Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Terapia Tulburarilor de Limbaj 2
Terapia Tulburarilor de Limbaj 2
logopedica numai atunci cand este absolut necesar (de obicei in unele despicaturi, anomalii
organo-functionale). Se folosesc de asemenea scheme, ortograme care sugereaza pozitia
corecta a fiecarui element in timpul emiterii sunetului respectiv. Ordinea corectarii sunetelor
sa face si aici de la cele simple la cele dificile, dar daca subiectul este bine dezvoltat mental
nu mai trebuie respectata ordinea de la simplu la complex ci se poate face chiar invers.
La o anumita varsta, fonemele din familia lui S ar fi primele care ar putea fi corectate,
apoi ar fi consoanele cu voce P, B, G, D, dupa care F, M, N, C, T si in fine grupurile de sunete
de tip FL, EA, OA. Se pot folosi tehnici de imitare a locomotivei, a sarpelui, a sasaitului de
gascan. Pentru R, se poate adopta pozitia sezuta sau in picioare pentru pronuntie, si se pipaie
pieptul cu o mana si corzile vocale cu alta. De asemenea se poate imita starea de frig. Sunt
foarte eficiente metodele de derivare din sunetul care se pronunta corect spre cel care nu se
pronunta astfel.
In aplicarea metodelor si procedeelor de corectare a dislaliei trebuie sa se tina seama
de simptomatolgie, de personalitatea logopatului, de tipul de tulburare sau forma ei, de
cauzele care a declansat dificultatea, de varsta si nivelul de dezvoltare psihica, de gradul de
dezvoltare si asimilare a informatiilor, prin intermediul simbolisticii verbale, de conditiile de
viata ale logopatului, de colaborarea parintilor,a gradinitei sau a scolii in procesul de
recuperare, de existenta unor deficiente ale auzului, cat si eventualele schimbari ale dentitiei
sau nedezvoltarea suficienta a apratului fonoarticulator. De asemenea, trebuie sa se stabileasca
daca tulburarea se datoreaza unei alte tulburari de limbaj sau exista in paralel.
Este indicat ca dislalia sa fie tratata din perioada prescolara, pentru a evita instalarea
uor deprinderi gresite de pronuntie care sa determine, la intrarea copilului in scoala, tulburari
de personalitate si insuccese scolare repetate, ca urmare a inhibitiei, rerinerii, negativismului
Rezultatele cele mai eficace si mai rapide se obtin prin emiterea corecta a sunetului
afectat si, apoi, prin introducerea sa in cuvant si in propozitie. Automatizarea pronuntiei
corecte se face prin folosirea cuvintelor ce contin sunteul respectiv, in pozitie initiala, mediana
sau finala. Adeseori pentru pronuntarea izolata a sunetelor se folosesc o serie de mijloace
ajutatoare, precum oglinda sau instrumentele din trusa logopedica. Cel mai frecvetn se
apeleaza la analizatorul tactil-kinestezic pentru ca subiectul sa poata sesiza diferentele de
vibratie ale coardelor vocale, ale obrajilor si narilor, cat si eptnru perceperea jetului de aer, a
concentrari sa imprastierii sale, a calduri sau uscaciunii in pronuntia sunetelor (de ex,
diferentierea, pe aceasta cale, a sunetelor s de s, r de l, m de n si invers).
Se impune, in primul rand, corectarea fonemelor din familia lui s, apoi lichidelor r si l,
carora le urmeaza consoanele sonore b, d, g; in final, se corecteaza consoanele f, n, m, c, p, t.
Vocalele si semivocalele, ca si diftongii si unele grupuri de consoane, au fost lasate la urma,
deoaerce frecventa tulburarii lor este mai rara si se intalnesc, mai cu seama, la deficientii de
auz, in diferitele leziuni ale SNC si in palatoschizis. Cel mai greu se corecteaza rotacsimele si
pararotacismele, dupa care urmeaza sigmatismele si parasigmatismele, dar ultima categorie
are o frecventa mai mare decat prima.
Corectarea sigmatismului si parasigmatismului se poate corecta prin imitarea
sasaitului de sarpe, a mersului locomotivei, zumzetului de albina, etc. In cadrul unei categorii
de sunete, primul asupra caruia trebuie sa operam este suentul de baza, ce va deriva din sunete
aropiate ca pronuntie. In general, sunetul afectat poae fi derivat din acele sunete care sunt
corect pronuntate si care, prine xecutia lor motrico-kinestezica si auditiva, se apropie cel mai
mult de el.de exemplu, sunetul r poate fi derivat din d, l, gruprile dt, td, care se pronunta
repede si repetat si apoi, la o anumita comanda, sa se treaca la r. Sunetul izolat se mai poate
obtine prin indicarea pozitiei corecte a aparatului fonoarticulator si exersarea lui in fata
oglinzii.
