Sunteți pe pagina 1din 81

OCCIDENTALI CONVERTITI LA ORTODOXIE

sase ipostaze mrturisitoare


Editie ngrijit de Rzvan Codrescu Cu un cuvnt nainte de Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Editura Christiana Bucuresti 2002

SUMAR

CUVNT NAINTE
Am publicat adeseori - fie n presa exilului ("Cuvntul romnesc" din Canada, "Buletinul" parohiei mele de lng Washington1 etc.), fie n presa din tar ("Puncte cardinale", "Ziua" etc.) - articole sau simple stiri despre convertirile unor americani la Ortodoxie. Aceste convertiri, din ce n ce mai numeroase, se fac n tcere, fr fast si fr trmbitri.

The Romanian Orthodox Episcopate of America, Virginia - "Holy Cross" Church, Alexandria (5150 Leesburg Pike, Alexandria VA 22302-1030).
1

Dintre acesti convertiti, al cror zel pentru traditia ortodox este foarte mare, s-au ales si o seam de ctitori de biserici, mnstiri si schituri pe cuprinsul Americii, rugtori n tain pentru lume, pentru America, pentru toate trile si pentru unificarea Bisericilor n traditia si dreapta credint a Bisericii primare, fr inovatii moderniste, credinciosi asezmintelor celor sapte Sinoade Ecumenice, singurele adevrate. Sunt de ani de zile n legtur duhovniceasc si misionar cu majoritatea acestor biserici si mnstiri. Cunosc lupta lor cu demonul orgoliului si nsingurrii impus de societatea si educatia american, cu demonul insubordonrii la disciplina ierarhic, rtcirile lor, cderile si ridicrile lor, mai altfel dect ale noastre, dar si marea lor struint n rugciune si n strdania de a nvta ce este ascultarea si ce nseamn omoforul ierarhicesc pentru o adevrat Biseric: fr ierarh, nu exist Harul lui Dumnezeu, pentru c numai prin ierarh curge Harul spre preot. Acum, aproape toate aceste biserici si mnstiri se gsesc sub jurisdictia unor episcopi canonici, fie srbi, fie bulgari. n ceea ce priveste viata monahal, relatiile mele sunt permanente cu trei schituri si cu trei mnstiri de americani convertiti, precum si cu aproximativ 20 de biserici, mprstiate de pe coasta de Est pn pe coasta de Vest si din California pn n Alaska2. Mai cu seam n ultimii cinci ani, dup aparitia crtii mele Christ is Calling You ("Hristos te cheam"), am fost invitat n multe comunitti americane ortodoxe spre a le vorbi si prin viu grai despre Ortodoxie, despre suferintele Bisericii Ortodoxe Romne si despre toate ncercrile prin care a trecut poporul nostru. Am fost nu o dat surprins s descopr ce mare Una dintre mnstirile cele mai dragi mie, cu care am si avut strnse legturi duhovnicesti, este mnstirea de maici "Sfntul Paisie Velicikovski", unde staret este Maica Michaela, convertit de la Catolicism. De curnd, mnstirea s-a mutat din California n Arizona, unde au cumprat terenul unei foste ferme (a se vedea, n acest volum, textul intitulat "Ortodoxia n Arizona", n care este povestit sfintirea bisericii mnstirii, o tritoare descriind bucuria celor de acolo c se afl din nou sub o jurisdictie canonic si c simt din plin lucrarea Duhului Sfnt n comunitatea lor).
2

influent are Ortodoxia asupra unor comunitti americane: pe msur ce Catolicismul (din ce n ce mai secularizat) si Protestantismul (despuiat de orice cldur spiritual) pierd evident terenul. Ortodoxia l cstig, prin predania unor preoti si monahi care aduc n sufletul omului american o vibratie nou a credintei adevrate. Dac pn nu prea demult rspndirea Ortodoxiei revenea aproape n exclusivitate rusilor, astzi Ortodoxia romneasc si afirm din ce n ce mai mult prezenta, nu numai prin preotii din America (unde bisericile noastre sunt nc "nationale ", slujirea fcndu-se n limba romn), ct mai cu seam prin miracolul iradiant al mnstirilor si vietii monahale din Romnia, pe care americanii ncep s-o descopere cu emotie. In apropiere de San Francisco, n Forestville, unde a slsluit, pn la mutarea sa n Arizona, comunitatea monastic ortodox denumit "Sfntul Paisie Velicikovski de la Neamt" (ntemeiat de un clugr rus, n urm cu vreo 12 ani), chiliile clugritelor purtau, bunoar, numele unor vechi vetre mnstiresti din Romnia ("Sucevita", "Voronet", "Arbore" etc.), pentru c maicile de acolo peste 90% convertite de la Protestantism, iar cteva si de la Catolicism - au vizitat Romnia si au adus sub cerul Americii duhul viu al mnstirilor romnesti, care influenteaz ntreaga noastr viat national, ceea ce americanilor li separe uluitor. n orice biseric american am fost invitat, am gsit convertiti de pe urma unor vizite n Romnia. Din ce n ce mai mult, prioritatea Ortodoxiei romnesti se afirm n planul credintei ortodoxe, fiindc, dup mrturisirea multora care viziteaz fie Rusia, fie alte tri ortodoxe, renasterea monahismului n duh autentic ortodox nu este nicieri att de evident ca n Romnia. Nici o alt tar ortodox nu pare s mai aib astzi attia printi spirituali, attia duhovnici, attia adevrati "streti", ca Romnia. Gritor n aceast privint, printre attea altele, rmne pn azi textul pe care l-am expediat n traducere unor publicatii din tar nc din 1997, tocmai ca pe o ilustrare a acestor afirmatii (si socotesc ct se poate de nimerit c el st n fruntea volumului de fat3). Am ntlnit-o pe d-na McCann la o Mary Magdalene McCann, "Ascultnd glasul lumii vechi cu urechi care s aud..." (Tulburtoarea confesiune a unei actrite americane convertite la Ortodoxie). Si cnd te gndesti c, n cecitatea neocomunist de acas, noi ne credem interesanti prin... "Dracula Park"!
3

biseric rus din New York, unde preotul este de origine romn (origine pe care si-o descoper acum cu prisos de bucurie spiritual) si unde duhul Ortodoxiei romnesti este astzi cel putin la fel de prezent ca si cel al Ortodoxiei ruse. Nu m mir - ci ndrznesc s vd aici semnul iconomiei divine - c acest fenomen al "ntoarcerii la izvoare" (a se vedea mai ales substantiala mrturie a Printelui Placide Deseille: "Pelerin spre izvoare"), al (re)descoperirii duhovnicesti a Rsritului ortodox, adic a adevratei Traditii apostolice si patristice, se regseste la fel de viu si n aria Occidentului european, la oameni de originile, vrstele si conditiile cele mai felurite (printre care nu lipsesc nici cazurile de evrei convertiti, tot mai numeroase si n lumea americana4, ce au un grad de complexitate psihosocio-cultural demn de o atentie aparte). Salut initiativa Editurii Christiana de a publica aceast carte mrturisitoare, ce, dincolo de circumscrierea unui fenomen spiritual de o important major pentru prezentul si viitorul ntregii lumi crestine, ne red si nou - ortodocsilor n general si romnilor ortodocsi n particular constiinta mai limpede si mai responsabil a dimensiunii duhovnicesti a propriei Traditii, pline de slava dumnezeiasc a Rsritului de Sus. Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

NOT EDITORIAL

n Romnia, majoritatea textelor reunite n acest mic volum au aprut initial, de-a lungul ultimilor sapte ani, n revista sibian Puncte cardinale (de unde unele dintre ele au fost reluate si n alte publicatii, sau au cunoscut,

A se vedea, pentru aria american, textul intitulat "Uluitoarea convertire" din recenta mea carte Homo americanus. O radiografie ortodox, Editura Christiana, Bucuresti, 2002
4

ulterior, si alte versiuni romnesti), creia i multumim pentru ngduinta de a le tipri laolalt, cu minime ajustri de natur editorial. Fac exceptie textul semnat de fratele ntru Hristos Ioan E. Weiss1 ("Ortodoxia este respiratia sufletului meu"), care, din cte stiu, vede acum pentru prima oar lumina tiparului n versiune romneasc, precum si textul lui Maxime Egger despre "Cazul Kallistos Ware" (cf. Addenda), preluat din volumul mprtia luntric (Editura Christiana, Bucuresti, 1996), tradus de Maica Siluana Vlad. Traducerea celorlalte texte antologate aici apartine fie Printelui Gheorghe Calciu (Magdalene McCann, relatarea voit anonim "Ortodoxia n Arizona", textul din Addenda despre "Cazul Seraphim Rose"2), fie tnrului preot Toderit Rusu, doctorand al Printelui Galeriu (interviul cu danezul Nicholas Michael, revizuit aici de Gabriela Moldoveanu), fie lui Codrin V. Smirnoff (Maxime Egger despre sine nsusi), fie subsemnatului (Placide Deseille3). Precizrile sau complinirile puse ntre paranteze drepte apartin fie traductorilor respectivi, fie ngrijitorului editiei. Putinele note de subsol sunt de origine auctorial. Regimul majusculelor si "stilul" punctuatiei n-au putut fi
1 Eric

Weiss, botezat cu numele de loan la vrsta de 33 de ani, s-a nscut ntro familie evreiasc strmutat din Romnia n Israel pe vremea regimului comunist. Tnrul evreu iluminat ntru Hristos a petrecut mult vreme n Franta si s-a apropiat de mediile ortodoxe de acolo (pstrndu-i o deosebit pretuire distinsului teolog Olivier Clement). Emotionantul su apel la unitate interreligioas si interconfesional (pe care l pregtise si n versiune francez) dateaz din 1997. Versiunea publicat aici i apartine, autorul fiind un excelent vorbitor de limba romn. Pentru o anumit receptie ngustortodoxist, textul su este, probabil, cel mai incomod dintre cele incluse n culegerea de fat. Fratele Ioan mi l-a ncredintat prin 1998, att ca o baz de discutie n particular, ct si pentru o eventual publicare n pagina crestin sptmnal a cotidianului Ziua, unde n-a ajuns s apar. De atunci, nu fr un sincer regret, i-am pierdut urma fratelui Ioan. Am ncredintarea c nu se va supra c i-am fcut textul public n contextul acestui volum, pe care-1 ntregeste cu remarcabil folos. 2 Cf. si prefata volumului Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu n inima omului, Asociatia Filantropic Medical "Christiana", Bucuresti, 1996. 3 Textul se regseste (cu unele diferente structurale), ntr-un context mai larg si ntr-o alt traducere (Dora Mezdrea), n volumul Nostalgia Ortodoxiei, Editura Anastasia, Bucuresti, 1995.

rigid unificate, aprnd diferente n functie de autorilor/traductorilor si/sau de anumite accente contextuale.

habitudinile

Mrturiile directe n-au fost retinute aici pe criterii de important sau de notorietate, ci au ncercat s acopere ipostaze diferite ale umanului (o actrit mam a doi copii, un fost muzician declasat, un intelectual cu renume jurnalistic, un preot-monah romano-catolic, un crestin ortodox de origine evreiasc, o simpl si pioas clugrit american), n Addenda am asezat dou texte de egal relevant, dar care nu constituie mrturisiri directe, ci evocri ucenicesti. Printele Gheorghe Calciu, cruia i se datoreaz o nsemnat parte a acestei crti, a avut bunvointa s scrie si o prefat autorizat si principial lmuritoare. Titlurile (prelund, de obicei, sintagme-cheie ale autorilor), ca si subtitlurile (ce definesc pe scurt "ipostazele" respective), sunt editoriale. Se cuvin multumiri tuturor celor care, ntr-un fel sau altul, direct sau indirect, si-au adus aportul la alctuirea si definitivarea acestei crti, ce-ar putea fi considerabil amplificat ntr-o editie viitoare, n msura n care "provocarea" se va dovedi de folos...

R. C.

Sase ipostaze mrturisitoare

MARY MAGDALENE McCANN

MARY MAGDALENE McCANN

ASCULTND GLASUL "LUMII VECHI"


CU URECHI CARE S AUD...

(Tulburtoarea confesiune a unei actrite americane convertite la Ortodoxie)

Dac cineva mi-ar fi spus acum cinci ani c viata mea va fi n mod profund schimbat de fiintele unui loc si ale unei culturi att de ndeprtate de sofisticatul, tehnologizatul si progresivistul mod de viat american, fiinte dintr-un loc total nefamiliar mie, dar mbrtisnd secole de istorie, as fi respins aceast posibilitate, ca pe un non-sens. De altfel, eram foarte constient de diferitele influente exercitate asupra vietii mele; ele erau, asa credeam eu, n special cele de aici si de acum, cu urmri imediate si vizibile. Atunci, prin harul Domnului, un glas s-a auzit din nalt si, n marea tapiserie lucrat de Creator, firul meu s-a ntretesut cu firul incandescent numit Romnia. La vremea cnd miracolul a avut loc, nu am realizat imediat chemarea: la nceput, urechile mele n-au putut s aud... Misterioase sunt cile Domnului! Pn n acel moment din viata mea, dup lungi ani de frustrare spiritual, fusesem sigur c eram, n cele din urm, pe adevratul meu drum. n pragul vrstei de 40 de ani, ncepusem s cred c, n aceste zile si n acest secol, nu mai este posibil existenta unei traditii religioase pure. Am fost crescut n traditia protestant, ca prezbiterian. ncercasem sincer n prima tinerete, dar si mai trziu, dup 30 de ani, s aflu ntelesul real al nvtturilor acestei biserici, dar nu reusisem s-1 gsesc. Asa c am nceput s-mi caut hrana spiritual n alt parte. Totusi, credeam c ar fi posibil, chiar si-ntr-o vreme "fr Dumnezeu" ca a noastr, s se fac o art sacr, iar sufletul umanittii s strluceasc, n ciuda ntunecrii orizontului, pentru srmanii descendenti ai lui Adam. M-am strduit din rsputeri s-mi aduc modesta mea contributie la nltarea sufletului omenesc. Ca artist de teatru, am hotrt s ofer productii spirituale oamenilor frmntati de ntrebri reale si nsetati de adevr. Am pus n scen o pies ntr-

un act, mai putin cunoscut, a poetului irlandez Yeats, intitulat nvierea, n turneul cu acest spectacol, la festivalul de teatru din Edinburgh, Scotia, am vzut, n interpretarea unei companii de teatru romnesti, ceea ce eu cutasem dintotdeauna: o sacralizare a artei teatrale. Talentatul regizor romn Andrei Serban a conceput si-a realizat, cu trupa Teatrului National din Bucuresti, acea Trilogie antic, dup Medeea, Troienele si Electra. Experienta exceptional la care am putut lua parte, ca spectator la aceast pies, a nsemnat o cotitur n viata mea. Mi s-a deschis atunci o poart necunoscut mie; m simteam deacum pregtit, parc, s ntlnesc ceva si mai mare, ceva si mai nalt dect teatrul sacru: Biserica. La ntlnirea pe care am avut-o, dup spectacol, cu artistii romni, am ncercat cu insistent s aflu cum de a fost posibil ca ei s realizeze o creatie teatral att de neobisnuit; ce au ei - sau ce stiu ei - pe care noi, aici n Vest, nu-l avem si nu-l stim? Nimeni n-a dat un rspuns ntrebrilor mele repetate. Unul dintre acesti strluciti actori de teatru, Claudiu Bleont, a auzit ntrebarea mea mai adnc, ntrebare pe care nici nu stiam mcar c mi-o puneam. M-a auzit ntrebnd: "Unde s gsesc oare Biserica cea adevrat?". Acea Biseric pe care o cutasem cu disperare dintotdeauna, de copil nc, aceea pe care inima mea o presimtea c trebuie s existe pe undeva, n vreun fel! Poate numai nluntrul nostru! Claudiu Bleont mi-a spus emfatic: "Orict de multi oameni ai ntreba, de orict de multe ori ai ntreba, nu vei primi un rspuns n cuvinte". Apoi a continuat, pe un ton categoric: "Trebuie s vii n Romnia! Atunci ai s ntelegi!", mi amintesc exact ce am gndit atunci: "Pi sigur, ce s zic, iat-m pe mine, o femeie fr brbat si cu doi copii mici, strduindum din rsputeri s supravietuiesc la New York, iar tu-mi spui mie s vin n Romnia!"... Incredibil, dar m-am urcat n avion! n primele dou zile petrecute la Bucuresti, am vzut repetitiile la o minunat punere n scen a piesei Romeo si Julieta, la Teatrul National, n regia talentatei Beatrice Bleont, sotia lui Claudiu. nc o dat, munca lor avea un nivel nalt, mai nalt dect tot ceea ce vzusem n alte prti. Mi-am muscat limba din nou, dorind s ntreb si s aflu cum de era posibil o art de acest calibru. A treia zi, m-am dus cu masina de la Bucuresti pn la trectorile muntoase din Nord, strbtnd orase cenusii, cu blocuri de locuit din beton, aproape ruinate, pe drumuri nepavate, alturi de crute trase de cai, cu trani si cu familiile lor. n cele din urm, am ajuns la locurile unde ntrebrile mele

aveau s primeasc rspunsurile fr cuvinte... Eram n lumea mnstirilor crestine ortodoxe ale Moldovei si Bucovinei. Stnd tcut n umbra adnc a Mnstirii Vratec, genunchii mei s-au ndoit instinctiv si m-am trezit ngenuncheat pe acel pmnt binecuvntat. Pe obraji mi curgeau lacrimile. Dup nc cinci zile, totul n mine a nceput s se schimbe. Stnd n fata icoanelor Maicii Domnului, vechi de secole, am vrsat lacrimi care erau n mine de zeci de ani. Niciodat nu mai plnsesem. Nici nu stiam c pot plnge... Simteam cum mi se frnge cosul pieptului ori de cte ori cutam s ptrund ntelesul acelor mnstiri pictate; inima mea si depsea limitele, revrsndu-se n afar. Pricina era puterea nvtturilor lui Hristos revelate n frescele care acopereau fiecare centimetru ptrat din peretii bisericilor, att n interior, ct si n exterior. Si mi-a fost dat s nteleg! Nu teatrul era ceea ce cutam, ci acel ceva din care arta sacr nu-i dect o rsfrngere: nvtturile originare ale lui Hristos, ale Dumnezeului Cel Viu, intacte, chiar n epoca noastr corupt; acestea erau cele ctre care fusesem adus, n liniste si scldat de rugciunile reverberate ale miilor si miilor de fiinte care si nchinaser - si continuau s-si nchine - vietile lor acestei nalte chemri care este trirea monastic, am fost primit napoi, n turm, cu prisos de bucurie. Cltoria mea era totusi departe de a fi mplinit. Fusesem doar pus pe cale. A trebuit s-o iau ca pe un dar binecuvntat. M-am ntors, de atunci, de dou ori n Romnia: prima oar, ca s-mi botez ortodox fiica, avndu-i ca nasi pe Beatrice si Claudiu; a doua oar, mai recent, cu fiul meu, care si el a ales s se converteasc si s se boteze ortodox. Acum eu sunt ortodox si am fost binecuvntat s-mi gsesc o biseric adevrat n New York - cas pentru familia mea - avnd un clugr romn de la Putna, preotul fiind el nsusi de snge romnesc si cu multi enoriasi romni, n recenta cltorie a preotilor bisericii noastre n Romnia, s-au legat frumoase prietenii cu numerosi monahi romni. De asemenea, n vizita pe care eu si fiul meu am fcut-o, am fost primiti cu mult cldur, generozitate si dragoste de ctre clugrii si clugritele cu care am avut prilejul s ne ntlnim. Sunt multe ci prin care noi, americanii, am putea rspunde dragostei lui Dumnezeu, ci ce ne-au fost constant artate, prin intermediul celor care si-au dedicat lucrarea lor de o viat auto-purificrii si ajutorrii altor fiinte umane. Desigur, le-ar fi si lor de ajutor dac noi am deveni constienti si recunosctori fat de neprecupetita lor strdanie n slujba lui Dumnezeu si a semenilor, fiind noi nsine inclusi n aceast strdanie. Monahii romni au fost profund impresionati auzind cum credinta ortodox devine cunoscut multor

neortodocsi din America. Ei au fost si mai surprinsi s afle c unii dintre noi doresc din toat inima s-i ajute n lucrarea duhovniceasc desfsurat n mnstirile din Romnia. Desigur, rugciunile noastre pentru ei le sunt folositoare. Avem si noi multe daruri spirituale, pe care le-am putea mprtsi cu aceast "lume veche", care are attea s ne nvete. Dumnezeul meu, d-mi urechi ca s-Ti ascult chemarea, de oriunde m aflu si oriunde m ndrept! (n romneste de Pr. Gheorghe Calciu)

NICHOLAS MICHAEL

N SFRSIT, ACAS

(Interviu realizat de Pr. Toderit Rusu la Aarhus, Danemarca, cu un convertit la Ortodoxie: Nicholas Michael)

Pr. Toderit Rusu: V-as ruga s faceti o trecere n revist a biografiei dumneavoastr de pn acum, pentru ca s fiti mai bine cunoscut de ctre credinciosii Bisericii noastre Ortodoxe Nicholas Michael: Am 36 de ani, m-am nscut si locuiesc n Regatul Danemarcei. Viata mea nu a urmat calea pe care ar fi dorit-o printii mei, n iubirea lor fat de mine. La 16 ani, am devenit narcoman si alcoolic. Viata mea s-a surpat chiar nainte de a ncepe. M-am nscris pe o cale a suferintei spirituale, emotionale si fizice, de care nu m-am putut desprinde timp de nc 16 ani. Pentru cei ce n-au strbtut un astfel de drum al patimilor, ororile si degradarea sunt inimaginabile. N-am fost educat ntr-o atmosfer crestin, dar ntotdeauna am cutat "ceva", un "ceva" oricum "nepmntesc". O vreme mi s-a prut c acest "ceva" l-am gsit n droguri si n alcool. Am avut nclinatii artistice si, vreme de ctiva ani, cu tot viciul meu, am fost chiar muzician.

n mod inexplicabil, pe cnd eram tot mai asaltat de demonul betiei, a nceput s m fascineze povestea vietii mpratului Nicolae al II-lea al Rusiei. N-a fost doar un interes oarecare, n strile mele de mare narcoz, doream s citesc si s meditez asupra unor fotografii vechi, negre si arse, vroiam s m mbt si s ascult vechea muzic liturgic ruseasc, mi venea s urlu! Simteam nevoia s plng pentru acest conductor imperial ortodox si pentru familia lui, pentru tragica soart a acestei tri mari. Zbuciumul a durat multi ani. La 31 de ani, eram extrem de bolnav, att psihic ct si fizic; la un pas de moarte. Aveam nevoie de ajutor si, ca din ntmplare, am ntlnit o comunitate de oameni buni, salvati ei nsisi de la alcoolism si narcomanie. Ei mi-au sugerat s caut o solutie spiritual, pentru c, dup spusa lor, cauza vietii mele mizerabile si a suferintei nu era alta dect o grav criz de ordin spiritual. Am ntrerupt butura si drogurile brusc, ntr-o zi. Atunci m-au cuprins negurile spaimei si L-am rugat mult pe Dumnezeu s-mi deschid o alt cale, o cale a Lui. Am plecat spre Sankt Petersburg n vara anului 1995, dornic s vd unde locuise mpratul Rusiei cu familia lui. Am ajuns la Tsarskoe Selo, unde era resedinta imperial. Am participat la Sfnta Liturghie, pentru prima dat n viata mea, n mica biseric a palatului lui Alexandru, si am fost uimit de atmosfera spiritual a slujbei. Dup trei luni de lupt cu ispita de a bea, sufeream nc att de teribil nct transpiram si tremuram ntruna. Am simtit chemarea s m rog Sfntului Tar Martir Nicolae [sanctificat n anul 2001]. Deoarece acestuia nu i se zugrvise nc o icoan, m-am rugat dinaintea icoanei Sfntului Nicolae, Fctorul de Minuni, si totdeodat, cu rugciune mut, Tarului Martir. Nestiind rugciuni, m-am rugat din inim: pentru toate rubedeniile mele, pentru a m ntoarce cu bine acas, pentru cersetorii din fata bisericii. Deodat, ceva s-a petrecut n mine. Inima mea s-a umplut de o ntelegere, nou, si m-am putut convinge pe mine nsumi s ncep o viat altfel rnduit, curat si plin de rugciune. Am avut descoperirea c Sfintii ngeri au plns tot timpul zilelor mele de viciu si c n-a fost niciodat n voia lui Dumnezeu s pctuiesc, torturndu-m de moarte.

Dup Sfnta Liturghie, prietenii m-au ntrebat ce se ntmplase. I-am privit straniu. Le-am spus c nu stiu, dar c m-am simtit bine. Din ziua aceea, ispita de a bea m-a prsit si nu s-a mai ntors. Aceasta s-a ntmplat cu patru ani n urm... Ajuns acas, am simtit o recunostint fr margini, care mi cerea s rostesc nencetat, n sinea mea, cuvntul "multumesc". Dar nu venise nc vremea s devin ortodox, n orasul meu, nu era biseric ortodox. Cea mai apropiat se afla la Copenhaga, la cteva sute de kilometri. I-am trimis o scrisoare preotului de acolo, ns n-am primit rspuns... Mi-am amenajat un mic loc de rugciune, n cas, si nceput s m rog lui Dumnezeu, de unul singur. Fr un ndrumtor a fost foarte greu, cci calea era plin de capcane si ispite, n patru ani, viata mea luntric a intrat ncet-ncet n declin, din cauza lipsei de comuniune cu alti ortodocsi. Atunci sa ntmplat alt minune. La scoala local de diaconie a venit un preot romn ortodox, care a rmas vreo cinci luni. Evlavia acestui preot mi-a ntetit flacra credintei, gata s se sting. Apoi, la biserica ortodox rus din Copenhaga a fost numit un nou preot. L-am ntlnit... si Calea a nceput s mi se deschid iarsi. Un preot deosebit din Statele Unite mi-a trimis atunci o multime de crti si materiale religioase, precum si un extraordinar dar n vederea apropiatului Botez - o aschie nepretuit din Sfnta Cruce a Domnului. Preotul rus a hotrt s m boteze, pe 16 iulie 1999, cu numele de Nicolae, dup cel al Tarului Martir. Poate c Dumnezeu m-a gsit pregtit acum, dup patru ani de rugciune si grele ncercri de tot felul. Acum, simt c m ntorc, n sfrsit, Acas! Pr. T. R.: Cum vedeti si apreciati dumneavoastr credinta ortodox? N. M.: Credinta ortodox mi-a oferit o dragoste si o ngduint pe care niciodat nu le-am gsit altundeva, poate doar la iubita mea mam si la printii ei. Dar mama si bunicii mbtrnesc si mor. Credinta ortodox nu moare. Este ntotdeauna viat deplin. Ortodoxia mi-a oferit mijloacele spirituale de folos n toate situatiile: ntristare, bucurie, ptimire, suprare - orice. Mi-a oferit o lucrare zilnic si un ciclu duhovnicesc de trire adevrat, cea mai profund ntoarcere ctre mine nsumi. Venirea la credinta lui Hristos, Domnul nostru, este un bine ce nu seac, niciodat.

