Universitatea “Andrei Şaguna”, Constanţa CURS TEHNICI DE CONSILIERE 2007-2008

Lect. univ. drd. Ghiursel REGEP

Curs 1-2: ACTIVITATEA DE CONSILIERE REPERE TEORETICE GENEREALE 1. DEFINIRE

Necesitatea consilierii (din limba engleză: guidance, advice) psihologice şi

educaţionale s-a conturat la începutul secolului XX, mai întâi în S.U.A. Apariţia
acestui tip de activitate a fost generată de necesitatea orientării şi selecţiei
profesionale.Începând cu deceniul al cincilea al secolului XX consilierea este
recunoscută ca profesie. Concomitent, în aceeaşi perioadă a avut loc apariţia mai
multor teorii care aveau ca prim obiectiv definirea şi fundamentarea principalelor
repere din cadrul activităţii de consiliere. Se poate considera că specificitatea
demersului de consiliere constă, la modul cumulativ, în găsirea de alternative,
sprijinirea în identificarea obiectivelor şi furnizarea de informaţii referitoare
la particularităţile elevilor . Consilierea psihologică şi educaţională
reprezintă: - tehnică de informare şi de evaluare - un mijloc de a modifica în
sens pozitiv comportamentul subiecţilor - o experienţă de comunicare - o căutare
comună a sensului vieţii Altfel spus, consilierea reprezintă, în mod simultan, -
relaţie umană
-

o formă specifică de comunicare, formă care implică ascultarea o activitate care

are ca scop prevenirea/ameliorarea/gestionarea situaţiilor de criză

- o formă confidenţială de a acorda ajutor - o activitate realizată de

specialişti. 2. CARACTERISTICI
1
In cadrul procesului de consiliere specialistul asigură:
-

confidenţialitatea, ca premisă a inducerii unui real sentiment de siguranţă la

nivelul subiectului consiliat

- non-judecarea i ascultarea activă

-

suportul afectiv

- respectul faţă de client - responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor

fixate în comun. CONSILIEREA, BAZATĂ PE PRINCIPIUL DEZVOLTĂRII PERSONALE A
CLIENTULUI, ARE UN CARACTER CONFIDENŢIAL, ESTE O RELAŢIE DE SPRIJIN, AJUTÂND
CONSILIATUL SĂ-ŞI IDENTIFICE RESURSELE. Activitatea de consiliere constă,
indiferent de tehnicile utilizate, în: - a nu intra cu "bocancii" în universul
interior al consiliatuluI - a nu prescrie "reţete" - a crea un climat favorabil
manifestării autentice a interlocutorului - a vedea dincolo de aparenţe
-

a facilita, la nivelul clientului, autocunoaşterea, autodefinirea, autoevaluarea

şi formarea abilităţilor de comunicare a ajuta consiliatul să-şi conceapă propriul
scenariu, propriile strategii acţionale şi propriile opţiuni, în conformitate cu
resursele sale reale, manifeste sau latente, în conformitate cu resorturile
motivaţionale de care dispune.

Un alt aspect intrinsic activităţii de consiliere este cel de inducere a

schimbărilor, caz în care voi accentua necesitatea parcurgerii integrale a
următorilor paşi o identificarea problemei o culegerea de informaţii o analiza
datelor o reformularea problemei, din perspectiv resurselor clientului
2
o identificarea variantelor acţionale şi luarea deciziilor
o transpunerea faptică a strategiilor de schimbare

o evaluarea în progres şi în proces a rezultatelor Un psiholog interpretează în

timpul consilierii limbajul nonverbal şi limbajul paraverbal. Ce-ar mai trebui să
observe un psiholog?
•

Modul în care interlocutorii îl privesc sau îi evită privirea.

• Expresia facială a interlocutorului, dar mai ales schimbările acestei expresii.

• Stilul în care interlocutorul se prezintă. • Constantele din cadrul comunicării
paraverbale a interlocutorului Algoritmul consilierii: Pasul 1: Analiza situaţiei
şi identificarea problemelor Pasul 2: a. Fixarea sau redescoperirea priorităţilor,
a obiectivelor (axarea pe soluţii şi luarea de decizii) b. Evaluarea obiectivăp a
raportului dezirabil-realizabil: Controlul conştient/gestionarea situaţiei Pasul
3. Evaluarea în process 3. CONCEPTE CHEIE a. Consilierea privind cariera =
activitatea prin intermediul căreia elevilor le este facilitată cunoaşterea
obiectivă a propriilor capacităţi, a competenţelor şi resurselor personale.
Obiectiv central: crearea premiselor în vederea alegerii pertinente a traseului
şcolar/profesional individual.
3
b. Consiliere educaţională = activitatea prin intermediul căreia elevii, părinţii
şi cadrele didactice devin conştiente de factorii declanşatori ai diferitelor
fenomene negative (Exemple de astfel de fenomene: delincventa juvenilă, abandonul
şcolar temporar sau definitiv, inadaptare la cerinţele şcolii, manifestarea
agresivităţii etc.), cumulativ cu identificarea variantelor acţionale de
prevenire/ameliorare/eliminare a acestora. Obiectiv central: crearea premiselor
necesare realizării unui mediu educogen, prin intermediul acţiunii convergente a
tuturor agenţilor educaţionali implicaţi în procesul educativ.
c. Terapie = tratarea deficienţelor; implică anamneză, diagnoza şi prognoza.

d. Consiliere psihologică= un proces focalizat pe autocunoaştere şi autoevaluare

obiectivă, cumulativ cu aspecte menţionate în cadrul consilierii educaţionale şi a
celei privind carierea. Obiectiv central: transformarea în timp a consiliatului în
decident autonom. Paralelă consiliere — terapie CONSILIEREA TERAPIA Este orientată
spre clienţi. Este centrată pe pacienţi. Utilizează ipoteze socio-culturale,
Utilizează ipoteze strict medicale. coroborat cu cele din sfera de Este asociată
cu procesul de ştiinţelor educaţiei. Este asociată cu procesul

învăţare. vindecare. Este centrată pe comportamentul Este centrată pe cazurile în

care normal sau pe disfuncţii cu un graniţa normalităţii a fost depăşită, caracter
pasager, deficienţe care în pe perturbări majore la nivelul general au fost
generate de personalităţii pacientului. degradarea mediului educogen.

4
4. CAZURI ÎN CARE ESTE INDICATĂ TERAPIA

În cazurile de anxietate, adică în situaţiile în care se constată că o persoană

are

permanent o teamă difuză, fără un obiect precizat al acesteia. o În cazul

fobiilor, adică în situaţiile în care persoana manifestă o teamă iraţională faţă
de un anumit obiect sau situaţie. o În cazul atacurilor de panică, atacuri
descriptibile ca apariţii bruşte sau intensificări bruşte ale anxietăţii. o În
cazurile de depresie, adică în situaţiile în care subiectul trăieşte un sentiment
acut de tristeţe sau sentimente intense de culpabilitate, de autoînvinovăţire etc.
o În cazul tulburărilor de personalitate, adică în situaţiile în care diagnosticul
este cel de tulburare paranoidă a personalităţii (= paranoia), de tulburare
schizoidă, de tulburare schizotipală, de tulburare disociată (= sociopatia), de
tulburare Borderline, de tulburare histronică, de tulburare narcisică, de
tulburare anxioasă, de tulburare emoţional - instabilă, de tulburare depresivă, de
tulburare pasiv - agresivă etc. 5. NIVELURI DE CONSILIERE a. Consilierea ca parte
integrantă a funcţiei didactice - metodica specifică fiecărei discipline de
învăţământ. b. Consilierea corelată cu funcţia didactică, caz în care este
necesară o abilitare suplimentară a cadrelor didactice13. c. Consilierea separată
de funcţia didactică - este furnizată doar de psiholog. 6. BENEFICIARII
ACTIVITĂŢII DE CONSILIERE: TOŢI AGENŢII EDUCAŢIONALI
5
7. PERSONALITATEA CONSILIERULUI, PRINCIPALUL FACTOR CARE INFLUENŢEAZĂ CALITATEA
CONSILIERII Consilierea eficientă presupune manifestarea unui complex aptitudinalo
– atitudinal specific profesiei de psiholog, i.e.: Consilierul trebuie să
demonstreze capacităţi empatice (empatia constă în capacitatea de a percepe cadrul
intern de referinţă al interlocutorului, cu toate componentele emoţionale ale
acestuia, fără a te identifica cu acesta.), capacităţi care se dezvoltă prin
exersarea comunicării verbale şi nonverbale eficiente. Consilierul trebuie să
accepte necondiţionat interrelaţionarea cu subiectul, indiferent dacă valorile
acestuia diferă sau sunt diametral opuse. Activitatea consilierului trebuie să se
bazeze permanent pe contracararea gândirii negative a interlocutorului,
concomitent cu găsirea modalităţilor optime de pozitivare a acesteia
(exemplificare: contracararea posturii de victimă a clientului, prin
contraargumente logice). 8. PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE CONSILIERII DE SPECIALITATE
•

Dezvoltarea competenţelor sociale ale clienţilor (este vorba vorba de optimizarea

interrelaţionării, de formarea abilităţilor de comunicare, a tehnicilor de
influenţare a celorlalţi, cumulative cu aspectele care fac obiectul “self-
management-ului”)

• Dezvoltarea capacităţii de decizie, de acţiune, de fixare a priorităţilor, dar

şi de abilitare a clienţilor în domeniul managementului stărilor conflictuale, în
cel al stresului etc.
•

Dezvoltarea capacităţii de mobilizare voluntară a clienţilor, cumulativ cu

antrenarea potentelor creative ale acestora

• Dezvoltarea spiritului de iniţiativă personală • AUTODETERMINAREA

6
Curs 3: COMPARAŢIE ÎNTRE CONSILIERE ŞI PSIHOTERAPIE Există, de multe ori, confuzii
între ceea ce înseamnă consiliere şi ceea ce înseamnă psihoterapie. Manualele
destinate practicienilor din aceste domenii utilizează într-o manieră generică
eticheta de consiliere şi psihoterapie. Pe de altă parte, dihotomia consiliere-
psihoterapie, se susţine. „Consilierea este centrată pe ceea ce aparţine
prezentului, acum şi aici, în timp ce psihoterapia priveşte prezentul ca expresie
a unei istorii care se repetă într-un context mereu schimbat” (I. Dafinoiu în
lucrarea Elemente de psihoterapie integrativă (2000), p. 20). Pentru o mai clară
viziune asupra celor două domenii se impune, însă, delimitarea conceptelor. 1.
Consilierea Termenul de consiliere descrie relaţia interumană de ajutor dintre o
persoană specializată, consilierul, şi persoana sau grupul care solicită asistenţă
de specialitate, clientul. Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este
una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă, ceea ce face posibilă
exprimarea ideilor şi sentimentelor în legătură cu o problemă, oferind, totodată,
sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor paternuri
valorice pe baza cărora se pot formula soluţii. The British Association for
Counselling, fondată în 1977, defineşte consilierea ca fiind utilizarea pricepută
şi principială a relaţiei interpersonale pentru a facilita autocunoaşterea,
acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale.
[…] Relaţiile de consiliere […] pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe
formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul
stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor
afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi
(BAC, 1989, cf. Clarkson şi Pokorny, 1994, p. 8).
7
Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi
mai satisfăcătoare şi plină de resurse. Consilierea este o tehnică de informare şi
evaluare, un mijloc de a modifica comportamentul, o experienţă de comunicare, o
căutare în comun a sensului în viaţa omului (R.W.Strowing). Aspectul esenţial al
consilierii este confidenţialitatea şi încrederea reciprocă. Conform acestor
definiţii, consilierea poate fi considerată ca fiind centrată pe schimbare
evolutivă (I. Dafinoiu, 2000). O caracteristică importantă a consilierii este
preocuparea pentru prevenţia problemelor. Strategia de prevenţie constă in
identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc şi în acţiunea asupra lor înainte
ca acestea să aibă un impact negativ şi să declanşeze crize personale sau de grup.
2. Psihoterapia

Norbert Sillamy defineşte psihoterapia ca aplicare metodică a unor tehnici

psihologice determinate, pentru restabilirea echilibrului afectiv al unei persoane
(1996, p. 253). Walton (1983) defineşte psihoterapia ca procedură de tratament,
mediat printr-un schimb verbal între pacient şi terapeut, al cărui scop este
ameliorarea simptomelor şi îmbunătăţirea adaptării sociale. Abordând o perspectivă
descriptiv-comprehensivă, G. Ionescu consideră psihoterapia o formă de tratament
psihologic structurată în tehnici şi metode, aplicată în mod deliberat, în grup
sau individualizat, de către un terapeut specializat, •omului sănătos aflat în
dificultate, căruia îi conferă confort moral şi o mai bună sănătate şi pe care îl
ajută spre o mai bună integrare;
•celui cu dificultăţi de relaţionare;

•celui suferind somatic, pe care îl conduce spre alinare;

•celui alienat, căruia îi dezvoltă capacitatea de orientare în viaţă şi de 8
resocializare (G. Ionescu, 1990, p. 24).

3. Relaţia consiliere-psihoterapie Abordarea psihologică a primelor două categorii

de persoane (omului sănătos aflat în dificultate, căruia îi conferă confort moral
şi o mai bună sănătate şi pe care îl ajută spre o mai bună integrare şi a celui cu
dificultăţi de relaţionare – în G. Ionescu, 1990, p. 24), intră, după opinia
multor autori, în domeniul consilierii, centrată pe schimbare evolutivă, pe
dezvoltare şi maturizare. Psihoterapia vizează schimbare revolutivă, presupune
modificări structurale mai profunde. Aşadar, se consideră că psihoterapia adoptă
un model medical, clinic, curativ de cele mai multe ori, în timp ce consilierea
adoptă un model educaţional, un model al dezvoltării fiinţei umane, în care
crearea condiţiilor respectului, empatiei şi autenticităţii favorizând
valorificarea deplină a resurselor, potenţialului clientului. de care dispune cel
ce solicită ajutor. Deşi diferenţa pare minimă, consilierii, de cele mai mu l t e
ori, asistă persoane în găsirea unor soluţii la problemele pe care le are
subiectul sau în controlul unor situaţii de criză. În psihoterapie se discută
despre relaţia medic-pacient (presupunerea unei posibile boli), în consiliere, de
regulă, clientul este o persoană normală, care se confruntă cu anumite probleme
(moartea unei persoane apropiate, faliment în afaceri, infidelitate, probleme de
comunicare etc). În faţa persoanei care solicită ajutor, însă, tehnicile şi
metodele de intervenţie utilizate se înscriu pe un continuum în care, practic,
este greu să diferenţiezi între psihoterapie şi consiliere. În favoarea acestei
idei, I. Dafinoiu prezintă ca argument: în domeniul manifestărilor psihice şi
comportamentale există un standard unanim acceptat al normalităţii, iar atunci
când se operează cu dihotomia normal patologic, graniţa dintre acestea este un fir
sinuos care traversează, de multe ori, teritorii disputate de ambele instanţe;
9
4. Tipuri de consiliere Literatura de specialitate identifică Există mai multe
tipuri de consiliere (cf. Adriana Băban, 2001, p. 16):
•informaţională : oferă informaţii pe domenii/teme specifice ; •educaţională:

oferă repere psiho-educaţionale pentru sănătatea mentală,

emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor ;

