nvturile lui Neagoe Basarab ctre fiul

su Teodosie
Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, opera
baroca, numita de B. P. Hasdeu falnic monument de literatura,
politica, filozofie si elocinta la strabunicii nostri , scrisa in spiritul
Renasterii, este o carte de invatatura, un manual de educatie
morala si politica si in acelasi timp un testament pentru urmasi,
cuprinzand sfaturi, maxime si invataturi ale domnitorului Neagoe
Basarab (1512-1521) pentru fiul sau si urmasii acestuia la tronul
Tarii Romanesti.
Apartinand genului parenetic (categoria sfaturilor, indemnurilor etc),
Invataturile folosesc izvoare bizantine si slave, restructurate insa
dupa un plan care nu se mai intalneste in nicio scriere similara.
Intre izvoarele folosite de Neagoe Basarab se afla scrieri religioase,
indeosebi Biblia, cu Vechiul si Noul Testament si cartile populare
care circulau in epoca, Varlaam si Ioasaf, Alexandrina, Fiziologul,
Calatoria Maicii Domnului in iad , legenda despre Lemnul crucii.
Lucrarea este impartita in doua parti, prima parte cuprinzand o
expunere teoretica a doctrinei clasice a monarhiei bizantine, dupa
care este inserata o apologie de texte pedagogice, menita a ilustra
ideile generale expuse la inceput.
Cele mai importante capitole sunt acelea care trateaza despre
modul in care domnul trebuie sa-i cinsteasca pe boieri sau sa-i
pedepseasca in anumite cazuri (capitolul 5), despre alegera
dregatorilor si scoaterea lor din functii (capitolul 6), despre cum
trebuie sa se comporte la masa si despre neajunsurile betiei
(capitolul 7), despre solii si razboaie (capitolul 8, cel mai extins, si,
in intregime original), despre cum trebuie sa judece domnul pe
supusii sai (capitolul 9).
Sfaturile cu caracter laic, practic, dina ceste capitole, sunt urmate
de lungi dizertatii religios- morale pe aceeasi tema, pe care autorul
le-a preluat din cartea unui autor bizantin din sec al XI-lea, Simion
Monahul.
Prin interesul pentru zugravirea principelui ideal, Invataturile se
dovedesc intrutotul contemporane secolului lui Machiavelli. Exista in
Invataturile, ca si in Principele lui Machiavelli, o intreaga tehnica
a stapanirii de sine, avertismente fata de comportamente ce ar
pune in primejdie prestigiul domnului si puterea sa.
In ceea ce priveste metodele de carmuire, Invataturile sunt net
impotriva amoralismului politic ce domina in Europa Renasterii.
Neagoe pledeaza impotriva hotaririlor luate dupa bunul plac al
1

domnului, impotriva uciderilor fara judecata ori a judecatilor

sumare, concepand guvernarea ca implinire a unei legi a carei
suprema tinta este indreptarea oamenilor, si nu supunerea lor.
Daca scrierea si-a pastrat vioiciunea si prospetimea, putand fi citita
astazi cu un interes mai mult decat documentar, faptul se datoreaza
tocmai insusirilor structural-literare, in care sunt transmise ideile si
care abunda in imagini si formulari.
In stilul retoric, vocea impersonala a naratorului, care priveste
evenimentele dintr-un exterior auctorial, este inlocuita de implicarea
totala in discurs, acesta prezentand marcile auctoriale
specific:adresare directa exprimata prin frecvente vocative,
persoana a doua a pronumelor si a verbelor. Pe acestea se aplica
ornamentele artei oratorice : amplificarea discursului, perioada
frastica, ritmarea frazei, atitudinea persuasiva accentuata, folosirea
unor figuri de stil specifice, metafora, alegoria, parabola.
Timpul narativ este prezentul, creand totusi o impresie de irealitate,
de voce venind de dincolo de timp, tocmai din aceasta proiectie a
intregului spatiu epicizat intr-un abis temporal al vremurilor viitoare.
Invataturile lui Neagoe Basarab tin de o indelungata experienta a
vietii, de conturarea unor norme de conduita pentru un personaj
situat cel mai sus in ierarhia laica a vremii.
Stilul gnomic al textului aminteste de vechile sentinte ale clasicilor
greci, de posibilitatea acestora de a apela la inteligenta zeiasca, la
oracole si la profeti divini.

Psalmii
Dosoftei
Dup toate mrturiile timpului, Dosoftei era un spirit ales, de solid
cultur i nvtur, cunosctor al limbilor latin, greac, ebraic,
slavon, polon i rus, preocupat de educaia neamului su i gata
s fac n acest sens eforturi substaniale. Poate c portretul cel mai
inspirat i-l realizeaz cronicarulIon Neculce, care se minuneaz
sincer n faa personalitii sale: Acestu Dosoftei mitropolit nu era om
prostu de felul lui. i era neam de mazl; pre nvat, multe limbi tie
(...) i alt adnc carte i nvtur, deplin clugr i cucernic i
blnd ca un miel. n ara noastr pe-aceast vreme nu este om ca
acela.

Ocupnd un rang important n ierarhia Bisericii, Dosoftei obine, n

anul 1683, un teasc de tipografie de la Moscova, cu ajutorul cruia
tiprete la mitropolia din Iai, n romnete, principalele cri
necesare serviciului liturgic, ceea ce reprezint un semnificativ pas
nainte pentru cultivarea limbii romne n scris. Meritul su esenial
este de a fi tradus n versuri Psaltirea (carte a Vechiului Testament,
cuprinznd 151 de psalmi, cntece de laud nchinate lui
Dumnezeu),
sub
titlul Psaltireapre versuri tocmit.
Aceeai
operaiune de tlmcire a psalmilor sub form de stihuri a fost
realizat naintea lui Dosoftei de ctre francezul Clement Marot, n
secolul al XIV-lea, i de ctre polonezul Jan Kochanowski, care se
pare c i-a servit ca imbold i model de versificaie.

Dei principalul scop al transpunerii psalmilor lui David este cel

ecleziastic, practic, totui autorul nu uit s atrag atenia asupra
trudei pentru vreme ndelungat pe care aceast traducere a
presupus-o. Specificaia cum am putut mai frumos, ca s poat
trage hirea omului ctre cetitul ei reprezint o schem de argument
estetic. Aadar, traducerea Psaltirii n versuri nu satisface doar o
necesitate a momentului, ci are i o profund motivaie artistic. De
aceea, s-a vorbit chiar de o contiin poetic la Dosoftei.
Transformrile nu sunt formale, efortul su fundamental constnd nu
numai n a adapta limba romn - nc neformat pe deplin i

ndeajuns de nuanat -, ci i cultura, mentalitatea, peisajul romnesc

la profilul originar al psalmului ca specie a liricii religioase.

n
Prefa,
Dosoftei
spune
c
Psaltirea
are
patru
nelesuri: ttetikos (cu
trimitere
la
istorie), ithikos(moravuri,
etic), alegorikos (invenie, plsmuire) i methaphorikos (metafor,
modificare semantic). De aceea, se poate spune c idealul autorului
depete nivelul strict religios, acoperind o multitudine de aspecte
ale spiritului. Transpunerea n versuri a cuvntului biblic este
oarecum liber, psalmistul glosnd ideile n funcie de propria
sensibilitate. Viersul de carte - metafor sugernd slova sfnt ales de Dosoftei implic numeroase comparaii, inversiuni, invocaii
etc, realizate cu ajutorul elementelor autohtone precum cobuzul,
surlele sau cornul de bour: Cntai domnului n strune, / n cobuz de
versuri bune, / i din ferecate surle / Viersul de psalomi s urle, / Cu
bucin de corn de bour, / S rsune pn-n nour....

Invocaiile, imperativele i exclamaiile personalizeaz opera,

accentund subiectivitatea. Relaia cu Dumnezeu devine imediat,
direct, izvort din tensiunea interioar a celui ce simte chemarea
ctre sfinenie i smerenie: Ascult-mi ruga, Dumnezu svinte, / i
nu m trece, ce-m ia aminte.... Imaginile abstracte capt contur,
pentru c Dosoftei are o extraordinar capacitate de a vedea prin
lucruri i de a da consisten sentimentelor: De te-a uita, ar
svnt, / Atunci s-mi vie smnt, / i direapta mea s uite / A
schimba viers n lute!.

Dosoftei exploreaz toate izvoarele vii ale limbii spre a obine o

echivalen romneasc pentru termenii i ideile biblice. Modific
forma cuvintelor (ezum, inem, lacrmi) i asimileaz poetic
arhaisme i regionalisme (voroav, cucon, smnt), ntr-un efort
lingvistic ce amintete de Mihai Eminescu i de Tudor Arghezi, astfel
nct este justificabil aprecierea lui Eugen Negrici c Dosoftei nu se
conforma vocabularului psalmilor biblici, ci regulilor prozodice
(Poezia medieval n limbaromn).
Totodat,
n Psaltirea lui
Dosoftei i fac loc categorii estetice noi pentru vremea aceea,
precum suavul, tragicul, sublimul, grotescul etc, ntr-o diversitate
expresiv ce merge de la imprecaie la rugciune. Sub aspect
prozodic, este impresionant efortul lui Dosoftei de a experimenta rime
i ritmuri de diverse tipuri, pn obine o caden convenabil.

Prin versurile sale, Dosoftei va mngia nrile attor iubitori ai limbii

vechi (Nicolae Manolescu,Istoria critic a literaturii romne), care l
vor omagia peste veacuri. Astfel, ntr-un exerciiu de intertextualitate,
Ion Pillat i aduce un elogiu utiliznd un limbaj propriu chiar celui
elogiat: patriarhal, n crj se nal Dosoftei, pienjeniul vremii cu
mini uscate rupe, pstor al inimilor... etc. n concluzie, eforturile
celor doi poei menionai - Miron Costin i Dosoftei - reprezint
fundamentul naterii poeziei romneti din epoca modern, cu toate
stngciile lingvistice i cutrile inerente oricrui nceput, cci, de
la Coresi la Dosoftei i de acolo mai departe, la Ion Budai-Deleanu i,
n cele din urm, la Eminescu, istoria poeziei noastre se confund cu
nsui drumul pe care-l strbate limba romn, cu eecurile i
biruinele ei (Nicolae Manolescu, Istoria critic a literaturii romne).

Viiata lumii
Miron Costin

Astzi putem afirma cu certitudine c primele versuri culte din

literatura romn i se datoreaz luiMiron Costin. Ca inovator, el
plaseaz n fruntea poemului su o introducere asupra poeziei,
cuprinznd indicaii asupra versificaiei. Cronicarul-poet i propune,
dup cum declar n Predoslovia - voroav la cititor, s fac s s
vaz c poate i n limba noastr a fi acest feali de scrisoare ce s
chiam stihuri.
Exegeii literaturii vechi au consacrat pagini substaniale analizei
poemului, considerndu-l o sintez ntre elementele de gndire
antic
i
medieval
(Elvira
Sorohan, Introducere n istoria literaturiiromne), iar pe autorul ei un
vestitor
al
apocalipsei
(Nicolae
Manolescu, Istoria critic a literaturiiromne) care promoveaz un
lirism al deertciunii, plin de mireasm biblic (George
Clinescu,Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent).
Cert este c poemul demonstreaz predispoziia autorului spre
introspecie i speculaie filosofic, dup cum sugereaz nsui motoul ce l preced, cunoscut n limba latin ca vanitas vanitatum:
Deertarea deertrilor i toate sunt dearte. ntreaga oper se
vrea o meditaie grav pe tema vremelniciei omului n univers, a
trecerii timpului (fugit ireparrabile tempus), a sorii nestatornice
(fortuna labilis), a sfritului implacabil etc.
Geneza poemei
Geneza poemei - parte din Ecclesiastul, carte a Vechiului Testament,
completat cu elemente din poeii latini - atest erudiia lui Miron
Costin. n ceea ce privete motivaia psihologic a autorului n
crearea operei, cele mai multe date le aflm de la Ion Neculce, care
6

vorbete n cronica sa despre conflictele existente n vremea lui

Petriceicu-vod, domnitorul ce i-a obligat pe toi boierii s mearg
dup el n Polonia, nct, de fric, boierii mbla cu dzilele n mn,
dup cum spune Costin.
Este posibil aadar ca acest conflict s-i fi generat autorului o criz
sufleteasc, ndemnndu-l la o meditaie asupra vieii i a morii.
Trimiterile ctre prezentul istoric sunt indicate n text prin epitete
depreciative ca veacu desfrnatu, care ns pot cpta la fel de
uor o valoare de adevr universal, prin veac nelegndu-se timp.
Tema central
Tema central a textului, preluat din literatura european a timpului,
este destinul, creia i se circumscriu toate motivele: toate trec
sau panta rhei (Nu-i nimic s stea-n veci, toate trece lumea, / Toates nestttoare, toate-s nite spume...), moartea elementelor
cosmice,
prin
care
poetul-filosof,
prin
figura
retoric
numit consolatio, consoleaz fiina uman c nu numai ea trece, ci
i elementele cosmice (i voi, lumini de aur, soarele i luna, /
ntuneca-vei lumini, vei da gios cununa...), norocul, inspirat din
folclor (Norocul la un loc nu st, ntr-un ceas schimb pasul, / Anii nu
pot aduce ce aduce ceasul...), roata (...trec anii cu roat, / Fug
vremile ca umbra i nicio poart / A le opri nu poate...), egalitatea n
faa morii, motiv preluat, probabil, de la Horaiu - Rege i plugar mor
deopotriv -, dar care dobndete, la Costin, un contur specific
nelepciunii de tip popular (Moartea, vrjmaa, ntr-un chip calc
toat casa, / Domneti i-mprteti, pre nime nu las), unde sunt
sau ubi sunt, prezent, n epoc, i la Dimitrie Cantemir, n Divanul,
sau, mai trziu, la Mihai Eminescu, n Memento mori(...Unde-s cei
din lume, / Mari mprai i vestii?...), prevederea, succesiunea
generaiilor, fragilitatea vieii etc.
Titlul
Titlul operei reprezint n sine un motiv de sorginte filosofic, prin
care se anticipeaz mesajul operei i se pregtete spaiul receptrii.
Aluziile biblice
Aluziile biblice se constituie ntr-un veritabil palimpsest al textului.
Apare, de exemplu, ideea ca omul s fac binele n timpul vieii, spre
a obine, dup moarte, clemen de la Dumnezeu (Una, fapta, ce-i
rmne, buna, te lete, / n ceriu cu fericire n veci te mrete).

Dei este scris cu attea secole n urm, n zorii lirismului autohton,

poezia se remarc prin ermetism i printr-o deschidere ctre
interpretri diferite. Dac Dosoftei, traducnd Psaltirea n versuri,
descifreaz cuvintele lui Dumnezeu, Costin ncifreaz n simboluri
sensurile vieii i ale morii ntr-o manier ce pare s-l anune
pe Tudor Arghezi: Vacul nostru cu-mprumut, dat n datorie: / Ceriul
de gndurile noastre bate jocurile...).
Structura
La nivel stilistic i imagistic se disting structurile expresive inedite,
mbogite de parfumul limbii romne vechi. Metafora a lumii cntu
cu jale trimite nu numai ctre ideea efemeritii i a nefericirii
existenei umane, ci i ctre o dimensiune autoreferenial a operei,
n sensul c autorul i explic efortul creator prin intermediul
simbolului orfic al cntecului-poezie. Inversiunea, ca figur sintactic,
se obine mai ales dintr-o distorsiune a frazei care confer textului
arhaicitate.
Comparaiile sunt facile, uneori chiar prozaice, dar tocmai aceast
trstur le confer autenticitate poetic i o amprent lingvistic
special: cu griji i primejdii cum este i aa.... Aproape toi termenii
de comparaie sunt luai din natur: floarea, apa, norul, stelele, cerul
etc., ceea ce subliniaz universul de inspiraie i sensibilitatea
autohton, care vor da roade i la poeii moderni de peste veacuri.
Epitetul prea subire are valoarea unui superlativ absolut popular i
arhaic, amintind de Luceafruleminescian, adevrat reper de limbaj
poetic: O preafrumoas fat.
Prin invocaie i repetiie poetul se adreseaz lumii personificate, ntro structur poetic ncrcat de afectivitate - O, lume hiclean, lume
neltoare! - ce dobndete valoarea unui laitmotiv. Ca ntr-un
monolog confesiv adresat nu att unei fiine, ct mai ales unei
instane interioare, cronicarul se lamenteaz. Impresia de
subiectivitate se accentueaz i prin interogaia retoric Ce nu
petrece lumea i n ce nu e cdere?, mijloc stilistic prin care se
transmite, de fapt, un adevr axiomatic, ca o sentin implacabil.
Litota, figur de stil opus hiperbolei, ns bazndu-se pe aceeai
tehnic a exagerrii, puncteaz micimea fiinei umane n univers Viiarme sntu eu, i nu om -, amintind, de asemenea, de un celebru
vers eminescian prin care sunt caracterizai oamenii: Muti de-o zi
pe-o lume mic, de se msur cu cotul (Scrisoarea I).

