nodulare (proeminente dure). Leziunile cicatriciale apar atunci cand sunt formate celule cutanate noi pentru a le inlocui pe cele lezate. Cele mai frecvente zone de aparitie ale acneei sunt fata, pieptul, umerii, spatele, deoarece in aceste regiuni ale corpului se gasesc majoritatea foliculilor sebacei. Cauze Cauzele acneei nu sunt cunoscute in totalitate. Printre factorii de risc care contribuie la aparitia leziunilor acneice se numara: Varsta. Datorita modificarilor hormonale care apar in pubertate, adolescentii sunt mult mai predispusi la aparitia acneei. Sexul. Baietii prezinta tipuri mai severe de acnee si sunt afectati mai frecvent decat fetele. Diverse afectiuni. Tulburarile hormonale pot complica acneea la fete.

Ereditatea (factori genetici). Persoanele cu un istoric familial de acnee prezinta o susceptibilitate mai crescuta la aceasta boala. Modificarile hormonale. Acneea se poate intensifica inainte de menstruatie, in cursul sarcinii si la menopauza. Alimentatia. Nu se cunosc alimente care sa provoace aparitia acneei, insa exista mancaruri care pot cauza intensificarea sa. Medicamente. Acneea poate aparea ca un efect secundar ala anumitor medicamente, precum tranchilizate, antidepresante, antibiotice, contraceptive orale si steroizii anabolici. Igiena personala. Folosirea spunurilor abrazive, frecatul intens sau "spartul" cosurilor inrautatesc acneea. Produse cosmetice. Produsele de machiaj pe baza de uleiuri, si spray-urile de par intensifica manifestarile acneei. Conditiile de mediu. Expunerea la uleiuri si grasimi, aerul poluat si transpiratiile cauzate de vremea calda agraveaza acneea. Stresul. Stresul emotional poate contribui la aparitia acneei.

Semne si simptome Acneea este de regula asimptomatica, desi leziunile inflamatorii pot cauza uneori durere, sensibilitate, mancarime sau umflaturi. Cele mai suparatoare aspecte ale acestor leziuni sunt efectul estetic negativ si aparitia cicatricilor. Unele persoane, in special adolescentii, sunt afectate emotional de aceasta tulburare si au probleme in viata sociala. Acneea polimorfa juvenila. Debuteaza cu aproximativ un an inainte de instalarea pubertatii sexuale, si se manifesta printr-o eruptie localizata pe fata, gat, torace, umeri, si spate. Leziunile principale sunt cele neinflamatorii (comedoanele), care pot fi insotite de leziuni inflamatorii (papule, pustule, noduli inflamatori) si postinflamatorii (cicatrici). Boala are o tendinta spontana la regresie dupa o evolutie de cativa ani. Acneea premenstruala. Este caracterizata de exacerbarea leziunilor in perioada premenstruala. Aceeasi tendinta se manifesta uneori dupa nastere sau dupa intreruperea unui tratament cu anticonceptionale orale. Acneea neonatala. Se caracterizeaza prin aparitia de comedoane inchise (puncte negre) si papulo-pustule la nou-nascuti. Eruptia intereseaza zonele in care se gasesc majoritatea glandelor sebacee (fata, piept, umeri) si regreseaza spontan in cateva luni. Si la copii, in primii doi ani de viata, poate aparea o eruptie nodulara inflamatorie persistenta, localizata mai ales pe obraji si care se vindeca adesea cu cicatrici definitive. Acneea tardiva. Consta in persistenta, (re)aparitia sau agravarea leziunilor de acnee dupa varsta pubertatii (chiar peste 30-40 de ani).

