Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONSTANTIN CLOSCA
ISTORIA DREPTULUI
ROMNESC
- CURS SINTEZA -
SUMAR
INTRODUCERE:
NECESITATEA..STUDIERII..ISTORIEI..DREPTULUI.. 5
Tema I
DREPTUL N SOCIETATEA GETO-DACA PREMERGATOR STATULUI
CENTRALIZAT............................................................................................7
1.Identitatea..geto-dacilor...................................................................................7.
2.Norme..de..drept..la..geto-daci..(premergator..statului..centralizat)................. 8
Tema II
Dreptul n vremea lui Burebista si a urmasilor acestuia pna la cucerirea romana n
Dacia......................................................................................................................13
a) formarea statului dac centralizat; b) administratia si esenta politica a statului
dac centralizat; c) viata economica; d) institutii de drept. Legislatia statului dac
centralizat; e)institutia proprietatii n Dacia burebistana; f) familia ca institutie
de drept; g) religia; h) dreptul penal; i) armata; j) manifestari de drept
international;
Tema III
DREPTUL..N..DACIA..ROMANA19
a)Institutii..de..drept; b)regimul persoanelor; c)familia ca institutie de drept; d) regimul
bunurilor; e) obligatii si contracte; f) dreptul penal si procesual;
Tema IV
DREPTUL N SPATIUL DACIC DUPA RETRAGEREA ROMANA PNA
.....LA.CONSTITUIREA.STATELOR.FEUDALE.CENTRALIZATE
.....ROMNESTI...................................................25
1.Retragerea..romana.Urmarile..politico-sociale..si..juridice.Generalitati..despre
obste....................................................................................................25
2. Organizarea si conducerea obstii..............................26
3. Viata economica a obstii..........................27
4. Institutii si norme de drept n cadrul obstii..............................28
a) proprietatea; b) stapnirea personala; c) regimul persoanelor; d) familia;
5. Norme de drept civil.............................29
6. Raspunderea penala si procedura de judecata..................................30
Tema V
LEGEA ROMNEASCA
1. Generalitati..........................31
2. Cutuma.........................31
3. Legea Tarii. Jus Valachicum...........................32
4.Jus..Vala..Jus..Valachicum....n..Tarile..Romne.........33
5. Jus Valachicum n afara teritoriilor romnesti................................35
6. Jus Valachicum. Practici juridice............................36
Tema VI
NCEPUTURILE DREPTULUI FEUDAL ROMNESC.....................37
1. Generalitati privind societatea feudala.................................37
2.Organizarea..politico-statala..a..romnilor..la..nceputul..evului..mediu38
3.ntemeierea..Tarilor..Romnesti..ca..state..centralizate..de..sine..statatoare..39
a) voievodatul Transilvaniei;b)Tara Romneasca (Muntenia);c) ntemeierea
Moldovei.
Tema VII
INSTITUTII POLITICO-ADMINISTRATIVE N FEUDALISMUL
ROMNESC.....................42
1.Domnia..si..originalitatea............42
- legitimitatea domniei
a) alegerea; b) ereditatea; c) asocierea; d) recomandarea
- prerogativele domnesti n evul mediu
2. Sfatul Tarii................................44
3. Dregatoriile...............................45
4. Institutii feudale n Transilvania, secolele XIII-XVII..................................46
Tema VIII
ASEZAMINTE SI PRACTICI JURIDICE FEUDALE
ROMNESTI .....................49
1. Dreptul penal................................49
2. Dreptul civil..............................49
3. Dreptul de succesiune...................................51
4. Proprietatea si dreptul de proprietate........................................53
a) proprietatea domneasca; b) proprietatea feudalilor; c) proprietatea
bisericeasca; d) proprietatea taranimii libere;
Tema IX
DREPTUL FEUDAL SCRIS LA ROMNI....................54
1. Semnificatii si particularitati..................................54
2. Scrierea slavona si literatura juridica bizantina......................................54
3. Dreptul scris n limba romna.....................................56
4. Pravilele mparatesti...................................57
Tema X
NCEPUTURILE MODERNIZARII DREPTULUI
ROMNESC. ......................58
1. Privire generala. Iluminismul.....................................58
2. Organizarea de stat n Moldova si Tara Romneasca n a doua jumatate
a..sec..XVIII..prima..jumatate..a..sec.XIX...................60
a) Domnia; b) Sfatul de Obste; c) Marea Adunare a Tarii; d) Sfatul
Domnesc (Divanul); e) dregatoriile;
Tema XI
ORGANIZAREA JUDECATOREASCA N A DOUA JUMATATE A SEC.
.....AL..XVIII-LEA-PRIMA..JUMATATE..A..SEC...AL..XIX-LEA.....................62
1...Initiative..reformatoare-Constantin..Mavrocordat..si..Alexandru
Ipsilante..........................................................................................................62
2. Organisme judecatoresti...................................63
a) judecatorii de judete; b) departamentele civile si departamentul
penal; c) Divanul domnesc; d) Instantele speciale. nceputurile justitiei
militare.
3. Institutii de drept..........................................65
a).Dreptul..civil;b)dreptul..comercial;c)dreptul..penal;d)procedura...de
judecata;
Tema XII
Regulamentul Organicmoment decisiv n modernizarea dreptului
romnesc........................................................................................................69
Tema XIII
DREPTUL..N..STATUL..ROMN..MODERN..(1859-1919)................................72
1.nfaptuirea..Unirii..de..la..1859-1862.................72
2. Institutii centrale legitime..........................................73
a) Domnia; b) Parlamentul; c) guvernul;
d) Consiliul de stat;
3.
Reformele
din
timpul
domniei
lui
Al.
I
Cuza.............................................74
4.
Organizarea
judecatoreasca................................................75
a) preambul; b) instantele de judecata. Organizarea si competenta.
5.
Opera
legislativa
a
lui
Al.
I.
Cuza...............................................76
a) codul civil; b) codul comercial; c) dreptul penal; d) dreptul
procesual civil; e) dreptul procesual penal; f) legislatia muncii;
Tema XIV
DREPTUL
ROMANESC
1945.................................................80
IN
PERIOADA
1919-
1.Generalitati...................................................................................................................8
0
2.Organizarea
de
stat
a
Romaniei
interbelice..................................................................80
3.Organizarea
judecatoreasca..........................................................................................82
4.Structura
organismelor
judecatoresti............................................................................82
5.Legislatia.......................................................................................................................
84
Introducere
NECESITATEA STUDIERII ISTORIEI DREPTULUI
Nevoia imperioasa de studiere a istoriei dreptului rezulta din faptul ca domeniul
n discutie are o ndelungata existenta si o mare importanta culturala si de civilizatie. O
profunda si nteleapta judecata asupra dreptului a facut-o marele jurist romn Andrei
Radulescu (1880 -1959), afirmnd ca puterea judecatoreasca este un element de
continuitate n viata unui popor. Se schimba guvernele, se schimba alcatuirea puterii
legislative, se modifica ori dispar partidele politice, puterea judecatoreasca ramne la
datorie.
Dreptul, ca element de constiinta si morala, ocupa un loc esential n viata unui
popor. De-a lungul istoriei, acesta (dreptul) s-a manifestat pregnant, contribuind
substantial la directionarea faptelor sociale. Raporturile dintre oameni nu pot exista
dect pe baza unor reglementari juridice.
Numarndu-se printre principalele componente ale stiintelor umaniste, dreptul
influenteaza societatea si suporta la rndu-i impulsurile acesteia. Dreptul reprezinta o
metoda, un mijloc de coordonare a relatiilor sociale, promovnd valori receptate de
catre societate ca: proprietatea, siguranta juridica, securitatea libertatilor individuale,
societatea civila etc. Construindu-si un mecanism adecvat societatii umane, dreptul
1. Identitatea geto-dacilor
Desprinsi din marele neam al tracilor, geto-dacii s-au afirmat ca popor de sine
statator n prima jumatate a mileniului I .e.n.. Despre vechimea romnilor, Nicolae
Iorga afirma ca au o istorie de patru ori milenara. Savantul romn avea n vedere
obrsia romnilor din etnicul dacic romanizat, precum si faptul ca geto-dacii erau la
rndul lor descendenti si contemporani cu tracii.
Este bine stiut ca marele neam al tracilor a constituit o realitate etno-culturala n
mileniul al III-lea .e.n.. Aceasta civilizatie, corespunzatoare n plan material cu
faimoasa cultura a bronzului, cuprindea spatiul dintre Carpatii Padurosi si Podisul
Boemiei (n nord-vest), pna la varsarea Bugului n Marea Neagra n est, si de la
Marea Egee n sud pna la izvoarele Nistrului - n nord. Despre traci, istoricul Herodot
a lasat marturia potrivit careia, neamul tracilor era cel mai numeros dupa inzi. Tracii
alcatuiau, n mileniul II .e.n., un popor cu o cultura si civilizatie distincte: limba
proprie si teritoriu stabil, ocupnd n istoria antica un loc de necontestat.
Din acest mare neam al tracilor s-a desprins, ncepnd cu anul 1000 .e.n.,
ramura de nord a acestora, intrnd n istorie cu numele de geti la nceput (cum i
numeau grecii), apoi si de daci (cum le-au zis romanii). Istoria i consemneaza pe getodaci, ncepnd cu secolele VIII-VII .e.n., avnd ca granita de sud povrnisul nordic
al muntilor Haemus (Balcani), restul granitelor din vest, nord si est ramnnd aceleasi,
mentionate mai sus, la traci.
Viata economica si politica a geto-dacilor era temeinic conturata n prima
jumatate a mileniului I .e.n., cnd n spatiul dacic au aparut colonistii greci. Stabilirea
comerciantilor greci, ncepnd cu sfrsitul secolului al VIIIlea nceputul celui de-al
VII-lea .e.n., n teritoriul dacic s-a facut cu consimtamntul localnicilor n scopul de
a-si extinde sfera lor comerciala. Noii veniti au gasit aici o buna piata de desfacere a
produselor lor scumpe (ceramica, ulei de masline, arme, pnzeturi etc), ceea ce pune n
evidenta potentialul economic si rafinamentul clasei nobiliare dacice si al armatei.
Totodata, si dacii ofereau spre schimb (cumparare) produse la fel de importante (gru,
animale, miere de albine, ceara, sare etc).
Activitatea economica intensa era nsotita de una politica si de stat pe masura. O
prima mentiune scrisa si cunoscuta de posteritate este nsemnarea lui Herodot din anul
514 .e.n. Istoricul grec constata existenta unei armate getice care s-a opus cu
armele invadatorului persan. Popoarele de la sud de Haemus s-au supus fara lupta
scrie Herodot-, numai getii s-au opus cu armele, acestia din urma fiind nfrnti
chiar daca erau ei cei mai viteji si mai drepti dintre traci. Remarcam n acest caz
organizarea politica si militara a getilor, dar si modul lor de a fi: drepti (judecau cu
dreptate) si viteji. Istoriografia romneasca sustine ca n perioada ce ncepe n
secolul al VI-lea .e.n. ultima etapa din procesul de destramare a comunitatilor
gentilice, geto-dacii traiau organizati n triburi ntre care existau legaturi strnse ce
mergeau uneori pna 14.
Pna la anul 335 .e.n. stirile scrise despre geto-daci sunt mai sarace, nu nsa si
cele arheologice care ofera date foarte bogate. Scriitorii antici Arrian si Strabon,
descriu expeditia lui Alexandru Macedon la nord de Dunare, n anul 335 .e.n., unde au
constatat existenta unei formatiuni politice dacice, care dispunea de armata (circa 10
000 de soldati-pedestri si 4000 de calareti). Ostasii regelui macedonean au pradat
asezarea ntarita din care se retrasesera dacii. De retinut deci, existenta unei organizatii
statale de dimensiuni apreciabile, al carei teritoriu era sigur la nord de Dunare, nsa
nelocalizat cu exactitate.
Istoricii Diodor din Sicilia, Polyainos, precum si geograful Pausanis au scris pe
larg despre agresiunea regelui macedonean Lysimachos asupra regatului dacic condus
de Dromichaites. Conflictul militar, derulat cu aproximatie ntre anii 300-292 .e.n. s-a
soldat cu victoria categorica a getilor, asupra armatei traco-macedonene. Deci, retinem
existenta unei alte formatiuni politice getice condusa de o capetenie fata de care nu
trebuie sa avem retinere n a-l considera rege pe acel victorios Dromichaites.
n jurul anului 200 .e.n. o alta capetenie dacica apare n conflictul cu bastarnii
n zona Moldovei, conflict descris de istoricul Iustinus. Pompeius Trogus scrie despre
cresterea puterii politice a dacilor n vremea lui Rubobostes (premergator statului dac
centralizat), ce domnea ntr-o regiune din Transilvania. Exemplele sunt numeroase,
mai ales cele arheologice, la fel de doveditoare ca si cele scrise, privind organizarea
politica a geto-dacilor n secolele de dinaintea constituirii statului dac centralizat
condus de Burebista.
n secolele IV-II .e.n. geto-dacii erau o etnie sedentara (care nu a cunoscut
migratia) numeroasa, raspndita, dupa cum dovedesc marturiile arheologice,
proportional pe ntreg teritoriul dacic. Ei au cunoscut o dezvoltare economica
remarcabila, practicnd agricultura, cunoscnd arta constructiilor si a prelucrarii
fierului. Geto-dacii erau temeinic organizati din punct de vedere militar, erau uniti
printr-o religie puternica si nazuiau spre suprematie politica n regiune.
n secolul al IV-lea .e.n. existau deja puternice formatiuni militare, precum si
numeroase cetati de aparare sub conducerea unor regi zonali. Corespunzator
dezvoltarii economice si social-religioase geto-dacii se aflau spre sfrsitul mileniului I
.e.n., n stadiul uniunilor de triburi bazate pe democratia militara. n secolele III-II
.e.n., autoritatea regilor a crescut necontenit dar si ideea de unificare a luat amploare,
fapt care se va concretiza la nceputul secolului I din ultimul mileniu dinainte de Era
Crestina (era noastra).
2. Norme de drept la geto-daci (premergator statului centralizat).
Paralel cu nchegarea unor formatiuni politice timpurii, cnd rolul comunitatii
era nca puternic, relatiile sociale la geto-daci erau reglementate prin norme de
conduita, respectate de buna voie de catre ntreaga comunitate. Dreptatea o facea
comunitatea, nu instanta. Treptat, pe masura maturizarii societatii dacice, au aparut
norme noi, impuse, care se mpleteau cu cele vechi.
Odata cu destramarea spiritului de obste gentilica si aparitia proprietatii private,
societatea s-a structurat pe clase: clasa avuta, clasa mai putin avuta si saracimea. Acest
fapt va impune cautarea/gasirea de noi modalitati pentru rezolvarea unor conflicte
aparute odata cu clasele sociale.
Pericolul frecvent provocat de populatiile migratoare-razboinice, pe de o parte,
conflictele inter-triburi, pe de alta, a directionat societatea dacica catre o organizare
bazata pe norme mai temeinice de convietuire, cum ar fi: organizarea prestatala,
constituirea de detasamente militare, impunerea unor reguli de conduita sociala
obligatorii pentru toti.
Aparitia proprietatii private si consolidarea acesteia a scos n evidenta nevoia
unor masuri de combatere a faptelor antisociale, n primul rnd furtul (resimtit mai
puternic n noua situatie a existentei proprietatii private) care constituia o ncalcare
deosebit de grava a normelor de convietuire la geto-daci.
nca din aceasta perioada a democratiei militare s-au conturat viitoarele institutii
de drept, cum sunt: familia, proprietatea, normele de comert etc. n aceasta privinta
Iordanes, descriu n operele lor existenta claselor la geto-daci, numindu-i pe cei bogati
tarabostes sau pileati si pe oamenii de rnd comati sau capilati.
Lucru firesc si doveditor, oamenii de conducere si preotimea erau selectati din
rndul celor avuti. Mentiunea lui Strabon, potrivit careia pe vremea lui Zamolxis
societatea geto-daca cunostea deosebirea dintre capetenii si poporul de rnd, constituie
o confirmare n plus a vechimii existentei claselor, implicit a proprietatii private.
Dupa stabilirea colonistilor greci pe tarmul nordic si vestic al Pontului Euxin, n
lumea dacica s-a conturat o categorie economico-sociala noua, aceea a negustorilor,
consolidnd spiritul de proprietate privata.
O alta forma de proprietate la geto-daci a fost obstea (stapnirea n comun a
pamntului) care functiona n paralel cu latifundiile private. Este vorba despre obstile
teritoriale, constituite din tarani liberi care stapneau n comun pamntul pe care-l
lucrau si de pe care culegeau roadele potrivit cu lotul ce l aveau n stapnire sau
pentru folosinta.
Din datele istorice existente rezulta ca geto-dacii aveau respect fata de
proprietate, fie ea privata sau obsteasca. Dupa cum se va vedea n continuare,
proprietatea era ocrotita prin norme de drept.
c) Comertul la geto-daci s-a manifestat de timpuriu, constituind o componenta
esentiala a economicului. Totodata, activitatea comerciala a cunoscut reglementari si
forme juridice dintre cele mai interesante.
n sustinerea unor teorii privind practica si evolutia comertului la geto-daci,
marturiile istoriei sunt mai putin generoase. Totusi, se poate estima ca una dintre
formele de comert a fost trocul, schimbul direct, marfa contra marfa. O astfel de
piata cunoscuta n plan universal, nu se putea sa nu fie practicata si de geto-daci. Mai
sigur se stie spre exemplu, potrivit marturiei lui Pompeius Mela, ca nvoielile dintre
parti la acesti naintasi ai romnilor, mbracau forma juramntului nsotit de un anume
ceremonial: partile turnau vin ntr-o cupa n care amestecau cteva picaturi din sngele
lor iar dupa ce nmuiau n acel amestec sagetile, sabia si celelalte arme, consumau
continutul cupei. Astfel ntelegerea era ncheiata.
De asemenea, exista consemnari ce sustin ca oamenii liberi care aveau datorii si
nu le puteau onora, deveneau sclavi, n virtutea unui obicei pe care, se banuie ca getodacii l-au mprumutat (preluat) de la greci. Desi societatea dacica nu a cunoscut
sclavajul institutionalizat, existau anumite manifestari sporadice, ntr-un cadru cu totul
particular. Se regaseste si n aceasta situatie o norma de drept.
Stabilirea colonistilor greci pe tarmul dacic al Pontului Euxin, precum si
aparitia monedei la geto-daci, ncepnd cu secolul al IV-lea .e.n., presupune existenta
unor norme (reguli) comerciale mai exacte si mai cuprinzatoare, cum sunt contractele
(ntelegerile) de vnzare-cumparare, siguranta cailor comerciale, depozitare de
marfuri, etc. Asa spre exemplu, se stie despre paza depozitelor cu marfuri din
porturile Tomis, Callatis, Apollonia, Olbia s.a., paza ce era asigurata de geto-daci,
fiindca acestea se aflau pe teritoriul lor. Cu siguranta, ntre parti erau ncheiate anumite
contracte cu caracter juridic. Nerespectarea acestora putea atrage urmari penale sau
civile.
Tot n cadrul acestor obligatii contractuale intra si tributul platit de cetatile
pontice unor capetenii geto-dacice ca Zalmodegikos, apoi marelui rege Burebista. Din
acest aspect se desprinde si faptul ca autoritatile geto-dacice aveau anumite drepturi, o
anume autoritate asupra colonistilor greci, cei dinti fiind suverani n statele lor.
Catre sfrsitul mileniului I .e.n. s-a nregistrat o intensificare a raporturilor
comerciale, interne si externe, constatndu-se existenta unor manifestari adecvate si
integrate normelor juridice ale timpului.
d) Armata a constituit si ea o proba a vietii organizate, potrivit unor norme
riguroase ce functionau n societatea dacica, norme generale ce trebuiau respectate de
buna voie sau ca rezultat al unor masuri de constrngere. Datoria de a merge la razboi
si de a lupta cu abnegatie pentru apararea tarii constituia fara dubii una din normele
juridice cele mai rspndite si mai autoritare. Exemplul oferit de Oroles de a pedepsi
pe luptatorii sai pentru ca au fost nfrnti constituie o dovada revelatoare a disciplinei
militare ce trebuia respectata, nu batjocorita. Deducem de aici ca regulile militare erau
stricte nu numai n caz de razboi, dar si n alte cazuri cum era paza cetatilor.
