Caracterizarea personajului-AllanRomanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura interbelica si ilustreaza epicul pur, in

care Mircea Eliade (1907 -1986) creeaza, in spiritul lui Andre Gide, eroul lucid, dominat de dorinta
cunoasterii de sine, care-si ordoneaza" epic experience traite. "Mircea Eliade este cea mai
integrals si servile fntrupare a gideismului in literatura noastra", afirma George Calinescu.
"Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii
literare: jurnalul, eseul, reportajul.
Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifesta ca dimensiune
esentiala a experientei omenesti, acel prea plin al sufletului, vazut ca traire limita.
Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificandu-se cu autorul, prin jurnalul
intim care constituie temelia realizarii romanului. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin
prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente,
pana la substituirea lui de catre personaj, definind viziunea narativa "impreuna cu". Romanul are
valente autobiografice, intrucat Mircea Eliade a fost in India ca sa studieze sanscrita si filozofia
hindusa si a locuit o vreme in casa profesorului Dasgupta, unde o cunoaste pe fiica acestuia,
Maitreyi.
Perspectiva temporala este cronologica, iar relatiile spatiale reflecta un spatiu real, deschis India, muntii Himalaya -, dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si
zbuciumului din sufletul personajelor.
Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza indragostitul lucid si analitic,
reprezentativ pentru mitul iubirii si motivul cuplului ilustrat in romanul romanesc modern. Romanul
debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani si
este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de Mircea Eliade in cei trei ani petrecuti in
India, prilej cu care a consemnat in jurnalul intim propria poveste de iubire si pe baza caruia a
realizat romanul: "Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua
precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi". Venit in India sa lucreze si imbolnavindu-se de friguri,
inginerul englez Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar -isi aminteste el - "eu o
intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte", marturisindu-si neputinta de a retrai
aievea acum, cand scrie romanul, "mirarea mea, nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri".
Autorul, Mircea Eliade, in ipostaza personajului european, Allan, readuce adesea in subiectul
romanului jurnalul, care devine un pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare:
"Totusi n-am scris nimic in jurnalul meu, si astazi, cand caut in acele caiete orice urma care sa mio poata evoca pe Maitreyi, nu gasesc nimic. E ciudat cat de incapabil sunt sa prind evenimentele
esentiale, sa ghicesc oamenii care schimba mai tarziu firul vietii mele".
Autointrospectia constiintei si a sufletului, retrospectia, dialogul si monologul interior scot in
evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de incertitudinea iubirii, aceste tehnici de
analiza psihologica fiind proprii construirii personajului modern.
Allan este intr-o permanenta deruta interioara: cand este un observator reee, cand exaltat, cand
coplesit de fericire deplina. Insa principala dominanta a eroului ramane luciditatea, perceptia
rationala a propriilor trairi si a celor din jur. Inceputul relatiei dintre Allan si Maitreyi este total lipsit
fie si de intuitia erosului, de acea iluminare spontana a "dragostei la prima vedere". "Niciodata nu
m-am gandit la dragoste in primele cinci luni" - marturiseste Allan cercetand jurnalul si cautand cu
infrigurare momentul exact in care s-a aprins flacara iubirii.
Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza in sufletul tanarului pe nesimtite, intamplarile
consemnate urmand a fi reconsiderate cu alti ochi atunci cand scrie romanul. Allan este un
personaj analitic, despica firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe toate fetele starile prin care
trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de critica
literara.
Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observand si
observandu-se cu febrilitate, formuland ipoteze, un erou in cautare de certitudini. Dominat asadar
de incertitudini, Allan construieste situatii pe baza unor argumente lucide, apoi tot el le respinge,
pentru a le inlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizeaza cu meticulozitate fiecare gest,
fiecare atitudine si fiecare cuvant si mereu este surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera
sa familie. De altfel, tanara femeie indianca este construita exclusiv prin ochii barbatului, ai
europeanului care analizeaza, lucid si minutios, reactii, priviri, atitudini care o defmesc, insa ea nu