Versul lung, de 13 silabe, mprumutat, probabil, din metrica polon,

curge uneori melodios, alteori greoi i ovielnic, cu pauze marcate
de cezur. Sentimentul apstor al tragicului existenial pare s se
estompeze n finalul poeziei, cnd este invocat Dumnezeu,
atoatetiutor i omniprezent, care supravieuiete lumii i i ofer
omului alinare.
Nu o plenitudine istoric, nu realizrile monumentale - pe care
neamul nostru nici n-ar fi avut cnd s le nfptuiasc - dau garania
duratei; ci sentimentul c, n fond, exist un plan fa de care
frmntarea istoric este irosire i pierdere (Constantin Noica).

Alexandru Lapusneanu
Costache Negruzzi
Costache Negruzzi este un scriitor pasoptist raspunzand idealurile
generatiei sale, Negruzzi se va inspira din trecutul
istoric al tarii, din literatura populare si va evoca frumusetile naturii
romanesti. Costache Negruzzi ramane in istoria
literaturii romane drept intemeietorul nuvelei istorice .
Tema nuvelei este de factura romantica, este evocat destinul unui
tiran sangeros Alexandru Lapusneanu intors la cea de a
doua domnie.
Elemente clasice si romantice.
-Prin tema nuvela este realista pentru ca se inspira din istoria tarii.
-Prin caracterul personajului (tiran sangeros) si prin caracterul
grotesc al unor scene (piramida de capete) nuvela este
romantica.
-Prin perfectiunea stilului si sobrietatea lui nuvela este clasica .
Compozitia nuvelei.
Nuvela e structurata pe 4 capitole, fiecare capitol cu cate un motto
care a devenit o adsevarata metafora.
Capitolul :
1) "Daca voi nu ma vreti, eu va vreau"
2) "Ai sa dai sama doamna"
3) "Capul lui Motoc vrem", replica celebra : "Prosti da multi"
4) "De ma voi scula, pe multi am sa popesc si eu"
1) "Daca voi nu ma vreti, eu va vreau"
Dupa ce Iacob Euclid, poreclit Despotul, murise de mana lui Stefan
Tomsa, iar dupa ce Alexandru Lapusneanu fusese invins
de doua ori, se retrasese la Constantinopol. El pleaca spre Moldavia
cu gandul de a-si recapata tronul cu ajutorul celor
7 mii de spahii si celor 2 voinici Bogdan si Motoc, postelnicului
Veverita, si spatarului Stroici. Ajuns in Moldova,
Lapusneanu afla ca nu este dorit nici de popor nici de boieri. Printre
acesti boieri se afla si Motoc cel care-l vanduse
o data pe Lapusneanu, cum l-a vandut si pe Iacov Eraclid, dupa ce
aflase de la Alexandru Lapusneanu ca va domni peste
Moldova cu sau fara acordul boierilor sau al poporului. Motoc
incearca sa-l faca sa aiba din nou incredere in el, dar
subtil Lapusneanu taindu-i vorbele mieroase cu zicatoarea: "Lupul

10

parul schimba dar naravul ba" Lapusnuanu recunoaste ca

nu-si va pata sabia cu sangele lui Motoc, care sub orice forma
incearca sa-l ademeneasca pe Lapusneanu sa aiba incredere
in el.
2) "Ai sa dai sama doamna"
Tomsa nefiind pregatit sa se infrunte cu Alexandru fuge in Valahia
astfel incat Lapusneanu isi recapata usor tronul.
Devenind domnitor, poporul spera intr-o viata mai buna cu el in timp
ce boierii sunt ingroziti. Dar acesta dezamageste
poporul dand foc la toate cetatile Moldovei inafara de Hotin.
Domnitorul lua toate averile boierilor sub tot felul de
pretexte, fara ca acestia sa se impotriveasca sau sa macar sa
comploteze impotriva lui caci stiau ca vor fi omorati asa
cum au fost omorati si alti boieri Alexandru cunoscan-do pe fiica lui
Petru Rares, Ruxandra se casatoreste cu ea,
casatoria fiind facuta cu ajutorul intereselor comune a celor doi soti
Zilele treceau astfel incatintr-o zi pe Ruxandra o
opri in strada o femeie care ii spuse ca e vaduva ca are 5 copii si ca
sotul ei ucide fara mila, si pentru faptele rele
facute de sotul ei Ruxandra va plati. Aceasta se sperie si il roaga pe
Lapusneanu sa nu mai ucida pe nimeni. Acesta ca
drept leac pentru tristetea ei da un mare ospat la palat la care erau
invitati toti boierii.
3) "Capul lui Motoc vrem"
Dupa ce fusesera anuntati toti boierii de marele ospat ce va fii dat,
ei se dusera la mitropolie unde veni si Lapusneanu
pentru a asculta slujba dupa care, Lapusneanu cobora si pupa
moastele sfantului Ioan In mitropolie el cuvanta in fata
boierilor si a poporului spunand ca este timpul sa termine cu toate
crimele si ca de acum inainte sa se aiba cu boierii
ca fratii. Acesta este iertat de boieri si de popor, mai putin de
boieri : Spancioc si Stroici acestia nefiind luati in
seama. Dupa acel discurs boierii incalecara pe cai si pornira spre
palat. In interiorul palatului o masa ca-n povesti
astepta Dupa ce se ospatara Lapusneanu il lovi in cap cu
Buzduganul pe boierul Veverita in timp ce acesta se inchina in
fata lui. Dupa aceasta incepe un adevarat razboi intre osteni si
boieri ramanand dupa batalie o baie de sange Poporul,
stand la poarta palatului striga in gura mare "Capul lui motoc vrem",
facandu-l pe acesta vinovat pentru cele intamplate.
Domnitorul dadu norodului ceea ce cereau sub forma de cadou de la
domnitor asezand capetele boierilor sub forma de
piramida dupa rangul fiecaruia Lapusneanu o chema pe Ruxandra
care ingrozita lesina.
4) "De ma voi scula, pe multi am sa popesc si eu"
Dupa 4 ani de la acel macel, pe tiran il apuca dorul de a ucide asa

11

ca incepu a ucide din oamenii norodului, peste care

pusese stapanire. Dar il chinuia gandul ca nu a petut sa-i omoare pe
cei doi boieri:Stroici si Spancioc, pentru asta
trebuia sa-i supravegheze, astfel incat se muta in cetatea Hotinului
unde se inbolnaveste. Fiind pe patul mortii acesta
ceru sa fie popit inainte sa moara, dupa care lesina. Dupa un timp
indelungat isi reveni si ceru ca Ruxandra si fiul ei
sa fie omorat, cu toate ca avea mustrari de constiinta. Moartea lui
Lapusneanu pusa la cale de cei 2 boieri care-l
otravesc. Trupul sau a fost dus la manastirea Slatina.

