_______________________________________________________________

_______________________________________________________________

Report Information from ProQuest
February 26 2014 06:27
_______________________________________________________________

26 February 2014 ProQuest
Table of contents
1. INSTIGAREA, CA FORM A PARTICIPATE PENALE................................................................................ 1
26 February 2014 ii ProQuest
Document 1 of 1

INSTIGAREA, CA FORM A PARTICIPATE PENALE
Author: Ungureanu, Monica Eugenia

ProQuest document link
Full text: Headnote
ABSTRACT
The author examines the concept of instigation and the main problems of interpretation which has been raised
in relation to this concept, both in Romanian and foreign judicial literature.
Keywords: proper instigation, unproper instigation, mediated author.
1. Art. 25 din Codul penal delineate instigarea ca fiind fapta uneipersoane, care, cu intentie, determin prin orice
mijloace o alt persoan s svreasc o fapt prevzut de legea penal.
Institutia instigrii a fost analizat diferit de-a lungul timpului, fiind tratat fie ca o form de autorat* 1, fie ca o
form de complicitate2.
Doctrina romn mai veche a inclus analiza institutiei instigrii in cadrul participatiei principale, considernd c
din perspectiva criteriului cauzalittii infractiunii, respectiv a aptitudinii unei activitti de a realiza elementele
constitutive ale infractiunii, instigatorul particip la producerea rezultatului prin influentarea pozitiei subiective a
autorului, realiznd cauzalitatea psihic a infractiunii; instigatorul realizeaz prin altul infractiunea, adic prin cel
influentat psihic. Ion Tanoviceanu, analiznd ipoteza in care o persoan se folosete de alta ca de un
instrument, pentru svrirea unei infractiuni, considera c i acesta este autor al infractiunii. In conceptia sa,
notiunea de autor al infractiunii cuprinde, deopotriv, pe acela care svrete prin el nsusi infractiunea, dar si
pe acela care svrete prin altul infractiunea* * 3.
ntr-o alt opinie4, din aceeai perioad, instigarea era considerat ca fiind participate accesorie, motivndu-se
c, dei are legtur cu rezolutia infractional, pedepsirea ei depinde de fapta principal svrit de alt
persoan. In aceast viziune, participatia principal ar fr insemnat o colaborare, dup o intelegere prealabil, la
executarea infractiunii, in timp ce participatia secundar ar presupune o colaborare intentionat la promovarea
comiterii infractiunii, dar nu la executarea ei.
In contradictie eu ideile de mai sus, profesorul Dongoroz includea in categora participantilor principali pe autorii
materiali sau executorii (cei care au realizat elementul material si subiectiv al infractiunii) si autorii morali sau
instigatorii (cei care au dtermint realizarea continutului infractiunii, prin crearea i transmiterea aptitudinii
psihice). Argumentul adus era c in ambele cazuri exist o activitate principal, cea intrinsec a infractiunii si c
aceasta putea exista nu numai in faza executrii, ci si in faza conceperii unei infractiuni. Astfel, nu numai autorul
material realizeaz substanta intrinsec a infractiunii, adic actiunea fizic tipic in complexul ei si atitudinea
psihic, ci i autorul moral, a crei activitate nu este extrinsec actiunii tipice, dimpotriv, aceast actiune tipic
nate din atitudinea psihic creat de autorul moral i este datorat unei energii fizice proplsate direct prin
activitatea dcsfijurat de acesta.
Instigatorul mai este denumit si autorul moral al infractiunii, fiind persoana care, concepnd si urmrind
realizarea unei infractiuni, a fcut pe alt persoan s svreasc acea infractiune (executare per alium).
Autorul moral este, deci, acela care a imaginai fapta ce avea s se comit (conceperea infractiunii), a luat
hotrrea s realizeze aceast fapt (rezolutia infractional) si a fcut ca aceast hotrre s fie adoptat i de
un altul, care i-a asumat rolul de executor (determinarea infractional)5.
In conceptia sa, instigatorul nu desfaoara numai o activitate de determinare psihic a celui instigat, ci,
concomitent, ar desfura si o activitate obiectiv, fizic, exterioar, de cutare a celui care ar urma s fie
instigatul, de alegere a mijloacelor de determinare a acestuia, de obtinere a consimtmntului celui instigat, de
mpingerea lui la efectiva ndeplinire a angajamentului luat6.
26 February 2014 Page 1 of 14 ProQuest
Pe baza unei asemenea premise, profesorul desprindea concluzia c ar fi greit afirmatia dup care
instigatorul ar fi un autor moral al inffactiunii, contributed numai te mod psihic la svrirea acesteia. La fei ar fi
greit s se sustin c instigatorul ar fi numai un participant secundar la inffactiune7.
La nele din aceste idei, dup 30 de ani, profesorul va renunta. Astfel, te lucrarea "Explicate teoretice ale
Codului penal romn" vol. I, unde profesorul a artat c activitatea de instigare, desi indreptat spre
influentarea psihic a celui instigat, nu ar consta numai din actiuni imateriale, adic din simple discute prin care
s conving pe cel instigat asupra faptei pe care ar urma s o desfoare, ci ar putea consta si din actiuni
materiale, cum ar fi cele reltate mai sus, tate ins subordonate actiunii de convingere, de determinare la
svrirea faptei. Din acest punct de vedere n-ar fi grcsit s se sustin c instigatul ar fi un autor moral, ins ca
participant la inifactiune el nu poate fi dect un participant secundar, deoarece instigatorul nu comit nemijlocit
fapta, ci prin autorul acesteia8. Ca atare, instigatorul nu este autor al faptei, ci o persoan care se servente de o
alt persoan pentru a svri actele de executare sau care determin pe o alt persoan s nu isi
indeplineasc oblgatele sale, contribute sa la svrirea faptei fund mijlocit9.
In felul acesia, adoptnd ideile profesorului Dongoroz, doctrina penal romn s-a situt pe pozitia dup care
activitatea de instigare are un carcter complex10, ntruct presupune att o activitate psihic, ct i una fizic.
Cu tate acestea, o atare activitate nu poate fi asimilat cu executarea nemijlocit a faptei de ctre autor, spre a
avea caracterul unei forme principale de participate. Aceast pozitie este specific numai autorului, pe care
instigatorul nu o poate dobndi dac desfoar numai acte de determinare si nu devine el nsusi un executant
nemijlocit al faptei.
n acelai sens11, s-a argumentai c, spre deosebire de instigator, autorul svrete actele de executare te
vederea producerii urmrii imediate, fr s fie obligatorie interventia altor persoane. Calitatea de autor nu este
conditionat de existente instigatorilor sau complicilor, deoarece, de regul, autorul svrete singur
inffactiunea. Numai cnd particip si alte persoane apare necesar s se precizeze c autorul svrete
nemijlocit fapta prevzut de legea penal, te timp ce participante svresc inffactiunea prin actele autorului.
