Nu mai spune nimic "la nimeni"!

Este gresit
Printre cele mai uzuale greseli de limba romana se numara si folosirea incorecta a
pronumelui negativ "nimeni". "N-am spus la nimeni", nu dau la nimeni sau "n-am cerut la
nimeni" sunt doar cateva dintre formularile gresite pe care le intalnim in fiecare zi.
Nimeni este un pronume negativ care indica inexistenta unei fiinte. Il putem utiliza
exact in forma asta numai in cazul unor constructii precum:
Am intrat in camera si nu era nimeni.
Nu mi-a spus nimeni ce trebuie sa fac.
Nimeni nu si-a facut tema.
N-am vazut pe nimeni la masa.
Adica, doar atunci cand el poate raspunde la intrebarile cine? sau pe cine? (spre
exemplu, daca ne raportam la primul enunt din cele de mai sus - Cine nu era in camera? Nimeni.)
Atunci cand trebuie sa raspunda la intrebarea cui? sau a/ai/ale cui?, ca sa fie corect
folosit, pronumele nimeni trebuie sa devina nimanui. Astfel, corect este sa spunem:
N-am spus nimanui. (Cui n-am spus? Nimanui.)
N-am cerut nimanui.
Nu dau nimanui.
Cainii strazii sunt cainii nimanui. (Ai cui sunt cainii strazii? Ai nimanui.)

Presedintia, bat-o vina!

Institutia prezindentiala este numita ba "presedintie", ba "presidentie", ba "presidintie".
Care este, de fapt, termenul corect?
Dictionarul Explicativ al Limbii Romane consemneaza ca denumire corecta termenul
presedintie.
Pentru a nu ne incurca in "e"-uri si "i"-uri, atunci cand facem referire la institutia
prezidentiala, cel mai simplu este sa ne gandim la cuvantul "presedinte" si sa il derivam pe
acesta, adaugandu-i terminatia "ie", pastrand exact ordinea literelor pana ajungem la "t".
Deci vom avea presedinte presedintie.
Caci, nu-i asa, nu avem un "presidente" ori un "presidinte" ca sa putem numi institutia pe
care o conduce presidentie sau presidintie.

Aveti grija la gen: eu insumi vs. eu insami

Pronumele de intarire pune multe probleme vorbitorilor de limba romana. Auzim des eu
insumi spus de femei, dar si barbati care sfatuiesc o persoana de sex feminin trebuie sa fii tu
insuti. Am pregatit un articol in care trecem in revista toate formele sale si regulile de folosire
ale pronumelor de intarire pentru a evita astfel de greseli pe viitor.

Pronumele de intarire este pronumele care insista, subliniaza numele obiectului pe care il
inlocuieste. In limba actuala, pronumele de intarire functioneaza numai ca adjectiv, determinand
un substantiv sau un pronume: eu insumi, avocatul insusi, dumneavoastra insiva.
Potrivit lingvistului Narcisa Forascu, utilizarea ca pronume este rara si invechita: insumi
am hotarat, insuti esti responsabil de asta.
Pronumele sau, mai exact, adjectivul de intarire este specific limbii literare, el nu se
intalneste in vorbirea populara, familiara, unde este de regula inlocuit cu adverbul de intarire
chiar, plasat inaintea substantivului: Eu insumi am luat aceasta hotarare = Chiar eu am luat
aceasta hotarare.
Pronumele de intarire are douasprezece forme in functie de persoana, gen si numar: insumi,
insami, insuti, insati, insusi, insasi, insine, insene, insiva, inseva, insisi, insesi (sau insele).
Nominativ-acuzativ
Masculin:
Eu (pe mine) insumi
Tu (pe tine) insuti
El (pe el) insusi
Noi (pe noi) insine
Voi (pe voi) insiva
Ei (pe ei) insisi
Feminin:
Eu (pe mine) insami
Tu (pe tine) insati
Ea (pe ea) insasi
Noi (pe noi) insene
Voi (pe voi) inseva
Ele (pe ele) insesi (insele)
Genitiv-dativ
Masculin:
Mie insumi
Tie insuti
Lui insusi
Noua insine
Voua insiva
Lor insisi
Feminin:
Mie insemi
Tie inseti
Ei insesi
2

 Noua insene
Voua inseva
Lor insele
Atentie! Folosirea tuturor acestor forme, acordate este obligatorie intr-o limba literara corecta.
Aceasta este cu atat mai important, cand adjectivul de intarire se afla la o oarecare distanta de
substantivul pe care il determina. Acordul serveste in acest caz la precizarea raporturilor de
determinare, apreciaza Narcisa Forascu.
Cand spunem:
Nevasta directorului insasi a participat la inaugurare.
acordarea lui insasi cu substantivul nevasta clarifica la cine se raporteaza adjectivul de intarire.
Topica
In principiu, adjectivul de intarire poate fi plasat atat inaintea substantivului pe care il determina,
cat si dupa acesta. Pozitia dupa substantiv este preferata. Plasarea inaintea substantivului se face
atunci cand vrem sa punem in evidenta adjectivul de intarire.

Incident sau accident?

Am sesizat tot mai des in articolele din presa ca nu se mai face nicio diferenta intre
substantivele accident si incident. Desi sunt foarte asemanatoare, fiecare dintre cele doua cuvinte
are o conotatie diferita, iar formularile de tipul "incident aviatic", "incident rutier", "incident de
munca" ar trebui evitate pe cat posibil.
Daca ar fi sa ne luam doar dupa definitiile oferite in DEX, este destul de greu sa stabilim
o diferenta precisa intre sensurile uzuale ale termenilor incident si accident.
ACCIDENT: 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care intrerupe mersul normal al lucrurilor
(provocand avarii, raniri, mutilari sau chiar moartea). Fapt intamplator, banal, care aduce
nenorocire.
INCIDENT: 1. intamplare neasteptata (si neplacuta) care apare in desfasurarea unei actiuni
Potrivit lingvistului Rodica Zafiu, la prima vedere, principala diferenta dintre termeni ar
fi gradul de afectare, de gravitate a daunelor.
Lucrurile sunt, totusi, mai complicate. Contextele prototipice pentru cele doua cuvinte par
a fi accident de circulatie, respectiv incident diplomatic; in genere, incidentul presupune conflict
si intentie, in vreme ce accidentul este efectul nefericit al intamplarii.
Aceste explicatii sunt provocate de constatarea ca in limbajul actual al presei se
manifesta o tendinta destul de puternica de a generaliza uzul substantivului incident, care ajunge
sa-l substituie pe accident chiar in contextele cele mai specifice acestuia din urma, spune
Rodica Zafiu.
In afara contextelor in care incident este alegerea fireasca, pentru ca se relateaza fapte
produse de agenti specifici, cu intentie Incident fara precedent in Parlamentul Romaniei: o
3

persoana s-a aruncat de la balcon (agenda.ro, 23.12.2010); Oscar Hernandez, atacatorul cautat
in legatura cu incidentul armat din apropierea Casei Albe, a fost arestat (B1.ro, 16.11. 2011)
exista multe altele in care in mod normal s-ar fi folosit substantivul accident: Incidentul aviatic
din Polonia: Imagini din avionul groazei, filmate chiar de un pasager (Evenimentul zilei,
5.11.2011); Un avion s-a ciocnit cu un mistret incidentul, la un pas de catastrofa?
(ziare.com); nu a mai reusit sa ajunga din cauza unui incident de circulatie, (Viva! 25.11.2011)
etc.
Pe site-ul BBC, un specialist raspunde la o intrebare pusa de un cititor, privind diferenta
dintre incident si accident, reafirmand ideea de absenta a intentionalitatii (in cazul lui accident) si
de sens mai general, care poate acoperi situatii diferite (pentru incident). Influenta italiana (in
care termenul incidente are si sensuri ale cuvantului romanesc accident) e mai putin probabila.
Poate fi vorba insa, in romana, si de o evolutie semantica interna, provocata de asemanarea
semantica dintre cei doi termeni.
Ca de obicei, Rodica Zafiu ne trimite la consultarea mai vechii noastre lexicografii: in
dictionarul academic al lui Laurian si Massim (1871- 1876), substantivul incident este
eveniment, caz, intamplare, circumstanta, imprejurare, iar accidente intamplare, eveniment
neasteptat.
In Dictionarul limbii romane (DA, coordonat de Sextil Puscariu, 1913-1934), accident
este ceea ce curma mersul regulat al lucrurilor. intamplare (mai ales nenorocoasa). Accident
de drum de fier, iar incident e definit ca intamplare neasteptata produsa in cursul unei
intreprinderi. in Dictionaru limbii romanesti al lui A. Scriban (1939), accident e intamplare
neprevazuta, nenorocire, iar incident intamplare neinsemnata in cursu unei afaceri.
Cum se vede, distinctiile nu au fost prea clare nici in trecut. Uzul relativ stabilizat e insa
tulburat de oscilatiile actuale.

O scurta lista de cuvinte si expresii folosite gresit

Astazi am facut un mic inventar de expresii si cuvinte preluate din engleza si folosite cu
sens gresit de catre vorbitorii de limba romana. Englezii au imprumutat din latina sau greaca o
serie de cuvinte cu sens diferit fata de cel originar, iar noi, desi aveam respectivele cuvinte in
limba romana, am preferat sa le preluam sensul din engleza. Iata mai jos o lista cu astfel de
cazuri:
A SE FOCUSA in limba romana nu exista acest verb (inca). Dar avem verbul a focaliza, cu
sensul de a face sa treaca printr-un singur punct toate razele unui fascicul si, desi pare un
termen mai degraba stiintific, se poate folosi si cu sens figurat. A FOCUSA reprezinta doar o
adaptare a termenului englezesc to focus prin adaugarea sufixului verbal -a.
LOCATIE (despre care am mai discutat si aici ) - nu inseamna LOC, cum il folosesc multi dintre
noi, ci INCHIRIERE. E adevarat, in engleza cuvantul LOCATION se refera la un anumit loc sau
punct geografic. In limba romana insa, cuvantul a fost preluat din latina - LOCATIO si are sensul
de inchiriere/chirie.

FACILITATE - in limba romana inseamna usurare, a inlesni inlesnire, facilitare. Provine din
latinescul facilitas. In engleza FACILITY / FACILITIES are si sensul de complex (de
cladiri), baza (sportiva) etc.
PATETIC - plin de patos, care emotioneaza, impresioneaza, induioseaza; plin de emfaza, de
afectare( de la substativul PATOS). Insa, in limba engleza, cuvantul pathetic desemneaza o
persoana jalnica, demna de mila, avand un sens diferit de cel originar. Desi este tot mai
raspandita, folosirea cuvantului patetic cu sensul englezesc este gresita!
EPIC - care exprima, in forma de naratiune, idei, sentimente, actiuni etc. ale eroilor unei
intamplari reale sau imaginare. Gen Epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde
diverse specii de naratiuni in versuri si in proza, dezvaluind cu o relativa obiectivitate portretul
fizic si moral al personajelor, faptele lor, relatiile lor cu mediul inconjurator. In engleza EPIC
poate sa desemneze si un lucru de dimensiuni neobisnuit de mari. Cristian Tudor Popescu a scris
la un moment dat un comentariu interesant despre folosirea abuziva a acestui cuvant.
A AGREA - inseamna a vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. "TO AGREE"" in engleza
inseamna A FI DE ACORD. Constructia de tipul Am agreat cu partenerii de afaceri o
amanare la plata a datoriilor" este gresita. In limba romana verbul nu poate fi folosi cu acest sens.

Decat sa faci un complement, mai bine abtine-te!

Desi foarte similare, un compliment si un complement sunt doua cuvinte cu sensuri total
diferite.
Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, un compliment poate insemna:
Cuvant de lauda, de magulire, care exprima o atitudine prieteneasca, de stima, de respect sau de
consideratie.
(La plural) Salutari trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politetii.
Inclinare a capului sau a corpului in semn de salut respectuos; plecaciune, reverenta.
Asadar, cand spunem cuiva ceva frumos despre persoana sa, ii facem un compliment.
De cealalta parte, cuvantul complement are urmatoarele semnificatii:
Ceea ce se adauga la ceva spre a-l intregi; complinire.
Parte secundara a propozitiei care determina un verb, un adjectiv sau un adverb.

Chineji, franceji si alte natii inexistente

Printre nenumaratele moduri de stalcire a limbii romane se numara si cel in care
vorbitorii ei numesc gresit locuitorii anumitor tari. Zi de zi, auzim o multime de persoane care
vorbesc despre chineji, albaneji si japoneji, desi acestea nu sunt formele corecte cu care trebuie
sa denumim rezidentii acestor state.
In limba romana ingrijita, locuitorii Chinei sunt chinezi, cei ai Japoniei, japonezi, iar
cei ai Frantei, francezi.
La fel, cei care sunt originari din Olanda, trebuie numiti olandezi (nu olandeji), iar
vecinii lor din Danemarca, danezi, nicidecum daneji, asa cum cei din Anglia sunt englezi, si
nu engleji.
5

Ca sa evitam acest gen de greseala, e suficient sa ne gandim la forma de singular a

cuvintelor, la care adaugam un i, terminatia specifica substantivelor de gen masculin.
Sa luam, spre exemplu, cuvantul francez.
Atunci cand vrem sa ne referim la mai multi locuitori, vom pune simplu un i la finalul
cuvantului ca sa formam pluralul, exact cum procedam atunci cand zicem un caine doi caini.
Deci, vom avea un francez si doi (sau mai multi) francezi.
In cazul in care articulam hotarat substantivul la forma de plural, mai adaugam inca un
i, pe langa cel deja existent Francezii au unele dintre cele mai bune vinuri din lume.

Nu mai mancati "miere de albine"! Dauneaza... limbii romane

"Mierea de albine" este unul dintre cele mai intalnite pleonasme din limba romana. Se
foloseste atat de frecvent inca nimeni nu isi mai pune problema ca ar putea fi ceva gresit in
aceasta exprimare.
Mierea este, prin definitie, o substanta dulce produsa de albine.
Din moment ce albinele sunt singurele insecte care produc miere, asocierea miere de
albine nu isi are rostul si devine un pleonasm, deci o greseala de limba, pentru ca repeta inutil
aceeasi idee.

Cand emigram, cand imigram?

Am inceput saptamana trecuta o discutie despre paronime, adica acele cuvinte cu forma
aproape identica, dar cu sensuri diferite. Am vorbit despre "original" si "originar" si am inteles
cum le putem folosi corect. Astazi continuam seria paronimelor cu verbele "a emigra" si "a
imigra".
Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, putem vorbi de emigrare atunci
cand plecam din tara de origine si ne stabilim, fie definitiv, fie temporar intr-o alta tara. In
aceasta situatie verbul a emigra este sinonim cu verbul a se expatria.
In ceea ce priveste termenul imigrare, acesta poate fi folosit atunci cand schimbam
perspectiva si privim dinspre tara de adoptie a unui migrant. Adica, odata ajunsi in tara straina
in care am plecat, devenim imigranti. La fel, cei care vin din alte state si se stabilesc in Romania
imigreaza cand ajung aici, dar emigreaza cand pleaca din tara lor de origine.
Mai simplu de retinut: un migrant este emigrant la plecare si imigrant la destinatie.

Original sau originar?

O singura litera pare nesemnficativa in constructia unui cuvant, insa in multe situatii ea
face o diferenta considerabila si schimba cu totul sensul acestuia.
Multe persoane folosesc cuvintele "original" , "originar" ca pe sinonime, ca si cum
original si originar ar insemna exact acelasi lucru.
Lucrurile nu stau deloc asa, caci termenii se incadreaza de fapt in categoria
paronimelor, acele cuvinte cu forma aproape identica, dar cu sensuri diferite.

Banuiesc ca ati auzit si voi oameni care spun Original, sunt din Brasov, dar m-am mutat
in Bucuresti de cand eram copil, cand in relaitate ei ar fi vrut (sau ar fi trebuit) sa spuna ca
Originar, sunt din Brasov., adica locul lor de origine este Brasovul.
Pentru ca originar este, in realitate, adjectivul ce inseamna care este de loc din..., care isi are
obarsia in..., in timp ce original are mai multe sensuri, insa niciunul care sa se refera la origine.
In realitate, original poate insemna fie autentic, fie inedit, fie specific unei anumite persoane sau
unui anumit lucru.
Sensurile cuvantului original sunt descrise in Dictionarul explicativ al Limbii Romane:
Original = (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea
substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru
copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma.
Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus.
Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.)
Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit.
(Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un
model facut de altul. (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera
de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric,
extravagant..

Voi mancati eclere sau ecleruri?

eclere sau ecleruri.
Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane si Dictionarului Ortografic, Ortoepic
si Morfologic, este corect sa spunem (si sa mancam smiley ) ecleruri, niciodata eclere.

Nu mai "complectati" nimic!

Folosirea verbului "a complecta" este o greseala de limba intalnita mai putin in randul
generatiilor tinere. Aceasta forma apare mai degraba in limbajul persoanelor ajunse la senectute,
ele utilizand, de asemenea, si varianta complect, in locul corectului complet.
In limba romana, corecte sunt doar formele complete si complet, celelalte variante
fiind doar niste abateri de la norma.
Lingvista Rodica Zafiu consemna intr-un articol din 2006 din revista Romania literara ca
formele alterate complect si complecta au circulat multa vreme in limba romana de inceput
de secol XX, chiar si in limbajul unor intelectuali (Nicolae Iorga, Nicolae Kretzulescu), scriitori
(Alecu Russo) si chiar a unor lingvisti (Iorgu Iordan).
Totusi, desi cele doua cuvinte incepusera sa se impuna puternic in limba vorbita si scrisa,
generalizarea utilizarii lor a reusit sa fie stavilita, ele fiind inlocuite treptat de formele corecte.
Tot Rodica Zafiu explica in articolul citat:
In discutiile despre raportul dintre uz si norma academica se citeaza adesea cazuri
spectaculoase de abateri din trecut care au fost acceptate pana la urma, prin extinderea treptata a
folosirii lor; de interdictii oficiale care n-au putut stavili tendintele uzului. Trebuie totusi sa
7

pomenim si succesele inregistrate, nu de putine ori, de norma: forme foarte raspandite, adesea
aproape generalizate, au fost eliminate datorita condamnarii lor sistematice de catre norma
oficiala.
Un caz de succes aproape total al normei explicite in lupta cu tendintele uzului e
reprezentat de formele complet si a completa, care au fost la un moment dat puternic concurate
de complect si a complecta. Desi complet provenea din fr. complet si lat. completus (participiul
verbului complere), in vorbire s-a manifestat un fenomen de hipercorectitudine, stabilindu-se o
analogie cu alte adjective, precum direct, perfect, imprumuturi culte moderne modelate dupa
forme in care participiul latinesc continea grupul -ct- (directus, perfectus). La un moment dat,
variantele analogice complect si a complecta se impusesera chiar in limbajul scris. O descurajare
sistematica actionand prin vocile autoritare ale unor lingvisti, prin instrumente normative si
prin scoala a dus la rarirea extrema a aparitiei lor.
In prezent, variantele complect si completa sint inregistrate in DEX, nu si in DOOM,
pentru ca nu sunt acceptate de norma; se pare ca la generatiile tinere nu se intalnesc decat foarte
rar. In presa apar mai ales ca forme citate ironic si documentar () Jocul dintre tendintele
spontane ale limbii si impunerile constiente are rezultate imprevizibile, concluziona in 2006
lingvista.

