Psihologia infractorului

Actul infractional considerente teoretice.

Iluzia c poate exista o societate fara infractionalitate s-a risipit de mult. Noul model social
trebuie sa includa infractionalitatea ca o constanta, cu tot ce decurge de aici: personal specializat,
penitenciare suficiente, un institut de criminologie, studii si cercetari, programe diferentiate de
prevenire, informarea si educarea publicului, etc. O tara fara un institut de criminologie e mai
putin credibila atunci cind se angeajaza sa apere cetatenii i bunurile lor, granitele si ordinea de
drept, sa mentina un climat social linistit, sa impuna legea in situatii de o mare diversitate. Si asta
pentru ca autorittile au nevoie sa inteleaga mai intii fenomenele pentru a putea gestiona
probleme att de complexe precum infractionalitatea.
Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a putea fi cunoscut, trebuie abordat
multidisciplinar. Aceasta implica stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara,
sociologie judiciara, biologie criminala, medicina legala, psihiatrie criminala, antropologie
criminala, statistica infractionala etc.
Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata ca act individual, ca act comis
de o persoana concreta intr-o situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de
anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive, scopuri etc.

Analiza psihologic a actului infracional

Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre
factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi, de ambianta.In ceea ce
priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta n structura sa un nucleu central
mai mult sau mai puin favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate
infracionala. Ambianta, condtiile si imprejurrile exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile
dezvoltrii acestui nucleu in plan infractional.
Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice
incepand cu cele cognitiv-motivationale si terminand cu cele afectiv-volitive, implicate fiind i
activitatile ca si insusirile psihice.
Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinut de lipsa
sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii, al incapacitatii subiectului de a renunta la
satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse.
Din punct de vedere psihologic, nu s-a stabilit pana acum un criteriu definitiv al actului
infractional, specialistii din domeniu fiind mai degraba preocupati de intelegerea infractiunilor si
implicit descoperirea motivatiilor decat de definirea lor, astfel incat pentru psihologia moderna
ceea ce constituie motivul actiunii judiciare nu este decat un episod-nu intotdeauna semnificatival vietii psihice a subiectului.

O viziune coerent asupra dinamicii i interaciunii elementelor intregului ansamblu de factori

care concur la producerea actului infractional nu o poate oferi dect o conceptie sistemic
integratoare asupra conduitei si a manifestrilor psihocomportamentale.
Multitudinea i complexitatea factorilor de care trebuie sa se tina seama atunci cand ne referim la
actele infractionale au determinat o schimbare de optica n cercetarile moderne consacrate
psihologiei actului infractional. Astfel, n zilele noastre, profesionistul investigator n cele mai
multe cazuri un psiholog specializat n domeniul judiciar este solicitat:
sa descrie actiunile derulate de faptuitor si mprejurarile in care acesta a comis fapta, sa
ofere organelor de urmrire penala filmul crimei n dinamica sa;
s-si imagineze profilul faptuitorului, oferind organelor de urmarire penala ,,amprenta sa
psihocomportamentala;
sa anticipeze comportamentul urmator al infractorului, contracarand pentru viitor miscrile
autorului prin intuirea versiunilor optime cu grad rezonabil de credibilitate n identificarea
acestuia.
Pentru a indeplini aceste trei cerinte specialistul, atunci cand analizeaza actul infractional,
trebuie sa adopte o perspectiva interdisciplinara in care putem include:
cercetarea clinia , pentru reconstituirea antecedentelor personale si patologice ale
subiectului (inclusiv biodetectia comportamentului simulat);
examinrile paraclinice, avand ca rol principal probarea si obiectivarea diagnosticului
clinic, precum si aprofundarea etiopatogeniei unor tulburri (ample investigatii de laborator,
radiologice, electroencefalografice);
investigaiile biogenetice, avsnd ca premiss rolul factorilor ereditari n structurarea
personalitatii;
interpretarea neorofiziopatologica, pentru explorarea cauzalitatii manifestarilor agresive de
comportament cu rasunet antisocial, legat de conditiile biopsihologice care le exacerbeaza sau le
declanseaza;
cercetarea sociologica,in primul rand, axata pe reconstituirea structurii personalitatii
delincventului si, in al doilea rand orientata asupra posibilittilor de reechilibrare si reinsertie
sociala;
rezolvarea medico-legala, adic furnizarea datelor medicale obiective pe baza carora se
concluzioneaza asupra starii de imputabilitate (constiinta, discernamant).