•de dezvoltare personală : contribuie la formarea de abilităţi şi atitudini care
să

permită o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul

atingerii stării de bine ;
•suportivă: oferă suport emoţional, apreciativ şi material; •vocaţionaiă: vizează
dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei; •de criză: oferă asistenţă
psihologică persoanelor aflate în dificultate;

Pentru o mai facilă înţelegere a domeniului consilierii psihopedagogice vom opta

pentru următoarea clasificare : • consiliere psihologică •consiliere educaţională
•consiliere vocaţională 1) Consilierea acţiune, Rogers. obligatoriu nevoii de
integrează Problemele în termeni psihologică, perspectiva psihice de de nu
tulburare cu umanistă mai şi întărire a un sunt deficienţă, Eu-lui, spectru
dezvoltată văzute ci în de larg de în de Carl mod

parametrii dezvoltare

autocunoaştere,

personală şi de adaptare. Consilerea ajută subiectul „să se simtă bine cu sine, cu

ceilalţi şi cu lumea în care trăieşte, reprezintă valorile umaniste ale
consilierii psihologic” (op. cit., p.l6).
10
Capitolul II al lucrării tratează pe larg fundamentele teoretice şi practice ale
consilierii psihologice. 2) Consilierea relaţie specializată consilier) şi
interumană în grupul educaţională de psihologia de asistenţă şi elevi, în poate şi
scopul consilierea fi suport definită dintre ca o

persoana (profesorulşi

educaţională dezvoltării

personale

prevenţiei situaţiilor de criză. Trăsăturile definitorii ale consilierii

educaţionale sunt următoarele (P.M. Sanborn):
•este un proces de dezvoltare: prin activitatea de consiliere se iniţiază un
program

care are ca finalitate dezvoltarea personală, profesională şi socială a persoanei;

•are un rol proactiv: oferă soluţii, construieşte proiecte de dezvoltare personală
sau

socio-profesională;
•implică responsabilitatea consilierului, oferind soluţii care

să conducă la

optimizarea relaţiei elev-şcoală. Diferenţe între consilierea educaţională şi

consilierea psihologică (A. Baban. 2001. p. 20) Consiliere educaţională CINE?
UNDE?
Profesorul abilitat pentru activităţile de consiliere şi orientare In cadrul
orelor de consiliere şi orientare şi dirigenţie Clasa de elevi, părinţi Promovarea
sănătăţii şi stării de bine

Consiliere psihologică
Psihologul şcolar În cabinetul de consiliere Persoana (elev, părinte, profesor)
Dezvoltare personală Promovarea sănătăţii şi stării de bine Prevenţie Remediere •
Evaluare psihologică • Consiliere în probleme: emoţionale (anxietate, depresie),
comportamentale (agresivitate, hiperactivitate), de învăţare (eşec 11

GRUP OBIECTIVE Dezvoltare personală ŢINTĂ

Prevenţie

TEMATICA •
•

Cunoaştere şi imagine de sine Dezvoltarea unor abilităţi de

comunicare şi management al conflictelor • Dezvoltarea abilităţilor

sociale-asertivitate • Dezvoltarea abilităţilor de • • • • prevenire a consumului
de alcool, tutun, droguri • • • • • • • • • • • • Dezvoltarea unei Prevenire HIV.
SIDA, sarcini psihosexualităţi sănătoase nedorite a anxietăţii. depresiei,
agresivităţii, suicid Consiliere vocaţională Controlul stresului Responsabilitate
socială Rezolvare de probleme Decizii responsabile Tehnici de învăţare eficientă
Managementul timpului Dezvoltarea creativităţii Informarea privind resursele de •
• etc.

şcolar, abandon şcolar) Terapie individuală şi de grup Intervenţie în situaţii de

criză Consiliere vocaţională Informarea şi formarea

(divorţ, boală, decesul părintelui)

profesorilor şi părinţilor pe teme de promovarea sănătăţii Materiale informative

pentru Cercetare în domeniul consilierii mass-media

Dezvoltarea abilităţilor deprevenire psihologie educaţională şi

consiliere-cabinete şcolare, cabinete de consiliere privind cariera, organizaţii

nonguvernamentale

Nu există o delimitare strictă între consilierea psihologică şi consilierea

educaţională. Consilierea educaţională presupune elemente de consiliere suportivă,
de dezvoltare, vocaţională, informaţională dar profesorul consilier nu deţine
competenţe în ceea ce numim consiliere de criză - domeniu de intervenţie ce ţine
strict de competenţa psihologului şi care implică cunoştinţe, metode şi tehnici de
intervenţie de specialitate. De asemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv
şi competenţă evaluarea psihologică a elevului. Utilizarea testelor psihologice
presupune vaste cunoştinţe de psihodiagnoză. Rezultatul în sine la un test,
exprimat numeric, poate să nu aibă nici o
12
relevanţă dacă este rupt de un context anume. Interpretarea calitativă a
multiplelor valenţe şi relaţii pe care le implică orice rezultat la un test poate
fi realizată doar de către psiholog. În caz contrar, evaluarea psihologică poate
avea efecte negative asupra persoanei evaluate. 3) Consilierea vocatională În
domeniul pregătirii pentru carieră se pot distinge mai multe forme de intervenţie:
•Consilierea vocaţională oferă informaţii despre opţiuni educaţionale şi

profesionale; facilitează dezvoltarea personală pentru luarea unor decizii în

concordanţă cu aptitudinile personale şi realităţile sociale .
•Consilierea privind cariera asistă individul în rezolvarea problemelor şcolare,

profesionale, dezvoltă şi aplică intervenţii bazate pe cercetările psihologiei

vocaţionale.
•Orientarea vocatională {vocational guidance) este o formă de asistare în

domeniul carierei. Orientarea implică îndrumarea clientului pentru a realiza

decizii specifice. • Orientare şcolară şi profesională (O.S.P.) desemnează un
ansamblu de acţiuni educative cu implicaţii psihologice, sociale, economice,
medicale, ergonomice, etice, care au ca obiectiv principal pregătirea elevilor
pentru alegerea studiilor şi profesiunii.

13
Curs 4: CONCEPTUL DE NORMALITATE ŞI CEL DE ANORMALIATE. PERSONALITĂŢILE MATURE
Comportamentul (a)normal Acest comportament este propriu indivizilor care au
tulburări mentale grave, cât şi asupra celor care au dezvoltat stiluri de viaţă
autodistructive. Linia de demarcaţie între comportamentul „normal" şi cel
„anormal" este departe de a fi clară. A. Definirea anormalităţii Ce înţelegem prin
comportament „anormal"? Care sunt criteriile de diferenţiere de comportamentul
„normal"? În privinţa anormalităţii nu există un consens, dar majoritatea
încercărilor de a descrie anormalitatea sunt fundamentate pe una sau mai multe
dintre următoarele definiţii. DEVIEREA DE LA NORMELE STATISTICE. Cuvântul anormal
înseamnă în

primul rând „alături de normă". O definiţie a anormalităţii are la bază frecvenţa

statistică: comportamentul anormal nu are frecvenţă statistică sau este deviat de
la normă. Dar, potrivit acestei definiţii, persoana care este extrem de
inteligentă sau extrem de fericită va fi clasificată ca anormală. Prin urmare, la
definirea comportamentului anormal, trebuie să luăm în considerare ceva mai mult
decât frecvenţa statistică. DEVIEREA DE LA NORMELE SOCIALE. Fiecare societate are
anumite standarde, sau norme, pentru un comportament acceptabil; comportamentul
care deviază pronunţat de la aceste norme este considerat anormal. Comportamentul
care este considerat normal de către o societate, poate fi considerat anormal de
către alta. De exemplu, membrii unor triburi africane nu consideră că este
neobişnuit să auzi voci când de fapt nimeni nu vorbeşte sau să vezi ceva când nu
există nimic acolo, dar asemenea comportamente sunt considerate anormale de către
majoritatea societăţilor. O altă problemă este aceea a modificării în timp a
conceptului de anormalitate în cadrul aceleiaşi societăţi. Acum 30
14
de ani, majoritatea americanilor considerau că fumatul marijuanei sau apariţia
aproape gol pe plajă sunt comportamente anormale. Astăzi, aceste comportamente
tind să fie văzute mai degrabă ca nişte componente ale stilului de viaţă decât
semnele unei anormalităţi. Orice definiţie a anormalităţii trebuie să fie ceva mai
complexă decât nivelul de înţelegere socială. COMPORTAMENTUL INADAPTAT. In locul
definirii comportamentului anormal în termenii devianţei de la normele statistice
sau societale, numeroşi oameni de ştiinţă din domeniul social cred că cel mai
important criteriu este modul în care comportamentul afectează bunăstarea
individului sau a grupului social. In conformitate cu acest criteriu,
comportamentul este anormal dacă el este inadaptat, dacă el are efecte adverse
asupra individului sau asupra societăţii. Unele tipuri de comportament deviant
interferează cu bunăstarea individului (un bărbat poate să aibă o teamă atât de
puternică de mulţime, încât să nu poată merge cu autobuzul la muncă; un alcoolic
care consumă cantităţi mari de băutură nu poate să-şi păstreze locul de muncă; o
femeie care încearcă să se sinucidă). Alte forme de comportament deviant sunt
nocive societăţii (un adolescent care are „explozii" violente de agresivitate; un
individ paranoic care pune la cale asasinarea unei figuri publice). Dacă utilizăm
criteriul inadaptării, toate aceste comportamente vor fi considerate anormale.
DISCONFORTUL PERSONAL. Cel de-al patrulea criteriu postulează anormalitatea în
termenii trăirii subiective a unor suferinţe personale. Majoritatea indivizilor
diagnosticaţi cu o tulburare mentală se simt mizerabil. Ei sunt anxioşi, deprimaţi
sau agitaţi, iar mulţi suferă de insomnie, apatie sau de numeroase dureri. Uneori,
disconfortul personal poate fi singurul simptom de anormalitate; comportamentul
individului pare normal unui observator obişnuit. Nici una dintre aceste definiţii
nu asigură o descriere completă, satisfăcătoare a comportamentului anormal. În
majoritatea cazurilor, toate cele patru criterii - frecvenţa statistică, deviaţia
socială, comportamentul inadaptat şi disconfortul personal - sunt luate în
considerare la diagnosticarea anormalităţii.
15
B. Ce este normalitatea? Normalitatea este chiar mai dificil de definit decât
anormalitatea, dar majoritatea psihologilor sunt de acord că următoarele calităţi
indică bunăstarea emoţională. Aceste caracteristici nu fac distincţii precise
între sănătatea mentală şi afecţiunea mentală; mai degrabă ele reprezintă
trăsături pe care le posedă persoana normală într-o măsură mai mare decât
individul care este diagnosticat ca anormal. 1. Percepţia eficientă a realităţii.
2. Cunoaşterea de sine.
3. Abilitatea de a exercita un control voluntar asupra comportamentului 4.
Aprecierea de sine şi acceptarea. 5.

Abilitatea de a avea relaţii afective

6. Productivitatea. C. Tipuri de personalitate Dacă luăm în considerare unele

aspecte structural-funcţionale şi altele ce vizează finalitatea adaptativă a
personalităţii desprindem următoarele tipuri: I.Personalităţi imature psihologic
şi social, caracterizate prin simplitatea structurilor psihice componente, prin
lipsa corelaţiei logice dintre ele, printr-o funcţionalitete neeficientă,
situaţională, imprevizibilă, inegală, în sfârşit, prin capacităţi adaptive extrem
de scăzute la situaţiile comune şi mai ales la cele noi; Sintetic, persoana
imatură poate fi descrisă astfel:
1. graniţe limitate ale Eului, neimplicate în diverse activităţi, neparticipante
în mod

autentic, nu doar fizic, ci şi psihologic;

2. centrate pe ele însele, închise în ele însele, posesive, sufocante,
exclusiviste (cred

că numai ele au trăit o anumită experienţă, doresc să fie iubite, dar nu pot dărui
f iubirea);
16
3. emoţional zgomotoase, cu izbucniri de mânie şi pasiune, întâmpină frustrările
cu

aversiune, sunt acuzatoare şi autoacuzatoare;

4. modifică realitatea pe care o reflectă pentru a o adapta tendinţelor şi
fanteziilor lor; 5. sunt afectate, „pozează", caută să lase alte impresii asupra
fondului lor, contrare

celor pe care le deţin;

6. acţionează fluctuant, ezitant, în funcţie de situaţii, împrejurări.

II.Personalităţi mature psihologic şi social, ce se disting printr-o mare

complexitate structural-funcţională, prin adaptarea lor suplă şi flexibilă la cele
mai diverse situaţii, prin eficienţă sporită. Ei sunt capabili, pe baza unei
abilităţi adecvate de testare a realităţii să dea situaţiilor semnificaţia pe care
o merită şi să aprecieze corect valoarea unui obiect ( cu sens extins de fiinţă
sau numai lucru). Această apreciere „corectă” se adresează inclusiv propriilor
aptitudini şi propriilor limite. P. m. deseori sunt capabile săşi amâne
satisfacerea unor pulsiuni până în clipa în care acestea pot fi – în diferite
moduri agreate social – satisfăcute. Această satisfacere se poate realiza direct
sau simbolic. Personalităţile mature au de asemenea, o anumită detaşare de
situaţie, care le permite să privească obiectiv problema cu care se confruntă; o
anumită forţă a Eu-lui rezultată din confruntarea realistă cu problemele şi din
succesul întreprinderilor sale. Nu e mai puţin adevărat că este prezentă şi o
anume doză de scepticism/reţinere în a accepta ce este neobişnuit, dar această
trăsătură nu afectează substanţial percepţia pozitivă a vieţii. Rezumativ, putem
prezenta personalitatea individului matur astfel: 1.extensiunea simţului Eului,
adică încorporarea în personalitate a unor noi şi nenumărate sfere ale interesului
uman, astfel încât ele să devină personale în mod semnificativ; 2.depăşirea
egocentrismului, stabilirea relaţiilor cu alte persoane, „raportarea caldă a Eului
la alţii"; manifestarea capacităţii de intimitate, compasiune, toleranţă
relaţională; 3.dispun de echilibru emoţional, de autocontrol, de simţul
proporţiei, îşi asumă, conştient, noi riscuri şi noi şanse de eşec, sunt tolerante
la frustrare, se acceptă pe e|e însele;
17
4.percep, gândesc şi acţionează cu interes în conformitate cu realitatea externă,
pe care o reflectă veridic; 5.sunt capabile de a fi ele însele, dispun de
capacitatea de autoobiectivare, de intuiţie, autocunoaştere, umor; 6.trăiesc în
armonie cu o filosofie de viaţă unificatoare, sunt capabile de a-şi forma o
concepţie generală despre lume pe care o vor transpune constant, în practică. Nu
putem să nu observăm că numai trăsăturile personalităţii mature se pot circumscrie
perfect în normalitate. III.Personalităţi accentuate, cu o serie de caracteristici
ce ies din comun, mai acute faţă de media populaţiei, care manifestă tendinţa de a
aluneca în anormal, fără a deveni anormale, fapt care afectează serios
capacităţile adaptative ale individului. K. Leonhard susţine că jumătate din
populaţiile studiate de el prezentau caracteristici de personalităţi accentuare;
IV.Personalităţi destructurate, care se deosebesc total faţă de media populaţiei,
incapabile de a se adapta solicitărilor şi împrejurărilor vieţii.