Nu mai luati nimic la cunostinta!

"A lua la cunostinta" este una dintre multele expresii folosite frecvent de vorbitorii limbii
romane, in ciuda faptului ca ea este gresita.
Forma corecta este a lua cunostinta DE ceva, nicidecum a lua LA cunostinta ceva.
Asadar, trebuie sa spunem am luat cunostinta de acuzatiile care mi se aduc sau am luat
cunostinta de decizia instantei, caci exprimarile am luat la cunostinta acuzatiile care mi se
aduc sau am luat la cunostinta decizia instantei sunt gresite in raport cu normele lingvistice.
Cel mai probabil, eroarea apare pentru ca in limba romana exista expresia, corecta de
altfel, a aduce la cunostinta. Aici, la-ul isi are rostul si trebuie folosit.

Daca-ti place ceva "enorm de mult", nu e deloc bine

Expresia "enorm de mult" castiga, pe zi ce trece, tot mai multi adepti. Oamenii o folosesc
des pentru a accentua o idee "Te iubesc enorm de mult"/"Imi doresc enorm de mult"/"Sufar
enorm de mult"/"Imi place enorm de mult". Totusi, constructia este gresita si ar fi indicat sa o
evitam.
In limba romana, enorm inseamna imens, urias, colosal sau foarte mult. Folosirea lui
enorm in combinatie cu de mult de foarte mult devine, deci, un pleonasm, o greseala de
limba ce presupune alaturarea a doi termeni care au acelasi sens.
In traducere libera, formularea te iubesc enorm de mult ar insemna, practic, ca te iubesc
foarte mult de mult. Nu suna deloc bine, nu-i asa?
La polul opus, am auzit (cred ca si voi) si expresia enorm de putin. Aceasta nu este
neaparat gresita, fiind acceptata atunci cand vrem sa transmitem, intr-un mod mai plastic ori ceva
mai poetic, o idee. Constructia enorm de putin ar intra in categoria oximoroanelor, acele figuri
de stil prin care se exprima o ironie subtila sau un adevar usturator sub forma asocierii
paradoxale a doi termeni contradictorii.
8

Vara asta nu mai purtati "maieu"!

Am zis "vara asta", dar am putea spune mai bine "viata asta". Si nu pentru ca ne-ar
deranja in vreun fel aceasta piesa vestimentara (fiecare are dreptul sa poarte ce pofteste), ci
pentru ca este gresit cuvantul pe care il folosim pentru a o denumi.
Termenul corect este maiou, nu maieu, cuvantul provenind din frantuzescul maillot.
Desi Dictionarul Explicativ al Limbii Romane consemneaza si cuvantul maieu ca
varianta a lui maiou, Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic, cel care traseaza de fapt
norma in limba romana, da ca forma corecta doar cea din urma varianta - maiou.

Nu mai serviti masa! Pur si simplu, mancati!

Una dintre editiile mele preferate din emisiunea "Doar o vorba sat-i mai spun" este cea in
care regretatul George Pruteanu comenteaza expresia, atat de des folosita si astazi, "a servi
masa", utilizata pretentios in locul neaosului verb "a manca". Expresia este, in opinia lui
Pruteanu, "o mitocanie cu dantela".
Comentariul lingvistului este mult prea spumos pentru a nu vi-l reda aproape in
intregime.
[] vin acum si va servesc urmatorul comentariu: Aceasta expresie, cu servitul, e
groaznic de implementata. In mintea multora, ea pare mai eleganta decat "Am luat masa" sau
"Am luat pranzul" sau, pur si simplu, "Am mancat". Am servit masa, pronuntat eventual cu un
degetel tinut gratios in aer, langa ceasca de cafea! ce distins suna, ce sic, ce high life, ce lume
buna, de pansion Choisy-Mangiru, oh! Doar nu suntem neam prost: noi servim, nu mancam, nu-i
asa?
NU!! Nu-i deloc asa. Daca e sa v-o servesc p-a dreapta, si v-o servesc, de ce sa nu v-o
servesc, e cu totul ALTFEL. Expresia nu-i altceva decat o mitocanie cu dantela. Ca un smoking
cu sapca. Sau ca o rochie de seara cu adidasi. Aaa!, e cu totul altceva cand esti gazda. Atunci ai
datoria, de politete, intr-adevar, sa servesti masa, sa-i servesti tu pe ceilalti, invitatii tai. Din cand
in cand, ii indemni: -Serveste-te! sau -Serviti-va!, cu sensul: Nu asteptati sa va servesc eu,
simtiti-va ca acasa!
Tot gresit, la Chiritoaia lui Alecsandri sau la "gaitele" lui Kiritescu sau la Frusinica
lui Musatescu sau la Tanta si Costel ai lui Baiesu este a spune: -Mai serviti o sarma, ca e
delicioase! sau -Multumesc, nu mai servesc, ca-mi cauzeaza!
Corect si de bun gust e: - Mai serviti-va cu sarmale! sau - Mai luati sarmale!
Retineti, deci, ca folosirea lui "a servi" in loc de "a manca" e o sclifoseala topeasca.

La ce ne trebuie "comfort"?
O greseala relativ frecventa in limba romana este folosirea cuvantului "comfort".
Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, cuvantul corect este confort, si nu
comfort, acesta desemnand totalitatea conditiilor materiale care asigura o existenta civilizata,
placuta, comoda si igienica.
9

Greseala apare, cel mai probabil, pentru ca in limba engleza substantivul confort se
traduce comfort.
In limba romana, insa, cuvantul a intrat pe filiera franceza, avand la origine termenul
confort.
Un lucru interesant este ca francezii au imprumutat cuvantul tot din limba engleza.
Totusi, potrivit Dictionarului Academiei Franceze, desi termenul din limba lui Moliere provine
din lumea anglo-saxona, englezii, la randul lor, au imprumut termenul comfort tot din
franceza, insa cea veche, de la cuvantul conforter.

Mai terminam si noi cu "promovabilitatea" la Bac?

Orice examen national, fie el Bacalaureat, examen de capacitate ori titularizare, aduce in
vietile tuturor, chiar fara voia noastra, (cel putin) o greseala de limba romana. Daca deschizi
radioul sau televizorul in preajma anuntarii rezultatelor, e imposibil sa nu te lovesti de o stire
care sa te informeze despre "promovabilitatea" candidatilor, un termen folosit incorect in
contextul dat.
Greseala apare din necunoasterea sensului corect al acestui cuvant si confuzia cu un
termen asemanator, dar cu un inteles diferit: rata de promovabilitate nu e acelasi lucru cu rata de
promovare.
Cand spui despre o persoana ca e promovabila, vorbesti de fapt despre insusirea ei de a
putea fi promovata. Vorbesti, deci, despre o posibilitate, nu despre un fapt intamplat deja.
Cu alte cuvinte, cand spui rata de promovabilitate te referi la probabilitatea ca acei
candidati sa treaca examenul in discutie, inainte ca el sa fi avut loc. Teoretic, toti cei inscrisi la
examen, sau aproape toti, sunt promovabili, adica par sa aiba ceea ce ce este necesar pentru a
obtine note de trecere. Spre exemplu, rata de promovabilitate intr-un liceu din Top 10 din
Romania, cu elevi seriosi, care au venit la cursuri si au invatat, poate fi, inainte de a incepe
efectiv probele, de 100%. Adica, probabilitatea ca ei sa treaca cu bine de examen este foarte
mare.
Dupa ce examenul a avut loc si s-au publicat rezultatele, trebuie sa ne referim la rata de
promovare, adica la numarul candidatilor care chiar au trecut examenul din totalul celor inscrisi
pentru a-l sustine.

Un horoscop, doua...
Pluralul cuvantului "horoscop" poate pune probleme serioase chiar si vorbitorilor nativi
de limba romana. Terminatia scop ne induce in eroare, facandu-ne sa credem ca plural corect
ar fi horoscopuri, la fel cum spunem "scop scopuri", insa dictionarele au total alta abordare.
Astfel, potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii romane, pluralul corect pentru cuvantul
horoscop este de fapt horoscoape.
Aceasta varianta este confirmata si de indreptarul limbii romane, cea mai recenta editie a
DOOM 2 (Dictionarul Orotografic, Ortoepic si Morfologic).
10

Asadar, spunem scop si la plural, scopuri, insa spunem horoscop iar la plural, horoscoape.

Ai pantaloni din material raiat? Nu-i mai purta

Stati linistiti, nu ne-am transformat intre timp in politia modei. Recomandarea din titlu nu
vine ca urmare a vreunei tendinte de sezon, care nu mai accepta acel tip de stofa cu dungi in
relief, ci se refera doar la cuvantul gresit cu care denumim acest material.
In limba romana cuvantul raiat nu exista. Poate doar daca ii adaugam diacritice, caz in
care devine sinonim cu scabios.
Atunci cand ne referim la o stofa cu dungi in relief, corect este sa denumim materialul
reiat.

Topogan sau tobogan?

Pentru ca a inceput vacanta mare si ne imaginam ca toti copiii vor iesi mai mult prin
parcuri (cel putin asa speram - doar n-or sta numai in fata calculatorului), ne-am gandit sa facem
putin lumina in privinta formei corecte dintre "tobogan" si "topogan".
Profesoara de limba romana ne-a explicat cu calm si intelegere ca e o greseala comuna,
ca multa lume o face, dar ca varianta corecta este tobogan, cuvantul provenind din frantuzescul
toboggan.
Bun! Am verificat in dictionar (prea mi s-a parut ciudat cuvantul fata de mult-maifamiliarul "topogan") si cand m-am convins ca "profa" avea perfecta dreptate, mi-am insusit
termenul.
Au mai trecut ceva ani si prin 2005 a aparut editia a II-a a Dictionarului Ortografic,
Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (da, da, ati ghicit, renumitul DOOM 2), care a
schimbat abordarea in ceea ce priveste acest cuvant.
Astfel, daca pana atunci, toate dictionarele consemnau, ca unica forma corecta, doar
varianta "tobogan", lingvistii care au lucrat la elaborarea DOOM 2 au decis ca si forma
"topogan" va fi considerata acceptata, din moment ce vorbitorii de limba romana o foloseau
oricum in exces.
Asadar, incepand din 2005, putem spune, fara sa gresim, si "tobogan", si "topogan".
Totusi, recomandata este prima varianta, a doua fiind doar tolerata. Asta, in cazul in care si
conteaza pentru cineva aceasta diferenta.

A gandi simplu nu e totuna cu a gandi simplist

Sa zici despre o persoana ca are o gandire simpla nu e acelasi lucru cu a spune ca are o
gandire simplista. In timp ce prima varianta poate fi considerata chiar un compliment, fiind ceva
dezirabil, a doua are un sens peiorativ.
Desi suna asemanator si multe persoane cred ca ele sunt sinonime, cuvintele simplu si
simplist au intelesuri total diferite.
11

Daca spunem ca un rationament este simplu inseamna ca el este usor de de inteles si lipsit
de complicatii.
In schimb, daca spunem despre un mod de gandire ca este simplist il catalogam ca fiind
superficial, unilateral, neglijand uneori aspectele esentiale.
Referindu-ne la oameni, sensul lui simplu poate fi diferit in functie de ceea ce vrem sa
transmitem pentru ca termenul se bucura de o multitudine de intelesuri. Astfel, un om simplu
poate fi si o persoana lipsita de rafinament, dar si o persoana sincera ori cinstita.
De cealalta parte, cu simplist este mult... mai simplu. Oricum l-ai privi, el nu are decat
un sens atunci cand este folosit ca adjectiv pentru a caracteriza o persoana. Mai exact, un om
simplist este un om lipsit de complicatii si de subtilitati intelectuale.

"Esti patetic" nu este o insulta. Ba dimpotriva

In limbajul uzual, exista cateva cuvinte pe care le folosim gresit, iar "patetic" este dintre
ele. Desi tot mai multi vorbitori de limba romana il folosesc in sens negativ, ca sinonim pentru
"jalnic", in realitate insa termenul are o conotatie pozitiva si inseamna cu totul altceva.
Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, adjectivul "patetic", provenit din
frantuzescul "pathetique", este definit ca plin de patos, care emotioneaza, impresioneaza,
induioseaza; plin de emfaza, de afectare.
Confuzia sensurilor vine, cel mai probabil, din limba engleza, acolo unde pathetic
inseamna ridicol, demn de mila sau de dispret.
Rodica Zafiu explica in 2005, intr-un articol din revista Romania literara:
In limbajul tinerilor (varietate sociolingvistica greu de delimitat, dar a carei existenta este
incontestabila), cuvintul patetic e folosit, in ultima vreme, cu un sens special, calchiat din
engleza colocviala: ridicol, penibil, demn de mila si dispret. O asemenea semnificatie nu exista
citusi de putin in utilizarea traditionala a adjectivului patetic, preluat din franceza (probabil si sub
influenta echivalentului german) pe la inceputul secolului al XIX-lea; prima atestare a
cuvantului, dupa Dictionarul limbii romane, este la Ion Heliade Radulescu. Sensul de baza al
termenului, in romana (ca si in franceza) este pozitiv: plin de patos, care emotioneaza,
impresioneaza, induioseaza (DEX); e drept ca s-a dezvoltat si o acceptie marcata mai curind
negativ: plin de emfaza, de afectare (ibid.). Ideea de induiosare, emotie e comuna in toate
limbile moderne in care exista, pe cale culta, urmasul unui cuvint grecesc (transmis prin latina
tirzie) - pathetikos, din familia lexicala a lui pathos (suferinta). Sensurile negative din romana
si din engleza sint insa divergente: romanescul patetic se refera la excesul retoric, de apel la
sentimentele publicului; sensul informal al englezescului pathetic a facut trecerea de la mila la
dispret. Preluarea acestui uz in variantele orale ale limbii romane este un tipic calc semantic:
vechiului patetic i se adauga un sens nou, prin care devine un simplu calificativ negativ, un
termen insultator.

Copiii n-ar trebui sa poarte niciodata o "babetica" la masa

In vocabularul ingrijit al unei persoane care vrea sa vorbeasca limba romana ca la carte,
cuvantul babetica nu ar trebui sa existe. El ar trebui inlocuit cu bavetica, acesta fiind si termenul
corect care denumeste servetul pus la gatul copiilor mici atunci cand mananca. La plural, devine
bavetele, iar nu bavetici ori babetici, cum am mai auzit pe ici pe colo.
12

Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane - Substantivele

feminine baveta si bavetica
Bavetica este, de fapt, diminutivul de la baveta, care, conform Dictionarul explicativ al
Limbii romane, este sinonim si cu barbita, termen corect si el.
E drept, in limba romana, exista si termenul babeta, insa acesta este un cuvant care se
foloseste colocvial pentru a desemna o femeie batrana, baba. Or, daca am spune babetica, ar
insemna sa ne referim la o doamna in varsta, dar mica? O asociere paradoxala de doi termeni
contradictorii, nu?

Daca mergi la "servici", nu te mai duce! E gresit.

Sa ne intelegem: e gresit termenul "servici", nicidecum actiunea de a munci. :) Insa,
serios acum, daca tot lucram mai bine de o treime din viata, n-ar fi bine ca macar sa folosim
corect substantivul cu pricina?
Desi este folosit des, cuvantul servici nu exista in limba romana. Atat Dictionarul
explicativ (DEX), cat si Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic (DOOM) consemneaza,
ca singura forma corecta a acestui substantiv, termenul serviciu. La fel cum se spune
"prejudiciu", si nu prejudici.
DOOM 2 - substantivul serviciu
Asadar, indiferent cu ce sens folosim acest cuvant, corect este sa spunem serviciu, fie
ca ne referim la slujba de zi cu zi, la punerea in joc a mingii sau la actiunea de a servi ori sluji.

Dragele mele sau dragile mele?

Raspunsul s-ar putea sa va surprinda. Desi cei mai multi folosesc frecvent prima forma,
normele lingvistice stabilesc ca a doua varianta este de fapt cea corecta. Iata si explicatiile.
Potrivit normelor academice in vigoare (stabilite prin Dictionarul ortografic, ortoepic si
morfologic al limbii romane - DOOM2), adjectivul drag are ca forma feminina cuvantul
draga (baiat drag fata draga).
La plural, forma draga devine dragi, nu drage (colega draga, colege dragi).
Asadar, corect este sa spunem dragile mele colege, iar nu dragele mele colege.
Incercand sa justifice forma dragele folosita frecvent de vorbitorii limbii romane,
lingvista Mioara Avram explica in lucrarea Probleme ale exprimarii corecte, aparuta in 1987 la
Editura Academiei:
Hipercorectitudinea ne intampina frecvent la pluralul feminin al adjectivului drag: d r a
g e l e mele prietene [subl. aut.] si, substantivat, d r a g e l e mele [subl. aut.], in loc de d r a g i
l e mele [subl. aut.]. Probabil ca vorbitorii care spun si scriu dragele se gandesc sa marcheze
genul feminin, uitand ca forma nearticulata este dragi pentru toate genurile [s.n. R.P.] si ca
formele articulate de nominativ-acuzativ diferentiaza genul prin articol:dragii masculin, dragile
feminin si neutru, ca mici micii, micile sau lungi lungii, lungile; forma articulata de genitivdativ plural este aceeasi pentru toate genurile, dragilor (deci nu dragelor la feminin) [s.n. R.P.],
iarasi la fel ca la micilor, lungilor etc..
Atentie! Potrivit DOOM2, forma draga se foloseste in adresare atat pentru feminin, cat
si pentru feminin. Asadar este corect sa spunem si draga Andrei, si draga Raluca.

13

Sa jignim corect: Esti un tontalau, nu un tantalau

Sa ne intelegem: nu incurajam in niciun fel folosirea de cuvinte necuviincioase la adresa
cuiva. Dar stim sigur ca fiecare mai scapa in anumite situatii cate o jignire. Asa ca, daca tot o
facem, macar sa respectam regulile gramaticale.
Desi este folosit la scara larga, termenul colocvial tantalau nu exista in dictionarele
romanesti.
Forma corecta a acestui adjectiv este, de fapt, tontalau, cuvantul fiind un derivat de la
tont la care s-a adaugat sufixul -alau.

Ce-i prea mult strica: ca drept dovada

Despre pleonasme am auzit cu totii. Unele sunt atat de raspandite incat nici nu ne mai
dam seama ca sunt gresite. Este si cazul constructiilor ca drept dovada, ca drept exemplu,
care sunt asa de utilizate, incat incep sa para firesti din punct de vedere gramatical. Desi nu sunt.
Utilizarea prepozitiei drept alaturi de termeni precum ca sau pentru este
pleonastica (deci, eronata) deoarece ele au sensuri comune.
In acest context, frazele precum urmatoarea Ca drept dovada ca nu il intereseaza acest
curs, a lipsit de la examen sunt gresite.
In limba romana, corect este sa spunem (si sa scriem) fie:
Ca dovada ca nu il intereseaza acest curs, a lipsit de la examen.
fie:
Drept dovada ca nu il intereseaza acest curs, a lipsit de la examen.
Retinem! Prepozitia drept are o varietate de sensuri, printre care se numara si cele de
ca, pentru, de, in loc de. Termenii nu pot fi alaturati pentru ca inseamna acelasi lucru.

Un om pozitiv nu este nicidecum optimist

Mai toata lumea foloseste termenul "pozitiv" pentru a numi oamenii optimisti, care
privesc cu incredere viata si tind sa vada latura ei favorabila. Totusi, dictionarele ne contrazic:
adjectivul "pozitiv" are cu totul alt sens.
Atunci cand avem nedumeriri despre ce insemna un cuvant, apelam cu incredere la
dictionare, pentru a disipa orice indoiala si a inabusi rapid orice polemica.
Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane (DEX 1998), sensul primar al
adjectivului pozitiv este acela de care se intemeiaza pe experienta, pe fapte, pe realitati.
DEX-ul consemneaza si o definitie pentru specifica pentru adjectivul pozitiv, atunci cand
acesta este folosit pentru a cataloga oamenii:
Pozitiv - (Despre oameni) Realist, cu spirit practice
14

Iata definitia completa a acestui adjectiv, conform www.dexonline.ro:

POZITV, -A, pozitivi, -e, adj. 1. Care se intemeiaza pe experienta, pe fapte, pe realitati; p. ext.
care are un caracter de certitudine; cert, adevarat, real, sigur. Stiinte pozitive = stiinte
experimentale. Care are o semnificatie justa, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat.
Experienta pozitiva. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare dect
zero sau egal cu zero; care se noteaza in scris cu semnul plus (+). Numar pozitiv. Temperatura
pozitiva. (Despre sarcina electrica) De acelasi fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina
obtinuta prin frecarea unui baston de ebonita cu un postav. Prin care iese curentul electric sau
care se leaga de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirma prezenta in
organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre notiuni, rationamente) Care afirma ceva.
6. (in sintagma) Proba (sau imagine etc.) pozitiva = (si substantivat, n.) copia unui negativ
fotografic care reda ca in realitate partile luminoase si cele intunecate ale obiectului fotografiat.
7. (Gram.; in sintagma) Grad pozitiv (si substantivat, n.) = forma a adjectivului sau a adverbului
cu ajutorul caruia se exprima insusirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fara referire la
alte obiecte sau procese. Din fr. positif, lat.positivus.
Sursa: DEX '98 (1998)

Pasti sau Paste?

Unii o numesc "Paste", altii ii spun "Pasti". Care este forma corecta pentru a denumi
sarbatoarea crestina?
Potrivit Dictionarului Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane, lucrare
editata de Academia Romana, care stabileste normele lingvistice din limba noastra, ambele
forme ale cuvantului sunt corecte si acceptate.
Singura diferenta intre ele este ca denumirea Paste se foloseste la singular (sarbatoarea
Pastelui), iar Pasti, numai ca forma de plural Sfintele Pasti.
Multa lume m-a intrebat cum se spune corect: Pasti sau Paste. Raspund pe scurt astfel:
sarbatoarea are in originile sale daca trecem de etapa ebraica "pesah" si acea azimioara
numita pasca (dupa opinia etnologului Simion Florea Marian; alti cercetatori sunt de parere ca
mielul jertfit purta acest nume, de "pasca"). La plural, acest cuvint face "pasti": o pasca, doua
pasti, conform unei alternante obisnuite in romneste, cum e si in verbul a paste: "sa pasca, sa
pasti" sau a naste: "sa nasca, sa nasti" etc. Asadar, Pasti e pluralul de la pasca. Resimtit, in mod
normal, ca un plural, vorbitorii au cautat, cind era vorba de sarbatoarea intr-ale carei zile ne
aflam, au cautat singularul, si astfel a fost derivat singularul "Paste", spunindu-se, firesc, fie
"sarbatorile de Pasti", fie "sarbatoarea Pastelui". Amindoua formele sunt la fel de corecte, si alte
subtilitati pe aceasta tema nu au substanta, e o falsa problema.
Spre a va convinge suplimentar ca aceste doua forme sunt folosite aleatoriu, ori una ori
alta, fara vreo deosebire de sens, am cules din din Dictionarul limbii romne al Academiei
(dictionarul tezaur), citeva atestari ale cuvintului in limba veche, unde le gasim in mod egal pe
amindoua. La Coresi aflam "Pastile" ("Acestea sunt Pastile de bucurie si de veselie"), ca si la
Varlaam ("mieluselul Pastilor"), dar in marea Biblie de la 1688gasim "Pastele" ("Va face Pastele
Domnului in luna a doua intr-a patrasprazecea zi"). Venind mai incoace, la Cosbuc gasim "Pasti"
("Era dupa Pasti si era un timp bun"), dar la Negruzzi, Hasdeu sau Delavrancea, "Pastele": iata
un citat din Hasdeu: "tara mai intii de toate; Pastele mai pe urma!"). Si la scriitorii moderni
gasim ambele forme, asa ca, repet, sunt deopotriva corecte, una fiind perceputa ca singular, alta
ca plural.
15

Memorie de elefant? Nu e niciodata un compliment

Sa ai o memorie de elefant nu e un lucru atat de magulitor pe cat crede lumea. Multi
folosesc aceasta expresie ca pe un compliment, insa adevaratul ei sens nu aduce de fapt nicio
lauda. Ba din contra.
S-a impamantenit ideea gresita ca a avea o memorie de elefant e de bine. Cei care o
utilizeaza ca lauda cred ca expresia inseamna a avea o tinere de minte foarte buna, ceea ce nu
este adevarat.
De fapt, a avea o memorie de elefant e sinonim cu a fi ranchiunos sau a nu uita raul
facut de cineva.
Aceasta definitie este consemnata de lingvistul Florin Marcu in Marele Dictionar de
Neologisme, aparuta in anul 2000.
Interpretarea nu este deloc una de data recenta, acelasi sens al expresiei era consemnat si
de Theodor Hristea, in editia din 1984 a lucrarii "Sinteze de limba romana".

Tu ce mananci: capsuni sau capsune?

In toate pietele tarabagiii au inceput de ceva vreme sa se laude ca vand "cei mai dulci
capsuni". "Capsune", in schimb, nu prea se gasesc de vanzare pe nicaieri. Care sa fie pluralul
corect pentru cuvantul "capsuna"?
De fiecare data cand avem nedumeriri despre formele corecte gramatical ale unui cuvant
trebuie sa apelam la Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic, celebrul DOOM, editat de
Academia Romana, singura lucrare care stabileste normele lingvistice din limba romana.
Cea mai recenta editie a DOOM (DOOM 2, cum este cunoscuta in spatiul public)
noteaza in dreptul cuvantului capsuna ca forme de plural acceptate (deci corecte) atat
capsuni, cat si capsune. Astfel nu veti da gres, indiferent pe care dintre cele doua variante
veti alege sa o folositi.
Totusi, este important sa stiti ca inainte de aparitia acestei lucrari, normele lingvistice
erau putin diferite.
Vechile reguli stabileau ca pluralul capsuni (o capsuna, doi capsuni) se refera la plante,
in timp ce prin termenul capsune (o capsune, doua capsune) erau individualizate fructele.
Chiar si dupa aparitia DOOM 2, au mai existat voci, printre care si regretatul George
Pruteanu, care au contestat modificarea facuta de Academia Romana in ceea ce priveste pluralul
termenului capsuna.

Punctuatia in mediul online: tu pui spatiu dupa punct sau inainte?

Fie ca scriem e-mail, comentam pe Facebook ori redactam un text pe calculator, fiecare
dintre noi se loveste aproape zilnic de scrierea... electronica. Dincolo de regulile gramaticale de
la care nu putem abdica, un text electronic mai trebuie sa respecte si norme elementare de
tehnoredactare.

16

Spatiul se pune mereu dupa semnele de punctuatie, niciodata inainte. Regula este valabila
pentru:
punct (.),
virgula (,),
doua puncte (:),
punct si virgula (;),
semnul intrebarii (?),
semnul exclamarii (!).
Deci vom scrie corect: Daca nu ploua, mergem la plimbare.
In schimb, este gresit sa scriem:
Daca nu ploua , mergem la plimbare. sau
Dana nu ploua ,mergem la plimbare.
Spatierea si parantezele, ghilimelele sau apostrofurile. Regula e urmatoarea la cele de
deschidere, se lasa un singur spatiu inainte, iar dupa ele nu se lasa. La cele de inchidere este
invers: inainte nu se lasa spatiu, dar se lasa spatiu dupa ele.
Atentie! Daca dupa parantezele/ghilimelele/apostrofurile de inchidere urmeaza un semn
de punctuatie, nu se aplica regula de mai sus si nu se pune spatiu dupa ele.
Corect: Am cumparat fructe (mere, pere si lamai) si legume (ardei, conopida si ceapa).
Gresit: Am cumparat fructe ( mere, pere si lamai ) si legume ( ardei, conopida si ceapa ).
Corect: Am cumparat fructe (mere, pere si lamai), dar si legume (ardei, conopida si
ceapa).
Gresit: Am cumparat fructe (mere, pere si lamai) , dar si legume (ardei, conopida si
ceapa).
Fiti foarte atenti la cum arata textul nu doar la ce ati scris in el. Pentru un e-mail sau o
postare, este recomandabil sa folositi acelasi tip de caractere (ca forma, marime, culoare) de la
inceputul mesajului pana la final. Optati pentru culori inchise, usor de citit.
Aliniati paragrafele si spatiati-le corespunzator - mai ales daca ati scris un text lung, o
spatiere adecvata va usura citirea textului. Aceasta recomndare nu mai are nevoie de nicio
explicatie, ci doar de o exemplificare. Sa luam un text normal (eu am selectat unul scris de mine
pentru rubrica Ce mai citim a AvocatNet.ro) si sa vedem cat de usor de citit este in functie de
cum sunt aliniate si spatiate paragrafele.
Exemplul 1
Care e misiunea unui parinte? Sa iubeasca? Sa fie prietenul copilului sau? Sa corecteze? Sa
impuna un comportament corect cu autoritate? Sa protejeze? Toate la un loc? N-as sti sa v-o
spun si nici textul pe care vi-l propun astazi nu o face. Totusi, cele 12 versuri pe care le citim
impreuna imediat au un merit incontestabil: ne pun fata in fata cu un adevar pe care fiecare
parinte e tentat, macar o data in viata, sa il treaca cu vederea.
Parintii vin in multe forme: unii sunt excesiv de protectori si risca sa te sufoce de multe ori cu
dragostea lor. Unii sunt imposibil de blanzi, sacrifica orice pentru copilul lor si il lasa sa le
conduca existenta. Altii iau toate hotararile in locul copiilor o sa faci asta, o sa inveti asta, o sa
te duci la scoala asta, fiind siguri ca stiu care este cel mai bun drum pentru copilul lor si
incercand sa impuna acest parcurs corect, cu orice pret.

17

Nu stim cum e mai bine si, nici daca am sti, n-am avea certitudinea ca am ajunge toti la aceleasi
rezultate. Pentru ca nu exista doi copii la fel. Pentru ca orice copil, inainte de a fi copil, este om.
Deci imperfect, la fel ca noi si copiii care am fost.
Exemplul 2
Care e misiunea unui parinte? Sa iubeasca? Sa fie prietenul copilului sau? Sa corecteze? Sa
impuna un comportament corect cu autoritate? Sa protejeze? Toate la un loc? N-as sti sa v-o
spun si nici textul pe care vi-l propun astazi nu o face. Totusi, cele 12 versuri pe care le citim
impreuna imediat au un merit incontestabil: ne pun fata in fata cu un adevar pe care fiecare
parinte e tentat, macar o data in viata, sa il treaca cu vederea.
Parintii vin in multe forme: unii sunt excesiv de protectori si risca sa te sufoce de multe ori cu
dragostea lor. Unii sunt imposibil de blanzi, sacrifica orice pentru copilul lor si il lasa sa le
conduca existenta. Altii iau toate hotararile in locul copiilor o sa faci asta, o sa inveti asta, o sa
te duci la scoala asta, fiind siguri ca stiu care este cel mai bun drum pentru copilul lor si
incercand sa impuna acest parcurs corect, cu orice pret.
Nu stim cum e mai bine si, nici daca am sti, n-am avea certitudinea ca am ajunge toti la aceleasi
rezultate. Pentru ca nu exista doi copii la fel. Pentru ca orice copil, inainte de a fi copil, este om.
Deci imperfect, la fel ca noi si copiii care am fost.
Dupa ce am vazut in oglinda cele doua tipuri de scriere, nu cred ca mai e nevoie de nicio
explicatie. Exemplul 2 se citeste mai usor decat Exemplul 1.
Nu scrieti mesaje cu MAJUSCULE si nu abuzati de semnele de exclamatie! E CA SI CUM ATI
TIPA LA INTERLOCUTOR!!! ( nu-i asa ca e deranjant?) In plus, un mesaj scris numai cu
majuscule este mai putin lizibil. Nu va pozitionati nici la polul opus, scriind totul cu litere mici: e
neprofesionist. Nu uitati de regula elementara ca primul cuvant din orice propozitie/fraza se scrie
intotdeauna cu majuscula.

Sa scriem corect: atu sau atuu?

Un comunicat venit in aceasta saptamana pe adresa redactiei ne prezenta "atuu-urile"
financiare ale unui produs. Nu suntem carcotasi de fel, insa nu sunt cam multe "uu-uri" in acest
cuvant? Si, daca e sa fim sinceri pana la capat, nici cratima aceea nu prea ne place.
Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, forma corecta a acestui substantiv
este atu, iar nu atuu, cum l-au botezat unii dintre compatriotii nostri.
La plural, cuvantul mai primeste in plus un u, ceea ce il transforma in atuuri. Tot
DEX ne arata ca termenul se scrie fara cratima, deci forma "atu-uri" este gresita.
Daca tot am ajuns cu discutia la cratima si formele de plural, cred ca ar fi important sa ne
lamurim si referitor la situatiile in care acest semn de punctuatie trebuie folosit la formarea
pluralelor unor cuvinte.
Institutul de Lingvistica al Academiei Romane, a stabilit, prin Dictionarul ortografic,
ortoepic si morfologic al limbii romane, ca, atunci cand exista diferenta intre scriere si pronuntie
in partea de final a cuvantului, se pune cratima.
Asadar, scriem "site", se aude sait, deci la plural vom avea nevoie de cratima: siteuri.

18

In schimb, scriem job, se aude giob, deci, conform Academiei Romane, pluralul
corect va fi joburi, nu job-uri pentru ca, la finalul cuvantului, nu exista nicio diferenta intre
scriere si pronuntie.

Nu exista girofare!
Pluralul corect al termenul girofar este girofaruri, si nu girofare. De ce?
Cuvantul girofar este unul compus din:
Particula giro - Element prim de compunere savanta cu semnificatia cerc, rotativ s
Substantivul far - Corp de iluminat (la automobile, locomotive etc.) care proiecteaza
lumina intr-o anumita directie.
Pluralul substantivului far este faruri, nicidecum fare. Asadar, si pluralul
termenului compus girofar se construieste pornind de la acelasi rationament:

Doamna Popescu nu este un presedinte, ci o presedinta

In Clasificarea ocupatiilor din Romania, acel document care indexeaza toate
indeletnicirile din societatea noastra, aproape toate cuvintele care denumesc profesii sunt de
genul masculin. Asta, desi dictionarul limbii romane ofera si un corespondent feminin pentru
acei termeni.
Adica, Andreea nu trebuie sa fie inginer, caci este inginera, asa cum Tamara este ahitecta
si doar tatal ei, arhitect.
Doar pentru ca in COR, de la un capat la altul, toate profesiile par sa aiba numai genul
masculin, nu inseamna ca limba romana nu contine si varianta feminina a cuvintelor.
Astfel, este corect sa spunem muziciana, daca ne referim la o doamna, iar muzician, cand
ne raportam la un domn. Domnii sunt politicieni, insa doamnele, politiciene (da, ati citit bine,
politiciene scrie in Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic din 2005).
Pentru ca tot e Ziua Femeii astazi, mi-am propus sa insiruiesc cateva cuvinte pe care
lumea a uitat sa le foloseasca, preferand varianta lor masculina, chiar si cand se refera la
persoane de gen feminin.
Asadar, este corect sa spunem si sa scriem:
Si filolog, si filologa.
Si politician, si politiciana.
Si presedinte, si presedinta.
Si artist, si artista.
Si profesor, si profesoara.
Si musician, si muziciana.
Si sculptor, si sculptorita.
Si inginer, si inginera.
Si director, si directoare.
Si arhitect, si arhitecta.
As mai mentiona cateva, dar limba romana are si ea misoginismul ei, chiar daca, poate,
mai putin pronuntat decat in COR. Altfel, cum va explicati ca domnul e doctor, iar doamna,
numai doctorita?
Eee, dar sa nu facem caz numai dintr-atata!
19

La multi ani, Doamnelor! Si nu uitati ce spunea Simone de Beauvoir: femeie devii, nu te

nasti!

