UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
FORMELE TENTATIVEI

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
CZIKA DANIELA MARIA

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL2

ANUL UNIVERSITAR 2022-2023

SEMESTRUL 1
 FORMELE TENTATIVEI

Tentativa este forma de infractiune care se situeaza in faza de executare a infractiunii,

intre inceputul executarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective si
producerea rezultatului socialmente periculos.
Codul nostru penal defineste tentativa aratand ca aceasta consta in „punerea in
executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau nu si-a
produs efectul”. Tentativa cuprinde ansamblul actelor de executare efectuate intre momentul
terminarii actelor pregatitoare, pe de o parte, si momentul producerii rezultatului, pe de alta
parte.
Caracterizandu-se printr-o executare neterminata sau prin absenta rezultatului – deci
printr-o latura obiectiva incompleta – tentativa este o forma atipica, imperfecta, a infractiunii
pe care subiectul si-a propus sa o savarseasca. Ea este insa o infractiune pentru ca, desi
nedesavarsita din punct de vedere obiectiv, este o fapta incriminata si pedepsita de lege.
Conditiile tentativei. Din notiunea data tentativei rezulta conditiile pe care aceasta
trebuie sa le indeplineasca si care o deosebesc de actele preparatorii si de infractiunea
consumata. Conditiile privesc, a) existenta unei hotarari sau rezolutii de a savarsi o infractiune;
b) rezolutia infractionala sa fie pusa in executare; c) executarea sa fie intrerupta ori sa nu-si
produca rezultatul.
Existenta hotararii infractionale. O prima conditie se refera la existenta unei hotarari
de a savarsi infractiunea. Aceasta conditie se deduce din dispozitiile art. 20 Cp., care prevad ca
„tentativa consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea”.
Hotararea de a savarsi o infractiune se manifesta numai prin intentie ca forma a
vinovatiei care poate fi directa sau indirecta, fiind exclusa in cazul culpei cu prevedere, in cazul
culpei simple ca si in cazul praeterintentiei.
Punerea in executare a hotararii infractionale. A doua conditie a tentativei priveste
inceperea executarii hotararii infractionale, adica a realizarii actiunii ce constituie elementul
material al laturii obiective. Prin inceperea actiunii se declanseaza procesul cauzal spre
producerea rezultatului urmarit ori acceptat de faptuitor, se marcheaza trecerea de la actele de
pregatire la etapa urmatoare a actelor de executare
In doctrina penala sunt cunoscute mai multe teorii pentru delimitarea actelor de
pregatire de cele de executare, teorii ce pot fi sistematizate dupa criteriile de solutionare pe care
le propun in: teorii subiective, teorii obiective si teorii formale.
Teoriile subiective. In cadrul acestor teorii se considera ca o anumita activitate este de
executare daca prin ea insasi, singura ori corelata cu alte imprejurari scoate in evidenta, da in
vileag hotararea infractionala in vederea careia a fost realizata. Actele de executare pun in
evidenta, tradeaza rezolutia in vederea carora s-au realizat – sunt univoce. Actele de pregatire
sunt de regula echivoce, nu pun in evidenta rezolutia in vederea carora au fost realizate.
Cand activitatea desfasurata de o persoana capata caracter univoc, acea activitate a
devenit de executare, a marcat trecerea la actul de executare (spre ex.: procurarea unei substante
otravitoare reprezinta un act de pregatire pentru ca nu da in vileag rezolutia in vederea careia a
fost realizata; cand insa, otrava a fost pusa in mancarea ce urmeaza sa fie servita unei persoane,
aceasta activitate are un caracter univoc si este o activitate de executare). S-a reprosat teoriilor
subiective ca extind sfera actelor de executare si acolo unde acestea sunt doar de pregatire. Este
dat ca exemplu luarea amprentei unei chei de la o casa de bani si care punand in evidenta
intentia de a fura poate fi socotita activitate de executare, ori in realitate ramane doar o activitate
de pregatire.
Teoriile obiective. In cadrul teoriilor obiective, criteriul de distinctie intre actele de
pregatire si actele de executare este cel al pozitiei acestora in procesul dinamic ce duce la
savarsirea faptei.
I ntre teoriile obiective, reprezentativa este teoria zisa a cauzalitatii inerte in care se
considera ca acte de executare acelea care au primit o orientare precisa in cadrul activitatii
infractionale, adica acele acte care sunt indreptate impotriva obiectului infractiunii. Cata vreme
actele faptuitorului nu au o astfel de orientare, spre obiectul infractiunii, raman acte de
pregatire. Actele de executare, fiind indreptate impotriva obiectului infractiunii sunt in masura
prin ele insele, fara a fi nevoie de alte acte ulterioare sa realizeze clementul material al laturii
obiective a infractiunii. Cand insa actele comise de faptuitor, pentru a realiza elementul
material al laturii obiective au nevoie de alte acte ulterioare, atunci acele acte sunt de pregatire.
Sunt considerate acte de pregatire, potrivit teoriilor obiective: procurarea unui cutit, a unor
chei, a unei substante otravitoare, obiecte si respectiv substante ce ar putea fi folosite la
savarsirea unor infractiuni (omor, furt) fiindca acestea nu realizeaza elementul material al
laturii obiective a infractiunii; vor fi insa acte de executare, acelea care au primit o orientare
spre obiectul infractiunii, cand, in exemplele de mai sus otrava a fost pusa in mancarea ce
urmeaza sa fie servita unei persoane, cand cutitul a fost ridicat pentru a lovi victima, cand cheia
a fost introdusa in incuietoare pentru a fi deschisa usa, poarta, seiful etc.
Teoriile formale. In cadrul acestor teorii criteriul de distinctie are in vedere identitatea
intre actul comis de faptuitor si actiunea interzisa prin legea penala si care reprezinta elementul
material al laturii obiective. Cand actul comis de o persoana se inscrie in cadrul actiunii
prevazute de verbum regens, atunci acel act este de executare. Potrivit teoriilor formale,
procurarea unui cutit, a unui sac, a unei chei, sunt activitati de pregatire fiindca acestea nu se
inscriu in cadrul actiunii interzise (lovirea sau uciderea cu cutitul ori de luarea in cazul faptelor
de furt). Cand faptuitorul a fost surprins pe cand isi umplea sacul cu grau din magazia unei
unitati economice ori cu porumb de pe terenul altuia acestea sunt acte de executare deoarece
corespund actiunii tipice „de luare” prevazuta in norma penala care incrimineaza furtul.
Teoriilor formale li s-a reprosat ca restrang sfera actelor de executare, lasand in afara lor acte
ce nu corespund formal actiunii prevazute in verbum regens, dar care sunt in realitate acte de
executare. Este edificator in acest sens urmatorul exemplu: o persoana care a fost surprinsa
noaptea in curtea unui gospodar, langa cotetul cu pasari, pe care intentiona sa le sustraga.
Actiunea de luare nu a inceput, deci fapta, potrivit teoriilor formale, nu este act de executare ci
doar de pregatire. O astfel de solutie infrange insa realitatea, activitatea faptuitorului este de
executare.
In sprijinul acestei solutii se pot invoca si dispozitiile art. 20 Cp. in care se arata ca
tentativa consta in „punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea”, ce permite
deci cuprinderea in acte de executare si a acelor actiuni angajate direct in savarsirea faptei.
Daca legiuitorul ar fi restrans tentativa numai la executarea actiunii tipice ar fi prevazut in lege
ca aceasta ar consta in inceputul de executare. Practica judiciara a imbratisat acest criteriu mixt
de delimitare a actelor de executare de cele de pregatire, considerand ca savarseste o tentativa
de furt acela care urmarind sa sustraga grau dintr-o magazie este surprins in timp ce isi umplea
sacul sau care a fost gasit de ciobanul care pazea oile, tinand in brate un miel pe care urmarea
sa-1 sustraga ori a fost surprins intr-o camera in fata sifonierului avand in brate mai multe haine
sau faptuitorul a fost surprins in timp ce ridicase autoturismul pe un cric in vederea sustragerii
unei roti.

