Boli provocate de bacterii

Foliculita
Foliculita este o infectie a foliculului pilos. Fiecare fir de par din organism creste dintr-un mic buzunaras numit folicul. Foliculita poate
aparea in orice parte a organismului acoperita de par. Totusi, foliculita apare cel mai frecvent la nivelul fetei, scalpului si zonelor aflate
in contact strans cu imbracamintea, cum ar fi coapsele si regiunea inghinala.
Cauze
Foliculita este de obicei produsa de bacterii, in special de tip stafilococic (Staphylococcus). Poate fi de asemenea produsa de drojdie sau
alte tipuri de fungi. Foliculita cauzata de fungi este adesea intalnita la persoanele care se apara cu greu impotriva infectiilor datorita
sistemului imun deficitar.
Adesea foliculita se dezvolta datorita unor leziuni la nivelul foliculului pilos. Barbieritul sau hainele care irita pielea pot produce leziuni
la nivelul foliculilor pilosi. Ei pot fi de asemenea obstructionati sau iritati de substante precum transpiratia, uleiurile de masina sau
machiajul. O data ce foliculii au fost lezati, probabilitatea ca ei sa se infecteze este mare.
Tratament
Cazurile usoare de foliculita se vindeca uneori fara tratament. Totusi, pot aparea recaderi sau foliculita se poate agrava. In cazul in care
foliculita se extinde sau reapare, trebuie consultat doctorul in vederea administrarii unui tratament adecvat.
Daca infectia este bacteriana si este:
- usoara, se poate incerca un unguent sau o crema cu antibiotic cum ar fi bacitracina, polimixina B sulfat (Polysporin),
clindamicina, eritromicina sau mupirocina (Bactroban). De asemenea, se mai pot utiliza substante antiseptice, cum ar fi iodura de
povidona (de exemplu, Betadina) sau clorhexidina
- profunda sau mai severa, trebuie administrate antibiotice sub forma de pastile. Doctorul poate prescrie dicloxacilina, eritromicina sau
cefalexina (de exemplu Keflex). Ciprofloxacina (Cipro) and ofloxacina (de exemplu Floxin) sunt folosite pentru anumite tipuri de
bacterii.
Daca infectia este cauzata de fungi:
- sunt necesare medicamente antifungice, cum ar fi fluconazolul (Diflucan), griseofulvina (Fulvicin-U/F sau Gris-Peg, de exemplu),
itraconazolul (Sporanox), sau terbinafina (Lamisil).
- medicul poate prescrie si un corticosteroid pentru a reduce inflamatia
- daca foliculita apare la nivelul scalpului sau barbiei, se poate utiliza un sampon pe baza de sulfura de seleniu 2.5%, seleniu 1%, sau
propilen glicol
- pentru cazurile rezistente sau recurente, terapia cu laser poate fi o optiune. Terapia cu laser distruge foliculul pilos si reduce procesul
de cicatrizare care urmeaza unei foliculite. Totusi, in zona tratata nu va mai creste par. Terapia cu laser este costisitoare.
Tratament la domiciliu
Folosirea unui sapun antibacterian pentru spalarea zonei infectate. Daca infectia este la nivelul scalpului sau barbiei, se poate folosi un
sampon pe baza de seleniu sau propilen glicol. Doctorul poate de asemenea prescrie un sampon pe baza de ketoconazol (Nizoral).
Aplicarea de comprese umede si caldute de 3 pana la 6 ori pe zi poate accelera vindecarea foliculitei si stopa pruritul (senzatia de
mancarime) sau durerea. Inainte de aplicarea unei comprese mainile trebuie spalate. Pentru prepararea unei comprese, se inmoaie o
bucata de panza curata sau de tifon in apa calduta. Ea se aplica pe zona infectata si se tine pana incepe sa se raceasca (de obicei intre 5 si
10 minute).
Compresele pot fi preparate cu:
- solutie Burow
- solutie de otet alb, 15 ml de otet alb si 315 ml apa
In cazul foliculitei, adresarea la medic se face daca:
- foliculita se extinde sau reapare
- apar si alte simptome, cum ar fi febra peste 38 grade C, eritem (roseata), tumefiere, temperatura locala crescuta sau durere severa la
nivelul zonei infectate
Profilaxie
Exista o serie de pasi care trebuie urmati pentru impiedicarea dezvoltarii, extinderii si reaparitiei foliculitei:
- spalarea in fiecare zi cu un sapun antibacterian. De asemenea, dusul dupa exercitiul fizic sau lucrul cu substanate chimice este
obligatoriu
- se recomanda evitarea folosirii in comun a prosopului sau a buretelui de baie sau a altor obiecte personale. In cazul in care o persoana
are foliculita, ea trebuie sa foloseasca un burete de baie curat si un prosop nou de fiecare data cand face baie
- scarpinarea la nivelul zonei infectate este interzisa. Microorganismele care produc foliculita pot fi astfel depozitate subunghial si
raspandite in alte zone ale corpului sau la alte persoane
- spalarea frecventa a mainilor inclusiv la nivel subunghial, in special in cazul in care o persoana sau cineva de care persoana respectiva
are grija are o infectie de piele
- in cazul foliculitei, barbieritul in zona infectata trebuie evitat. In situatiile in care barbieritul este absolut indispensabil, lama trebuie
schimbata de fiecare data. Trebuie incercate creme depilatoare si lotiuni care indeparteaza firul de par fara a fi necesara folosirea lamei
de ras. Totusi, nu este recomandabil ca aceste produse sa fie utilizate mai mult de o data sau de doua ori pe saptamana
- purtarea de haine largi. Hainele stramte blocheaza eliminarea transpiratiei si bacteriilor si faciliteaza stagnarea lor la nivelul pielii
- a se evita folosirea uleiurilor. Uleiurile favorizeaza cantonarea bacteriilor la nivelul porilor din piele si astfel pot produce foliculita.
Evitati folosirea substantelor grase la nivelul tenului
- utilizarea unui deodorant cu actiune moderata. Deodorantele puternice pot contribui la aparitia foliculitei
- dupa folosirea dusurilor publice sau izvoarelor de apa termala, trebuie facut imediat dus cu sapun si folosit un sapun antibacterian. In
cazul bailor personale, trebuie urmate instructiunile producatorului pentru a le mentine curate.