Existenta razboaielor, consemnate de marturiile antichitatii, presupunea, fara
tagada, si exercitarea unor norme cu caracter judiciar (s-a vorbit mai sus despre
ndatorirea membrilor comunitatilor de a merge la razboi atunci cnd tara era n
pericol si despre sanctionarea tradarii). Functionau norme de drept privind captivii,
mpartirea prazii de razboi, si altele. Toate acestea presupun existenta unor reguli sau
norme juridice constante, nu ocazionale. Cnd plecau la razboi, geto-dacii jurau sa nu
se ntoarca la familii dect dupa ce vor nvinge pe dusman.
e) Norme n relatiile cu alte populatii (state). Geto-dacii s-au evidentiat si n
cazul raporturilor cu alte state sau populatii. Toate ntelegerile pe care dacii le-au
ncheiat cu vecinii releva existenta unor norme pe baza carora se convenea asupra
aliantei, pacii sau razboiului. Avem n vedere ntelegerile (tratativele) cu tracomacedonenii lui Lysimachos, cu grecii colonisti, cu romanii mai trziu; aliantele
razboinice sau comerciale etc.
Edificatoare ramne ntelepciunea politico-diplomatica dovedita de
Dromichaites, n raporturile cu Lysimachos, regele macedonean, cnd dupa mai multe
victorii militare ale dacilor asupra acestuia din urma, Dromichaites a organizat ospete
dedicate nvinsilor pentru a le dovedi omenia si civilizatia superioara a geto-dacilor.
Dromichaites pornea de la ideea ca o alianta pasnica este de preferat confruntarilor
militare. n acelasi spirit de ntelepciune Dromichaites a initiat si aliante patrimoniale:
casatorii ntre cele doua case princiare.
Istoricii Diodor din Sicilia si Polyainos, ca si geograful Pausanios au scris
despre conflictul dintre Lysimachos si Dromichaites (300-292 .e.n.). Acest conflict s-a
soldat cu nfrngerea armatei macedonene invadatoare n spatiul dacic. Armata tracomacedoneana a devenit prizoniera, urmnd sa aiba o soarta tragica. Potrivit traditiei
getice, cei ce si-au expus viata n lupta erau n drept sa decida n toate privintele, cu
att mai mult n acele conditii de victorie. Ei cereau ca prizonierii, n frunte cu regele
si capeteniile lor sa fie ucisi. Dromichaites i-a convins nsa pe ai sai ca e mai bine sa le
crute viata si sa fie eliberati, ntruct agresorii macedoneni vor ntelege sa nu mai vina
cu razboi asupra getilor. Fata de forta argumentelor lui Dromichaites, getii constituiti
n adunarea poporului narmat, au renuntat la dreptul de a-l pedepsi pe Lysimachos si
ai lui, acestia fiind eliberati. ntmplarea nu are precedent si este socotita ca o
contributie dacica la crearea si fundamentarea unei noi norme de drept.
Bunele raporturi cu colonistii greci vreme de mai multe secole, constituie un
exemplu de gndire juridica la geto-daci n raport cu alte state sau populatii. Aceiasi
Herodot (484-426), spune despre Zamolxis ca era un pamntean de-al getilor, devenit carturar dupa peregrinarile lui
prin Egipt si Grecia. Rentors ntre ai sai, i-a nvatat morala religioasa, medicina si norme de comportament social.
2
Emilian Vasilescu, Istoria Religiilor, Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1982, p. 324
constituirii statului dac centralizat, de sub conducerea lui Burebista, spre exemplu:
existenta formatiunilor politico-statale amintite, a conducatorilor acestora;
functionarea unor organisme de decizie, cum erau adunarea luptatorilor sau institutia
oameni buni si batrni, existenta armatei, religiei si diplomatiei, toate avnd la baza
norme de drept cutumiar care le asigura buna functionare.
TEMA II
DREPTUL IN VREMEA LUI BUREBISTA SI A URMASILOR
ACESTUIA PANA LA CUCERIREA ROMANA IN DACIA
a) Formarea statului dac centralizat sub conducerea lui Burebista
Rezultat al maturizarii societatii dacice, unirea tuturor formatiunilor politice
existente ntr-un singur stat centralizat a constituit apogeul evolutiei dacilor din mai
multe puncte de vedere: economic, militar, religios, al constiintei politice si al
dreptului. De altfel, la nceputul secolului I .e.n. societatea dacica era unita prin taria
etnicului ce o ntruchipa, prin religie, cultura, lingvistica, viata economica.
Statul dac centralizat s-a constituit n jurul anului 80 .e.n. sub conducerea
regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, prin unificarea tuturor formatiunilor
(regatelor) locale, fara exceptie. Importanta acestui moment a fost deosebita prin aceea
ca si politicul se alinia spiritului unitar ce functiona deja n celelalte domenii.
Legitatea centralizarii politice a dacilor a fost confirmata de ascensiunea rapida
a acestora n directia dezvoltarii tuturor domeniilor enuntate. n noile conditii, att
economicul, ct si politicul, religia, armata, politica externa, justitia, ntr-un cuvnt
societatea dacica a cunoscut noi trepte de afirmare sub ocrotirea puternicului stat
centralizat.
Statul creat sub conducerea lui Burebista a avut un larg ecou n lumea antica.
Evenimentul a fost remarcat cu respect si ngrijorare de cronicarii contemporani si de
catre oamenii politici. Strabon (58 .e.n.25 e.n.), istoric si geograf contemporan cu
acel eveniment, scria: Burebista, getul, lund conducerea poporului sau, a ridicat pe
oamenii acestia...si i-a ndreptat prin abstinenta, sobrietate si ascultare de porunci,
asa nct, n ctiva ani a ntemeiat o mare stapnire. De asemenea, potrivit
inscriptiei de pe monumentul ridicat de autoritatile orasului Dyonisopolis
concitadinului lor Acornion, fost ambasador pe lnga Burebista, rezulta ca acesta din
urma (Burebista) era cel dinti si cel mai mare rege din Tracia.
Un important element n definirea unui stat, atunci, precum si n zilele noastre,
l constituie teritoriul. n procesul de realizare a statului, teritoriul pe care se formeaza
acesta (statul) leaga pe individ de noua structura politico-statala, i insufla siguranta si
c) Viata economica
n epoca lui Burebista poporul dac a cunoscut cele mai mari realizari
economice; s-a dezvoltat considerabil agricultura, capatnd forme de organizare si
productie superioare; mineritul si metalurgia au o luat amploare fara precedent.
Calitatea si diversitatea uneltelor din metale, realizate de catre mesterii daci, atesta
existenta unor profesii si a mestesugurilor care erau foarte raspndite. Toate acestea
pun n evidenta o multime de activitati economice. Asa se explica existenta unor
functii centrale privind agricultura, circulatia monedei unice, intensele schimburi
comerciale cu grecii si romanii, precum si cu populatii din preajma dacilor. Cea mai
ilustrativa si importanta activitate a fost aceea din domeniul constructiilor. ncepnd cu
perioada domniei lui Burebista, dar si dupa aceea, cu deosebire n vremea lui Decebal
(87-106 e.n.) s-au realizat numeroase si importante constructii (edificii) din piatra.
Majoritatea lor aveau caracter militar de aparare. Tot n acea perioada au fost naltate
si edificii de cult, unde aveau loc ceremoniile religioase ale dacilor. Asemenea
realizari releva existenta unei economii puternice si temeinic organizata normativ.
n economie se regaseste si dreptul comercial, care exprima mai clar existenta
unor reguli legislative.Intensificarea schimburilor de produse att n plan intern, ct
si cu alte state, a impus folosirea monedei unice, nu tribale.n Dacia lui Burebista, ca
moneda unica, era folosit denarul roman, care avea o circulatie aproape universala. n
astfel de situatii s-au impus si norme juridice adecvate, care sa asigure buna
functionare a acestui domeniu.Spre exemplu,dacii foloseau juramntul ca mijloc
principal de garantie. Potrivit aceleiasi norme juridice, statul dac trebuia sa dea garantii
comerciantilor, sa le asigure locuri de depozitare a marfurilor etc.
d) Institutii de drept. Legislatia statului dac centralizat.
n aceasta perioada ncepe sa se impuna legea ca forma superioara obiceiului
(cutumei). Legea este socotita cel de-al doilea izvor al dreptului3. La nceput, legea a
aparut ca o simpla nregistrare oficiala a obiceiurilor juridice, cu timpul nsa, aceasta sa transformat n depozitarul unor reguli noi si a unor norme mai complete, impuse de
evolutia societatii.
Iordanes mentioneaza caracterul religios al legilor la daci. Fapt explicabil,
ntruct la vechile popoare aceeasi persoana avea puteri religioase cumulate cu cele
statal-juridice. Institutia juridica se regaseste asadar, n biserica, religia fiind acea
institutie care patrona, cu puterea ei de convingere, dreptul dacic.
Lucrari de specialitate apreciaza faptul ca dreptul cutumiar geto-dac a avut o
sfera larga de aplicare n perioada premergatoare statului dac centralizat. Numarul
mare de formatiuni politice din secolele IV-II .e.n. confirma aceasta extindere
prestatala pe ntreg spatiul dacic. Multe din aceste norme de drept, create sau existente
n perioada prestatala s-au pastrat si n vremea lui Burebista, ceea ce dovedeste
trainicia lor. nsasi constituirea de formatiuni statale, din ce n ce mai mari, fac dovada
maturizarii societatii dacice, implicit existenta de asezaminte cutumiare.
O organizare politica nu poate fi conceputa fara existenta unor norme de drept.
Acest fapt aduce n discutie un alt aspect, asupra caruia nu vom insista aici, si anume
acela ca normele juridice au premers ntotdeauna momentului de constituire statala. Se
Asa cum s-a mai aratat, religia a avut rolul ei determinant n sustinerea si
exercitarea dreptului (vz. supra). Puterea judecatoreasca era ncredintata preotilor. n
aceasta privinta Iordanes aminteste despre marele preot Deceneu, ca fiind cel mai mare
judecator. Asadar, Deceneu apare n mai multe rnduri fie ca legislator, fie ca
judecator.
Desigur, nu n toate cazurile legea facea sau asigura ordinea. Mai actiona, izolat
si sporadic, spiritul razbunarilor personale. Ovidiu, poet latin, a transmis marturia cum
ca n dispretul legilor, autohtonii (unii dintre ei) si fac singuri dreptate, folosind
razbunarea sngelui, cum se practica n ornduirea gentilica. Ceea ce trebuie
desprins din aceasta informatie este faptul ca exista legea si ca ea trebuia respectata.
i) Armata
Armata era una dintre institutiile cel mai bine organizate n timpul lui Burebista,
si cea mai puternica. Se stie prea bine ca Burebista putea aduna (mobiliza) o armata de
pna la 200.000 de oameni, ceea ce-l facea de temut si pentru romani. O astfel de
armata, posibila n conditiile ntinderii si popularii statului condus de marele rege dac,
presupunea o organizare temeinica, reguli de comportament, o structura de comanda si
existenta unei ordini si discipline puternice. Cu certitudine, n cadrul acelei armate au
functionat legi specifice bazate pe norme de drept. Religia a avut de asemenea un rol
important n educarea armatei, prin ntretinerea spiritului militar de aparare. A cultivat
dispretul fata de moarte si vitejia (eroismul) n lupta pentru apararea tarii de pericolul
din afara. Cu siguranta n cadrul acestui program educativ, se practica si acel juramnt
de dinaintea luptei prin care soldatii daci jurau sa nu se ntoarca la parintii lor dect
nvingatori.
j) Manifestari de drept international
n locul vechilor relatii intertribale sau tribal alte state (legaturile cu colonistii
greci precum si relatiile dintre formatiunea condusa de Dromichaites si statul
macedonean condus de Lysimachos) s-au impus legaturi externe ce se stabileau prin
mputerniciti, desemnati special si alesi dintre dregatorii cei mai de seama sau
apropiati ai regelui: de la ceremonialurile cu cntareti, folosite la vechile formatiuni, sa ajuns la folosirea unor diplomati experimentati, cum a fost cazul lui Acornion din
orasul Dionysopolis, utilizat de Burebista n tratativele cu Pompeius. n anul 48 .e.n.,
Burebista a purtat tratative cu Pompeius n vederea unui ajutor militar solicitat de
generalul roman din partea lui Burebista. Aceste tratative au fost purtate din partea
regelui dac de catre grecul Acornion. Tratativele au fost ncununate de succes, dupa
cum sta scris pe celebra inscriptie din orasul antic Dionysopolis (astazi Balcic
Bulgaria): Nu numai ca (Acornion) si-a ndeplinit cu bine nsarcinarile ce le avea de
la rege (Burebista), cstignd pentru asta bunavointa romanilor, dar a dus si cele mai
rodnice negocieri n folosul patriei sale (a lui Acornion).
Soliile schimbate ntre Decebal si Domitian, soldate cu un tratat favorabil
regelui dac, apoi tratatul de pace ncheiat cu Traian dupa primul razboi dintre daci si
romani (101-102 e.n.) scot n evidenta implicarea dacilor n marile probleme ale
vremii, precum si modul de a purta tratative n conditiile n care Roma era citadela
dreptului scris la acea vreme, a legislatiei. Alianta cu sarmatii din timpul razboaielor
de aparare mpotriva armatelor lui Traian, ce invadasera tara, este si aceasta
TEMA III
DREPTUL IN DACIA ROMANA
a) Institutii de drept
nvatatul francez Marcel Reinhart, caracterizeaza calitatile romanilor astfel:
romanii au fost mari cuceritori, mai mari organizatori dect cuceritori, si mai mari
legiuitori dect organizatori.
Dupa cucerirea romana n Dacia, dreptul autohton geto-dac a ramas n vigoare,
pentru a reglementa acele raporturi pe care romanii le mai ngaduiau sa fie guvernate
de dreptul local. Aceste norme erau cuprinse n obiceiurile sau cutumele (consuetudo,
mos maiorum) geto-dace, tolerate de noii stapnitori.
Altfel spus, alaturi de dreptul local nescris s-a introdus si dreptul roman scris.
Cutuma locala putea fi aplicata n masura n care nu venea n contradictie cu
principiile generale ale dreptului roman. La nceput, cele doua rnduieli juridice se
aplicau n paralel, apoi, n cadrul unui proces de ntrepatrundere si de influentare
reciproca, a luat nastere un sistem de drept nou, daco-roman, n cadrul caruia
conceptele si institutiile juridice au dobndit noi functii si noi finalitati.
b) Regimul persoanelor
Conceputa destul de profesionist pentru acele vremuri, legislatia romana s-a
dovedit a fi greoaie n formulari si nu lipsita de ambiguitati. Complexitatea realitatilor
imperiului justifica ntructva continutul prea ncarcat al acesteia. n mare masura,
legile romane au fost transpuse si n Provincia Dacia.
n privinta persoanelor, se stie ca locuitorii liberi (adica mai putin sclavii) din
Dacia romana erau mpartiti n trei categorii principale si anume: cetateni, latini,
peregrini. n temeiul acelei mpartiri, regimul juridic al persoanelor era reglementat n
mod diferit, respectiv n functie de ncadrarea acestora ntr-una din cele trei categorii,
dupa cum urmeaza:
Cetateni erau socotite persoanele ce se bucurau de aceleasi drepturi ca si
cetatenii rezidenti din Roma sau Italia (adica de toate drepturile). Locuiau n majoritate
la orase, care capatasera dreptul de ius italicum (calitatea de sol roman). Acesti
cetateni aveau dreptul de proprietate romana. n Dacia au existat cteva orase care se
bucurau de ius italicum si anume: Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca si Dierna.
Latinii reprezentau majoritatea populatiei colonizate n Dacia, stabiliti de
regula n orase. Era cea de a doua categorie de locuitori ai Daciei cucerite de romani si
ocupau o pozitie intermediara ntre cetateni si peregrini (vezi mai jos). Acestia
beneficiau de dreptul latin, aveau aceleasi drepturi patrimoniale ca si romanii (ius
comerci). n schimb nu se bucurau de ius connubii dreptul de a se casatori n
conformitate cu dispozitiile legii romane si nu aveau drepturi politice. n cadrul
acestei categorii, ca si cetatenii de altfel, existau unele deosebiri. Spre exemplu, nu toti
latinii coloniari aveau acelasi statut juridic, deci nici aceleasi drepturi, mai ales
politice.
Peregrinii constituiau marea masa a populatiei libere din provincie (toti
locuitorii liberi ai Daciei Romane, adica autohtoni si straini stabiliti n spatiul dacic,
dar care nu erau cetateni sau latini. Situatia lor era reglementata prin legea de
organizare a provinciei (lex provinciae) si prin edictele guvernantilor.
Existau doua categorii de peregrini: peregrinii obisnuiti si peregrinii dediticii.
Cei dinti erau strainii ale caror cetati n-au fost desfiintate din punct de vedere politic,
ei se bucurau de ius gentium. Peregrinii dediticii erau acei ale caror cetati au fost, dupa
cucerire, desfiintate din punct de vedere juridic si administrativ. Aceasta mai ales n
cazurile unei rezistente nversunate fata de cuceritorii romani, capitulnd n cele din
urma fara conditii.
n anul 212 e.n. mparatul roman Caracalla a dat edictul imperial cu privire la
naturalizarea peregrinilor.
e) Obligatii si contracte
n privinta obligatiilor ntre parti, problema aplicarii dreptului roman n Dacia
este bine ilustrata de marturii documentare, deosebit de convingatoare pentru istoria
dreptului. Avem n vedere n primul rnd tablitele cerate, descoperite la Rosia
Montana si care provin din anul 167 e.n.. Data fiind importanta acestora, precum si
raritatea lor vom da cteva detalii. Tablitele la care ne referim sunt alcatuite fiecare din
cte trei mici scndurele din lemn de brad, legate ntre ele. Fata primei tablite si dosul
celei de a treia nu sunt scrise. Celelalte trei fete sunt acoperite cu un strat de ceara pe
care este scris prin incizie. Au fost descoperite 25 de asemenea tablite, dintre care la
14 s-a pastrat textul inteligibil.
Ce contin aceste tablite de sunt att de importante?!
referiri la un cortegiu funerar
registru privind veniturile unei societati si cheltuielile acesteia, facute cu ocazia
unui banchet
contracte de vnzare-cumparare; redam continutul unora dintre acestea: un copil
sclav (fetita de 6 ani) era cumparat pentru 205 denari. Drept garantie se prevedea
faptul ca n cazul unei eventuale evictiuni5 si vicii ascunse, vnzatorul se obliga,
printr-o stipulatie, fata de cumparator, ca-i va restitui pretul dublu. ntr-un alt caz, un
tnar sclav era cumparat pentru suma de 600 de denari. Vnzatorul declara sclavul
lipsit de vicii ascunse. Pentru aceasta si pentru o eventuala evictiune, el promitea,
printr-o stipulatie (fide promissio) o suma ndoita (dubla) fata de paguba ce putea fi
pricinuita. Drept chezasie privind respectarea obligatiilor vnzatorului (id fide sua esse
iussit), intervenea (drept garant) Vibius Longus. n cazul vnzarii unei jumatati de
casa, se folosea mancipatiunea6. Vnzarea se facea pentru 300 de denari. Drept
garantie pentru cazul de evictiune, vnzatorul se obliga sa plateasca despagubiri
cumparatorului o suma echivalenta cu paguba pricinuita (tantam pecuniam). Deci, pe
de o parte se folosea despagubirea n cazurile unor eventuale neconcordante n privinta
stipularilor din contract, iar n alte cazuri acesta (contractul) era ntarit de prezenta unei
persoane garante.
