DREPTUL AFACERILOR (Sinteza)

OBIECTIVE
Disciplina Dreptul Afacerilor isi propune sa introduca studentii facultatilor cu profil economic in
problematica complexa a aspectelor juridice privind schimburile de marfuri, cooperariea economica si
tehnico-stiintifica, domeniu deosebit de actual si care necesita o abordare atenta a principiilor, conceptelor si
aspectelor legale.
Spre deosebire de studentii facultatilor de drept, beneficiarii unui bagaj suficient de cunostinte juridice
care le permite sa patrunda mai usor in materie, studentii facultatilor de Marketing si Afaceri Economice
Internationale si cei de Finante si Banci au cunostinte mai reduse de ordin juridic, fapt pentru care ne-am
straduit sa facem cat mai accesibila, din acest punct de vedere disciplina cautand, de fiecare data sa utilizam
numai acele notiuni si concepte care sunt cu adevarat la indemana lor.
Prezenta sinteza enunta si evidentiaza conceptele cu care operam, institutiile juridice care evidentiaza
particularitatea acestei discipline, tratand intraga problematica, asa cum am mai afirmat, deosebit de
complexa, in mod succint, insa in deplina concordanta cu programa analitica.

ASPECTE INTRODUCTIVE
Problematica Dreptului Afacerilor
Actualmente, pe plan international, are loc un amplu proces de regandire a vechilor principii,
concepte, categorii politice, economice si financiare.
De asemenea, se incearca repozitionarea relatiilor comerciale pe noile fundamente impuse de
revolutiile care au avut loc in Europa centrala si de est in ultimul deceniu al secolului trecut, precum si dupa
incetarea razboiului rece.
In acest context, principiile fundamentale, alaturi de normele promovate de catre Conventia Natiunilor
Unite pentru Dreptul Comertului International, cum ar fi: libertatea comertului, concurenta loiala, egalitatea
partilor, libertatea conventiilor, buna credinta, au devenit coordonatele dezvoltarii actuale a comertului
mondial.
Importanta tranformarilor, mai mult decat substantiale, in comertul mondial este reliefata si de
urmatoarele considerente:
-raporturile juridice de comert international sunt reglementate atat de norme juridice comerciale cu
caracter intern, cat si de norme de drept cuprinse in acordurile si tratatele internationale;
-exista un permanent razboi(sui generis), nascut din multitudinea si diversitatea reglementarilor cu
caracter comercial care se suprapun sau se contrazic uneori;

-asistam la numeroase eforturi, desfasurate pe plan mondial, pentru elaborarea unor reguli uniforme
ori a unor legi cadru, menite sa conduca la promovarea unor reguli unitare aplicabile raporturilor juridice de
comert international.
Avand in vedere complexitatea si importanta deosebita a Dreptului Afacerilor in lumea contemporana,
prin cursul de fata ne propunem sa dam un raspuns urmatoarelor probleme:
-familiarizarea studentilor cu principiile, notiunile si conceptele cu care opereaza Dreptul Afacerilor
-evidentierea principalelor tendinte si orientari manifestate in codificarea multitudinii si diversitatii de
reglementari intalnite in fluxurile comerciale
-reliefarea evolutiilor inregistrate in ultimii ani, in tara noastra, in alinierea legislatiei noastre
comerciale la legislatia europeana si indeosebi la Dreptul comunitar si, nu in ultimul rand, al dispozitiilor
normative din conventiile internationale la care Romania este parte.
I. NOTIUNEA AFACERILOR. PARTICULARITATI.
1) Notiunea Dreptului Afacerilor
Putem defini Dreptul Afacerilor, in sens larg, ca fiind totalitatea activitatilor economice, bancare,
financiare, etc., prin care se realizeaza, la nivel mondial, schimburile economice, cooperarea economica si
tehnico-stiintifica.
Stricto sensu, Dreptul Afacerilor este definit prin insasi gama de operatiuni de import/export, derulate
de persoane fizice si/sau juridice dintr-un stat cu parteneri cu aceeasi vocatie dintr-un alt stat, avand ca obiect
marfurile, capitalurile si serviciile.
Din aceasta definitie reiese, cu claritate, ca Dreptul Afacerilor insumeaza acele norme juridice care
reglementeaza relatiile comerciale ce depasesc cadrul intern sau international al unui stat si au aderente
internationale, cu doua sau mai multe sisteme de drept nationale.
2) Obiectul Afacerilor
Este constituit de catre raporturile juridice patrimoniale, care au un caracter volitional si patrimonial,
precum si de de comercialitate si internationalitate.
3)Caracteristicile fundamentale ale obiectului Dreptului Afacerilor se deslusesc, cu limpezime, din
definirea obiectului acestuia, si anume:
a) caracterul volitional, care rezida din faptul ca participantii la activitatea de comert intern si
international isi stabilesc, potrivit vointei lor proprii, drepturi si obligatii corelative in domeniul schimburilor,
al cooperarii tehnico-stiintifice si economice.
b) caracterul patrimonial este conferit de acele raporturi patrimoniale, evaluabile in bani, care iau
nastere intre cei care iau parte la vehicularea marfurilor, valorilor si cunostintelor pe plan mondial si care
urmaresc obtinerea unui profit.
c) caracterul comercial este relevat de recurgerea la anumite criterii, in raport de definirea sa, in
dreptul intern. Cel mai important criteriu se desprinde din prevederile art. 3 alin. 2 din Codul Comercial
Roman, care arata ca actele civile se disting de actele comerciale prin cauza acestora din urma, ce consta in
interpunerea in procesul de circulatie a marfurilor si serviciilor cu intentia de a realiza beneficii;
d) caracterul international implica in aceasta privinta, obligatoriu, existenta unuia sau a mai multor
elemente de extraneitate.

4) Metoda de reglementare
Prin metoda sa de reglementare a raporturilor juridice comerciale, Dreptul Afacerilor recurge la
norme de drept privat. De retinut un aspect foarte important: in raporturile juridice comerciale, subiectele se
afla pe pozitie de egalitate juridica, unele fata de altele. Chiar si statul, in cadrul acelorasi raporturi, se
manifesta ca subiect de drept privat de jure gestionis, cu alte cuvinte pozitia sa juridica este egala cu a
celeilalte parti, indiferent daca aceasta este o persoana fizica sau juridica, ce apartine unui alt stat.
5) Asemanari si deosebiri intre Dreptul Afacerilor si alte discipline
A. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL COMERCIAL
a) ASEMANARI: a.1.) Ambele reglementeaza raporturi juridice cu caracter patrimonial si comercial, iar
subiectii acestor raporturi (fie ei persoane fizice ori persoane juridice) au, in mod obligatoriu, calitatea
de comerciant ; a.2.) Raporturile juridice reglementate de ambele ramuri de drept sunt guvernate de
Codul comercial, de celelalte legi comerciale si de subsidiarele acestora ; a.3.) Dreptul Afacerilor si-a
insusit unele caractere, norme de reglementare si dispozitii normative de la dreptul comercial,
devenind un drept special in raport de dreptul comercial, care ramane dreptul comun
b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI:
b.1.) In mod obligatoriu, raportul juridic de Dreptul Afacerilor contine un element de extraneitate, care ii
imprima un caracter specific de internationalitate, pe cand raportul juridic comercial intern nu prezinta
aceasta caracteristica.
b.2.) Din cauza acestui caracter specific, adica al elementului de extraneitate, raportul juridic de Dreptul
Afacerilor este susceptibil sa cada sub incidenta a doua sau mai multe sisteme de drept (cel putin doua),
aspect asupra caruia vom reveni.
B. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL CIVIL
a) ASEMANARI: a.1.) Corelatia care exista intre Dreptul Afacerilor si dreptul civil rezulta chiar din
primul articol al Codului comercial roman, care stipuleaza ca in contract se aplica legea de fata
si, mai departe, legiuitorul precizeaza ca unde ea nu dispune se aplica Codul civil. a.2.) Atat
in raporturile de Dreptul Afacerilor, cat si in raporturile de Drept civil, partile sunt, totdeauna, pe
pozitie de egalitate, ceea ce atesta existenta unei metode de reglementare comune.; a.3.) In
sfarsit, evidentiem ca, atat in Dreptul Afacerilor, cat si in Dreptul civil, raporturile juridice sunt
raporturi de drept privat, iar contractul este principalul izvor de obligatii pentru ambele
discipline.
b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI: b.1.) Subiectele de Dreptul Afacerilor au o capacitate speciala de a
efectua operatiuni de comert exterior, in timp ce subiectele Dreptului civil(persoanele fizice si persoanele
juridice) nu au o asemenea calitate ;b.2.) Raporturile de Dreptul Afacerilor au, in principiu, caracter
patrimonial, in timp ce raporturile de Drept civil se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale.; b.3.)
Raporturile de Dreptul Afacerilor au caractere specifice de comercialitate si internationalitate, spre
deosebire de cele civile care nu prezinta aceste caractere.
Dreptul Afacerilor mai are stranse legaturi cu dreptul procesual civil, cu dreptul international privat,
cu dreptul international public.

II. PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI AFACERILOR

a. Principiul libertatii comertului.
Acest principiu este consacrat in Constitutia Romaniei, prin art.134 alin.2, care statueaza obligatia
asigurarii libertatii comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea
tuturor factorilor de decizie.
In cadrul acestui principiu distingem urmatoarele subprincipii (ori linii de actiune calauzitoare) si
anume: -libertatea de a revinde pentru a obtine un profit -consensul ca politica monopolista aduce atingere
principiului libertatii comertului; -controlul exercitat asupra subiectelor de Drept al Afacerilor prin mijloace
financiar-bancare de catre stat.
b. Principiul concurentei loiale
Dupa cum se cunoaste, concurenta, in orice domeniu al activitatii umane, are un rol benefic, cu atat
mai mult in schimburile de marfuri si servicii, constituind, in aceasta privinta, un factor real de progres
economic.
Si in ceea ce priveste acest principiu, deosebim, in cadrul sau, mai multi factori de determinare si
anume:
b.1. Concurenta presupune, in primul rand, o competitie de piata intre subiecte de drept cu activitati
comerciale asemanatoare, care se intrec nestingherite pe piata libera;
b.2. Domeniul concurentei comerciale internationale amplifica rolul concurentei de pe piata interna, ridicando, pe aceasta din urma, la nivel continental, regional sau mondial, dupa cum se manifesta.
Acest principiu se regaseste in actele normative cu aplicare interna si cu vocatie internationala, el
fiind, de altfel, o forma de manifestare a principiului libertatii comertului, acesta din urma reprezentand, pe de
alta, parte, fundamentul economic al exercitarii concurentei loiale in comertul international.
Dintre actele normative care asigura pe plan national desfasurarea raporturilor juridice comerciale in
conditii de concurenta loiala, evidentiem Legea nr.11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, care
sanctioneaza persoanele fizice si juridice ce efectueaza acte si fapte de comert cu incalcarea principiilor
libertatii comertului si a concurentei loiale.
Functiile concurentei loiale
Avand in vedere ca, din totdeauna, concurenta loiala este unul dintre principiile fundamentale ale
Dreptului Afacerilor, expresie a liberalismului economic, ea are functii importante in evolutia relatiilor
comerciale internationale, dintre care exemplificam: -garantarea desfasurarii economiei de piata; -facilitarea
liberei circulatii a marfurilor, capitalurilor, serviciilor si persoanelor; -stimularea initiativei in cadrul
schimburilor comerciale internationale.
Acest principiu fundamental orienteaza reglementarile nationale si internationale in vederea asigurarii:
accesului liber pe piata;libertatii cererii si a ofertei; libertatii economice, in general;prevenirii si
reprimarii actelor anticoncurentiale recuperarii prejudiciilor nascute din abuzul de libertate in
schimburile comerciale internationale.
Concurenta neloiala poate fi definita in mod succint ca fiind recurgerea, de catre comercianti, la fapte si
acte care contravin uzantelor oneste in activitatea de comert international.
Concurenta neloiala este caracterizata, de regula, prin: -utilizarea unor mijloace si metode reprobabile in
activitatea comerciala; -comiterea unor acte blamabile, prejudiciabile, in atragerea clientelei.

Conventia anticoncurentiala poate fi definita ca o manifestare a principiului libertatii comertului, precum

si a caracterului volitional al raportului juridic de Dreptul Afacerilor, prin care partile pot prevede in
contractul de comert international o clauza cu caracter anticoncurential, in scopul apararii intereselor
reciproce. Aceasta conventie obliga partile sa nu efectueze acte si fapte de comert international care pot aduce
atingere premiselor raportului juridic stabilit intre ele.
c. Egalitatea juridica a partilor -Este un alt principiu fundamental al Dreptului Afacerilor, care
priveste direct raportul de comert international, potrivit caruia fiecare parte contractanta are dreptul sa
actioneze conform vointei sale, in ceea ce priveste desfasurarea tuturor operatiunilor de comert international,
pe care le doreste realizate, in scopul obtinerii unui profit, pentru sine.
d. Principiul libertatii conventiilor
Potrivit acestui principiu, partile raporturilor juridice de comert international isi pot alege, in mod
liber partenerii si sa trateze cu acestia clauzele contractuale, astfel incat sa se concretizeze interesul lor.
De asemenea, subiectele raportului juridic pot sa stabileasca, prin acelasi act de vointa, natura juridica,
obiectul si continutul contractului de comert international, sa hotarasca asupra modului de rezolutiune sau de
reziliere a acestuia, dar fara a incalca dispozitiile imperative in materie.
e. Contractele de comert international au putere de lege intre partile contractante
Potrivit acestui principiu, libertatea contractuala le permite partilor sa stabileasca, de comun acord, cu
respectarea dispozitiilor legale, natura si conditiile contractului, pe care apoi sunt obligate sa le respecte
intocmai, cu consecintele de rigoare ce decurg din respectarea ori nesocotirea clauzelor stipulate.
f. Principiul bunei-credinte actioneaza, in primul rand, in domeniul incheierii si derularii contractelor
de comert international si are o importanta covarsitoare. Acest principiu pretinde ca orice conventie trebuie sa
fie efectuata de catre parti cu bona fides, iar partile contractante sa nu recurga la uzante necinstite, dand
dovada de concurenta neloiala. In raporturile comerciale interne si internationale, buna-credinta se prezuma.
In cazul in care se constata, din partea unui contractant, reaua-credinta, el va suporta rigorile legii, foarte aspre
in acest sens.

III. IZVOARELE SI CODIFICAREA DREPTULUI AFACERILOR

a. Izvoarele interne
In aceast categorie sunt incluse, in primul rand, dispozitiile constitutionale. Astfel, in art. 10 din
Constitutie se stipuleaza ca Romania intretine si dezvolta relatii pasnice cu celelalte state ale lumii, relatii
bazate pe principiile si normele generale admise in dreptul international.
Un act juridic important este Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept
international privat. In cuprinsul ei se intalnesc norme referitoare la determinarea legii aplicabile unui raport
de drept international privat, precum si norme de procedura incidente in litigii privind aceleasi raporturi
(civile, comerciale, de procedura civila si alte raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate).
De stricta actualitate sunt Legea nr.637/2002 privind normele pentru determinarea legii aplicabile unui
raport de drept international privat in materia insolventei si Legea nr.187/2003 privind competenta de
solutionare a litigiilor nascute dintr-un raport de drept international privat in materie civila si comerciala,
precum si normele privind recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti pronuntate in statele Uniunii
Europene.

De asemenea, trebuie mentionata Legea nr.161 din 19.04.2003 privind unele masuri pentru asigurarea
transparentei in exercitarea demnitatilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei,
care reglementeaza, intre altele, si o noua institutie juridica pentru Romania, si anume Grupul de Interes
Economic, precum si conditiile in care Grupurile Europene de Interes Economic sunt recunoscute si pot
functiona pe plan national.
Cele mai importante izvoare interne, cu adevarat predominante, sunt legile comerciale, din randul
carora se reliefeaza Codul comercial roman din 1887, cu modificarile ulterioare, dar si alte acte normative
comerciale, toate fiind importante izvoare interne de Drept al Afacerilor.
Normele de drept financiar cuprinse in legi speciale sunt si izvor intern al Dreptului Afacerilor.
Acestea trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru a fi aplicabile in materie: legea in care este cuprinsa
norma aplicabila sa nu fi fost aleasa de subiecti o lex contractus; -un subiect sa fie cetatean al tarii careia
apartine legea respectiva; -aplicarea legii nationale se fie acceptata de subiectii raportului juridic.
Sa mai adaugam printre izvoarele la care facem referire legea civila, obiceiul juridic si practica
judecatoreasca, cu sublinierea expresa ca cea din urma are o importanta sporita in sistemele de common-law,
in raport cu sitemele de civil-law.
b. Izvoare internationale
Apreciate in doctrina ca fiind elementul substantial al Dreptului Afacerilor, izvoarele internationale au
o importanta covarsitoare, in calitatea lor de creatoare de norme cu caracter normativ.
Conventiile internationale, al caror continut este format din drepturile si obligatiile participantilor la
raporturile juridice de comert international, pot fi bilaterale sau multilaterale.
Dintre conventiile bilaterale evidentiem:
Tratatul comercial, indiferent de denumirea sa (conventie, protocol, acord, compromis, nota
diplomatica etc), document de drept international public, este o manifestare de vointa a doua sau mai multe
state prin care ele inteleg sa reglementeze, intr-un anumit mod, o sfera de relatii internationale bine delimitata,
constituind, in acest sens, noi norme de drept international sau modificand ori abrogand pe cele existente, la
un anumit moment dat.
Cutuma, in masura in care reglementeaza in domeniul afacerilor, ea constituind o cristalizare a unei
practici indelungate si cu caracter de repetabilitate, devine izvor de Drept al Afacerilor, daca este recunoscuta
legal.
2. Codificarea Dreptului
Este o activitate salutara si continua, desfasurata pe plan mondial, menita sa concentreze si sa
monitorizeze actele normative din toate statele si cutumele operationale in materia comertului international in
vederea uniformizarii si modernizarii mijloacelor utilizate la incheierea si desfasurarea tranzactiilor
comerciale.
Aceast important activitate practica s-a realizat, la nivel mondial, prin:
-Reglementarile uniforme elaborate de Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul
Comertului International (UNCITRAL);
-Reglementari uniforme emise de catre Comisia Economica pentru Europa a ONU
(CEE ONU); -Reglementari uniforme ale UEE privind incheierea de conventii pentru realizarea de

norme in domeniul dreptului comertului international;