2. Felurile tentativei
Din definitia data continutului tentativei prin art. 20 Cp., reiese ca acesta se poate realiza
sub mai multe forme. Aceste forme se disting intre ele dupa: a) gradul de realizare a actiunii ce
constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii; b) dupa cauzele care determina
neproducerea rezultatului, legate fie de mijloacele folosite de faptuitor, fie de obiectul material
al infractiunii.
 Dupa criteriul gradului de realizare a actiunii se disting in doctrina: tentativa intrerupta
sau imperfecta si tentativa terminata sau perfecta.
Dupa cel de al doilea criteriu al cauzelor care determina neproducerea rezultatului se
disting: tentativa proprie si tentativa improprie.
Modalitatile tentativei, dupa criteriile de mai sus nu sunt exclusive: astfel tentativa
intrerupta poate fi atat proprie cat si improprie iar tentativa terminata poate fi atat proprie cat
si improprie.
In examinarea modalitatilor tentativei vom tine seama de ambele criterii de clasificare
si de reglementarea data continutului acesteia prin dispozitiile art. 20 Cp.
Tentativa intrerupta. Se mai numeste si tentativa simpla, neterminata, imperfecta,
indepartata. Se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea,
executare care se intrerupe si rezultatul nu se produce.
Cauza care determina neproducerea rezultatului este intreruperea executarii si se
situeaza in timp, deci dupa inceputul executarii, putand fi de natura umana (actiunea altei
persoane) ori neumana (obstacole care nu pot fi depasite), (spre ex.: infractorul este imobilizat
de o alta persoana si impiedicat sa loveasca victima ori este prins si imobilizat in timpul
sustragerii sau furtul nu poate fi consumat din cauza existentei incuietorilor).
Intrucat mijloacele de executare pe care le foloseste faptuitorul se presupune ca sunt suficiente
sa conduca la rezultatul periculos urmarit – tentativa poate fi si proprie dupa celalalt criteriu de
clasificare. Cand astfel de mijloace sunt insuficiente pentru producerea rezultatului, tentativa
ar fi si improprie, dar acest aspect nu se mai cerceteaza din moment ce actiunea a fost intrerupta
si in codul penal nu se prevede un tratament penal diferentiat pentru felurile tentativei.
Tentativa perfecta. Se mai numeste si tentativa terminata, fara efect, fara rezultat,
completa si consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune, executare care
a fost dusa pana la capat, iar rezultatul nu se produce. Exemplu clasic din literatura juridica: se
trage cu arma in directia victimei, dar aceasta se fereste si nu este ucisa
Tentativa terminata poate fi atat proprie cat si improprie dupa criteriul cauzelor care
determina neproducerea rezultatului. intrucat legiuitorul, in art. 20 al. 2 Cp. a reglementat
distinct tentativa improprie, vom examina distinct si noi aceasta modalitate a tentativei.
Tentativa terminata este si proprie intrucat mijloacele folosite sunt idonee, suficiente sa
produca rezultatul socialmente periculos.
Pentru tentativa terminata proprie, cauza care determina neproducerea rezultatului se
poate situa in orice moment, dar desigur pana la producerea rezultatului – cand infractiunea ar
deveni consumata. Cauza neproducerii rezultatului poate fi anterioara inceputului executarii
(spre ex.: autorul nu este bun tintas in cazul incercarii de ucidere a victimei prin impuscare)
sau dupa executare spre ex.: dupa ce victima a ingerat otrava oferita de infractor, este dusa la
spital si salvata). De altfel, cum bine se precizeaza in literatura juridica, nu intereseaza cauza
care determina neproducerea rezultatului tentativei proprii terminate.
Tentativa proprie terminata este posibila numai la infractiunile asa zise materiale. La
infractiunile formale (de pericol) odata cu executarea actiunii in intregime, fapta se consuma
fara sa fie necesara producerea
Tentativa improprie. Se caracterizeaza ca orice tentativa prin punerea in executare a
hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este realizata in intregime, iar producerea
rezultatului nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite ori
datorita imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de 1a
locul unde faptuitorul credea ca se afla. Intrucat in cazul tentativei improprii actiunea ce
constituie elementul material este dusa pana Ia capat, tentativa este si terminata, dupa criteriul
gradului de realizare a activitatii infractionale.
 Cauza care impiedica producerea rezultatului (consumarea infractiunii) se situeaza in
timp anterior inceputului executarii actiunii. Insuficienta, defectuozitatea mijloacelor, ca si
lipsa obiectului infractiunii de la locul stiut de faptuitor, sunt preexistente.
Se poate sustine de la inceput „ab initio”, soarta consumarii infractiunii este pecetluita,
in sensul ca nu va avea loc, deoarece cauza este preexistenta inceputului de executare. Aceasta
imposibilitate de consumare a infractiunii cum corect este subliniata de doctrina penala este
relativa, deoarece mijloacele sunt prin natura lor proprii sa produca rezultatul, iar in cazul si
imprejurarile in care hotararea este a fost pusa in executare, se dovedesc insuficiente,
defectuoase. Este si motivul pentru care tentativa improprie este incriminata.
Tentativa improprie astfel cum a fost examinata mai sus este cunoscuta si sub
denumirea de tentativa relativ improprie. Punerea in executare a hotararii de a savarsi
infractiunea, executare care este dusa pana la sfarsit, dar rezultatul nu se produce datorita
modului gresit de concepere al infractiunii
De fapt, nici nu ne gasim in prezenta unei tentative, deoarece tentativa este o forma
atipica de infractiune legiuitorul penal a prevazut ca „nu exista tentativa atunci cand
imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost conceputa
executarea”.
Tentativa absolut improprie. Tentativa absolut improprie sau tentativa absurda cum
mai este denumita in doctrina penala se caracterizeaza prin puterea in executare a hotararii de
a savarsi infractiunea, executare care este dusa pana la sfarsit, dar rezultatul nu se produce
datorita modului gresit de concepere al infractiunii.
De fapt, nici nu ne gasim in prezenta unei tentative, deoarece tentativa este o forma
atipica de infractiune. Legiuitorul penal a prevazut in art. 20 al. 3 C.p., ca „nu exista tentativa
atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost
conceputa executarea”.
In cazul tentativei absurde neconsumarea infractiunii se datoreaza modului gresit de
concepere al savarsirii infractiunii. Faptuitorul are o imagine deformata asupra posibilitatii de
realizare a faptei sale, crede astfel ca poate produce moartea cuiva prin farmece, rugi, vraji, ori
oferindu-i o substanta total inofensiva (un pahar cu apa, o bucata de zahar) ori ca poate comite
o inselaciune cu ajutorul unui fals grosolan care poate fi observat de oricine.
Deosebirea dintre tentativa relativ improprie si cea absurda este importanta, intrucat
tentativa relativ improprie este o forma atipica de infractiune si antreneaza raspunderea penala
a faptuitorului, pe cand tentativa absurda poate pune in discutie responsabilitatea faptuitorului
care in nici un caz nu va putea fi tras la raspundere penala.
Infractiunea putativa. In doctrina penala se mai face distinctie intre tentativa absurda
si infractiunea putativa in care fapta savarsita are caracter penal numai in mintea faptuitorului,
lipsindu-i acest caracter in realitate (de ex.: insusirea unui bun gasit fara ca infractorul sa
cunoasca imprejurarea ca bunul era abandonat ori incheierea unei noi casatorii de catre o
persoana ce se considera casatorita fara sa stie ca vechea casatorie incetase prin moartea sotului
acesteia).
Consideram ca fapta putativa trebuie deosebita si de tentativa relativ improprie la care
consumarea infractiunii nu este posibila datorita lipsei obiectului de unde credea faptuitorul ca
se afla in momentul savarsiri faptei. In cazul tentativei relativ improprii lipsa obiectului este
accidentala, obiectul exista in materialitatea lui, dar in alt loc. Exista, asadar relatia de ocrotire
penala cu privire la acest obiect. In cazul faptei putative lipsa obiectului este totala, definitiva,
lipseste cu alte cuvinte obiectul ocrotirii penale

