Pariul lui Blaise Pascal

Pariul lui Pascal este numele dat unui argument al credintei in Dumnezeu de catre Blaise
Pascal. Numele este inselator, deoarece intr-un singur paragraf din lucrarea sa, Penses, Pascal
prezinta cel putin 3 astfel de argumente, toate putand fi numite pariuri. Ultimul dintre ele este
numit, in mod traditional, Pariul lui Pascal. In el se incruciseaza cateva curente importante de
gandire: justificare teismului, teoria probabilitatii si teoria deciziilor, folosite aproape pentru
prima oara in istorie, voluntariatul (ideea ca credinta tine de liberul arbitru), si folosirea
conceptului de infinit.
Rezumatul pariului, conform acelui paragraf din cartea sa:
1. Daca crezi in Dumnezeu si Dumnezeu exista, o sa fii rasplatit cu o viata vesnica in rai, deci un
castig infinit.
2. Daca nu crezi in Dumnezeu si Dumnezeu exista, o sa fii condamnat la un iad vesnic, deci o
pierdere infinita.
3. Daca crezi in Dumnezeu si Dumnezeu nu exista, nu o sa fii rasplatit, deci o pierdere finita.
4. Daca nu crezi in Dumnezeu si Dumnezeu nu exista, nu o sa fii rasplatit, dar ti-ai trait viata asa
cum ai vrut, deci o pierdere finita.
Dar care a fost intentia lui cu acest argument? Pascal pare ca ar fi adresat acest argument unei
categorii particulare de personae respective acelora care nu sunt convinse inca de adevarul
religiei crestine, in acelasi timp aceste persoane nefiind convinse nici de argumentele scepticilor
sau ale ateilor si care, in consecinta, raman intr-o stare de judecata suspendata. Astfel, el vrea sa
le arate acestor oameni aflati in incapacitatea de a allege ca actul de a crede este in avantajul sis
pre fericirea lor si ca, daca ar depinde in intregime de propriile lor vointe, credinta ar fi singurul
curs de actiune rezonabil, insa nu rezulta ca el le cere sa creada pur si simplu ca o consecinta a
argumentului pariului. Ceea ce incearca el este pregatirea mintilor lor si producerea de
dispozitii favorabile credintei. La chestiunea ca a paria pe dumnezeu este ca si cum ai risca ceva
cert pt ceva incert, Pascal raspunde ca fiecare parior mizeaza o certitudine pt a castiga o
incertitudine si face aceasta fara a pacatui impotriva ratiunii. Mai mult, daca cel care pariaza pe
dumnezeu abandoneaza unele placer, atunci el va dobandi altele si va castiga virtutea a

devarata :,,La fiecare pas pe care il faci pe acest drum, vei vedea o asemenea certitudine de
castig si o asemenea nimicnicie in cee ace risti incat vei recunoaste , la sfarsit, ca ai pariat pe
ceva care este cert si infinit sip t care nu ai dat nimic.,,
Pariul pascalian constituie un mare act de indrazneala pt acea vreme, dar el tradeaza, in acelasi
timp, un mare grad de incertitudine a acestui filosof pornit in cursa aventuroasa a cautarii unor
adevaruri absolute. Romulus munteanu.

*** Mai formal, argumentul este structurat dupa cum urmeaza :

1. Nu stim daca exista Dumnezeu.

2. Daca el exista, necredinta n el are consecinte negative asupra sufletului nemuritor.
3. Daca el nu exista, credinta n el nu are nici o consecinta.
4. Asadar, este n interesul omului sa creada n Dumnezeu.

Argumentul se poate interpreta n doua moduri. In primul, afirmatia 1 este considerata o

premisa, iar afirmatia 2, o consecinta a primeia. Problema este ca nu se poate ajunge de la 1 la 2
prin simpla deductie logica; 2 pur si simplu nu decurge din 1, este o afirmatie cu totul separata.
In al doilea mod de interpretare, afirmatiile 1 si 2 sunt, ambele, considerate premise. In acest caz,
nsa, argumentul contine o premisa crestina - afirmatia 2 face parte din teologia crestina, nu este
una general acceptata - si deci se comprima, devenind : "Este n interesul crestinului sa creada n
Dumnezeu", o tautologie inutila.
O alta problema a argumentului este cea a "evitarii Iadului gresit". Exista mai multe religii
iudeo-crestine, iar argumentul nu o specifica pe cea care ar trebui urmata. Creznd pur si simplu
n Dumnezeu, dar practicnd religia gresita, omul ajunge tot n Iad.
Mai departe, argumentul se bazeaza pe presupunerea ca existenta si inexistenta lui
Dumnezeu sunt la fel de probabile, ceea ce nu s-a demonstrat. Daca existenta lui Dumnezeu ar
avea o probabilitate care tinde la zero, argumentul si-ar pierde greutatea, chiar daca ar fi corect
formulat (ceea ce nu este, dupa cum s-a vazut).
Pe de alta parte, teologia crestina ne face sa credem ca Dumnezeu cere o credinta sincera si
nu ar acorda mntuirea cuiva care crede doar n baza unui pariu prin care spera sa obtina
beneficii dupa moarte.

In plus, afirmatia 3 este falsa - credinta ntr-un zeu fals are consecinta grava a pierderii
unei vieti ntregi n slujba unei minciuni, ca sa nu vorbim de banii cheltuiti fara folos, abstinenta
inutila de la placerile vietii, vorbirea cu peretii (rugaciunea).