-Reglementarile uniforme ale Camerei de Comert International de la Paris (CCIP).
Sub aceast egida, in 1953 au aparut Regulile INCOTERMS, de unificare si
standardizare a uzantelor comerciale internationale, in materie de vanzare comerciala
internationala (ultima sa republicare a avut loc in anul 2000).
Practica judecatoreasca si arbitrala nu constituie izvor de drept, intrucat legiuitorul roman nu admite
acest lucru. Totusi, jurisprudenta are o importanta deosebita in interpretarea si adaptarea normelor juridice,
indeosebi in ipoteza in care acestea nu au fost constituite pentru a reglementa, in mod direct raporturile
juridice de dreptul comertului international.
IV. RAPORTUL JURIDIC DE DREPTUL AFACERILOR
Raportul juridic de dreptul comertului international este definit, de regula, de intreaga doctrina, ca
fiind o relatie cu caracter patrimonial, care ia nastere in schimburile comerciale internationale, reglementata
de norme juridice si in cadrul carora, partile, aflate pe pozitie de egalitate juridica, au drepturi si obligatii
corelative, a caror aducere la indeplinire poate fi obtinuta, prin forta coercitiva a statului.
A. Premisele raportului juridic de comert international

Premisele se desprind, cu usurinta, din chiar definitia pe care am dat-o raportului juridic de comert
international.
Aceste premise sunt cele pe care le vom evidentia in cele ce urmeaza, in mod distinct:
A) SUBIECTELE DE DREPT

Subiectele raportului juridic de comert international pot fi individuale, ca persoane fizice sau
colective, ca grupari organizate (persoane juridice). In cazul Dreptului comertului international, subiectele
participante la raporturile comerciale internationale sunt acele persoane care au comertul ca profesiune
obisnuita, societatile comerciale, precum si alte forme organizatorice cu personalitate juridica pe care le vom
prezenta pe larg intr-o sectiune viitoare.
b) NORMA JURIDICA DE DREPTUL AFACERILOR

Cunoscand ca norma juridica este o regula de conduita, instituita ori sanctionata de catre stat si a carei
respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a puterii publice, prin extrapolare, se poate conchide
ca normele juridice de comert international reglementeaza conduita posibila ori datorata a subiectelor de drept
participante la raporturile comerciale internationale
Caracteristicile raportului juridic de comert international

Avand in vedere specificitatea raportului juridic de comert international, se impune sa reliefam si

caracteristicile acestuia.
Unele dintre acestea prezinta un caracter comun celorlalte ramuri ale dreptului, iar altele sunt
specifice si apartin, pe deplin, Dreptului comertului international.
a) CARACTERUL VOLITIONAL

Aducerea la indeplinire a raporturilor juridice de comert international se realizeaza, de regula, prin

contractele comerciale care au un caracter de internationalitate si titlurile de valoare.
Si intr-un caz si in celalalt, ambele subiecte de drept isi manifesta, in mod nemijlocit, vointa juridica,
astfel incat este evident ca raportul juridic de comert international are un caracter volitional.
De asemenea, prin aceeasi vointa juridica concordanta, subiectii de drept determina ei insisi actiunile
pe care le intreprind ori le pretind de la cealalta parte pe durata existentei raportului juridic. Continutul
raportului aflat in discutie, in situatia de fata, la fel ca orice alt raport juridic poate fi modificat, completat,
reziliat sau rezolutionat numai prin acelasi acord de vointa al participantilor care au calitatea de comercianti.

Avand in vedere principiul libertatii comertului, in primul rand este mai mult decat evident ca
subiectii unui raport juridic de comert international au chiar posibilitatea de a alege, dupa vointa, asupra jus
loci, adica a legii care va guverna fondul si efectele unui anumit control de comert international.
Aceeasi lexitate volitionala se afla la latitudinea participantilor la un asemenea raport juridic si, in
ceea ce priveste jurisdictia care va fi competenta sa solutioneze un eventual conflict survenit intre parti,
evidentiind, daca mai este nevoie, acelasi caracter volitional al raportului juridic de comert international.
b) CARACTERUL PATRIMONIAL
La fel ca si in raportul juridic comercial, subiectii raportului juridic de comert international au intentia
normala, declarata si legala de a obtine un anumit profit.
Este, de la sine inteles, ca obtinerea acestui profit, nu este la indemana oricarui comerciant, indeosebi
in conditiile unei economii de piata reale, care impune o competitie acerba intre concureti, ceea ce nu stirbeste
cu nimic evidentierea faptului ca raportul juridic de comert international are o dimensiune, in mod categoric,
valorica, care urmareste, in mod indubitabil, dobandirea unor avantaje economice.
c) ELEMENTUL DE EXTRANEITATE
Cea mai importanta caracteristica a raportului juridic de comert international, care ii confera
specificitatea sa aparte, este prezenta elementului de extraneitate, alaturi de celelate trasaturi ale sale. In acest
context, un contract comercial dobandeste, de indata, caracter de internationalitate, ceea ce ii confera un loc si
un rol aparte, printre alte contracte comerciale, tocmai pentru ca sediul, domiciliul sau fondul de comert
reprezinta acel element sine qua non al raportului juridic de comert international.
In lumea contemporana, atat de complexa si de grabita, stabilirea regimului juridic sub care se naste,
se modifica si se stinge un astfel de raport sau stabilirea cu certitudine a jurisdictiei careia i se va supune un
eventual conflict ivit intre comercianti, capata o importanta covarsitoare datorita consecintelor juridice care
pot surveni la un moment dat.
c) RAPORTURILE COMERCIALE INTERNATIONALE Raporturile comerciale internationale sunt
constituite din actele si faptele de comert international, carora norma juridica le atribuie o anumita
semnificatie, cu consecintele juridice de rigoare. Cu alte cuvinte, putem vorbi de acele imprejurari in raport cu
care norma juridica determina nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic de comert international
concret.
B. Partile raportului juridic de dreptul afacerilor
Sunt parti sau subiecte al raportului juridic de dreptul afacerilor toti comerciantii, persoane fizice si
juridice care participa, in mod activ la schimburi comerciale, pentru a obtine un anumit profit.
Acestia pot fi clasificati, in functie de ordinea juridica careia ii apartin, in doua categorii:

Categoria subiectelor de drept care apartin ordinii juridice nationale, participante la

raporturile juridice de dreptul afacerilor

Categoria subiectelor de drept care apartin ordinii juridice internationale, participante la

raporturile juridice de dreptul afacerilor
Din prima categorie, cea a subiectelor de drept national, fac parte: comerciantul-persoana fizica,
societatile comerciale si grupurile de interes economic.
1. Comerciantul persoana fizica
Potrivit dispozitiilor art. 7 din Codul comercial roman, este comerciant acela care savarseste fapte de
comert, avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale.

Dupa cum se poate observa legiuitorul roman a inteles sa faca, in mod expres, distinctie intre comerciantul
individual-comerciantul persoana fizica si societatea comerciala.
Din cuprinsul normei juridice amintite, rezulta ca, pentru a dobandi statutul de comerciant, persoana
fizica trebuie sa faca acte de comert, iar aceste fapte de comert sa fi savarsite cu titlu profesional. De
asemenea, cumulativ acestor conditii impuse de chiar textul legii comerciale, persoana fizica trebuie sa aiba
capacitate deplina de exercitiu, sa desfasoare actele de comert in nume propriu, independent si pe riscul
sau si, nu in ultimul rand, sa nu existe o stare de incompatibilitate, de decadere sau de interdictie cu
privire la persoana comerciantului.
Statutul juridic al comerciantului este alcatuit din drepturile si obligatiile acestuia, dupa cum
urmeaza:
Dintre drepturile cele mai importante, recunoscute si consacrate in legislatiile nationale enuntam pe
urmatoarele:

dreptul persoanei de a-si alege singura si de a exercita profesiunea de comerciant;

dreptul comerciantului de a-si alege denumirea firmei sub care isi va desfasura activitatea comerciala;
aceasta firma trebuie inscrisa in Registrul Comertului; dreptul la firma este un drept patrimonial, conferit
comerciantului ca un drept de folosinta exclusiva care precizeaza cum este comerciantul si ce fel de comert
desfasoara el.

dreptul comerciantului la libera circulatie;

libera circulatie a marfurilor, serviciilor si capitalurilor;

dreptul comerciantului de a fi informat cu privire la orice schimbare legislativa, in domeniul

comertului. Dintre principalele obligatii enuntam:

inscrierea comerciantului in Registrul Comertului;

tinerea de evidente privind afacerile;

transparenta comerciantului in ceea ce priveste bilantul, falimentul si lichidarea afacerii comerciale.

Statutul juridic al comerciantului strain
Comerciantii, persoane fizice straine, au dreptul de a indeplini acte si fapte de comert international, cu
respectarea dispozitiilor legale cuprinse in legea nationala a statului respectiv. Caracteristic statutului juridic
al comerciantului strain este elementul de extraneitate, care in acest caz este domiciliul comerciantului, fiind
irelevanta cetatenia in determinarea capacitatii comerciantului.
In cazul Romaniei, comerciantii care sunt persoane fizice straine, se bucura de aceleasi drepturi ca si
cetatenii romani.
2. Societatile comerciale
Regimul juridic al constituirii, modificarii, dizolvarii ori lichidarii societatilor comerciale este supus
dreptului comun, guvernat de actele normative interne. In conformitate cu dispozitiile legale, toate societatile
comerciale care isi au sediul in Romania sunt persoane juridice romane.
Societatile comerciale romane, cu sau fara participare straina la capitalul social, pot face acte de
comert international, cu conditia ca aceste acte sa fie prevazute in actul constitutiv al acestora ca obiect de
activitate si sa fie permise de legea romana.
Potrivit legii-cadru nr.31/1990 si a Codului comercial roman, societatile comerciale cu participare
straina pot dobandi oricare din formele legale de existenta prevazute de legea romana, inclusiv asociatiile in
participatiune, societati in nume colectiv, in comandita simpla, pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu
raspundere limitata.

In conformitate cu prevederile Legii nr.35/1991 privind regimul investitiilor straine, republicata,

persoanele fizice si persoanele juridice cu domiciliul ori, dupa caz cu sediul in strainatate pot efectuat
investitii in Romania, in una din modalitatile prevazute in cuprinsul acestei legi. Astfel, potrivit art.1 din
Legea nr.35/1991 republicata, sunt considerate ca investitii straine, printre altele si:
a) constituirea de societati comerciale, filiale sau sucursale, cu capital integral strain sau in asociere cu
persoane fizice sau persoane juridice romane, potrivit prevederilor Legii nr.31/1990 privind societatile
comerciale;
b) participarea la majorarea capitalului social al unei societati existente sau dobandirea de parti sociale
ori actiuni la asemenea societati, precum si de obligatiuni sau alte efecte de comert;
3. Grupurile de Interes Economic
Prin Grup de Interes Economic se desemneaza forma de asociere intre doua sau mai multe persoane
fizice sau juridice, constituita pe o perioada determinata, in scopul inlesnirii sau dezvoltarii activitatii
economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii rezultatelor activitatii respective.
Legea nr.161/2003 reglementeaza in Cartea I -Titlul V din cuprinsul sau modurile de constituire,
functionare, administrare, modificare si incetare a grupurilor de interes economic asemanator celor prevazute
de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.
Caracterele juridice ale grupurilor de interes economice sunt similare cu cele ale societatilor
comerciale, in special a celor de prsoane. Astfel, grupurile de interes economic sunt persoane juridice romane
cu scop patrimonial, iar membrii sai raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile sociale ale grupului, cu
exceptia cazului in care in contractele incheiate cu tertii cocontractanti s-a prevazut contrariul.
Grupurile de interes economic prezinta si unele carctere specifice si anume:
a) pot avea calitatea de comerciant sau necomerciant
b) se pot constitui cu sau fara capital social
c) numarul membrilor nu poate fi mai mare de 20 si nu poate avea mai mult de 500 de angajati
d) activitatea grupului trebuie sa se raporteze la activitatea membrilor sai (are caracter accesoriu)
4. Grupurile Europene de Interes Economic.
In afara de reglementarea Grupurilor de Interes Economic, Legea nr.161/2003 stabileste si conditiile
in care Grupurile Europene de Interes Economic (GEIE) sunt recunoscute si isi pot desfasura activitatea in
Romania.
4. Reglementari specifice in dreptul european comunitar.
Perspectivele aderarii la Uniunea Europeana presupune adoptarea si a altor norme de drept comunitar
in legislatia nationala. Referitor la subiectele de drept, participante la raporturile de drept comercial intern si
international, Romania va trebui sa transpuna integral in legislatia nationala cele 11 directive, aplicate in
spatiul economic european din 1994.
Aceste directive privesc domenii importante, cum ar fi constituirea, obligatiile sociale, aporturile,
modificarile de capital, fuziunile si divizarile, structura organelor de conducere, etc.
Din categoria subiectelor de drept care apartin ordinii juridice internationale, participante la raporturile
juridice de comert international fac parte statele si organizatiile internationale de state cu caracter
interguvernamental.

10

1. Statele sunt subiecte originare de drept, care participa la raporturile juridice international in doua
ipostaze:
a) Ca titulare ale suveranitatii (de jure imperii), imprejurare in care legifereaza statutul juridic al
celorlalte subiecte de drept; raporturile juridice la care statele participa ca titulare de suveranitate sunt
raporturi de drept international public.
b) Ca persoane juridice (de jure gestionis), titulare de drepturi si obligatii; raporturile juridice la care
statele participa ca persoane juridice sunt raporturi de dreptul comertului international.
2. Organizatiile interguvernamentale sunt create prin acordul de vointa al statelor interesate, acord
concretizat intr-o conventie internationala multilaterala la care participa mai multe state ca titulare de
suveranitate.
Aceste organizatii sunt subiecte derivate de drept, care participa atat la raporturi juridice de drept
international public, cat si la raporturi juridice de drept international privat, potrivit scopului si finalitatii lor,
prevazute expres in conventia internationala de constituire.
Alaturi de aceste doua categorii de subiecte ale raportului juridic de comert international, amintim
societatile transnationale care, prin modul lor de constituire, exced regimului juridic national al statelor,
tendinta la nivel european fiind reglementarea acestora prin norme juridice uniforme.
C. Continutul raportului juridic de dreptul afacerilor
Continutul raportului juridic de drept al afacerilor este format din totalitatea drepturilor si obligatiilor
corelative pe care le au, respectiv le incumba subiectelor raportului juridic de comert international.
Asa cum am aratat raportul juridic de comert international se caracterizeaza, printre altele, prin pozitia
de egalitate pe care se situeaza participantii in cadrul operatiunilor de comert international, astfel incat fiecare
dintre subiectele raportului juridic va avea, in acelasi timp, atat calitatea de creditor(subiect activ), cat si
calitatea de debitor(subiect pasiv) al obligatiei sau prestatiei care formeaza obiectul raportului juridic.
D. Obiectul raportului juridic de dreptul afacerilor
Obiectul raportului juridic de dreptul afacerilor este prestatia la care este obligat debitorul(subiectul
pasiv) fata de creditor(subiectul activ), in vederea satisfacerii intereselor sale legitime.
Prin prestatie intelegem conduita sau comportamentul la care debitorul obligatiei de comert
international trebuie sa o manifeste in cadrul unui raport juridic de comert international concret. Aceasta
conduita se concretizeaza intr-o actiune, de a da sau de a face, are intotdeauna natura juridica patrimoniala si
se considera executata numai in momentul in care creditorul va obtine rezultatul urmarit prin operatiunile de
comert international.

RSPUNDEREA PENAL A PERSOANEI JURIDICE

Dispoziiile privind rspunderea persoanelor juridice sunt prevzute n art. 19 din Codul Penal
unde se arat c: Persoanele juridice cu excepia statului, a autoritilor publice i a instituiilor publice
care desfoar o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat rspund penal pentru infraciunile
svrite n activitatea obiectului de activitate sau n interesul ori n numele persoanei juridice dac fapta
a fost svrit cu forma de vinovie prevzut de legea penal. Ca pedeaps principal ce se poate
aplica persoanei juridice legea prevede amenda de la 2500 la 2000000 lei.
Pedepsele complementare care se pot aplica persoanei juridice sunt:
a. dizolvarea persoanei juridice;
b. suspendarea activitii persoanei juridice pe o durat de la 3 luni la un an;
c. suspendarea uneia dintre activitile sale n legtur cu care s-a svrit infraciunea pe o durat
de la 3 luni la 3 ani;
11

d. nchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durat de la 3 luni la 3 ani;
e. interzicerea de a participa la procedurile de achiziii publice pe o durat de la 1 la 3 ani;
f. afiarea sau difuzarea hotrrii de condamnare

V. ACTELE SI FAPTELE DE COMERT INTERNATIONAL

1. Notiune si caracterizare
Sunt considerate acte si fapte de actele si faptele care contin elemente de extraneitate si prin care
se realizeaza o interpunere in vehicularea bunurilor, cunostintelor tehnico-stiintiifice si serviciilor, in
scopul realizarii unui beneficiu, in mod direct ori indirect.
In vederea formularii unei definitii a faptelor de comert s-au formulat, de-a lungul timpului, cateva
teorii in vederea caracterizarii acestei notiuni.
a) Teoria speculatiei, potrivit careia actul de comert este unul eminamente speculativ, realizat in
scopul obtinerii de beneficii, pe baza ideei de cumparare a marfurilor la un anumit pret si revanzare la unul
mai mare, accentuandu-se caracterul esential al actului in sine si anume realizarea de profit;
b) Teoria circulatiei, conform careia actul de comert este considerat ca fiind unul de circulatie, mai
precis de interpunere in circulatia marfurilor intre producator si consumatorul final.
c) Teoria intreprinderii, care considera ca actul de comert este cel indeplinit printr-o intreprindere,
privind o activitate metodic organizata, care presupune o repetitie profesionala a actelor, conform unei
organizari sistematice si bazate pe anumite mijloace materiale.
d) Teoria mixta, care considera ca adoptarea unui unic criteriu in vederea determinarii comercialitatii
actelor juridice este greu de luat in seama si prefera imbinarea mai multor criterii dintre cele deja evidentiate.
Prin prisma celor 4 teorii prezente putem defini faptele sau actele de comert ca fiind acte juridice,
fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari
sau prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.
Categoriile de fapte de comer:
n doctrin au fost luate n considerare: faptele de comer obiective, faptele de comer subiective
i faptele de comer unilaterale sau mixte.
a. Faptele obiective de comer: art. 3 din Codul Comercial romn enumer 20 de fapte de comer
ce pot fi clasificate sau grupate astfel:
- fapte de comer obiective considerate ca atare fr nicio condiie. Din aceast categorie
fac parte:
faptele juridice declarate de lege comerciale (cambia, biletul la oridn, cec-ul)
orice raport ce rezult din navigaie
contractele de depozit, consignaie, report
- fapte declarate de lege comerciale, dar numai dac ndeplinesc anumite condii:
vnzarea cumprarea cu scopul de a revinde;
ntreprinderile comerciale
- fapte de comer desemnate ca atare datorit caracterului lor accesoriu:
mijlocirea, intermedierea i reprezentarea
depozitul pentru cauz comercial
contractele de vnzare cumprare de aciuni sau de pri sociale;

12

 contul curent
gajul pentru cauz comercial
fidejusiunea pentru cauz comercial
Comercialitatea acestor fapte de comer prevzute n mod expres de legiuitor deriv din
natura lor i pentru motive de ordine public
b. Faptele subiective de comer. n art. 4 din codul Comercial Romn se precizeaz: se socotesc
afar de acestea (afar de cele prevzute n articolul 3 Cod Comercial) ca fapte de comer celelalte
contracte i obligaiuni ale unui comerciant dac nu sunt de natur civil sau dac contrariul nu
rezult din nsui actul. Rezult c faptele de comer subiective reprezint toate actele svrite de
comerciant cu condiia ca acestea s fie svrite n nume propriu i cu titlu profesional, obinuit. Se
instituie astfel prezumia de comercialitate care consider ca fapte de comer toate actele i obligaiile
comerciantului indiferent de izvorul lor cu excepiile menionate expres n art. 4 Cod Comercial.
Aceast prezumie de comercialitate poate fi rsturnat prin proba contrarie prin dovedirea
caracterului civil al obligaiei sau caracterului necomercial care ar rezulta din chiar actul svrit de
comerciant.
c. Faptele de comer unilaterale sau mixte sunt acelea care sunt fapte de comer numai pentru
una dintre pri sau pentru cealalt parte s-ar putea considera c nu au caracter comercial.
2. Clasificarea actelor si faptelor de comert international
Ca si actele si faptele de comert intern, actele si faptele de comert international se impart in: obiective,
subiective si mixte. Aceasta categorisire se face in functie de scopul urmarit, obiectul si forma actului
incheiat, precum si calitatea persoanei care il aduce la indeplinire.
a) Acte si fapte de comert international obiective. Sunt considerate a fi acte si fapte de comert
international obiective acelea al caror caracter comercial se desprinde din chiar forma, natura sau obiectul lor,
ele fiind, cu alte cuvinte, astfel considerate de lege, asa cum, de exemplu, sunt faptele de comert enumerate de
Codul comercial roman.
b) Acte si fapte de comert international subiective. In aceasta categorie sunt incluse acte si fapte de
comert international al caror caracter comercial le este conferit de calitatea de comerciant a celui care le
savarseste, daca nu sunt de natura civila ori daca nu rezulta contrariul din insusi actul respectiv. Chiar daca, in
anumite cazuri, actele si faptele savarsite de un comerciant (persoana fizica sau juridica) sunt de natura civila,
ele dobandesc caracterul comercial tocmai pentru ca sunt efectuate de un comerciant (exemplu, inchirierea
unui spatiu, unde se vor desface marfuri inchirierea este un act civil, dar care dobandeste caracter de
comercialitate, prin savarsirea sa de catre un comerciant).
c) Actele si fapte de comert international mixte. Sunt incluse in aceasta categorie actele si faptele
mixte de comert intern si international, care prezinta caracter comercial numai pentru una dintre parti, pentru
cealalta parte pastrand caracterul civil.
3. Actele si faptele de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala
Asa cum s-a aratat anterior, alaturi de actele si faptele de comert international propriu zise, intalnim si
pe cele de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale, care pot fi intalnite sub forma
contractuala ori sub forma constituirii de societati comerciale cu capital comun.
a) Acte si fapte de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale sub forma contractuala.
Sunt astfel categorisite, deoarece se concretizeaza prin contracte de comert international incheiate intre
parteneri din state diferite.
Multiplicarea si diversificarea schimburilor economice si tehnico-stiintifice in actuala conjunctura
economica mondiala au condus la crearea unor contracte-cadru, care apoi dau nastere, la randul lor, unor
contracte-sectoriale, toate avand drept specific promovarea cooperarii economice si tehnico-stiintifice.
13

b) Acte si fapte de cooperare economic si tehnico-stiintifica internationale sub forma constituirii de

societatii comerciale cu capital comun.
Actele si faptele de cooperare de aceasta factura le intalnim la crearea de societati comerciale cu
capital autohton si strain. In acest fel, in baza unui contract de societate si, mai recent, numai in temeiul
actului constitutiv al unei asemenea societati comerciale, ia nastere o persoana juridica ce devine subiect de
drept al comertului international, cu implicatiile si rolul ce i-au fost conferite de vointa partilor. Aceste acte si
fapte de cooperare se materializeaza in acorduri bilaterale de cooperare economica si tehnicostiintifica
internationale, in toate domeniile si sectoarele de activitate.

FONDUL DE COMER
Este totalitatea bunurilor imobile i mobile care fac parte din patrimoniul unui comerciant i care
are ca principal destinaie exercitarea profesiunii n scopul obinerii profitului scontat.
Elementele fondului de comer pot fi:
a. elemente corporale: se includ aici bunurile imobile, cldiri dar si bunurile imobile prin destinaia
lor, precum i bunurile mobile corporale ca de exemplu mrfurile i materiile prime.
b. elementele incorporale:
denumirea comercial reprezint numele sub care de desfoar activitatea comercial
i care figureaz n Registrul Comerului. Este aprat prin aciunile n contrafacere, n
concuren neloial ori n daune.
sigla sau emblema este sensul sau denumirea care deosebete un comerciant de un
altul de acelai gen i al crui drept de folosin exclusiv se capt prin nscrierea sa
n Registrul Comerului. Este aprat prin aciuni n revendincare sau n solicitare de
daune materiale i morale precum i pe calea dreptului penal
clientela poate fi definit ca totalitatea celor care apeleaz n mod curent n raport de
necesitile lor i de profilul fondului de comer
vadul comercial este capacitatea fondului de comer de a atrage clientela

14

VI. SOCIETATILE COMERCIALE

Aspecte terminologice
Societatea este un mecanism social, economic si juridic prin care partile (actionarii, asociatii) acced la
un anumit profit pentru obtinerea caruia au pus in comun patrimoniul si au efectuat diligente.
Societatile comerciale sunt o veche achizitie sociala, nascute din nevoia conlucrarii dintre persoane
fizice cu aceleasi preocupari ori din necesitatea reunirii de capitaluri in scopul constituirii capitalului.
Societatea comerciala (trade company) mai este definita ca o forma esentiala a economiei de piata, bazata pe
proprietatea privata premisa care are drept socop protejarea interesului personal uman, mobilul fundamental al
cooperarii economice si a progresului social.

Trasaturile juridice ale contractului de societate

Indiferent daca societatile sunt infiintate prin contract de societate, statut ori act constitutiv, contractul
de societate are urmatoarele trasaturi juridice:
-are un caracter solemn fiind necesara incheierea sa in forma autentica in sens contrar, contractul este
lovit de nulitate
-are un caracter multilateral intrucat in conceptia legala are caracter sinalagmatic ceea ce impune
participarea acel putin doi asociati iar pentru societatile pe actiuni un numar de cel putin 5 actionari exceptie
facand societatea cu raspundere limitata care se poate constitui prin manifestarea vointei unei singure
persoane
-caracterul oneros este dat de faptul ca fiecare asociat sau actionar doreste sa obtina un profit
-caracterul comutativ rezulta din faptul ca partile contractante cunosc de la inceput intinderea prestatiile
la care se obliga
-caracterul comercial este cel care distinge un contract de societate comerciala de un contract care sta la baza unei
societati civile intrucat acesta presupune o interpunere in vehicularea unor marfuri, capitaluri, servicii, etc. pentru obtinerea
unui profit.
Formele societatilor comerciale

In conformitate cu dispozitiile art. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata cu
modificarile si completarile ulterioare, societatile comerciale sunt de 5 feluri si anume:
1. Societatea in nume colectiv este o societate comerciala de persoane care ia nastere prin vointa
reciproca a partenerilor care aduc un raport patrimonial si participa in mod personal la functionarea societatii.
Ei raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile societatii, ei obligandu-se in nume colectiv, dar au si o
raspundere subsidiara, bucurandu-se de beneficiul de discutie. Din principiul raspunderii solidare si nelimitate
a sociatilor, decurg urmatoarele aspecte:
-firma sociala este formata din numele tuturor asociatilor sau din firmele lor comerciale ori numai a
unora dintre ei, situatie in care se mentioneaza ca exista si alti actionari decat cei trecuti pe firma sociala
-asociatii raspund numai pentru obligatiile asumate si sub firma sociala si sub semnatura
administratorilor autorizati ai societatii

15

2. Societatea in comandita simpla

Este o societate comerciala de persoane in care obligatiile sociale sunt garantate atat prin capitalul social
cat si prin responsabilitatea solidara si nelimitata a unuia sau mai multor asociati numiti comanditati ceelalti
asociati numiti comanditari avand o raspundere limitata la aportul adus ori sa-l predea societatii. Aceasta
societate isi desfasoara activitatea sub o firma in care pot figura doar numele comanditatilor. Acordul unui
comanditar ca numele sau sa fie trecut pe aceasta firma duce la pierderea beneficiului sau de a raspunde
limitat.
3. Societatea pe actiuni
Este acea societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar actionariatul
raspunde numai in limitele aportului sau.
4. Societatea in comandita pe actiuni
Este o societate comerciala de capitaluri formata din asociati comanditati care administreaza societatea
si care contribuie la activitatea acesteia numai prin munca lor si din asociati comanditari care participa in
principal cu capital, primind actiuni in schimbul aportului adus la patrimoniul societatii.
Creditorii societatii sunt garantati cu patrimoniul si in subsidiar cu responsabilitatea solidara si
nelimitata a comanditatilor in timp ce actionarii au numai responsabilitatea limitata la valoarea actiunilor lor.
5. Societatea cu raspundere limitata
Este societatea in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar asociatii raspund pana
la limita aportului lor.
b)Criterii de clasificare a societatilor comerciale In raport de intinderea raspunderii asociatilor vom intalni: -societati
cu raspundere nelimitata -societati cu raspundere limitata In raport de existenta sau inexistenta caracterului intuitu personae
al societatii vom intalni -societati de persoane (societati in nume colectiv, societati in comandita simpla) -societati de capitaluri
(societati pe actiuni) -societate cu raspundere limitata (societate cu unic asociat) In raport de nationalitatea, cetatenia
participantilor la formarea patrimoniului, vom intalni: -societati cu capital integral romanesc -societati cu capital integral strain
-societati cu capital mixt In raport de participarea sau nu a statului la formarea capitalului social vom intalni: -societati cu
capital integral de stat -societati cu capital privat In raport de titlurile de valoare vom intalni: -societati comerciale care emit
titluri de valoare -societati comerciale care nu pot emite titluri de valoare In raport de modul de reglementare vom intalni:
-societati comerciale al caror regim juridic este stabilit de Legea nr. 31/1990 privind

societatile comerciale, modificata si republicata -societati comerciale reglementate de legi speciale

-societati bancare al carui statut juridic este reglementat de Legea nr. 58/1998 privind
activitatea bancara -societatile de microfinantare reglementate de Legea nr. 240 din 2005 privind societatile de
microfinantare -societatile agrisole al caror statut este stabilit prin Legea nr. 36/1991 privind societatile
agricole si alte forme de asociere in agricultura -societatile de asigurari reglementate de Legea nr. 32/2000
privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor -societati de intermediere si investitii al caror
statut juridic este reglementat de Legea nr. 297/2004 privind piata de capital
Functionarea societatilor comerciale

16

Din momentul dobandirii personalitatii juridice, vointa membrilor societatii devine insasi vointa acestei
entitati juridice in cadrul careia vom distinge patru categorii de organe si anume: -Un organ deliberativ care
coordoneaza intreaga politica economica (Adunarea Generala a Asociatilor si Adunarea Generala
Extraordinara a Asociatilor) -Organ administrativ si de conducere care transpune in practica hotararile
organului deliberativ -Organul executiv cel care aduce la indeplinire activitatile necesare indeplinirii scopului
societatii si obtine profiturile
-Organul de control al activitatii in randul carora intalnim cenzorii si auditorii financiari care au rolul de a
inform Adunarea Generala, statul si creditorii asupra activitatii desfasurate de societate
Incetarea calitatii de comerciant

In conformitate cu dispozitiile legale dovada calitatii de comerciant se face in mod diferentiat dupa
cum acesta este persoana fizica sau persoana juridica.
In situatia persoanei fizice dovada calitatii de comerciant se face prin mijloace de proba din care sa
reiasa efectuarea de acte de comert cu caracter profesional asa cum pretinde art. 7 din Codul comercial.
De asemenea dovada calitatii de comerciant se mai face prin urmatoarele prezumtii care trebuie
coroborate cu alte mijloace de proba:
-autorizatia administrativa de exercitare a comertului;
-dovada inmatricularii la Registrul comertului;
-prezentarea titulaturii de comerciant intalnita in corespondenta acestuia.
In cazul unei persoane juridice, lucrurile sunt mai simple, dovada calitatii de comerciant efectuanduse dupa cum urmeaza:
-o copie certificata de pe inregistrarea societatii in Registrul comertului
-o copie certificata de pe inregeistrarea in registrul comertului in cazul regiilor autonome si
organizatiilor cooperatiste
Incetarea calitatii de comerciant se realizeaza in mod diferit pentru persoanele fizice si persoanele
juridice.
In mod obligatoriu, in ceea ce priveste incetarea calitatii de comerciant a persoanei fizice impune
renuntarea acesteia la efectuarea de fapte de comert insa aceasta renuntare trebuie sa fie efectiva si nu
temporara sens in care cel in cauuza trebuie sa procedeze si la radierea inmatricularii sale din Registrul
comertului ori depunerea autorizatiei administrative.
Nu ne aflam inaintea unei pierderi a calitatii de comerciant a persoanei juridice daca aceasta isi
inceteaza activitatea. Pierderea calitatii de comerciant poate avea loc numai pe calea dizolvarii societatii si
prin lichidare.
a) Dizolvarea societatii comerciale
Potrivit dispozitiilor din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale incetarea calitatii de
comerciant are loc prin dizolvare atunci cand:
-a expirat termenul stabilit prin actul constitutiv pentru durata societatii;
-imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii ori indeplinirea acestuia;
-a fost declarata nulitatea societatii;
-adunarea generala a hotarat incetarea;
-exista o hotararea judecatoreasca, obtinuta la cererea oricarui asociat, prin care se constata
impiedicarea desfasurarii activitatii societatii din cauza neintelegerilor grave dintre asociati;

17

-declararea falimentului societatii;

-prin alte cauze prevazute in mod legal sau care se regasesc in cuprinsul actului constitutiv al societatii.
Ne vedem obligati sa precizam, dat fiind multitudinea de forme juridice a societatilor comerciale ca
fiecare dintre acestea se dizolva in mod specific asa cum prevad art. 227-237 din Legea 31/1990.
b) Fuziunea si divizarea societatilor comerciale
Putem defini fuziunea ca fiind un proces de absorbire a unei societati comerciale de catre
o alta societate, de aceeasi factura. Fuziunea se mai poate realiza si prin contopirea a doua sau mai multe
societati comerciale pentru a da nastere unei noi societati. Procesul de fuziune (Merger) a doua soicetati
comerciale priveste crearea, in acest fel, a unei noi societati comerciale, de obicei, pe actiuni. (Fuziunea dintre
doua societati care au domenii de activitate diferite este denumita prin sintagma fuziune de tip conglomeratconglomerate merger).
In situatia in care se produce o fuziune prin absorbtie societatea care a absorbit societatea dizolvata
capata toate drepturile acesteia si isi asuma obligatiile acesteia.
Cand fuziunea are loc prin contopire drepturile si obligatiile avute de societatea care isi inceteaza
activitatea prin aceasta modalitate trec, firesc, asupra societatii nou infiintate.
Numim divizare impartirea patrimoniului unei societati comerciale, care isi incheie existenta, intre
doua ori mai multe societati care se nasc de aceasta maniera sau care sunt deja existente.
Atat operatiunea de fuziune cat si cea de divizare trebuie sa fie hotarate de adunarea generala a
fiecarei societati in conditiile prevazute pentru aducerea de modificari actelor constitutive ale societatilor
respective.
Din momentul efectuarii fuziunii ori a divizarii se produce si dizolvarea (fara lichidare) a societatii
care isi inceteaza activitatea. In mod concomitent se procedeaza la transmiterea universala a patrimoniului sau
catre noua societate ori cea existenta deja, in starea in care se gaseste la momentul fuziunii ori a divizarii.
Transmiterea universala a patrimoniului se face in schimbul atribuirii de parti sociale sau actiuni ale
societatilor comerciale nou infiintate ori deja existente sau a unei sume de bani care nu poate depasi 10% din
valoarea nominala a partilor sociale ori a actiunilor care au fost atribuite.
Mentionam ca potrivit dispozitiilor legale, fuziunea ori divizarea au loc la urmatoarele date: -in
situatia in care a fost constituita una sau mai multe societati la data la care noua ori noile societati au fost
inmatriculate in Registrul comertului; -in celelalte cazuri la data inscrierii in Registrul Comertului a
mentiunilor privind majorarea capitalului de catre societatea absorbanta.
c) Lichidarea societatilor comerciale ca mod de incetare a calitatii de comerciant
O societate comerciala poate inceta calitatea de comerciant si prin operatiunea de lichidare urmata de
repartizarea patrimoniului sau.
Chiar daca in actul constitutiv al societatii respective este prevazuta modalitatea efectuarii lichidarii
dispozitiile legale in materie impun anumite reguli de urmat si anume:
-pana la preluarea functiei de catre cei numiti in calitate de lichidatori administratorii societatii
comerciale in cauza isi continua modelul cu care au fost investiti insa ei nu mai pot intreprunde noi operatiuni,
in caz contrar ei raspund in mod personal si solidar pentru efectuarea acestora (aceasta interdictie se plaica din
ziua expirarii termenului fixat pentru durata societatii ori de la data la care dizolvarea a fost hotarata de
adunarea generala ori a fost declarata prin hotarare judecatoreasca.
Daca societatea comerciala a fost dizolvata inainte de expirarea termenului stabilit pentru durata sa
dizolvarea ei are efect fata de terti numai dupa un interval de 30 de zile de la publicarea acestui fapt in

18

Monitorul Oficial.
Lichidarea unei societati comerciale trebuie incheiate in 3 ani de la data dizolvarii insa tribunalul
comercial poate prelungi acest termen pentru motive temeinice, cu inca 2 ani. De asemenea, la trecerea a 15
zile de la terminarea lichidarii, lichidatorii insarcinati cu aceasta activitate va cere radierea societatii din
registrul comertului sub mentiunea unei amenzi judiciare in cuantum de 200 lei pentru fiecare zi de intarziere.
Si o ultima precizare: lichidarea unei societati comerciale nu libereaza in mod automat, pe asociati sau
actionari de deschiderea falimentului in conformitate cu procedura instituita de Legea nr. 85/2006.