Multi crestini ai altor denominatiuni interpreteaz de unii singuri Sfnta Scriptur, fr a ntelege n Duh Cuvntul lui Dumnezeu. Asa ceva este imposibil n Ortodoxie, datorit comorii duhovnicesti care este nvttura Sfintilor Printi ai Bisericii. Gsim n scrierile filocalice referiri la toate situatiile fundamentale de viat si solutii avnd totdeauna rdcini n Sfintele Scripturi. Cine sunt eu ca s cred c pot citi de unul singur Scriptura si ca s interpretez de capul meu Cuvntul lui Dumnezeu?! Pr. T. R.: Sunt ncntat c ati nteles perfect spiritul Ortodoxiei n aceast problem a interpretrii Scripturii, care, dac ar fi priceput de toti, multe schisme si dezbinri s-ar evita. N. M.: Cred c e aici o form de megalomanie. Dac am putea ntelege singuri Biblia, fiecare ar putea deveni sfnt. Dar nu e asa. Eu am nceput s studiez Filocalia cu un preot, apoi am nmultit rugciunea n acord cu lecturile din scrierile Sfintilor Printi. Am cumprat nu demult o Biblie organizat dup ciclul pascal, cu comentarii din Sfintii Printi, n acest fel m simt si n sigurant, si cluzit de nvtturile Sfintei Traditii. A citi Biblia fr un ndrumtor e ca si cum ai ncerca s ntelegi o tez de doctorat, de 1200 pagini, avnd doar... scoala primar! Mai mult chiar, acele rnduri din Sfnta Scriptur ntelese de un om obisnuit n liter, iar nu n Duh, i vor exalta ego-ul n cel mai nesntos mod, biruind smerenia necesar si autentic, fr de care nimeni nu poate s se roage si s mediteze la Adevr. De altfel, rezultatele citirii Bibliei fr o ndrumare n dreapta credint se pot vedea la tot pasul. Multi membri ai diferitelor denominatiuni pretind c Duhul Sfnt i ajut s interpreteze Scripturile, cnd, n realitate, pe ei i ghideaz mndria devastatoare din propriul lor eu. Sfnta Ortodoxie are o retea de sigurant spiritual ce previne aceast situatie. Nu nteleg nici mcar cum functioneaz ceasul de mn! Cum as putea eu interpreta cuvntul lui Dumnezeu dup propria-mi minte?! Diavolul simuleaz cele ce vin de la Dumnezeu, dar poate face aceasta numai prin patimi si concupiscent. Cnd experiaz progresul spiritual, omul nvat s recunoasc amgirile, care sunt senzuale, niciodat spirituale. Cu ct cineva practic mai mult rugciunea, cu att diavolul va ncerca s-i slbeasc duhul credintei, manifestndu-se, deghizat, n felurite chipuri. Libertatea sexual, umanismul si ecumenismul contemporan sunt doar cteva dintre aceste deghizri, slvite de ctre toate societtile democratice, cci diavolul se poate

preface chiar n "nger de lumin". Ele primesc laolalt numele de "crestintate natural si modern", sub pretextul c "Dumnezeu doreste o Biseric Crestin Pentru a evita astfel de capcane, adevratii crestini trebuie s cunoasc nvttura dogmatic a Bisericii Ortodoxe si pericolele descrise de sfintii apologeti ai Ortodoxiei. Pr. T. R.: Mi-a plcut ideea potrivit creia Occidentul si-a confectionat propriul crestinism. Ideea v apartine... N. M.: Crestintatea nu are nevoie s fie "modernizat" sau "renviat" de ctre o societate modern pentru a se "potrivi" timpurilor de azi. Mesajul spiritual deplin al crestinttii este continut n Sfnta Traditie, Sfnta Scriptur, Sfnta Liturghie si Sfintele Taine. Aceste valori sunt nedegradabile n timp, fiind deasupra timpului, iar Hristos, Domnul nostru, a ntemeiat doar o singur Biseric. Nu dou, trei sau patru! El a ntemeiat ceea ce este astzi Biserica Ortodox. Cred c am fost cluzit ctre aceast Biseric-Una pentru rugciunile Sfntului Martir Nicolae, Tarul Rusiei. El este pentru mine modelul ideal de tat, sot si adevrat credincios. Toate relatrile demne de ncredere ne spun c a fost modest, iubitor, foarte loial si perseverent de-a lungul vietii sale. A fost conductorul celui din urm imperiu crestin ortodox, cu adevrat iubitor de Dumnezeu si plin de smerenie, l cinstesc foarte mult pentru c s-a ncredintat lui Dumnezeu n toate si a purtat crucea grea a muceniciei cu rbdare si nelimitat ngduint. El a nteles n inima sa adevrul c omul nu poate tri negndu-si conditia de fptur a lui Dumnezeu. A fost cinstit si iubit de ctre oamenii simpli si tranii din Rusia. Cea mai mare grij a sa a fost ntotdeauna binele Rusiei si al oamenilor de rnd. Familia imperial a suferit grelele ncercri ale captivittii si mortii cu o credint nemrginit. Cele din urm cuvinte ale Tarului, cnd a fost executat de ctre criminalii bolsevici, au fost: "Iart-i, Tat, c nu stiu ce fac". El si iubita sa familie martirizat merit prosternarea noastr, a tuturor crestinilor ortodocsi, mpreun cu toti noii martiri ai Rusiei, ai Romniei si ai altor tri prigonite de vrjmasii Ortodoxiei. n urma acestor dezastruoase pierderi din lumea ortodox, foarte multe suflete au czut victim sectelor si ciudatelor denominatiuni asa-zis "crestine". O, Doamne, primeste-ne pocinta si iart-ne! Doar preotii credinciosi si evlaviosi ai Bisericii Ortodoxe i pot ntoarce la Adevr pe bietii oameni.

Tineretul din Vest ar putea descoperi bogtia Ortodoxiei, dac ar cunoaste trile ortodoxe si istoria lor. Psihologia si filosofia nenutrite de dreapta credint au fost absorbite de fenomenul New Age, ndeprtnd si mai mult constiintele confuze de la Cel ce este Calea, Adevrul si Viata. Chiar si ortodocsii sunt ispititi s opteze pentru "solutia terapeutic sau psihologic" n momentele de dificultate. Dar armele ntr-adevr bune nu sunt altele dect Sfintele Taine ale Bisericii, viata liturgic, nencetata rugciune, iubirea de semeni, lucrrile de caritate, discrete, asa cum ne nvat Mntuitorul. A-l tine pe diavol la distant presupune o lupt n care eu de multe ori simt sprijinul Patronului meu. Faptul c-i port numele mi impune respect simi d puterea s n-o apuc pe un drum nedemn de mretia duhovnicittii iui imperiale, n acest fel, Sfntul Tar m ajut tainic, zi de zi. Pe msur ce naintez, m simt tot mai pctos, l rog zilnic pe Hristos s-mi dea smerenie si s pot fi de ajutor celor robiti de narcomanie si alcoolism. Nu voi uita niciodat iadul din care abia iesisem cnd Tarul m-a lsat s-i vd mijlocirea pentru mine dinaintea lui Hristos, Dumnezeul nostru. Cei ce-si doresc s creasc duhovniceste trebuie s rmn n Biserica dreptmritoare, sub binecuvntarea Episcopului si a Preotului, ndrumati de Duhovnic; s se simt mdulare vii n Trupul tainic al lui Hristos, chiar si acolo unde nu exist biserici de zid. S se simt persoane, n comuniune liber cu Hristos si Biserica Lui, vzut si nevzut, lupttoare pe pmnt si biruitoare n cer. Noi nsine, ca verig n Sfnta Traditie, desi nedemni, suntem Biserica, suntem Traditia Ortodox vie, atta vreme ct rmnem nedesprtiti de ea prin voint si fapt. n ncheiere, permiteti-mi s citez rugciunea alctuit n captivitate de Tarina Martir Olga Nicolaevna, fiica Tarului Martir: "D-ne, Doamne, rbdarea Ta acum, / n zilele durerii noastre, / furia norodului s-o ndurm, / si chinul supliciului. / Sfntul Mir al iertrii Tale / s curete pcatul nostru si al semenilor nostri, / cu blndetea mielului jertfit / s purtm, asemenea Tie, / o cruce nsngerat. / Si cnd omul de nimic are mai mult trecere, / iar nebunii vin s ne prade, / s suferim rusinea cu umilint, / o, Mntuitorule, ajut-ne! / Iar cnd ceasul trecerii pe cea din urm poart a-ngrozirii vine, / insufl-ne puterea s ne rugm zicnd: / Tat, iart-i pe ei! / Domnul nostru s ne mntuiasc / si s ne ocroteasc pe toti. Amin!"

Pr. T. R.: V multumesc si v felicit pentru autentica ntelegere si trire n spiritul ortodox. Nu m ndoiesc c veti fi un bun misionar printre danezi.

(n romneste de Pr. Toderit Rusu)

MAXIME EGGER CUM AM DEVENIT ORTODOX

(Un ziarist elvetian convertit la dreapta credint si devenit slujitor al lui Hristos)

"Ce putem face oare pentru ca Dumnezeu s nu dispar ntre rndurile unui text?"

(Georges Khodr)

Cum am devenit ortodox? Iat ntrebarea care, fr ndoial, mi-a fost pus cel mai des n ultimii ani. n general, am evitat rspunsurile transante. Astzi, cnd, dup lungi ezitri, consimt s rspund, lund condeiul nu pot s nu-mi spun c sunt totusi ct se poate de imprudent, ba chiar inconstient, s accept un demers att de dificil si delicat. Dificil, pentru c, la urma urmei, este imposibil s dezvlui n cteva pagini rezultatul unei naintri spirituale care a durat ani ntregi. Delicat, pentru c n acest parcurs exist (ca n orice naintare spiritual) o tain propriu-zis inexprimabil, o dimensiune att de profund si intim nct ezit la nesfrsit s vorbesc despre ea. Dar, dac mna mi tremur, este mai cu seam din teama ca nu cumva, slvindu-L pe Dumnezeu, s m slvesc n ascuns si pe mine nsumi. Am folosit mai sus cuvntul "naintare". As fi putut s vorbesc la fel de bine despre o serie de "treceri", n sens pascal, succedndu-se de la moarte la nviere, cci aceasta este povestea mea. Vd cu adevrat ntreaga-mi viat ca pe o scar continu, ca pe un pelerinaj interior si ca pe un suis mereu reluat

ctre mprtia Cerurilor, cea dintre noi si din noi nsine. Pe aceast crare nuti lipseste nimic din ceea ce alctuieste existenta nssi, dar mai ales ntlnesti oameni prin care (fr s fii ntotdeauna constient) Dumnezeu nsusi ti vine n ntmpinare, ndrumndu-te. Itinerariul meu spiritual si diferitele sale etape... Ce-ar fi de spus? Mai nti... copilria... ntr-o familie catolic, mai degrab pioas dect rigorist, cu catehismul si slujba religioas mai mult sau mai putin "obligatorii". Apoi, ndat dup confirmare [ritualul de mbisericire n sens plenar, adic accederea la Tainele Bisericii Romano-Catolice], a venit timpul revoltei adolescentine mpotriva unei Biserici judecate (cu sau fr dreptate) drept fariseic, ipocrit, moralizatoare, culpabilizant; revolt care m-a fcut s arunc pruncul (adic pe Hristos) cu scldtoare cu tot (adic institutiile si dogmele Sale). Pot spune c de pe la 15 ani devenisem agnostic, ns adnc muncit de marile ntrebri metafizice: Cine sunt? Care-mi este scopul vietii? De ce suferinta si moartea? etc. Sosise timpul cutrilor. Lectura marilor autori existentialisti, studiile de sociologie, angajamentul cultural si jurnalistic... toate acestea m entuziasmau, ns nimic nu m multumea pe de-a-ntregul. Parc dinuia n mine un gol secret. Intuiam c omul nu poate s-si fie propriul sens, s-si fie izvorul propriei sale vieti, n cele din urm, obsedat de nemplinire, obosit de "micile eternitti ale plcerii" n care m regseam zilnic, m-am hotrt, n 1983 (data consacrrii mele ca ziarist), s-mi iau un an de odihn, un an al bilantului si al contemplrii, un an sabatic, care s-mi ngduie realizarea unui vis mai vechi. Asa se face c am petrecut cu totul vreo nou luni prin tinuturile subcontinentului indian. Orientul - n aceast cltorie att de bogat si de tulburtoare nct nu am ncetat nici pn astzi s m bucur de roadele ei - mi-a fost ca o vreme a desteptrii, iar una dintre experientele capitale mi-a fost dat s o triesc n desertul Thar din Rajasthan. nvins - si sufleteste, si trupeste - de rigorile drumului, am descins n zori de zi pe malul unui iaz n care se oglindea un templu. Acolo, n linistea si n singurtatea rsritului, n transparenta cristalin a apei si a aerului, am fost deodat ca acoperit de o fort a pcii, a plenitudinii, a luminii. Lacrimile mi curgeau abundente, fr motiv, ntre lume si mine, brusc, era comuniune, era armonie, era iubire. Dup aceea, nimic nu a mai fost ca nainte. Atins n adncul sufletului, o alt dimensiune a constiintei se deschisese n mine. ntradevr, exist, n adncul fiintei si al lumii, o Fort, o Fiint, o Prezent

infinit, dincolo de spatiu si timp, dincolo de realitatea pe care o sustine, ntradevr, omul este un amestec de finitudine si infinitate, de temporalitate si eternitate, n acel moment, aceast Fiint, aceast Alteritate absolut, era nc ceva impersonal. Nu avea nici nume, nici chip. Si nu ndrzneam nc s o numesc Dumnezeu, ns era! La napoierea mea acas, n Elvetia, timpul ntrebrilor retrospective si introspective a sosit n mod firesc. Existenta acestui Cu-Totul-Altceva, a crui intuitie o avusesem, m repunea n criz, ntrebrile m asaltau haotic: cum urma s-mi fie afectat viata de cele petrecute? Puteam oare s continui ca mai nainte, cutnd iarsi aceeasi fericire facil si superficial, cnd n mine ardea dorul de infinit si de eternitate? Autori precum K. G. Drckheim si Rene Guenon m-au ajutat s nteleg, s pun n cuvinte ceea ce mi se ntmplase. Totul se limpezea: ca s rmn n contact cu aceast Fiint suprem, Principiu al oricrei fiintri, trebuia s m purific, s m eliberez de ego-ul, ca si de iluziile mele. n acest scop, crtile nu m mai puteau ajuta. Trebuia s pornesc nentrziat la fapte. Se impunea un exercitiu de transformare spiritual. Alte cteva ntlniri si anumite nclinatii estetice mi ddur impulsul final: epoca Zen-ului putea ncepe! Laic, fr dogme ori credinte, "neutru" si deci universal, axat pe experienta nemijlocit a spiritului omenesc, iar nu pe studiul vreunor texte, Zen-ul mi convenea de minune. Prin rigoarea si exigentele sale, dublate ns de o uimitoare si perpetu noutate, practica Zen a avut un rol fundamental pentru ntregul meu parcurs ulterior. Lucrarea aceasta, de golire si de curtare, de sedimentare si de aprofundare, de deschidere interioar, va redestepta n mod paradoxal si tainic harul botezului meu. ntr-o zi, n plin sedint Zen, chipul lui Hristos se nlt iarsi din mine, reizbucnind din tainicele strfunduri ale fiintei mele. Teribil umorul lui Dumnezeu, care scrie drept cu linii curbe: acea fiint "impersonal si abstract", de care devenisem constient n India, cpta, prin practicarea unei forme impersonale de meditatie, un chip si un nume de persoan: Iisus Hristos! Asemenea Fericitului Augustin, mi venea si mie s strig: "Dar Tu, Doamne, Tu erai mai adnc dect tot ce este n mine adnc, si mai nalt dect tot ce este n mine nalt!". Am pornit atunci smi regsesc rdcinile crestine, cu urmtoarea ntrebare zvcnindu-mi n minte: Exist oare n crestinism o cale care s ofere elementele descoperite mie de spiritualitatea oriental ca fiind esentiale oricrei ncercri de mplinire? Existau oare practici de transfigurare interioar, exista o adevrat

Traditie, o relatie vie ntre maestru si ucenic? O asemenea cale exista cu adevrat, si anume n crestinismul rsritean. Cu doi ani n urm avusesem parte de o conversatie neobisnuit prin intensitatea ei, n compania unei prietene. Prietena mea mi vorbise atunci despre o mnstire "extraordinar", ale crei baze fuseser puse n Anglia de ctre Arhimandritul Sofronie (1896-1993), monah ortodox, discipol al Staretului Siluan (1866-1938), cel canonizat n 1987 de ctre Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului si care trise mai bine de 20 de ani n Sfntul Munte Athos, mai ales ca sihastru. Aceast amintire m-a preocupat ntr-att, nct am sfrsit prin a lua drumul Angliei. Sptmna petrecut la Mnstirea "Sfntul Ioan Boteztorul" a fost o experient cu totul tulburtoare. Dincolo de primirea rezervat fiecrui vizitator (cu adevrat primit precum Hristos) si de apropierea dintre clugri, frati si pelerini, trei lucruri m-au frapat nc de la nceput, nti, atentia cu totul deosebit acordat persoanei, respectul absolut pentru unicitatea acesteia. Acest respect este sursa unei uimitoare libertti, al crei sens si consistent veneau din druirea si uitarea de sine ntru slujirea aproapelui. Descopeream ce nsemna "a fiinta ntru Biseric", adic un mod de viat care transformBiserica (sau care ar trebui s o transforme) n ceva superior unei simple societti sau institutii. Apoi, oficierea Rugciunii lui Iisus... mi voi aminti mereu zorii rcorosi ai zilei n care am ptruns n Biserica "Sfntul Siluan". Totul era scldat ntr-o luminoas penumbr radiind din candele si din icoane, iar tcerea era nsufletit doar de cntecul psrilor rzbtnd prin ferestre. Si, timp de dou ore, n nenumrate graiuri (slavon, greac, francez, englez), aceast rugciune psalmodiat: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pre noi". Dac la nceput am recitat-o aproape ca pe o mantr [formul sacr hindus ori budist, "condensnd" divinitatea pe care o invoc], "rugciunea inimii" avea s-mi devin cu timpul o ntlnire personal cu Hristos, vie, aductoare de pace si purificatoare, un mijloc de comunicare cu Dumnezeu n strfundurile inimii si totodat o arm n lupta anevoioas, adesea istovitoare, mpotriva patimilor si a gndurilor strine. M fascina faptul c aceast rugciune se nscuse n desertul Egiptului ntr-al IV-lea secol crestin - prima ntlnire cu Ortodoxia m ntorcea la rdcinile crestinismului, la Biserica una si nedesprtit a primelor secole. Am fost desigur impresionat si de frumusetea serviciului liturgic, oficiat cu o profunzime care (aveam s-o nteleg mai trziu) era

expresia simultan a bucuriei pascale si a durerii crucii. Fie n rugciunea inimii, fie n cadrul liturghiei, m-a fascinat imediat rolul trupului, determinat s participe plenar: cu vederea - de ctre icoane si lumnri, cu auzul - de ctre cntri, cu mirosul - de ctre tmie, precum si printr-o serie de gesturi: semnul crucii, metaniile... India mi descoperise, prin socul realittii sale neascunse, nu numai c aveam un trup, dar si c eram unul. Ortodoxia urma s m nvete, prin slujbele sale liturgice, prin traditia sa mistic si ascetic, prin tineretea deloc rar a credinciosilor, c ntlnirea si unirea cu Dumnezeu se petrec inclusiv n trup, care este templu al Duhului Sfnt. n timpul acestei prime sptmni n-am reusit s-l ntlnesc pe printele Sofronie, pe atunci bolnav, nainte s plec, unul dintre clugri mi-a druit un sirag de metanii din ln neagr, lucrat n Muntele Athos; l-am primit ca pe o ncurajare n rugciune, dar mai ales ca pe un angajament spiritual. Voi trece sub tcere ce mi-a fost dat s triesc la ntoarcere. Voi spune numai c inima mea rnit de iubire se ntredeschisese asemenea unei porti naintea lui Dumnezeu, ca s-mi vd eu neantul si tenebrele sufletesti. "Pociti-v, c s-a apropiat mprtia cerurilor!" (Matei 4, 17) - vesteste Hristos la nceputul Evangheliei Sale. Evident, nu m-am cit ndat, dar am nvtat c aceast metanoia [n gr. - "primenire luntric", "ntoarcere a sufletului ctre Dumnezeu"] este cheia vietii duhovnicesti. Dimpreun cu smerenia si cu frngerea inimii, metanoia antreneaz transformarea vechiului om ntr-unul nou, deschiderea ctre Duhul Sfnt. Cu adevrat, numai mrturisindu-ti slbiciunile, nedesvrsirile, recunoscndu-ti starea de mizerie a sufletului, mai poti s te deschizi milostivirii lui Dumnezeu, iubirii Sale ierttoare si rbdtoare. Numai iubirea, compasiunea pe care mi-a fost dat s o descopr dintr-o dat n Biserica Ortodox, poate schimba nssi substanta lucrurilor. Cum prsisem cu totul firesc practica Zen pentru Rugciunea lui Iisus, m-am avntat cu pasiune n lectura crtilor recomandate la mnstire: pe lng Evanghelie si Psalmi, n primul rnd cartea printelui Sofronie despre staretul Siluan, apoi o lucrare despre rugciunea inimii de Briancianinov si Eseul asupra teologiei mistice n Biserica de Rsrit al lui Vladimir Lossky. Rafinamentul teologic m depsea, ns dou chestiuni rezonar n mine numaidect, cu putere, nti, unitatea profund, de nezdruncinat, ntre teologie si mistic, exprimat prin celebra formul a lui Evagrie Ponticul: "Dac esti teolog, atunci te vei ruga cu adevrat, iar dac te rogi cu adevrat, esti teolog". Cu alte cuvinte, nu exist teologie adevrat fr cunoasterea dumnezeiestilor taine. Dar a cunoaste aceste taine nseamn a le tri prin experierea Duhului

Sfnt, care se ridic deasupra ratiunii, o crucific si o transfigureaz! Al doilea lucru care mi-a spus foarte multe este conceptia ortodox despre mntuire, considerat "transfigurare" si "ndumnezeire", iar nu simpl "rscumprare" sau "izbvire". Astfel, "Dumnezeu s-a fcut om pentru ca si omul s se poat face Dumnezeu!", declar Sfntul Atanasie din Alexandria (sec. IV). Printii Ortodoxiei privesc fiinta uman raportnd-o la imaginea divinittii din om, iar nu la pcatul din el. Iar pcatul nu este definit ca transgresare juridic a unor norme etice, ci ca refuz al iubirii Tatlui, ca ndeprtare de Dumnezeu pricinuit de mndrie si de celelalte boli spirituale, sufletesti si trupesti, de unde decurge o abordare terapeutic, iar nu una culpabilizant a pcatului, ca si o viziune ontologic asupra sfinteniei. "Sfnt nu este acela care s-a ridicat pn la o treapt nalt a moralei omenesti, sau care a ajuns s aib o viat de ascez, chiar de rugciune (si fariseii posteau si ziceau rugciuni lungi!), ci acela care are ntru el Duhul Sfnt", ne spune printele Sofronie. ntelegem astfel crestinismul nu n primul rnd ca etic, ci ca mod spiritual de a fi, cale de unire cu Dumnezeu, de jertfire pe cruce ntru nviere, care ne transform ntr-o fiint nou. Cererile lui Hristos, adresate nou, nu sunt lungi, n genul "ai voie asta, n-ai voie asta", ci energii dumnezeiesti cu ajutorul crora putem deveni (n viata si constiinta noastr) asemenea lui Hristos. n ce priveste Biserica, ea nu e doar o instant moral, nici numai o organizatie de caritate sau umanitar, ci marele spital al sufletelor, locul unde suntem siguri c-L primim pe Dumnezeul viu si c participm la mprtia Sa. Descopeream treptat fata ascuns a crestinismului, care m cucerea si m fermeca. Mai presus de toate, departe de a fi ceva abstract, crestinismul se vdea a fi viu! La rentoarcerea n Mnstirea "Sfntul Ioan Boteztorul", cteva luni dup prima mea vizit, am avut nespusa bucurie s-l ntlnesc pe arhimandritul Sofronie; ntlnirea a nsemnat, evident, o cotitur n viata mea. Ar fi nenumrate lucruri de spus despre acest om al lui Dumnezeu, recunoscut de ntreaga comunitate drept un staret adevrat, ns, respectndu-i dorinta, voi tcea despre acestea. Nu voi dezvlui dect un singur fapt, capital pentru mplinirea mea ulterioar: aveam n fata ochilor dovada vie a vietii ntru Hristos si a cunoasterii Sfintei Treimi; vedeam n acest btrn ce nseamn cu adevrat s fii "persoan", adic n comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Atta iubire, atta libertate, atta lumin si fort creatoare m-au fcut s m ncredintez Cii si Traditiei al crei mostenitor era si printele. Treceam cu ncetul de la credinta mostenit n copilrie la dreapta credint, adic la o relatie vie, personal, cu Hristos.