2. Includerea n cadrul notiunii de autor al infractiunii i a autorilor morali (instigatorilor), conform teoriei
extensive asupra notiunii de autor, ntemeiata pe argumentul c i acetia realizeaz substanta intrinsec a
infractiunii (latara subiectiv i obiectiv) a fost extrem de dezbtat. S-a exprimt opinia12 c in aceast
controvers, solutia depinde dup cum se acord prioritate ideii c instigatoral particip la realizarea substantei
intrinseci a infractiunii (adic la realizarea elementului material si a celui psihic), sau se d prioritate constatrii
c instigatoral nu realizeaz nemijlocit inffactiunea, ci pentra alt persoan. Legea noastr penal, definind
autoral ca fiind acela care realizeaz nemijlocit fapta prevzut de legea penal, exclude instigatoral din sfera
autoratalui. Pe de alt parte, dac s-ar redfini notiunea de autor, socotind c are aceast calitate persoana
care realizeaz substanta intrinsec a inffactiunii (ntelegnd att elemental material, ct i cel psihic ca
urmare, cuprinznd n notiunea de autor si pe instigator), caracterizarea autoralui si a instigatoralui ar trebui s
se refere, in mod obligatoriu, la inffactiune, si nu la fapta prevzut de legea penal, care este un concept pur
obiectiv, excluznd orice referire la pozitia psihic cu care se comit inffactiunea.
Noul Cod penal face deosebirea intre persoanele care particip in mod nemijlocit la svrirea unei fapte
prevzute de legea penal (autori si coautori) i celelalte persoane (instigatori, complici) care particip mijlocit,
adic prin autor sau coautor la svrirea faptei.
3. S-ar putea ridica ns ntrebarea: dac autorii morali contribuie la svrirea inffactiunii prin generarea si
realizarea latarii subiective din continutal faptei prevzute de legea penal13 si se admite c pot desfura i o
activitate fizic, nu numai una imaterial in executarea faptei, de ce nu ar putea fi considerad in egal msur
autori ai faptei? De ce ar putea fi calificat drept autorat contributia indirect a unei persoane la efectuarea
actiunii ilicite ce formeaz elemental material al faptei (spre exempta, cel ce tine victima de mini, in timp ce alt
persoan i cauzeaz vtmri corporale) ca i contributia autoralui care servete la nltararea, paralizarea
rezistentei pe care o ntmpin cel ce execut actiunea, dar nu si contributia autoralui moral, care nu numai c
26 February 2014 Page 2 of 14 ProQuest
genereaz svrirea faptei (care poate nu s-ar fi svrit niciodat si nu ar fi ajuns s fie executat fr
contributia lui), dar si contribuie la actele de executare prin care se svrete fapta? Considerm c, n
realitate, ar trebui deopotriv ca si acesta s fie considrt autor al inffactiunii, pentra c participada (contributia
sa) are o mai mare pondere dect a unui autor cu o contribue fizic indirect, iar, in lipsa contribtaiei
mobilizatoare a instigatoralui, nu s-ar ajunge la infptairea fizic a faptei prevzut de legea penal.
Sintetiznd situaile de mai sus, ar aprea necesitatea de a delimita in mod ciar, ipotezele in care nu exist
instigare, ci, n realitate, un autor direct, imediat al inffacunii. In aceste cazuri, caracterzate prin anihilarea
complet a vointei si folosirea unei alte persoane ca de un instrument (teorie mbrtiat de majoritatea
legislailor europene), considerm c nu exist acte de instigare, ci de autorat, fapta fund svrit printr-o alt
persoan14.
4. In Codul penal actual, instigatorul este definit ca persoana care, cu intentie, determin o alt persoan s
svreasc o fapt prevzut de legea penal. A determina o alt persoan mseamn a face ca cineva s ia o
anumit hotrre, adic a-i induce o hotrre. Reglementarea instigrii este caracterizat prin realizarea
mijlocit a faptei, printr-o alt persoan, cu care instigatorul mprtete sfera subiectiv a infactiunii. Ce se
ntmpl ins dac aceast coeziune psihic cu instigatul nu se realizeaz (fie c este imposibil in cazul unui
alinai mintal, fie c instigatorul decide s se foloseasc de o persoan aflat in eroare sau pe care o aduce in
aceast stare) i activitatea de determinare este urmat de o executare prin intermediul unei alte persoane, de
care se fo losctc ca de un instrument in svrirea faptei? In acest caz, instigatorul concepe inffactiunea ca o
fapt proprie, actioneaz cu vointa de a svri fapta i realizeaz finalitatea urmrit de el, asupra creia
decide autonom, prin mijlocirea instigatului15.
Dup cum se observ, definida instigrii nu acoper situatiile in care vointa instigatului se substituie complet
vointei instigatorului si, care chiar dac reafizeaz latura obiectiv a infactiunii, aceasta nu este rezultatul unei
vointe autonome.
Se pune problema aadar, prin raportare la situatiile ivite n cadrul participatiei improprii (instigare a unei
persoane iresponsabile, aflate ntr-o eroare esential sau constrns moral), dac persoana care actioneaz n
mod similar cu instigatorul (din punct de vedere al textului de lege mentionat) i reuete s i subordoneze
integral vointa instigatului, folosindu-se de acesta ca de un instrument n realizarea rezolutiei inifactionale,
trebuie s rspund ca autor direct, nu ca autor mdiat. Considerm c solutia este reglementarea separat a
acestei situatii, care nu se ncadreaz nici n institutia instigrii si nici n cea a participatiei improprii, ci este o
figura juridic distinct, ce apartine autoratului.
5. O problem ridicat tot mai des in doctrin, dar si in practica judiciar o constituie delimitarea actelor de
instigare de cele ale agentului provocator.
Persoana care actioneaz pentru a demasca pe fptuitor i a-1 denunta autorittilor din proprie initiativ sau ca
agent acoperit nu va rspunde pentru instigare16.
Doctrina romn mai veche a admis ca posibil tragerea la rspundere a agentului provocator, ca instigator,
atunci cnd a actionat fr stiinta autorittilor, lsnd pe instigat s comit fapta i denuntnd-o dup ce s-a
consumt. In felul acesta, a acceptai cu intentie ca legea penal s fie nclcat.
n doctrina strin17, figura agentului provocator a fcut s se nasc la fei de multe discutii. n problema
referitoare la politistul care determin o persoana s comit un iurt, ca apoi s l opreasc n momentul
executrii, s-a motivat c trebuie s se delimiteze dualitatea momentelor care se interrelationeaz n conduita
sa. Primul l reprezint crearea unui pericol al lezrii valorii juridice prin formularea unei incitri care crete riscul
ca destinatarul s adopte i s execute rezolutia delictuoas. Al doilea, interventia sa posterioar dirijat spre
efectiva evitare a lezrii valorii. Aceast atitudine posterioar orientat ctre neutralizarea riscului crt anterior
este cea care justific impunitatea sa similar institutiei desistrii.
Autorii francczi1 x sunt de prere c n nele cazuri, provocarea trebuie reprimat cu titlu autonom, cum este
provocarea la ntreruperea voluntar a sarcinii, chiar licit i provocarea la suicid. n aceste ipoteze,
26 February 2014 Page 3 of 14 ProQuest
provocatorul nu mai este considrt un complice (instigator), ci autor cu criminalitate proprie.
