Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2012
Aceasta regula se numeste regula nominalismului monetar si are caracterul unei reguli supletive de vointa de la care partile sunt libere sa deroge (art. 2164, alin. 2 NCC). Potrivit art. 2164, alin. 3 NCC, daca nu este posibil sa se restituie bunuri de aceeasi natura, calitate si in aceeasi cantitate, imprumutatul este obligat sa plateasca valoarea lor la data si locul unde restituirea trebuia facuta. Aceasta dispozitie este dificil de inteles, intrucat imprumutul de consumatie are ca obiect bunuri de gen, iar bunurile de gen nu pier, astfel incat imprumutatul va avea intotdeauna posibilitatea teoretica sa procure bunuri fungibile cu care sa-si execute in natura obligatia de restituire. In concluzie, imposibilitatea prevazuta de art. 2164 NCC nu trebuie inteleasa ca imposibilitate absoluta, pentru ca in acest caz textul nu ar avea nicio aplicare. De fapt, se are in vedere ipoteza in care imprumutatul nu si-a indeplinit la scadenta obligatia de restituire si nici nu are in patrimoniu bunuri de aceeasi natura, de aceeasi calitate si in aceeasi cantitate necesara pentru ca aceasta obligatie sa poata fi executata silit in natura asupra patrimoniului sau. In aceasta situatie, imprumutatorul are posibilitatea de a cere executarea prin echivalent a obligatiei de restituire, obligandu-l pe imprumutat sa plateasca valoarea bunurilor pe care ar fi trebuit sa le restituie, stabilita in raport cu data si locul la care restituirea trebuia sa fie facuta. Astfel determinat, echivalentul nu vizeaza decat daunele compensatorii pentru neexecutarea la timp a obligatiei de restituire. Daca, in schimb, cererea de executare silita prin echivalent este admisa ulterior scadentei de restituire, aceste daune compensatorii vor putea fi cumulate cu daunele moratorii menite sa compenseze prejudiciul decurgand din intarzierea in executare. Cum in acest caz discutam despre intarzierea in executarea prin echivalent a obligatiei de restituire, adica prin plata unei sume de bani, daunele moratorii vor fi, in lipsa unui prejudiciu mai mare dovedit de imprumutator, egale cu dobanzile legale penalizatoare aplicate la cuantumul echivalentului (la valoarea bunurilor supuse restituirii la data si la locul la care ea trebuia facuta). In anumite situatii, obligatia de restituire are caracter executoriu: in situatiile in care contractul de imprumut a fost incheiat prin inscris autentic sau prin inscris sub semnatura privata cu data certa, iar termenul contractului a fost prevazut in acest inscris (si daca termenul a fost prevazut de instanta, si acel termen are caracter executoriu), potrivit art. 2165 NCC.
