3.EMULSIA BITUMINOAS 3.1.

Definiie i clasificare Definiie: Emulsia este un sistem eterogen compus din doi componenti nemiscibili unul n altul, avnd dou faze distincte: - faza dispersat sau discontinu, care poate fi un lichid vscos cu globule de ordinul micronilor(0,1..5), in cazul emulsiilor bituminoase, bitumul; - faza dispersant sau continu, care este un lichid, n acest caz apa. Emusia bituminoas are aspectul unui lichid omogen de culoare maro. Pentru a fabrica o emulsie este necesar s se pun n contact cei doi componeni, care au fost adui ntr-o stare fluid apoi este necesar o energie mare de dispersie (mori coloidale sau malaxoare centrifugale de mare vitez), precum i introducerea n amestec, nainte sau n timpul amestecrii a unui emulgator. Acesta are rolul de a uura emulsionarea, prin scderea tensiunii interfaciale ntre cele dou faze (bitum i ap) i concomitent trebuie s asigure stabilitatea emulsiei, prin fixarea sa la periferia globulelor dispersate, mpidicnd astfel unirea lor. Emulsiile bituminoase reprezinta o dispersiede ordinul micronilor de bitum in apa in prezenta unui emulgator si a unui agent de ionizare a acestuia: un acid (acid clorhidric) in cazul emulsiilor cationice si o baza (hidroxid de sodiu) in cazul emulsiilor anionice. Emulsiile bituminoase sunt definite ca emulsii directe constituite din bitum dispersat n ap. Ele se obin prin divizarea bitumului n particule cu dimensiunea ntre 1 i 5 n mori coloidale, n prezena unui emulgator i a apei. Emulgatorul are rolul de a reduce tensiunea interfacial dintre bitum i faza apoas micornd lucrul mecanic de emulsificare i formnd un film protector n jurul particulelor de bitum. Clasificarea emulsiilor bituminoase se face n mod obinuit dup caracterul ionic al emulgatorului folosit n: - emulsii bituminoase anionice,ale cror globule se ndreapt spre anod; - emulsii bituminoase cationice, ale cror globule se ndreapt spre catod; - emulsii bituminoase neionice; - emulsii bituminoase stabilizate prin argila; - emulsii bituminoase speciale, destinate unor lucrri mai deosebite, cum ar fi cele cu polimeri. Termenul de anionic sau cationic provine de la incarcarea electrica ce inconjoara globulele de bitum. Daca un curent electric trece printr-o emulsie ce este incarcata negativ, particulele bitumului vor migra spre anod. In acest caz spunem ca emulsia este anionica. Invers, daca emulsia este incarcata pozitiv, globulele de bitum vor migra spre catod si spunem ca emulsia este cationica.
1

Emulsia bituminoasa neionica este neutra si se utilizeaza foarte rar in lucrarile de drumuri. Emulsia bituminoasa stabilizata cu argila are aplicatii mai mari in industrie decat in lucrari rutiere. Substanta cu rol de stabilizator, denumita emulgator, trebuie sa fie solubila in faza continua; respectiv in apa si este constituita dintr-un lant lung hidrocarbonat, terminat printr-un grup reactiv anionic sau cationic (-COOH respectiv NH2). Lantul hidrocarbonat este hidrofob si are afinitate pentru bitum, iar grupul activ este hidrofil si tinde sa imprime produsului o solubilitate in apa. Solubilitatea este cu atat mai mare cu cat este mai apta pentru forma saruri. Emulgatorul nu este numai un agent stabilizator ci are si rol de a asigura adezivitatea emulsiilor fata de agregatele minerale. 3.1.1. Emulsii bituminoase anionice se caracterizeaz prin folosirea unor emulgatori de tipul spunurilor alcaline, avnd formula R-COONa. Acest sapun, in apa prin hidroliza se disociaza in ioni: R-COONa R-COO- + Na+ R-COO- este gruparea anionic avnd sarcina negativ i care mbrac globulele de bitum, formnd astfel n jurul lor un film protector ncrcat cu sarcin negativ. Schema structurii emulsiei anionice este prezentat n fig. 1.3.

Fig. 1.3. Schema structurii emulsiei anionice (dup Les mulsions de bitume).