Contractele erau ncheiate fie ntre romani, fie ntre peregrini, iar vnzarile erau
nsotite de mancipatiune, folosindu-se adesea cel putin cinci martori. Desi astfel de
acte, de transferare a proprietatii, nu erau valabile dect pentru cetatenii romani,
peregrinii, din nevoia de imitare, foloseau si ei asemenea acte si formulari.
Din punct de vedere juridic tripticile la care ne-am referit serveau ca acte
probatorii ale contractelor intervenite ntre parti (instrumenta), avnd valoarea unor
probationes. n tablitele respective mai apar contracte de locatiune, persoane care-si
nchiriaza munca lor pentru o suma oarecare (ceea ce se poate numi astazi contract de
munca). Se prevede faptul ca daca cel ce se angaja nu ar fi putut sa si ndeplineasca
lucrul, se angaja sa plateasca despagubiri. La fel si angajatorul se obliga sa plateasca
lucratorului 5 serteti pentru fiecare zi ntrziere a retributiei19. Din continutul
contractelor rezulta, n cazul de mai sus, ca lucratorul trebuie sa presteze o munca
sanatoasa si sa fie priceput n meserie. (Gaius, D, 9, 2, 8,1)
Pierdere a posesiunii unui bun ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun
Ibidem, p.115.
TEMA a IV-a
Grav a fost nsa faptul ca aceasta retragere a avut loc n conditiile unei
puternice amenintari din partea populatiilor migratoare-barbare, care s-au
napustit asupra Daciei, lipsita de apararea romana. De aici si o puternica
descumpanire n societatea dacica, careia i vor trebui multe veacuri pna la
refacerea unor noi forme statale. Acestea pe de o parte. Pe de alta parte,
retragerii administratiei si a armatelor romane i-a urmat o refacere imediata a
unitatii dacilor, aflati ntr-un puternic proces de romanizare. Odata cu parasirea
Daciei de catre romani s-a spulberat diviziunea impusa de catre cucerirea
imperiala. Dacia s-a refacut asadar teritorial, demografic si spiritual, economic
etc., asa cum fusese la nceputul domniei lui Decebal. Razboiul cu romanii nu a
secatuit teritoriul dacic de populatia autohtona, cum sustin, cu rea intentie, unii
pseudoistorici, ncercnd astfel sa acrediteze ideea vidului demografic, privind
continuitatea romnilor n acest spatiu.
Adevarul, confirmat de numeroase marturii scrise si arheologice, sustinut de
logica, este acela ca n pofida pierderilor mari de oameni, n Dacia cucerita de romani
a continuat sa vietuiasca si sa munceasca o populatie daca numeroasa, acceptnd
procesul de romanizare si de schimbare a destinului istoric.
Dupa retragerea autoritatilor romane din teritoriul fostei Provincii Dacia, s-a
nregistrat un fenomen de ruralizare a vietii sociale, ca efect al ncetarii existentei
puterii administrative centrale si locale, precum si ca urmare decaderii oraselor. Astfel,
n fosta Dacie a lui Decebal au aparut o multitudine de obsti teritoriale, lipsite nsa de
clasa dominanta conducatoare si fara structuri administrative centralizate sau locale.
Vreme de cteva secole obstea sateasca va constitui fundamentul existentei
populatiei daco-romane n spatiul fostei Dacii. Ea (obstea) va face si va promova legea
n acest rastimp n spatiul amintit. Chiar daca migratiile au afectat (mai puternic la
nceput) procesul de organizare sociala a autohtonilor, ele nu au putut opri acest
proces. Comunitatile locale, cu timpul, s-au consolidat, astfel nct obstea teritoriala
(sateasca) a capatat adevarate competente economico-sociale si administrative.
Cercetarea istorica si sociologica a reusit sa patrunda tainele obstii romnesti si
sa dea un raspuns coerent. Obstile au avut o existenta ndelungata. Mai nti a fost
obstea gentilica, structurata pe rudenie de snge. Apoi a urmat obstea teritoriala
bazata pe stapnirea n comun a pamntului. Obstea teritoriala a existat si n societatea
dacica sub forma asezarilor rurale cu denumirea de dava. Acestea au devenit fossattum
n timpul stapnirii romane n Dacia, termen pastrat n limba romna cu denumirea
binecunoscuta de sat.
Obstea, ca forma de organizare teritoriala nu trebuie nteleasa ca fiind oponenta
organizatiei de stat, dimpotriva ea a dovedit disponibilitati de ncadrare n forme
statale, asa cum a fost n cazul Daciei centralizate sau n situatia provinciei Dacia
Romana, iar mai trziu n statul feudal. Comparnd obstea teritoriala cu statul, se
constata ca exista o trasatura comuna, si anume aceea ca ambele sunt constituite pe
temeiul unor grupari teritoriale, nu de rudenie.
Totodata obstile se deosebesc esential de stat prin aceea ca numai statul dispune
de o forta publica institutionalizata (cu organisme de constrngere etc), ce se situeaza
deasupra societatii, n timp ce obstea este lipsita de astfel de institutii. Ea pastreaza
forme arhaice de conducere, realizate prin participarea tuturor membrilor sai. Obstea
teritoriala constituie, prin aceasta prisma, primul pas spre organizarea de stat, prin
prezenta criteriului teritorial, ca temelie de constituire, fapt pentru care obstea devine
prima grupare sociala a oamenilor liberi, nelegati prin legaturi de snge.
Saltul calitativ realizat nca din ultima perioada a statului dac definitivat de
stapnirea romana, si anume generalizarea organizarii teritoriale a comunitatilor
vicinale nu a putut fi lichidat de noii cuceritori.
Asadar, nfruntnd vitregiile provocate de migratiile barbare, obstea
stramoseasca s-a pastrat si s-a dezvoltat, evolund catre nchegarea unor noi forme de
convietuire sociala, economica si politica. Existenta satelor obste este atestata
arheologic si prin scrieri contemporane, n ntreg spatiul vechii Dacii.
Cresterea demografica, oglindita n extinderea teritoriala a obstilor existente,
precum si aparitia de obsti noi s-a reflectat n apropierea dintre acestea, dnd nastere la
formatiuni mai mari, mai cuprinzatoare. n cadrul acestui proces, unele obsti si-au
pierdut identitatea n noile comunitati, numite uniuni de obste, cu o capacitate
economica mai mare si cu o eficienta sporita n apararea fiintei lor fata de pustiitoarele
migratii care nu conteneau.
Uniunile de obsti, unele mai puternice, altele mai firave, vor constitui temelia a
ceea ce s-au numit tari, apoi cnezate si voievodate, formatiuni mult mai cuprinzatoare
si mai clar exprimate n plan politic, administrativ si militar.
ncadrarea obstilor satesti n formatiuni politice mai largi nu a modificat
structura interna traditionala a fiecareia dintre ele. Obstea teritoriala a ramas celula de
baza a organizarii administrative rurale, adica satul cu particularitatile si meritele lui n
sustinerea formatiunilor mai mari din care vor face parte.
2. Organizarea si conducerea obstilor
Obstea sateasca a fost singura forma de organizare social-economica a
populatiei daco-romane n acest rastimp, de la parasirea Daciei de catre romani, pna
la integrarea n structurile statale feudale. Obstea nu si-a ncetat existenta nici n timpul
stapnirii romane si nu a putut fi distrusa nici de marile migratii.
Forma traditionala dacica, apoi daco-romana de organizare social-economica,
obstea sateasca a supravietuit si s-a dezvoltat corespunzator, n secolele ce au urmat,
pe tot teritoriul fostei Dacii, constituind una din liniile de forta ale unitatii romnilor,
un adevarat bastion etnic, social-economic, juridic si religios al populatiei autohtone n
lupta pentru dainuire pe pamntul stramosesc.
Desi lipsita de conducere administrativ-politica centrala sau zonala, obstea
stramoseasca a cunoscut totusi organizarea, o organizare sui generis ce
particularizeaza n comparatie cu perioada dacica sau cea feudala de mai trziu,
precum si fata de alte obsti.
Locul primordial l-a avut criteriul teritorial sustinut de cel economic. La temelia
trainiciei obstii a stat ntotdeauna solidaritatea de interese, nevoia de aparare si
supravietuire. n virtutea celor de mai sus, membri ai obstii erau numai cei ce
stapneau prin vointa ntregii comunitati o parte din teritoriul comun. n obstea
teritoriala, vicinala sau sateasca, teritoriul avea att functie economica, precum si
semnificatie sociala de determinare a apartenentei la obste.
Din punct de vedere politic, obstea teritoriala reprezenta o democratie care
folosea principiul colectiv si se autoadministra. Obstea si alegea singura organele de
padurile, apele, tot ce intra sub incidenta teritoriala a obstii. Proprietatea era comuna; o
stapnire n devalmasie care nu era suma proprietatilor individuale ci un ntreg asupra
caruia aveau drepturi egale toti membrii colectivitatii, cu exceptia bunurilor personale.
De precizat faptul ca doar pamntul era n proprietate comuna, roadele acestuia
reveneau fiecarei familii potrivit lotului ce i se atribuia la nceputul fiecarui an agricol.
n cadrul proprietatii devalmase, membrii obstii, individual sau n grup, nu
aveau voie sa nstraineze parti din mosie. Proprietatea obsteasca era sacra, intangibila.
Turmele de oi, vite, cai etc., erau socotite, de asemenea, bunuri comune (devalmase).
n aceasta categorie intrau bunurile din subsol (diferite minereuri), morile, precum si
alte instalatii. n aceste conditii se pare ca a luat nastere dreptul la preemtiune,
cunoscut prin durabilitatea lui. nstrainarea de bunuri imobile privea pe cei ce nu
faceau parte din clanul respectiv. Daca cineva renunta la drepturile lui asupra lotului
de pamnt se impunea consultarea mai nti a rudelor doritoare de a cumpara, iar n
cazul ca nu se gasea cineva dintre rude, urmau vecinii, obstea. Ideea era aceea de a nu
nstraina parti ale comunitatii.
b. Stapnirea personala
Daca pamntul era n devalmasie, existau si bunuri ale familiei, cum erau casa
si curtea, unelte si alte bunuri personale, care vor sta la temelia viitoarelor proprietati
feudale. Casa a fost prima desprindere de obste. Fara ndoiala ca si uneltele personale
aveau acelasi statut, legiferat de catre comunitatea de obste. Semnul trecerii
gospodariei n stapnire personala l-a constituit gardul (I.I. Rusu) cu care a fost izolata
de proprietatea comuna a obstii. Modul de ngradire a casei si a curtii este constatat
ncepnd cu secolul al IV-lea e.n. Un proces asemanator s-a petrecut cu cmpul,
ajungndu-se la delimitari de loturi numite sort. Probabil pentru ncurajarea unei mai
bune organizari a muncii si pentru randament mai mare, conducerile obstilor au
stimulat loturile familiale sau personale. Se ivea astfel o valoare noua n domeniul
proprietatii si o norma legislativa proprie viitoarelor forme de proprietate feudala.
Largindu-se treptat, proprietatea va deveni una dintre institutiile fundamentale
ale dreptului feudal si burghez de mai trziu.
c.Regimul persoanelor
Fapt enuntat deja la alte capitole, regimul fundamental al obstii era egalitatea
dintre membrii acesteia. Egalitatea era determinata de caracterul de devalmasie asupra
pamntului si de participarea tuturor la munca de producere a bunurilor, n conditiile
absentei elementului economic dominant, care sa nu munceasca dar sa aiba mai mult
dect cei ce lucrau.
Prin disparitia stapnirii romane de tip sclavagist, si cnd nca nu aparusera
deosebirile de avere, oamenii erau toti egali. Calitatile personale de inteligenta, vitejie,
buna comportare asa cum erau de exemplu, oamenii buni si batrni, puteau sa
evidentieze pe unii membrii din cadrul comunitatii satesti, dar nu sai suprapuna
celorlalti. Prin sarcinile obstesti pe care le ndeplineau, acestia aduceau foloase ntregii
obsti.
d.Familia
n perioada la care ne referim (sec. IV-IX) familia mica devine celula de baza a
societatii. Familia avea atributii economice, paternale, biologice, educative, sociale
etc. Exista o solidaritate familiala rezultata din aceste atributii si raspunderi. Exista
ndatorirea de ntretinere reciproca ntre soti si ntre parinti si copii. Asemenea
principii traditionale la daci vor fi ntarite de religia crestina, raspndita n lumea dacoromana nca din secolul al III-lea e.n..
Casatoria se ncheia prin liber consimtamnt al sotilor, iar dupa raspndirea
crestinismului si prin binecuvntarea religioasa. Divortul era admis la cererea oricaruia
dintre soti pe baza acelorasi principii de egalitate, n ceea ce privea motivele invocate.
De asemenea, succesiunea: descendentii aveau drepturi egale la mostenirea parintilor.
Dreptul de mostenire era recunoscut si sotului supravietuitor.
5. Norme de drept civil
De necrezut ca ntr-o lume att de zbuciumata, expusa la permanente retrageri
din calea navalitorilor si revenirea la vetrele initiale, o lume n care orice lucru se
realiza anevoios, s-a gasit forta necesara mentinerii si promovarii vietii specifice, a
normelor morale si de drept, conditie fara de care nu se poate vorbi de societate
organizata sau civilizatie.
Stiinta istoriei evidentiaza faptul ca obstea sateasca straromneasca, n tainica ei
evolutie a raspuns multor cerinte ale momentului, reusind sa se ncadreze n normele
firesti de ascensiune ale unui popor. A creat si acumulat valori noi, reusind chiar sa
asimileze numeroase grupuri de populatie straine, risipite n acest spatiu de tavalugul
migratiilor, populatii cu care autohtonii adesea au conlucrat sau pe care le-au nfruntat.
Asimilarea de populatii migratoare explica diferenta istorica dintre autohtoni (mai
evoluati) si navalitori, aflati ntr-un stadiu mult napoiat. n astfel de conditii, foarte
succint prezentate, daco-romanii, mai exact straromnii, au mentinut legea pamntului,
adica norme si institutii de drept.
Obiceiul pamntului nu este o creatie a unui moment oarecare din trecut, ci este
produsul unui ndelungat proces istoric care, n linii mari, coincide cu nsusi drumul
urmat de poporul ce l-a aplicat. ntr-o forma initiala, acest sistem normativ a corespuns
societatii fara clase, iar dupa nglobarea comunitatilor satesti n organisme politice de
tip statal mai nti de tip sclavagist, apoi feudal ele au capatat caracter de
formatiune juridica, n cadrul unui proces dialectic specific, prin care dreptul clasei
dominante, impus maselor populare ca drept pozitiv, a continuat sa fie aplicat de
acestea si dupa disparitia acestor clase, a modului de productie si a sistemului de drept
respectiv, transformndu-se din drept pozitiv n obicei juridic.
Dreptul civil s-a manifestat sub diferite forme de exprimare juridica. n primul
rnd, ca persoane libere si egale, membrii obstii puteau ncheia diverse tranzactii sub
forma de contracte. Vnzarea era contractul cel mai raspndit, cu efect translativ de
proprietate prin simplul consimtamnt al partilor. Numeroase tezaure monetare scoase
la iveala de arheologi pentru epoca respectiva, precum si exemplarele de balante
pentru cntarirea obiectelor de vnzare, fac dovada unui comert intens si implicarea
persoanei n afaceri, care atragea dupa sine responsabilitati si respectarea de norme
comerciale, juridice de piata.
Contractele verbale erau precumpanitoare, iar cuvntul dat lega partile, ca si
datul minii, ambele procedee avnd sensuri magice. Juramntul era folosit si n
ntelegerile particulare si n cele cu alte popoare (de stat).
6. Raspunderea penala si procedura de judecata
n conditiile din acele vremuri este aproape surprinzator faptul ca au existat
norme de drept care au functionat cu eficienta. Cu certitudine, la mentinerea si
impunerea normelor juridice n societate a contribuit biserica, precum si spiritul foarte
puternic de comuniune. Exista o supunere totala (cel putin la nceput) fata de vointa
colectivitatii.
Asadar au existat institutii (nu n sensul celor de astazi) si activitati legislative
pe care trebuie sa le descifram din multitudinea stirilor despre alte domenii. Adesea,
actul juridic putea fi confundat cu faptul economic, religios, militar sau politic.
Totusi, cu toata perfectiunea pe care, din sentimentalism ncercam sa o atribuim
naintasilor nostri, trebuie relevat faptul ca existau si abateri de la normele de conduita
sociala stabilite prin traditie sau impuse de colectivitate (direct ori prin conducatorii
ei). Complexitatea fiintei umane, imprevizibilul social au cauzat si anomalii care la
rndu-le au determinat masuri pentru stoparea si eradicarea lor.
Spre deosebire de perioada anterioara retragerii aureliene formalismul
caracteristic dreptului roman a disparut, impunndu-se formele mai vechi, simple si
directe.
Se poate sustine ca traditia dacica a fost destul de puternica, daca avem n
vedere urmatoarele: dupa retragerea romana, statul cu organismele lui a lipsit; clasele
dominante nu existau; lumea daco-romana s-a refacut n mediul rural; populatiile
migratoare au frnat evolutia societatii daco-romane. Mentinerea si revigorarea
cutumei dacice s-a datorat faptului ca dreptul roman nu a fost aplicat marii majoritati a
populatiei din Dacia Romana. Aceasta populatie avea statutul de peregrin, iar cetatenii
romani colonizati n provincie au pastrat n buna masura propriul lor drept provincial,
pe care apoi l-au luat cu ei odata cu retragerea din Dacia.
Dreptul actiona atunci cnd normele de conduita sociala stabilite prin obiceiul
pamntului sau ad-hoc, erau ncalcate. Conflictele dintre membrii obstii se rezolvau n
cadrul acesteia. n alte cazuri nefericite se recurgea la Legea talionului. n cazul n care
o persoana sau mai multe dintr-o obste provocau daune altei obsti, raspunderea o
prelua obstea vinovatului (vinovatilor). Asadar raspunderea era solidara din partea
comunitatii, care si aroga dreptul de a pedepsi pe vinovat potrivit regulilor din obstea
respectiva, raspunzatoare de educatia lui. n cazul ca existau daune, de asemenea,
obstea careia i apartinea vinovatul platea despagubiri.
n vechiul sistem punitiv popular romnesc pedeapsa maxima era nu moartea, ci
izgonirea vinovatului din colectivitate (sat, obste). Opinia publica exercita astfel un
control si o nrurire puternica si permanenta asupra celor ce nu respectau regulile de
convietuire. S-au pastrat pna trziu n evul mediu si epoca moderna, si alte pedepse
cum erau strigarea peste sat, sau cu ocazia unor ntruniri atribuirea de porecle
faptasilor vinovati.
n general, n lumea obstilor predominau infractiuni contra persoanelor, si nu
cele contra bunurilor, furtul fiind considerat un lucru lipsit de sens. nsusirea roadelor
pentru consumul pe loc nu era socotita furt, ci numai culegerea lor pentru alte scopuri
(nstrainare). Sanctiunea pentru hot era purtarea lui prin sat cu lucrul furat, ceea ce
TEMA a V-a
JUS VALACHICUM
LEGEA TRII
LEGEA ROMNEASC
1. Generalitti
Odata cu afisarea primelor manifestari ale societatii feudale romnesti, a iesit la
iveala taria legii, care avea ca suport ceea ce obstea sateasca a initiat, a mentinut si a
cultivat cu mare ndrjire. Jus Valachicum sau Legea tarii constituie dovada unui
larg areal cultural-juridic romnesc, expresie a vechimii, continuitatii nentrerupte a
civilizatiei geto-dace, daco-romane si romnesti n acelasi spatiu. Totodata, acest fapt
constituie si dovada puterii de creatie a acestui popor.
Pentru ntelegerea ct mai bine a sentimentului lui Jus Valachicum, trebuie sa
vedem mai nti ce este cutuma (obiceiul pamntului) ca element care a generat, a stat
la baza acestuia (a lui Jus Valachicum) si ca element ce a asigurat mentinerea,
dezvoltarea si adncirea sistemului de drept romnesc original.