Furunculul reprezinta o infectie de natura stafilococica a foliculului pilo-sebaceu (implica, deci si firul de par si glandele sebacee asociate
lui). Infectia trece prin toate fazele specifice unui proces inflamator: creste temperatura locala, zona se inroseste, devine dureroasa,
edematiata. Treptat se formeaza o colectie locala lichidiana ce devine purulenta in 4-7 zile.
Cele mai frecvente localizari ale furunculelor sunt tegumentele fetei, gatului, regiunii axilare, umerilor si feselor. Daca se formeaza la
nivelul pleoapei, se numeste orjelet (urcior).
In cazul in care furunculele apar in grup, situatia devine mai complicata, (atat din punct de vedere al diagnosticului cat si al tratamentului)
putand fi de fapt vorba de furunculoza sau carbuncul (furuncul antracoid).
Cauz
Evolutia unui furuncul este de obicei de 10-14 zile iar semnele sunt atat locale cat si generale.
La nivel tegumentar, furuncul debuteaza ca o colectie supradenivelata, dureroasa, eritematoasa, de consistenta dura, cu dimensiuni
reduse (1-2 cm). Zona este foarte pruriginoasa si precoce apare senzatia de arsura locala. In urmatoarele zile zona tumefiata isi mareste
dimensiunile, devine mai moale si mult mai dureroasa, iar in urmatoarea faza va aparea o flictena galbuie in varful furunculului (sugerand
existenta subiacenta a puroiului). Pe parcursul urmatoarelor 3-4 zile, furunculul poate fistuliza spontan cu eliminarea puroiului si a
materialului necrotic celular. Fistulizarea este insotita de intensificarea durerii. In absenta tratamentului chirurgical de specialitate,
furunculul se vindeca, lasand o cicatrice inestetica.
Semnele regionale si generale sunt reprezentate de: limfangita si limfadenita (implicarea in procesul infectios a vaselor si ganglionilor
limfatici), aparitia febrei (in general 38-39), chiar a frisonului (insotit de alterarea starii generale) insa nu insotesc boala de baza decat in
situatii grave (iar astfel de situatii sunt rare).
Complicatiile ce apar sunt: suprainfectarea furunculului (cu streptococ, devenind erizipel), diseminarea infectiei la distanta sau
dezvoltarea altor furuncule in jurul celui initial.
Pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze unui serviciu medical specializat imediat ce starea de sanatate se agraveaza sau semnele locale se
intensifica, astfel:
- apare febra, frisonul (semnifica pasajul circulator al germenilor)
- durerea se intensifica
- tegumentul din jurul furunculului devine excesiv de hiperemiat sau apar striatii rosii in jurul lui
- furunculul nu fistulizeaza
- exista probleme cronice de sanatate: diabet zaharat, probleme cardiace, imunodepresie (datorata unor afectiuni sau aparuta ca rezultat
al unor tratamente cu corticoizi sau citostatice)
De retinut!
Desi furunculul in sine nu este o afectiune care sa impuna tratament medical de urgenta, pacientii care au o stare de sanatate alterata si
fac febra mare dupa aparitia furunculului sunt totusi sfatuiti sa se duca la camera de garda pentru a trata corespunzator infectia.
Tratament
La domiciliu-Specialistii recomanda pacientilor o serie de masuri ce, corect aplicate, pot sa amelioreze simptomatologia locala si pot
favoriza procesul de vindecare:
- Aplicarea locala de comprese calde si introducerea furunculului in apa calda. Astfel se va diminua durerea si se favorizeaza acumularea
puroiului spre suprafata zonei tumefiate. Dupa ce furunculul dezvolta zona superficiala de puroi, prin contactul repetat cu apa se grabeste
fistulizarea. Aceasta se produce in aproximativ 10 zile de la aparitia infectiei. Compresele calde se pot realiza prin introducerea unei
bucati de material textil (de preferinta bumbac - datorita proprietatilor absorbante) in apa calda si apoi stoarcerea excesului de apa. Astfel
compresa se aplica local, prin tamponare delicata.
- Folosirea pentru igiena locala a unui sapun antibacterian. Acest sfat este util in special dupa ce furunculul a fistulizat si puroiul a fost
eliminat. De asemenea, se pot aplica pe zona restanta diverse unguente si creme cu proprietati antibacteriene si apoi un bandaj steril.
Zona infectata trebuie spalata de 2-3 ori/zi, dezinfectata corespunzator si acoperita cu comprese calde pana se vindeca.
- Nu se recomanda inteparea furunculului cu un ac sau agresarea lui in orice alt fel. De obicei, astfel de proceduri nu fac decat sa
suprainfecteze furunculul, agravand afectiunea. Tratamentul devine mai complicat, iar procesul de vindecare mai anevoios.
Tratamentul medical de specialitate trebuie instalat ori de cate ori se suspicioneaza dezvoltarea unei infectii grave. Pentru obiectivarea
acestei situatii trebuie sa se realizeze hemograme si hemoculturi pentru a decela prezenta bacteriei in puroi si in sange. In situatiile cu
adevarat grave medicul poate recurge la antibioterapie. Antibioticele se administreaza in functie de rezultatele antibiogramei - un test
special realizat folosind lichidul drenat din furuncul (in conditii de asepsie) si care poate stabili spectrul antibioticelor la care germenele
este sensibil. Pe baza acestor date se recurge la un anumit antibiotic. Totusi, pana la sosirea rezultatelor antibiogramei, tratamentul initial
trebuie sa contina penicilina sau eritromicina.
In cadrul tratamentului general se pot administra, la nevoie, analgetice si antipiretice de intensitate medie (daca acestea au un efect
intens si de lunga durata, pot masca o eventuala agravare a starii de fond).
O etapa importanta a tratamentului este preventia. Astfel, tratamentul profilactic implica:
- igiena regiunilor piloase
- tratarea corespunzatoare a ranilor minore aparute la nivel tegumentar
- spalarea separata, la o temperatura cat mai ridicata a hainelor, prosoapelor, asternuturilor persoanelor cu astfel de infectii
- pastrarea starii de sanatate in parametrii optimi.

Zabaluta se caracterizeaza prin pleznituri ale pielii si mucoasei bucale la nivelul colturilor gurii, care, netratate se
adancesc si se acopera cu aceleasi depozite albicioase ca n cazul "margaritarelului".

Boli provocate de virus

Herpes
Cauzele aparitiei herpesului
Este o boala foarte raspandita putand sa apara atat la copii cat si la adulti. Ea este produsa de un virus care dupa multiplicare se poate raspandi pe calea
sangelui in diferite organe. Infectia cu herpes variaza de la forme moderate (o infectie la ochi sau la buze) la forme grave.
Manifestari ale aparitiei herpesului
Aparitia herpesului poate da o stare de indispozitie generala, somnolenta sau insomnie, dureri de cap, nervozitate, scaderea poftei de mancare, greturi,
frisoane, cresterea temperaturii sau dureri in muschii coloanei vertebrale ce se accentueaza la extensia capului, dar toate aceste simptome dispar in 3-5
zile de la debut.
In cazul pielii si a mucoaselor apare o eruptie de mici basicute cu lichid clar care se rup cu usurinta, lasand eroziuni ce se vindeca in cateva zile. Pe toata
durata bolii sau chiar putin inainte de aparitia ei, bolnavul are senzatii de arsura sau mancarime locala.
Vindecarea se face in 11-12 zile, dar dupa vindecare virusul ramane in organism si poate recidiva. Daca organismul este slabit datorita unei alimentatii
necorespunzatoare (mai ales cu carne grasa sau salam), datorita unui efort fizic, datorita stresului, unor expuneri succesive la soare sau datorita altor
cauze atunci herpesul reapare.
De asemenea, un herpes este amplificat de boli concomitente ca diabet zaharat si tuberculoza sau apare in forma de Zona Zoster, cu dureri greu de
suportat.
Reaparitia frecventa a unui herpes pe buze indica de fapt si o lipsa de fier in organism, lipsa ce slabeste sistemul imunitar. Daca organismul are o putere
de aparare normala, un sistem imunitar bun, el stapaneste eficient agresivitatea virusului, infectia fiind stinsa pentru o perioada indelungata.
Totusi, este o boala ce nu trebuie ignorata, caci prezenta virusului in organism poate conduce la multe complicatii. Astfel, localizarea la ochi poate duce
la opacitate corneana sinonima cu pierderea vederii. De asemenea, copii mici contaminati de la mama pot pastra acest virus toata viata.
Recomandari in cazul aparitiei herpesului

Repaos fizic de 1-2 zile mai ales la cei cu imunitate scazuta, la cei aflati in convalescenta dupa alte boli, la cei bolnavi sau la copii.

Alimentatia va fi formata din cat mai multe legme si fructe proaspete, in special cele bogate in vitaminele A, C si E. In primele zile de boala
sunt excluse alimentele care contin grasimi caci ele grabesc aparitia eruptiei.
Fumatul este exclus pe toata durata puseului eruptiv.