VI I. FALIMENTUL INTERNATIONAL

Competenta internationala

Legea aplicabila in materie de faliment

Regula aplicarii legii statului de deschidere

1. Competenta internationala Conventia de la Bruxelles, din 23 noiembrie 1995 privind

procedurile de insolventa,
inspirata din Conventia Consiliului Europei, a consacrat existenta unei :
-proceduri principale pentru care este competent tribunalul locului unde debitorul are centrul intereselor
principale si a unei
-proceduri locale pentru care este competent tribunalul locului unde debitorul detine un stabiliment.
Regulamentul realizeaza un compromis intre universalitatea procedurii (o singura procedura pentru un singur
patrimoniu) si teritorialitatea procedurii (atate reguli procedurale distincte cate sedii sunt), care pare mult mai
realist decat sistemul unitar propus de Proiectul de Conventie Europeana din 1992.
Regulamentul are in vedere legatura naturala intre competenta jurisdictionala si cea legislativa,
adoptand doua norme conflictuale determinante :
-competenta pentru deschiderea procedurii de faliment apartine:
instantei statului pe al carui teritoriu este situat centrul principalelor interese ale debitorului, iar

19

-legea aplicabila este legea statului membru in care s-a deschis procedura.
Regulile de competenta stabilite prin acest Regulament se limiteaza la competenta internationala,
desemnand statele membre ale caror jurisdictii pot deschide o procedura de faliment. Competenta teritoriala in
cadrul acelui stat membru trebuie sa fie determinata de legea nationala a statului respectiv. Cu toate ca
Conventia de la Bruxelles nu a intrat in vigoare, solutiile sale in materie de insolventa au fost retinute si
preluate de Regulamentul 1346/2000
al Uniunii Europene, intrat in vigoare la 31 mai 2000,in aparenta, dreptul comunitar pare sa se fi
indreptat catre teza teritorialitatii.
Regulamentul nu contine nici o regula cu privire la solutionarea conflictelor pozitive de competenta.
Rezolvarea conflictelor pozitive de competenta privind deschiderea procedurii principale trebuie sa se bazeze
pe principiul increderii reciproce, principiu care conduce la o regula a primei instante invesite ( first in time
rule).
Decizia jurisdictiei care deschide prima procedura in temeiul criteriului centrului principalelor interese ale
debitorului va trebui sa fie recunoscuta in toate celelalte state membre, fara ca aceste state sa o poata supune
unui control. Aceasta intrucat Regulamentul prevede recunoasterea imediata a deciziilor privind deschiderea,
desfasurarea si inchiderea unei proceduri de faliment si a celor in directa legatura cu aceasta procedura, fara
vreo alta procedura sau formalitate (art.16). Este o aplicare unitara asupra falimentului.
Aceste reguli nu elimina insa orice conflict virtual de jurisdictie: doua jurisdictii deferite se pot totusi
considera deopotriva competente sa deschida o procedura principala cu efecte universale. Este suficient ca
una dintre ele sa retina criteriul sediului social statuar, iar cealalta pe cel al sediului real. In aceasta privinta,
Regulamntul comunitar nu prevede nici un raspuns. Singura dispozitie existenta este cea prevazuta de art. 3
pct.3 : atunci cand o procedura este deschisa conform art.3 pct.1 (procedura principala), orice alta
procedura deschisa conform art.3 pct.2 este o procedura secundara. Dar aceasta regula nu este
aplicabila decat daca jurisdictia ulterior sesizata accepta sa nu deschida decat o procedura de lichidare si cu
caracter teritorial.

20

2. Legea aplicabila falimentului

In Dreptul comertului international, competenta legislativa este adeseori influentata de cea judiciara. Si in
materie de faliment, competenta jurisdictionala determina competenta legislativa. Determinarea legii
falimentului depinde de solutia pe care o adopta in conflictul de competenta jurisdictionala, deoarece instanta
competenta, sesizata, va aplica propria lege de drept international privat care ii va arata legea aplivabila
fondului lex causae.
Legea falimentului este legea forului (lex fori), ea avand vocatie generala pentru solutionarea
problemelor juridice ale unui faliment. Este solutia pe care o consacra in unanimitate normele uniforme in
materie de faliment :
-art. 19 al Conventiei Europene privind anumite aspecte
internationale ale falimentului incheiate la Istanbul in 1990 intre
statele membre ale Consiliului Europei,
-art. 4 din Conventia de la Bruxelles din 23 noiembrie 1995 privind procedurile de
insolventa incheiate in cadrul Uniunii Europene,
-art. 4 din Regulamentul nr. 1346 din 29 mai 2000 al Consiliului European privind
procedurile de faliment.
Potrivit art. 4 din acest Regulament, principiul este acela ca, in absenta unei dispozitii contrare, se va
aplica legea statului membru in care s-a deschis procedura (lex fori concursus), atat procedurii principale cat
si procedurilor locale, atat in privinta deschiderii procedurii cat si in privinta desfasurarii si inchiderii
procedurii falimentului. Este o norma conflictuala uniforma destinata sa inlocuiasca, in aceasta materie,
normele nationale de drept international privat.
Astfel spus, interdependenta dintre competenta judiciara si cea legislativa este deplina, solutia
conflictului de legi fiind data de cea a conflictului de jurisdictie.
1. Regula aplicarii legii statului de deschidere

21

Art. 4 din Regulament prevede domeniul legii falimentului, printr-o enumerere cu caracter
exemplificativ a aspectelor ce vor fi supuse legii statului de deschidere. Potrivit acestui text, legea
falimentului va prevedea conditiile in care procedura trebuie deschisa, desfasurata si inchisa, in special :
a) debitorii care fac obiectul procedurii, in raport cu calitatea acestora ;
b) bunurile care alcatuiesc averea debitorului si regimul juridic al bunurilor dobandite de
debitor ulterior deschiderii procedurii ;
c) atributiile debitorului si ale sindicului ;
d) conditiile in care se poate face compensarea obligatiilor ;
e) efectele producerii in ceea ce priveste contractele la care debitorul este parte, aflate in
curs de desfasurare ;
f) efecetele producerii asupra actiunilor individuale, cu exceptia proceselor aflate in curs de
solutionare ;
g) creantele ce urmeaza sa fie inregistrate la pasivul debitorului si regimul juridic al
creantelor nascute dupa deschiderea procedurii ;
h) regulile vizand inregistrarea, verificarea si admiterea creantelor ;
i) regulile care stabilesc distributia sumelor rezultate din valorificarea bunurilor, rangul
creantelor si drepturile creditorilor care au fost partial dezinteresati dupa deschiderea procedurii prin
compensatiune sau ca urmare a valorificarii unui drept real ;
j) conditiile si efectele inchiderii procedurii, in special in cazul unui concordat sau plan de
reorganizare ;
k) drepturile creditorilor ulterior inchiderii procedurii ;

22

l) sarcina achitarii taxelor si a cheltuielilor de judecata ;

m) regulile referitoare la constatarea nulitatii, anularea sau constatarea inopozabilitatii actelor juridice
care prejudiciaza drepturile creditorilor din adunarea creditorilor.

PROCEDURA INSOLVENEI
Legiuitorul romn procednd la reglementarea acestui important mecanism judiciar a
statuat dou proceduri aparte:
a. procedura general care se aplic urmtoarelor categorii de debitori aflai n stare de
insolven sau de insolven iminent cu excepia celor prevzui la art. 1 al. 2 lit. C
i d din legea insolvenei:
- societile comerciale;
- societile cooperatiste;
- societile cooperative;
- societile agricole;
- grupurile de interes economic;
- orice alt persoan juridic de drept privat care desfoar i activiti
economice;
b. procedura simplificat care se aplic urmtoarelor categorii de debitori aflai n
stare de insolven:
- comerciani, persoane fizice acionnd individual
- asociaii familiale;
- comerciani care fac parte din categoriile prevzute la al. 1 din Legea
insolvenei dar care nu dein nici un bun n patrimoniol lor, actele
constitutive sau documentele contabile nu pot fi gsite, administratorul nu
poate fi gsit, sediul nu mai corespunde, nu au prezentat documentele
prevzute de lege n termenul prevzut de lege
- debitori care i-au declarat prin cerere introductiv intenia de intrare n
faliment.
Insolvena este acea stare a patrimoniului debitorului caracterizat prin insuficiena
fondurilor bneti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Averea debitorului reprezint
totalitatea bunurilor i drepturilor sale patrimoniale ce pot face obiectul executrii silite.
Legea insolvenei precizeaz semnificaiile unor termeni cum ar fi creanele garantate,
creanele salariale, creanele bugetare, valoare prag, creditorii chirografari, tabel preliminar de
creane, tabel definitiv de creane, tabel suplimentar, tabel definitiv consolidat, reorganizare
judiciar, categorii de creane defavorizate, program de plat a creanelor, administratorul special,
judiciar, lichidatori.
Participanii la procedura insolvenei:
1. instanele judectoreti;
2. judectorul sindic ales n mod aleatoriu i n sistem informatizat;
3. adunarea creditorilor i comitetul creditorilor
4. administratorul special ales de adunarea general a acionarilor/asociailor debitorului
23

pentru a reprezenta interesele societii i ale acestora i s participe la procedur pe seama

debitorului
5. administratorul judiciar ales dintre practicienii n insolven ce au depus la dosar o ofert
de preluare a acestei poziii;
6. lichidatorul care intervine n etapa falimentului i care provine tot din rndul practicienilor
n insolven fiind desemnat de ctre judetorul sindic. Judectorul sindic poate desemna ca
lichidator i pe administratorul judiciar desemnat anterior
Procedura i cererile introductive:
Procedura prevzut de Legea insolvenei ncepe pe baza unei cereri introduse la Tribunal de ctre
debitor sau de ctre creditor sau de orice alte persoane sau instituii prevzute de lege.
Cererea poate fi admins sau respins de cre judectorul sindic. Prin sentina de deschidere a
procedurii generale judectorul sindic va desemna un administrator judiciar iar n cazul deschiderii
procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. Administratorul judiciar va ntocmi un raport
prin care va propune fie intrarea n procedur simplificat fie continuarea perioadei de observaie din
procedura general.
Planul de reorganizare: va prevede fie restructurarea i continuarea activitii debitorului fie
lichidarea unor bunuri din averea acestuia fie o combinaie a celor dou variante.
Reorganizarea privete continuarea i conducerea activitii debitorului sub supravegherea
administratorului judiciar n conformitate cu planul confirmat pn cnd judectorul sindic va dispune
motivat fie ncheierea procedurii insolvenei fie rencetarea reorganizrii i trecerea la faliment.
Msuri premergtoare lichidrii: o prim msur va fi aceea de a fi puse sub sigilii magazinele,
magaziile, depozitele, birourile, corespondena comercial, arhiva, dispozitivele de stocare i prelucrare a
informaiei, contractele, mrfurile i orice alte bunuri mobile aparinnd averii debitorului.
Nu vor fi puse sub sigilii obiectele care vor trebui valorificate de urgen pentru a se evita
pierderea din valoare i deteriorarea lor, registrele de contabilitate, cambiile i alte titluri de valoare
scadente, numerarul pe care lichidatorul l va depune n banc n contul averii debitorului. Efectuarea
lichidrii va fi fcut de lichidator sub controlul judectorului sindic.
Infraciuni i pedepse:
1. Bancruta simpl care se pedepsete cu inchisoarea de la 3 luni la un an sau cu amend, constnd
n neintroducerea sau introducerea tardiv de ctre debitorul persoan fizic ori de reprezentantul
legal al persoanei juridice debitoare a cereri de deschidere a procedurii n termen, care depeste
cu mai mult de 6 luni termenul legal;
2. Bancruta frauduloas se sancioneaz cu nchisoare de la 6 luni la 5 ani, fapta persoanei care:
- falsific, sustrage sau distruge evidenele debitorului ori ascunde o parte din
activul averii acestuia;
- nfieaz datorii inexistente sau prezint n registrele debitorului sumele
datorate fiecare dintre acestea fiind svrite n frauda creditorilor;
- nstrineaz n frauda creditorilor, n caz de insolven a creditorului o parte din
active;
3. Gestiunea frauduloas, nchisoare de la 3 la 8 ani cnd e svrit de administratorul judiciar ori
lichidatorul averii debitorului precum i orice reprezentant sau prepus al acestuia sau nchisoare
de la 5 la 12 ani dac fapta nu constituie o infraciune mai grav.
4.
Delapidarea se pedepsete cu nchisoare de la 1 la 15 ani i interzicerea unor drepturi.
24

VIII. TEORIA CONTRACTELOR COMERCIALE I INTERNATIONALE

1. Notiune. In Dreptul Afacerilor, contractul este definit ca fiind un acord de vointa prin care doua sau mai
multe subiecte de drept, convin sa dea, sa faca ori sa nu faca un anumit lucru. Prin contractul de comert
international se intelege acordul de vointa care a avut loc intre doua sau mai multe subiecte de drept
participante la comertul international, avand domiciliul ori sediul in state diferite, avand ca finalitate
nasterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice de comert international. Intrucat actualmente
ponderea contractelor de comert international este mai insemnata ne referim in continuare la acestea.
2. Trasaturile caracteristice ale contractelor de comert international
comercialitatea: un contract poate fi comercial ori civil, dupa cum constituie sau nu un act de comert, dar
poate fi comercial, doar pentru o parte si civil pentru cealalta parte;
internationalitatea: este o alta caracteristica a contractului de comert international, care decurge din
faptul ca un asemenea contract contine elemente de extraneitate (nationalitatea, sediul sau
2.1. Categorii de contracte de comert international in raport de criteriile dreptului comun (dreptului
civil)
a. In raport cu modul lor de formare contractele de comert international sunt, de regula, consensuale, ele
exprimand vointa manifestata de catre subiectii raportului juridic de comert international. In principiu, aceste
contracte se incheie in forma scrisa.
b. De regula, ne aflam inaintea unor contracte cu titlu oneros, deoarece au ca finalitate declarata obtinerea
pentru parti a unui profit.
c. Contractele de comert international sunt sinalagmatice dupa scopul lor, avand in vedere faptul ca dau
nastere la drepturi si obligatii corelative pentru parti.
d. Contractul de comert international are caracter comutativ pentru ca atat existenta, cat si intinderea
prestatiilor la care se obliga partile sunt certe si determinate (ori determinabile), din chiar momentul incheierii
actului juridic respectiv.
e. Contractele de comert international sunt acte si fapte de comert deoarece ele tind la obtinerea unui profit,
pentru ambele parti.
2.2. Criterii nespecifice de categorisire a contractelor de comert international
a. In functie de efectele pe care le vor genera contractele de comert international (ca de altfel toate
tipurile de contracte), se impart in: constitutive, translative si declarative de drepturi.
a.1. Contractele de comert international cu caracter constitutiv sunt cele ce privesc, de obicei, crearea
unor drepturi subiective, pe seama celor doua parti, ori a unui tert. De regula, acestea sunt drepturi de
creanta si vor fi intalnite in contractele de mandat, de depozit, comision, transport, consultanta.
a.2. Sunt contracte de comert international translative de drepturi cele care transmit unele drepturi reale,
de la un titular de drepturi la altul.
1
Contractele declarative de drepturi sunt mult mai rar intalnite in comertul international, iar prin ele se
constata si se confirma pentru parti unele drepturi.
2
Dupa modul lor de executare contractele de comert international se impart in contracte cu executare
imediata, succesiva sau continua.

25

b.1. Contractele de comert international cu executare imediata sunt cele care au ca obiect indeplinirea, de
indata, a uneia sau mai multor prestatii.
b.2. Contractele de comert international cu executare succesiva sunt cel mai adesea intalnite in practica de
comert international.
1
Contractele comerciale internationale cu executare continua cuprind obligatii care pot fi indeplinite
de catre debitor in mod neintrerupt.
2
In raport de corelatia in care se afla, contractele de comert international se impart in contracte
principale si contracte accesorii.
c.1. Sunt denumite contracte principale acele acorduri de vointa ale partilor care sunt de sine statatoare, iar
existenta lor nu depinde de clauzele altui contract.
1
Contractele accesorii sunt cele care nu au o existenta de sine statatoare, valoarea lor juridica este
conditionata de existenta unui contract principal.
2
Dupa natura obligatiilor care intra in continutul lor contractele internationale se divid in contracte
care genereaza obligatia de a da, de a face sau de a nu face.
d.1. Contractele care genereaza obligatia de a da (dare) sunt cele translative de drepturi reale, carora lise
adauga contractele care implica o contraprestatie pecuniara, indiferent de natura acesteia: pret, comision,
chirie, navlu, prima de asigurare, etc.
d.2. Contractele care genereaza obligatia de a face (facere) sunt intalnite in sfera executarii de lucrari si in
aceasta privinta este clasic contractul de antrepriza, precum si cele de prestari servicii, cum sunt cele de
consulting, comision, mandat, etc.
1
Contractele care genereaza obligatia de a nu face (non facere) sunt mai rar intalnite in comertul
international, iar exemplul cel mai elocvent este obligatia concreta de a se abtine de la anumite actiuni, pe
care si-o asuma una dintre partile contractante ori chiar ambele.
2
Dupa natura obligatiilor carora le da nastere contractele de comert international, acestea se pot
clasifica in contracte care genereaza obligatii de rezultat si contracte care genereaza obligatii de mijloace.
e.1. Participantii la raporturile de comert international isi asuma obligatii de rezulta, intrucat prin finalitatea
urmarita acestea sunt de esenta comertului, in general vorbind.
e.2. Contractele de comert international pot da nastere si la obligatii de mijloace (de diligenta).