Mi-am fcut destul de repede cunoscut dorinta de a deveni ortodox, ns printele Sofronie mi-a temperat elanul, socotind c trebuia "pur si simplu" (!) s m strduiesc s "mi petrec zilele fr de pcat" si c aceasta puteam s-o fac oriunde (din perspectiva acestor ntmplri, nu cred s existe Biseric mai putin preocupat de prozelitism dect cea ortodox). Mi-au trebuit, prin urmare, mai bine de doi ani pn ce-am fcut pasul. Privind napoi, cred c atitudinea rezervat a printelui, de chemare la rbdare si perseverent, a fost plin de ntelepciune. Acest timp al asteptrii, adevrat kenoz ["golire", "tiere a voii"] s-a dovedit ntr-adevr foarte folositor si fecund, permitndu-mi s-mi adncesc credinta, s-mi rspund la anumite ndoieli, s-mi mplinesc cateheza, s-mi abandonez de la sine anumite prejudecti asupra Bisericii Ortodoxe, s-mi pun la ncercare profunzimea dorintei mele. De asemenea, mi-am clarificat problema originilor mele confesionale. Am ncercat totusi, la un moment dat, printele Sofronie refuzndu-m, s m ntorc la Biserica Catolic, n ciuda eforturilor mele, n ciuda persoanelor remarcabile cu care am stat de vorb, maioneza, cum se spune, nu s-a mai prins... M aflam deja cu sufletul n alt parte, irezistibil atras de spiritualitatea crestin a Rsritului, acolo unde respiram din toti plmnii. Si apoi, ntr-att de organic apropiat m simteam fat de teologia si eclesiologia ortodox, si ntr-att m poticneam de unele aspecte ale catolicismului roman, cum ar fi mai ales institutia papal, sau conceptia despre Duhul Sfnt, sau un anume formalism juridic, nct... Am petrecut Sptmna Luminat a anului 1990 n Mnstirea "Sfntul Ioan Boteztorul". Si a fost o adevrat moarte ntru nviere mpreun cu Hristos, ceea ce a fcut ca trecerea mea (n sens pascal) la Ortodoxie s fie pe ct de evident, pe att de inevitabil. Aceast "trecere" (de care eram sigur) era o necesitate interioar, nu o simpl chestiune de convenient, nici o alegere pur si simplu subiectiv, superficial. Printele Sofronie a nteles si cteva sptmni mai trziu eram primit n comunitatea sacramental a Bisericii Ortodoxe. Pentru a marca acest "Paste" personal si a-mi ncuviinta ntr-un mod aparte dorinta de a ncepe o viat nou, printele Sofronie mi ddu prenumele de Maxime, asezndu-m sub patronajul Sfntului Maxim Mrturisitorul (sec. VII), mare discipol al Sfntului Sofronie al Ierusalimului. S fie limpede: "trecerea" mea la Ortodoxie nu este rezultatul unei reflectii intelectuale, nici al unei fascinatii mai mult sau mai putin exotice, ci

rodul unei ndelungi formri spirituale, n "trecerea" mea nu este nici renegare, nici trdare a unei alte confesiuni. Dat fiind ndelunga mea ndeprtare de Biserica Catolic, nu era vorba de o schimbare, si cu att mai putin de o ruptur, ci de o reintegrare n alt parte, dar n trupul lui Hristos, care este unica Biseric. Nu am ales o confesiune opunnd-o celeilalte, dup savante comparatii ntre msurile de adevr ale fiecreia. Nu, ci pur si simplu mi-am urmat calea ce se deschidea pasilor mei, supunndu-m irezistibil unei lumi de o strlucire si de o puritate nepmntesti, n acest sens, convertirea mea este, n mod esential, o mplinire. De fapt, nu m-am convertit la Ortodoxie, ci la Hristos, Care este Adevrul si Calea. Trebuie s se disting limpede ntre a fi ortodox si a tri n ortodoxie. Cu alte cuvinte, esti ortodox prin "ncadrarea" ta sacramental si prin credinta pe care o mrturisesti, dar devii crestin prin viata pe care o duci, prin cptarea Duhului Sfnt o dat cu mprtsirea cu Sfintele Taine. Este cert c aceast viziune contrazice o mrturisire de credint multumit de sine, exclusivist, nationalist, etnic sau triumfalist. Personal, m simt nti crestin si abia apoi ortodox. Sau, mai degrab, nu concep Ortodoxia dect ca sinonim vietii crestine, plinttii evanghelice, n acest sens, a deveni ortodox nu nseamn doar s te acoperi cu hain nou, tesut-n rituri si formule teologice, ci nseamn s te nvesmntezi cu nsusi Hristos. Dar a te nvesmnta cu "Noul Adam" ce altceva este dac nu a accepta s mori vechiului Adam, s-ti schimbi si firea, si viata? Am spus c intrarea mea n comunitatea sacramental a Bisericii Ortodoxe a fost o mplinire. Concluzionnd, as vrea s adaug c a fost de fapt un nceput. Cci adevrata convertire, si singura ce conteaz dincolo de orice aparent spiritual, este abia metanoia, adic ntoarcerea ntregii noastre fiinte, a simtmintelor noastre celor mai ascunse, ctre mila lui Dumnezeu. Or, n msura n care rmn un pctos, aceast revolutie este una fr de sfrsit, care nu se opreste si nu-si atinge captul niciodat. Este o miscare infinit, o devenire care nu nceteaz din devenire, nseamn cale n urma Celui ce este Calea, a Celui ce cltoreste cu mine si n mine: Hristos, Cel ce pe toate le nnoieste! A fi ortodox, pentru mine, nseamn a-mi repeta n fiece dimineat, precum Sfntul Antonie: "Astzi ncep!".

(n romneste de Codrin V. Smirnoff)

PLACIDE DESEILLE

PELERIN SPRE IZVOARE (Un teolog, monah si preot al Bisericii Romano-Catolice opteaz pentru Ortodoxie)

PLACIDE DESEILLE

PELERIN SPRE IZVOARE

I Am ales calea monahal n 1942, la Abatia cistercian de la Bellefontaine (Anjou). Hirotonit preot n 1952, am fost n scurt vreme numit profesor de Teologie dogmatic, iar apoi nsrcinat s m ngrijesc si de formarea duhovniceasc a tinerilor monahi ce se pregteau pentru asumarea preotiei. Nzuind eu un nvtmnt teologic n duhul Sfintilor Printi, am profitat de cteva deplasri la Paris (de unde procuram cele strict trebuincioase mnstirii) pentru a-l ntlni pe Printele Ciprian Kern, profesor de Patristic la Institutul "St. Serge", precum si pe Vladimir Lossky, a crui Teologie mistic a Bisericii de Rsrit m incita (n pofida serioaselor rezerve cu care bunul printe iezuit svrsise, vai, imprudenta de a-mi mprumuta o astfel de carte exploziv!). Din nefericire, Lossky avea s moar la putin vreme dup ce ajunsesem s-l ntlnesc. Printele Ciprian m-a introdus n doctrina Sfintilor Grigorie de Nyssa, Maxim Mrturisitorul si Grigorie Palama. Mi-a deslusit pe ndelete, ntr-un sir de lungi ntrevederi pline de bunvoint, de ce hristologia Sinodului de la Calcedon si doctrina palamit a energiilor necreate reprezint cheia ntegerii ortodoxe a omului si a lumii. Cu toate acestea, plin de discretie si respect fat de alteritatea spiritual, Printele Ciprian nu mi-a sugerat vreodat s devin

membru al Bisericii ortodoxe. La vremea aceea, de altfel, ideea aceasta nu ncoltise nici n mintea mea. Apartenenta la Biserica Catolic mi se prea ceva de la sine nteles si mai presus de orice discutie. Ceea ce m preocupa pe mine era s gsesc n Traditia ortodox un ajutor pentru ntelegerea mai profund a sensului propriei mele Traditii. Admiram mult Liturghia latin, dar cunoasterea Liturghiei ortodoxe, pe care am descoperit-o cu nminunare la "St. Serge", mi-a nlesnit cunoasterea mai vie a comorilor analogice ce rezid tainic n Liturghia latin traditional, pe care am putut-o tri astfel cu sporit intensitate. Liturghia de la Trappe [centru al Ordinului Cistercian reformat], dincolo de cele cteva adaosuri trzii, transparente dar incapabile s afecteze ntregul, era identic cu Liturghia pe care Apusul o practicase nainte de ruperea comuniunii cu Rsritul. Spre deosebire de Liturghia bizantin, aceasta era alctuit aproape n exclusivitate din texte biblice, ceea ce, la prima vedere, putea s lase impresia unei anumite uscciuni. Textele erau ns alese cu grij, anul liturgic avea o desfsurare perfect armonioas, iar ritualurile, ndrtul sobriettii lor, musteau de tainice si bogate ntelesuri. Cel ce nu pregeta, n afara oficiului liturgic, de-a lungul acelor ore de lectio divina att de caracteristice vechii spiritualitti monahale din Apus, s dobndeasc o cunoastere prin mijlocirea inimii" a Bibliei si a tlcuirilor ei patristice, acela cpta, din actul sfnt al slujirii liturgice, cu ajutorul harului dumnezeiesc, prisos de bucurie si plintate.
II

n 1958, am fost trimis la Roma, pentru studii superioare de Teologie. Am avut astfel ocazia de a frecventa bibliotecile si de a m documenta temeinic asupra subiectelor ce-mi erau cele mai dragi, lsndu-m ptruns de atmosfera vechii Rome - cea a catacombelor si a bazilicilor. Vizitarea Ostiei antice, a nivelurilor inferioare ale bazilicii Sfntului Clement, a Sfintilor Ioan si Pavel sau a Sfintei Cecilia, vederea zilnic a Colisseum-ului si a impuntorului Circus Maximus - toate acestea semnificau pentru mine o coborre la izvoarele dttoare de viat ale crestinismului antic, din care ne tragem rdcinile. n aceast perioad am fost cooptat n secretariatul colectiei Sources chretiennes", cu sarcina de a realiza o serie de volume consacrate literaturii

monastice a Evului Mediu. La drept vorbind, Abatele General al Ordinului Cistercian fostul abate de la Bellefontaine, Dom Gabriel Sortais, care ntre timp primise aceast nsrcinare - nu-mi ceruse s alctuiesc dect o colectie de texte cisterciene de secol XII. Eu am considerat ns c se cade s nu separ aceste texte de ansamblul Traditiei monastice si patristice. Nu trebuia lsat impresia c ar exista o "spiritualitate cistercian" n sensul modern al cuvntului, dup cum exist, bunoar, una iezuit sau una carmelit. Harul monahismului a fost tocmai acela de a anula astfel de reductionisme: au existat, pe toat ntinderea istoriei monastice, urmasi dintre cei mai feluriti ai Printilor duhovnicesti si ai discipolilor imediati ai acestora, la care se pot identifica n proportii diferite cutare sau cutare elemente constitutive ale monahismului, n functie de timp si de loc, desi viata monastic, privit n esenta ei, a rmas una. Aceasta tine tocmai de caracterul ei patristic. Diversitatea "spiritualittilor" este un fenomen relativ trziu si specific numai Apusului. Pe aceste considerente, am obtinut cu usurint acordul Abatelui General de a extinde proiectul initial. La ntoarcerea mea n Franta, acestei munci de editare i s-a adugat cea din nvtmntul teologic. Mi s-a mai cerut s predic n lcasurile de reculegere ale mai multor mnstiri si s redactez o suit de articole pentru diferite reviste si dictionare enciclopedice. Mi-a fost ncredintat, de asemenea, elaborarea unui proiect de Manual spiritual - un soi de ndrumar de spiritualitate pentru adeptii Ordinului Cistercian. Rezultatul ncercrii mele a fost socotit de unii cam prea ndatorat doctrinei Printilor neptici si Traditiei patristice grecesti spre a fi cu adevrat reprezentiv pentru ceea ce ei ntelegeau prin spiritualitate cistercian". De altfel, acest proiect al unui manual oficial a fost pn la urm abandonat, deoarece ncepuser s se fac simtite nc de pe atunci serioase disensiuni n interiorul Ordinului. n aceste conditii, Principiile de spiritualitate monastic, initial doar multiplicate (1962), s-au prefcut mai trziu - revzute si adugite - n volumul meu Scara lui Iacov (1974). Spre a nlesni ntoarcerea la izvoarele monahismului si ale vietii duhovnicesti, eu nzuiam s pun bazele unei colectii de texte monastice rsritene, paralel cu seria monahal apusean de la Sources chrtiennes", ns mai putin pretentioas sub aspect tehnic, astfel nct s poat fi rspndit cu destul usurint. Acest proiect nu mi s-a mplinit dect n 1966, o dat cu publicarea celui dinti volum din colectia Spiritualite oriental", continnd

Apoftegmele Printilor pustiei. La data respectiv, eu plecasem deja de la Bellefontaine la Aubazine, dar aveam s pstrez totusi conducerea acestei colectii pn la intrarea mea n Biserica Ortodox.
III

n 1960, la invitatia monseniorului Elias Zoghby, pe atunci vicar patriarhal greco-catolic n Egipt, am fcut o cltorie n aceast tar, dornic de o cunoastere direct a monahismului copt. Am locuit, pe toat durata sederii mele acolo, la mnstirea Deir Suriani, n Wadi Natrun (vechiul pustiu al Sketei), iar n celelalte mnstiri n-am fost dect ca simplu vizitator. Consideram ca pe o pretioas sans a vietii mele pelerinajul acesta n niste locuri care au constituit, n veacul al IV-lea, centrul cel mai strlucitor al vietii monastice a vremii, pn ntr-acolo nct abatele Arsne a putut afirma c pustiul Sketei era pentru clugri ceea ce era Roma pentru lume. Monahismul sketic a exercitat dintotdeauna o adevrat fascinatie asupra mea si, din toat vechea literatur monastic, eu cu Apoftegmele Printilor pustiei m-am simtit mereu n cel mai intim acord. Pustiul Sketei este o imens ntindere de nisip, ondulat asemenea unor valuri, abia presrat cu cteva smocuri de iarb prlit, ntinzndu-se n sudul soselei care leag Cairo de Alexandria. Cele patru mnstiri de astzi - Sfntul Macarie, Deir Baramus, Amba Bisho si Deir Suriani (cealalt jumtate a celei dinainte) - ocup amplasamentele a trei dintre cele mai vechi centre monastice din acest pustiu. Ele au aspectul unor lungi fortrete rectangulare, mprejmuite de ziduri nalte, din interiorul crora se avnt n sus cupolele bisericilor si siluetele masive ale donjonurilor - refugii traditionale din calea tlharilor pustiei (care, la rstimpuri, comiteau adevrate mceluri n rndul clugrilor). Ridicate lng sursele de ap, ele apreau, vzute din interior, asemenea unor oaze paradisiace, n puternic contrast cu imensitatea dezolant care le asalta din toate prtile. La data cltoriei mele, monahismul copt era deja n plin crestere, iar acest proces n-a ncetat de atunci. La originea acestei renasteri duhovnicesti se afla un clugr pe nume Abdel Mesieh, care vietuia ntr-o pester nc din 1935. Chiril al VI-lea, ntistttorul Bisericii Alexandriei, uns din 1960, el nsusi un vechi anahoret, fusese profund influentat de Abdel Mesieh si veghea ndeaproape asupra acestei resurectii monahale. La Deir Suriani se aflau ctiva btrni care

continuau s duc n mnstire o viat idioritmic; ns clugrii mai tineri, majoritatea venind din mediul universitar, duceau o viat de tip cenobitic, cu exceptia cte unuia care tria departe, n inima pustiei, si care nu se ntorcea n mnstire dect la intervale de timp strict rnduite. Ziua ncepea printr-un canon de rugciune n chilie, cu durata de un ceas, dup care urmau, la biseric, marea slujb de dimineat si apoi Sfnta Liturghie, n restul zilei, clugrii si mprteau feluritele munci ale mnstirii: grdinritul, tipriturile, traducerea n arab a textelor patristice. Erau familiarizati cu practica Rugciunii lui Iisus. Acela a fost pentru mine cel dinti contact cu un fel de viat pe care aveam s-l regsesc mai trziu, aproape aidoma, la Muntele Athos. Am fost deosebit de impresionat si de ntlnirea cu printele Matta el Meskin, care pe atunci ducea la Heluan, alturi de o mn de discipoli, o viat aproape anahoretic.
IV

n perioada cuprins ntre ultimul rzboi mondial si Conciliul Vatican II [aprox. 1945-1965], se contureaz o serioas nnoire biblic, liturgic si patristic n snul Bisericii Catolice, stimulat de oameni precum printele [Henri] de Lubac [1896-1991, iezuit francez, cardinal din 1983], printele [Jean] Danilou [1905-1974, iezuit francez, cardinal din 1969] sau Dom Casei [Odon Casel: 1886-1948, benedictin german], de publicatii precum Dieu Vivant [Paris, 1945-1953] sau La Maison-Dieu [revist liturgic de limb francez din primele dou decenii postbelice], ca si de colectii precum Sources chrtiennes" [colectie de texte patristice ntemeiat n 1942 de H. de Lubac si J. Danielou]. Asteptam mult de la toate aceste eforturi nsumate. Totusi, dou lucruri m nelinisteau. Pe de o parte, era tot mai evident c audienta acestei miscri rmnea destul de limitat, strin rndurilor largi ale clerului diocezan francez. Pe de alt parte, un segment destul de semnificativ al fortelor vii ale Bisericii Catolice era angajat n activittile "Actiunii catolice" [Action catholique: ansamblu de organizatii de apostolat laic, aprute treptat, nc din 1926, sub autoritatea ierarhilor bisericesti] si n experimente pastorale de genul celei a Preotilor lucrtori"1. Eu nutream o lucrtori": un numr de preoti catolici, prizonieri de rzboi ntre 1940 si 1945, au descoperit n acest destin comun conditii favorabile apostolatului, care le permiseser evanghelizarea unei largi categorii de muncitori decrestinati. ntorsi n Franta, ei au tinut s prelungeasc aceast
1 "Preoti

cert simpatie fat de aceast abundent de initiative si fat de indiscutabila fervoare apostolic pe care astfel de manifestri o exprimau, n acelasi timp simteam totusi, n pofida anumitor convergente partiale, c totul se misca ntrun climat destul de strin unei autentice rennoiri biblice si patristice. "Actiunea catolic" implica n praxis-ul su o eclesiologie care, desi nu mai era, n mod evident, cea a Contrareformei2, nici nu prea s se ntlneasc experient, practicnd sacerdotiul concomitent cu exercitarea unei profesiuni lucrative - adeseori chiar ca muncitori n uzine. Experimentul a cptat ns, nu dup mult vreme, o cu totul alt semnificatie, determinat de noua evolutie a relatiilor dintre Biseric si lume. n acest nou context, o criz a sacerdotiului era aproape fatal: Laicul, crestin cu drepturi depline, nu -i mai lsa preotului dect un rol secundar si care, la drept vorbind, este in continuu proces de estompare. De aici dorinta paradoxal a preotului de a deveni laic sau, mai blnd spus, dorinta sa de a mprtsi conditia uman n toate componentele ei, spre a nu mai juca n societatea de astzi rolul unui personaj anacronic" (cf. P. Guillmont, Fin d'une eglise clericale?, Paris, 1969). Constientizarea acestei situatii avea s fac, imediat dup Vatican II [19621965], ca un mare numr de preoti s abandoneze pur si simplu sacerdotiul si s provoace o scdere considerabil a admiterilor n seminariile teologice. Dar, n anii premergtori Conciliului, anumiti preoti, adesea dintre cei mai osrduitori pe linia apostolatului, au vzut n angajarea lor n activitti profesionale (eventual si cu asumarea unor responsabilitti sindicale) una dintre posibilele modalitti de a adapta functia sacerdotal noii conceptii despre rolul Bisericii n raport cu lumea, spre care nclinau, de altfel, toate mediile progresiste ale Bisericii Catolice, nceput a doua zi dup terminarea rzboiului st sprijinit de cardinalul Suhard, arhiepiscop de Paris la acea vreme, experienta "Preotilor lucratori" implica si o repunere n discutie a eclesiologiei catolice traditionale, prea radicale pe atunci pentru noile exigente ale Vaticanului, ntre 1953 si 1959, experimentul a fost oprit pe cale autoritar, ceea ce a dus o grav stare de criz a Bisericii Catolice din Franta. El a contribuit ns, ntr-o msur important, la pregtirea opiniei catolice pentru schimbrile ce vor avea loc n snul acestei Biserici dup Conciliul Vatican II.

Contrareforma: ampl miscare de reform intern a Bisericii RomanoCatolice, initiat imediat dup ncheierea Conciliului tridentin (1545-1564) si avnd drept scop remedierea neajunsurilor si abuzurilor care pricinuiser
2

efectiv cu cea a Bisericii primare. Se fcea lesne simtit n cadrul acestei miscri o deviere spre moduri de oficiere destul de putin conforme spiritului Liturghiei traditionale. Intuiam n toate acestea mai degrab un nou avatar al Catolicismului modern dect o vie ntoarcere la izvoare, ceea ce ar fi impus o radical rennoire a problematicii aferente. Nu mi-am dat seama atunci suficient de limpede c acest din urm curent traducea, n mult mai mare msur dect primul, logica nssi a Catolicismului modern, si c era foarte posibil ca el s ajung pn la urm s neutralizeze si s nlocuiasc celelalte tendinte. Trgeam ndejde ca osemintele fr viat s fie iarsi nsufletite, ca toate elementele traditionale, pe care Biserica Catolic le pstrase pe plan institutional si liturgic, s redevin o hran ntritoare si lesne asimilabil pentru omul modern. Si mai ndjduiam c, ntr-un fel oarecare, profilul Contrareformei catolice, cu vditele ei abateri de la marea Traditie a Bisericii, avea s cedeze locul unei renvieri a Ortodoxiei apusene" a primelor veacuri, prin mpreun-lucrarea vechii mosteniri regsite si a fortelor vii ale prezentului.

PELERIN SPRE IZVOARE

Cam n aceast stare sufleteasc m-a gsit anuntarea Conciliului Vatican II, pe care l-am ntmpinat cu mare bucurie. Numai c, putin cte putin, am aparitia si extinderea Reformei protestante [declansate de Martin Luther n 1517]. Totdeodat, unele mari figuri clugresti, precum Sf. Teresa de {vila [Santa Teresa de Jesus: 1515-1582] si Sf. Ioan al Crucii [San Juan de la Cruz: 1542-1591], au determinat atunci o impresionant nnoire a patosului religios si a vietii ntru rugciune.

ajuns s pricep toat ambiguitatea acelor curente de idei care se pronuntau n favoarea dezbaterilor conciliar si ale cror urmri se fceau simtite pn si n mnstirea noastr. Abatele General (care era probabil mai sensibil la atingerile aduse autorittii bisericesti dect la deformrile aduse Traditiei) mia spus ntr-o bun zi: M nelinisteste ndeosebi maniera n care sunt conduse lucrrile Conciliului. Dac lucrurile vor continua asa, Biserica va cunoaste dup acest Conciliu una dintre cele mai grave crize din toat istoria sa". Speranta unei readuceri la viat a structurilor institutionale ale Bisericii Catolice, printr-o ntoarcere la duhul si la nvttura Printilor, se risipea vznd cu ochii. Dimpotriv, o dat cu Conciliul se contura un proces n multe privinte contrar. De altfel, Conciliul nsusi era numai indirect responsabil de toate acestea. El avea mai degrab rolul unui revelator. Pn la el, o mare parte din vechile institutii - si mai cu seam Liturghia traditional din Apus reusise s subziste, n pofida numeroaselor alterri, numai ntruct Catolicismul, coordonat de o putere central viguroas si universal recunoscut, fcuse uz de autoritatea sa. Cu toate acestea, credinciosii si clerul nsusi pierduser ntr-o foarte mare msur sensul lor profund. O dat cu acest Conciliu, presiunea autorittii a sczut, iar urmarea logic a fost c ntelesurile cele mai tainice, care nu pot fi lesne descifrate n toat adncimea lor, au ajuns ngropate de tot si reinventate pe alte temeiuri, conforme cu ceea ce devenise de mai multe secole - sau devenea acum - spiritul Catolicismului.
VI

Prin anii 1962-1965, tendintele pomenite aici ncepuser deja s capete contur, mi era tot mai limpede c nu mai puteam continua s gndesc si s triesc dup principii doar aparent adevrate fr riscul de a crea tensiuni sterile n chiar snul mnstirii. Nu m ndoiam c plintatea adevrului era de partea Printilor, a vechii Biserici, a Ortodoxiei pe care o iubeam fr s presimt c ea ar putea fi BISERICA pur si templu. Atunci mi-am pus ntrebarea dac nu cumva prezenta n snul Bisericii Catolice a unor crestini care practic riturile rsritene si triesc dup aceeasi Traditie ca si ortodocsii n-ar putea constitui un ferment care s determine ntro bun zi ntoarcerea ntregului trup eclesial la duhul crestin al Printilor. Uniatismul fusese creat la Roma ca un instrument de aducere a ortodocsilor la unitatea catolic fr a-i obliga s renunte propriu-zis la traditiile lor. Dezvoltarea ecumenismului n lumea catolic tindea s duc la caducitatea

acestei perspective. De ce n-am fi tras ndejdea c prezenta si mrturia catolicilor de rit rsritean ar fi putut contribui n timp la aducerea ntregii Biserici Catolice la plintatea Traditiei? Interventiile lucide si ndrznete ale ctorva ierarhi melkiti n cadrul Conciliului confereau o anume consistent acestor bune ndejdi. Adoptarea nentrziat a ritului bizantin n-ar fi putut oare deveni, pentru catolicii de origine apusean, un mijloc de a tri plintatea Traditiei n chiar starea actual a Bisericii Catolice, tinndu-i totdeodat la distant de conflictele sterile dintre cei ce pstrau o traditie deja alterat - cea a Evului Mediu trziu si a Contrareformei - si partizanii transformrilor posttridentine? Nu cine stie ce legtur cu Rsritul m mboldea s m ntorc spre Traditia bizantin. Nu m-am simtit niciodat rsritean" si nici tentat s devin. Practica Liturghiei bizantine mi se prea ns cel mai potrivit mijloc, n ordinea real a lucrurilor, de a ptrunde n plintatea Traditiei patristice, ntrun chip care s nu fie unul didactic si intelectual, ci unul viu si concret. Liturghia bizantin mi-a aprut dintotdeauna nu att ca Liturghie rsritean", ct ca singura traditie liturgic existent despre care se poate spune fr nconjur: Ea n-a fcut altceva dect s ncorporeze n viata ei liturgic marea teologie elaborat de Printi si de Sinoadele de pn n veacul al IX-lea. n ea se preaslveste harul Bisericii care a biruit ereziile, marea doxologie a teologiei trinitare si a hristologiei Sfntului Atanasie, a Printilor capadocieni, a Sfntului Ioan Gur-de-Aur, a Sfntului Chiril al Alexandriei si a Sfntului Maxim Mrturisitorul. Din ea se vdeste spiritualitatea marilor curente monahale, ncepnd cu Printii pustiei, cu Evagrie, cu Cassian, cu clugrii de la Sinai si apoi de la Studion, iar mai trziu cu cei de la Athos... n ea, n fine, lumea ntreag, transfigurat de prezenta slavei dumnezeiesti, si vdeste dimensiunea ei eshatologic" (M.-J. Le Guillou, L 'esprit de l'Orthodoxie grecque et russe, Paris, 1961, p. 47).