Curs 5: PERSPECTIVA PSIHANALITICĂ ÎN CONSILIERE 1. Definire

18
Psihanaliza înglobeaza o serie de concepţii1 dezvoltate de Sigmund Freud privind
explicarea fenomenelor psihice, bazate în primul rând pe cercetarea procesesor
desfăşurate în inconştient şi a relaţiilor sale cu constientul, din care rezultă
procedee terapeutice aplicate în cazul tulburărilor psihopatologice. Succint,
psihanaliza reprezintă:
•un procedeu de cercetare a proceselor psihice, scopul fiind acela de a investiga
semnificaţia

faptelor şi reprezentărilor care au loc în inconştient;

•o metodă de terapie a tulburărilor psihice, în cadrul careia se tinde la
rezolvarea

acestora prin aducerea la suprafaţă şi clarificarea semnificaţiei rezistenţelor,

transferurilor şi dorinţelor ascunse ale pacienţilor;
•un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice
inconştiente

asupra trăirilor, gândirii şi activităţii oamenilor. 2. Istoric Psihanaliza a fost

dezvoltată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie generală a
inconştientului. Modalitatea funcţiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud
în special din studiul semnificatiei viselor, interpretate de el ca realizare
imaginară a indeplinirii dorinţelor ce derivă din aspiraţiile refulate ale
copilăriei. Calea recomandată pentru accesul în înconstient este inţelegerea
sensului viselor şi a actelor ratate.

3. Dezvoltarea perspectivei psihanalitice a) Carl Gustav Jung Jung, unul din

primii elevi ai lui Freud, a fost ulterior fondatorul propriei şcoli, pe care a
numito "Psihologie analitica".
1

Aceste concept s-au extins şi în domeniul analizei şi explicării fenomenelor

socio-culturale. 19
Idei emise de Jung:
-conceptul de "libido" are nu numai semnificatia unui impuls sexual, ci reprezinta

totalitatea instinctelor si impulsurilor creative precum si forţa de motivaţie a

omului;
-în afară de inconştientul personal al individului, există şi un inconştient
colectiv al

întregii umanităţi. b)Alfred Adler Adler, un alt elev al lui Freud, se axează pe
analiza conceptului de inferioritate, concluzionand că:
-în varianta în care sentimentul de inferioritate nu este depăsit, apare o stare
nevrotică,

apare tendinţa de izolare în raport cu lumea reală;

-depaşirea stării de inferioritate poate conduce la dorinţa nestăpânita de
putere/de

dominare. c) Otto Rank O. Rank consideră că traumatismul suferit în momentul

naşterii reprezintă cheia explicării nevrozelor. d) Neo-freudienii: Erich Fromm,
Karen Horney şi Harry Stack Sullivan:
-în analiza genezei nevrozelor, E. Fromm pune accentul pe calitatea relaţiilor
dintre individ şi

societate;
-K. Horney, lucrând în special în domeniul terapiei, deosebeşte două tipuri de
nevroze,

respectiv • nevrozele de situaţie • nevrozele caracteriale H. Sullivan consideră

că elementul principal îl reprezintă lupta cu starea de anxietate, stare ce se
poate atenua în urma terapiei. 4. Repere teoretice generale Noutatea concepţiilor
lui Freud a constat în recunoaşterea importanţei proceselor psihice inconştiente.
Acestea se desfasoară după alte reguli decât faptele conştiente.
20
Sub influenţa inconştientului, gânduri şi simţiri, care sunt legate unele de
altele, se pot disocia şi îndepărta, până la atingerea unei stări conflictuale.
Regulile logice, indispensabile gândirii conştiente, nu se aplică proceselor
psihice inconştiente. Prin analiza acestora, Freud a interpretat visele ca
mecanisme de protecţie împotriva impulsurilor care tind să se exteriorizeze şi
care sunt în strânsa legatură cu amintiri refulate ale copilăriei. În felul
acesta, gânduri şi impulsuri inacceptabile, numite şi conţinut latent al visului,
se transformă într-o trăire conştientă, care nu mai este înţeleasă nemijlocit şi
care devine un "vis manifest". Cunoaşterea acestor mecanisme inconştiente permite
psihanalistului să inverseze decursul procesului (transformarea visului latent în
vis manifest) şi, astfel, să descopere semnificaţia traumei care ii stă la bază.
5. Teoria impulsurilor Freud consideră că procesele conflictuale care au loc în
inconstient sunt în strânsă legatură cu impulsuri care îşi au originea în
copilarie. Dacă aceste conflicte inconstiente sunt recunoscute de pacient cu
ajutorul analizei, ele pot găsi o soluţie, care în psihicul imatur al unui copil
nu era posibilă. In concepţia lui Freud asupra sexualitatii la copii, impulsul
sexual al adulţilor este rezultatul final al unui proces de dezvoltare. Inceputul
are loc în copilarie şi comportă mai multe faze:
•faza orala (0-1 an) •faza anala (1-3 ani) •faza genitala (oedipala, falica)
infantila (3-6 ani)

•faza de latenţă (6-12 ani) •faza de maturitate (după 12 ani) 6. Modelul celor
trei instanţe Cele trei instanţe sunt: Sine, Eu şi Supra-Eu
21
•Sinele este un rezervor primitiv şi neorganizat de impulsuri, izvorul emoţional
al

impulsurilor şi al dorinţelor impulsive, locul reprezentărilor şi comportărilor

arhaice şi al refulărilor.
•Eul se găseste la limita dintre conştient şi inconstient, este instanta trecerii
la acţiune, a

funcţiei de adaptare la realitate şi de investigare a realităţii. Eul derivă din

Sine şi reprezintă Sinele în viaţa reală conştientă, cu alte cuvinte, modulează
necesităţile impulsive într-o forma adaptată la realitate.
•Supra-Eul este instanţa superioară, domeniul conştiintei, al valorilor, al
idealurilor, al

preceptelor şi interdicţiilor, al reprezentărilor morale. Pentru a se apăra de

impulsuri inacceptabile, Eul dezvoltă strategii sub forma unor mecanisme de
protecţie, cum ar fi -refulările (= excluderea impulsurilor din perceptia
constienta)
-proiecţiile (= atribuirea propriilor dorinţi inconstiente altor persoane)
-adoptarea unui comportament în totală contradictie cu puternicul impuls
inconstient.

7. Concepte de bază Anxietatea - poate fi generată de •teama părăsirii sau

pierderii unei fiinte iubite; •riscul pierderii iubirii din partea partenerului;
•pericolul unor represalii sau pedepse; •imputarea nefondată a unei culpabilităţi.
Sublimarile (apar în special în activitaţile intelectuale şi în cadrul activităţii
artistice; prin intermediul sublimărilor o persoană îşi deturneaza energia sexuală
sau agresivă de la scopul său primar; concomitent, sublimarea reprezintă o
veritabilă descărcare a energiilor pulsionale, fapt care îi permite subiectului să
evite nevroza) care pot să apară în astfel de

22
situaţii reprezintă "refulări reunite", care asigura organizarea eului moral şi
social al individului. Nevroza = starea de refulare a unei amintiri, a unui impuls
inacceptabil, precum si simptomele ce decurg din acest proces. Eul refulează
fanteziile, dar libido-ul legat de aceste fantezii continuă să persiste provocând
tulburări somatice de natură isterică, stări de anxietate sau fobii obsesive.
Psihanaliza ca metoda terapeutică - constă în aducerea in plan conştient a
experienţelor traumatizante din copilărie, experienţe care au fost până atunci
refulate. 8. Metodele psihanalizei Anamneza pacientului (Pacientul este culcat în
timp ce psihanalistul se găseste în afara câmpului său vizual. Anamneza reprezinta
un moment important, dat fiind faptul că în timpul ei se poate constata un
transfer pozitiv sau unul negativ, în functie de tonalitatea trăirilor proiectate
asupra terapeutului). Asociaţiile libere realizate de pacient - facilitează
accesul terapeutului la conţinutul trăirii psihice a subiectului, la conflictele
sale intime, la etiologia nevrozei. Semnificaţia viselor - metoda presupune
experienţă în interpretare şi exclude orice dogma. Interpretarea simbolurilor -
aduce noi precizari in direc|ia etiologiei stărilor nevrotiee. Interpretarea
lapsusurilor - uitarea este motivată de producerea unui sentiment neplăcut.

Curs 6: MODELUL UMANIST (EXPERIENTIALIST) ÎN CONSILIERE

23
Susţinut de unul dintre iniţiatorii sai, A. Maslow, ca a treia forţă in
psihologie, modelul umanist este azi un model foarte cunoscut. Alături de Maslow
aparţin acestei orientări şi alti psihologi americani (Carl Rogers, Charlotte
Buhler, J.FT. Bugental) sau din alte tari europene, cum ar fi: Anglia (J. Cohen),
Germania (A. Wellek), Franta (Max Pages, A. de Peretti). Asociatia Americana de
Psihologie Umanista a formulat patru caracteristici ale celor ce adera la noua
orientare, caracteristici care exprima, de fapt, scopurile ei (op. cit, pp. 104-
105):
•centrarea atentiei pe experienta persoanei, ca fenomen primar in studiul omului
•accent pe unele calităti umane cum ar fi: alegerea, creativitatea, valorizarea si

autoactualizarea; •accent pe selectarea problemelor şi procedeelor de cercetare,

pe incarcatura de semnificatii;
•preocuparea pentru valorizarea demnitaţii si calitatii umane, pentru

dezvoltarea potentialului inerent oricarei persoane, accent pe persoana care are o

pozitie centrala, aceasta fiind vazuta in procesul descoperirii propriei sale
existente şi in relatiile sale cu alte persoane şi cu grupurile sociale. Modelul
umanist prezinta mai multe directii teoretice, dintre care vom descrie : •teoria
nondirectiva/consilierea •analiza tranzactionala. centrata pe client/persoana;

1. Consilierea centrată pe client In centrul acestei conceptii teoretice se afla,

asadar, capacitatea individului: fiinta umană are capacitatea latenta, daca nu
manifesta, de a se intelege pe ea însăşi şi de a-şi rezolva problemele suficient
pentru a functiona adecvat. Exercitarea acestei capacitati reclamă un context de
relatii umane pozitive, lipsite de amenintare sau de sfidare (provocare). Intrucat
fiecare are nevoie de o imagine pozitiva in tranzacţiile cu ceilalti, persoana
dezvoltă ceea ce C. Rogers numeste o imagine pozitivă condiţionată: ea se simte
demna de respect numai in anumite conditii, in functie de valorile impuse din
24
exterior, valorificare ce nu are nici o legatura cu ceea ce simte persoana cu
adevarat (cf. I. Dafinoiu, 2000, p. 104). Scopul consilierii/terapiei centrate pe
client este acela de a ajuta omul sa se autoevalueze realist, sa se simta liber,
autentic, să nu fie obligat să-şi nege sau sa-şi deformeze opiniile si atitudinile
intime pentru a mentine aprecierea persoanelor importante pentru el. Este ceea ce
reprezentantii acestei orientari terapeutice numesc libertate experienţială.
Aceasta libertate există când subiectul işi dă seama de ceea ce-i este permis să
exprime (cel putin verbal): emotiile si dorintele sale asa cum le simte şi
independent de conformitatea lor la normele sociale şi morale. 1.1. Etapele
procesului de consiliere 1. Clientul cere ajutor Pe baza cercetarilor sale, C.
Rogers descompune cele 3 etape ale procesului de consiliere în 12 pasi: 1.clientul
cere ajutor; 2.consilierul explica relatia sa cu clientul; 3.se creeaza o
atmosfera permisiva: clientul este incurajat sa vorbeasca despre problemele sale,
sa-şi exprime sentimentele, emotiile, trairile, 4.sentimentele clientului sunt
acceptate de consilier, 5.apar primele sentimente positive ale relaţiei de
consiliere; 6.consilierul incurajeaza exprimarea acestor sentimente, 7. clientul
işi accepta propriul Eu, 8.sunt clarificate principalele directii posibile de
actiune ale clientului; 9.clientul actioneaza in directia pozitiva; 10.actiuniie
pozitive sunt încurajate şi sprijinite de consilier; 11.comportamentul clientului
arata atingerea unui anumit nivel de maturitate; 12.relatia de consiliere este
perceputa ca o experienta evolutiva.

Încă de la început consilierul precizeaza ca nu el este cel care dispune de

raspunsuri la problemele pe care le reclama clientul, dar ca situatia de
consiliere in care a intrat il poate ajuta sa gaseasca singur solutii la
problemele sale; clientul este incurajat sa-şi exprime sentimentele in legatura cu
problema sa - sentimente preponderent
25
negative, de ostilitate şi de nelinişte; clientul se afla într-o stare de
incongruenţă, vulnerabil şi anxios; trăieste sentimentul ca nu corespunde imaginii
pe care o are despre sine. Este deosebit de importanta crearea unui climat afectiv
protector, in care clientul să simta securitate, caldura, libertatea de a-si
explora cele mai ascunse şi mai urâte sentimente ale propriului Eu, toleranţă,
respect, întelegere empatică. Consilierul nu trebuie sa facă nici o incercare de
a-1 critica pe client sau de a-1 opri in timp ce acesta îsi prezintă problemele;
el trebuie sa manifeste o atentie pozitiva neconditionată, acceptând toate
experientele clientului, intrucat ele alcatuiesc persoana unica pe care o are in
fata sa. Consilieul retraieşte universul interior al clientului într-o maniera
empatica şi incearcă sa returneze catre acesta experientele astfel receptate. 2.
Exprimarea unor sentimente pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi Este etapa in
care clientul constientizeaza din ce in ce mai mult valoarea propriei sale
persoane, experientele şi rolul acestora în destinul său. Clientul va întelege ca
ambivalenta este parte a conditiei umane şi el va fi capabil să-şi accepte propria
personalitate. Clientul are disponibilitatea de a accepta, cel puţin în principiu,
mesajul consilierului în legătură cu atitudinea pozitiva neconditionată a acestuia
faţă de el. 3. Cunoasterea de sine şi înţelegerea propriului Eu Clientul este acum
mult mai deschis spre experienţa sa si mai puţin defensiv (stadiul acordului
intern mai complet), devine din ce in ce mai capabil de a-si rezolva singur
problemele; functionarea sa psihica se amelioreaza şi se dezvolta in sens optimal;
creşte consideratia pozitiva fata de sine , clientul incearca acum o toleranta si
o acceptare crescuta a celorlalti, se percepe ca fiind mai apt sa-si controleze si
sa-şi dirijeze comportamentul, cu atat mai mult cu cat şi ceilalti il percep ca
fiind mai matur si mai adaptat social; clientul devine o persoana care îsi exprima
mai plenar scopurile si valorile proprii. 1.2. Relatia de consiliere

26
Mai mult decât tehnicile terapeutice utilizate, relatia de consiliere este
deosebit de importanta in consilierea/terapia centrata pe client. Se porneşte de
la premisa ca relatiile interpersonale reprezinta cheia dezvoltarii individului.
In acest sens, consilierea ofera o relatie care este astfel structurata incat va
permite actualizarea resurselor, facilitarea dezvoltarii si maturizarii. Aceasta
implica cateva conditii (Irina Holdevici,1996; selecţie) : •consilierul nu trebuie
să impuna clientului conditii in ceea ce priveste atitudinile, ci numai in ceea ce
priveste comportamentul;
•consilierul trebuie să se abtina de la orice exprimare sau actiune contrară
principiilor

anterior formulate: trebuie să se abtină de a întreba, a dovedi, a interpreta, a

sugera, a convinge, a asigura, a sfătui; consilierul trebuie să acorde încredere
clientului, considerând ca acesta este cel mai în măsură a-si rezolva problemele
şi de a lua decizii in mod independent; consilierul trebuie să se concentreze mai
ales pe ceea ce simte clientul. Rogers sugerează ca eficienţa terapeutica nu
consta in construirea unei relatii terapeutice eficiente, ci in efortul continuu
al consilierului de a mentine aceasta relaţie bazata pe empatie, congruenta şi
imagine pozitivă necondiţionată.

