www.referat.

ro

Sincretismul tehnicilor artistice contemporane

Sincretismul in arta americana

Evolutia artei din ultimul secol a creat numeroase controverse in randul

creatorilor si al consumatorilor de arta. Inovatiile artistice au ajuns sa se dezvolte in asa o
masura incat orice standarde au fost spulberate. Frumos-urat, estetic-insestetic, etic-ne
etic, toti acesti termeni devin lipsiti de substanta cu cat formele de exprimare se afla intro permanenta goana dupa originalitate. Intrebarea "ce este arta?" persista in polemicile
create pe aceasta tema cu atat mai mult cu cat se stie ca acesta evolueaza in conformitate
cu epocile si contextele sociale.
Se observa o pluralitate stilistica- formule ce apartin trecutului sunt readaptate in
formule moderne. Un exemplu in acest sens il constituie Postavangarda care a sustinut
superioritatea valorilor traditionale. Acest fapt duce la instaurarea unei stilistici eclectice.
Artele traditionale- pictura, sculptura, grafica, arhitectura- nu mai sunt incadrate in
granitele lor firesti ci interfereaza mereu cu mijloace de exprimare diferite creand un
sincretism artistic, o imbinare care demonstreza o evolutie ascendenta a artei plastice.
Este evident faptul ca in ziua de azi arta este inclinata in mod deosebit spre
satisfacerea intelectul privitorului in defavoarea spiritului. Acesta este fortat sa paraseasca
atitudinea de simplu privitor si sa intre intr-o stare de reflectie asupra mesajului transmis.
Desigur, receptorul trebuie sa aiba capacitatea si disponibilitatea de a intelege scopul
mamifestarii artistice, in caz contrar atitudinea sa se va rezuma in cel mai bun caz la
indiferenta ori, din dimpotriva, va simti o puternica repulsie fata de ideea de arta
contemporana.
Asemeni oricarui domeniu si in ara tehnologia isi face simtita prezenta din ce in
ce mai fervent. De fapt, putem afirma faptul ca arta contemporana isi datoreaza forma
actuala tocmai evolutiei tehnologiei. Impactul puternic pe care l-a avut informatica ori
arta video, a modificat modul de gandire si conceptiile creative in domeniul artei.
Sensurile in care artistii contemporani se pot exprima, sunt practic nelimitate. Proiectele
acestora poseda aceeasi ambivalenta asemeni tehnicilor din acre se inspira in mod direct.
Influenta tehnologiei asupra artei care ii este contemporana se exercita in limitele pe care
aceasta le circumscrie intre real si imaginar.

Putem afirma ca America ofera artistilor plastici o libertate toatala de gandire si

exprimare. Infuzia de valori din domeniul artei ori stiintei care au emigrat din Europa de
teama celui de-al doi-lea Razboi Mondial, a dus la formarea unor vaste centre culturale.
Aici, artistii plastici europeni au avut ocazia sa exprime prin creatia lor ceea ce pe
continentul natal le era interzis. Mai mult, artisti originari si de pe alte meridiane si-au
putut etala produsele artistice intr-un mediu lipsit de constrangeri. Mai mult decat atat,
apetitul americanilor pentru nou le deschidea artistilor calea catre recunoastere.
In acest context al sincretismului artistic contemporan evidentierea creatiei unor
artisti contemporani este binevenita, secolul XX rezervandu-ne zeci, daca nu sute de
nume valoroase in acest context artistic.

Rudolf Stingel

Rudolf Stingel s-a nascut in 1956 la Merano, Italia. S-a stabilit la New York unde
isi desfasoara activitatea, dar are o resedinta si in Bolzano, Italia.
Renumitul artist de origine italiana, Rudolf Stingel si-a dedicat opera explorarii
psihicului uman in contact fizic cu opera de arta. Isi propune abordarea unor notiuni
autentice si de context intr-o maniera unica. Artistul urmareste disjunctia dintre real si
imaginar speculand impactul pe care il va avea opera de arta asupra receptorului. El
experimenteaza o varietate de spatii si subiecte cu scopul de a fi nonfigurativ. El apeleaza
la o forma de sincretism intre pictura pe panza si arta conceptuala.
In cadrul temelor sale favorite se distinge ironizarea diverselor curente artistice
cum ar fi spre exemplu foto-realismul. In acelasi timp el protesteaza impotriva utilizarii
defectuase a spatiului expozitional. O alta ironie la adresa conceptului "oricine poate fi
artist", a fost publicarea unei mici carti (1989) in care demonstra faptul ca pictura
realizata cu un mixer si o arma cu aer comprimat nu are nimic de a face cu emotiile ori
talentul artistic.
Stingel este deosebit de apreciat pentru abordarile sale critice si riguroase in
domeniul picturii. Un minimalist convins, adept al conceptualismului si al performanceului, Stingel utilizeaza o gama larga de materiale neconventionale cum ar fi textile,
cauciuc si polistireni, evocand constant intentia de a produce un mediu artistic inclinat
spre puritate. La una din expozitiile sale, intr-un articol din The New York Times yiaristul
scria: "Vreme de 20 de ani opera lui[Rudolf Stingel] a sedus ochiul, demonstrand mai
presus de toate, ce constituie pictura, ce reprezinta ea si mai ales de cine este conceputa."