Stabilitatea optim a emulsiilor anionice se obine la un pH de 11 - 12. Din punct de vedere al adezivitii, emulsiile bituminoase anionice au o foarte bun adezivitate pe agregate de natur bazic, n schimb adezivitatea este slab pe rocile de natur acid. Din acest considerent, emulsiile anionice sunt mai puin folosite. 3.1.2. Emulsiile bituminoase cationice se caracterizeaz prin aceea c emulgatorul utilizat intodus n soluie (n ap) creeaz n jurul globulelor de bitum un
2

film protector de ioni ncrcat cu sarcin pozitiv. Ca emulgatori se folosesc sruri de amine de tipul NH3+Cl- (clorhidratul de amina).Prin hidroliza acesta se disociaza astfel: R-NH3Cl + HOH R-NH3+ + ClNH3+ este gruparea cationic, avnd sarcina pozitiv i care mbrac globulele de bitum, formnd astfel n jurul lor un film protector ncrcat cu sarcin negativ (invers dect la cele anionice ncrcate pozitiv). Anionii Cl- adsorbii de ap creeaz al doilea strat n jurul cationilor. Schema structurii emulsiei cationice este prezentat n fig. 1.4.

Fig. 1.4. Schema stucturii emulsiei cationice (dup Les mulsions de bitume).

Stabilitatea optim a emulsiilor bituminoase cationice se obine la un pH de 2.5 4.0 respectiv la un pH acid. Din punct de vedere al adezivitii, emilsiile bituminoase cationice prezint o foarte bun adezivitate att pe roci bazice ct i pe roci acide sau umede, ceea ce le confer o foarte larg gam de utilizrii, fiind preferate emulsiilor anionice. Att pe plan mondial ct i la noi n ar emulsiile bituminoase cationice sunt cele mai folosite. 3.1.3. Emulsiile bituminoase speciale pot fi caracterizate prin tipul de bitum folosit n: - emulsii cu bitum dur cu penetraia 40/50 si in prezent sunt fabricate bitumuri dure cu penetratia sub 25 mm/10 (15/25, 10/20,5/10). Aceste emulsii sunt folosite recent pentru amorsare, ceea ce permite circulatia utilajelor si muncitorilor fara a lasa urme pe suprafata amorsata. - emulsii cu lianti de sinteza pigmentabili, se pot realiza emulsii cu rupere lenta cu un continut de 60% liant tip 60/70, 1/10 mm, utilizate in aceleasi conditii ca si emulsiile cu bitumuri clasice, odata ce a fost verificata compatibilitatea emulsiei cu agregatele folosite. Se pot, de asemenea, realiza emulsii cu rupere rapida cu liant 70/100,

1/10 mm folosite la amorsarea suprafetelor pentru imbracaminti cu lianti de sinteza sau pentru tratamente de suprafata. - emulsii cu bitum modificat,unde in mod uzual sunt folosite bitumurile cu penetraia, de la 80 la 200, 1/10mm, cu adaosul unor componeni care au drept scop modificarea liantului de baz ca: polimeri, latex etc Emulsiile cu bitum modificat, cunoscute si sub denumirea de emulsii modificate, sunt acelea la care bitumul este un liant modificat.Se disting doua tipuri de emulsii modificate: emulsii modificate monofazice, care se caracterizeaza printr-o faza dispersa compusa numai din bitum modificat cu polimer; emulsii modificate bifazice, unde faza dispersa este compusa din doua tipuri de adaosuri: bitum si un agent modificator. Emulsiile fabricate cu bitum modificat utilizeaza agenti modificatori din categoria plastomerilor, EVA (Etilen Acetatul de Vinil), iar ca elastomeri, SBS (Stiren Butadien Stiren) linear sau stea sau SB (cu reactie chimica). Compozitia chimica, propietatile fizice, principiile de utilizare, compatibilitatea etc. sunt cele de la bitumuri modificate. Agentii modificatori pentru emusiile modificate bifazice sunt latexurile. Latexul este o dispersie apoasa de polimer natural sau sintetic sub forma de particule extrem de fine (sub un micron).Se utilizeaza latexul de cauciuc natural, care se prezinta sub forma unei dispersii anionice de cauciuc nevulcanizat; latexul de cauciuc sintetic (cauciucul policloroprenic sau cunoscut sub numele de neopren) se prezinta sub forma unei dispersii anionice cu un pH de 12- 12.5 si concentratii de 4560%; sau latexul de cauciuc sintetic SBR, cunoscut sub denumirea generica Stiren Butadiena. La producerea emulsiilor modificate bifazice, interactiunea dintre liant si modificator nu intervine decat in momentul producerii ruperii emulsiei. Un aspect esential care trebuie avut in vedere la prepararea emulsiilor cu latex il reprezinta compatibilitatea incarcarii particulelor de bitum din emulsie, tipul de emulsie si latexul utilizat. Cauciucul natural si latexul policloropren sunt anionici, iar in anumite cazuri neionici. Pentru prepararea unei emulsii cationice este necesar a se inversa in prealabil polaritatea latexului. Ca urmare a tipului de dispersie a ambelor elemente constituente ale emulsiei (bitum si polimer) si a faptului ca amestecarea se produce la temperatura ambianta, mecanismul de interactiune se considera a fi similar cu amestecarea fizica dintre bitum si polimerul compatibil. In cele mai obisnuite cazuri, in care procentul de polimer este sub 4%, se obtine un amestec eterogen la scara microscopica, compus din doua faze distincte: faza continua a liantului este alcatuita din bitum, iar faza discontinua este polimerul umflat de produsii fluxanti. Emulsia bituminoas anionic preparat cu bitum cu penetraia peste 250,este utilizat la prepararea mixturilor asfaltice stocabile, ce pot fi pstrate pn la o perioad de 18 luni.
4