VII

n acest spirit am purces, la 14 septembrie 1966, alturi de un alt clugr de la Bellefontaine care avusese de-a lungul anilor o devenire luntric asemntoare cu a mea, la ntemeierea Mnstirii "Schimbarea la Fat" de la

Aubazine (Correze). Ni s-au alturat aproape ndat mai multi frati. Timp de peste zece ani, am ncercat s trim astfel n Traditia liturgic si duhovniceasc a Ortodoxiei rsritene, rmnnd totusi n Biserica Catolic. Ne-au fost acordate relativ usor autorizatiile trebuincioase, att de ctre superiorii nostri monastici, ct si de ctre Sfntul Scaun. Cu toate acestea, nu ne-a fost acordat niciodat un statut canonic precis: ntreprinderea noastr nu intra n nici un cadru juridic existent si numai lipsa de precizie a dreptului canonic post-tridentin a fcut-o cu putint. Dispuneam de un teren mpdurit de 7 hectare, pe coasta unui deal, de unde privirea putea cuprinde ntregul tinut al Brivei, pn la hotarele dinspre Limousin, Quercy si Perigord. Aici am nltat, putin cte putin, prin modeste mijloace proprii, o bisericut de lemn si cteva trebuinciose anexe: o cldire pentru oaspeti si pelerini, un atelier si un soi de barci cu statut de chilii pentru membrii comunittii. Duceam o viat cenobitic, tineam cu strictete, slujbele n biseric, iar hrana si celelalte mijloace de trai te aveam n regim de obste. Un dascl pentru novici dintr-o mare mnstire frantuzeasc si rezuma astfel impresiile, dup o sedere la Aubazine: Multe dintre aspectele vietii monastice de la Aubazine m-au cucerit Notez aici n grab: singurtate, srcie asumat, vietuire n simplitate, spirit slobod pentru fiecare, dar consimtind la un prag de exigent foarte ridicat, ntietate acordat legturii duhovnicesti foarte personale a printelui comunittii cu fiecare dintre frati, lips de rigiditate si o doar minim organizare a vietii comunitare, sau, altfel spus, o extrem simplitate institutional, precum si vdita apropiere de izvoarele cele mai autentice ale monahismului si ale marii Traditii rsritene". Cred c aceste gnduri sumare caracterizeaz cu destul exactitate ceea ce am ncercat s nfptuim noi. Dintre tinerii care ni se alturaser, multi preau chemati spre o viat monastic asa-zicnd mai clasic": acestia aveau s devin ulterior clugri exemplari, fie n abatiile cisterciene sau benedictine, fie la Chartreux. Altii, atrasi de aspectul pustnicesc al vietii noastre, n-au prea priceput nsemntatea pe care noi am atribuit-o din capul locului elementelor de ordin comunitar. Acestea mi s-au prut ns ntotdeauna o garantie mpotriva pgubitoarelor amgiri duhovnicesti. Cci nu-i nimic care s pregteasc mai bine unirea cu Dumnezeu dect lepdarea de propria voint si renuntarea la orice ispit de sine. Viata pustniceasc nu poate fi trit fr sminteal dect de ctre acei clugri care au ajuns s agoniseasc o adnc si ntins experient a vietii

duhovnicesti, n aceast privint, viata noastr n chilii separate sau n sihstrii" nu era, probabil, tocmai formula optim pentru niste neofiti.

VIII

Viata pe care o duceam la Aubazine corespundea ntocmai nzuintelor noastre, ns o alt problem, pe care la nceput o ignorasem, s-a ivit ntre timp. Ne aflam n situatia de a mentine legturi deopotriv cu mnstirile ortodoxe si cu comunittile de rit bizantin unite cu Roma. Pe msur ce am ajuns s le cunoastem mai ndeaproape, si pe unele, si pe altele, ne-am putut da seama c de fapt Bisericile unite erau rupte de rdcinile si de Traditia lor proprie, neocupnd n Biserica Catolic dect o pozitie foarte marginal. Chiar si atunci cnd Unitii reproduceau ntocmai formele exterioare ale Liturghiei si ale monahismului ortodox, duhul care le nsufletea se arta cu totul altul. Pe apusenii care optau pentru ritul bizantin i pndea o primejdie specific: nemaisimtindu-se supusi exigentelor proprii Traditiei catolice, ei pierdeau prin aceasta si garantiile pe care ea le putea asigura, fr a beneficia ns de cele pe care le-ar fi putut atrage dup sine apartenenta efectiv la Biserica Ortodox si pzirea strict a rnduielilor acesteia. Or, din acea clip, crestea riscul de a se orienta, sub paravanul apartenentei rsritene", doar dup niste vagi repere subiective, nici catolice, nici ortodoxe, lsnd cale liber exagerrilor si amgirilor de tot felul. Pe de alt parte, continua transformarea Bisericii Catolice n sensul stabilit de ultimul Conciliu. M feresc de a folosi aici cuvntul criz"; oricum, supravietuirea si mai ales prosperitatea acestei Biserici n lumea actual nu mi se par amenintate n mod semnificativ. Mai degrab ar fi posibil ca, n anumite privinte, chiar n pofida inevitabilei descresteri a numrului de credinciosi, influenta ei si a papalittii s se amplifice, cu precdere n planul relatiilor ecumenice si n cel al diplomatiei mondiale. Un lucru rmne sigur, si anume acela c imaginea acestei Biserici s-a schimbat mult n anii de dup Conciliu. Schimbarea cea mai semnificativ tine, fr nici o ndoial, de Liturghie. Asa cum scria unul dintre cei puternic implicati in aceste reforme, printele Joseph Galineau, dup Vatican II se oficiaz o cu totul alt Liturghie. Trebuie s-o spunem pe sleau: ritul roman, cel pe care-l stiam noi, nu

mai exist. El a fost distrus" (J. Gelineau, Demain la Liturgic, Paris, 1976, p. 10). Aceste schimbri au adus tulburare multor credinciosi, din pricina iutelii cu care s-au produs, ns - dup cum am constientizat nc din perioada aceea - ele erau oarecum normale si conforme logicii catolicismului, mergnd mpreun cu alte mutatii, uneori chiar mai importante, pe care contemporanii nu le-au mai ignorat ca-n vremea cnd lipsa mijloacelor rapide de comunicare si informare ntrzia propagarea lor. Eram pus astfel n situatia de a medita asupra istoriei religioase a Apusului, si ndeosebi asupra schimbrilor profunde care pot fi depistate, n mai toate domeniile, ntre secolele XI-XIII. Vedem atunci modificndu-se institutiile Bisericii (mai cu seam conceptia asupra papalittii, n urma reformei gregoriene), inovndu-se pe teren cultic, liturgic (abandonarea botezului prin cufundare, cele dou feluri de mprtsanie, omiterea rugciunii de invocare a Sfntului Duh la sfintirea Darurilor) si dogmatic (introducerea adaosului Filioque n Simbolul credintei, dezvoltarea metodei scolastice n teologie). Vedem aprnd, cam n acelasi timp, si o nou art religioas, de tip naturist, emancipat de canoanele traditionale ale artei crestine, asa cum fuseser ele rnduite n cursul perioadei patristice. Faptul este recunoscut, de altfel, si de istoricii catolici. Printele Congar scria: Marea ruptur este situat la rspntia veacurilor XI si XII. ns ruptura nu s-a fcut simtit dect n Apus, acolo unde, n perioada dintre sfrsitul veacului XI si veacul XIII, totul se transform; ea nu se face simtit n Rsrit, acolo unde, n att de multe privinte, rnduielile crestine au rmas pn astzi asa cum erau - inclusiv la noi - pn spre sfrsitul veacului XI. Constatare cu att mai evident cu ct cunoastem lucrurile mai bine, dar care nu nceteaz s fie extrem de grav, cci se raporteaz exact la momentul n care schisma a cptat o form de manifestare care s-a dovedit a nu avea remediu nici pn astzi. Iar o astfel de coincident nu poate s fie doar aparent si ntmpltoare" (Y. Congar, Notes sur le schisme oriental, Chevtogne, 1954, p. 43). Si mai aproape de noi, un alt istoric venea s confirme aceste preri: Nu este ntmpltor, fr ndoial, faptul c ruptura dintre Roma si Constantinopol s-a petrecut n 1054, adic exact n momentul n care, sub influenta miscrii reformatoare, papalitatea si Biserica apusean o apucaser,

n materie de religie, pe ci cu totul noi" (A. Vauchez, La spiritualit du Moyen Age occidental, Paris, 1975, p. 68). Dup printele Congar, aceast mutatie nu atinge nicidecum esenta credintei. Adevrul e totusi acela c s-a apreciat, att de o parte, ct si de cealalt, c divergentele iscate ntre cele dou Biserici n-au cum s nu atrag inevitabil si ruperea comuniunii lor. Asadar, avem de-a face cu o schism, ba chiar cu o erezie, de vreme ce au existat elemente dogmatice sustinute de o parte si contestate de cealalt. Iar istoria pare s ateste cu certitudine c initiativa rupturii a apartinut Bisericii apusene. Ca s confere legitimitate evolutiei sale istorice, Biserica Catolic recurge la aggiornamento si la dogma infailibilittii papale. Considerate din aceast perspectiv, diferitele schimbri apar ca tot attea faze firesti ale unui proces de crestere, iar instituirea unor dogme noi - ca o trecere de la implicit la explicit. Formele noi ar fi continute n cele vechi, precum copacul n smnt. Fapt este c, n cele din urm, unicul criteriu pe baza cruia am putea distinge ntre o crestere legitim si o violentare a Traditiei ar fi statutul pontifului roman si garantia infailibilittii sale doctrinare. Consubstantialitatea celor dou stri succesive poate fi afirmat (chiar dac ea scap observatorului) de ndat ce Papa o admite ca atare. Asadar, singur doctrina primatului si a infailibilittii papale ar constitui temeiul identittii Bisericii Catolice actuale cu Biserica cea veche, n pofida attor evidente istorice care o contrazic si n pofida a ceea ce poate sugera iscusinta luntric n materie de credint. Numai c si sub acest aspect frecventarea Printilor Bisericii si cercetarea istoriei mi vdeau inconsistenta tezei catolice. Desigur, Papii si-au revendicat de timpuriu primatul de drept divin, fr a cuteza totusi s-i confere statut de dogm", asa cum se va ntmpla mai trziu. Iar o astfel de cerere n -a fcut niciodat obiectul unei acceptri unanime n Biserica veche, ba se poate spune c dimpotriv. Putem chiar s afirmm c, asa cum se prezint ea astzi, dogma catolic a primatului si a infailibilittii papale contravine n mod flagrant spiritului si practicii generale a Bisericii din primele zece veacuri. Este si cazul altor divergente doctrinare ivite de timpuriu n Biserica Catolic, n frunte cu adaosul Filioque, si care n-au fost niciodat acceptate ca fcnd parte din tezaurul de credint al ansamblului lumii crestine (drept care definirea lor ca dogme de credint nu poate fi tratat de Biserica Ortodox dect ca o aberatie teologic).

E de observat c analiza istoricilor catolici se ntlnea ntr-o mare msur cu cea a teologilor ortodocsi, chiar dac ei nu trgeau concluzii identice din unele si aceleasi fapte, iar principala lor grij se reducea adesea la a identifica, n perioade ct mai ndeprtate, indicii susceptibile de a prefigura anumite dezvoltri ulterioare. Monseniorul Batiffol, de pild, scria cu privire la conceptia conform creia Papa ar fi urmasul Sfntului Petru: Sfntul Vasile o ignor, ca si Sfntul Grigorie de Nazianz sau Sfntul Ioan Gur-deAur. Autoritatea Episcopului Romei este o una de prim mrime, dar nu rezult de nicieri c ea ar fi pentru Rsrit o autoritate de drept divin" (P. Batiffol, Cathedra Petri, Paris, 1938, pp. 75-76). Ct despre infailibilitatea papal, printele W. De Vries recunostea, referitor la formula Petru a vorbit prin Agathon!", folosit de Printii celui de-al treilea Sinod Ecumenic, c aceast formul nu este dect o afirmatie solemn, fcut pe baza unui examen riguros, cum c epistola lui Agathon (Papa acelui moment) concord cu mrturisirea lui Petru. Afirmatia nu nseamn ctusi de putin c Agathon are de la sine dreptate, pentru c ar avea autoritatea lui Petru... Un indiciu n plus al nerecunoasterii de ctre Sinod a autorittii absolute a Papei n materie de doctrin este nssi condamnarea ca eretic a Papei Honorius (...), faptul c Honorius - fie pe drept, fie pe nedrept, ceea ce nu schimb cu nimic datele problemei - a fost condamnat drept eretic de acest Sinod si c Papa Leon II n-a gsit nimic de obiectat fat de condamnarea la nivel sinodal a antecesorului su. De unde rezult c acea fraz din Codex juris canonici n care se afirm c Prima sedes a nenune judicatur (Primul scaun nu poate fi de nimeni judecat) nu era luat pe atunci ntr-un sens absolut, nici mcar la Roma. Astzi, n orice caz, o condamnare similar a unui Pap ar fi de neconceput. Trebuie deci s cdem de acord c s-a produs o evolutie" (W. de Vries, Orient et Occident. Les structures ecclesiales vues dans l'histoire des sept premiers conciles ecumeniques, Paris, 1974, pp. 215-216).

PELERIN SPRE IZVOARE

IX

Vreme de mai multi ani, o tez sustinut de anumiti ecumenisti catolici, altminteri sincer binevoitori fat de Ortodoxie, mi s-a prut seductoare. Dac ar fi fost adevrat, ea ar fi constituit cheia ntelegerii celor pe care noi ncercam s le trim la Aubazine. Conform acestor teologi - unul dintre cei mai remarcabili fiind printele Louis Bouyer - Biserica Catolic si Biserica Ortodox, n pofida aparentelor, n-au ncetat nici o clip s fie unite. Ele sunt dou Biserici locale - sau mai degrab dou grupe de Biserici locale - ce realizeaz fiecare n parte, n moduri specifice, dar echivalente, plintatea Bisericii lui Hristos. Exist ntre ele o disput secular, generat de anumite nentelegeri conjuncturale, dar cele dou nu sunt separate n mod real si n-au ncetat nici o clip s alctuiasc laolalt unica Biseric vzut a lui Hristos. Dac e s admitem o asemenea tez, atunci putem merge pn la a spune c Biserica Ortodox a conservat mai bine dect Biserica Catolic anumite aspecte ale Traditiei originare a Bisericii, dar si c Biserica Catolic nici n-a lsat deoparte, nici n-a schimbat nimic esential, ba chiar a dezvoltat mai bine dect Biserica Ortodox anumite aspecte ale vietii crestine, n special sensul misionar si sensul universal, izbutind si o adaptare superioar la lumea modern. Iar refacerea deplinei lor comuniuni, n fata creia, teoretic, n-ar sta nici o piedic, nu ar fi potrivnic intereselor nici uneia dintre ele, ci ar aduce un spor sensibil si uneia, si celeilalte, permitnd Bisericii Catolice s depseasc si sirul de dificultti ale perioadei post-conciliare. O experient cum este cea fcut de noi la Aubazine ar dobndi, n aceast perspectiv, un interes aparte, cptnd o semnificatie oarecum profetic. Multi dintre prietenii nostri catolici, ba poate si unii dintre cei ortodocsi, si-ar fi nsusit, mai mult sau mai putin constient, acest mod de a vedea, pe care ridicarea excomunicrilor de la 1054, ca si calificativul de "Biserici-surori", frecvent folosit la Roma, prea s-l autorizeze deplin. Treptat, nu fr durere si zbucium luntric, am nteles c aceast conceptie nu era dect o amgire - una nendoielnic generoas, dar contravenind celor mai elementare date ale eclesiologiei. Cci nu este cu putint ca dou Biserici care nu mai sunt n comuniune sacramental de peste o mie de ani, iar ceea ce una a decretat ca dogm de credint cealalt respinge ca fiind contrar credintei apostolice, s fie laolalt si pe aceleasi temeiuri -

Biserica lui Hristos. Aceasta ar nsemna s se admit c Portile iadului se afl mai presus de Biseric, de vreme ce diviziunea s-a ncuibat chiar n interiorul ei. Printii ar fi respins la unison o asemenea nvttur. De altfel, nsusi faptul c Biserica Catolic numeste de sute de ani episcopi catolici, fie ei uniti sau latini, pe scaunele episcopale ocupate deja de episcopi ortodocsi reprezint o dovad manifest a non-identittii celor dou Biserici, chiar si pe plan local.

ncredintarea c Biserica Ortodox este Biserica lui Hristos n plintatea ei, si c Biserica Catolic este aceea care s-a ndeprtat ntr-o cert msur de Traditia originar, n-am dobndit-o dect n mod treptat. Un astfel de parcurs ar fi fost mai lesnicios, de bun seam, pentru cineva mai tnr sau mai putin nregimentat dect mine n Biserica Catolic. Un catolic din generatia mea are adnc nrdcinat n suflet ideea primatului papal. Pe de alt parte, eu cunoscusem la Trappe traditia catolic ntr-una dintre expresiile ei cele mai pure, bine conservat pn de curnd. Cunoscusem, de asemenea, clugri, clugrite si credinciosi de un mare entuziasm, strluminati de o profund trire spiritual. Viata multor sfinti catolici mi era familiar, iar cucernicia lor mi se prea mai presus de orice ndoial si destul de apropiat de aceea a sfintilor ortodocsi, ntelegeam si pretuiam, la multi dintre fratii mei catolici, tot ce nsemna crestinism autentic si fidelitate fat de o mare Traditie spiritual. Cu toate acestea, iat c, spre sfrsitul anului 1976, att eu, ct si fratii mei de la Aubazine am cptat convingerea intim c nu mai puteam ezita. Se impunea s ne cntrim cu toat seriozitatea imboldul luntric de a intra n Biserica Ortodox. Era oare mai bine s-o facem de ndat sau s asteptm vreo mprejurare prielnic? Ne-am confruntat, desigur, cu o seam de mpotriviri. Eram destul de cunoscuti n lumea catolic. Mnstirea noastr iradia o influent modest, dar real. N-ar fi fost oare preferabil s mai rmnem deocamdat printre catolici, cutnd a-i ajuta s-si regseasc rdcinile si s se ntoarc la izvoarele comune ale celor dou Traditii? Nu cumva ar fi fost mai nteleapt o asemenea atitudine, mai apropiat de porunca dumnezeiasc a

iubirii aproapelui, mai de ajutor idealului de unire a tuturor crestinilor? Si nu era aceasta singura modalitate de a salva nssi existenta mnstirii noastre si de a ne duce mai departe, n felul acesta, lucrarea nceput? Cum s mai rmnem ns membri ai Bisericii Catolice si s mai mrturisim n fata lumii toate dogmele ei, cnd n noi se consolidase convingerea c multe dintre acestea se ndeprtaser de adevrata Traditie a Bisericii? Cum s continum a ne cumineca dintru aceeasi Euharistie, cnd ajunsesem ntr-un asemenea dezacord de credint? Cum s mai zbovim departe de Biserica Ortodox, n afara creia nu poate fi nici mntuire, nici viat n Duhul Sfnt, numai de dragul celor care, chiar recunoscnd-o ca singura Biseric a lui Hristos, nu se ncumetau s intre n ea din considerente de ordin lumesc? Iar dac am fi cedat nu mai stiu cror ratiuni de diplomatie ecumenic, de oportunism sau de comoditate personal, oare aceasta n-ar fi nsemnat, n cazul nostru, c am fi cutat s plcem mai degrab oamenilor dect lui Dumnezeu, mintind, de fapt, si fat de El, si fat de ei? Simteam c o asemenea ftrnicie nu s-ar fi putut justifica prin nimic. Dar n care loc ar fi fost mai nimerit s fim primiti n Biseric? Cunosteam situatia delicat a Bisericii Ortodoxe din Franta, stiind c episcopii ei sunt nevoiti s tin seama de prezenta Bisericii Catolice majoritare si s ntretin cu ierarhii acesteia legturi ct mai bune cu putint. Ne ncerca si teama c intrarea noastr n Ortodoxie ar putea s dea nastere unei aprige mpotriviri n anumite medii catolice, ceea ce ar fi putut s se rsfrng nedorit asupra Bisericii Ortodoxe din Franta. Desfsurarea ulterioar a evenimentelor ne-a confirmat, de altfel, temerile n aceast privint, ntrecndu-ne chiar previziunile. Mai multe personalitti ortodoxe cu care neam sftuit atunci nu ne-au ascuns prerea lor c ar fi fost de preferat ca primirea noastr n Biserica Ortodox s se svrsesc n afara hotarelor Frantei. n anii anteriori ntreprinsesem mai multe cltorii n diverse tri ortodoxe: Romnia, Serbia, Grecia, inclusiv Muntele Athos. Nu ne gndiserm pe atunci s intrm n Biserica Ortodox, ci voiam doar s dobndim o cunoastere nemijlocit a Ortodoxiei, introducndu-ne n viata ei liturgic si monahal. Romnia ne atrsese cu precdere, datorit conlucrrii si ntreptrunderii pe care le descoperisem acolo ntre un monahism foarte viu, care numra personalitti duhovnicesti de exceptie, si un popor nsufletit de o adnc credint si evlavie. Din nefericire, situatia politic din tar nu prea s

ngduie n acel moment, cnd se punea att de acut problema intrrii noastre n Biserica Ortodox, statornicirea unei legturi canonice ntre noi si aceast Biseric Ortodox Romn care ne-a rmas pn astzi foarte drag. Un context de mprejurri, n care nu-i greu de vzut mna lui Dumnezeu, a fcut s ni se deschid portile Mnstirii Simonos Petra de la Muntele Athos. O dat ce hotrrea noastr a fost luat, m-am dus s-l vd, n ziua de 2 aprilie 1977, pe episcopul catolic de Tulle, monseniorul Brunon, sub a crui ascultare ne aflam. Eram nsotit de nc un frate. Episcopul ne-a ascultat rbdtor si cu o cert bunvoint. Recunostea c hotrrea noastr nu fusese una luat n prip, ci rodul unor ani ndelungati de rugciune si de meditatie. Ne-a ncredintat c, n ceea ce-l privea, nu vom avea parte nici de blam, nici de reprosuri, dar c se impunea s facem totul cu prudent si cu discretie, ca s nu iscm prea mult confuzie si vlv n jurul nostru. Si-a exprimat chiar speranta c la Roma vom gsi ntelegere si chiar ngduint - sperant pe care ns faptele nu vor ntrzia s o dezmint. Credea, la rndul su, c ar fi fost mai bine s fim primiti n Biserica Ortodox nu aici, n Franta, ci undeva n Grecia sau la Sfntul Munte, evitnd astfel o seam ntreag de complicatii inutile. ndemnati de el, ne-am dus ndat la Roma, spre a ne nftisa cardinalului Paul Philippe, pe vremea aceea prefect al Congregatiei pentru Bisericile Orientale unite cu Roma. Am fost primiti de acesta pe 14 aprilie. Prea bine intentionat n privinta noastr, dar pn la urm ne-am dat seama c adevrata problem era de fapt ocolit. Ne-a spus asa: Pentru mine nu exist nici o real divergent de credint ntre Biserica Catolic si Biserica Ortodox. Puteti foarte bine s v nsusiti ntreaga doctrin ortodox, ntregul rit ortodox, ntreaga spiritualitate si viat monastic ortodox, dar s rmneti uniti cu Roma". Ne-a mai asigurat c era dispus s ne acorde toate facilittile spre a ne continua experienta nceput la Aubazine, dar aceasta numai n cadrul Bisericii Catolice. Nu aceasta era ns problema si nu pe o asemenea cale aveam noi de gnd s bjbim. n cele ce au urmat, Episcopul de Tulle a adoptat fat de noi o atitudine mult mai putin conciliant dect la nceput, aproape somndu-ne s ne prsim vatra de noi nsine construit la Aubazine. n acest sens, n-a prididit s insiste chiar pe lng autorittile ortodoxe si pe lng instantele catolice ecumenice.

Tot pe atunci, am mers s-l vedem pe abatele de la Bellefontaine, Dom Emmanuel Coutant, care rmnea superiorul meu canonic, intentionnd s-l lmurim asupra hotrrii noastre. S-a artat surprins si ne-a spus fr ocolisuri c nu putea dect s ne dezaprobe. A adugat ns c, respectndu-ne ca oameni de constiint, se ferea s ne condamne si tinea chiar s pstreze cu noi legturi de ncredere si fraternitate. Si, ntr-adevr, nu si-a dezmintit niciodat aceast atitudine de deplin sinceritate si de evanghelic ngduint.