2.3. Criterii specifice de categorisire a contractelor de comert international

a. In functie de participantii la raporturile juridice de comert international vom intalni:
a.1. Contracte obisnuite, atunci cand contractele se incheie intre participanti care apartin ordinii juridice
nationale din state diferite, iar partenerii contractuali se recunosc dupa calitatea si natura juridica
asemanatoare: comercianti-persoane fizice, societati comerciale, persoane juridice cu vocatie comerciala.

26

1
Contracte mixte (semiinternationale), incheiate intre subiecte de drept care apartin ordinii juridice
internationale din state diferite. Specificitatea acestor contracte (numite in dreptul comercial englez state
contracts) este conferita de faptul ca una dintre parti este un stat, care in raporturile comerciale actioneaza
potrivit principiului de jure gestionis, iar cealalta parte este o persoana fizica ori o persoana juridica ce
apartine de ordinea juridica nationala a altui stat.
2

In raport de obiectul lor, contractele de comert international se clasifica in cinci categorii:

b.1. Contracte translative de drepturi, care au ca obiect transmiterea drepturilor reale ori a celor de creanta
intre parti.
b.2. Contracte de prestari de servicii, care au ca obiect o prestare de servicii la care una dintre parti se obliga
in favoarea celelilalte parti.
b.3. Contracte de executare de lucrari, al caror obiect este realizarea de lucrari de constructii sau a unor
lucrari de montaj.
b.4. Contracte de cooperare economica internationala si tehnico-stiintifica, prin intermediul carora au loc
derularea raporturilor juridice privind productia si comercializarea de bunuri, executarea de lucrari, transferul
de tehnologie avansata, etc.
1
Contracte de aport valutar, care au ca obiect sporirea rezervelor valutare ale participantilor la
operatiunile de comert international. Aceste contracte se concretizeaza prin cumpararea si reexportarea de
produse, efectuarea de operatiuni speculative cu devize si altele asemenea.
2

In raport cu complexitatea lor, contractele de comert international se clasifica in:

c.1. Contracte comerciale internationale unitare, care au la baza un singur acord de vointa intre parti. Din
aceasta categorie enumeram contractul de vanzare comerciala, comisionul comercial international, mandatul
comercial international, depozitul international.
c.2. Contracte comerciale internationale mixte, in cadrul carora acordul de vointa al partilor contractante
genereaza drepturi si obligatii caracteristice pentru cel putin doua contracte unitare (de tip monolit).
1
Contracte comerciale internationale complexe care desemneaza o pluralitate de contracte comerciale
internationale distincte, interdependente, care impreuna constituie un ansamblu contractual creat prin vointa
juridica a partilor, care are drept scop o anumita finalitate, de asemenea agreata de parti.
2
In functie de durata pentru care se incheie, contractele comerciale internationale se vor clasifica
dupa cum urmeaza:
d.1. Contracte de scurta durata, incheiate pentru operatiuni ocazionale si a caror durata nu depaseste 1 an.
d.2. Contracte cu durata medie, incheiate pe o perioada de timp de pana la 5 ani, acestea fiind regula in sfera
comertului international.
d.3. Contracte de lunga durata, incheiate de parti pe o perioada de timp care excede duratei de 5 ani.

27

IX. FORMAREA CONTRACTULUI COMERCIAL

Incheierea contractului comercial se face, de regula, in doua etape:

I. Etapa precontractuala
II. Etapa incheierii propriu-zise a contractului comercial
I. ETAPA PRECONTRACTUALA este reprezentata de anumite demersuri pe care partile interesate
le efectueaza in scopul informarii pietei internationale cu privire la intentiile lor sau in scopul de a se informa
asupra tendintelor si oportunitatilor de pe piata internationala.
Rolul acestor demersuri este acela de a prospecta si investiga piata, iar in urma obtinerii de date
concrete cei interesati sa isi exercite optiunea referitor la operatiunea de comert international pe care doreste
sa o efectueze. Prin exploatarea informatiilor culese, subiectii de dreptul comertului international pot renunta
la efectuarea unei operatii comerciale fara potential profitabil sau se pot transforma in initiatorii dialogului
contractual.
Dialogul contractual este supus regulilor si strategiilor de negociere. Negocierea unui contract de
comert international are ca scop stabilirea unui sistem de reguli, de drepturi si de obligatii corelative care vor
guverna viitorul contract.
Pe durata negocierilor contractului, partile pot opta pentru schimbul de scrisori de intentie sau pentru
incheierea unor acorduri de negociere.
Documentele internationale nu dau o reglementare juridica acestor instrumente si tehnici de
negociere. In practica comerciala internationala sunt insa intalnite si produc efecte juridice, corespunzator
sistemului de drept in care opereaza.
Astfel, scrisoarea de intentie a fost admisa ca tehnica de negociere si natura sa juridica poate fi
determinata din clasificarea pe care a dat-o doctrina.
Domeniul caracteristic al scrisorii de intentie este acela de a trasa etapele negocierii. In afara acestei
clasificari, care este predominanta, mai sunt intalnite inca trei categorii de scrisori de intentie, si anume:
scrisori de intentie care nu produs efecte juridice si care nu contin nici un angajament al partilor scrisori de
intentie care contin angajamente ferme cu privire la anumite aspecte ale demersurilor precontractuale; scrisori
de intentie care exprima categorii juridice traditionale, cum sunt oferta de a contracta sau acceptarea ofertei.
In ceea ce priveste acordul de negociere, acesta este admis in sistemele de inspiratie romanogermanica, iar in sistemele de common-law este considerat nul, din cauza incertitudinii care exista cu privire
la termenii contractului care urmeaza a fi negociat.
In dreptul roman, partile au posibilitatea sa incheie un acord de negociere, definit in practica arbitrala
ca fiind chiar un contract, prin care partile se obliga sa faca o oferta care sa permita continuarea negocierilor,
in scopul incheierii unui contract al carui obiect nu a fost decat partial determinat si intr-un mod insuficient
pentru ca acel contract sa fie considerat ca fiind format.
Negocierea, indiferent de forma pe care o imbraca, implica respectarea unor reguli, cum sunt:
a. informarea corecta si completa a eventualului partener asupra elementelor de evaluare al viitorului contract
b. colaborarea partilor pentru ca negocierea sa nu depaseasca, in timp, o durata strict necesara informarii si
clarificarii cadrului contractual
c. pastrarea confidentialitatii asupra informatiilor primite, daca aceste informatii nu au un caracter public
evident
d. evitarea repunerii in discutie a clauzelor contractuale asupra carora s-a cazut deja de acord
e. anuntarea imediata a celeilalte parti a hotararii de a intrerupe negocierile, temporar sau definitiv
f. evitarea negocierilor paralele, afara numai daca partea interesata si-a declarat expres intentia ori si-a
rezervat dreptul de a intra in contact si de a negocia si cu alti potentiali parteneri .

28

respectarea termenelor prevazute de parti pentru incheierea diferitelor faze ale negocierii
II. ETAPA INCHEIERII PROPRIU-ZISE A CONTRACTULUI

Contractul se considera a fi incheiat in momentul in care s-a realizat acordul de vointa dintre partile
contractante, in conditiile legii aplicabile contractului.
In dreptul roman se considera ca momentul incheierii contractului este cel in care acceptarea ofertei a
ajuns la ofertant si acesta a luat cunostinta de continutul acesteia.
In dreptul uniform, care are la baza Conventia de la Haga, din 1964, se apreciaza ca un contract este
format atunci cand acceptarea este receptionata la adresa persoanei ofertantului.
Legea aplicabila contractului comercial
Determinarea legii aplicabile contractului comercial se face, de regula prin acordul partilor. In dreptul
comertului international se admite ca partile sa desemneze legea care va guverna formarea, efectele,
executarea si stingerea obligatiilor contractuale reciproce. Vointa partilor preintampina un eventual conflict de
legi, datorat caracterului de internationalitate al contractului. Partile au posibilitatea de a schimba legea
aplicabila contractului oricand, pe toata durata executarii contractului, cu conditia de a nu aduce atingere
validitatii formei contractului sau drepturilor dobandite de terti.
Actul normativ care reglementeaza posibilitatea alegerii legii aplicabile contractului care este Legea
nr.105/1992 privind raporturile de drept international privat da posibilitatea partilor sa aleaga potrivit vointei
lor comune legea aplicabila contractului, in integralitatea sa ori numai unei anumite parti a contractului.
Exista astfel posibilitatea legala de a supune un singur contract mai multor sisteme de drept.
In situatia in care partile nu convin asupra leii aplicabile contractului, aceasta va fi stabilita de catre
organul de jurisdictie, potrivit normelor generale. Astfel, in prezent legea aplicabila contractului este data de
legea statului in care debitorul obligatiei contractuale sau al prestatiei caracteristice isi are, la dat incheierii
contractului, domiciliul, resedinta, sediul social ori fondul de comert. Norma aplicabila, stabilita tot de Legea
nr.105/1992, reprezinta o concretizare a principiului potrivit caruia daca partile nu au ales legea aplicabila
contractului, va fi luata in considerare legea statului cu care contractul are cele mai stranse legaturi. In afara
de aceasta posibilitate de determinare a legii aplicabile contractului de comert international, in subsidiar,
Legea nr.105/1992 retine pentru anumite categorii de contracte cum sunt contractul de schimb sau
contractul international de vanzare-cumparare -si alte solutii de supunere a contractului unui anumit sistem de
drept. Asupra acestui aspect vom reveni atunci cand vom trata pe larg aceste contracte.
Clauzele contractului comercial international
Pe langa identificarea partilor nume sau denumire, domiciliu sau sediu -, a obiectului si cauzei contractului, precum
si prevederea duratei lui, partile vor conveni asupra termenelor si locului de executare a obligatiilor, asupra modului
de garantare a obligatiilor, a platii, etc.

Un contract comercial international va cuprinde obligatoriu si in functie de obiectul sau clauze legate
de calitatea si cantitatea marfurilor, precum si clauze referitoare la rspunderea contractual.
De asemenea, se vor prevedea si clauze asiguratorii, ca mijloc de aparare contra fluctuatiilor
preturilor.
Clauze contractuale tipice: de continuitate si mentinere a raporturilor comerciale traditionale intre
parteneri; de forta majora; de exclusivitate; de confidentialitate; privind modalitatile de plata; privind
raspunderea partilor; de solutionare a litigiilor.
Aceste clauze poarta denumiri specifice, pe care le vom aminti, succint, in cele ce urmeaza :
A. CLAUZA COMPROMISORIE aceasta clauza reprezinta acordul partilor, exprimat in cuprinsul
contractului sau intr-un inscris separat, de a supune litigiile ce s-ar putea naste in legatura cu contractul
29

pe care l-au incheiat arbitrajului institutional sau ocazional (ad-hoc), renuntand la dreptul de a se adresa
pentru aceasta organelor jurisdictionale ale statelor.
B. CLAUZA DE MENTINERE A VALORII, CLAUZA DE CONSOLIDARE VALUTARA si CLAUZA
MULTIVALUTARA aceste clauze reprezinta prevederi contractuale menite sa repartizeze riscul monetar
intre partile contractante si sa previna cresterea pretului marfurilor sau serviciilor prin deprecierea
unitatii monetare de plata.
C. CLAUZA OFERTEI CONCURENTE aceasta clauza permite uneia dintre partile contractante sa se
prevaleze fata de cocontractantul sau de oferta mai favorabila avansata de catre un tert concurent, pentru
o operatiune similara.
D. CLAUZA CLIENTULUI CEL MAI FAVORIZAT prin aceasta clauza, promitentul se obliga fata de
cocontractantul sau sa ii acorde conditiile cele mai avantajoase pe care lear consimti, pe parcursul
executarii contractului, in favoarea unui tert cu care ar incheia o operatiune comerciala similara.
E. CLAUZA DE HARDSHIP in temeiul acestei clauze, oricare dintre parti este indreptatita sa solicite
adaptarea contractului incheiat, daca s-au modificat circumstantele in considerarea carora partile s-au
angajat initial, iar aceasta modificare a determinat agravarea considerabila a prestatiei uneia din ele.
F. CLAUZA PENALA prin aceasta clauza, partile pot sa prevada in cuprinsul contractului ca debitorul sa
plateasca, cu titlu de despagubire, o suma de bani ori sa indeplineasca o alta prestatie, daca nu executa
sau executa necorespunzator ori cu intarziere obligatia asumata.
G. CLAUZE LIMITATIVE DE RASPUNDERE aceste clauze pot fi incluse in contract, dar cu conditia
mentinerii pozitiei de egalitate a partilor. Prin aceste clauze debitorul poate fi degrevat, dar numai partial
de raspunderea pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate.
H. CLAUZA DE FORTA MAJORA prin aceasta clauza cocontractantii pot conveni ca partea care a fost
impiedicata de o imprejurare de forta majora, externa, imprevizibila si invincibila sa isi execute partea sa
de obligatie sa fie exonerata de raspunderea contractuala.
I. CLAUZE DE INTERPRETARE aceste clauze sunt incluse, de regula, in preambulul contractelor si
sunt contin referiri la obiectivele contractelor, competentele partilor, interesul economic si social al
contractului, natura juridica a demersurilor precontractuale, definirea unor termeni cheie si la stabilirea
criteriilor de determinare a vointei reale a partilor.
J. PACTUL DE PREFERINTA prin pactul de preferinta, una dintre parti (promitent) se angajeaza fata de
cealalta parte (beneficiar) sa-i propuna in viitor sa incheie o anumita operatiune comerciala al carei
continut nu a fost inca determinat, inainte de a contracta cu un tert. In domeniul industrial, pactul de
preferinta este intalnit sub denumirea de clauza primului refuz prin care una dintre parti se obliga sa
transmita cu prioritate ofertele sale viitoare cocontractantului sau si numai in cazul in care acesta refuza
ofertele sa contracteze cu tertii.
K. CLAUZA DE CONFIDENTIALITATE -aceasta clauza este prevazuta de parti pentru asigurarea
protectiei unor informatii transmise in special in contractele de engineering, asistenta tehnica, vanzare,
publicitate.
L. CLAUZA DE EXCLUSIVITATE este inclusa in special in contractele de agent, de concesiune
exclusiva si de franchising. Prin aceasta clauza una dintre partile contractante are beneficiul exclusivitatii
reprezentarii celeilalte parti sau desfacerii produselor acestuia pentru o anumita perioada, intr-un anumit
sector de activitate si pe un anumit teritoriu.
M. CLAUZA DE NECONCURENTA aceasta clauza defineste obligatia contractuala pe care una dintre
parti si-o asuma de a nu indeplini o activitate profesionala determinata, in detrimentul celeilalte parti.

30

Interpretarea si executarea contractelor de comert international

1. Interpretarea contractelor de comert international
In procesul derulrii obligatiilor asumate prin contracte, in general vorbind, si a celor cu caracter
international, in particular vorbind, pot surveni interpretri contradictorii ale acelorasi clauze, date de ctre
prtile contractante.
Literatura juridic se preocup indeaproape, in mod conceptional, cu privire la scopurile si
finalittile interpretrii contractelor comerciale internationale, cu specificarea faptului c nu toate activittile
de comert exterior au loc prin intermediul unui contract.
Activitatea complex a contractelor, la care facem referint, are la baz necesitatea stabilirii sensului
exact si complet al acestui instrument juridic.
Prin aceast operatiune se va ajunge la eliminarea oricrei confuzii ori ambiguitti, pentru ca oricare
cauz stipulat in contract s fie remarcat in mod clar, indubitabil.
Cu toate c interpretarea contractelor este preferabil s aib loc in baza bunei-credintea partenerilor,
inc din faza precontencioas, totusi ea se poate manifesta si in faza contencioas, prin deciziile pronuntate
de instantele judectoresti sau arbitrare.
2. Definitia activittii de interpretare a contractelor de comert international
Interpretarea contractelor de comert international este operatiunea juridic de clarificare logicorationalsi sistematic de determinare a intelesului exact si complet al clauzelor contractuale.
3. Principiile care trebuie sa guverneze interpretarea contractelor de comert international a) Bunacredinta, principiul fundamental al dreptului comertului international, trebuie s se regseascsis se aplice
cu deplintate in aceast importantsi laborioas activitate, astfel incat executarea contractului s se
efectueze dup reala voint aprtilor. b) Loialitatea solicit, in mod principial, ca interpretarea s denote
respectul cuvenit celeilalte prti contractante, prin strduinta decelrii sensurilor reale ale clauzelor stipulate
si pe care partenerii le-au conceput. Asa cum de s-a si statuat in doctrina juridic de specialitate cu referire la
acest principiu, nu este vorba despre loialitatea care trebuie s guverneze, conform regulilor, uzantelor si
cutumelor raporturilor comerciale internationale, ci indeosebi aceea care trebuie s existe.
c) Colaborarea intre parti este principiul care presupune ca fiecare parte contractant s depun diligentele
necesare la determinarea continutului contractului, punand la dispozitie, dac acest lucru este necesar, toate
datele pe care le are pentru a se ajunge la clarificrile dorite de prti. Acest principiu trebuie s actioneze in
mod prioritar in sfera rspunderii contractuale, astfel incat s duc la limitarea pierderilor si a castigului
nerealizat de ctre partea care a ridicat problema nerespectrii clauzelor contractuale. Dac colaborarea intre
prti nu vizeaz finalizarea multumitoare a prevederilor contractuale, partea care se consider nedrepttit
poate solicita o reducere a daunelor-interese, in raport cu mrimea daunelor care nu s-ar fi produs in situatia
in care partenerul su ar fi luat, in spiritul colaborrii contractuale, msurile necesare.
4. Regulile de interpretare contractuala in comertul international a) Clauzele contractuale se
interpreteaz dup intentia comun aprtilor care au incheiat contractul, ci nu dup sensul literal al
termenilor utilizati, asa cum pretinde art. 977 din Codul civil roman. b) In situatia in care o clauz este
interpretabil din cauz redactrii sale ori dintr-un alt considerent, se aplic regula de drept potrivit
creia aceasta va produce efecte, ci nu in sensul neproducerii de efecte, pentru c sterilitatea din punct de
vedere contractual (adic nederularea contractului si neobtinerea de beneficii) nu a fost intentia prtilor la
incheierea contractului. c) In situatia in care o clauz este susceptibil de dou interpretri, se aplic
regula conform creia se interpreteaz in sensul care este cel mai potrivit pentru natura contractului
respectiv. Aceast regul nu este contradictorie, ci complementar cu regula general a interpretrii
contractelor dup intentia comun a contractantilor. d) In situatia in care exist o indoial, conform art.
983 din Codul civil roman, contractul se interpreteaz in favoarea celui care se oblig (in dubio pro reo).

31

Ca exceptie de la aceast regul, potrivit dispozitiilor art. 1312 alin. 2 din Codul civil roman, orice clauz
obscur sau insidioas se interpreteaz in contra vanztorului. e) Clauzele contractuale se interpreteaz
unele prin altele, dandu-se fiecreia intelesul ce rezult din actul intreg, este o alt regul interpretativ
statuat de art. 982 din Codul civil roman. Cu alte cuvinte, operatiunea de confruntare si comparare
trebuie s aib caracter sistematic, clarificand sensul dorit de prti avand ins nestirbit in vedere scopul
general al contractului, locul si rolul fiecrei clauze in configuratia contractului.

5. Reguli de interpretare a contractelor de comert international cu clauze prestabilite Impetuoasa

dezvoltare a comertului international modern, cu o multiplicare deosebit a raporturilor comerciale, a
impus, la incheierea contractelor, utilizarea unor clauze prestabilite. Ele se regsesc in contracte-tip,
clauze repetabile. Aceste contracte-cadru cu clauze cu caracter general si adaptabile raporturilor
juridice de un anumit tip dintr-un sector ori ramur comercial, devin obligatorii pentru prti, doar
dac acestea le accept in mod expres ori tacit (implicit).
Prtile contractante, conform principiului liberttii conventiilor, pot ins, dac au acest interes, s elimine aceste
clauze, s le modifice sau s le completeze. In ipoteza in care va exista o neconcordant intre o clauz prestabilitsi o clauz
special prevzut de prti in contract, va prevala aceasta din urm. a) Prima regul interpretativ a clauzelor prestabilite
statueaz c acestea se consider incorporate in contract, doar in situatia in care o parte le-a propus, iar cealalt parte le-a
acceptat in mod expres. b) Chiar dac nu au fost propuse si respectiv acceptate in mod expres de ctre prtile contractante,
clauzele prestabilite se consider a fi introduse in contract, dac partenerii, ambii comercianti, le-au acceptat expres in
afacerile proprii anterioare. c) In cazul ambiguittii clauzelor prestabilite, propuse de una dintre prtile contractante, sunt
interpretate in favoarea celeilalte prti. Astfel, oricine invoc o stipulatie in favoarea sa, trebuie s o dovedeasc atunci cand
cealalt parte o contest (art. 1169 Codul civil roman). d) In ipoteza in care ambele prti contractante propun drept conditii
generale clauze prestabilite, intre care exist neconcordant, interpretarea va tine seama cu precdere de cele care au fost
propuse de cumprtor, a crui propunere este ulterioar celei fcute de vanztor si care este considerat a fi acceptatsi, in
consecint, opozabil ambelor prti.

6. Alte reguli de interpretare a continutului contractelor de comert international

Tinand cont de complexitatea interpretrii unor asemenea contracte, pe lang criteriile mentionate se
recurge si la alte reguli de interpretare. a) Astfel, in ceea ce priveste uzantele comerciale, dac se iveste un
conflict intre acestea sio clauz contractual care a fost stipulat expres, va prevala aceasta din urm. In situatia
in care se recurge la uzante care au fost codificate pe plan international, ele au precdere asupra uzantelor locale,
interpretarea efectuandu-se dup aceast regul. b) In functie de limba in care a fost redactat contractul de comert
international, trebuie relevat obligativitatea interpretrii dup sensul conferit termenilor, expresiilor si
formulrilor din contract in limba de redactare a acestora, chiar dac sensul acordat este, uneori, diferit de sensul
dat de legea aplicabil contractului. c) Interpretarea contractelor de comert international prin prisma textelor legale
uniforme impune si ea cateva reguli de baz. Astfel, interpretarea va lua in atentie, cu precdere, intelesul literal al
prevederilor, iar dac apar unele ambiguitti ori texte excesiv de vagi, cu multiple intelesuri, se va recurge la
lucrrile pregtitoare ale Congresului Natiunilor Unite pentru Dreptul Comercial International. d) Interpretarea
contractelor de comert international poate fi efectuatsi prin recurgerea la jurisprudent si la doctrina care
sistematizeaz solutiile pronuntate si pertinente.
7. Efectele contractelor de comert international
Dup cum s-a retinut, contractul de comert international este manifestarea acordului de voint intre
partenerii participanti la comertul international in scopul obtinerii, in egal msur, a unui beneficiu. Prin esenta
lor, aceste contracte sunt comutative, intrucat prtile isi asum obligatii certe, determinate sau determinabile.
Acest segment al executrii obligatiilor asumate este momentul esential si ca atare el trebuie garantat. a) Odat
incheiate contractele de comert international, ca de altfel orice contract legal dobandesc pentru prti putere de lege,
cu drepturi si obligatii corelative pentru prtile contractante. In acest context actioneaz principiul obligativittii,

32

care interzice uneia dintre prtis revoce unilateral contractul si ca atare cealalt parte va depune orice strduint
admis de lege pentru a obliga partea care si-a manifestat vointa sa unilateral in detrimentul scopului contractului
s-si indeplineasc obligatia. b) De asemenea, acelasi principiu al obligativittii tine orice parte si de la
modificarea unilateral a conventiei. O astfel de adoptare a clauzelor contractuale se poate face numai cu acordul
de voint aprtilor. c) In situatia manifestrii fortei majore ori a decesului persoanei fizice ori a incetrii activittii
persoanei juridice, in cadrul contractelor incheiate intuitu personae, putem vorbi de exceptii de la principiul
obligativittii contractului in raporturile dintre prti. d) Potrivit dispozitiilor art. 973 din Codul civil roman,
conventiile nu isi produc efectele decat intre prti, ins in domeniul comertului international este admis stipulatia
pentru altul.

8. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice de comert international

a) Creditorul poate s nu aduc la indeplinire prestatia sa, in situatia in care debitorul nu si-o indeplineste pe
a sa, avand in vedere c drepturile si obligatiile din contractele de comert international sunt corelative.
b) Creditorul care nu si-a indeplinit integral prestatia sa, are dreptul s cearsis obtin rezilierea sau
rezolutiunea contractului de comert international. c) In cazul neexecutrii fortuite a obligatiilor care au fost
asumate in mod reciproc de ctre prti, sarcina riscului se distribuie intre creditor si debitor.
Contractul de comert international poate fi reziliat sau rezolutionat in conditiile legii si cu efecte
specifice fiecreia dintre aceste institutii de drept (desfiintarea contractului, repunerea prtilor in situatia
anterioar, solicitarea de despgubiri).
9. Executarea contractelor de comert international
Aducerea la indeplinire a obligatiilor care au fost asumate de prti prin incheierea contractului de
comert international, se execut in mod unitar, prin plat sau pe cale silit, in natur ori prin echivalent.
a) Executarea voluntara
Modalittile de plat
Plata este fcut, de regul, de ctre debitor ori de ctre o alt persoan, in numele debitorului.
Plata este primit de ctre creditor sau de ctre mandatarul acesteia ori de o persoan autorizat de
lege ori de o instant de judecat.
Locul executrii obligatiei
Prtile isi aleg locul executrii obligatiei de plat, prin stipularea acesteia in contract sau in locul care
ar rezulta din natura operatiunii ori din intentia prtilor, asa cum arat art. 59 alin.1 din Codul comercial
roman.
Executarea obligatiei contractuale are loc, in absenta unei stipulatii exprese a locului in contract, in
locul unde cel ce s-a obligat isi avea stabilimentul sau, cel putin, domiciliul ori resedinta, la formarea
contractului.
Data executrii obligatiei
Plata trebuie fcut: -imediat, la data facturrii mrfii; -la expirarea termenului suspensiv, in situatia
in care obligatia este astfel afectat (termenul uzual este regula, iar exceptia termenul esential); -in cazul
decontrilor bancare prin incasso documentar, termenul de plat curge de la data cand factura si documentele
insotitoare ale mrfii au ajuns la cumprtor; -in situatia in care plata se face prin acreditiv documentar,
termenul este data inscris pe el de data emitent.

33

b) Executarea silita, in natur a contractelor de comert international

Se recurge de ctre creditor la executarea silit a obligatiilor asumate, dac acestea nu sunt executate
in mod voluntar.
Executarea silit, specific obiectului fiecrui contract, este dispus de ctre o instant de judecat,
creditorul primind astfel prestatia datorat ori, dac prefer, despgubiri.
In situatia in care obiectul obligatiei este o sum de bani, ea va fi executat in natur.
Creditorul este indrepttit s cear executarea silit in natur a obligatiei, dac obiectul acesteia
const in a da bunuri de gen, pe care debitorul de detine, dar refuz s le individualizeze sis le predea.
c) Executarea prin echivalent a obligatiilor din contractele de comert international
Intrucat in cazul in care ne gsim in fata neexecutrii voluntare a obligatiilor stipulate, in contractele
de comert international se recurge la executarea prin echivalent. In aceast situatie sunt aplicabile regulile
rspunderii contractuale, dac sunt intrunite conditiile acesteia, anume: existenta faptului ilicit, producerea
prejudiciului, raport de cauzalitate intre faptul ilicit si prejudiciul cauzat si existenta vinovtiei debitorului.
Fapta ilicita, in cazul contractelor de comert international, const in:neexecutarea de ctre debitor a
obligatiilor contractuale asumate; executarea obligatilor asumate nu s-a fcut in mod corespunztor;
obligatiile contractuale au fost executate cu intarziere.
Prejudiciul poate fi material sau moral, iar daunele-interese sunt consecinta directsi necesar a
neexecutrii obligatiei.
Raspunderea debitorului este conditionat de existenta unui raport de cauzalitate intre fapta
pgubitoare si prejudiciul suferit de creditor.
d) Conventiile privind raspunderea in contractele de comert international
Partile pot incheia, inaintea producerii prejudiciului, conventii al caror obiect este modificarea
clauzelor privind raspunderea contractuala, micsorand ori marind raspunderea debitorului.
Astfel, partile pot prevedea in contractele incheiate, clauze privind:
decadereacreditoruluidin dreptul sau deaformulareclamatiidupa expirarea timpului; limitarea daunelor
pentru care se raspunde; stabilirea unuiplafon maxim privind despagubirile ce urmeaza sa fie
suportatede debitor; reducerea nivelului raspunderii; suprimarea clauzei solidaritatii pasive.
e) Repararea prejudiciului
Creditorul are dreptul de a solicita repararea prejudiciului care i s-a produs prin neexecutarea
obligatilor asumate de catre debitor sau a executari acestora cu intarziere.
Evaluarea daunelor pentru care i se acorda debitorului repararea prejudiciului poate fi legala, judiciara
sau conventionala.
f) Interventia fortei majore in contractele de comert international
Potrivit acceptiuni doctrinare,dar si reglementarilor existente pe plan international si national,forta
majora este manifestarea unor evenimente imprevizibile si de nedepasit,independente de culpa celor care le
invoca.Aceste evenimente trebuie sa fie ulterioare momentului incheieri contractului si sa faca,cu
adevarat,imposibila executarea obligatilor asumate.

34

Prin includerea in contract a clauzei de forta majora,partile fac precizari indeosebi cu privire la
regimul juridic al acesteia,adaptand-o conditilor specifice contractului respectiv.
Proba fortei majore trebuie facuta de partea care o invoca,iar probatiunea se va face prin: certificate de
forta majora eliberate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei,pe cale de expertiza,ca si prin oricare alt
mijloc de proba,in concordanta cu mijloacele de proba admise de legea locului unde s-a produs evenimentul
imprevizibil si de neocolit.
X. SOLUTIONAREA LITIGIILOR CARE DECURG DIN ACTIVITATEA DE COMERT EXTERIOR
SI COOPERARE ECONOMICA SI TEHNICO-STIINTIFICA INTERNATIONALA
Instantele judectoresti din Romania au competent general, conform legii, in vederea solutionrii
litigiilor care survin in comertul international. Sediul materiei se afl in Capitolul XIV, Cartea a VI a din C.
proc. civil, la care se recurge in cazul in care nu exist o conventie arbitral.
Problema care se pune, in primul rand, este de a afla instanta judectoreasc competent in
solutionare, precum si determinarea raportului de comert international cu element de extraneitete. In general,
toate legislatiile nationale cuprind norme care contribuie lastabilirea competentei instantelor din statele
respective.
In conformitate cu dispozitiile procesual civile din tara noastr, competenta in solutionarea unui
litigiu cu element de extraneitate este instanta de la domiciliul paratului (sediul societtii comerciale parate).
In cazul litigiilor privind imobilele, competenta revine instantei locului unde sunt situate acestea. In
cazul anulrii, rezolutiunii sau a rezilierii unui contract, este competentsi instanta locului executrii
obligatiei.
Procedura de solutionare a litigiilor de comert exterior in fata instantei de judecat este stabilit de
legea forului (Lex fori); in procedura executrii silite a hotrarilor judectoresti este stabilit de legea trii
de executare a acestor hotrari.
1. ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL
Arbitrajul comercial international este considerat a fi o form de jurisdictie derogatorie de la dreptul
comun. Institutia poate fi definit ca acea metod (procedur) de solutionare a litigiilor de comert
international, consacrat de practica raporturilor contractuale din domeniu. Aceast procedur este mai
simplsi se adapteaz.ca atare la cerintele practicii comertului international.
Prtile inteleg s se supun regulilor de arbitraj, fiindc acestea le sunt cunoscute si accesibile,
conformandu-se relatiilor comerciale internationale. Se evit, totodat, riscurile unor decderi sau nulitti de
ordin formal, care opereaz in dreptul comun.
2.CARACTERELE ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNATIONAL
Doctrina juridic opineaz c arbitrajul este un concept complex, in care se intalnesc aspectul formal
(instanta competentsi procedura aplicabil in fata acesteia) si fondul litigiului, adic diferendul pe care
prtile doresc s il solutioneze. -caracterul arbitral: acesta depinde de caracterele litigiului care constituie
obiectul arbitrajului, cu care ins nu se confund.
Arbitrii au capacitatea de a statua, adic de a judeca, a solutiona litigiul, cu alte cuvinte, a verifica
ori a constata o situatie juridic preexistent, asupra creia prtile sunt in dezacord; -caracterul comercial:
rezult c litigiile supuse arbitrajului sunt nscute ori se vor naste din derularea operatiunilor de comert
international; -caracterul international rezult din existenta unor elemente de extraneitate in litigiile supuse
arbitrajului

35

3. ARBITRAJUL INSTITUTIONAL SI AD-HOC

Arbitrajul institutional este efectuat de institutii permanente de arbitraj, care functioneaz pe lang
Camerele de Comertsi Industrie judetene ori pe lang asociatii corporative sau profesionale, ca institutii de
sine-stttoare si specializate. Activitatea lor este reglementat de un act normativ special si este desfsurat
de un numr prestabilit de arbitrii.
Arbitrajul ad-hoc (ocazional) functioneaz numai in vederea solutionrii unui litigiu determinat. In
unele state, in scopul constituirii unei asemenea instante arbitrale, ca si pentru derularea corespunztoare a
procedurii contencioase, exist o autoritate competent, care desemneaz, la momentul solicitrii, arbitrii si
solutioneaz cererile de recuzare a acestora.
Pe baza autonomiei de voint aprtilor este stabilit inssi procedura de arbitraj, prin conventia
prtilor (conventie arbitral).
Arbitrajul fortat exist atunci cand legea prevede, in mod expres, c orice contencios trebuie
solutionat numai pe cale de arbitraj si numai dup o anumit procedur.
4.REGIMUL ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNATIONALIN ROMANIA
In baza Decretului-lege nr.139/1990, in Romania functioneaz ca arbitraj institutional Curtea de
Arbitraj Comercial International, care fiinteaz pe lang Camera de Comertsi Industrie a Romaniei.
Ea functioneaz ca organism permanent de arbitraj, neguvernamental, lipsit de personalitate juridic,
independent in exercitarea atributiilor jurisdictionale ce ii revin conform competentelor atribuite.
Competentele si modalitatea desfsurrii activittii Curtii de Arbitraj sunt statuate de ctre Colegiul
acesteia.
Curtea de Arbitraj este alctuit din 35 40 arbitrii, numiti de Comitetul executiv al Camerei de
Comertsi Industrie a Romaniei, la propunerea Presedintelui in functiune al Curtii de Arbitraj, pe o durat de 3
ani, dintre specialistii cu experient in domeniul dreptului comercial si a relatiilor economice internationale.
Curtea de Arbitraj isi indeplineste atributiile prin complete de arbitraj, alctuite din 3 arbitrii sau
printr-un arbitru unic sau desemnati conform regulamentelor de procedur arbitral.
5. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA ARBITRAJULUI AD-HOC IN ROMANIA
Acelasi act normativ, Decret-lege nr.139/1990, organizeazsi aceast form de arbitraj, pentru
solutionarea litigiilor comerciale internationale.
Camera de Comertsi Industrie poate organiza arbitrajul ad-hoc, doar dac intre prti exist o
conventie arbitral scris ori la cererea comun a ambelor prti sau numai a uneia dintre ele, in cazul in care
cealalt parte accept cererea respectiv.
XI. REGIMUL JURIDIC AL INTERMEDIERII IN DREPTUL AFACERILOR
Un capitol insemnat, de o deosebit actualitate in domeniul comertului international, il reprezint
activittile de intermediere. In dreptul roman, ele sunt reglementate de Legea nr. 102/1994 privind contractele
de intermediere, de art. 374-412 din C. com. roman si de art.15351539 din C. civ., dar numai dac acele texte
legale sunt compatibile cu specificul operatiunilor de comert international.
In relatiile internationale, intermedierea are la baz Conventia asupra reprezentrii in domeniul
vanzrii internationale, adoptat la Geneva in 1983 si Conventia asupra legii contractelor de intermediere si
reprezentare, adoptat la Haga in 1977.
1. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE MANDATCOMERCIAL
Este acel contract prin care o persoan numit mandatar se oblig, in baza indicatiilor primite de la
o alt persoan, numit mandant,s trateze in numele acesteia, acte comerciale.
a) Obiectul specific al acestui contract const, cu alte cuvinte, in tratarea de afaceri pe seama

36

mandantului. Actele incheiate trebuie s fie de natur comercial atat pentru terti, cat si pentru mandant.
b) Elementele specifice ale contractului de mandat comercial sunt: -mandatul comercial poate
decurge din acordul de voint al prtilor; -reprezentarea este de natura contractului, si nu de esenta lui,
intrucat mandatarul poate actiona in numele su propriu, dar pe seama mandantului; -mandatul comercial este
intotdeauna un contract cu titlu oneros-mandatarul este imputernicit s intocmeasc toate actele necesare
operatiunii cu care a fost investit, chiar dac unele dintre ele nu au fost prevzute in mod expres;
-independenta de actiune a mandatarului permite angajarea mandantului si in cazul unei aparente de
reprezentare; -mandatul comercial se revoc numai pentru motive temeinice.
Spre deosebire de dreptul civil, in materia comertului se aplic teoria mandatului de interes comun.
Partea lezat ca urmare a revocrii mandatului, poate cere despgubiri. Revocarea fiind unilateral, partea
care este lezat nu este obligat s dovedeasc abuzul sau reaua-credint aprtii care revoc mandatul. c)
Mandatarul poate fi agent, reprezentant sau curtier: -agentul este un intermediar imputernicit s mijloceasc
in tar in strintate tranzactii comerciale. Activitatea agentului are caracter profesional si este
independentsi de durat; -reprezentantul este un agent comercial cruia o firm productoare sau
comercial din tar sau strintate ii incredinteaz desfacerea mrfii; -curtierul este un intermediar care se
ocup cu mijlocirea incheierii contractelor comerciale, prin punerea in contact a celor doi parteneri interesati.
El nu are activitate de curtaj permanent, aceasta desfsuranduse pe baza unor ordine izolate. Curtierul nu
incheie el insusi contractul, ci numai constat incheierea lui pe baza consimtmantului prtilor, iar dovada
incheierii contractului se face prin inregistrarea lui la intermediar.
2. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE COMISION
Este un contract prin care o persoan numit comisionar se oblig s trateze acte de comert in nume
propriu, dar pe seama altei persoane, numit comitent, in schimbul unei remuneratii. Contractul de comision
are dou forme: comisionarul lucreaz in nume propriu, dar in contul comitentului; comisionarul
actioneaz in numele comitentului.