Se beau infuzii din plante medicinale (urzica, patlagina ingusta, revent etc). Infuziile se fac cu o lingurita planta la o cana cu apa. Se beau
doua cani pe zi, incet, inghititura cu inghititura. Se mai recomanda infuzii de amestecuri de plante, doua cani pe zi: radacina de stejar, musetel, salvie si
sulfina in parti egale sau urzica, rozmarin, patlagina si fumarica in parti egale.

Tinctura de galbenele, 20 picaturi, de trei ori pe zi.

Se unge locul de aparitie al herpesului cu alifie de galbenele, alifie de roinita, alifie de propolis sau ulei de sovarf.

Se pun comprese si tamponari cu decoct de brusture sau infuzie de musetel. Se mai recomanda comprese cu argila rece.

In cazul herpesului localizat la buze, se poate unge locul afectat cu albus de ou batut spuma (de trei pana la sapte ori pe zi).
In cazul herpesului genital se fac spalaturi cu frunze de nuc sau cu pelin si tamponari de mai multe ori pe zi cu suc de lamaie sau otet de mere

si miere.

Pentru a-i feri pe cei din jur de imbolnavirea cu herpes trebuie remarcat faptul ca veziculele herpetice contin mari cantitati de virus, care supravietuiesc
panala 7 zile si ele pot fi transmise prin saliva.
Virusul poate afecta mai ales persoanele cu afectiuni concomitente, cu sistem imunitar slabit, gravide, copii mici cu probleme de sanatate, rahitici,
distrofici, convalescenti, etc.

Verucele
Mica tumora cutanata benigna provocata de un virus de tip papillomavirus.
Diferite tipuri de veruca - Extrem de frecvente, verucile pot lua forme multiple:
- condiloamele genitale sau vegetatiile veneriene, denumite in mod obisnuit, "creasta de cocos", constituie o varietate de veruca.
- verucile plane sunt frecvente mai ales la copii, adolescenti si subiectii imunodeprimati. Acestea sunt mici ingrosari, abia proeminente, cu suprafata
relativ neteda, de culoare rozalie. Uneori dispuse linear, afecteaza mai ales fata,spatele mainilor, bratele, genunchii si fata anterioara a gambelor. Ele
persista timp de mai multe luni, chiar mai multi ani si pot disparea spontan dupa ce s-au inconjurat de un halou inflamator pruriginos.
- Verucile plantare pot lua doua forme. Forma obisnuita sau mirmecia este putin proeminenta, cu marginea hiperkeratozica (groasa, tare, uscata),
dureroasa la apasare; ea seamana cu o batatura si are mai curand tendinta de a creste in profunzime. Cea de a doua forma cuprinde mici elemente
hiperkeratozice grupate in mozaic si nedureroase.
- Verucile seboreice, desi acesta este numele consacrat prin folosirea repetata, nu sunt de origine virala. Foarte frecvente, ele ating in general subiectii
trecuti de 50 de ani. Adesea multiple, verucile seboreice sunt amplasate in principal pe fata, pe spate si pe piept. Veruca seboreica ia forma unei leziuni
foarte bine delimitate, cu suprafata catifelata sau foarte putin aspra, impestritata de orificii pilosebacee dilatate. Culoarea sa variaza de la galben-deschis
la negru.
- Verucile vulgare sunt proeminente, de forma emisferica. Suprafata lor este concomitent mamelonata si hiperkeratozica, uneori brazdata de fisuri. Ele
apar pe spatele mainilor si degetelor, eventual in jurul unghiilor si sub ele, riscand atunci sa le dezlipeasca. Verucile vulgare ale fetei au un aspect diferit,
filiform.
Evolutie - Verucile sunt contagioase prin simplul consult, dar gradul lor de contagiozitate este foarte variabil dupa papillomavirusul in cauza, dupa
localizarea verucii; incubatia lor este foarte lunga (mai multe saptamani). La anumite persoane, verucile tind sa prolifereze, uneori in numar mare, prin
autoinoculare (transportul virusului de la un punct la altul prin scarpinat sau, in cazul fetei, prin ras). verucile dispar spontan, dar uneori numai dupa mai
multi ani. Factorii psihologici joaca un rol in disparita lor, ceea ce explica succesul si eficacitatea unei multitudini de tratamente empirice. Totusi,

recidivele sunt frecvente.

tratament - verucile plantare si vulgare sunt distruse cu azot lichid; aplicatia trebuie sa se faca in mod suficient de indelungat (timp de 1-2 minute). Mai
rar, veruca se distruge sub anestezie locala, cu bisturiul electric(electrochirurgie) sau cu laserul cu dioxid de carbon. De asemenea, se mai poate incerca
un decapaj cu ajutorul vaselinei salicilate in proportie de 10 sau 20%. Alte tratamente, mai toxice si uneori contraindicate la femeia gravida, nu sunt
justificate decat in formele foarte profunde (veruci foarte numeroase si care acopera o suprafata cutanata importanta) si recidivante: aplicarea de
podofilina, aplicarea locala sau luarea pe cale orala de medicamente retinoide etc. Tratamentele generale ca imunomodulatoarele (medicamente care
permit intarirea imunitatii) sau interferonul mai pot fi, de asemenea, incercate. Tratamentul verucilor seboreice este facultativ si consta, dupa numarul si
grosimea lor, fie in distrugerea prin crioterapie (zapada carbonica, azot lichid), fie in electrocoagularea lor cu laserul cu dioxid de carbon.
Boli provocate de paraziti
Scabia
Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie;
acarienii scabiei nu pot zbura sau sari, ei miscandu-se foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda umana. In acest
timp, acestia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de pat, si prin alte articole de uz casnic si personal

