Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dreptul Familiei
Dreptul Familiei
Facultatea de Drept
Catedra de drept privat
Lector drd. Minodora Condoiu
Dreptul Familiei-Sinteze
vedere mai ales functia biologica, a familiei, s-a spus ca familia este o realitae biologica, prin
uniunea dintre barbat si femeie.
casnice si comunitatea de bunuri a sotilor precum si in ajutorul acordat din cauza incapacitatii
de a munci.
functia educativa - familia a avut in toate timpurile un rol important in educatia copiilor.
- Momentul incheierii casatoriei este acela in care delegatul starii civile constata existenta
consimtamantului viitorilor soti si ii declara casatoriti.
- proba casatoriei se face cu certificatul de casatorie.
3.Efectele casatoriei
Intre soti, casatoria da nastere la efecte cu privire la relatiile personale si la capacitatea
de exercitiu. De asemenea, casatoria produce efecte cu privire la relatiile patrimoniale dintre
soti.
Potrivit art. 44 pct. 1 din Constitutia Romaniei si art. 1 alin. 4 Codul familiei, sotii au
drepturi si obligatii egale in ceea ce priveste relatiile dintre ei si exercitiul drepturilor parintesti.
Consecinta principiului egalitatii dintre soti este aceea ca in tot ceea ce priveste
casatoria ei hotarasc de comun acord.
Legea nu prevede ce se intampla in cazul in care sotii nu cad de acord asupra unui act
sau asupra unei masuri care trebuie luata in decursul casatoriei.
In aceasta situatie sotii nu se pot adresa autoritatii tutelare sau instantei judecatoresti pentru a
decide privitor la neintelegerea dintre ei, asa cum pot face in privinta dezacordului referitor la
exercitiul drepturilor si indatoririlor parintesti. Ei singuri trebuie sa inlature neintelegerea
respectiva pentru a nu degenera si a nuduce la divort, in conditiile art. 38 Codul familiei
Intre soti exista obligatii reciproce si raporturi personale .
In ceea ce priveste relatiile parimoniale dintre soti, este de retinut ca potrivit regimului
matrimonial, sotii au doua categorii de bunuri: comune ambilor soti si proprii fiecaruia.
Bunurile comune.
Regula este ca bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sunt comune
iar exceptia este ca anumite bunuri, limitativ prevazute de lege, sunt proprii.
Reglementand comunitatea de bunuri si separarea de bunuri intre soti, Codul familiei nu a facut
decat sa traga consecintele necesare din raporturile personale la care casatoria da nastere intre
acestia.
Art. 30 Codul familiei, dispune ca bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare
dintre soti sunt, de la data dobandirii lor bunuri comune ale sotilor, iar art. 31 Codul familiei
determina limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecarui sot. Astfel, pentru a dobandi
calitatea de bun comun trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: bunul sa fie dobandit
de oricare dintre soti in timpul casatoriei si sa nu faca parte din categoriile de bunuri pe care
legea le considera bunuri proprii.
4.Bunurile proprii.
Art. 31 Codul familiei determina categoriile de bunuri proprii ale sotilor.
Bunurile proprii constituie o exceptie de la comunitatea de bunuri . Prin derogare de la regula
ca bunurile dobandite in timpul casatoriei sunt comune, art.31 Codul familiei prevede ca
anumite categorii de bunuri sunt proprii, chiar daca sunt dobandite in timpul casatoriei.
Bunurile proprii sunt limitativ prevazute de lege. Sunt proprii numai bunurile prevazute de art.
31Codul familiei. Sotii nu pot - prin act juridic - sa prevada ca anumite bunuri, care nu intra in
aceasta categorie (art.31) sunt proprii deoarece ar insemna sa se restranga comunitatea de
bunuri, ceea ce art.30 alin. 2 Codul familiei nu permite.