Din cele prezentate pana acum a rezultat ca, de regula, imprumutul de consumatie este un contract unilateral, cu titlu gratuit. Potrivit art. 2159, alin. 1 NCC, in lipsa unei stipulatii contrare, imprumutul se prezuma a fi cu titlu gratuit. Imprumutul gratuit este o specie de act dezinteresat prin care imprumutatorul ii confera imprumutatului un avantaj patrimonial, fara a suferi el insusi pierderea unui drept, dar si fara a urmari un echivalent pentru avantajul patrimonial conferit celeilalte parti. Avantajul patrimonial conferit imprumutatului rezida in posibilitatea lui ca intre incheierea contractului si scadenta obligatiei de restituire sa foloseasca bunurile imprumutate a caror proprietar devine, inclusiv prin consumarea lor. Este insa posibil ca, in schimbul acestui avantaj patrimonial, imprumutatorul sa urmareasca obtinerea unei remuneratii. In acest caz, contractul de imprumut este un imprumut cu titlu oneros. In cazul imprumutului cu titlu oneros, spre deosebire de cel cu titlu gratuit, imprumutatorul raspunde si prin restituirea remuneratiei pentru viciile pe care le-a cunoscut cu ocazia incheierii contractului si care au avut caracter ascuns. Alte reguli derogatorii aplicabile imprumutului cu titlu oneros: daca imprumutul are ca obiect o suma de bani, el se prezuma a fi cu titlu oneros (potrivit art. 2159, alin. 2 NCC) DIFERENTA fata de VCC !!!; daca in cazul imprumutului cu titlu gratuit termenul de restituire este prezumat a fi in beneficiul exclusiv al imprumutatului, in cazul imprumutului cu titlu oneros, termenul de restituire este stipulat in beneficiul comun al imprumutatului si al imprumutatorului, intrucat nu numai imprumutatului ii profita sa foloseasca bunul pana la expirarea termenului, ci si imprumutatorului ii profita sa obtina o remuneratie pentru aceasta folosinta, direct proportional cu durata folosirii. De aceea, sub rezerva unor dispozitii speciale, mai ales in materia imprumutului bancar, in cazul unui imprumut cu titlu oneros, imprumutatul poate restitui bunurile imprumutate inainte de scadenta numai daca imprumutatorul este de acord sa primeasca acele bunuri. De regula, imprumutatorul va fi de acord rezervandu-si dreptul de a primi integral remuneratia pe care si-a rezervat-o initial; Atunci cand imprumutul are ca obiect o suma de bani, imprumutul oneros poarta numele de imprumut cu dobanda. Caracterul oneros al imprumutului determina ca dobanda sa aiba, in principiu, caracter remuneratoriu, in sensul ca ea reprezinta remuneratia datorata de imprumutat imprumutatorului, in schimbul folosintei sumei de bani imprumutate. Potrivit art. 1, alin. 2 din OG nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, dobanda datorata de debitorul obligatiei de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioara implinirii termenului scadentei obligatiei este denumita dobanda remuneratorie. Avand in vedere exprimarea generala a textului acestei definitii a dobanzii remuneratorii, este necesar sa precizam ca regulile imprumutului cu dobanda se aplica potrivit art. 2167 NCC, in toate cazurile in care in temeiul unui contract se naste o obligatie de plata cu termen a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, in masura in care nu exista reguli particulare privind validitatea si executarea acestei obligatii. *OBSERVATIE: aceste dispozitii se aplica in premisa unei simultaneitati de drept comun a obligatiilor (ce sunt reciproce si interdependente), daca partile rup simultaneitatea, cand se prezuma ca se asteapta o remuneratie. Daca obligatiile se executa succesiv si la termene diferite, prin natura contractului (de exemplu, la contractul de antrepriza), nu se aplica regulile de la imprumutul unei sume de bani afectata de un termen.
Dobanda remuneratorie are natura juridica a unui fruct civil, in sensul ca dreptul de a folosi banii imprumutati este exercitat de imprumutator prin intermediul imprumutatului, astfel incat imprumutatul datoreaza o remuneratie pentru aceasta folosinta. Cel mai adesea in literatura juridica se spune ca dobanzile remuneratorii sunt fruct civil al sumei imprumutate. Dreptul de a pretinde dobanzile remuneratorii este un fruct civil al dreptului de a pretinde restituirea sumei imprumutate. Datorita acestui fruct civil, contractul de imprumut cu dobanda are un dublu obiect: pe de-o parte, obiectul sa principal este capitalul, a carui remitere formeaza contractul si care face de asemenea si obiectul obligatiei de restituire; pe de alta parte, al doilea obiect al contractului, cu caracter accesoriu, il reprezinta dobanzile.
