Sunteți pe pagina 1din 5

1.

2 Rolul intermediarilor financiari n dezvoltarea economiei


Intermediarii financiari sunt instituii financiare prin intermediul crora cei care economisesc
pot s asigure indirect fonduri celor care vor s se mprumute.
Corporaiile i guvernul pun n vnzare instrumentele financiare emise prin intermediul unor
instituii specializate, precum bnci, fonduri mutuale, fonduri de pensii, societi de asigurri.
Aceste instituii sunt numite financiare ntruct prin intermediul lor se ntlnesc, practic, cererea
i oferta de capitaluri.
Necesitatea existenei intermediarilor financiari rezid n faptul c:
- Realizarea unei tranzacii directe ntre un investitor de talie mic ce dorete achiziionarea unor
instrumente financiare i o corporaie cu nevoi suplimentare de finanare este foarte dificil de
ncheiat.
- Investitorii de talie mic ar fi expui unor tranzacii foarte riscante dac nu au realizat
diversificarea riscului n investiia realizat.
- Investitorii de talie mic nu au informaiile necesare referitoare la riscul de credit asociat
participanilor pe pieele financiare, n special a debitorilor.
Principalii intermediari financiari sunt intermediarii monetari sau bancari (respectiv
bncile comerciale si banca de emisiune). Intermediarii financiari bancari emit active secundare,
constituite esenial prin diferitele forme de moneda in circulaie. O alta categorie de intermediari
financiari, intermediarii financiari non-bancari, in principal organisme specializate in colectarea
economiilor, casei de economii, fonduri de pensii, companii de asigurri, nu au putere sa creeze
moneda. Acestea emit in principal quasi-moneda si uneori si active financiare specifice, valori
mobiliare.
Bncile comerciale reprezint categoria cea mai cunoscut de intermediari financiari. n
activitatea unei bnci comerciale activele financiare ocup o pondere semnificativ spre
deosebire de orice entitate care desfoar activiti nefinanciare
Bncile sunt intermediari financiari a cror funcie principal este s primeasc depozite
de la cei care vor s economiseasc i s utilizeze aceste depozite pentru a acorda credite celor
care vor s ia bani cu mprumut. O a doua funcie a bncilor este s uureze cumprarea de
bunuri i servicii prin crearea unor instrumente de plat ca echivalent al depozitelor constituite
de deponeni. Bncile contribuie la crearea unui activ special pe care oamenii l pot utiliza ca
mediu de schimb.
Intermedierea financiara corespunde celui de-al doilea mod de finanare. Aceasta
presupune apariia unui intermediar ntre agenii cu deficit si cei cu capacitate de finanare.
Intermediarul este un organism specializat n colectarea economiilor (In special de la particulari)
i n acordarea de credite (n special ntreprinderilor). Intermedierea financiar conduce astfel la
o relativ disociere ntre colectarea economiilor i finanarea prin credite, n ceea ce privete
colectarea economiilor, intermediarii financiari cuta sa fructifice economiile agenilor cu
excedent de finanare (i n special pe cele ale particularilor), propunndu-le instrumente de
plasare diversificate si adaptate preferinelor lor. Dei duce la operaiuni mai concentrate, aceast
finanare tinde spre o anumit diversificare a tehnicilor, procedeelor i duratelor.
Analiza creditului din perspectiva formelor si funciilor sale evideniaz faptul ca anumii
ageni economici (sa spunem si populaia, dar nu neaprat si nu numai) dispun de capacitai de
finanare, in vreme ce ali ageni economici (de exemplu ntreprinderile) au nevoie de finanare.
Echilibrul intre capacitatile de finantare si nevoile de finantare se realizeaza printr-un ansamblu
de operatiuni care impreuna formeaza operatiunile de intermediere financiara.
Diferenierea intermediarilor financiari
Pe msura ce structura financiara naionala se dezvolta, inter-medierii tind sa se specializeze, sa-
si multiplice oferta si sa-si diferenieze interveniile, serviciile pe care le ofer si modalitile de
funcionare. Instituiile de credit n activitate n economiile cu structura financiara incipienta sunt
puin difereniate, n majoritatea acestor tari, banca centrala si cteva bnci comerciale
concentreaz principalele operaiuni financiare. Acestea coexista eventual cu instituii mai
specializate: cecuri potale, case potale de economii, bnci de dezvoltare, organisme de credit
mutual sau cooperatist, cel mai adesea orientate spre un sector de activitate particular (artizanat
si agricultura n special).Cu toate acestea, slbiciunea relativa a mecanismelor instituionale de
colectare a economiilor si de finanare se gsete parial compensata de punerea la punct a unor
circuite financiare care fac dovada eficacitii si bunelor calitatea de adaptare In mediul socio-
economic.
