colective examineaza posibilitatea generalizarii unei convenjii care

s-a semnat intre partenerii sociali, in toate sectoarele pe care le atinge, i se

pronunja asupra creterilor salariului minim interprofesional (.SMC). Serviciile
Ministerului Muncii pregatesc textele reglementarilor ce imbunatajesc aplicarea
legilor, Jinand seama de evolupile necesare.
La sfaritul secolului al XlX-Iea, politica sociala privete in special
muncitorii i se refera la locuin|e, salarii, timpul de lucru. Progresiv, campul se
largete o data cu cuceririle de ordin social i cu complexitatea viejii industriale.
Anumite categorii cer interventii specifice, tinerii, femeile, imigranpi. Pe de alta
parte, lumea muncii, in sensul traditional al termenului (adica in special
muncitorimea) nu mai este singura de luat in considerate. Agricultorii, mici
meseriai i comercianji, profesioniftii liberi primesc in minister un secretariat
de stat i in favoarea lor sunt concepute politici determinate.

EVOLUJIA POLITICILOR SOCIALE

Ele depind de circumstante i de majoritati
Diverse ca obiect - munca de noapte, agricultura montana, medicina
generala, ca sa nu citam decat trei cazuri reale bine delimitate - politicile
culturale nu sunt deloc identice. Pentru a ne referi la cea dusa pentru muncitori
sub cea de-a cincea republica, creterile salariale permiteau o anume
redistribuire a catigurilor ob{inute prin productivitate, insa criza economica a
modificat radical raporturile dintre salarii i locurile de munca. Acestor variajii
structurale li se adauga efectele unei schimbari a majoritajilor politice. Opozijiile
sunt tranate mai ales in timpul marilor revolte aparute pe fundalul mobilizarii
sociale, ca in 1936 sau 1945. Frontul Republican, sub a IV-a Republica i
Tiitterandismul de dupa 1981 fac sa se limiteze diferen|ele. In acelai fel,
Dp{iunile pentru sau impotriva salariului minim contribuie la marcarea unor linii
]e acjiune deloc asemanatoare.
Ansambluri diversificate, politicile sociale nu pot fi izolate de alte politici
>ublice. Ceea ce se hotarajte in materie de impozite, de colarizare, de
ransporturi, interfereaza cu deciziile luate in mod specific in campul social,
egionalizarea i construc|ia Europei unite face ca aceste interventii sa devina i
nai complexe.

136

PUTERE POLITICA
Atunci cand un actor al vietii politice Tl determina pe altul sa faca un
anume lucru, el exercita asupra acestuia din urm o putere politica.
Oricare ar fi specificitatea radicala a acestei puteri, ea nu e decat
manifestarea particulars a unui fenomen mai general, tntalnit in toate
institutiile sociale.

CARACTERISTICILE GENERALE ALE PUTERII

O relatie existenta Tn orice grup social
Puterea pe care o poseda un actor (individ sau grup) A asupra unui actor
B marturisete mai pujin asupra unei caracteristici proprii lui A (care ar fi astfel
un proprietar al puterii), cat asupra relajiei dintre cei doi actori. A are putere
asupra lui B daca reuete sa-i impuna puterea in ciuda rezisten|ei pe care B ar
putea sa i-o opuna. Puterea se definete astfel ca un schimb inegal, care permite
unui om sau unui grup de oameni sa ii determine pe al[ii spre o ac(iune pe care
n-ar fi realizat-o in absenja acestei intervenjii. Aceasta relajie asimetrica intre doi
sau mai mulji actori se observa in orice grup social, de la cele mai elementare la
cele mai complexe: cuplu, familie, coala, intreprindere, biserica... Ea este
organizata social prin statute i roluri specifice (parin|i/copii, profesori/elevi,
directori/personal etc.). Perenitatea oricarui grup social este mereu ameninjata
de conflicte de interese, de aspirajia membrilor sai de a-i mari autonomia.
Puterea are drept funcjie menjinerea unitajii, coerenja i coeziunea minimala ce
protejeaza grupul din fa|a disolujiei.