2. Cutuma
Pentru ca un obicei sa devina cutuma, deci izvor de drept n cadrul unei
comunitati, aceasta trebuie sa ndeplineasca cteva conditii, si anume:
- sa existe la nivel social, obiectiv; sa se practice n mod repetat n viata de zi cu
zi, si totodata n mod constant, adica toate precedentele sa mearga n acelasi sens, sa
nu apara cazuri care infirma regula;
- sa existe la nivel individual convingerea ca acel comportament, acea regula de
conduita este obligatorie. n acest caz se are n vedere elementul psihologic, subiectiv.
- trebuie sa existe un consens cvasi-general la nivelul colectivitatii cu privire la
obligativitatea (opinia iuris) si necesitatea regulii respective (opinia necesitatis);
- regula trebuie sa treaca proba timpului, sa fi fost aplicata ntr-un interval de
timp suficient de ndelungat pentru a se impune ca obligatorie la nivelul comunitatii
respective;
- obiceiul, pentru a deveni cutuma, trebuie sa se respecte ntr-un sens clar,
susceptibil de o singura interpretare;
- de regula cutuma a constituit un drept nescris.A jucat un rol important n
Europa pna n secolul al XIX-lea, cnd a nceput sa-si piarda din importanta, locul
sau fiind luat treptat de legile scrise, moderne, dar care au ncorporat partile pozitive
durabile ale cutumei. Cu toate acestea, obiceiul juridic continua sa fie izvor important
de drept n sistemul anglo-saxon. De asemenea, cutuma detine un rol deosebit n
cadrul anumitor ramuri de drept, precum dreptul maritim, dreptul international, sau
dreptul constitutional, mai ales ca multe tari au constitutii preponderent cutumiare. n
alte ramuri de drept cutuma nu poate fi admisa ca izvor de drept, precum e n cadrul
dreptului penal, care este guvernat de principiul legalitatii, ncriminari si de principiul
legalitatii pedepselor.
Dreptul romnesc vechi, nescris, a carui origine trebuie cautata n practicile
populare de la nivelul obstii satesti, agrare si pastorale, este o creatie originala a
poporului nostru, o sinteza de norme juridice formata treptat n secolele de trecere la
feudalism. Acest drept oglindeste un sistem juridic de sat (rural) bazat pe stapnire,
folosinta si responsabilitate colectiva.
Primele norme ale cutumei priveau, desigur, organizarea si ordinea sociala,
proprietatea, folosirea pamntului, relatiile de familie etc. S-au constituit si institutii de
judecata specifice, alese dupa anumite rnduieli; s-au instituit dari si pedepse
concepute dupa o datina proprie.
Factorul juridic reprezentat prin dreptul nescris, obiceiul, legea cea vie care
traieste n constiinta tuturor aprecia istoricul Ioan Lupas a constituit o creatie
originala a romnilor, care a evoluat n directia spiritului de unitate, ntretinut de
limba si religia romna. Pe calea dreptului romnesc (Jus Valachicus), a dreptului
consuetudinar sau obisnuielnic, s-au transmis multe traditii si institutii ancestrale
romnesti, socotite cu temei, contributii la patrimoniul stiintific universal.
3. Legea tarii. Jus Valachicum.
Despre Legea tarii trebuie spus ca aceasta nsemna o multiseculara practica a
vietii sociale, bazata pe ndeletnicirile fundamentale, ce acopereau ntreg spatiul locuit
de romni. Asemenea legi nescrise, de sorginte straveche, cu numeroase elemente de
liber, este atestat documentar sub numiri diverse precum legea romneasca, legea
tarii, obiceiul pamntului, obiceiul tarii, legea batrna, dreptul tarii etc.
n substratul acestor formulari simple ca exprimare, stau reguli de drept ce
oglindesc ntreaga realitate sociala, adica: boierimea, taranimea dependenta, mosnenii,
razesii si orasenii, comunitatea obsteasca satul.
n Moldova, legea romneasca este amintita ntr-un document (cel mai vechi
cunoscut) din septembrie 1445, n care domnitorul Stefan al II-lea, daruind un tatar
(rob) preciza ca n eventualitatea eliberarii lui (a tatarului-rob), acesta sa traiasca
slobod dupa legea romneasca. ntr-un alt document din 1452 Alexandru al II-lea
voievod promitea sa ntareasca cu privilegiul cel mare, dupa dreptate si dupa
obiceiul tarii lui Mihail logofat, ocinile cumparate. Stefan cel Mare a dat numeroase
acte dupa legea tarii, asa cum stau si traiesc n tara noastra toti romnii, dupa legea
lor romneasca (), asa cum cere dreptul tarii. Alexandru Ilias, invoca si el
obiceiul pamntului la 1632 etc.
n documentele Tarii Romnesti (Muntenia), legea romneasca este mentionata
la 28 iulie 1470 (prima cunoscuta) prin care domnitorul Radu cel Frumos ntarea o
danie dupa legea romneasca. La 1619 Gavril Movila confirma manastirii Sfnta
Troita din Bucuresti un sat, poruncindu-le satenilor sa dea datul (darea) cum iaste
legea romnilor. Matei Basarab invoca, la 1633, obiceiul romnilor, ca fiind
lege veche; Radu Serban nu voia sa iasa din rnduiala tarii Romnesti, din lege, ci
Domnia Sa le-a dat lege sa jure cu 12 megiasi. Legea veche si obiceiul tarii (dupa
care urmau sa fie cercetate si judecate, n fata judecatorilor ndrituiti, toate
pricinile) sunt mentionate n art. 10 al Tratatului din 20 mai 1595, ncheiat la Alba
Iulia ntre delegatia de boieri munteni si Sigismund Bathory, principele Ardealului.
n Transilvania, cea de-a treia tara romneasca, dar nu ultima, Jus Valachicum
a actionat n conditii diferite fata de Moldova si Tara Romneasca. Aici dominatia
temporara si partiala a regatului maghiar a constituit un impediment n calea deplinei
functionari a legii romnesti, fara ca dominatorii maghiari sa poata stavili evolutia si
afirmarea acesteia.
ncercnd sa minimalizeze prezenta si forta lui Jus Valachicum, unii istorici si
politicieni maghiari au promovat falsul si diversiunea stiintifica n ceea ce priveste
adevarul despre evolutia societatii romnesti n Transilvania.
De la venirea lor n Cmpia Panoniei si cucerirea unor teritorii n Transilvania,
maghiarii, au ncercat sa-si impuna legea lor ca stapni. Cu toate acestea Jus
Valachicum a rezistat fiindca au rezistat si romnii, opunndu-se cu ndrjire
cotropitorilor si masurilor acestora de a nlocui legea romneasca. Astfel, Jus
Valachicum s-a pastrat, constatndu-se o exercitare sustinuta a acestuia de catre
romni. Notiuni ca Villa Valakalis (sat romnesc), Oppidum Valahicale (oras
romnesc ntarit), possessiones Olacales (posesiuni romnesti), districtus Valachicales
(districte romnesti), iobagionem Valachilam (iobagul romn), Woyvoda Walachorum
(voievodatul romn), sedes Valacicales (scaunele de judecata romnesti) etc. sunt
dovezi incontestabile ale romnismului autohton si a existentei legii pamntului, legea
romnilor n acest spatiu.
n documente ale cronicii regale maghiare sunt consemnate momente din care
romnii nu puteau absenta. Astfel, Andrei al III-lea, rege al Ungariei tinea n anul 1291
un sfat ardelean, un fel de adunare constitutionala, cu toti nobilii sasi, secui si romni
n partile Ardealului.
La 1457, n diploma data de regele Ladislau Postumul se recunoaste tuturor
romnilor din cele opt districte ale Banatului de Severin privilegiile mai vechi. Adica
dupa legea romneasca, ntruct aceasta era mai veche.
ntr-un alt caz, la fel de edificator, douasprezece persoane trebuiau sa depuna
juramnt la scaunul de judecata din Caransebes, n conformitate cu legea veche a
districtelor romnesti.
Un alt exemplu este acela n care adunarea Consiliului orasului Cluj a admis
satului romnesc Feleac, dependent de acest oras, folosirea vechilor obiceiuri
juridice. Recunoasterea s-a facut la 23 aprilie 1569, dupa o ndelungata dominatie
straina. Asa cum s-a mai aratat, asemenea acte au mai fost emise si nainte de 1569,
altcumva nu s-ar fi pastrat traditia.
Tripartitul (cod de legi maghiare) pomeneste despre existenta normelor de drept
ale dalmatilor, croatilor, slovenilor si transilvanenilor care se folosesc de alte si alte
obiceiuri mult deosebite de ale noastre. Celalalt cod de legi maghiare purtnd
denumirea de Codul lui Werbczy, dovedeste, de asemenea, faptul ca Jus Valachicum
facea parte din constitutia statului.
Obiceiul juridic romnesc (iuxta ritum Valachie) a stat la baza aplanarii multor
diferende dintre nobilii romni (banateni si transilvaneni) privind delimitarile de mosii.
n acest caz se poate conchide ca att romnii din Transilvania ct si populatia
romneasca aflata n spatiul altor state, traiau la nceputul mileniului al II-lea dupa
vechile lor obiceiuri, nca nainte de consfintirea formala a regimului Jus Valachicum.
Acest fapt se petrecea si cu vlahii din nordul peninsulei balcanice. Expresia tehnica de
Jus Valachicum a aparut dupa ce documentele au nceput sa mentioneze despre
aplicarea acestui regim.
legate de transhumanta, cele ale enclavelor romnesti din interiorul altor state feudale,
precum si normele legislative rezultate din noile structuri sociale si politice feudale.
Retine atentia jurisdictia lui Jus Valachicum privitoare la pastoritul sedentar si
de transhumare, precum si n cazurile asezarilor romnesti extrastatale tarilor feudale
romnesti. Juramntul prestat de pastor pentru apararea materiala si spirituala, pentru
restabilirea dreptatii era diferentiat aparent n pastoritul sedentar de cel transhumant.
Astfel, pastorul sedentar si apara dreptatea jurnd n fata completului de judecata la
hotare sau n scaunul de judecata, pe stna lui familiala sau personala, pe pamntul lui
agro-pastoral, pe soarele care-i mbelsuga pasunea. n timp ce pastorul transhumant si
apara dreptatea jurnd, n fata cneazului, pe capul unui berbec de prasila, adus n fata
completului de judecata. Acest animal simboliza puterea economica (a mosiei lui
miscatoare) sau a turmei lui si a productivitatii ei.
Un alt exemplu de practica juridica n sistemul Jus Valachicum este acela n
care unele procese de pe teritorii extrastatale romnesti erau judecate de romni.
Instanta de judecata era alcatuita din cnezi si asesori romni. n aceasta situatie
instanta era condusa de un judecator judal sau de reprezentantul acestuia mpreuna cu
un judecator profesionist. Judecata se facea dupa norme materiale si procedurale ale
dreptului romnesc (iudicium Valachicum). Asemenea practici erau folosite att n
Polonia ct si n Ungaria.
De retinut este si faptul ca romnii care alcatuiau instanta se numeau iudices
Valachici, si luau parte activa la judecata. Ei puneau partilor ntrebari spre rezolvarea
litigiului. Sedintele acestor judecati luau numele de termini Valachorum. Alte exemple
privitoare la aplicabilitatea normelor de drept feudal la romni vor fi expuse n
continuare, dupa ce vom analiza structura societatii feudale, organizarea ei politica si
raporturile dintre oamenii acestei societati.
Receptat de statele straine din jur, Jus Valachicum s-a dovedit expresia unor
norme de drept trainice, verificate de o ndelungata istorie si structurat pe adevar si
dreptate. Pe lnga multe alte calitati, romnii, ncepnd cu stramosii lor geto-dacii, au
contribuit la patrimoniul universal de civilizatie, si prin promovarea unei conduite
umane cu puternice trasaturi morale si de drept care au slujit adevarului si dreptatii,
mpotrivindu-se raului, agresiunii si urii.
Marturiile istorice au retinut faptul ca Legea romneasca era dreapta. Marea
majoritate a acestor marturii contin formulari ca: a se judeca cu dreptate, a se
judeca n adevar si dreptate. Pe la anul 1436 exista un mic cod de legi bune si
drepte al vlahilor, aplicate din batrni.
TEMA a VI-a
NCEPUTURILE DREPTULUI FEUDAL ROMNESC
politice si de stat.
Notarul anonim al regelui maghiar Bela aminteste n cronica sa Gesta
Hungarorum de existenta, la sfrsitul secolului al IX-lea, a trei formatiuni politice
- ducate (voievodate) sau tari n Banat, Crisana si Podisul Transilvaniei,
conduse de: Glad, Menumorut, Gelu, urmate la sfrsitul secolului al X-lea si
nceputul secolului al XI-lea de alte doua ducate sau voievodate: unul cu centru la
Alba-Iulia, iar al doilea n Banat, avnd cetatea de scaun la Morisena (Cenad,
jud. Timis).
Aceste doua voievodate cuprindeau teritoriile unor tari ale romnilor,
fiind mai ntinse dect cele precedente, mai bine organizate si mai bogate.
Totodata, sapaturile arheologice au scos la iveala cetati ca Moigrad si Moresti,
resedinte ale unor capetenii politice.
Un alt izvor convingator este epopea intitulata Viata sfntului Gerard de
Cenad, scrisa n prima jumatate a secolului al XII-lea, n care se dau informatii
despre organizarea voievodatului banatean, precum si despre legaturile lui
politice si religioase cu Bizantul.
n aceasta etapa, voievodatele romnesti au evoluat de la formatiuni de
mica ntindere spre forme statale mai cuprinzatoare, mai bine organizate, adica
spre realizarea centralizarii ntr-un singur voievodat.
Lucru, de asemenea stiut, este faptul ca n anul 1176, Leustachius aparea
ca voievod al ntregii Transilvanii, ceea ce atrage atentia asupra unificarii care
avusese loc n acest spatiu romnesc. Au urmat alti voievozi ca Roland Borsa
(1284-1293) sau Ladislau Kan (1294-1315), care au asigurat unitatea nfaptuita,
precum si un cuprinzator statut de autonomie romneasca.
b. Tara Romneasca (Muntenia)
A fost constituita ca stat feudal centralizat de sine statator n prima parte a
secolului al XIV-lea, rezultat firesc al unui proces complex si ndelungat de
unificare a tuturor formatiunilor politice romnesti prestatale existente de secole
ntre Carpati si Dunare. Pe parcursul veacului al XIII-lea s-a realizat pe ntreg
teritoriu amintit o omogenizare etnica n conditiile asimilarii de catre autohtoni a
ultimilor migratori (slavi, pecenegi, cumani, tatari). Se constata o maturizare
politica a formatiunilor existente din spatiul de la sud de Carpati.
Dezvoltarea acestor cnezate si voievodate a fost stnjenita, de asemenea, de
tendintele expansioniste ale regatului maghiar, care rvnea cu insistenta la
supunere fata de Coroana Maghiara a acestei tari romnesti. Periodic, aceste
formatiuni au avut statut de vasalitate fata de regii unguri. Acestia din urma,
fara sa aiba vreun drept, cu att mai putin acceptiunea romnilor, se considerau
suzerani ai cnezatelor si voievodatelor de la sud de Carpati.
Nu putine si nu usoare au fost confruntarile voievozilor romni cu regatul
maghiar, n tendinta si dorinta lor fireasca de a-si mentine independenta deplina.
Exemplul cel mai atragator l ofera voievodul Litovoi, care n anii 1272-1277 a
refuzat sa recunoasca suzeranitatea regelui maghiar Ladislau Cumanul.
Interventia militara a ungurilor a fost ntmpinata de romni cu rezistenta
armata. Litovoi a cazut n lupta (1277) iar fratele sau Barbat, succesor la domnie,
a fost nevoit sa recunoasca pentru un timp suzeranitatea regelui maghiar.
1. Amenintarile externe venite din mai multe directii deodata i-a obligat pe
romni sa se apere spate-n-spate;
2. n al doilea rnd i-a mpiedicat si mentalitatea feudala de pluralism
statal, care se regaseste si la alte popoare europene.
Cu toate acestea, n contextul dat, realitatile politice romnesti au iesit din
anonimatul stapnirilor straine temporare, observndu-se cresterea efortului
formatiunilor statale din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic de a se organiza si de a se
stabiliza. Faptul nu convenea nsa intereselor statelor vecine care urmareau sa se
foloseasca de pluralitatea statala creata, precum si de urmarile dezastruoase lasate de
ultimele navaliri barbare. Statele centralizate romnesti create n secolele XII-XIV,
avnd n fruntea lor domnitori destoinici, vor reusi sa se consolideze si sa promoveze
institutii tipice, precum domnia, care s-a afirmat puternic n secolele urmatoare.
TEMA a VII-a
INSTITUTII POLITICO ADMINISTRATIVE N
FEUDALISMUL ROMNESC
1. Domnia si originalitatea ei
Ca institutie centrala, reprezentativa pentru societatea feudala romneasca, domnia la
romni a constituit elementul de referinta n evaluarea unor norme juridice. Aceasta
institutie, asemanatoare altora de acest fel din alte tari, are unele trasaturi specifice,
originale prin reprezentativitatea si functionalitatea ei.
Domnia constituie o creatie institutionala romneasca, originala. Ea a aparut ca
treapta superioara n evolutia organizarii de stat la romni, sintetiznd forma tarilor,
cnezatelor si voievodatelor. O asemenea institutie, cum era domnia, nu a avut
corespondent la statele vecine. Denumirea nsasi este romneasca, pusa de carturari n
legatura cu latinescul dominus, mare conducator militar. Asocierea, n cazul romnilor,
a titlului de voievod si domn, n succesiunea lor, subliniaza traditia dar si inovatia.
n consolidarea autoritatii lor, domnitorii romni s-au folosit de sprijinul
bisericii ortodoxe, ceea ce nsemna asentimentul (vointa) ntregii tari, a crestinilor
ortodocsi. Si nu n ultimul rnd, domnii celor doua tari romnesti (Moldova si
Muntenia) s-au sprijinit n activitatea si afirmarea institutiei domniei pe normele de
drept romnesti, bine nradacinate si cunoscute la acea vreme. Asa cum s-a mai aratat
n paginile acestei carti, normele de drept (legea) a constituit ntotdeauna un element
important n afirmarea unor momente si institutii romnesti. Normele de drept au fost
Legitimitatea domniei.
Principiile care au stat la baza legitimitatii domniei aveau o puternica traditie la
romni. Astfel de principii rezultau din doua trasaturi fundamentale si anume: alegerea
domnitorului, cu respectarea ereditatii.
a. Alegerea era un principiu ntemeiat de vechea obste, nca din vremea dacilor,
respectat n timpul cuceririi romane si consolidat dupa retragerea romanilor din Dacia
(275 e.n.). Ca atare, pe fundalul unei ndelungate traditii, noua institutie, domnia a
putut fi acceptata cu usurinta. Aceasta cu att mai mult cu ct ea (domnia) nu a fost
impusa din afara, ci dimpotriva, s-a afirmat n lupta cu agresorii straini, pentru
apararea valorilor romnesti.
Reprezentarea principiului legitimitatii a facut ca multi domnitori romni sa
domneasca perioade ndelungate. Astfel, Basarab I a domnit 42 de ani n Tara
Romneasca; de asemenea, Mircea cel Batrn a domnit 32 de ani, Alexandru cel Bun a
condus Tara Moldovei 32 de ani iar Stefan cel Mare 47 de ani.
Legitimitatea trebuia sa rezulte din acceptarea domnitorului de catre marea
majoritate a boierilor (boierimii) de la curte si din teritoriu, principiu care, n cele mai
multe cazuri, s-a respectat la romni.
b. Ereditatea, unul din cele doua principii fundamentale amintite mai sus,
constituia un element nou n practica institutionala feudala romneasca. Fara sa se
renunte la principiul eligibilitatii s-a introdus, odata cu domnia, si acela al ereditatii,
ajungndu-se la mpletirea celor doua modalitati, deopotriva de utile si trainice.
