8 Afiliere Atractie Iubire

Afiliere, atractie, iubire
Acest capitol abordeaza urmatoarele probleme:
nevoia de interactiune sociala

nevoia de afiliere n situatii de stress si anxietate; teoria
lui Schachter despre tensiunea mpartasita
efectele izolarii si povara singuratatii
teorii despre atractia interpersonala: echilibrul cognitiv,
nvatarea prin conditionare, schimbul social, echitatea
factori care influenteaza atractia interpersonala:
atractivitatea fizica, proximitatea, reciprocitatea,
similaritatea, accesibilitatea, nevoia de complementaritate
tipuri de relatii apropiate: simpatie si iubire, relatii de
schimb si de comuniune, stiluri de atasament
forme de iubire: teoria lui Sternberg despre componenta
tridimensionala a iubirii; iubire pasionala si parteneriala
probleme relationale: sexualitate si mariaj; gelozia;
comunicare si conflict; destramarea unei relatii
ntrebari directoare
Ct de important este rolul parintilor si al atmosferei

familiale n viitoarea comportare a copilului n relatiile
sale sociale?
Cum se explica nevoia noastra de interactiune sociala?
Am putea trai cu totul izolati de ceilalti?
De ce se simt, n general, oamenii atrasi unii de altii?
De ce fiecare dintre noi este atras numai de anumite
persoane, n vreme ce altele ne sunt indiferente sau chiar
dezagreabile?
Ce factori influenteaza evolutia relatiilor noastre sociale?
Exista numai deosebiri pur cantitative sau si deosebiri
calitative ntre simpatie, prietenie si iubire?
Exista mai multe feluri de iubire?
Ce raporturi se contureaza ntre iubire si casatorie?
Ce fel de probleme strica armonia cuplurilor si cum
ncearca oamenii sa le solutioneze?
Care sunt cauzele si consecintele ruperii unei relatii?
Termeni cheie
accesibilitate
afiliere
atractivitate fizica
atractie inter-personala
atribuiri consolidante
atribuiri dizolvante
auto- dezvaluire
componenta
tridimensionala a
iubirii
echitate
efectul simplei
expuneri
gelozie
investitie psihologica
ipoteza potrivirii
iubire parteneriala
iubire pasionala
nivel de comparatie
nivel de comparatie a
alternativelor
penetrare sociala
proximitate
reciprocitate
relatii de comuniune
relatii de schimb
schimb social
similaritate
singuratate
stereotipul ce- estefrumos-este-si- bun
stiluri de atasament
strategie minimax
transfer de excitatie
Psihologie sociala
esi cu totii trecem prin momente n care prezenta celorlalti ne oboseste si ne

enerveaza, dorind sa fim lasati n pace, singuratatea prelungita este pentru toti
oamenii o experienta dureroasa; nevoia de a fi mpreuna cu alte persoane este
adnc nradacinata n fiinta noastra. Cum se explica aceasta universala nevoie
umana de afiliere? De ce se simt, n general, oamenii atrasi unii de altii? De ce fiecare dintre noi este atras de anumite persoane, n vreme ce altele ne sunt indiferente
sau chiar ne strnesc repulsie? Ce factori determina evolutia relatiilor noastre cu
fiintele cele mai apropiate? Ce nseamna a placea si a iubi pe cineva? Exista
diferente calitative ntre simpatie, prietenie si iubire? Exista mai multe feluri de
iubire? Iata cteva dintre ntrebarile la care ncearca sa raspunda acest capitol.
Nevoia de interactiune sociala

Pe jumatate n gluma, pe jumatate n serios, ne-am putea ntreba daca o viata de
pustnic nu ar fi, macar din cnd n cnd, mai simpla si mai placuta dect aproape
inevitabila noastra convietuire cu ceilalti, printre care destul de multe persoane nu
ne sunt de loc simpatice. Am avea o serie de avantaje certe: ne-am face singuri
programul, n functie numai de ceea ce ne place si ne intereseaza; nu ne-ar ntrerupe nimeni; nu ar trebui sa ne acomodam idiosincraziilor nimanui; nu am avea
nici sefi care sa ne mhneasca, sa ne jigneasca ori sa ne terorizeze, nici copii mici
sau parinti n vrsta, de care sa ne simtim responsabili si obligati moral sa le
acordam sprijin si asistenta; nu ne-ar cere nimeni sa spalam vasele murdare, sa
ducem gunoiul, ori sa cumparam lapte si pasta de dinti n drum spre casa, chiar
daca nu avem nici un chef sa o facem. Pe scurt, multe dintre motivele marunte de
iritare din viata cotidiana ar disparea daca i-am evita pe ceilalti.
Cu toate acestea, foarte putini dintre noi ar prefera sa traiasca n totala izolare,
departe de oameni. Orict de banala, prea des citata si arhicomentata, ideea lui
Aristotel, potrivit careia omul este un animal social, se dovedeste a fi pe deplin
ntemeiata, fiind sustinuta att de probe indirecte efectele ntotdeauna penibile ale
izolarii prelungite, ct si de probe experimentale directe menite sa dovedeasca,
dar mai ales sa explice nevoia noastra de afiliere.
Efectele izolarii
Putem ntelege cu destula usurinta faptul ca, imediat dupa nastere si pna n pragul
adolescentei, copiii au absoluta nevoie de grija celor mari n mod firesc, cei care
le-au dat viata. Lipsiti de asistenta, copiii mici nu ar putea supravietui, caci sunt
lipsiti de mijloacele necesare autoconservarii. Putini si pot imagina nsa efectele
devastatoare sub aspect psihic ale izolarii celor mici. Cazurile nefericite ale unor
copii rataciti n paduri si crescuti de animale sau condamnati de niste oameni iresponsabili la solitudine absoluta sunt extrem de graitoare n acest sens. Iata doua
astfel de cazuri, relatate (n 1949) de catre Davis. Anna a fost tinuta ntr-o ncapere
fara ferestre, imobilizata ntr-un scaun si cu minile legate, drept pedeapsa pentru a
fi fost un copil nelegitim. Cnd a fost descoperita de catre autoritati, s-a crezut ca
este surda si oarba. Ulterior, s-a constatat ca auzul si vazul i erau intacte. Cu mare
greutate, fetita a nvatat sa comunice n propozit ii scurte si, nainte de a muri la
numai zece ani, era capabila sa si rezolve singura nevoile corporale elementare si
sa nteleaga niste mesaje simple. Isabelle si-a petrecut primii ani de viata ntr-o
camera ntunecata, dar n compania mamei sale surdo-mute. Primii specialisti care
au examinat-o au crezut ca fata este surda si retardata mintal. Cu toate acestea, ea
nu numai ca a nvatat ulterior sa vorbeasca, ci a si evoluat suficient din punct de
vedere intelectual pentru a reusi sa si ncheie studiile liceale. n cazul Isabellei,
prezenta mamei sale chiar daca ea nsasi handicapata si neputndu-i acorda ngrijirea fireasca din cauza conditiilor de recluziune s-a dovedit salutara, astfel nct
fetita, spre deosebire de Anna, a putut fi, n mare parte, recuperata. Nu acelasi lucru
se ntmpla, de regula, n cazul copiilor crescuti de animale si regasiti dupa ctiva
ani petrecuti n salbaticie. Cel mai adesea, acesti copii nefericiti si nsusesc modul
de viata si comportamentul animalelor care i-au crescut (lupi sau primate), fara a
mai putea fi deprinsi sa utilizeze limbajul articulat, sa gndeasca logic si sa adopte
comportamentul uman, sfrsindu-si zilele dupa scurt timp petrecut n captivitate.
Izolarea poate avea efecte sufletesti dramatice si n cazul persoanelor mature,
fapt dovedit de relatarile celor care au supravietuit unor lungi perioade de recluziune voluntara sau fortuita: exploratori, alpinisti, naufragiati, ncarcerati sau
prizonieri de razboi. Studiind astfel de experiente, Schachter inventariaza o serie de
dificultati majore cu care s-au confruntat toti indivizii ce au petrecut mult timp n
izolare totala.
n primul rnd, recluziunea genereaza o suferinta psihica profunda, care se
amplifica o data cu trecerea timpului, putnd sa duca fie la o apatie totala, fie
la simptome nrudite cu autismul schizofrenic.
n al doilea rnd, persoanele izolate si petrec din ce n ce mai multa vreme
gndindu-se la cei apropiati, cufundndu-se n reverii legate de acestia, pna
cnd, n cele din urma, reveriile se transforma n halucinatii.
n sfrsit, daca persoana izolata nu este n stare sa se implice n activitati care
sa i distraga atentia de la obiectul reveriilor sale, deviantele psihice pot deveni
profunde si ireversibile.
Nevoia de afilie re
Att observatiile bazate pe experienta vietii cotidiene, ct si un volum considerabil
de cercetari psihosociologice atesta faptul ca, n calitate de fiinte sociale, oamenii
sunt atrasi unii de catre altii. Muncim mpreuna cu colegii nostri, ne distram laolalta cu prietenii, convietuim cu vecinii si multi dintre noi ne dorim si ne angajam
Psihologie sociala
formal sa mbatrnim alaturi de membrii cei mai apropiati ai familiei noastre: sot /
sotie, copii, nepoti etc.
Aceasta motivatie sociala ncepe cu nevoia de afiliere: dorinta de a stabili
contacte sociale cu ceilalti. Indivizii difera n ceea ce priveste intensitatea nevoii
lor de afiliere, dar se pare ca fiecare dintre noi este motivat sa stabileasca si sa
pastreze un nivel optim de interactiune sociala alternnd clipele si situatiile n
care dorim cu ardoare prezenta celorlalti si momentele n care dorim sa fim singuri
oarecum analog modului n care corpul nostru si mentine stabilitatea calorica.
Bibb Latan si Carol Werner au constatat ca soarecii de laborator sunt mult mai
predispusi sa se apropie de semenii lor dupa o perioada de izolare si mult mai distanti dupa ce au petrecut mult timp la nghesuiala. Studiile efectuate au sugerat ca
soarecii, la fel ca si multe alte specii de animale, poseda un fel de sociostat sau
termostat social menit sa le regleze tendintele afiliative.
Exista mecanisme similare si la oameni? Shawn OConnor and Lorne Rosenblood au experimentat pe un grup de studenti, carora le-au cerut sa poarte asupra
lor niste beepere, timp de patru zile. Ori de cte ori primeau un semnal (n medie
din ora n ora), participantii notau daca, n momentul respectiv, se gaseau efectiv n
prezenta cuiva sau erau singuri, precum si daca, n acel moment, doreau sa fie cu
cineva sau nu. Rezultatele au aratat ca n doua treimi din cazurile nregistrate participantii s-au gasit n situatia dorita de ei; si mai relevant este faptul ca situatia
dorita de ei la un moment dat ngaduia o predictie destul de precisa a situatiei lor
actuale din momentul verificar ii imediat ulterioare. Fie ca studentii si doreau clipe
de singuratate sau contacte sociale, de regula reuseau sa si regleze nevoia lor
individuala de afiliere.
Oamenii pot sa difere n ceea ce priveste nevoile lor de afiliere, dar exista
momente n care cu totii ne dorim sa fim mpreuna cu semenii nostri. Cele mai
vizibile sunt fie clipele de intensa euforie colectiva, fie momentele de pericol si
restriste. Multi si mai aduc aminte de navala oamenilor pe strazi imediat dupa
caderea dictaturii ceausiste sau dupa victoriile echipei nationale de fotbal la cam pionatele mondiale, cnd necunoscuti se mbratisau cu frenezie, contopiti ntr-un
sentiment general de bucurie coplesitoare; din ce n ce mai multi oameni, ndeosebi
tineri, se aduna, dupa modelul occidental, n pietele publice pentru a sarbatori,
pierduti ntr-o multime frematnd de optimism si veselie, sosirea Anului Nou. Pe
de alta parte, dupa calamitati naturale inundatii, cutremure, furtuni devastatoare
sau n momente de criza politica, razboi, atentate teroriste etc. oamenii simt, cel
putin n egala masura, dorinta de a nfrunta primejdia sau de a compatimi victimele
mpreuna. Asa s-a ntmplat la noi dupa marele cutremur din 1977 cnd oamenii
au dovedit o solidaritate impresionanta sau dup a invadarea Cehoslovaciei de
catre trupele Tratatului de la Varsovia n august 1968 cnd o multime imensa s-a
adunat spontan n centrul Bucurestiului pentru a-si exprima ngrijorarea si revolta.
Multimi impresionante din lumea ntreaga s-au format de asemenea spontan spre a
trai mpreuna durerea strnita de moartea Printesei Diana sau de atentatele teroriste
din 11 septembrie 2001, care au distrus World Trade Center din New York si au
avariat cladirea Pentagonului, facnd mii de victime absolut nevinovate.
Cnd si de ce dorim sa fim mpreuna cu ceilalti?

Acestea sunt nsa evenimente rare si cu totul deosebite, purtnd o ncarcatura
emotionala de mare intensitate, cu care nu ne ntlnim n mod obisnuit. Ce se
ntmpla nsa n viata cotidiana, unde observatia curenta deosebeste cu destula
usurinta si claritate indivizii sociabili mereu dornici de a fi nconjurati de lume
si care se simt bine n prezenta altora, de indivizii singuratici care nu se simt n
largul lor atunci cnd sunt nconjurati de lume, prefernd cel mai adesea retragerea
n intimitate? Avnd n vedere aceasta diversitate de oameni si de situatii, putem
vorbi despre anumite corelatii sau mecanisme cauzale generale, de natura sa ne
ofere o explicatie teoretica a nevoii de afiliere?
n 1959, Stanley Schachter a emis ipoteza ca teama, ngrijorarea, conditiile
stresante de orice fel constituie factori de natura sa provoace si sa amplifice nevoia
noastra de afiliere. Conform teoriei emise de catre Schachter, un pericol extern
strneste frica, ceea ce motiveaza subiectul sa caute si sa agreeze compania altor
oameni, amenintati de acelasi pericol. n studiul clasic al lui Schachter, menit sa
testeze starea de tensiune mpartasita, un grup de studente n psihologie au fost
invitate sa participe la o serie de experimente n care li s-a spus ca urmau sa suporte
socuri electrice. Participantelor din prima conditie li s-a indus o stare de anxietate
intensa, prin anuntul ca socurile administrate vor fi dureroase; participantelor din
cea de a doua conditie li s-a indus o stare de anxietate redusa, fiind prevenite
asupra unor socuri electrice slabe, abia sesizabile. Dupa crearea celor doua stari
diferentiate de anxietate, participantele au fost anuntate ca trebuie sa mai astepte
circa zece minute, deoarece aparatura mai necesita cteva mici ajustari. Fiecarei
studente i s-a oferit posibilitatea sa astepte nceperea experimentului fie de una
singura, fie n compania unei alte participante. Dupa nregistrarea tuturor optiunilor, experimentul s-a ncheiat (vezi Cazul 1 din figura 8.1). Rezultatele au sustinut ipoteza lui Schachter ca dorinta de a fi mpreuna cu altcineva se va manifesta
mai frecvent n cazul participantelor cu grad ridicat de anxietate: 20 dintre cele 32
de studente din prima conditie au ales sa astepte cu altcineva, pe cnd numai 10 din
cele 30 de participante cu anxietate scazuta au facut aceasta optiune.
Schachter s-a ntrebat apoi si de ce oamenii speriati de iminenta unui pericol
prefera sa nu fie singuri. Se puteau emite doua ipoteze: fie ca prezenta altcuiva ar
distrage atentia persoanei speriate de la stimulul provocator de anxietate, fie ca
participantele la experiment doreau compania datorita nevoii de comparatie sociala
cautnd n cealalta persoana o sursa de informatii si un etalon cu care sa si
evalueze propriile reactii. n eventualitatea ca prima ipoteza era corecta, oricine ar
fi fost o companie dezirabila; n cealalta eventualitate, nevoia de compa ratie sociala
ar fi facut dezirabila numai compania unei alte persoane aflate n aceeasi situatie.
ntr-un al doilea experiment, tuturor participantelor li s-a indus o stare de anxietate
intensa, fiind prevenite ca vor suporta socuri electrice puternice si dureroase. Dupa
care li s-a propus sa aleaga ntre a astepta fiecare de una singura sau mpreuna cu
altcineva. De aceasta data, caracteristicile celeilalte persoane au reprezentat variabila independenta. Unui prim grup de participante li s-a oferit alegerea ntre a sta
Psihologie sociala
singure sau n compania altor participante la acelasi ex periment, n vreme ce un al

doilea grup au avut de ales ntre a sta singure sau mpreuna cu alte studente, care
nu participau la experiment, ci si asteptau niste profesori.
Figura 8.1 Nefericirea ndrageste o companie nefericita
INSTRUCTIUNI
PRIVIND SOCUL
Anxietate
intensa
mpreuna
U
X
Cazul 1
mpreuna
X
U
Doua grupe de studente au crezut ca li se vor

administra socuri electrice: dureroase pentru
grupa A, abia sesizabile pentru grupa B
U
Cazul 2
Anxietate
intensa
De ce oamenii speriati prefera compania?
Pentru DISTRAGEREA ATENTIEI de la

stimulul provocator de anxietate?
n acest caz, oricine este potrivit
X
X
U
Pentru COMPARATIE SOCIALA?