In ceea ce priveste determinarea criteriilor pentru stabilirea bunurilor proprii, se au in vedere
urmatoarele:
- in primul rand aceste criterii pot fi considerate ca sunt corespunzatoare enumerarii categoriilor
de bunuri proprii din art.31 Codul familiei.
- in al doilea rand, criteriile care stau la baza determinarii categoriilor de bunuri proprii pot fi
considerate, avand ca baza, data dobandirii lor, care este anterioara casatoriei.
Existenta celor doua categorii de bunuri comune si proprii nu inseamna ca intre acestea nu
exista un circuit in cazurile anume prevazute de lege.
5.Dovada bunurilor comune si proprii.
Calificarea unui bun al sotilor, ca fiind comun ori propriu prezinta interes atat in
relatiile dintre soti cat si in cele dintre acestia si tertele persoane.
Dovada calitatii de bun propriu a unuia dintre soti se poate pune si in cazul actiunii in
constatare, deoarece oricare dintre soti poate sa ceara si sa obtina constatarea ca unul sau mai
multe bunuri sunt proprii.
Avand in vedere ca in majoritatea cazurilor bunurile sunt dobandite in timpul casatoriei,
prin contributia ambilor soti, art.30 Codul familiei instituie prezumtia relativa de comunitate:
calitate de bun comun nu trebuie dovedita
Rezulta, ca in temeiul acestei prezumtii orice bun dobandit in timpul casatoriei de
oricare dintre soti se considera comun cata vreme nu se face dovada ca este bun propriu
respectiv ca se incadreaza intr-una dintre categoriile prevazute de art. 31 Codul familiei.
In cazul prezumtiei de comunitate, sarcina probei este rasturnata, deoarece bunul
dobandit in timpul casatoriei este considerat pana la proba contrarie ca este comun.
Fiind un mijloc de proba, prezumtia de comunitate nu se confunda cu comunitatea de
bunuri, deci cu bunurile comune.
Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei se face numai in urmatoarele cazuri:
- la cererea oricaruia dintre soti (art.36 alin. ultim)
- la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti;
- in cazul confiscarii bunurilor anume determinate sau a unei cote parti dintr-un bun al sotilor.
10
11
Astfel, exceptand acordul sotilor pentru divort, pentru a se putea pronunta divortul, trebuie
indeplinite anumite conditii:
- existenta unor motive temeinice;
- acestea sa fi vatamat grav raporturile dintre soti;
- continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila.
Procedura divortului este reglementata de art.607-619 Cod procedura civila si este
derogatorie in multe privinte de la dreptul comun.
Actiunea de divort are un caracter strict personal si de aceea nu poate fi introdusa decat de
catre soti.
Procurorul nu poate introduce actiunea de divort, dat fiind caracterul ei strict personal, insa,
el poate interveni in instanta, in orice faza a procesului, mai ales cand din casatorie au rezultat
copii minori.
Actiunea de divort este de competenta instantei judecatoresti in circumscriptia careia se
afla cel din urma domiciu comun al sotilor.
Sotul parat poate formula cerere reconventionala, cel mai tarziu pana la prima zi de
infatisare in sedinta publica, pentru faptele petrecute inainte de aceasta data.
Nerespectarea termenului privind introducerea cererii reconventionale atrage sanctiunea
decaderii sotului parat, acesta nemaiputand cere divortul pentru motivele proprii avute pana
atunci.
Cererea reconventionala se judeca impreuna cu cererea reclamatului privind prorogarea de
competenta, in favoarea instantei competenta sa judece ultima din aceste doua cereri.
Prin derogare de la dreptul comun cererea reconventionala nu poate fi disjunsa de actiunea
de divort.
12
13
In urma pronuntarii divortului, fiecare sot revine la numele avut anterior casatoriei, insa
este posibil ca revenirea la numele avut anterior casatoriei sa aduca prejudicii morale sotului
respectiv.
In conditiile in care sotii nu se inteleg in aceasta privinta, instanta de judecata poate, pentru
motive temeinice sa incuviinteze pe sotul respectiv sa-si mentina numele purtat in timpul
casatoriei.
13.Efectele divortului cu privire la bunurile comune
Impartirea bunurilor comune se face fie prin invoiala sotilor, prin incheierea unei
tranzactii, fie in caz contrar prin hotarare judecatoreasca.
Invoiala partilor poate avea loc :
- concomitent cu intervenirea hotararii de divort,
- in cursul procesului de divort,
- in perioada urmatoare ramanerii definitive a hotararii de divort, deoarece in acest caz nu mai
exista vreo suspiciune in privinta solutionarii actiunii de divort pe marginea actului de
casatorie.
Daca sotii nu se inteleg cu privire la bunurile comune se face in felul urmator:
- daca exista o invoiala a sotilor cu privire la determinarea cotei fiecaruia dintre soti in bunurile
comune, atunci impartirea se face potrivit cotelor-parti astfel stabilite.
- in caz contrar stabilirea cotei-parti ce revine fiecarui sot in bunurile comune se face prin
hotarare judecatoreasca, impartirea facandu-se potrivit acestor cote.
Dupa ce se stabileste masa bunurilor comune care urmeaza sa se imparta se vor determina
cotele parti ce revin sotilor in bunurile comune, in raport cu care se face impartirea.
14
15
Rudenia fireasca este legatura de sange si prin reglementarea legala, legatura dintre doua
sau mai multe persoane care coboara unele din altele sau care, fara a descinde unele din altele
au un autor comun.Sirul de persoane intre care exista rudenie se numeste linie de rudenie.
Stabilirea gradului de rudenie se face diferit dupa felul liniei de rudenie.La rudenie in linie
directa gradul de rudenie se socoteste dupa numarul nasterilor, prin care se stabileste legatura
de sange intre doua persoane.
La rudenie in linie colaterala, gradul de rudenie se socoteste dupa numarul nasterilor
pornind de la una din rude in linie ascendenta pana la autorul comun si apoi de la acesta in linie
descendenta, pana la cealalta ruda.
Mijloacele de proba ale rudeniei firesti difera in raport cu interesul urmarit prin dovedirea
rudeniei.
In afara de rudenie bazata pe lagatura de sange exista si rudenie care rezulta din adoptie. In
acest din urma caz legatura de rudenie nu se mai intemeiaza pe comunitatea de sange .
Spre deosebire de rudenia fireasca care nu ia sfarsit niciodata deoarece se intemeiaza pe
legatura de sange, rudenia rezultata din adoptie inceteaza in cazul desfacerii adoptiei.
Legea nu defineste afinitatea insa se admite ca aceasta este legatura dintre sot si rudele
celuilalt sot.
Afinitatea nu exista intre rudele unui sot si rudele celuilalt sot.
Fiind un efect al casatoriei si al rudeniei, afinitatea exista numai in masura in care acestea
sunt legalmente stabilite. Proba afinitatii se face prin dovada rudeniei si a casatoriei din care
rezulta.
16.Recunoasterea filiatiei fata de mama
16
Prin recunoasterea filiatiei fata de mama se intelege actul prin care o femeie declara
legatura de filiatie dintre ea si un copil despre care pretinde ca este al sau.
Cazurile in care recunoasterea poate interveni sunt limitativ prevazute de art. 48 alin.1
Codul familial.
Recunoasterea se poate face fie prin declaratie la serviciul de stare civila, fie printr-un
inscris autentic, fie prin testament. Chiar prin testament facuta, recunoasterea nu mai poate fi
revocata.
In conditiile in care filiatia fata de mama nu poate fi dovedita prin actul de nastere si nici
nu este recunoscuta, se poate stabili prin justitie. Art.50 din Codul familiei arata ca actiunea
pentru stabilirea maternitatii se poate face in urmatoarele cazuri:
- cand din orice imprejurari dovada filiatiei fata de mama nu se putea face prin certificatul
constatator al nasterii.
- cand se contesta realitatea celor cuprinse in certificatul constatator al nasterii.