Functiile de cneaz si voievod au devenit cu timpul ereditare, modalitate transmisa si la
institutia domniei. Deci institutia voievodala, foarte puternica la romni, s-a
transformat treptat n una domneasca, titlul de voievod mentinndu-se alaturi de acela
de domnitor, n cele mai multe cazuri.
Principiul domniei ereditar elective, bazat pe legitimitate, a cunoscut si unele
variante cum erau asocierea la domnie sau recomandarea. Urmarindu-se prin acestea
transmiterea pasnica a puterii dar si o mai sigura modalitate de a se pastra domnia n
cadrul aceleasi familii domnitoare.
c. Asocierea era atunci cnd domnitorul proclama din timpul vietii una din
rudele sale (fiu, nepot, frate) ca asociat la domnie, alaturi de el, urmnd ca asociatul sa
domneasca n continuare dupa decesul sau ndepartarea domnitorului.
d. Recomandarea a fost o alta modalitate de asigurare pasnica a succesiunii,
exemplul cel mai elocvent si mai cunoscut este acela cnd Stefan cel Mare, la o vrsta
naintata si suferind, a adunat Sfatul Tarii, recomandndu-i sa aleaga ca succesor pe
tronul Moldovei pe fiul sau Bogdan al III-lea. Mai trziu, peste ani, Stefanita Voda a
recomandat ca succesor pe Petru Rares.
Prin recomandare, ca si prin asociere nu se ncalcau normele sistemului electiv
ereditar. Ambele modalitati aveau un caracter pasnic, sprijinindu-se pe
consimtamntul Sfatului Tarii. Era totodata, si o recunoastere din partea domnitorului
2. Sfatul Tarii
n cele doua tari romnesti, Muntenia si Moldova, functiona ca organism
reprezentativ Adunarea celor mai de seama boieri, organism caruia i s-a spus Sfatul
Tarii. Aceasta adunare, constituita nca de la ntemeierea statelor centralizate
romnesti, era menita sa asigure conducerea treburilor tarii alaturi de domnitor. Din
operele cronicarilor moldoveni rezulta faptul logic, potrivit caruia domnitorul nu
conducea singur tara, ci el trebuia sa consulte Sfatul n problemele principale.
Importanta deosebita a Sfatului Tarii rezulta din atributiile sale n conducerea
treburilor statului. Acest organism avea ndatoriri asemanatoare cu cele ale
domnitorului. Ca exponent al clasei feudale, Sfatul Tarii consilia pe domnitor n
probleme juridice, financiare, religioase, militare, de politica externa etc.
Ca organism de conducere superioara, Sfatul Tarii, era rezultatul, nu a unei
inventii sau creatii de moment, ci a unei evolutii ndelungate, marcnd odata cu
institutionalizarea domniei, o treapta noua, superioara n afirmarea politica si juridica a
romnilor. Sfatul Tarii semnifica ntr-un plan superior ceea ce alta data, n lipsa clasei
feudale era Sfatul oamenilor buni si batrni, iar mai trziu adunarile voievodale.
Pna n secolul al XVI-lea adunarile boieresti (Sfatul Tarii) au actionat n
concordanta cu vointa voievodului (domnitorului), perioada n care puterea domneasca
reusea cu usurinta sa o domine pe cea a boierilor. De altfel, ntre cele doua puteri
centrale erau legaturi firesti, originare de solidaritate ntre domn si marii boieri.
Faptul se explica prin mentinerea, un timp, nealterata a vechilor traditii care constau n
interdependenta dintre cele doua institutii. Adunarea boierilor alegea pe domnitor, iar
acesta la rndu-i ocrotea interesele clasei feudale, din mijlocul careia provenea si el.
Institutia Sfatul Tarii a nregistrat cu timpul transformari si modificari de
atributii, n sensul cresterii acestora, la un moment dat, dar si pierderea lor mai trziu,
cnd situatia politica a celor doua state (Moldova si Tara Romneasca) se va deteriora
ca urmare a amestecului turcesc n viata lor interna. ncepnd din a doua jumatate a
sec. al XVI-lea se va impune termenul de divan, de origine turceasca (nsemnnd
consiliul sultanului, domnitorului n cazul romnilor). S-a mentinut nsa si termenul de
sfat, care era folosit alternativ.
Ca institutia cea mai prestigioasa, dupa domnie, Sfatul Tarii si asigurase
atributii dintre cele mai importante. Mai mult dect att, ca prerogativa politica Sfatul
avea n primul rnd pe aceea a alegerii domnitorului, participnd apoi deopotriva la
actul de conducere si gospodarire a tarii.
Avea atributii n politica externa, contribuind mpreuna cu domnitorul la
ncheierea tratatelor cu alte tari, si chiar semnndu-le alaturi de seful statului. n cele
mai multe situatii domnitorul se consulta cu membrii Sfatului n privinta directiilor de
orientare a politicii externe.
n domeniul juridic Sfatul era implicat ca element de consiliere a domnitorului,
dar si de solutionare a unor procese importante. Membrii Sfatului erau aceia care
cunosteau normele dreptului consuetudinar sau al pravilelor, asigurnd, prin
interventia lor, acuratetea si obiectivitatea actului de drept. Sfatul domnesc nu era o
instanta de judecata. Membrii sai ajutau pe domnitor n cercetarea si judecarea
cazurilor pe rol. Ei nu votau, nu hotarau, ci si dadeau doar cu parerea (vot
consultativ).
Una dintre atributiile relevante ale Sfatului Domnesc a fost acea judiciara,
atributie despre care s-a amintit doar tangential. Este locul sa detaliem aceste atributii
deoarece intereseaza n mod deosebit lucrarea de fata. Exista opinia, sprijinita de
marturii documentare, potrivit careia n Moldova n secolele XIV-XVIII Sfatul
Domnesc conlucra cu domnitorul n dezbaterile judiciare.
Alte opinii mai recente, converg catre ideea ca Sfatul Domnesc si domnitorul
constituiau instanta suprema de judecata. Acest fapt nu nseamna ca orice sedinta de
judecata se derula neaparat n aceasta componenta. Existau situatii cnd domnitorul
judeca si dadea sentintele singur, probabil asistat doar de unii membrii ai Sfatului. n
principiu nsa, consultarea de catre domnitor a Sfatului Tarii la judecati constituia o
necesitate politica, dar si o cerinta profesionala, ntruct ntre membrii Sfatului
existau buni cunoscatori ai legilor. Se explica, astfel, principiul ca unde judeca mai
multi nu poate fi ncalcata (stirbita) dreptatea.
Sfatul Domnesc avea n secolul XVII atributii judiciare mai clar exprimate.
Daca pna n secolul al XVII-lea judecata se desfasura n prezenta domnitorului,
ncepnd cu acest veac, Sfatul Domnesc judeca n absenta acestuia (seful statului). Se
crede ca domnitorul nu mai participa la toate instantele, acordnd n mod tacit gir
sfatului sau reprezentantilor acestuia. De altfel, se constata ca hotarri judiciare ale
instantei boierilor, formata din membrii Sfatului Domnesc erau ntarite de catre
domnitor prin semnatura si sigiliul sau.
n secolul al XVIII-lea participarea Divanului la judecata domneasca a capatat
noi forme de organizare si manifestare juridica. Un colectiv restrns, de data aceasta,
format din membri ai Divanului, din dregatori sau fosti dregatori primea misiune de la
domnitor de a cerceta pricina si de a propune solutii. Actul emis se va numi anafora, si
dobndea putere executorie numai dupa ce era ntarita, semnata (confirmata) de catre
domnitor. Acesta putea modifica hotarrea propusa.
Secolul al XVIII-lea a fost secolul luminilor si era de asteptat ca si n practica
juridica sa se faca simtit acest lucru. Faptul a coincis cu instituirea n Tarile Romne a
domniilor turco-fanariote. Noii domnitori veniti din Constantinopol au adus cu ei si
practici noi n domeniul juridic. S-a impus dreptul scris, raspndirea lui fiind mai larga
si mai expresiva.
3.Dregatoriile
O alta institutie centrala cu puteri destul de mari a fost dregatoria. Aceste
dregatorii erau numeroase, fiind conduse de catre un dregator sau doi; dregatorii erau
naltii demnitari ai Tarii, numiti de catre domnitor din rndul marilor boieri, multi
dintre ei avnd un exercitiu ndelungat n Sfatul Domnesc. Acesti dregatori exercitau
diverse atributii n cadrul Curtii Domnesti, dar unii dintre ei functionau cu raspunderi
pe plan administrativ n teritoriu. Adesea, competentele dregatorilor se ncrucisau dnd
nastere la confuzii si suprapuneri de atributii.
Sistemul dregatoriilor este mai bine cunoscut din vremea lui Mircea cel Batrn
(1386-1418) n Tara Romneasca, si Alexandru cel Bun (1400-1432) n Moldova.
Dregatoriile au fost, n mare, aceleasi att n Moldova ct si n Tara Romneasca.
Acest fapt se datora traditiilor comune si a limbii romne, precum si a ideii de
apartenenta la acelasi trecut de cultura si civilizatie.
n Moldova existau la un moment dat doi mari vornici; unul n Tara de Sus, cu capitala la Dorohoi, si altul n Tara de
10
TEMA a VIII-a
ASEZMINTE SI PRACTICI JURIDICE FEUDALE ROMNESTI
1. Dreptul penal
n cele ce urmeaza ne vom referi, mai nti la dreptul penal, ca fiind una dintre
cele mai vechi exprimari a legii, a reglementarii raporturilor dintre oameni, viznd
buna convietuire sociala.
Pedepsirea crimelor n trecutul ndepartat (ca si n evul mediu) nu era privita ca
n zilele noastre o problema ce intereseaza opinia publica, dimpotriva era socotita o
chestiune de drept privat, ca si problemele de drept civil; adica, privea doar pe cel
afectat. Pentru cei ce comiteau un jaf sau o crima si erau prinsi de autoritati, judecata
se rezuma la a fi pedepsiti, potrivit vointei celui pagubit sau familiei celui omort. Spre
pilda, n vremea lui Alexandru cel Bun, oameni nraiti, certati cu normele morale ale
timpului lor, au tlharit si schingiuit pe ambasadorul francez, Guillebert. Prinsi si adusi
cu streangul de gt n fata domnitorului instanta de judecata acesta (domnitorul) a
acordat dreptul de a-i pedepsi (chiar si cu condamnarea la moarte) celui pagubit. Hotii,
caindu-se si restituind suma furata l-au nduplecat pe ambasadorul francez, care i-a
iertat, ceea ce a facut si instanta, respectnd vointa reclamantului.
n cazul cnd un om era ucis n hotarul unui sat si nu era cunoscut faptasul,
pedeapsa amenzii cadea asupra acelei localitati. Cel mai adesea se ntmpla ca satenii
sa nu aiba cu ce plati, atunci se aplica gloaba de animale, 50 de boi, spre exemplu. n
cazul n care satul pedepsit nu avea cum, sau cu ce sa achite contraventia, acesta si
pierdea libertatea, devenind domnesc sau proprietatea celui ce se angaja sa plateasca
pedeapsa. n felul acesta si-au pierdut libertatea multe sate romnesti, devenind
dependente de unul dintre domeniile feudale: domnesc sau bisericesc.
Fapt destul de frecvent n aplicarea pedepselor, era acela ca nu se avea n
vedere nici o gradare n raport cu gravitatea lor. Spre exemplu, pedeapsa cu moartea se
aplica foarte usor (fara discernamnt) celui care comitea un furt marunt la fel cu cel
care comitea o crima. La acest aspect se adauga usurinta rascumpararii pedepsei,
despre care s-a amintit mai sus. n evul mediu, ca si n antichitate de altfel, lichidarea
unei vieti era privita cu resemnare.
De mentionat ar fi si faptul ca rascumpararea cu mare usurinta a pedepsei nu era
caracteristica romnilor. Acest fapt era rezultatul unor influente de origine germanoslavona.
constata ca fiind preferentiala nstrainarea, atunci cnd este vorba de valorile statului,
respectiv ale poporului romn. Acest concept de a nu nstraina, nu contravenea
reputatiei romnilor de ospitalitate. Dimpotriva, ei tratau pe straini cu multa grija si
cinste, creznd ca acestia (strainii) erau la fel de bine intentionati.
ntre normele de drept civil ce merita a fi retinute este si aceea referitoare la
hotarul dintre mosii sau sate. n cazul n care se schimba matca unui ru ce slujea de
hotar ntre sate sau mosii, se impunea o reglementare, pe care o ntlnim functionnd
n vremea domniei lui Vasile Lupu. Un hrisov al acestui domnitor, expresie a unor
practici mai vechi, hotaraste cum ca o atare schimbare nu poate sa atinga drepturile
proprietarilor afectati, dispunndu-se ca hotarul dintre mosii (sate) sa fie, cu toata
schimbarea, tot matca veche (de mai nainte) idee venita din dreptul roman.
Obligatiile angajamentele ntre parti constituie de asemenea un alt aspect al
dreptului medieval romnesc. Marea majoritate a afacerilor n acea perioada se raporta
la drepturi de proprietate, restul fiind de neluat n seama. Ceea ce s-a pastrat din
vechiul drept de pe teritoriul Tarilor Romne se refera la schimbarile contractate
(vnzare cumparare) de terenuri, zalogire (amanetare) etc. Vnzarile, desi erau
numeroase, nu au dat nastere la procese, deoarece se faceau mai ntotdeauna pe bani si
printr-o nvoiala prealabila.
Practica amanetarii si a sechestrului rezulta dintr-un document din anul 1619.
Aceasta practica venea si ea din vechimea dreptului romnesc. Mosia unui boier a fost
pusa zalog (garantie) unui creditor. ntruct cel ce s-a nvoit a mprumuta nu a putut
restitui la timp banii, a pierdut mosia prin judecata, fapt ce pune n evidenta
functionarea sistemului ca atare.
3. Dreptul de succesiune (mostenirea)
n vechiul drept romnesc mostenirea legala (ab intestato) revenea mai multor
ndreptatiti la aceasta, pe care putem sa-i nuantam astfel:
Descendentii erau cei cobortori n linie directa din aceiasi parinti, dar erau
luati n calcul si colateralii defunctului n ordinea apropierii ca grad de rudenie cu cel
decedat.
Ascendentii sunt parintii, bunicii, strabunicii defunctului. Acestia erau chemati
la succesiune numai n cazul ca nu existau descendenti. Parintii mosteneau pe copiii
nfiati ca si pe cei legitimi n caz de deces.
Colateralii, erau o alta categorie de succesori la mostenire. Se aveau n vedere
rudele cobortoare dintr-un autor comun, chemate la mostenire, n cazul absentei
descendentilor si ascendentilor. Existau doua clase de colaterali si anume:
Privilegiatii, adica fratii si surorile, precum si descendentii acestora;
Ordinarii, nsemnnd celelalte rude alaturate pna la un anume grad. Aici intrau
copiii din afara casatoriei, copiii nfiati, sotul supravietuitor, autoritatea publica
(domnia, fiscul, cutia milei)
Nu e lipsit de interes sa amintim si de acea parte a sufletului, obicei ce se
practica n Tarile Romne. O portiune din averea defunctului se pastra pentru
TEMA a IX-a
1. Semnificatii si particularitti
Dreptul scris n feudalismul romnesc se defineste ntr-un capitol separat,
deoarece scrierea n slavona veche a ocupat un loc nsemnat n cultura medievala
europeana si romneasca, ncepnd din secolul al X-lea pna catre mijlocul secolului
al XVII-lea, cu anumite particularitati de la o tara la alta. n aceasta perioada a fost
creata o bogata literatura slavo-romna religioasa si laica, n ambele gasindu-se si
notiuni de drept.
Pentru ntelegerea mai n profunzime a procesului de coabitare a scrisului
slavon cu latinitatea romnilor, vom reda succint modul de aparitie si a evolutiei
acestui proces. Alfabetul si scrisul n limba slava veche a fost inventat de carturarii de
origine slava din Salonic, Chiril si Metodiu, n deceniile 7-8 ale secolului IX, utiliznd
alfabetul grecesc. Ei au tradus mai multe carti bisericesti crestine din limba greaca n
cea slavona, punnd astfel bazele limbii literare slave si a literaturii slavone.
Raspndirea acestor doua componente ale culturii slavone (scrisul si literatura)
n spatiul statelor slave n formare ca Moravia Mare, Serbia si Bulgaria a condus la
ntemeierea unor importante centre de cultura scrisa slavoneasca. Astfel, s-au pus
bazele unor literaturi nationale ale popoarelor slave din jurul Tarilor Romne. Catre
sfrsitul secolului al X-lea scrisul chirilic-slavon a prins radacini si n Rusia Kieveana,
una dintre cele mai mari tari din acea vreme; vecina de nord-est a romnilor.
Asadar, treptat si pe neobservate, romnii au devenit o insula latina nconjurata
de tari si popoare care vorbeau si scriau limba slavona veche, scrierea fiind cu
caractere chirilice. Aceasta situatie geopolitica si cultural-religioasa a dus la
raspndirea scrisului chirilic-slavon n mediul romnesc. Un rol substantial n aceasta
privinta l-a avut biserica crestin-bizantina, care si consolidase pozitia n aceasta parte
a Europei.
2. Scrierea slavona si literatura juridica bizantina
nceputurile scrisului slavon n Tarile Romne dateaza din secolul al X-lea.
nsa, cele mai vechi manuscrise bisericesti din spatiul romnesc, n slavona, care s-au
pastrat pna n zilele noastre, dateaza din secolele XIII-XV. Importante centre ale
culturii scrise n Tarile Romne au devenit manastirile ortodoxe, ntre care amintim
Tismana, Vodita, Neamt, Bistrita, Moldovita, Putna, precum si o serie de manastiri din
Transilvania. Pe lnga unele dintre acestea au fost ntemeiate scriptorii, n care era
copiat un larg spectru de literatura bisericeasca, istorica, juridica, scrieri populare de
ntelepciune etc.
Constituirea statelor feudale centralizate romnesti si consolidarea bisericii au
accelerat impunerea scrisului ca expresie a identitatii statal-religioase. Din pacate
pentru romni, vreme de cteva secole, n Moldova si Tara Romneasca scrisul nu a
fost conform cu limba vorbita, romna, ci s-a impus cel slavon, implementat n
cancelariile domnesti si cartile religioase. Vorbirea romnilor, nsa, de la domnitor
pna la satean a fost cea romneasca. A. D. Xenopol sustine existenta n acea perioada
si a scrierii romnesti alaturi de cea slavona. Romnii vor fi mentinut n toate
timpurile si carti pe nteles, adica n limba vorbita de poporul romn, care nsa nu
vor fi fost ntrebuintate dect prin exceptiune n slujba bisericeasca si vor fi fost citite
de acei doritori de a cunoaste prin ei nsisi obiectul credintei lor. Asemenea trebuinte
fiind totdeauna simtite de poporul romn, ntlnim la el carti de religie scrise n limba
lui din vremuri ndestul de vechi, alaturi de cele slavone.
n aceiasi perioada, n care s-au nfaptuit statele centralizate feudale romnesti
s-a nregistrat si o amplificare a fenomenului juridic. Pe lnga mentinerea si folosirea
cutumei, n Tarile Romne a nceput sa se raspndeasca si literatura juridica bizantina.
Din aceasta perioada (secolul al XIV-lea) dateaza cele mai vechi copii slavone ale
traducerilor unor coduri de legislatie bizantina bisericeasca, numite nomocanoane.
Totodata, au fost raspndite traduceri ale codului bizantin, cunoscut sub denumirea de
Sintagma lui Matei Vlastares. Acel cod continea norme de drept bisericesc, dar si
norme ale dreptului civil si penal. Substanta codului n discutie o constituia
codificarile lui Iustinian si ale descendentilor sai.
n ceea ce priveste Transilvania subscriem la ideea sustinuta de Andrei Esanu,
potrivit careia n aceasta provincie romneasca, desi s-a simtit puternic cultura si
scrierea latina, n secolele XIV-XVI, cultura scrisa slavona a avut o larga raspndire.
Cercetarile din ultima vreme, valorificarea depozitelor de manuscrise slavone
transilvanene de la Cluj, Brasov, Sibiu, Arad si Nasaud, confirma acest lucru. Faptul
constituie o dovada a unitatii etno-culturale si teritoriale romnesti.