Cauze

Scabia este cauzata de acarianul Sarcoptul scabiei. Acarienii ce produc scabia sunt atrasi de caldura si mirosul corpului uman. Femelele de acarieni
patrund in piele, sapand mici tunele ca niste firicele, care uneori sunt vizibile. Parazitii depun ouale in aceste tuneluri.
Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei
nu pot zbura sau sari, ei miscandu-se foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda umana. In acest timp, acestia se pot transmite altor
persoane prin haine, lenjeria de pat, si prin alte articole de uz casnic si personal.
Sarcoptul scabiei patrunde foarte repede pe sub piele, in special in zonele aspre sau cu pliuri cutanate (incretite), ca de exemplu la nivelul coatelor,
articulatiilor metacarpiene (incheieturilor degetelor) si genunchilor. Atingerea si gratajul (scarpinatul) zonei infestate cu scabie, poate raspandi boala si
in alte parti ale corpului. Dupa patrunderea sub piele, o femela de acarian depune intre 10-25 de oua inainte sa moara. Ouale se transforma in larve 3
zile mai tarziu. Aceste larve se deplaseaza pe suprafata pielii si devin adulti in 14-17 zile. Acest ciclu continua pana acarienii sunt distrusi.
Sarcoptii scabiei care infesteaza omul nu infesteaza cainii sau alte animale. Similar, acarienii scabiei transmisi de la animale nu supravietuiesc si nu se
reproduc la oameni. Totusi, ei pot trai suficient la oameni, ca sa cauzeze urticarii pruriginoase (alergii care produc mancarimi) sau produc papule in
cateva zile.
Perioada de incubatie si de contagiozitate
Scabia este contagioasa. Persoanele cu scabie pot transmite parazitii altor persoane, inainte si dupa aparitia simptomelor, atata timp cat raman infestate
si netratate. Dupa prima infestare, trebuie sa treaca cateva saptamani, inainte de prezentarea primelor simptome. Pacientul este contagios in aceasta
perioada care este cunoscuta ca si perioada de incubatie.La o noua infestare cu sarcoptul scabiei, vor trece cel mai probabil 2 sau 3 zile pana la
dezvoltarea simptomelor.
In cazul scabiei bolnavul prezinta o piele pruriginoasa si iritata, simptomele intensificandu-se pana ce parazitii sunt omorati.Mancarimea
(pruritul) - de obicei debuteaza prima. Deseori devine mai pronuntata noaptea sau dupa baie si cateodata este confundata cu pielea
uscata. Mancarimea este cauzata de catre reactia alergica fata de acarianul scabiei. Uneori mancarimea este foarte intensa, mai ales la
copii si la varstnici.
Pielea iritata are aspectul unei eruptii cutanate (rash), iar la nivelul zonei de piele sensibila,se observa niste urme mici curbe. Aceste
simptome apar ca urmare a saparii de catre acarieni de tuneluri, pe sub straturile superioare ale pielii. Uneori se poate observa o mica
flictena (basica) sau chiar parazitul insusi, care arata ca si un punct mic negru, la capatul leziunii. Aceste urme pot fi dificil de vazut dupa
ce zona a fost gratata (scarpinata). Sugarii pot sa prezinte numai piele rosie si inflamata, uneori cu mici flictene dureroase.
Simptomele se dezvolta cel mai probabil:
-intre degete si fata palmara a incheieturii mainii
-pe partea exterioara a cotului si in plica cotului
-in jurul taliei si ombilicului
-pe fese
-in jurul sfarcurilor, liniei sutienului, pe partile laterale a sanilor
-pe organele genitale (la barbati).
La sugari si copiii mici, pielea pruriginoasa si iritata poate aparea, de asemenea:
-in jurul scalpului sau pe scalp, pe gat si fata
-pe palme, talpi.
Adesea primul simptom observat la sugari, este reprezentat de cateva vezicule mici la nivelul acestor zone.
Portiunile de piele sensibila, denumite leziuni secundare, se dezvolta mai tarziu in evolutia bolii. Aceste leziuni includ:
-leziuni de grataj, cateodata acoperite de catre o crusta; gratajul leziunii poate irita si ulcera pielea
-zone de piele rosie, uscata , solzoasa, iritata
-scabia nodulara: aceste leziuni sunt reprezentate de mici zone elevate, rosiatice maronii (noduli); nodulii se pot dezvolta in zonele
acoperite ca si plica cotului, intre fese, pe scrot si penis; nodulii sunt pruriginosi si pot persista saptamani sau luni dupa debutul scabiei.
Sugarii si varstnicii prezinta in mod special, risc crescut pentru a dezvolta aceste leziuni, deoarece nu pot fi tratati imediat. Simptomele
aparute precoce la sugari si la varstnici sunt trecute neobservate sau sunt confundate cu alte afectiuni.
Cea mai frecventa complicatie a scabiei este reprezentata de infectia bacteriana a pielii numita impetigo. Aceasta apare mai des in cazul
gratarii intense a pielii. Foliculii pilosi se pot de asemenea infecta (foliculita). Antibioticele pot fi necesare pentru a trata infectia bacteriana
cutanata. Pielea poate deveni ingrosata, rosie si scuamoasa sau lucioasa, datorita gratarii persistente.
Rar, scabia incrustata (norvegiana), o forma grava de scabie, se poate dezvolta. De obicei, aceasta forma de scabie este mai frecventa la
persoanele cu sistem imun deficitar. De exemplu, cateva persoane infectate cu HIV au dezvoltat o infestatie extrema cu zeci de mii de
acarieni; pe de alta parte in randul oamenilor sanatosi infestatia se limiteaza de obicei la 1015 acarieni.
Se consulta medicul daca:
-membrii familiei dezvolta brusc mancarimi predominant nocturne, care nu dispar in 3-4 zile

-apar efecte adverse severe dupa folosirea oricarui produs in tratamentul scabiei
-mancarimi care dureaza mai mult de 4 saptamani dupa terminarea tratamentului; dupa un tratament de succes, mancarimea persista 2-4
saptamani ca rezultat al unei reactii alergice la acarienii scabiei contactati anterior
-apar semnele unei infectii ale pielii. Acestea cuprind:
-intensificarea durerii, turgescenta, caldura, roseata
-sensibilitate cutanata
-fasii rosii care se extind departe de zona afectata
-eliminarea continua de puroi
febra de 37,8C sau mai mare fara nici o cauza.
In cazul suspectarii scabiei, se adreseaza medicului cat mai curand posibil, pentru instituirea tratamentului. Intarzierea tratamentului mareste riscul ca
scabia
sa
se
transmita
si
la
alte
persoane.
Scabia
nu
dispare
de
una
singura.
Scabia poate fi vindecata doar prin utilizarea cremelor si lotiunilor prescrise de medic. Medicamentele neprescrise nu sunt suficient de tari pentru a
ucide acarienii. Majoritatea cremelor si lotiunilor sunt aplicate pe intreg corpul de la gat in jos. La copiii mici, medicamentele se aplica si pe scalp, fata
si gat, avand grija sa se evite zona din jurul gurii si ochilor. Medicatia este lasata sa actioneze 8-14 ore si apoi este spalata.
Copiii se pot intoarce la gradinita sau la scoala, dupa ce tratamentul s-a efectuat complet si cremele au fost spalate. Tratamentul dureaza 1-3 zile in
functie de medicatia utilizata.
Medicul de familie poate indica examinari la 2 si 4 saptamani dupa completarea tratamentului, pentru a se asigura ca scabia s-a vindecat.Scabia
nodulara persistenta, poate fi tratata prin injectarea de steroizi in noduli. In putine cazuri, produsele pe baza de gudron sunt aplicate pe
noduli.Mancarimea va persista zile sau saptamani dupa ce acarienii au fost distrusi cu succes. Aceasta mancarime este cauzata de o reactie alergica
continua, fata de muscaturile acarienilor. Medicul poate recomanda antihistaminice (ca si Benadryl), creme pe baza de corticosteroizi si in cazuri grave,
tablete pe baza de corticosteroizi, pentru a combate mancarimea. Reactia alergica va disparea treptat.
De retinut!
Oricine a avut un contact fizic apropiat cu o persoana infestata cu scabie, ar trebui tratata. Acestia cuprind persoanele care coabiteaza in aceiasi casa,
incluzand pe cei care au avut un contact interuman direct intim, prelungit (dormit, imbaiere sau imbratisari) cu persoanele infectate.
Profilaxie
Sa se evite contactul direct intim (piele-piele) cu cineva care are scabie, la fel si cu obiectele de uz personal ale individului infectat; aceasta va ajuta la
prevenirea receptivitatii scabiei. Persoanele infectate cu scabie sunt incurajate sa fie precaute, evitand transmiterea acarienilor scabiei altor persoane.
Toate persoanele din casa, care au avut contact direct cu persoane infectate cu scabie in ultimele luni ar trebui tratate. Acestia cuprind in mod obisnuit
toti locatarii imobilului, chiar daca ei nu prezinta simptome (poate dura 4-6 saptamani dupa ce o persoana este infestata pentru a dezvolta
simptomele).Este importanta dezinfectia lenjeriei de pat si a hainelor persoanei infectate, pentru a distruge orice acarian viu, imediat ce tratamentul
prescris este inceput.
Medicamentele eliberate fara reteta pentru scabie
Nu exista nici un medicament neprescris, care sa vindece infestatia cu scabie. Medicamentele eliberate fara reteta nu sunt suficient de puternice sa
distruga parazitii. Daca este suspectata scabia, sa nu se foloseasca medicamente neprescrise inainte de a apela la consultul medicului, deoarece s-ar
putea ingreuna diagnosticul bolii.
Medicamente eliberate fara reteta pentru mancarimi
Se poate folosi unul din urmatoarele medicamente eliberate fara reteta (neprescrise) pentru a combate mancarimile produse de scabie:
-cremele pe baza de corticosteroizi (ca si crema cu hidrocortizon); acest tip de medicatie poate determina ca leziunile scabiei sa arate diferit si astfel
diagnosticul sa fie dificil pentru medic. Se recomanda sa se foloseasca medicatia numai dupa ce medicul a examinat i a diagnosticat boala.
-antihistaminicele orale (ca de exemplu Benadryl); aceste medicamente nu vor interfera cu diagnosticul sau tratamentul scabiei.
Prescrierea de permetrin (Elimite) crema sau lotiune, este cea mai frecventa medicatie folosita pentru tratarea scabiei. Spre deosebire de cel mai toxic
produs numit lindan, permetrinul este considerat sigur pentru copiii mai mici de doua luni. Numai permetrinul, crotamitonul si alifia pe baza de sulf,
sunt considerate sigure pentru tratamentul copiilor mai mici de doi ani.
Lindanul este uneori folosit ca si optiune secundara de tratament, pentru grupuri de persoane bine precizate. Trebuie folosit numai intr-o singura
aplicare, exact cum este indicat. Lindanul nu este recomandat sugarilor, varstnicilor si persoanelor cu greutate mai mica de 49,9 kg sau indivizilor cu
sistem imun deficitar. Samponul Lindan si lotiunea, nu sunt disponibile in toate tarile, pentru tratamentul paduchilor si scabiei.Scabia incrustata
(norvegiana)

