ETICA I.

Teorii morale

In sens larg, etica vizeaza valorizarea unei actiuni (bine/bun, rau) in termeni de mijloace si scop si in acest sens se disting doua pozitii majore. Etica deontologica sustine ca valoarea morala a unei actiuni consta in respectarea regulii, indiferent de cinsecintele ei, iar etica teleologica sustine ca valoarea unei actiuni este data de scopul ei final. ustinatorii eticii teleologice afirma fericirea ca scop suprem al vietii, desi difera mijloacele prin care este obtinuta. !edonismul (Aristip, ". t. #ill) promoveaza absenta durerii din corp si a suferintei din suflet ca mijloc de realizare a suferintei, iar eudemonismul ($laton, Aristotel) teoretizeaza cautarea rationala a fericirii. Ambele teorii privilegiaza ideea ca valoarea mijloacelor (placerea, intelepciunea) este determinata de valoarea scopului si se centreaza pe continutul actiunii morale. Totusi, %edonismul si eudemonismul nu stabilesc cadrul necesar si universal in care continutul unei actiuni are deplina valabilitate morala. Etica deontologica (Imm. &ant) apreciaza ca, indiferent de scop, actiunile au valoare morala doar daca sunt guvernate de principii normative a caror respectare asigura unei actiuni caracter necesar si universal. In replica la normativitatea principiilor morale si a demersului deductiv, etica aplicata depaseste domeniul strict teoretic si adopta un demers inductiv derivand principiile morale din analiza unor fapte concrete. Astfel, etica aplicata (#. Toole') poate fi considerata un demers refle(iv adecvat la situatiile concrete. ) alta obiectie adusa teoriilor teleologice si deontologice o constituie universalismul lor nefondat, pentru ca nu tine cont de conte(tul cultural caruia ii apartin indivivizii, de codul moral presupus in infaptuirea unei actiuni. a. Aristotel ( *+,/*-- i.!.) abordeaza domeniul eticii teoretizand in spatiul virtutilor dianoetice si stabileste intelesul moral al omului ca avand temei in cel metafizic. $rintr.o analogie intre fiinta in sine si binele in sine, identificat cu fericirea, Aristotel promoveaza o etica eudemonista, deoarece numai fericirea este activitatea care actualizeza caracteristica definitorie a omului ca fiinta care actioneaza condusa de ratiunea practica. In domeniul idealurilor umane fericirea beneficiaza de valorizarea unui scop in sine si este conforma cu ratiunea intrucat corespunde facultatii superioare a sufletului. Astfel, se stabileste o armonie intre virtute si fericire, deoarece placerea si jocul (rela(area) se subordoneaza virtutii in realizarea fericirii. )noarea, inteligenta, placerea sunt bunuri imperfecte si intermediare fericirii, care este o activitate desavarsita. Asa cum fiinta este actuala, fericirea este o stare actuala, nu
/

doar potenta, care isi este autosuficienta. 0ericirea dobandeste realitate numai intr.o activitate serioasa si nu prin joc, care este mai degraba repaus. Este lipsit de sens sa se conceapa munca in vederea rela(arii, deoarece rela(area este definita ca lipsa activitatii si mijloc in vederea reluarii muncii. Astfel, fi(and domeniul fericirii ca activitate perfecta si straina de joc, Aristotel o defineste ca viata conforma cu ratiunea, iar intr.o ierar%ie a facultatilor sufletului, partea lui superioara ar procura cel mai usor fericirea deoarece ei ii revine activitatea conforma virtutilor intelectuale. b. 1tilitarismul lui "o%n tuart #ill (/+23//+4*) face parte din eticile %edoniste consecventialiste si considera ca o actiune este buna in masura in care contribuie la fericirea unui numar ma(im de persoane, in baza unui principiu al diferentierii calitative a valorilor. $ornind de la principiul utilitatii in realizarea fericirii, care consta in placere, #ill accentueaza asupra diferentei intre calitatea si cantitatea placerilor si justifica dezirabilitatea superioara a placerilor spirituale, nu prin ele insele, ci prin consecintele lor. piritele inferioare ajung mult mai usor la fericire pentru ca sunt satisfacute de placeri usor de obtinut, pe cand dorintele unui spirit superior sunt mai greu de satisfacut, dar au avantajul duratei, certitudinii si intensitatii. #ill rezolva disputa legata de stabilirea celei mai mari fericiri afirmand ca fiecare poate %otari numai pentru sine, astfel incat dominatia intelectului asupra placerii corporale genereaza continua insatisfactie de sine, care potentiaza cautarea ma(imei fericiri, fara sa o cenzureze. c. #orala 5antiana dezvolta notele specifice ale unei gandiri deontologice, fara sa faca abstractie de implicarile interioare care fac posibila fericirea. Criticand %edonismul, pentru ca placerea este determinata sensibil, si eudemonismul, pentru ca depinde de o vointa eteronoma, Immanuel &ant (/4-,//+2,) sustine ca actiunile care au valoare morala sunt doar acelea care rezulta dintr.o vointa autonoma. Ca scop subiectiv fericirea implica realizarea dorintelor, dar implinirea inclinatiilor umane poate conduce si spre scopuri derizorii. 6e aceea, inainte de a cauta fericirea trebuie sa ne intrebam daca meritam sa fim fericiti. Conform principiului autonomiei vointei, fericirea presupune virtute e(ercitata din datorie, iar pentru a fi demni de fericire trebuie ca prin ratiune sa ne invingem inclinatiile. $rin conceptul central de datorie &ant caracterizeaza actiunea implinita in mod necesar din respect pentru legea care nu este determinata de o instanta superioara. Astfel vointa autonoma isi da siesi ma(ime care sunt valabile doar in masura in care pot fi adoptate ca lege universala. Astfel, prin morala datoriei, imperativul categoric devine unicul principiu normativ al actiunii si impune recunoasterea si respectarea umanitatii in persoana fiecaruia.

Probleme de etica aplicata.

Conceptiile traditionaliste asupra dreptului moral la viata considera avortul un infanticid. Contrar acestei teze, #ic%ael Toole' sustine ca pentru ca o fiinta sa aiba dreptul la viata trebuie sa detina anumite atribute derivate din principii morale fundamentale. In cadrul codului moral crestin avortul este considerat un infanticid, prin largirea conceptului de persoana aplicat organismului fetal. Toole' sustine ca dreptul moral la viata si calitatea de persoana se dobandesc in masura in care fiinta umana satisface criteriul constiintei de sine. Astfel, o fiinta este o persoana daca este subiect durabil al unor e(periente si stari mentale si , simultan, poseda conceptul de sine ca identic cu acel subiect . 6in aceasta perspectiva, este evident ca un zigot nu respecta criteriul constiintei de sine , iar problema dreptului moral la viata al unei fiinte nenascute este o falsa problema, pentru ca atat infanticidul, cat si moralitatea presupun conceptul de persoana. ) alta problema ridicata de etica aplicata o reprezinta eutanasia ( eu 7 bine,buna8 t%anatos 7 moarte), adica metoda de a ucide nedureros un pacient aflat in agonie sau suferind de o boala incurabila. Incepand cu $laton si 0rancis 9acon, care a creat termenul pentru a denumi alinarea agonica, constiinta se vede pusa in fata unui conflict etic, transferat in domeniul actului medical. C%iar daca e'tanasia are loc in conditii stricte ( decizia voluntara a pacientului, absenta altor solutii la suferinte considerate insuportabile, acordul altui medic) interogatia asupra dreptului unei persoane asupra vietii altei persoane ramane si azi o problema persistenta. 6in aceasta cauza s.a ajuns la acceptarea mai mult sau mai putin tacita a eutanasiei pasive, adica permisiunea unui pacient de muri prin retragerea tratamentului care intretinea viata. e pune totusi intrebarea asupra moralitatii eutanasiei active, tinand cont ca prin eutasia pasiva pacientul inca nu evita suferinta. Astfel, "ames :ac%els considera ca, de e(emplu in cazul copiilor care se nasc cu sindromul 6o;n (mongolism) eutanasia pasiva este mai condamnabila decat eutanasia activa, intrucat pacientul va muri fara posibilitatea de a evita suferinta. Codul de etica a inginerului cuprinde ansamblul caracteristicilor ce definesc calitatea activitatii profesionale, precum si demnitatea inginerilor <n procesul creatiei te%nico.stiintifice si al productiei si <n societate. :esponsabilitatile care.i incumba inginerului <l obliga la respectarea neconditionata a Codului profesiei si la o <nalta tinuta cetateneasca. Activitatea sa trebuie sa se caracterizeze prin competenta, profesionalism, creativitate, cinste, responsabilitate si patriotism. In intreaga sa activitate, inginerul va actiona aplicand urmatoarele principii deontologice= /.6esfasurarea activitatii profesionale la nivelul calitativ cel mai <nalt, cu responsabilitate si cinste fata de firma si client.
*

-. Comportarea de natura sa contribuie la cresterea prestigiului de inginer, prin= > devotament fata de profesiunea aleasa8 > efort personal de <mbunatatire continua a propriilor cunostinte si deprinderi8 > instruirea si perfectionarea profesionala si asigurarea conditiilor pentru cresterea e(perientei persoanelor subordonate8 > promovarea spiritului de ec%ipa, curajului opiniilor, <ncrederii si respectului reciproc8 > pastrarea ec%ilibrului <ntre dorinta de afirmare si modestia, care trebuie sa.l caracterizeze. *. Acordarea importantei cuvenite aspectelor ecologice, sociale si economice, in rezolvarea problemelor ingineresti. ,. :ealizarea numai a acelor sarcini sau lucrari pentru care are competenta necesara. ?. Apel la sfatul si e(perienta altor specialisti, ori de c@te ori interesele firmei sau clientului vor fi mai bine servite <n acest mod. 3. Evitarea oricarei concurente neloaiale cu alti ingineri prin publicitate defaimatoare, e(ploatarea financiara a pozitiei sale sau a pozitiei unui subordonat, critica publica a altor ingineri in probleme care tin de profesie, e(ercitarea de presiuni sau influente pentru obtinerea de avantaje nemeritate. 4. 0urnizarea de informatii te%nice corecte, comparabile pe plan international +. $romovarea si utilizarea metodelor si te%nicilor de asigurare a calitatii. A. Acordarea de consultanta te%nica, economica si ecologica corecta. /2. :efuzul preluarii de lucrari sau sarcini care nu sunt corecte din punct de vedere te%nic, economic sau legal si care, <n mod evident, pot prejudicia interesele si viitorul tarii. //. :espectarea drepturilor si intereselor de proprietate ale altor persoane sau firme.