n acest caz, celalalt trebuie sa se
afle ntr-o situatie similara
Sursa: Hogg si Vaughan (1998)
Rezultatele Cazului 2 din figura 8.1 arata ca preferinta pentru a fi n compania

cuiva nu se explica prin dorinta de distragere a atentiei: studentele care aveau de
ales ntre a fi singure sau n prezenta altor participante aflate n aceeasi situatie au
optat pentru cea de a doua varianta, pe cnd cele care puteau sa astepte doar n
compania unor studente neimplicate n experiment au preferat sa fie singure. Acest
fapt indica destul de categoric nevoia de comparatie sociala drept principal motiv
de afiliere n situatii de teama, demonstrnd ca nu orice companie poate fi de folos
n astfel de situatii. Se pare ca atunci cnd ne temem sau ne ngrijoreaza ceva, am
prefera sa fim alaturi de alte persoane apasate de aceleasi temeri si de aceleasi griji.
Experimente ulterioare au probat validitatea acestei interpretari n contexte diferite.
De exemplu, n 1989, James Kulik si Heike Mahler au constatat ca pacientii aflati

n asteptarea unei operatii pe cord au preferat sa stea n acelasi salon cu alti pacienti
n stare post-operatorie, spernd sa obtina de la acestia informatii despre ceea ce i
asteapta pe masa de operatie, precum si ncurajari reconfortante, ntruct veneau
din partea unor persoane ce trecusera cu bine printr-o experienta extrem de riscanta
si, implicit, generatoare de anxietate.
Speranta lui Schachter de a fi demonstrat experimental o cauzalitate generala,
enuntata ca lege a stressului mpartasit (shared stress), avnd la baza comparatia
sociala ca factor atenuant al starii de stress si, implicit, amplificator al nevoii de
afiliere, s-a lovit nsa de anumite exceptii de la regula. Nu orice stare de tensiune si
nu orice situatie stresanta stimuleaza nevoia de afiliere. n 1961, Irving Sarnoff si
Philip Zimbardo au realizat un experiment n care participantii au fost facuti sa
creada ca vor trece prin situatii nu riscante sau dureroase, de natura sa i sperie, ci
jenante cum ar fi, de exemplu, sa suga din niste suzete uriase ori sa li se evalueze
gradul de excitatie sexuala n public. n aceste cazuri, cnd stressul se manifesta ca
jena si nu ca frica, dorinta subiectilor de a-si mpartasi starea de stnjeneala cu altii
a nregistrat frecvente minime. Cum se explica faptul ca oamenii care se tem doresc
compania altora, pe cnd cei care se jeneaza cauta singuratatea?
n 1984, Yacov Rof a propus un raspuns ct se poate de simplu: utilitatea. n
interpretarea lui Rof, stressul amplifica dorinta de afiliere numai atunci cnd
compania altcuiva pare a fi de natura sa atenueze impactul situatiei stresante. Participantele lui Schachter aveau motive solide sa creada ca afilierea le-ar fi de folos.
Ele ar fi avut ocazia sa si compare propriile reactii emotionale cu cele manifestate
de celelalte studente, pentru a-si da seama daca au ntr-adevar motive sa se teama.
n schimb, participantilor la studiul lui Sarnoff si Zimbardo afilierea le-ar fi oferit
prea putin. n asteptarea unei situatii jenante, prezenta altora promite mai degraba
sa sporeasca stresul dect sa l atenueze.
Alt gen de situatii n care teoria lui Schachter nu da rezultate sunt acelea care
provoaca emotii negative foarte puternice. Si n astfel de cazuri, oamenii prefera
singuratatea. De exemplu, n 1964, Sheatsley si Feldman au constatat ca persoanele
cel mai afectate de asasinarea presedintelui John Kennedy (clasificate astfel dupa
masurarea gradului lor de admiratie fata de victima atentatului) au manifestat n cel
mai nalt grad dorinta de singuratate. S-ar putea ca atunci cnd sunt profund nenorociti, oamenii sa simta ca nefericirea lor va fi sporita de prezenta altora ori sa le fie
jena de exprimarea necenzurata a starii lor afective. n plus, atunci cnd intensitatea
emotiei i rapeste acesteia orice ambiguitate, nu mai este necesara obtinerea de
informatii din surse exterioare, care sa certifice ori sa infirme adecvarea emotiei
traite de catre subiect.
Pe scurt, nevoia de afiliere poate fi afectata de stari si situatii temporare, cum
ar fi, de exemplu, teama sau jena. n astfel de situatii, nu ne dorim sa fim alaturi de
oricine, ci numai de anumiti indivizi, aflati n aceeasi situatie; alteori, ne dorim mai
degraba singuratatea. Atenuarea anxietatii este doar una din conditiile care invoca
procesul de comparatie sociala. ntr-un context mai larg, noi facem astfel de com paratii ori de cte ori tinem seama de opiniile unui grup specific, anume cel alcatuit
Psihologie sociala
din prietenii nostri. Cum anume se integreaza indivizii n cercurile lor de prieteni
vom cerceta n sectiunea urmatoare, menita sa raspunda la ntrebarea: de ce anumiti
indivizi ne atrag mai mult dect altii?
Povara singuratatii
Desi aproape fara exceptie oamenii au nevoie de ceilalti, un numar apreciabil de
indivizi sunt dureros de timizi, inhibati, stngaci n societate si ezitanti n a se apropia de alte persoane. Timiditatea este un fenomen mai des ntlnit dect s-ar putea
crede. n 1977, Zimbardo a constatat ca aproximativ 40% dintre americani se
auto-descriu ca fiind timizi; coeficienti ridicati s-au nregistrat si n alte tari: 31% n
Israel, 40% n Germania, 55% n Taiwan sau 60% n Japonia. Persoanelor timide le
este greu sa faca noi cunostinte, sa converseze lejer, sa sune pe cineva pentru a fixa
o ntlnire ori sa se amuze la petreceri. Si mai rau e faptul ca i resping pe ceilalti
poate fiindca le este lor nsile teama sa nu fie respinsi. Rezulta de aici instalarea
unui model de comportament de evitare a riscurilor, care i face pe timizi sa se
astepte aproape ntotdeauna la momente penibile n cadrul interactiunilor sociale.
Timiditatea poate fi o caracteristica nnascuta sau una dobndita n urma unor
relatii interpersonale esuate, generatoare de anxietati fata de posibila lor repetitie.
Indiferent de cauze, timiditatea are consecinte dureroase: persoanele timide se
autoevalueaza negativ, se asteapta sa dea gres n relatiile lor sociale, se considera
vinovate ori de cte ori se ntmpla acest lucru si sunt conformiste din cauza fricii
de a nu fi respinse de catre ceilalti. Cel mai rau e faptul ca multi timizi ajung sa se
izoleze, suferind de singuratate.
Singuratatea este nsotita de tristete si durere, fiind considerata una din cele
mai neplacute experiente (vezi tabelul 8.1). Unii cercetatori simplifica lucrurile,
definind singuratatea n termeni obiectivi si cuantificabili, drept o discrepanta ntre
nivelul contactelor sociale pe care le realizeaza o persoana si nivelul celor dorite;
altfel spus, cu ct cineva are mai putine contacte sociale, cu att se simte mai
apasat de singuratate. n realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Atunci cnd vorbim
de singuratate ne referim la o stare subiectiva. Un ins poate fi lipsit de prezenta
altora, fara sa aiba sentimentul de sing uratate; numai atunci cnd lipsa contactelor
sociale este resimtita negativ avem de-a face cu solitudinea. n plus, exista cel putin
doua forme de singuratate: izolarea emotionala, caracterizata prin lipsa atasamentului afectiv profund fata de alte persoane, si izolarea sociala, care consta n lipsa
prietenilor, asociatilor sau rudelor.
De multe ori, aceste doua forme de singuratate nu stau laolalta. De exemplu, se
pot ntlni persoane care au o multime de cunostinte, nelipsite de la petreceri si alte
ocazii mondene, frecventnd numeroase cercuri si care, totusi, nu sunt atasate cu
adevarat de nimeni. n astfel de cazuri, individul poate suferi de o adnca solitudine
n pofida aparentelor contrare.
Cine sufera cel mai mult de solitudine? Cercetarile psihosociologice infirma
stereotipul conform caruia persoanele vrstnice sunt si cele mai singuratice; numeroase studii atesta faptul ca n societatea occidentala cei mai afectati de singuratate
sunt adolescentii si tinerii, cu vrste ntre 18 si 30 de ani. n realitate, singuratatea

pare sa descreasca n anii de maturitate, cel putin pna n momentul n care problemele de sanatate ale senectutii ncep sa limiteze contactele sociale.
Tabelul 8.1 Scala singuratatii (Russell et al., 1978)
Stabiliti ct de frecvent va descrie fiecare dintre urmatoarele propozitii.
D nseamna Am deseori acest sentiment
U nseamna Am uneori acest sentiment
R nseamna Am rareori acest sentiment
N nseamna Nu am niciodata acest sentiment
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
Ct de des va simtiti nefericit(a) facnd attea lucruri singur(a)?

Ct de des simtiti ca nu aveti cu cine sta de vorba?
Ct de des nu mai suportati sa fiti att de singur(a)?
Ct de des aveti sentimentul ca nimeni nu va ntelege?
Ct de des va surprindeti asteptnd o scrisoare sau un telefon?
Ct de des va simtiti cu totul singur(a)?
Ct de des aveti sentimentul ca nu sunteti n stare sa va
deschideti sufletul si sa comunicati cu cei din jur?
Ct de des tnjiti sa fiti n compania cuiva?
Ct de des simtiti ca va este greu sa va faceti prieteni?
Ct de des va simtiti respins si exclus de catre ceilalti?
D
D
D
D
D
D
U
U
U
U
U
U
R
R
R
R
R
R
N
N
N
N
N
N
D
D
D
D
U
U
U
U
R
R
R
R
N
N
N
N
Evaluare: La fiecare ntrebare, acordati-va 1 punct daca ati raspuns niciodata (N),
2 puncte daca ati raspuns rareori (R), 3 puncte daca ati raspuns uneori (U) si 4 puncte
daca ati raspuns deseori (D). Scorul total al solitudinii dvs. se calculeaza prin nsumarea
punctelor acordate la fiecare ntrebare. Conform acestei scale, scorul mediu n rndul
studentilor americani este de 20.
Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)
Cum ncearca oamenii sa diminueze efectele apasatoare ale singuratatii? ntrebati la ce strategii comportamentale recurg mpotriva singuratatii, un esantion de
studenti americani au declarat urmatoarele abordari tipice: 96% au spus ca uneori
sau chiar frecvent se straduiesc sa fie mai prietenosi fata de ceilalti; 94% cauta sa
ignore problema citind sau privind la televizor; 93% au depus eforturi sporite
pentru a reusi n alte aspecte din vietile lor. Unii au declarat ca ncearca sa si
ocupe timpul alergnd, mergnd la cumparaturi, spalnd masina ori gasindu-si alte
ocupatii de acest gen. Altii au ncercat totusi sa descopere noi modalitati de a-si
face cunostinte, s-au straduit sa si amelioreze nfatisarea fizica ori au purtat discutii despre problemele lor cu un prieten, cu o ruda sau cu un psiholog. Desi mai
putin numerosi, destui studenti au marturisit ca se simt att de disperati, nct beau
sau consuma droguri pentru a-si alunga din suflet sentimentul de singuratate.
Psihologie sociala
Atractia interpersonala
Afilierea este un prim pas necesar pentru nasterea unei legaturi mai apropiate cu
cineva. Dar fiecare dintre noi se simte atras de catre unii oameni mai mult dect de
catre altii. Daca v-ati ndragostit vreodata la prima vedere, daca ati trait emotiile si
surescitarea primei ntlniri cu cineva sau daca v-au ncntat primii pasi catre o
noua relatie de prietenie, atunci stiti ce nseamna cuvntul atractie. Dar nu la toti
oamenii atractia se manifesta la fel. Cnd faceti cunostinta cu cineva, ce trasaturi
de personalitate va atrag atentia n mod deosebit? Credeti ca familiaritatea cu o
anumita persoana va face sa o pretuiti din ce n ce mai mult sau dimpotriva? Sunteti
de parere ca cine se aseamana se aduna sau ca opusii se atrag? Va lasati cuceriti
de frumusetea fizica a cuiva sau credeti ca aparentele nseala? Ce fel de situatii sau
mprejurari va stimuleaza dorinta de a va apropia de cineva, netezind calea spre
ndeplinirea acestei dorinte? Vom ncerca sa raspundem acestor ntrebari trecnd
mai nti n revista principalele modele teoretice care stau la baza diferitelor explicatii propuse fenomenului de atractie interpersonala.
Perspective teoretice asupra atractiei interpersonale

Rareori se ntmpla n psihosociologie ca o singura teorie sa explice n totalitate un
anumit fenomen. Cel mai adesea, cteva teorii distincte ofera perspective variate
asupra diferitelor aspecte ale aceluiasi proces. Nu fac exceptie nici explicatiile teoretice ale atractiei interpersonale. La cel mai nalt nivel de generalitate, acestea se
pot mparti n teorii cognitiviste, care definesc natura umana prin nevoia de consistenta cognitiva, si teorii behavioriste, care urmaresc sa explice comportamentul
uman prin mecanismele procesului de nvatare prin conditionare: ntarirea anumitor
modele de actiune prin recompensarea lor, respectiv evitarea altor modele actionale
ce sunt nsotite de sanctiuni sau pedepse. n cele ce urmeaza vom prezenta una din
teoriile cognitiviste importante anume teoria echilibrului. Perspectivele de esenta
behaviorista sunt destul de variate. Vom privi pe scurt doua abordari tipice, axate
pe invocarea mecanismelor de conditionare, si alte doua interpretari ce se bazeaza
pe un model economic al comportamentului uman.
Teoria echilibrului
Acest demers de orientare cognitivista se concentreaza asupra proceselor mintale
mai degraba dect asupra realitatii obiective (vezi si Capitolul 3). Teoria sugereaza
ca ne plac indivizii asemanatori cu noi deoarece acordul este o experienta reconfortanta, generatoare de afecte pozitive. Atunci cnd doi indivizi se simpatizeaza
reciproc si descopera, la un moment dat, existenta unui anumit dezacord ntre ei
privind fie o atitudine, fie opinia despre un obiect, persoana ori situatie se naste o
anumita tensiune, de natura sa instaleze o stare de dezechilibru. Pentru atenuarea
tensiunii si restabilirea echilibrului, unul dintre parteneri sau amndoi si vor modi-
fica perceptiile, facndu-le sa fie din nou consensuale. Daca oamenii percep deosebirile dintre ei de cum fac cunostinta, nu se vor placea unul pe celalalt, datorita
unei stari de dezechilibru, pe care nimeni nu se va stradui sa o nlature, de vreme ce
nu exista un echilibru anterior care sa fie restabilit.
Aceasta interpretare nu rezista n toate interactiunile noastre sociale. Uneori ne
place sa fim vazuti de catre ceilalti ca niste indivizi deosebiti, ceea ce ne face sa ne
simtim unic i si cu totul aparte. S-a constatat, totodata, ca daca se nlatura teama de
a fi respinsi din cauza deosebirilor dintre noi si alte persoane, stiind de la nceput ca
celalalt este dispus sa accepte alte puncte de vedere, neasemanarea nu mai constituie
un obstacol n calea interactiunii si a atractiei reciproce.
Teorii ale nvatarii prin conditionare

n cea mai simpla versiune, perspectiva behaviorista considera ca ne sunt simpatice
persoanele care ntmplator sunt de fata atunci cnd primim o recompensa, chiar
daca nu au nimic de-a face cu placutul eveniment. De exemplu, un experimentator
evalueaza creativitatea unui individ, o a treia persoana aflndu-se de fata. n studiul
lor din 1969, Griffit si Guay au constatat ca participantii -i au placut mai mult att
pe experimentator, ct si pe martor dupa o evaluare favorabila si mult mai putin
dupa ce li s-au comunicat scoruri nefavorabile desi numai unul dintre cei doi le
acordase calificative. Este o interpretare neconcludenta, deoarece fenomenul poate
primi si o alta explicatie cognitiva. De exemplu, participantii la experimentul mai
sus mentionat puteau sa si nchipuie ca martorul mpartaseste opinia experimentatorului despre creativitatea lor.
O interpretare ceva mai elaborata este modelul conditionarii afective, elaborat
de Byrne si Clore (vezi figura 8.2) si care include urmatoarele caracteristici:
Oamenii identifica stimulii ca recompense sau pedepse, dupa care urmaresc sa
i obtina pe cei din prima categorie si sa-i evite pe ceilalti.
Sentimente pozitive se asociaza cu stimulii-recompensa si sentimente negative
cu stimulii-pedeapsa.
Un stimul este evaluat n functie de sentimentele pe care le strneste. Evaluarea este favorabila daca sentimentele sunt pozitive, nefavorabila daca sentimentele sunt negative.
Orice stimul neutru care ntmplator este asociat cu o recompensa va provoca
sentimente pozitive, n vreme ce, daca este asociat cu o pedeapsa, va strni
sentimente negative.
Prin urmare, oamenii pot fi simpatici sau antipatici, placuti sau nesuferiti dupa
cum sunt asociati cu sentimente pozitive sau negative. n 1971, Griffit si Veitch au
realizat un experiment care confirma aceasta interpretare. Niste necunoscuti au
facut aceleasi declaratii n fata unor participanti aflati fie n conditii dezagreabile
(caldura, aglomeratie), fie n conditii agreabile. Celor din prima conditie necunos cutii li s-au parut mult mai putin simpatici dect celorlalti. Concluzia a fost aceea
ca spusele necunoscutilor (stimulul neutru) s-a asociat cu sentimentele negative
provocate de conditiile dezagreabile.
Psihologie sociala
Figura 8.2 Modelul conditionarii afective (Clore si Byrne, 1974)
CONTEXT
Stimul
AFECT
REZULTAT
Valoare
X.
Recompensa
Y.
Neutru
Z.
Pedeapsa
Y.
Neutru
Sentimente pozitive
X este simpatic
Y este simpatic
Sentimente negative
Z este antipatic
Y este antipatic
Teoria schimbului social

Desi se poate considera ca face parte din familia modelelor behavioriste, cel putin
n abordarea relatiilor interpersonale teoria schimbului social merge mai departe
dect teo riile clasice ale conditionarii, ntruct adopta o perspectiva interactiva. Ea
se concentreaza asupra faptului ca n orice relatie exista cel putin doi parteneri care,
dupa cum sugereaza denumirea sa, fac un schimb de beneficii sau de recompense.
Piata schimburilor interpersonale: costuri si beneficii
Adoptnd un model teoretic behaviorist, transcris n termeni economici, n 1961 G.
C. Homans porneste de la premisa ca o anumita persoana ne place sau ne displace
n functie de raportul dintre costurile si beneficiile pe care le implica relatia cu acea
persoana. Cnd facem cunostinta cu cineva, fiecare dintre si pune constient sau
inconstient ntrebarea: ct ma costa sa obtin un beneficiu din partea acelei persoane? Trebuie avut n vedere faptul ca ambii parteneri si pun aceeasi ntrebare,
astfel nct bilantul fiecaruia dintre ei depinde de interactiunea lor.
Dorind sa elimine orice componenta inefabila din esenta relatiilor interpersonale, aceasta viziune economica asupra interactiunii sociale considera ca n toate
situatiile indivizii negociaza un schimb de bunuri, servicii, informatii, bani, status,
alaturi de care, printre alte beneficii pot fi contabilizate si placerile dragostei, buna
dispozitie, caldura afectiva etc. n trocul cu aceste resurse, indivizii adopta, cel
mai adesea, o strategie minimax : cu alte cuvinte, chiar fara sa ne dam seama, cu
totii urmarim sa obtinem din relatiile noastre interpersonale cstiguri maxime cu
costuri minime.
Desi multi vor considera ca avem de-a face cu o interpretare searbada si res pingator de proz aica, teoria schimbului social s-a bucurat, cel putin o vreme, de
multa atentie, ndeosebi dupa expunerea ei ampla de catre John Thibaut si Harold
Kelley (Psihologia sociala a grupurilor, 1959). Premisa lor de baza este ct se
poate de simpla: relatiile interpersonale care ofera beneficii mai mari cu costuri mai
mici vor fi cele mai satisfacatoare si mai durabile. Cnd vorbim de relatii intime,
cstigurile includ iubire, companie, consolare n momentele grele ori satisfactii
sexuale. Costurile includ eforturile necesare pentru mentinerea relatiei, stari conflic tuale, compromisuri si sacrificarea altor oportunitati de interactiune sociala.
Aceste costuri si beneficii nu se ivesc ntr-un vacuum psihologic. Indivizii
intra ntr-o relatie cu anumite expectatii n ceea ce priveste bilantul pe care se
considera ndreptatiti sa l obtina. Thibaut si Kelley denumesc nivel de comparatie
(comparison level) beneficiul net mediu pe care o persoana se asteapta sa l realizeze
n cadrul unei relatii. Indivizii cu un NC ridicat urmaresc numai relatii profitabile,
pe cnd cei cu un NC scazut sunt mai putin pretentiosi. Situatiile care depasesc
asteptarile cuiva sunt mai satisfacatoare dect acelea care nu satisfac pe deplin
aceste asteptari. O relatie nu prea grozava n sine poate fi destul de multumitoare
pentru un ins cu un NC scazut.
Thibaut si Kelley arata ca si un alt gen de expectatie joaca de asemenea un rol
important. Prin nivel de comparatie a alternativelor (comparison level for alternatives) prescurtat NCalt ei se refera la expectatiile cuiva n legatura cu ceea ce
ar obtine ntr-o situatie alternativa. Daca apreciaza ca beneficiile accesibile n urma
altor relatii sunt ridicate, oamenii sunt mai putin interesati de pastrarea relatiilor lor
actuale. Daca li se ofera nsa putine alternative mai convenabile (un NCalt scazut),
oamenii vor avea tendinta sa si continue relatiile n care sunt deja implicati, chiar
daca acestea nu se ridica la nivelul asteptarilor (NC).
Un al treilea element al schimbului social este investitia: resursele consumate
de catre cineva n stabilirea si mentinerea unei relatii, resurse pe care persoana respectiva nu le mai poate recupera dupa ce relatia nceteaza. Daca nu te mai satisface
o anumita relatie, e foarte simplu sa-ti fac i bagajele si sa pleci. Cum ramne nsa cu
eforturile tale de a pastra relatia? cu toate oportunitatile din viata romantica sau din
cariera la care ai renuntat de dragul unei anumite persoane? n mod natural, cu ct e
mai mare investitia cuiva ntr-o relatie interpersonala, cu att sporesc devotamentul
si implicarea sa n relatia respectiva. Cadrul conceptual al schimbului social este
reprezentat n figura 8.3.
Teoria echitatii
Expusa de Walster si Berscheid n 1978, teoria echitatii subliniaza nca un as pect al
relatiilor interpersonale tratate dintr-o perspectiva economica. Potrivit acestei teorii,
oamenii sunt satisfacuti n cel mai nalt grad de acele relatii n care raportul dintre
ceea ce obtin de pe urma ei (beneficii) si ceea ce introduc n ea (contributii) este
asemanator pentru ambii parteneri. Societatea occidentala se bazeaza pe un sistem
de schimburi sociale n care oamenii urmaresc stabilirea si mentinerea unor relatii
Psihologie sociala
echitabile. Drept urmare, ei cred ca beneficiile fiecarui participant la schimburile