137

MIJLOACELE PUTERII
Constrmgere i influenta
Relajiile de putere pot fi de naturi foarte diferite. Unele utilizeaza
constrangerea. A 51 obliga pe B sa se comporte intr-un anume sens, exercitand
asupra lui o presiune fizica sau morala ori ameninjand ca o va face. Existenja
unui sistem de recompense sau de pedepse, ca i convingerea ca dejinatorul
puterii le poate aplica intrejin i intaresc sentimentul obligajiei i pe cel al
supunerii faja de putere. Cu toate acestea, puterea de coercive nu se reduce la
supunerea impusa prin for|a. Pentm ca aceasta putere sa fie una legitima, B
trebuie sa accepte ca A are un drept de a hotari comportamentele care ii sunt
impuse. A objine de la B modificarea propriilor sale comportamente utilizand
persuasiunea, seducjia sau obligandu-I pe acesta sa devina contient de
adevaratele sale interese. Manipularea i corupjia pot fi astfel considerate ca
nite forme degenerate i necinstite ale puterii de influenja.
Majoritatea relajiilor de putere se bazeaza in acelai timp pe coercijie i
influenjare. In clasa, profesorul exercita asupra elevilor o putere de persuasiune
bazata pe competent sa, dar i pe capacitatea sa de seducjie, rezervandu-i, in
acelai timp, i posibilitatea de a utiliza constrangerea. Acelai lucru se intampla
i cu actorii viejii politice. Deputatul care voteaza o lege exercita o putere
coercitiva: el hotarite o norma juridica prevazuta cu sancjiuni. Atunci cand este
candidat pentru mandatul de deputat, el incearca sa-i convinga pe alegarorii sai,
mobilizand toate resursele puterii sale de influenjare .Originalitatea puterii
politice nu sta deci in natura relajiei sociale pe care o articuleaza; ea ii afla
specificitatea in faptul ca este singura putere ale carei injoncjiuni, decizii, eforturi
de persuadare nu se limiteaza la unele institujii anume (coala, intreprinderea,
biserica etc.), ci ating ansamblul societajii.

ROLUL PUTERII POLITICE

li asuma controlul i reglementarea ansamblului relatiilor
sociale, fara a aduce atingere individului
Ca i in cazul oricarui grup social, o societate este traversata de conflicte
ce devin o permanenta ameninjare pentru coeziunea sa. Tensiunile i conflictele
apar cu atat mai grave cu cat sistemul este mai complex, cu cat paturile sociale
sunt mai diferenjiate, generatoare de inegalita{i i de competi|ie intre actorii
138

sociali. Orice comunitate dispune deci de proceduri care ii permit prevenirea

riscurilor de dezmembrare. Aceste proceduri care organizeaza exprimarea, ca i
reglementarea conflictelor prin mediere, negociere i arbitraj definesc funcjia
politicului. Prin acjiunea i hotararile sale, puterea politica asigura controlul i
regularizarea ansamblului relajiilor sociale. Intervened in numele normelor,
credinjelor i valorilor impartaite in mod comun, ea pastreaza o coeziune
minimala intre membrii unei societaji imbibate de relajii contlictuale. Puterea
politica este un grad de dominare recunoscut, acceptat i respectat, adica este
legitima. Insa, in funcjie de societate, ea va fi mai mult sau mai pujin
diferenjiata, centralizata i instituponalizata.

Diferentierea i centralizarea puterii politice

In societaple tradijionale, funcjia politica se diferenpaza slab faja de alte
funcjii sociale. Adesea ea decurge din roluri economice i religioase
predominante. Uneori nici nu exista ca atare. In societaple moderne, marcate de
un inalt nivel de diviziune a muncii sociale, aceasta funcjie de regularizare i
arbitraj public e profund disociata de alte roluri sociale. Ea este exercitata de
agenp specializaji in sanul statului. Acesta centralizeaza puterea de coercipe
legitima. Numai el are facultatea de a horari normele i de-a lua deciziile
constrangatoare pentm top. El dispune de o administrate prin care aceste
norme sunt aplicate i respectate. Puterea politica devine astfel o resursa
excepponala, o forja, un fel de capital asupra caruia institujiile statului au
monopol.

Limitarea puterii politice

Necesara pentru pastrarea ordinii sociale, puterea politica poate fi
primejdioasa pentru libertatea individului. Instituponalizarea sa e cea dintai
tehnica de a preveni abuzurile. Puterea politica nu aparjine oamenilor care o
exercita, ci institupilor politice care o organizeaza i ii delimiteaza domeniul de
competen[a. Un preedinte al Republicii, un ministru, un deputat au o capacitate
de acjiune juridic limitata. Iar ei ii pierd puterea atunci cand ii parasesc
funcpile.
Ce-a de-a doua tehnica de a masura puterea politica a fost descrisa de
Montesquieu in celebra sa teorie a guvemdrii moderate". Plecand de la
principiui ca puterea oprete puterea", ea consta in definirea mai multor instan|e de decizie statala, conform unor funcjii specifice (a hotari normele: legislatorul; a le pune in practical executivul; a arbitra litigiile: justi(ia), stabilind intre