3. Infractiuni la care tentativa nu este posibila

 Imposibilitatea tentativei. Din continutul tentativei, definit prin art. 20 Cod penal, se
desprinde concluzia ca aceasta nu este posibila la toate infractiunile, fie din cauza elementului
subiectiv, fie a celui material.
Imposibilitate datorita elementului subiectiv. Tentativa nu este posibila in raport cu
elementul subiectiv, la infractiunile ce se savarsesc din culpa si nici la
cele praeterintentionate. In adevar, tentativa presupune punerea in executare a hotararii de a
savarsi infractiunea, deci presupune intentia ca forma a vinovatiei, in ambele modalitati ale
acesteia (intentie directa si indirecta). Tentativa exista si la infractiunile ce se savarsesc cu
intentie indirecta fiindca si in cazul acestei modalitati a intentiei, faptuitorul pune in executare
hotararea de a savarsi fapta chiar cu riscul producerii rezultatului prevazut ca posibil.
Tentativa nu au infractiunile savarsite din culpa in oricare din cele doua modalitati
(simpla si cu prevedere) fiindca nu exista o rezolutie infractionala si astfel nu se poate sustine
ca ne aflam in fata unei puneri in executare a hotararii de a savarsi o infractiune care este
esentiala pentru tentativa.
Infractiunea savarsita din culpa devine periculoasa prin rezultatul sau, deci prin
consumare.
Tentativa nu au nici infractiunile praeterintentionate fiindca in cazul acestora se
produce un rezultat mai grav decat cel urmarit ori acceptat de infractor, dar acest rezultat
imputabil faptuitorului este realizat din culpa.
Imposibilitate datorita elementului obiectiv. Tentativa nu este posibila, in raport cu
elementul material, la o infractiune de inactiune deoarece aceasta se consuma in momentul
neindeplinirii obligatiei cerute pana la incriminare.
Tentativa nu au tot, tot dupa criteriul elementului material, infractiunile ce nu permit o
desfasurare in timp a actiunii, cum sunt asa numitele infractiuni cu executare prompta, spre
exemplu infractiunile savarsite oral, prin cuvinte (verbis) cum sunt: insulta, calomnia, marturia
mincinoasa.
Nu au, de asemenea, tentativa infractiunile de obicei care presupun repetarea actiunii
tipice de mai multe ori, astfel incat sa rezulte obisnuinta, indeletnicirea, si nici
infractiunile continui care presupun prelungirea actiunii in timp pentru consumarea
infractiunii.