1.3. Tehnici de consiliere C. Rogers propune urmatoarele tehnici de consiliere/

terapie (cf. Iolanda Mitrofan, 2000) : •reflectia, meditatia, afirmatii cu accent
pe sentimentele prezente; •reformularea continutului relatat de client;
•acceptarea

neconditionata (atitudine empatica autentica): acceptarea pozitiva verbala şi

nonverbala. In prezent se folosesc urmatoarele tehnici de consiliere nondirectiva:
A. Tehnici de ascultare. Ascultarea activa

Pe parcursul relatarilor clientului, consilierul trebuie sa fie preocupat in

permanenta de intrebari precum. Ce spune de fapt clientul ? ; Care sunt mesajele
reale
27
ale acestuia ?. Aceasta preocupare poate fi verbalizata prin afirmatii de tipul:
Se pare ca suferiti mult din cauza faptului ca... . In felul acesta, consilierul
arata ca manifestă un interes sporit faţă de ceea exprima clientul, printr-o
atitudine plina de atenţie şi solicitudine. Tehnica ascultării include, cu
deosebire, atentia acordata unor semne nonverbale: folosite nu pentru a exprima
sentimente, ci pentru a le ascunde.

B. Tehnici de reflectare: a. Repetitia ecou Consilierul reia o secventa din

relatarea clientului, accentuand cuvintele şi expresiile - cheie. Astfel, clientul
este încurajat sa comunice şi, mai mult, acesta simte ca este inteles, acceptat,
simte ca nu este singur. Exemplu: Clientul: ...Eram atât de nefericit... .
Consilierul: .. .Erati atât de nefericit... etc. De aceea, reformularea mesajului
clientului, utilizand alti termeni, considerati ca echivalenti, este superioara in
masura in care evidentiaza un efort real de intelegere. Exemplu: Clientul: ...Emm
atât de nefericit... . Consilierul : ... Vreti să spuneti ca intâmplarea
respectivă v-a intristat foarte mult... etc. b. Repetitia pe alt ton. Consilierul
reia o parte din relatarea clientului dar pe alt ton si cu o nuanta de umor,
tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor evenimente considerate negative.
C. Tehnici de reformulare A reformula inseamnă a spune cu alti termeni intr-o
maniera mai concisa sau mai explicita ceea ce clientul tocmai a exprimat. O
reformulare este corect efectuata si devine eficienta doar in masura in care
intruneste acordul celui caruia ii este destinată (I. Dafinoiu, 2000, p. 125).
Pentru Rogers, acordul clientului reprezinta criteriul principal al validitatii
reformularii; clientul este considerat expert in problema sa, cea mai informata
persoana in legatura cu situatia pe care o traieste.
28
trei procedee principale ale reformularii: Exemplele care insotesc descrierea
acestor procedee sunt preluate din lucrarea Elemente de psihoterapie integrativă,
semnată de I. Dafinoiu (op. cit., pp. 126-127): 1. Reformularea-reflectare
consilierul subliniaza aspectele esentiale din relatarea clientului, pastrand însă
cadrul de referinta propus de client. Exemplu: Clientul: ...Problema cu acest gen
de sentimente placute este ca ma simt nefericit pentru ca stiu ca, dupa aceste
extraordinare momente de improspatare a forte lor, voi recădea in starea de
depresie. Consilierul: Daca inteleg bine, va spuneţi ca aceste reactii tonice sunt
pasagere si acest fapt vă interzice orice satisfactie. 2. Reformularea ca
inversare a raportului figură-fond este un procedeu care se foloseste, cu
deosebire, atunci cand clientul este nemultumit de modul in care a reactionat
intr-o anumita situatie ; ea permite sa se obţină o nouă viziune asupra
ansamblului, fără a se adăuga sau omite ceva din relatarea clientului. Acest
procedeu îşi are originea în teoria gestaltistă şi exprimă foarte bine concepţia
rogersiană privind restructurarea câmpului. Exemplu : Clientul: ...Sunt singurul
din clasă care nu face nimic niciodată bine! Consilierul: ...După părerea
dumneavoastră toţi ceilalţi reuşesc mai bine decât dumneavoastră ? 3.
Reformularea-clarificare este un procedeu complex prin care consilierul formulează
ceea ce clientul a simţit, dar nu poate exprima. Exemplu : Clientul: Cumnatul meu
este un tip literalmente plin de pretenţii. După el, numai persoana lui contează.
Numai el are ceva de spus. Imediat ce apare, conversaţia este monopolizată de el.
Pot să urez bună seara la toata lumea şi să plec. Consilierul: Nodul problemei nu
este dat atât de aceste maniere, cât faptul că ele, întrun fel sau altul, vă
deranjează, ajung să vă elimine. Curs 7: ANALIZA TRANZACŢIONALĂ ÎN CONSILIERE 1.
Prezentarea instrumentului
29
Acest instrument de terapie/consiliere are la bază sistemul teoretic elaborat de
către psihologul canadian (naturalizat mai apoi american) Eric Berne (Analiza
tranzacţională şi psihoterapie, 1961, şi Jocuri pentru adulţi, 1962). Născută în
Statele Unite, Analiza Tranzacţională (A.T.) (tranzacţie -comunicare, relaţie,
contact între persoane/grupuri) a cunoscut rapid un succes considerabil, nu numai
ca instrument de evoluţie (dezvoltare) personală dar şi ca instrument de evoluţie
a grupurilor. Pentru elaborarea A.T., Berne porneşte de la premisa conform căreia,
orice fiinţă omenească ce vine pe lume, fără complicaţii genetice sau accidente,
este o fiinţă cu imense potenţiale, care merită un respect deplin, indiferent de
rasă sau de apartenenţă socială (cf. R. De Lassus, 2000, p. 147-148). Fiinţa
omenească poate - şi trebuie - să ajungă la cea mai înaltă conştiinţă de(spre)
sine, prin faptele ei, prin modul în care îşi foloseşte energiile (intelectuale,
fizice şi spirituale) în raporturile ei cu ceilalţi şi cu lumea. Berne susţine că
aspectele cognitive, emoţionale şi comportamentale interacţionează în structura de
personalitate. Pentru ilustrarea aceastei idei, Berne descrie structurarea
personalităţii ca fiind constituită din trei Stări ale Eu-lui:  Eul de Părinte 
Eul de Adult  Eul de Copil Se poate asocia mai mult sau mai puţin exact, starea
Eu-lui de Părinte cu nivelul comportamental, starea Eu-lui de Adult cu nivelul
cognitiv, starea Eu-lui de Copil cu nivelul afectiv.
 Eul

de

opiniile, interiorizat. trebuie. O persoană cu un Eu de Părinte dominant (Părinte

Normativ, Critic) încearcă să se impună în permanenţă în faţa celorlalţi, să
domine, să condamne, să judece sau să îi devalorizeze pe ceilalţi: Aşa trebuie să
faci, aşa trebuie să te comporţi!, Aşa este bine sau Aşa nu este bine, Este vina
ta !, Nu eşti capabil sa...etc. Alteori, Eul de Părinte se manifestă preponderent
prin comportamente de protecţie, de încurajare şi de ajutor (Părinte Binevoitor,
Grijuliu): Nu este grav, se

Părinte judecăţile Poate

cuprinde cerinţele, valorile, normele, pe care o persoană le-a fi definit sintetic

prin cuvântul

30
întâmplă oricui!, Bravo ! Ai găsit o soluţie excelentă !, Nu-fi fie teamă, rezolv
eu problema !, Pot să te ajut cu ceva ?. Un mare pericol rezidă în
subdimensionarea Eului de Părinte ceea ce poate să conducă la comportamente
dezadaptative prin ignorarea şi încălcarea oricărei reguli şi norme.  Eul de Adult
caracterizează comportamentul realist, logic şi raţional; este cel care pune
întrebări, şi interogare asupra lumii, compară, evaluează, analizează, învaţă,
reflectează, înţelege, comunică, ia decizii, rezolvă probleme, negociază. Poate fi
definit sintetic prin cuvintele: cine, când, cum, ce ? Eul de Adult (Calculatorul)
permite realizarea unui echilibru între dorinţe, plăceri (Eul de Copil) şi norme
şi valori (Eul de Părinte), facilitează eficienţa şi reuşita în atingerea
scopurilor propuse. În anumite situaţii însă, persoana care cu un Eu de Adult bine
conturat - îşi ascultă Eul de Părinte şi îşi reprimă Eul de Copil - devine o
persoană exagerat de raţională, calculată, pragmatică; fantezia, spontaneitatea şi
plăcerea micilor bucurii ale vieţii nu îi sunt caracteristice (inteligenţă rece). 
Eul de Copil însumează emoţiile, satisfacţiile, plăcerile şi neplăcerile,
regretele, anxietăţile şi temerile, mânia şi furia. Este starea prin care se
exprimă spontan, liber trebuinţele şi dorinţele noastre, emoţiile, sentimentele şi
creativitatea. Doresc, îmi place sunt cuvinte care definesc Copilul Liber. El
reprezintă totodată şi resursa de creativitate, intuiţie, spontaneitate. El este
cel care se bucură, se întristează, râde, plânge, respinge, are fantezii, are
preferinţe, are nelinişti. Din contră, Copilul Adaptat defineşte o persoană care
îşi reglează trebuinţele, dorinţele în funcţie de expectanţele celorlalţi. Acest
comportament adaptativ se manifestă la niveluri diferite : -adaptare socială la
cereri (celălalt emite o cerere, noi ţinem cont de ea şi ne modificăm propriile
trebuinţe) sau la regulile pe care le acceptăm (de exemplu, acceptarea regulilor
de politeţe) ; -supunere (teama în faţa reacţiilor celuilalt); -devalorizare (ne
victimizăm, ne declarăm incapabili), -revoltă (susţinem în mod sistematic
contrariul, în acest caz devenind copil rebel).
31
Cele 3 Stări ale Eu-lui se dezvoltă în fiecare persoană (conţinând: gânduri,
raţionamente, emoţii şi sentimente, norme şi comportamente). Nici una dintre
acestea nu este mai importantă decât celelalte. Astfel, cei care practică A.T. vor
considera că este de dorit (op. cit., pp. 42-43): -să desfăşori o muncă
intelectuală (teme şcolare, lectura unui dosar, analiza unui contract) cu Adultul;
-să dai directive (unor copii, soldaţilor, unor persoane aflate într-o situaţie
critică) cu Părintele Normativ ; -să ai grijă de copii, să-i întreţii, să-i ajuţi,
să-i încurajezi, să-i susţii pe ceilalţi cu Părintele Binevoitor ; să te supui
normelor sociale (regulamente, reguli de politeţe) cu Copilul Adaptat; -să te
revolţi împotriva tuturor formelor de nedreptate cu Copilul Rebel, -să-ţi exprimi
în mod spontan sentimentele adevărate cu Copilul Liber, în cadrul unor atitudini
de profund respect faţă de ceilalţi. În acelaşi timp, ei vor recunoaşte în
unanimitate că nu este de dorit: -ca o persoană să emită aproape întotdeauna
păreri despre viaţă pornind numai de la Părintele său Normativ sau numai de la
Adultul său , -ca o persoană să-şi asume prea mult din obligaţiile celorlalţi cu
Părintele Binevoitor ; -ca o persoană să se supună, să se plângă deseori cu
Copilul Adaptat; -ca o persoană să nu ia niciodată vreo iniţiativă şi să aştepte
întotdeauna să o facă ceilalţi (Copil Adaptat), -ca o persoană să nu îndrăznească
să-şi exprime spontan sentimentele. În situaţii nepotrivite, o educaţie rigidă,
plină de constrângeri conduce la exacerbarea Eului de Părinte; o educaţie excesiv
de liberă/protectoare conduce la supradezvoltarea Eului de Copil. Se impune ca
educatorii/părinţii să ofere modele comportamentale care să demonstreze copilului
echilibrul celor trei structuri. Comunicarea pozitivă între două sau mai multe
persoane necesită o comunicare (tranzacţie) paralelă între structuri.

32
Când de exemplu, răspund cu Eul parental unei persoane care mi s-a adresat cu Eul
de copil, comunicarea se blochează, am răspuns unei emoţii, dorinţe cu o regulă
sau restricţie.

Consilierea ce are la bază Analiza Tranzacţională este guvernată de anumite

principii generale, aplicabile, de altfel, tuturor tipurilor de consiliere :
•Consilierea este, în esenţă, o relaţie permisivă ; •Consilierea susţine clientul
în procesul rezolutiv dar nu oferă soluţii. •Clientul este responsabil pentru
propria sa evoluţie şi dezvoltare.

2. Etapele procesului de consiliere 1.Clientul prezintă anumite probleme - de

relaţionare, de comunicare, de adaptare, de integrare etc. - drept pentru care se
prezintă la consilier. 2.Analiza situaţiilor care au determinat apariţia problemei
clientului. 3.Definirea obiectivului de schimbare dorit de către client.
4.Întocmirea unui contract scris în care se specifică obiectivele (aşteptările)
clientului. 5.Consilierea propriu-zisă în funcţie de obiectivele clientului şi
egograma acestuia
33
realizată prin inventarierea Stărilor Eu-lui: Părinte Normativ, Părinte
Binevoitor, Adult, Copil Adaptat, Copil Liber. 6.Încheierea procesului de
consiliere în momentul în care clientul a îndeplinit scopurile şi obiectivele
prevăzute în contractul terapeutic. În cadrul procesului de consiliere
tranzacţionalistă, un rol important se acordă dezvoltării Stării de Copil, a
acelei părţi creative, originale şi unice din noi înşine. Realizarea acestui
obiectiv presupune parcurgerea mai multor faze. 1. Consilierul explică clientului
că recunoaşterea Stării de Copil reprezintă punctul esenţial al dezvoltării sale
şi, ca urmare, clientui este încurajat să identifice şi să exprime tot mai mult
ceea ce este unic şi irepetabil în el.
2.Consilierul ajută clientul să conştientizeze faptul că, în mai toate deciziile
luate,

Copilul este consultat.

3.Clientul este încurajat să aibă încredere în intuiţie, să experimenteze

senzorialitatea sa (să privească, să se mire, să asculte etc).

4.Consilierul ajută clientul să-şi exprime liber şi spontan sentimentele.