139

decat un rol consultativ. Constitutive imperiale din Franja constituie un exemplu

referitor la asemenea regimuri autoritare. Dimpotriva, democratic pluraliste
opereaza o distincpe i o separare a puterilor executiva, legislativa i
judecatoreasca, conform tehnicii guvemarii moderate teoretizata de
Montesquieu.
Sunt totui posibile mai multe modele, fiecare introducand un tip
particular de regim politic in sanul democrajiilor. Separarea stricta dintre
legislativ i executiv (acesta din urma nu este responsabil in fa{a legislativului i
nu-1 poate dizolva), combinata cu alegerea efului executivului, definete
regimul preziden{ial. Statele Unite constituie cel mai bun exemplu in acest sens.
Regimul parlamentar organizeaza o colaborare intre puteri: executivul,
raspunzator in faja adunarii parlamentare, ii poate anunja dizolvarea.
Parlamentarismul rajionalizat, mai ales in Germania, stabilete proceduri precise
i constrangatoare pentru a pune in practica aceste dispozitive de control
reciproc dintre executiv i legislativ. Adesea, i se atribuie Franjei un regim politic
mixt. Intr-adevar, relapile dintre executiv i legislativ sunt organizate dupa
principiul parlamentarismului raponalizat. Puterea de a dizolva parlamentul ii
apar|ine efului statului, care dispune astfel de o putere de arbitrare in caz de
conflict intre adunarea parlamentara i guvern. Insa alegerea preedintelui prin
sufragiu universal direct, al carei principiu a fost adoptat prin referendum in
1962, modifica sensibil arhitectura inijiala a regimului instituit in 1958. Alegerea
directa ii da preedintelui o legitimitate democratica foarte puternica ce intarete
in mod necesar puterea lui de acjiune, mai ales in raport cu guvernul. Aceasta
legatura directa intre preedinte i najiune introduce in regimul constitutional
francez, in esenja parlamentar, o anumita dimensiune prezidenpala.
Analiza institujiilor est i ea lamuritoare. Insa ea e insuficienta. Ea nu ne
permite sa recunoatem o legitimitate carismatica, adesea ieita la lumina in
urma unei situajii revoluponare (Egiptul lui Nasser, spre exemplu), al carei
caracter exceptional se intemeiaza pe negarea regulilor in vigoare in atribuirea
puterii, impuse de tradijie sau de lege.
Analiza institujionala poate fi totui i ea inelatoare. Constitu(ia poate
stabili principii de legitimitate i poate defini mecanisme institujionale care nu
sunt aplicate. Constitupa din 1936 a URSS este una dintre cele mai democratice
ale secolului, insa ea n-a fost niciodata aplicata de catre regimul stalinist, care a
pus in practica un stat totalitar. E i motivul pentru care studiul institu|iilor
trebuie completat de un examen minujios al funcponarii lor, in special al celor
care organizeaza i participa la cornpetijia politica a unui stat.

142

SISTEMUL PLURIPARTINIC 1ALEGERILE

Modul de a alege determina sistemul de partide
Regimurile autoritare i totalitare nu accepta nici o contestare. Ele ignora
deci alegerile disputate i competijia intre partide. Via|a politica este in intregime
organizata in jurul unui om sau al unui partid unic, eventual impar|it in mai multe
facjiuni. Alegerile organizate de aceste regimuri nu au valoare democratica
pentm ca electorii nu sunt liberi sa exprime adevaratele lor opjiuni. In dictaturile
populiste, de tip bonapartist, alegerile i referendumurile pot fi frecvente. Dar
acest recurs la popor are un caracter plebiscitar, care nu are alt scop decat
intarirea puterii personale a dejinatorului puterii executive.
Democrajiile pluraliste au in comun organizarea secvenjelor repetate de
alegeri libere i competitive, pentru desemnarea reprezentanfilor la diferite
niveluri, locale sau rationale, ale organizarii politice. In schimb, sistemul de
partide variaza mult de la o tara la alta. Astfel, in Statele Unite se opun doua mari
partide, la fel in Marea Britanie sau in Germania; in opozitie, Italia cunoate un
pluripartidism marcat. Franja ocupa o pozijie intermediara: dupa o puternica
tendinja de polarizare a forjelor politice, ase partide importante se confrunta
intre ele incepand de la jumatatea anilor 80, in prezenja unei coalijii durabile ce
aduna alaturi doua formajiuni ale dreptei moderate.
Natura sistemului pluripartidist ii gasete radacinile in istoria clivajelor
culturale i sociale proprii unei societaji. Ea depinde i de sistemul electoral,
Reprezentarea propor[ionald tinde sa favorizeze faramijarea partidelor, daca nu
apare nici un alt factor care sa corijeze acest efect. Invers, scrutinul majoritar cu
un singur tur, ca in Marea Britanie, conduce in mod necesar la bipartidism,
fiindca nu permite formarea coalijiilor. In Fran{a, limitarea relativa a numarului
partidelor politice depinde, fara indoiala, mai pujin de adoptarea unui scrutin
majoritar, cat de constrangerile impuse de alegerile prin vot universal ale
preedinJilor republicii. Prezenja a doi candidaji la al doilea tur obliga partidele
sa-i organizeze alian|e, fara de care s-ar condamna la imposibilitatea de a
determina alegerea vreunuia dintre candidaji.

143