Aceleai discutii au existt si n doctrina italian19, opinia dominant fiind aceea c agentul provocator trebuie
s fie pedepsit ca si participant dac a dorit si urmrit intr-adevr rezultatul infractional sau a acceptai riscul
producerii lui. De exemplu20, A este instigat s l ucid pe B, pentru ca A s fie pedepsit si astfei s fie limint
un delincvent periculos. n acest caz, agentul provocator ar trebui s rspund pentru instigare indiferent de
mobilul instigrii (eliminarea unui infractor periculos). La fei, dac politia instig pe membrii unor grupuri de
infractori s se elimine reciproc. Dimpotriv, nu va rspunde agentul provocator dac a actionat cu convingerea
clar c fapta la care a instigat nu se va consuma, neacceptnd riscul comiterii faptei. Dac infractiunea a avut
totusi loe, va putea rspunde sub forma culpei, dac fapta era incriminat i din culp. Prin analogie, situatia se
aplic i celui infiltrat, din partea politiei, in cadrul unei organizatii criminale, participnd la o infractiune, cu
scopul de a o descoperi si a o desfiinta. n acest caz, nu va fi culpabil de asociere, ntruct i lipsete vointa de a
adera la organizada criminal, referitor la infractiunile care se vor comit, trebuie examinai, dac s-a limitt la o
simpl prezent, adic la o activitate irelevant ori a avut o real contribue $i, n acest ultim caz, dac a voit
sau mcar acceptai consumarea faptei.
Dcsi se afirm de multi autori c agentul provocator n-ar trebui s aib o contribue la producerea infractiunii
(rolul su fiind mai mult de a observa si identifica pe autorii faptei), o atare susnere este discutabil. ntr-o
organizae criminal, agentul provocator s-ar autodemasca imediat dac nu particip mpreun eu ccilalti la
comiterea faptei; n acest caz agentul va fi imediat anihilat de membrii grupului infraconal pentru a preveni
identificarea si tragerea lor la rspundere penal. Numai dac agentul reuete s anunte autoritle din timp,
att pentru prevenirea infracunii proiectate, ct i pentru asigurarea protectiei sale s-ar putea evita rzbunarea
grupului infractional pe denunttor.
Sub acest aspect, pozitia agentului provocator este dramtica i extrem de vulnerabil. Dac nu-i ndeplinete
misiunea in cadrul grupului infractional va fi imediat suspectt si anihilat.
In practica judiciar s-a subliniat obligatia instantei, ca in aprecierea rolului de agent provocator in comiterea
unei infractiuni, s verifice, in conditii de nemijlocire i in exercitarea rolului su activ, indeplinirea cumulativ a
urmtoarelor aspecte: dac a existt o provocare din partea agentilor sub acoperire, dac in lipsa acestei
interventii autorul nu ar mai fi svrit infractiunile i dac dtele din trecutul autorului sugerau o predispozitie a
acestuia pentru comiterea acestui tip de infractiuni.
In practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit c, dcsi Conventia nu impiedic in stadiul instructiei
provocarea unui flagrant in functie de natura infractiunii care il poate justifica, trebuie stabilit in mod cert dac
activitatea agentului a fost una de provocare a infractiunii si dac, fr interventia sa, infractiunea tot ar fi fost
svrit. Drept urmare, agentul sub acoperire are dreptul s observe si s denunte svrirea faptelor ilegale
ale grupului criminal, dar nu poate s determine svrirea infractiunii.
6. O problem mult discutat in doctrin este aceea dac ar putea fi pedepsit instigarea unei persoane
incapabile (copil, alinai mintal) sau a unei persoane pe care legea o apr de pedeaps (rud apropiat, in
caz de fuit ntre rude) sau a unei persoane in favoarea creia ar exista o cauz care inltur caracterul penal al
faptei (eroare de fapt, constrngere moral).
ntr-o prim opinie, dominant in doctrina german21, instigatorul trebuie s fie considrt autor mdiat, fiindc
persoana incapabil sau care nu poate rspunde penal, care este autorul imediat, nu a fost dect o simpl
unealt, de care s-a folosit autorul mdiat pentru a svri infractiunea, in realitate, avem numai o pseudo-
instigare, singurul si adevratul autor al infractiunii fund autorul mdiat.
Doctrina italian a imprtsit acest punct de vedere, adoptnd denumirea de autor mdiat, sau autor "longa
mano" pentru a desemna pe cel ce s-a servit de un iresponsabil sau de o persoan aprat de pedeaps
(Alimena, Manzini, Paoli i altii).
Consecvent acestei preri este i legislatia spaniol22 care, deosebind ntre autoratul imediat sau direct si cel
mdiat, il definete pe ultimul ca acela in care autorul nu realizeaz direct i personal fapta, ci se servente de o
26 February 2014 Page 4 of 14 ProQuest
alt persoan, in general iresponsabil, pentru a o realiza. Se argumenteaz c folosind un criteriu obiectiv-
formal, este dificil fundamentarea acestei teorii, ins, fr indoial este evident faptul c atunci cnd cineva se
servente, ca de un instrument de comitere a faptei, de o alt persoan, care in general fr s tie, o execut,
trebuie identificat un criteriu care s permit pedepsirea autorului real si nu a instrumentului su. Acest criteriu
nu poate fi altul dect cel al dominatiei asupra faptei, de vreme ce este evident c autorul mdiat este cel care
controleaz realizarea faptei. De exemplu, cel care hipnotizeaz oblig pe hipnotizat s comit o inractiune sau
care constrnge pe altul prin violent sau insclciune s semneze un act fais, realizeaz direct inffactiunea si
domin actiunea. In aceste cazuri nu se poate vorbi de participate, deoarece persoana-instrument de care se
servete autorul mdiat nu actioneaz nici mcar conform descrierii tipice a faptei incriminate. Se d exemplu in
acest sens situatia in care autorul mdiat impinge pe altul (instrument) pentru a cdea peste o tert persoan
pe care o vatm.
Tot astfei in cazul cnd celui care actioneaz i lipsete o calificare special sau elementul subiectiv cerut de
textul de lege (cum ar fi in cazul lurii de mit iunctionarul care se folosete de un tert, ca persoan
intermediar, pentru a primi bani).
Exist autor mdiat i atunci cnd cel folosit ca un instrument att sau instig un bolnav mintal s atace o
persoan23.
Aceast teorie a autorului mdiat (autor de la distant, autor de mn lung) se sprijin pe argumentul c
autorul imediat din moment ce nu rspunde penal de fapta svrit nu este subiect de drept penal, ci un
simplu instrument de care s-a servit autorul mdiat pentru a realiza fapta (aa cum s-ar fi putut servi de o
main infernal, de o reptil veninoas sau de un animal vtmtor).
7. Exist ins si prerea conform creia, autorul (executantul) unei fapte prevzute de legea penal, oricare ar fi
situatia sa din punctul de vedere al rspunderii penale, este si rmne autorul faptei svrite, care constituie,
obiectiv, o fapt prevzut de legea penal, chiar dac subiectiv nu atrage rspunderea autorului. La rndul
su, cel care cu intentie a dtermint pe autor s svreasc fapta este si rmne un instigator, fiindc el nu a
avut niciun contact nemijlocit eu actiunea de executare si fiindc din moment ce s-a comis obiectiv o fapt
prevzut de legea penal flecare participant trebuie s fie calificat i sanctionat potrivit eu natura contributiei si
felul vinovtiei sale.
Aceast ultim teorie ar fi mai ntemeiat, in opinia profesorului Dongoroz, ntruct ar corespunde realittii i
inltur fictiunile imaginate de teora precedent. Considerarea autorului zis imediat ca o unealt, la fel cu o
arm, un animal, o substant, este abil, dar fortat, fiindc un om, oricare ar fi starea lui, cnd devine unealta
altuia nseamn c a fost dtermint de acesta, de instigarea acestuia, iar fapta svrit de unealta-om este
fapta acestui om, el fiind unicul autor24.