sociale trebuie sa fie corecte sau juste. Aceasta conceptie este sustinuta si ntarita
de legi juridice si norme morale, care exercita att o presiune externa, ct si una
interna n directia respectarii regulilor.
Figura 8.3
Componentele schimbului social
Beneficii
Costuri
Nivel de
comparatie (NC)
Devotament
Teoria echitatii urmareste sa explice modul n care oamenii apreciaza corectitudinea schimburilor sociale si felul n care actioneaza atunci cnd, n opinia lor,
aceste schimburi sunt incorecte. n principiu, acest model teoretic emite predictia
potrivit careia indivizii se asteapta ca resursele sa fie alocate n mod just sau drept,
adica proportional cu contributiile fiecarui participant la schimbul social. Formula
de baza a relatiilor echitabile dintre doi parteneri A si B este:
beneficiile lui A
beneficiile lui B
=
contributiile lui B
contributiile lui B
Individul estimeaza mai nti raportul dintre ceea a investit ntr-o relatie si cstigurile pe care aceasta i le ofer a. Acest raport este comparat apoi cu bilantul partenerului. Daca cele doua rapoarte sunt egale, oamenii se simt tratati n mod corect sau
just; daca ntre ele exista discrepante sesizabile, relatia este apreciata ca fiind incorecta sau nedreapta. Prin urmare, echitatea unei relatii interpersonale se defineste
ca situatie n care beneficiile tuturor participantilor (cstiguri minus costuri) sunt
proportionale cu contributiile fiecaruia. Aceasta este regula dreptatii distributive .
Ori de cte ori avem sentimentul inechitatii, suntem motivati sa actionam n
vederea eliminarii lui, avnd de ales ntre urmatoarele strategii: fie modificarea
beneficiilor sau a contributiilor noastre; fie modificarea perceptiilor noastre privind

bilantul nostru si cel al partenerului. De regula, individul apeleaza la numai una
dintre cele doua strategii de restabilire a echitatii ntr-o situatie concreta. Daca nici
una din ele nu da rezultate, iar raportul dintre beneficii si contributii se situeaza sub
nivelul de comparatie al individului, relatia are toate sansele sa se destrame.
n teorie suna destul de convingator, dar stabilirea exacta a corectitudinii alocarii resurselor este complexa si dificila. n practica, o societate functioneaza pe
baza unor norme, care orienteaza comportamentul social. Iata cteva exemple:
o norma de echitate, cum ar fi regula dreptatii distributive;
o norma de justitie sociala, potrivit careia cantitatea resurselor alocate fiecarui
individ trebuie sa fie proportionala cu nevoile sale;
o norma egalitara, potrivit careia toti indivizii ar trebui sa primeasca resurse
identice.
Ca mai toate teoriile cu grad nalt de generalitate, si aceste modele teoretice ale
atractiei interpersonale sufera de un pronuntat schematism, care ne face sa credem
ca fiecar e din ele ofera o explicatie plauzibila a fenomenului, dar si ca, totodata,
nici unul nu surprinde toate elementele structurale si toate etapele procesuale ale
mult prea variatelor forme concrete de atractie dintre oameni. Pe de alta parte,
schematismul teoriilor generale face ca si testarea lor empirica sa nu fie totdeauna
destul de concludenta. Dupa cum se arata n Capitolul 1, descoperirile cele mai
semnificative din psihologia sociala si cel mai bine sustinute cu probe empirice se
pot afla n gama foarte variata de midi-teorii sau teorii cu nivel de generalitate mai
restrns, care se focalizeaza asupra unor laturi sau aspecte ale fenomenelor studiate.
n aceasta categorie se situeaza interpretarile teoretice din paragrafele urmatoare.
Influente situationale asupra atractiei interpersonale

Desi teoriile care demonstreaza existenta unor nevoi fundamentale de interactiune
sociala ne ajuta sa ntelegem de ce prezenta celorlalti reprezinta ca atare un cstig
sau un beneficiu, ele nu ne ofera niste raspunsur i explicite la acele ntrebari legate
de caracteristicile specifice ale oamenilor care ne atrag si nu clarifica suficient o
problema esentiala: de ce nu toti oamenii ne atrag n egala masura, ci numai pe unii
dintre ei i dorim ca prieteni, asociati sau iubiti, n vreme ce restul ne lasa indiferenti
sau chiar ne displac? Spre a raspunde mai exact si mai concret acestor ntrebari, se
cer analizate cteva aspecte cu rol important n manifestarea de facto a atractiei
interpersonale: anumite circumstante sau situatii care favorizeaza apropierea dintre
oameni, avantajndu-i pe unii dintre ei mai mult dect pe altii ; caracteristicile
intrinseci ale indivizilor, care i fac pe unii sa fie, indiferent de mprejurari, mai
atragatori dect altii frumusetea fizica jucnd, sub acest aspect, un rol esential; n
sfrsit, factorii relationali de natura sa amplifice ori sa diminueze compatibilitatea
dintre anumiti indivizi, explicnd de ce anumite tipuri de personalitate se atrag
reciproc.
Psihologie sociala
Proximitatea
Este att de evident nct cel mai adesea nu sesizam faptul ca accidentele geografice stabilesc cine ne sunt prietenii sau persoanele iubite. Gnditi-va, de pilda,
la cei mai dragi prieteni din copilarie: n marea majoritate a cazurilor, acestia erau
probabil baieti si fete care locuiau foarte aproape de voi. Acest fenomen se produce
si n caminele studentesti sau n dormitoarele din armata; suntem nclinati sa fim
mai apropiati sufleteste de cei care se afla n imediata noastra vecinatate. La fel
stau lucrurile si n relatiile maritale. Analiznd 5000 de certificate de casatorie, un
studiu din 1932 a constatat ca 33% dintre cuplurile americane investigate erau formate din persoane care, nainte de casatorie, locuiau la distanta de cel mult cinci
strazi una de cealalta, procentul scaznd o data cu cresterea distantei geografice.
Una dintre primele demonstratii ale importantei proximitatii n determinarea
atractiei interpersonale apartine lui Festinger si colaboratorilor sai. n 1950, ei au
studiat dezvoltarea relatiilor de prietenie n caminele pentru studenti casatoriti de la
MIT si au facut cteva constatari interesante si semnificative. De exemplu, exista o
strnsa asociere ntre alegerea prietenilor si proximitatea apartamentelor. Cuplurile
ce locuiau n garsoniere cu usi alaturate erau mai frecvent prieteni dect acelea despartite de doua usi si asa mai departe. De asemenea, studentii care locuiau n
apropierea cutiilor postale sau a scarilor aveau mai multi prieteni n cladire dect
aceia care locuiau mai departe de aceste facilitati. Cei care locuiau n apropierea
unor puncte de trafic mai intens se bucurau de cea mai mare popularitate.
Proximitatea nu duce invariabil la atractie interpersonala. n 1978, Berscheid
si Walster au evidentiat, bazndu-se pe rapoartele politiei, ca de multe ori spargerile si agresiunile fizice au drept victime cunostinte sau rude ale infractorilor, iar
circa o treime din numarul crimelor se produc n urma unor certuri n familie. Prin
urmare, n anumite conditii (vezi Capitolul 10), proximitatea duce la ostilitate.
Cu toate acestea, n mod obisnuit, proximitatea favorizeaza atractia interpersonala. O explicatie a acestui fapt ar putea fi aceea ca oamenii pot obtine beneficii
(companie, aprobare sociala, ajutor etc.) din partea celor aflati n apropiere cu cos turi relativ mai scazute dect n cazul altora a caror prezenta s-ar putea dobndi cu
eforturi sporite din cauza departarii. n plus, avem mai multe informatii despre cei
aflati n imediata vecinatate. Newcomb sugereaza ca volumul de informatii placute
tinde sa fie mai mare dect cantitatea de informatii neplacute; daca ipoteza lui este
corecta, atunci creste probabilitatea de a ne simti atrasi de catre aceia despre care
detinem mai multe informatii.
Efectul simplei expuneri

Desi plauzibila, explicatia propusa de catre Newcomb are un suport experimental
subtire. Ea este nsa rezonanta cu o alta ipoteza extrem de interesanta, potrivit
careia simpla expunere la orice stimul este de natura sa sporeasca atractivitatea
stimulului respectiv.
Experimentul clasic de la care porneste studiul acestui fenomen a fost realizat

de catre Rick Crandell n 1972. Timp de un semestru, studentii lui Crandell au
putut vedea, pe un colt al tablei, niste cuvinte stranii, de fapt niste combinatii de
litere ce nu aveau nimic de-a face nici cu limba engleza, nici cu continutul prelegerilor la care asistau. Ceea ce varia de la un curs la altul era frecventa cu care apareau cuvintele ciudate pe tabla. Unele au aparut numai de cteva ori, pe cnd altele
au putut fi vazute de douazecisicinci de ori. La sfrsitul semestrului, studentii au
raspuns la un chestionar pe baza caruia s-a putut estima reactia lor favorabila sau
mai putin favorabila fata de cuvintele ininteligibile scrise pe tabla. Dupa prelucrarea
statistica a datelor, concluziile au fost clare: cu ct un cuvnt fusese expus de mai
multe ori pe tabla, cu att primea o apreciere mai favorabila. Simpla expunere mai
frecventa la un stimul parea sa determine o crestere a atitudinii pozitive fata de el.
Studentilor le-au placut mai mult cuvintele mai familiare dect cele cu care se
obisnuisera ntr-o mai mica masura.
Studiul lui Crandall a demonstrat existenta a ceea ce se cunoaste sub denumirea
de fenomenul sau efectul simplei expuneri. n esenta, e vorba de faptul ca expunerea repetata la orice fel de stimul este suficienta pentru a intensifica reactia pozitiva fata de stimul. Fenomenul a fost verificat si confirmat experimental n domenii
variate, printre care evaluarea unor cuvinte, a unor piese muzicale sau imagini
plastice si, nu n ultimul rnd, a unor persoane.
ntr-un studiu din 1968, Zajonc le-a cerut subiectilor sa ordoneze pe o scala de
preferinte mai multe fructe, flori, legume si arbori si a constatat ca, n fiecare categorie, denumirile cele mai des uzitate au ntrunit cele mai favorabile aprecieri. De
exemplu, marul, trandafirul, porumbul si pinul au primit scoruri maxime, n vreme
ce mango, acacia, pastrnacul sau begonia scoruri minime. Desigur, aceasta este o
proba corelationala, nu cauzala: este posibil ca gradul de apreciere favorabila sa nu
creasca datorita unei frecvente sporite a cuvintelor ci, dimpotriva, se poate ca utilizarea mai frecventa a termenilor sa se datoreze unei aprecieri sporite dupa cum
este, de asemenea, posibil ca ambele fenomene sa fie deopotriva efectele unui al
treilea factor.
Dovezi mai concludente ca simpla expunere determina aprecierea favorabila se
obtin atunci cnd frecventa este manipulata experimental. Nu este necesar ca
subiectii sa si constientizeze expuner ea la stimuli pentru ca efectul sa se produca.
ntr-un experiment tipic, participantii recepteaza imagini prezentate n mare viteza
o expunere de la una la cinci milisecunde astfel nct ei nu si dau seama de
receptarea lor si nu au cum sa nregistreze faptul ca unii dintre stimuli apar mai des
dect altii. Dupa acest bombardament imagistic, participantilor li se arata fiecare
imagine si li se cere sa raspunda la doua ntrebari: Va place? si Ati mai vazut
vreodata aceasta imagine? Probabil ca antic ipati rezultatul. Cu ct un stimul este
prezentat mai frecvent, cu att el place mai mult si mai multor participanti chiar
daca nici unul dintre ei nu si aminteste sa fi avut vreodata perceptia lui anterioara.
Aceste rezultate demonstreaza ca efectul simplei prezente ne poate influenta chiar
si inconstient; de fapt, efectul este mai puternic n atari conditii.
Psihologie sociala
Chiar si soarecii expusi anumitor piese muzicale par sa le agreeze mai mult pe
acelea care le sunt cele mai familiare. De exemplu, ntr-un experiment doua grupe
de soareci petrec douasprezece ore pe zi ascultnd fragmente compuse de doi com pozitori extrem de diferiti Mozart si Schoenberg timp de cincizecisidoua de
zile. Dupa o pauza de cincisprezece zile, preferintele muzicale ale soarecilor au fost
testate dndu-li-se posibilitatea sa-si schimbe pozitia n interiorul custilor astfel
nct sa activeze un comutator care sa alterneze fragmentele muzicale ale celor doi
compozitori. Dupa cum era previzibil n conformitate cu efectul simplei expuner i,
soarecii au ales muzica cea mai familiara. Remarcabil este faptul ca n timpul
perioadei de testare nu au fost auzite aceleasi piese care fusesera ascultate nainte.
Prin urmare, preferintele animalelor aveau n vedere un anumit stil muzical destul
de surprinzator daca avem n vedere ca e vorba de niste soareci de laborator!
Nu e de loc surprinzator nsa faptul ca efectul simplei expuneri se produce si n
cazul atractiei interpersonale: ceilalti factori fiind de valori egale, cu ct o persoana
este ntlnita mai frecvent de catre cineva, cu att acea persoana este mai atragatoare. n 1992, Richard Moreland si Scott Beach au ales drept complice patru studente cu nfatisare comuna. Una dintre ele a avut de ndeplinit o sarcina foarte
simpla: i s-a facut doar o fotografie. Celelalte trei au asistat la mai multe cursuri ale
unei serii de studenti participanti fara sa stie la experiment: una a fost prezenta la
cursuri de cinci ori, a doua de zece ori, iar a treia de cincisprezece ori. La sfrsitul
semestrului, studentilor din anul respectiv li s-au prezentat fotografiile celor patru
studente si li s-a cerut sa le clasifice dupa mai multe criterii (popula ritate, onestitate,
inteligenta si atractivitate fizica), notnd si ct de mult timp le-ar placea sa petreaca
mpreuna ori sa colaboreze la realizarea unui proiect cu fiecare din ele. Rezultatele
s-au distribuit ca margelele pe ata: cu ct participase la mai multe cursuri, cu att
una din cele patru complice a fost considerata mai atragatoare.
Familiaritatea poate sa influenteze pna si auto-evaluarile noastre. Imaginati-va
ca aveti o fotografie care va reprezinta n doua ipostaze: asa cum apareti n fata
obiectivului si imaginea simetrica n oglinda. Pe care dintre cele doua ipostaze o
preferati? Theodore Mita a facut acest experiment cu un grup de studente si a constatat ca majoritatea au preferat imaginea n oglinda, n vreme ce colegele lor au
preferat fotografiile normale. n ambele cazuri, a fost preferata imaginea cea mai
familiara.
Orict de puternic, efectul simplei expuneri are anumite limite. n primul rnd,
atunci cnd ceva sau cineva ti displace de la nceput, repetitia expunerii poate nrautati lucrurile, genernd dezgust n loc de atractie. A doua limita este chiar frec venta expunerii. Nu vi s-a ntmplat niciodata sa ascultati la nesfrsit o melodie
care, cel putin o vreme, v-a ncntat, pentru ca, dupa un timp, sa n-o mai suportati?
ori sa va scrbiti de o mncare savuroasa la nceput, dar pe care ati consumat-o
prea des? Este o reactie des ntlnita. Experimentele au aratat ca un stimul frecvent
prezentat si pierde impactul daca este supraexpus mai ales n cazul indivizilor
care se plictisesc repede.
Atractivitatea fizica
Ce va intereseaza cel mai mult sa gasiti n persoana unui prieten sau iubit? Inteligenta? Caldura sufleteasca? Simtul umorului? Ct de importanta este nfatisarea
fizica a cuiva? Pe cnd eram copii, ni se spunea ca aparentele nseala si ca nu tot ce
zboara se mannca, iar anglo -americanii au o vorba foarte nteleapta: beauty is
only skin deep frumusetea nu e mai adnca dect grosimea pielii. Cu toate astea,
adulti fiind reactionam mult mai favorabil fata de indivizii cu fizic atragator dect
fata de cei mai putin aratosi. n societatea noastra, frumusetea este o forta de luat n
seama.
Slabiciunea fata de frumusete se manifesta n cele mai variate situatii, dupa
cum o dovedesc o multime de studii experimentale.
Un grup de profesori au primit fiecare cte o caracterizare a unui baiat sau a