Exercitarea dreptului la actiune pentru stabilirea maternitatii apartine numai copilului
conform art. 52 alin.1 Cod familiei. Actiunea in stabilirea filiatiei fata de mama nu se prescrie
in timpul vietii copilului.
17.Filiatia fata de tata
Pentru stabilirea paternitatii legea nu prevede un mijloc de proba potrivit caruia se pleaca
de la un fapt material cert si usor de dovedit, care este nasterea, pentru a se ajunge la un fapt
necunoscut si care nu poate fi stabilit in mod direct si nemijlocit, si anume conceptiunea.
Potrivit prezumtiei de paternitate pentru dovedirea filiatiei fata de tata este suficient sa se
stabileasca filiatia fata de mama si casatoria acesteia la data nasterii ori conceptiei copilului.
Potrivit art. 53 Codul familiei prezumtia de paternitate se aplica in urmatoarele situatii:
17
18
Potrivit art. 58 alin.1 Codul familiei recunoasterea de paternitate desi este irevocabila, ea
poate fi totusi contestata cand nu corespunde adevarului.
Actiunea in contestare a recunoasterii de paternitate se poate face de catre orice persoana
care dovedeste un interes patrimonial sau nepatrimonial. Astfel, pot formula actiune:
- copilulul recunoscut;
- mostenitorii copilului recunoscut;
- mama copilului recunoscut;
- barbatul care a facut recunoasterea;
- mostenitorii acestuia;
- procurorul.
Pentru dovedirea actiunii in contestarea recunoasterii de paternitate se pot folosi orice
mijloace de proba, iar sarcina probei revin reclamantului.
Recunoasterea de paternitate care nu este facuta cu respectarea prevederilor art. 57 Codul
familiei este lovita de nulitate absoluta.
Recunoasterea lovita de nulitatea absoluta ori relativa se considera ca nu a avut loc, copilul
avand aceeasi situatie juridica pe care a avut-o inainte de data recunoasterii, adica fara
paternitatea stabilita.
Actiunea in justitie pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei are ca obiect
determinarea pe calea justitiei a legaturii de filiatie dintre copilul din afara casatoriei si tatal
sau.
Actiunea in justitie pentru stabilirea paternitatii se poate introduce in toate situatiile in care
este vorba de un copil din afara casatoriei, si poate fi introdusa in termen de 1 an de la
recunoasterea copilului.
19
Hotararea judecatoreasca prin care s-a stabilit paternitatea din afara casatoriei produce
efecte si pentru trecut, pana la conceptia copilului, astfel ca pe toata aceasta perioada copilul
este considerat ca fiind al tatalui.
18.Adoptia.
Potrivit art.1 alin.1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 25 din 12 iunie 1997
adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabileste filiatia
intre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului.
Pentru incheierea adoptiei sunt necesare a fi indeplinite anumite cerinte care pot fi
clasificate dupa diferite criterii:
- conditiile de fond;
- lipsa impedimentelor la adoptie;
- conditiile de forma.
In ceea ce priveste conditiile de fond ale adoptiei trebuie avut in vedere: consimtamantul
la adoptie atat celui care adopta cat si a parintilor firesti; persoana sau familia care adopta
trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu; diferenta de varsta intre persoana care adopta si
cel care urmeaza a fi adoptat sa fie cel putin 18 ani; cel ce urmeaza a fi adoptat sa nu fi
dobandit capacitate deplina de exercitiu; adoptia sa fie in interesul superior al celui ce urmeaza
a fi adoptat; atestatul comisiei pentru protectia copilului; incredintarea copilului in vederea
adoptiei persoanei sau familiei care doreste sa-l adopte.
Referitor la lipsa impedimentelor la adoptie trebuie avut in vedere ca pentru a se putea
incheia adoptia este necesar sa nu existe impedimente la adoptie, si anume: lipsa
impedimentului rezultand din rudenie, lipsa impedimentului rezultand din calitatea de sot,
20
adoptia a doi soti de catre aceiasi persoana sau familie este interzisa, lipsa impedimentului
rezultand dintr-o adoptie anterioara, lipsa confirmarii cererii de adoptie.