o
forma
rara,
deseori
necesita
tratamente
multiple,
cateodata
mai
mult
de
un
tratament.
Cremele pe baza de corticosteroizi, antihistaminicele (ca si Benadryl) si in cazuri grave, tabletele de corticosteroizi, pot fi folosite pentru combaterea
mancarimilor,
dar
acestea
nu
distrug
sarcoptii
scabiei.
Scabia nodulara persistenta, poate fi tratata cu injectari de corticosteroizi in noduli sau rareori cu produse pe baza de gudron aplicate pe piele
Majoritatea cremelor sau lotiunilor se aplica pe intregul corp de la gat in jos. La copiii mici, medicatia este aplicata si pe scalp, fata, gat, avand grija sa
se evite zonele din jurul gurii sau ochilor. Medicamentele in mod obisnuit sunt lasate sa actioneze 8-14 ore si apoi sunt spalate. Medicamentele eliberate
fara reteta nu sunt suficient de puternice pentru a distruge sarcoptii scabiei.
Optiuni de medicamente
Medicamentele
recomandate,
folosite
pentru
tratarea
scabiei
includ:
-permetrin crema 5% (Elimite) - tratament de prima intentie pentru scabie; vindeca in mod obisnuit infestatia cu scabie dupa prima aplicare
-lindan 1% (Kwell) trebuie folosit exact cum este indicat pentru a evita efectele adverse grave; lindanul este folosit doar in cazul persistentei scabiei,
dupa incercarea altor optiuni de medicamente sau daca pacientul nu este capabil sa foloseasca alte tipuri de tratament

-alifia pe baza de sulf 5% -10% (precipitat de sulf) - o usoara si mai putin eficienta medicatie decat permetrinul sau lindanul, este folosit uneori pentru
tratamentul
copiilor
mici
si
a
femeilor
insarcinate
si
a
celor
care
alapteaza
-crotamiton 10% (Eurax) - nu este folosit frecvent in tratamentul scabiei, deoarece nu distruge intotdeauna toti acarienii si ouale lor
-ivermectin oral - actual in SUA, tratarea scabiei folosind ivermectin, este considerata scoasa din uz; mai multe cercetari sunt necesare pentru a
confirma eficacitatea tratamentului si pentru a determina care persoane ar beneficia cel mai mult de pe urma acestui medicament; totusi, medicul il
poate prescrie in anumite situatii, ca de exemplu in combinatie cu alte medicamente, pentru a trata persoanele cu forme grave de scabie.
Este necesara folosirea antibioticelor in tratamentul infectiei cutanate secundare
.De retinut!Cand este folosit corect, lindanul este considerat un tratament sigur si eficient pentru scabie. Prin folosirea incorecta sau excesiva, lindanul
poate fi periculos si poate determina afectari permanente ale sistemului nervos central. Daca medicul recomanda lindan pentru tratarea scabiei, pacientii
sa se asigure ca primesc, inteleg si urmeaza in detaliu instructiunile pentru o folosire corecta.
Pediculoza
Contaminare cu paduchi. paduchii sunt ectoparaziti (paraziti care traiesc la suprafata pielii) hematofagi (care se hranesc, prin intepatura, cu sangele
gazdei lor). Ei sunt negri, cu o lungime de aproximativ 3 milimetri si se implanteaza mai ales acolo unde pilozitatea este abundenta. ouale lor, numite
lindini, sunt ovale, albe sau cenusii; ele masoara cam o jumatate de milimetru si se lipesc de par si de peri. paduchii se transmit cu usurinta de la o
persoana la alta, prin contact direct sau prin intermediul imbracamintii.
simptome si semne - Infestarea cu paduchi se traduce printr-o mancarime localizata si prin aparitia, la locul intepaturilor, a unui mic punct rosu
inconjurat de un halou rozaliu si usor proeminent. Scarpinarea leziunilor antreneaza o eroziune a pielii, care poate sa se infecteze si sa se acopere de
cruste. In absenta tratamentului, pielea poate lua o culoare bruna-albastruie (melanodermie a vagabonzilor).
tratament - O simpla samponare sau o spalare cu sapun sunt total ineficace pentru a scapa de infestare, Este necesara folosirea unui pediculicid
(pesticid impotriva paduchilor).
Sinonim: ftiriaza
Pigmentarea pielii
Dr. Corneliu, Dobre, medic dermatolog in cadrul Clinicii de Dermatologie a Spitalului "Sf. Spiridon" Iasi: "Petele pigmentare includ mai
multe afectiuni. Melanoza este o hiperpigmentatie in placi aparuta la nivelul pielii pe fondul unei impregnari hormonale sau ereditar. Leziunile de
melanoza se prezinta sub forma unor pete de culoare inchisa, dispuse simetric pe frunte, obraji, buza superioara si umeri.
Petele au o culoare bruna si de obicei sint neregulate, dar bine delimitate. Hiperpigmentatia pastreaza o distanta intre partile corpului acoperite de
par, de sprincene si de aripile nazale, si nu apare niciodata pe pleoape, nas si barbie. Cauzele aparitiei melasmei nu sint bine elucidate, dar, de obicei, au
ca explicatie un dezechilibru hormonal.
De asemenea, se presupune ca se poate vorbi de o predispozitie genetica a acestei boli. Culoarea brun-maronie a pielii se numeste melasma, fiind o
afectiune care apare exclusiv pe zonele expuse la soare (cel mai frecvent pe fata). Majoritatea cazurilor apar la femeile tinere (totusi, cam 10% dintre
barbati pot fi afectati). Cele mai afectate sint femeile cu pielea inchisa la culoare (dintre acestea, foarte frecvent apare la hispanice si asiatice). Zonele
predilecte sint la nivelul fetei, simetric, sub forma de pete bine delimitate.
Cele mai afectate arii sint obrajii, fruntea, buza superioara, nasul, barbia. Foarte rar poate aparea pe antebrate. Culoarea poate varia in functie de
localizarea pigmentului: la suprafata pielii (in epiderm) - maronie, mai profund (in derm) - nuanta gri-albastruie, sau mixta - culoare gri-maronie.
Stabilirea profunzimii pigmentarii are foarte mare importanta pentru raspunsul la tratament.
Cauzele melasmei
Predispozitia genetica este un factor important, aproximativ 30% dintre paciente avind istoric familial de melasma. Expunerea la soare este un alt
factor foarte important. Pigmentarea faciala este mult mai evidenta in lunile insorite si se poate estompa mult iarna. Implicate sint radiatiile ultraviolete
A, B, precum si radiatiile vizibile. Factorii hormonali - mecanismul exact de actiune este necunoscut; in sarcina poate aparea pigmentarea fetei - "masca
de sarcina" sau cloasma.
Melasma apare si concomitent cu folosirea contraceptivelor orale, precum si la barbatii cu cancer de prostata care fac tratament cu dietilstilbestrol. In
cazul femeilor aflate la menopauza care fac tratament de substitutie hormonala poate aparea pigmentarea fetei.
Alte cauze: medicamentele sau unele cosmetice, precum si orice traumatism mecanic sau termic al pielii fetei pot duce, in rare cazuri, la aparitia
melasmei.
Petele pigmentare pe perioada de sarcina
Cel mai des, hiperpigmentatia apare la femeile insarcinate, formind asa numita cloasma sau masca de sarcina. La nivelul epidermei apare o
hiperpigmentare, mai accentuata in anumite zone si mai ales la persoanele brunete. Inca din primul trimestru de sarcina se constata tendinta de
pigmentare a ombilicului, a labiilor si a tegumentului perianal.
Zonele in care pigmentarea este maxima sint reprezentate de fata, areolele mamare si mameloane, linia alba abdominala si organele genitale externe.
Aceasta pigmentare este determinata de o crestere a secretiei de hormon melano-stimulent, sub influenta maririi cantitatii de estrogen si progesteron.
Pigmentarea exagerata de la nivelul fetei apare cel mai adesea in ultimele saptamini de gestatie, sub forma unor pete simetrice de coloratie maronie
inchisa ori bruna, cu dispozitie preponderent pe frunte, pe obraji sau perioral. Hiperpigmentatia se poate manifesta si la femeile care au o disfunctie
hormonala (in special ovariana), putind fi astfel un indicator pentru aceste afectiuni, la persoanele care urmeaza un tratament indelungat (ani de zile) cu
contraceptive orale sau la cele care se afla in perioada de menopauza.
Melanoza apare si la barbati, pe fondul unor dereglari hormonale si al inaintarii in virsta (dupa 50 de ani). Ea se manifesta de obicei asociata cu
constipatia, la pacientii care sufera de cancer de prostata si care urmeaza pentru aceasta afectiune tratamente pe baza de hormoni.
Soarele, o influenta negativa

