Bazinul Transilvaniei caractere gazeifere

Este un bazin intramontan ce cuprinde o cuvertura sedimentara depusa pe un fundament

cristalin.
Dupa Ciupagea et al., Bazinul Transilvaniei inseamna sedimentarul apartinand K2-Miocen
superior.
Dupa Sandulescu, Bazinul Transilvaniei inseamna sedimentarul apartinand Badenian-Miocen
superior.
Dupa Ciupagea, Depresiunea Transilvaniei cuprinde un fundament cristalin cu doua
cicluri, si anume: Permo-Triasic si Jurasic-Cretaci inferior si cuvertura sedimentara (Bazinul
Transilvaniei) care s-a depus de-a lungul a cinci cicluri de sedimentare: K 2, Pg, Burdigalian
Badenian-Sarmatian, Pliocen.
Pg cuprinde formatiuni de varsta Eocen intalnite in foraje si aflorimente (in partea de N);
formatiuni de varsta Oligocen intalnite in aflorimentele de pe rama estica si nordica a bazinului.
Acestea sunt cunoscute sub numele de Stratele de Ileanda, care in partea de NE sunt in facies
bituminous in timp ce in partea de NV trec intr-un facies carbunos. Adancimea lor de ingropare
este relativ mica astfel incat nu sunt maturizate termic si nu au generat hidrocaburi lichide.
Peste Oligocen este depus Burdigalianul cu o grosime mica dar cu extindere regionala,
apoi urmeaza Badenianul impartit in trei:
-

Badenian inferior: Tuful de Dej (Tuful de Perani) cu o extindere regionala, grosimi de

pana la 6 m;

Badenian mediu: Orizontul cu sare cu grosimi foarte mici;

Badenian superior: Orizontul marnelor cu Spirialis din exteriorul Carpatilor, extindere

regionala, foarte gros.

Peste Badenian urmeaza Sarmatianul in facies lagunar.

Peste Sarmatian e gasesc depozite de varsta Pliocen care uneori pot sa lipseasca (exondare,
eroziune).
Intervalul Burdigalian-Pliocen este constituit dintr-o alternanta de nisipuri, foarte rar gresii
slab consolidate, in alternanta cu marne si argile care joaca rol de roci protectoare pentru
acumularile de gaze din Badenian superior, Sarmatian si Pliocen.
La diverse nivele in Bazinul Transilvaniei in Badenian, Sarmatian si Pliocen au fost intalnite
strate subtiri de cinerite (Tuf de Dej, de Highi, de Bora, de Ghiri, de Bazna) care sunt repere

de corelare foarte bune deoarece au extindere regionala, grosimi de 2-3 m si sunt usor de decelat
pe diagrafiile geofizice.
In Bazinul Transilvaniei au fost descoperite circa 85 de domuri gazeifere. Formatiunile
gazeifere productive se intind pe intervalul stratigrafic Badenian-baza Pliocenului. Acest interval
a fost denumit de catre Mrazec: Formatiunea cu Gaze.
Domurile gazeifere au fost claificate, dupa pozitia lor fata de maginile bazinului, in
urmatoarele grupuri:
1. Grupul Central: este constituit din domuri largi in care formatiunile cu gaze depasesc
3000 m grosime, cuprinzand foarte multe complexe nisipoase saturate cu gaze: la
Filitelnic, Bazna, Tg. Mure, Deleni.
2. Grupul Nordic: in care afloreaza formatiuni cu gaze: la Puini, Srmel, incai,
Strugureni.
3. Grupul Vestic: cu structuri gazeifere: la Tuni, Cetatea de Balt, Bogata de Mure,
Balca, Sniculae.
4. Grupul Sudic: in acest sector, domurile sunt afectate de diapirismul sari si in general,
caracterul domal este inlocuit de caracterul brachianticlinalului faliat. Structuri: la Copa
Mic, Rodbov, Noul Ssesc.
5. Grupul Estic: este caracterizat prin diminuarea structurilor gazeifere si cresterea gradului
de complexitate tectonica, ajungandu-se pana la diapirism exagerat si faliat. Treisate,
Ghineti, Daia, Lupeni, Polonia.
O alta carcateristica a domurilor gazeifere, in special a celor din Grupul Central, este
neconcordanta planului structural pe verticala de la o secventa la alta in sensul ca, apexul
structurii se deplaseaza in functie de adancime. Alta caracteristica este data de limita apa-gaze de
tip zimtata (dinti de fierastrau).