12

O alergare de cai
Costache Negruzzi

13

Anunat de Constantin Negruzzi, nuvela romneasc din prima jumtate a

secolului al XIX-lea, n pofida vulnerabilitilor inerente nceputului,
consemneaz manifestri notorii. Corelat cu biograficul i memorialisticul,
cu socialul i istoricul, din care i extrage subiectele, specia fixeaz scene
din viaa autorului-narator sau se alimenteaz din imaginaia sa,
nregistreaz moravurile contemporanilor, exploreaz trecutul naional,
evocnd evenimente i personaje memorabile ale acestui timp.
Distingndu-se, n epoc, prin rafinament artistic, nuvela O alergare de
cai de Constantin Negruzzi conjug, n mod fericit, elementele autobiografic,
memorialistic i fictiv. Se tie c aceast proz, ca i celebra Alexandru
Lpuneanul, a fost publicat n primul numr al Daciei literare, dar, i la
aceast impuntoare distan temporal, nuvela coopereaz, n mod uimitor,
cu cititorul modern, care, ptrunznd n realitatea formal sau n lumea
verbal (Roman Jakobson) a discursului artistic, descoper instrumentele
naratologiei moderne.
Nelipsit de artificii, axat pe melodramaticul ncadrat ntr-o naraiune de
aspect memorialistic (Nicolae Manolescu), prezentnd frecvente schimbri
de perspectiv, aceast proz, prin care, la 1840, genul epic romnesc abia
se anuna, denot totui o evident articulare interioar, obinut, cum
observm, din mbinarea abil a unor strategii naratologice, care, n fine,
conduce la ordonarea original a enunrii. Ceea ce se impune n primul
rnd n acest text, organizat n mod inedit, einterferena discursurilor
narative, cci cele dou istorii, avndu-i fiecare naratorul su, se
intersecteaz frecvent, fapt ce se observ chiar din incipit: n timp ce
prezint minuios cursa de cai, naratorul dialogheaz cu doamna B., care,
ntr-un moment, referindu-se la Ipolit, invoc un oarecare blestem, al Olgi:
O, Dumnezeule! Blstemul Olgi se mplini!.. Zgomotul gloatei ne curm
vorba. Alergtorii veneau.
Urmeaz un pasaj, n care apare proiectat, n detalii, competiia, dup care
autorul revine la subiectul anunat de interlocutoarea sa:
Ce Olg, doamna mea, i ce blstem? am ntrebat.
Asta e o lung i trist istorie, pe care i voi spune-o desear, mi zice
doamna B., suindu-se n trsur. Rdicnd storile, mi zmbi, fcndu-mi un
semn de adio cu buchetul de flori ce avea n mn. Ochii mei au urmat
careta pn ce am pierdut-o din vedere.
Seara am alergat la doamna B., pe care am gsit-o singur, ateptndu-m.
Iat ce mi spus.
Urmrind ordinea narativ din O alergare ce cai, nu constatm expunerea
simultan a evenimentelor, ci, cum se ntmpl frecvent n proza romantic
i n cea modernist, naraiunile nainteaz paralel, secvenele din planuri
narative diferite alterneaz, fiind contrapunctate. Oricum, naratorul respect
i ordinea temporal, episodul final reconstituind ilar ntlnirea protagonitilor
dup 22 de ani. Cele dou poveti de amor, ntre care exist un evident
raport de antinomie, sunt redactate n registre stilistice diferite:
prima, factual, e narat de autorul care i mrturisete sentimentele ce le
nutrea pentru frumoasa chiinuianc; a doua, ficional, intercalat n
prima, expus de doamna B., narator-martor, reproduce istoria tragic a
polonezei Olga. Perspectiva narativ, marcat subiectiv, devine, n acest
caz, intern. Astfel, ambele istorii, prima, de sorginte memorialistic, i a
doua, cu subiect fictiv, se cumuleaz, stratificndu-se. n acest sens, C.
Ciuchindel, prefaatorul volumului Constantin Negruzzi, Pcatele
tinereilor (Editura Hyperion, Chiinu, 1991),14
constat funcionarea, n text,
a principiului numit paralelismul epic, concretizat prin alternarea
tehnicii simetriei narative i prin contrapunct, truc narativ, n care secvenele
conin motive contrastive, plasate n raport de simetrie invers: Dou

Mihnea Voda cel Rau

Al. Odobescu
Mihnea Vod cel Ru, de Alexandru Odobescu, este o nuvel
istoric.

n fruntea vntorilor care se ntorceau de la vntoare se afla

Mihnea - tatl i fiul su, Mircea Ciobanul. Tatl are o nfiare
impuntoare i un caracter puternic, iar biatul dovedete a avea o
fire i mai slbatic, avnd porecla de Cioban.

Biatul avea porecla Ciobanul pentru c avea o fire i mai slbatic

dect cea a tatlui su. Deducem asprimea trsturilor fizice i a
caracterului, avnd n vedere c tatl avea o fa posomort, o
privire ncruntat i un caracter stranic. Porecla se refer la un
aspect negativ al ciobanului, care dobndete, probabil, o anumit
duritate n privire i comportament datorit asprimii vieii pe care o
duce.

Personajul principal al nuvelei Mihnea Vod cel Ru este chiar cel al

crui nume l aflm din titlu (personajul eponim). La nceputul nuvelei,
acesta este caracterizat direct de ctre autor, nfindu-i-se
trsturile fizice: el este un om matur i vrtos, are faa proas i
posomort, ochii arzoi i-ncruntai. Dup aspectul fizic se poate
deduce strnicia caracterului su (trstur moral, referitoare la
duritatea i hotrrea personajului).

Autorul prezint n continuare aspectul vestimentar al voievodului: la

fel ca i fiul su, el poart nclri din piele groas, pn la
genunchi, poturi de dimie alb (remarcm arhaismele care dau
culoare epocii respective), un cojoc scurt, de oaie neagr, cu glug ia
spate i bru cu oele; la gt, cei doi, care se ntorceau de la
vntoare, erau protejai de un grumjer rotund, de zale de fier, iar
capetele le erau acoperite de cciuli. La bru i ineau satrul i
jungherul. Toate aceste elemente sunt semne ale distinciei i ale
nobleei, personajele fiind mbrcate cu toat pompa domneasc. De
15

altfel, cei doi mergeau n fruntea vntorilor, demonstrnd c ei sunt

stpnii (caracterizare indirect).

Ajuni la palat, Mihnea este ntmpinat de soia sa i chemat urgent

n odaia tatlui bolnav, aflat n ceasul morii. Btrnul simte o
afeciune puternic pentru fiul su, dar i i transmite, cu limb de
moarte o anumit obsesie: s nu se lase vreodat nfrnt de
dumanii Basarabeti, asupra crora i arunc invectivele
(blestemele). Naratorul nu noteaz n nici un fel reacia fiului la
moartea tatlui. De altfel, faptele se succed cu repeziciune.

ndat dup moartea domnitorului, la palat apar boierii, cu scopul de

a se nchina noului voievod. Mihnea dovedete mndrie i orgoliu
nemsurat, dar i o mare stpnire de sine (caracterizare indirect,
autorul notnd reaciile voievodului). El i stpnete bucuria de a fi
succesor la tron i le mulumete cu snge rece boierilor.
Dovedete o mare hotrre i capacitatea de a aciona rapid, dar i
rceal sufleteasc: ndat porunci s i se gteasc cai de plecare.
i pregtete aciunile cu mare cruzime, fr a zbovi mcar un
moment pentru a-i plnge tatl mort.

De altfel, autorul anticipeaz faptele sale crude nc din titlu,

caracterizndu-i personajul n mod direct, prin numele su: Mihnea
Vod cel Ru. Dup ce, la nceputul nuvelei se folosete
caracterizarea direct, descriindu-se aspectul fizic i vestimentar al
personajului, prin caracterizare indirect autorul ne expune i
trsturile sale de caracter: cruzimea, stpnirea de sine, orgoliul.

Doamna Chiajna
Doamna Chiajna, de Alexandru Odobescu, este un nuvel istoric a
crei prim ediie a fost publicat n 1860 n Revista Carpailor.
Alturi de Mihnea-Vod cel Ru, apare n acelai an n
volumul Scene istorice din cronicele romneti. Prefaa ediiei,
semnat de tnrul autor, aduce precizri privind modelul urmat

16

- Alexandru
Lpuneanu, de Costache
Negruzzi,
izvoarele
cronicreti - Letopiseelenaionale, folosul instructiv al romanelor
istorice, metoda i scopul vizat - adunarea de date, numiri i cuvinte
btrneti spre a colora aceste dou episoduri culese din cronicele
vechi.