Comportamentul infracional prezentare general.

Termenul de comportament are o larg utilizare n vorbirea curent, psihologia judiciar
cercetndu-l sub toate aspectele sale normale sau deviante.
Comportamentul reprezint reacatia global (glandular, motorie verbala, afectiva,etc. ) a unei
persoane ntr-o mprejurare dat. Prin aceast reacie total organismul uman rspunde la o
situaie trit n funcie de stimulrile mediului i de tensiunile sale interne.
Sistemul specific de referin pentru comportamentul uman l reprezint situaia sau contextul
social la care orice persoan rspunde prin acte, micri i gesturi vizibile, observabile, n strns
corelaie att cu particularitile situaiei, ct i cu particularitile i trsturile personalitii sale.
Obiectele, fenomenele, evenimentele care acioneaz asupra persoanei au un anumit ecou, o
rezonan n contiina sa, corespund sau nu, satisfac anumite trebuine, interese, aspiraii idealuri.
ntre strile interne ale persoanei i situaia n care se afl, se stabilesc o serie de raporturi de
concordan sau de neconcordan, care n plan subiectiv dau natere tririlor afective.
Toata acestea se realizeaz ntr-un timp i spaiu nedeterminat. Corelarea tuturor factorilor
prezeni la un moment dat, d natere la un anumit context, situaie, mprejurare de via etc.

Fenomenele psihosociale nu pot fi desprinse de persoan, de , purttorul lor, pentru c ele se

manifest i au la baz concepiile, normele de conduit pe care le aplic, atitudinile care le
adopt, opiniile pe care le formuleaz. Fenomenele psihosociale iau natere din interaciunea
persoanei cu mediul social n care triete efectiv, din interaciunea cu situaiile i evenimentele
care au loc cu care intr n contact.
Comportamentul normal, obinuit, al unei persoane reprezint gradul n care aceasta reuete s
ofere un rspuns semnificativ unei situaii date. Aceast reuit poate aprea numai n condiiile
integritii funciilor psihice, care intervin n grade diferite, att n evaluarea situaiei, ct i n
elaborarea unui rspuns semnificativ i adecvat faa de ea.
Orice persoan dispune de un ansamblu unitar de trsturi psihice si comportamente centrate n
jurul unui nucleu reprezentat de personalitate. Aceasta presupune aprecierea personalitii din
punctul de vedere al constanei formelor de exteriorizare comportamental.
Datorit marii varieti de situaii cu care se confrunt persoana de-a lungul vieii sale,
comportamentul suport un proces de specializare i difereniere, n funcie de spaiu i timp, de
vrst i de sex, de mediu i cultur, de statusul socio-profesional etc. La nivelul persoanei,
comportamentul apare ca un traductor de atitudini, fiind de fapt rezultanta configuraiei totale a
atitudinilor. Atitudinile nefiind egale ca intensitate i valoare, n interiorul sistemului atitudinal
are loc o selecie, n urma creia este desemnat i promovat atitudinea cu implicaiile cele mai
profunde n forma de comportament dat.
nelegerea conduitei unei persoane ntr-o mprejurare sau alta presupune n mod necesar
cunoaterea motivelor care o anim, precum i a scopurilor sale care o prefigureaz i orienteaz
anticipat comportamentul. Prin mijlocirea motivelor i a scopurilor, comportamentul uman se afl
n conexiune direct cu contiina sub al crei control este.

Comportament infractional - modele si factori de influenta.