Teora autorului mdiat a fost criticat de pe pozitii diferite si in doctrina italian25, considerndu-se c aceast
teorie nu are o suficient justificare rational. Intr-o prim conceptie, cel care actioneaz asupra unui incapabil
trebuie s aib o pozitie predominant, inct anuleaz i absoarbe vointa executantului material (acesta apare
ca o fort oarb manevrat de cel care st in spatele su) i, in acest caz, cel care manevreaz este autor al
inffactiunii (indiferent de activitatea concret dcsfurat si care s-ar asemna cu cea de instigare sau de
complicitate). Dimpotriv, dac subzist o anumit autonomie de voint a executantului, atunci va exista o
rspundere a instigatorului sau complicelui sub aceast denumire. Alti autori italieni au apreciat teora autorului
mdiat ca impus de o anumit necestate, chiar dac in dogmtica juridic apare ca o analogie in malam
partem, adic o analogie ocult26. Alti autori au considrt c ne aflm in fata unei forme atipice de participate,
care putea fi solutionat altfel, si anume socotind pe autorul mdiat ca un autor real nemijlocit al faptei.
Raportndu-se la teora extensiv in ceea ce privete intelesul notiunii de autor (toti participantii sunt autori),
legislara italian nu a acceptai teora autorului mdiat ca o figur juridic distinct. Dac toti cei care contribuie
la o fapt ilicit sunt participant, fie capabili, fie incapabili, fie pedepsibili, fie nepedepsibili, nu mai apare
necesar distinctia autorului mdiat in raport cu executantul nemijlocit.
26 February 2014 Page 5 of 14 ProQuest
Pe lng aceasta, reglementarea italian are dispozitii explicite, privind rspunderea persoanei care determin
pe un incapabil sau nepedepsibil (ca urmare a unei circumstante personale) s comit o inffactiune. In aceast
situatie se mai afl i persoana care a produs starea de incapacitate a unei persoane anume, pentru a o
determina s comit o inffactiune: persoana care a exercitat o constrngere fizic sau psihic asupra
executantului material; persoana care prin nelciune determin pe alta s comit o inffactiune; persoana care
datorit pozitiei sale exercit o autoritate asupra subordonatilor, putnd s-i determine s comit o inffactiune
etc.
In tate aceste ipoteze autorul mdiat, in viziunea doctrinei italiene se comport i are tratamentul autorului
nemijlocit al inffactiunii. Acela care constrnge o persoan s comit o inffactiune nu este un instigator la fapt,
ci un autor al faptei, iar constrngerea este un act de executare a faptei pe care autorul o comit prin cel
constrns. Constrngtorul nu instig (ca n viziunea doctrinei romne), ci pune n actiune energiile cauzale
ndreptate spre producerea rezultatului, ntocmai ca acela care pune la pot un colet cu o substant exploziv,
n acest caz constrngtorul va rspunde ca autor unie pentru rezultatul produs sau pentru tentativ la
inffactiune, dac nu s-a produs rezultatul, deoarece acesta define dominara (signoria) asupra faptei. Dar chiar
dac exist acte de instigare, trebuie s se fac deosebire ntre instigarea ca act de participatie i instigarea
ntr-o situatie special, cnd executantul material se subordoneaz complet vointei instigatorului, aprnd ca un
instrument care execut vointa instigatorului.
Argumntele aduse in sprijinul acestei teze au fost c, in nele cazuri, nici nu se poate recurge la teora
autorului mdiat, ntruct se opune fie o realitate natural (spre exemplu, cnd o femeie mdeamn un alinai la
viol) sau normativ (cnd subiectul activ trebuie s aib o anumit calitate), astfei c vor rspunde ca instigatori
i complici.
Autorii spanioli includ tot n teora autorului mdiat si situara in care cel care detine ilegal bunuri face un denunt
fais, dar credibil, rcusind ca politia s retin un cettean inocent. De asemenea, atunci cnd o persoan profit
sau provoac o eroare, precum vntorul care strig la altul s mpute un corp care se mic, dcsi tia c este
o persoan, sau care provoac unei persoane temtoare o stare de legitim aprare putativ, care o determin
s mpute o persoan27.
Diferentiind in acest fei pe autorii reali de cei mediati, doctrina spaniol admite ins c este dificil delimitarea,
raportat la criteriul dominatiei asupra faptei, mai ales in situara in care o persoan determin un depresiv s se
sinucid, ntruct las, in ultim instante, decizia acestuia dac s comit sau nu suicidul. In general, in aceste
cazuri, exist inducere (determinare) spre sinucidere, ceea ce constituie o form de participate, iar nu de
autorat, ceea ce are majore consecinte practice (art. 143.1 pedepsete determinarea la sinucidere, dar numai
cnd privete o persoan care in mod liber i autonom decide s se sinucid; textul nu acoper cazurile in care
cel ce determin este in realitate autor mdiat la un omor pentru c domin vointa celui care aparent se
sinucide)28.
n ce privete tentativa la autorat mdiat, autorii spanioli29 sunt de prere c aceasta existe din momentul in
care autorul a abandonat voluntar controlul asupra persoanei-instrument sau a pierdut dominara asupra faptei,
mpiedicnd astfei consumarea faptei.
Doctrina penal belgian30 a analizat problemtica autorului mdiat, concluzionnd c, pe baza reglementrii
existente, se poate extinde notiunea de autor nemijlocit si asupra autorului mijlocit. Acela care se servente de
alte persoan (faire commettre) pentru comiterea infactiunii este autorul real, efectiv in sensul art. 66 alin. (2)
din Codul penal belgian, i nu unul mdiat.
n doctrina ifancez, de asemenea, ipotezele de autorat mdiat sunt solutionate pe baza reglementrii existente
a participatiei, fr s se apeleze la teora autorului mdiat.
Doctrina ifancez admite i posibilitatea de a fi considerate autor si persoana care s-a folosit de o alte persoan
ca de un instrument pasiv executant al vointei sale. Este considrt autor al infactiunii (eventual, autor moral)
acela care face s fie comis de altul o inifactiune (fait commettre), precum si acela care ordon svrirea unei
26 February 2014 Page 6 of 14 ProQuest
fapte care constituie inifactiune. Va existe participate la inifactiune, chiar dac autorul principal este iresponsabil
ori nu a fost pus sub umterire, fiind suficient s existe o fapt prevzut de legea penal.
Exemplul clasic n jurisprudente ifancez este cel al prcscdintclui unei societti care d ordin s fie deschis
corespondenta sosit la fimte, chiar dac era destinat unor anumite persoane, si care va rspunde ca autor,
iar nu ca instigator la delictul de violare de corespondente31.
Intr-o asemenea conceptie se considera c, ntre a te servi de o bomba pentru a ucide, sau a te servi de un
cine pentru a fura un lucru de pe taraba unui vnzator i de a te servi de un nebun sau un copil, pentru a
comit o infractiune oarecare nu este nicio diferente. In tate cazurile, autor este cel care ste si lucreaz de la
distante, pe cnd bomba, cinele, nebunul etc. sunt instrumntele de care acesta se servente32.
8. Combtnd teora autorului mdiat, profesoral Dongoroz considera comparara de mai sus, impresionante,
dar amgitoare, fiindc nici bomba, nici cinele, nu pot fi instigad, bomba poate fi preprate si pus la punct;
cinele poate fi dresat; instigarea presupune ins transplantarea unei idei, unei hotrri, din spiritul unui om in
spiritul unui alt om. Or, aceaste translatera existe si atunci cnd persoana instigate este nepedepsibil, fiindc
se poate instiga un om sntos la minte, dup cum se poate instiga un nebun sau un copil, usurinta cu care s-
ar realiza instigarea intr-un caz si greutatea cu care s-ar obtine in altul nu-i schimb substanta de activitate de
instigare si nu transform pe instigator in executor.