Dup mai bine de un sfert de veac, n 1886, cnd retiprete fr

modificri volumul, prefaa numete lucrrile drept dou mici
ncercri de restituire a vechilor datini strmoeti, scrise ntr-o limb
care era nc ntrebuinat i preuit pe vremea copilriei sale.
Aluzia la nepsarea puin mbietoare a publicului, determinant
pentru abandonarea n stare de schie, de note, a altor proiecte
similare, atest implicit nelegerea unilateral superficial-istorist,
captivat de titlu, a unor scrieri mult mai complexe. O sintagm
sugestiv - studie i plsmuiri - definete cu precizie factura dual a
discursului narativ al scenelor istorice.

Potrivit concepiei scriitorului, i faptele istorice din intervalul 15601568, consecutiv morii lui Mircea-Vod Ciobanul, i pstreaz viu
interesul cnd traiul i ideile, obiceiele i graiul de acolo sau de
atunci ne sunt cunoscute. n acest sens, nuvela este studiu,
reconstituire romanat i, concomitent, plsmuire prin care datele
evocate apar nscrise ntr-o configuraie simbolic dttoare de mai
larg perspectiv asupra segmentului de medievalitate cercetat n
sine att de meticulos.

Documentrii, ntreprinse cu scrupul de arheolog, nuvela i datoreaz

n primul rnd vetmntul lexical somptuos, dangtul frazelor larg
revrsate n minuioase descripii de odoare, arhitecturi, rnduieli;
performana stratigrafic a descinderii n profunzimea timpului,
posibil cu ajutorul unei scale sinonimice rafinat gradate
(pieirea, obtescul
sfrit, pristvirea, ngropciune, pogribanie,nmormntare); virtutea
enumerrilor ample de a indica teatrul mereu schimbtor al aciunii
prin intermediul topografiei (proveniena cretinilor turcii de la Curtea
lui Suleiman, sau, altdat, lista odoarelor - sulie de India, iatagane
i covoare persane, oglinzi veneiene, burdufuri cu miresme arabe prin care e sugerat i harta expansiunii comerciale a negustorilor
veneieni, armeni i evrei pe trasee rspndite prin toate rile, dar
reunite n arigrad).

17

Partea I (Mormntul), plasat n ambiana Noii Curi domneti

din Bucureti, evideniaz substantivele cadrului predominant aspru
al
existenei
(pizma
nemblnzit, rzbunarea, nprasnica
silnicie, sabia,buzduganul, otrava, pribegia). Aici, scriitorul introduce
eroii, pe Chiajna, Radu, Ancua; enun tema scrierii - soarta
nestatornic; d contur imediat vizibil adevratului protagonist al
nuvelei - roata schimbtoare a soartei romneti. Autorul opteaz n
felul acesta pentru una din cele mai rspndite embleme ale
imaginarului medieval. n acord cu viziunea simbolic a surselor
cronicreti utilizate, fidele ideii c roata lumii nu aa cum gndete
omul, ce n cursul su s ntoarce, Odobescu imprim reconstituirii
sale un sens existenial giratoriu, pronunat relativizant.

Viaa oamenilor se rotete, schimbtoare, ntr-o micare ce nal i

coboar nencetat. Faima i gloria intempestive se sting la fel de
neateptat; n biserica unde se svrete cu toat mreaa pomp
nmormntarea domneasc, va fi celebrat, peste puin, ceremonia
nupial a fiicelor vduvei; Patru, piticul slut i chiop e nlat
vremelnic n scaunul vacant; alaiul falnicelor daruri ale peitorilor
greci (capitolul II Nunta) traverseaz, nu ntmpltor, un Bucureti n
care seara se aprindeau prin piee focuri mari de paie; pehlivanii
arapi i hindii, adui din ara Turceasc, mpmntenesc un joc din
care va fi scornit vorba romneasc alt cciul, de promitoare
carier pentru mulimea situaiilor de schimbare a strii de mai
nainte a unui lucru; n sfrit, fericirea n culmea sa - gloseaz
concluziv scriitorul - e nesocotit adesea, ca i desndjduirea.

Guvernat de roat, lumea pare, sortit s-i atepte n umbra ei

gigantic norocul trector, precum boierii pribegii prin Ardeal,
surprini nc din primele paragrafe s le vin i lor rndul pe roata
schimbtoare a soartei romneti. Cele patru pri ale nuvelei sunt
dispuse radia] n jurul acestui medalion iniial, aa cum, n arhitectura
gotic a catedralelor medievale, compoziia cheilor de bolt - rozetele
cu animale biblice n lupt, roile antropomorfe cu personaje
nlnuite - se curbeaz adaptndu-se cadrului circular. n marginile
acestei comparaii, nuvela are aparenele unui blazon cvadrilobat.

C ar putea fi vorba de un principiu compoziional intenionat o

demonstreaz notaia auctorial ce ncheie, n partea a III-a
18

(Fuga) digresiunea considerat excentric: S ne ntoarcem acum

iari ncercul viforos al luptelor i-al intrigilor politice. Dac acest
cerc supradetermin roata, accentund instabilitatea permanent
din spaiul contingenei, perisabilului, unde fericirea hrzit e de
acelea pe care soarta duman nu le druiete pentru mult vreme
unor inimi de muritori, tot forma circular reglementeaz, n alt
panou, relaiile omului cu anotimpurile i diviziunile lor lunare, cu
natura n general. Aici mulumirea sufleteasc se nate din razele
mai clduroase ale soarelui, din mirosul blsmit al pajitei nflorite,
din miile de nepreuite daruri ale rodirei.

Omul, ca firea - scrie Odobescu - zmbete cu soarele, se-ntunec

cu norii, s-alin cu seninul, se tulbur cu furtuna; firete schimbare a
naturei gsete rsunet n inima sa; firete frunz ce cade
nglbenit toamna, las un fior n sufletu-i ntristat. Acaparat de
reconstrucia etnografic, de arhitectura istoric, ochiul a reinut pn
acum cteva imagini fugitive din natura nconjurtoare: crochiul cu
malurile nverzite ale Dmboviei, zrite din sacnasiul caselor
domneti i cel cu zborul codobaturilor pe talazurile de la poalele
chiocului danubian. Aceast plan, ns, de discret ntreesere a
liniamentelor macro i microcosmice anticipeaz orchestraia ampl
a anotimpurilor, aflat la baza compoziiei circulare savante
din Pseudokynegeticos.

Racordul cu scenele ultimei pri (Pustnica) e ncredinat tabloului de

natur i unui obiect simbolic. Decorul hibernal, fixat pe suport
exclusiv auditiv, ntr-un amalgam de glasuri sumbre, predispune
mintea la cugetri mhnicioase i nchipuirea la plsmuiri de
vedenii cobitoare. Icoana miraculoas, despre a crei legend
vorbesc notele de subsol ale autorului, e, n nuvel, martora
vicisitudinilor din viaa protagonitilor iar, n deznodmntul
nvolburat-romantic, obiectul unei viziuni dintre cele mai stranii. Ivit,
o dat, ca-ntr-o senin vlvoare, mpresurat de raze, ca-ntr-un
cerc de o slav cereasc, spre care oamenii se simt mpini ca de-o
putere ce-i trgea spre sine i le sorbea vederile.

n alt rnd, spat n pieptul unei stafii ce se precipit ipnd n patru

pri, de unde sufl patru vnturi, i la rsrit, i la miezul-zilei, i la
soare-apune, -apoi i-a ales cale spre steaua nopei, i s-a dus,
mre, s-a dus tot ncolo, n fundul iernii, unde-s troienii de ninsoare
ca munii... n simetrie cu micarea giratorie iniial a roii, bizareria
19

cutreierului cruci-curmezi merit atenie pentru sugestia turbionar

cu care scriitorul opereaz pe coordonata plsmuitoare a nuvelei i
cnd imagineaz resorbia acelui duh n profunzimea nopii polare, i
cnd vizualizeaz uimirea pricinuit de acea zare de lumin
neobicinuit. Mai mult dect pentru raita oltean intimidatoare a
Doamnei Chiajna, finalul nuvelei conteaz prin interesul manifestat
fa de energiile spirituale simbolizate de lumin, prin fascinaia
exercitat asupra tnrului scriitor de iezmele din cuprinsul
legendelor Mnstirii Dintr-un Lemn.