De-a lungul timpului au existat o serie de incercari de modelare a profilului comportamental al
infractorului de drept comun, incepand de la modelul determinismului biologic al lui Cesare
Lombroso, care sustinea existenta unor trasaturi fizice si fizionomice specifice persoanelor cu
inclinatii criminale, si pana la modelul comportamental al lui Gary Becker ce sustine ca,
indiferent de alti factori, un individ va adopta un comportament criminal in momentul in care
utilitatea obtinuta in urma infractiunii este perceputa ca fiind superioara din punct de vedere
valoric utilitatii rezultate din renuntarea la comiterea infractiunii respective.
Conform acestui model, valoarea de utilitate este determinata de castigul obtinut in urma
comiterii infractiunii ponderat cu sansele de a ramane cu acest castig precum si de cuantumul
pedepsei ponderat cu sansele de a fi prins si pedepsit.
Alt factor de importanta majora care influenteaza perceptia riscului este cumulul realizarilor si
aspiratiilor proprii, mai exact impactul pe care l-ar avea pedeapsa pentru comiterea unei
infractiuni asupra situatiei sociale si materiale a individului intr-un anumit moment.
S-a observat statisitic ca tinerii cu rezultate scolare bune, persoanele care au sau isi cauta un loc
de munca stabil sau pur si simplu au o situatie materiala buna vor avea tendinte infractionale mult
sub cele ale indivizilor care nu au nimic de pierdut.
Situatia materiala si mediul social al individului exercita la randul lor o mare influenta asupra
inclinatiei spre infractiune.
Cea mai mare parte a infractorilor vor actiona in vederea obtinerii unui castig material rapid
destinat satisfacerii nevoilor de baza. Un individ va fura pentru a face rost de bani de mancare sau
pentru droguri, in niciun caz pentru a-si achita lectiile de pian.

Studii etnologice pe termen lung efectuate pe anumite sub-culturi in principal urbane sugereaza
insa si o alta motivatie a infractionalitatii si anume obtinerea unei anumite stari de excitatie
psihica, de senzatii tari sau incercarea de a ascede rapid la un anumit statut in grupul de
apartenenta.
Din cauza dificultatilor presupuse de obtinerea unui loc privilegiat in cadrul grupului din care fac
parte, uneori adolescentii sunt determinati la actiuni prea putin gandite pentru a face impresie si
pentru a se ridica "peste" nivelul celorlalti din grup. Este in mod evident mai simplu sa furi un
laptop sau sa spargi o masina decat sa iei o licenta in aerodinamica.
Pe masura ce membrii grupului vor incerca sa isi depaseasca unul altuia "realizarile" inclinatia
medie spre infractionalitate la nivelul grupului respectiv va fi din ce in ce mai mare, iar acest
lucru va afecta negativ perceptia initiala asupra ideii de infractiune a tuturor membrilor grupului
aflati in proces de formare si crestere.
Psihologic, omul poate fi considerat ca o fiinta care invata, in sensul ca achizitioneaza mereu
noi deprinderi si cunostinte, achizitii care ii modifica atitudinile si comportamentul.
Dupa constatarile lui H.J.Eysenck, majoritatea infractorilor se recruteaza din randurile
extravertitilor, a caror caracteristica fundamentala-pe plan psihofiziologic- este dificultatea de a fi
conditionati, cu alte cuvinte, dificultatea de a fi educati si bineinteles reeducati.In baza
cercetarilor a mii de cazuri, H.J.Eysenck stabileste ca extravertitul tipic este un element sociabil,
ii plac petrecerile, are multi prieteni, simte mereu nevoia de a avea in jur pe cineva caruia sa i se
adreseze, ii displace lectura solitara sau studiul de unul singur.El cauta mereu senzationalul, e
gata sa-si asume riscuri, actioneaza sub imptesia momentului si in genere este impulsiv.Il
caracterizeaza apoi lipsa de griji, optimismul, agresivitatea, usurinta cu care isi pierde firea, lipsa
de control asupra propriilor fapte si vorbe.O alta constatare foarte interesanta a lui H.J.Eysenck
este aceea cu privire la infractorii care au toate caracteristicile introvertitilor.Acestia, de obicei
provin din familii viciate, ale caror influenta se se exercita cu atat mai usor cu cat caracteristica
principa a introvertitilor, este tocmai usoara conditionabilitare, deci marea facilitate de a insusi
depronderile rele, conceptiile imorale..etc. care domina in mediul respectiv.

Motivatia infractionala si importanta cunoasterii acesteia.

Cunoaterea motivaiei infracionale permite nelegerea criminalitii din punctul de vedere al
celor n cauz : modul cum au perceput lumea n care triesc, importana dat nevoilor personale
i ale familiilor lor, contiina faptului c exist sau nu mijloace legale de a le atinge, modul cum
au evaluat reacia comunitii fa de o infraciune sau alta, teama sau nu de etichetare, atribuirea
vinei pentru crima comis sau pentru devenirea lor infracional, sentimentul c pedeapsa primit
e echivalent cu fapta etc.
De asemenea, identificarea adevratei motivaii, orict de laborios ar fi acest lucru, permite
luarea unor msuri corecte i eficace att n cazul unui delincvent ct i al unei categorii omogene
de infraciuni; acest lucru va contribui semnificativ la o practic unitar a tuturor instanelor de
judecat.
Practica muncii de penitenciare a relevant faptul ca deseori detinutul motiveaza actul infractional
comis, il reprezinta ca fiind finalul unui proces fara alternative, ca oricine in locul lor ar fi
procedat la fel.
De multe ori vina este atribuita alcoolului, anturajului sau saraciei,, subiectul nepercepand la
adevarata valoare contributia sa la infractiune, Infractorul trebuie sa justifice in proprii ochi
actiunea antisociala: legitimitatea atribuita de el il sustine in pregatirea si executarea loviturii, iar
dupa aceasta il apara de remuscari.