5. Clientul este sprijinit să-şi însuşească noi libertăţi. În această direcţie

foarte utile se dovedesc a fi temele/sarcinile de lucru. Exemplu : să găsească un
număr cât mai mare de completări ale frazei : „hotărăsc să-mi permit să…” 3.
Relaţia de consiliere Relaţia de consiliere este definită ca un parteneriat între
cei doi protagonişti, practician tranzacţionalist - client, fiecare dintre ei cu
viziuni, expectanţe şi scopuri diferite. Responsabilităţile consilierului, precum
şi responsabilităţile clientului sunt prevăzute în contractul iniţial: •
Responsabilităţile consilierului:

34
a. să conducă şi să dirijeze procesul de consiliere în vederea realizării
obiectivelor clientului , b. să evite jucarea rolurilor de victimă, salvator sau
persecutor ; c. să participe activ, împreună cu clientul, la analiza
tranzacţională, analiza jocurilor psihologice şi analiza scenariilor de viaţă,
d.să ajute clientul la învăţarea conceptelor A.T. pentru a le putea folosi în
evaluarea propriului comportament, e. să ţină la curent clientul cu direcţia şi
rezultatele consilierii, f. să asiste clientul la realizarea contractului cu el
însuşi, rolul consilierului fiind cei de martor sau facilitator , g. să considere
obiectivele clientului mai importante decât cele proprii. • Responsabilităţile
clientului: a. să stabilească, prin contract, ceea ce vrea să schimbe; b. să
identifice potenţele interioare ce ar putea fi antrenate în obţinerea schimbării;
c. să-şi asume responsabilitatea pentru propriile decizii şi acţiuni şi să
îndeplinească sarcinile date de consilier; d. să contribuie la stabilirea unei
relaţii terapeutice de siguranţă şi încredere; e. să considere consilierul drept
aliat al schimbării şi nu magician; Aşadar, care este rolul Analizei
Tranzacţionale ? Analiza Tranzacţională este un mijloc de dezvoltare, de evoluţie
personală, care ne permite să ne extindem, să ne dezvoltăm propria personalitate.
Să depăşim micile conflicte personale... (K. De Lassus, 2000, p. 147).

35
Curs 8: PERSPECTIVA BEHAVIORISTĂ ÎN CONSILIERE

Perspectiva comportamentalistă a fost iniţiată de J. B. Watson. Conceptele de bază

ale modelului comportamentalist sunt cele de întărire socială şi control al
comportamentului. Întărirea socială se materializează prin utilizarea adecvată a
stimulilor din mediu (emise de către persoanele semnificative pentru client)
astfel încât comportamentele dezirabile să fie recompensate (sporind astfel
posibilitatea ca acestea să fie reiterate). Consilierea devine astfel un proces de
învăţare (şi de control al comportamentului în raport cu mediul social). Rezultă
că scopul consilierii constă în decondiţionarea individului şi stingerea
comportamentelor nedorite şi înlocuirea lor cu comportamente adaptative. 1.
Relaţia de consiliere Urmând orientarea punctului de vedere pragmatic,
behavioriştii au nesocotit iniţial importanţa relaţiei de consiliere. Lucrul
acesta a fost susţinut şi de observaţia că în cazul unor probleme mai simple şi a
unor clienţi mai cooperativi, tehnicile comportamentale clasice sunt eficiente şi-
n absenţa unei relaţii de consiliere de calitate. Dar când clientul nu se
identifică cu scopurile terapiei, ele trebuie atinse prin responsabilizarea
ambilor participanţi pe baza unei relaţii bazate pe încredere şi empatie. Ţelurile
fiind comune atât pentru consilier cât şi pentru client (îmbunătăţirea calităţii
vieţii clientului, mai buna cunoaştere de sine a acestuia având ca finalitate o
mai reală raportare la mediul exterior şi interior), acestea pot fi atinse printr-
o colaborare permanentă. În consilierea comportamentală este evidentă relaţia
directă, de tip educaţional (chiar directivă şi manipulatoare) ceea ce aproape
garantează găsirea unor soluţii la problema clientului.
36
2. Tehnici de consiliere behavioriste 2.1. Tehnica desensibilizării sistematice În
cadrul acestei tehnici clientul este învăţat să se relaxeze şi să se comporte
într-un mod care exclude apariţia anxietăţii în prezenţa stimulilor anxiogeni.
Comportamentele anxioase sunt considerate deci răspunsuri condiţionate. Pentru
atingerea acestui deziderat trebuie parcurse trei etape: a. Învăţarea relaxării
(pe parcursul a 6 şedinţe). Principala metodă este cea a relaxării musculare
progresive deşi pot fi folosite şi şi hipnoza sau meditaţia; b. Stabilirea
ierarhiilor, adică enumerarea situaţiilor generatoare de anxietate în ordine
descrescătoare; c. Etapa desensibilizării poate fi atinsă când subiectul
stăpâneşte bine tehnicile de relaxare. Odată ajunşi în această etapă consilierul
descrie scene anxiogene, începând de la cele aproape neutre şi înaintând progresiv
pe linia stimulilor generatori de anxietate. Subiectul este încurajat să-şi
reprezinte scenele descrise. Şedinţa se termină când clientul afirmă că se teme.
Procesul de consiliere se termină când clientul devine apt să rămână relaxat la
stimulii anxiogeni. Şedinţa de desensibilizare durează de obicei 30 de minute cu o
frecvenţă de 2-3 ori pe săptămână, putând să se întindă pe câteva săptămâni pânâ
la câteva luni. Tehnnica desensibilizării este utilă pentru reducerea tracului de
examen, terapia fobiilor, tulburărilor anxioase sau a unor tulburări sexuale.

2.2. Tehnica aversivă Tehnica aversivă presupune înlăturarea comportamentelor

nedorite prin metoda (clasică) a sancţiunilor. Sancţiunea presupune atât
înlăturarea întăririlor pozitive cât şi utilizarea unor stimuli aversivi.

37
Întăririle pozitive constau în prezentarea unui stimul pozitiv după un răspuns cu
scopul de a creşte rata şi intensitatea răspunsului. Ca reguli ale întăririi
pozitive menţionăm: - Să fie aplicat constant (pt. a forma un comportament nou) -
Să fie aplicat intermitent (pt. a întări un comportament deja dobândit) - Să fie
aplicate imediat - Să fie aplicate particularizat. Întăririle negative presupun un
prezentarea unui stimul negativ la un comportament indezirabil, în scopul de a
schimba acel comportament cu unul mai potrivit. Reguli ale întăririlor negative: -
Se aplică imediat - Se aplică cu calm - Nu este criticată persoana ci
comportamentul - Sunt asociate obligatoriu cu întărirea comportamentelor
dezirabile - Sunt precedate de un avertisment. - Sunt interzise cu desăvârşire
pedepsele corporale (deoarece acestea atacă persoana şi nu comportamentul,
valorizând forţa fizică)! - Sunt contraindicate, de asemenea, etichetările!

2.3. Antrenamentul asertiv şi Modelarea A fi „asertiv” presupune „a-ţi afirma

drepturile, a-ţi face admisă legitimitatea; a te pronunţa clar şi constructiv,
chiar în absenţa unei dovezi tangibile; a-ţi spune părerea fără reţineri, adesea
în faţa unor interlocutori ostili.” (Dicţ. Webster) Asertivitatea este o
dimensiune subsumată inteligenţei emoţionale. Asertivitatea este un mod de
relaţionare care se opune agresivităţii dar şi comportamentului pasiv şi/sau
defensiv. Ea este un OPTIM COMPORTAMENTAL cu maximă dezirabilitate socială.
38
Răspunsul asertiv presupune alegere conştientă, decizie clară, flexibilitate,
curaj şi încredere. El se circumscrie în sfera preocupărilor de dezvoltare
personală a individului. S-au conceput Programe speciale de antrenament asertiv cu
aplicabilitate în tratarea tulburărilor emoţionale, a anxietăţii, depresiei,
fobiilor, tulburărilor psihosomatice. Aceste programe sunt urmate de obicei în
cadrul grupului dar e posibil ca ele să fie desfăşurate şi sub formă de program
individual (sub îndrumarea consilierului) ele devenind azi excelente antrenamente
structurante de dezvoltare generală a personalităţii. În antrenamentul asertiv
sunt abordate teme ca: • Primirea şi refuzarea unei solicitări • Interacţiunea cu
opersoane insistente • Formarea de abilităţi de comunicare (adresarea unor
întrebări, parafrazare, etc.) • Menţinerea asertivităţii în faţa agresivităţii
Antrenamentul asertiv se bazează în primul rând pe restructurarea cognitivă a
informaţiilor despre sine. Modelarea presupune însuşirea unor modele
comportamentale dezirabile, prin imitarea altor persoane înalt valorizate.
Învăţarea socială după model se poate realiza sub forma jocului de rol utilizate
pentru depăşirea situaţiilor conflictuale. Consilierul poate sprijini clientul
prin verbalizarea strategiilor interioare de prelucrare şi depăşire a unei
situaţii problematice, prilejuindu-i acestuia din urmă să-şi verifice propriile-i
strategii.

39
Curs 9: PERSPECTIVA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN CONSILIERE 1. Repere cadru în
domeniul consilierii cognitiv-comportamentale Iniţiatorul aceste direcţii
teoretice în consiliere şi psihoterapie a fost A. T. Beck (1976), care a constat
că pacienţii aflaţi în psihanaliză nu sunt încurajaţi să-şi analizeze conţinutul
manifest al cogniţiilor lor, care au totuşi o multitudine de proiecţii
incontrolabile asupra adaptării subiecţilor. În prezent se consideră că modelul
cognitiv-comportamental este modelul cel mai elaborat, cel mai bine fundamentat
teoretic şi cel mai validat de practica de consiliere. 4. Strategii de consiliere
Domeniul acestor strategii este foarte vast, de aceea suntem nevoiţi doar la
enumerarea lor (urmând să fie discutate şi exemplificate la seminar):
1. Strategii de identificare a gândirii negative, a atitudinilor şi sentimentelor

negative • Discutarea unei experienţe emoţionale recente • Modelarea sentimentelor

• Strategia cercurilor concentrice (A. Lazarus, 1969) • Examinarea gândurilor
ascunse sau neexprimate ale clientului (A. Ellis, 1966) • Jocul dramatic sau
dialogarea şi inversarea rolurilor
2. Strategii de schimbare a gândirii negative, a atitudinilor şi sentimentelor
negative

• Raţionalizarea - suprageneralizarea - personalizarea - gândirea în termeni de

alb-negru - saltul la concluzii
40
- catastrofizarea - folosirea lui trebuie • Distragerea • Aproximarea succesivă a
sentimentelor • Tehnici de stopare a gândirii negative • Strategia de identificare
a rolului
3. Strategii de identificare a comportamentelor indezirabile

o Vizualizare a rolului o Descrierea şi inventatriere a comportamentelor o

Strategia dialogării şi inversării rolului
4. Strategii de schimbare a comportamentelor indezirabile

o Strategia contractelor comportamentale şi a procedeelor de întărire o Strategia

practicii negative o Strategii operante de întărire (B.F. Schinner, 1953) o
Strategia modelării indirecte o Strategia monitorizării sau autocontrolului 5.
Relaţia de consiliere În cazul consilierii de tip cognitiv-comportamental, relaţia
dintre consilier şi consiliat (client) este o relaţie DIRECTIVĂ. Specialistul are
un rol activ, directiv, implicând în mod echilibrat procese de orientare, ghidare,
colaborare, parteneriat. Practica a demonstrat că un consilier care preferă o
abordare autoritară are mai mult succes în lucrul cu clienţi care caută sfaturi,
iar pentru clienţii care sunt creativi, caută autonomie şi sunt dornici de
cunoaştere sunt mai potriviţi specialiştii care adoptă maniere experienţiale de
consiliere.

41
2. Relaţia cogniţii - emoţii – comportamente*
COGNIŢII Monitorizarea gândurilor

Identificarea gândurilor negative automate, a convingerilor/schemelor cognitive de

bază şi a aspectelor disfuncţionale. - Identificarea distorsiunilor şi a
deficitelor cognitive Cogniţii disfuncţionale frecvente - Evaluarea gândurilor
Testarea şi evaluarea cogniţiilor Restructurarea cognitivă Dezvoltarea gândirii
echilibrate

COMPORTAMENT - Monitorizarea activităţii -Planificarea scopurilor -Stabilirea de

obiective - Experimente comportamentale - Expunerea graduală şi prevenirea
răspunsului - învăţarea de noi abilităţi comportamentale

EMOŢII Dezvoltarea de noi abilităţi cognitive Automonitorizare Abilităţi de

rezolvare a problemelor - Educaţie afectivă/ identificarea simptomelor psihologice
- Monitorizare afectivă - Management afectiv/ noi aptitudini

Întărire şi recompense Autoîntârire, contracte comportamentale

42
*

Înţelegerea acestei scheme are un caracter pragmatic, în sensul introducerii şi

dezvoltării elementelor specifice educaţiei raţional-emotive şi comportamentale
(EREC) în cadrul sistemului actual de învăţământ din România. Astfel, utilizând
strategiile de dezvoltare a inteligenţei emoţionale propuse de EREC, se va obţine
punerea în valoare a aptitudinilor intelectuale şi a creativităţii elevilor, dar
şi diminuarea la maxim, prin intermediul inteligenţei emoţionale, a conflictelor
intra- şi interpersonale -* EREC reprezintă o modalitate eficientă de diminuare a
agresivităţii, dar şi o modalitate operaţională optimă în sfera self-
managementului şi implicit, în domeniul stabilirii obiective a rutei profesionale
individual

Precizări

 Terapia cognitiv - comportamentală combină metodele de modificare

comportamentală2 cu metodele de restructurare cognitivă şi cu rezolvarea de

probleme.
 Tratamentul se bazează pe formulările cognitive specifice fiecărei afecţiuni şi

pe conceptualizarea cognitivă individuală a personalităţii fiecărui pacient.

 In cadrul tratamentului se pune accentul pe determinarea pacienţilor de a-şi

identifica şi modifica gândurile/convingerile disfuncţionale, aspect care conduce

la schimbarea comportamentelor dezadaptative.
 Principiul

de bază al terapiei îl constituie modificarea/optimizarea

răspunsurilor cognitive, emoţionale şi comportamentale ale subiecţilor în raport

cu stimuli din mediul extern.
 Consilierea cognitiv - comportamentală este utilizabilă în cazurile de

anxietate, de depresie, de deficit atenţional, de hiperactivitate, de comportament

agresiv etc.


In planul componentei cognitive, consilierea cognitiv - comportamentală constă în

dezvoltarea abilităţilor subiecţilor de a-şi planifica timpul/sarcinile, în
optimizarea memorării etc.

Este vorba de modelare şi de managementul contingenţelor.

43
 În

planul

componentei

comportamentale,

consilierea

cognitiv

comportamentală vizează dezvoltarea autocontrolului şi controlului asupra

stimulilor, dezvoltarea capacităţilor individuale de a se implica în diferite
activităţi etc.
 In planul componentei afective consilierea cognitiv - comportamentală

vizează autoreglarea emoţională, cu menţiunea că această autoreglare este

condiţionată de calitatea intervenţiilor terapeutice operate prin intermediul
metodelor indirecte la nivelul cognitiv3 , la cel comportamental4 şi Ia cel
biologic5 al subiecţilor.
 Consilierea cognitiv - comportamentală se realizează în conformitate cu

schema6 conexiunilor dintre cogniţii, sentimente şi comportament.