Emulsiile bituminoase speciale sunt n general, din punct de vedere al preului, mai scumpe dect emulsiile cationice sau anionice, dar au avantajul c se pot folosi cu rezultate bune pentru anumite lucrri de drumuri care necesit performane speciale ca: elasticitate mrit, rezistene mecanice i chimice sporite precum i creterea adezivitii. Cercetrile din ultimii ani arat c adaosul de polimeri n bitum contribuie la influenarea proprietilor sale reologice, mbuntind considerabil elasticitatea, stabilitatea mecanic i chimic i adezivitatea. Adaosul de polimeri mrete intervalul de plasticitate prin creterea punctului de nmuiere I.B. (inel i bil) i scderea punctului de rupere Fraass. Pentru a putea obine un bitum modificat cu polimeri cu proprieti optime pentru lucrrile de drumuri, este necesar s se foloseasc un polimer cu un grad ridicat de polimerizare, moleculele cu catena lung fiind cele mai bune n acest scop i totodat compatibile cu bitumul. Prin adugarea unor polimeri corespunztori se obine mbuntirea comportamentului reologic i al adezivitii emulsiei. n general, se folosesc adaosuri n cantiti mici de polimeri, ntruct acetia sunt foarte scumpi i n consecin vor conduce la scumpirea produsului final. Efectul polimerului depinde de tipul su i de liant; rezultatele cele mai bune se pot obine cu polimeri avnd catene lungi care se repartizeaz ct mai uniform n bitum. n cazul fabricrii unui bitum modificat pe baz de polimer, este necesar o amestecare de mai multe ore, din cauza creterii vscozitii la temperaturi de peste 150 o C i pentru a obine o ct mai bun omogenizare. Foarte important de semnalat este faptul c n cazul producerii emulsiei bituminoase modificate pe baz de polimeri, nu mai apare acest inconvenient ntruct se lucreaz la temperaturi mult mai sczute. n acest caz, polimerii folosii ajung s acioneze prin intermediul polimerizrii emulsiei i sunt adugai fie n faza apoas fie n emulsia gata preparat. De aici rezult c n cazul fabricrii emulsiei bituminoase, polimerul nu este supus unei temperaturi mai mare de 100 oC, repartizarea lui n emulsie avnd loc n mod egal i fr probleme, evitndu-se astfel deficienele semnalate la polimerizarea direct a bitumului. n concluzie, emulsia bituminoas cu bitum modificat pe baz de polimeri prezint proprieti mai bune dect ale bitumului iniial, i anume: crete intervalul de plasticitate; se mbuntesc proprietile reologice, rezistena la oc i elasticitatea; crete adezivitatea; se mrete fluiditatea la temperaturi mai mari i ductilitatea la temperaturi sczute; scade punctul de rupere Fraass.