XI

Nu dup mult vreme, am apucat cu totii calea Sfntului Munte. Aveam asupra Bisericii Ortodoxe si a monahismului ei o cunoastere nc destul de sumar si superficial. Posibilitatea de a ne initia temeinic n tainele acestui fel de viat chiar ntr-o mnstire ortodox era pentru noi ca un dar nepretuit. Simonos Petra se distingea att prin personalitatea duhovniceasc a egumenului su, ct si prin tineretea si rvna ntru sfintenie a obstii sale. Clugri catolici fuseser primiti acolo n mai multe rnduri, n chip frtesc, iar problemele cu care se confrunt Apusul si realittile curente ale acestuia erau bine cunoscute si ntelese. Cea dinti sedere a noastr la Athos fusese n primvara anului 1971. Pe atunci, n Apus, despre Sfntul Munte nu se vorbea dect n termeni peiorativi, ca despre un loc al decderii, si nu lipseau voci care s profeteasc stingerea complet a monahismului athonit ntr-un viitor nu tocmai ndeprtat. Acea prim cltorie ne ajutase s pricepem, nc de pe atunci, c astfel de categorii, precum decdere" sau - invers - rennoire", sunt cu totul nepotrivite n raport cu monahismul ortodox, ca unele ce evoc mai degrab aspectul exterior al lucrurilor - cel de ordin sociologic si statistic. Esential este adncimea luntric a acestei vieti, care nu se poate msura cu astfel de mijloace. S-a nregistrat, este adevrat, o scdere considerabil a numrului de clugri. Ea are drept explicatie, n ce-i priveste pe slavi, gravele consecinte ale instaurrii regimului sovietic n Rusia, iar n ce-i priveste pe greci - exodul fortat din 1922, care a dus la ruin nfloritoarea crestintate greceasc din Asia Mic, iar ulterior al doilea rzboi mondial si rzboiul civil, n 1971, ns, scderea numrului de clugri stagnase demult si se prefigura o nou crestere, care ulterior s-a si produs, ba chiar ntr-un ritm nesperat. Bucurndu-se

de o infuzie destul de numeroas de novici si de clugri tineri, mnstirile care abia de mai numrau o mn de btrni aveau s prind iarsi viat, una dup alta. Se mai cade adugat c acesti clugri tineri, care pot fi astzi ntlniti peste tot la Athos, nu au ctusi de putin pretentia de a rennoi sau a schimba n vreo privint viata monahiceasc. Dimpotriv, tendinta lor este mai degrab aceea de a reveni la formele de viat traditional cele mai conservatoare si cele mai austere, respingnd orice stricare a vechii idioritmii. Ei nu-si doresc s fie dect niste ucenici smeriti si s se bucure de pretioasa experient a unor duhovnici foarte iscusiti, de care Sfntul Munte n-a dus niciodat lips. Prin intermediul crtii Printelui Sofronie, era cunoscut si n Franta staretul Siluan, tritor la Athos ntre 1892 si 1938. Dar tot pe atunci se aflau acolo numerosi clugri cu nimic mai prejos prin forta nflcrat a tririi lor duhovnicesti. Sunt multe mnstirile care au astzi la crm duhovnici formati de un isihast trecut la Domnul n 1959, Printele Iosif, ale crui minunate Epistole duhovnicesti au si fost tiprite n Grecia. Clugrilor athoniti li se imput, ndeobste, opozitia fat de ecumenism, ei fiind acuzati, cu o und de satisfactie, c ar sacrifica adevrului iubirea de aproapele. Nou ne-a fost ns usor s constatm, chiar de la cea dinti cltorie a noastr (pe cnd eram catolici si nu mijise nc n noi gndul de a deveni ortodocsi), ct de bine se pricep clugrii de la Athos s ngemneze o druire plin de grijulie delicatete fat de orice persoan, indiferent de convingerile sau apartenenta sa religioas, cu o sever intransigent doctrinar, n ochii acestora, respectul total pentru adevr este una dintre primele ndatoriri pe care le impune nssi iubirea de aproapele. Ei nu au vreo pozitie doctrinar aparte, ci mrturisesc simplu si deslusit credinta Bisericii Ortodoxe: Biserica este una. Aceast Biseric una si adevrat, pstrtoare a continuittii vietii eclesiale, adic a unittii Traditiei, este Ortodoxia. A pretinde c aceast Biseric una si adevrat nu exist pe pmnt n stare pur, ci c ea s-ar cuprinde doar partial n felurite ramuri, aceasta nseamn (...) a nu avea credint n Biseric si n Capul acesteia, Hristos". Fr ostentatie, clugrii athoniti tin ca aceast credint s se transpun n fapte. Ei nu pot fi de acord cu manifestri sau formule ce-ar implica o recunoastere de facto a teoriei ramurilor". Unitatea tuturor crestinilor, pe care o pretuiesc nu mai putin dect orice alt crestin, nu poate fi nfptuit dect prin alturarea neortodocsilor la ntregul Bisericii si la plintatea credintei apostolice. Ea nu

poate fi n nici un caz rezultatul unor compromisuri si eforturi nscute doar dintr-o aspiratie spre unitate de tip omenesc si natural, nutrit de niste oameni care, altminteri, n-au nici o consideratie pentru nvttura ncredintat Bisericii, n materie de ecumenism, ca si de viat duhovniceasc, atitudinea mediilor athonite se ntemeiaz pe luciditate si discernmnt ["deosebirea duhurilor"]. Se cuvine s discernem deopotriv cu cldura inimii si cu rceala mintii si, mai cu seam, s ne pzim de a plcea oamenilor" cu orice chi p, dac nzuim cu adevrat s-I plcem lui Dumnezeu si s ne facem vrednici de mprtia Sa.

XII

Am fost primiti n Biserica Ortodox n ziua de 19 iunie 1977. Cteva luni mai trziu, la 26 februarie 1978, am devenit clugri la Simonos Petra. Iam mrturisit egumenului nostru ct eram deopotriv gata s rmnem n Sntul Muntele sau s ne ntoarcem n Franta, ncredintndu-ne ntru totul hotrrii sale. El s-a artat de prere c ar fi mai cu folos s ne stabilim n Franta. Si n acest fel au luat nastere cele dou metochia ("anexe") franceze ale vetrei mnstiresti Simonos Petra: una la Martel, n tinuturile calcaroase de la Quercy, iar cealalt n Dauphin, pe un fund de vale, la Vercors. n virtutea statutului lor de metochion, aceste dou mnstiri tin direct de Simonos Petra (care, la rndul ei, asemenea tuturor mnstirilor athonite, tine de Patriarhia Ecumenic). Orice eventuale activitti externe ale clugrilor nostri se desfsoar n cadrul Mitropoliei Ortodoxe Grecesti din Franta, cu binecuvntare a monseniorului Meletios, cu care mentinem, de altfel, legturile cele mai trainice si mai apropiate. O dat intrati n Biserica Ortodoxa, Trebuie spus c n-am fost deloc surprinsi de a nu fi aflat aici cine stie ce organizare exterioar exemplar, de felul celei din Biserica Catolic. Cu ocazia unei vizite pe care am ntreprins-o la Belgrad, cam n ajunul intrrii noastre n Biserica Ortodox, un arhiereu srb ne spusese: Nu m ndoiesc c Biserica v va lasa initial o impresie de neornduial. S nu v mire acest fapt. E nevoie s fie asa, dac vrem s lsm Duhul s lucreze nestnjenit, iar nu s ne punem noi n loc. Cam aceeasi

impresie o lsa si Biserica Printilor. Lucrurile s-au schimbat pe msura centralizrii romane, ns aceasta-i o alt discutie. n Franta ne-am confruntat cu o situatie extrem de complicat, prin aceea c, Biserica Ortodox fiind implantat aici de ctre diferiti emigranti rusi sau greci, exist o deconcertant pluralitate de jurisdictii pe acelasi teritoriu, adic o grav stare de anomalie canonic. Particularittile nationale, care au marcat cu destul pregnant diversele gropari, reprezint o alt anomalie (nu fr legtur cu cea precedent). Ne aflm ns aici n fata unei situatii tipice pentru orice diaspora si ar fi pur amgire s ne nchipuim c ea ar putea fi remediat prea curnd, n conditii dificile, pluralitatea jurisdictiilor prezint si anumite avantaje, ea putnd s contribuie la mentinerea unei autentice libertti spirituale. Jurisdictiile nu sunt, n ultim instant, dect dioceze nefericit suprapuse unele peste altele pe plan local, dar care, toate, sunt Biserica lui Hristos. Faptul c tine fiecare de cte-o alt Biseric-mam nu schimb esential datele problemei. Biserica lui Hristos rezid n fiecare parohie n care se svrseste oficiul Sfintei Liturghii; se cuvine ca, nainte de toate, s tinem seama de acest adevr si s nu prefacem apartenenta jurisdictional ntr-o meterez inexpugnabil. Nu biserica din Smirna o reprezenta Sfntul Irineu atunci cnd oficia slujba la Lyon, ci comunitatea adunat acolo, alctuit din negustori greci si din neofiti de origine galic, era, pur si simplu, Biserica lui Dumnezeu la Lyon. Dac se va ajunge ntr-o bun zi s fie aduse toate parohiile ortodoxe din Franta sub autoritatea unui singur Arhiepiscop si s se stabileasc dioceze teritoriale, acela va fi, fr ndoial, un lucru bun, cci situatia ar redeveni atunci conform cu prevederile sfintelor canoane. Dar aceast Biseric, unificat n structura ei, nu va fi atunci n mai mare msur Biserica Frantei" - sau, mai corect spus, Biserica lui Dumnezeu n Franta" - dect este acum acest mozaic jurisdictional. Ct despre o autonomie prematur, ea s-ar putea s nu fie lipsit de primejdii. Ceea ce conteaz mai presus de toate este s avem ntelegere si dragoste pentru unitatea Bisericii, ntre ortodocsi e inevitabil - dar, ntr-un fel, si sntos - s existe divergente de opinii si de vocatii. Ct vreme aceste divergente privesc doar aspecte secundare si nu pun n discutie nici fondul credintei, nici disciplina fundamental a Bisericii, ele nu vor sfrsi prin a genera nici adversitate, nici exclusivism, si, cu att mai putin, o rupere a comuniunii.

Pozitia noastr de clugri ai Athosului tritori n Franta are avantajul de a ne plasa n afara anumitor antagonisme jurisdictionale. Athosul are o strveche vocatie interortodox. Clugri de cele mai diverse nationalitti se adun aici cu sentimentul unei comune apartenente la Grdina Mai cii Domnului". Ne-am bucura si noi dac prezenta noastr n Franta ar putea constitui un factor de unitate si de convergent spiritual ntre ortodocsii de obrsii diferite. Un btrn clugr de la Sfantul Munte ne-a spus cndva: Voi nu sunteti romano-catolici convertiti la Ortodoxia greac. Voi sunteti crestini de la Soare-apune, mdulare ale Bisericii de la Roma, care v ntoarceti acum la comuniunea cu Biserica Universal. Este ceva cu mult mai mret si cu mult mai de seam". Si zicnd el acestea, lacrimile i siroiau pe obraji... Binenteles c noi nu ne-am convertit" n sensul c am trecut de la Biserica Catolic - fat de care resimtim o urias recunostint, pentru tot ce am primit de la ea n snul familiilor noastre si al acestui popor crestin n mijlocul cruia continum s vietuim - la Biserica Ortodox. Cci Biserica Ortodox nu este pur si simplu o Biseric rsritean", o expresie rsritean oarecare a credintei noastre crestine: ea este nssi Biserica lui Hristos. Traditia ei a fost cndva, n primele veacuri, Traditia comun tuturor crestinilor; or, intrnd n comuniune cu ea, noi nu facem altceva dect s ne ntoarcem la izvoare. Noi n-am schimbat Biserica", ci am fcut numai pasul firesc spre plintatea Bisericii lui Hristos celei una si adevrate. Ne simtim ntru totul solidari cu acei crestini ai Apusului care, cernd s fie primiti n Biserica Ortodox, n-au renegat ceea ce, n Apus, si mai ales n tara lor de bastin, att nainte, ct si dup diferitele schisme, a purtat si continu s poarte pecetea Sfntului Duh al lui Dumnezeu, Care sufl unde vrea" (E. Behr-Sigel, n Contacts, nr. 1/45,1964, p. 49). Clugri ortodocsi chemati s trim pe pmntul Frantei vechea Traditie a Sfntului Munte, noi stim bine c misiunea clugrului nu este acee a de a nfptui ceva prin sine nsusi, ci de a mrturisi prin viata sa c moartea a fost biruit. Iar aceasta n-o poate face dect ngropndu-se pe sine nsusi, ca pe un grunte, n trn" (Arhimandritul Vasile, Egumen la Stavronikita, n Contacte, nr. 1/89,1975, p. 101).
IOAN E. WEISS

ORTODOXIA ESTE RESPIRATIA SUFLETULUI MEU... (Un tnr evreu crestinat cheam la unitate n Duhul Adevrului)

"Pentru ca toti s fie una " (Ioan 17,21)

n numele Tatlui si-al Fiului si-al Sfntului Duh. Amin.

Tatl nostru ceresc, Dumnezeul vesnicului Adevr, Dumnezeul lui Israel si al revelatiei biblice, Care prin Duhul Sfnt L-a trimis n lume pe Fiul Su, Cuvntul, pentru ca Acesta s-o sfinteasc si s-o uneasc cu Tatl n iubire vesnic, ne cheam s ne unim n Fiul Su, prin puterea Sfntului Su Duh, fiindc noi suntem cu totii copii ai lui Dumnezeu, creati dup chipul vesnic al Fiului, Iisus Hristos, nceputul si sfrsitul a toate (Apocalipsa 22, 13). Noi toti trebuie s dobndim deplintatea omului desvrsit n Hristos (Efeseni 4, 1314), Fiul lui Dumnezeu, pentru ca s ne facem, prin credint, fiii Domnului Dumnezeului nostru (Deuteronomul 14, 1). Iar dac El este Cuvntul lui Dumnezeu si Chipul Su unic (Coloseni l, 15), n care a fost creat Adam, din care ne tragem cu totii, am putea noi oare s urcm prin noi nsine ctre Lumina Sa cea vesnic? Noi suntem cu totii mdulare ale Trupului lui Hristos (I Corinteni 12, 27), mdulare ale Chipului lui Dumnezeu, iar Chipul este n fiecare mdular, dup darul su. Mna nu-i va putea spune piciorului: "Nu am nevoie de tine", nici piciorul minii (I Corinteni 12,15-18). Suntem cu totii rmsite risipite n trupul lumii, dar acest trup devine un trup hristic si divin n harul Sfntului Duh, Duhul lui Iisus Hristos, Care uneste prtile ntre ele, pentru ca acestea s fie mdulare ale unicului si adevratul Trup, al crui Cap divin este Hristos Iisus.

Aceste lucruri sunt cunoscute fiecrui credincios crestin, iar omul credincios Hristosului su se roag si se strduieste s fie o piatr vie (I Petru 2,4-5) n zidirea Trupului lui Hristos n propriul su trup si n lumea ntreag. De obicei, credinciosul crestin consider si vede Trupul lui Hristos n institutia Bisericii creia i apartine confesional (de exemplu, cea ortodox, cea catolic, cea lutheran etc.) si nu se ocup aproape deloc de celelalte traditii. S vedem cum s-a ajuns aici. Se pare c pluralitatea confesiunilor crestine provine din schisme si din dezbinri de origine teologic, politic, sau din diferentele de mentalitate ntre anumite grupuri etnice si sociale, n mare msur, originea acestora se afl n tendinta nefast a oamenilor de a se desprti de Dumnezeu, pentru a se idolatriza pe ei nsisi (Facerea 3, 5). Ei au mostenit aceast rea tendint de la Adam, care prin pcatul su a adus suferinta si moartea asupra sa si asupra descendentilor si, transmitndu-le ntregii creatii, care suspin pn acum n chinurile facerii, n asteptarea descoperirii fiilor lui Dumnezeu (Romani 8,22). Aceast tendint tenebroas se gseste si la baza majorittii divizrilor religios-confesionale, dar trebuie s admitem c, n cazul multor sciziuni, au existat si ratiuni lingvistice, culturale sau de mentalitate, ca si veritabile diferente ntre conceptiile teologice, n plus, nu trebuie subestimate contributia, importanta si vocatia specifice fiecrei comunitti confesionale, cci pluralitatea comunittilor este asemntoare pluralittii mdularelor, a vocatiilor si a darurilor n Trupul lui Hristos. Astfel, ne gsim n fata unei situatii paradoxale (fapt caracteristic Crestinismului), n care separatia dintre comunittile crestine (amintind misterul separatiei dintre poporul lui Israel si Biserica Hristosului lui Israel si al lumii ntregi) este legat de puternica dezbinare dintre oameni si de ndeprtarea lor de Dumnezeu, dar, pe de alt parte, ea anunt mbogtirea potential a Comunittii, a Bisericii lui Hristos, asemenea bogtiei trupului cu multe mdulare, n care fiecare actioneaz armonios, conform chemrii sale. Nu este pentru prima dat cnd divina Provident se foloseste de o unealt, sau de o situatie degradat de om, pentru a o transforma n izvor de binecuvntare, lucru care doar la Dumnezeu este cu putint. Exemplul cel mai evident este Crucea: instrument al torturii si al mortii, pe care Dumnezeu nsusi l-a transformat n mijloc de Mntuire pentru toti fiii lui Adam. Primul Adam a pctuit si a ajuns s moar mncnd din fructul Pomului Cunoasterii; al doilea Adam, Noul Om ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui

Dumnezeu, a luat asupra Sa suferinta vietii fiilor lui Adam, pn la lemnul Crucii, Arbore al Mortii, si S-a fcut El nsusi, pe Cruce, fruct al Arborelui Vietii, al vietii dumnezeiesti care se druieste prin harul nvierii Sale. El, Chip al Dumnezeului Celui Viu, a trecut de bunvoie prin viata de suferint, pn la moartea pe Cruce (Filipeni 2, 8), pentru a ucide moartea prin dumnezeirea Sa si a reda viata vesnic fiilor lui Adam. Un alt exemplu. Primul Adam a pctuit n crdsie cu femeia; al doilea Adam, Hristos Iisus, s-a nscut dintr-o femeie curat si smerit, Fecioara Maria, prin desvrsitul ei consimtmnt [Fiat] si ntr-o supunere iubitoare si fidel fat de vointa lui Dumnezeu. Vedem, asadar, cum divina Provident foloseste consecintele pcatului si ale rului si, prin harul Su, le transform n izvor de binecuvntare pentru om. Omul se cade s recunoasc acest lucru si s se ntrebe ce anume trebuie s fac pentru a restaura lumea si a o uni cu Dumnezeul ei. Am vzut care sunt consecintele urii si dezbinrii n lumea religioas n general, si n mod special n Bisericile crestine. Acum, ce trebuie s facem pentru a ndeplini vointa Domnului nostru "ca toti s fie una" (Ioan 17, 21)? Mai nti, s cerem Sfntului Duh s ne lumineze, prin harul Su, calea, ochii, mintea si inima. Trebuie s cercetm, s verificm si s ne examinm religia si credinta. S ne facem un permanent examen de constiint: cum ne purtm oare n fata lui Dumnezeu, n fata Adevrului (Ioan 18, 37-38)? Cine este pentru noi Hristos (Matei 16, 15-16)? Suntem noi gata s stm dinaintea Fetei Lui cu sinceritate si iubire? Am fcut noi ceva pentru a ne apropia de El, pentru a merge alturi de El la bine si la ru, nu doar ctre nviere, dar si ctre Cruce, pentru a ne face si noi prtasi la povara ei (Luca 9, 23)? Dup ce am cutat si am gsit vointa Sa n Biseric si n noi, trebuie s ne hotrm s tinem aceast cale a binelui (I Tesaloniceni 5, 21). Ca fiu al poporului lui Israel, care acum cinci ani L-am gsit pe Hristosul meu si pe Hristosul lui Israel si al lumii ntregi n Domnul Iisus, Fiul Dumnezelui Celui Vesnic, si care vd n Crestinismul ortodox casa mea spiritual si lcasul lui Hristos, eu continuu si ncerc s caut originile dezbinrii ntre Israel si Biserica crestin, pe de o parte, si ntre confesiunile crestine ele nsele, pe de alt parte. O fac cu credinta profund c, n pofida plenitudinii pe care o vd n liturghia rsritean si n dogmele ortodoxe cuprinse n ea, exist si n viata Bisericii Catolice sau a Bisericilor protestante aspecte specifice care pot mbogti viata crestin a credinciosului ortodox si a

comunittii sale. De asemenea, sunt sigur c crestinii occidentali au nc si mai mult de primit de la Traditia oriental n general, si de la cea ortodox n special, iar asta nu doar pentru viata lor spiritual, care poate fi foarte bogat n har, ci mai cu seam pentru consolidarea drumului desvrsirii spirituale pe care Hristos l-a stabilit si l-a propovduit n Biserica Sa. Dup cum am spus deja, si alte religii, mai cu seam cele monoteiste, pot avea un mesaj pentru noi, pe care mi propun s-l dezvolt cu o alt ocazie. S lum exemplul Ortodoxiei. Acesta este cazul meu personal. Principiul su de adevr si de unitate se gseste n Dumnezeu, Care S-a descoperit si Se descoper n Iisus Hristos, prin Sfntul Duh. n cadrul comunittii, viata n Hristos are drept centru Sfnta Liturghie. Ceremonia liturgic recapituleaz evenimentele Mntuirii noastre ntr-un mod concret si deosebit de bogat, pe care Hristos 1-a ntruchipat n viata Sa. Credinciosul se uneste cu Mntuitorul de-a lungul ntregului rit liturgic, comuniune culminnd n Taina Euharistic. Credinciosul crestin se gseste astfel n adevratul Templu, care este Hristosul Cel Viu, iar prin aceasta depune mrturie n fata evreului, care se gseste ndoliat n templul su, c adevratul Templu a nviat din morti a treia zi dup distrugerea Sa (Ioan 2,19-21) si c acum El i cere lui Dumnezeu s cldeasc si s nvie n sufletul credincios Templul Duhului Su (I Corinteni 6,19). Aceasta este unul dintre motivele care m fac s cred c Crestinismul ortodox reprezint o chemare special pentru evreu (mai ales pentru cel ortodox) de a se uni cu adevratul Hristos. n plus, sunt convins c mostenirea oriental a Crestinismului este foarte aproape de vechea traditie a lui Israel n tot ceea ce priveste rugciunea nssi, caracterul ei carnal-spiritual, care-l transform pe cel ce se roag n rugciune vie, ajungnd pn la rugciunea nencetat (vezi isihasmul) n numele Domnului Iisus, rugciune care-I deschide lui Hristos, clip de clip, usa (Apocalipsa 3, 20) inimilor si a vietilor noastre. Am convingerea importantei traditiilor crestine orientale pentru ntlnirea cu evreii n rugciunea fat de Unicul Dumnezeu si, dup vointa lui Dumnezeu, pn la recunoasterea Hristosului Su Iisus, n Duhul Sfnt. Tot astfel, nu am nici o ndoial cu privire la importanta Bisericilor rsritene pentru ntlnirea cu credinciosii musulmani; despre aceasta voi vorbi ns cu un alt prilej. Cu toate acestea, observatorul occidental este mirat de marele grad de nchidere al multor crestini ortodocsi n interiorul comunittilor si al trilor lor, precum si de dezinteresul lor fat de ceilalti, iar toate acestea cu ncurajarea anumitor ierarhi ai institutiilor ortodoxe. Este corect s semnalm c aceast nchidere este partial justificat n cazul clugrilor contemplativi,

n pofida exceptiilor, multora li se pare c aceasta este situatia general n aceste comunitti, si mai cu seam n trile de veche traditie ortodox. Desigur, exist cauze istorice, o mentalitate diferit de cea occidental si o nencredere fat de Occident. Lucrurile au ajuns pn acolo nct, n multe situatii, Bisericile ortodoxe par s manifeste tendinte nationaliste extreme (mpinse pn la filetism), care contravin dreptei credinte a Bisericii. Aceste tendinte duneaz mult misiunii spirituale a Bisericii n lume, duneaz credinciosilor si tuturor cuttorilor adevrului. Ele pot scandaliza prin caracterul lor fariseic negativ, ajungnd pn la un mesianism national foarte lumesc, n loc s proclame "nebunia" Crucii (I Corinteni l, 21-23). Ierarhiile acestor Biserici sunt pscute de riscul de a repeta pcatele fariseilor si crturarilor (Matei 23, 23-33), dar greselile lor ar fi nc si mai mari, deoarece aceste ierarhii au primit Evanghelia lui Iisus Hristos si vorbesc tocmai n numele Lui. Dup prerea mea, aceast problem este cu att mai grav cu ct consider Ortodoxia (fr s neg importanta altor confesiuni) ca pe o cale foarte nalt a plenitudinii spirituale n Hristos si, prin aceasta, cred c responsabilitatea imens a depozitarilor si pzitorilor doctrinei si liturghiei ortodoxe este aceea de a-L mrturisi cu adevrat, prin credint si fapte, pe Hristos, Fiul Iubirii (I Ioan 4, 16), adevrata Iubire dumnezeiasc, venit s uneasc tainic cu Dumnezeu, n Duhul Adevrului, pe fiii lui Adam si lumea ntreag. Sper si m rog ca pstorii Bisericilor ortodoxe s fie mai constienti de marea responsabilitate ce le-a fost ncredintat, ducnd astfel un adevrat rzboi n numele lui Dumnezeu: lupta de a-L comunica pe Hristos fiecrui credincios si lumii ntregi, lupta pentru pacea dinluntru si pentru cea din afar, pentru fraternitate si pentru dragoste n numele lui Hristos Iisus. Totusi, ar trebui, poate, luate n considerare cteva schimbri n formularea anumitor rugciuni, mai ales n referintele la evrei, asa cum au fcut deja catolicii la Conciliul Vatican II. Astfel, mrturia lor ar fi mai fidel credintei ortodoxe, iar misiunea lor n lume ar aduce mai multe roade. Nu m ndoiesc c un astfel de proces i-ar aduce la Hristos si la Biserica drept-mritoare pe multi oameni de pretutindeni care caut n mod sincer Adevrul, dar care nc nu vd imaginea lui Hristos n realitatea prezent. Toate acestea au fost ntelese de multi crestini occidentali, care simt autenticitatea credintei si a vietii spirituale n traditia vie a Bisericilor din Orient. Sunt numeroase semne c si la Roma se manifest mult interes fat de o veritabil apropiere de Bisericile ortodoxe [aceste rnduri au fost scrise cu putin nainte de istorica vizit la Bucuresti a Sanctittii Sale Papa Ioan Paul II, din mai 1999], ntlnire ce poate mbogti substantial viata spiritual a crestinilor din lumea ntreag.