unei fete de clasa a cincea si o fotografie. Informatia furnizata era n toate
cazurile identica (fiind vorba de aceeasi caracterizare), dar fotografiile prezentau fie copii foarte frumosi, fie copii ceva mai urtei. Profesorii care au asociat
caracterizarea cu fotografia unui elev mai aratos au emis o apreciere mult mai
favo rabila asupra calitatilor si potentialului de performanta scolara al elevului.
Experimentatori de ambele sexe i-au abordat pe studentii ntlniti ntr-un cam pus universitar american, ncercnd sa-i convinga sa semneze o petitie. Cu ct
aratau mai bine, cu att experimentatorii au obtinut mai multe semnaturi.
Judecatori din Texas au fixat cautiuni mai mici si au dat amenzi mai reduse
unor suspecti care n prealabil fusesera apreciati, de catre un grup de control,
drept aratosi.
Mai multor studenti li s-a cerut sa noteze doua eseuri de calitati evident inegale (ce fusesera n prealabil evaluate de catre un grup de control, numai pe
baza lecturii celor doua lucrari). Participantii au primit, odata cu eseul, si cte
o fotografie a pretinsei autoare. n prima conditie, eseul bun a fost asociat mai
nti cu fotografia unei studente atragatoare, apoi cu portretul unei tinere cu
nfatisare modesta; n cea de-a doua conditie, eseul slab a fost asociat, pe rnd,
cu fiec are din cele doua fotografii. Trist, dar adevarat si de loc surprinzator,
notele cele mai mari au fost acordate studentei aratoase (vezi graficul 8.1).
Economistii stiu prea bine din experienta confirmata de cercetarile psihosociologilor ca persoanele fizic atragatoare sunt angajate mai usor, cstiga mai bine
si promoveaza mai repede dect alte persoane, cu nimic inferioare n alte privinte,
exceptnd aspectul mai putin cuceritor.
Totul pare teribil de superficial. Dar nainte de a ncerca sa explicam de ce cu
totii avem, mai mult sau mai putin, tendinta de a-i favoriza pe semenii nostri mai
atragatori, vom zabovi putin asupra unei probleme esentiale: n ce consta frumusetea
fizica? Este ea o caracteristica umana obiectiva si masurabila, precum naltimea,
greutatea sau culoarea parului, sau este o trasatura subiectiva, aflata mai degraba n
ochiul privitorului? Fiecare din cele doua puncte de vedere si are sustinatorii sai.
Psihologie sociala
Graficul 9.1 Atractivitate si obiectivitate
Fotografie atragatoare
Fotografie de control
Fotografie neatragatoare
Notele acordate de studenti
Eseu bun
Eseu slab
Calitatea reala a eseului
Ce este frumusetea?
Unii cercetatori considera ca anumite figuri sunt n mod intrinsec mai atragatoare
dect altele. Iata cteva dintre argumentele lor. n primul rnd, atunci cnd oameni
foarte diversi, chiar din culturi sau de rase diferite, sunt pusi sa clasifice diferite
chipuri sau corpuri umane pe o scala de la 1 la 10, se constata un consens ridicat.
De exemplu, Michael Cunningham a cerut unor studenti americani albi, negri,
hispanici sau asiatici sa evalueze gradul de atractivitate al unor femei din toate
cele patru grupuri rasiale. n linii mari, ierarhiile au coincis, ceea ce i-a condus pe
cercetatori la concluzia ca oamenii de pretutindeni au criterii similare de apreciere
a frumusetii faciale. Alte cercetari conduc la rezultate similare n ceea ce priveste
criteriile frumusetii corporale.
n al doilea rnd, unii psihosociologi au identificat anumite trasaturi faciale ce
sunt constant asociate cu atractivitatea. De exemplu, femeile considerate printre
cele mai atragatoare sunt acelea cu ochii mari, pometii proeminenti, nasul mic si un
zmbet larg, n vreme ce barbatii aratosi au o barbie proeminenta. Intriga faptul ca
oamenii sunt atrasi de acele chipuri n care ochii, nasul, buzele si celelalte trasaturi
faciale nu se abat prea mult de la medie. n 1990, Judith Langlois si Lori Roggman
au prezentat unor grupuri de studenti mai multe albume cu fotografii ale unor serii
de absolventi. Unele contineau fotografii netrucate, n altele puteau fi vazute niste
compozitii artificiale, obtinute prin suprapunerea si prelucrarea computerizata a
cte 4, 8, 16 sau 32 de fotografii din albumele din prima categorie. Majoritatea
studentilor au preferat figurile compozite. De fapt, cu ct s-au utilizat mai multe
fotografii n procesul de compozitie, cu att s-a obtinut un rating mai nalt.
Pare bizar faptul ca figurile standardizate sunt cele mai apreciate; n fond, noi
toti avem convingerea ca persoanele pe care le consideram cele mai atragatoare nu
au ctusi de putin o nfatisare comuna. Cum se pot explica aceste rezultate att de
surprinzatoare? Langlois crede ca figurile fara trasaturi stridente plac deoarece par
mai familiare. Alti cercetatori subliniaza faptul ca prin tehnicile computerizate de

suprapunere a figurilor se obtin chipuri simetrice si tocmai simetria accentuata le
face sa fie atragatoare. Psihologii evolutionisti au emis speculatia potrivit careia
simetria faciala este asociata cu sanatatea, robustetea si fertilitatea calitati dezirabile la un partener sexual.
Un alt argument n favoarea ideii ca frumusetea este o calitate obiectiva l
constituie faptul ca bebelusii mult prea mici pentru a-si fi nsusit anumite modele
culturale de frumusete manifesta o clara preferinta nonverbala fata de figurile pe
care si adultii le considera printre cele mai atragatoare.
n opozitie cu aceasta interpretare obiectiva, alti cercetatori sustin ca frumusetea este relativa si apreciata dupa criterii subiective, influentate de specificul
cultural, de epoca istorica si de conditiile particulare ale perceptiei noastre. Un
prim argument este varietatea modalitatilor n care oamenii din culturi diferite si
subliniaza frumusetea: pictarea sau tatuarea fetei; machiaj; chirurgie plastica; brazdarea unor cicatrici pe frunte sau pe obraji; coafura; deformarea oaselor faciale;
pilirea dintilor; gaurirea urechilor, a nasului sau a buzelor etc. ntr-adevar, ceea ce
n unele parti ale lumii trece drept frumos, este respingator pentru oamenii de prin
alte parti. Si idealurile de frumusete corporala sunt diferite. Judith Andrews si colegii sai au constatat ca femeile corpolente sunt considerate mai atragatoare dect
cele slabe n acele zone sarace ale lumii unde hrana se procura cu mare dificultate.
Corpolenta poate fi dezirabila ntruct semnaleaza o mai mare capacitate de supravietuire.
Criteriile de frumusete se schimba si odata cu trecerea timpului, chiar de la o
generatie la alta. Daca, la nceputul secolului XX, n lumea occidentala erau nca
apreciate femeile plinute, pe la mijlocul veacului trecut s-au impus formele violent
accentuate (o mare diferenta ntre circumferinta bustului exploziv, a taliei de viespe
si a soldurilor generoase), pentru ca la sfrsit de secol si n clipa de fata sa se impuna
idealul femeii descarnate, numai piele si os.
Cercetari de laborator au evidentiat faptul ca aprecierile noastre asupra frumusetii cuiva pot fi amplificate sau diminuate de felurite mprejurari. De exemplu, s-a
constatat ca unii indivizi ni se par mai atragatori dupa ce am ajuns sa-i cunoastem
mai bine si ne-au devenit simpatici. Cu ct iubim mai intens pe cineva, cu att alte
persoane de sex opus ni se par mai putin atragatoare. Pe de alta parte, dupa ce au
contemplat n extaz nudurile din reviste precum Playboy sau Penthouse, barbatii
acorda calificative mai putin generoase femeilor cu nfatisare comuna, inclusiv propriilor neveste nefericita consecinta a efectului de contrast. Si autoevaluarile
noastre sunt maleabile. Desi exista exceptii, de regula oamenii se simt mai putin
atragatori dupa ce s-au aflat n prezenta unor persoane de acelasi sex deosebit de
aratoase si de bine facute. n 1993, Douglas Kenrick si colegii sai au constatat ca,
dupa ce-au admirat persoane de sex opus foarte atragatoare, oamenii se simt ct se
poate de bine; n schimb, contactul cu exemplare splendide de acelasi sex are exact
efectul opus (vezi graficul 8.2).
Psihologie sociala
2 !
Buna dispozitie
"+
Graficul 9.2 Cum va simtiti dupa ce ati admirat un corp de nota 10?
Persoane de acelasi sex
Persoane de sex opus
Fotografii atragatoare Fotografii comune
De ce suntem orbiti de frumusete?

Indiferent cum am defini frumusetea, e limpede ca indivizii considerati atragatori
dispun de un avantaj social. Poate ca din acest motiv tot mai multi oameni apeleaza
la chirurgia plastica spre a scapa de riduri, celulita, varice sau pungi de grasime,
plantndu-si par, umflndu-si snii sau tinnd chinuitoare cure de slabire.
De unde vine aceasta slabiciune fata de frumusete si de ce persoanele aratoase
exercita o atractie magnetica? S-ar putea ca prezenta oamenilor frumosi sa ne ofere
o satisfactie estetica intrinseca, asa cum ne place sa admiram un peisaj natural magnific sau o superba opera de arta. Sau poate ca avantajele noastre sunt mai degraba
extrinseci. Este posibil, de exemplu, sa ne asteptam ca stralucirea frumusetii altora
sa se rasfrnga si asupra noastra. Atunci cnd sunt vazuti n compania unor persoane aratoase de acelasi sex, oamenii cu nfatisare comuna sunt apreciati ca fiind
mai atragatori dect atunci cnd apar alaturi de alte persoane mai putin aratoase.
Atractia fata de frumusete s-ar putea explica si prin aceea ca oamenii asociaza
atractivitatea fizica cu alte calitati dezirabile fenomen denumit de psihosociologi
stereotipul ce-este-frumos-este-si-bun. n povesti, Alba-ca-Zapada si Cenusareasa
sunt frumoase si bune, pe cnd vrajitoarea si surorile vitrege sunt deopotriva slute
si rele. Studiile arata ca persoanele atragatoare sunt apreciate ca fiind totodata si
inteligente, fericite, adaptabile, bine-crescute, avnd ncredere n propriile forte si
succes n viata dar, ce-i drept, destul de nfumurate si arogante, pe de alta parte.
Este acest stereotip conform realitatii? Doar n mica masura. Cercetarile arata
ca oamenii aratosi au ntr-adevar mai multi prieteni, stiu sa se descurce mai bine n
relatiile sociale si se bucura de o viata sexuala mai activa. Dar frumusetea nu este
corelata cu masuratorile obiective ale inteligentei, personalitatii, adaptabilitatii sau
ale respectului de sine. Din acest punct de vedere, se pare ca perceptia populara
tinde sa exagereze. Totodata, se pare ca natura specifica a stereotipului depinde si
de modelele culturale ale bunatatii. n 1997, Ladd Wheeler si Youngmee Kim au
cerut unui esantion de coreeni sa evalueze dupa criteriul frumusetii mai multe
fotografii de barbati si femei si au constatat ca persoanelor apreciate drept fizic
atragatoare li s-au atribuit si alte calitati, precum integritatea si grija fata de ceilalti trasaturi de mare valoare ntr-o cultura colectivista. n contrast cu ceea ce se
considera dezirabil n culturile mai individualiste, persoanele atragatoare din Korea
nu sunt socotite a fi, probabil, asertive si dominatoare. Ce e frumos e bun; dar ce e
bun se defineste, cel putin n parte, din perspectiva unui model cultural specific.
De ce rezista totusi stereotipul atractivitatii fizice? O explicatie ar putea fi
aceea ca fiecare dintre noi l ntarim prin mecanismul profetiei care se autorealizeaza, descris n Capitolul 3. ntr-un studiu clasic asupra atractiei interpersonale
din 1977, Mark Snyder si colegii au format mai multe cupluri de studenti si de
studente care nu se cunosteau dinainte. Toti participantii au primit cte o scurta
biografie a partenerului. Fiecare student a primit, de asemenea, si o fotografie a
unei femei atragatoare sau neatragatoare aceasta fiind presupusa partenera. Dupa
care participantii s-au evaluat reciproc pe mai multe dimensiuni si au purtat o conversatie la distanta, fara sa se vada, vorbind la un microfon si auzindu-se unul pe
celalalt n casti. Rezultatele au fost incitante. Studentii care credeau ca vorbesc cu o
femeie frumoasa si-au format o impresie mai pozitiva asupra personalitatii partenerei si au fost mai prietenosi n timpul conversatiei. Poanta experimentului este nsa
urmatoarea: studentele ai caror parteneri vazusera fotografia unei femei atragatoare
au fost apreciate de catre participantii care au ascultat conversatia dintre cei doi ca
fiind mai calde, mai stapne pe ele si mai vioaie dect celelalte. mplinindu-si
propriile profetii, barbatii care se asteptau sa ntlneasca o partenera atragatoare au
si creat-o.
Avantajele si dezavantajele frumusetii

Fara ndoiala, persoanele fizic atragatoare detin un avantaj social important. Totusi,
frumusetea ca atare nu garanteaza succesul n viata, sanatatea, fericirea si un solid
respect de sine. De ce?
O problema cu care se confrunta persoanele atragatoare este aceea ca nu-si pot
da ntotdeauna seama daca atentia si aprecierea de care se bucura din partea celorlalti se datoreaza talentului si abilitatii lor sau numai faptului ca arata bine. n 1984,
Brenda Major si colegii sai au realizat un experiment care ilustreaza acest aspect.
Participanti de ambele sexe, care se considerau ei nsisi ca fiind atragatori sau neatragatori, au scris niste eseuri, ulterior evaluate foarte elogios de catre o persoana
necunoscuta de sex opus. Participantilor din prima grupa li s-a spus ca evaluatorul
sau evaluatoarea i va urmari printr-o oglinda transparenta n timp ce scriu, pe cnd
celorlalti li s-a spus ca persoana care le da nota nu va sti nimic despre aspectul lor.
Psihologie sociala
n realitate, nu a existat nici un evaluator; toti participantii au primit aceeasi apreciere, extrem de pozitiva. Ulterior, subiectii au fost ntrebati cum si explica faptul
ca eseurile lor au fost att de bine apreciate. Rezultat: participantii care se considerau neatragatori si care credeau ca au fost urmariti n timp ce scriau, au pus succesul
nregistrat pe seama calitatii deosebite a eseului lor, pe cnd cei care se considerau
atragator i, creznd, de asemenea, ca au fost observati, au pus succesul mai degraba
pe seama faptului ca aratau bine. Prin urmare, pentru persoanele foarte atragatoare,
feedback -ul pozitiv din partea celorlalti poate fi uneori greu de interpretat (vezi
graficul 8.3).
" +
calitatii propriei lucrari
2 !
Atribuirea evaluarii pozitive
Graficul 9.3 Atractivitatea fizica si respectul de sine
Participanti fizic neatragatori Participanti fizic atragatori
Vazuti
Nevazuti
Un alt neajuns al atractivitatii fizice ca avantaj social este grija celor aratosi de
a-si pastra aspectul placut. n lumea de astazi, preocuparea fata de forma corporala
a devenit o componenta majora a vietii multor oameni cu unele efecte benefice,
daca ne gndim la exercitiul fizic si la alimentatia sanatoasa. n unele cazuri, nsa,
grija devine obsesie, cu efecte maladive daca ne gndim la barbatii care se ndoapa
cu steroizi ca sa-si umfle monstruos musculatura sau le femeile care si autoimpun
un regim de nfometare ca sa scada n greutate, cu riscul de a ajunge la bulimie
(deprinderea de a mnca n exces, urmata de voma) sau, si mai grav, la anorexia
nervosa (nfometare autoimpusa, ce poate fi chiar fatala). Femeile sunt mai predispuse sa sufere de mania hiperponderalitatii, mai ales n conditiile n care mass
media si spoturile publicitare promoveaza extrem de agresiv super modele, platite
cu milioane de dolari ca sa difuzeze un ideal de frumusete feminina al carei atribut
esential este slabiciunea famelica.
n concluzie, frumusetea aduce cu sine si bune si rele: indubitabile avantaje,

dar si anumite costuri. Este interesant de stiut cum se echilibreaza acestea pe termen
lung. Bazndu-se pe albumul de fotografii al unei serii de studenti, Ellen Berscheid
a comparat gradele de atractivitate fizica a mai multor stu dente cu reusita lor n
viata la vrsta maturitatii. A descoperit slabe legaturi ntre nfatisarea lor la tinerete
si fericirea de care au avut parte mai trziu. Cele mai dragute n anii de facultate au
avut cele mai mari sanse de maritis, dar nu erau mai multumite n casatorie sau n
viata dect celelalte. Frumusetea poate fi un avantaj, dar nu un destin.
Factori relationali ai atractiei interpersonale

Proximitatea sporeste sansele noastre de a cunoaste pe cineva, familiaritatea ne
face sa ne simtim n largul nostru, iar frumusetea ne atrage ca un magnet chiar de la
prima ntlnire. Cu toate acestea, nu ne putem si nici nu vrem sa ne mprietenim cu
oricine, iar flacara iubirii nu se aprinde ori de cte ori ne iese n cale o persoana
atragatoare. Trebuie sa existe anumite compatibilitati ntre noi si cei care ne devin
foarte apropiati. n cele ce urmeaza vom analiza trei factori ce pot influenta atractia
dintre noi si ceilalti: similaritatea, reciprocitatea si accesibilitatea.
Similaritatea
Cel mai adesea ntelepciunea populara se contrazice. Simtul comun ne spune deopotriva ca cine se aseamana se-aduna precum tusea si cu junghiul dar si ca
opusii se atrag. Care dintre maxime este conforma realitatii? Imaginati-va ca ati
intrat on line ntr-un chat room si ati nceput o conversatie cu o persoana necunos cuta despre religie, sport, muzica, politica, restaurante, concedii, hobby-uri etc. si
ca, dupa un timp, constatati ca aveti multe n comun cu interlocutorul vostru nevazut. Imaginati-va apoi ca, dimpotriva, nu gasiti n timpul conversat iei aproape nici
un element comun. Cu care dintre cei doi necunoscuti ati vrea sa va ntlniti cu
acela care vi se aseamana sau cu acela de care va deosebiti?
De-a lungul deceniilor, cercetarile au aratat cu consecventa ca oamenii au
tendinta sa se asocieze cu cei care le sunt asemanatori. Principalele asemanari cu
efecte constatate experimental asupra atractiei interpersonale sunt urmatoarele:
Similaritati demografice
Masurnd o multitudine de variabile demografice precum vrsta, educatia, rasa,
religia, naltimea, nivelul de inteligenta si statutul socioeconomic B. L. Warren a
constatat ca oamenii ntre care se nfiripa relatii apropiate de prietenie, iubire sau
casatorie sunt mult mai asemanatori dect cei asociati ntmplator. Aceste corelatii
nu dovedesc nsa ca similaritatea cauzeaza atractia. Mai concludenta ar fi masurarea
caracteristicilor demografice ale unor indivizi care nu se cunosc, urmata de estimarea gradului de atractie dintre ei dupa ce sunt pusi sa convietuiasca o perioada de
timp, pentru a vedea daca tind sa se apropie mai mult de cei cu care se aseamana
Psihologie sociala
dect de aceia de care se deosebesc. Este ceea ce a facut Theodore Newcomb, n