3.1.4. Clasificarea emulsiilor bituminoase n funcie de timpul de rupere i de vscozitate n funcie de timpul de rupere emulsiile bituminoase se clasific n rapide, semilente i lente conform tabelului 1.1. Tabelul 1.1 Emulsii cu rupere Timp de rupere Rapid Pn la 30 minute Semilent ntre 30 i 60 minute Lent Peste 60 minute 3.1.5.Clasificare n funcie de vscozitatea Engler Vscozitatea emulsiilor bituminoase se msoar n grade Engler. Vezi tabelul 1.2. Tabelul 1.2 Tipul emulsiei Emulsie fluid Emulsie semifluid Emulsie vscoas
o

Engler 26 615 1530

3.1.6. Compoziia emulsiilor bituminoase cationice n general coninutul de bitum al emulsiilor bituminoase cationice trebuie s fie ct mai ridicat, tendinele actuale arat c acesta trebuie s fie cuprins ntre 0 - 6 %. Stabilitatea emulsiei crete proporional cu procentul de emulgator i de acid clorhidric. n tabelul 1.3 se prezint compoziia aproximativ a emulsiilor. Tabelul 1.3 Componeni, % Tipul de emulsie cationic cu rupere Rapid Semilent Lent Bitum D80/120 6065 6065 6065 Emulgator, 0.3 0.5 1.0 2.0 2.0 3.0 valori medii Acid clorhidric 0.5 1.5 2.0 Ap Rest pn la Rest pn la Rest pn la 100 100 100 Emulsiile bituminoase cationice suprastabilizate au caracteristicile prezentate in tabelul 1.4

Nr Crt. 1 2 3

Tabelul 1.4 Caracteristici

Limite admisibile EBCS60 EBCS65 EBmCS 60 Continut de bitum, % Min.58 6367 Min. 58 Omogeneitate(rest pe sita O,5 0,5 0,5 De 0,63 mm,%), max. Vascozitatea Engler la 515 7.17 7.15 20 C, E (STV=1,6E) Indice de rupere (IR) -metoda I (cu filer Franta 100 100 130 SIKAISOL), min 40 2 0,5 90

EbmCS65 6367 0,5 7.17

130

5 6 7 8

- metoda II (cu fractiune sub0,09mm extrasa din 25 25 filer romanesc de la SC DOBROMIN SA), min Stabilitate fata de 2 2 ciment,max. Stabilitate la stocare (rest pe sita de 0,63mm dupa 7 0,5 0,5 zile), %, max. Adezivitatea pe agregat 80 80 etalon(sort 5-8-- andezit Chileni), min. Caracteristicile bitumului extras din emulsie - penetratie la 25 C, 1/10mm, min. -Ductilitate la 25 C, cm min. -Revenire elastica la 13 C, %, min.

40 2 0,5 90

60100 60100 100 40 100 40

3.2. Fenomenul de rupere i adezivitate Fenomenul ruperii emulsiei bituminoase se produce la contactul ei cu agregatele i se observ prin schimbarea culorii, care din cafenie devine neagr, iar bitumul se separ de ap. Ruperea emulsiei se poate produce prin evaporarea apei i prin reacie la contactul cu agregatele alcaline, acide sau neutre.
7

Ruperea prin evaporarea apei. Apa n pelicul subire de la suprafaa agregatului se evapor, ceea ce contribuie la concentrarea globulelor de bitum. Rezult astfel o cretere a forelor de atracie molecular, care depesc forele de respingere electrostatice. Fenomenul este prezentat n fig. 1.5.

Fig. 1.5 Ruperea prin evaporarea apei (dup Les mulsions de bitume).

Prin evaporarea apei, crete alcalinitatea sau aciditatea emulsiei i aceast cretere dincolo de o anumit limit, produce ruperea emulsiei. Acest fenomen explic n parte ruperea, deoarece el se produce la suprafaa expus la aer. Se formeaz astfel o pelicul de bitum care nchide stratul de emulsie ce nu s-a rupt sub o anumit crust etan. Evaporarea apei nu lmurete ns fenomenul de adezivitate. Ruperea prin reacie pe materiale alcaline, acide i neutre. n prezena fazei apoase din emulsie, agregatul natural (material pietros) produce o ionizare superficial. Dac are loc o schimbare de ioni posibil ntre materialul pietros i emilgator dnd natere unui produs insolubil, se produce ruperea emulsiei i n acest caz se realizeaz adezivitatea. Agregatele naturale se clasific: - din punct de vedere al aciditii: - alcaline (bazice); - acide; - neutre. - dup coninutul de bioxid de siliciu (SiO2); - dup coninutul n oxizi alcalini.