Fiind n contact cu Bizantul multa vreme, Tarile Romne ar fi putut ca prin
intermediul Bisericii Ortodoxe sa fi preluat elemente de drept scris bizantin, mai de
timpuriu dect se cunoaste, asa cum s-a mai aratat n aceasta lucrare. Initial, astfel de
scrieri erau n manuscris, fiindca nu aparuse tiparul. Ele erau multiplicate de catre
gramatici-calugari de pe la manastiri. Dupa introducerea tiparului n Tarile Romne
(1508) si aici au nceput sa se raspndeasca si pravile tiparite, n paralel cu scrierile de
mna.
Cele mai vechi izvoare de drept se regasesc n lucrarile canonice (dreptul
canonic) scrise n limba slavona, limba oficiala n Tarile Romne. Privitor la asemenea
manuscrise slave n spatiul romnesc, Mircea Pacurariu dovedeste, cu date noi, faptul
ca n secolele X-XI au fost scrise pe teritoriul romnesc lucrari ca Sovina Kniga si
Codex Suprasliensis. Pentru secolul al XIII-lea exista, de asemenea, suficiente dovezi
privitoare la scrieri pe teritoriul romnesc, n aceiasi limba slavona, cum erau:
Tetraevanghelul de la Putna; un alt Tetraevanghel (fara sa se cunoasca autorul sau
locul realizarii lui); o lucrare intitulata Apostol (Ibidem); Octoihul de la Caransebes;
Tetraevangheliar, descoperit la Rsnov -Brasov etc.
Numarul manuscriselor slave a crescut apoi n secolul al XIV-lea. Asemenea
scrieri n slavona sustine M. Pacurariu infirma vechea parerea a istoriografiei
romnesti, potrivit careia cultura romneasca n limba slava, desi aparuta mai trziu
(secolele XV-XVI) ar fi o simpla continuare a culturii bulgare de limba slava, prin
carturarii bulgari refugiati la nord de Dunare, dupa caderea tarii lor sub turci (sec.
XIV).
Mai bine cunoscute sunt lucrarile din secolul al XV-lea si urmatorul. Astfel
amintim cteva dintre acestea:
- Tetraevanghelul lui Alexandru cel Bun, 1429 (vezi mai sus);
- Pravila de la Trgoviste, scrisa de gramaticul Dragomir, n anii 1451-1452, din
porunca domnitorului Tarii Romnesti, Vladislav al II-lea;
anul 1640 aparea Codul juridic n limba romna, cunoscut sub denumirea de Pravila
de la Govora. Acest cod a fost ntocmit la porunca domnitorului Munteniei, Matei
Basarab. n Predoslovie se spune ntre altele: Socotita-am ca mai toate limbile
popoarelor au carte pre limba lor din care motiv s-a editat aceasta carte, anume
Pravila pre limba romneasca. Cunoscuta si sub numele de Pravila cea mica sau
Pravilioara, aceasta legiuire a aparut n doua editii: una pentru Tara Romneasca alta
pentru Transilvania. Pe o lista de carti, cunoscute si folosite n tara Hategului,
ntocmita pe la 1857 este nregistrat si un exemplu din Pravilioara Direptoru de lege,
Govora 1640.
4. Pravilele mparatesti
n anul 1646 aparea n Iasi Pravilele mparatesti, numite si Pravila lui Vasile
Lupu, o adevarata opera juridica, care este cunoscuta n istorie, potrivit subtitlului
acesteia, de Carte romneasca de nvatatura. Dat fiind importanta deosebita a acestei
lucrari vom insista putin asupra ei. A fost elaborata din dispozitia domnitorului Vasile
Lupu si tiparita cu cheltuiala acestuia. n prefata se arata ca s-a tiparit din urmatoarele
motive: sa se cultive poporul, pentru ca astfel sa-si corigeze rautatile, pentru ca
poporul sa-si dea seama de ceea ce este rau si de ceea ce e bine; pentru ca cei ce
judeca, sa judece drept. La acest cod au lucrat Eustatie Logofatul, care a tradus unele
date si norme de drept din greceste, si diversi dascali si filozofi tocmiti de Vasile
Lupu.
Pentru a dimensiona ct mai exact valoarea juridica a Pravilei lui Vasile Lupu
subliniem faptul ca aceasta avea la baza trei izvoare si anume:
1. Pravilele mparatesti ale lui Iustinian si jurisprudentele lui Prosper Farinaccius,
nvatat italian din secolul al XVI-lea.
2. Obiceiurile obstesti si localnice.
3. nsasi judecata personala a judecatorului (experienta).
Izvoarele de la punctul 1 au fost apoi adecvate cerintelor de atunci ale Tarilor
Romne, iar ntre izvoarele de la punctul doi intra si Pravila netiparita, si pierduta a lui
Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei (1400-1432).
Pravila lui Vasile Lupu a influentat multa vreme dreptul romnesc, rezultnd a
fi fost folosita ca unicul codice penal bun. Matei Basarab, domnitor al Tarii
Romnesti, contemporan cu Vasile Lupu, a copiat ntr-un codice al Tarii Romnesti,
intitulat ndreptarea legii si tiparit la Trgoviste n anul 1652. Astfel, lucrari de
specialitate observa pe buna dreptate ca Pravila din Moldova a fost aplicata n Tara
Romneasca si Transilvania, prin extinderea legislatiei moldovenesti n Muntenia, ca
si n Transilvania s-a realizat o opera romneasca remarcabila menita sa afirme si sa
serveasca unitatea juridica a romnilor- sustine Val. Al. Georgescu.
Concluzionnd asupra acestui ultim aspect se poate sustine ca importanta
Codicelui Vasilian rezulta si din raspndirea lui n cele trei tari romnesti, precum si
din aceea ca a rezistat multa vreme. Spre exemplu, Nicolae Mavrocordat cerea n 1724
sa i se faca o copie dupa Pravila lui Vasile Lupu. O alta copie era utilizata la Iasi n
1817. Dimitrie Cantemir a consemnat faptul ca Vasile Lupu a poruncit ctorva
barbati , cunoscatori de legi, sa adune ntr-o colectiune toate legile scrise si nescrise, si
a facut din toate un singur Codice, care este norma de astazi pentru judecatori, pentru a
judeca drept..
introdus discipline de drept. A existat si planul crearii unei nalte scoli juridice n
limba franceza, nsa acesta a esuat, dar ideea a ramas. n acelasi timp, colegiul
academic Sf. Sava de la Bucuresti, a ocupat pentru Muntenia o pozitie similara cu
aceea a Academiei Mihailene din Iasi. Si aici se regasesc preocupari pentru stiinta
dreptului, sustinute de absolventi ai institutelor superioare de drept din alte tari. n anul
1837, la Iasi, a fost tiparit Jurnalul judecatoresc, fara sa aiba o viata prea lunga.
Asemenea ncercari nu erau esecuri, ci cautari de cai sigure ntre multiplele si
framntatele probleme ale epocii, cu att mai mult n Tarile Romne.
Este edificator faptul ca anul revolutionar 1848 (n Tarile Romne) a scos n
prim-plan un numar apreciabil de juristi consacrati, multi dintre ei situndu-se n
fruntea miscarilor de atunci si de mai trziu. N. Balcescu, Eftimie Murgu, Simion
Barnutiu, Al. Papiu Ilarian, Avram Iancu, Mihail Kogalniceanu, Al. Russo, Golestii,
sunt doar ctiva ce aveau o reputata formatie juridica, venind din etapele anterioare.
n aceeasi perioada, premergatoare anului 1848, n Tarile Romne au fost
elaborate numeroase acte ca: memorii, Constitutia carbunarilor din 1822, anaforale
sobornicesti, condica de legi etc., toate acestea punnd n evidenta aceleasi preocupari
si contributii la emanciparea dreptului romnesc. Deceniul 1849-1859 va cunoaste noi
pasi nainte spre perfectionarea (modernizarea) sistemului de drept n Tarile Romne.
n preajma unirii politice de la 1859, procesul de modernizare a dreptului, ca
sinteza tehnica, institutionala si culturala a contribuit la desfasurarea tuturor marilor
probleme nationale ale vremii.
2. Organizarea de stat n Moldova si Tara Romneasca n a doua jumatate
a sec. XVIIIprima jumatate a sec. XIX
a. Domnia
Si n a doua parte a domniilor turco-fanariote s-a mentinut practica numirii
domnitorilor de catre Puterea Otomana, practica abuziva si criticata n permanenta de
catre romni. Urmare a rezistentei romnesti, Poarta a consimtit la unele modificari, n
1802, cnd a admis prelungirea domniei de la 4 la 7 ani, si n 1822 (cea mai
importanta), cnd s-a revenit la domniile pamntene. Prin Regulamentul Organic s-a
convenit asupra alegerii domnitorului si confirmarea lui de catre Poarta pe viata. Prin
Conventia de la Balta Liman, din aprilie 1849, s-a revenit la numirea domnitorului pe
sapte ani. O alta modificare petrecuta n perimetrul de timp de care ne ocupam a fost
aceea stabilita de Conventia de la Paris din 1858, potrivit careia domnii urmau sa fie
alesi pe viata. Principala institutie n stat ramnea domnia. Domnitorul la romni era
situat n rndul despotilor luminati.
Desi pluralismul sistemelor juridice va continua (drept receptat, drept
consuetudinar, drept domnesc), acesta din urma nca mai predomina prin aceea ca
domnitorul, n calitatea sa de sef al statului, coordona pravilele si acorda gir
obiceiurilor. De asemenea, cenzura toate legile. Totusi, domnitorul a pastrat regula
consultarii cu Sfatul Obstesc. Domnul avea n continuare initiativa legislativa,
adunarea putnd interveni cu amendamente, n timp ce hotarrile acesteia nu
dobndeau putere de lege dect daca primea ntarirea domnitorului.
Treptat, domnitorul va pierde si din prerogativele judecatoresti ca instanta
suprema si absoluta. El mai judeca doar dupa ce pricina era cercetata si judecata de
boierii din departamente. Instanta care judeca apelurile era compusa din domnitor si
membrii divanului.
n acest timp, autonomia judiciara a Tarilor Romne a fost aparata de catre
domnitori fata de turci, hotarrile acestora neputnd fi atacate n fata unei instante
straine (turcesti) orict de nalte ar fi fost. Boierii nsisi si-au unit eforturile cu ale
domniei ca sa apere aceasta autonomie.
n planul relatiilor externe atributiile domnului vor continua sa fie limitate fata
de puterea suzerana si de protectoratul Rusiei (dupa 1774 tratatul de la KuciukKainargi). Domnitorii romni din cele doua principate - supuse Portii nu aveau
dreptul de a face o politica externa proprie (sa ncheie tratate cu alte state, sa declare
razboi sau sa ncheie pace, sa trimita sau sa primeasca soli). Totusi cu abilitate si curaj
acestia au reusit adesea sa ocoleasca oprelistile puterii suzerane.
Prerogative militare, domnul avea n aceasta perioada prea putine, dat fiind
rolul redus al armatei autohtone n timpul regimului turco-fanariot. Formal, n perioada
cnd tara nu era ocupata de trupe rusesti sau otomane, domnul si exercita prerogativa
de comandant suprem al armatei, numind si revocnd comandantii superiori.
Regulamentul Organic a consacrat refacerea armatei nationale cu rol de militie
nationala organizata numai pentru paza marginilor tarii si pentru slujba dinauntru,
avnd pe domnitor ca sef suprem.
n raporturile cu biserica drepturile domnitorului au ramas n general aceleasi
ca n perioada anterioara: dreptul de a legifera organizarea bisericii, nfiintarea de
mitropolii, episcopii, manastiri; de a numi si revoca ierarhii bisericii; de a fixa
competenta de judecata a organelor bisericesti n legatura cu mirenii etc.
b. Sfatul de obste era o forma fanariota a adunarii de stari, o adunare restrnsa
n comparatie cu Marea Adunare a tarii de mai nainte. Acesta s-a substituit treptat
Marii Adunari care si-a pierdut cu timpul importanta. Convocarea Sfatului de Obste se
facea prin porunca domneasca n vederea unor deliberari importante pentru tara. Acest
organism avea o structura elastica. Din punct de vedere numeric se adunau ntre 12 si
14 persoane, uneori n jur de 36. La adunare participau boieri de obste, deosebiti de cei
de divan. Membrii Divanului participau n mod obligatoriu la adunare (probabil cu
drept de vot deliberativ), de unde se deduce ca boierii de obste nu aveau o asemenea
obligatie, si probabil erau convocati numai cnd se impunea aceasta. Sfatul de Obste
avea ndeosebi atributii administrative nejudiciare. Existau si exceptii. Sfatul de Obste
din Moldova putea judeca unele procese mai importante. Despre functionarea si
procedura acestuia se cunosc prea putine lucruri ntruct nu aveau secretariat sau
arhiva proprie. nscrisurile erau anaforale care aduceau la cunostinta domnitorului
rezultatul deliberarii.
Raporturile dintre Sfatul de Obste si domnie erau complexe, fiind greu de facut
consideratii pe marginea acestora.
c. Marea Adunare a Tarii a supravietuit prin unele vestigii, avnd caracter
simbolic, oficios. A fost denaturata de regimul fanariot prin desconsiderarea ei. n
primul rnd fusese ndepartata atributia ei cea mai importanta, anume acea de a alege
pe domnitor. Domnitorii erau numiti direct de catre Puterea Otomana.
d. Sfatul Domnesc (Divanul), a fost o alta institutie de stat centrala din Tarile
Romne, n perioada la care ne referim. Acesta a cunoscut o serie de schimbari de
structura, determinate de transformarile economico-sociale, institutionalizndu-se pe
SECOLULUI
AL XVIII-LEAPRIMA JUMATATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
Desi unele aspecte au mai fost discutate n capitolele de mai nainte, n subiectul
de fata ne vom ocupa de redarea n mod mai sistematizat a evolutiei si organizarii
judecatoresti n conditiile unei perioade (epoci) de mari si consistente transformari din
societatea romneasca.
Deficientele justitiei feudale s-au mentinut un timp si n conditiile declansarii
procesului de tranzitie spre capitalism, intre care mentionam:
- domnitorul era judecator suprem, iar mpartirea dreptatii era un instrument de
guvernare n minile clase dominante;
- justitia penala nu era nca bine diferentiata de cea civila;
- puterea judecatoreasca nu era separata de celelalte puteri (administrativa si
politica);
- justitia era o institutie producatoare de venituri pentru domnitor si pentru sine;
- judecatorul judeca n numele domnului, nu n numele legii, si alte asemenea
neajunsuri care au dus la nemultumiri si la criza regimului feudal.
Ideile iluministe ale unor domnitori si nevoia de rezolvare a acestei crize au
facut ca n toata perioada, de la mijlocul secolului XVIII-lea si pna la Unirea
principatelor, sa se faca eforturi sustinute pentru remedierea proastei organizari a
justitiei, nregistrndu-se unele rezultate notabile, n conditiile rezistentei opuse de
vechea clasa feudala.
Abia legislatia Unirii va sterge aceste ultime vestigii feudale. V.A.Ureche observa ca
rezultatele obtinute de Constantin Mavrocordat au fost mai curnd modeste deoarece
nu reusise sa ndrepte nici pe deplin, nici imediat mersul justitiei n cele doua tari.
Pentru institutionalizarea justitiei, domnitorul Constantin Mavrocordat a mai
prevazut si alte masuri, ntre care introducerea procedurii scrise, nfiintarea condicilor
n care erau copiate hotarrile n ordine cronologica, cu trimiterea n fiecare luna a
unui exemplar domnitorului spre dovedire. Asemenea masuri (reforme) au fost
acceptate cu greu de catre ispravnici, care, sa nu se uite, erau boieri de rangul I sau II.
Remarcabil este faptul ca domnitorii care au urmat lui Mavrocordat au continuat
masurile acestuia.
Alexandru Ipsilanti (1786-1788) a creat, la cererea boierilor moldoveni, n
cadrul Divanului Domnesc, pentru nceput, departamente judecatoresti. n Moldova a
fost confirmata, n aprilie 1771, existenta divanului de giudecati, devenit ulterior
Departamentul giudecatii. n cealalta tara romneasca, Muntenia, cuprinsa si ea de
febra nnoirilor, a fost creat (mai 1772), Departamentul judecatii, existnd si un
departament II (civil).
Domnitorul Alexandru Ipsilanti a perseverat de asemenea, n directia
modernizarii dreptului. Opera sa este cuprinsa n Pravilniceasca condica, adoptata n
anul 1775 n care este reglementata organizarea instantelor judecatoresti. Acestea erau
structurate ntr-un sistem ierarhic, cu competente delimitate pe diferite trepte de
jurisdictie. Astfel:
1) divanul gospodaresc (domnesc); 2) judecatoria velitilor boieri; 3) al doilea
departament (doua departamente civile de acelasi grad); 4) al treilea departament al
vinovatilor (departament penal); 5) judecatori; Pentru judecatoria ot vel aga; 6)
judecatorii dupa judete.
Alexandru Ipsilanti a creat Departamentul criminalicesc si Departamentul
strainelor pricini, punnd n aplicare departamentul II (civil). De asemenea, rezulta
functionarea departamentului al II-lea (judecata divanului domnesc). Au fost facute
totodata si unele ajustari ale legislatiei existente.
2. Organisme judecatoresti
a) Judecatorii de judete. Pentru ca mpricinatii sa nu parcurga distante mari,
cheltuind si pierznd vreme, Al. Ipsilanti a ornduit si cte un judecator la fiecare
judet sau tinut pentru a judeca pricinile locuitorilor, adica vinovatii mai mici. n
acelasi context se prevedea ca vinovatii grave: ucideri (omucideri), preacurvie, rapiri
de fecioare, furtul de lucruri sfinte, urmau sa fie judecate la nivel superior, la domnie
de catre ispravnici mpreuna cu eczameniile lor. Judecatorul de judet, asadar, judeca
numai vinovatiile usoare, trebuind sa dea hotarre scrisa privitoare la pedeapsa
pronuntata.
S-a mentinut practica discriminatorie ca boierii cei mari sa fie judecati de
Divan, chiar daca fapta incriminatorie se petrecea pe teritoriul de competenta a
judetului; deci n aceste cazuri, att ispravnicul ct si judecatorul de judet, erau dati
deoparte.
b) Departamentele civile si departamentul penal
Cele doua departamente despre care s-a mai amintit, erau compuse din
judecatori cu stiinta si cu praxis, iar acestia judecau dupa pravila si obiceiul
11
Pravila este alcatuita si ea din cutuma, dar cuprindea si multe elemente de mprumut. Obiceiul pamntului indica
puternica si directa nrurire a traditiilor dreptului romnesc. Neincluderea multor elemente valoroase n pravile se
datoreaza faptului ca de regula cei care au redactat acele carti erau straini.
penala ostaseasca cu procedura ei, care cuprindea 475 articole grupate n doua carti si
anume, prima privea infractiunile si pedepsele, iar a doua procedura penala.
2. Institutiile de drept
a) Dreptul civil
Ca si n multe alte domenii, modificari nnoitoare au avut loc n aceasta
perioada si n ceea ce privea conditia persoanelor. Elementul om-cetatean apare acum
ca substanta a transformarilor caracteristice perioadei de tranzitie. Desi se mai pastrau
multe trasaturi din epoca anterioara, se remarca si atitudini noi. Constantin Callimachi,
lund act de modificarile ce se impuneau, preciza ca: persoana se zice, n legi, omul
ce are ntr-un stat stare politiceasca, adica politicesti drituri si ndatoriri. Astfel,
rezulta din aceasta conceptul modern de cetatean, ce avea drepturi si ndatoriri n
cadrul societatii. A urmat apoi Legea Caragea care stabilea unele criterii n
clasificarea persoanelor si anume: dupa noroc adica, oameni liberi, robi si
dezrobiti; apoi dupa fire barbati si femei; dupa etate; dupa capacitate (cei cu
discernamnt pe de o parte si risipitori si fara minte, pe de alta parte).