Caracterele contractului de comision sunt:

in raporturile dintre comisionar si comitent exist relatii de mandat; comisionarul are calitatea de parte
in raportul perfectat cu tertul, garantand executarea contractului; privilegiul comisionarului asupra
bunurilor incredintate, ca o garantie a creantelor impotriva comitentului.
3. INTERMEDIEREA IN DREPTUL ANGLO-SAXON
Deoarece acest sistem de drept nu cunoaste contractele de mandat si comision, intermedierea se
desfsoar prin institutia juridic numit agency.
Prin agency se intelege asadar raportul ce se stabileste, in temeiul imputernicirii date de o
persoan, numit principal (patron) unei alte persoane, agent, care accept s actioneze in numele su.
Raporturile juridice de agency se pot stabili printr-o intelegere simpl,agreement. Prin contractul
de agency o persoan numit agent se oblig s actioneze in numele altei persoane, numit principal sau
patron. Acest contract se incheie prin acordul prtilor, iar agentul trebuie s aib o imputernicire real sau
acest acord poate rezulta dintr-o prezumtie legal, care se deduce din inssi conduita prtilor. Imputernicirea
agentului este aparent, fiind creat de conduita principalului fat de un tert. Institutia juridic agency este
utilizat indeosebi in domeniul comertului international, agentul indeplinind acte juridice sau prestatii
materiale sub controlul principalului, actionand pe seama sau in interesul patronului, pe baza unei
imputerniciri numit authority, care poate fi real sau aparent, cea real poate fi expres sau tacit.
a) In raport de gradul de control executat de principal (patron), agentul poate fi agent-servant (sau

37

independent) si agent-contractor.
b) Dup felul prestatiei poate fi: agent-general si agent-special. De retinut c un contract de
agency indeplineste atat functiile contractului de mandat, cat si functiile contractului de comision.
Prtile contractante ale unui asemenea contract au urmtoarele obligatii:
agentul are obligatia s actioneze conform promisiunii fcute; el trebuie s lucreze doar in folosul
principalului (patronului) sis respecte instructiunile primite; dac este retribuit, el are obligatia s
depun o anumit diligent; principalul (patronul) este obligat s transmit agentului toate
informatiile necesare sis plteasc suma stabilit pentru serviciile prestate; pentru pierderile si
spezele suportate de agent, principalul este obligat s acorde o indemnizatie; pentru serviciile
efectuate de agent, principalul (patronul) are, in limitele imputernicirii pe care a dat-o, atat o
rspundere contractual, cat siorspundere delictual; in ceea ce priveste delictele civile, principalul
rspunde numai pentru actele ilicite svarsite de ctre agentul-servant.
c) Brokerul este un agent comercial care este reprezentantul principalului, avand dreptul s incheie
tranzactii comerciale, fr a avea ins posesia si controlul bunurilor negociate. Firmele de brokeri asigur
desfacerea mrfurilor, garanteaz executarea dispozitiilor primite, rspunde de calitatea mrfurilor si de
finantarea tranzactiilor realizate. d) Factorul este acel intermediar care lucreaz in nume propriu, vanzand
mrfurile pe care i le incredinteaz principalul, avand drept de posesie si de control asupra lor, vanzarea lor
producand efecte asupra tertilor de buncredint.
4. DREPTUL APLICABIL INTERMEDIERII DE COMERT INTERNATIONAL

In acest domeniu se aplic principiul Lex voluntatis (art. 73 si 74 din Legea 105/1992). Prtile pot alege
legea care s le carmuiasc raportul juridic, iar dac nu au stabilit legea aplicabil, se vor aplica normele
conflictuale subsidiare. Dac prtile nu au convenit altfel, raporturile dintre reprezentant si mandatar,
conform art. 93 al. 1 din Legea 105/1992, vor fi carmuite de legea statului in care intermediarul exercit
imputernicirea. Acelasi text legal arat c, in cazul in care activitatea de intermediere este exercitat cu titlu
profesional, raporturile dintre reprezentat si intermediar sunt carmuite de legea sediului su profesional. Dac
intermediarul are mai multe sedii profesionale in state diferite, se va tine seama de sediul care are legtura cea
mai strans cu actele indeplinite de mandatar sau comisionar. Dac reprezentarea are ca obiect un act de
administrare sau de dispozitie referitoare la un imobil, ea este carmuit de legea siturii bunului (Lex rei
sitae). Legea identificat conform art. 93 din Legea 105/1992, trebuie s cuprind existenta, intinderea,
modificarea si incetarea puterilor intermediarilor, consecintele depsirii acestor puteri sau folosirii lor
abuzive, faculttile intermediarului de a delega puterile si de a desemna un intermediar aditional sau
substituit, clauza de neconcurent, cazurile de prejudicii care urmeaz s fie reparate. Prin exceptie de la
dispozitiile art. 94 din Legea 105/1992, modul de executare a imputernicirii se va face conform conditiilor
impuse de legea statului unde are loc executarea (Lex loci executionis). Aceast lege va coincide cu Lex
contractus, numai dac imputernicirea se va pune in aplicare in tara de sediu a intermediarilor.

38

XII. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE VANZARE DE MARFURI

a) Notiuni si caracteristiciContractul de vanzare-cumprare in comertul international este actul juridic prin
care prtile contractante (vanzator si cumparator), din state diferite, se oblig, in mod reciproc, s transfere
un bun in schimbul pltii unui pret asupra cruia s-a convenit.
b) Caracteristici:-este un contract bilateral, sinalagmatic (d nastere la obligatii simultane); -este un
contract cu titlu oneros (fiecare parte primeste un echivalent patrimonial pentru prestatia la care se oblig);
-este un contract comutativ (prtile cunosc inc de la inceput existenta si intinderea obligatiilor reciproce);
-este un contract consensual (se naste prin simplul acord de voint aprtilor); -este un contract translativ de
proprietate (transmite dreptul de proprietate asupra bunului vandut); c) Intrucat prezint elemente de
extraneitate are si unele caractere juridice specifice: -caracter exclusiv comercial; -caracter international.
6.FORMAREA SI OBIECTUL CONTRACTULUI INTERNATIONAL DE VANZARE
Formarea lui ridic, in primul rand, problema formei acestuia. Legea roman cere ca el s fie incheiat in
form scris (sub forma unui inscris unic, fie pentru ambele prti, fie sub forma unei oferte scrise, confirmate in
scris). Prtile sunt vanztorul si cumprtorul.
a) Obiectul contractului de vanzare-cumprare il formeaz marfa vandut, in schimbul creia
vanztorul primeste pretul pltit de cumprtor. Dup natura mrfurilor, se poate vorbi de bunuri fungibile (al
cror obiect se stabileste prin parametri calitativi si cantitativi indicati de ctre cumprtor prin comenzile fcute)
si bunuri nefungibile (al cror obiect se determin prin elemente precise si amnuntite).
b) Obligatiile partilor si raspunderea pentru neexecutarea ori executarea necorespunztoare a
obligatiilor
Cum am mai artat, acest tip de contract are ca principal efect crearea unor obligatii corelative pentru
prti. Astfel, vanztorul trebuie s predea marfa vandutsis garanteze impotriva viciilor acesteia si contra
evictiunii . Cumprtorul are obligatia de a plti pretul mrfii si a prelua marfa vandut. Prin contract,
prtile pot prevedea si alte obligatii, cum sunt: -predarea unor documente contra crora s se fac plata
pretului ;-folosirea unui anumit tip de ambalaj; -executarea unor anumite marcri; -comunicarea momentului
plecrii mrfii; asigurarea mijloacelor de transport; -punerea la dispozitie a documentatiei tehnice; -modul de
constatare si comunicare a reclamatiilor de cantitate sicalitate; -modul de remediere a diferitelor aspecte;
-asigurarea pieselor de schimb, a serviciilor etc.
c) Operatiunea de predare a marfii
Este operatiunea cea mai important,creia ii d nastere contractul de vanzarecumprare, cu referire
direct asupra transmiterii dreptului de proprietate si a riscurilor. Ea const in remiterea mrfii si a
documentelor acesteia cumprtorului. De regul, in comertul international predarea mrfii nu se face direct
ctre cumprtor, ci unei societti de transport, dup cum se convine (loc si destinatie). Marfa circul pe
riscurile vanztorului sau ale cumprtorului, dup intelegere. Dac expedierea nu se poate face, predarea
rezultsi dintr-un act care atest, in mod indubitabil, intentia vanztorului de a pune marfa la dispozitia
cumprtorului. Un rol foarte important in aceast materie il joac uzantele comerciale.
d) Garantarea contra evictiunii

39

Evictiunea este pierderea dreptului de proprietate asupra mrfii, in totalitate sau in parte ori tulburarea
cumprtorului in exercitarea dreptului de proprietate, prin valorificarea de ctre tert a unui drept, intemeiat
inclusiv pe dreptul de proprietate industrial, care exclude, in totalitate sau in parte, dreptul cumprtorului
asupra mrfii ce i s-a predat.
Vanztorul garanteaz numai contra tulburrilor de drept provocate de exercitarea de ctre tert a unui
drept asupra mrfii predate, nu si impotriva tulburrilor de fapt, de care cumprtorul se poate apra singur,
prin mijloace legale.
e) Garantarea contra viciilor bunului
In momentul predrii, marfa trebuie s fie concordant cu cea contractat, respectiv s fie de tipul si
cu calittile convenite. Conformitatea mrfii se determin in momentul transmiterii riscurilor contractuale, in
care scop se face verificarea calittii si a cantittii ei. Vanztorul rspunde pentru viciile ascunse, impotriva
crora il garanteaz pe cumprtor.
In practic, de regul, calitatea mrfii este stabilit de prti prin contract, standarde, caiete de sarcini etc.
Dac marfa are vicii, cumprtorul are posibilitatea s cear rezolutiunea contractului sau reducerea pretului.
f) Plata pretului -Se face in ziua (perioada) si in locul convenite prin contract. In lipsa unei alte intelegeri
a prtilor, plata trebuie fcut in locul si la data predrii mrfii. In comertul international, care practic nu
cunoaste plata in numerar, problema pltii se rezolv prin contract, prtile convenind asupra modalittilor de
plat: acreditiv documentar, incasso, documentele in schimbul crora se face plata (factur, scrisoare de transport,
certificat de calitate etc), cat si asupra locului pltii (banca respectiv).
g) Dreptul aplicabil ca Lex venditionis -In aceast privint trebuie s procedm la identificarea
normelor conflictuale, care determin sistemul de drept potrivit cruia problema respectiv isi va gsi
solutionarea (legea aplicabil contractului de vanzare-cumprare), deoarece orice contract va produce efecte
numai in msura in care va fi recunoscut de lege.
Conform dreptului international privat roman, cea mai important norm conflictual este principiul
autonomiei de voint aprtilor (Lex voluntatis), in baza cruia conditiile de valabilitate si efectele
contractului de vanzarecumprare vor fi carmuite de legea aleas de ctre prti (art. 73 si 74 din Legea
105/1992).
Legea care carmuieste contractul poate fi aleas atat direct, expres, cat si tacit, dar neindoielnic, fie in
momentul incheierii contractului, fie ulterior, pan la inceperea dezbaterilor asupra unui litigiu nscut din
contract.
Dac prtile nu au ales legea carmuitoare a contractului, se va aplica legea care are cea mai strans
legtur cu contractul (art. 77 din Legea 105/1992), respectiv legea debitorului prestatiei caracteristice (in
cazul contractului de vanzare-cumprare prestatia caracteristic apartine vanztorului).
Art. 88 din Legea 105/1992 dispune c la vanzarea de bunuri mobile corporale, contractul este supus
legii statului in care vanztorul, la data incheierii contractului, dup caz, avea domiciliul sau, in lips,
resedinta ori fondul de comert sau sediul social.
Ca exceptie de la art. 88 din Legea 105/1992, contractul de vanzare-cumprare comercial este supus
legii statului in care cumprtorul are fondul de comert sau sediul social, dac negocierile au fost purtate si
contractul a fost incheiat de prti prezente in acel stat sau dac contractul prevede in mod expres c
vanztorul trebuie s execute obligatia de predare a mrfii in acel stat (art. 89 din Legea 105/1992). Legea
105/1992, prin art. 91, acoper in principal: interpretarea contractului; drepturile si obligatiile prtilor;
executarea obligatiilor izvorate din contract; momentul de la care cumprtorul are dreptul la productele si
fructele bunului sau mrfii predate; momentul de cand cumprtorul suport riscurile privind marfa
transmis; validitatea si efectele intre prtia clauzei de rezerv a propriettii; consecintele neexecutrii
contractului, inclusiv obtinerea de reparatii pentru prejudicii, cu exceptia chersiunilor ce sunt supuse legii
procedurale a forului; modul de stingere a obligatiilor izvorate din contract; decderea intemeiat pe

40

expirarea unui termen; consecintele nulittii contractului.

De retinut c unele situatii juridice nu intr in sfera acestei Lex contractus (Legea 105/1992):
efectele reale ale contractului (transferul dreptului de proprietate) sunt supuse lui Lex rei sitae (art. 49 si 52
din Legea 105/1992) intr deci sub incidenta lui Lex rei sitae clasificarea bunurilor si drepturilor reale,
regimul de proprietate, garantiile reale, modul de dobandire a drepturilor sia cauzelor de stingere a dreptului;
termenele si procedura de verificare a mrfii predate, precum simsurile ce pot fi luate dac marfa este
refuzat sau sunt supuse legii statului in care este efectuat receptia, in afar de cazurile in care prtile nu au
convenit altfel (art. 92 din Legea 105/1992).
7. FORME SPECIALE DE VANZARE
a. Vanzarea prin burse
Bursa este o institutie a economiei de piat, care indic situatia economicsi influenteaz preturile pe
plan mondial.
Dup obiectul lor de activitate, bursele se divid in: burse de mrfuri, burse de valori si burse pentru
operatiuni ajuttoare. Bursele de marfuri au ca obiect tranzactionarea produselor fungibile vandute calitativ,
substituibile si conservabile. Bursele de valori au ca obiect hartiile de valoare (actiuni si titluri de credit, de
toate categoriile). Ele atrag disponibilittile economice existente pe piat de pa persoane si le utilizeaz in
sectoarele economice. Bursele pentru operatiuni ajutatoare comertului international pot fi: de asigurri
(Loyds, Londra) si de navlosire (Piure, New York etc).
Dup forma de organizare vom intalni: burse private (infiintate si organizate de particulari) si burse
infiintate si organizate de stat.
Toate operatiunile de vanzare-cumprare la burs se perfecteaz de ctre membrii bursei, care au rol
de intermediari profesionisti. Acestia se impart indou categorii:
brokerii sunt intermediari care primesc ordine de le persoane din afara bursei si sunt pltiti din
comisioanele pe care le incaseaz ca urmare a tranzactiilor incheiate;
dealerii sau jobberii incheie acelasi fel de operatiuni, ins pe cont propriu. La burs preturile se
numesc cotatii sau cursuri, iar nivelul lor este stabilit zilnic. Cotatiile se afiseaz zilnic in holul
bursei si se public in pres.
La bursele de mrfuri, pentru a facilita incheierea operatiunilor, se utilizeaz conditii uniforme izvorate
din uzantele comerciale (sunt uniformizate calitatea mrfii, mrimea tranzactiei, termenul de livrare si de
plat etc).
In cadrul bursei exist dou feluri de operatiuni: -pe bani (cash), cand livrarea mrfii este imediat sau
la disponibil; -operatiuni la termen, cand livrarea mrfii are loc la o dat ulterioar.
b. Licitatiile
Licitatiile internationale reprezint o piat special, care concerteaz oferta sau cererea unor mrfuri si
servicii.
Atat licitatiile interne, cat si cele internationale valorifica marfuri care nu sunt tranzactionate
prin intermediul bursei.
In functie de pozitia sau calitatea organizatorilor, licitatiile sunt de import sau de export.