Factorul agravant in aparitia melasmei este expunerea prelungita la razele solare. Razele ultraviolete, mai ales UVB pot stimula producerea
exagerata de melanina a melanocitelor, celule producatoare de pigment. Din tot spectrul solar radiatiile de tip A si B sint raspunzatoare pentru
modificarea pigmentarii pielii.
Aparatele de bronzare artificiala emit si ele UVA si UVB. Astfel, si bronzarea artificiala poate sa agraveze manifestarea melanozei. Simptomele se
amelioreaza spontan pe perioada de iarna si se agraveaza in perioada cu radiatii solare intense.
Mai multe optiuni de tratament
Examinarea persoanei este de cele mai multe ori suficienta pentru diagnosticare. Pentru a stabili profunzimea pigmentarii este necesara examinarea
cu lampa Wood intr-o camera intunecata. In cazul pigmentarii superficiale, epidermice, petele sint accentuate, iar in cazul pigmentarii mai profunde,
dermice, petele se estompeaza. La gravide, hiperpigmentarea dispare de cele mai multe ori spontan dupa nastere. La femeile care au urmat tratamente
cu contraceptive orale, petele de la nivelul pielii dispar dupa incetarea tratamentului.
Melasma este dificil de tratat, disparitia pigmentarii se face gradual, in timp, si poate oricind reaparea daca nu este evitata expunerea la soare.
Tratamentul de electie il constituie aplicarea de creme depigmentante, dar neaparat in combinatie cu cremele fotoprotectoare. Agentii depigmentanti sint
reprezentati de hidrochinona, tretinoin, acid azelaic, si se aplica doar pe zonele afectate, timp indelungat.
Daca pigmentul este situat mai profund in derm este foarte putin influentat de tratament si in acest caz singura solutie este reprezentata de
estomparea leziunilor prin machiaj. Exista si tratament chirurgical cu Laser CO2 sau cu lumina intens pulsata (IPL).
Lentigo-urile
Lentigo-urile reprezinta alte forme de pete pigmentare; au diametrul pina la 5 mm, sint asemanatoare pistruilor, de care se deosebesc prin citeva
lucruri: sint mai inchise la culoare; apar si pe zonele neexpuse la soare (pe buze, palme sau talpi); culoarea lor nu se accentueaza dupa expunerea la
soare.
Lentigo-urile sint de mai multe feluri: simple (lentigo simplu), care apar din copilarie; lentigo solar sau senile, apar in special dupa 50 de ani si se
localizeaza pe dosul miinilor si pe fata; lentigo asociat cu diferite sindroame (cu anomalii cardiace, neurologice, gastrice etc.)
Tratamenul se poate face cu creme depigmentante, prin degradare termica cu radiocauterul sau cu laser".
Pistrui
"Efelidele (pistruii) fac si ele parte din categoria pete pigmentare si pot debuta de la aproximativ trei ani, iar numarul lor poate creste, atingind
maximul in adolescenta. Se prezinta ca pete mici, de culoare maronie, cu diametrul de pina la 5 mm, multiple, localizate pe zonele fotoexpuse.
Apar cel mai frecvent la persoanele cu pielea alba si parul blond sau roscat. Efelidele se mostenesc de la parinti, dar factorii de mediu au si ei un rol
important. Expunerea la soare (la UVA si UVB) creste numarul lor si le accentueaza culoarea.
Pistruii nu sint periculosi, dar sint specifici fototipurilor de piele cu risc crescut si sensibilitate mare asociat cu riscul dezvoltarii cancerelor cutanate
in urma expunerii neprotejate la radiatiile solare. Protectia antisolara in aceste cazuri trebuie utilizata obligatoriu", arata dr. Corneliu Dobre.
Cum previi hiperpigmentarea pielii

Daca observi aparitia unor pete colorate pe piele, trebuie sa stii ca nu esti singura. Hiperpigmentarea pielii afecteaza milioane de oameni la un moment
dat in viata.Cele mai des intalnite forme ale hiperpigmentarii sunt petele aparute pe piele dupa expunerea solara (lentigo solar) si melasma, cunoscuta si
sub denumirea de "masca graviditatii".Vestea buna este ca daca iti ingrijesti corespunzator pielea, eviti expunerea prelungita la soare, si folosesti
cremele de protectie solara, poti reduce reduce riscul de dezvoltare al hiperpigmentarii.
Ce este lentigo-ul solar?
Lentigo-ul solar este o afectiune cutanata cauzata de expunerea cronica la soare sau la radiatiile ultraviolete.Numele sau spune tot. Termenul "solar" se
refera la soare sau la razele sale, iar "lentigo" reprezinta o pata maronie benigna aparuta pe piele in zonele expuse la soare, precum sunt fata sau
mainile.Petele cutanate caracteristice se asemana cu niste pistrui de dimensiuni mai mari.Cea mai buna cale de a preveni aparitia lentigo-ului este este
de a evita expunerea prelungita la razele solare si de a folosi zilnic o crema de protectie solara.
Ce este melasma?
Melasma, adesea numita "masca graviditatii", se caracterizeaza prin aparitia unor pete pigmentare inchise la culoare pe fata, frunte si gat. Frecvent, ele
apar simetric.Melasma este provocata de o asociere intre expunerea la soare si modificarile hormonale intalnite in sarcina. Acesti doi factori provoaca la
unele femei insarcinate cresterea sintezei de melanina (pigmentul care da culoare tegumentului) in anumite zone ale corpului si depozitarea sa in
straturile superficiale ale pielii.Din pacate, nu poti stii din vreme daca o sa fii afectata de melasma. Totusi, unele studii indica faptul ca exista o sansa de
30% de a dezvolta melasma, daca exista un istoric familial.In general, melasma apare la 50% dintre femeile gravide si la 5-30% dintre cele care iau
anticonceptionale.
Cum pot preveni si trata hiperpigmentarea pielii?
Iata cateva sfaturi utile pentru a evita aparitia petelor colorate pe piele:

razele ultraviolete sunt pricipala cauza de aparitie a petelor cutanate, asa ca evita expunerea prelungita la soare
incearca sa stai la umbra intre orele 10 si 14, cand razele soarelui sunt mai puternice

foloseste creme de protectie solara cu un factor de protectie de minim 15; daca se aplica corect o crema cu un factor de protectie 15 ofera unei
persoane cu un ten deschis, care se bronzeaza in 20 min, o protectie de aproximativ 300 min; dupa acesta perioada este necesara reaplicarea cremei
poarta haine deschise la culoare si palarii cu bor lat
protectia solara trebuie sa inceapa inca din copilarie, deoarece se estimeaza ca aproximativ 70% din expunerea la soare are loc pana in varsta
de 18 ani

Uneori nu poti preveni hiperpigmentarea pielii, insa o poti trata odata aparuta. Cel mai indicat este sa apelezi la medicul dermatolog. Acesta este cel mai
in masura sa iti recomande o metoda adevata de tratament (ex. crioterapie, terapie laser, creme cu agenti de depigmentare, peeling chimic ).Cea mai
utilizata terapie o reprezinta aplicarea topica de agenti de depigmentare, adesea in combinatie cu un retinoid. Hidrochinona este cel mai comun agent de
depigmentare. Se foloseste intr-o concentratie de 4% si este prescrisa de catre medic.Produsele ce contin tretinoina reprezinta, de asemenea, un
tratament eficient impotriva petelor de culoare cauzate de expunerea la soare. Aceste produse actioneaza prin deschiderea pielii la culoare si inlocuirea
celulelor cutanate vechi cu celule noi. Cremele cu retinoid sunt una dintre cele mai eficiente forme de transport ale tretinoinei. Tulburarile de
hiperpigmentare sunt de asemenea impartite in doua grupuri - localizate si difuze. Formele localizate se datoreaza unei modificari epidermice, unei
proliferari melanocitare sau unei cresteri a productiei de pigment. Atat keratozele seboreice, cat si acanthosis nigricans apartin primului grup (elul 57l6). Keratozele seboreice sunt leziuni frecnte, dar intr-o anumita circumstanta clinica sunt semne de afectiune sistemica, iar aceasta circumstanta este
reprezentata de aparitia brusca de leziuni multiple, adesea cu o baza inflamatorie, in asociere cu acrocordoame si acanthosis nigricans. Aceasta
constituie semnul Leser-Trelat si semnifica existenta unei tumori maligne interne. Acanthosis nigricans poate fi, de asemeni, reflectia unei afectiuni
maligne interne, cel mai frecnt a traiectului gastrointestinal, si apare ca o hiperpigmentare catifelata ( elul 57-l6). La majoritatea pacientilor, acanthosis
nigricans este asociat cu obezitatea, dar poate fi reflectarea unei endocri-nopatii, ca acromegalia, sindromul Cushing, sindromul Stein-Lenthal sau
asocierea
cudiabetul zaharat
insulino-rezistent
(tip
A,
tip
B
si
formele
lipoatrofice).
O proliferare a melanocitelor provoaca urmatoarele leziuni pigmentare: lentigo, nevmelanocitar simelanom (elul 57-l6). La adult, majoritatea
lentiginelor sunt legate de expunerea solara, ceea ce explica distributia lor. Totusi, in sindromul Peutz-Jeghers si LEOPARD [Zentigine; anormalitati ale
ECG; defecte primiti de conducere; hipertelorism ocular; stenoza pulmonara si stenoza valvulara subaortica; anomalii genitale (criptorhidism,
hipospadias); retardarea cresterii si surditatea (tfeafness) senzorineurala], lentiginele sersc drept indicii pentru o boala sistemica. in cazul lentiginelor
multiple sau a sindromului LEOPARD, sute de lentigine se dezvolta in copilarie si sunt dispersate pe intreaga suprafata corporala. Lentiginele la
pacientii cu sindrom Peutz-Jeghers se localizeaza mai ales in jurul nasului si gurii, pe picioare si maini si in cavitatea bucala. in timp ce maculele
pigmentate de pe fata se pot sterge cu varsta, leziunile orale persista. Totusi, leziuni intraorale similare se intalnesc si in boala Addison si sunt normale
la indivizii intens pigmentati. Pacientii cu acest sindrom autosomal dominant au polipi benigni multipli ai tractului gastrointestinal, tumori ovariene si
aproximativ 6% risca sa dezvolte o boala maligna gastrointestinala cand polipii apar in stomac, duoden sau colon.
Lentiginele se intalnesc si in asociatie cu mixoame cardiace si au fost descrise in doua sindroame in care semnele clinice se suprapun: sindromul LAMB
(L, Zentigine; A, mixoame atriale; M, mixoame mucocutanate; si B, nevi albastri - blue nevi); sindromul NAME [N, nev; A, mixoame atriale; M,
neurofibroame wixoide si E, efelide (pistrui)]. Acesti pacienti pot aa si semne de supraactivitate endocrina, sub forma sindromului Cushing,
acromegaliei
sau
precocitatii
sexuale.
Al treilea tip de hiperpigmentare localizata este datorat unei cresteri locale in productia de pigment si cuprinde efelidele ( elul 57-l6) si petele cafe-aulait (CAL). Ultimele sunt cel mai frecnt asociate cu doua afectiuni - neurofibromatoza (NF) si sindromul Albright. Petele cafe-au-lait (CAL) sunt
netede, de culoare uniform maro deschis si pot varia in dimensiune de la 0,5 la 12 cm. Aproximativ 80% din pacientii cu NF tip I au sase sau mai multe
CAL, de 1,5 cm sau mai mult in diametru. Constatarile suplimentare sunt discutate in sectiunea despre neurofibroame ( "Leziuni cutanate
papulonodulare\"). in atie cu NF, petele CAL la pacientii cu boala Albright [displazie fibroasa poliostotica cu pubertate precoce la femei data de
mozaicism printr-o mutatie a proteinei G (Gsa)] sunt de obicei mai mari, mai neregulate in contur si respecta linia mediana. Petele CAL au fost de
asemenea asociate cu scleroza tuberoasa, sindromul LEOPARD si ataxia-telangiectazia, dar cateva astfel de leziuni pot fi gasite si la indivizii normali.In
incontinentia pigmenti, diskeratoza congenitala si pigmentarea la bleomicina, regiunile de hiperpigmentare localizata formeaza un model - spiralat in
primul, reticulat in al doilea si flagelat in al treilea. Pacientii cu incontinentia pigmenti, afectiune dominanta X-linkata, pot aa bule liniare si papule
rucoase in perioada de sugar. In timpul copilariei apar vartejuri si benzi paralele de hiperpigmentare pe trunchi si, uneori, dungi de hipopigmentare pe
extremitati. Simptomele asociate pot fi: crize epileptice, retard mental, strabism, cataracta si dentitie intarziata sau defectuoasa. Biopsia leziunilor va
arata pigment in macrofagele dermice ("pigment incontinent\"). in diskeratoza congenitala, hiperpigmentarea atrofica reticulata se intalneste pe gat,
coapse si trunchi si este insotita de distrofie unghiala, pancitopenie si leucoplazie a mucoaselor orale si anale. Aceasta din urma evolueaza deseori spre
carcinom spinocelular. Pe langa pigmentarea flagelata (dungi liniare) pe trunchi, pacientii ce primesc bleomicina prezinta deseori hiperpigmentare pe
coate,
genunchi
si
articulatiile
mici
ale
mainii.
Hiperpigmentarea localizata se intalneste ca efect secundar al altor catorva medicatii sistemice, cuprinzand pe cele care produc reactii fixe
medicamentoase (fenolftaleina, tetraciclinele, sulfonamidele, barbituricele si analgezicele) si cele care se pot lega de melanina (antimalarice). Eruptiile
fixe recidiaza cu aceleasi localizari, sub forma unor zone circulare de eritem care pot deni buloase si apoi se vindeca sub forma de macule brune.
Eruptia apare de obicei la cateva ore de la administrarea agentului provocator si localizarile frecnte cuprind organele genitale, extremitatile si regiunea
periorala. Clorochinul si hidroxiclorochinul pot produce o coloratie gri-bruna pana la albastru-negru a regiunii pretibiale, palatului dur si fetei, in timp
ce macule albastre se intalnesc pe membrele inferioare si in zonele inflamatorii dupa administrarea prelungita de minociclina. Estrogenii din
contraceptile orale pot induce melasma - pete cafeni simetrice pe fata, in special obraji, buza superioara si frunte. Modificari similare se intalnesc in
sarcina, la pacientii ce primesc hidantoin si in forma adultului a bolii Gaucher. In acest ultim grup exista si hiperpigmentarea portiunilor distale ale
membrelor
inferioare.
In formele difuze de hiperpigmentare, inchiderea culorii pielii poate fi de intensitate egala pe intregul corp sau poate fi accentuata in regiunile expuse la
soare. Cauzele hiper-pigmentarii difuze pot fi impartite in patru grupe - endocrine, meolice, autoimune si medicamentoase. Endocrinopatiile care au
frecnt asociata hiperpigmentare cuprind boala Addison, sindromul Nelson si sindromul de ACTH ectopic. in aceste boli, hiperpigmentarea este difuza,
dar este accentuata in santurile palmare, regiunile de frictiune, cicatrice si pe mucoasa bucala. O supraproductie a unuia sau a tuturor hormonilor
pituitari - alfa-MSH (hormonul melanocito-stimulator), ACTH si beta-li-potropina poate duce la o crestere a activitatii melanocitare. Toate aceste
peptide sunt produse ale genei proopiome-lanocortina si de aceea prezinta omologii; de exemplu, alfa-MSH si ACTH au in comun 13 aminoacizi. Un
numar
redus
de
pacienti
cu
boala
Cushing
sau
hipertiroidism
au
hiperpigmentare
generalizata.
Cauzele meolice de hiperpigmentare cuprind porfiria cutanata tardiva (PCT), hemocromatoza, deficitul in vitamina B12, deficitul de acid folie, pelagra,
malabsorbtia si boala Whipple. La pacientii cu PCT ( "Vezicule/Bule\"), inchiderea culorii pielii se intalneste in regiunile expuse la soare si este un efect
al proprietatilor fotoreacti ale porfirinelor. Nilul crescut al fierului in pielea pacientilor cu hemocromatoza stimuleaza productia pigmentului melanic si
duce la culoarea clasica de bronz. Pacientii cu pelagra au o tulburare de culoare bruna a pielii, in special in regiunile expuse solar, ca urmare a
deficitului in acid nicotinic (niacina). in zonele cu pigmentare crescuta, exista o scuama fina ca smaltul. Aceste modificari se intalnesc si la pacientii
deficitari in vitamina B6, la cei cu tumori carcinoide functionale (consum crescut de niacina) sau care iau izoniazida. Aproximativ 50% din pacientii cu
boala Whipple au o hiperpigmentare generalizata asociata cu diaree, pierdere ponderala, artrita si adenopatie. O culoare difuza albastru-ardezie se
intalneste la pacientii cu melanoza secundara melanomului metastatic. Exista o controrsa privind faptul daca hiperpigmentarea se datoreaza
metastazelor unicelu-lare din derm sau unei depuneri diseminate a melaninei pronind din concentratia inalta a precursorilor circulanti de melanina.
Exista
mai
multe
evidente
care
sustin
ultima
ipoteza.
Dintre bolile autoimune asociate cu hiperpigmentare difuza, ciroza biliara si sclerodermia sunt cele mai frecnte si uneori ambele afectiuni se intalnesc la