"Vroiam" vs. "voiam" si eterna polemica de limba romana

Daca ne uitam in forma DOOM-ului din 2005, acel dictionar normator al limbii romane,
despre care tot vorbim la aceasta rubrica, nu o sa gasim niciunde verbul "a vroi" cu imperfectul
vroiam, aceasta forma verbala nefiind acceptata de normele lingvistice actuale.
Daca vrem sa vorbim corect gramatical, limba romana ne pune la dispozitie doua verbe
pe care le putem folosi:
A vrea = a carui forma la timpul imperfect este vream
A voi = cu imperfectul voiam
Luand in calcul aceste doua forme, singura concluzie pe care am putea sa o tragem ar fi
ca imperfectul vroiam este doar un hibrid, o forma alterata si, in niciun caz, o forma
gramatical-corecta.
Polemica din jurul acestui subiect nu este tocmai noua, dupa cum explica Rodica Zafiu,
intr-un articol publicat in Romania Literara, lingvistii avand diferite interpretari de-a lungul
timpului:
In unele lucrari din prima jumatate a secolului al XX-lea (H. Tiktin, Gramatica romana, IA. Candrea, Cours complet de grammaire roumaine), forma "a vroi" este inregistrata ca o simpla
varianta, fara nici o luare de pozitie normativa: "pe langa a vrea se utilizeaza foarte mult si a voi
(vroi), prez. voiesc (vroiesc)" (Tiktin, ed. a III-a, 1945, p. 122). Interferenta paradigmelor e
produsa de identitatea semantica si de apropierea fonetica a celor doua verbe.
De fapt, situatia e ceva mai complicata, intrucat etimologia lui a voi este controversata (a
fost explicat ca imprumut din slava, ca derivat regresiv din substantivul voie sau chiar ca refacut
din forme ale lui a vrea - "eu voi"). Pentru unii lingvisti, evolutiile in timp ale lui a voi si a vrea
sint indisociabil legate (ca in atestarile vechi sau in formele de auxiliar); de aceea, de exemplu,
Dictionarul limbii romane (DLR), tomul XIII, 2005, nu trateaza separat un verb a voi, ci ii
include atestarile sub forma-titlu a vrea (cu un record de 36 de pagini de citate si descriere a
sensurilor).
Utilizarea mai frecventa la imperfect a fost explicata in mod foarte convingator prin
necesitatea de a se evita omonimia suparatoare cu prezentul din paradigma verbului a vrea ("el
vrea" = el voia' si el voieste').
In diferite lucrari normative si in manualele scolare din deceniile trecute s-a insistat
destul de mult asupra caracterului nerecomandabil al formelor de tipul vroiam, sugerindu-se
inlocuirea lor cu paradigma lui voiam. Optiunea are totusi un dezavantaj stilistic: a voi este
perceput, in comparatie cu a vrea, ca usor invechit, artificial, solemn.
Totusi, in ciuda a ce scrie doamna Zafiu, lingvistii care au lucrat la cea mai recenta editie
a DOOM (cea din 2005), singurul dictionar care stabileste ce e corect si ce e gresit in limba
romana, nu au facut in acest caz concesii uzului, ceea ce inseamna ca formele de tip "vroiam" nu
sunt considerate variante literare. Se precizeaza, chiar in introducerea dictionarului, ca "sunt
considerate la fel de corecte formele verbelor <<a voi>> si << a vrea>>, nu insa si cele rezultate
prin contaminarea lor (imperfect <<vroiam> etc.)"
Daca ne uitam in jur, folosirea lui "vroiam" nu pare a fi considerata de vorbitori o
greseala descalificanta, ci mai curind una tolerabila.

20

Diseara sau deseara?

Daca intrebi 100 de romani care dintre cele doua variante ale adverbului este cea corecta,
fiecare va avea o alta opinie. Ba ca e "deseara", ba ca, de fapt, corect ar fi "diseara". Ce spun,
insa, normele lingvistice?
Cea mai recenta editie a Dictionarului ortografic, ortoepic si morfologic al Limbii
Romane, celebrul deja DOOM 2, publicat in 2005, a adus o schimbare in ceea ce priveste forma
corecta a acestui adverb.
Pana la revizuirea dictionarului de catre Institutul de Lingvistica din cadrul Academiei
Romane, singura forma corecta pentru adverbul care inseamna in seara zilei curente; astaseara era deseara.
Ulterior, dupa 2005, normele au fost modificate astfel ca, in prezent, sunt acceptate
ambele forme ale adverbului, atat deseara, cat si diseara fiind considerate corecte din punct
de vedere gramatical.
Mai mult chiar, spun lingvistii de la Academia Romana, forma "diseara" ar fi preferata lui
"deseara", insa niciuna dintre variante nu este gresita.

Prea mult respect dauneaza... limbii romane

Multe scrisori, cereri sau e-mail-uri se incheie cu formula cu stima si respect. Totusi,
doar pentru ca exprimarea este larg raspandita, nu inseamna ca este si corecta. Ba din contra.
In limba romana cuvintele stima si respect sunt sinonime, adica au acelasi inteles si pot fi
folosite unul in locul celuilalt fara ca sensul exprimarii sa se schimbe.
Totusi, alaturarea celor doua cuvinte este pleonastica, deci reprezinta o greseala de
exprimare pentru ca se repeta inutil aceeasi idee.
In mod similar, tot pleonastica, deci eronata, este si formula cu stima si consideratie
sau cu respect si consideratie, termenul consideratie fiind si el sinonim al cuvintelor
respect si stima.
Sintetizand: stima = respect = consideratie = deferenta = pretuire= veneratie.
Fiecare dintre aceste cuvinte poate fi utilizat separat, nu si impreuna.
Cu respect, Roxana ;)

Un guvern poate fi remaniat. Un ministru, niciodata

Modificarile recente din structura Guvernului nu dau batai de cap doar actorilor politici,
ci si... limbii romane. Tot mai multe persoane spun ca ministrii vor fi "remaniati", desi este
incorect sa folosim verbul in acest context.
Potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane, unul dintre sensurile principale ale
verbului "a remania" este acesta:
A face modificari in organizarea unei institutii, in compozitia unui guvern etc.
Asadar, Guvernul poate fi remaniat. Conducerea unei institutii sau structura unei
organizatii pot fi remaniate. Nu si un ministru. El poate fi inlocuit, schimbat cu un altul,
substituit.
21

Verbul a remania mai poate fi folosit si in domenii tehnice, celelalte sensuri ale sale fiind
de acelea de a transforma partial o masina, o instalatie sau o constructie, dupa o deteriorare, sau
de a inlatura defectele unor materiale sau ale unor produse care nu corespund prescriptiilor
tehnice impuse, dar care nu sunt considerate nici rebut total.

Mai "deszapezim" si noi? De "dezapezit" ne-am saturat

Daca iarna ne-a chinuit mult in ultima saptamana cu troienele si viscolul ei, se pare ca noi
am ales sa chinuim limba romana in schimb. Nu ma credeti? Fiti atenti la oamenii din jur. Cati
dintre ei spun "dezapezire" in loc de corectul "deszapezire"?
Ca de fiecare data cand avem o dilema lingvistica, apelam cu incredere la dictionarele
limbii romane.
Dictionarul explicativ din 1998 defineste doar actiunea de a deszapezi (a curate de
zapada, a destroieni). Oricat ai cauta, nu vei gasi nicaieri printre paginile din DEX termenul a
dezapezi. Dictionarul ortografic, ortoepic si de punctuatie (faimosul DOOM, vedeta acestei
rubrici) consemneaza si el doar varianta "a deszapezi".
Daca definitia din dictionar nu e suficienta, ne putem intoarce si la regulile de limba
romana pe care le-am invatat candva prin scoala generala (clasa a V-a? a VI-a?).
Pentru cine nu isi mai aminteste, cuvantul deszapezire este un cuvant format prin
derivare acel procedeu de imbogatire a limbii, prin care un cuvant se formeaza din altul cu
ajutorul unor particule (numite prefixe si sufixe), care se adauga inaintea sau dupa radacina
respectivului cuvant. In acest mod, s-au putut construi, in jurul cuvantului zapada, termeni noi
ca inzapezire sau deszapezire. Iar "deszapezire" contine prefixul "des", nu "de".
De ce des si nu de? Pentru ca prefixul des s-a redus la de doar in cazul cuvintelor
care incep cu literele j, s sau .

Punguta cu doi... roni. Pai, si cu leii ce-ati avut?

Denominarea leului, din 2005, a taiat din zerorurile monedei nationale, insa pe langa
acest lucru a mai avut un efect bizar: a introdus in spatiul public o noua greseala de limba
romana. Pentru tot mai multe persoane, costul unui produs nu mai este exprimat in lei, asa cum
ar fi corect, ci in... roni.
De la telefoane inteligente pana la cartofi, toate se cumpara in roni, fie ca le
achizitionam de la mall, din magazine cu staif sau din piata de langa casa. Asadar, lumea prefera
inexistentul ron neaosului leu.
De ce nu e corect sa spunem ron sau roni?
Potrivit Constitutiei Romaniei, moneda nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia,
banul.
In schimb, ron este doar un cod valutar, fiind o abreviere a sintagmei englezesti
ROmanian New, asa cum USD este simbolul bancar pentru dolarul American, iar GBP, pentru
lira sterlina. Cu toate astea, n-am auzit pe nimeni spunand - Cati usd ma costa un computer
cumparat din State?.

22

Aceste coduri valutare sunt folosite in sistemul bancar si in mediul de afaceri la nivel
mondial, insa ele nu trebuie preluate in vorbirea curenta.
Dac vrei sa stii mai mult Potrivit site-ului abrevierile.ro, codurile pentru monedele
nationale ale lumii sunt definite prin Standardul ISO 4217, publicat de catre Organizatia
Internationala de Standardizare.Codurile valutare sunt formate din primele 2 litere ale codurilor
nationale ce fac parte din standardul ISO 3166-1 alpha-2 si, de obicei, a treia litera e litera
initiala a denumirii valutei. De exemplu, codul valutar pentru yenul japonez este JPY JP
(Japonia) + Y (yen). Acest principiu elimina problema folosirii denumirilor dolar, franc sau
lira in denumirile valutelor mai multor tari.

Mostra sau monstra?

Distribuirea de esantioane gratuite este una dintre cele mai eficiente metode prin care o
companie poate sa isi promoveze produsele, fie ele, dulciuri, cosmetice sau mezeluri, zic
specialistii de marketing. Daca la acest capitol lucrurile sunt foarte clare, in ceea ce priveste
gramatica, nu mai stam la fel de bine. Unii numesc esantionul mostra, altii ii zic monstra.
Cum este corect?
Rasfoind Dictionarul Explicativ, cel mai cuprinzator dictionar de uz general al limbii
romane, care contine peste 65.000 de definitii, constatam ca termenul monstra nici macar nu
exista in limba romana, el nefiind consemnat in niciun fel de Institutul de Lingvistica Iorgu
Iordan - Alexandru Rosetti al Academiei Romane., cel care editeaza lucrarea.
DEX-ul nu prevede decat definitia pentru MOSTRA, aceasta fiind si denumirea corecta
pentru esantion. Potrivit lingvistilor, acest cuvant provine din verbul italienesc mostrare,
care inseamna a arata.
Totusi, de unde a aparut termenul monstra? N-as sti sa va spun si nici nu am gasit
nicaieri vreo explicatie serioasa. Unii presupun ca de vina ar fi asemanarea cu finalul verbului
a demonstra, dar cine poate sti?

Aghiazma, agheazma sau agheasma?

Apa sfintita e la mare cautare zilele acestea si, dupa cum se vede la televizor, oamenii dau
lupte grele in curtile bisericilor sau ale manastirilor pentru a intra in posesia ei. La gramatica nu
se inghesuie nimeni, asa ca astazi lamurim noi care este termenul corect pentru a desemna apa
sfintita: aghiazma, agheazma sau agheasma?
Pentru a vedea care este cuvantul corect, apelam cu incredere la DOOM Dictionarul
Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane, editat de Academia Romana, singurul for
care, conform Legii sale de organizare (legea nr. 752/2001) se ingrijeste de cultivarea limbii
romane si stabileste regulile ortografice obligatorii.
Asadar, conform celei mai recente editii a acestui dictionar, cea din 2010, termenul corect
care desemneaza apa sfintita este:
AGHEASMA Pentru o si mai mare acuratete, notam si definitia acestui termen conform
Dictionarului Explicativ al limbii romane din 2009 (editia a II revazuta si adaugita):

Greseli gramaticale de sezon: La multi ani, virgula!

23

Pentru ca zilele acestea "La multi ani!" a devenit o formulare mai des folosita decat
salutul obisnuit, haideti sa aflam astazi care sunt regulile corecte de punctuatie in ceea ce priveste
aceasta urare. Ar fi pacat ca gandurile bune pe care le tot transmitem altora sa fie umbrite de o
greseala gramaticala, nu-i asa?
Semnele de punctuatie sunt foarte importante in scris pentru ca delimiteaza enunturile si
ajuta persoana care citeste sa inteleaga corect mesajul.
Ion Luca Caragiale, care, timp de aproape 40 de ani, a fost si ziarist, era de parere ca
punctuatia reprezinta gesticularea gandirii, iar colegii sai il poreclisera Mos Virgula datorita
exigentei cu care trata acest aspect al comunicarii.
Tot despre virgule vorbim si noi, din nou, astazi.
Conform regulilor de punctuatie din limba romana, atunci cand interpelam o persoana
prin folosirea unui apelativ, suntem obligati sa separam termenul de adresare (fie el numele,
calitatea, porecla sau orice alta formula folosim) de restul propozitiei prin virgule.
Gramatical spus, cand folosim un substantiv in vocativ, indiferent de locul sau in
propozitie, el se desparte prin virgula de cuvantul sau cuvintele invecinate. Vocativul este cazul
care, in limba romana, exprima o intepelare a unei persoane prin folosirea unui apelativ, fie el
nume propriu sau termen de adresare. [In enuntul Maria, vino afara!, Maria este substantiv in
vocativ. In mod similar, apelativul copile este si el in vocativ in exemplul Copile, deschide
fereastra! ]
Astfel, corect ar fi sa scriem: La multi ani, Andrei, si un An Nou fericit!
Atentie! Virgula nu se pune de fiecare data dupa urarea La multi ani, ci numai in cazul
in care ne adresam cuiva in mod direct. Spre exemplu, in exprimarea de mai jos virgula lipseste
si e foarte bine ca se intampla asa, ea nevand ce sa caute in acest enunt:
La multi ani tuturor celor de acasa si un An Nou fericit!
In acest exemplu adresarea nu este directa, deci virgula nu trebuie pusa. Ca sa intelegem
mai bine, analizam enuntul si ne dam seama ca de fapt, din el, mai lipsesc cateva elemente care
se subinteleg: "Eu urez <<La multi ani!>> tuturor celor de acasa". Nu e deloc la fel cu La
multi ani, dragii mei de acasa!, nu? La multi ani 2014?
In fiecare oras, frumos decorata cu instalatii lumininoase, apare cel putin o data urarea
"La multi ani 2014!". Fara virgula.
Daca tot personificam anul 2014, adica ii atribuim insusiri omenesti si ii dorim "La multi
ani!" (desi, daca ma intrebati pe mine, e putin ilogic cum putem sa uram "La multi ani!" unui
an, cand acesta dureaza fix 12 luni?), atunci si termenul 2014 ar fi in cazul vocativ, deci si el ar
trebui separat de restul enuntului printr-o virgula:
La multi ani, 2014!
Intotdeauna uram ceva cuiva
Tot de sezon este si exprimarea: Am sunat/Iti scriu sa te urez si sa iti spun <<La multi ani!>>.
Desi apare frecvent in discutiile de zilele aceastea, exprimarea este gresita. In limba
romana, cand vrem sa adresam o dorinta de bine, ii uram ceva CUIVA. Niciodata nu uram pe
cineva.
Deci, corect ar fi sa spunem si sa scriem: Am sunat/Iti scriu sa iti urez <<La multi
ani!>>.

Virgulele care conteaza: Stii sa le folosesti corect?

24

Suntem tentati sa consideram virgulele niste simple accesorii intr-o fraza. Micile semne
de punctuatie, ignorate de multe persoane, sunt, totusi, extrem de importante in constructia unei
propozitii, lipsa lor ducand de multe ori la exprimari gresite, haioase sau de-a dreptul ilare. Daca
nu ma credeti, haideti sa ne jucam impreuna cu exemplele urmatoare.
Avem urmatoarea fraza: Daca barbatul ar sti valoarea pe care o are femeia ar merge in
patru labe. Modul in care alegem sa punem virgula va schimba completa sensul ei:
Daca barbatul ar sti valoarea pe care o are, femeia ar merge in patru labe.versus Daca
barbatul ar sti valoarea pe care o are femeia, ar merge in patru labe.
La fel de importanta este virgula si in exemplul urmator:
Nu mai vreau! Versus Nu, mai vreau!
Daca v-ati convins ca virgula este indispensabila, atunci cand vrem ca mesajul nostru sa
fie inteles exact asa cum ne-am dorit sa il transmitem, va invit sa cititi cateva reguli minimale
pentru utilizarea acestui semn de punctuatie.
Virgula trebuie pusa:
Inainte de dar, iar, insa, ci, deci, in concluzie, asadar, prin urmare,
precum si. Mi-a placut restaurantul la care am fost, deci mai merg acolo.
Plecam la mare, dar cainele ramane la mama mea.
Exceptie1 Pentru termenii "totusi", "asadar", "prin urmare" si "deci", se aplica reguli de
punctuatie distincte in functie de locul acestor cuvinte in propozitie si sensul lor. Astfel:
1. daca sunt pozitionate la inceputul sau in interiorul unei propozitii, cuvintele trebuie separate
printr-o virgula, respectiv doua.
Deci, nu mai plec nicaieri.
Mergem, deci, la mare.
Totusi, e foarte frumos afara, desi suntem aproape in luna noiembrie.
E foarte frumos afara, totusi, desi suntem aproape in luna noiembrie.
2. daca sunt utilizate pentru introducerea unei concluzii, virgula se pune inainte.
Nu a venit deloc la serviciu, deci e concediat.
A avut cea mai mare nota, prin urmare a intrat primul la facultate.
Exceptie2 In cazul adverbului iar, daca acesta are semnificatia din nou, nu se mai departe
prin virgula de restul propozitiei.
Trebuie sa merg iar la medic
.Cand folosim un substantiv in vocativ*, indiferent de locul sau in propozitie, el se desparte prin
virgula de cuvantul sau cuvintele invecinate.
La multi ani, Alina! Buna, Roxana! Desteapta-te, romane!
*Vocativul este cazul care, in limba romana, exprima o intepelare a unei persoane prin folosirea
unui apelativ, fie el nume propriu sau termen de adresare. pentru a separa adverbele intercalate
de tipul desigur, asadar, bineinteles, in concluzie, fireste.
Copiii sunt, fireste, nazdravani.
25

Eu, bineinteles, voi scrie pentru lucrarea de doctorat.