41

Licitatiile de export sunt instituite de productori, vanztori sau de ctre persoane specializate. De
regul, ele sunt organizate de agenti specializati(auction brokers), societti comerciale sibnci. In unele
tri, licitatiile sunt supravegheate de oficiali, numiti commissaires priseurs in Franta, deurwearder in
Olanda si huissier in Belgia.
Procedura licitatiei are dou tehnici de stabilire a pretului: -tehnica pretului cresctor; -tehnica
pretului descresctor.
Licitatia se finalizeaz cu o not de vanzare-cumprare, care tine loc de contract scris. In baza acestei note
se elibereaz, dup achitarea pretului de ctre cumprtor, ordinul de livrare a mrfii. Licitatiile de import se
organizeaz pentru cumprarea de produse, instalatii si atribuirea lucrrilor de constructii. Acest tip de licitatii
prezint urmtoarele avantaje: numr mare de oferte, decizii obiective si rentabile, cunoasterea pietei exterioare
etc. Aceste licitatii se deruleaz prin dou metode: -licitatii obisnuite, la care comanda se atribuie in ziua
organizrii; -supralicitatiile, cand atribuirea comenzii este conditionat de imprejurarea c intr-un anumit interval
de timp de la tinerea licitatiei s nu intervin o alt licitatie mai avantajoas.
Adjudecarea licitatiei se face printr-un proces verbal prin care comisia anunt participantilor
hotrarea luat. Totodat, comisia comunic in scris firmei care a obtinut comanda, data pan la care va
putea incheia contractul de import.

XIII. CONTRACTELE MODERNE DE COMERT INTERNATIONAL

In aceasta sectiune finala, prezentam in mod sintetic cele mai actuale contracte de comert
international, mai des intalnite.
a) Contractul de concesiune exclusiva
Prin definitie, ne aflm inaintea unei operatiuni comerciale, prin care o persoan (concedent) vinde
mrfuri unei alte persoane (concesionar), care, la randul su, le revinde clientilor si.
Concedentul se oblig, prin semnarea acestui contract, s asigure concesionarului aprovizionarea, le
termenele si in conditiile prestabilite, cu mrfurile de care cel din urm are nevoie. La randul su,
concesionarul se oblig s revand mrfurile cumprate de la concedent, fr a-l concura, intr-un ritm
potrivit.
b) Contractul de franchising
Prin acest contract, franchisorul (concedentul) acord unei alte persoane, numit franchisee
(concesionar), concesionarea unei mrci, impreun cu mijloacele necesare comercializrii mrfurilor si
serviciilor respective.
Franchisorul se oblig s asigure pentru franchisee rentabilitatea investitiilor sis supravegheze
activitatea comercial a concesionarului, in corelatie cu concesionarea mrcii sale de fabric ori a celei de
serviciu. In cazul acestui contract, dac o parte nu aduce la indeplinire obligatiile stipulate, opereaz
rezilierea de plin drept.

42

c) Contractul de licenta
Const in acordul intervenit intre titularul unui brevet (licentiator) si un beneficiar (licentiat), in
temeiul cruia se transmite ctre cel de al doilea dreptul de folosint a unei inventii sau inovatii.
In functie de drepturile pe care licentiatorul le acord, in mod contractual, licentiatului, putem vorbi
despre: contract de licent exclusiv, atunci cand licentiatorul isi cedeaz dreptul de a mai acorda alte
licente-nelimitate sau depline ori limitate(perioad, mod de aplicare a licentei, obiectul contractului); licent
neexclusiv (licent simpl), cand dreptul licentiatului rezid in utilizarea inventiei conform termenelor si
conditiilor convenite de prti.
La randul lor, licentele depline pot fi si ele depline sau limitate, cu precizarea necesar c licentele
neexclusive limitate au stipulri referitoare la: intinderea in spatiu, preturi de vanzare, cantitatea obiectelor
produse, precum si orice alte termene si conditii convenite de ctre prti.
d) Contractul de know-how
Este operatiunea comercial de transmitere de la furnizor la beneficiar a unor cunostinte tehnice,
informatii, documentatii, procedee si tehnologii complexe, in termenele si conditiile asupra crora prtile au
convenit.
Contractele de acest tip se clasific dup complexitatea operatiunii care face obiectul contractului si
dup interferarea cu alte operatiuni.
Dup complexitatea operatiunii de efectuat: contracte de transferare a tehnologiei ori a unui
procedeu tehnic determinat prin acte simple; contracte de transferare a tehnologiei ori a unui procedeu tehnic
determinat prin acte complexe si stabilite in mai multe faze.
Dup gradul de interferare cu alte operatiuni, vom intalni: contracte de know-how pur, cand nu ne
aflm in prezenta unui transfer conditionat de o alt operatiune; contracte de know-how combinat, cand
transferul este ori o consecint a altor operatiuni sau un accesoriu; contracte de know-how complementar,
cand conditiile de transfer necesare unor conventii distincte se stabilesc in mod separat.
Furnizorul este obligat s transmit beneficiarului, pe lang cunostintele tehnice, si asistenta tehnic,
dreptul de a utiliza marca sa de fabric, dreptul de folosire exclusiv a procedeului tehnic respectiv, precum
si garantia c vor rezulta beneficiile scontate din aplicarea procedeului ori a cunostintelor transferate. La
randul su, beneficiarul are obligatia s plteasc pretul convenit, s asigure confidentialitatea si calitatea
produselor ori a rezultatelor obtinute.
Dup expirarea termenului care a fost stipulat in contract, obiectul acestuia intr in domeniul public,
fiecare parte avand dreptul s utilizeze liber si gratuit toate cunostintele, informatiile si documentatiile
transmise prin contractul de know-how.
e) Contractul de consulting-engineering
Este acordul prin care o parte, numit furnizor, de obicei o societate comercial specializat,
presteaz o gam larg de operatiuni de consultingengineering celeilalte prti, numit beneficiar, la
comanda si in folosul acesteia. Consultingul const in studierea si cercetarea in favoarea beneficiarului a
posibilittilor tehnice si comerciale, in baza rezultatelor stiintifice si a experientei. La randul su,
engineeringul cuprinde totalitatea studiilor in baza crora se realizeaz un proiect, precum si preparativele
aducerii la indeplinire a unui anumit obiectiv ingineresc.

43

Dac consulting-engineering-ul il constituie prestatii ingineresti pregtitoare, care fac obiectul unor
contracte speciale (distincte sau accesorii), in practic sunt deseori intalnite si contractele de commercial
engineering. Ele includ prestri de servicii, operatiuni realizate prin mijloace juridice (achizitionri), studii
ingineresti pentru finalizarea unor masini si utilaje performante.
Desi contractul de consulting-engineering cuprinde obligatii de mijloace, iar contractul commercialengineering obligatii de rezultat, o diferentiere net intre aceste obligatii este dificil de operat.

Formele contractului de consulting-engineering

a. in regie: numim astfel acel contract in care cheltuielile societtii de consulting-engineering se gsesc se
gsesc sub controlul beneficiarului, retributia efectuandu-se dup sistemul cost plus onorariu;
b. la cheie: este contractul prin care furnizorul livreaz beneficiarului intreaga instalatie contractat in stare
de functionare, retributia fiind efectuat de beneficiar printr-o sum forfetar. Desi este unitar, prin obiectul
si scopul su, contractul de consulting-engineering la cheie cuprinde mai multe contracte care concureaz ,
impreun, la aducerea la indeplinire a obiectivului general. Astfel, sunt incheiate contracte de: vanzarecumprare, licent, de locatie de servicii, de imprumut pentru creditul acordat de vanztor, de asigurare, de
munc etc;
c. pentru servicii: acesta se incheie pentru fiecare operatiune in parte(antrepriz, executie, furnizare etc),
retribuirea efectuandu-se printr-o sum fix, raportat la costul obiectivului;
d. mixte sau combinate: sunt acele contracte prin care un furnizor general isi asum rspunderea realizrii
instalatiei, mai putin constructiile civile, acestea czand in sarcina beneficiarului.
Responsabilitati si sanctiuni
In cuprinsul unui contract de consulting-engineering sunt incluse, in scopul garantrii executrii la
timp si in conditii de calitate a lucrrilor, anumite sanctiuni, care pot consta in daune-interese ori chiar
desfiintarea in intregime a contractului.
Rspunderea societtii de consulting-engineering priveste:

reparatia prejudiciului cauzat(numai consecintele directe); in cazul in care din culp s-a produs o
pagub, societatea este rspunztoare doar dac asvarsit o greseal profesional; despgubirile sunt
proportionale cu onorariul, fr a depsi, prin sanctiuni exagerate, cuantumul acestuia. Rspunderea
societtii comerciale beneficiare priveste:

nerespectarea dreptului de proprietate intelectualsi industrial; incorectitudinea si inexactitatea

datelor si informatiilor puse ladispozitia societtii de consulting-engineering; in situatia in care lucrarea este
intrerupt sau anulat,fr ca furnizorul s fie in culp, beneficiarul va plti lucrrile executate si va restitui
societtii cheltuielile efectuate. Clientul (beneficiarul) are obligatia de a plti si o indemnizatie de
despgubire, calculat la 20% din sumele care ar fi fost incasate de ctre societatea de consultingengineering.

44

XIV.CONTRACTELE DE TRANSPORT INTALNITE IN COMERTUL INTERNATIONAL

1. Elementele specifice ale contractelor de transport international
Acest tip de contract se incheie intre expeditor, persoan fizic ori juridic, care insrcineaz pentru
transportul unui bun si un intreprinzator, care se oblig a efectua transportul in numele su propriu si pe
socoteala lui ori intre unul dintre acestia si carausul, care se insrcineaz a-l face.
Drepturile si obligatiile expeditorului sunt corelate cu cele ale crusului, ambii gsindu-se intr-un
raport comercial de cooperare. a) Drepturile, obligatiile si raspunderea expeditorului.
Acesta are obligatia s inmaneze crusului, concomitent cu bunurile ce vor fi transportate, si
scrisoarea de trasura (care poate fi la ordin sau la purttor). Odat cu scrisoarea de trsur, expeditorul va
incredintacrusului actele vamale ori celelalte acte necesare, de ale cror cuprins si legalitate este
rspunztor.
Expeditorul are dreptul s cear suspendarea transportului si restituirea bunurilor transportate sau s
pretind predarea lor altor persoane decat celei indicate in scrisoarea de trsur, ins pltind crusului
cheltuielile efectuate de acesta si pagubele directe si imediate suferite.
b) Scrisoarea de trasura (scrisoarea de carat) ori conosamentul.
Scrisoarea de trsur pentru bunurile transportate pe calea ferat ori conosamentul, in cazul
transportului pe mare, trebuie s cuprind, in mod obligatoriu, referiri la natura, greutatea, msura ori
numrul bunurilor ce vor fi transportate, calitatea, sigiliile simrcile aplicate alturi de numele si adresa
expeditorului, precum si numele si adresa crusului.
Pe de alt parte, aceste documente vor cuprinde locul de destinatie a mrfurilor, persoana
destinatarului, pretul transportului si sumele datorate crusului pentru prestatia sa. c) Drepturile, obligatiile
si raspunderea carausului.
Acesta are obligatia de a expedia lucrurile in bunsi cuvenit form, dup ordinea in care le-a primit.
In cazul in care forta major ori cazul fortuit il impiedic pe crus ori il fac s intarzie, el are obligatia de
a-l incunostinta de indat pe expeditor. Acesta din urm poate rezilia contractul de transport, pltind numai
cheltuielile fcute de ctre crus, iar dac impiedicarea are loc in timpul transportului, crusul are dreptul
si la plat in raport cu drumul fcut.
Crusul rspunde de pierderea sau deteriorarea bunurilor transportate si tot el va rspunde pentru
intarziere, putand chiar pierde intregul pres al transportului, dac intarzierea sa a dublat timpul stabilit pentru
transport. d) Drepturile, obligatiile si responsabilitatea destinatarului.
In momentul in care crusul pred bunurile, el are dreptul s verifice starea lor, si obligatia s
plteasc contravaloarea transportului, conform scrisorii de trsur, alturi de toate celelalte cheltuieli.
Drepturile si obligatiile expeditorului, crusului si ale destinatarului bunurilor transportate nu fac
numai obiectul clauzelor stipulate de prti in contractele incheiate, ci si a normelor elaborate la nivel national
si international privind elementele esentiale ale contractelor de transport din fiecare ramur in parte (rutier,
feroviar, maritim, aerian sau combinat), care reglementeaz termenele, conditiile si modalittile in care se
efectueaz transportul respectiv.

45

2. Solutionarea litigiilor privind derularea contractelor de transport international a) Contractul de

transport rutier international de mrfuri pe sosele, efectuat cu titlu oneros, cu vehicule, cu precizarea c
locul primirii bunurilor de la expeditor si locul predrii acestora destinatarului se afl in tri diferite, dintre
care cel putin una este tar contractant.
Se prezum c mrfurile au fost predate in conformitate cu cele consemnate in scrisoarea de trsur,
dac destinatarul nu a constatat starea lor in momentul predrii ori in cel mult 7 zile, cand pierderile sau
avariile nu sunt aparente. Solutionarea litigiilor este de competenta organului de jurisdictie:-dintr-o tar
contractant asupra creia prtile contractante au czut de comun acord; -organului de jurisdictie de la
resedinta sau sediul paratului (sucursalei, agentiei); -organului de jurisdictie de la locul prelurii mrfurilor
sau de la locul prevzut pentru predarea mrfurilor.
Actiunile care decurg din raporturile contractuale se prescriu in termen de un an, iar in cazul dolului
sau a unei culpe grave, in trei ani. b) Contractele de transport feroviar de marfuri.
Regimul reclamatiilor administrative care pot fi adresate cii ferate, ca si modalittile prin care se pot
intenta actiuni judectoresti impotriva acesteia, sunt stipulate in mod amnuntit in Regulile Uniforme
privind contractul de transport feroviar international al mrfurilor (CIM). Primirea mrfurilor de ctre
destinatar stinge orice actiune care poate fin indreptat impotriva cii ferate in baza CIM care reglementeaz
c termenul de prescriptie este de un an. Termenele, conditiile si modalittile menite s garanteze transportul
feroviar sunt stipulate in reglementri regionale, care trebuie obligatoriu consultate.
c) Contractele de transport fluvial international.
Destinatarul are dreptul, la data predrii mrfii, s reclame transportatorului pierderile si avarierea
aparent amrfurilor. In situatia pierderilor si avarierilor neaparente, destinatarul trebuie s le reclame
transportatorului in 48 ore de la primirea mrfii, sub sanctiunea decderii.
Transportul este obligat s examineze reclamatiile si pretentiile reclamantului in termen de 3 luni de
la data primirii lor.
In cazul actiunii arbitrare, termenul de prescriptie este de un an, iar competenta revine organului de
arbitraj de la sediul paratului, dac prtile nu au convenit altfel.
In situatia avariei comune, pagubele se supun repartizrii intre nav, navlu si marf, proportional cu
valoarea pagubelor, in baza legii din tara transportatorului. d) Contractele de transport international pe
mare. Dac cel mai tarziu in ziua urmtoare zilei in care mrfurile i-au fost predate, destinatarul nu transmite
crusului o notificare privind pierderile sau avarierile, se prezum c mrfurile au fost predate asa cum se
specific in documentul de transport. Aceast prezumtie opereaz pan la proba contrar. In cazul in care
pierderea sau avarierea nu sunt aparente, notificarea de ctre destinatar trebuie fcut crusului in 15 zile
consecutive, incepand cu ziua urmtoare celei in care mrfurile au fost predate destinatarului. Dac in 60 zile
din ziua lucrtoare urmtoare celei in care au fost predate mrfurile destinatarului nu a fost notificat in scris
crusul, nu va fi datorat nici o despgubire pentru prejudiciul rezultat din intarzierea in livrare. Dac in
termen de 90 zile consecutive de la imprejurarea care a provocat o pierdere sau avariere crusul sau
crusul efectiv nu a notificat incrctorului acest lucru, se consider c nu s-a suportat de ctre crus ori
de crusul efectiv nici o pierdere sau avariere din culpa sau neglijenta incrctorului, a prepusilor sau a
mandatarilor si.

46

Orice actiune care priveste transportul mrfurilor pe cale maritim se prescrie in cazul in care in
termen de 2 ani nu a fost introdus nici o procedur judiciar sau arbitrar. O actiune in despgubire poate fi
exercitat chiar si dup expirarea termenului de prescriptie, dac este exercitat in termenul fixat de legea
statului unde a fost inceput procedura. e) Contractul de transport international aerian.
In conformitate cu prevederile conventiilor international in materie, orice actiune intentat privind
transportul efectuat de ctre transportatorul de fapt poate fi exercitat impotriva acestuia sau impotriva
transportatorului contractual ori impotriva ambilor. In cazul in care actiunea a fost indreptat numai impotriva
unuia din cei doi transportatori, acesta are dreptul s introduc in cauz pe cellalt transportator.

DREPTUL AFACERILOR

Bibliografie obligatorie:
Jenic Drgan, Dreptul afacerilor note de curs, editura Fundaia Romnia de Mine, Bucureti, 2008
Bibliografie facultativa
Jenica Dragan, Dreptul Comertului International, curs universitar, Ed. Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti, 2005 Dumitru Mazilu, Dreptul comertului international, tratat, vol. I si II, Editura Lumina Lex,
2001 Brandusa Stefanescu, Dreptul comertului international, Cluj, 1986 Octavian Capatana, Brandusa
Stefanescu, Tratat de Drept al comertului international, Editura Academiei, vol. I, partea generala, 1985, vol.
II, partea speciala, 1987 Brandusa Stefanescu, Ion Rucareanu, Dreptul comertului international, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993 Brandusa Stefanescu, Octavian Capatana, Dictionar juridic de
comert exterior, Bucuresti, 1986 Dragos Alexandru Sitaru, Victor Babiuc, Dreptul Comertului International
-tratat, vol. I, 1995, vol. II, 1996, Editura Actami, Bucuresti Victor Babiuc, Dreptul comertului international,
Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1994 Victor Babiuc, Riscurile contractuale in vanzarea comerciala
internationala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1982 Ion Bindiu, Dreptul comertului
international, Editura Paralela 45, Bucuresti, 2001 Mircea Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul comertului
international(tratat), Editura Lumina Lex, 1995
Y. Laoussouarn, J.D.Bredin, Droit du commerce international, Sirey Paris, 1973 D.David, F.Grivart de
Kerstrat, Les contracts en droit anglais, LGJD, Paris, 19 Diana Ungureanu, Faliment international, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2004, pag. 52-116. Gheorghe Piperea, Institutia falimentului in dreptul
international privat, in R.D.C. nr. 5/1996, pag. 68 si urm.

47