1966. ntr-un studiu elaborat, Newcomb a organizat un dormitor studentesc experimental si a constatat ca studentii asemanatori n antecedentele lor demografice s-au
mprietenit cu cei asemenea lor, neavnd relatii apropiate cu cei foarte diferiti. n
societatea multiculturala, pe care americanii se straduiesc sa o edifice si sa o consolideze, din ce n ce mai multi oameni de rase, religii si origini etnice diferite se
casatoresc ntre, depasind barierele demografice. Cu toate acestea, dupa cum se
exprima un sociolog american, sageata lui Cupidon este tintita de societate mai
des dect ne-ar placea sa credem.
Similaritatea axiologica si atitudinala
Ceilalti ne pot atrage si datorita faptului ca sustin si mpartasesc cu noi aceleasi
opinii, valori si atitudini fata de anumite persoane, lucruri sau situatii. Un studiu
clasic al lui Newcomb, din 1961, este semnificativ n acest sens. Mai multor studenti li s-a oferit cazare gratuita n schimbul acceptarii de catre ei a solicitarilor de
a completa numeroase chestionare privind atitudinile si valorile lor. Primele chestionare au fost completate nainte de sosirea studentilor la universitate. Timp de un
semestru au fost masurate atractia dintre participanti si schimbarile lor de atitudine.
Rezultatele au demonstrat ca n primele cteva saptamni atractia a fost cel mai
strns corelata cu proximitatea. O data cu trecerea timpului, atractia s-a configurat
mai ales n functie de similaritatea atitudinilor existente nainte de contactul dintre
participanti.
Experimentele de laborator ntreprinse de Byrne din 1971 confirma rolul similaritatii atitudinale asupra atractiei interpersonale. Consistenta ridicata a rezultatelor
l-a facut sa formuleze o lege a atractiei, potrivit careia atractia fata de o persoana
este direct proportionala cu atitudinile mpartasite cu persoana respectiva. n plus,
orice gest sau act al acelei persoane care este n acord cu vederile sau atitudinile
noastre este de natura sa ntareasca atractia pe care o exercita asupra noastra. De
exemplu, cnd descoperi ca fata cu care te ntlnesti ndrageste o trupa obscura de
rock care si tie ti place la nebunie, foarte probabil ca te vei simti si mai mult atras
de ea.
Pna aici, s-ar parea ca, ntr-adevar, cine se aseamana se aduna. Dar n 1986,
Milton Rosenbaum a considerat ca psihosociologii au exagerat importanta similaritatii atitudinale. n opinia lui, asemanarea nu strneste atractia, ci mai degraba
neasemanarea provoaca repulsie. Rosenbaum afirma ca oamenii se asteapta ca, n
marea lor majoritate, ceilalti sa le fie asemanatori, motiv pentru care o diferenta
accentuata atrage imediat atentia, genernd sentimente mai negative. Dezvoltnd
aceasta ipoteza, David Lykken si Auke Tellegen sustin ca n selectia partenerului
toate formele de similaritate sunt irelevante. n opinia lor, dupa ce un ins exclude
50% din populatie datorita diferentelor vizibile, selectia din rndul jumatatii eligibile se face la ntmplare.
Cine are dreptate? Suntem atrasi de cei cu atitudini similare ori ne repugna cei
cu atitudini foarte diferite de ale noastre? Dupa cum se arata n figura 8.4, Donn
Byrne si colegii sai propun un model n doi timpi, ce ia n consideratie ambele

reactii. Mai nti, sustin ei, evitam asocierea cu persoanele foarte diferite; apoi,
dintre cei ramasi, ne atrag cel mai mult persoanele cele mai asemanatoare cu noi.
Figura 8.4 Un model n doi timpi al atractiei interpersonale (Byrne, 1986)
Ecranul negativ
al diferentei
Ecranul pozitiv
al asemanarii
Diferiti
Evitare
Oamenii
pe care i
cunoastem
Asemanare scazuta
Indiferenta
Asemanare puternica
Atractie
Pastrarea
contactului
Potrivire si complementaritate
Pe lnga aspectele demografice si atitudinale, exista si o a treia sursa de similaritate
ce functioneaza cel putin n relatiile romantice. Ati remarcat vreodata cum reactioneaza lumea fata de cuplurile n care unul din parteneri arata superb, iar celalalt are
un aspect comun? n mod tipic, suntem socati de asemenea nepotriviri, ca si cum
ne-am astepta ca oamenii sa-si afle ntotdeauna o pereche pe masura, nici mai mult,
dar nici mai putin aratoasa. Aceasta reactie are o baza reala, evidentiata n studii de
laborator. Acestea arata ca att femeile, ct si barbatii tnjesc dupa o pereche foarte
atragatoare. De pilda, atunci cnd niste studenti de anul I au fost grupati aleator si
pusi sa danseze cte doi, dorinta lor de a se rentlni cu partenerul sau partenera a
fost cu att mai mare cu ct cealalta persoana din cuplu era mai atragatoare fizic. n
viata reala, nsa, acolo unde cineva poate sa fie acceptat sau respins de catre un
potential si dorit partener, oamenii se feresc de ntlniri romantice cu altcineva care
nu-i de nasul lor. Studii corelationale asupra unor cupluri de indivizi care se
ntlnesc, traiesc mpreuna, sunt logoditi sau casatoriti sustin ipoteza potrivirii
(matching hypothesis), potrivit careia oamenii au tendinta de a se implica efectiv n
relatii romantice cu acele persoane care le sunt egale n ceea ce pr iveste frumusetea
fizica.
Potrivirea ofera posibilitatea unor predictii privind evolutia unei relatii. Din
practica agentiilor matrimoniale se desprinde cu pregnanta urmatoarea constatare:
cu ct doi parteneri sunt mai apropiati sub aspectul atractivitatii lor fizice, cu att
este mai probabila dorinta lor de a se rentlni si cresc sansele de formare a unor
Psihologie sociala
cupluri stabile. n economia pietii sociale, potrivirea fizica pare sa se produca n

mod automat, odata ce oamenii cauta ce este mai bun, dar se opresc la ceea ce pot
obtine.
Cum ramne cu ideea populara ca opusii se atrag? n contrast cu teoria similaritatii, R. Winch a formulat (n 1958) o teorie a complementaritatii nevoilor,
pornind de la ipoteza ca noi cautam acele persoane care ne pot satisfac e nevoile n
cel mai nalt grad. n anumite cazuri, aceasta presupune coexistenta unor personalitati complementare si chiar opuse de exemplu, o femeie autoritara si dominatoare are nevoie de un sot ascultator si supus. Cercetari ulterioare nu au oferit nsa
un suport concludent acestei ipoteze, ba chiar au adus dovezi ca, de cele mai multe
ori, cuplurile reusite, echilibrate si durabile sunt formate din personalitati asemanatoare.
De ce este atractiva similaritatea?
Studiile experimentale sustin asadar ideea ca similaritatea, sub diferitele ei aspecte,
este corelata cu atractia interpersonala. Dar de ce se ntmpla astfel? Feldman trece
n revista patru explicatii propuse pna n momentul de fata.
n primul rnd, similaritatea poate fi ca atare un factor de autoconditionare. De
exemplu, se poate ca noi sa fi nvatat din experienta anterioara ca persoanele ce ne
mpartasesc atitudinile sunt asociate cu mprejurari sau situatii placute si dorite de
catre noi. n al doilea rnd, faptul ca vedem la altcinev a atitudini sau trasaturi asemanatoare cu ale noastre ne poate ntari sentimentul de ncredere n propria noastra
persoana, ntruct ne confirma opiniile si optiunile valorice.
O a treia explicatie a efectelor similaritatii asupra atractiei interpersonale este
aceea ca, odata ce cunoastem atitudinile si valorile pe care le sustine o anumita
persoana, putem sa ne formam o impresie despre trasaturile sale. Daca perceptia
trasaturilor este pozitiva ceea ce n general se si ntmpla, de vreme ce e vorba de
trasaturi comune, pe care le avem si noi atunci imaginea despre celalalt va fi ct
se poate de favorabila. Potrivit acestei explicatii, dorita si primita ca o recompensa
este nu similaritatea ca atare, ci valoarea inferata a trasaturilor de personalitate ale
cuiva. n sfrsit, poate ca ne plac oamenii asemanatori cu noi deoarece similaritatea
ne face sa presupunem ca si ei ne plac la rndul lor. Aceasta este o tema distincta,
careia i s-au consacrat studii si lucrari interesante.
Reciprocitatea
Simpatia si antipatia respecta adesea principiul reciprocitatii: ne sunt, de regula,
simpatici aceia care ne simpatizeaza si ne displac cei carora le suntem, la rndul
nostru, antipatici. n 1956, Dittes si Kelley au format cteva mici grupuri de discutii,
alcatuite din studenti; unii dintre ei au primit niste biletele anonime (n realitate,
scrise si trimise de experimentatori) prin care li se comunica fie ca ceilalti membri
ai grupului i simpatizeaza, fie, dimpotriva, ca grupul nu-i prea are la suflet. Rezultatele au aratat ca participantii ce se considerau simpatizati de grup au fost atrasi n
mai mare masura de ceilalti membri ai grupului dect aceia care credeau ca nu sunt
priviti cu simpatie de catre ceilalti.
Nu toti oamenii reactioneaza la fel n privinta reciprocitatii. O variabila influenta pare a fi nivelul de autoapreciere sau respectul de sine al fiecarui individ. n
1959, Dittes a descoperit ca pentru persoanele cu grad nalt de autopretuire, atractia
nu este afectata de acceptare sau respingere. Dimpotriva, celor cu grad scazut de
self-esteem le sunt teribil de simpatici membrii grupurilor care i accepta, pe cnd
persoanele din grupurile care i resping le sunt teribil de antipatice. Dittes a realizat
un experiment, n care participantii au fost din start clasificati n doua tipuri de
baza cu respect de sine ridicat, respectiv scazut. Si unii si ceilalti au fost plasati
fie ntr-o conditie favorabila mai precis, n cadrul unor grupuri ai caror membri
aveau un comportament favorabil fie ntr-o conditie frustranta n grupuri care
i-au ntmpinat cu reactii negative. n cazul participantilor cu nivel redus de selfesteem , atractia fata de grup a depins n mod evident de comportamentul grupului
ceea ce nu s-a ntmplat n cazul participantilor cu nivel nalt de autoapreciere (vezi
graficul 8.4)
Graficul 9.4 Atractia si respectul de sine (Dittes, 1959)
Autoapreciere nalta
Autoapreciere joasa
2
1,5
Grad de atractie
1
0,5
0
-0,5
-1
-1,5
-2
Acceptare
Respingere
Comportamentul grupului
Sursa: Hogg, Vaughan (1998)
Efectele reciprocitatii pot sa interactioneze cu natura situatiei. Daca reciprocitatea implica pretuirea ca recompensa sociala, efectele sale variaza odata cu modul
n care este perceputa de catre subiect valoarea pretuirii primite din partea celorlalti.
De exemplu, pretuirea care vine din partea unui lingusitor interesat nu are cine stie
Psihologie sociala
ce valoare, astfel nct nu-i vom raspunde prin a-l simpatiza pe cel care ne flateaza.
De asemenea, aceeasi dovada de pretuire are o valoare mai redusa atunci cnd vine
din partea unui prieten dect atunci cnd o primim din partea unui necunoscut, deoarece ne asteptam ca prietenii sa ne aprecieze.
Modul n care primim dovezile de pretuire exercita si el o anumita influenta. n
1965, Elliot Aronson si Darwyn Linder au emis asa-numita gain-loss hypothesis,
potrivit careia avem tendinta sa ne placa cel mai mult indivizii care initial ne-au
tratat cu raceala, devenind ulterior mai amabili; pe de alta parte, cel mai mult i
detestam pe indivizii care au fost la nceput foarte atenti cu noi, sfrsind prin a ne
ntoarce spatele. Feno menul este ntructva surprinzator, ntruct contrazice teoria
behaviorista: cel constant laudat primeste tot mai multe recompense, dar l simpatizeaza pe laudator din ce n mai putin. Aronson sugereaza doua explicatii posibile.
Prima se bazeaza pe reducer ea anxietatii. Respingerea de catre un grup sau o
persoana este o experienta dureroasa, generatoare de anxietate; cnd respingerea
este urmata de acceptare anxietatea se reduce, astfel nct resimtim placerea de a fi
simpatizati. Cea de-a doua explicatie ar putea fi urmatoarea: indivizii care ne
simpatizeaza de la nceput pot sa ni se para lipsiti de discernamnt, ceea ce
diminueaza valoarea pretuirii lor. n schimb, cei care ne considera la nceput antipatici si care, abia dupa ce ajung sa ne cunoasca mai bine, ncep sa ne simpatizeze,
par oameni cu judecata, astfel nct pretuirea lor valoreaza mai mult.
Aronson si Linder au realizat un experiment menit sa testeze efectul ordinii n
care primim un anumit gen de feedback din partea unei alte persoane. De-a lungul a
sapte ntlniri, participantii au auzit de la un complice diferite opinii despre ei. La
primele trei ntniri, feedback-ul a fost sau total negativ sau total pozitiv. Apoi, n
functie de conditia experimentala, calitatea feedback -ului a fost fie inversata, fie s-a
pastrat constant aceeasi. Din toate cele patru conditii, simpatia participantului fata
de complice a atins valori maxime atunci cnd ordinea mesajelor a fost negativ
pozitiv (acesta fiind cstigul) si valori minime n ordine inver sa, adica feedback pozitiv negativ (pierdere). Dupa cum arata rezultatele din graficul 8.5, e
cel mai probabil sa fim atrasi de catre o persoana atunci cnd aceasta ncepe prin a
ne tine la distanta si sfrseste prin a ne ntmpina cu caldura.
Accesibilitatea
Rezultatele obtinute de Aronson si Linder sugereaza ca ne plac oamenii pretentiosi
fata de ceilalti, ceea ce concorda cu ideea populara potrivit careia tintele greu de
atins sunt cele mai rvnite. n realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Cel mai adesea,
persoanele care ne resping fie pentru ca sunt deja implicate n alte relatii, fie pentru ca nu le strnim interesul nu devin ctusi de putin mai atractive; dimpotriva.
Studiile si observatiile arata ca, de regula, i preferam pe indivizii cu o selectivitate
sociala moderata att celor neselectivi (care nu au gust) ct si celor prea pretentiosi
(care sunt aroganti si sclifositi).

Graficul 8.5 The gain- loss hypothesis (Aronson si Linder , 1965)
10
Gradul de atractie
8
6
4
2
0
Neg-Poz
Poz-Poz
Neg-Neg
Poz-Neg
Ordinea feedback-ului
Ce se ntmpla atunci cnd o persoana care ne strneste interesul este greu de

atins datorita unor piedici exterioare? Acestea pot fi de nenumarate feluri: opozitia
parintilor (precum n povestea lui Romeo si a Julietei), o catastrofa iminenta (ca n
povestea de iubire din Titanic), departarea, lipsa de timp, bariere sociale etc. n
Capitolul 5 ne-am referit la teoria reactantei psihologice, care sustine ca oamenii
sunt puternic motivati sa-si apere libertatea de alegere si de actiune. Cnd o astfel
de libertate, la care tin n mod deosebit, le este amenintata, oamenii reactioneaza si
ncearca sa contracareze pericolul, ntre altele si datorita faptului ca un comportament la care am putea fi nevoiti sa renuntam ni se pare mult mai atragator precum
proverbialul fruct oprit.
Desi nu foarte concludente, mai multe studii au evidentiat faptul ca reactanta
poate fi declansata de factorul timp: pe masura ce sansele de a intra ntr-o relatie cu
cineva scad odata cu timpul ramas la dispozitie, persoana tot mai greu accesibila
devine din ce n ce mai atragatoare. Reactanta se poate produce, marind forta
atractiei, si n cazul unor relatii ascunse, tainuite. ntr-un experiment din 1994,
Daniel Wegner a pus mai multe perechi (formate din parteneri de ambele sexe) sa
joace bridge. n fiecare cvartet de jucatori, una dintre perechi a primit instructiuni
scrise ca, n timpul jocului, sa-si faca diferite semne cu picioarele pe sub masa fie
pe fata, fie pe ascuns. Dupa cteva minute, jocul a fost oprit si fiecarui jucator i s-a
cerut sa indice (desigur, n mod privat) ct de atragator i s-a parut att propriul sau
partener, ct si jucatorul de sex opus din echipa adversa. Rezultat: studentii care au
trisat pe ascuns s-au considerat reciproc mult mai atragatori dect aceia care si-au
facut semne vizibile ori n-au trisat de loc.
Psihologie sociala
Nu trebuie neglijat faptul ca, n anumite situatii, reactanta poate sa diminueze

atractia interpersonala. Ati ncercat vreodata sa faceti pe intermediarul, cautnd, pe
diferite cai, sa convingeti doua persoane apropiate sa formeze un cuplu? Atentie:
efectul poate fi contrar. Decisi sa si pastreze libertatea de alegere n viata erotica,
cele doua persoane ar putea ajunge sa nu se placa, ba chiar sa se deteste din cauza
insistentelor voastre de a-i vedea mpreuna.
Relatii apropiate
Exista multe forme de relatii interumane semnificative, dar psihosociologii au avut
n vedere ndeosebi raporturile din cadrul cuplurilor de prieteni, ndragostiti, amanti
si soti. Aceste relatii apropiate1 implica adesea trei componente: (1) sentimente de
atasament, afectiune si iubire; (2) satisfacerea unor nevoi psihologice; (3) interdependenta partenerilor, fiecare exercitnd o influenta semnificativa asupra celuilalt.
Nu orice relatie apropiata contine toate aceste ingrediente. O iubire de-o vara
poate atinge o mare intensitate emotionala; dar la sosirea toamnei, amorezii revin la
vietile lor independente. O casatorie formala graviteaza n jurul rutinei cotidiene,
nsa atasamentul emotional al sotilor este palid, iar nevoile lor sufletesti ramn, cel
putin n parte, nemplinite. n mod evident, relatiile apropiate au forme si masuri
diferite. Unele implica sexul, altele nu. Unele se stabilesc ntre parteneri de acelasi
sex, altele ntre parteneri de sex opus. Cteodata partenerii se angajeaza sa ramna
alaturi pe termen lung; alteori interactioneaza doar pentru scurt timp. Iar coloratura
sentimentala cunoaste toate tonurile posibile, de la veselie la durere, de la iubir e la
ura fiecare dintre starile emotionale putnd avea intensitati diferite, de la abia
per ceptibil pna la exploziv.
Cum nainteaza doua persoane de la primele lor contacte sociale pna la o relatie apropiata, care le ncalzeste fiinta? Apropierea se produce gradual, pas cu pas,
ori prin discontinuitati si salturi calitative? Unii cercetatori considera ca relatiile
progreseaza gradual, parcurgnd o anumita succesiune de stadii sau etape. De pilda,
n teoria stimul-valoare-rol (SVR), propusa de catre Murstein n 1986, sunt definite
urmatoarele trei etape: (1) stadiul-stimul, n care atractia este provocata de atribute
exterioare, precum nfatisarea fizica; (2) stadiul-valoare, n care atasamentul se
1
n literatura anglo-americana se utilizeaza deopotriva termenii close relationships relatii strnse

sau apropiate si intimate relationships. Am optat pentru prima solutie, deoarece n limba romna
prin relatii intime se nteleg cel mai adesea raporturile care implica o componenta sexuala, ceea ce
nu caracterizeaza relatiile dintre prieteni, dintre parinti si copii sau cele dintre persoanele aflate abia
la nceputul unei idile ceea ce anglo - americanii numesc dating partners, iar noi cu greu am putea
traduce printr-o formula acceptabila n romneste, fiind vorba de persoanele care ies mpreuna la
film, la restaurant, la discoteca sau n vizita etc., aceste iesiri mpreuna putnd fi acompaniate sau
nu de gesturi erotice manifeste (mbratisari, saruturi, mngieri sau act sexual). Destul de imprecis,
n romneste dating partners sunt numiti tot prieteni, fiind vorba nsa de persoane de sex opus.
Ionel este prieten cu George si are o prietena, pe Marcela, ceea ce ne face sa presupunem ca nu
locuiesc mpreuna, ci si petrec o parte din timp mpreuna, cu grade variabile de intimitate.
bazeaza pe similaritatea valorilor si opiniilor; (3) stadiul-rol, n care devotamentul

se ntemeiaza pe asumarea si ndeplinirea unor roluri, precum acelea de sot-sotie.
Toti acesti trei factori sunt importanti n evolutia unei relatii, dar fiecare detine o
importanta deosebita n decursul unui anumit stadiu (vezi graficul 8.6).
Graficul 8.6 Modelul SVR (Murstein, 1987)
Stadiul-stimul
Stadiul-valoare
Stadiul-rol
Importanta
Rol
Valoare
Stimul
Primul
contact
2 - 7 contacte
8sau mai
multe
contacte
casatorie
sau coabitare
de lunga
durata
Marea dificultate a oricarei teorii stadiale este secventialitatea. Se poate arata

ca stadiul-valoare precede ntotdeauna si cu necesitate stadiul-rol? Nu se pot ntlni
cupluri care sa-si fixeze rolurile nainte de a-si explora compatibilitatea valorilor?
Majoritatea cercetatorilor nu cred ca relatiile apropiate evolueaza stadial. n mai
multe studii, unor cupluri de persoane proaspat casatorite li s-a cerut sa-si reaminteasca istoria relatiei lor pna la casatorie. Rezultatele au inventariat o mare diversitate de etape evolutive. Momentele de cotitura nu se succed n aceeasi ordine n
toate cazurile si nici nu sunt mereu aceleasi la fiecare cuplu.
Daca relatiile apropiate nu urmeaza toate acelasi scenariu, cum se explica evolutia lor? Fiecare relatie are o istorie proprie, cu suisuri si coborsuri, cu momente
de stagnare alternnd cu perio ade de acceleratie. Ce anume face ca o relatie sa ia
altitudine, sa coboare ori sa se pastreze n parametri stabili? Un raspuns poate fi
oferit de teoria schimbului social, potrivit careia forta motrice a relatiilor interpersonale este recompensa. Ca si atractia, n aceasta interpretare, iubirea depinde de
experienta emotiilor pozitive traite n prezenta unui anumit partener. Pas cu pas, pe
masura ce recompensele se aduna, iubirea creste. Sau, dimpotriva, pe masura ce
recompensele se raresc, iubirea se raceste. n acest gen de teorii despre esenta iubi-
Psihologie sociala
rii, ceea ce conteaza este cantitatea. Multi oameni gasesc nsa ca teoria schimbului
social este inadecvata, din motive usor de nteles. Gnditi-va la propriile voastre
relatii apropiate. Credeti ca sentimentul de iubire fata de cineva e doar o versiune
mai intensa a simpatiei fata de altcineva? Este iubirea unui prieten apropiat de
aceeasi natura cu iubirea celor de care sunteti ndragostiti? Daca nu, atunci veti fi
de acord ca exista importante diferente calitative ntre genurile de relatii apropiate.
n aceasta perspectiva, este nevoie de un salt considerabil de la a placea pna la a
iubi pe cineva, iar iubirea nsasi cunoaste forme diferite.
Tipologii n relatiile apropiate

Teoriile schimbului social se axeaza pe aspectele cantitative: cu ct mai mult (n
ceea ce priveste recom pensele si echitatea), cu att mai bine (daca avem n vedere
satisfactiile si rezistenta relatiei). Dar este ntotdeauna nevoie de recompense? Si ce
se poate spune despre diferentele calitative ntre tipurile de relatii apropiate? Poate
o recompensa mai substantiala sa transforme niste simple cunostinte n prieteni si
apoi prietenii n iubiti, ori aceste tipuri de relatii se deosebesc esential ntre ele?
Relatii de schimb si de comuniune

Margaret Clark precizeaza ca oamenii urmaresc o recompensa atunci cnd intra n
relatii de schimb, caracterizate de o compensare imediata a costurilor si a beneficiilor. Dar nu orice relatie este de acest tip. n relatiile de comuniune (communal
relationships), partenerii si ofera satisfactii unul celuilalt fara sa urmareasca un
echilibru al beneficiilor.
Cel mai adesea, relatiile de schimb au loc ntre necunoscuti sau cunostinte
ntmplatoare, ca si n cadrul unor aranjamente pe termen lung precum parteneriatul de afaceri. Dimpotriva, relatiile de comuniune se stabilesc numai cu prietenii
apropiati, cu membrii de familie sau cu cei pe care i iubim. Desigur, se vor gasi
cinici care sa puna la ndoiala autenticitatea relatiilor de comuniune, socotind ca
oricine urmareste sa dobndeasca o recompensa, chiar daca nu imediat, ci ntr-un
viitor oarecare. Din fericire, ramn destui oameni care pot depune marturie din
propria lor experienta de viata ca, macar ctorva persoane extrem de apropiate, sunt
oricnd gata sa le ofere, fara a socoti la centima ct primesc bucuria celuilalt fiind
chiar rasplata cea mai de pret.
Stiluri de atasament
O alta abordare interesanta a diversitatii formelor de relatii apropiate este cea propusa de Philip Shaver, Cin dy Hazan si colegii lor. Ideea de la care pornesc este
aceea ca, asa cum bebelusii manifesta diferite tipuri de atasament fata de parintii
lor, si adultii prezinta stiluri specifice de atasament n relatiile lor de prietenie sau
n cele amoroase.
Cercetarile de psihologie a copilului au scos n evidenta faptul ca bebelusii

dezvolta legaturi puternice si exclusive cu primele persoane care se ocupa de ngrijirea lor cel mai adesea si n mod normal acestea fiind mamele copiilor. n toate
culturile studiate, prima relatie are o mare ncarcatura emotionala. Observnd cum
reactioneaza copiii mici att la despartirea de mama lor, ct si la reaparitia ei,
cercetatorii au mai remarcat si faptul ca exista diferite stiluri de atasament infantil.
Copiii cu atasament solid plng zgomotos atunci cnd si vad mama plecnd de
lnga ei, iar cnd aceasta se rentoarce gnguresc si surd cu evidenta ncntare.
Copiii cu atasament fragil se ncadreaza n doua tipuri de comportament. Cei
anxiosi plng si se agita cnd sunt parasiti de mama lor, dar o ntmpina fie
mniosi, fie apatici atunci cnd se rentoarce. Alti copii sunt mult mai detasati,
adoptnd un comportament retractil, de eschivare sau neimplicare emotionala, cu
reactii temperate n ambele situatii. 2
Ct de important este acest prim atasament? Este o legatura sigura si demna de
ncredere din primul an de viata de natura sa ofere un fundament al relatiilor apropiate de mai trziu? Unii cercetatori sugereaza ca da. Studiile arata ca acei copii din
categoria atasamentului solid manifesta ulterior o atitudine mai pozitiva si mai
ncrezatoare fata de ceilalti. Privind retrospectiv, adultii cu stil de atasament solid
relateaza ca n copilarie au avut relatii familiale pozitive, pe cnd adultii anxiosi
sau retractili si amintesc sa fi avut relatii dificile cu unul dintre parinti sau cu
amndoi.
Fie ca stilurile de atasament ale adultilor si au radacinile n primul an de viata
sau nu, distinctia ntre ele s-a dovedit utila. Cititi descrierile celor trei tipuri de atasament din tabelul 8.2. Care vi se potriveste cel mai bine? n 1987, Hazan si Shaver
au pus prima data aceasta ntrebare pentru cititorii unui ziar din Denver si a doua
oara pentru un grup de studenti. Dupa cum se poate vedea n tabelul 8.2, distributia
raspunsurilor este aproape identica pe ambele esantioane, pastrndu-se neschim bata si n cadrul unui esantion national din SUA, format din opt mii de adulti,
chestionati de Mickelson un deceniu mai trziu, n 1997. n plus, cercetatorii au
mai constatat ca oamenii cu stil de atasament solid raporteaza ca au relatii satisfacatoare, pe care le descriu drept fericite, amicale, bazate pe ncredere reciproca si
durabile. Cognitiv, au tendinta de a-i vedea pe ceilalti ca fiind bine inten tionati si
cred n posibilitatea iubirii adevarate. Dimpotriva, ndragostitii retractili se tem de
intimitate si cred ca iubirea este sortita sa se ofileasca; ndragostitii anxiosi descriu
o viata amoroasa plina de exaltari si caderi emotionale, de framntari obsesionale,
o mai mare dorinta de angajare pe termen lung, atractie sexuala si gelozie duse la
extrem.
ntr-o oarecare masura, stilurile noastre de atasament pot fi observate n com portamentul din viata cotidiana. De exemplu, n 1996 Jeffrey Simpson si colegii sai
au nregistrat pe banda mai multe cupluri de ndragostiti n timp ce ncercau sa
solutioneze diferite conflicte, dupa care au prezentat nregistrarile unor observatori
neutri. Acestia au constatat ca barbatii cu atasament fragil-retractil se dovedesc n
2
n terminologia anglo -americana, termenii utilizati pentru desemnarea celor trei stiluri de atasament
sunt: secure, respectiv insecure, cu cele doua subtipuri anxious si avoidant.
Psihologie sociala
cea mai mica masura calzi si ncurajatori, precum si faptul ca femeile cu stil fragilanxios s-au aratat posomorte si negativiste. ntr-un alt studiu, din 1996, Marie
Tidwell si colegii au cerut participantilor sa tina, timp de o saptamna, un jurnal
intim. Analiza nsemnarilor din aceste jurnale a scos n evidenta faptul ca, n relatiile cu sexul opus, persoanele retractile au avut cele mai mici satisfactii, n vreme
ce subiectii anxiosi au trait cea mai mare varietate de sentimente, de intensitati ct
se poate de dif erite.
Tabelul 8.2 Stiluri de atasament (Hazan si Shaver , 1987)
ntrebare: Care dintre urmatoarele texte descrie cel mai bine sentimentele voastre?
Raspunsuri si procente
Esantion de
cititori
Esantion de
studenti
mi este destul de usor sa ma apropii de ceilalti si nu

ma deranjeaza sa depind de ei ori ca ei sa depinda
de mine. Rareori ma roade gndul ca voi fi parasit ori
ca o anumita persoana mi- a devenit prea apropiata.
56%
56%
25%
23%
19%
21%
Solid
Retractil
Nu ma simt n largul meu atunci cnd ma apr opii mai
mult de cineva; mi este greu sa am deplina ncredere
n ceilalti si nu mi place sa depind de ei. Ma enervez
atunci cineva mi se vra n suflet si partenerii erotici
mi cer adesea mai multa intimitate dect as dori eu
ca sa ma simt bine.
Anxios
Mi se pare ca ceilalti se feresc sa mi se apropie att
ct as dori eu. Ma ngrijoreaza des gndul ca partenerul nu ma iubeste cu adevarat sau ca are de gnd
sa ma paraseasca. As vrea sa ma contopesc pe
deplin cu o alta persoana, nsa aceasta dorinta a mea
pe multi i sperie si i alunga de lnga mine.
Ce valoare predictiva au aceste stiluri de atasament? Cu alte cuvinte, stilul din

acest moment al unei persoane permite o anticipar e cu grad semnificativ de probabilitate a evolutiei viitoare a relatiilor sale? Probele nu sunt concludente.
Persoanele cu atasament solid tind sa aiba relatii mai durabile dar, n cazul celor cu
atasament fragil, prognozele nu sunt consistente. Important e faptul ca, desi stilurile
de atasament sunt oarecum stabile de-a lungul vietii poate ca niste mosteniri din
prima copilarie ele nu sunt totusi definitiv trasate, o data pentru totdeauna. De
exemplu, Lee Kirkpatrick si Cindy Hazan au urmarit participantii la un studiu si,

dupa patru ani, au descoperit ca 30% dintre ei si-au modificat stilul de atasament.
n acord cu ideea de baza n psihologia sociala, potrivit careia oamenii sunt profund
influentati de situatiile n care se afla, cercetarile sugerea za ca indivizii si pot
revizui continuu stilul de atasament n urma succesiunii experientelor lor de viata.
Tipuri de iubire
Fara a sta prea mult pe gnduri, oricare dintre noi poate enumera o mare varietate
de forme distincte de iubire, n afara de amorul propriu-zis: iubire parinteasca, frateasca, amicala, pur fizica sau animalica, spirituala etc. De-a lungul timpului, au
fost propuse de catre psihosociologi mai multe clasificari ale tipurilor de iubire. Pe
baza scrierilor antice, John Alan Lee a identificat, n 1988, trei stiluri primare de
iubire; eros (dragostea erotica), ludus (jocul amoros, lipsit de daruire sufleteasca) si
storge (dragostea prieteneasca). Ca si cele trei culori primare, sustine Lee, aceste
stiluri se pot combina ntre ele, formnd tipuri secundare, precum mania (iubirea
pretentioasa si posesiva), pragma (iubirea interesata) sau agape (iubirea altruista de
oameni). Pe o scala menita sa masoare aceste culori ale iubirii, barbatii au scoruri
mai mari dect femeile la rubrica ludus, n vreme ce femeile puncteaza mai mult la
rubricile storge, mania si pragma.
Foarte populara este o alta taxonomie, derivata din teoria triunghiulara a
iubirii, enuntata n 1986 de catre Robert Sternberg. Potrivit acestei teorii, exista
opt subtipuri de baza (sapte forme diferite de iubire si o a opta combinatie ce reprezinta absenta iubirii) toate putnd fi derivate din prezenta sau absenta a trei com ponente. Combinatia poate fi astfel vazuta ca vrf al unui triunghi (vezi figura 8.5).
Iata cele trei componente si cte o mostra de item din cei utilizati pentru masurarea
fiecareia din ele:
Intimitate. Componenta emotionala, care implica simpatia si sentimentul de

apropiere fata de cineva. (Am o relatie placuta cu ___.)
Pasiune. Componenta motivationala, ce contine impulsuri de natura sa declanseze atractia, dragostea si dorinta sexuala. (Simpla vedere a lui ___ mi se pare
excitanta.)
Devotament. Componenta cognitiva, ce reflecta hotarrea de a ramne atasat
pe termen lung de un anumit partener. (ntotdeauna ma voi simti responsabil
fata de ___.)
Cercetarile sustin cu probe concludente model tripartit al lui Sternberg. ntr-un
studiu din 1996, Arthur Aron si Lori Westbay au cerut participantilor sa ierarhizeze
68 de trasaturi prototipice ale iubirii si au constatat ca toate trasaturile clasificate se
ncadreaza n trei categorii: pasiune (priviri languroase, euforie, crcei n stomac),
intimitate (libertatea de a discuta despre orice, ncurajator, ntelegator) si devotament (fidelitate, prioritate acordata celorlalti, durabilitate). ntr-un al doilea studiu,
din 1997, Sternberg a cerut participantilor sa precizeze ce anume considera important n diferite tipuri de relatii si a constatat ca rezultatele concorda cu teoria. De
Psihologie sociala
exemplu, iubitul ideal a nregistrat scoruri nalte la toate cele trei componente,
prieten a avut scoruri mari la intimitate si devotament, dar mici la pasiune, iar
frate / sora a punctat mult la devotament, dar putin la intimitate si pasiune.
Figura 8.5 Teoria triunghiulara a iubirii (Sternberg, 1986)
INTIMITATE
Simpatie
(doar intimitate)
Iubire romantica
(intimitate + pasiune)
Iubire parteneriala
(intimitate + devotament)
Iubire perfecta
(intimitate +
pasiune +
devotament)
Iubire nebun a
(doar pasiune)
PASIUNE
Iubire zadarnica
(pasiune + devotament)
Iubire pustie
(doar d evotament)
DEVOTAMENT
Considernd toate aceste tipologii bazate pe atasamentul infantil, pe culori,

triunghiuri si alte scheme propuse de-a lungul timpului te minunezi: cte tipuri de
iubire exista n realitate? E greu de spus. Dar toate modelele au n vedere doua
tipuri fundamentale. Priviti ntrebarile din tabelul 8.3 si raspundeti cu note pe o
scala de la 0 (ctusi de putin) la 10 (total), avnd n vedere sentimentele voastre
fata de un prieten. Raspundeti apoi la aceleasi ntrebari gndindu-va la un iubit sau
la o iubita (de acum sau de alta data). Aplicati n cele din urma instructiunile de
punctare descrise n partea de jos a tabelului. n 1973, atunci cnd Zick Rubin a
cerut unor studenti sa raspund a la acest gen de itemi, a constatat ca cei chestionati
au acordat punctaje ridicate prietenilor la ntrebarile cu numere impare si partenerilor de amor la cele cu numere pare. Pornind de la aceste raspunsuri, Zick Rubin a
alcatuit o Scala a simpatiei3 si o Scala a iubirii, menite sa masoare cele doua tipuri
de relatii.
3
Am considerat ca simpatie este cel mai potrivit echivalent al cuvntului englezesc liking. n limba
romna, verbul a placea este ambiguu, caci la fel se spune atunci cnd ne place noua cineva ca si
atunci cnd altcineva ne place pe noi. n plus, substantivarea verbului este dificila n romneste
nici placerea si nici placutul nefiind formule acceptabile.

Tabelul 8.3 Simpatie si iubire (Rubin, 1973)
Raspundeti la fiecare dintre urmatoarele ntrebari pe o scala de la 1 = ctusi de putin la
10 = total. Raspundeti mai nti gndindu-va la un/o prieten(a) si apoi la un/o iubit(a).
1. X este una din cele mai simpatice persoane din cte cunosc.
2. Simt ca pot avea ncredere n X n orice legatura cu orice.
3. X este genul de persoana care mi-ar placea sa fiu.
4. L-as iert a pe X pentru orice.
5. Am mare ncredere n judecata lui X.
6. As face aproape orice pentru X.
Prieten(a)
Iubit(a)
___
___
___
___
___
___
___
___
___
___
___
___
A. Adunati punctele de la ntrebarile 1 + 3 + 5 =

B. Adunati punctele de la ntrebarile 2 + 4 + 6 =
Care punctaj este mai mare: A sau B?
Abordarea lui Rubin trateaza simpatia si iubirea ca pe doua reactii distincte

fata de o relatie apropiata. Ramne de discutat nsa ct de adnca este diferenta
dintre ele. n 1976, Kenneth si Karen Dion au aplicat cele doua scale mai multor
categorii de oameni: (1) persoane care se ntlnesc ocazional (casual daters); (2)
per soane care se ntlnesc mereu cu acelasi partener (exclusive daters); (3) persoane logodite; (4) persoane casatorite. Desi persoanele din prima categorie au
punctat mai mult la simpatie dect la iubire, simpatia si iubirea nu difera n cazul
celor aflati ntr-o relatie mai angajata. Un posibil motiv pentru care cele doua scale
se pot suprapune ar fi acela ca, n versiunea lui Rubin, conceptul de iubire are un
sens destul de cuminte. Mai potrivita pare distinctia propusa, n 1988, de catre
Elaine Hatfield ntre iubirea pasionala si iubirea companionala. 4 Dupa Hatfield,
iubirea pasionala este o stare intens emotionala si adesea erotica de absorbtie de
catre o alta persoana, n vreme ce iubirea companionala este o nsotire sau o com panie sigura si stabila, asemanatoare cu ceea ce Rubin numeste simpatie.
Iubirea pasionala
Iubirea pasionala este, dupa cum spuneam, o stare intens emotionala de absorbtie
de catre o alta persoana (vezi tabelul 8.4). Pendulnd ntre culmi extatice si abisuri
de tortura sufleteasca, iubirea pasionala ofera materia prima dulce-amara a poeziei
si romanelor de dragoste, fiind tema favorita n muzica de consum sau n adorateledetestatele telenovele. Ce este si de unde vine? Ellen Berscheid si Elaine Walster
(ulterior Hatfield) considera ca elementul-cheie n ntelegerea iubirii pasionale este
tratarea ei ca un gen specific de emotie. Bazndu-se pe teoria bifactoriala a emotiei,
propusa de catre Schachter (vezi Capitolul 2), cele doua autoare sustin ca iubirea
4
n limba engleza: passionate love si companionate love.
Psihologie sociala
pasionala necesita doua ingrediente esentiale: (1) o stare intensa de excitatie fiziologica si (2) credinta ca excitatia este strnita de catre persoana iubita.
Tabelul 8.4 Scala iubirii pasionale
Raspundeti la fiecare din itemii urmatori conform urmatoarei scale:
1
2
De loc
adevarat
5
6
Aproximativ
adevarat
9
Categoric
adevarat
1. As fi profund disperat daca _________________ m -ar parasi.