In ultimul timp, in literatura de specialitate, un loc mai apropiat de ceea ce urmarim din
punct de vedere general la subiect se realizeaza prin terapia comportamental cognitiva.
Aceasta nu exclude metodele traditionale, dar in schimb urmareste in mod expres cateva
aspecte de reducere a suferintelor subiectului, de a dezvata unele comportamente, de a il face
pe subiect sa cunoasca si sa inteleaga informatiile vehiculate si de a il face pe subiect sa
elaboreze niste raspunsuri pe cat posibil complete si care se bazeaza pe raspunsuri motrice
verbale si fiziologice, pe intelegerea emotiilor, pe formarea imaginilor mentale asupra
comportamentului, pe concentrarea atentiei asupra unor actiuni si formarea de opinii.
Cu toate acestea, balbaiala este una dintre cele mai rezistente la corectare tulburari de
limbaj. La toate acestea se adauga si faptul ca se intalnesc reveniri, recaderi dupa unele
perioade de corectare. Susanne Borel - Maisonny spune ca o treime se vindeca, o treime se
agraveaza iar o treime ramane stationara. Logonevroza este cea care implica cele mai multe
dificultati. Unii autori propun pentru situatiile grave si niste metode mai diferite decat cele pe
care le cunoastem. Spre exemplu, Frschels arata ca procedeul masticatiei este foarte util. Un
alt procedeu vehiculat este al practicii negative.
O prima etapa in terapie este a efectuarii exercitiilor de respiratie. Apoi, se fac exercitii de
vorbire in care se urmareste introducerea ritmicitatii si fluentei. In al treilea rand, se fac
exercitii de emitere a sunetelor afectate. In al patrulea rand, vorbirea concomitenta si vorbirea
reflectata - in al cincilea rand. In final, vorbirea independenta. Folosim in mod deosebit
metronomul pe parcurs. Vorbirea pe sintagme (impartirea textului pe unitati de inteles) este
foarte eficienta, precum si vorbirea prelungita. Sotii Schilling recomanda folosirea vorbirii cat
timp se deruleaza pe un ecran anumite actiuni, imagini placute, care il stimuleaza pe subiect
sa declanseze vorbirea. Avem in vedere ca balbaiala se diminueaza intre 50 80% cand
balbaitul vorbeste singur si pana la 90% cand vorbeste in cor, cantat, la citirea in cor, vorbire
prelungita, vorbirea in soapta.
In concluzie, interventia corectiva, terapeutica in balbaiala se face cat de timpuriu, inainte
de a il lasa pe subiect sa isi consolideze vorbirea gresita si mai ales inainte de a ajunge sa
constientizeze o trauma. Interventia se face din perspective psihologice, pedagogice,
medicale, fara a exclude pe tot parcursul interventia logopedica.
Terapia tulburarilor de voce
Terapia tulburarilor de voce incepe mai inainte de toate prin evaluarea simptomelor. Ele
pot fi identificate prin examinarea organelor fonatoare de un logoped, prin semnele fonice
anormale, evaluarea gestului respirator, a calitatilor vocale. Cand constata o serie de afectiuni
organice, trebuie sa fie orientat logopatul spre tratamentul de specialitate. Logopedul
actioneaza in contextul cauzelor functionale. Un logoped trebuie ca inaintea inceperii
corectarii sa stie cum reactioneaza subiectul la tulburarea sa, daca este constient de ea, daca
vrea sa o remedieze. Un copil negativist nu poate fi reeducat vocal, de exemplu. De asemenea,
logopedul trebuie sa cunoasca posibilitatile subiectului, sa ii trezeasca dorinta de a se corecta,
sa acorde atentie exercitiilor, sa faca efort. Logopedul mai trebuie sa asigure cointeresarea
persoanelor din anturaj parintii in special. Este necesara cunoasterea cauzelor pentru a
atrage atentia adultilor asupra conditiilor de agravare, asupra fragilitatii laringelui copilului.
