Notiuni introductive privind Tranzactiile Comerciale

1. Natura si tipologia tranzactiilor

Tranzactie: conventie, intelegere, acord, operatiune
Aceasta explicatie, este data de dictionar, nu presupune strict un sens comercial,
si dupa caz poate caracteriza un fapt izolat, restrans, o anumita actiune, operatie, cu
sau fara un caracter repetitiv.
Termenul poate fi utilizat cu tenta profesionala sau in sens larg, oricine putand
face, oricand, o anumita tranzactie.
Tranzactia comerciala presupune o abordare specializata, profesionista si poate fi
definita drept: acord, intelegere cu privire la obligatia de a da, a face, a presta ceva in
scop comercial.
O tranzactie presupune:
- existenta mai multor parti, subiect
- existenta unui obiect drepturi si obligatii
- realizarea unei intelegeri, a unui consens
Tranzactia comerciala este:
- un contract sinalagmatic, bilateral genereaza obligatii reciproce pentru partile
contractante
- un contract cu titlu oneros ambele parti urmaresc interese patrimoniale (pretul/
bunul)
- un contract comutativ - vizeaza existenta si intinderea obligatiilor reciproce si
cunoasterea acestora de catre parti;
- contract consensual, incheiat prin vointa partilor, fara executare imediata
Clasificarea tranzactiilor
Dupa obiect
- Tranzactii economice in sfera economiei (comerciale industriale)
- Tranzactii financiare in sfera economiei nominale (cele din domeniul bancar,
piete de capital)
Dupa elementul de extraneitate
- Tranzactii interne
- Tranzactii externe (intracomunitare)
Alte tranzactii strict specializate
- Tranzactii bursiere
- Tranzactii suspecte operatiune care prin natura ei si caracterul neobisnuit in
raport cu activitatea elementului, trezeste suspiciuni (poate fi extinsa la ansamblul
de suspiciuni ce sunt evaluate de un comerciant in raport cu clientii sai)
Raportul tranzactie comerciala/ afacere
Afacere: activitatea comerciala sau profesionala derulata de o persoana sau un
grup, cu scopul obtinerii unui profit
Tranzactie comerciala: accord, intelegere cu privire la obligatia de a da, a face,
a presta in scop economic.
O afacere insumeaza tranzactiile, conducand la un rasport parte- tranzactie
intreg afacere
Modul de organizare a unei afaceri in mod usual este societatea comerciala
reglementata initial de Codul Comercial si in prezent de Legea 30/ 1991 a societatilor
comerciale , lege adoptata permanent.
Societatea Comerciala este entitatea cu scop lucrative, constituita pe baza unui
contract, beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii pun in comun bunuri
pentru a executa fapte de comert in scopul realizarii si impartirii beneficiilor
rezultate.
Raportul obligational in tranzactiile comerciale
Obligatia in sens larg este un raport juridic in continutul caruia intra dreptul
subiectului activ, denumit creditor de a cere subiectului pasiv, denumit debitor si
caruia ii revine indatorirea corespunzatoare de a da, a face sau a nu face ceva, sub
sanctiunea constrangerii de stat, in caz de neexecutare de bunavoie.
Subiectele raportului juridic obligational sunt:
Creditorul subiectul activ, are dreptul de a pretinde o plata
Debitorul subiectul pasiv, trebuie sa execute plata (la nevoie prin constrangere)
Obiectul obligatiei presupune:
Dare transmiterea dreptului de proprietate; plata unei sume
Facere obligatia de a face/ de a nu face
Prestare
Obiectul obligatiei trebuie sa fie:
Licit legal si moral
Posibil d.p.d.v. fizic si juridic
Detereminat sau determinabil
Sa prezinte interes pentru debitor
Clasificatia obligatiilor
In functie de clauzele generate
Obligatii contractuale izvorate din contracte
Obligatii delictuale izvorate din delicte, fapte contrare kegii, generatoare de
prejudicii ce trebuie reparate
In functie de numarul participantilor
Obligatii cu un singur debitor
Obligatii cu un singur creditor
Obligatii cu pluritate de subiecte, care la randul lor pot fi obligatii in care partile:
Sunt pe picior de egalitate
Nu sunt pe picior de egalitate

Scopul raportului juridic obligational este executarea obligatiei
Neexecutarea obligatiei presupune, de regula despagubiri
Despagubirile pot fi stabilite de partile contractante sau de instant

Situatii care determina neexecutarea obligatiei (in functie de care se platesc sau nu
despagubiri)
Forta majora evenimentul extern, imprevizibil, absolut, invincibil si inevitabil
Cazul fortuit eveniment care nu poate fi prevazut si nici impiedicat de catre
cel ce ar fi fost chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs.

Bunuri obiect al tranzactiilor comerciale
Bunuri acele lucruri care fac parte din patrimonial unei persoane, ceea ce
este necesar, util individului pentru asigurarea existentei, bunastarii
Categorii de bunuri
1. Bunuri mobile care se pot misca prin forta proprie sau cu ajutorul unei
forte exterioare, fara sa-si piarda forma, identitatea
2. Bunuri imobile nu pot fi mutate fara a-si pierde forma
3. Bunuri corporale au forma materiala, sunt tangibile
4. Bunuri necorporale au caracter abstract
5. Bunuri de gen private prin prisma caracterului comun
6. Bunuri individuale trasaturi proprii, ce le apartin in totalitate
Poti fi obiect al tranzactiei comerciale numai bunurile mobile precum
marfurile, titlurile de credit, produsele
Prin exceptie, bunurile imobile, doar daca fac parte din fondul de cort, ca
obiect al unei tranzactii comerciale
Practica s-a extins si asupra inchirierii bunurilor immobile daca acestea sunt
destinate unei activitati comerciale

Costul de tranzactionare reprezinta costul pentru stabilirea, dobandirea si
mentinerea dreptului de proprietate

Costul de tranzactionare este compus din:

Costul de informare
Costul afferent negocierii si incheierii contractului
Costul asociat executarii contractului