2. Uneori simt ca nu-mi pot controla gndurile; ma obsedeaza _________________ .
3. Sunt fericit(a) atunci cnd fac ceva care l (o) face pe ___________________ fericit(a).
4. As prefera sa fiu cu __________________ mai mult dect cu oricine altcineva.
5. As fi gelos(oasa) daca as crede ca ___________________ s-ar ndragosti de altcineva.
6. Sunt avid(a) sa stiu totul despre ___________________ .
7. l (o) doresc pe ___________________ fizic, emotional, mental.
8. Am o pofta insatiabila de afectiune din partea lui __________________ .
9. Pentru mine, __________________ este partenerul(a) de amor perfect(a).
10. Simt ca trupul meu vibreaza atunci cnd ma atinge __________________ .
11. Ma gndesc tot timpul la __________________ .
12. Vreau ca _______________ sa mi cunoasca gndurile, temerile si sperantele.
13. Caut cu nfrigurare semne care sa mi arate ca _______________ ma doreste.
14. Exercit o puternica atractie asupra lui _________________ .
15. Ma simt extrem de deprimat(a) cnd lucrurile nu merg bine n relatia mea cu ___________ .
Uneori conexiunea dintre excitatie si iubire este evidenta asa cum se ntmpla
atunci cnd cineva simte fiorii atractiei sexuale n prezenta parten erului de amor. n
alte situatii, totusi, simptomele de excitatie precum accelerarea batailor de inima,
umezirea palmelor sau nmuierea genunchilor sunt mai greu de interpretat. n
prezenta unei persoane atragatoare, aceste simptome pot fi atribuite corect sau
eronat iubirii pasionale. Dolf Zillmann numeste acest proces de misatribuire transfer de excitatie. n opinia lui, excitatia strnita de un stimul poate fi transferata sau
adaugata excitatiei provocate de un al doilea stimul. Excitatia combinata este atunci
perceputa ca fiind cauzata numai de catre al doilea stimul.
n 1974, Donald Dutton si Arthur Aron au verificat aceasta ipoteza incitanta
ntr-un studiu de teren care a avut loc pe doua poduri de peste Capilano River din
Columbia Britanica. Unul din ele este o pasarela sustinuta de cabluri (avnd 150 m
lungime si o latime mai mica de 2 m, cu o balustrada foarte joasa), suspendata la
vreo 70 m deasupra unor cascade stncoase un adevarat cosmar pentru oricine ar
avea o ct de mica teama de naltime. Celalalt pod este larg, solid, de numai vreo
3 m naltime. Ori de cte ori trecea pe unul din cele doua poduri un tnar nensotit,
era ntmpinat de o tnara atragatoare, care se prezenta drept cercetator-asistent, l
ruga sa completeze un scurt chestionar, dupa care i dadea numarul ei de telefon
n cazul n care tnarul acostat ar fi dorit mai multe informatii despre proiectul de
cercetare. Conform predictiei, mult mai multi dintre barbatii care traversasera pasa-
rela periculoasa aveau s-o sune pe ncntatoarea juna dect cei care trecusera pe
podul comod. (Semnificativ e faptul ca foarte putini dintre tinerii abordati, pe pasarela groazei, de catre un asistent barbat au sunat.) Poate ca fiorii de groaza sunt n
stare sa aprinda flacarile iubirii.
Dar poate ca nu. Poate ca nu-i dect sentimentul de usurare pe care ti-l da pretenta cuiva atunci cnd esti la ananghie. Pentru a elimina posibilitatea ca atractia sa
fie strnita de usurare si nu de excitatie, n 1981, Gregory White si colegii sai si-au
propus sa strneasca o stare de excitatie, nensotita de tensiunea fricii. Cum? Putin
efort fizic e de ajuns. Participantii barbati au alergat pe loc fie doua minute, fie 15
secunde, dupa care au vizionat pe o caseta video chipul unei femei pe care urmau
sa o cunoasca. Unii au vazut o femeie bine machiata si coafata, cu nfatisare foarte
atragatoare altii au vazut aceeasi femeie, dar aranjata astfel nct sa para urta.
Dupa vizionarea casetei, participantii au evaluat nfatisarea femeii. Rezultat:
participantilor care facusera un efort fizic mai mare femeia atragatoare li s-a parut
si mai frumoasa, iar cea neatragatoare li s-a parut si mai urta dect celor care nu
alergasera dect 15 secunde. Acest studiu si altele similare demonstreaza ca starea
de excitatie, chiar nensotita de suferinta, intensifica reactiile emotionale, pozitive
sau negative.
Implicatiile acestor cercetari potrivit carora pasiunile noastre sunt la cheremul podurilor, exercitiilor fizice sau al altor factori de natura sa accelereze bataile
inimii intriga. Dar sunt n concordata cu observatia comuna a faptului ca momentele agitate din viata ne fac vulnerabili fata de mrejele iubirii. Ramne nsa deschisa
ntrebarea daca efectul se produce, asa cum sustine teoria, din cauza faptului ca
oamenii atribuie n mod eronat starea lor de excitatie prezentei accidentale a unei
alte persoane. Da si nu. Trecnd n revista peste treizeci de experimente, Craig
Foster si colegii confirma ca efectul excitatie-atractie este real. Ei au mai descoperit, totusi, ca efectul se produce si atunci cnd oamenii cunosc sursa actuala a
starii lor de excitatie asadar, fara o eroare de atribuire. Concluzia acestor cercetatori este aceea ca simplul fapt de a fi surescitati chiar daca stim de ce faciliteaza
oricare dintre raspunsurile noastre firesti. Daca persoana care ne iese n cale este
atragatoare si de sexul potrivit, atractia pe care o exercita asupra noastra este mai
intensa. Daca persoana nu este atragatoare sau nu e de sexul potrivit, atractia este
mai slaba. Nu e nevoie de nici o deliberare constienta. Raspunsul este automat.
Indiferent de factorii care o influenteaza n diferitele sale stadii de evolutie,
iubirea pasionala presupune, ca nota caracteristica dominanta si esentiala, o intensa
atractie sexuala. n 1999, Pamela Regan si Ellen Berscheid prezinta dovezi convingatoare ca dorinta si excitatia sexuala intensa constituie o componenta vitala a
acestei experiente. Ele remarca si faptul interesant ca a iubi (love) si a fi ndragostit (being in love) nu nseamna acelasi lucru. n 1996, Berscheid si Meyers au
cerut unor studenti de ambele sexe sa alcatuiasca trei liste: una cu persoanele pe
care le iubesc, a doua cu persoanele de care sunt ndragostiti si a treia cu persoanele
care le atrag sexual. A reiesit ca numai 2% din cei mentionati n prima lista s-au
regasit si n cea de a treia lista. n schimb, 85% din cei mentionati n cea de a doua
lista s-au regasit si pe lista atractiei sexuale. Iar atunci cnd Regan si colegii sai au
Psihologie sociala
cerut mai multor oameni sa listeze caracteristicile iubirii, doua treimi din cei chestionati au mentionat dorinta sexuala numarul lor fiind cu mult mai mare dect al
celor care au trecut pe lista fericirea, fidelitatea, comunicarea sau devotamentul.
Chiar daca cei mai multi dintre noi sunt de acord ca dorinta sexuala este aceea
care da nota pasionala a iubirii, nu toata lumea vede o legatura necesara ntre dorinta
si casatorie. Cum raspundeti la aceasta ntrebare: Daca un barbat sau o femeie ar
avea toate calitatile dorite de voi, v-ati casatori cu acea persoana fara a fi ndragos tit(a) de ea? n 1967, cnd au fost chestionati studentii americani, 35% din barbati
si 76% dintre femei au raspuns afirmativ. Peste douazeci de ani, numai 14% dintre
barbati si 20% dintre femei au declarat ca s-ar casatori cu cineva pe care nu -l ar
iubi pasional. Diferenta foarte accentuata n rndul femeilor s-ar putea explica prin
faptul ca n anii 60 mult mai putine dintre ele aveau independenta economica de
natura sa le dea posibilitatea luxului de a se casatori numai din dragoste.
Disponibilitatea de-a accepta casatoria fara dragoste difera si n functie de specificul cultural. n zilele noastre, procentul mariajelor aranjate, fara a se lua n
calcul iubirea dintre parteneri, variaza ntre 4% n Statele Unite, 5% n Australia,
8% n Anglia si 49% n India sau 51% n Pakistan. Influenta culturala asupra iubirii
este interesanta. Pe de o parte, s-ar putea sustine ca individualismul feroce, specific
culturii occidentale, ar fi de natura sa inhibe tendinta de apropiere si interdependenta
fata de ceilalti. Pe de alta parte, aceeasi orientare individualista i face pe oameni sa
dea prioritate, n deciziile lor maritale, propriilor sentimente mai degraba dect
grijilor familiale, oblig atiilor sociale, constrngerilor religioase, venitului etc.
nsa chiar si n culturile occidentale n rndul carora americanii cultiva o
consistenta ideologie romantica oamenii se ndoiesc de rezistenta n timp a iubirii
pasionale. Studii comparative asupra unor cupluri aflate n diferite stadii ale relatiilor dintre parteneri, ca si studiile longitudinale, care masoara schimbarile aduse de
trecerea timpului n cadrul acelorasi cupluri, sugereaza ca iubirea pasionala paleste
dupa o vreme. Cercetatorii preocupati de chimia iubirii cred ca pasiunea intensa
pe care o simt arznd cei proaspat-ndragostiti este produsa de anumite stimulente
organice a caror eficienta scade n mod firesc odata cu trecerea timpului.
Iubirea companionala
Spre deosebire de natura intens emotionala si subliniata componenta erotica a iubirii
pasionale, iubirea companionala este o forma de afectiune care poate exista att n
relatii de prietenie, ct si n relatii de amor, bazndu-se pe ncredere reciproca, respect, preocupare fata de celalalt si angajament de lunga durata. n comparatie cu
iubirea pasionala, cea companionala este mai putin intensa emotional dar, n anumite privinte, mai profunda si mai rezistenta. n 1998, Susan Sprecher si Pamela
Regan au aplicat scale de iubire pasionala si companionala unor cupluri heterosexuale cu vechimi variabile si au constatat ca, att la barbati, ct si la femei,
scorurile iubirii pasionale cresc rapid la nceput pna la o cota maxima, dupa care
scad constant n timpul mariajului declin pe care nu-l nregistreaza scorurile iubirii companionale. Aidoma testoasei greoaie din fabula lui Esop, iubirea companio-
nala poate parea teribil de nceata n comparatie cu startul fulgerator al iubirii

pasionale si totusi este n stare sa treaca prima linia de sosire, chiar cu un avans
considerabil.
Iubirea companionala se caracterizeaza printr-un grad nalt de auto-dezvaluire
(self-disclosure) dorinta de a-ti deschide sufletul si de a mpartasi celuilalt evenimente, gnduri si sentiment e din cele mai intime. Se poate spune ca pentru iubirea
companionala deschiderea sufleteasca este un ingredient la fel de esential pe ct
este excitatia sexuala n cazul iubirii pasionale. Gnditi-va o clipa la experientele
voastre cele mai jenante, la cele mai ascunse si dragi ambitii sau la viata voastra
sexuala. Le-ati dezvalui unui necunoscut? unei cunostinte oarecare? unui prieten
sau unei persoane iubite? Aceasta dorinta de a ne dezvalui amintirile, gndurile si
sentimen tele intime sta chiar n miezul celor mai strnse relatii ale noastre. Cercetarile arata ca cu ct sunt mai atasati de un prieten sau cu ct sunt mai satisfacuti n
casnicie, cu att oamenii si deschid mai adnc ascunzisurile sufletului. De ce?
Nancy Collins si Lynn Miller enunta trei cauze posibile ale acestei corelatii: (1) ne
deschidem sufletul fata de cei care ne plac; (2) ne plac oamenii care ni se destainuie; (3) ne plac oamenii carora ne-am destainuit.
Figura 8.6 Teoria penetrarii sociale
De-a lungul timpului, cercetatorii au facut trei observatii privind modelele de

auto-dezvaluire n relatiile apropiate. Prima este aceea ca partenerii se destainuie
tot mai mult unul celuilalt pe masura ce relatia lor se dezvolta n timp. Irving
Altman si Dalmas Tylor considera ca auto-dezvaluirea este o forma elementara de
schimb social, care se amplifica odata cu adncirea unei relatii. Teoria penetrarii
sociale sustine ca relatiile progreseaza de la schimburi superficiale catre unele din
ce n ce mai intime. La nceput, oamenii ofera altor persoane putine detalii despre
ei nsisi, primind la rndul lor foarte putin de la ceilalti. Dar daca primele contacte
Psihologie sociala
se dovedesc avantajoase, schimburile se largesc (acoperind zone mai vaste din

vietile partenerilor) si se adncesc (referindu-se la zone tot mai delicate). Cele
doua forme de dezvoltare a interactiunii sociale sunt reprezentate n figura 8.6.
Cu ct sunt mai apropiati, cu att e mai putin probabil ca doi oameni sa nu fie
sinceri unul fata de celalalt. ntr-un studiu interesant din 1998, Bella DePaulo si
Deborah Kashy le-au cerut participantilor ca, timp de o saptamna, sa consemneze
ntr-un jurnal toate interactiunile lor sociale si fiecare situatie n care au ncercat sa
minta pe cineva indiferent daca au facut-o n mod interesat sau cu bune intentii
(acceptnd ca unele minciuni urmaresc binele altcuiva). Rezultatele au aratat ca
frecventa minciunilor a fost cu att mai mica cu ct relatiile au fost mai apropiate.
n medie, participantii au fost nesinceri cel mai des fata de necunoscuti si din ce n
ce mai rar fata de cunostintele ntmplatoare, membrii de familie si prietenii lor. De
asemenea n concordanta cu presupusele modele de auto-dezvaluire este faptul ca
participantii necasatoriti si-au mintit partenerii de amor de trei ori mai des dect au
facut-o cei casatoriti n relatia cu sotul / sotia. Rezultatele sunt prezentate n graficul 8.7.
Graficul 8.7 Pe cine mint oamenii mai mult?
70
Frecventa minciunilor
60
50
40
30
20
10
0
Straini
Cunoscuti
Prieteni
Familie
Iubiti
Soti
Tipuri de relatii
O a doua observatie este aceea ca modelele de auto-dezvaluire tind sa se modifice n functie de stadiul unei relatii. La prima ntlnire si n faza incipenta a unei
noi legaturi, oamenii obisnuiesc sa raspunda auto-dezvaluirii celorlalti la acelasi
nivel de intimitate. Cnd facem cunostinta cu cineva si politetea cere sa venim n
ntmpinarea celor comunicate despre sine de catre celalalt dezvaluind cte ceva
despre noi nsine. Dupa consolidarea unei relatii, stricta reciprocitate survine mai
rar. n ceea ce priveste cuplurile cu probleme, observatiile contureaza doua modele

diferite de auto-dezvaluire. n unele cazuri, se reduc att largimea ct si adncimea
deschiderii catre celalalt, ntruct ambii parteneri se retrag fiecare n propria carapace si nceteaza sa mai comunice. n alte cazuri, largimea dezvaluirii de sine se
restrnge, dar creste adncimea ei, odata ce partenerii ncep sa se raneasca reciproc
cu destainuiri si aprecieri dureroase pentru celalalt.
O a treia observatie, destul de comuna, este aceea ca indivizii difera n ceea ce
priveste tendinta de a-si destainui altora gndurile si sentimentele private. Dupa o
meta-analiza a peste 200 de studii n care au fost implicati circa 23.000 de americani, Kathryn Dindia si Mike Allen au constatat (n 1992) ca, n medie, femeile
sunt mai deschise dect barbatii, precum si faptul ca oamenii n general se destainuie mai degraba femeilor dect barbatilor.
Probleme relationale: barbati si femei