are nicio sansa, niciun prilej de a se explica ori de a dezvalui eventuate explicatii.
Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care analizeaza in
mod obiectiv evenimentele realitdtii traite, desi acestea il nedumeresc, il descumpanesc, pentru
ca nu poate intelege atitudinea ingineruiui Sen, care il trateaza ca facand parte din familie.
Caldura cu care este primit in casa acestuia, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de
catre toti membrii familiei par sa incurajeze pana la complicitate apropierea dintre cei doi tineri,
prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lectiile de franceza-bengaleza au loc in camera lui
Allan, nu in biblioteca; inginerul Sen incearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la
inceput etc.), prin consimtiri subintelese, prin insinuari transparente privind eventuala lor unire.
Mentalitatea de european a lui Allan il face sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un
imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera altfel, spiritual, dar fara sa treaca totusi
granitele impuse de religia lor, dovada fiind respingerea totala a dorintei lui Allan de a trece la
hinduism. Si atunci, cum poate intelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa
familiei Sen, ce parea sa fie si a lui?
Maitreyi insasi are un comportament ambiguu, pe care el il percepe ca fiind altceva decat o
strategic feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu poate intelege
sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si analitic,
Allan o vede uneori "rece si dispretuitoare": "Adesea, la masa, ii surprindeam un zambet distant si
putin rautacios... Ma intrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca e, intradevar, simpla ca o primitiva". Alteori, dominat de natura sa pasionala, este exaltat, intrebandu-se
cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata".
Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrand un adevarat proces
launtric dominat de o constiinta mereu in alerta, atenta, analitica. De la primele perceptii, cand
"nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza, dar
nu sunt indragostit", apoi recunoasterea efectului bulversant caruia nu i se poate impotrivi -"Nicio
femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea senzuaia e un blestem."-, considerandu-se vrajit, nu
indragostit. Dupa ce i se daruieste, Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari vin sa tulbure
sufletui indragostitului in cautare de certitudini, in incercarea lui de a afla sensul exact al acestei
contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat, de cand m-a sarutat intaia
oara? Si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de mine nu sunt oare simple caderi, acte
determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?"
Aceeasi luciditate devoratoare il face pe erou sa intrevada, in plina fascinatie a iubirii, eventual
itatea efemeritatii sentimentului: "Strangand-o in brate, am simtit pentru intaia data teama ca
dragostea Maitreyiei ar putea candva sa ma oboseasca. [...] Cand aveam nevoie de singuratate,
de ce nu mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinta celuilalt?".
Despartirea brutaia si naucitoare de Maitreyi ii provoaca lui Allan o nesfarsita suferinta, 6
puternica si profunda durere, devine patetic, plange, are ganduri negre de sinucidere. Reactia lui
este impetuoasa, cu gesturi nestapanite, impresionante, chinuitoare:
"am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu tip"; "Sa ma
inec in Gange si sa afle Sen cat de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel, drama intregii familii
este cutremuratoare: "Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotiriui, in
noaptea nuntii, ca s-a culcat cu mine si va compromite intreaga familie, caci va fi data afara cu
scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata, de a
trantit-o la pamant in sange. Dar a avut si el imediat un atac si a fost dus la spital. Nu mai vede
deloc. I se va face operatia intr-o zi sau doua, daca se va linisti. [...] Pe Maitreyi au inchis-o intr-o
odaie, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand a cazut in
nesimtire. [...] Chabu a incercat sa se sinucida cu creolina."
Finalul romanului descrie incercarile eroului de a se consola, "gandul sirtuciderii mi-a aparut
deodata in toata lasitatea si ridicolul lui". Retras in muntii Himalaya, o cunoaste pe Jenia Isaac, o
"tanara fara expresie", dintr-o familie de evrei fmlandezi si venita aici in cautarea absolutului prin
manastirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurta reiatie amoroasa, continuand sa-si analizeze
starile, gandurile, reactiile in raport cu alte femei. O alta reiatie, de data aceasta din interese
materiale, o stabileste cu Geurtie, "o fata buna, admirabila", dar persista gandurile la Maitreyi cu
aceeasi iubire tulburatoare, incercand sa desluseasca motivele pentru care tanara se daduse
unui vanzator de fructe. Rasfoind niste hartii vechi, Allan gaseste o scrisoare a unui barbat
necunoscut catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai avusese o iubire, pe care n-o marturisise

nimanui, nici lui, macar aluziv. Contrarietatea lui Allan sporeste, el inmarmureste surprins de
aceasta noua enigma, adaugata misterioasei
Maitreyi. Ultimul gand al lui Allan, cu care se
si termina romanul, este sugestiv pentru natura eroului dominat de incertitudini: "Si daca n-ar fi
decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii
Maitreyiei."
"Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea
singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne invata cazul lui Tristan si al
Isoldei, al lui Romeo si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfarsit doreste din
tot sufletul sa mai priveasca o data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi, in
nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului incheiat?"
(Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe")
Originalitatea moderna a eroului masculin e data de subtilitatea analitica a propriei constiinte,
de trairea dramei suferite din iubire, de identificarea deplina a timpului subiectiv (al iubirii) cu cel
obiectiv (al jurnalului), de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narator.