4. Incriminarea si sanctionarea tentativei

Justificarea incriminarii. Reprezentand un inceput de executare ori o executare
integrala a actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, tentativa este
periculoasa si este incriminata de legislatia penala. Tentativa este o forma atipica de infractiune
datorita imprejurarii ca latura obiectiva a acesteia nu se realizeaza in intregime (actiunea este
intrerupta, ori desi realizata in intregime consumarea infractiunii nu are loc).
Continutul tentativei. Ca forma atipica de infractiune continutul tentativei este format
din totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie tentativa, conditii ce se
degaja din reglementarea prevazuta in partea generala privind tentativa si in dispozitiile partii
speciale care prevad sanctionarea tentativei la acele infractiuni.
Continutul tentativei este examinat in doctrina penala ca orice continut de infractiune
sub raportul conditiilor preexistente si al continutului constitutiv.
Intinderea incriminarii tentativei. in doctrina penala si in legislatie sunt cunoscute
doua conceptii privind incriminarea tentativei: a incriminarii nelimitate si a incriminarii
limitate.
Legiuitorul penal roman a adoptat sistemul incriminarii limitate a tentativei, numai la
infractiunile grave, unde si tentativa prezinta un pericol social ridicat.
Prin dispozitiile art. 21 al. 1 Cp., s-a prevazut ca tentativa se pedepseste numai cand
legea prevede expres aceasta. Asadar in partea speciala a codului penal si in legile speciale ori
legile nepenale cu dispozitiuni penale pentru a fi pedepsita tentativa la infractiunile prevazute
se impune o prevedere concreta in acest sens. Ca modalitate tehnica de incriminare a tentativei
legiuitorul a prevazut dupa fiecare incriminare a infractiunii ca „tentativa se pedepseste;”, ori
prevederea aceasta este inserata dupa un grup de infractiuni aflate intr-o sectiune, capitol, din
legea penala.
Sanctionarea tentativei. Teoriile cunoscute in doctrina penala privind sanctionarea
tentativei sunt: teoria parificarii pedepsei pentru tentativa cu pedeapsa prevazuta de lege pentru
infractiunea consumata si teoria diversificarii pedepselor. Legiuitorul penal roman a adoptat
pe cea a diversificarii pedepsei, in raport cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea
consumata. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 21 al. 2 C.p.: „pedeapsa pentru tentativa la o
infractiune este cuprinsa intre jumatatea minimului special si jumatatea maximului special
prevazute pentru infractiune, fara ca minimul sa fie mai mic decat minimul general”. Daca
pedeapsa pentru infractiunea consumata este detentiunea pe viata, pedeapsa pentru tentativa va
fi inchisoarea de la 10 la 25 de ani.