 Consilierea cognitiv - comportamentală se bazează pe modelul cognitiv care

descrie legătura dintre percepţiile şi interpretările (reprezentările) oamenilor,

ambele corelate cu reacţiile emoţionale/psihice avute de aceştia în anumite
situaţii existenţiale.
 Ideea de bază este aceea că stările psihice negative ale oamenilor sunt

generate de o procesare deficientă a informaţiei. Altfel spus, percepţiile lor

sunt incorecte, sau parţial incorecte. Exemplificare: o secretară deprimată face
două greşeli în timpul redactării unui document de 20 de pagini şi acest lucru îi
declanşează în mod spontan gândul "Nu pot să fac nimic bine." Acest gând iraţional
induce disfuncţionalităţi: -în plan emoţional - tristeţe -în plan somatic -
instalarea unei puternice dureri de cap
3 4

Tehnicile utilizate la acest nivel sunt cele de control mental şi de restructurare

cognitivă. La acest nivel se utilizează metodele de management comportamental. 5
Tehnicile utilizate la acest nivel sunt cele de relaxare. 6 Schema este prezentată
în cadrul punctului 2 al cursului. 44
-în plan comportamental - pleacă de la serviciu. 3. Terapia raţional - emotivă şi
comportamentală A EVENIMENTE, SITUAŢII ACTIVATOARE B COGNIŢII CONVINGERI C
CONSECINŢE EMOŢII

Corolar Nu evenimentele conduc la producerea emoţiilor negative dezadaptative, ci

cogniţiile/convingerile iraţionale7 pe care subiecţii le au relativ la acele
evenimente. Rolul consilierului este acela
 de a identifica asocierile automate în cadrul cărora subiectul corelează direct

evenimentul cu emoţia, omiţând să reliefeze cogniţia;

 de a stabili corelaţiile dintre convingerile iraţionale şi consecinţele
emoţionale

destructurante ale acestora;

 de a disputa credinţele/cogniţiile iraţionale, etapă în care terapeutul emite
întrebări de

genul "Este logic să ceri ca toţi oamenii să fie corecţi?", , "Eşti sigur că nu
există şi oameni cinstiţi?";
 de a dezvolta încrederea clientului, prin intermediul înlocuirii treptate a
cogniţiilor

iraţionale cu convingeri raţionale exprimabile prin preferinţe non-dogmatice,

toleranţă la frustrare8, evitarea evaluării globale şi focalizarea pe
comportamentul contextual etc, aspect care va antrena configurarea emoţiilor
pozitive sau a celor negativ funcţionale, după caz.
7

Aceste cogniţii iraţionale pot consta în cerinţe absolutiste (= imperativul

categoric), în catastrofare (exemplu: un anumit eveniment este considerat ca fiind
groaznic, îngrozitor, oribil, inacceptabil etc), în intoleranţă la frustrare
(exemplu: "Nu suport...") sau într-o evaluare globală (exemplu: "Toţi sunt răi,
totul este lipsit de sens."). 8 O persoană care prin intermediul terapiei raţional
- emotive şi comportamentale demonstrează toleranţă la frustrare. Exemplificare:
dacă iniţial, înainte de parcurgerea şedinţelor de terapie, o tânără era profund
45
nefericită/furioasă pentru că prietenul nu-i arăta dragostea pe care acesta
TREBUIA să i-o acorde, în final ajunge să considere că este responsabilitatea ei
să se facă iubită, că depinde doar de ea să găsească un partener alături de care
să se simtă împlinită, deci a fost anulată emoţia negativă (nefericirea/furia),
emoţie care genera un comportament posesiv, agasant, dar şi gândul iraţional că ea
TREBUIE iubită. 9 Exemple de emoţii negative funcţionale: dezamăgirea,
îngrijorarea, supărarea, tristeţea şi regretul.

46
CURS 10: PROGRAMAREA NEURO LINGVISTICĂ (NLP) ŞI CONSILIEREA ŞCOALARĂ 1.Introducere
Programarea neuro lingvistică (NLP) se defineşte în funcţie de trei elemente
cheie: 1. Programare- relaţionată cu (schimbarea) paternurilor comportamentale 2.
Neuro - în relaţie cu funcţionarea sistemului neurofiziologic 3. Lingvistică -
relaţionată cu limbajul Întemeietorii NLP-ului sunt Richard Bandler şi John
Grinder în anul 1976. NLP a derivat din studierea unor personalităţi, oameni de
succes din diverse domenii, care au obţinut rezultate remarcabile în cariera şi
viaţa personală. Promotorii NLP ca viziune sistemică în perioada anilor '80 au
fost Robert Dilts şi Todd Epstein. Câteva din principiile care stau la baza NLP-
ului sunt: 1. Experienţa noastră derivă din informaţiile percepute cu ajutorul
simţurilor (vizual, auditiv, kinestezic, gustativ, olfactiv-VAKOG) şi ne
influenţează procesarea informaţiei percepute (reţinere, manipulare,
reactualizare). 2. Avem abilităţi de a învăţa din propria experienţă. 3. Cu toţii
avem anumite modele despre lumea înconjurătoare care (ne) determina
comportamentul. 4. Orice comportament are un scop. 5. Toate resursele de care avem
nevoie la un moment dat le putem extrage din propria experienţă. 6. În principal,
dacă cineva poate, toţi pot, pentru că exista posibilitatea de a transfera
abilităţi şi capacităţi de la o persoana la o altă persoana. 7. Exista o soluţie
pentru fiecare problemă. 8. Nu există eşec, ci doar feedback. Dacă ceea ce facem
nu este eficient, trebuie încercat ceva diferit. 9. Harta nu este teritoriul.
47
2. Tehnologia NLP. Modul de funcţionare al NLP NLP este un model pentru atingerea
excelenţei. Acest proces presupune bineînţeles acţiuni de schimbare la diferite
nivele în cadrul persoanei. Acest proces de schimbare, în modul cel mai simplu, se
poate rezuma astfel: 1. aflarea stării (mentale) prezente a persoanei, 2.
regăsirea şi implementarea resurselor potrivite pentru a... 3. atinge starea
(mentală) dorită.

Tehnologia NLP Toate tehnicile NLP sunt astfel organizate încât să definească şi
să identifice stările curente şi stările dorite ale diferitelor nivele,
"variabile", şi apoi să acceseze şi să implementeze acele resurse pentru a produce
efectul dorit: schimbarea individului în sensul stării dezirabile, schimbare ce
trebuie să fie eficientă şi ecologică.

3. Relatia terapeutică în NLP De obicei, avem un „raport” cu oameni care sunt ca

noi: arată la fel, se comportă asemănător nouă. Ştim că atunci când vrem să fim
acceptaţi într-un grup ne conformăm grupului. Din ceea ce am spus, reiese că
raportul este un proces natural, care poate să apară atât la nivel conştient, cât
şi la nivel inconştient şi constă în "matching şi pacing". Altfel spus, pentru
stabilirea unei relaţii de consiliere adecvate care să faciliteze o compleanţă la
consiliere şi terapie a subiectului este nevoie de o observare a comportamentelor
subiectului şi de o adaptare a comportamentelor consilierului la cele
48
ale clientului. Începutul se face prin observaţia atentă a posturii şi gesturilor,
a respiraţiei, a comportamentelor verbale şi nonverbale, a respiraţiei cu ritm şi
locaţie. Oamenii percep lumea înconjurătoare cu ajutorul simţurilor. Unii dintre
noi sunt preponderenţi vizuali: au nevoia "să vadă" situaţiile. Alţii pot să fie
orientaţi mai mult spre auditiv: "aud ceea ce se întâmplă" sau spre kinestezic: au
nevoie să "simtă" situaţia. Mai puţin oameni au obiceiul să folosească cuvinte
legate de simţul olfactiv sau gustativ: "persoana dulce". Deşi avem stiluri mixte,
unul este predominant şi se pune in evidenta la nivelul limbajului, prin cuvintele
si predicatele alese. Exemple de predicate: vizuale văd percep observ privesc
inspectez auditive aud sună ascult rog şoptesc kinestezice simt ating ţin prind
merg

Este foarte folositor să observăm cuvintele folosite de către subiect în timpul

consilierii şi să ne potrivim propriul stil cu cel al subiectului pentru ca acest
lucru duce la : - dezvoltarea unui raport - la o mai buna înţelegere a modelului
subiectului - facilitează deschiderea subiectului spre comunicare. S-a constatat
că pentru o intervenţie eficientă este mai bine să folosim cât mai multe
modalitâţi decât să rămânem ancoraţi în stilul predominant al clientului. De
exemplu, putem să recurgem la următoarele genuri de întrebări: "Poţi să-mi descrii
rezultatul la care vrei sa ajungi ?", "Cum te-ai simţi?", "Cum ar suna? ''. 4.
Tehnici şi abilităţi NLP de bază

49
Aceste tehnici pot fi utilizate în optimizarea relaţiei de consiliere şi pot de
asemenea fi folosite pentru antrenarea clientului pentru o mai bună adaptare. a)
Decodificarea şi eficientizarea comunicării – “rapport” • Identificarea şi
acordarea ("matching") celor mai folosite cuvinte şi reprezentări ale clientului,
cu scopul de a crea ceea ce în NLP se numeşte un "raport" (engl. rapport).

• Temporarea ("pacing"), prin acordarea si oglindirea ("mirroring") posturii, a

expresiilor faciale, a gesturilor şi mişcărilor corporale, a tonului şi tempoului
vocal ale unei persoane, în acelasi scop de a stabili raportul cu acesta.

• "Traducerea" experienţei senzoriale în sistemele reprezentaţionale (V, A, K, O,

G), redefinirea acesteia de la un sistem reprezentaţional la altul, cu scopul de a
mări înţelegerea între indivizi sau grupuri de oameni, mai ales în cazurile în
care există blocaje la nivel de comunicare.

• Analiza în profunzime a limbajului şi extragerea elementelor de limbaj de bază

pentru a reuşi să transmitem mai uşor propriile experienţe, stări şi obiective
celor din jur. b) Acuitate senzorială şi calibrare • Observarea şi utilizarea a
ceea ce în NLP se numeşte "indici de accesare" şi "microindici comportamentali"
pentru a înţelege mai bine strategiile persoanei prin care aceasta îşi organizează
şi eficientizează experienţa sa.

50
• Creşterea conştientizării sistemelor reprezentaţionale şi a impactului pe care
acestea le au în construirea "hărţilor" umane, astfel încât putem mai bine şi mai
repede să evaluăm efectele acestora asupra clienţilor. • Identificarea stărilor şi
mesajelor duble, numite "stări incongruente", atât la nivel de comunicare, cât şi
la nivel de credinţe, comportament şi identitate, în ideea de a reduce la minim
stările de confuzie, frustrare şi înţelegere eronată a stărilor proprii sau ale
altora.
c) Ancorare

• "Ancorarea" stărilor şi experientelor pozitive (numite generic "resurse" în NLP)

care au avut loc într-un anumit context şi apoi "lansarea" acestor ancore pentru a
accesa rapid acele stări şi experienţe pozitive care pot fi folosite ca resurse
într-un nou context. Toate resursele de care avem nevoie sunt deja în indivizi. De
cele mai multe ori nu este nevoie să ne creăm noi şi noi comportamente şi
aptitudini. In viziunea NLP, provocarea este accesarea resurselor (stări,
experienţe) pe care clienţii deja le au şi folosirea lor eficientă în noi contexte
şi implementarea lor în noi strategii de succes.

• Identificarea şi "ruperea" relaţiilor şi a strategiilor ineficiente între

indivizi şi grupuri, pentru a spori flexibilitatea.

d) Cadrare şi recadrare • Cadrarea si recadrarea comportamentelor şi a stărilor

problemă. Acest lucru se realizează în virtutea presupoziţiilor NLP după care
există o intenţie pozitivă în spatele fiecărui comportament şi fiecare
comportament este folositor într-un anumit context. Obiectivul aici este de a crea
o modificare în percepţiile oamenilor, astfel încât comportamentul problemă să fie
rezolvat mai eficient.
51
Aceasta modificare de cadru, "recadrare", duce la privirea problemei dintr-un alt
punct Oamenii acest de vedere nu sunt şi, tot în final, cu nedorit oamenii suma
pot mai uşor să: lor. - separe identitatea ca persoană de comportamentele
persoanei respective. una comportamentelor este - menţină intenţia pozitivă din
spatele comportamentului problematic, chiar dacă comportament (ne)schimbat. -
valideze şi să menţină "efectele secundare" pozitive ale comportamentului
problemă, fapt care ajută la menţinerea "ecologiei" sistemului prin faptul că în
sine persoana este OK şi doar comportamentul său este nedorit.

52
Curs 11: ŞCOALA ŞI FAMILIA, FACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE CONSILIERE ŞI
ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ (I) 1. Factorii consilierii şi orientării
Principalii factori implicaţi şi cu responsabilităţi în consiliere şi orientare
şcolară şi profesională sunt: şcoala, familia, unităţile economice, mass-media,
alte instituţii specializate. Şcoala joacă un rol esenţial atât prin structurile
sale, ciclurile şi tipurile de programe, cât şi prin diversitatea obiectelor de
învăţământ, a ariilor curriculare, a acţiunilor specifice de orientare şcolară şi
profesională (ore de dirigenţie, activitatea consilierilor şi psihopedagogilor).
Familia exercită o influenţă puternică asupra opţiunilor şcolare şi profesionale
atât prin transferul unor modele ale părinţilor către urmaşi, cât şi prin
proiecţia unor ambiţii, neîmpliniri către aceştia. Instituţiile specializate
cuprind: cabinetele şi laboratoarele de orientare şcolară şi profesională,
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, organizaţiile de tineret – prin programele
„Infotin”, direcţii ale protecţiei şi solidarităţii sociale, iar pe plan
internaţional – Asociaţia Internaţională de Orientare Şcolară şi Profesională
(Geneva). Cei doi agenţi implicaţi direct în procesul de consiliere sunt cei doi
factori umani: consilierul – ca specialist, şi, respectiv, „clientul” – elevul,
studentul, părinţi. Printre preocupările specifice ale consilierii şcolare,
menţionăm:
• • • •

În consilierea şcolară accentul este pus pe prevenţie; Identificarea timpurie a

problemei; Conştientizarea problemei cotidiene; Criza de timp (este cea care)
determină stressul;

• Calitatea vieţii elevului

53
2. Intervenţia familială şi consilierea şcolară Consilierea de familie este o
încercare de a modifica trăsăturile din mediu, contractele inter-personale şi
credinţele despre aceste contracte ; consilierea de familie încearcă să modifice
modelele de interacţiune , ceea ce va conduce la ideea ca prezenta problemă nu va
mai fi necesară. Consilierul poate sa intervina la doua nivele : 1. la nivelul
structurii- familiale modificand structura familială, problema nu mai este
necesară, ceea ce va duce la modificarea modelelor de interactiune şi a relatiilor
de familie . 2. la nivelul credintelor privitoare la relatiile de familie, care
simultan modifică patternurile familiale. Consilierul intră în familie la nivelul
relaţiei şi nu la nivelul unui individ particular, modifica modul cum relatiile
sunt realizate . Intervenţiile în familie au scopurile de a:
•

rupe modele de interacţiune disfuncţionale;

• clarifica secventele problematice ale comportamentului • sparge "blocajele

afective”,
•

iniţia restructurarea cognitiva

• implementa noi modele tranzactionale • schimba prezenta problema prin schimbarea

modelului care produce un comportament indezirabil. Consilierea familială are ca
obiectiv actuale. Intrebările pe care şi le pune un consilier sunt:
•

înlăturarea problemei prezente,

Ce schimbari structurale trebuie facute?