Acneea escoriata a tinerelor fete. In aceasta forma intervine un element nevrotic (ce trebuie tratat in paralel cu acneea), constand in preocuparea obsesiva de a "stoarce cosurile", chiar si atunci cand acestea sunt minime. Ca urmare a traumatizarii repetate, uneori violente, apar leziuni inflamatorii profunde si cicatrice reziduale mari, inestetice. Acneea nodulo-chistica. Este o forma severa de acnee in care apar (pe langa alte semne de acnee) noduli inflamatori mari (mai mult sau mai putin numerosi), durerosi, care devin fluctuenti (chistici), abcedeaza, elimina o secretie fetida, purulent-hemoragica si se acopera de cruste, evoluand spre cicatrice inestetice. Acneea conglobata. Este o forma grava de acnee in care apar noduli inflamatori durerosi, abcese profunde multiple, chisturi mari, moi, pline cu lichid sangeriu si mase purulente, urat mirositoare. Toate acestea sunt legate intre ele prin traiecte sinuoase si se deschid la suprafata pielii prin fistule multiple. Vindecarea se produce cu cicatrice mari, neregulate, profund deprimate. Localizarile mai frecvente sunt: fata, gatul, ceafa, scalpul, dar si radacina membrelor sau trunchiul. Acneea conglobata afecteaza aproape exclusiv sexul masculin. Acneea inversa. Este o forma speciala de acnee conglobata care intereseaza in special pliurile cutanate (interfesier, inghino-crural, axilar), si mai rar scalpul sau ceafa. Si acneea inversa afecteaza caracteristic sexul masculin. Acneea fulminans. Este o forma acuta, rara, de acnee, care apare la baieti de 13-14 ani, de obicei purtatori ai unei acnee conglobate. Debutul este exploziv.. Sediul eruptiei este de obicei trunchiul (gat, torace anterior si posterior) si fata. Se insoteste de febra, tumefiere articulara, nevralgii, dureri osoase. Acneele medicamentoase au fost observate dupa administrarea unui numar relativ mare de medicamente: Diagnostic Pacientii cu acnee sunt in general tratati de medicul de familie. Cazurile mai complicate sunt indrumate catre medicul dermatolog, specialist in bolile de piele, sau catre medicul endocrinolog, specialist in tulburarile hormonale. Acneea are un aspect caracteristic si poate fi diagnosticata cu usurinta. Medicul va cere informatii cu privire la istoricul medical, adresand intrebari inclusiv despre cum a fost ingrijita pielea, alimentatie, factori care cauzeaza intensificari ale leziunilor, medicamentele administrate, si tratamente efectuate anterior. Examinarea fizica include fata, gatul, pieptul, umerii, spatele, si alte zone afectate. Sub o lumina adecvata medicul evalueaza tipul si numarul leziunilor prezente, daca sunt inflamate, daca sunt profunde sau superficiale, si daca exista cicatrici sau coloratii ale pielii. La adolescenti acneea este localizata cel mai adesea la nivelul fruntii, nasului si barbiei. O data cu inaintarea in varsta, leziunile tind sa apara la periferia fetei. Femeile adulte pot prezenta acnee pe barbie si in jurul gurii, iar la persoanele in varsta se pot dezvolta puncte albe si negre in portiunea superioara a obrajilor si pe piele din jurul ochilor. Testele de laborator nu sunt necesare decat daca pacientul pare a fi afectat de o tulburare

hormonala sau alta problema medicala. In aceste cazuri, pot fi efectuate analize de sange sau alte tipuri de investigatii.

Tratament Tratamentul acneei vulgare se bazeaza, de la caz la caz, pe unul sau mai multe din urmatoarele mijloace: 1. Igiena corespunzatoare. Majoritatea adolescentilor au forme usoare de acnee, care pot raspunde excelent la o corecta ingrijire a tenului. Chiar daca acneea nu este nicidecum datorata lipsei de igiena, persoana afectata trebuie sa inteleaga ca prezenta bolii impune o igiena riguroasa. Sunt contraindicate:

Lichenul plan este o afectiune inflamatorie cronica relativ frecventa ce afecteaza mucoasa si tegumentele orale. Desi cauza bolii nu este cunoascuta, se considera ca aceasta ar putea fi o boala autoimuna mediata de limfocitele T. De asemenea modificarile licheoide pot fi asociate cu galvanismul, boala grefa contra gazda, anumite medicamente si diversi alergeni de contact. Semne si simptome Lichenul plan oral afecteaza aproximativ 3-4% din populatie. Cel mai des sunt interesate persoanele de varsta mijlocie, raportul intre femei si barbati fiind de 3:2. Leziunile orale caracteristice lichenului plan sunt reprezentate de papule albicioase, care de obicei se unesc, formand o retea de linii (striatii Wickman). Acestea apar cel mai frecvent la nivelul mucoasei bucale, urmate de limba, gingii si buze (cel mai putin frecvent). De regula, au o distributie bilaterala si simetrica. S-au descris 6 forme ale bolii la nivelul mucoasei orale: frecvente (reticulara, eroziva), mai putin frecvente (atrofica, hipertrofica), si rare (buloase, pigmentate). Leziunile cutanate au aspect de papule poligonale violacee, insotite de prurit, localizate de obicei pe suprafetele flexoare ale extremitatilor. De asemenea, pot afecta si glandul penian si unghiile. Diagnostic Diagnosticul se bazeaza pe efectuarea unei biopsii tisulare (examinare histologica). De asemena poate fi folosita imunofluorescenta directa. Diagnosticul diferential se face cu eruptiile lichenoide provocate de medicamente, lupusul eritematos, eritemul multiform, stomatita, candidoza, boala grefa contra gazda, limba geografica, leucoplachia, pemfigoidul cicatricial, pemfigoidul bulos.

Tratament In cazul leziunilor asimptomatice nu este necesar nici un tratament. La persoanele cu forme usoare sau moderate se pot folosi corticosteroizi topici. In formele severe ale bolii se administreaza doze scazute de steroizi sistemici. Utilizarea apelor de gura antiseptice trebuie evitata. Prognostic Boala poate fi controlata, insa nu vindecata. Prognosticul este in general favorabil, transformarile maligne intalnindu-se rar. Lichenul plan oral tinde sa fie o afectiune cronica, putand fi prezent mai multi ani sau zeci de ani.

Psoriazisul este o afectiune cutanata cronica, neinfectioasa, cu determinism genetic, inflamatorie si proliferativa. Leziunea elementara tipica de psoriazis este placa psoriazica: bine delimitata, rotund ovalara, de dimensiuni variabile, rosie (eritematoasa), acoperita de scuame, albe sidefii, usor detasabile.

I. Psoriazis vulgar II. Psoriazis eritrodermic III. Psoriazis pustulos a) forme localizate: - cronic palmoplantar (Barber) - acut palmoplantar - acrodermatitis continua (Hallopeau) b) forme generalizate: - acut (von Zumbusch) - de sarcina (Hebra) - circinat si inelar (Bloch-Lapire) IV. Psoriazis artropatic

Psoriazisul vulgar este o afectiune dermatologica caracterizata prin leziuni eritematoscuamoase bine delimitate (zone cutanate rosietice si acoperite de scuame). Eritemul (roseata) este de obicei intens si mascat de depozitul scuamos. Scuamele sunt de talie mare si groase, sunt de culoare alb-sidefie.

Localizarile de electie se situeaza la nivelul fetelor de extensie ale genunchilor, coatelor, mainilor si regiunii lombosacrate (salelor). Psoriazisul vulgar se poate localiza si la nivelul palmelor si plantelor. Fata, de regula, este evitata. Psoriazisul vulgar evolueaza in puseuri, avand in general caracter sezonier (recaderile se remarca in anotimpul rece, in timp ce soarele are efect favorabil asupra leziunilor). Intre puseuri bolnavii au pielea normala sau, uneori, persista mici pete reziduale. Din punct de vedere subiectiv, in psoriazisul vulgar eruptia este nepruriginoasa (nu provoaca mancarime). Tratament In psoriazisul vulgar, cel mai adesea este suficient numai tratamentul local, care consta in indepartarea scuamelor cu o substanta keratolitica (acid salicilic 3-5%, rezorcina 2-3%, uree 5-10%, acetat de vitamina A 0,3%) si apoi albirea leziunilor prin aplicare de substante reductoare, clasic utilizandu-se cignolinul, in concentratii progresiv crescande, de la 0,1 % pana la 1-3%. Ca alternativa, se pot utiliza gudroanele (coaltar), sarurile de mercur (calomel, precipitatul alb de mercur), opxantii (eozina) sau dermatocorticoizii (Diprosalic, Elocom, Dermovate, Cutivate, Advantan, Locasalene, Locacorten tar etc.), cu precautiile recomandate in cursul unui terapii cortizonice.