Intermediarii reduc riscul datorita crearii unei retele diversificate de destinatari ai
creditelor si a diversificarii plasamentelor de investitii de portofoliu, pe de o parte si
economisesc, pe de alta parte, costuri de cercetare, investigare si urmarire a plasamentelor si
a debitorilor. Totodata, intermedierea financiara produce o serie de efecte macroeconomice,
printre care dezvoltarea mecanismelor de reglementare si controlare a transmisiei socurilor
financiare si crearea unor sisteme de plati mai eficiente. Dezvoltarea intermedi erii financiare
reclama insa imperios un sistem legislativ foarte strict, in pas cu gradul de complexitate al
interdependentelor si efectelor pe care le creeaza si o atentie deosebita a factorilor de decizie
la complicatiile care apar in controlul politicii monetare a tarii si, mai departe, din contactul
pietei interne de capital cu pietele internationale de capital.
Pana in 1960 - cand 2 economisti, John Gurley si Edward Shaw, au atras atentia in
lucrarea lor "Money in a theory of finance" - bancile, companiile de asigurari, societatile de
constructii, cele de credit ipotecar, companiile de investitii si alti intermediari financiari erau
considerati a nu avea nimic in comun.
Desi intre ei sunt importante diferente, toti oamenii de stiinta le recunosc acum
apartenenta la acelasi sector de intermediere financiara si ii denumesc generic intermediari
financiari sau institutii financiare.
Intermediarii isi au originea in sau si-au extins activitatea, fie cu titlu de pasiv, fie
cu titlu de activ. Istoria conventionala a bancilor, de exemplu, le plaseaza originea ca
intermediari in rolul lor de depozitare a pasivelor. In mod similar, tot pe seama pasivelor,
s-au dezvoltat companiile de asigurari. Dar, companiile de leasing, de exemplu, s-au
dezvoltat pe latura activelor. Oricum ar fi, dezvoltarea tuturor intermediarilor financiari
este legata de 2 factori principali: principiul asigurarii contra riscului si cel al reducerii
costurilor de tranzactii in societatea omeneasca.
Principiul asigurarii in intermedierea financiara
Acest principiu consta in alcatuirea de credite sau alte tipuri de portofolii
diversificate care sa reduca riscul institutiilor financiare si sa permita creditorilor lor proprii
(cum ar fi depunatorii bancari) si creditorilor in general sa judece mai corect performantele
plasamentelor facute prin diminuarea influentelor evenimentelor intamplatoare. In plus,
principiul asigurarii, sub forma realizarii unei corelatii scazute a retragerilor de fonduri de
catre depunatorii individuali si respectiv de catre detinatorii de polite de asigurare, este cel
care permite bancilor sa ofere depunatorilor lor posibilitatea sa-si retraga banii in orice
moment prin conturi de depozite la cerere, iar companiilor de asigurare facilitati de
rascumparare a politelor. In fine, toate institutiile financiare pot fi descrise ca facand un
negot supus legii numerelor mari.
Principiul reducerii costurilor de tranzactionare
Ca si in cazul altor forme de organizare a intreprinderilor, si intermediarii financiari
au, fata de "finantarea bilaterala directa" avantajul economiilor la scara, al standardizarii si al
specializarii. Intermediarii financiari reduc costurile prin actiunea principiului matematic
al combinatiilor, pe care-l folosesc si agentiile matrimoniale, de exemplu, de care toata
lumea a auzit. Daca, sa spunem, exista 4 potentiali creditori si 4 potentiali debitori, exista 16
posibile imperecheri. Dar, daca toti isi fac tranzactiile nu separat, unul cu altul ci printr-un
singur intermediar care actioneaza ca agent alocativ sunt necesare doar 10 legaturi intre ei
toti. Daca sunt 10 creditori si 10 debitori, un singur intermediar are de aranjat doar 20
tranzactii, in locul a 100 tranzactii posibile daca debitorii si creditorii si le-ar cauta singuri.
In general, exista n
2
relatii posibile intre n perechi de creditori si debitori, in vreme ce un
singur intermediar n-are nevoie sa aranjeze decat 2n tranzactii intre cele n perechi de
creditori si debitori. Cu cat numarul de creditori si debitori potentiali este mai mar e cu atat
mai mari sunt reducerile de costuri care pot fi realizate prin intermediari. Acesta este un prim
aspect al rolului foarte important al intermediarilor in reducerea costului tranzactiilor,
respectiv a costurilor de cautare si de investigare a afacerilor financiare.
Intermediarii financiari, prin natura activitatii lor, ne scutesc de costurile care ar
aparea prin inmultirea actiunilor de cautare a debitorilor si de administrare a operatiunilor de
recuperare a banilor in caz, de faliment sau neplata. Fara banci sau fara un agent similar
agreat in comun, ar trebui sa urmarim individuali fiecare dintre noi imprumuturile pe
care le-am dat diferitilor debitori si ar trebui sa suportam costurile multiplicate ale urmaririi
debitorilor. Si celelalte institutii intermediare ne scutesc de o buna parte din costurile de
tranzactii in acelasi fel pentru ca noi le "delegam" sa faca treaba in locul nostru.