Schematic, aceasta se poate urmri n fig. 1.6.

CONINUT N OXIZI ALCALINI SAU ALCALINO-PMNTOI Fig. 1.6 Clasificarea agregatelor naturale n funcie de coninutul de SiO2 i de oxizi alcalini (dup Les mulsions de bitume).

O clasificare acceptat pentru specialitii care lucreaz n sectorul de drumuri pentru diferitele tipuri de agregate folosite n lucrri este urmtoarea: - agregate acide cu un coninut de peste 70 % n SiO2 ca de exemplu: silexul, agregate silicioase, granit, gresii; - agregate neutre cu un coninut de 50 70 % SiO2, exemplu: silico calcare, porfir, diolit; - agregate bazice (alcaline) cu un coninut n SiO2 sub 50 %, n aceast categorie intr bazaltul, sienitul i calcarele. Ruperea emulsiei bituminoase pe materiale alcaline. Materialul alcalin lipsete calcarul pur constituit din carbonat de calciu (CaCO3)n prezena emulsiei bituminoase, carbonatul de calciu, cu toate c este puin solubil n ap, se ionizeaz n faz apoas. O parte din cationii Ca2+ vor fi adsorbii i vor adera la suprafaa materialului datorit afinitii lor pentru anionii (CO3)2-; restul cationilor Ca2+ i a anionilor (CO3)2- vor ptrunde n interiorul fazei apoase unde vor rmne foarte mobili. Cazul emulsiei bituminoase anionice. In cazul emulsionarii anionice acizii carboxilici R-COOH in prezenta hidroxidului de sodiu NaOH formeaza un sapun de sodiu R-COONa care se disociaza in mediul apos: R-COOH + NaOH - (R-COO)- +Na+ H2O Globulele de bitum ale emulsiei anionice sunt tapisate cu anioni RCOO- adsorbii i puternic adereni. In cazul agregatelor calcaroase ruperea emulsiilor are loc prin fixarea anionilor RCOO- de cationi Ca2+ prezenti la suprafata agregatelor, cu formarea de compusi de calciu Ca(RCOO)2 insolubil in apa, care asigura o adezivitate puternica intre liant si agregat. Fenomenul este prezentat n fig. 1.7.
9

Fig. 1.7 Fenomenul ruperii emulsiei anionice pe agregate alcaline (dup Les mulsions de bitume).

Ionii de Na+ i (CO3)2- foarte mobili trec n faza apoas i se va forma un compus insolubil (un spun) alctuit din noua grupare RCOO- pentru un ion Ca2+. n acest mod se produce o puternic adezivitate ntre globula de bitum i agregatul calcaros. 2RCOONa + CaCO3 = (RCOO)2Ca + Na2CO3 n acest caz se produce ruperea emulsiei bituminoase anionice nsoit de un puternic fenomen de adezivitate. Cazul emulsiei bituminoase cationice. n acest caz, materialul calcaros va fi atacat de acidul coninut n faza apoas i se va forma clorura de calciu solubil (CaCl2), care se rspndete n masa amestecului. Vor exista deci particule de bitum ncrcate pozitiv (NH3+) i materialul alcalin acoperit cu anioni (CO3)2-.In felul acesta se produce fixarea cationilor NH3+ de anioni CO2-3. Ruperea prin reacie a emulsiei bituminoase cationice este prezentat n fig. 1.8.

Fig. 1.8 Fenomenul ruperii emulsiei cationice pe agregate alcaline (dup Les mulsions de bitume).

Ecuaia reaciei chimice este:

10

2NH3 + 2Cl- + Ca2+ = (CO3)2-(NH3)2CO3 + CaCl2 compus insolubil n soluie. Globulele de bitum, atrase de agregatul alcalin, produc ruperea emulsiei bituminoase cationice nsoit de fenomenul de adezivitate, datorit formrii unui compus insolubil de carbonat de amin, un veritabil ciment ntre materialul calcaros i bitum. Ruperea emulsiei bituminoase pe agregate acide. Materialul pietros acid tip este silicea pur SiO2 sau silicaii n prezena fazei apoase a emulsiei bituminoase au loc fenomene de ionizare mult mai complexe dect n cazul materialelor calcaroase. De exemplu, considernd cazul teoretic al acidului ortosilicic H4SiO4 se constat c: - anionii (SiO4)4- sunt adsorbii la suprafaa materialului pietros; - cationii H- sunt adsorbii de ctre ap. Cazul ruperii emulsiei bituminoase anionice pe agregate acide. In cazul agregatelor silicioase, ruperea emulsiilor anionice se explica prin adsorbtia cationilor de Na+ la suprafata electonegativa a agregatelor insotita de formarea unui silicat de sodiu solubil in apa si prin urmare fara influenta favorabila asupra adezitatii n acest caz globulele de bitum ncrcate negativ nu au nici o afinitate pentru anionii (SiO)4 ncrcai negativ i n consecin se formeaz un silicat de sodiu solubil, iar prin aciunea RCOO- a bitumului asupra cationilor H- se obine un acid gras inactiv. In modul acesta nu se realizeaza o legatura puternica, stabila si ca atare adezivitatea liantului fata de agregatele acide este zero. Se constat deci, c se produce ruperea emulsiei, dar nu exist adezivitate ntruct nu se formeaz cimentul ca n cazul agregatelor alcaline. Concluzie (foarte important pentru sectorul rutier). Nu se pot folosi emulsiile anionice n cazul agregatelor acide. Cazul ruperii emulsiei bituminoase cationice pe agregate acide. n prezena agregatelor acide, globulele de bitum ale emulsiei cationice fiind ncrcate pozitiv, vor fi atrase de ionii (SiO4) ncrcai negativ care acoper agregatul. Anionii de Cl- care nconjoar globula de bitum vor fi neutralizai de cationii H+. Reacia chimic care are loc este: 2(MH3)2+ + (SiO4)4- = (MH3)2SiO4 Se produce astfel ruperea emulsiei i adezivitatea ntre bitum i agregat datorit formrii unui compus insolubil. Experiena arat c acest ciment se formeaz aproape instantaneu.

11

Concluzie: se constat c emulsiile bituminoase cationice au o foarte bun adezivitate att pe roci alcaline ct i pe roci acide fapt ce le-a impus ca net superioare celor anionice i n consecint sunt cele mai folosite n tehnica rutier. PREPARAREA EMULSIILOR BITUMINOASE. Majoritatea emulsiilor bituminoase sunt preparate folosind moara coloidala. Bitumul incalzit si solutia emulgatoare sunt introduse separat dar simultan in moara coloidala. Temperatura celor doi componenti variaza in functie de tipul de bitum, procentul bitumului din emulsie, tipul emulgatorului etc. Vascozitatea bitumului ce intra in moara coloidala nu trebuie sa fie mai mare de 0,2Pas(2 poise) si pentru a asigura aceasta vascozitate bitumul trebuie incalzit la temperaturi cuprinse intre 100C ..140C. Incalzirea bitumului la temperatura asigura o vascozitate de circa 200cP, vascozitate ce permite bitumului o buna dispersie in faza apoasa. Prepararea solutiei apoase din apa, emulgator si acid clorhidric, pentru emulsiile cationice, la o temperatura de 5060 C Temperatura apei trebuie astfel reglata incat emulsia produsa sa nu aiba o temperatura mai mare de 90C. O regula simpla de urmarit la prepararea emulsiilor cationice este ca suma temperaturii fazei apoase si a liantului sa nu depaseasca 200C. Odata introduse bitumul topit si faza apoasa fierbinte care in moara coloidala, acestea sunt agitate puternic fiind trecute prin discurile foarte apropiate ale morii coloidale (25) unde sunt supuse unor forte intense de forfecare care produc ruperea bitumului in globule mici. Fiecare globula de bitum este acoperita cu emugator ce da suprafetei particulelor incarcarea electrica.Fortele elctrostatice rezultate protejaza globulele de bitum impotriva fenomenului de coalescenta In faza dispersata se pot adaoga fluidifianti si fluxanti. Fluidifiantii sunt bitumuri fluide cu vascozitate redusa produsi in rafinarii. Fluxantii sunt in general antracenice de la distilarea gudronului. Emulsia este apoi omogenizata pentru ca globulele de bitum sa fie aduse la aceeasi dimensiune medie. Aceasta operatie se realizeaza fie prin recirculare fie, mai nou, folosind ultasunetul. Dupa racire emulsia se ambaleaza in butoaie si se depoziteaza pana la folosire. In timpul depozitarii emulsiile trebuie ferite de inghet si de decantare care insa se produce lent datorita diferentei foarte mici de densitate dintre bitum si apa. Pentru a impiedeca sedimentarea lor dupa o perioada mai indelungata de depozitare, emulsiile trebuie agitate, de obicei, din timp in timp butoaiele sunt rostogolite.In mod practic o emulsie bituminoasa cationica trebuie sa poata fi depozitata in butoaie de 200 l pe timp de cel putin 3 luni de la fabricare. Emulsiile modificate sunt produse dupa aceeasi schema de baza ca cea de producere a emulsiilor obisnute,diferenta fiind modul de adaugare a agentului modificator, cu unele dferentieri distincte pentru emulsia mono si bifazica. Emulsia monofazica foloseste un bitum modificat care datorita vascozitatii ceva mai mare ca a bitumurilor clasice, bitumuri nemodificate, temperatura de incalzire a bitumului si a
12