Pe linia introducerii de terminologii noi, nu lipsite de continut juridic,
Regulamentul Organic a nlocuit termenul de stapn de mosie prin acela de
proprietar, boierilor recunoscndu-li-se dreptul de proprietate asupra pamntului.
Legislatia reformatoare stabilea norme si n ceea ce privea vrsta, sexul si unele
incapacitati (L. Caragea). Vrsta era primul element de care se tinea seama n
exercitarea capacitatii.
- Pna la sapte ani copiii erau prunci;
- Pna la 14 anibaietii, si pna la 12 ani fetele erau, erau considerati
nevrstnici, si, deci nu puteau ncheia acte juridice, acestea putnd fi efectuate numai
de parintii lor sau de tutori;
- ntre 14 si 25 de ani tnarul era considerat sprevrstnic sau afilix, cu o
capacitate juridica limitata, aflndu-se n continuare sub tutela curatorilor;
- Sexuldeosebirea de sex era considerata de lege ca fiind dupa fire;
capacitatea juridica a femeilor continua sa fie mult redusa, iar participarea lor la viata
publica era exclusa.
Legea Caragea preciza expres ca numai boierii barbati se fac boieri,
judecatori si ocrmuitori obstesti, si tot ei erau cei ce puteau ndeplini functii
bisericesti.
Un loc aparte n legislatia vremii l-a ocupat starea civila, ntocmirea si pastrarea
actelor. n secolul al XVIII-lea, privitor la elementele de stare civila existau unele
reguli, si anume, preotii tineau condici pentru evidenta nasterilor, casatoriilor si
deceselor. Unele registre de aceasta natura s-au pastrat la mitropolii si episcopii. n
1785 au fost publicate n Moldova dispozitii prin care se interzicea preotilor din sate si
din orase sa cunune pamnteni cu robie sau robi cu pamntence, precizndu-se ca
n cazul oficierii nuntii nepermise, preotii sa fie caterisiti, iar casatoriile sa se anuleze.
Primele masuri generale referitoare la reglementarea actelor de stare civila n
Principatele Romne au fost introduse de Regulamentul Organic. ntocmirea si
pastrarea acestor acte ramneau n seama membrilor clerului, dar fiecare act trebuia sa
fie redactat n doua exemplare, unul din ele fiind depus la autoritatile civile (Tribunal,
Ispravnicie). Abia n 1865, n cadrul reformelor lui Alexandru Ioan Cuza, actele de
stare civila vor trece de la parohiile urbane si rurale la primariile orasenesti si satesti.
Caracterul laic al actelor de stare civila a fost apoi consacrat prin Constitutia din 1866.
Strns legata de familie, rudenia, nu a suferit schimbari substantiale n sistemul
normativ cutumiar. Continua a se face distinctie ntre rudenia naturala, izvorta din
filiatie, (cea creata de raporturi matrimoniale) si familia spirituala. La acestea se
adauga nfratirea cu diferitele ei forme.
Legiuirile din aceasta perioada cuprind reglementari de rudenie care nu difera
esential de cele precedente, deoarece aveau la baza principiile de drept canonic care
guverna nca institutia familie. Au fost reglementate probleme ca filiatiunea (copiii
legitimi, nelegitimi, legitimati sau adoptati) rudenia naturala (casatoriile)
adoptiunea etc. S-au conturat idei legislative privind functiile familiei: economica,
demografica, etnica, religioasa, pedagogica, psihologica. De asemenea, probleme
referitoare la divort, adulter.
La temelia familiei se afla casatoria pe baza de vointa reciproca, de legiuita
nsotire: Nunta iaste tocmeala unirii barbatului cu femeia spre a face copii
(L.Caragea II 16 f 1).
Totodata, prevederi valoroase privitoare la raporturile dintre soti, precum si a
celor dintre parinti si copii au fost introduse n legislatia vremii. Codul Callimachi
statornicea, spre exemplu, obligatia pentru parinti, privind cresterea si educarea
copiilor. Dominanta desprinsa din legiuirile timpului era aceea a pozitiei superioare a
barbatului (tatalui), pastrndu-se trasaturi traditionale cum erau: statornicirea
principiului responsabilitatii personale n domeniul civil si penal.
n privinta desfacerii casatoriei, att Codul Callimachi, ct si Legea Caragea
stabileau motivele de divort att n sarcina sotiei ct si a sotului.
b) Dreptul comercial
Acest domeniu a nregistrat un interes aparte pentru legislatia timpului, cu att
mai mult cu ct societatea se ndrepta spre un regim capitalist burghez, ce presupunea
intensificarea si diversificarea activitatilor comerciale. Principalele legi scrise au
abordat relatiile comerciale, mai trziu, potrivit evolutiei regimului economico-politic
din aceasta parte a Europei.
n Pravilniceasca Condica, n Codul Callimachi si n Legea Caragea sunt
reglementate relatiile comerciale. Regulamentul Organic proclama libertatea
comertului n interiorul celor doua Principate si ntre ele.
n Tara Romneasca pe la 1830 a fost redactat Codul Comercial Romn, avnd
la baza elemente anterioare, ntre care si dispozitii cuprinse n Regulamentul Organic.
Era un cod de tip burghez destul de evoluat pentru acel timp, continnd 595 de articole
n masura sa raspunda nevoilor reale ale societatii romnesti.
Alcatuitorii Codului au folosit si elemente din Codul Comercial Francez,
adaptate specificului si stadiului comertului romnesc12.
n Moldova sunt de asemenea de semnalat dispozitii si norme privind dreptul
comercial precum si jurisdictia comerciala, rezultnd din ofisuri domnesti, anaforale,
12
Ibidem, p. 302.
avocati cei ce au oarecare stiinta de pravila si care sunt cunoscuti de oameni cinstiti.
Organiznd n spirit modern instantele de judecata, Regulamentul Organic a
contribuit la afirmarea magistratilor de cariera, precum si la crearea conditiilor, mai
tehnic reglementate, a cailor de atac. Acestea s-au soldat cu rezultate satisfacatoare.
Spre exemplu, Regulamentul Organic prevedea ca toate cazurile de chemare n
judecata sa se faca n scris si sa se nainteze presedintelui judecatoriei de prima
instanta. n Regulamentul Organic al Moldovei, spre deosebire de cel muntean, se
admitea faptul n care cererea de chemare n judecata putea fi facuta verbal n anumite
cazuri minore.
Preocuparile de capetenie n materie de judecata n aceasta perioada erau:
sporirea eficientei mpartitorilor dreptatii si a auxiliarilor lor, accelerarea procedurilor
de judecata si combaterea procesivitatii justitiabililor; obiectivitatea judecatii etc.
Probele au capatat o importanta deosebita si ele, urmarindu-se sistematizarea si
reglementarea continutului lor, precum si folosirea unor modalitati adecvate n
obtinerea acestora (a probelor). ndeosebi Legea Caragea, prelund practici mai vechi,
a consacrat reguli ca: dovedirea afirmatiei; clasificarea dovezilor; sporirea importantei
probelor n proces. Toate acestea n scopul luarii unor decizii ct mai corecte.
Hotarrea judecatoreasca, de asemenea, constituie o preocupare de
mbunatatire si de perfectare a procedurii de judecata. Constantin Mavrocordat
poruncea ispravnicilor sai ca trebuie facut n asa fel nct cartea de judecata sa se
potriveasca cu rnduiala, adica motivarea sa corespunda cu solutia. Grija pentru
acest aspect a ajuns pna acolo nct de la Domnie s-au trimis norme de judecata
ispravnicilor, precum si formulare pentru carti de judecata, constatndu-se ca
asemenea acte juridice nu erau redactate bine.
Caile de atac si executarea hotarrii constituie o componenta la fel de
importanta n arealul procedurii, nregistrndu-se si n aceasta latura preocupari pentru
o mai buna derulare a actiunii judiciare, n conformitate cu progresul social-economic
din Tara Romneasca, si corespunzator cu mersul normelor de drept european. Se au
n vedere, opozitia, apelul, apelul la apel, executarea hotarrii etc. Se observa gama
larga a posibilitatilor si practicilor pe linie judiciara n privinta instituirii unei judecati
ct mai apropiate de spiritul legii, asa cum era ea.
TEMA a XII-a
REGULAMENTUL ORGANIC-MOMENT DECISIV IN
MODERNIZAREA DREPTULUI ROMNESC
n procesul de modernizare a dreptului romnesc un rol important l-a avut
Regulamentul Organic. Prin acesta s-a instituit o noua si temeinica Organizare
Judecatoreasca.
Au fost nfiintate instante judecatoresti care functionau pe temeiul despartirii
puterii ocrmuitoare de cea judecatoreasca. S-au stabilit norme privitoare la numirea
n functie a judecatorilor. S-a introdus principiul recunoasterii autoritatii lucrului
judecat. S-au stabilit norme referitoare la numirea n functie a judecatorilor. S-a
TEMA a XIII-a
DREPTUL N STATUL ROMN MODERN (1859-1919)
1. nfptuirea Unirii de la 1859/1862
Dupa cum se stie Unirea din 1859 s-a realizat sub auspicii internationale.
Conferinta de Pace de la Paris (1856), ce a urmat Razboiului Crimeii a pus n discutie
cererile repetate si insistente ale romnilor pentru unirea Moldovei si Tarii Romnesti,
urmarindu-se prin aceasta realizarea unitatii depline a romnilor, din cele doua tari
ntr-un stat de sine-statator, independent si suveran. Razboiul, ncheiat cu victoria
turcilor, sprijiniti direct de catre Franta si Anglia, afectase Tarile Romne prin
ocuparea lor de catre Rusia, care se autodeclarase protectoarea acestora.
Lucrarile Congresului/Conferintei de Pace de la Paris (1856) au hotart unele
probleme pozitive n privinta romnilor si anume: se recunostea dreptul de a se uni
cele doua tari Moldova si Valahia; restituirea catre Moldova a trei judete (Cahul,
Bolgrad si Ismail) din sudul Basarabiei, rapite de Rusia n 1812; organizarea moderna
a viitorului stat, ce urma sa se nfaptuiasca sub protectia celor sapte state garante, care
nlocuiau uniprotectoratul Rusiei; se mentinea, n schimb, suzeranitatea Portii asupra
celor doua tari ca si pna atunci, nsa limitata de protectoratul colectiv. Important si
inedit n Pacea ncheiata la Paris 1856, a fost participarea la tratative a unor state
europene ca Anglia, Franta, Austria, Sardinia si Prusia. Aceste tari plus Rusia si Turcia
s-au constituit n cele din urma ntr-un organism international ca puteri garante pentru
romni.
Soarta celor doua principate a fost hotarta mai clar dupa consultarea romnilor
din Moldova si Tara Romneasca n privinta formei de stat pe care o doreau.
Divanurile ad-hoc, constituite n acest scop s-au exprimat clar pentru statul unitar sub
conducerea unui domnitor. Dupa aceasta hotarre, reprezentantii celor sapte state,
ntruniti la Paris n Conventie (1858) au stabilit modul de organizare a viitorului stat
romn. Dezicndu-se n multe privinte de la hotarrile initiale, puterile garante nu au
mai sustinut unirea deplina a celor doua tari, ci de data aceasta au recomandat
constituirea unei uniri formale n care sa se pastreze vechea organizare, cu domnitori
separati, guverne, adunari elective, capitale separate etc. Unirea urma sa constea
doar n denumirea de Principatele unite ale Moldovei si Tarii Romnesti, precum si
n crearea Uniunii vamale, si a Comisiei juridice unite de la Focsani, Comisie ce urma
sa pregateasca legi comune.
Procedndu-se la alegerea domnitorului de catre adunarile elective ale
Moldovei si Tarii Romnesti acestea l-au ales pe Al. I. Cuza mai nti la Iasi (5
ianuarie 1859) si apoi la Bucuresti (24 ianuarie 1859).
Fara sa astepte ndemnuri din afara, Al. I. Cuza a ntreprins o seama de masuri
(reforme) menite sa consolideze actul nfaptuit, n ianuarie 1859. Au fost votate
proiecte de legi unitare de catre cele doua adunari elective; s-au organizat ministerele
pe principiul unitatii; au fost modificate institutii ca posta, telegraful, vamile, serviciul
sanitar; s-au creat organisme institutionale comune cu sediul la Bucuresti, viitoarea
capitala a Romniei. Recunoasterea dublei alegeri a dat un impuls si mai puternic
actiunilor pentru desavrsirea actului din 1859.
Al. I. Cuza a emis acte de valoarea constitutionala. Reamintim ca n decembrie
1861 cnd cele sapte state au recunoscut dubla alegere, prima masura a domnitorului
romn a fost aceea de a da o Proclamatie catre tara si de a convoca cele doua Adunari
n sesiune comuna pentru data de 24 ianuarie 1862, data nu ntmplator aleasa pentru
un asemenea moment. Caracterul solemn al Adunarii a constat n consacrarea unirii
depline si proclamarea statului Romnia. Tot n aceste mprejurari si cu scopul
consolidarii actului unirii, orasul Bucuresti a fost declarat capitala tarii, devenind
sediul institutiilor centrale si resedinta domneasca.
Un moment nsemnat la constituit elaborarea Statutului dezvoltator al
Conventiei de la Paris din 1858. Transformarile suferite n viata statului romn,
mplinirile numeroase datorate curajului si operativitatii cu care au actionat Al. I.
Cuza, Mihail Kogalniceanu si altii au facut necorespunzatoare legea de baza, care era
Conventia de la Paris, n conducerea si organizarea statului. Era nevoie de o lege
autohtona care sa raspunda noilor realitati. Astfel, n luna mai 1864 a fost elaborat
Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, socotit de unii specialisti ca prima
constitutie moderna a romnilor. A intrat n vigoare dupa acceptul puterilor garante.
Domnia lui Al. I. Cuza s-a ncheiat ntr-un mod neasteptat, prin determinarea
abdicarii lui, la 11 februarie 1866, de catre Coalitia liberalo-conservatoare. Masurile
reformatoare ale lui Cuza au strnit nemultumiri att n rndul marilor proprietari,
multi dintre ei parlamentari, precum si a puterilor garante. Pentru acestea din urma
Cuza actionase prea independent, ceea ce a facut sa nu mai fie sustinut si sa se
subscrie la abdicarea lui n ideea destramarii Statului Romn nfaptuit la 1859/1862,
care si dovedea viabilitatea.
a. Domnia
n conditiile realizarii statului modern romn se impunea reglementarea unui
sistem administrativ-politic unitar si a unei administratii modernizate, obligata sa
respecte dispozitiile organelor centrale. Aceasta centralizare s-a impus pentru nceput
din necesitatea aplicarii uniforme a reglementarilor administrativ-juridice, dupa care
avea sa-si faca loc descentralizarea.
Pe plan central, activitatea executiva era ncredintata domnitorului, iar dupa
1881, regelui, care o exercita prin guvernul sau si prin ministri, care erau numiti si
revocati de el. n timpul domniei lui Al. I. Cuza (1859-1866) cu deosebire dupa
aprobarea Statutului dezvoltator domnitorul a capatat puteri depline, ne fiind o domnie
constitutionala. Abia din 1866, ncepnd cu domnitorul Carol I, se va institui domnia
constitutionala.
Potrivit Statutului dezvoltator domnitorul (Cuza) cumula atributiile executive si
legislative, putnd emite decrete fara consultarea parlamentului. Mai concret, Statutul
prevedea ca puterea publica este ncredintata domnitorului si parlamentului. n
consecinta, puterea legislativa putea sa se exercite de catre domnitor mpreuna cu
parlamentul. Initiativa legislativa o avea nsa numai domnitorul, care pregatea
proiectele de legi cu concursul Consiliului de Stat. Proiectele de legi erau sustinute n
Adunarea electiva (parlament) de catre ministrii sau membrii Consiliului de Stat.
Domnitorul avea o seama de prerogative importante n conducerea statului.
Desi pe plan extern acestea erau limitate, din cauza suzeranitatii otomane, Cuza s-a
exprimat si n plan extern, ca si Carol I de altfel.
b. Parlamentul n noua sa exprimare si are radacinile n adunarile elective din
Moldova si Tara Romneasca, care unindu-se, n ianuarie 1862, au constituit
Parlamentul Romniei, unicameral. Dizolvarea acestuia de catre Al. I. Cuza n 1864 a
dus la constituirea noului parlament, de data aceasta bicameral, format din Adunarea
deputatilor si Adunarea ponderatrice (Senat).
c. Guvernul, sau Consiliul de Ministri a cunoscut o organizare pe baze
moderne n timpul domniei lui Al. I. Cuza. Acesta exercita puterea executiva n
numele domnitorului. Consiliul de Ministri era format din opt ministri si anume:
interne, finante, justitie, culte si instruirea publica, afaceri straine, lucrari publice,
razboi si control.
Pna n ianuarie 1862 Al. I. Cuza a domnit cu doua guverne, unul la Iasi si unul
la Bucuresti, potrivit prevederilor Conventiei de la Paris din 1858. ncepnd din
ianuarie 1862 a fost constituit guvernul unic pentru ambele principate, asa cum unice
au devenit Adunarea electiva si Capitala etc.
Guvernul exercita puterea executiva n numele domnitorului, apoi a regelui,
dupa ce Romnia a devenit regat (1881). Ministrii erau numiti si revocati de catre rege.
Ei raspundeau pentru actele proprii, precum si pentru actele venite de la rege si pe
care, n functie de competenta lor, le contrasemnau.
d. Consiliul de Stat, organism central menit sa consolideze guvernul.
Presedintele acestui organism era nsusi domnitorul. Consiliul de Stat a fost nfiintat
prin Legea din 8/20 ianuarie 1864, si desfiintat n anul 1866. Acest consiliu avea
menirea sa pregateasca proiectele de legi si de regulamente, precum si problemele ce i
se trimiteau de catre domnitor sau de ministri. Desi a avut o existenta efemera,
Consiliul de Stat s-a dovedit un instrument util n conducerea statului n acele vremuri
ceea ce privea cresterea rolului justitiei si nscrierea acesteia pe traiectoria unor norme
europene superioare. Spre exemplu, n Codul civil Romn elaborat n 1865, se
subliniaza faptul ca numai puterea judecatoreasca este aceea care va judeca, n virtutea
legii, si nu a domnitorului nici a lui Dumnezeu. Astfel, Legea urma a fi mai presus de
orice si de oricine. Iata asadar un pas semnificativ facut de dreptul romnesc n directia
prefacerii sale.
Acelasi Cod Civil a consacrat separatia autoritatii judecatoresti de cea
legiuitoare. Nu mai avea dreptul sa judece n instanta nici domnitorul, nici Divanul, ci
judecatorul; instanta judecatoreasca constituia singura institutie abilitata sa faca
dreptate.
b. Instantele de judecata. Organizarea si competenta
Prin noua organizare s-au pus bazele unui sistem juridic trainic si n
concordanta cu realitatile romnesti. Sintetiznd structura cestor institutii de drept
rezulta urmatoarea ierarhie:
1.Judecatoriile de plase sau ocoale;
2.Tribunalele judetene, ce judecau si dadeau sentinte n procese civile si
comerciale;
3.Curti de jurati n materie criminala;
4.Curti de apel;
5.Curti de casatie.
Aceste instante erau grupate n doua categorii si anume:
A. Instante ordinare, n care erau cuprinse Tribunalele din judet si Curtile de
apel
B. Instantele exceptionale sau speciale ce cuprindeau tribunalele comerciale,
curtile cu juri, judecatoriile de plasa, plaiuri sau ocoale; Curtea de Casatie si Justitie.
Judecatoriile functionau n plase, plaiuri sau ocoale, reprezentate de un
judecator si un ajutor. Orasele principale erau mpartite n mai multe ocoale, fiecare
ocol avnd cte o judecatorie. Judecator de plasa putea fi numita o persoana
(masculina), care se va distinge prin bunele purtari, va avea oarecare cunostinte de
lege si etatea cel putin de 25 de ani.