Pseudo-kinegeticos
Alexandru Odobescu
Alaturi de Nicolae Filimon si B. P. Hasdeu, Al. Odobescu este un
scriitor reprezantativ al perioadei postpasoptiste, la care spiritul
artistic coexista cu cel stiintific in structura caruia savantul
colaboreaza cu literatul.
Al. Odobescu este un scriitor savant, istoric, arheolog, lingvist,
folclorist si eseist totodata Al. Odobescu poate fi considerat parintele
arheologiei romanesti, prin lucrarile sale: Istoria arheologiei si
Tezaurul de la Pietroasa (Closca cu puii de aur), aceasta din urma
fiind redactata si in limba franceza si facandu-l cunoscut si peste
hotarele tarii. Nuvelele sale de inspiratie istorica Mihnea Voda cel
Rau si Doamna Chiajna, publicate impreuna sub titlul Scene istorice
20

din cronicile romanesti (1860), nu sunt de o valoare deosebita si se

situeaza cu mult sub ca
podopera lui Costache Negruzzi: Alexandru Lapusneanul, pe care a
avut-o drept model, asa cum, cu modestie, de altfel, scriitorul
recunoaste, in prefata "... incercarile mele se situeaza negresit cu
mult mai prejos decat acel mic cap de opera".
Construite dupa metoda reconstituirii istorice, imbinand, insa
documentatia stiintifica cu imaginatia romantica avand pe alocuri,
aspectul unor studii, aceste nuvele nu sunt importante decat prin
tipologia personajelor principale, Mihnea Voda cel Rau reprezentand
tipul domnitorului tiran (un fel de Lapusneanu in miniatura), iar
Doamna Chiajna ilustrand tipul femeii virile, voluntare, ambitioase
in literatura noastra alaturi de Vidra lui Hasdeu, Doamna Clara a lui
Davila, Anca din Napasta lui Caragiale si Vitoria Lipan a lui
Sadoveanu, cu diferentele de rigoare.
Numele lui Al. Odobescu ramane definitiv legat de Pseudokynegeticos (Fals tratat de vanatoare), scrierea sa cea mai
importanta publicata in anul 1874, conceputa ca prefata la Manualul
Vanatorului de C. Cornescu. Dupa Divanul sau galceava (1695) de
Dimitrie Cantemir, primul eseu filozofic din cultura noastra Pseudokynegeticos reprezinta primul eseu literar-artistic, scris in limba
romana Motivul vanataorei devine un pretext pentru Odobescu, de a
desfasura o intinsa si erudita incursiune in istoria artelor, in pictura
sculptura muzica si literatura si de a comenta operele, din
patrimoniul culturii universale, care au atingere cu aceasta tema
Pseudo-kinegeticos a ramas, pana astazi, un model desavarsit al
genului. Prin aceasta opera A.I.
Odobescu isi aduce contributia sacea mai originala la dezvoltarea
literaturii romane. Prin Pseudo-kynegeticos, Odobescu fixeaza, o
data pentru totdeauna, statutul eseului literar-artistic, la noi.
Modelul, declarat, al lui Odobescu este celebrul tratat: Laokoon sau
despre limitele picturii si poeziei al lui Lessing Pornind de la legenda
lui Laokoon, reprezentata in celebrul grup statuar alexandrin si
comentata, pe larg, in Eneida lui Vergiliu, marele iluminist german
incerca sa stabileasca deosebirile dintre pictura, ca arta a
simultaneitatii spatiale, si poezie, ca arta a succesiunii temporale.
Dar, pe cand Laokoon al lui Lessing este un tratat de estetica, grav,
riguros si sistematic, Pseudo-kinegeticos este un eseu, dezinvolt si
nesistematic, un comentariu liber si neingradit, pe marginea
motivului vanatoarei, o cazerie, spumoasa si fermecatoare,
presarata cu anecdote si amintiri personale, de o eruditie agreabila
si un fin umor. Ceea ce caracterizeaza eseul, inainte de toate,
21

este tehnica divagatiei. G. Calinescu, in Istoria literaturii romane de

la origini pana in prezent, numea scrierea lui Odobescu: "o divagatie
amabila in jurul ideii de vanatoare".
Si tot pentru divagatiile si digresiunile, nesistematice, marele critic
spunea, printr-o propozitie memorabila, ca "Odobescu bate campii
cu gratie". Eseul se bazeaza si pe o tehnica asociationista. Un bun
eseu presupune asociatii surprinzatoare, neasteptate. Odobescu
este stapanit de demonul analogiilor. Pseudo-kinegeticos se prezinta
si ca o impresionanta excursie livresca Procedeul favorit al
scriitorului este "citatul". O adevarata ploaie de citate se desfasoara
in paginile lui Odobescu. In cronica sa la volum, ("Convorbiri
literare", nr. l, 1875), Eminescu definea Pseudo-kinegeticos ca un
"potporiu" de citate. Marele nostru poet national intuia valoarea de
exceptie a eseului lui Odobescu si remarca aspectul de "mozaic" al
scrierii. Eruditia lui Odobescu nu este numai culta dar si populara in
sensul ca pe langa citatele savante, din autori clasici, greci si latini,
intalnim numeroase sentinte, maxime, aforisme, reflectii filozofice
din intelepciunea folclorica romaneasca Al. Odobescu a fost un
pasionat culegator si prelucrator de folclor.
Acest lucru se observa si in Pseudo-kinegeticos, mai ales in
intercalarea, in tesatura eseului, a basmului bisoceanului (atribuit
unui flacau din Bisoca), dar care este un basm cult, o prelucrare a
unui motiv folcloric, in maniera originala a lui Odobescu. Prin
eruditie si umorul carturaresc, Al. Odobescu poate fi considerat un
scritor din familia lui Rabelais si Anatole France si, totodata un
precursor al lui Calistrat Hogas, in literatura noastra.
Pseudo-kinegeticos contine, de asemenea, si descrieri de natura
dintre care cea mai izbutita este descrierea Baraganului, pagina
antologica in realizarea careia Odobescu pune o arta inimitabila. In
descrierea Baraganului, Odobescu se releva dupa expresia lui G.
Calinescu, ca un "peisagjst al imensitatii prafoase melancolice".
Nimeni n-a creat mai bine ca Odobescu, in literatura noastra
impresia de imensitate si solemnitate, de maretie salbatica
provocatoare de melancolie si tristete sfasietoare a spatiului
nemarginit al stepei Baraganului. Odobescu realizeaza acest tablou
unic, in literatura romana cu o mare economie de mijloace artistice
si dupa o tehnica impresionista.
Spre deosebire de Alecsandri, la care peisajul apare mai mult ca un
decor, la Odobescu, la fel ca in tablourile imp
resionistilor, peisajul devine o "stare de suflet". Imaginile vizuale si
auditive se impletesc in acest tablou magnific, pe care apar numai
cateva pete de culoare. Descrierea Baraganului, cu farmecul sau
aparte si cu fenomenul specific al iluziei optice, al mirajului, denumit
22