Artistul a avut un deosebit succes cu o instalatie formata din panouri de aluminiu pe care
le filma, si in care privitorii erau invitati sa le zgarie. Trecerea sa de la abstractionismul
monocrom pe care il aborda in lucrarile sale timpurii din anul 1987, la autoportretele
supradimensionate din 2006, incarcate de melancolie in care abordeaza subiecte
figurative si reproducerea fotografica. Stingel se vrea a fi multivalent si ambitios,
insistand pe constanta radicalitate in ceea ce priveste pictura, in toate formele ei. Scopul
sau este acela de a-l castiga de partea sa pe privitor implicandu-l in actul artistic.
Un alt exemplu extras din opera sa il reprezinta o serie de picturi de aur tapet. O
compozitie formata din repetarea sistematica a unui modul, un model reprodus mecanic,
aparent identic, formand un ansamblu omogen. Dupa o examinare mai atenta a intregului
se pot observa erorile de executie, erori care fac dovada unei creatii umane care
individualiteaza prin imperfectiunile sale fiecare model, desi fac parte dintr-un tot unitar.
Practic, lucrarea e o reprezentare a modelului biologic, desi autorul apeleaza la
decoratiuni banale.
Diversitatea materialelor de care Stingel se foloseste in opera sa vrea sa inspire
receptorului conceptul "arte povera". De fapt, el doreste o demistificare a artistului,
prezentandu-l in timpul activitatii creatoare. Auriul modelelor e un semn al decadentei,
insa Stingel urmareste o perturbare a modernismului monocrom si o readucerea in atentia
publicului a artei decorative. Scopul autorului este acela de a identifica propriul spatiu
locativ cu cel expozitional, iar in ceea ce-l priveste stabilirea ierarhiei dintre opera de arta
si context.
In 2006, Stingel a fost selectat pentru Bienala Whitney de la Muzeul de Arta din
New York.

Keith Edmier

Keith Edmier este un sculptor de origine americana. American sculptor. Edmier se

situeaza la intersectia dintre motivatia personala si interesul publicului. El creaza calea
prin care receptorul apeleaza la fondul comun de memorie si informatii istorice. A
colaborat si cu Hollywood-ul folosindu-si imaginatia in crearea efectelor speciale.
In prima faza lucrarile sale interpreteaza cpilaria si inocenta din perspectiva unui
adult.Apeland la tehnica re-colectionarii ca principala metoda de expresie, el re-printeaza
fotografii pe care le-a imortalizat in vremea propriei copilarii: "Strutul din Brookesfield
Zoo", Dimineata Sf. Valentin", "Targul renascentist-Regele Richard"- toate din perioada

1976-1993. Fotografiile au o tenta unitara ca imagine, si o oarecare opacitate, ca si cum

in cazul fiecareia dintre ele fotograful a tinut in mod accidental degetul pe lentila. Aceasta
utilizare frustranta a unor imagini rebut demonstreaza interesul autorului pentru propria
biografie pe care o vrea ascunsa, necunoscuta publicului larg. Conform acestei conceptii,
in 1996, aduce un omagiu cascadorului Evel Knievel. Monument dedicat spiritului
adolescentin pentru care eroii sunt reali, niste modele demne de urmat catre care tinzi,
"barbatii adevarati". La un moment dat al evolutiei sale artistice Edmire a intercalat
personalitati istorice cu propriul trecut. Ca exemplu, "Jill Peters"(1997) este o sculptura
de marmura care imbina maniera clasica a executiei si cultura pop. Lucrarea evoca o
iubire din propria adolescenta, peste care se suprapune imaginea vedetei de cinema a
anilor '70, Farah Fawcett. Alt exemplu este lucrarea "Beverly Edmier-1967" (1998) care
denota o si mai mare apropiere de propriile trairi. Statuia o reprezinta pe mama sa iar
materialul folosit este o rasina transparenta. Personajul este invetmantat intr-un costum de
dama roz, marca Chanel si prezinta o sarcina in stadiu terminal. Transparenta statuii ne
permite sa observam fatul, imaginea artistului inca nenascut. Costumul Chanel este
similar celui purtat de Jackie Kennedy, sotia presedintelui asasinat, in ziua tragediei.
Referindu-se la simbolurile culturale americane si la narcisism, Edmire intruneste in arta
farame de istorie spre a fi judecate de publicul privitor. In acelsi timp el expune eceste
figuri in ipostaze personalizate cu care receptorul se poate identifica, urmarind trairea
subiectiva.
Atractia lui Edmier pentru formele naturale si interesul sau pentru fiinta umana se
regasesc in uriasii nuferi Victoria Regia inmuguriti (1998), simboluri ale masculinului si
femininului, pentru realizarea carora autorul a folosit rasina de poliester, silicon de
cauciuc, acrilice, poliuretanice si otel.

Pentru a putea crea lucrarea intitulata "Cycas revoluae bulbil", Keith Edmier
apeleaza la ajutorul Graphicstudio's (un studio specializat in efecte speciale pentru filme)
si la specialistii din cadrul universitatii de geologie. Cu ajutorul acestora a reusit sa
readuca in stare lichida o roca vulcanica (bazalt) si sa ii dea forma dorita. Floarea a fost
modalata din rasina si pictata manual si atasata suportului de lava.
Edmire a gandit acest proiect vreme de cativa ani. Ideea manipularii lavei topite ia venit in Hawaii unde a studiat efectul pe care il are intalnirea lavei cu o planta vie. a
observat ca datorita umezelii lava pastra imprimat negativul plantei dupa racire sau macar
o urma a acesteia.
Cycadele sunt forme de viata vegetale care au supravietuit in aceeasi forma
milioane de ani. Un fapt neobitnuit e modul lor de reproducere alternativ. Desi sunt de
ambele sexe, plantele se pot reproduce prin generarea unor lastari de acelasi sex.
Adeseori, sculpturile lui Edmire fac aluzie la sexualitate- fie ea feminina ori
masculina- fiind o simbolizare a renasterii, a reanoirii.

Daniel Edwards

Daniel Edwards are ca scop demascarea grotescului ce defineste fascinatia

americanilor pentru celebritati, obsesia societatii de a viola cele mai ascunse taine ale
starurilor. Artistul ironizeaza dorinta oamenilor de a citi mereu cate o stire oricat de
triviala in legatura cu o persoana ce apare la televizor.
Edwards a ridiculizat un mare numar de "V.I.P-uri" printre care Oprah Winfrey,
Britney Spears, Paris Hilton, Hilary Clinton ori Printul Harry.
Artistul da dovada de o fina ironie in lucrarea sa "Monumentul ProViata- nasterea
lui Sean Preston" in care o reprezinta pe Britney Spears nascand asemeni unei walkirii pe
o blana de urs, desi se stie faptul ca artista a suferit o operatie de cezariana.
In cazul lui Paris Hilton sculptorul apeleaza la o alta perspectiva, total opusa
nasterii. Vedeta este prezentata in coma alcoolica, tinand intr-o mana un telefon, iar in
cealalta un pahar golit. Langa ea se afla reprezentat catelul ei chiwawa, Clopotel, singura
fiinta care ii este ce adevarat apropiata. In varianta finala, lucrarea intitulata "Autopsia lui
Paris Hilton" va avea abdomenul decupat si umplut cu polimer reprezentand intestinele
victimei. sculptura se vrea a fi un mesaj impotriva abuzului de alcool si a exemplului
negativ pe care il reprezinta teribilismul acestor "staruri" denaturate. Coronita ce se afla
pe capul divei ii subliniaza statutul de "printesa" capitalista. Dar poate fi si o paralela la
moartea printesei Diana care a murit din cauza unui sofer beat.
Micul chiwawa poate fi si o trimitere la ogarul zeitei Artemis/Diana, ocrotitoarea
castitatii si vanatorii- desigur un simbol al valorii invers-proportionale.
Un alt exemplu este statuia care il infatiseaza pe printul Henry.Sculptura in
marime naturala il prezinta pe Harry intins pe spate, tinand intr-o mana un medalion cu
chipul mamei sale, avand banuti pe pleoape, capul sprijinit pe o biblie si un vultur plesuv
la picioarele incaltate cu cizme de razboi.