Dat fiind faptul ca judecatoriile rurale (de plasa) erau prea ndepartate ntre ele,
prin legea din 1879 au fost nfiintate judecatorii comunale, dar care nu peste tot au dat
rezultate.
Tribunalele de judet, create tot prin Legea organizarii judecatoresti, se
compuneau dintr-un presedinte, doi membri, un supleant, un procuror si un substitut,
unul dintre membri era numit judecator de instructie. Circumscriptia teritoriala a
tribunalului de judet era aceiasi cu a prefecturii judetului, cu exceptia Tribunalului
Bucuresti care era alcatuit din cinci sectii (trei civile, una corectionala si una
comerciala). Numarul sectiilor va fi marit n 1909 la sapte. Tribunalele din Iasi,
Craiova, Galati, Ploiesti, se compuneau din patru, respectiv trei sau doua sectii. S-a
avut n vedere si personal auxiliar: grefier, arhivar, registrator etc.
Curtea cu jurati a fost organizata initial prin Codul de procedura criminala din
1864. n 1868 s-a promulgat legea asupra constituirii acestei institutii, cu unele
modificari fata de conceptul initial. Astfel au fost nfiintate Curti cu jurati n fiecare
judet, dupa ce initial fusesera doar patru pe lnga Curtile de apel (Bucuresti, Iasi,
Craiova, Focsani).
Curtile de apel, organisme judiciare superioare tribunalelor, functionau n
Bucuresti (4), Iasi, Craiova si Focsani, cu circumscriptii teritoriale clar delimitate.
Fiecare curte se compunea din mai multe sectii (2-4), formate fiecare din cte cinci
membrii, dintre care unul era presedinte. Fiecare curte avea un procuror general si
attia procurori cte sectii erau n componenta unei Curti de apel. Hotarrile curtii se
luau de asemenea cu majoritate de voturi. n competenta Curtii si corpul inspectorilor
judecatoresti, cei ce inspectau judecatoriile, tribunalele si serviciile auxiliare, de buna
functionare a acestora, n spiritul legii.
Curtea de casatie, ca suprema instanta, se compunea dintr-un prim presedinte,
trei presedinti de sectie si doi consilieri. Legea organica pentru organizarea acesteia a
fost elaborata n anul 1861, constituind una dintre masurile reformatoare imediate ale
lui Al. I. Cuza. Era compusa din trei sectii: a reclamantilor; sectia civila (se pronunta
definitiv asupra recursurilor primite de la Sectia I a reclamantilor); sectia criminala, se
pronunta asupra cererilor de casare n materie penala.
Curte de casatie, care sanctiona cauze de drept privat, si de drept penal, devenea
nalta curte de justitie n cauze politice si altele cu caracter special.
Ca nalta Curte de Justitie, Curtea de Casatie judeca direct pe ministrii si naltii
functionari de stat (daca erau n culpa), care pna atunci erau de jurisdictia naltei
Curti si a Divanului Domnesc. Ea judeca si pe membrii partii judecatoresti si a
ministerului public. n asemenea cazuri hotara n fond.
De asemenea a fost pusa pe baze moderne institutia Corpul de avocati, prin
legea din 6/18 decembrie 1864. Si n cazul profesiei de avocat se cereau studii
superioare si origine sau naturalizare romna, precum erau reglementate numirile si
promovarile n aceasta functie.
Ca parte a mecanismului de stat, organizarea judecatoreasca din perioada ce a
urmat crearii statului modern romn, s-a concretizat prin masuri de reforma continua.
5.Opera legislativ a lui Al. I. Cuza
sale, care au constat ntr-o seama de legi adoptate n diferite domenii, opera
legislativa a constituit apogeul acestei activitati. Prin elaborarea codurilor de legi n a
doua parte a domniei s-a asigurat osatura dreptului romnesc modern, care va sta la
baza ntregului sistem juridic din perioada urmatoare, sistem consolidat apoi cu
Constitutia din 1866 si alte norme legislative.
Legislatia din timpul domniei lui Cuza ca si institutiile de drept create n cei
sapte ani de domnie, constituie o sinteza a evolutiei dreptului de dinaintea sa. Si
totodata s-au pus bazele institutiilor de drept modern, care vor dainui multa vreme si
vor impulsiona legislatia romneasca. n perioada 1859-1918 s-au nregistrat multe
realizari n domeniul dreptului, cu observatia ca cele mai multe si mai temeinice au
fost n timpul domniei lui Al. I. Cuza.
a. Codul civil
Dat fiind ramnerea n urma, comparativ cu Europa centrala si occidentala,
normele de drept civil prezentau o importanta deosebita prin necesitatea si
complexitatea lor. Normele de drept civil existente n acea epoca erau n multe privinte
depasite sub aspectul continutului, iar sub aspectul formei (sistematizarii) erau
dispersate.La cererea domnitorului Al. I. Cuza, Comisia Centrala de la Focsani a
alcatuit noul Cod civil la care ne vom referi n continuare. Codul Civil a fost adoptat n
anul 1864 si a intrat n vigoare la 1 decembrie 1865. n momentul publicarii acestuia sa numit Codul civil Al. I. Cuza, iar dupa abdicare a fost republicat sub titlul de
Codul civil romn. Consultnd si alte coduri (Frantei, Italiei, Belgiei) comisia
alcatuitoare a preluat unele elemente adaptabile situatiei din Romnia. n acelasi timp,
si n primul rnd, s-au pastrat o serie de dispozitii din legiuirile civile mai vechi
romnesti.
b. Codul comercial
Vechi de cnd lumea, normele comerciale au evoluat n raport cu acea latura
economica numita schimbul de produse sau comert. Formele de manifestare de-a
lungul timpului au fost foarte diverse, ajungndu-se datorita amplorii ce a luat-o viata
economica, la nevoia unor norme drastice, acoperite de legi scrise, cuprinzatoare si
amanuntite. n perioada de nceput, n sistemul dreptului burghez, dreptul comercial
era subsumat dreptului privat, desi se detasase chiar prin problematica lui. Eroarea
venea de la faptul ca schimburile de bunuri se faceau ntre persoane particulare, prin
exceptie cu statul.
Aparitia unor institutii tipice dreptului comercial si necunoscute celui civil, cum
sunt bursele de pe lnga trguri, transporturi feroviare, vnzari de la o piata la alta,
asigurarile, ntreprinderile industriale si bancare etc. au facut ca dreptul comercial sa
predomine asupra celui civil si sa se detaseze ntr-un domeniu juridic aparte,
necesitnd un cod al sau.
Prin codul la care ne referim sunt supravegheate actele si formele de comert;
se defineste profesia de comerciant, ca fiind o categorie deosebita, ntruct opereaza cu
valori si bunuri; de asemenea da un cadru juridic societatilor comerciale, obligatiilor si
contractelor sociale; reglementeaza creditul, titlurile de credit, precum si operatiile
bancare sau de bursa, faliment etc.
Un alt loc aparte prin noutatile oferite l-a ocupat si l ocupa sistemul bancar,
ajungndu-se la asa numitul drept bancar, care consacra comertul de bani (plati,
ncasari, operatiuni de schimb, depozite etc).
c. Dreptul penal
n momentul Unirii din 1859 n Tarile Romne erau n vigoare doua coduri
penale si anume: Condica criminaliceasca n Moldova, elaborata n 1826, n timpul
domniei lui Ionita Sandu Sturza, si Condica criminala si de procedura pusa n aplicare
n 1850 pe vremea domniei lui Barbu Stirbei Voda, n Tara Romneasca.
Unirea din 1859 a urgentat unificarea legislativa, aceasta fiind atunci imperios
necesara. Astfel a fost ntocmit noul si unicul Cod penal romnesc intrat n vigoare n
1865. Deci tot n timpul domniei lui Al. I. Cuza, care a si cerut elaborarea acestui cod.
Prin modul de atribuire a pedepselor, Codul penal romnesc a fost apreciat ca
13
14
TEMA a XIV-a
DREPTUL ROMNESC N PERIOADA
1919 - 1945
1. Generalitati
n cursul anului 1918, pe fundalul victoriei Antantei asupra Puterilor Centrale,
provinciile romnesti, aflate sub ocupatie straina, s-au unit cu patria mama Romnia.
Astfel, la 27 martie 1918, Basarabia, teritoriul romnesc dintre Prut si Nistru (rapit de
Rusia n anul 1812) s-a unit cu Romnia; la 15 noiembrie 1918 a procedat la fel
Bucovina (nordul Moldovei) care se afla n componenta Imperiului Austriac din anul
1775; iar la 1 decembrie 1918, ca o ncununare a procesului de desavrsire a statului
national unitar, Transilvania, ncorpornd Maramuresul, Crisana si Banatul, s-a unit cu
Romnia ntr-un entuziasm impresionant. Se constituia, astfel, Statul National Unitar
Romn, a carei recunoastere internationala s-a facut prin Tratatul de Pace de la Paris,
din anii 1919-1920.
Pentru poporul romn ncepea o etapa istorica noua, n care ntreaga avere
nationala devenea proprietatea romneasca, dupa cum erau adunate la un loc toate
potentele stiintifice creatoare. Romnia, un stat cu suprafata de 295.000 Km2, si cu o
populatie de peste 15,5 milioane de locuitori devenea o putere de marime mijlocie care
prin faptele ei economice sociale si de politica generala a constituit o pilda pentru alte
state, n perioada interbelica.
2. Organizarea de stat a Romniei interbelice
A stat sub semnul Constitutiei din 1923, care a consfintit regimul politic
burghez cu institutiile sale tipice: monarhie constitutionala, parlament bicameral,
administratia centrala a statului si administratia teritoriala etc.
a. Seful statului era monarhul, cu acelasi statut ca mai nainte. El conducea n
spiritul Constitutiei, conlucrnd cu Parlamentul si sprijinindu-se pe executiv, care era
guvernul. Monarhia n aceasta perioada a fost reprezentata de trei regi si anume:
Regele Ferdinand I care s-a aflat n fruntea statului romn din anul 1914 (anul mortii
lui Carol I) pna n anul 1927, anul decesului; a urmat la tron minorul Mihai I (6 ani)
nsotit de o regenta. n vara anului 1930 are loc Restauratia. Carol, fiul cel mare a lui
Ferdinand, s-a rentors n Romnia si s-a proclamat rege sub numele de Carol al II-lea.
El va domni pna n data de 6 septembrie 1940, cnd, n conditii de compromitere a
politicii sale, va fi nevoit sa abdice n favoarea fiului sau Mihai I.
Potrivit Constitutiei din 1923, regele avea puterea executiva, cu precizarea ca el
o exercita in mod regulat (precizat) de Constitutie cu prerogative ca: numirea sau
confirmarea n functii publice; ntocmirea de regulamente; era comandantul suprem al
armatei si conferea grade militare superioare; acorda decoratii; avea dreptul sa bata
moneda. Actele prin care regele exercita prerogativele sale n domeniul administratie
erau Decretele regale. Acestea trebuiau contrasemnate de ministrii de resort, care si
raspundeau juridic pentru ceea ce semna regele. Alte prerogative ale regelui, dar nu
cele din urma, erau: dreptul de a convoca Parlamentul n sesiuni extraordinare, de a
dizolva una s-au amndoua Camerele, de a numi si revoca pe seful guvernului.
n februarie 1938 a fost instituita dictatura regala, regim politic nedemocratic
determinat de evolutia situatiei internationale, dar si de ambitiile regelui Carol al II-lea
de a conduce n mod autoritar. Urmarea instituirii noului regim (de dictatura) a fost
desfiintarea partidelor politice (sistemul pluripartidist) si nlocuirea acestora cu un
singur partidFrontul Renasterii Nationalecondus de catre rege; Parlamentul a fost
mentinut formal, viata parlamentara caznd n derizoriu. Astfel a fost creat un regim
politic si de stat de vointa personala. Regele si-a nsusit o parte din prerogativele
parlamentare, le concentrase pe cele politice n formula unipartidismului, a impus o
noua constitutie si a modificat o seama de legi fundamentale.
O noua schimbare n sistemul politic la vrf a avut loc la nceputul lunii
septembrie 1940. Ca urmare a compromiterii politice a regelui Carol al II-lea si a
situatiei generale degradante cauzata de declansarea celui de-al doilea razboi mondial,
regimul politic carlist a fost ndepartat prin determinarea lui Carol II sa abdice (45
septembrie 1940). n fruntea statului a fost adus generalul Ion Antonescu, care va
pastra institutia monarhica, rege devenind, prin succesiune, Mihai, fiul lui Carol al IIlea.
Ion Antonescu, desi era seful guvernului, si-a arogat puteri exceptionale,
devenind n fapt Conducatorul statului. Regele tnar (19 ani), lipsit de experienta, mai
ales n vremuri de razboi, a fost marginalizat, pastrnd doar cteva prerogative
protocolare.
Al doilea razboi mondial prin finalitatea lui, a adus pentru Romnia nu numai
nfrngerea militara, ci mai ales schimbari radicale n viata politica si organizarea de
stat;
b. Parlamentul, institutie centrala si reprezentativa mai veche, a fost mentinut n
aceiasi structura bicamerala, cu mentiunea largirii lui ca urmare a ntregirii statului
romn. Cele doua camere componente ale Parlamentului erau Senatul si Camera
Deputatilor. Senatul era format din senatori alesi si senatori de drept, nominalizati
dupa statutul lor institutional. Ca urmare a abolirii votului cenzitar si introducerii
votului universal direct, secret si obligatoriu, Adunarea Deputatilor era aleasa de catre
toti cetatenii romni apti de vot.
n atributiile Parlamentului intrau: initiativa legislativa, dezbaterea si
elaborarea de legi, care erau sanctionate de rege.
c. Guvernul sau Consiliul de Ministri
buna a ei.
Opiniile fondate stiintific ale lui Andrei Radulescu s-au circumscris spiritului
vremii si vointei generale, Constitutia din martie 1923 prevedea printre altele: ,,Se vor
revizui toate codicele si legile existente n diferite parti ale statului romn si asigura
unitatea legislativa (art. 137)
Privitor la unificarea legislativa trebuie stiut ca aceasta s-a realizat prin doua
modalitati si anume: Prima a constat n extinderea aplicarii unor legi din vechea
Romniei pe ntreg cuprinsul tarii; cea de a doua s-a nfaptuit prin elaborarea unor noi
acte normative, unice, prin care au fost nlaturate reglementarile paralele. Prin
mbinarea celor doua metode s-a creat, n final, sistemul de drept al Romniei
interbelice.
4. Structura organismelor judecatoresti
n anul 1924 a fost elaborata Legea organizarii judecatoresti. Era aducere la zi
a legii din anul 1909. Astfel, organele puterii judecatoresti erau: Judecatoriile,
Tribunalele, Curtile de Apel, Curtile cu Jurati, nalta Curte de Casatie si Justitie, si
Jurisdictia Militara, care era organizata separat.
a) Judecatoriile nu se vor mai numi ,,Judecatorii de ocoale, ci simplu
judecatorii. Asa precizase Legea din 25 iunie 1924 privitoare la organizarea
judecatoreasca. Au fost nfiintate, n schimb, circumscriptii ale acestora. Personalul
Judecatoriei era compus dintr-un judecator si unul sau mai multi ajutori de judecatori.
S-a desfiintat postul de magistrat stagiar.
O dispozitie noua ce privea buna functionare a justitiei era aceea ca Judecata
se va face la resedinta judecatoriei nu ca pna atunci cnd judecatorul se deplasa n
localitatile cu pricina.
b) Tribunalele. Legea prevedea ca n fiecare capitala de judet va functiona un
tribunal, care, la rndu-i, cuprindea circumscriptiile judecatoresti. Tribunalele erau
alcatuite din una sau mai multe sectii. Fiecare sectie avea un presedinte, cel putin doi
judecatori de sedinta, unul sau doi supleanti, grefieri, impegati etc. Aceasta structura
era stabilita prin bugetul Ministerului de Justitie. Ca inovatie juridica a fost creat
postul de Judecator titular si a unei sectii de tutela.
Compunerea completului de judecata a cunoscut, pentru scurt timp, o inovatie si
anume aceea a introducerii judecatorului unic la tribunale, n prima instanta. Se
mentinea si completul de doi n materie penala si, contecios sau ca instanta de apel n
recurs.
c) Curtile de apel au crescut ca numar de la 4 la 12, nominalizndu-se n Legea
tribunalelor care faceau parte din circumscriptia fiecarei Curti. Aceasta se compunea
din una sau mai multe sectii, fiecare dintre ele avnd un presedinte si cinci consilieri,
plus alti trei (cel putin) pentru inspectiile judecatoresti.
Curtea de Apel judeca n complet de trei consilieri, lund decizii cu majoritatea
de doi, n cazurile apelurilor la procesele judecate de judecator si n apelurile penale.
n cazuri mai complicate, Curtea de Apel era obligata sa judece cu cinci consilieri.
d) Curtile cu jurati. Legea din 1924 stabilea ca n fiecare judet sa functioneze
5. Legislatia
a. Dreptul civil
Dupa realizarea Romniei ntregite, n anul 1918, Dreptul civil a fost supus unor
transformari importante att pentru unificarea legislatiei, precum si pentru punerea de
acord a legislatiei existente cu ideile sociale, economice si politice ce s-au ivit dupa
primul razboi mondial.
n problema persoanelor, legislatia a fost adusa la acelasi numitor, ncepnd cu
numele, ce individualiza persoana si continund cu actele starii civile, nationalitatea,
naturalizarea etc. Aceste aspecte au facut obiectul unor atente elaborari si nscrisuri n
noua legislatie. A fost adoptata legea unificatoare privind actele de stare civila (25
februarie 1928). Titlul II din Codul civil al lui Cuza din 1864 a fost modificat n sensul
extinderii acestuia. S-a schimbat ordinea materiei si s-au introdus norme noi. S-au
perfectat si completat textele existente si s-a procedat la clasificari mai sistematice.
Lucru lesne de nteles, elemente de procedura din vechiul cod nu mai corespundeau
noii epoci, de aceea printr-un sir de legi Codul civil din 1864 a capatat o nfatisare
noua.
Noua legislatie proclama deplina egalitate ntre soti, n ceea ce privea drepturile
civile. Era o chestiune de substanta juridica. Pe de alta parte s-au introdus ngradiri n
exercitarea dreptului de casatorie pentru anumite categorii de functionari, fiind vizati
ofiterii si membrii corpului diplomatic, carora li se impunea dovada unei averi (dote)
pentru a contracta casatoria.
Problema bunurilor a fost si ea luata n dezbatere aducndu-i-se corijari si
mbunatatiri: Constitutia din 1866 prevedea o gama larga de drepturi n ceea ce privea
proprietatea imobiliara. n conditiile de dupa primul razboi, din considerente morale
fata de cei ce luptasera pentru cauza unitatii nationale, s-a admis masura echitabila de
mproprietarire a unui numar nsemnat de sateni n detrimentul marii proprietati
private. Constitutia din anul 1923 nscria principiul (corespondent n vechea
constitutie) ca proprietatea de orice natura precum si creantele asupra statului sunt
garantate adaugnd ca ,,nimeni nu poate fi expropriat dect pentru cauza de utilitate
publica, dupa dreapta despagubire stabilita de justitie.
Rolul creativ romnesc s-a manifestat n interpretarea unor texte greu de
conciliat; prin aplicarea n domeniile cele mai variate a unor teorii generale sau a unor
maxime juridice; n lipsa unor texte de lege care sa rezolve problemele aduse n
judecata instantelor; n interpretarea ingenioasa a unor redactari legale sumare pentru
adaptarea lor la dezvoltarea tehnicii de interpretare folosita de instantele judecatoresti.
Solutiile jurisprudentiale si opiniile de doctrina au dus n cteva cazuri importante la
modificari legislative n materie succesorala, responsabilitate civica, substitutie
fideocomisara si dublul legat constitutional, abuzul de drept, validitatea actelor etc.
b. Dreptul procesual civil
Institutiile procedurale erau procesul si executia silita, care au fost supuse
modificarilor cerute de transformarile politico-statale. Au fost unificate legile din
vechea Romnie cu cele din provinciile unite cu tara. Totodata, au fost introduse