Intermediarii financiari ne mai solutioneaza problema externalitatilor negative
cunoscute sub denumirea "calatorului pe gratis" (sau a "blatistului" cum auzim in argou) prin
care unul sau unii care nu suporta costurile pot beneficia de rezultatele muncii altora care au
suportat toate costurile. Cand stim ca si altii au dat bani acelorasi debitori, suntem tentati sa
beneficiem pe gratis de cheltuielile de urmarire a bonitatii debitorilor facute de altii fara sa le
mai facem noi. Bineinteles, ca daca afla, ceilalti se vor simti frustrati si vor lua masuri
ulterioare.
In fine, pe langa reducerea cheltuielilor de monitorizare, cercetare etc., intermediarii
financiari reduc si costurile de informare nu numai prin profesionalismul interpretarii unei
cantitati mari de informatii cu privire la calitatea debitorilor de exemplu, dar si prin primirea
de informatii pe care un debitor sau, in cazul asigurarilor, un detinator de polita de asigurare
nu ar dori sa le vada publicate. In plus, bancile obtin o forma unica de informatii asupra
situatiei debitorului si a comportamentului sau financiar in virtutea cunoasterii tuturor
tranzactiilor evidentiate in conturile bancare. Acesti factori ne ajuta sa intelegem de ce,
potrivit evidentelor din SUA, pretul actiunilor de capital tinde sa creasca atunci cand se
anunta o crestere semnificativa a facilitatilor de imprumut acordate de banci.
Inducerea unor dificultati in politicii monetara
Pe langa grija reglementarii stricte, dezvoltarea intermedierii financiare a creat si
doua pericole potentiale. Unul este cel al complicarii politicii monetare din cauza crearii
instrumentelor financiare purtatoare de dobanda cu posibilitati flexibile de retragere a banilor
la fel ca depunerile bancare purtatoare de dobanda. Granita dintre "bani" nepurtatori de
dobanda si "bani conditionati" care inainte era clara si se afla la baza teoriilor monet are
clasice a disparut. Majoritatea teoriilor monetare postbelice nu au mai putut face
vreo distinctie pentru separarea fondurilor banesti nepurtatoare de dobanda iar cele care s-au
bazat pe supozitia existentei unei relatii intre nivelul veniturilor banesti si cererea pentru o
anumita cantitate de bani (chiar daca era dificil de masurat) s-au dovedit neviabile in
majoritatea tarilor lumii.
In consecinta, politicile monetariste in care dimensionarea ofertei de bani (adica a
masei monetare) era o tinta ferma, s-au dovedit problematice, implicand dispute aprige
asupra corectitudinii si exactitatii masurarii masei monetare sau a interpretarii marimii ei
curente. Guvernele care nu au sesizat la timp pericolul pierderii controlului, pana atunci
sigur, al masei monetare au facut mari greseli macroeconomice, tinand economia, ani in sir,
in inflatie si chiar hiperinflatie. Este si cazul Romaniei.
Teorema ca inflatia trecuta si prezenta este un fenomen monetar aproape pur a
inceput sa fie tot mai des acceptata, cel putin ca propunere pe termen lung. Drept urmare, au
aparut tot mai des politici monetare in care ratele dobanzii pe termen scurt (sau rata cursului
de schimb valutar) au devenit centrul oricarei politici anti -inflationiste. In toata lumea,
statisticile evolutiei masei monetare, inainte un element strict de lucru, au devenit treptat
doar date orientative printre altele similare.
Continuarea procesului de aparitie si de modificare a instrumentelor financiare, a
tehnologiilor de plata si de dezvoltare de noi instrumente financiare va prelungi probabil
aceasta tendinta de complicare a politicii monetare in toate tarile lumii. In plus, diferentele
dintre sistemele financiare nationale si traditiile populatiei in detinerea si folosirea banilor va
agrava aceste dificultati. In cazul Bancii Centrale Europene, o modificare a ratei dobanzii va
avea cu siguranta un efect diferit pe plan national printre tarile membre. De exemplu, in
Marea Britanie, ratele dobanzii ipotecare sunt in majoritate rate variabile, spre deosebire de
alte tari europene unde ele sunt in majoritate rate fixe, astfel ca o modificare a ratei dobanzii
initiata de Banca Centrala Europeana va avea un efect mai rapid in economia britanica decat
in cea a altor tari europene. La fel prin sistemul globalizarii pietei financiare mondiale, o
tendinta de armonizare a nivelului dobanzilor sau de aliniere a lor dupa principala tara
partenera (sa zicem SUA) va avea efecte diferite in functie de traditiile nationale.
Unele efecte asupra cresterii economice
In lumea de azi, sistemul financiar nu mai este dominat doar de banci, ci si de alte
institutii financiare, in Anglia, bancile sunt puternic concurate de companiile de asigurari si
de fondurile de pensii, in SUA, la fel, bancile sunt concurate puternic de companiile de
asigurari, fondurile de pensii si companiile sau fondurile de investitii.
Este general acceptat ca intermedierea financiara aduce beneficii asupra cresterii
economice. Unii politicieni si economisti afirma insa ca asa-numitele sisteme financiare
dominate de banci au fost mai eficace in promovarea cresterii economice decat cele in care
pietele de actiuni de capital formeaza o parte semnificativa in procesul atragerii decapitai
financiar.