in limbaj popular "fata morgana", cu comunitatile "tamadaienilor",

ale vestitilor vanatori de dropii, care merg, in carutele lor, cu coviltir
de rogojina sa prinda miraculoasa pasare a Baraganului, vanat rar,
cel mai pretios, al acestor locuri, este inegalabila in literatura
noastra.
Aceasta descriere memorabila n-a ramas fara urmari. Ecourile ei le
intalnim, mai tarziu, la Sadoveanu (Ostrovul lupilor) si in literatura
contemporana la scriitorii care au incercat sa configureze o
mitologie a Baraganului (Stefan Banulescu, Fanus Neagu).
Prin distinctia si eleganta frazei, Odobescu a trecut multa vreme
drept cel mai mare "stilist" al nostru, iar proza sa a fost considerata
drept "punctul culminant al artei romanesti de a scrie", asa cum
remarca Tudor Vianu, in Arta prozatorilor romani. Aceasta
binemeritata reputatie a fostclatinata de abia in perioada
interbelica, o data cu aparitia unor incomparabili stilisti, ca M.
Sadoveanu, Mateiu I. Caragiale si T. Arghezi, care l-au depasit, prin
virtuozitate, rafinament si subtilitate. Reputatia de "stilist" a lui
Odobescu se bazeaza pe maiestria cu care scriitorul stie sa conduca
frazele si pe un innascut simt muzical al cuvantului si al ritmului
interior.
Perioadele ample, bogate, cadentate, savant orchestrate,
desfasurate dupa un ritm lent si invaluitor, mergand pana la
constructii sintactice arborescente, cu multe propozitii secundare,
intercalate, constituie punctul-forte al artei lui Odobescu. Tudor
Vianu impartea aceste perioade in doua mari categorii: binare (cu
doua propozitii principale) si ternare (cu trei propozitii principale), in
care prepozitiile secundare cresc, arborescent, pe trunchiul
propozitiilor principale. Stilul odobescian se intemeiaza pe "cadenta"
si "numar", categorii supralicitate de retorica traditionala. Acest stil
s-a impus, in literatura noastra pana la distorsiunile sintactice si
dislocarile topice ale lui Arghezi, care inaugureaza retorica moderna.
Autorul lui Pseudo-kinegeticos respecta canoanele clasice si se
inscrie pe linia unui clasicism academic. Odobescu ilustreaza cel mai
bine, la noi, dintre toti scriitorii, "conventia stilistica academizanta",
dupa expresia, exacta a aceluiasi Tudor Vianu.
Al. Odobescu ramane, in literatura noastra parintele eseului literarartistic, iar capodopera sa, Pseudo-kinegeticos, un model, nedepasit
pana astazi, al genului.

23

Manoil
DimitrieBolintineanu
aparut mai intai in revista Romania literara" din 1855 si, in acelasi
an, in volum, la Iasi. Redactat intr-o prima forma in 1851, dupa chiar
marturiile autorului, un fragment a aparut si in unicul numar,
interzis de cenzura, al Romaniei literare" din 1852, semnat D.
Valentin.
In primul numar al reinviatei sale gazete, Dam-bovita", din 1970,
Bolintineanu retipareste o forma revizuita a inceputului romanului,
sub
titlul
Manuel.
Manoil este unul dintre primele romane complete publicate in limba
romana, construit sub forma epistolara, in maniera romantica, in

24

traditia Afon Eloise, a Suferintelor tanarului Weriher, a romanelor lui

Chateaubriand si ale D-nei de Stael. Forma epistolara, preferata de
romancieri in epoca prcromantismului si in primele perioade ale
curentului romantic, era prielnica prezentarii unui erou sentimental,
melancolic, adesea pesimist, predispus la auto-contemplare si
divagatii lirice; era, pe de alta parte, potrivita talentului unor scriitori
inca nu indeajuns de obiectivati si nu suficient de stapani pe
uneltele constructiei epice, asa cum era si Bolintineanu la jumatatea
secolului trecut. Scrisorile din care e compus romanul iau repede
alura unor pagini de jurnal, iar actiunea se desfasoara in doua
etape, de cate doua luni aproximativ, separate intre ele printr-un
interval de doi ani, pe care eroul principal ii petrece in strainatate.
Istoria e aceea a deziluzionarii, decaderii morale si redemptiunii prin
dragoste a unui tanar inzestrai cu reale calitati intelectuale si
sufletesti, dar avand un caracter slab, impulsiv si usor de manevrat
de
catre
cei
din
jur.
In numeroase secvente din epistolele-jurnal, eroul isi face un
autoportret de personaj romantic: orfan si sarac, insingurat si
sentimental, sensibil pana la lacrimi in fata frumusetilor naturii sau a
ingratitudinii omenesti, generos si curajos, in prima parte a
romanului, sau, dimpotriva, cinic si juisor, risipitor si frecventand
locurile de perditie, dezabuzal de toti si de toate, pana la a reflecta
cu sange rece la sinucidere, in partea a doua. ii ambele ipostaze
personajul pastreaza totusi doua trasaturi de caracter constante,
care fac posibila si plauzibila legatura dintre parti si permit si finalul
fericit: Manoil are un temperament maleabil, care-l face nu numai
vulnerabil la influentele nefaste, ci si usor de redresat de catre cei
care-i doresc binele, si e de o mare si impulsiva generozitate, care-i
castiga sufletele celor din jur si-i procura aparatori in momentele de
grea
cumpana.
In prima parte, romanul este un fel de educatie sentimentala" a
eroului, savarsita in decorul vietii de mosie romaneasca la
jumatatea secolului trecut; partea a doua, care sufera si influenta
romanului de mistere", gen E. Suc sau P. Feval, ne introduce in
capitala tuturor viciilor si compromisurilor, care c gata sa-l piarda pe
erou, de tentatiile si crimele careia scapa in extremis, prin
devotamentul unei tinere fete pure si curajoase si printr-un favorabil
concurs de imprejurari. Bolintineanu adopta in Manoil formula
povestirii la persoana intai cu focalizare interna constanta, care
serveste foarte bine scopurile romanului, ca si posibilitatile si
limitele
autorului.
Combinat cu forma de epistola-jurnal, acest procedeu permite o
marc libertate in dimensionarea si angrenarea secventelor narative,
trecerea uneori abrupta de la un moment la altul al actiunii,
intercalarea fireasca a descrierilor si chiar incercarea de autoanaliza

25

sufleteasca. Procedeul permite insa, inainte de toate, castigarea si

pastrarea simpatiei cititorului fata de erou, in ciuda marilor sale
greseli, lucru ce n-ar fi fost posibil daca se adopta o perspectiva
externa, aceea a personajului martor sau a autorului omniscient.
Focalizarea interna contribuie si la realizarea suspansului,
mentinand temporar secretul in ceea ce priveste semnificatia si
urmarile posibile ale unor fapte si menajand lovitura de teatru care
permite un deznodamant fericit. Tot prin intermediul personajului,
care in aceste momente se identifica in mod vizibil cu autorul,
Bolintineanu ne prezinta scene din viata sociala romaneasca de la
mijlocul veacului trecut, povesteste episoade semnificative (cum ar
fi cel al Tudorei, al Anei sau al calugaririi fortate a surorilor Iui
Alexandru C.) sau isi expune punctul de vedere in legatura cu
literatura romana, facand propaganda unor colegi de breasla si de
generatie.

Pledoaria pentru literatura nationala, accentul pus pe creatie si

nascocire" in poezie, imaginea geniului neinteles de societatea
inconjuratoare sau pretuirea folclorului sunt tot atatea puncte de
contact ale conceptiilor eroului cu crezul autorului, pe terenul comun
al romantismului romanesc de formula pasoptista. Interesat de
comunicarea unei istorii cu talc in acelasi timp critic si patrioticomoralizator si de infatisarea unui personaj in mai multe sensuri
pilduitor, Bolintineanu opteaza pentru o tehnica narativa limpede si
fara complicatii in ceea ce priveste manuirea cronologiei. Odata
stabilita conventia epistolara, actiunea evolueaza constant prin
insumarea secventelor de marturisiri compuse de personajul
narator. Povestirea arc o directie principala constanta, spre care
converg si cele cateva episoade colaterale, si se distinge, pentru un
autor si personaj poet, printr-o marc economie a mijloacelor
discursive.
Pauzele descriptive sau reflexive sunt destul de putine si totdeauna
de dimensiuni tolerabile, iar portretele (cele ale personajelor
principale sunt amanuntite insa), desi banale prin elementele lor
componente, nu fac nota discordanta fata de stilul de ansamblu. Mai
stangace sunt dialogurile, mai ales cele care pretind sa dezvaluie
viata sufleteasca profunda a personajelor, si scrisorile intercalate,
care sunt departe de spontaneitatea si firescul presupuse de textul
eroului principal. Este si aceasta o marturie a dificultatilor pe care le
intampina autorul cand e vorba sa se distanteze de povestirea
istorisita si mai ales de personajele imaginate, Bolintineanu izbutind
mai bine in acele parti ale romanului in care exprimarea directa e
ceruta de insasi desfasurarea lui fireasca. Manoil a fost comentat
elogios inca din 1853 de G. Sion (intr-un articol aparut in Gazeta de
Moldavia"; Sion intentiona sa publice romanul direct in volum, dupa
interzicerea Romaniei literare"), care ii subliniaza in special
26

caracterul inovator, intr-o literatura careia ii lipsea in momentul

respectiv specia romanului, cititorii trebuind sa-si satisfaca interesul
pentru ea doar prin lectura unor traduceri bune si rele".
In posteritatea imediata, insa, el nu s-a bucurat de aprecieri
pozitive. Abia Ibraileanu, in cursul sau de la lasi din 1910-l911, ii
face o analiza serioasa. Cu trecerea timpului, valoarea lui apare mai
clar, judecata in contextul istoric al inceputurilor romanului
romanesc.