acelasi pacient. Pielea are culoare brun-inchisa, in special in regiunile expuse solar. in ciroza biliara, hiperpigmentarea este insotita de prurit, icter si
xantoame, in timp ce in sclerodermie este insotita de scleroza extremitatilor, fetei si, mai rar, a trunchiului. Indicii aditionale pentru sclerodermie sunt
telangiectaziile, calcinozele cutanate, fenomenul Raynaud si ulceratiile distale ( "Telangiectaziile\"). Diagnosticul diferential al sclerozei cutanate cu
hiperpigmentare cuprinde sindromul POEMS: P, rjolineuropatie; O, organomegalie (ficat, splina, ganglioni limfatici); E, endo-crinopatii (impotenta,
ginecomastie); M, proteina M; si S, modificari ale pielii (skin). Modificarile pielii cuprind hiperpigmentare, ingrosarea pielii, hipertricoza, hiperhidroza
si
angioame.
Recent, a fost descrisa o epidemie a sindromului eozinofilie-mialgie, care probabil ca se datoreaza preparatelor de L triptofan contaminate. In afara
eruptiei maculo-papulare si a alopeciei, se observa mari zone asemanatoare induratiilor sclerodermice, insotite de hiperpigmentare.
Hiperpigmentarea difuza datorata medicamentelor sau metalelor poate rezulta printr-unul sau mai multe mecanisme - inducerea formarii de pigment
melanic, formarea unor complexe intre medicament sau meolitii sai cu melanina si depozite de medicament in derm. Busulfanul, ciclofosfamida,
ACTH-ul retard in doze mari si arsenicul anorganic induc productia de pigment. Complexe continand melanina sau hemosiderina plus medicamentul
sau meolitii sai se intalnesc la pacientii ce primesc clorpromazina si minociclina. Pielea expusa la soare, ca si conjunctile pacientilor primind
clorpromazina in doze mari, timp indelungat, pot deni gri-albastrui la culoare. Pacientii care iau minociclina pot capata un colorit difuz gri-albastru,
intunecat a zonelor de tegument expuse la soare, pe langa pigmentarea mucoaselor, dintilor, unghiilor, oaselor si tiroidei. Administrarea de amiodarona
poate provoca atat o eruptie fototoxica (arsura solara exagerata), cat si/sau o coloratie gri-albastrui a pielii expuse la soare. Probele biopsice, in ultimul
caz, prezinta granule galben-maronii in macrofagele dermice, care reprezinta acumulari intralizozomale de lipide, amiodarona si meoliti ai sai. Depuneri
efecti ale unui anumit medicament sau metal in piele se intalnesc la argint (argiria), in care pielea apare gri-albastrui la culoare; aur (chrysiasis), in care
pielea are o culoare bruna pana la albastru-cenusie; si la clofazimin, in care pielea apare rosu-bruna. Hiperpigmentarea asociata este accentuata in
regiunile expuse la soare si modificarea de culoare a ochilor se intalneste pentru aur (sclere) si clofazimin (conjuncti).