Urechile ii lipsesc- o referire la o amenintare unui lider al militiei irachiene

conform careia, in cazul in care il prinde pe acolo o sa i-l trimita inapoi bunicii sale,
Regina Elizabeta a II-a, fara urechi.
Turnate in bronz, "urechile lui Harry" sunt vandute la licitatie pe site-ul E-Bay.
Conform acestei amenintari statuia a fost intitulata "Monument memorial al
razboiului din Iraq- Moartea printului Herry, martirul din Maysan". Trebuie mentionat ca
ironia nu ii este adresata printului Harry, ci Casei Regale Britanice care si-a impus vointa
impotriva deciziei tanarului.
"Spiritul printul Harry trebuie sa fi murit in ziua in care i s-a spus ca nu se va
putea inrola. Cam la asta se refera monumentul."
Pe un alt plan se situeaza lucrea numita "Primul caca a lui Suri Cruise- august 18
2006", o mica stateta de bronz reprezentand excrementele unui copil. Stralucitoare,
acestea se afla pe un suport de lemn lacuit, cu o placuta aurita pe care scrie data. Suri
Cruise este fiica actorilor Tom Cruise si Katie Holmes. Desigur, lucrarea se doreste o
critica la adresa mass-media care bombardeaza publicul cu stiri intime si insignifiante
ridicandu-le la statutul de "Breaking-News" numai pentru ca sunt implicate persoane
foarte importante in viziunea publicului. Protestul impotriva presei care se hraneste din
astfel de subiecte sordide si incurajeaza receptorii sa fie interesati de ceea ce li se prezinta
este evident.
Un astfel de personaj mentinut in atentia publicului in mod artificial este si Oprah
Winfrey care nu a scapat nici ea de ironia muscatoare a artistului. Edwards ne prezinta
imaginea unui sarcofag figurativ de aur. Capacul o reprezinta pe Oprah asemeni unei
regine egiptene. Totusi sensul poate fi interpretat si in alt mod. Privitorul nu poate vedea
mainile modelului si privit de distanta, forma sarcofagului aminteste de Venus din
Willendorf. Coafura circulara lasa impresia unui cap supradimensionat, lipsa mainilor si
picioarele unite cu o forma fusiforma ne trimite in mod clar la artefactul magdalenian.
Lucrarea se numeste "Sarcofagul lui Oprah". Nu e greu sa ne imaginam cateva
scenarii care sa explice motivatiile acestei sculpturi. Se poate referi la declinul vedetei,
ori poate la stralucirea cu care se prezinta in public. Nu ar fi exclus ca lucrarea sa se
refere chiar la statutul de "zeita" a televiziunii- faraonii erau considerati zei coborati pe
pamant.
Ar fi exagerat sa il consideram misogin, desi lucrarile sale se refera indeosebi la
figuri feminine din show-biz. Are victime si in lumea politica, e adevarat, tot femei.
"Bustul prezidentia al lui Hilary Rodhman Clinton- Prima femeie presedinte a
Statelot Unite ale Americii" o infatiseaza pe fost prima doamna a S.U.A. Denumirea are
doua sensuri. Intr-adevar, este un bust, autorul desavarsind numai capul, umerii si pieptul
personajului care insa e reprezentat cu sutien. Nu e greu de observat "bustul" doamnei

Clinton. Totusi sensul sculpturii este faptul ca artistul e un sustinator al ideii de femeie
presedinte, un concept fara sanse de izbanda in S.U.A.

Se poate considera ca acesti artisti americani fac dovada libertatii americane. E

bine de stiut faptul ca arta are un refugiu in care sa poata germina si rodi la reala ei
valoare. Am ales acesti trei artisti din acelasi motiv desi sunt extrem de diferiti. Fiecare
din ei demonstreaza un lucru extrem de iportant. Rudolf Stingel a incercat sa distruga
gaunosul concept conform caruia "oricine poate face arta". Keith Edmier a demonstrat
prin munca sa faptul ca arta figurativa poate inca sa prezinte concepte abstracte, subtile si
totusi sensibile. Iar Daniel Edwards duce o lupta neobosita impotriva prostului gust,
miturilor false si ideilor preconcepute. Fiecare dintre ei si-a asumat o misiune plina de
responsabilitate. Ar fi un lucru bun ca exemplul lor sa fie urmat de cat mai multi artisti
contemporani.