Inaintea inceperii terapiei, logopedul trebuie sa stie sa se impuna cu tact si autoritate, sa aiba
calitati psihoterapeutice, influente sugestive, o sensiblitate acustica exersata, cunostintele
necesare. In acelasi sens, trebuie sa se stie tulburarile motorii ale organelor fonatoare. Este
necesara adaptarea motorie a organelor care participa in fonatie. Pentru aceasta, sa se
demonstreze pozitiile corecte, sa se repete cu regularitate exercitiile, sa faca obiectul unui
control constant. Subiectul trebuie sa ajunga sa-si constientizeze miscarile organelor vocale
prin autocontrol in oglinda si / sau sa isi constientizeze emisia vocala in timpul inregistrarii la
un aparat.
Tratamentul logopedic are scopul de a reda miscarile corecte si se realizeaza prin exercitii
de respiratie si de educare a calitatilor sunetului. Exercitiile de respiratie au un rol important,
cea mai buna respiratie este cea diafragmala. Sunt exercitii pentru educarea calitatilor
sunetului a inaltimii, a intesitatii si a timbrului. Pentru educarea calitatilor, sarcina
terapeutului este de a il invata sa vorbeasca mentinand la un nivel minim efortul miscarilor
corzilor vocale.
Terapia in dislexo-disgrafie
Corectarea dislexo-disgrafiei trebuie sa se bazeze pe o serie de principii care au fost
subliniate de mai multi autori.
1. Activitatea de corectare se va organiza intotdeauna incepand de la nivelul la care se
afla subiectul, fara a se tine seama de varsta cronologica a acestuia, de clasa ce o frecventeaza,
astfel incat fiecare subiect sa lucreze intotdeauna la viteza care ii convine, dupa posibilitatile
sale, exercitiile fiind la inceput scurte pentru a nu ii provoca oboseala.
2. Metodele alese de logoped, textele cu care se lucreaza, trebuie sa fie legate de
experienta de viata a subiectului, cu motivatie pentru el si materialul ales sa il faca pe subiect
sa ajunga la succes.
3. Exercitiile sa fie repetate cu regularitate, pana cand se asigura asimilarea si
automatizarea achizitiilor urmarite.
4. In corectarea tulburarilor lexico-grafice trebuie sa se realizeze o corelatie permanenta
intre scris si citit.
5. Cand tulburarile scris-cititului apar pe fondul tulburarilor limbajului oral, corectarea se
face mai intai la tulburarile limbajului oral, cu prioritate. Pe masura ce se obtin progrese se
pot face concomitent corectarile atat exercitii privind exprimarea verbala, cat si exercitii de
citire si scriere.
6. Nu se realizeaza exercitii de dictare pana cand logopedul nu este convins ca subiectul
cunoaste fiecare litera, le pronunta bine si stie sa discrimineze acustic sunetele, cuvintele.
7. Intreaga activitate de corectare a tulburarilor lexico-grafice se va organiza pe baza
datelor furnizate in urma unei examinari logopedice generale in care se evalueaza limbajul
oral, lexia, scrisul copiat, scrisul dictat, precum si o serie de tulburari specifice care sunt la
originea tulburarilor lexico-grafice (modul cum subiectul este integrat in schema corporala,
cat de bine este lateralizat, cum se orienteaza in spatiu si in timp, memoria, procese si functii
psihice de interes atentia, memoria -perceptiva, spatiala-). Activitatea terapeutica per
ansamblu se proiecteaza in functie de datele obtinute in urma evaluarii copilului. Aceste date
sunt la originea metodelor si procedeelor alese.
Metodele si procedeele generale sunt cele care se adreseaza cauzelor care au provocat
tulburarile. Exercitiile specifice se adreseaza manifestarilor constatate. Dintre exercitiile cu
caracter general avem in vedere: exercitii pentru educarea motricitatii generale si a celei
manuale, care sunt utile daca tulburarile sunt mai ales in plan grafic; exercitii de lateralitate
care urmaresc coordonarea dintre ochi si mana, educarea mainii dominante; exercitii de
orientare si structurare spatiala; exercitii de orientare si structurare temporala; exercitii de
educare a auzului fonematic.
Exercitii pentru educarea motricitatii generale si manuale ele se fac pentru ca subiectul
sa isi dezvolte o anume abilitate, precum musculatura mainii, a degetelor. Aceste exercitii au
legatura cu corectarea grafica, nu a lexiei. Se pot folosi miscari precum strangerea si
deschiderea pumnului, deschidera fiecarui deget pe rand etc. Exercitiile de lateralitate