Conditiile de forma se refera la actele juridice ale partilor exprimate in forma prevazuta de
lege si la procedura adoptiei.
Art. 15 alin.1 din O.U.G. 25/1997 prevede competenta de solutionare a cauzelor privind
incuviintarea adoptiei.
Astfel, in prima instanta cauzele sunt judecate de tribunalul in raza caruia domiciliaza
copilul ce urmeaza a fi adoptat, care verifica indeplinirea conditiilor de fond, forma si lipsa
impedimentelor la adoptie.
Odata incuvintata, adoptia stabileste filiatia intre cel ce adopta si copil precum si rudenia
dintre copil si rudele adoptatului.
Adoptia poate fi lovita de nulitate in conditiile in care nu sunt indeplinite dispozitiile
legale. Indiferent de felul nulitatii invocate competenta de solutionari a actinuii revine in prima
instanta tribunalelor.
19.Obligatia de intretinere.
Obligatia de intretinere este indatorirea impusa de lege unei persoane de a acorda altei
persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale precum si, in
cazul obligatiei de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori, mijloace pentru educare,
invatatura si pregatirea lor personala.
Obligatia legala de intretinere exista numai intre persoanele prevazute de lege si anume:
intre sot si sotie, intre parinti si copii, intre adoptator si adoptat, intre bunici si nepoti, intre
strabunici si stranepoti, intre frati si surori.
21
22
20.Ocrotirea minorului.
Ocrotirea minorului se realizeaza fie prin parinti, fie prin tutore.
Minorii care se gasesc in dificultate sunt ocrotiti in cadrul masurilor prevazute de O.U.G
26/1997.
Ocrotirea parinteasca se acorda copiilor pe tot timpul minoritatii, chiar daca minorul este
pus sub interdictie.
Ocrotirea parinteasca inceteaza in privinta minorului care se casatoreste, deoarece acesta
dobandeste capacitatea deplina de exercitiu.
Ocrotirea minorului prin parinte priveste in primul rand persoana, si in al doilea rand
bunurile copilului minor.
Fata de minor, parintii au drepturi si indatoriri, respectiv: dreptul si indatorirea parintilor de
a creste copilul; dreptul de a lua anumite masuri fata de copil; dreptul de a cere inapoierea
copilului de la orice persoana care l-ar tine fara drept; dreptul de a consimti la adoptia copilului
sau de a cere desfacerea adoptiei; dreptul de a avea legaturi personale cu copilul.
Ocrotirea parinteasca se exercita si cu privire la bunurile copilului.
Astfel, parintii au dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului minor, de a
reprezenta pe minor in actele civile ori de a-i incuviinta aceste acte.
23
24
incuviinteaza; cand pana la numirea tutorelui unui minor neinterzis este nevoie de timp si se
impune luarea unor masuri provizorii; pana la solutionarea cererii de punere sub interdictie a
minorului.
Curatela inceteaza cand au luat sfarsit cauzele care au determinat instituirea ei.
Cel care nu are discernamant pentru a se ingriji de interesele sale din cauza alienatiei
mintale ori a debilitatii mintale va fi pus sub interdictie. Pot fi pusi sub interdictie si minorii(art.
142 Codul familiei).
Potrivit art. 150 din Codul familiei, minorul care, la data punerii sub interdictie, se afla sub
ocrotirea parintilor va ramane sub aceasta ocrotire pana la data cand devine major, fara a i se
numi un tutore, iar in cazul in care minorul se gaseste sub tutela la data punerii sub interdictie,
autoritatea tutelara poate decide mentinerea acelui tutore.
Bibliografie.
Ion. P. Filipescu
Tratat de dreptul familiei, Editura All Bucuresti 1996.
Codul familiei.
Codul de procedura civila.
25
26