O astfel de apropiere ntre ortodocsi si crestinii occidentali, catolici sau protestanti, i-ar ajuta pe cei dinti s evite izolarea si ngustimea perspectivei lor strict nationale, fr sa-si neglijeze misiunea la nivel local, propovduind o viziune ortodox nc mai profund si mai universal, mai preocupat de dialogul interreligios si duhovnicesc - si, nu n ultimul rnd, mai independent si mai emancipat de conceptia prea exclusivist a Statului national ("Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" - Matei 22,21). Cu sigurant, drumul este nc lung. Si catolicii au, la rndul lor, mult de fcut pentru a reduce teama ortodox fat de vechile ambitii de dominatie ale Catolicismului, fat de revendicarea roman de a se recunoaste autoritatea absolut a succesorului lui Petru si fat de mentalitatea teologic hiperrationalist, dublat si de o mentalitate institutional hiper-juridic mentalitti att de caracteristice Crestinismului apusean si care au ptruns, pe alocuri, si n Bisericile ortodoxe. Dar, cluziti de credint, sperant si iubire, manifestnd o constiint ascutit cu privire la profunzimea responsabilittii si misiunii credinciosilor crestini, fcnd dovada curajului pe care l-a inspirat Hristos (Ioan 16, 33) si lucrnd n spiritul rugciunii si al harului, este posibil s fie nvins slbiciunea omeneasc si s se dea marea lupt pentru Adevr, lupt care se duce n primul rnd mpotriva slbiciunilor noastre personale, pentru ca noi s putem tri ca niste credinciosi mai demni de numele de crestini. Fr ndoial, schimbarea trebuie s nceap dinluntrul fiecrui crestin. Apropierea si comuniunea ntre diferitele Biserici trebuie s-si aib obrsia n sufletul credinciosului. Acesta trebuie s fie ecumenic n sufletul su, dar s continue s triasc conform cii sale, dac pe aceasta o crede mai deplin. Acesta este chipul n care si eu ncerc s triesc Ortodoxia. Vreau s-o pstrez, nu sunt dispus s renunt la Sfnta Liturghie rsritean si nici la spiritul isihast. Ortodoxia este respiratia sufletului meu. Si tocmai pentru acest motiv l voi proclama pe Hristos ca trind cu adevrat n Ortodoxie, dar voi primi si de la Bisericile Occidentului ceea ce este cu adevrat crestin si ortodox n sensul larg al cuvntului, ceea ce institutia Bisericii mele ar fi putut uita s triasc sau s predice. S lum drept pild lectura contemplativ a Sfintei Scripturi. Pare c astzi credinciosii din Occident, catolici si protestanti, sunt obisnuiti s citeasc, s nvete si s contemple Biblia, ntr-un mod personal si liber, mai mult dect ortodocsii. E un obicei pozitiv, care trebuie ncurajat si n rndurile crestinilor ortodocsi. Totusi, trebuie spus c tendinta spre o interpretare

exclusiv personal a textului Sfintelor Scripturi poate fi primejdioas, constituind una dintre cauzele formrii diferitelor secte crestine. Dar dac se face sub ndrumarea unui ntelept printe duhovnicesc si e n spiritul Traditiei, atunci lectura treaz a Sfintei Scripturi poate s-l mbogteasc mult pe credinciosul plin de rvn. Traditia ne nvat s nu fim sclavi ai literei care ucide, ci s o primim n duhul care d viat (II Corinteni 3, 6). Acesta este unul dintre mesajele importante adresate sectelor de ctre Bisericile traditionale. Traditia nvat drumul drept ctre cunoasterea lui Hristos si a Sfintelor Scripturi, cci n lumina ei credinciosul se poate apropia treptat, n comuniune cu alti credinciosi, de cunoasterea sensului profund al Cuvntului dumnezeiesc, nermnnd prizonier al literei. nainte de a ncheia, as vrea s subliniez aici un punct extrem de important, pe care l-am pomenit deja n treact si pe care am intentia s-l dezvolt cu un alt prilej. Sunt convins c exist cel putin o asemnare ntre dezbinarea Bisericilor crestine si dezbinarea dintre Israel si Biseric. Cred c deplina comuniune ntre Biserici este legat de ntlnirea lor rennoit cu Israel, poporul ntruprii, rdcina istoric a Bisericii, a Apostolilor si a primilor crestini, a celor dinti persecutati. Bisericile trebuie s recunoasc faptul c poporul evreu, la rndul su, a fost persecutat de-a lungul istoriei de ctre anumite forte pretins "crestine", care au uzurpat numele lui Hristos si au prigonit poporul Su, iar din aceast cauz foarte multi (crestini si evrei) s-au ndeprtat de Hristosul lor evreu1. Atunci, crestinii vor proclama, n puterea Duhului, mretia si slava lui Hristos, ajutndu-l pe Israel s-si regseasc pacea cu adevratul si dumnezeiescul su Mesia, iar Israelul lui Hristos i-ar putea ajuta pe crestini s-si regseasc deplina comuniune n Hristos Iisus, fiul evreicei Maria si Fiul lui Dumnezeu, Tatl nostru ceresc. Vom putea, n felul acesta, s contemplm unitatea Omului Desvrsit: Capul su este Hristos; Trupul su este Biserica - Israel si neamurile; Mdularele sale sunt fiecare crestin n parte. Am ncercat, n acest articol, s descopr o pictur din oceanul de posibilitti de mbogtire reciproc, sustinut de harul dumnezeiesc, mbogtire E bine s amintim cuvintele Sfintei Tereza Benedicta a Crucii, Edith Stein, care a fost asasinat, mpreun cu alti evrei catolici, n lagrul de la Auschwitz, la 9 august 1942: "Cel care-l ofenseaz pe un evreu pentru c este evreu, acela ofenseaz nsusi trupul lui Hristos".
1

care poate avea loc ntre diferitele Biserici si Traditii, fr s se schimbe nici doctrinele lor, nici ceremoniile si riturile, nici vocatiile lor specifice, si fr s fie slbite convingerile lor de a fi receptacule binecuvntate ale Adevrului. Nu m ndoiesc c o reflectie profund si constant, n rugciune si autentic iubire, va duce, n mod treptat, ctre o comuniune mai armonioas ntre Biserici, spre slava adevratului Dumnezeu; unitatea n diversitate - un singur Trup, mai multe mdulare; un singur Duh, mai multe daruri - va aduna si va contopi duhovniceste mdularele Trupului divin, al crui Cap este Iisus Hristos. Acest Trup, tritor aici si acum, va face s sufle n lume un nou duh, Duhul lui Hristos, atrgnd si ungnd alte si alte mdulare, ce nc nu si-au recunoscut Capul. Noi, apostolii Capului, i vom trata n spiritul pcii si al fraternittii, cci suntem cu totii copiii lui Dumnezeu, creati dup imaginea Fiului Su, si vom veghea ca Duhul lui Hristos, Care locuieste n noi, s lucreze tainic, prin puterea harului Su, si n fratii nostri, oricare ar fi acestia. Pentru a atinge un asemenea nalt tel, toti cei implicati n diferitele Biserici trebuie s-si reasume vocatia persecutatului, a celui ce lupt pentru Adevr (Matei 5, 3-11) sub semnul Sfintei Cruci; spre a primi din nou duhul smereniei si al curtiei, care-i caracteriza pe primii crestini, este necesar s avem un spirit elevat, mai putin materialist, mai putin violent si mai putin exclusivist. E nevoie de mai mult respect pentru mediul nconjurtor, pentru natur, pentru creatie n genere, de mai mult simplicitate si noblete natural, de mai putin lux si de mai mult milostenie fat de srmanii acestei lumi. Numai asa vom putea da cu adevrat fiecrui suflet hrana cea vesnic: Domnul nostru Iisus Hristos. Amin.

(Versiunea romneasc apartine autorului)

O MRTURIE ANONIM

ORTODOXIA N ARIZONA (Pioas relatare monahiceasc despre sfintirea unei biserici ortodoxe ntr-o mnstire din inima Americii)

"Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi cuta: s locuiesc n casa Domnului n toate zilele vietii mele, ca s vd frumusetea Domnului si s cercetez locasul lui." (Psalmul 26, 7-8) ntr-adevr, aceast "Cas a Domnului" a primit un sens nou si puternic pentru noi. Iar trnosirea bisericii mnstirii noastre se vede limpede c este ncoronarea tuturor strdaniilor noastre din ultimii ani si punctul culminant al harului venit din mna Domnului. Preasfintitul Episcop Jovan ne spunea sptmna trecut c, venind spre mnstirea noastr si gndindu-se la comunitatea noastr de surori si maici, ne-a asemnat, n mintea Preasfintiei Sale, cu israelitii Vechiului Testament, cltorind 40 de ani prin nesfrsitul pustiu pentru a ajunge n Tara Fgduintei. Si eu nsmi, gndind la acest lucru, gsesc asemnarea ca pe o ncurajare. Interesant este faptul c Preasfintia Sa nu este primul care face aceast analogie cu viata noastr, mi arunc privirea napoi cu un an si jumtate: din ntunericul acelor vremi adnc tulburate, lumina ndejdii a strbtut spre noi atunci cnd, pe neasteptate si n scurt timp, am fost acceptate sub omoforul Preasfintiei Sale. Atunci am rmas mute si fr cuvnt. Ni se prea prea mult ca s intrm n har, prea mult har pentru a-l putea cuprinde, dup o att de lung noapte! ntr-adevr, Dumnezeu "vindec pe cei zdrobiti cu inima si leag rnile lor" (Psalmul 146, 3). Scurt vreme dup aceast ntlnire cu Episcopul Jovan, am nceput pregtirile pentru vizita sa la noi (n California). n ziua de prznuire a Optinei [celebr mnstire din Rusia] Preasfintia Sa si Episcopul Irinej (un suflet att de cald si de minunat) au venit si ne-au uns cu Sfntul Mir pe fiecare dintre maici si surori, primindu-ne astfel n Biserica Ortodox canonic, confirmndo n treapt pe Maica Staret si mprtsindu-ne pe toate cu trupul si sngele lui Hristos. mi amintesc cuvintele Preasfintiei Sale, ct de mult a dorit ca toti s ne mprtsim mpreun dintr-un potir si ct de mare lucru este acesta pentru el! Si ce as putea spune eu despre ce a nsemnat aceasta pentru noi?! Episcopul Irinej a fost att de miscat nct, vorbind despre acest eveniment, l-a asemnat cu o "alt Cincizecime". Si nu numai c ne-a spus nou acest lucru, dar tot asa l-a descris si n fata ntregului Sinod al Episcopilor din Serbia. n aceeasi perioad, Dumnezeu ne-a deschis o cale pentru a face ultimele pregtiri pentru procurarea noii proprietti (n Arizona), care este, prin ea

nssi, o carte a miracolelor. Surorile au lucrat fr rgaz la pregtirea mutrii. Este evident c, indiferent de fortele care au lucrat la nceput pentru mutarea noastr, toate au fcut parte dintr-un plan mai mare spre un nou nceput pentru noi, o adevrat nviere, simbolizat prin "Tara Fgduintei". Si as putea s adaug c, n cele mai stresante momente, ne-am agtat att de puternic de acest gnd - ca de unica noastr sans de viat - c "Dumnezeu, cu sigurant are ceva mai bun pentru noi, asa nevrednice cum suntem, nct, desi El ceart pe copiii Si, nu ne va prsi niciodat". Dar niciodat nu ne-am putut imagina ct de frumos ni se va revela n timp darul Su. Si asa cum m-am strduit s v spun, totul s-a petrecut pas cu pas... Iar pe msur ce noi naintam pas cu pas, tot asa nainta si ntelegerea de ctre noi a minunii darului divin. Ajunul anului nou ne-a gsit n noua noastr proprietate, sub umbra mretului munte Graham, care ne aminteste de spusele Psalmistului: "Cu spatele te va umbri si sub aripile lui ti vei afla ndejdea". Tema cntrilor noastre a devenit Psalmul 120: "Ridica-voi ochii mei la munti, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a fcut cerul si pmntul" (vv. 2-3); si cnd ne uitam la munte, ne aminteam de unde ne va veni ajutorul. Prznuirea Nasterii Domnului a sosit cu pace si bucurie. Ne-am obisnuit cu iarna desertului, ne-am bucurat de prima zpad care a czut n timpul liturghiei, cnd Preasfintitul ne fcea prima vizit. El a mai petrecut cu noi si primele trei zile ale Postului Pastelul - acelea au fost, cu adevrat, zile sfinte. Am postit cu toatele si, la sfrsitul Ceasurilor, Vldica ne-a vorbit despre cele duhovnicesti. Au fost niste zile nepmntesti. Am continuat singure tot ciclul de rugciuni ale Postului. n Smbta lui Lazr, cununa bucuriilor noastre a mai primit un juvaer de pret: Printele Dorotheos, care a stat alturi de comunitatea noastr la bine si la greu, a fost hirotonit n preot. Sfintirea a avut loc la Phoenix, ceea ce a fost o mare binecuvntare pentru noi; nemaifiind obligate s ne ocupm de treburile casnice, am putut lua parte toate la slujb. A fost o tainic si nemaivzut binecuvntare: am avut sentimentul c ntreaga Biseric l hirotonea. Slujba nu s-a tinut deci n modesta noastr bisericut, ci n Catedral, cu mai multi preoti slujitori si multi credinciosi srbi din oras. Pentru a mai aduga ceva despre hirotonire, mi s-a prut c vd "cea mai sacr dintre jertfe" - si aceste cuvinte nu exprim mretia slujbei nici pe departe,

desi le rostesc avnd ochii plini de lacrimi. Cele dintre noi care l-am cunoscut pe Printele Dorotheos pe parcursul anilor ntelegem prea bine ct l-a costat pe el acceptarea preotiei: era ca si cum ar fi fost nsusi jertfit pe masa Sfntului Altar. Si l-am vzut pe Vldica apsat de autoritatea slujbei iui si de greaua rspundere a preotiei. Vldica trieste la un nalt nivel de moral crestin, nct ne simtim rusinate de graba noastr n a ne gsi justificri pentru greselile pe care le facem si simtim asupra noastr puterea exemplului su de a ne mbuntti mereu viata. De attea ori am auzit de pe buzele lui: "Biserica" v cere cutare si cutare lucru, dar el o spune cu atta piosenie si simt al datoriei, probate prin propria sa trire. Ct priveste pe Printele Dorotheos, aceast trire nalt a ierarhului a aprins n el dorinta de a se ridica la rndu-i spre aceleasi nltimi. Nu este fr nsemntate faptul c hirotonirea a avut loc n ziua Bunei Vestiri, care marca pentru noi un an de cnd ncepusem citirea "Psaltirii cu nedormire". Cnd am nceput citirea Psaltirii, zi si noapte, a fost n ndejdea de a putea face din mnstirea noastr un loc al rugciunii. Tot atunci, tinta noastr era s ajungem s avem liturghie zilnic si mai aveam de asteptat un an pn ce Printele Dorotheos urma s fie hirotonit. n timpul Sptmnii Patimilor, dup hirotonire, am putut primi din mna noului preot - Dorotheos - toate tainele si odoarele: Sfnta mprtsanie, Cina de Tain, Maslul, coborrea de pe cruce, Sfntul Aer, mpodobit cu nenumrate flori rosii din desert si Sfintele Pasti [pinea special de Pasti]. De Pasti a fost prima liturghie svrsit de ctre Printele Dorotheos si prima liturghie a Sfntului Ioan Gur de Aur. Am avut mai multi oaspeti - rusi din Tucson, mbrcati n costume nationale si ncrcati de daruri. Primul nostru Paste a avut loc ntr-o primvar de desert, cnd pn si cactusii erau gata s nfloreasc. Sptmna Luminat a fost ocupat cu pregtirea pentru trnosirea bisericii. Printre cntrile pascale, mnstirea a fost lustruit, florile plantate, biserica pregtit: am pus crucile pe turl si pe usile mprtesti. La ndemnurile Maicii Starete, ne-am pregtit si templul inimilor noastre, ca s fie sfintite o dat cu biserica. Poate c ar trebui s m ntorc putin napoi, pentru a-mi aminti cum a aprut gndul trnosirii bisericii. La scurt vreme dup ce am ajuns n Arizona, Maica Staret a adus vorba despre acest lucru. Desi eu am sustinut foarte puternic idea, nu am realizat atunci pe deplin sensul consacrrii. Cu

ocazia primei vizite a Episcopului, Maica Staret a adus vorba despre trnosire. Vldica a ntrebat: "De ce?". Si Maica a rspuns: "Pentru c vrem s avem permanent un nger n altar". Dup mai multe discutii, s-a ajuns la fixarea datei: Smbta Luminat, dat care s-a dovedit a fi ct se poate potrivit. Alegerea Sfintei Anastasia ca patroan a bisericii s-a petrecut oarecum deosebit. La nceput nu ne-am gndit la aceast Sfnt. Vldica ne-a ntrebat ce hram vrem s ne alegem si noi i-am spus c nc nu ne-am hotrt. Fireste, Sfntul Paisie Velicikovski putea fi o alegere foarte probabil, el fiind patronul mnstirii, dar noi doream s avem si o biseric dedicat Maicii Domnului. Maica Staret sugera si posibilitatea unei capele dedicate Sfintei Anastasia, dar totul rmnea nedecis. La un moment dat, a venit vorba despre icoana Sfintei Anastasia pe care Jasminka, o femeie pioas din California, se angajase s-o picteze si s-o doneze mnstirii. Problema era unde s punem icoana. Vldica a spus: "Depinde de patronul cruia i veti dedica biserica". Atunci a devenit brusc foarte clar pentru Maica Staret si pentru tot soborul c biserica trebuia dedicat Sfintei Anastasia. Interesant, numele ei nseamn "nviere" [gr. anastasis], reflectnd nvierea pe care am trit-o sub oblduire episcopal n noua noastr cas, dup suferinta ultimilor doi ani, asemenea patimilor Mntuitorului pe cruce. Sensul patronajului Sfintei Anastasia are mai multe substraturi legate de sfintenia Episcopului nostru. As dori ca vorbele mele s poat descrie aceast persoan rar, care se dovedeste a fi un adevrat ascet, un pstor desvrsit, un paznic al sfinteniei Bisericii si un printe iubitor. Dintru nceput, Preasfintitul ne-a spus de mai multe ori: "Sprijiniti-v pe mine! Dati-mi mie greuttile voastre!". Si simteam n cuvintele lui puterea spiritual de a-si asuma aceste greutti. Istoria vietii lui este unic. Cnd era copil, era gata s moar, si tatl su a fcut o promisiune sincer lui Dumnezeu, c dac fiul su va fi salvat, l va dedica Domnului. Dar aceast fgduint a rmas ascuns tuturor: numai tatl si mama o stiau. La vrsta de zece ani, Jovan a vizitat mnstirea din vecintatea casei lor si a simtit o mare dorint de a rmne acolo. Tatl, care se temea c fiul su ar putea fi influentat de promisiunea lui, a ncercat s-l opreasc de la hotrrea aceea, fiind prea tnr. Tatl su era un om puternic, foarte pios si drept, si era fiu spiritual al Sfntului Nicolae Velimirovici. Cnd, n sfrsit, tatl a acceptat ca fiul su s rmn n mnstire, i-a spus c dac vreodat fiul va ntina cumva numele familiei sale, el va veni n persoan si-l va pedepsi drastic. Acest cuvnt venea din puternicul su simt moral al

onoarei si din sfintenia fgduintei fcute lui Dumnezeu, dar si pentru a-l face pe fiu s nteleag responsabilitatea fat de curtia vietii monahale. Dup ctiva ani, Jovan a fost mutat ntr-o alt mnstire, fr nici un fel de legtur cu comportametul su. Tatl a auzit despre aceast mutare si, creznd c era legat de purtarea lui, nu l-a mai vizitat ctiva ani. ntr-un trziu, mnat de dor, a venit la mnstire: fiul crescuse si era de nerecunoscut. Ajuns pe patul de moarte, si-a dorit s-l mai vad o dat pe Jovan. El si-a binecuvntat fiecare copil n parte, dar venindu-i rndul lui Jovan, tatl i-a spus simplu: "Tu ai Biserica, s te nvete ea". L-a ntrebat dac este clugr deplin (tuns). Numai dup ce a auzit c tnrul avea schima ngereasc, tatl a putut muri n pace. Apoi, Printele Jovan a fost hirotonit preot. Desi era n mnstire de multi ani, era nc foarte tnr. Dup 15 ani de vietuire n Studenita, btrnul Staret al locului s-a retras si Printele Jovan a fost rugat s preia stretia. Era cel mai tnr clugr din mnstire! I-a fost foarte greu. si aminteste cum veneau credinciosii si-i cereau s-i conduc la... Staret. El i ducea la biroul stretiei, pe care, fireste, l gseau gol. Atunci le spunea: "Staretul nu este aici", ascunzndu-le c el era acela. nc de la construirea mnstirii Studenita, moastele Sfintei Anastasia fuseser ngropate acolo. Din pricina jafurilor repetate ale pgnilor, aceast ngropare se svrsise n tain, astfel c, dup 800 de ani, nimeni nu mai stia exact locul. Printele Jovan privea adesea icoana Sfintei, zugrvite n fresc pe unul dintre peretii bisericii principale. Odat, pe cnd se ruga cu evlavie dinaintea Sfintei, i s-a revelat cu precizie locul unde se aflau moastele ei. A primit binecuvntare s le dezgroape si s-a constatat c erau autentice. Dumnezeu i le descoperise prin Harul Su. Dup aceasta, Printele a avut un accident grav, dup care, datorit unei vtmri grave la coloan, a rmas imobilizat la pat, sub ngrijirea sever a unor medici. Autorittile comuniste ale trii voiau ca moastele s dispar. Atunci s-a ntmplat ceva straniu. Doi clugri, pe care Printele i cunostea, au venit la el la spital si l-au ntrebat: "Vrei s te vindeci?". Printele s-a uitat cu mirare la ei si i-a vzut albi ca hrtia la fat. "Ce vesti mi aduceti?", i-a ntrebat el, creznd c cineva din mnstire murise. Ei i-au povestit cum amndoi, independent unul de cellalt, avuseser acelasi vis: Sfnta Anastasia li se

artase n somn si le spusese c dac Printele Jovan vrea s fie sntos, s ias din spital si s vin la mnstire, pentru a-i proteja moastele. Privindu-i, Printele a nteles c spuneau adevrul. Dar cum s plece, din moment ce era tintuit la pat?! Le-a cerut doctorilor s-l lase s plece; ei s-au spimntat, rspunzndu-i c este imposibil, n cele din urm, i-au dat o ambulant si a plecat la mnstire. Exact nainte de a ajunge, o femeie, care voia s fure moastele, reusise s conving pe ctiva clugri s i le dea ei, pentru a le ascunde. Cnd Printele a intrat n mnstire, ea avea deja moastele n mini. Printele a cerut imediat monahilor care i erau credinciosi s-i ia moastele, si s le pun ntr-un loc foarte sigur, sub cheie, iar cheia s-i fie adus lui. Apoi s-a ntors la spital, lund cheia cu el. La scurt vreme dup aceea, a putut prsi spitalul si s-a ntors la mnstire complet vindecat. Dup 15 ani de stretie, a fost sfintit Episcop si numit Vicar al Patriarhului Pavle (socotit de asemenea, de ctre toti credinciosii, un om sfnt). Cnd a fost nevoie s fie trimis un Episcop n America, Patriarhul Pavle l-a ales pe Preasfintitul Jovan. A primit cu greu si ne-a mrturisit c, dup stabilirea sa n Statele Unite, a plns mai mult dect a dormit. Dar cnd i s-a spus: "Biserica ti cere...", a stiut exact ce nseamn asta. Faptul de a avea mnstiri n dioceza sa i este de mare ajutor. Astfel, Dumnezeu a ascultat, n egal msur, si rugciunile Preasfintiei Sale, si pe ale noastre, mplinindu-le deopotriv. Vldica Jovan ne-a ajutat, de la nceput, n toate felurile si s-a ngrijit n mod special de trnosirea bisericii noastre. I-a vorbit despre sfintire unui srb din Phoenix, patronul unui atelier de monumente. Acesta, pe numele lui Rade, a fost miscat pn ia lacrimi si s-a oferit s ne ajute. Vldica l-a rugat s ciopleasc el Sfnta Mas, lucru pe care l-a fcut cu credint si piosenie. Avea n depozit un bloc de piatr francez pe care l tinea pentru o ocazie special si a socotit c acum venise vremea s l foloseasc. A sculptat din el o minunat Sfnt Mas, pe care a donat-o mnstirii. A adus-o la noi n ajunul Floriilor, mpreun cu Vldica. Are aceeasi nuant ca si nisipul desertului nostru. Tabla mesei se sprijin pe un stlp masiv, sculptat cu cercuri la baz. Vldica ne-a spus c aceste cercuri de la baza stlpului reprezint logodna noastr, a tritoarelor n mnstire, cu Hristos si ne-a cerut s nu acoperim Sfnta Mas pn jos, ci s lsm s se vad baza stlpului si inelele. n ziua premergtoare

