Etica virtuţilor şi calea catre viata fericita

Există mai multe teorii etice în mediul de afaceri:

1. Abordarea religioasă a eticii (moralitatea religioasă sau „Legea

Eternă”);
2. Abordarea eticii în termenii teoriei virtuţii (etica teleologică
aristotelică);
3. Abordarea utilitaristă a eticii (etica consecvenţialistă – etica
bunăstării);
4. Abordarea universalistă a eticii (etica deontologică kantiană);
5. Abordarea eticii bazată pe drepturile fundamentale ale omului
(„Legea Naturală”);
6. Abordarea justiţiară/obiectivă a eticii (dreptatea socială);
7. Abordarea confucianistă a eticii.  

În general, toţi gânditorii sunt de acord că categoria centrală a eticii este

Binele. Dar ce referire la întrebarea ce anume este Binele? sau ce este
Dreptatea?, răspunsurile sunt destul de variate. În continuare, vom
examina unele teorii etice şi anume, teoriile etice standard.

Etica virtuţii este etica bazată pe tradiţia aristotelică inaugurată de

lucrarea sa Etica nicomahică. În cazul eticii economice, etica virtuţii se
preocupă de aşa întrebări: ce fel de profesionişti trebuie să fim? Care
sunt virtuţile necesare oamenilor de afaceri?

Pentru Aristotel în orice acţiune sau decizie binele (fericirea) constituie

scopul final. În numele binelui/fericirii se face totul. Fericirea este o
valoare-scop, spre deosebire de valorile mijloc, menite a fi utilizate
pentru atingerea unor scopuri mai înalte. Fericirea e starea omului care
dobândeşte şi amplifică valori-mijloc, virtuţi. Etica lui Aristotel este şi
una eudaimonistă, bazată pe fericire.  

Aristotel fondează etica virtuţilor şi iniţiază discuţiile teoretice despre

„virtuţile civice”. Fericirea este o activitate a sufletului ce are lor în
conformitate cu virtutea. Pentru ca o persoană să acţioneze corect, el
trebuie să aibă virtutea corectitudinii. Virtuţile se dezvoltă prin
reciprocitate. Aristotel afirmă în Etica către Nicomac că  virtutea este
„un habitus (obişnuinţă) a alegerii care, după noi, ţine calea măsurată de
mijloc, ea fiind determinată de raţiune şi aşa cum ar stabili-o un om
înţelept. Mijlocul este ce se găseşte între două habitus-uri greşite: între
greşeala excesului şi a lipsei. Ea este însă mijlocie şi în măsura în care
alege între sentimente şi acţiuni, pe când greşeala în această privinţă este
că măsura dreaptă nu este atinsă, ci depăşită”.  După Aristotel, cu privire
la sentimentele de frică şi încredere, mijlocia este curajul. Iar între
înşelăciune şi naivitate (proste), prudenţa este cea de mijloc, şi deci –
virtute. Aristotel constată că este greu să fii virtuos, căci „a nimeri
mijlocul este, în orice lucru, greu”, aducând următorul exemplu: „nu
poate orişicine, să găsească centrul unui cerc, ci numai acela care ştie să
o facă. În acest fel fiecare poate şi este mai uşor să fie mânios, sau să
risipească bani, dar ca să dea bani cui trebuie şi atâta cât trebuie, şi cum
şi de ce şi cum trebuie, aceasta nu este darul fiecăruia şi nu este uşor.”
Iar în fine, Aristotel conchide: „De aceea şi binele este atât de rar. De
aceea el merită să fie lăudat; de aceea este frumos.”

Aristotel definea omul ca pe zoon noeticon, adică animal raţional, dar şi

zoon politicon, adică animal politic, social. Respectiv, şi virtuţile
omeneşti le divizează în dianoetice, ce se referă la raţionalul din om,
derivă din raţiune, prin exerciţiul minţii şi etice, derivă din practică, din
acţiune.