Virgula nu trebuie pusa:
daca utilizam parti de vorbire sau propozitii legate de si, sau, ori.
Eu si Andrei mergem la picnic.
Noi sau voi vom fi castigatori.
Exceptie: Cand sunt dublate, aceste cuvinte trebuie separate prin virgula.
Si eu, si Andrei mergem la picnic.
Castigam ori noi, ori voi.
intre subiect (cel care face o actiune) si predicat (actiunea)
Corect: Eu merg la mare.
Gresit: Eu, merg la mare.
Acestea sunt cateva reguli de baza pentru utilizarea corecta a virgulei. Am ales numai
cazurile care genereaza greseli si care au putut fi explicate fara a apela la limbaj tehnic specific
gramaticii.

"Din" sau "dintre"? Cum se folosesc correct

"Multi din prietenii mei", "unul din voi", "fiecare din colegii mei" sunt doar cateva
exemple de exprimari neingrijite, intalnite atat de des, incat nici nu le mai consideram o
problema. Desi mult persoane pun semnul egalitatii intre "din" si "dintre", ele au reguli diferite
de utilizare.
Pe mine, una, folosirea lui din in loc de dintre ma amuza pentru ca naste cateva
constructii foarte haioase. Spre exemplu, atunci cand sunt informata ca jumatate din romani
sunt supraponderali nu pot sa nu ma intreb: care jumatate? Cea calculata de la cap inspre
picioare sau invers, dinspre picioare spre cap?
Cum e correct
Particula lingvistica din se foloseste pentru a desemna o parte dintr-un intreg, in timp
ce dintre se utilizeaza pentru a separa mai multe elemente dintr-o multime de elemente.
Astfel, e corect sa spunem am scris jumatate din teza de licenta si jumatate dintre
colegii mei nu au sustinut licenta.
Trebuie sa mentionam ca exista si lingvisti care considera ca din poate fi folosit oricand
in locul lui dintre si sunt de parere ca utilizarea diferentiata a celor doua prepozitii este un caz
de hipercorectitudine.
Regula care ne salveaza intotdeauna
Retineti urmatoare regula simpla pentru a utiliza corect cele doua cuvinte:
din se foloseste cand este urmat de un substantiv la singular
dintre se foloseste cand este urmat de un substantiv la plural.
Corect: 50% din autoturism a fost avariat, 50% dintre componentele autoturismului sunt
avariate

Sa scriem corect: decat vs doar

26

Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a facut astazi o declaratie naucitoare care a inflamat
opinia publica. Nu atat prin continut, cat prin... forma. Incercand sa comenteze scandalul de la
Liceul Dimitrie Bolintineanu din Bucuresti, unde mai multi profesori sunt acuzati ca au oferit
candidatilor raspunsurile la proba de limba si literatura romana, ministrul a declarat: "Nu a
existat subiecte pe pagina de internet, a existat decat un mesaj care nu a fost postat la 08:34, asa
cum s-a spus initial, ci la 09:34". Desi multe persoane pun semn de egalitate intre cuvintele
"decat" si "doar", ele au reguli diferite de utilizare, pe care vi le reamintim astazi, prin
republicarea unui articol din 2011.
Regula: Ca adverb restrictiv, in constructii afirmative se foloseste "doar", iar in
constructii negative se foloseste "decat".
Forma corecta:
Eu am doar doua carti.
Nu am decat 10000 lei
Forma gresita:
Am decat 10000 lei.
Asadar, ca sa fie corecta din punct de vedere gramatical, fraza rostita de ministrul
Educatiei ar fi trebuit sa sune cam asa:
"Nu au existat subiecte pe pagina de internet, a existat doar un mesaj care nu a fost postat
la 08:34, asa cum s-a spus initial, ci la 09:34".
DECAT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decat mine. 2.
(Restrictiv, in constructii negative) Numai. Expr. N-am (sau n-ai etc.) decat sa... = a) singurul
lucru care imi (sau iti etc.) ramane de facut...; b) sunt (sau esti etc.) liber sa, daca vreau (sau vrei
etc.) sa... N-ai (sau n-are) decat! = poti (sau poate) s-o faci (sau s-o faca), putin imi pasa! II.
Conj. 1. (Introduce o propozitie circumstantiala comparativa de inegalitate) Mai mult banuia
decat stia. 2. (Introduce o propozitie circumstantiala de exceptie) Nu facea altceva decat sa
citeasca. 3. (Introduce o propozitie circumstantiala opozitionala cu nuanta comparativa) in loc
sa... 4. (Pop.; adversativ) insa, dar, numai ca.
DOR adv. 1. (Exprima ideea unei delimitari sau restrictii) Numai. Stai doar o clipa! ?
Expr. Doar ca nu... = aproape ca..., putin a lipsit sa nu... 2. Vezi bine, cum se stie; desigur. Doar
nu m-ai cautat! 3. Poate; probabil. Va reusi doar pana la urma! ? Expr. Fara doar si poate = fara
nici o indoiala; neaparat. in speranta ca... L-a intrebat, doar va afla ce sa faca. ? Expr. intr-o
doara = la noroc, la intamplare, pe nimerite. 4. (Reg., la inceputul unei propozitii interogative)
Oare? [Var.: dora adv.]

Cum se scrie corect: din i si din a

n 1993, Academia Romn modifica printr-o hotrre controversat modul n care se
utilizeaz i . Ne-am gndit c o reamintire a regulilor de folosire nu stric, aa c articolul
prezent trateaz exact problema respectiv.
Potrivit Hotrrii Adunrii Generale a Academiei Romne din 17.02.1993 privind
revenirea la "" i "sunt" n grafia limbii romne:
Se va reveni n grafia limbii romne la utilizarea lui n interiorul cuvintelor i a formei
sunt (suntem, suntei), n conformitate cu hotrrile adoptate de Academia Romn nainte de

27

1948, consecin a unui ndelungat proces istoric. Modul de aplicare a hotrrii de la punctul 1
va fi stabilit de Prezidiul Academiei Romne.
n Monitorul Oficial Nr. 59, din 22 martie 1993 sunt publicate, n anex, Regulile "Sextil
Pucariu" pentru scrierea literelor "" i "".
Literele i corespund aceluiai sunet, ntrebuinndu-se dup urmatoarele reguli:
a) se scrie ntotdeauna la nceputul i la sfritul nemijlocit al cuvntului: l mbriez, mprat,
nger, i, i, amr, cobor, hotr, tr, ur ... ;
b) tot cu scriem i n corpul cuvintelor, cnd, prin compunere, de la mijlocul cuvintelor ajunge
medial: nempcat, nendurat, nensemnat, preanlat, preantmpinat. Vom scrie ntr-nsul, dar
dnsul;
c) n toate celelalte cazuri se scrie, n corpul cuvintelor, : bnd, cnd, fcnd, gt, mormnt, ru,
romn, sfnt, vnt ...

Sa vorbim corect: Despre lapsus si sensurile sale

De obicei, atunci cand nu iti amintesti ceva, ai ceea ce se numeste lapsus. Insa, nu multa
lume stie ca lapsus mai are si un alt inteles.
In dictionar, primul sens al cuvantului lapsus este cel cunoscut de majoritatea dintre noi:
LPSUS, lapsusuri, s. n. Incapacitate momentana a cuiva de a-si aduce aminte de un lucru stiut
O explicatie interesanta a celui de-al doilea sens am regasit-o in scrierilor lingvistului
George Pruteanu. Iata ce-am aflat de la acesta:
Celalalt sens al cuvantului lapsus se preteaza la o discutie ceva mai lunga. Acest al doilea
sens este de: "eroare, confuzie de moment, in vorbire, scriere sau chiar in alte actiuni, eroare
datorata nu ignorantei, ci unei interferente, unei suprapuneri mai mult sau mai putin
intamplatoare a unor planuri ale constiintei". Cele mai obisnuite lapsusuri de acest gen sunt cele
de vorbire, numite in latineste lapsus linguae (lapsusul limbii) si cele de scriere, pe latineste
lapsus calami (adica lapsusul penitei) - lapsus in latineste insemnand "cadere in greseala,
ratacire, inselare".
Psihologul Sigmund Freud a acordat o atentie speciala acestui gen de erori, lapsusurile, si
a elaborat o teorie prin care le grupeaza si explica: teoria "actului ratat" (acte manqu, in
franceza). Pe scurt, Freud, ctitorul psihanalizei, constata ca aceste greseli momentane nu sunt
datorate pur si simplu hazardului, ci unei "dorinte", unei intentii subconstiente, care profita de
clipa de neconcentrare pentru a se realiza, pentru a iesi la suprafata.
Cele mai obisnuite lapsusuri sunt cele de vorbire si de scriere. Dar mai exista si: lapsusul
de lectura (ceea ce in germana se numeste verlesen), adica sa citesti alt cuvint decat e scris acolo,
din cauza gandurilor ce stau ascunse prin subsolul mintii tale si de care nu-ti dai seama. Si mai
exista si: lapsusul de gest (ceea ce in germana se numeste vergreifen), adica sa faci cu totul alta
miscare, alt gest decat ce ti-ai propus.

Sa scriem corect: propriu, proprii, propriii

Tot gandindu-ma ce tema sa dezbatem in aceasta saptamana la Ghidul de supravietuire a
limbii romane, am dat peste un articol publicat in Evenimentul Zilei ce mi-a oferit solutia pe
tava. Si cautand ulterior mai multe informatii despre subiect, am realizat ca tot mai multa lume
scrie gresit cuvantul "propriu", mai ales la plural.
28

Cand vine vorba de cuvantul propriu, cele mai mari batai de cap sunt generate de forma
sa de plural nominativ - acuzativ. Haideti sa analizam intai cum se formeaza cuvantul, ca sa ne
dam seama de unde vine greseala.
Adjectivul se termina la singular in "iu", constructie in care "i" face parte din radacina
cuvantului, iar "u" este desinenta de singular. Daca trecem adjectivul la forma de plural
nearticulat, atunci desinenta "u" se inlocuieste cu desinenta de plural "i". Astfel, la radacina care
se termina in "i" se adauga inca un "i" de la forma de plural. Vom avea asadar o forma de plural
cu doi "i": proprii.
Forma nearticulata de plural se foloseste in propozitii intotdeauna dupa substantivul pe
care il determina: copilul propriu proprii copii.
Insa, in situatia in care adjectivul sta in fata substantivului, atunci acesta va prelua
articolul de la substantiv. Astfel, la plural, adjectivul va avea trei i:
-primul i: radacina cuvantului
-al doilea i: desinenta de plural
-al treilea i: articol hotarat enclitic(preluat de la substantiv)
Asadar, vom scrie:
Copilul propriu
Copiii proprii
Propriii copii
Extras din Evenimentul Zilei:

Sa scriem corect: un singur "n" sau doi?

In limba romana, multe din cuvintele pe care le folosim sunt formate printr-un procedeu
numit derivare, ce se poate face cu prefix, sufix sau cu amandoua in acelasi timp. In articolul de
astazi am sa va explic de ce este important sa cunoastem modalitatea prin care s-a format un
anumit cuvant si cum ne poate ajuta aceasta la scrierea corecta.
Aplicand derivarea cu prefix, putem obtine cuvinte derivate, care se scriu cu doi "n".
Doar in aceste cazuri este permisa dublarea lui n.
Astfel, cuvintele formate prin derivare cu prefixul n a caror radacina incepe cu n(
nor, noapte, nebun, nou) se scriu obligatoriu cu 2 n.
a nnoda (n + nod)
a nnebuni ( n + nebun)
a nnora (n + nor)
a nnegri (n + negru)
a nnopta ( n + noapte)
a nnoi (n + nou)
a nnobila (n + nobil)
Dupa acest tipar, unele persoane au inceput sa scrie cu doi n si acolo unde nu este cazul.
Si nu vorbim de hipercorectitudine, ci doar de necunoasterea modalitatii de formare a
cuvintelor. Astfel, ne-am trezit cu scrieri precum nneca", "nnota" sau "nncolti".
Scrierea lor corecta este:
a se neca
a se ntuneca
a nota,
a nflori
29

a ncolti

Sa scriem corect: niciunul/nicio

Introdusa in 2005 in Dictionarului ortografic, ortoepic si morfologic, scrierea legata a
cuvintelor din seria "nicio, niciun" a provocat o serie de dezbateri de-a lungul vremii. Astazi, o sa
va explic de ce este corect sa scriem asa si nu vorbim doar de vreo nascocire a celor de la
Academie.
Regula aceasta nu presupune ca nicio, niciun (si flexiunea lor: niciunui, niciunor etc.) s-ar
scrie intotdeauna legat, ci numai atunci cand au statutul de pronume sau adjectiv pronominal.
Vorba domnului Pruteanu, nu strica sa ne reamintim ca mai sunt multe cuvinte in limba romana
care scrise impreuna au un inteles si scrise separat, un altul.
Prin scrierea legata, cuvintul niciun devine concordant cu perechea lui pozitiva, care este
vreun, pe care-l scriem tot intr-un singur cuvant. Chiar si in celelalte limbi romanice aceste
cuvinte sunt scris tot legat:: ninguno - span., aucun - franc., nessun - ital.
Ce ne sfatuia George Pruteanu sa facem ca sa evitam confuzia (cind e legat?, cind nu e?)
Ca solutie mnemotehnica (metoda de tinut minte) e util sa retineti urmatoarea distinctie:
atunci cind e vorba de cantitate zero, nimic, deloc, cuvintul se scrie legat: nicio. Atunci cind e
vorba de o "disjunctie" negativa, de o negatie repetata, scriem in doua cuvinte: nici o, nici un
Mai jos aveti urmatoarele perechi de exemple:
-Ti-a placut spectacolul?
-Nu mi-a produs nicio emotie. (Deloc, zero)
-Cum privesti examenul de maine?
-Nu am nici o siguranta deplina, dar nici o emotie deosebita. (Negatie repetata).
-Cite fete stau la parter?
-La parter nu e niciuna. (Cantitate zero)
-Cite fete locuiesc in camera aceea, una sau trei?
-Nici una, nici trei, ci doua. (Negatie repetata)
-Ai in Franta vreo matusa?
-N-am acolo niciuna, singura mea matusa e in Cluj. (Zero, nimic)
-Ai acolo vreo colega, vreo prietena?
-N-am nici una, nici alta, doar o sora vitrega. (Negatie repetata)
Exista, totusi, si situatii in care putem alege intre cele doua variante. Alegerea e in functie
de intentia comunicarii, de prezenta sau absenta unui substrat retoric.
La o intrebare ca:
-Mai e vreun mar?putem raspunde:
-Nu mai e niciunul. (atunci cind intentia e de a informa, sec, neutru.
Sau:
-Nu mai e nici unul. (atunci cind substratul retoric e fantastic, nici macar unul!)

Sa vorbim corect: "Mi-ar place"

Un tip ii spunea deunazi in metrou partenerei de calatorie ca "i-ar place" o vacanta in
Tenerife. Si nu e prima persoana pe care o aud folosind o astfel de constructie. Am incercat sa
explic mai jos de ce este gresita aceasta forma
30

Lingvistul Alexandru Graur avea o intreaga argumentare in ceea ce priveste verbul a

placea si ale sale conjugari. Am incercat sa redau in acest articol o parte din explicatiile sale,
pentru incerca sa lamuresc, pe cat posibil, de ce este gresit sa spunem mi-ar place.
In limba romana, avem 4 conjugari. Dintre acestea, doar doua dintre ele pot forma verbe
noi: conjugarea I, in -a, -are si a IV-a, in -i, -ire. Potrivit lui Alexandru Graur, celelalte doua
conjugari sunt moarte, adica se marginesc la verbele care s-au format odata, demult, si care, pe
masura ce trece vremea, cad in desuetudine sau sunt castigate de celelalte conjugari. De fapt,
inca din limba latina aceste doua conjugari incetasera a fi productive.
Primul semn de slabiciune pe care-l dau conjugarea a doua si a treia e faptul ca se
confunda adesea intre ele. Inca din limba latina apar exemple de aceasta confuzie: verbele "a
rade" si "a teme", care erau de conjugarea a doua, au trecut la conjugarea a treia si s-au pastrat ca
atare in toate limbile romanice; in schimb, a cadea si a scadea, care erau de conjugarea a treia, au
trecut la conjugarea a doua.
Iata si explicatia lui Alexandru Graur pentru aceasta confuzie: la unele moduri si timpuri,
conjugarea a doua si a treia au aceeasi forma, de exemplu participiul de la a bate e batut, iar cel
de la a vedea e vazut; la fel cu perfectul simplu: vazui si batui, cu imperfectul, cu mai mult ca
perfectul etc. De aceea se poate forma din nou si infinitivul la fel pentru amindoua verbele: dupa
a vedea, se face a batea, iar dupa a bate, se face a prevede.
Desi este gresita, foarte multa lume foloseste frecvent forma mi-ar place in loc de miar placea. Rationamentul pentru care este corect "mi-ar placea" este foarte simplu: conditional
optativul se formeaza din auxiliarul a avea (ar) si infinitiv, iar infinitivul este a placea, nu a place.
(verb de conjugarea a II-a ).

Sa vorbim corect: O scurta lista de cuvinte si expresii folosite gresit

Astazi am facut un mic inventar de expresii si cuvinte preluate din engleza si folosite cu sens
gresit de catre vorbitorii de limba romana. Englezii au imprumutat din latina sau greaca o serie
de cuvinte cu sens diferit fata de cel originar, iar noi, desi aveam respectivele cuvinte in limba
romana, am preferat sa le preluam sensul din engleza. Iata mai jos o lista cu astfel de cazuri:
A SE FOCUSA in limba romana nu exista acest verb (inca). Dar avem verbul a focaliza, cu
sensul de a face sa treaca printr-un singur punct toate razele unui fascicul si, desi pare un
termen mai degraba stiintific, se poate folosi si cu sens figurat. A FOCUSA reprezinta doar o
adaptare a termenului englezesc to focus prin adaugarea sufixului verbal -a.
LOCATIE (despre care am mai discutat si aici ) - nu inseamna LOC, cum il folosesc multi dintre
noi, ci INCHIRIERE. E adevarat, in engleza cuvantul LOCATION se refera la un anumit loc sau
punct geografic. In limba romana insa, cuvantul a fost preluat din latina - LOCATIO si are sensul
de inchiriere/chirie.
FACILITATE - in limba romana inseamna usurare, a inlesni inlesnire, facilitare. Provine din
latinescul facilitas. In engleza FACILITY / FACILITIES are si sensul de complex (de
cladiri), baza (sportiva) etc.
PATETIC - plin de patos, care emotioneaza, impresioneaza, induioseaza; plin de emfaza, de
afectare( de la substativul PATOS). Insa, in limba engleza, cuvantul pathetic desemneaza o
persoana jalnica, demna de mila, avand un sens diferit de cel originar. Desi este tot mai
raspandita, folosirea cuvantului patetic cu sensul englezesc este gresita!
EPIC - care exprima, in forma de naratiune, idei, sentimente, actiuni etc. ale eroilor unei
intamplari reale sau imaginare. Gen Epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde
31

diverse specii de naratiuni in versuri si in proza, dezvaluind cu o relativa obiectivitate portretul

fizic si moral al personajelor, faptele lor, relatiile lor cu mediul inconjurator. In engleza EPIC
poate sa desemneze si un lucru de dimensiuni neobisnuit de mari. Cristian Tudor Popescu a scris
la un moment dat un comentariu interesant despre folosirea abuziva a acestui cuvant.
A AGREA - inseamna a vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. "TO AGREE"" in engleza
inseamna A FI DE ACORD. Constructia de tipul Am agreat cu partenerii de afaceri o
amanare la plata a datoriilor" este gresita. In limba romana verbul nu poate fi folosi cu acest sens.