5. Depistarea si impiedicarea producerii rezultatului

Notiuni. Intreruperea executarii actiunii ca si impiedicarea producerii rezultatului in
cazul in care executarea a fost dusa pana la capat, din proprie initiativa a faptuitorului, au pe
planul dreptului penal valoarea unor cauze de nepedepsire.
Desistarea reprezinta renuntarea de buna voie din partea faptuitorului la continuarea
actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii.
Impiedicarea producerii rezultatului consta in zadarnicirea din partea faptuitorului, de
buna voie, a aparitiei rezultatului faptei sale care a fost realizata in intregime.
Atat desistarea cat si impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire,
reprezinta o incurajare a faptuitorului de a renunta la continuarea executarii faptei, ori la
producerea rezultatului impiedicand aparitia acestuia si drept consecinta rezultatul socialmente
periculos nu se produce, valoarea sociala ocrotita nu mai este vatamata.
Spre deosebire de tentativa intrerupta unde intreruperea executarii era independenta de
vointa faptuitorului, desistarea consta in renuntarea de buna voie a faptuitorului la continuarea
executarii activitatii infractionale. Avand o atitudine activa, de oprire a executarii, cel ce se
desista va beneficia de nepedepsire pentru infractiunea in vederea careia incepuse savarsirea
actului de executare.
Si in cazul impiedicarii producerii rezultatului, faptuitorul are o atitudine activa,
pozitiva, de zadarnicire a consumarii infractiunii.
Conditiile desistarii. Pentru a constitui cauza de nepedepsire desistarea faptuitorului
trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
- Sa existe un inceput de executare a faptei, adica sa inceapa realizarea actiunii ce
reprezinta elementul material al laturii obiective a infractiunii.
- Executarea faptei sa fie intrerupta. Ca urmare a intreruperii executarii faptei rezultatul
nu se produce. Nu reprezinta o intrerupere faptul ca inculpatul nu a repetat lovitura aplicata
victimei cu intentia de a ucide, iar victima a scapat cu viata, s-a decis corect in practica
judiciara,
Intreruperea sa fie expresia vointei libere a faptuitorului, adica sa fie realizata
intreruperea actiunii de bunavoie, din proprie initiativa. Este indeplinita aceasta conditie cand
faptuitorul nu a voit sa continue executarea faptei, desi avea posibilitatea sa o faca. Aceasta
conditie nu se realizeaza cand infractorul si-a intrerupt activitatea infractionala pentru ca nu a
putut sa o continue din cauza unui obstacol de netrecut (de ex.: nu a putut deschide o usa ori
de a escalada un gard) sau de teama de a fi denuntat.
Conditiile impiedicarii producerii rezultatului. Pentru ca impiedicarea producerii
rezultatului sa constituie o cauza de nepedepsire se cer indeplinite urmatoarele conditii:
 a) Faptuitorul sa fi executat in intregime actiunea ce reprezinta elementul material al
laturii obiective a infractiunii;
b) Faptuitorul, dupa executarea faptei, sa impiedice producerea rezultatului. Aceasta
impiedicare a producerii rezultatului este posibila numai la asa-zisele infractiuni materiale ce
presupun producerea unui anumit rezultat, nu si in cazul infractiunilor zise formale, care se
consuma o data cu savarsirea actiunii infractionale prin crearea starii de pericol pentru valoarea
sociala ocrotita;
c) Impiedicarea producerii rezultatului sa fie facuta de faptuitor din proprie initiativa,
de bunavoie;
d) impiedicarea producerii rezultatului sa aiba loc mai inainte de descoperirea faptei.
Conditia priveste deopotriva descoperirea faptei de organele de urmarire penala, ca si de catre
orice persoana.
Impiedicarea producerii rezultatului este posibila la infractiunile la care producerea
rezultatului se situeaza in timp ulterior executarii activitatii infractionale (spre ex.: este posibila
impiedicarea mortii victimei care a fost otravita, prin administrarea de catre faptuitor a unui
antidot si internarea victimei intr-o unitate sanitara).
Restituirea bunurilor sustrase nu valoreaza cu o impiedicare a producerii rezultatului
deoarece infractiunea s-a consumat din momentul sustragerii. Activitatea inculpatului de
restituire a bunurilor poate constitui o circumstanta atenuata (art. 74 lit. c Cp.).
Efectele desistarii si impiedicarii producerii rezultatului
Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire, de
impunitate. Faptuitorul care se gaseste intr-una din aceste situatii nu va fi pedepsit pentru
tentativa la infractiunea in vederea careia incepuse executarea ori impiedicase rezultatul.
Daca pana in momentul desistarii si impiedicarii producerii rezultatului activitatile indeplinite
realizeaza continutul unei alte infractiuni, faptuitorul urmeaza sa raspunda penal pentru
infractiunea realizata.
Actele executate pana in momentul desistarii sau al impiedicarii producerii rezultatului,
fiind susceptibile de a primi o calificare distincta sunt cunoscute in doctrina ca acte de executare
calificate. Cand tentativa se pedepseste, aceste acte de executare calificata se inglobeaza in
continutul acesteia.

BIBLIOGRAFIE:
Apetrei M. – Drept penal. Partea generala Editura Victor, Bucuresti, 2006
Dobrinoiu Vasile, Pascu Ilie, Molnar Ioan, Nistoreanu Gheorghe, Boroi Alexandru,
Lazar Valerica – Drept Penal. Partea generala, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1999
Nistoreanu Gh., Boroi Al. – Drept Penal. Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti,
2002
Pascu I. – Drept penal . Partea Generala, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007
Simensky Th. – Un dictionar al intelepciunii, Editura Junimea, Iasi, 1979
Toader Dalia – Drept Penal Roman, Note de curs, Bucuresti, 2005
Ungureanu Augustin – Drept Penal Roman. Partea generala, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1995
Dalia Toader - Drept Penal Roman, Note de curs, Bucuresti, 2005