Librariile sunt pline de carti despre specificul celor doua sexe. Exista publicatii
numai pentru barbati sau numai pentru femei, carti care exalta idealul masculin si
carti care le nvata pe cititoare cum sa fie ct mai feminine, carti care i descriu pe
barbati si pe femei n tonuri asemanatoare si carti care insista asupra diferentelor
dintre cele doua sexe. Sa fie oare adevarat ceea ce spune titlul unei carti de succes a
lui John Gray, anume ca Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus? Iar daca
este adevarat, ce implicatii decurg n sfera relatiilor dintre barbati si femei?
Sexualitatea
Acum o suta de ani, Sigmund Freud soca opinia publica si comunitatea stiintifica
formulnd teoria psihanalitica, n care se pune un accent deosebit pe sex ca forta
dinamica a comportamentului uman. La vremea aceea, colegii lui Freud au respins
vehement rolul primordial acordat de psihanaliza motivatiei sexuale. Se nsela oare
Freud? Imagini si teme sexuale abunda n visurile noastre, n glumele pe care le
spunem sau le gustam spuse de catre ceilalti, n spectacolele de televiziune si n
filmele pe care le vizionam, n romanele pe care le citim, n muzica pe care o ascultam sau n scandalurile sexuale ale persoanelor publice, care fac deliciul tabloidelor.
Nu-i de mirare ca specialistii n publicitate se folosesc de sex ca sa vnda orice, de
la blue jeans si automobile pna la pasta de dinti, parfumuri sau bere.
Deoarece este componenta cea mai intima a relatiilor interumane, sexul e greu
de studiat. Dupa 1940, biologul Alfred Kinsey si colegii sai au condus prima ancheta de proportii a practicilor sexuale din SUA. Bazndu-se pe interviuri confidentiale a peste 17.000 de barbati si femei, cercetatorii au ncercat sa descrie ceea
ce nimeni nu ndraznea sa discute n public: diferite modele de activitate sexuala.
Unele din rezultatele lui Kinsey s-au dovedit socante, ntruct aratau ca activitatea
sexuala a americ anilor era mai frecventa si mai variata dect se credea. Cartile lui
au devenit best sellers. Metodele sale sunt discutabile (de exemplu, majoritatea
Psihologie sociala
celor intervievati erau tineri, albi, din mediul urban si din clasele de mijloc), nsa
descoperirile sale mai sunt si astazi folosite drept baza de comparatie.
ntre timp, au fost realizate numeroase alte studii si anchete privind activitatea
sexuala. Desi nu se poate sti niciodata cu certitudine ct de exacte sunt declaratiile
celor investigati, anumite rezultate se contureaza cu destula consistenta. n primul
rnd, desi exista destule variatii n cadrul fiecarui sex, barbatii se declara mai permisivi si mai activi din punct de vedere sexual dect femeile. De asemenea, n
relatiile heterosexuale barbatii si femeile joaca roluri sexuale diferite, conturndu-se
o diviziune a muncii n care barbatii sunt atacatorii, iar femeile aparatoarele
portii. Dintre cele doua roluri, cel defensiv este mai influent, deoarece, n orice
activitate comuna, partenerul mai restrictiv este acela care tine scorul.
Cercetarile mai arata ca barbatii si femeile au vederi diferite asupra sexului n
cadrul interactiunilor din viata cotidiana. n comparatie cu femeile, barbatii privesc
lumea n culori mai accentuat sexualizate. ntr-un studiu din 1982, Antonia
Abbey a format mai multe perechi de studenti, carora le-a cerut sa converseze cinci
minute, n vreme ce alti studenti urmareau conversatia. Chestionndu-i ulterior att
pe actori, ct si pe observatori, Abbey a remarcat ca barbatii au simtit o mai mare
atractie sexuala fata de partenerele de conversatie dect viceversa. De asemenea,
barbatii le-au considerat pe femeile care au purtat conversatia mai seducatoare si
mai provocatoare dect s-au autocaracterizat participantele nsele. ntr-un alt studiu,
dupa ce au citit niste fragmente literare, prezentnd diferite scenarii ale unor ntlniri amoroase, participantii au fost mult mai nclinati dect participantele sa presupuna ca eroina fiecarui scenariu dorea sa faca dragoste. Si n viata reala, barbatii
sunt mai tentati dect femeile sa interpreteze anumite gesturi, precum o privire mai
insistenta, un compliment sau o remarca amicala, o atingere a bratului sau un zm bet inocent ca pe niste avansuri sexuale.
Gelozia
Gelozia este o emotie strnita de perceptia unei amenintari fata de o relatie foarte
pretioasa pentru individ. Amenintarea nu trebuie sa fie neaparat una reala, ci poate
fi o fantezie obsesionala, bazata pe niste aparente deformat interpretate. Gelozia
ncepe o data cu supraevaluarea posibilei amenintari. Unii indivizi sunt mai nclinati
dect altii sa exagereze n aceasta privinta. Cei care se simt nesiguri si inechitabil
tratati de catre partener sunt cei mai volatili ndeosebi atunci cnd relatia este de
data r ecenta, reprezentnd pentru cel gelos o mare investitie afectiva.
Cele mai puternice si cele mai distructive sentimente de gelozie sunt provocate
de perceptia unei infidelitati sexuale care, statistic vorbind i roade mai mult pe
barbati dect pe femei, ndeosebi n societatile traditionaliste. Gesturile si actele
partenerului care strnesc n cel mai nalt grad gelozia difera de la o cultura la alta.
Oamenii difera, totodata, si prin modul n care reactioneaza atunci cnd sunt gelosi.
n general, gelozia este o emotie negativa, nsotita de nencredere, anxietate si de
furia celui care se simte amenintat sa piarda ceva ce i-a apartinut. nsa reactia fata
de amenintare poate fi mai mult sau mai putin constructiva. De exemplu, indivizii
cu predispozitii depresive au tendinta de a se autonvinovati. Don Sharpsteen si Lee

Kirkpatrick au masurat orientarile de atasament ale unui grup de participanti, dupa
care le-au cerut sa relateze cum s-au comportat atunci cnd au fost gelosi. Au constatat ca indivizii cu atasament solid s-au dovedit a fi cei mai furiosi si cel mai mult
nclinati sa si reverse furia asupra partenerului. n schimb, indivizii cu atasament
fragil, fie de tip anxios sau retractil, tind sa fie invadati de tristete si de amaraciune,
cautndu-si o vina pentru comportamentul partenerului si evitnd o confruntare
directa cu acesta sau cu adversarul ce ameninta sa strice relatia.
n 1991, Jeff Bryson a chestionat studenti din mai multe tari n legatura cu
modul lor de reactie atunci cnd sunt gelosi, descoperind o serie de diferente culturale. Iata cum si-a rezumat el constatarile: Cnd sunt gelosi, francezii nnebunesc,
olandezii sunt tristi, germanii n-au chef sa se ia la harta, italienii n-au chef de vorba
iar americanii se gndesc la ce vor spune prietenii! (Brehm, Kassin, Fein, p. 329)
Comunicare si conflict
Nentelegerile n legatura cu sexul sau alte subiecte pot genera conflicte n cadrul
unei relatii apropiate. Indiferent din ce motive, n toate cuplurile au loc frictiuni.
Problema nu este aparitia lor, ci modul n care un cuplu ncearca sa le solutioneze.
O sursa de conflict este dificultatea partenerilor de a discuta despre dezacordurile
dintre ei. Atunci cnd se despart, att cuplurile heterosexuale, ct si cele homosexuale invoca, printre cauzele cele mai frecvente, lipsa de comunicare. Dar n ce
constau problemele de comunicare? Comparatiile ntre cuplurile fericite si cele
nenorocite au evidentiat doua modele de comunicare ce survin adesea n relatiile
destabilizate.
Primul este reciprocitatea afectelor negative, n care aplicnd tactica ochi
pentru ochi, dinte pentru dinte partenerii fac un schimb de ex presii ale tuturor
sentimentelor negative pe care si le provoaca unul celuilalt. n toate cuplurile, exprimarea unui afect negativ atrage dupa sine un raspuns similar n mai mare masura
dect etalarea unor sentimente pozitive. nsa reciprocitatea afectelor negative, mai
ales n comportamentul nonverbal, este mai accentuata n cadrul cuplurilor cu probleme, n care partenerii se dueleaza din ce n ce mai des si mai crncen. Zmbetele
trec neobservate, dar orice cautatura piezisa si orice mina dezgustata strnesc un
raspuns taios.
Barbatii si femeile reactioneaza diferit n astfel de conflicte. De regula, femeile
declara ca traiesc emotii mai intense si mai vadit exprimate dect barbatii. n multe
casato rii nefericite se constata si un alt model de comunicare nereusita, cunoscut
drept cerere si refuz : sotiile cer sotilor sa discute despre problemele lor, doar pentru
a fi si mai frustrate de refuzul sotilor de a face acest lucru. John Gottman sustine ca
nici unul dintre aceste doua modele de abordare a relatiilor conflictuale nu este n
sine rau. Problemele, spune el, sunt generate de discrepante. n opinia lui Gottman,
relatiile sanatoase sunt mai probabile atunci cnd ambii parteneri au stiluri asemanatoare de implicare n conflict.
Psihologie sociala
Indiferent de stilul fiecaruia, se poate recurge la doua strategii de atenuare a

conflictelor. Prima este att de evidenta, nct adesea trece neobservata: e vorba de
multumirea mai accentuata a celuilalt n aspectele neproblematice ale relatiei. Daca
exista un conflict ntr-o anumita privinta, partenerii pot si ar trebui sa si ofere unul
celuilalt mai multe satisfactii n alte privinte. Pe masura ce echilibrul dintre laturile
pozitive si cele negative ale relatiei se restabileste, bilantul recompenselor devine
satisfacator, ceea ce poate contribui la atenuarea conflictelor. Cealalta metoda este
aceea de a ncerca sa ntelegi punctul de vedere al celuilalt. Sensibilitatea fata de
ceea ce gndeste si ce simte partenerul sporeste calitatea unei relatii. Ce poate sa-i
motiveze pe indivizii aflati n vltoarea unei dispute sa faca efortul de a-l ntelege
pe celalalt? Se poate presupune ca e de folos, n astfel de situatii, daca ei si dau
seama de faptul ca, n fond, se confrunta cu o problema de comunicare.
S-a dovedit ca atribuirile pe care partenerii le fac unul n legatura cu comportamentul celuilalt sunt corelate cu calitatea relatiei dintre ei. Cuplurile fericite tind sa
faca atribuiri care strng relatia sa le numim atribuiri consolidante: comportamentul nedorit al partenerului este cauzat de factori situationali (A avut o zi
proasta), temporari (O sa treaca) si cu arie de actiune limitata (Nu-i dect un
mic defect). n schimb, comportamentele dezirabile sunt cauzate de factori inerenti
partenerului, permanenti si generalizabili n alte aspecte ale relatiei. Dupa cum se
vede n figura 8.7, cuplurile nefericite procedeaza invers, facnd atribuiri care
conserva nefericirea pe care le vom numi atribuiri dizolvante. 5 Astfel, n vreme
ce cuplurile fericite minimalizeaza raul si maximalizeaza binele, cuplurile nefericite nu cedeaza nici macar un milimetru. Din perspectiva acestor modele atributionale att de diferite, s-ar parea ca, o data cu vremea, cuplurile fericite sunt si
mai fericite, pe cnd cele nefericite ajung sa fie si mai nefericite. Asa se ntmpla?
Da. n 1993, Frank Fincham si Thomas Bradbury au descoperit ca oamenii care fac
mai multe atribuiri dizolvante la un moment dat, declara si mai putina satisfactie
conjugala un an de zile mai trziu. Relatia dintre atribuiri si satisfactie poate fi una
reciproca, fiecare din cele doua componente influentnd-o pe cealalta.
Destramarea unei relatii

ntruct suntem animale sociale, relatiile apropiate sunt foarte importante pentru
oricare dintre noi n ceea ce priveste fericirea si bunastarea noastra emotionala,
ba chiar sanatatea si longevitatea noastra. ntr-o ancheta din 1990, 73% dintre
studen tii americani chestionati au declarat ca ar sacrifica majoritatea altor scopuri
ale vietii lor mai degraba dect sa renunte la o relatie satisfacatoare. E trist faptul ca
acesti studenti traiesc ntr-o societate n care 50 60% dintre oamenii casatoriti
pentru prima oara divorteaza. ntr-un cuplu n care cel putin unul dintre parteneri a
trecut printr-un divort, sansele unei noi despartiri cresc. Aceasta discrepanta ntre
stabilitatea dorita de majoritatea oamenilor si despartirile prin care trebuie sa treaca
5
Termenii consacrati n literatura de specialitate anglo- americana sunt imposibil de redat pe scurt n
romneste: relationship-enhancing attributions literal atribuiri de natura sa amplifice relatia si
distress-maintaining attributions atribuiri de natura sa conserve nefericirea.
este dramatica. Cuplurile se destrama, se separa si divorteaza. Cum evolueaza

casniciile de-a lungul timpului si de ce unele rezista, pe cnd altele nu?
Figura 8.7 Modele de atribuire n cadrul cuplurilor fericite si nefericite
Calitatea
relatiei
Fericiti
Modelul
atributional
Comportamentul
partenerului
Negativ
Uita sa ia
rufele de la
curatat
Externa
E stresat la serviciu
Temporara
De obicei nu uita
Specifica
Ma ajuta att de mult
la alte treburi
Pozitiv
Vine cu flori
fara un motiv
anume
Interna
Mereu e att de atent
Stabila
Asa face tot timpul
Globala
E ca si cina romantica
pe care mi-a pregatit-o
Consolidant
Negativ
Uita sa ia
rufele de la
curatat
Nefericiti
Atribuirile pe care le face
Interna
Putin i pasa de
timpul meu
Stabila
Niciodata nu tine
minte sa ia rufele
Globala
Nu face nimic n casa
Dizolvant
Pozitiv
Vine cu flori
fara un motiv
anume
Externa
Probabil maica-sa i-a
spus sa le cumpere
Temporara
Nu-l tine mult
Specifica
Pariez ca vrea ceva
de la mine
Dupa decenii de cercetari, psihosociologii au constatat ca oamenii proaspat

casatoriti tind sa se idealizeze unul pe celalalt, ceea ce le induce o stare de extaz
marital. Dar dupa luna de miere, satisfactia ambilor parteneri cunoaste o importanta
scadere, ce se stabilizeaza cam dupa patru ani. n parte declinul se explica prin stresul provocat de nasterea copiilor, ceea ce este normal, nsa o traiectorie similara
percurg si sotii fara copii. ntr-o oarecare masura, se pare ca relatiile noastre apro-
Psihologie sociala
piate, ca si organismul nostru, mbatrnesc o data cu timpul. Ct despre factorii

care permit unele predictii n legatura cu viitorul unui mariaj, Benjamin Karney si
Thomas Bradbury au trecut n revista 115 studii longitudinale, viznd 45.000 de
casnicii, si au con statat doar ca anumite variabile pozitive (educatie, ocupatie,
comportament constructiv, similaritatea atitudinala) permit ntructva unele predictii
favorabile. O alta corelatie s-a dovedit nsa mai bine sustinuta cu probe: cu ct este
mai abrupt declinul initial al satisfactiei maritale, cu att probabilitatea destramarii
unui cuplu este mai mare.
ncetarea unei relatii apropiate poate fi o experienta traumatica. Cum i fac fata
oamenii? Depinde de natura pierderii. Un factor important e gradul de apropiere
dintre parteneri sau masura n care linia de demarcatie dintre Eu-rile lor se estom peaza pna ntr-att nct al meu si al tau ajung sa se suprapuna. n 1992, Arthur
Aron a descoperit ca longevitatea unei relatii amoroase poate fi anticipata destul de
simplu, n functie de diagrama din figura 8.8 pe care oamenii o considera ca reprezentnd relatia dintre ei. Cu ct cineva ncorporeaza mai deplin fiinta unui partener,
cu att relatia promite sa fie mai durabila dar si durerea este mai mare n eventualitatea unei rupturi.
Figura 9.8 Ct de strnsa este relatia voastra? ( Aron et al., 1992)
ncercuiti diagrama care credeti ca descrie cel mai bine relatia voastra
E = Eu; C = celalalt
Un alt factor important este interdependenta liantul social care ne tine legati
unii de altii. Cercetarile arata ca cu ct un cuplu este mai interdependent (ceea ce se
masoara prin timpul petrecut mpreuna, varietatea activitatilor comune si gradul de
influenta al fiecarui partener asupra celuilalt) si cu ct partenerii investesc mai mult
n relatia dintre ei, cu att aceasta este mai viabila, dar si efectele despartirii sunt
mai devastatoare. Oamenii se mai deosebesc si prin masura n care asocierea lor cu
alte persoane este importanta pentru propria identitate. Cu ct regasirea n fiinta si
prezenta partenerului este mai necesara pentru echilibrul launtric al unui individ, cu
att ruperea unei relatii esentiale este mai dureroas a.
Observam un efect ironic sau paradoxal: acei factori care sporesc durabilitatea
unei relatii (apropierea, interdependenta si importanta relatiei pentru propria identitate a cuiva) sunt de natura sa intensifice nefericirea dupa ruperea relatiei si sa
sporeasca dificultatea suportarii ei. Cum sa mentinem echilibrul ntre investitia psihologica necesara unor relatii durabile si ceea ce pastram pentru noi nsine, pentru
a ne sustine n eventualitatea unei despartiri?
n lumea occidentala, diferiti indicatori demografici arata ct de problematice
au devenit formele traditionale de angajament familial: o rata nalta a divortialitatii,
din ce n ce mai multe familii cu un singur sustinator, tot mai numeroase cupluri ce
traiesc n concubinaj si tot mai multi celibatari. nsa dorinta de stabilire a unor
relatii apropiate durabile nu a slabit. Dimpotriva. Homosexualii si lesbienele lupta
pentru recunoasterea oficiala a casatoriilor ntre parteneri de acelasi sex, majoritatea
celor divortati se recasatoresc, iar familiile de adoptie modeleaza un nou sens al
conceptului de viata familiala. E ca si cum cu totii am fi pornit ntr-o cautare nencetata si imperios necesara, de vreme ce milioane de barbati si femei ncearca sa
gaseasca modalitati de afiliere, atractie, apropiere si iubire, pentru a se devota pe
viata unii altora.

8 Afiliere Atractie Iubire

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

8 Afiliere Atractie Iubire

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Afiliere, atractie, iubire

Acest capitol abordeaza urmatoarele probleme:

nevoia de interactiune sociala

Ct de important este rolul parintilor si al atmosferei

esi cu totii trecem prin momente n care prezenta celorlalti ne oboseste si ne

Nevoia de interactiune sociala

Afiliere, atractie, iubire

Afiliere, atractie, iubire

Cnd si de ce dorim sa fim mpreuna cu ceilalti?

singure sau n compania altor participante la acelasi ex periment, n vreme ce un al

Doua grupe de studente au crezut ca li se vor

De ce oamenii speriati prefera compania?

Pentru DISTRAGEREA ATENTIEI de la

Pentru COMPARATIE SOCIALA?

Sursa: Hogg si Vaughan (1998)

Rezultatele Cazului 2 din figura 8.1 arata ca preferinta pentru a fi n compania

Afiliere, atractie, iubire

De exemplu, n 1989, James Kulik si Heike Mahler au constatat ca pacientii aflati

Afiliere, atractie, iubire

sunt adolescentii si tinerii, cu vrste ntre 18 si 30 de ani. n realitate, singuratatea

Ct de des va simtiti nefericit(a) facnd attea lucruri singur(a)?

Perspective teoretice asupra atractiei interpersonale

Afiliere, atractie, iubire

Teorii ale nvatarii prin conditionare

Sursa: Hogg si Vaughan (1998)

Teoria schimbului social

Afiliere, atractie, iubire

echitabile. Drept urmare, ei cred ca beneficiile fiecarui participant la schimburile

Componentele schimbului social

Afiliere, atractie, iubire

beneficiilor sau a contributiilor noastre; fie modificarea perceptiilor noastre privind

Influente situationale asupra atractiei interpersonale

Efectul simplei expuneri

Afiliere, atractie, iubire

Experimentul clasic de la care porneste studiul acestui fenomen a fost realizat

Afiliere, atractie, iubire

Un grup de profesori au primit fiecare cte o caracterizare a unui baiat sau a

Notele acordate de studenti

Calitatea reala a eseului

Afiliere, atractie, iubire

mai familiare. Alti cercetatori subliniaza faptul ca prin tehnicile computerizate de

Persoane de acelasi sex

Persoane de sex opus

Fotografii atragatoare Fotografii comune

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

De ce suntem orbiti de frumusete?

Afiliere, atractie, iubire

Avantajele si dezavantajele frumusetii

Atribuirea evaluarii pozitive

Graficul 9.3 Atractivitatea fizica si respectul de sine

Participanti fizic neatragatori Participanti fizic atragatori

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Afiliere, atractie, iubire

n concluzie, frumusetea aduce cu sine si bune si rele: indubitabile avantaje,

Factori relationali ai atractiei interpersonale

dect de aceia de care se deosebesc. Este ceea ce a facut Theodore Newcomb, n

Afiliere, atractie, iubire

Byrne si colegii sai propun un model n doi timpi, ce ia n consideratie ambele

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

cupluri stabile. n economia pietii sociale, potrivirea fizica pare sa se produca n

Afiliere, atractie, iubire

Sursa: Hogg, Vaughan (1998)

Afiliere, atractie, iubire