Sa vorbim corect: Reguli privind pronumele de intarire

Subiectul de astazi din "Ghidul de supravietuire a limbii romane" diseca problematica
pronumelui de intarire. Trecem in revista toate formele sale si regulile de folosire si va explicam
care este importanta acestui tip de pronume intr-o fraza.
Pronumele de intarire este pronumele care insista, subliniaza numele obiectului pe care il
inlocuieste. In limba actuala, pronumele de intarire functioneaza numai ca adjectiv, determinand
un substantiv sau un pronume: eu insumi, avocatul insusi, dumneavoastra insiva.
Potrivit lingvistului Narcisa Forascu, utilizarea ca pronume este rara si invechita: insumi
am hotarat, insuti esti responsabil de asta.
Pronumele sau, mai exact, adjectivul de intarire este specific limbii literare, el nu se
intalneste in vorbirea populara, familiara, unde este de regula inlocuit cu adverbul de intarire
chiar, plasat inaintea substantivului: Eu insumi am luat aceasta hotarare = Chiar eu am luat
aceasta hotarare.
Pronumele de intarire are douasprezece forme in functie de persoana, gen si numar:
insumi, insami, insuti, insati, insusi, insasi, insine, insene, insiva, inseva, insisi, insesi (sau
insele).
Nominativ-acuzativ
Masculin:

Eu (pe mine) insumi

Tu (pe tine) insuti

El (pe el) insusi

Noi (pe noi) insine

Voi (pe voi) insiva

Ei (pe ei) insisi

Feminin:

Eu (pe mine) insami

Tu (pe tine) insati

Ea (pe ea) insasi

Noi (pe noi) insene

Voi (pe voi) inseva

Ele (pe ele) insesi (insele)

Genitiv-dativ
Masculin:

Mie insumi

tie insuti

Lui insusi
32


Noua insine

Voua insiva

Lor insisi
Feminin:

Mie insemi

tie inseti

Ei insesi

Noua insene

Voua inseva

Lor insele
Atentie! Folosirea tuturor acestor forme, acordate este obligatorie intr-o limba literara
corecta. Aceasta este cu atat mai important, cand adjectivul de intarire se afla la o oarecare
distanta de substantivul pe care il determina. Acordul serveste in acest caz la precizarea
raporturilor de determinare, apreciaza Narcisa Forascu.
Cand spunem:
Nevasta directorului insasi a participat la inaugurare. acordarea lui insasi cu substantivul nevasta
clarifica la cine se raporteaza adjectivul de intarire.
Topica
In principiu, adjectivul de intarire poate fi plasat atat inaintea substantivului pe care il determina,
cat si dupa acesta. Pozitia dupa substantiv este preferata. Plasarea inaintea substantivului se face
atunci cand vrem sa punem in evidenta adjectivul de intarire.

Sa vorbim corect: Cele mai intalnite pleonasme

Pentru ca saptamana trecuta am deschis cutia Pandorei, vorbind despre constructia
pleonstica "drept pentru care", am hotarat sa sintetizez intr-o lista cele mai frecvente pleonasme
din limba romana.
Wikipedia ne spune ca, in lingvistica, un pleonasm (din grecescul
pleonasmos, exces) este exprimarea unei idei folosind mai multe cuvinte decat este necesar.
In functie de context si de intentie, pleonasmul poate reprezenta fie o greseala de logica
sau o stingacie de exprimare pentru ca aduce redundanta in transmiterea informatiei , fie o
figura de stil, indeplinind acelasi rol ca repetitia retorica.
Mai jos, am sintetizat o parte din cele mai frecvente pleonasme intalnite in limba romana:
accident neprevazut/ neplacut ( cand vorbim de accidente ne referim la evenimente
intamplatoare si neplacute)
atac agresiv (atac = actiune agresiva impotriva cuiva)
a avansa inainte (a avansa = a inainta)
averse de ploaie (aversa = ploaie rapida)
cel mai celebru (celebru = foarte vestit)
cobai pentru experienta (cobai = animale folosite in experiente de laborator);
a cobori jos (a cobori = a se indrepta in jos)
a colabora impreuna (a colabora = a lucra impreuna)
a conlucra impreuna (a conlucra = a lucra impreuna)
contrabanda ilegala (contrabanda = marfa transportata ilegal)
33

 a convietui impreuna (a convietui = a trai impreuna)

deschiderea vernisajului (vernisaj = deschidere oficiala a unei expozitii de arta)
a dainui permanent (a dainui = a persista, a se permanentiza)
a ecraniza un film (a ecraniza = a adapta o lucrare literara/ muzicala pentru ecran)
exemple ilustrative (a ilustra = a clarifica prin exemple)
foarte excelent (excelent = cel mai bun, exceptional)
hemoragie de sange (hemoragie = scurgere de sange)
incident neasteptat/ neplacut (incident = intamplare neasteptata si neplacuta)
infatisare cu aspect cochet (infatisare = aspect)
a ingheta de frig (a ingheta = a amorti de frig)
mijloace mass-media (mass-media = mijloace de comunicare in masa)
cel mai optim (optim = cel mai bun, excelent)
a prefera mai bine (a prefera = a alege ce este mai bine)
panaceu universal (panaceu reprezinta ideea de medicament care ar putea vindeca orice boala,
prin urmare adaugarea adjectivului universal nu adauga nimic la intelesul cuvantului panaceu)
poate fi posibil (posibil = care poate exista, care poate fi realizat)
prin prisma punctului de vedere (prin prisma = din punct de vedere)
procent la suta (procent = a suta parte dintr-un intreg)
impartit in trei trimestre/doua semestre(trei si doua sunt inutile, pentru ca trimestre ori semestre
includ deja informatiile referitoare la numarul trimestrelor ori cel al semestrelor)
a protesta impotriva (a protesta = a manifesta o impotrivire fata de ceva)
perioada de timp (perioada = interval de timp)
pubela de gunoi (pubela = recipient pentru gunoi)
a relua din nou (a relua = a lua din nou)
scurta alocutiune (alocutiune = scurta cuvantare)
a urca sus (a urca = a se deplasa in sus, a sui)
a urma in continuare (a urma = a desfasura in continuare, a continua)
acord comun: acordul presupune intelegerea intre doua sau mai multe parti.
deschiderea vernisajului: vernisaj este ceremonia de deschiderea a unei expozitii.

Sa vorbim corect: Pleonasmul "drept pentru care"

Desi tot mai multa lume o foloseste, sintagma "drept pentru care" reprezinta o constructie
pleonastica ce trebuie evitata. Daca ne uitam in DEX, regasim doar expresia "drept care",
sinonima cu prin urmare, in concluzie, deci, asadar.
"Avand in vedere sensurile pe care le are cuvantul drept, este pleonastica utilizarea sa
alaturi de prepozitiile "ca" si "pentru", atat singur, cat si in combinatie cu relativul "care", explica
lingvistul Narcisa Forascu.
Exemple:
*Ca drept dovada, si-a dat demisia.
Drept dovada si-a dat demisia.
*A realizat singura proiectul, drept pentru care i s-a marit salariul.
A realizat singura proiectul, drept care i s-a marit salariul.

34

Sa vorbim corect: Incident sau accident

Am sesizat tot mai des in articolele pe care le citesc in presa ca nu se mai face nicio
diferenta intre substantivele accident si incident. Desi sunt foarte asemanatoare, fiecare dintre
cele doua cuvinte are o conotatie diferita, iar formularile de tipul "incident aviatic", "incident
rutier", "incident de munca" ar trebui evitate pe cat posibil.
Daca ar fi sa ne luam doar dupa definitiile oferite in DEX, este destul de greu sa stabilim
o diferenta precisa intre sensurile uzuale ale termenilor incident si accident.
ACCIDENT: 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care intrerupe mersul normal al lucrurilor
(provocand avarii, raniri, mutilari sau chiar moartea). Fapt intamplator, banal, care aduce
nenorocire.
INCIDENT: 1. intamplare neasteptata (si neplacuta) care apare in desfasurarea unei actiuni
Potrivit lingvistului Rodica Zafiu, la prima vedere, principala diferenta dintre termeni ar
fi gradul de afectare, de gravitate a daunelor.
Lucrurile sunt, totusi, mai complicate. Contextele prototipice pentru cele doua cuvinte par
a fi accident de circulatie, respectiv incident diplomatic; in genere, incidentul presupune conflict
si intentie, in vreme ce accidentul este efectul nefericit al intamplarii.
Aceste explicatii sunt provocate de constatarea ca in limbajul actual al presei se
manifesta o tendinta destul de puternica de a generaliza uzul substantivului incident, care ajunge
sa-l substituie pe accident chiar in contextele cele mai specifice acestuia din urma, spune
Rodica Zafiu.
In afara contextelor in care incident este alegerea fireasca, pentru ca se relateaza fapte
produse de agenti specifici, cu intentie Incident fara precedent in Parlamentul Romaniei: o
persoana s-a aruncat de la balcon (agenda.ro, 23.12.2010); Oscar Hernandez, atacatorul cautat
in legatura cu incidentul armat din apropierea Casei Albe, a fost arestat (B1.ro, 16.11. 2011)
exista multe altele in care in mod normal s-ar fi folosit substantivul accident: Incidentul aviatic
din Polonia: Imagini din avionul groazei, filmate chiar de un pasager (Evenimentul zilei,
5.11.2011); Un avion s-a ciocnit cu un mistret incidentul, la un pas de catastrofa?
(ziare.com); nu a mai reusit sa ajunga din cauza unui incident de circulatie, (Viva! 25.11.2011)
etc.
Pe site-ul BBC, un specialist raspunde la o intrebare pusa de un cititor, privind diferenta
dintre incident si accident, reafirmand ideea de absenta a intentionalitatii (in cazul lui accident) si
de sens mai general, care poate acoperi situatii diferite (pentru incident). Influenta italiana (in
care termenul incidente are si sensuri ale cuvantului romanesc accident) e mai putin probabila.
Poate fi vorba insa, in romana, si de o evolutie semantica interna, provocata de asemanarea
semantica dintre cei doi termeni.
Ca de obicei, Rodica Zafiu ne trimite la consultarea mai vechii noastre lexicografii: in
dictionarul academic al lui Laurian si Massim (1871- 1876), substantivul incident este
eveniment, caz, intamplare, circumstanta, imprejurare, iar accidente intamplare, eveniment
neasteptat.
In Dictionarul limbii romane (DA, coordonat de Sextil Puscariu, 1913-1934), accident
este ceea ce curma mersul regulat al lucrurilor. intamplare (mai ales nenorocoasa). Accident
de drum de fier, iar incident e definit ca intamplare neasteptata produsa in cursul unei
intreprinderi. in Dictionaru limbii romanesti al lui A. Scriban (1939), accident e intamplare
neprevazuta, nenorocire, iar incident intamplare neinsemnata in cursu unei afaceri.

35

Cum se vede, distinctiile nu au fost prea clare nici in trecut. Uzul relativ stabilizat e insa
tulburat de oscilatiile actuale.

Sa vorbim corect: Substantive cu sensuri diferite la plural

In limba romana exista o serie de substantive cu forme multiple la plural, fiecare forma
avand alt inteles. Lectia de gramatica de astazi ti-a pregatit o lista cu astfel de cuvinte.
Cuvinte cu forma multipla de gen si sens diferit
sg. corn
pl. corni (masculin) - instrument muzical;
pl. cornuri (neutru) - produs de panificatie, in forma de semiluna
pl. coarne (neutru) - formatie osoasa pe capul animalelor
sg. ochi
pl. ochi (masculin) - organul vederii
pl. ochiuri (neutru) - oua prajite si lat de tricotaj;
sg. colt
pl. colti (masculin) - dinti lungi la animale
pl. colturi (neutru) - unghiuri (in geometrie)
sg. timp
pl. timpi (masculin) etapa a miscarii
pl. timpuri (neutru) vreme
sg. cap:
- pl. capete (neutru) = organe anatomice
- pl. capi (masculin.) = conducatori
- pl. capuri (neutru.) = promontorii (geograf.)
sg creier:
- pl. creieri (masculin) = organ anatomic
- pl. creiere (neutru) = conducatori, persoane
sg. curent:
- pl. curente (neutru) = miscari de idei literare, artistice
- pl. curenti (maculin) = miscari de aer
sg. difuzor:
- pl. difuzori (masculin) = persoane
- pl. difuzoare (neutru) = aparate, dispozitive
sg. masa:
- pl. mese (feminin) = mobilier
- pl. mase (feminin) = multime de oameni
sg. termen:
- pl. termene (neutru) = date fixe;
- pl. termeni (masculin) = cuvinte si fiecare numar al unei sume (mat.)
sg. vis:
- pl. vise (neutru) = imagini din timpul somnului;
- pl. visuri (neutru) = aspiratii, idealuri

Sa vorbim corect: Evenimentul va avea loc la ora 15 sau la orele 15?

36

In gramatica limbii romane exista o parte de vorbire numita numeral de

identificare,folosit pentru individualizarea sau identificarea unui substantiv sau inlocuitor al
acestuia.
Avand in vedere ca vorbim de individualizarea unui substantiv, numeralul de identificare
are doar o valoare de singular. Astfel ca, se spune corect ora cinsprezece, nu orele cinsprezece,
pentru ca ne referim la o singura ora, nu la mai multe.
Atentie! Numeralul exprima valoarea orei, nu este un adjectiv, ca sa se acorde cu
substantivul ora.
Este important de stiut ca numeralul de identificare nu este flexibil dupa gen, ci are forma
unica de masculin; asadar se spune: nota doi, camera douazeci si unu, ora unu (nu: ora una), ora
douazeci si unu (nu: ora douazeci si una).
EXCEPTII
1. Potrivit regulii ca numeralul de identificare nu cunoaste flexiune dupa gen, ar trebui sa se
spuna ora doi, dar, dupa cum se stie, se foloseste forma de feminin: ora doua, ora douazeci si
doua etc. Aceasta abatere de la regula este atat de consolidata in limba romana, incat a devenit
norma acceptata.
2. Numeralul cardinal doisprezece si cel ordinal corespunzator se folosesc si la genul feminin
atunci cand se refera la substantive feminine (DOOM-2):
- ora douasprezece
- douasprezece mii de dolari
- clasa a douasprezecea
3. Pentru a exprima data, DOOM-2 accepta, pe langa forma feminina (folosita pana acum) si
formele de masculin:
- doi/ doisprezece/ douazeci si doi aprilie.

Sa scriem corect: Diferenta dintre "demult" si "de mult"

DEMULT = adverb, cu sensul de odinioara, cu mult timp inainte, de multa vreme, candva.
- Mai demult = odinioara
- De demult = din trecut, de altadata
Raspunde la intrebarea cand?.
!Exemple:
*Demult, teritoriul tarii noastre era locuit de daci.
*Demult, era un imparat care avea trei fiice.
DE MULT locutiune adverbiala alcatuita din prepozitia de si adverbul mult, cu sensul de
mult timp, de multa vreme, de vreme indelungata.
Raspunde la intrebarea de cand?

37

!Exemple:
*Nu ne-am mai vazut de mult.
*N-am mai mancat ciocolata de mult.
Un indiciu ca trebuie sa scriem "de mult" este posibilitatea de a introduce cuvantul "timp"
dupa constructie:
*Nu ne-am mai vazut de mult timp.

Sa scriem corect: cunostinta sau cunostiinta?

Pana la urma cum se scrie corect, pentru ca am observat, tot mai des, ca exista o
problema de scriere a acestui substantiv?
Corect se scrie cunostinta. Explicatia gramaticala este simpla: substantivul ,,cunostinta"
este derivat cu sufixul ,,-inta" de la cuvantul de baza, verbul ,,a cunoaste". Dat fiind ca radacina
cuvantului este ,,cunost-", iar sufixul ,,-inta", cuvantul derivat contine un singur ,,i".
CUNOSTINTA= cunoastere; (la plural) totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are
cineva intr-un domeniu oarecare; persoana pe care vorbitorul o cunoaste.
Cauza greselii ar putea consta in confuzia pe care multi o fac cu substantivul
,,constiinta", neologism din francezul ,, conscience", echivalat in romana prin ,,constiinta" in
relatie cu verbul ,,a sti". Termenul este format din prefixul ,,con-", radacina ,,sti" si sufixul ,,inta".
O alta cauza a erorii de scriere ar putea fi confuzia pe care unii vorbitori o fac intre
sensurile celor doua cuvinte. Nu de putine ori auzim ca cineva si-a pierdut constiinta, cand de
fapt corect era sa isi piarda cunostinta.
CONSTIINTA = 1. Sentiment, intuitie pe care fiinta umana o are despre propria existenta; p.
ext. cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si despre
lucrurile din jurul sau. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. Constiinta sociala = ansamblu de
reprezentari, idei, conceptii, cunostinte, mentalitati ale unei colectivitati umane, care reflecta
conditiile de existenta ale acesteia, precum si psihologia sociala a oamenilor. Constiinta de clasa
= parte a constiintei sociale care reflecta existenta sociala a unei clase determinate. 3. (in opozitie
cu existenta, materia) Gandire, spirit. 4. Sentiment al responsabilitatii morale fata de propria sa
conduit

Diferenta dintre "a refula" si "a defula"

Desi e o diferenta fina si mai mult la nivel psihologic, verbele din titlu se refera totusi la
doua lucruri distincte. Cand toti spunem ca refulam, de fapt, folosim un verb incorect. Hai sa
vedem care e varianta corecta si in ce context se foloseste.
A REFULA - vb. I. Tranz. 1. A respinge, a inabusi din domeniul constientului in subconstient
imagini, dorinte, reprezentari, idei sau tendinte neplacute, care contrazic constiinta morala a
individului.
A DEFULA - vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendintelor refulate in subconstient.
(Fam.) A-si descarca sufletul.
Asadar, atunci cand vrei sa iti versi frustrarile, sa zbieri, sa urli etc, sa exteriorizezi ceea
ce ai adunat in interior, atunci DEFULEZI. Cand toate aceste porniri le inabusi in interior, atunci
REFULEZI.
38

Atentie!
Ambele verbe sunt tranzitive, ceea ce inseamna ca este gresit sa le folosim la forma reflexiva,
dupa cum des auzim in vorbirea curenta(se refuleaza, s-a refulat etc)
Cuvintele sunt imprumutate din franceza, folosirea lor gresita fiind si o ilustrare a tot mai
deselor erori semantice legate de necunoasterea limbii din care provin atatea componente ale
romanei moderne. in acest caz, terminologia engleza e diferita (repression release) si nu
influenteaza uzul.
Cand au fost preluate din franceza, refouler si dfouler, respectiv rfoulement si
dfoulement erau deja termeni foarte populari ai psihanalizei, folositi in traducerile din Freud si
intrati in uzul curent.
Verbul refouler avea sensuri si uzuri mai vechi, predominant tehnice: imaginea
impingerii inapoi, inspre sursa, a unui lichid sau gaz justifica metafora psihanalitica. Verbul
dfouler avea acceptii mai vechi, destul de diferite la care s-a adaugat un sens psihanalitic,
atestat in anii 50 ai secolului al XX-lea. In Trsor de la langue franaise informatis se arata ca
dfouler a fost, de fapt, recreat, ca antonim pentru refouler.
Oricum, dictionarele noastre mai vechi (I.A. Candrea, Dictionarul enciclopedic ilustrat
Cartea Romaneasca, 1931, L. Saineanu Dictionar universal, editia a opta, 1930, A. Scriban,
Dictionaru limbii romanesti, 1939) nu cuprind nici pe a defula, nici pe a refula. Doar ultimul
apare in DLRM, in 1958.