Considerarea unei persoane ca autor al unei fapte are ins consecinte directe i mediate asupra calificrii faptei
penale.
Pentru a demonstra absurditatea teoriei autorului mdiat, profesoral a recurs la exemplul inffactiunilor pentru
existente crora se cera o cabate special din partea autorului, in raport cu care devine evidente falsitatea
teoriei autorului mdiat: A (care nu este si nu a fost cstorit) indeamn pe B (care este cstorit) s
contracteze o nou cstorie; B se casatorete a doua oar i comit delictul de bigamie; cu ocazia judeerii
procesului de bigamie, se constate c B este iresponsabil; dup teora autorului mdiat, B devine o simpl
unealte, iar autor al bigamiei este A care nu a fost i nu este lgat prin nicio cstorie; absurditatea este vdit.
S-ar putea ca un instigator s nu tie c persoana pe care el a instigat-o este alienate mintal, fiindc aprentele
nu o arate ca atare; in astfel de cazuri, instigatoral, dup teora autorului mdiat, va rmne instigator sau va
deveni autor mdiat, dup cum se va decide asupra capacittii celui instigat, astfel c, unui i acelai inculpt,
pentru una i aceeai activitate, va putea fi socotit cnd autor, cnd instigator.
O prim concretizare a acestor critici a fost legiferarea in Codul penal din 1969 a notiunii de participant prin
raportarea contributiei acestuia la o fapt prevzut de legea penal, si nu la o infractiune, cum era in Codul
penal anterior33.
O a doua solutie a constat n reglementarea institutiei participatiei improprii n art. 31 alin. (2) C. pen.,
prevznd c acela care cu intentie determin, nlesnete sau ajut la svrirea unei fapte prevzute de legea
penal, de ctre o persoan care comit fapta fr vinovtie, se sanctioneaz cu pedeapsa prevzut de lege
pentru acea inffactiune.
Aceast reglementare a consacrai practic teza profesorului Dongoroz, care a respins conceptia autorului
mdiat, cu argumentul c nu exist autor mdiat, ci acesta va rspunde penal n calitate de instigator sau
complice, dac persoana care a dtermint sau ajutat pe un iresponsabil s svrcasc o fapt prevzut de
legea penal.
9. In doctrina penal romn s-a exprimt i o alt prere, sustinndu-se c teora autorului mdiat nu este nici
n afara realittilor i nici nu conduce la solutiile absurde care i s-au atribuit34.
n realitate, autorul mdiat poate constitui o realitate efectiv atunci cnd vointa acestuia se substituie complet
vointei celui care savrete nemijlocit fapta, fcnd ca executarea de ctre acesia s i piard relevante,
ntruct devine o operatie eu carcter mai mult formal, o modalitate de realizare a vointei persoanei din umbr
care exercit dominara deplin asupra ntregului procs cauzal i de vointa creia depinde dac rezultatul se
va produce sau nu. n acest fei, autorul nemijlocit are rolul unui robot programat s execute o anumit
26 February 2014 Page 7 of 14 ProQuest
operatie35.
Aceast substituir integrate a vointei autorului nemijlocit vointei autorului mdiat este posibil ns numai la un
numr limitt de situatii, cu totul exceptionale, cum ar fi n cazul unei erori invincibile (spre exempte, nepotul
pune n ceaca de cafea a bunicii otrav, pe care i-o servente femeia de sendete - autor nemijlocitcare nu
bnuia nimic); a unei constrngeri fizice (vis absoluta) sau morale ori n determinarea unei persoane incapabile
(minor, bolnav mintal sau o persoan aflate n stare de betie voluntara complete) sau provocarea unei stri de
iresponsabilitate.
n prima situatie, este necesar s existe fie o reprezentare eronate provocate de autorul mdiat, fie o exploatare
a acestei erori, care trebuie s se refere la o mpre- jurare esential pentru existenta infactiunii. n caz contrar,
provocarea unei erori neesentiale, cum ar fi asupra identittii obiectului sau gravittii faptei ar putea atrage
eventual rspunderea ca instigator sau complice, ins nu de autor mdiat.
n ce privete a doua ipotez, autorii germani36 au diferentiat situatiile de exercitare a constrngerii, raportat la
efectiva executare a actiunii: n cazul constrngerii fizice, cel care, pe neateptate, impinge victima ntr-o vitrin
cauznd distrugeri va rspunde ca autor direct, nemijlocit, iar nu ca autor mdiat; dac se exercit o
constrngere moral, rspunderea celui care provoac constrngerea va fi a unui autor mdiat (dac o
persoan amenint eu un pistol tatl pentru a-i ucide fiul, va rspunde ca autor mdiat dac tatl comit
fapta).
n ultima situatie, dac persoana aflate ntr-o stare de iresponsabilitate, natural sau provocate, comit o fapt
prevzut de legea penal, cel care a provocat sau s-a folosit de aceaste stare va rspunde ca autor mdiat.
In tate ipotezele, este necesar un examen al raportului de dependente dintre autorul mdiat i executant. Dac
executantul pstreaz o anumite autonomie de voint, chiar partial, va exista participate sub forma instigrii
sau a complicittii37. In cazul in care voint dominante in acest raport este cea a autorului mdiat, care
controleaz in integralitate vointa si executarea faptei, lipsind cu total o voint autonom a executantalui, cel
care exercit autoritatea va fi autor mdiat.
10. Conceptia legiuitorului romn (avem in vedere legea penal in vigoare), care enumera si pe autor printre
participanti, se situeaz pe pozitia unei conceptii extensive asupra notiunii de autor, teorie care preconizeaz
tratarea nedistincte a taturor persoanelor care au contribuit la producerea unui rezultat ilicit, eu argumentai c
flecare dintre aceste contribuid, nscriindu-se in antecedente cauzal a rezultatalui (si cum tate conditiile
rezultatalui sunt echivalente), eie ar urma s fie traate in acelai mod. Pe o asemenea baz i tratamental
participantilor ar trebui s fie identic, adoptndu-se principiul parificrii pedepsei (indiferent c la individualizarea
pedepsei se va avea in vedere contributia concrete a fiecruia dintre participanti)38, solutie care a fost adptate
i de legea penal romn (art. 27 C. pen.), ceea ce ar prea s confirme pozitia teoretic sus artat pe care
se situeaz legiuitorul romn.
11. Intr-o viziune similar, codurile penale ale statelor americane (Statutes law) nu mai fac nicio diferentiere de
tratament juridic pentru persoanele care au cooprt la svrirea unei inifactiuni. S-a motivt c sistemul
traditional (Common Law), in cadrul cruia se tecea deosebire intre participantii principali (de gradul I si II) $i
participantii accesorii, putea s conduc la inechitti flagrante, deoarece rspunderea participantalui accesoriu
era conditionat de stabilirea vinovtiei autorului principal. O persoan putea s determine pe alta s comit o
iniractiune, dar dac executantul material nu putea fi tras la rspundere, fiind minor ori alinai mintal sau n
eroare, nici instigatorul nu putea fi tras la rspundere. Pentru a evita nepedepsirea participantului, instantele
americane, in cazurile de acest fei, au fcut apel la teora agentului inocent, motivnd c executantul material a
fost folosit ca un instrument in mna adevratului autor. In felul acesta o persoan, care prin activitatea sa
material ar fi fost incadrat ca participant accesoriu, putea fi judecat i condamnat ca autor principal de prim
grad, cu motivarea c a actionat printr-un agent inocent39.