consacrrii, Rade a mai adus o frumoas cruce, sculptat din aceeasi piatr, pe care a asezat-o pe suprafata frontal a stlpului. Trnosirea unei biserici este o slujb foarte elaborat. Pentru Episcop am cusut o mbrcminte alb, pe care a purtat-o peste vesminte o parte din slujb, pentru a-i proteja hainele arhieresti. Aceast mbrcminte este, dup purtarea ei, sfsiat cu pietate, pentru ca Arhiereul s poat iesi din ea. La sfrsitul ceremoniei, ntregul vesmnt alb este sfsiat n fsii subtiri si fiecare credincios primeste o buctic din el. n prima parte a slujbei, tot pentru protectia vesmintelor, preotii poart cte un sort alb n fat. A trebuit s facem o alt mas de altar, provizorie, unde s punem Sfintele Daruri si s nlocuim vechile sfesnice de pe altar cu altele noi. Prin grija lui Dumnezeu, am primit la vreme, din Romnia, o mbrcminte foarte frumoas pentru analog si pentru alte lucruri folosite n biseric. n biseric totul trebuia s fie n ordine. Am pregtit bureti de mare pentru splarea Sfintei Mese, servete albe si curate, aghiasm si un mnunchi de busuioc pentru stropirea aceleiasi Sfinte Mese. ntreaga atmosfer era plin de parfumul busuiocului. Mai erau 6 nuieluse cu un capt nvelit cu vat si cu panglici albe pentru ungerea Sfintei Mese si a peretilor bisericii cu Sfntul Mir, o tav fierbinte pentru topirea trnoselii, care fusese pregtit din vreme cu tmie, smirn si cear de albine (de la stupii mnstirii). Era vineri cnd Vldica a sosit la mnstire. A fost primit de sobor la poarta de intrare si condus n biseric, unde a intrat n altar, cercetnd cu grij ca totul s fie bine pregtit. Acesta era obiceiul Preasfintiei Sale, s se pregteasc pentru orice serviciu pe care l fcea. Ne spunea odat c, desi a oficiat peste o mie de botezuri, totusi, nainte de fiecare botez, se pregteste de ca si cum ar fi pentru prima oar... A luat cutiuta cu moaste, aduse pentru a fi puse n Sfnta Mas, si a asezat-o pe un suport cu stelute, acoperind-o cu acopermntul de catifea, frumos brodat de noi, pentru Sfntul Potir. Cu mult cucernicie, a luat apoi cutia si a pus-o pe o msut, n fata icoanei Mntuitorului de la catapeteasm. Toate candelele si lumnrile din biseric au fost stinse, rmnnd aprins numai o lumnare de pe masa cu Sfintele Moaste. Apoi ne-a vorbit, explicndu-ne sensul slujbei, spunnd c Sfnta Mas va rmne aici pn la nfricosata judecat a lui Hristos, chiar dac, material, va fi mutat sau distrus. A fost un gnd care ne-a inspirat mult, fiindc el corespundea cu ideea noastr de permanent aici, la mnstire. Ct am stat n California,

niciodat nu am avut acest sentiment. Vldica a subliniat ct de important era pentru noi s avem o prticic din moastele Sfintei Anastasia si ale Tarului martir Lazr din Kosovo, puse n cear. Acesti sfinti, ne-a spus el, vor fi mereu cu noi ca o protectie si, de aceea, va trebui s pzim si noi Sfnta Mas, cu mult grij. n seara de vineri am fcut priveghere n vederea zilei urmtoare, ntregul vzduh era plin de rugciune. Niciodat nu am simtit o usurint de a ne ruga ca atunci. Toat lumea era scufundat n rugciune. Poate c aceasta se datora prezentei Preasfintitului, sau prezentei Sfintilor ale cror moaste erau cu noi. Pe la jumtatea slujbei, a sosit un autobuz plin cu cei ce ne cunosteau, din California. Biserica s-a umplut. Am vzut-o pe Jasminka aducnd icoana Sfintei Anastasia, pictat nu de ea, ci de cineva din Iugoslavia, si dnd-o Vldici. Stiam c va veni si auzisem c icoana era foarte frumoas. Era ns acoperit. Vldica i-a spus Maicii Starete s o descopere si s o arate. Apoi icoana a fost pus pe analog: avea o att de sfnt frumusete, nct cu greu ti puteai desprinde privirea de ea! Vldica a tmiat-o plin de cucernicie. Dup priveghere, am mers prin ntuneric, pe drumul care ducea la cldirea principal a mnstirii. Deasupra noastr sclipeau miliarde de stele, "lmpi de priveghere", cum le descrie Episcopul Nicolae. Cnd am intrat n curticica luminat, parc ne aflam n alt lume. Mesele erau frumos acoperite, candelele si lumnrile ddeau o lumin nefireasc. Dup cin, Vldica a mai stat cu noi n semintuneric si ne-a vorbit. Ne-a asemnat cu copiii lui Israel. Cuvintele i erau pline de putere. Ne-a spus c poate noi nu vedem roadele vietii noastre monahale, dar ele exist si, cu timpul, vor strluci. Ne-a vorbit despre semnificatia afierosirii bisericii Sfintei Anastasia. Aceasta era prima biseric dedicat ei, iar ea a fost cea dinti femeie srb tuns n monahism. Ne-a mai spus despre o discutie telefonic avut chiar nainte de a veni la mnstire. Vorbise cu Printele Iulian, Staretul de la Studenita, unde se gsesc moastele Sfintei Anastasia. Printele Iulian era pe patul mortii, iar cnd Vldica i-a spus c urma s nchine biserica acestei Sfinte, Printele Iulian a nceput s plng. Eram fericite c tocmai Vldica Jovan venise s consacre Biserica, Preasfintia Sa, cruia Dumnezeu i dduse n grij moastele Sfintei Anastasia! De-a lungul anilor, Maica Staret cltorise de patru ori n Serbia, mpreun cu alte surori, si se nchinaser moastelor Sfintei. Fr ndoial, Sfnta ne-a cluzit s intrm sub omoforul Episcopului Jovan, stiind c, aceast biseric

va fi a ei. La sfrsitul discutiei, Vldica i-a druit Maicii Starete o cruce pectoral de aur. Smbt dimineata, surorile alergau n toate prtile pentru a face ultimele aranjamente. Ne asteptam la vreo 200 de persoane. Mesele erau ntinse afar, acoperite cu fete de mas, iar mncarea era gata. Peste tot atrnau ghirlande de flori. Preasfintitul a intrat n biseric ntmpinat de cntarea noastr: "ngerul a strigat". Si-a pus degrab vesmintele. Preotii citeau n altar psalmii specifici pentru slujba de trnosire. La un moment dat, toti slujitorii au iesit din altar, urmndu-l pe Preasfintitul, care purta pe cap moastele. S-a format o procesiune cu cruci si steaguri: maicile, corul, Maica Staret, Episcopul cu clerul si toti credinciosii. Am ocolit biserica de trei ori, cu anumite opriri, n timp ce corul cnta aceeasi cntare de la hirotonire: "Sfintilor Mucenici, care bine vati nevoit si v-ati ncununat, rugati-v Domnului s se miluiasc sufletele noastre... Slav Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor si bucuria Mucenicilor, a crora propovduire este Treimea cea de-o-Fiint". Dup ultima ocolire, Episcopul s-a oprit n fata usii nchise a bisericii, lovind cu un ciocan n ea si strignd, pe un glas anume: "Cine este mpratul Slavei?". Din interior au rspuns cteva surori care rmseser nuntru pentru acest ceremonial: "Domnul puterilor, Acesta este mpratul Slavei". Atunci usa s-a deschis si am intrat nuntru. Preasfintitul s-a dus n altar, si-a pus peste vesmintele arhieresti acel vesmnt alb protector cusut de noi, iar preotii si-au pus sorturile. A nceput splarea Sfintei Mese, peste care s-a turnat aghiasm din belsug. Preotii splau Masa cu buretii. Toate miscrile lor erau iuti, n special ale Episcopului, si cu mare concentrare. Sfnta Mas a fost apoi rapid uscat cu servete curate, s-a turnat peste ea ap de trandafiri, la cele patru colturi au fost lipite cu cear icoanele celor patru evanghelisti imprimate pe satin si, n timp ce preotii cntau troparul fiecruia, Sfintele Moaste au fost introduse ntr-o scobitur, n centrul Sfintei Mese, si acoperite cu un capac exact ct scobitura. S-a mbrcat Sfnta Mas n cmasa ei de in, apoi s-a pus fata de mas brodat si toate obiectele sacre care trebuie s stea pe ea: chivotul n care se pstreaz Sfnta mprtsanie pentru bolnavi, sfesnicele, Evanghelia, Crucea, cutiuta cu Sfntul si Marele Mir... Proscomidiarul a fost si el consacrat. Episcopul a luat o vergea lung de sase picioare, a nmuiat-o n Sfntul Mir si a uns cu ea Sfnta Mas si cei patru pereti ai bisericii, apoi a stropit cu aghiasm catapeteasma cu icoane. La nceput, el ne-a explicat c, o

dat cu biserica, toate obiectele din ea trebuie s fie sfintite. Chiar si lumina care, pn acum, era dat numai de lumnarea de pe locul cu Sfintele Moaste, a fost adus din altar, candelabrele au fost aprinse, precum si toate lumnrile, n clipa n care a nceput Sfnta Liturghie, toate preau si chiar deveniser noi. n timpul slujbei, bisericuta noastr era ntesat de lume. La sfrsitul Sfintei Liturghii am iesit n curte, pentru masa de obste. De data aceasta, Maica Staret si surorile slujeau la mas. Un grup de maici si surori cntau cntri religioase, ntre care si o cntare dedicat Sfntului Sava, care a mers la inima Preasfintitului. Vldica a multumit tuturor si i-a dat lui Rade o gramat de multumire pentru Sfnta Mas druit bisericii. Atmosfera era pasnic si plcut, fiecare era multumit si fericit. Ben, fostul proprietar al fermei, a participat, cu sotia sa, la slujb, iar dup aceea a rmas cu noi toat dup-amiaza. Mult lume s-a dus la el si i-a multumit pentru terenul pe care l-a vndut spre a se ridica acolo o mnstire. Seara am avut priveghere de obste pentru Duminica Tomei, iar dup cin ne-am adunat n sala cea mare, spre a folosi posibilitatea de a-i pune ntrebri Preasfintitului Jovan. Aceast ntlnire cu Episcopul ne-a amintit de adunrile Bisericii de la nceputurile ei. Zorii Duminicii si-au adus binecuvntarea lor: muntele era de un alb strlucitor, acoperit de zpad nou. Printele Hilarion a fost hirotonit diacon. Vldica s-a ostenit s citeasc o parte din hirotonire n limba englez. Sufletele noastre erau pline de bucurie si ochii plini de lacrimi cnd ne-am luat rmas bun de la Preasfintia Sa. Viata si-a reluat cursul, cu toate grijile ei, dar pentru noi aceast sfintire a bisericii a nsemnat sfrsitul unui lung drum de nesigurant si un nou nceput duhovnicesc, o renviere, o centrare a tririi noastre pe Biseric si n jurul Sfintei Mese, unde cerul coboar pe pmnt. "Ce voi rsplti Domnului pentru toate cte mi-a dat mie? Paharul mntuirii voi lua si numele Domnului voi chema... Fgduintele mele le voi plini Domnului, naintea a tot poporul Lui, n curtile casei Domnului, n mijlocul tu, Ierusalime" (Psalmul 115, 3-4 si 9-10).

(n romneste de Pr. Gheorghe Calciu)

CAZUL SERAPHIM ROSE

"E mult mai trziu dect ti nchipui, frate! Grbeste-te s svrsesti lucrarea Domnului!" (Printele Seraphim)

La 13 august 1934, la San Diego, n California, ntr-o familie tipic de americani protestanti, vedea lumina zilei Eugene Dennis Rose, viitorul Printe Seraphim. Copilul a vdit de timpuriu anumite nclinatii spre matematic si stiinte n general; micul "geniu", cum l decretaser cei apropiati, nu va face ns carier stiintific, ci se va simti chemat, nc de pe bncile colegiului (Pomona, California), spre o cunoastere mai nalt, opus materialismului si pozitivismului din jurul su. Nici mediul religios n care fusese crescut, cu moralismul lui formal si cu individualismul lui desacralizat, nu-i poate satisface setea spiritual. Studiaz o vreme filosofia occidental, dar descoper n ea o nou cale nfundat. Mult mai esential se dovedeste ntlnirea cu vechea ntelepciune a Orientului, nvat att chineza veche, ct si chineza modern; licentiat n limbi orientale, si continu pregtirea la Academia de Studii Asiatice din San Francisco, n acest mediu academic l cunoaste pe filosoful taoist Gi-ming Shien, cu care face munc de cercetare si traducere pe vechi texte chinezesti (Tao Te King). Obtine titlul de master la Berkeley - California si pare destinat unei strlucite cariere de orientalist. ntre timp, o influent puternic exercit asupra sa si opera lui Rene Guenon, de la care retine mai ales, dincolo de ideea unittii polimorfice a Traditiei, valoarea aderrii la forma ortodox a unei religii, oricare ar fi acea religie. Astfel ajunge s-si pun problema Ortodoxiei crestine (pe care, n mod destul de curios, Guenon nsusi mai degrab o ignorase) si trieste revelatia unic a miracolului rsritean. S-i ascultm ns propria mrturisire:

"De ani ntregi, pe cale livresc, eram ncntat s m consider 'deasupra traditiilor' si, n acelasi timp, oarecum credincios fiecreia dintre ele... Psind prima oar ntr-o biseric ortodox (una ruseasc, de la San Francisco), nu-mi pusesem n gnd dect s iau pulsul unei alte traditii, amintindu-mi c Guenon (sau unul dintre discipolii acestuia) indicase Ortodoxia ca pe forma cea mai autentic a religiei crestine. Mi s-a ntmplat ns acolo ceva ce nu mai trisem niciodat, desi vzusem multe temple orientale, mai ales buddhiste: inima mi-a spus dintr-o dat c eram acas, c zbuciumul cutrilor mele luase sfrsit! mi scpau n mare parte semnificatiile ritualului, iar slujba - ntr-o limb ce-mi era complet strin - mi se pru nu doar obscur, ci de-a dreptul ciudat. Cu toate acestea, am nceput s iau parte la slujbele ortodoxe din ce n ce mai des, strduindu-m s nvt, ncetul cu ncetul, cte ceva din limb si obiceiuri. Triam fascinatia Ortodoxiei crestine, dar nc eram tributar principiilor mele guenoniste, ce sustineau autenticitatea tuturor traditiilor spirituale. Totusi, n urma contactului direct cu Ortodoxia si cu crestinii dreptcredinciosi, n constiinta mea s-a lmurit ideea c Adevrul, pe care-l cutasem cu att de ndelungat fervoare, era mai mult dect un concept abstract, de ordin mental; l simteam tot mai mult ca pe ceva personal - ba chiar ca pe o Persoan - ce se adresa direct inimii mele, provocndu-m la iubire. Asa L-am ntlnit pe Hristos". Eugene Dennis Rose a fost primit n Biserica Ortodox n luna februarie a anului 1962, cnd nc nu mplinise 28 de ani. Va mrturisi mai trziu c, la prima mprtsanie, Sfintele Taine i-au lsat n gur o dulceat dumnezeiasc, pe care a simtit-o vreme de o sptmn. La San Francisco se ostenea pe atunci, ntru mare strlucire duhovniceasc, Arhiepiscopul Ioan Maximovici, unul dintre cei mai sfinti oameni ai secolului XX, ascet "nebun ntru Hristos" si ierarh fctor de minuni, mare ocrotitor al orfanilor si al necjitilor, cruia i se dusese vestea n lumea ntreag. Tnrul convertit se bucur de darul lui Dumnezeu de a-l avea cluz n "buna mireasm" a Ortodoxiei pe acest om ngeresc, care s-a mutat la cele vesnice n 1966.

Ajuns la cunostinta Adevrului, Eugene Dennis Rose si-a pus ntreaga viata n slujba propovduirii lui, ntr-o lume pscut de dezduhovnicire si haos, pe care a certat-o si a pilduit-o ca un adevrat prooroc. Legnd prietenie cu un tnr rus, Gleb Podmosenski, ntemeiar mpreun o frtie misionar pus sub oblduirea celui dinti sfnt ortodox al lumii americane, Herman din Alaska. Deschiser librrie la San Francisco si scoaser cu mijloace putine si cu osteneal mult - revista The Orthodox Word ("Cuvntul Ortodox"). Trei ani dup moartea Arhiepiscopului Ioan, cei doi se retraser ntr-un loc pustiu si izolat din zona muntoas a Californiei, Noble Ridge, unde trir n aspr sihstrie, refcnd experienta anahoretilor de odinioar. Dup un an fur tunsi n monahism: Eugene sub numele Sfntului Serafim din Sarov, iar Gleb sub cel al Sfntului Herman din Alaska. Monahul Seraphim si construi de unul singur o chilie n inima pdurii, cufundndu-se n rugciune si n studiul Sfintilor Printi. Ajunsese un desvrsit practician al rugciunii inimii si sunt mrturii c n mai multe rnduri intrase n legtur cu lumea de dincolo (si ndeosebi cu printele su duhovnicesc, rposatul Ioan, cel numrat cu sfintii). Desi, asemenea Sfntului Serafim din Sarov, se simtea adnc legat de frumusetile Firii si de toate viettile lui Dumnezeu, bucurndu-se de fiecare zi petrecut n sihstria de la Noble Ridge, pe care o primea ca pe o binecuvntare, a avut mereu sentimentul c nu-i dect un simplu pelerin prin lumea aceasta, pregtindu-se n tot ceasul pentru viata de apoi. De acolo, din munte, Seraphim Rose fcu s se reverse n lume un adevrat torent de publicatii (cei doi duseser cu ei, nc de la nceputurile pustniciei lor, masinile tipografice): a scris, a tlmcit, a cules, a multiplicat, a tiprit si a rspndit prin cei binevoitori reviste si mai ales crti a cror nsemntate si actualitate apar tot mai pregnante n constiinta posterittii: o oper teologic si mistic de o nalt tinut intelectual, dar si de o mare fort mrturisitoare, deschiznd zrile de lumin ale Traditiei crestine si ortodoxe rtcitei si sfsiatei modernitti, fr a-i ignora problematica si provocrile, n vorbirea si n scrisul lui Seraphim Rose se ntlneau religia si cultura, spiritul si stiinta, ntr-o mare sintez apologetic, de limpezimi si avnturi hrisostomice.

Nengduindu-si nici o clip de rgaz, l mistuia dorinta de a pune Adevrul, de la rdcinile si n toat plenitudinea lui, la ndemna omului contemporan - "pn mai este vreme", nfiorat de presimtiri apocaliptice, obisnuia s spun: "E mult mai trziu dect ti nchipui, frate! De aceea, grbeste-te s svrsesti lucrarea Domnului!". A fost hirotonit preot n anul 1977. Desi iubea pustnicia si avea o fire mai degrab retras, nclinat spre meditatie si reculegere rugtoare, si-a petrecut ultimii cinci ani ai vietii ntr-o sustinut si chiar istovitoare activitate pastoral, dup pilda mereu vie a fericitului printe Ioan Maximovici. Le era nespus de drag tuturor fiilor si duhovnicesti, datorit ntelepciunii sale pline de smerenie si marii sale puteri de ntelegere a suferintei omenesti. Multi au fost de-a dreptul uimiti s vad c un om att de furibund si de necruttor atunci cnd era vorba s scrie despre pricinile pierzaniei omului de azi, putea fi n acelasi timp att de cald si de apropiat ori de cte ori se ntmpla s aib de-a face cu bietele victime ale acestei lumi, orict de deczute ar fi fost ele. O boal pe ct de neasteptat, pe att de fulgertoatre puse capt vietii Printelui Seraphim, n ziua de 2 septembrie 1982. Nu mplinise dect 48 de ani si arta s fie un om n deplintatea puterilor sale. ntins n sicriu, sub boltile bisericii modeste a mnstirii [St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California], fata lui iradia un fel de liniste nepmnteasc, mrturisind despre pacea pe care-o aflase la bunul Dumnezeu. Atta strlucire era pe chipul acela - ca de aur curat - nct fiii si duhovnicesti abia de putur fi desprinsi de lng sicriu. Taina mortii si a vietii de dincolo, la care care meditase adnc si despre care scrisese de-a lungul vietii lui pmntesti, nu mai avea de-acum, pentru el, nici un ascunzis1. Putin dup ce a fost pus n
1 n

ncheierea lucrrii sale The Soul qfter Death (1980) scrisese: "Exist via dup moarte, sau nu? n fond i la urma urmelor, toate acestea sunt de primit doar prin credin. Dar i faptul c nu mai este via dup moarte tot prin credin l primim. Pentru a fi siguri, ar trebui s mearg cineva acolo. i ct vreme noi nine nu am fost acolo, unii au o credin prin care se bucur i ntru care svresc fapte bune, pe cnd alii, aidoma demonilor, cred i se cutremur [Iacov 2, 19]. Necredincioii tremur cu toii n faa morii i, indiferent cte leacuri ar putea exista, sau indiferent ct de mult s-ar putea prelungi viaa pmnteasc, de moarte tot nu putem scpa. Singura izbvire de moarte o avem prin Domnul nostru Iisus Hristos" (Seraphim Rose, Sufletul

mormnt, fiii lui duhovnicesti prinser s dea mrturie despre multe lucruri minunate svrsite cu ajutorul printelui lor, chiar din lumea de dincolo. n cei peste zece ani de la moartea sa [n septembrie 2002, se mplinesc chiar douzeci], scrierile Printelui Seraphim Rose au cunoscut o mare rspndire si au avut un viu ecou n toat lumea crestin [celor publicate n timpul vietii adugndu-li-se numeroase pagini postume]. Traduse destul de repede n mai multe limbi, ele au preschimbat nenumrate vieti si destine, aducndu-le pe fgasul adevrului dumnezeiesc, n Uniunea Sovietic, chiar si pe vremea cnd comunismul agonic mai interzicea nc difuzarea literaturii religioase, unele dintre scrierile sale de referint precum Ortodoxia si religia viitorului2, sau Sufletul dup moarte3, sau Descoperirea lui Dumnezeu n inima omului4 - circulau pe ascuns, n copii dactilografiate, ajungnd sub ochii a sute de mii (si poate chiar a milioane) de oameni. O dat cu ncetarea prigoanei antireligioase [1988-89], att n Rusia, ct si n alte tri din fostul lagr comunist, crtile, brosurile si articolele sale au dup moarte. Experienele "post mortem" contemporane, in lumina nvturii ortodoxe cu privire la viaa de apoi, traducere din limba englez de Constantin Jinga, Editura Anastasia, Bucureti, 1996, p. 228). [Nota ed.]

Orthodoxy and the Religion of the Future (1979); traducere romneasc: Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, traducere din limba englez de Mihaela Grosu, FEP - Tipografia Central, Cartea Moldovei, Chisinu, 1995. [Nota ed.]
2

Vezi mai sus, prima not a capitolului de fat. Alt editie romneasc (sub orice critic) apruse n 1994 la Editura Episcopiei Romanului si Husilor (traducere de prof. Gratia Lungu, editie ngrijit de protos. Teodosie Paraschiv). [Nota ed.]
3

God's Revelation to the Human Heart (1987); traducere romneasc: Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu n inima omului, traducere editorial, Asociatia Filantropic Medical "Christiana", Bucuresti, 1996. Cf. si Seraphim Rose, Nihilismul sau Rdcinile revolutiei moderne. Revelatia lui Dumnezeu n inima omului, traducere de Irina Dogaru, Editura Anastasia, col. "Impasuri si semne", Bucuresti, 1997. [Nota ed. ]
4

fost publicate n tiraje de mas, iar astzi, la Moscova cel putin, se vnd pn si-n statiile de metrou. Crestinii ortodocsi americani, cnd se ntmpl s mearg n centre ortodoxe din Rusia sau Ucraina, sunt de obicei ntrebati, nainte de orice altceva: "l cunoasteti pe Printele Seraphim Rose?". Prin opera sa, el este o prezent mereu vie, din California pn-n Caucaz. Este adevrat lucrare dumnezeiasc faptul c rusii zilelor noastre vd n acest american din sudul Californiei pe unul dintre restauratorii de seam ai principiilor traditionale n patria lor rvsit de materialismul si ateismul celor 70 de ani de regim comunist, Printele Seraphim Rose aducndu-le, prin duhul scrierilor sale, o raz de sperant ntr-un viitor nc att de tulbure. Si ar fi poate vremea ca si pentru fratii si americani - care sunt amenintati de incertitudini si primejdii nc si mai mari - mesajul lui s se fac mai mult auzit si s-i trezeasc sufleteste la vesnicul Adevr pe care el l-a trit plenar, mrturisindu-l pn la moarte - si chiar dincolo de ea. Fie ca smnta nvtturii sale s dea rod nmiit, iar rugciunile sale s uneasc ntr-un duh Orientul si Occidentul celui de-al treilea mileniu crestin.

Printele Damaschin Monahul (n romneste de Pr. Gheorghe Calciu)

CAZUL KALLISTOS WARE

"Iubirea este att ceva ce avem deja si izbucneste spontan n inimile noastre, ct si ceva ce trebuie s nvtm... Iubirea este att punctul de plecare, ct si cel de sosire." (Preasfintitul Kallistos)

"n Biserica slavei Tale stnd, n cer a sta ni se pare", cnt Biserica Ortodox ntr-un tropar. Preasfintitul Kallistos Ware, pe atunci Timothy, avea saptesprezece ani cnd s-a ntlnit pentru prima oar cu Ortodoxia. O amintire nc vie si strlucitoare: "Era ntr-o smbt dup-amiaz", ne povesteste Preasfintia Sa. "Treceam pe una dintre strzile Londrei cnd, deodat, am vzut o biseric pe care n-o cunosteam, mpins de curiozitate, am intrat. Prima impresie a fost aceea de gol. Nu vedeam nimic - nici pupitru, nici scaune, nici bnci. Doar o imens pardoseal lustruit. Era foarte ntunecos. Apoi, obisnuindu-mi-se ochii cu ntunericul, am observat c biserica nu era cu desvrsire goal, n picioare, de-a lungul peretilor, erau niste oameni. Erau si icoane luminate de candele, iar undeva cnta un cor. Sentimentul de gol de la nceput s-a transformat n opusul su si m-a coplesit impresia unei extraordinare plenitudini. Prin icoane si mna aceea de credinciosi am perceput, tainic, Biserica nevzut. M simteam parc sorbit n sus, nltat ntr-o lucrare mult mai mare dect mine. Da, mi-era dat s vd cerul pe pmnt!". Fr s stie, Kallistos Ware retria experienta trimisilor printului Vladimir la Constantinopol, ntr-o zi a anului de gratie 988. "Cnd, mult dup aceea, am citit relatarea lor", adaug printele, "ardea inima n mine. Dar atunci, nscut fiind n 1934 din printi anglicani practicanti, nu stiam mai nimic despre Ortodoxie. Nu ntelegeam limba slavon. Structura si sensul slujbei la care nimerisem, privegherea de smbt sear, mi erau total necunoscute, fiind o slujb care se oficia pe vremea aceea, la Londra, numai n Biserica rus. Si nu avea nimic fastuos: corul era mediocru, credinciosii putini, icoanele caracteristice stilului decadent al secolului al XIX-lea, locul o ntunecoas si foarte mare cldire gotic, pe care Biserica anglican o mprumutase rusilor. Nu, ceea ce m-a atras atunci n-a fost splendoarea exterioar, a fost ceva luntric: evlavia credinciosilor, sentimentul tainic si foarte puternic de comuniune cu sfintii. Din acest moment, nainte chiar de a fi citit ceva despre Biserica Ortodox, despre doctrina si cultul ei, am stiut c-i apartin, c vreau s devin ortodox1. Astzi sunt fericit c n-am descoperit Ortodoxia prin lecturi sau ntlniri, ci prin Liturghie. Cred c e drumul cel mai bun".
1 Dans

la Lumiere du Christ, 1980, p. 426.

Dar, cu toat convingerea sa intim, Kallistos Ware a mai asteptat nc sase ani pn la convertirea formal, n timp ce studia la Oxford (patru ani limbi clasice si doi teologie), l-a ntlnit pe preotul ortodox local, printele Vasili Krivosein, mai trziu arhiepiscop n Belgia si autor al unei valoroase crti despre Sfntul Simeon Noul Teolog (949-1022). Devine membru al foarte activei Asociatii anglicano-ortodoxe "Sfintii Alban si Serghie", unde cunoaste conferentiari strluciti precum Nikolai Zernov si printele Lev Gillet, cunoscut mai bine cu numele su de scriitor: "Un monah al Bisericii de Rsrit"2, nvat astfel, putin cte putin, s cunoasc mai bine Ortodoxia. Este atras n mod special de patru elemente, n primul rnd, de puterea Traditiei, de continuitatea vie a Bisericii din Rsrit cu Biserica Apostolilor, a Martirilor si a Printilor, departe de rupturile si diviziunile care au afectat crestinismul occidental ncepnd nc din Evul Mediu. Al doilea, Liturghia si simtul profund al comuniunii cu sfintii, al unittii Bisericii pmntesti cu Biserica cereasc. Al treilea, Rugciunea lui Iisus, chemarea Numelui si lucrarea luntric a Duhului Sfnt, asa cum s-a fcut artat, bunoar, n figura Sfntului Serafim din Sarov (1759-1833), care i-a mers imediat la inim. Si, n sfrsit, experienta martiriului: a grecilor sub otomani (despre care a scris o carte3) si a rusilor sub regimul comunist. La captul acestei prime perioade de initiere si maturizare, Kallistos Ware este primit n Biserica Ortodox, n 1958. Avea 23 de ani. Desi, prin sensibilitatea sa, se simtea apropiat de spiritualitatea rus, a intrat n arhidioceza greac de sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. "Biserica rus din diaspora m atrgea", explic Preasfintia Sa, "dar eram constient de precaritatea situatiei sale canonice. Pe de alt parte, cunoscnd greaca veche, mi era usor s nteleg Liturghia bizantin. Si credeam c viitorul Ortodoxiei n Occident era mai degrab n Patriarhia Ecumenic. Dar aceasta nu nseamn c sunt sectar sau fanatic. Nu voi condamna pe nimeni dac alege mai degrab o jurisdictie dect alta. Cred c occidentalii care se convertesc trebuie s se duc acolo unde se simt acas". Ironia sortii, episcopul su grec nu se socoteste vrednic s se ocupe personal Jsus - simples regards sur le Sauveur, Chevetogne, 1962, p. 199, i La Priere de Jesus, Chevetogne, 1963, p. 119.
2 Cf. 3 Eustratios

Argenti. A Study of the Greek Church under Turkish Rule, Oxford (Clarendon Press), 1964, p. 196.

de un occidental si-l trimite la un preot al Bisericii ruse din diaspora, printele George Sermetiev (+1971), care-i devine duhovnic. Urmeaz apoi, din 1958 pn n 1965, o destul de lung perioad de cltorii si studii pe care le face ntr-un fel ca autodidact. Dorind s cunoasc centrele duhovnicesti ale Ortodoxiei, s cerceteze manuscrise si s adune materiale pentru teza sa de doctorat despre istoria monahismului si Sfntul Marcu Monahul4, se duce la Muntele Athos, la Ierusalim si n Insula Patmos. n acelasi timp, la initiativa marelui editor englez Penguin, scrie si prima sa carte, o prezentare sintetic - si istoric, si teologic - a Traditiei Rsritului crestin: Ortodoxia - Biserica celor sapte Sinoade. Publicat initial n 1963, tradus si editat n francez n 1968, cartea sa devine repede un titlu "clasic" al literaturii ortodoxe. Epuizat demult, a trebuit s fie reeditat la Descle de Brouwer, ntr-o versiune complet adus la zi. "Aceast nou versiune este mai nuantat, mai putin abrupt si mai putin violent ca prima, mai ales n problema filioque5, explic autorul, n anii saizeci, eram mult influentat de Vladimir Lossky6. Si acum am o mare admiratie pentru el, dar sunt mai putin categoric n aceast privint. Deosebirea dintre Occident si Rsritul crestin n problema Sfintei Treimi rmne desigur important, dar mai putin dect se pretinde de obicei. Se atribuie Occidentului puncte de vedere care apartin unor autori scolastici si sunt departe de a constitui o norm. Personal, cred c Fericitul Augustin nu este att de diferit de Printii capadocieni. Filioque nu are ce cuta n Simbolul credintei, dar, n Occident, exist maniere de a-l explica n acord cu Ortodoxia".

Cf. introducerea pe care Kallistos Ware a consacrat-o lui Marcu Monahul, Traites spirituels et theologiques, Abbaye de Bellefontaine (Spiritualit orientale -Nr. 41), 1985, pp. IX-LI.
4

La articolul Crezului oficial al Bisericii, asa cum a fost definit la Constantinopol n 381, care mrturiseste c "Duhul Sfnt purcede de la Tatl", latinii adaug precizarea : "si de la Fiul" (filioque). Pentru bizantini, acest adaos, hotrt unilateral, a rupt comuniunea eclezial. De altminteri, reducnd dimensiunea personal a Sfntului Duh si fcnd din Fiul un principiu originar, el atenteaz la plintatea adevrului revelat n Sfnta Treime.
5 6 Cf.

Essai sur la theologie mystique de l'eglise d'Orient, Cerf (Foi vivante), 1990, p. 248.

n 1963, Kallistos Ware ia drumul Canadei, unde petrece sase luni ntr-o mnstire a Bisericii diasporei ruse. Dar viziunea rigid si ngust a monahilor de acolo l-a ntristat. Afirmatia - curent n aceste medii, desi nu generalizat c Duhul Sfnt nu poate fi dobndit dect de ortodocsi l socheaz, cu att mai mult cu ct contrazice propria sa experient duhovniceasc si trecutul su de anglican, ntelege c nu aici este locul su si revine n Marea Britanic. Abia sosit, noul arhiepiscop grec, Athenagoras II, l cheam si-l numeste secretarul su. n 1965 este hirotonit diacon; primeste numele de Kallistos, care-l asaz sub patronajul unui autor filocalic, Sfntul Callist Xantopol. Episcopul su l trimite la Patmos, la Mnstirea "Sfntul Ioan Evanghelistul", unde petrece un an de zile. si mplineste astfel visul de adolescent: se clugreste. "M gndisem la acest lucru, fr s iau decizia formal, de pe la vrsta de 16 ani, cnd eram nc anglican", precizeaz Kallistos Ware. "Apoi, binenteles, am avut ndoieli. Si nu numai o dat, ca student, m-am gndit la cstorie. Dar mam ntors mereu la monahism". Kallistos Ware si-a exprimat viziunea, foarte ortodox, despre raportul dintre cstorie si monahism, ntr-un text de o rar frumusete: "Cstoria si viata monastic se completeaz si se echilibreaz cam n felul n care se completeaz si se echilibreaz n teologie calea catafatic si cea apofatic. [...] Ambele sunt Taine ale iubirii. Dar ceea ce sotul si sotia realizeaz unul prin cellalt, clugrul se strduieste s dobndeasc direct. [...] Amndou cile sunt expresii reale ale preotiei mprtesti, universale, a celui botezat. Amndou sunt necesare Bisericii si nici una din ele nu poate fi nteleas cu adevrat dect n lumina celeilalte. [...] Monahul si crestinul cstorit sunt, si unul, si cellalt, deopotriv ascetici si trupesti, [...] n sensul c mrturisesc potentele spirituale ale trupurilor. Ambii reneag pcatul si afirm lumea. Diferenta dintre ei st doar n conditiile exterioare ale luptei lor ascetice. [...] Pentru noi toti, cstoriti sau monahi, iubirea este, cu harul dumnezeiesc, att ceva ce avem deja si izbucneste spontan n inimile noastre, ct si ceva ce trebuie s nvtm si pentru care trebuie s luptm si s suferim mereu. Iubirea este att punctul de plecare, ct si cel de sosire. Iubirea este n centrul viu al fiintei noastre: este chiar esenta noastr si, dac nu iubim, nimic nu suntem. Oriunde am fi, n cminul nostru sau n mnstirea noastr, s ne strduim s devenim mai deplin ceea ce suntem deja"7.
7 "La

vie monastique - Sacrement d'amour'', n Contacts, 11/1981, Nr. 114, pp. 136-150.

n 1966, Kallistos Ware este hirotonit preot, chiar nainte de a pleca la Oxford, unde primise numire la Universitate. Singurul ortodox n colegiul profesorilor, va preda cursul de "Studii ortodoxe orientale" la catedra Faculttii de Teologie, n 1982, "mpotriva vointei sale", este hirotonit episcop vicar de Diokleia (Asia Mic), sub autoritatea diecezei ortodoxe din Marea Britanie. La Oxford, Kallistos Ware s-a nevoit n ascultarea pe care i-o dduse duhovnicul su de la mnstirea din Patmos, printele Amphilokios (+1970): s fac punti. S fie un "podar" (adic cel care ajut la trecerea frontierelor, la depsirea lor, pentru reunirea celor divizati de ele), s deschid trectori ntre Orient si Occident. Este o lucrare pe care a mplinit-o la dou nivele, n primul rnd, ntre ortodocsii uniti n aceeasi credint si n Duhul Sfnt, dar de attea ori separati n fapt de granitele de nationalitate si jurisdictie, n 1966, la Oxford nu era dect o comunitate rus. Athenagoras II i cere s nfiinteze o parohie greac. O face, dar - fr nici o greutate - n colaborare cu rusii. Rezultatul? n 1973, eveniment absolut exceptional, cele dou comunitti hotrsc s-si uneasc fortele si s construiasc, mpreun, o singur biseric. "Astzi", explic Preasfintitul Kallistos, "avem dou parohii (greac si rus), dou jurisdictii (Patriarhia Ecumenic de Constantinopol si Patriarhia Moscovei), dou calendare (iulian si gregorian), dar o singur biseric, n Dumnezeiasca Liturghie suntem una, o singur adunare de credinciosi. Cu exceptia unor srbtori care se oficiaz la date diferite, cei doi episcopi de Oxford slujesc mpreun, de fiecare dat n trei limbi: englez, greac si slavon. Desigur, situatia nu este ntotdeauna ideal, nici prea lesnicioas, dar ncercm s mrturisim unitatea pan-ortodox". Cert este c, alturi de Londra, locul parohiei att de active a Mitropolitului Antonie de Suroj, orselul Oxford a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre cele mai vii centre ortodoxe din Europa. Un semn al acestei vitalitti si a strlucirii sale sunt cei nu mai putin de doisprezece preoti hirotoniti aici pn acum si trimisi n cele patru colturi ale trii! "Pod" si "podar" a fost Kallistos Ware si ntre Ortodoxie si Occident. Mai nti prin nvttura sa, care se adreseaz mai ales studentilor neortodocsi, ca si prin prezenta sa activ n Asociatia "Sfintii Alban si Serghie". Apoi prin scrisul su, n reviste de dialog ca Eastern Churches Rewiew, ieri, si Sobornost, astzi, sau n crti ca Approches de Dieu dans la tradition

orthodoxe8, care a introdus multi occidentali n crestinismul rsritean, n sfrsit, prin traducerile sale: Triodul si Mineele marilor srbtori, adaptate limbii lui Shakespeare, n colaborare cu Maica Maria de la mnstirea din Bussy-en-Othe (Franta); dar mai ales Filocalia Printilor neptici9, florilegiu de texte ascetice si mistice din secolul al IV-lea pn n al XVI-lea, publicate la Venetia n 1783 de Macarie al Corintului si Nicodim Aghioritul, a crei editie englez o coordoneaz el nsusi, fcnd consideratii substantiale despre "spiritualitatea filocalic"10. "Metod stiintific" (Nicodim Aghioritul), scoal a rugciunii, Filocalia este, cum spune Sfntul Filotei Sinaitul, o cale "spre mprtia dinuntru si mprtia lumii de apoi" si are ca scop ndumnezeirea, comuniunea omului, aici si acum, cu Dumnezeu cel deodat cunoscut si necunoscut, imanent si infinit transcendent. Cile Filocaliei: nepsis-ul (trezvia, veghea) si isihia, adic linistea luntric a inimii curtite de orice gnd si de orice imagine, n sfrsit, instrumentul su: chemarea numelui Domnului sau Rugciunea lui Iisus (nsotit, eventual, de tehnici corporale sau respiratorii). La ora la care Ortodoxia este pndit, aici si n alte prti, de ritualism, este fundamental aceast reamintire a priorittii "omului celui luntric" (cf. Romani 7,22; II Corinteni 4, 16; Efeseni 3, 16) asupra celui din afar, a rugciunii inimii asupra celei a buzelor, a luntricului asupra exteriorului, a duhului asupra literei. Cum explic Nicodim Aghioritul n introducerea sa la Filocalia, nevointele ascetice, mplinirea rnduielii, ostenelile trupesti, respectarea sfintelor canoane, orict de importante ar fi, sunt pentru viata duhovniceasc ce sunt si frunzele pentru pomi. Singure nu sunt suficiente nici pentru pstrarea credintei si traditiei ortodoxe, nici pentru cresterea duhovniceasc. Esentialul, "singurul lucru necesar", este pn la urm fructul, adic trezvia luntric, pzirea mintii si curtia inimii, singurele mijloace de a ne "ntoarce la harul desvrsit al Duhului ce ne-a fost dat la nceput prin Botez".
8 Desclue 9 Cf.

de Brouwer, 1982, p. 221.

Philocalie des Pres neptiques, Abbaye de Bellefontaine, 11 vols.,19791991. Sub form de extrase, Petite Philocalie de la prire du caeur,Seuil (Points-Sagesses), 1979, p. 248, i Nouvelle petite Philocalie, Labor et Fides, 1992, p.195
10 The

Spirituality of the Philokalta", n Sobornost, 13/1, 1991, pp. 6-24.

Cuviosul Nicodim Aghioritul sublinia vocatia universal a Filocaliei. Cuviosul Paisie Velicikovski (1722-1794), dimpotriv, temndu-se ca ea s nu cad n minile unor persoane nepregtite sau lipsite de ndrumare duhovniceasc, s-a mpotrivit mult timp ca traducerea fcut de el n slavon s fie tiprit. Kallistos Ware este cu totul de partea Cuviosului Nicodim. Calea filocalic si practicarea Rugciunii lui Iisus, care este inima acestei ci, nu sunt rezervate exclusiv monahilor sau ortodocsilor, cu conditiile s "apartii deplin si activ Bisericii" si s duci o "viat sacramental regulat". Ca si porunca Sfntului Apostol Pavel, "Rugati-v nencetat!" (I Tesaloniceni 5, 17), ea se adreseaz oricrui crestin, oricare i-ar fi ocupatia n lume. "Chemarea Numelui este o rugciune de o extrem simplitate", scrie Preasfintia Sa. "Este o rugciune ce poate fi adoptat de toti: nu pretinde nici vreo cunoastere special, nici vreo pregtire complicat. [...] Fiind att de scurt si simpl, Rugciunea lui Iisus poate fi rostit oriunde si oricnd, [...] n autobuz, n timpul lucrului, n grdin sau n buctrie, mbrcndu-ne sau mergnd, cnd suferi de insomnie, n perioadele de disperare sau tensiune, cnd alte forme de rugciune sunt imposibile. Din acest punct de vedere, trebuie s recunoastem c este o rugciune foarte potrivit pentru tensiunea lumii moderne. [...] Este o rugciune potrivit pentru toate etapele vietii duhovnicesti, de la cea mai elementar pn la cea mai avansat"11. Cale de rugciune si transformare luntric, aceast spiritualitate filocalic ar putea fi, mpreun cu lucrarea de slujire a celor srmani, piatra unghiular a ecumenismului de mine. Un ecumenism al inimii, n plin nflorire fat de ecumenismul oficial al institutiilor si al comisiilor teologice, care se afl astzi ntr-un punct mort, dac nu chiar n regres. Kallistos Ware, n orice caz, este frapat de succesul Filocaliei n Occident. Prima versiune englez, tradus din slavon (dou volume mari de 420 pagini, fr numeroasele explicatii), s-a reeditat deja de vreo zece ori de la cea dinti aparitie a sa (din 1951-54). Primele volume ale noii traduceri n curs, din limba greac, s-au reeditat deja. "Influenta Filocaliei n-a ncetat s creasc", explic Preasfintia Sa. "n mod paradoxal, opera a avut efectul cel mai puternic nu n secolul al XVIII-lea al lumii grecesti aflate sub turci, nici n sfnta Rusie pre-revolutionar, nici ntr-o alt tar de traditie ortodox, ci, mai ales, n Europa occidental si n America de Nord, n ultima jumtate a n Introducerea egumenului Hariton. Cf. L 'Ari de la Prire, Abbaye de Bellefontaine (Spiritualit orientale - Nr. 18), 1966, pp. 5-44.
11

acestui secol"12. Pregtit mai ales de publicarea n mai multe limbi a Povestirilor unui pelerin rus13, Occidentul s-a artat a fi un teren n mod special receptiv fat de Filocalie. "E uimitor, dar ncurajator n acelasi timp, ca o culegere de texte duhovnicesti, destinate la origine grecilor ce triau sub puterea otoman, s aib adevratul ei impact dou secole mai trziu n Occidentul secularizat si post-crestin, printre copiii acestor Lumini pe care Macarie si Nicodim le priveau cu cea mai mare team", continu Kallistos Ware. "Sunt crti ce par a fi scrise mai putin pentru timpul lor si mai mult pentru generatiile viitoare. [...] Adevrat bomb cu ntrziere duhovniceasc, Filocalia este cu sigurant una dintre acestea. Adevrata epoc a Filocaliei este mai degrab secolul nostru dect cel de al XVIII-lea. Desi este imposibil s msori prin statistici viata de rugciune, se poate spune c invocarea Numelui este astzi practicat, mai mult ca niciodat n trecut, att n Rsrit, ct si n Occidentul crestin. Iar cei ce citesc si practic Filocalia nu sunt, cei mai multi, nici universitari, nici teologi calificati sau specialisti bizantinologi, ci oameni simpli, care nu cunosc, n general, Ortodoxia, si poate nici chiar prea multe despre trirea vie a credintei crestine, dar sunt pur si simplu interesati de viata Duhului. Binenteles, este riscant s se izoleze experienta duhovniceasc de orice context doctrinar, sacramental sau comunitar si trebuie s avem grij s nu se cad n anumite forme de gnosticism caracteristice miscrii New Age. Acest pericol trebuie s ne invite la prudent si vigilent, dar nu este un motiv s ne retragem si s ne nchidem n noi nsine. Exist astzi o enorm sete spiritual n inimile oamenilor si este datoria noastr s le rspundem, s-i ajutm n cutarea lor, mai ales facndule accesibile comorile ce ne-au fost ncredintate. Eu cred c Duhul Sfnt se poate manifesta si printr-un text. Dac cineva este de bun-credint si caut cu sinceritate si smerenie, oare nu-l va ndruma Dumnezeu pe calea cea bun, dndu-i ceea ce i trebuie? Filocalia este una dintre cile posibile, o rscruce. S avem ncredere n Duhul Sfnt!". Exist, ntr-adevr, persoane care au nceput s practice Rugciunea lui Iisus fr s fie crestini, ca pe o mantr. Si, putin cte putin, n mod inconstient, puterea Numelui a lucrat n ei si le-a deschis inima spre prezenta personal si spre Fata lui Hristos.
12 Op. 13 Ed.

cit., nota 10. Baconniere/Seuil (Points-Sagesses), 1978, p. 184.

Traditional, echilibrat, niciodat polemic, Ortodoxia predicat si proslvit de Kallistos Ware este, dup cum se vede, una cu fermitate deschis. "Lumea are nevoie nu de o Ortodoxie zgribulit, exclusiv, acuzatoare si nchis n ea nssi, ci de una ndrzneat, primitoare, tolerant si generoas. Si putem fi toate acestea fr a fi obligati s ne dilum Traditia", declar Preasfintia Sa. "n acest sens, nimic nu-i mai ntristtor dect atitudinea negativist pe care o au numerosi ortodocsi fat de Occident si modernitate. Dup mine, aceasta reprezint o deviere, cci Ortodoxia este, fundamental, o afirmatie si nu o negatie. Din nefericire, trebuie s recunoastem c astzi Ortodoxia este deseori bntuit de temeri nefondate. Frica este cea care ne nchide fat de altii, fat de Occident. S nu ne speriem! S avem ncredere n Traditia noastr! Nu sunt pentru compromisurile doctrinare, dar stiu c am fost mult ajutat n formarea mea ortodox de scrierile unor romano-catolici ca Urs von Balthasar, Henri de Lubac, Jean Danilou, de anglicani ca Michael Ramsey, arhiepiscop de Canterbury, care a scris cea mai bun carte pe care o cunosc despre Schimbarea la Fat. Da, exist aici, pe plan spiritual, schimburi ce pot fi deosebit de fructuoase. Occidentul, ntlnirea cu Occidentul, ne poate ajuta chiar s ne ntelegem mai bine si s ne aprofundam Ortodoxia". "Din acelasi motiv regret si atitudinea antiintelectual si anticultural a unor ortodocsi, convertiti sau nu", mai subliniaz printele. "Buna folosire a ratiunii umane, nteleas nu n sensul unui rationalism strmt, este cu desvrsire n traditia si duhul Printilor Bisericii. De ce ar trebui atunci s-i renegm pe Dante, Montaigne, Shakespeare, Milton, Victor Hugo si attia altii? Nu apartin oare si ei mostenirii noastre culturale? Este important pentru ortodocsii din Occident s cunoasc bine poezia, arta, cultura trilor n care locuiesc. De ce n-ar fi posibil s fii n acelasi timp ortodox pe plan duhovnicesc si occidental pe plan cultural? Nu exist n asta nici incompatibilitate, nici contradictie, ci doar o tensiune creatoare, precum cea pe care o gsim, de exemplu, n definitia dogmelor, unde se ncearc unirea a dou adevruri paradoxale, antinomice. Exist, binenteles, un risc. Dar trebuie s ne asumm si riscurile. De multe ori, oamenii care intr n Biserica Ortodox cred sau sper s gseasc un rspuns imediat, rapid si sigur la toate ntrebrile lor. De parc aici n-ar trebui s fie loc pentru ndoial sau ezitare! Personal, nu cred c aceasta este adevrata Ortodoxie. Cci exist o form de certitudine pe care Biserica nu poate s o aib; mai bine zis, nu trebuie s o caute. Duhul Bisericii este un duh de explorare, apofatic. Adevrul nu este alctuit din argumente care dau rspunsuri sistematice la toate ntrebrile, ci

este o lumin. Si ca orice lumin, e nconjurat de umbre si ntunecimi. S avem smerenia s recunoastem c avem multe probleme nerezolvate la care Occidentul, cu traditia lui, ne poate ajuta s gsim solutii". Este, mai ales, cazul slujirii sociale. "Exist un real pericol pentru ortodocsii din Occident s se rup nu numai de mediul lor cultural, ci si, ntrun sens mai larg, de actiunea social", constat Kallistos Ware. "Retragerea din lume ntr-un cerc strmt, protector si plin de sigurant, un microcosmos liturgic n care totul este armonios si frumos, ar fi o trdare a plenitudinii Ortodoxiei. Cci adevrata Ortodoxie respinge separarea dintre sacru si secular. Dumnezeu poate fi gsit peste tot, n fiecare persoan. Totul este potential sacru: totul poate deveni sacru. Locul central, din nefericire uitat adesea, pe care spiritualitatea noastr l d pildei desprtirii caprelor de oi la Judecata din urm (cf. Matei 25, 31-45), este o mrturie. Cred c trebuie, ca ortodocsi, s ne angajm n slujirea celor srmani. S trim asta! S iesim din gogoasa noastr, s mergem n ntmpinarea celuilalt, s-L descoperim pe Hristos n aproapele nostru. S ne inspirm de la nebunii ntru Hristos care merg naintea nevoiasilor, a lepdatilor, a prostituatelor, a betivilor, a tuturor acestor proscrisi ai pmntului pe care clerul respectabil nu-i va ntlni niciodat!". Kallistos Ware i iubeste mult pe "nebunii ntru Hristos". Pentru printele Kallistos, ei sunt expresia extrem si sublim a carittii, a iubirii lui Hristos care particip total la suferinta celuilalt, desvrsind deofiintimea cu neamul omenesc, pe cruce. "Nebunul ntru Hristos", ne mai spune Kallistos Ware, arat c "nu-i ajutm pe altii prin ce spunem, ci prin ce suntem, prin maniera noastr de a tri. Credinta nu se predic prin elocvent sau prin argumente subtile, ci prin real compasiune"14. Pentru aceasta trebuie sncepem prin a ne realiza vocatia proprie. "S devii, constient si activ, ceea ce esti deja n mod potential si secret, n virtutea crerii tale dup chipul lui Dumnezeu si a re-crerii tainice prin Sfntul Botez", proclam Kallistos Ware. "S devii ceea ce esti: mai exact, s revii la tine nsuti; descoper-l pe cel ce

14 "The Fool in Christ as Prophet and Apostle", n Sobornost, 6/2,1984, pp.628.

deja este n tine; ascult-l pe cel ce niciodat n-a ncetat s vorbeasc n tine; posed-l pe cel ce chiar acum te posed!"15.

Maxime Egger

(n romneste de Maica Siluana Vlad)

"La Puissance du Nom", n Elisabeth Behr-Siegel, Le Lieu du Coeur, Cerf, 1989, pp. 123-154.
15