Sa scriem corect: Conjugarea verbului "A STI"

Asadar, vorbim despre "stii" versus "sti" si incercam sa aflam cand este corecta fiecare
din aceste forme.
"A sti" se conjuga cu doi "i" doar la persoana a II-a sg., indicativ prezent si conjunctiv
prezent, la forma afirmativa si negativa.
Astfel, vom scrie:
(tu) stii, (tu) nu stii - indicativ prezent
(tu) sa stii, (tu) sa nu stii - conjuctiv prezet
(tu) o sa stii, (tu) nu o sa stii - viitorul format din conjuctiv present
In rest, nu avem alte situatii in care sa il conjugam pe "a sti" cu doi ii. Avem un singur i,
la infinitiv si la toate timpurile/modurile care se formeaza de la infinitiv, indiferent de
persoana/numar.
infinitiv - a sti
viitor - vei sti
conditional prezent - ai sti
verb + inf. poti sti
Mai jos regasiti conjugarea completa a verbului "a sti":

39

Sa scriem corect: Aceeasi vs. aceiasi

Pronumele demonstrativ de identitate provoaca mari batai de cap atunci cand vine vorba
de scrierea lui corecta, mai ales la forma de plural. Sunt multe persoane care, din cauza
pronuntiei asemanatoare, nu fac diferenta, in scris, intre "aceeasi" si "aceiasi".
Formele pronumelui demonstrativ de identitate ( in cazul in care insoteste un substantiv,
atunci acesta se transforma in adjectiv pronominal demonstrativ):
singular masculin: acelai
singular feminin: aceeai
plural masculin: aceiai
plural feminin: aceleai
Confuzia care se face cel mai des este cea intre forma de singular feminin (aceeasi) si
forma de plural masculin (aceiasi).

40

Se foloseste aceeasi cand este vorba despre una, [adica despre un substantiv la singular,
de genul feminin] de exemplu:
aceeasi femeie
aceeasi problema
aceeasi masina
Se foloseste aceiasi cand este vorba despre unii. [adica despre un substantiv la plural, de
genul masculin] de exemplu:
aceiasi barbati
aceiasi pantofi
aceiasi bani

Sa vorbim corect: NU se merita sa te risti

"Sa nu te risti, ca nu se merita", ar spune multa lume din popor. Insa, daca luam la bani
marunti dictionarul explicativ al limbii romane, o sa vedem ca niciunul din verbele "a se merita",
respectiv "a se risca" nu se regasesc acolo.
A MERITA , vb.I.Tranz. A fi vrednic de rasplata sau de pedeapsa potrivit cu faptele sale (bune
sau rele); a avea dreptul sa primeasca o rasplata (buna sau rea); a i se cuveni A justifica, a
indreptati pretuirea, interesul sau grija care i se acorda Spec. (Despre marfuri, obiecte de
schimb) A justifica pretul cerut; a face, a valora.
A RISCA, vb.I. Tranz.si intranz. A-si pune in primejdie viata, onoarea etc.; a (se) expune unui
pericol posibil. Intranz. A participa la o actiune nesigura, a actiona la noroc. Refl. (inv.) A
cuteza, a indrazni, a se incumeta.
Niciunul dintre cele doua verbe nu are notata marca refl., adica reflexiv, asa cum se
indica in cazul altor verbe, adica NU au niciodata si in nicio situatie forma a se merita ori a se
risca.
"A merita" este un verb tranzitiv, adica unul a carui actiune se rasfrange direct asupra
unui obiect. Se poate spune "El merita sa ia nota 10", dar nu "Se merita sa ia nota 10".
Alt exemplu al folosirii unui verb tranzitiv ca unul intranzitiv este "a risca".
De foarte multe ori auzim expresii precum nu se risca sau nu s-ar risca. Forma corecta
a acestor verbe este nu risca, nu ar risca.
Formele impersonale cu aspect reflexiv ale lui "a merita" si "a risca" au aparut, probabil,
prin contaminare cu constructiile similare de tipul nu se obisnuieste, nu se justifica, nu se
face/cade, dar ele nu au nicio justificare gramaticala.

Sa vorbim corect: Adjective sau adverbe fara grad de comparatie

Unele adjective sau adverbe nu pot avea grade de comparatie, fie pentru ca insusirea
exprimata nu poate fi comparata, fie ca, la origine, ele sunt deja comparative sau superlative.
Astazi, in cadrul ghidului de supravietuire a limbii romane, iti prezentam o scurta lista a acestora.
Gramatica ne invata ca adjectivele pot avea diferite grade de comparatie ( pozitiv,
comparativ, superlativ). Insa, in limba romana, exista si adjective/adverbe care nu au grade de
comparatie, fiindca:
41

a)Sunt adjective neologice provenite din:

-Comparative latinesti: anterior; exterior; inferior; superior;
- Superlative din limba latina: extrem; optim; suprem; ultim;
b) Exprima insusiri cu caracter absolut, adica insusiri care, prin natura lor, nu permit comparatia:
asemenea; complet; general; mort; intreg; gigantic; perfect; petrolifer; unic; principal; viu; vesnic
etc.
Scurta lista a adjectivelor / adverbelor fara grade de comparatie ( via scientia.ro):
-inferior, superior
-major, minor
-oportun,
-anterior, posterior, ulterior
-interior, exterior
-extrem
-maxim, minim
-suprem
-optim
-ultim
-asemenea
-complet
-general
-intreg
-gigantic
-urias
-perfect
-petrolifer
-unic
-principal
-vesnic
-uluitor,
-nemaipomenit
-extraordinar
-din cale-afara
-oral
-unic,
-desavarsit
-fantastic
-formidabil
-teribil
-ultra
-super
-trasnet
-mortal
-de milioane
-supraaglomerat
-ultrasensibil
42

-excelent
-admirabil
-splendid.

UPDATE:
mort
viu,
insarcinata,
nemiscat,
inert,
incapabil
oligofren
genial
mijlociu
rotund
pozitiv
negativ
egal
Greseli frecvente:
-cel mai/foarte superior
-cel mai extraordinar
-cel mai perfect
-mai/foarte inferior
-conditiile cele mai optime
-este mai oportun sa
-cel mai principal lucru
-cel mai teribil
-cel mai splendid
-foarte admirabil
-o lista foarte completa
-cel mai super

Sa scriem corect: Cum se conjuga verbul "a fi"?

Asadar, mai jos regasiti toate conjugarile verbului "a fi" . O simpla parcurgere a lor va va
indica situatiile cand se scrie cu "i" sau cu "ii".
INDICATIV
Prezent:
sunt
43

esti
este
suntem
sunteti
sunt
Trecut:
1. Perfect compus:
am fost
ai fost
a fost
am fost
ati fost
au fost
2. Imperfect:
eram
erai
era
eram
erati
erau
3. Perfect simplu:
fusei
fusesi
fuse
fuseram
fuserati
fusera
4. Mai mult ca perfectul:
fusesem
fusesesi
fusese
fuseseram
fuseserati
fusesera
Viitor:
1.
voi fi
vei fi
va fi
vom fi
veti fi
44

vor fi
2.
o sa fiu
o sa fii
o sa fie
o sa fim
o sa fiti
o sa fie
Viitor anterior:
voi fi fost
vei fi fost
va fi fost
vom fi fost
veti fi fost
vor fi fost
Viitor popular:
oi fi
ii fi
o fi
om fi
iti fi
or fi
CONJUNCTIV
Prezent:
sa fiu
sa fii
sa fie
sa fim
sa fiti
sa fie
Trecut perfect:
sa fi fost
sa fi fost
sa fi fost
sa fi fost
sa fi fost
sa fi fost
CONDITIONAL - OPTATIV
Prezent:
as fi
ai fi
45

ar fi
am fi
ati fi
ar fi
Trecut perfect:
as fi fost
ai fi fost
ar fi fost
am fi fost
ati fi fost
ar fi fost
Prezumtiv:
oi fi fiind
ii fi fiind
o fi fiind
om fi fiind
iti fi fiind
or fi fiind
IMPERATIV
(tu) fii!
(voi) fiti!

"Trebuie" si ale sale conjugari

In limba romana, verbul "a trebui" are doua sensuri: a avea nevoie si a fi necesar,
obligatoriu.
1.

trebuie = a avea nevoie.

Pentru a realiza sensul a avea nevoie, verbul a trebui este precedat de un dativ (de
obicei un pronume) si urmat de un subiect:
Dativ + verb + subiect.
Exemplu: Imi trebuie bani multi pentru a porni o afacere.
Pronumele in dativ tine locul unei persoane, iar subiectul este, de regula, numele unui
obiect. Uneori poate fi si o fiinta:
Imi trebuie un caine bun, sa pazeasca curtea.
Am dat anunt la ziar ca imi trebuie o secretara.
De retinut:
Pentru aceasta valoare, a trebui este perfect sinonim cu a avea nevoie de (ceva), cele doua
putandu-se folosi nediferentiat.

46

 La indicativul prezent, forma trebuie ramane invariabila, indiferent daca subiectul este la
singular sau plural.
Vom spune deci:
Imi trebuie un apartament mai confortabil.
Imi trebuie doua bilete la spectacol (= am nevoie de doua bilete la spectacol).
si NU:
*imi trebuiesc doua bilete la spectacol.
La formele de trecut sau de viitor, a trebui se acorda formal cu subiectul:
Mi-au trebuit doua zile sa-mi fac bagajul.
Imi vor trebui doua zile sa-mi fac bagajul.
2. Trebuie + sa = este necesar sa, este obligatoriu sa
Pentru a realiza sensul este necesar sa, este obligatoriu sa, verbul a trebui nu mai este
precedat de un dativ, dar este obligatoriu urmat de o propozitie subiectiva introdusa prin "sa":
Trebuie sa ajung la facultate la ora 9.
Ei trebuie + sa.
Foarte frecvent, verbul a trebui este precedat de un subiect, care se raporteaza insa la
predicatul subordonatei:
Ei trebuie sa plateasca o despagubire = Trebuie ca ei sa plateasca o despagubire.
!De retinut:
Ca si in cazul precedent, la prezent, verbul nu se acorda formal cu subiectul, dar la viitor
sau la trecut, acordul este marcat:
Ei vor trebui sa plateasca o despagubire.
Ei au trebuit sa plateasca o despagubire.
3. Trebuie!
Verbul a trebui poate fi folosit uneori si absolut (vezi acest cuvant), in propozitii
exclamative, fara a fi urmat de propozitia subiectiva introdusa prin sa, dar aceasta se subintelege.
O asemenea exprimare apare de obicei in dialog:
- Ma gandesc sa ma duc sa-i cer iertare pentru cele intamplate.
- Trebuie! (= e necesar sa faci asta).
4. Cum trebuie.
Este o locutiune adverbiala folosita in limbajul familiar in conversatia curenta cu sensul
asa cum se cuvine, cum se cade, bine:
Exemplu: El nu s-a purtat cum trebuie si acum e pedepsit.
5. Asa-ti trebuie!
Este o expresie cu circulatie in limbajul familiar, si are sensul asa ti se cuvine, asa
meriti si se foloseste in dialog:
Exemplu:
- M-a batut mama.
- Asa-ti trebuie, daca n-ai fost cuminte!

vis, vise, visuri

47

Daca ne uitam in dictionarul explicativ, avem o singura definitie pentru substantivul vis.
Insa, cand vine vorba de plural, desi ambele variante(visuri/vise) sunt corecte, fiecare dintre ele
se foloseste intr-un context diferit.
Ce spune DEX-ul?
Vis = faptul de a visa; inlantuire de imagini, de fenomene psihice si de idei care apar in
constiinta omului in timpul somnului; reverie, meditatie, visare; iluzie desarta; gand, idee,
aspiratie irealizabila.
Pentru forma corecta de plural, apelam la DOOM2, care ne spune asa:
1.vis (imagine din timpul somnului) - plural: vise
2.vis (aspiratie) - plural: visuri

Sa vorbim corect: "locatia" noastra cea de toate zilele

In invazia de anglicisme cu care limba romana s-a confruntat in ultimii ani, apare un
cuvant rostit de multi, inteles corect de prea putini - locatie. Cuvantul este tot mai des folosit si
de catre presa si, cu toate acestea, nimeni nu s-a gandit sa deschida dictionarul si sa verifice
semnificatia adevarata a acestui termen.
La baza confunziei sta o preluare mimetica din limba engleza, unde cuvantul locatie
inseamna pozitionare geogafica, loc, sit, spatiu marcat in mod special.
Si daca substantivul loc le suna unora prozaic, cineva a simtit nevoia sa apeleze la
limba engleza pentru un inlocuitor, fara sa se gandeasca vreo clipa ca termenul locatie exista
demult in limba romana, fiind importat din franceza, unde are acelasi sens: chirie.
Ce spun dictionarele
In limba romana:
LOCTIE, locatii, s.f. 1. Inchiriere. Chirie platita pentru anumite lucruri luate in folosinta
temporara. Taxa de locatie = taxa care se plateste drept sanctiune in caz de depasire a
termenului de incarcare sau de descarcare a vagoanelor de cale ferata sau a autovehiculelor. 2.
(Jur.) Contract prin care una dintre parti se obliga sa procure si sa asigure celeilalte parti
folosinta unui lucru pentru un timp determinat in schimbul unei sume de bani. [Var.: locatine
s.f.] Din fr. location, lat. locatio, -onis.
In limba engleza:
1 a: a position or site occupied or available for occupancy or marked by some distinguishing
feature : situation b (1): a tract of land designated for a purpose (2)Australian : farm , station c: a
place outside a motion-picture studio where a picture or part of it is filmed usually used in the
phrase on location
2: the act or process of locating3: the placement of baseball pitches in a particular area of the
strike zone ; also : the ability to control the placement of pitches
In limba franceza:
LOCATION, subst. fm.
A. [Correspond louer] Action de louer quelque chose; rsultat de cette action. 1. [L'obj. est
un bien immobilier] Agence, contrat, prix de location. La location ou lacquisition des meilleurs
herbages exigent de gros capitaux
location (vieilli). Maison location; prendre location. Par exemple, pour 200 francs, nous
avons location une bonne maison, bien btie, avec un jardin
48

 En location. Avoir, prendre en location.

Avand in vedere ca gramatica limbii romane a fost extrem de permisiva in ultimii ani,
prin acceptarea unor forme incorecte de plural sau conjugari, un optimist ar spune ca nu e nimic
rau in folosirea cuvantului locatie cu sensul preluat din engleza, iar ceea ce vrem sa demonstram
noi in acest articol reprezinta doar un exercitiu de hipercorectitudine. Ramane la latitudinea
voastra sa folositi forma pe care o considerati corecta, insa nu strica niciodata sa deschideti un
dictionar inainte, macar asa, pentru constiinta proprie.

Sa scriem corect: nivele sau niveluri ?

Un substantiv cu 2 forme de plural si multe batai de cap. Desi exista mai multe explicatii cu
privire la folosirea plurarului corect pentru acest substantiv, cei mai multi dintre vorbitorii de
limba romana nu sunt pe deplin lamuriti. Asadar, cand folosim nivele si cand e corect niveluri?
Bloc cu 4 nivele sau cu 4 niveluri?
DOOM2 ne-a scapat de aceasta problema. Astfel ca, putem spune si bloc cu patru
niveluri si bloc cu patru nivele. Se poate si "s-a discutat la mai multe nivele" si "s-a discutat la
mai multe niveluri".
Cu toate acestea, daca ne uitam intr-un dictionar explicativ, gasim 2 forme de plural
pentru nivel, iar pentru fiecare avem un concept diferit.
Forma nivele este corect folosita atunci cand se refera la nivelul de apa sau la
instrumentele utilizate in determinarea liniei orizontale.
DEX:
Nivele= Nume dat mai multor unelte, instrumente, dispozitive care servesc la determinarea liniei
(sau a pozitiei, a suprafetelor) orizontale sau cu care se masoara pe teren diferentele de inaltime
dintre doua sau mai multe puncte de pe suprafata terestra.
De asemenea, nivele este folosit si ca plural pentru substantivul nivela (1. instrument
pentru verificarea orizontalitatii unei piese, maini, instalatii, a verticalitatii unui perete in curs de
constructie. 2. (geol.) instrument pentru masurarea directa, pe teren, a diferentelor de inaltime
intre doua puncte.)
Pe de alta parte, specialistii spun ca forma niveluri este cea corecta pentru cele mai
frecvente utilizari ale termenului: inaltimea la care se afla un obiect, raportat la un plan orizontal;
etaj; zona geologica; grad de pregatire.
DEX:
Niveluri= Stadiu, grad (de pregatire, de dezvoltare), treapta (a calitatii), indice (al cantitatii)
In concluzie, avand in vedere ca in prezent ne raportam la regulile stabilite prin DOOM
2, aveti libertatea sa folositi ambele variante de plural :)

Gramatica de scara blocului: "eu complectez, tu complectezi"

Aseara, ajung buimacita acasa dupa o zi grea si-mi cad ochii pe-un afis postat la avizierul din
scara blocului. Domnul administrator ne ruga politicos sa "complectam" CORECT indexurile
apometrelor. Si nu e prima oara cand lanseaza o astfel de rugaminte la adresa locatarilor din
blocul PM 54, n-o sa spun care strada.
De atunci, tot complectam indexuri, dam citiri pentru repartitoare, platim intretineri si,
uneori, lasam un mesaj scurt langa avizier in care il rugam insistent pe domnu administrator sa
49

mai invete nitica gramatica, chiar daca parul carunt ne sugereaza ca a trecut demult de prima
tinerete.
Dar sa vorbim despre domnul administrator, proaspat numit in functie, dupa ce vecina de
la 6 a decis sa se razvrateasca impotriva sistemului corupt si sa demisioneze. Si cum, pentru
cateva luni nimeni nu se inghesuia sa preia noua sarcina, domnul mai sus amintit s-a gandit sa
faca un pustiu de bine locatarilor si sa preia el fraiele administratiei. Si si-a intrat bine in rol, nu
gluma.
Astfel ca, am sesizat o placere vinovata a domnului administrator in a lasa mesaje,
hartiute, afise, peste tot in scara blocului, prin care sa ne anunte de diverse lucruri inutile
petrecute in ultimele zile. Cum ca s-a ars un bec la etajul 4, l-a inlocuit cu unul economic si avem
de platit 50 de bani in plus la intretinere ca sa acoperim paguba. Alteori, din grija pentru locatari,
lasa "remindere" cu plata intretinerii, in dulcele stil clasic agramat.
Cand mergi sa platesti darile te priveste ursuz, pe sub ochelarii ponositi, sagetandu-te cu privirea
in caz ai ajuns abia in ultimele zile, de parca ai fi fata in fata cu inspectorii fiscali. Nu zambeste,
nu spune multumesc, si-a facut un birou pe cinste in spalatoria blocului si de acolo i se pare ca
troneaza peste asociatie. Insa, poate ca n-ar fi rau ca, din cand in cand, in timpul liber, sa
rasfoiasca si o carte de gramatica, pe langa rebus si sudoku.
P.S:
Eu completez
Tu completezi
El completeaza
Noi completam
Voi completati
Ei completeaza

Sa scriem corect: Odata sau o data ?