Doctrina penal italian40 a rspuns la aceste problme, prin recunoaterea diferitelor trepte de accesorietate,
respectiv de dependent a contributiei participantilor de fapta executantului nemijlocit, n cadrul unei conceptii
26 February 2014 Page 8 of 14 ProQuest
restrictive asupra notiunii de autor. Numai dac se recunoate c exist un autor principal, prin care se
valorific contributia participantilor, apare necesar s se discute gradul de dependent a contributiei
participantilor de conduita autorului.
Teora restrictiv asupra notiunii de autor corespunde unei pozitii mai riguroase n ce prvente respectarea legii
penale. In aceast conceptie, se considera c autorul realizeaz o activitate tipic, aceea descris n norma de
incriminare, pe cnd participantii realizeaz activitti atipice n raport cu norma, ceea ce nseamn c se
subliniaz deosebirea calitativ ntre activitatea autorului si cea desfurat de ceilalti participanti. Pentru a
putea fi tras la rspundere o alt persoan dect autorul, trebuie s existe o norm de extindere a incriminrii
la faptele de instigare si complicitate, n cadrul creia legiuitorul s determine aceste fapte aa cum determin
i activitatea tipic a autorului nemijlocit. In felul acesta, incriminarea actelor de participare are loe pe baza a
dou norme: una care incrimineaz activitatea tipic a autorului si care coincide cu norma de incriminare din
partea special a Codului penal, i o alt norm, cea prin care se descriu, n partea general a Codului penal,
activittile atipice ale participantilor41. Aceast teorie st la baza legii penale germane n materie de
participatie42. Dup autorii germani, participara presupune nu numai o legtur cauzal, dar si un anumit
specific (ea este atipic n raport eu fapta autorului), relevt prin norma de extindere a incriminrii.
Doctrina german a laborai un criteriu nou de delimitare ntre autor si participanti, ca si ntre participanti43.
ndeprtndu-se de teora formai obiectiv (dup care autorul este persoana care realizeaz fapta descris in
norma de incriminare, iar participantii desfoar o activitate atipic), ca i de teora material obiectiv (dup
care autorul comit o fapt care prezint o periculozitate de o important deosebit, spre deosebire de
participant), precum si de teoriile subiectiviste (dup care autorul actioneaz cu o voint specific, animus
auctoris, iar participantii cu animus socii, ori autorul actioneaz in interes propriu pe cnd participantii
actioneaz in interesul altuia), doctrina german a argumentai c hotrtor pentru calitatea de autor este ca
persoana s exercite dominatia asupra faptei, (Tterschaft), adic s stpneasc procesul cauzal, putnd n
orice moment opri desfurarea acestui procs. In msura in care o persoan exercit o asemenea dominatie,
este indiferent c, strict formal, ndcplinctc acte de complice sau de instigare.
Pe o pozitie similar, aa cum am artat anterior, in privinta notiunii de instigare, se situeaz i Codul penal
ffancez, cu deosebirea fat de legea penal german c sub numele de complicitate cuprinde ambele forme de
participate, att instigarea, ct si complicitatea propriu-zis. Sub aspectul tratamentului juridic, complicele este
sanctionat ntre aceleai limite de pedeaps ca i autorul, dcsi consecvent ar fi fost s se adopte principiul
diversificrii.
Cea mai consecvent legislate, care se situeaz pe pozitle conceptiei restrictive cu privrre la notiunea de
autor, este cea germana .
Legea penal german deosebete ntre autorat (Tterschaft) si participate (Teilnahme), iar n cadrul
autoratului sunt enumerate: persoana care svrete singur infractiunea (Alleintter), persoana care
svrete prin altul infractiunea (mittelbare Tter) i coautorii (Mittter). Ca participant, legea defnete pe
instigator (Anstifter), sanctionat ntre aceleai limite de pedeaps ca i autorul i complicele (Beihilfe),
sanctionat cu o pedeaps mai redus.
Apropiat de aceast conceptie este i reglementarea participatiei din Codul federatiei ruse (intrat n vigoare la
1 ianuarie 1997). Potrivit art. 33, este autor al infractiunii acela care svrete nemijlocit infractiunea sau
nemijlocit particip la svrirea ei mpreun cu alte persoane (coautori) ori svrete infractiunea prin alte
persoane care nu rspund penal din cauza vrstei sau din cauze prevzute de lege. Printre participant Codul
penal rus enumera pe lng autor si pe organizator, instigator si complice45, ceea ce l apropie de
reglementarea din legislatia romn.
O solutie interesant este consacrat i de Codul penal spaniol (n vigoare din luna mai 1996)46. Legea penal
spaniol nu enumera pe participant, ci defnete pur i simplu pe autor si pe complice. Este autor (art. 28) acela
care execut fapta prin el nsui sau mpreun cu altii ori folosindu-se de altul ca de un instrument (como
26 February 2014 Page 9 of 14 ProQuest
intrumento). De asemenea, este autor acela care determin pe altul s execute fapta si cel care coopereaz la
executarea faptei printr-un act fr de care fapta nu ar fi putut fi executat.
Se desprinde concluzia c legea penal spaniol, spre deosebire de legea ffancez, definete instigarea nu ca
o form de complicitate, ei ca o form de autorat. In ambele legislate ins instigatorul nu apare ca o figur
proprie, independent, aa cum este definit in legea penal romn, german i rus.
12. In acest sens, viziunea legiuitorului romn pare lipsit de consecvent, adoptnd in materia participatiei o
conceptie mixt, prin preluarea att a teoriei extensive asupra notiunii de autor, ci si a sistemului bazat pe
conceptia restrictiv asupra notiunii de autor ntruct, cel putin nominal (fr ca aceasta s afecteze limitele de
pedeaps care sunt identice pentru toti participante) legea penal in vigoare face deosebire ntre autor,
instigator i complice, chiar dac i trateaz pe toti ca participanti.
Intr-o conceptie consecvent restrictiv, se are in vedere specificul activittii depuse de flecare (i nu numai prin
nscrierea contributiei restrictive in antecedente cauzal a rezultatului); ca urmare, se ajunge la concluzia c
autorul nu face parte dintre participanti, ocupnd o pozitie aparte, deoarece el realizeaz nemijlocit fapta, in
timp ce participants contribuie prin fapta autorului, la producerea rezultatelui ilicit. Pozitia specific a
participantilor in raport cu autorul ar justifica sanctionarea lor in limite de pedeaps mai reduse dect cele ale
autorului (sistemul diversificrii).
Aceast tez a fost mprtit si de profesorul Dongoroz47, in argumentarea teoriei diversificrii pedepsei, in
care admitea c participates concepe inffactiunea ca fapt al altuia, coopernd eu vointa si constiinta de a ajuta
pe altul s svreasc fapta si nu decide, ci se subordoneaz deciziei alteia.