emulsiei este ceva mai mare decat a emulsiilor clasice.In aceste conditii se foloseste o instalatie modificata care poate lucra la presiune mai mare de 1,5 la 2 bari si amenajata cu un sistem de racire la iesirea emulsiei din malaxor, fig 19.
Bitum modificat Agent fluxant Emulsifiant Apa Acid sau baza

Faza dispersa

Faza continua

Latex Moara coloidala

Distributie spre stocare Fig. 19 Schema tehnologica de producere a emulsiei modificate monofazice Emulsiile modificate bifazice se produc prin adaugarea agentului modificator (latexul) in moduri diferite, prin dispersie in faza apoasa, prin injectie directa in faza dispersa, prin injectie directa in malaxor sau dispersie in emulsia gata pregatita. Mai nou emulsiile clasice cat si cele modificate se fabrica dupa un sistem recent pus la punct, hidrodinamic, unde componenti emulsiei trec print-un mixer static de o anumita geometrie sub presiune mai ridicata si temperatura de 120C. CARACTERISTICILE EMULSIILOR BITUMINOASE Emulsia bituminoasa prezinta o problema complexa de stabilitate. Atat la stocare cat si in timpul transportului este necesar ca emulsia sa fie stabila si sa nu se rupa. Totusi, emulsia trebuie sa se rupa in anumite conditii pentru a permite realizarea procesului tehnologic de stropire, bitumarea criblurilor, prepararea mixturilor asfaltice si stabilizarea pamanturilor. Din punct de vedere tehnologic cele mai importante propietati ale emulsiilor bituminoase sunt: - stabilitatea; - adezivitatea; - vascozitatea.
13

Stabilitatea emulsiei. Din punct de vedere al stabilitatii emulsiei bituminoase se verifica stabilitatea la stocare pe timp indelungat si viteza de rupere. In vederea verificarii stabilitatii emulsiilor bituminoase se urmatoarele determinari: 1 . Decantarea dupa 7 zile. Se pune in evidenta tendinta emulsiei bituminoase de a decanta in timpul stocajului si de separare a fazelor.Pentru a obtine o stabilitate buna, este necesar ca densitatile componentilor emulsiei sa fie cat mai apropiate. Stabilitatea emulsiei preparata cu bitum D 180-200 este superioara fata de cea obtinuta cu bitumuri mai dure. Densitatea bitumului este invers proportionala cu penetratia. Daca densitatea fazei apoase este mai mare de cat a liantului bituminos viteza schimba sensul si se produce sedimentare la partea superioara. Pentru a imbunatati stabilitatea emulsiei se poate actiona prin cresterea vascozitatii fazei apoase sau prin marirea finetei fazei dispersate. 2 .Stabilitatea emulsiei bituminoase la inghet. Este o determinare calitativa care pune in evidenta faptul ca la temperaturi negative exista pericolul de aglomerare a particulelor de bitum. Principiul metodei consta in cernerea prin sita de 0,63 mm a unei probe de bitum in conditii normale de stocare si o alta cernere dupa supunerea la ciclul de inghet. Daca la a doua cernere este retinuta o cantitate mai mare de particule pe sita de 0,63mm, este posibil sa apara fenomenul de aglomerare a particulelor. 3 .Stabilitatea la transport a emulsiei bituminoase. Metoda consta in supunerea unei probe de emulsie de100 ml inmagazinata intr-o sticla de 250 ml la o solicitare de agitare. Aceasta solicitare este realizata de un agitator de laborator care asigura o cursa de 8 cm cu viteza de 130 curse/minut.

14