O alta problema care da batai de cap gramaticii limbii romane vizeaza cazurile in care
scriem "o data" versus cazurile in care limba romana ne obliga sa scriem "odata". AvocatNet.ro
iti spune astazi care sunt regulile de care trebuie sa tii cont pentru a scrie corect si iti prezinta
cateva exemple practice. Spor la scris corect ! :)
Forma cea mai frecvent utilizata este ODATA, scris impreuna.
Cuvantul odata este adverb cu sensul de "ODINIOARA, CANDVA.". Mai poate avea si
alte sensuri apropiate, dar tot de adverb. In aceasta calitate, intra in locutiunea adverbiala odata si
odata (= vreodata, candva)
Exemple:
"A fost ODATA ca NICIODATA". (A fost CANDVA, ODINIOARA). Este usor daca se face
substituirea aceasta. (In acest caz, "niciodata" se scrie impreuna, ca si "odata")
"ODATA incheiata povestirea, am pus punct lucrului. " Aici are sensul de INDATA (CE)
(adverb). "INDATA terminata povestirea, am pus punct lucrului."
"Du-te ODATA din fata mea!" (Cu sensul INDATA, IMEDIAT, ACUM - adv.).
"ODATA CE am terminat povestirea, am pus punct lucrului." ( ODATA CE = IMEDIAT - adv.)
50

Am plecat ODATA CU ei. ( ODATA CU = DEODATA - adv.)

Se scrie separat in doua cazuri:
a) cand e substantiv cu intelesul de ZI
b) cand e numeral adverbial al carui sir il putem continua.
Exemple:
a) "O DATA importanta este DATA nasterii mele " Aici cuvantul DATA are sensul de ZI , deci
este substantiv si nu adverb."O ZI importanta, este ZIUA nasterii mele"
b) "O DATA nu i-a fost suficient, si nici DE DOUA ORI". Aici O DATA este numeral
adverbial. Se poate usor verifica daca vom continua sirul numerelor: de treiori, de patru ori etc
O data intra in combinatie cu alte cuvinte, cu care formeaza locutiuni care apartin limbii
literare, dar care, prin repetare, pot deveni suparatoare.
Exemple:
Mi-a telefonat inca o data (= iar, din nou).
Subliniem, o data in plus, importanta cercetarii fundamentale (= iar, din nou).
S-a pronuntat o data pentru totdeauna (= definitiv).
S-a suparat dintr-o data (= brusc).
Cuvintele compuse (adverbele) formate cu ajutorul lui o data se scriu intr-un singur cuvant:
Deodata s-a stins lumina.
Sa incheiati lucrarea si, totodata, sa va ganditi la urmatoarea tema.
OBSERVATIE!
In indreptarele ortografice, ortoepice si de punctuatie mai vechi, dupa normele
ortografice de atunci, apar scrise separat "O DATA CE si O DATA CU" . Insa, dupa noile norme
ortografice, corect este "ODATA CE si ODATA CU".

Cacofonicul "ca si"

Notiunea de cacofonie (numita uneori si disonanta) se foloseste in lingvistica si in muzica
pentru a denumi orice fel de asociatii neplacute de sunete. Termenul antonim este eufonie.
Cuvantul cacofonie este un neologism format din doua cuvinte grecesti: kakos - care inseamna
rau, urat, prost si phone - care inseamna "sunet".
Ce spunea George Pruteanu despre cacofonie ....
"Cacofonie va sa zica o asociatie suparatoare, dezagreabila, dizgratioasa de sunete,
indiferent care. Intr-o propozitie cum ar fi, sa zicem: "Adesea la sedinta toti tatii tac", finalul
sacadat si tacanitor e o cacofonie perfecta! La fel, intr-o propozitie de genul "Mama mea m-a
mascat", aceasta succesiune de "ma"-uri, care seamana cu o bilbiiala, este tot o cacofonie
indiscutabila. Asemenea cacofonii, ca si cele banale, "clasice", (le-am cules din mass-media) de
tipul "o statistica care", o politica care, "crede dl Mateica ca", "sa defineasca calitatea",
"procedeaza ca Calinescu", "sa porneasca cind" s.a.m.d., toate astea trebuie evitate mai ales

51

pentru ca ele altereaza receptarea enuntului, prin aceea ca fac lumea sa zimbeasca si deci
deturneaza atentia.
Cea mai buna solutie e sa intercalam un cuvint adecvat: "o statistica recenta care",
"procedeaza ca G. Calinescu sau in maniera lui Calinescu", "sa porneasca atunci cind" etc.
Subterfugii aplicate "in disperare de cauza" in cursul vorbirii, dar nerecomandabile, sunt cele de
genul "ca virgula cartea" sau de genul "el, ca si coleg". Mult mai destept e sa schimbam unul din
cuvinte, sa gasim iute alta constructie sau o intercalare: nu vom spune: afirm ca cartea, ci afirm
ca volumul; nu ca si coleg, ci in calitate de coleg sau: el, de coleg, e bun coleg etc. / Unde chiar
NU se poate, nu schimbam: cineva mi-a semnalat o denumire medicala: "stenoza aortica
calcificata"; intrucit in limbajul stiintific conteaza preponderent precizia si nu eufonia, ramine
asa cum e, intra-n acelasi compartiment cu Ion Luca Caragiale si biserica catolica.
Insa, in ultime vreme, grija exagerata a unora de a evita cacofonia a creat o alta
inadvertenta - tot mai des auzim astfel de exprimari: eu ca si ministru, dl X ca si profesor, in
care constructia "ca si" nu isi are rostul, dat fiind faptul ca imbinarile de mai sus nu sunt
cacofonice.
Pe de alta parte, locutiunea conjuctionala ca si se foloseste, de regula, in comparatii: ea
este tot atat de frumoasa ca si mama sa, iar sintagmele precum el ca si student sau noi ca si
locuitori nu reprezinta comparatii.
Cum evitam cacofonia?
Evitarea cacofoniei se face prin intermediul catorva parti de vorbire, cum ar fi: decat,
drept, faptul ca, asemenea, intrucat (in loc de pentru ca), articole proclitice ori pur si simplu
reformuland enuntul.
a) in cazul structurilor continand prepozitia ,,ca (provenita din adverb de comparatie), se
inlocuieste termenul ,,ca prin prepozitia ,,drept. Asadar, vom spune corect :
,,A fost propus drept candidat al opozitiei.
b) in celelalte situatii, recurgem fie la inlocuirea unuia dintre termeni printr-un sinonim al sau:
,,Nu-mi place ca tinerii (copiii) de azi nu mai citesc, cum citeati voi cand erati elevi.;
,, Vorbim de soarta (destinul) omului.;
Viorico, vino jos (coboara) repede!.
c)Uneori adaugam articolul nehotarat si situatia se rezolva: ,,Goe si insotitoarele sale asteapta
trenul pe un peron al (peronul) garii din urbea X. Asupra acestui din urma exemplu am meditat
mult, pentru ca nu gaseam un sinonim potrivit pentru ,,peron, caci ,,terasament nu are chiar
acelasi sens.
d.O alta modalitate de a evita constructia cacofonica este inversarea termenilor:
,,Scrie-mi daca cartea ti-a placut.
,,Scrie-mi daca ti-a placut cartea.

Sa scriem corect: de ce expertiza nu e experienta?

Recent, am participat la un eveniment pe teme fiscale. Unul din lectorii prezenti sustinea
sus si tare ca el stie din expertiza ca lucrurile stau intr-un fel anume sau ca expertiza ne arata
ca prevederea x din Codul Fiscal nu are aplicabilitate. A fost necesar sa repete cuvantul

52

expertiza de vreo cateva ori si sa invoce laitmotivul datorita crizei economice pentru a-mi
pierde orice interes fata de subiectul dezbatut.
De ce am ajuns sa confundam experienta cu expertiza ? Unde am pierdut firul?
Probabil suntem in fata unei erori de calc semantic. Sa ma explic. Calcul semantic este
vazut de catre lingvisti ca un procedeu de imbogatire a vocabularului. Calcul de structura
semantica (pe scurt calcul semantic) consta in atribuirea de sensuri noi unui cuvant deja existent
in limba, sub influenta sensurilor unui cuvant strain.
De exemplu, cuvantul cerc a preluat sensuri figurate de la cercle din limba franceza,
printre care grup de oameni legati intre ei prin interese comune ori prin legaturi de rudenie sau
de prietenie(Wikipedia).
Probabil ca, avand in vedere ca in limba engleza expertise poate semnifica si experienta
sau abilitati intr-un domeniu, am ajuns sa il adoptam ca atare in limbajul nostru curent. Total
gresit, dat fiind faptul ca substantivului expertiza ii este atribuit un cu totul alt inteles in limba
romana.
Experienta = totalitatea cunostintelor pe care oamenii le dobandesc in mod nemijlocit despre
realitatea inconjuratoare in procesul practicii social-istorice, al interactiunii materiale dintre om
si lumea exterioara; verificare a cunostintelor pe cale practica, prin cercetarea fenomenelor din
realitatea inconjuratoare;
Expertiza = cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie
sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire
intereseaza solutionarea cauzei; raport intocmit de un expert asupra cercetarilor facute.

Sa scriem corect: verbul "a crea" si conjugarile sale

Verbul A CREA este un verb de CONJUGAREA I, terminat in -a (si NU in ea). Ne
putem da seama foarte simplu de conjugarea lui despartindu-l in silabe: cre-a.
O metoda usoara care va poate ajuta in conjugarea lui corecta este analogia cu verbul "a
lucra", compus din radacina lucr si sufixul a. Oriunde a lucra se conjuga cu un e, a crea se
conjuga cu doi (eu lucrez eu creez).
Formele crez, crezi, creaza exista in limba romana, insa in cu totul alt context; ele sunt
conjugari populare ale verbului a crede.
Infinitiv: a crea
Gerunziu: creand
Participiu: creat
Observaie: Verbul a agrea se conjuga la fel ca verbul a crea.

Sa scriem corect: datorita vs din cauza

Potrivit unei analize gramaticale facute de George Pruteanu, diferenta dintre cele doua
constructii ar fi urmatoarea: din punctul de vedere al celui ce cuvanta, "datorita" trebuie sa fie
legat de un efect favorabil, placut, convenabil, in timp ce "din cauza", de unul negativ,
nemultumitor, defavorabil.
DATORITA:
Datorita lui, am reusit sa invat pentru acest examen.
DATORITA alcoolului, a ajuns cu masina in sant. - varianta gresita
53

Din cauza alcoolului, a ajuns cu masina in sant. - varianta corecta

DIN CAUZA:
Din cauza ei, n-am ajuns la timp la gara.
DIN CAUZA: Din cauza vremii insorite, au iesit pepeni gustosi. - varianta gresita
Datorita vremii insorite, au iesit pepeni gustosi. - varianta corecta
DATORITA: O scoatem la capat, datorita bunului simt al poporului roman.
DIN CAUZA Multe lucruri merg prost din cauza coruptiei.
Citat din analiza lui George Pruteanu:
Sa stam citeva clipe aici: daca am spune: "Multe lucruri merg prost datorita coruptiei", propozitia
ar avea, in esenta, ceva absurd: ca si cum ar trebui sa fim recunoscatori coruptiei ca ne-a ajutat sa
ne ducem de ripa. E drept, sunt posibile contexte in care e corecta folosirea lui "datorita" (care e
sinonim cu "gratie" sau cu "multumita"), desi efectul a fost negativ: e vorba de contexte ironice,
sarcastice, batjocoritoare: Multam, stimabile, datorita dumitale sunt in halul asta! Adica, ce mai:
iti sunt profund indatorat pentru cite rele mi-ai facut!
In toate exemplele pe care le-am dat, "din cauza" este echivalent (deci poate fi inlocuit)
cu "din pricina". La rindul sau, "datorita" poate fi substituit prin "gratie" sau "multumita". Exista,
va spuneam acum citeva minutele, si situatii cind diferenta dintre cele doua posibilitati dispare. E
vorba de acele imprejurari, de acele enunturi in care subiectivitatea celui care vorbeste nu are
nici un amestec, acelea in care este exclusa logic vreo participare sufleteasca. In genere, intr-o
asemenea postura se afla adevarurile stiintifice: "DIN CAUZA atractiei universale descoperite de
Newton, corpurile ceresti au orbite previzibile" sau "DATORITA atractiei universale, corpurile
ceresti au orbite previzibile" - este exact acelasi lucru. Sau: Apa se evapora datorita caldurii /
Apa se evapora din cauza caldurii - cele doua propozitii sunt in mod egal corecte.
In concluzie: daca efectul, rezultatul este din punctul nostru de vedere unul BUN, vom
folosi "datorita"; daca este unul RAU, vom folosi "din cauza".
datorita / din cauza / din pricina
Narcisa Forascu, in lucrarea Dificultati gramaticale ale limbii romane explica pe larg intelesul
constructiilor mentionate mai sus:
1. Datorita este o prepozitie care impune cazul dativ ca si multumita si gratie, ajutand la
exprimarea unui raport instrumental:
ex: Aceasta ocazie am avut-o datorita persoanei pe care am intalnit-o.
2. Din cauza si din pricina sunt locutiuni prepozitionale, cu statut controversat, mai putin
gramaticalizate, care cer, de asemenea, cazul genitiv:
ex: Am ratat ocazia din cauza/din pricina persoanei pe care am intalnit-o.
Daca efectul cauzei exprimate cu ajutorul lui datorita este pozitiv, atunci utilizarea acestei
prepozitii este corecta. In cazul in care efectul este negativ, este nerecomandata utilizarea lui
datorita, forma corecta fiind din cauza:
*Am esuat datorita stresului. - varianta gresita
Am esuat din cauza stresului -varianta corecta
Este, de asemenea, incorecta folosirea articolului posesiv, atunci cand doi termeni
coordonati sunt precedati de datorita sau de din cauza:
varianta gresita:
*Datorita vointei si a perseverentei a reusit.
54

*Din cauza oboselii si a frigului s-a imbolnavit.

varianta corecta:
Datorita vointei si perseverentei a reusit.
Din cauza oboselii si frigului s-a imbolnavit.
In prezenta unui determinant cantitativ, se impune combinatia cu prepozitia a:
Datorita a doi colegi am rezolvat mai usor.
Din cauza a doi colegi am intarziat.
! Atentie: Foarte frecvent, in limbajul "de strada", din cauza apare insotit de prepozitia la,
rezultand o constructie nu numai neeleganta, dar si gresita:
I-a fost rau din cauza la capsunele pe care le-a mancat.

Sa scriem corect: decat vs doar

Regula: Ca adverb restrictiv, in constructii afirmative se foloseste "doar", iar in
constructii negative se foloseste "decat".
Forma corecta:
Eu am doar doua carti.
Nu am decat 10000 lei
Forma gresita:
Am decat 10000 lei.
Asadar, ca sa fie corecta din punct de vedere gramatical, fraza rostita de ministrul
Educatiei ar fi trebuit sa sune cam asa:
"Nu au existat subiecte pe pagina de internet, a existat doar un mesaj care nu a fost postat la
08:34, asa cum s-a spus initial, ci la 09:34".
DECAT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decat mine. 2.
(Restrictiv, in constructii negative) Numai. Expr. N-am (sau n-ai etc.) decat sa... = a) singurul
lucru care imi (sau iti etc.) ramane de facut...; b) sunt (sau esti etc.) liber sa, daca vreau (sau vrei
etc.) sa... N-ai (sau n-are) decat! = poti (sau poate) s-o faci (sau s-o faca), putin imi pasa! II.
Conj. 1. (Introduce o propozitie circumstantiala comparativa de inegalitate) Mai mult banuia
decat stia. 2. (Introduce o propozitie circumstantiala de exceptie) Nu facea altceva decat sa
citeasca. 3. (Introduce o propozitie circumstantiala opozitionala cu nuanta comparativa) in loc
sa... 4. (Pop.; adversativ) insa, dar, numai ca.
DOR adv. 1. (Exprima ideea unei delimitari sau restrictii) Numai. Stai doar o clipa! ? Expr.
Doar ca nu... = aproape ca..., putin a lipsit sa nu... 2. Vezi bine, cum se stie; desigur. Doar nu mai cautat! 3. Poate; probabil. Va reusi doar pana la urma! ? Expr. Fara doar si poate = fara nici o
indoiala; neaparat. in speranta ca... L-a intrebat, doar va afla ce sa faca. ? Expr. intr-o doara =
la noroc, la intamplare, pe nimerite. 4. (Reg., la inceputul unei propozitii interogative) Oare?
[Var.: dora adv.]

55