Elena
27

DimitrieBolintineanu
Elena, de Dimitrie Bolintineanu, este un roman aprut cu subtitlul
roman original de datine politic-filosofic n 1862 la Bucureti. Cu o
schem epic vdit influenat de Honore de Balzac (Le lys dans la
valee e, de altfel, lectura preferat a eroinei principale), Elena este
povestea unei iubiri imposibile, nu din cauza piedicilor exterioare societatea romneasc de la mijlocul veacului trecut se arta destul
de permisiv sub acest aspect, pn la a pune pe gnduri autoritile
laice i ecleziastice - ci din pricina unei cenzuri interioare a femeii.

tiindu-se soie i mam, eroina nu poate accepta s-i ncalce

ndatoririle, dei soul, prin egoismul, materialismul, inferioritatea
intelectual i lipsa de sentiment, nu e demn de a strni attea
scrupule. Sucombnd n cele din urm tentaiei, Elena va plti scump
puinele clipe de fericire, fiindc mustrrile de contiin o
mbolnvesc (suntem ntr-o epoc n care, n realitate ca i n
literatur, ftizia sancioneaz sau rezolv multe dileme sufleteti) i o
duc la moarte.

n ciuda mizei principale, care e de natur psihologic, prile cele

mai reuite ale romanului sunt cele de observaie social: viaa la o
moie n perioada imediat urmtoare Unirii Principatelor,
confruntarea opiniilor politice progresiste cu cele retrograde,
prezentarea diferitelor tipuri de parvenii, aspecte ale exploatrii
ranilor, scene de salon, cu intrigile lor nu numai josnice, ci,
cteodat, de-a dreptul criminale (o astfel de nscenare trivial, n
conceperea creia se poate ns ntrevedea i influena romanelor de
mistere, va da lovitura de graie sntii i vieii Elenei). Cei doi
eroi, Elena i Alexandru Elescu, sunt nite fiine pure i perfecte, care
se apropie sufletete i n cele din urm se iubesc, tocmai pentru c
se deosebesc radical de cei n mijlocul crora sunt sortii s triasc.

Fericirea nu este ns sortit celor buni, pare s ne spun

Bolintineanu: mcinat de ndoieli i remucri, Elena moare, iar
Alexandru prsete ara, pierzndu-se undeva, pe meleagurile
ndeprtatului continent american. Scriitorul adopt perspectiva
autorului omniscient, acordnd - o mare atenie nu numai
28

manifestrilor exterioare ale personajelor, ci i, atunci cnd e vorba

de cei doi eroi principali, vieii lor sufleteti.

Romanul are ns i destul de numeroase personaje secundare,

menite s reprezinte principalele categorii sociale ale vremii i s
ilustreze concepiile sociologice, morale i politice ale autorului, nu
numai prin aciune, ci i prin, uneori, interminabile discuii. Dac
scenele de gen sunt n cea mai mare parte izbutite i convingtoare,
oferindu-ne mrturii interesante cu privire la moravurile, tipurile i
decorurile specifice vieii romneti din primii ani de dup Unire,
pasajele care ambiioneaz realizarea analizei psihologice sunt mult
mai puin reuite.

Bolintineanu face, de fapt, mai mult teorie sufleteasc abstract (i

nu foarte subtil), fr a putea s ptrund i s cunoasc realmente
hiurile unui suflet frmntat, aa nct analizele sale dau senzaia
unor nesfrite variaii pe aceeai tem, care nu mping nainte nici
aciunea, nici cunoaterea personajelor. Acestea par a avea, n ciuda
insistentei autorului, o psihologie sumar i lipsit de nuane i se
manifest n general cu o dezarmant naivitate. Trebuie remarcat
totui intenia lui Bolintineanu, care se concretizeaz n primul studiu
literar al geloziei ncercat la noi. Interesante sunt, deci, mai curnd
tentativele dect realizrile autorului n acest roman.

n orice caz, el ncearc o performan ce nu va putea fi atins dect

n romanul secolului al XX-lea, inaugurnd ns, totodat, o nou
serie de personaje feminine, sensibile i vulnerabile la loviturile vieii
i la duritatea semenilor, victime sigure pentru cei mai puternici care
le nconjoar, serie din care vor face parte unele dintre eroinele
lui Duiliu Zamfirescu i Mihail Sadoveanu i care constituie pandantul
liniei forte, reprezentat mai ales de cele create de Vasile
Alecsandri, B.P. Hadeu sauAlexandru Davila.

29

Ciocoii vechi si noi

Nicolae Filimon
Nicolae Filimon este unul dintre scriitorii cei mai reprezentativi si, in
acelasi timp, cei mai tipici ai perioadei postpasoptiste, in sensul ca
in personalitatea sa, spiritul stiintific se impleteste cu cel literarartistic, nu in aceeasi masura insa ca la Alexandru Odobescu sau
Bogdan Petriceicu Hasdeu, care erau si mari savanti si care s-au
manifestat in multiple directii: istorie, arheologie, lingvistica,
folcloristica, critica si istorie literara sau chiar au pus bazele unei
discipline intregi. Spiritul stiintific s-a exercitat in forme mai timide,
cu mai putina intensitate si sporadic la Nicolae Filimon, in schimb,
superioritatea sa este de ordin literar.
N. Filimon a fost primul critic muzical al nostru, stapanind bine
limbajul de specialitate. A fost si un pasionat culegator de
folclor. impreuna cu Petre Ispirescu a cules o parte din acea
comoara de nepretuit, pe care o reprezinta basmele populare
romanesti. Memorialul sau de calatorie: Excursiuni in Germania
meridionala este plin de consideratii stiintifice, de investigatii
istorice, sociologice, etnografice etc. Literatura ramane, insa partea
cea mai inseninata a operei sale.
Primele nuvele, Friederich Staaps sau Atentatul de la Schonbrunn
contra vietii lui Napoleon I si Mateo Cipriani sunt romantice si
senzationale, melodramatice si conventionale, cu eroi aventurieri,
anarhici, revolutionari, alimentati de pasiuni fugoase, care sfarsesc
tragic, infatisandu-ne o Germanie si o Italie de carte ilustrata Aceste
nuvele sunt lipsite de o valoare literara deosebita De abia cu nuvela
Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala (1861), N.
Filimon incepe sa-sj dea masura deplina a talentului sau artistic,
viguros si original.
Nenorocirile unui slujnicar reprezinta un triumfal realismului - in
opera lui N. Filimon - care iese invingator din lupta cu romantismul.
Prozatorul este preocupat, in aceasta nuvela realista, de tipologia
"slujnicarului", a functionarului. Mitica Ramatorian, eroul nuvelei,
reprezinta tipul "slujnicarului". Limbajul sau este pretios si

30

bombastic. Mitica Ramatorian i se adreseaza adoratei cu formula

"angel de candoare", ce seamana atat de izbitor cu "angel radios",
expresia lui Rica Venturiano, din O noapte furtunoasa a lui I.L.
Caragiale. Eroul lui N. Filimon face parte din categoria
"amploiatilor", de mai tarziu ai lui Caragiale. Si, din acest punct de
vedere, trebuie sa vedem in N. Filimon un precursor al marelui
dramaturg.

31