De asemenea, o mare parte din deinui consider pedepsele primite ca fiind aspre comparativ cu
faptele comise, lucru de care au devenit contieni -spun ei - n arestul poliiei sau n penitenciar.
Cunoaterea modului cum diversele categorii de deinui aduli i motiveaz infraciunile, este
deosebit de important pentru nelegerea factorilor premergtori i a mecanismelor de justificare
utilizate de acetia. Se au n vedere acele infraciuni care au cea mai mare pondere n totalul celor
existente n prezent n penitenciare: omor, lovituri cauzatoare de moarte,vtmare corporal
grav, viol, furt, tlhrie, ultraj s.a
Realiznd aceast investigaie mai muli ani la rnd, se va putea releva tipologia motivaiilor la
delincvenii romni, corespondena acestora cu situaia lor social, mutaiile aprute n timp,
atitudinea lor fa de pedepsele primite, modul cum concep reintegrarea lor social dup liberarea
din penitenciar . De asemenea, pe aceast baz, se vor putea stabili modaliti eficace de
intervenie pentru prevenirea viitoare a acestor conduite antisociale.
Pentru dreptul penal motivatia psihologica a infaptuirii unui act infractional nu constituie in
prezent un criteriu de sanctiune, tocmai datorita faptului ca aceasta este necunoscuta in
majoritatea cazurilor. O analiza a infractiunii din punct de vedere psihologic, arata faptul ca in
savarsirea acesteia au contribuit o serie de factori determinanti, in fata unui act ilegal trebuind sa
se determine ce rol au avut in comiterea lui urmatoarele: constitutia corporala, temperamental,
inteligenta, caracterul, experienta anterioara, constelatia familial, situatia exterioara
declansatoare, stereotipul reactiei sociale fata de de situatie.

Personalitatea infractorului. Caracteristici generale.

Pornind de la faptul ca infractionalitatea este in esenta un fenomen social si care se compune din
totalitatea infractiunilor infaptuite intr-un timp si intr-un spatiu determinat, nu trebuie sa trecem
cu vederea faptul ca in spatele acestei totalitati stau oameni reali, cu dorinte, trebuinte, trairi
emotionale, temperamente, aptitudini si trasaturi caracteriale, intr-un cuvant- indivizi cu
personalitati bine conturate.
Astfel, nu e de mirare ca atentia specialistilor din domeniul criminalitatii s-a concentrat asupra
personalitatii infractorului, acesta fiind de fapt obiectul principal al studiilor de psihiatrie, de
criminologie, psihologie sau de sociologie a infractionalitatii.
Cercetarea personalitii infractorului este o activitate complex i complicat, n profilul
psihologic al oricriu individ uman, implicat n infraciune, se mpletesc att caliti pozitive, ct i
caliti care i caracterizeaz apartenena la un anumit grup social, cel al infractorilor. Calitile
psihice ale oricrui om nu pot s-1 sorteasc fatal la realizarea rolului social de infractor. Dar
exist anumite particulariti psihice, precum i factori sociali, care i determin profilul
psihologic i orientarea comportamental.
Personalitatea infractorului este caracterizat de o anumit motivaie, aptitudini, pregtire i
orientare comportamental - infractionala, dirijndu-se de modele comportamentale cu caracter
antisocial.
Necesitatea unei cercetri ample a personalitii infractorului este condiionat att de
sarcinile justiiei (de descoperire, cercetare, sancionare a infraciunilor si orientare a activitii
spre profilaxia criminalitii), ct i de orientarea contemporan general-uman spre umanism,
armonizare a relaiilor sociale, anihilare a factorilor distorsionani, provocatori de conflicte
interpersonale i intergrupale.