In cazul in care capitalul este o suma de bani, orice remuneratie pentru folosinta lui se numeste dobanda, chiar daca acea remuneratie nu consta ea insasi intr-o suma de bani. Cel mai adesea, si dobanda consta intr-o suma de bani, insa potrivit art. 1, alin. 5 din OG nr. 13/2011, prin dobanda se intelege nu numai sumele socotite in bani cu acest titlu, ci si alte prestatii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului. Capitalul si dobanda se afla in raport de la principal la accesoriu, dreptul la dobanda fiind la randul sau considerat ce fiind accesoriu la restituirea capitalului. Din cauza acestei legaturi de accesorietate, in lipsa unei prevederi contrare, cele doua drepturi urmeaza acelasi regim juridic. Spre exemplu, in lipsa unei prevederi contrare, obligatia de a plati dobanda este scadenta la acceasi data cu obligatia de a restitui capitalul. Totusi, aceasta legatura de accesorietate este supletiva de vointa, iar partile pot separa regimul juridic al celor doua drepturi, prin vointa lor. De regula (regula statistica si nu juridica), imprumutatorul dintr-un imprumut cu dobanda va prevedea in contractul de imprumut ca dobanzile sunt scadente inainte de scadenta restituirii capitalului. In alte cazuri, capitalul se restituie in transe si cu prilejul fiecarei transe de restituire se plateste si dobanda aferenta capitalului folosit pana la data acelei restituiri. In privinta libertatii partilor de a stabili plata anticipata a dobanzii, art. 2170 NCC prevede ca aceasta nu se poate efectua decat pe cel mult 6 luni. Dobanda incasata pe calea acestei plati anticipate ramane insusita imprumutatorului, chiar daca in perioada corespunzatoare platii anticipate, rata dobanzii scade. Acest efect rezulta din art. 7, teza a II-a din OG nr. 13/2011, potrivit caruia dobanda incasata prin plati anticipate nu este supusa restituirii, indiferent de variatiile ulterioare. Potrivit art. 2170, teza a II-a NCC, daca rata dobanzii nu este determinata, ci determinabila in functie de anumiti factori si partile prevad plata anticipata a dobanzii, eventualele surplusuri sau deficite care rezulta din caracterul anticipat sunt supuse compensarii de la o rata la alta, pe toata durata imprumutului, cu exceptia ultimei rate, care ramane intotdeauna castigata in intregime de imprumutator. Spre exemplu, in cazul unui credit primit de la banca, dobanda lunara este stabilita ca avand o rata EURIBOR + 1. Aceasta dobanda se plateste anticipat. Prin ipoteza, EURIBOR variaza. Plata anticipata a dobanzii se face in raport cu cotatia EURIBOR din ziua platii, cotatie diferita de EURIBOR din luna ulterioara. Se va face o regularizare in plus sau minus in functie de evolutia EURIBOR pentru intreaga luna ulterioara celei a platii. Aceasta este o ipoteza de dobanda determinabila. In principiu, partile sunt libere sa stabileasca rata dobanzii lor prin contractul de imprumut. In cazul in care partile nu au stabilit rata dobanzii prin contractul de imprumut, se va aplica dobanda legala, ca dobanda remuneratorie. Ca regula (regula juridica), rata dobanzii legale remuneratorii este egala cu rata dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Consiliul de administratie al BNR stabileste periodic o rata a dobanzii rata de politica monetara, care este egala cu rata de referinta si care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. In prezent, rata dobanzii de referinta este de 5,25%.
In raporturile care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, adica in raporturile care au loc intre particulari sau intre profesionisti fara scop lucrativ (institutiile publice, fundatiile etc.), prin exceptie, rata dobanzii legale este mai mica si este rata dobanzii de referinta a BNR diminuata cu 20%, asadar este de 4,2%. Potrivit art. 2169 NCC, suma de bani imprumutata este purtatoare de dobanda din ziua in care a fost remisa imprumutatului. Atat obligatia de a restitui capitalul imprumutat, cat si obligatia de a plati dobanda sunt, in cazul imprumutului cu dobanda, obligatii banesti, cu exceptia dobanzii stabilita in alt mod si, in consecinta, le vor fi aplicabile dispozitiile art. 1488 NCC. In consecinta, debitorul se va libera de plata acestor obligatii prin remiterea catre creditor a capitalului si a dobanzii. Aceasta remitere poate avea prin orice mijloc de plata acceptat, in functie de obiceiul locului (tot mai adesea are loc prin transfer bancar, dar si prin cecuri, uneori). In cazul in care se face prin cecuri, potrivit art. 1488, alin. 3 NCC, creditorul care accepta plata prin cec sau alt instrument de plata este prezumat ca o face numai cu conditia ca acesta sa fie onorat (este vorba despre ipoteza in care creditorul care a primit cecul ca instrument de plata se deplaseaza la unitatea emitenta pentru a primi contravaloarea cecului; onorarea reprezinta remiterea de catre emitent a acelei sume de bani). In principiu, dobanzile remuneratorii nu se capitalizeaza, in sensul ca nu se adauga la capital pentru a produce impreuna cu acesta alte dobanzi remuneratorii. Totusi, potrivit art. 8, alin. 3 din OG nr. 13/2011, partile pot prevedea capitalizarea dobanzilor remuneratorii. Capitalizarea dobanzii mai poarta si denumirea de anatocism. Dobanda remuneratorie nu se confunda cu dobanda penalizatoare. Spre deosebire de dobanzile remuneratorii care, pe baza conventiei exprese a partilor se pot capitaliza, dobanzile penalizatoare nu se pot capitaliza. Dobanda penalizatoare reprezinta dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta. Aceasta definitie rezulta din art. 1, alin. 3 din OG nr. 13/2011. Ca natura juridica, dobanda penalizatoare nu este fruct civil, ca si dobanda remuneratorie, ci reprezinta daune moratorii pentru neexecutarea la timp a obligatiei banesti. De aceea, ii sunt aplicabile dispozitiile art. 1535 NCC: Daunele moratorii in cazul obligatiilor banesti
(1) In cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic. (2) Daca, inainte de scadenta, debitorul datora dobanzi mai mari decat dobanda legala, daunele moratorii [dobanda penalizatoare] sunt datorate la nivelul aplicabil inainte de scadenta. (3) Daca nu sunt datorate dobanzi moratorii mai mari decat dobanda legala, creditorul are dreptul, in afara dobanzii legale, la daune-interese pentru repararea integrala a prejudiciului suferit.
Din acest text rezulta ca dobanzile moratorii sau penalizatoare pot fi stabilite prin conventia partilor, iar in lipsa unei asemenea conventii, sunt egale cu dobanda legala. Dobanda legala penalizatoare este diferita de dobanda legala remuneratorie. Potrivit art. 3, alin. 2 din OG nr. 13/2011, rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 4 puncte procentuale. Astfel, rata dobanzii legale penalizatoare este de 9,25% la momentul de fata. Si aici se aplica dispozitiile art. 3, alin. 3 din OUG nr. 13/2011 pentru raporturile juridice ce nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, rata dobanzii legale este diminuata cu 20%. Astfel, rata dobanzii penalizatoare in raporturile dintre particulari si in cele dintre profesionisti fara scop lucrativ este de 7,40%. In cazul in care partile au prevazut o dobanda penalizatoare mai mare decat dobanda legala, aceasta, in principiu, se poate aplica, dar consecinta va fi ca pe langa dobanda penalizatoare, creditorul obligatiei banesti nu va putea pretinde repararea vreunui alt prejudiciu. Dimpotriva, daca dobanda prevazuta de parti nu este mai mare decat dobanda legala sau daca acestea nu au prevazut nimic in legatura cu dobanda penalizatoare, atunci creditorul este indreptatit sa recupereze, pe langa dobanzile moratorii, daune-interese pentru repararea integrala a prejudiciului suferit, potrivit art. 1535, alin. 3 NCC.