Aceast inconsecvent a legiuitorului romn, care nu a adoptai o conceptie unitar, a fost supus criticilor in
doctrin, exprimndu-se opinia in sensul c actala reglementare trebuie regndit si corectat ntr-o viitoare
reform penal48. Propunerea a vizat regndirea si analiza implicatiilor teoretice si practice ale teoriei autorului
mdiat, prin diferentierea de alte concepte. S-a sugerat chiar s se fac o diferentiere ntre constrngerea fizic
(vis absoluta) i constrngerea moral (vis compulsiva). In primul caz, persoana care exercit constrngerea nu
va putea fi dect autorul imediat al inffactiunii, Sei mcar autorul mdiat, pe lng faptul c autorul constrngerii
fizice nu ar putea fi niciodat considrt instigator sau complice (cel care arunc o persoan intr-o vitrin este
autor nemijlocit, deoarece victima nu poate fi considerate c a actionat, ci corpul acesteia a fost folosit de
autorul faptei ca un instrument)49.
In acclasi fel, trebuie avut in vedere ipoteza in care instigatorul a provocat eroarea or legitima aprare sau
sterea de incapacitate a victimei spre a-si realiza scopurile sale. In aceste situate, victima nu ar avea o vointe
proprie, ci ar realiza vointa alteia, care isi exercit influente asupra sa.
Din aceast perspectiva, apreciem c se impune, de lege ferenda, cuprinderea in sfera notiunii de autor si a
persoanei care svrete fapta printr-o alt persoan, pentru a se differentia situatiile in care incontestabil
trebuie aplicate prevederile autorului mdiat de cele in care instigarea unei persoane iresponsabile, aflate ntr-o
eroare esential sau constrns moral au natura unui autorat. In aceeai ordine de idei, ne raliem la opiniile
exprimate in doctrin, in sensul renuntrii la institutia participatiei improprii si revenirea la teora autorului
mdiat, care rspunde mai bine implicatiilor practice si aliniaz reglementrile noastre eu legislatiile penale
moderne50.
Footnote
1 Codul penal spaniol definete conceptul de autor in art. 28, ca fiind persoana care realizeaz fapta el nsiuji
sau prin intermediul altei persoane de care se servente ca un instrument. De asemenea vor fi consideran autori:
a) cei care determin direct pe altul sau altii s o execute; b) cei care coopereaz la executarea sa cu un act
fr de care nu s-ar fi realizat fapta. Dei prevzut exprs ca fiind o form de autorat, determinarea este
considerat, in realitate, o form tipic de participate, chiar dae legiuitorul o asimileaz din punct de vedere al
pedepsei, autoratului.
2 Codul penal fiancez cuprinde in notiunea de complicitate iji actele de instigare, in art. 121-7. Aceast asimilare
26 February 2014 Page 10 of 14 ProQuest
traditional ntre instigator iji complice a fost supus criticilor, ntruct nu satisface nici exigentele moralittii, nici
pe cele ale unei represiuni eficace, astfel nct s-a propus s nu mai fie atribuit instigatorului un al doilea roi, ci,
dimpotriv, s i se recunoasc o responsabilitate proprie i s-1 disocieze de aceea a autorului material.
Proiectul din 1989 continea in art. 121-6 prevederea c "este instigator persoana care, prin daruri, promisiuni,
nelciune, amenintare, ordin, abuz de autoritate sau de putere, cu tiint determin o alt persoan s comit
o fapt incriminat, sau provoae direct pe un tert s comit o crim, chiar dae din motive independente de
vointa instigatorului, determinarea nu a avut efect. Instigatorul infiactiunii este pasibil de aceeai rspundere ca
i autorul. Aceste dispozitii au alarmat Comisia juridic a Senatului, ntruct, pe de o parte, represiunea aprea
ca periculoas atunci cnd provocarea nu a fost urmat de efect, deoarece in mprejurri similare, proba
provoerii rezid numai in declaratiile acestuia iji vina se reduce la un simplu proiect infiactional; pe de alt
parte, in enumerarea mijloacelor utilzate pentru instigare, mentiunea nelciunii, vicleniei, a fost considerat
ca un element de incertitudine. In aceste conditii, pentm a satisface moralitatea, instigarea a fost considerat o
forma de complicitate, dar redus ca i continut, limitndu-se
Footnote
doar la persoana care, prin daruri, promisiuni, amenintare, abuz de autoritate sau de putere, determina
svnjirea unei infractiuni sau da instructiuni penfru a o comit.
31. Tanoviceanu, Curs de drept penal, vol. I, Ed. Socec, Bucureti,1912, p. 495.
4T. Pop, Drept penal, n, p. 813-818
5 V. Dongoroz, Drept penal, Bucureti, 1939, p. 513-514.
Footnote
6 V. Dongoroz, op. cit, p. 513.
I Ibidem, p. 514.
8 V. Dongoroz i colaboratorii, Explica teoretice ale Codului Penal romn, partea generala, vol. I, Ed.
Academiei, Bucureti.p. 195-197.
9 G. Antoniu i colaboratorii, Explica preliminare ale Noului Cod penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureti,
2010, p. 507.
10 Ibidem, p. 507.
II Ibidem.
Footnote
12 Ibidem
13 V. Dongoroz i colaboratorii, op. cit., p. 195, 196.
Footnote
14 Legislatiile penale strine utilizeaz doua sintagme n definirea autorului mijlocit: Codul penal german n
paragraful 25 prevede c "autor este persoana care svnjeijte fapta n mod nemijlocit sau persoana care
svrete fapta printr-o alt persoan", iar Codul penal spaniol din 1996 definete n art. 28 ca autor i
persoana care "se folosete de altul ca de un instrument''.
15 Profesoral Vintil Dongoroz mprtea teza realista conform creia, exist deosebiri de ordin obiectiv i
subiectiv ntre participantii principad i secundari, de care dreptul penal trebuie s tin seama: valoarea
contributiei unui participant secundar i principal i atitudinea sufleteasc, care este cert i autonom n cazul
participantului principal i aleatorie, pentru c nu decide, ei se subordoneaz deciziei altuia, n cazul
participantului secundar (Drept penal, op. cit., p. 399).
161. Ionescu, Noul Cod penal, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2006, p. 429.
Footnote
17 G. Rivero, Valencia 1995, Munoz Sanchez, 1995 y Ruiz Anton, Madrid 1982. ls J. Pradel, Principes de droit
criminel, I, Droit penal general, Ed. Cujas, Paris, p. 107.
19 F. Ramacci, Corso di diritto penale II, G. Giappichelli Ed. Torino, 1993, p. 534.
26 February 2014 Page 11 of 14 ProQuest
20 Ibidem.
Footnote
21 Binding, Liszt, Mezger i altii
22 F.M. Conde, M.G. Aran, Derecho Penal, Parte general, 5' ed., revisada, Tirant io Blanch, Valencia, 2002, p.
450.
Footnote
23 V. Dongoroz i colaboratorii, Explicafii teoretice ale Codului Penal romn, partea generala, vol. I, Ed.
Academiei, Bucureti.p. 238.
24 Ibidem
25 G. Bettiol, Diritto penale, Parte generale, Padova, CED AM, 1973, p. 558-559.
Footnote
5 G. Antoniu, op. cit, p. 174.
Footnote
27 Ibidem.
28 F.M. Conde, M.G. Aran, Derecho penal, Parte general, 5' ed., revisada, Tirant lo Blanch, Valencia, 2002, p.
451; F.M. Conde, El error en derecho penal, Rubinzal-Culzoni Ed., 1987, 2d ed., 2004, p. 331; J.F. Plasencia,
La autora mediata en derecho penal, Ed. Comares, Espaa, 1996, p. 255; C.B. Bardon, Autora mediata en
derecho penal, Ed. Tirant lo Blanch, 2000, p. 311.