Din punct de vedere psihologic cercetarea personalitii infracionale are drept scop:
desemnarea profilului psihologic al personalitii infractorului, n care scop se recurge i la
o investigai a personalitii victimei, martorului;
stabilirea determinantelor sociale ale comportamentului personalitii implicate n drama
judiciar: al experienei sociale i al comunicrii, atitudinii fa de valorile sociale, factorilor
sociali care au contribuit la degradare etc.;
identificarea factorilor psihici i a rolului lor n comportament: a caracterului proceselor
psihice i a deformrilor, uneori patologice, a nsuirilor psihice ale persoanei cercetate;
determinarea factorilor psihologici: a motivelor, scopurilor, atitudinilor, trebuinelor,
orientrilor.
Sistemul trsturilor caracteristice personalitii constituie nucleul central al personalitii
infractorului. Acest nucleu cuprinde n principal: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea i
indiferena afectiv.
Egocentrismul const n tendina anumitor indivizi de a raporta totul la ei nii, de a se
considera centrul principal de interes i de a judeca totul numai prin prisma propriilor interese.
Datorit egocentrismului delincventul nu este capabil de a lua n consideraie alte puncte de
vedere, interesele i sentimentele celorlali. De regul fa de ceilali are o atitudine critic i
acuzatoare, iar personal se consider nedreptit i persecutat de acetia.
Labilitatea psihic, ca trstur specific a personalitii infractorului, const n fluctuaii
ample ale afectivitii, disproporionate fa de valoarea stimulilor. Este o reacie ce apare pe baza
unei raportri superficiale la diferitele situaii i persoane. Subiectul este capricios, uor sugestibil
i inconstant, reacionnd azi ntr-un fel i mine n altul, fa de unul i acelai stimul. Nota
specific cu care labilitatea afectiv marcheaz personalitatea infractorului, rezid n
incapacitatea acestuia de a se inhiba n faa pericolului sanciunii penale.
Agresivitatea, este un comportament violent, distructiv, ofensiv, generat de frustrare
mpiedicarea satisfacerii unei trebuine. Poate lua forma autoagresivitii ducnd la sinucidere,
automutilare etc. sau a heteroagresivitii (ndreptat mpotriva altora) ducnd la omucideri,
loviri, rniri, infraciuni sexuale, injurii, calomnii etc.
Insensibilitatea afectiv, const n incapacitatea de a nelege suferina altuia, n plcerea
morbid produs de suferina acestuia. Se poate manifesta ntr-o form foarte consistent i
constant structurat n cadrul personalitii, ct i sub forma unui proces evolutiv i tranzitoriu,
acest ultim caz putnd lua forma unei inhibri afective fr ca subiectul s-i dea seama de
aceasta, ceea ce face ca n unele omucideri generate mai ales de drame familiale, agresiunea s se
desfoare cu un nspimnttor snge rece sau sub forma dezangajrii afective n care subiectul
i d seama de acest proces de srcire sufleteasc i ncearc s o compenseze.

Componentele ale pesonalitatii umane in savarsirea actului infractional

Comportamentul antisocial angajeaz ntreaga personalitate a individului, cu toate componentele,
laturile i trsturile sale n mod difereniat i nuanat.Principalele componente ale personalitii
umane n svrirea faptelor ilicite sunt urmatoarele:
a) Componenta anatomo-morfo-fiziologic
Svrirea actelor infracionale implic n mod divers structurile somatice i -funcionalitatea
diferitelor organe ale individului. Unele dintre acestea pot favoriza executarea anumitor acte
infracionale sau defavoriza comiterea altora.