În viziunea lui Aristotel, omul trebuie să practice virtuţi etice – curajul,

dreptatea, cinstea, mărinimia, trebuie să le exerseze o perioadă
îndelungată. În acest fel, se formează omul de caracter, care se deprinde
să acţioneze doar conform acestor valori. El urmează calea virtuţii de la
sine, calea ce duce spre fericire. El nu are nevoie de indicaţii în vederea
comportamentului său. Ideea formării omului de caracter este actuală
pentru reprezentanţii neoaristotelismului, aceştia argumentând că
„virtuţile şi deprinderile sale, formate şi dezvoltate prin exerciţiu
stăruitor, îl vor călăuzi întotdeauna fără ezitări spre luarea unor decizii
chibzuite şi spre aplicarea lor consecventă. Un astfel de om nu are
nevoie de prea multe reguli şi restricţii, întrucât natura lui bună găseşte
întotdeauna calea cea dreaptă. În domeniul economic există o puzderie
de legi şi reglementări administrative – unele mai bune, altele mai rele.
Dacă aceste legi şi reglementări se adresează unor oameni de afaceri fără
scrupule, ahtiaţi după obţinerea unor beneficii imediate cât mai
substanţiale, prin orice mijloace şi indiferent de consecinţe, aceştia vor
găsi întotdeauna modalităţi de a nesocoti legile, fără să dea socoteală. În
schimb, dacă în viaţa economică predomină oameni de afaceri în al căror
caracter sunt bine consolidate şi armonizate virtuţile de bază, indiferent
cât de bune sau rele ar fi prescripţiile juridice, ei vor lua, de regulă,
decizii onorabile şi se vor strădui să le pună în aplicare.”

Aristotel vorbeşte despre un principiu etic, şi acesta este calea de mijloc,

cumpătarea. Se recomandă evitarea excesului în orice acţiune. El afirma
că „cumpătarea este mijlocia între desfrâu şi insensibilitate în materie de
plăceri. Cumpătarea, ca, în general, orice altă virtute, este o excelentă
dispoziţie morală. Şi o excelentă dispoziţie morală nu poate privi decât
ceva ce este excelent.”

Etica modernă a virtuţii a fost dezvoltată de către David Hume (1711-

1776) şi Adam Smith (1723-1787).

În general, „din prisma eticii virtuţii, afacerile reprezintă o parte

fundamentală a societăţii în care trăim; activităţile comerciale nu vizează
doar obţinerea profitului, ci pun un accent deosebit pe relaţiile sociale şi
autorespect, considerând obţinerea de utilităţi materiale drept un mijloc
pentru atingerea obiectivelor prestabilite, şi nu un scop în sine.”

Teoria virtuţii îşi găseşte aplicabilitate în etica afacerilor: fericirea

reprezintă pentru un individ ceea ce reprezintă profitul pentru o afacere.
„Aşa cum fericirea adevărată este rezultatul unor strădanii de o viaţă, tot
astfel şi profitul solid, pe care îl urmăreşte în activitatea sa un om de
afaceri serios, nu poate fi obţinut decât prin strategii pe termen lung. Din
alt punct de vedere, aşa cum fericirea nu poate fi dobândită decât prin
acţiuni şi fapte curajoase, drepte, cinstite şi mărinimoase, tot aşa profitul
– sigur, consistent, meritat şi asigurat pe termen lung – nu poate fi
realizat decât urmărind alte criterii: realizarea unor produse şi servicii
cerute pe piaţă, de bună calitate, satisfacerea cât mai deplină a
consumatorilor, stimularea salariaţilor şi cucerirea devotamentului lor
faţă de firmă, relaţii stabile şi cât mai bune cu furnizorii sau creditorii,
preţuirea şi simpatia comunităţii în care este localizată firma, respectul
cât mai scrupulos al legilor în vigoare, plata impozitelor către stat,
protecţia mediului etc.”

La nivel individual, „virtutea”specifică a unui businessman sau manager

presupune competenţă, autoritate, flexibilitate, tact, putere de decizie
rapidă etc., dar, mai presus de toate, un bun businessman sau manager
este acela care, prin iniţiativele sale, realizează un profit cât mai
important. Însă, nimeni nu poate fi şi nu trebuie să fie doar manager şi
atât; un om întreg presupune şi alte calităţi decât succesul comercial. Iată
un motiv (nici pe departe singurul) pentru care urmărirea profitului, în
calitate de agent economic, nu trebuie să elimine orice alt criteriu valoric
din viaţa şi activitatea unui om; ca om întreg, acesta trebuie să cultive
acele atitudini şi trăsături de caracter de natură să-i dăruie o meritată
demnitate şi fericire.”

Trebuie, însă, de menţionat că „teoria virtuţii nu poate fi aplicată în

afaceri decât într-o societate omogenă şi stabilă, ale cărei tradiţii
culturale şi valori sunt general acceptate; din acest motiv, în zilele
noastre, într-o lume caracterizată de diversitate, multiculturalism şi
inconstanţă, etica aristotelică pare destul de vulnerabilă şi nu oferă
rezultatele scontate.

Se poate afirma că „etica de inspiraţie aristotelică pune accentul pe

formarea şi dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter ale oamenilor,
cultivând un set de valori centrat pe responsabilitate socială şi altruism.”