29 R.A. Guirao, Tentativa y formas de autora, Sobre el comienzo de la realizacin tpica, Edisofer, 2001, p.
174.
30 C. Hennau, J. Verhaegen, Droit penal general, Bruxelles, Bruylant, 1995, p. 249.
Footnote
31 G. Antoniu, Autor mdiat sau participate improprie, in RDP ni. 2/1995, p. 45.
32 V. Dongoroz, Dreptpenal, op. cit., p. 413.
33 Definind participada prin referire la fapta prevzut de legea penal, legiuitorul romn a urmrit s atrag in
sfera participatiei penale nu numai pe cei care au contribu la svrirea, eu vinovtie, de ctre autor, a unei
fapte prevzute de legea penal, dar i pe aceia a cror contribute nu ndeplinete aceste conditii, deoarece
executantul material a svnjit fapta fr vinovtie. Fapta prevzut de legea penal este, dup cum se tie, o
fapt concreta care corespunde cu descrierea din norma de incriminare, ins nu este infractiune, deoarece i
lipsesc celelalte dou trsturi esentiale, i anume pericolul social i vinovtia (art. 17 C. pen.). De exemplu, ar
avea calitatea de participant att acela care determina sau ajut pe un autor s comit o fapt prevzut de
legea penal, (care ar putea constitu i infractiune), ct i aceia care determin ori ajut un incapabil (minor
sau alint mintal); acesta din urm (dei obiectiv, comit o fapt prevzut de legea penal), prin pozitia lui n-
ar putea actiona, subiectiv, dect fr vinovtie. Legiuitorul romn a rationat astfel: din moment ce fapta
prevzut de legea penal constituie un numitor comn ambelor situatii, ntruct att cei care contribuie la o
fapt comis eu vinovtie, ct i cei care contribuie la o fapt comis fr vinovtie, in mod obligatoriu
contribuie, cel putin, la svnjirea unei fapte prevzute de legea penal, atunci participada penal poate fi
caracterizat prin referire la fapta prevzut de legea penal, adic prin referirea la un concept mai cuprinztor
dect acela de inractiune.
Footnote
Rationnd astfel, legiuitorul romn a dat o mai redus important unei alte realitti, poate mai relevant dect
cea semnalat, i anume c participantii care contribuie la svnjirea unei fapte comise eu vinovtie (adic la o
inractiune) reprezint imensa majori tte a cazurilor de participate penal, am spune c este situada cea mai
freevent (de eo quod plerumque fit), adic formeaz regula, iar celelalte situatii sunt exceptii. n aceast
situatie, s-ar fi impus ca definirea participatiei penale s se fae in raport cu o fapt care constituie inractiune i
la a crei svnjire contribuie participantul, i nu in raport cu o fapt prevzut de legea penal. Este adevrat
26 February 2014 Page 12 of 14 ProQuest
c, prin referirea confiibutiei participantului la o inractiune, ar fi rmas in afara conceptului anumite realitti
(existenta participantilor care contribuie la o fapt comis fr vinovtie), dar numrul acestora este aa de
redus, nct puteau fi omise din definirea conceptului. Solutia confiar, adoptat de legiuitorul romn, i anume
caracterizarea participatiei in raport cu o fapt prevzut de legea penal d satisfactie situatiilor de exceptie,
lsnd in umbr i nesubliniate situadile care constituie regula in aceast materie.
34 G. Antoniu, in RDP nr. 2/1995, op. cit, p. 41.
35 Ibidem
Footnote
36 H.H. Jeschek, Lehrbuch des Strafrechts, Allgemeiner Teil, Auflage, Duncker und Humblot, p. 580; H. Blei,
Allgemeiner Teil, 18 Auflage, Verlag, C.A. Beck, Mnchen, 1983, p. 257.
37 In jurisprudente germana s-a stabilit c persoana care se folosete de copilul su, minor de 13 ani, pentru a
declana un incendiu rspunde ca instigator, in conditiile in care copilul, raportat la circumstantele faptice, a
actionat partial cu voint proprie.
38 V. Dongoroz, op. cit., p. 489; V. Dongoroz i colaboratorii, Explicafii teoretice, vol. I, op. cit., p. 16; C. Bulai,
op. cit., p. 429.
Footnote
39 RJ. Borniie i colaboratorii. Criminal Law, New York, Foundation Press, 1997, p. 601.
40 C. Fiore, Diritto penale, vol. I, Torino, 1997, p. 84; Giovanni Fiandaca, Enzo Museo, Diritto penale, Parte
generale, Bologna, Zanichelli, 1995, p. 442; A. Pagliaro, Principi di diritto penale. Parte generale, p. 540.
41 F. Mantovani, Diritto penale, Bologna, Zanichelli, 1995, p. 512; C. Fiore, op. cit., p. 84.
42 H.H. Jescheck, pp. cit., p. 589-590; H.J. Rudolphi, E. Horn, E. Samson, Systematicher Kommentar zum
Strafgesetzbuch, Allgemeiner Teil, Berlin, A. Metzger Verlag, 1993, p. 3; H. Otto, Grundkurs Strafrecht, Berlin,
New York, Duncker und Humblot, 1982, p. 222-223; E. Schmidhausen Strafrecht, Allgemeiner Teil, Tubingen,
Beck Verlag, 1982, p. 222-223.
43 G. Antoniu, Reforma legislafieipenale, Ed. Academiei Romne, Bucureti, 2003, p. 175.
Footnote
44 G. Antoniu, Participaba penal, Studiu de drept comparai, n RDP ni. 3/2000, p. 18.
45 N. Kudriavteva, Rossiiscoe ugolovonoepravo, Obsciaia ciasti, I.M.P., Moscova, 1997, p. 196-205.
46 F.M. Conde, op. cit, p. 445.
Footnote
47 V. Dongoroz, op. cit., p. 399.
48 G. Antoniu, op. cit., p. 176.
49 G. Antoniu, Autor mdiat sau participate improprie, in RDP nr. 2/1995, p. 46.
Footnote
50 G. Antoniu, Reforma legislafiei penale, op. cit., p. 14.
AuthorAffiliation
Monica Eugenia Ungureanu*
AuthorAffiliation
* Magistrat asistent la nalta Curte de Casatie iji Justifie, Asistent universitr la Universitatea Ecolgica
Bucureti, doctorand; e-mail: monica.ungureanu@scj.ro.
Publication title: Revista de Drept Penal
Volume: 20
Issue: 2
Pages: 63-79
26 February 2014 Page 13 of 14 ProQuest
Number of pages: 17
Publication year: 2013
Publication date: Apr-Jun 2013
Year: 2013
Publisher: Romanian Association of Penal Sciences
Place of publication: Bucharest
Country of publication: Romania
Publication subject: Criminology And Law Enforcement, Law
ISSN: 12230790
Source type: Scholarly Journals
Language of publication: Romanian
Document type: General Information
ProQuest document ID: 1500331341
Document URL: http://search.proquest.com/docview/1500331341?accountid=15533
Copyright: Copyright Romanian Association of Penal Sciences Apr-Jun 2013
Last updated: 2014-02-20
Database: ProQuest Central
_______________________________________________________________

Contact ProQuest
Copyright 2014 ProQuest LLC. All rights reserved. - Terms and Conditions
26 February 2014 Page 14 of 14 ProQuest