54
• Care modele trebuie sa fie modificate ? Sarcinile în sesiunea de consiliere:
•

constau în redirectionarea interactiunilor dintre subsistemele familiale si

familia în ansamblu au trei funcţii : permite consilierului să vadă şi să modifice
interactiunile relevante şi permite familiei să experimenteze noi patternuri de
interactiune.

Observarea

interactiunilor

dintre

sesiuni

este

extrem

de

benefică,

bazându-se pe asumpţia următoare : “comportamentul din sesiunea de tratament este

izomorf/ reflectă ce se întamplă în casă. Sarcinile esuate au şi ele cateva
roluri:
• •

furnizează informati despre structura modelului furnizează o oportunitate imediată

pentru consilier de a comenta asupra procesului; furnizează oportunitate pentru a
modifica sistemul credinţelor

Sarcinile din sesiune sunt folosite în special cu familii caracterizate ca haotice

şi cu familiile care nu reusesc sa completeze sarcini exterioare sesiunii. Sarcini
exterioare sesiunii : necesita interactiuni care au nevoie de timp, oportunitati
sau situatii exterioare sesiunii de tratament pentru a fi realizate . (Acestea pot
include sarcini de dificultate sau interactiuni pozitive vizionarea unor filme) .
Sarcinile exterioare sesiunii pot fi scrise , care sunt mai specifice sau orale
care sunt mai generale . Consilierul trebuie să ceară o sarcina care are o mare
probabititate de a reusi. Strategia de dezvoltare a unui nou comportament Regula
dupa care se conduce terapeutul este: ”Pentru orice comportament sau credinţa pe
care o modific, trebuie sa dau individului o credinţă nouă sau mai puţin
disfuncţională. “Chestionarea secvenţială”: terapeutul pune întrebări cunoscând
dinainte răspunsul, ceea ce “mişcă” familia într-o directie specifică de
schimbare. Aceasta tehnică are doua
55
forme: prima, versiunea “da” şi a doua forma “versiunea chess (sah)” 1. "
Versiunea da " - formularea a două sau trei întrebări care au raspunsul " da " ,
fiecare întrebare fiind conectată logic cu întrebarea anterioara . In final,
formulezi o întrebare care forţeaza la o mică schimbare . De exemplu : un copil
care este crescut de mama sa. Comportamentul copilului este mult mai rău la şcoală
şi acasă în primele zile urmatoare weekend-ului petrecut cu tatal său care este
divorţat de mama sa . Mama şi tata se cearta în continuare cand sunt împreuna.
Setul “da “ muta problema de la Johnny şi o îndreapta spre interactiunile care
provoaca comportamentul sau . Exemplu : Consilierul tatălui : Este comportamentul
lui Johnny intolerabil ? Tatal: Da. Consilierul: Va continua situaţia proastă daca
nu se schimba repede ceva ? Tatal: Da. Consilierul : Doriţi să se opreasca ?
Tatal: Bineînteles. Consilierul: Dumneavoastră vreţi să se opreasca " răul” destul
pentru a va schimba modul cum vorbiţi cu fosta dumneavoastra sotie şi mama lui?
Aceste întrebari leagă comportamentul lui Johnny de conflictul parental şi
sugereaza tatălui cum să schimbe situaţia . 2. " Versiunea chess (şah) “ procesul
de folosire a unor serii de întrebări interasociate şi predeterminate, separate de
răspunsurile incerte funcţional din partea clientului. Folosind scenariul de mai
înainte, terapeutul vrea ca tatăl sa aprecieze “contributiile” lui la problemele
comportamentale ale lui Johnny. Consilierul : Eu stiu ca aţi vorbit despre asta ,
dar te rog spune-mi ce a facut Johnny luni şi marţi, ce l-a făcut sa fie atât de
necăjit ? Tatal: (descrie ce a facut Johnny- consilierul ignoră ce se spune ,
ascultă doar cuvintele şi frazele care-i permit introducerea unei noi intrebari .
56
Consilierul : Deci, Johnny nu a aratat mamei lui mult (pauza ) respect?
( terapeutul a adaugat "tu ai fost ........." in timp ce asta s-a intamplat doar
in casa mamei , si terapeutul ignora comentariile specifice a tatalui si
substituie cuvantul "respect") . Tatal: (consilierul asteapta comentariile
tatalui). Consilierul mamei: Cum v-a aratat Johnny lipsa de respect ? Mama :
(terapeutul asculta comentariile mamei) Consilierul tatalui: " A exprimat Johnny
lipsa de respect mamei .sale mai mult sau mai putin decat dumneavoastra a-ti
aratat lipsa de respect fata de sotia dumneavoastra ? Raspunsurile sunt cele care
formeaza baza unei noi întrebări. Consilierul poate fie sa ignore răspunsurile si
sa continue asa cum si-a planificat adaugând informatii la noua întrebare astfel
încat a doua întrebare sa urmeze în mod natural raspunsului , fie sa construiasca
întrebarea în aşa fel încat raspunsul sa fie consistent cu directia impusă de
consilier. 3.. Folosirea metaforelor şi a poveştilor este o altă strategie de a
schimba comportamentul şi de a induce o schimbare în perspectivă. Vorbind despre
faza de terminare a consilierii, se poate spune că lungimea relaţiei este în mod
obisnuit invers proporţională nivelului de cooperare a membrilor familiei şi
direct proporţională cu lungimea/vechimea existentei problemei. O consiliere
familială durează de la 2,3 pana la 15-20 sesiuni. Cea mai importantă cale de a te
asigura că familia obţine un sens al competentei de a face fata unor noi situatii
sau probleme este de a reusi schimbarea perspectivei problemei prezente. Aceasta
schimbare, în realitate permite indivizilor să perceapă problemele ca deschise şi
guvernabile mai curând decat închise şi în afara controlului.

57
Curs 12-13: ŞCOALA ŞI FAMILIA, FACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE CONSILIERE ŞI
ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ (II) 1. Rolul şi implicaţiile şcolii în
consilierea şcolară. Documente legislative Încă din primele momente ale instalării
democraţiei/reformei în România, printre direcţiile fundamentale ale acesteia a
fost menţionată necesitatea creării unui parteneriat, în general a unei noi
interacţiuni între şcoli şi universităţi, pe de o parte şi mediul înconjurator,
economic, administrativ şi cultural, pe de altă parte. A fost subliniată
necesitatea unui învaţământ recuplat cu nevoile de calificare resimţite în
societate, care să includă în curriculum, considerarea precisă a profesiilor
cerute de piaţa şi care, totodată, să dea o calificare de bază aptă să ţina piept
schimbărilor de pe piaţa forţei de muncă. Având în vedere aceste direcţii
programatice, preocuparea pentru fundamentarea politicii de orientare şcolară şi
profesională a fost permanent în atenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi
Tineretului. Orientarea şcolară şi profesională a elevilor se face pe doua
direcţii: în cadrul activităţii curriculare, în special prin orele de consiliere
şi orientare şi în cadrul extracurricular, în special prin centrele de asistenţă
psihopedagogică. Preocuparea ministerului în legatură cu orientarea şcolară şi
profesională s-a manifestat, în primul rând, în elaborarea documentelor
curriculare – planuri cadru şi programe de învaţământ, încă de la stabilirea
principiilor de elaborare a planului-cadru după cum urmează :
a. Principiul racordării la social, coroborat cu cel al flexibilităţii şi al
egalităţii

şanselor, au determinat stabilirea unui raport adecvat între trunchiul comun, care
să ofere tuturor oportunităţi echivalente, şi curriculum-ul la decizia şcolii, ce
trebuie sa permită parcursuri şcolare diferenţiate.
58
b. Principiul funcţionalităţii, ce vizează racordarea diverselor discipline,
precum şi

a ariilor curriculare la vârstele şcolare, a condus la structurarea procesului de

învăţare în cicluri curriculare. Unul dintre acestea, ciclul de observare şi
orientare, ce cuprinde clasele VII-IX, are ca obiectiv major orientarea, în
vederea optimizării opţiunii şcolare şi profesionale ulterioare. De asemenea,
ciclul de specializare (clasele XII-XIII) urmăreşte pre-specializarea în vederea
integrării eficiente în învaţământul universitar de profil sau pe piaţa muncii.
Principiul racordării la social are drept consecinţă asigurarea unei legături
optime între şcoală şi comunitate, între şcoală şi cerinţele sociale. Ca urmare, a
fost creată aria curriculară Consiliere şi orientare, cu ajutorul căreia elevii
vor putea, între altele, să se orienteze în cunoştinţă de cauză spre diferitele
tipuri de ieşiri din sistem: liceu teroretic, tehnologic sau vocaţional, şcoala
profesională sau piaţa muncii – după învăţământul gimnazial, sau învăţământ
postliceal, învaăţământ superior sau piaţa muncii – după învăţământul liceal. Prin
Ordinul Ministerului nr. 4683/28.09.1998, completat cu Ordinul Ministerului nr.
3100/15.01.1999, a fost aprobat Regulamentul de organizare si functionare a
Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică şi a Cabinetelor Şcolare şi
Interşcolare de Asistenţă Psihopedagogică. Intre atribuţiile cadrelor didactice
încadrate în aceste centre se află: - consilierea şi orientarea carierei elevilor;
- elaborarea de materiale, mediatizate prin Casele Corpului Didactic, Inspectorate
Şcolare Judetene şi alte instituţii interesate; - sprijinirea formării continue a
cadrelor didactice în domeniul consilierii şi orientării. Profesorii încadraţi în
Cabinetele şcolare şi interşcolare de asistenţa psihopedagogică au aceleaşi
atribuţii, dar la nivelul şcolilor în care funcţionează, sprijinind activitatea
comisiilor metodice ale învăţătorilor şi diriginţilor, popularizând informaţiile
psihopedagogice pentru cunoaşterea şi dezvoltarea personalităţii elevului, precum
şi orientarea carierei elevului.
59
In conformitate cu Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, inspectoratele
Şcolare Judeţene (Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti), prin Centrele
Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică, vor alcătui lista cu instituţiile
furnizoare de Orientare Şcolară şi Profesională din cadrul judeţului (din reţeaua
Ministerului Educaţiei Naţionale sau din afara ei). Aceasta listă, cuprinzând
denumirea unităţii, adresa şi orarul de funcţionare, va fi transmisă în toate
unităţile şcolare şi va fi adusă la cunoştinţa cadrelor didactice, elevilor,
părinţilor. Centrele Judetene de Asistenţa Psihopedagogică vor cuprinde în planul
de activitate anual un capitol distinct referitor la orientarea şcolară şi
profesională. Acest capitol va specifica:
•

materialele privitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională ce se vor elabora în

cadrul centrului, modul în care acestea vor fi mediatizate şi distribuite în
unităţile şcolare, cu indicarea termenelor şi a persoanelor responsabile; graficul
acţiunilor de formare continuă a personalului didactic, în special a profesorilor
consilieri, privitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională; graficul
întâlnirilor cu elevii/părinţii din diferite şcoli ale judeţului şi tematica
acestor întâlniri; graficul întâlnirilor speciale cu elevi ai claselor a VIII-a /
a XII-a (a XIII-a) şi ai anului de studii final la şcoala de ucenici şi şcoala
profesională, în vederea orientării şcolare şi profesionale. Cabinetele şcolare şi
interşcolare de asistenţă psihopedagogică vor include în

planul de activitate un capitol distinct referitor la Orientarea Şcolară şi

Profesională, în care se vor menţiona;
•

activitatea de formare continuă referitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională

din şcoala şi unităţile arondate; orele organizate în echipa cu profesorii
diriginţi / consilieri pe teme de consiliere şi orientare profesională;
întâlnirile organizate cu elevii claselor de sfârşit de ciclu şi / sau părinţii
acestora, în scopul consilierii şi orientării;
60

•
•

programul orelor de consultatii individuale şi programarea şcolilor / claselor

care aparţin de cabinetul respectiv. Cu deosebire în cei 2 ani de gimnaziu aflaţi
în ciclul de observare şi orientare

(clasele a VII-a si a VIII-a) profesorii consilieri vor informa elevii /părinţii

despre:
•

studiile liceale ( durata, filiere, profiluri, specializări, organizare – trunchi

comun şi curriculum la decizia şcolii); studiile prin şcoala profesională (durată,
meserii, organizare); studiile prin şcoala de ucenici (durata, meserii,
organizare); posibilităţile oferite de fiecare cale pentru continuarea studiilor;
posibilitatile ulterioare de dezvoltare profesională şi inserţie socială;
posibilităţile oferite de judeţul în care se afla şcoala pentru continuarea
studiilor şi fiecare din căile menţionate; regulamentele referitoare la conditiile
de admitere în ciclul superior.

• • • • •

In cursul semestrului al II-lea, consiliile profesorilor clasei, împreuna cu

profesorii consilieri, vor avea întâlniri cu părinţii elevilor fiecărei clase (a
IX-a), pentru a prezenta aprecierile cadrelor didactice asupra nivelului de
pregătire, motivaţiei pentru învăţare şi comportamentului elevilor, oferind astfel
părinţilor o baza pentru orientarea ulterioară a copiilor. La solicitarea
părinţilor, profesorii vor stabili întâlniri individuale cu părinţii / elevii.
• •

formarea unor clase speciale pentru elevii cu performanţe deosebite. consilierea

pentru alegerea disciplinelor opţionale. 2. Funcţiile psihologului şcolar

■De planificare —> va găsi informaţiile relevante, va defini sarcinile, va

planifica acţiunile ■De iniţiere a grupurilor —> va prezenta
obiectivele/planul/strategia etc; va explica

necesitatea acestora; va stabili, de comun acord, sarcinile; va fixa standardele

ce trebuie atinse la nivel individual/de grup
■De control —> va menţine standardele fixate; va imprima viteza de lucru; va
elimina

acţiunile inutile; va păstra/monitoriza elementele relevante; va stimula

grupul/echipa
61
în actul de luare a deciziilor
■De "sprijin" —> va exprima respect faţă de ceilalţi, faţă de intervenţiile lor;
va acţiona

pozitiv; va crea spiritul de echipă; va depăşi momentele de tensiune prin apelul

la umor; va juca rolul de moderator în cazul discuţiilor în contradictoriu
survenite între membrii grupului/echipelor de lucru.
■De informare la zi —> oferă/aşteaptă de la ceilalţi informaţiile

solicitate/necesare; sintetizează (notează) sugestiile şi ideile valoroase

■De evaluare —> evaluează posibilităţile de realizare a unei idei/a unui proiect;
evaluează

consecinţele soluţiilor propuse de ceilalţi; evaluează şi îşi autoevaluează

performanţele, în raport cu standardele anterior fixate; dezvoltă abilităţile
celorlalţi de a-şi analiza/evalua propriile performanţe.

3. Fişa postului psihologului şcolar

•

Elaborează propriul plan managerial, în complet acord cu planul instituţiei în

care funcţionează. Consiliază elevii, părinţii şi cadrele didactice în probleme
legate de cunoaşterea şi autocunoaşterea personalităţii, adaptarea reciprocă elev-
şcoală, optimizarea relaţiilor interumane şi cu comunitatea locală, prevenirea sau
diminuarea factorilor de abandon, eşec şcolar sau disconfort psihic, observarea
elevilor cu comportamente deviante, orientarea carierei.

• Examinează elevii sub aspect psihopedagogie.