n acelai timp se impune a fi subliniat faptul c, cu toate acestea, nu exist factori specifici ai
criminalitii n domeniul anatomiei i ai fiziologiei.
b) Componenta psihologic.
Un rol esenial n activitatea infracional l au structurile, procesele i caracteristicile psihice.
Aceast constatare de ansamblu este unanim acceptat, ns atunci cnd se pune problema dac
anumite structuri i funcii psihice sau nivele de dezvoltare a acestora sunt sau nu specifice
activitii criminale apar puncte de vedere multiple i uneori divergente.
Exist o anumit relaie ntre activitatea infracional i trsturile personalitii:
temperamental, , aptitudinile, caracterul. n ce privete relaia dintre temperament i infraciune,
trebuie spus c aceasta influeneaz mai ales aspectul energetic formal al acesteia. Una din
aptitudinile a crei implicare n cadrul criminalitii este printre cele mai controversate o
constituie inteligena. S-a acreditat pentru o vreme ideea c infractorii ar fi inferiori din punctul
de vedere al performanelor intelectuale fa de neinfractori. S-a considerat de asemenea c debilii
mintali, idioii i cretinii ar da un mare procent de delincven.
n ce privete procesele psihice, se remarc o puternic implicare a afectivitii, voinei i
motivaiei. Aproape fr excepie, personalitatea infractorului se caracterizeaz prin instabilitatea
emoional - afectiv sau prin indiferen afectiv, n general prin accentuate dereglri ale
afectivitii.
c) Componenta psihosocial.
Dei n anumite condiii particularitile psihice i fizice ale organismului uman pot exercita o
influen nefast asupra comportamentului, acestea nu acioneaz ca factori pur biologici sau
pur psihologici, ci au o puternic ncrctur social, acionand ntr-o anumit contextur socioeconomic.

Fazele intrapsihice ale actiunii infractionale:

Stabililind tipul comun de nerespectare a legii, se poate spune ca niciodata nu este absolut
impulsiva si nici premeditata in totalitate,ci ca se desfasoara de-a lungul celorlalte manifestari
comportamentale, dorintei sau tendintei de a comite o ilegalitate urmandu-i deliberarea sau
indoiala, intentia delictuala si in cele din urma decizia.
Pentru interpretarea corect a comportamentului infracional, trebuie avute n vedere cele
trei faze ale actului infracional:
faza preinfracional;
faza infracional propriu zis;
faza postinfraconal
Situaia preinfracional reprezint un ansamblu de circumstane exterioare personalitii
infractorului, care precede actul infracional. Aceast situaie implic dou elemente:
a)
evenimentul, care determin apariia ideii infracionale;
b)
circumstanele, n care infraciunea se pregtete i se realizeaz.
n svrirea unei infraciuni, autorul acesteia particip cu ntreaga sa fiin, mobilizndu-i
pentru reuit ntregul su potenial motivaional i cognitiv-afectiv.
Punerea n act a hotrrii de a comite infraciunea este precedat de o serie de procese de analiz
i sintez, de lupta motivelor, deliberarea i actele executorii antrennd profund n toat
complexitatea sa, personalitatea infractorului.

Pn la luarea hotrrii de a comite infraciunea, psihicul infractorului este dominat de

perceperea i prelucrarea informaiilor declanatoare de informaii ale cror polaritate se
structureaz dup modelul unor sinteze aferent-evolutive, servind deliberrilor asupra mobilului
comportamentului infracional. n calitate de pas iniial al formrii mobilului comportamental
infracional, se situeaz trebuinele a cror orientare antisocial este de o importan
fundamental, ntruct prin prisma acestora se percepe situaia extern.
Din punct de vedere psihologic trebuinele se manifest n contiina individului ca mobil al
comportamentului posibil i, n cazul unui concurs de mprejurri, pot determina luarea unor
decizii pentru svrirea infraciunii. Rezultatul procesului de deliberare depinde n mare msur
de gradul de intensitate al orientrii antisociale a personalitii infractorului.
n faza preinfracional se constituie premisele subiective ale svririi faptei, determinate att de
predispoziiile psihice ale fptuitorului ct i de mprejurrile favorizante cu valene
declanatoare.
Aceast faz se caracterizeaz printr-un intens consum luntric, ajungnd chiar la un grad de
surescitare, problematica psihologic fiind axat att asupra coeficientului de risc, ct i asupra
mizei puse n joc. n procesul de deliberare intervin criterii motivaionale, valorice, morale,
afective i materiale. Capacitatea de proiecie i anticipare a consecinelor influeneaz, de
asemenea, n mare msur actul decizional.
Procesele de analiz i sintez a datelor despre locul faptei i de structurare a acestora ntr-o gam
de variante concrete de aciune (comportament tranzitiv de alegere a variantei optime) se
declaneaz n faza a doua a actului, faza infracional propriu-zis.
Planul de aciune, n desfurarea sa (timpul de svrire, succesiunea etapelor, mijloacele de
realizare etc.) este reprezentat mental.
Odat definitivat hotrrea de a comite infraciunea, latura imaginativ a comiterii acesteia
este sprijinit de aciuni concrete cu caracter pregtitor. Astfel, dac n faza deliberrii
comportamentul infractorului este de expectativ, dup luarea hotrrii aceasta se caracterizeaz
prin activism realizarea actelor preparatorii presupunnd apelul la mijloace ajuttoare,
instrumente, contactarea de complici, culegerea de informaii, supravegherea obiectivului.
Rezultanta acestui comportament poate fi dup caz, fie concretizarea n plan material a hotrrii
de a comite fapta prin realizarea condiiilor optime reuitei ei, fie desistarea, amnarea, ateptarea
unor condiii i mprejurri favorizante.Trecerea la ndeplinirea actului se asociaz cu trirea unor
stri emoionale intense. Teama de neprevzut, criza de timp, obiectele, fiinele sau fenomenele
percepute n timpul comiterii faptei (instrumente de spargere, arme victim, martori, context
spaio-temporal desfurrii faptei etc.)n funcie de proprietile lor fizico-chimice(intensitate,
form, mrime,culoare, dispoziie spaial etc.) amplific aceste stri emoionale.
Elementul caracteristic psihologiei infractorului dup svrirea faptei este tendina de a se
apra, de a se sustrage identificrii, nvinuirii i sanciunii. Faza postinfracional are o
configuraie foarte variat, coninutul su este determinat n bun msur de modul n care s-a
desfurat faza anterioar. Comportamentul infractorului n aceast etap este reflexiv-acional,
ntreaga lui activitate psihic fiind marcat de viziunea panoramic a celor petrecute la locul
faptei. Practica a demonstrat n aceast direcie existena unui registru de strategii de contracarare
a activitilor de identificare i tragere la rspundere penal a autorilor.
n urmrirea scopului, infractorii nu ezit n a ntrebuina orice mijloace care i-ar putea ajuta:
minciuna, perfidia, atitudini variate, cutnd s inspire comptimire pentru nedreptatea ce li se
face sau pentru situaia n care au ajunssilii de mprejurri.

