FICTIUNEA STRAINULUI SI A VOIAJULUI IN PROZA DE MORAVURI.

FASCINATIA SPIRITULUI FILOSOFIC SI REFLEXELE SALE LITERARE

Cercetarea intrigii romanului lasa adeseori impresia ca aceasta este conceputa ca un traseu printr-un
spatiu strabatut de personaje, care se confrunta cu anumite evenimente.

Unele modalitati ale artei romanesti din epoca luminilor ilustreaza in modul cel mai elocvent aceasta
viziune a intrigii ca un voiaj printr-un spatiu real sau imaginar. Semnificatia intrigii, conceputa in aceasta
maniera, sporeste in mod semnificativ prin prezenta strainului care parcurge traseul plin de peripetii
printr-o lume necunoascuta.

Autorii de romane de moravuri din perioada iluminista se folosesc adeseori de fictiunea voiajului si a
strainului pentru a isi putea permite libertati mai mari de satirizare a societatii din acea vreme in operele
lor. De la Montesquieu si Defoe pana la Swift si Voltaire, prozatorii timpului recurg la asemenea motive
si procedee literare. Creand doar aparenta unei dezangajari fata de climatul lor de existenta, dar
prmitandu-si, de fapt, in mod indirect, libertatea unor atacuri violente fata de institutiile si moravurile
vremii, scriitorii iluministi creeaza o vasta literatura alegorica si parabolica de moravuri, fundamentata
pe conceptia lor filosofica despre lume.

In acest scop, scriitorii fac apel la cateva procedee caracteristice. Cel mai frecvent este transferul de
fapte exemplificatoare intr-o alta arie de existenta, care poate fi reala sau imaginara. In al doilea rand se
face apel la fictiunea strainului, care luand act de o lume necunoscuta lui o percepe dintr-un unghi critic
inedit, ce ofera un larg spatiu satirei.

Pornind de la
1) Intentionalitatea scriitorului
2) Prezenta strainului
3) Specificul traseului strabatut de acesta in voiajul sau
Distingem opere in care intalnim
a) Motivul voiajului imaginar intr-un spatiu real (Scrisorile persane de Montesquieu)
b) Motivul voiajului imaginar intr-un spatiu imaginar (Calatoriile lui Gulliver de Swift)
c) Motivul voiajului real intr-un spatiu real (L. Sterne Calatoria sentimentala, D. Golescu
Insemnare a calatoriei mele) insumeaza autentice jurnale de calatorie (in restul, formula
operei ca act de voiaj este doar un pretext care ofera o exprimare mai libera opiniilor,
personajele-strainul fictiv- fiind de fapt acelea care exprima convingerile autorilor)

Semnificativ este faptul ca strainul din operele literare de aceasta natura, fiind pus sa se comporte ca un
reporter obiectiv, noteaza cu acuitate in primul rand fenomenele aberante care pot fi acte de abuz,
privilegii nejustificate, institutii perimate, conceptii nocive societatii, comportamente iesite din comun,
cronica de moravuri/mentalitati/principii politice de guvernare iesind mereu pe prim prim plan.

Tehnica epistolara si paginile de jurnal reprezinta modalitatile cele mai frecvente la care apeleaza autorii
in asemenea opere, dar notatia reportericeasca fictiva, ca si formula romanului bazata pe fictiunea
strainului, constituie procedee care pot capta atentia intr-o masura cel putin egala cu celelalte.
Calatoriile lui Gulliever si romanele filosofice ale lui Voltaire ilustreaza predominanta acestor procedee.

Prima opera remarcabila in care fictiunea strainului se conjuga in mod inevitabil cu aceea a voiajului este
reprezentata de cartea Scrisorile persane a lui Montesquieu (1721), care marcheaza inceputul literaturii
iluministe in cultura franceza. Scrisorile persane pun in evidenta structura spirituala a unui scriitor plin
de verva, malitios si ironic, apt sa investeasca portretul, cronica de moravuri, detaliul social semnificativ,
cu sensuri care sa lumineze imaginile unei epoci si structura specifica a unei societati. Relatarea este
ironica si detasata, detaliul comic, aluzia malitioasa, amanuntul vag licentios si, mai mult, nu se remarca
patetismul grav intalnit in Calatoria de la Petersburg la Moscova (Aleksandr Radicev).

Daca in Scrisorile persane relatarea calatorilor fictivi pleaca de la detalii reale, in Robinson Crusoe (1719)
de Daniel Defoe, aventura inedita a unui marinar nedisciplinat lasat pe insula pustie Juan Fernandez
constituie pentru prozatorul englez pretextul unei opere parabolice, in care descifram motivul voiajului
imaginar intr-o lume necunoscuta. Pe aceasta cale, scriitorul construieste dimensiunile unei utopii
pozitive. Parabola demonstreaza prin inteligenta practica, energie si curaj omul poate domina si traversa
situatiile exceptionale, iesind in cele din urma biruitor.

Scrise in 1720 si publicate in 1726, Calatoriile lui Gulliver de J, Swift pornesc de la pretextul voiajului
imaginar intr-un spatiu imaginar. Reverendul Swift nu are structura spirituala a unui scriitor meliorist ca
Defoe. Scriitorul irlandez creeaza o opera proiectata pe un fundal filosofic sumbru din care rezulta ca
omul este o fiinta degradata de propriile sale vicii. Dar actul de comunicare nu mai este direct ca in
Scrisorile persane, Swift construieste o aparenta opera de aventuri printr-o lume imaginara, care,
urmarite la modul direct, sunt extrem de amuzante pentru copii, dar citite prin semnificatiile la care
subtextul enuntului narativ trimite in permanenta, evenimentele aventuroase pun in lumina o viziune
profund tragica asupra conditiei umane.

Viziunea aceasta este unica in epoca, unele ecouri prelungindu-se insa in proza scepticului Voltaire.
Cele mai reprezentative scrieri in proza ale lui Voltaire sunt concepute cu un act de voiaj, dar traseul
personajelor sale descopera noi dimensiuni ale existentei prin crearea unui univers absurd. Voltaire este
preocupat in mod constant de raportul dintre indivizi si societate, raport care din cauza alcatuirii
irationale a societatii capata un caracter agresiv si absurd. Daca in Micromegas descifram doar o viziune
relativizanta asupra omului, in maniera lui Swift, rezultata din suprapunerea imaginii universului real
peste cel imaginar, in celelalte opere ale lui, ca Zadig si Candid, traseul prin lumea absurda evolueaza
intr-un spatiu real. Absurdizarea contextului de existenta a fiintei umane este realizata de catre Voltaire
printr-un ingenios montaj de evenimente, care capata o structura de asa natura, incat sa poata ilustra
viziunea sa asupra lumii. Rationalismul exacerbat al acestui scriitor sceptic il impinge spre crearea unei
proze filosofice antiiluzioniste, care demonstreaza criza inteligentei in fata societatii fundamentata pe
legi absurde. Ca si Swift, Voltaire ramane un stralucit anticipator al literaturii contemporane absurde.