•

Elaborează materiale de specialitate pe care le diseminează în cadrul comisiei

diriginţilor şi în cadrul lectoratelor cu părinţii.

• Realizează ore demonstrative de consiliere colectivă a elevilor.

•

Ţine o evidenţă strictă şi permanentă a documentelor privind activităţile de

examinare şi consiliere (individuale sau colective).
62
• Acţionează permanent în sensul optimizării ambientului în care îşi desfăşoară
activitatea curentă.
•

Realizează (în colaborare cu profesorii diriginţi şi cu elevii) punctul de

informare şi documentare OSP şi realizează procesul de orientare profesională a
elevilor3, aspect care implică în mod automat
-

cunoaşterea nivelului lor de aspiraţii; cunoaşterea profilurilor ocupaţionale;

- cunoaşterea dinamicii structurilor profesionale; - cunoaşterea fluctuaţiilor de

pe piaţa forţei de muncă. • Colaborează cu factorii locali implicaţi în realizarea
obiectivelor educaţionale specifice proiectelor comunitare. • Realizează
microcercetări. • Se preocupă permanent de dezvoltarea propriei cariere.
•

Elaborează (individual sau împreună cu profesorii diriginţi/cu elevii)

broşuri, pliante şi buletine informative pe teme psihopedagogice. • Elaborează

lucrări ştiinţifice cu caracter teoretico - aplicativ.

4. Metode comportamentale de control al frecvenţei de manifestare a unui

comportament7 Următoarele metode de sunt prezentate în succesiunea metodă-
definirea metodeiexemplu. Întăririle pozitive (Prezentarea unui stimul după
producerea unui comportament, cu scopul creşterii ratei şi intensităţii acestuia.)
Profesorul oferă elevilor 5 min. pauză după realizarea unor sarcini. Dacă după
oferirea pauzei creşte calitatea realizării sarcinii, pauza devine întărire
pozitivă.

Apud: A. Băban, (coordonator)(2001): Consilierea educaţională. Ghid metodologic

pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Ed. Presa universitară clujană, Cluj
Napoca, p. 2001

63
Pedeapsa (Un stimul care urmează unui răspuns, cu scopul scăderii frecvenţei sale
de manifestare.) Unui elev din clasa a doua i se reducea perioada dejoacă cu 5
min. în urma unui comportament inadecvat. Dacă după această regulă scade frecvenţa
comportamentelor disruptive, scăderea pauzei cu 5 min. reprezintă o pedeapsă.
Întăririle primare (Un stimul poate fi definit ca o întărire primară, dacă
satisface o nevoie fiziologică.) Alimentele sunt un exemplu de întărire primară.
Întăririle secundare (Un stimul poate fi definit ca o întărire secundară dacă
satisface o nevoie materială sau socială.) Notele, banii, popularitatea sunt
întăriri secundare frecvent utilizate Planificare a întăririlor (Realizarea unei
scheme de întărire.) Oferirea unei întăriri la un interval stabilit sau după un
număr de răspunsuri corecte. Exemplu, profesorul oferă întărire după 4 răspunsuri
corecte. Modelarea ( Învăţarea unor comportamente noi prin întărirea succesivă a
secvenţelor comportamentului.) Profesorul Z are un elev care este foarte timid
când răspunde oral. Prima dată îi oferă o recompensă după contactul vizual cu
elevul. In următoarea etapă oferă întăriri pentru că acesta ridică mâna, apoi doar
după ce răspunde prin da sau nu la întrebările sale şi în fine după ce răspunde
utilizând mai multe cuvinte etc. Eliminarea gradată a stimulilor (Eliminarea
gradată a întăririlor prin introducerea unor stimuli noi care cresc frecvenţa
comportamentului ţintă.) Înlocuirea unei întăriri materiale (dulciuri) cu întăriri
sociale (încurajarea). Time-out (Este o metodă de întărire negativă prin care
elevul este scos dintr-un mediu în care nu-şi poate controla comportamentul
(primind multe întăriri pozitive pentru comportamentul nedorit) şi plasat într-un
alt mediu, pentru un interval de timp stabilit.) Spaţiul pentru "time - out" este
stabilit în clasă, fiind evitate locurile întunecoase sau răcoroase şi denumirile
tendenţioase de genul "banca măgarului". Elevul nu trebuie să aibă o altă
preocupare în această perioadă (nu scrie sau desenează) şi nu trebuie să devină
centrul atenţiei. Altfel acest timp devine întărire pozitivă pentru acel
comportament. Timpul pentru time-out să fie între 5 şi 10 min.
64
Extincţia (Retragerea unui comportament ca urmare a lipsei de întărire.) De
exemplu, dacă pentru un elev acordarea atenţiei este întărirea pozitivă pentru
comportamentul disruptiv, şi nu i se mai acordă această întărire, după o perioadă,
comportamentul nu mi apare. Penalizarea (Retragerea unor privilegii ca metodă de
scădere a frecvenţei de apariţie a unui comportament.) Se retrage un număr de
credite oferite anterior de profesor pentru că a apărut comportamentul nedorit.

65
Curs 14: CONSILIEREA PRIVIND CARIERA. CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIUNII DE
CONSILIER ŞCOLAR I. Consiliere privind cariera8 I.1. Definire şi obiective ale
consilierii privind cariera În domeniul pregătirii pentru carieră se pot distinge
mai multe forme de intervenţie sau mai mulţi termeni care desemnează tipuri
similare de intervenţie. Astfel, psihologia vocaţională ca ramură a psihologiei se
ocupă de cercetarea modului de adaptare la opţiunile vocaţionale, având ca obiect
comportamentul şi experienţa persoanei în mediul de muncă. Consilierea privind
cariera asistă individul în rezolvarea problemelor legate de carieră, dezvoltă şi
aplică intervenţii bazate pe cercetările psihologiei vocaţionale. Se utilizează şi
termenul de „orientare vocaţională" (vocational guidance) pentru a desemna tot o
formă de asistare în domeniul carierei, diferită de consilierea privind cariera.
Orientarea implică îndrumarea clientului pentru a realiza decizii specifice, fiind
o intervenţie ţintită, în cazuri particulare. Oricum, încă se discută asupra
terminologiei, astfel încât nu este greşită utilizarea celor doi termeni ca
sinonimi, fiind imposibil de a separa în mod rigid intervenţiile legate de
carieră. Consilierea privind cariera, atât cea individuală cât şi cea de grup, are
rolul de a sprijini individul la momentul potrivit, oferindu-i informaţiile de
care are nevoie şi ajutându-l să interpreteze şi să utilizeze aceste informaţii.
Scopul consilierii privind carierea este de a evalua potenţialul unei persoane şi
de a o asista în găsirea şi trasarea unei căi profesionale potrivite pentru ea şi
dezirabile pentru societate (Super& Bohn,1971) Consilierea privind cariera
cuprinde o serie de activităţi: identificarea aptitudinilor, evaluarea
personalităţii, a motivaţiei, a valorilor. În general consilierea are în vedere
îndrumarea unui individ spre o profesie sau o familie de profesii pentru care
8

Plosca, M., Mois, A.;(2001); Consilierea privind cariera – aplicaţii în şcoală-,

Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p.17-19.

66
acesta dovedeşte că are înclinaţii şi aptitudini. Acest tip de intervenţie constă
în asistarea subiectului în vederea evaluării efortului de de pregătire necesar,
al alegerii celor mai adecvate forme şi filiere de dezvoltare, al conceperii unui
plan personal de formare profesională. Obiectivele consilierii privind cariera pot
fi structurate pe trei componente: autocunoaştere, dezvoltare vocaţională,
cunoaştere şi planificare a carierei. Aceste obiective au în vedere:
a. autocunoaşterea şi descoperirea de către elevi a propriilor interese, aspiraţii

şi a potenţialului de care dispun pentru a-şi defini propria identitate;

b. dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a autoacceptării şi a sentimentelor
de

preţuire personală;
c. formarea

deprinderilor

de

avea

atitudine

pozitivă

care se răsfrânge asupra comportamentului;

d. dezvoltarea aptitudinilor sociale şi a abilităţilor inter-personale, de

colaborare, a capacităţii de a comunica;

e. dezvoltarea capacităţii de autodirijare şi de rezolvare a problemelor proprii;
f. formarea capacităţii de analiză a competenţelor dobândite prin învăţare, în

vederea orientării spre o anumită carieră;

g. formarea abilităţilor de luare a deciziei privind alegerea şcolii, a profesiei
şi

asumarea responsabilităţii faţă de integrarea profesională şi socială în

condiţiile oferite de piaţa muncii;
h. învăţarea unor tehnici de planificare a propriei cariere, de concepere şi

monitorizare a planului de acţiune.

I.2. Traseul de planificare a carierei Etapele procesului decizional 1. Clientul

este pregătit să acţioneze în sensul luării unei decizii privind propria carieră;
2. Clientul trebuie abilitat în algoritmul luării deciziilor referitoare la
ulterioara sa opţiune profesională;
67
3. Clientul trebuie să-şi identifice în mod obiectiv abilităţile şi calităţile
personale, corelativ cu cerinţele viitoarei profesii vizate; 4. Clientul trebuie
informat asupra raportului cerere - ofertă existent pe piaţa forţei de muncă; 5.
Clientul trebuie să fie sigur că decizia luată este optimă; 6. Clientul trebuie
să-şi dezvolte abilitatea de a depista oportunităţile privind viitoarea carieră;
7. Clientul trebuie abilitat să răspundă exigenţelor diferitelor locuri de muncă;
8. Clientul trebuie să cunoască standardele de calitate la care va trebui să
lucreze în viitor; 9. Clientul trebuie abilitat în algoritmul specific gândirii
proactive; 10. Clientul trebuie abilitat în managementul schimbării.

I.3. Construcţia identităţii vocaţionale Identitatea reprezintă conştiinţa clară a

individualităţii unei persoane, formată prin integrarea într-un construct unic a
percepţiei de sine şi a percepţiei expectanţelor celorlalţi faţă de propria
persoană. Identitatea se formează progresiv', pe măsura organizării şi
structurării informaţiilor despre sine. Ea include, după E. lirikson (1980)
aspecte legate de: caracteristicile înnăscute şi dobândite ale personalităţii (cum
ar fi temperament, introversiune, pasivitate), talentele şi abilităţile personale
(cunoştinţe şi deprinderi), identificarea cu modelele (părinţi, colegi sau alte
figuri semnificative), modalităţile de interacţiune, modalitatea de rezolvare a
conflictelor, modalităţile de reglare a comportamentului, rolurile sociale,
vocaţionale şi de gender adoptate de individ la un moment dat. Identitatea este în
permanentă construcţie şi reconstrucţie. Ea se structurează încă din copilăria
mică, însă vorbim despre identitate în special începând din perioada adolescenţei,
când abilităţile cognitive şi de interacţiune socială sunt suficient de mature
68
pentru a putea permite reflectarea asupra propriei persoane şi a dezvoltării
acesteia. Perioada adolescenţei, prin problemele decizionale pe care le pune
elevilor - ce cursuri să urmeze, cu cine să iasă la întâlnire, dacă să meargă la
facultate, să consume droguri, să facă sex, să lucreze după terminarea orelor, să
participe la adunări religioase sau nu etc. - forţează reflectarea asupra propriei
identităţi (identificarea propriilor valori, interese şi abilităţi, evaluarea
capacităţii de a lua decizii şi a face faţă diverselor situaţii) şi contribuie
astfel la cristalizarea acesteia. Identitatea vocaţională combină aspecte legate
de cunoaşterea propriilor interese, valori, abilităţi şi competenţe, pe de o
parte, cu preferinţa pentru un anumit tip de activităţi, stiluri de interacţiune
şi medii de muncă, pe de altă parte. Ea apare la confluenţa dintre experienţele de
învăţare şi de muncă multiple ale adolescentului, devenind etalonul maturizării
sale (figura 15.2.). Tocmai de aceea este utilizat de specialişti pentru a
cunoaşte nivelul de dezvoltare atins de adolescent.

Componentele identităţii vocaţionale

II. CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIUNII DE CONSILIER ŞCOLAR, LEGISLAŢIE ŞI INSTITUŢII

ROMÂNEŞTI Consilierea Şcolară şi vocaţională îşi desfăşoară activitatea în lumina
Legii 213/2004, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera
practica,
69
infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din Romania,
publicata in M. Of. partea I nr 492/01.07.2004. Activitatea de Consiliere Şcolară
şi Vocaţională se face pe baza prezentării documentelor de certificare a
pregătirii de specialitate şi a atestării eliberate de Comisia de Psihologie
educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională. Colegiul psihologilor pune la
dispoziţia psihologilor codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de
liberă practică, şi urmăreşte respectarea sa. Codul deontologic este un sumum de
principii si standarde etice de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de
libera practica si care instituie regulile de conduita ale psihologului cu drept
de libera practica. Codul ofera o baza consensuala pentru luarea de atitudine
colectiva împotriva unor eventuale comportamente apreciate a încalca principiile
eticii profesionale. Acest cod pe lânga valoarea sa normativa are rolul de a
orienta si regla numai acele activitati ale psihologilor în care acestia se
angajeaza ca psihologi, nu si pe cele din viata privata a acestora. Comportamentul
personal al psihologului poate fi luat în discutie numai daca este de o asemenea
natura încât aduce prejudicii profesiei de psiholog sau ridica serioase îndoieli
privind capacitatea acestuia de a-si asuma si îndeplini responsabilitatile sale
profesionale ca psiholog. PRINCIPIUL I: RESPECTAREA DREPTURILOR ŞI DEMNITĂŢII
ORICĂREI PERSOANE. Psihologii vor avea permanent în atentie faptul ca orice
persoana are dreptul sa-i fie apreciata valoarea înnascuta de fiinta umana si ca
aceasta valoare nu este sporita sau diminuata de cultura, nationalitate, etnie,
culoare sau rasa, religie, sex sau orientare sexuala, statut marital, abilitati
fizice sau intelectuale, vârsta, statut socio-economic sau orice alta
caracteristica personala, conditie sau statut.

70
PRINCIPIUL II: RESPONSABILITATE PROFESIONALĂ ŞI SOCIALĂ Psihologii manifesta o
maxima responsabilitate pentru starea de bine a oricarui individ, familiei,
grupului ori comunitatii fata de care îsi exercita rolul de psihologi. Aceasta
preocupare include atât pe cei direct cât si pe cei indirect implicati în
activitatile lor, prioritate având cei direct implicati. PRINCIPIUL III:
INTEGRITATE PROFESIONALĂ Psihologii vor cauta sa manifeste cel mai înalt grad de
integritate morala si profesionala în toate relatiile lor. Este de datoria
psihologului sa prezinte onest pregatirea si calificarile sale oriunde se afla în
relatii profesionale si de asemenea sa nu permita sau sa tolereze practicile
incorecte si discriminatorii. Există o sumă de STANDARDE ETICE GENERALE care se
cer a fi respectate şi a căror formă concretă poate fi consultată pe site-ul
Colegiului Psihologilor (www.copsi.ro). Acestea cuprind standarde de competenţă,
standarde cu privire la relaţiile umane, standarde de confidenţialitate, standarde
de conduită colegială, standarde de înregistrare, prelucrare şi păstrare a
datelor, standarde de onorarii şi taxe, standarde pentru declaraţii publice şi
reclamă, standarde de evaluare şi diagnoză, , standarde de cercetare ştiinţifică
şi valorificarea rezultatelor.

71