Cnd aceste strategii nu au succes, unii infractori recurg , chiar la intimidarea acestuia. Procesarea
informaiilor referitoare la evenimentele petrecute, determin, la nivel cerebral apariia unui focar
de excitaie maxim, cu aciune inhibitorie asupra celorlalte zone, i n special asupra celor
implicate n procesarea acelor evenimente care nu au legtur cu infraciunea, iar la nivel
comportamental acioneaz conform legii dominantei defensive.
Infractorul are o atitudine defensiv att n timpul svririi infraciunii, ct i dup arestare,
n timpul cercetrilor i a procesului, uneori chiar i n timpul executrii pedepsei. n momentul n
care infractorul a fost inclus n cercul de suspeci i este invitat pentru audieri, comportamentul
acestuia continu s se caracterizeze prin tendina de simulare. Are o atitudine defensiv, care
merge de la mici denaturri pn la ncercri sistematice de a-i mbunti condiia procesual.
Infractorul adopt diferite poziii tactice determinate nu numai de gradul lui de vinovie, ci i de
poziia pe care o are fa de anchetator. Dac infractorul simte c l domin pe anchetator (fie n
capacitatea de argumentare, fie n privina probelor pe care la are asupra vinoviei lui), acesta va
fi extrem de precaut n cea ce relateaz i nu va renuna la poziia lui dect n faa unor dovezi
puternice. Dac realizeaz superioritatea anchetatorului, atunci rezistena lui scade i dominanta
defensiv se va manifesta doar prin unele ajustri ale declaraiilor pe care le face.

Concluzie
Diagnosticarea ct mai corect a profilului psihocomportamental al infractorilor, evidenierea
ct mai exact a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial ar constitui
cerine eseniale pentru conturarea programelor terapeutic-educative din cadrul instituiilor
corecionale, avnd impact asupra reinseriei i reintegrrii sociale a acestora.

Bibliografie:
-

Tudorel Badea Butoi.(2008).Victimologie si psihologie victimala.Ed.Pnguin Book,

Bucuresti.

Gheorghe Florian.(2009).Psihologie penitenciara. Ed.Oscar Print, Bucuresti.

Emilio Mira Y Lopez.(2009).Manual de psihologie juridica.Ed.Oscar Print, Bucuresti

T.Butoi si I.T.Butoi.(2001).Psihologie judiciara.

Tihan Eusebiu- International Scientific Session Challenges of the Knowledge Society

2007.Aspecte ale devenirii personalitatii infractorului.

Alexandru Pintea- Aspecte de natura criminological cu privire la personalitatea

infractorului.

10