Ca teoretician al romanului romanesc, G. C.

respinde proustianismul si pledeaza pentru realismul

clasic ilustrat prin romanul obiectiv de tip balzacian.
Al doilea dintre cele patru romane scrise de G.C. , E.O. (1938) este" un roman critic, in care
realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit program estetic.(Nicolae Manolescu).
Opera literara, E.O. este un roman realist de tip balzacian prin : " Atenta observatie a
socialului,zugravirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, observarea umanitatii
sub latura morala, fresa Bucurestiului de dinainte de PRM, naratiunea la pers. a III-a si
mentinerea naratorului omniscient [...] ( Gheorghe Glodeanu) dar depaseste modelul realismului
clasic, al balzacianismului, prin spiritul critic si polemic(parodic,ludic etc.. ) ca si prin diferite
elemente ale modernitatii.
Titlul initial " Parintii Otiliei", reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre
personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste "parinti". Autorul schimba titlul in E.O.
care sugereaza comportamentul straniu al eroinei, uneori absurd care-l uimeste pe Felix: " Nu
Otilia are o enigma, ci Felix crede ca o are" , marturiseste G.C. , justificand titlul romanului.
Tematica este dubla: realista, deoarece preznta fresca burgheziei bucurestene de la inceputul
sec al XX-lea, si romantica prin iubirea dintre Felix si Otilia. Viziunea despre lume a scriitorului
realist se reflecta in abordarea tematicii, structura simetrica, specificul secventelor descriptive si
realizarea personajelor.
Romanul alcatuit din 20 de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmaresc
destinl unor personaje: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor c;anului Tulea etc. Un plan
urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui C.G. si inlaturarea Otiliei M.
Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a
studia Medicina, locuieste in casa tutorelui sau, C.G., si traieste iubirea adolescentina pentru O.
Autorul acorda interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii
citadine.
Confictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta pentru mostenire dusa de
clanul Tulea. Aglae face eforturi pentru a o inlatura pe Otilia de la mostenire si pentru a pune
mana pe averea fratelui sau, C.G. Se remarca insa si un conflic erotic, reprezentat de
sentimentele de gelozie pe care le incearca F. , sentimente generate de prezenta maturului
Leonida Pascalopol.
Intamplarile din roman sunt relatate la pers. aIII-a. Viziunea " dindarat" presupune un narator
obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate. Naratorul omniscient stie mai mult
decat personajele sale si, omniprezent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal. Naratorul
se ascunde in spatele diverselor masti(un exemplu in acest sens este personajul reflector F.S.,
prin intermediul caruia sunt prezentate alte personaje.) Dialogul confera veridicitate si
concentrare epica, realismul operei fiind dublat de observatii si de notarea detaliului semnificativ
care devine mijloc de caracterizare indirecta a personajelor( de exemplu in scena in care F. intra
in camera Otiliei si vede obiectele sale asezate dezordonat: partiturile indicand inclinarea ei
artistica, sticlutele de parfum denotand cochetaria.)
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal " intr-o seara la inceputul lui iulie 1909"
si spatial ( descierea strazii Antim, din Bucuresti, a arhitecturii casei lui mos C., a interioarelor),
prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice.
Finalul este inchis deoarece aduce rezolvarea conflictului ( deznodamantul) si este urmat de un
epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos C., din
perspectiva lui F, intrusul/strainul din familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale existentei sale
( adolsecenta si aprox. 10 ani mai tarziu " dupa razboi".
Simetria este sustinuta si de replica pe care m C. i-o adreseaza lui F, in momentul in care tanarul
apare in poarta casei sale si pe care doctorul Sima de mai tarziu si-o aminteste in finalul
romanului:" nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc".